BusinessMagazin

Category: IT

Articole interesante despre cele mai noi gadget-uri, telefoane de ultimă generație și multe alte lucruri interesante

  • Site pentru sexul… tare: www.groomgroove.com

    Cum nunta este, totusi, un eveniment important si pentru barbati (nu numai pentru sexul frumos si slab), Michael Arnot, presedinte al Groove Media, a fondat un site exclusiv pentru barbati, prin care ii ajuta sa treaca peste emotiile inerente unei nunti si sa-si dea gata viitoarea sotie cu declaratii coplesitoare si maniere demne de un adevarat gentleman.

    Nunta perfecta
    GroomGroove.com este singurul ghid online pentru logodne si nunti care se adreseaza exclusiv barbatilor. Modul in care sunt tratate evenimentele care preced si succed o nunta a atras mii de utilizatori din toata lumea, formandu-se o adevarata comunitate a mirilor sau a viitoriilor miri. “Barbatii nu sunt interesati de florile de nunta, dar iubesc site-ul GroomGroove.com“, a fost comentariul unui blogger care a declarat acest site – “cel mai cool site al zilei” pe coolsiteoftheday.net.
    Site-ul contine articole informative despre unul dintre cele mai importante evenimente din viata unui om, scrise cu foarte mult umor, intr-un stil tipic masculin – de la cum sa-ti ceri de sotie iubita (in ce loc, cum sa-i spui etc.), cum sa scrii juramintele de nunta si pana la planificarea nuntii si a lunii de miere. “GroomGroove.com este unic in industria nuntilor, pentru ca ofera informatii despre mire, cavalerul de onoare si despre ceilalti barbati implicati intr-o nunta”, spune Arnot. “Site-ul atrage atentia si celui mai reticent mire fata de astfel de site-uri. Primim constant feedback pozitiv atat de la miri, cat si de la mirese”, spune Aubree Smith, directorul de creatie al site-ului. La inceputul anului 2007, site-ul a fost imbunatatit din punct de vedere al continutului, care este realizat cu ajutorul mai multor experti in industria nuntilor din toate colturile SUA.

    Location, Location, Location
    Site-ul incepe cu sectiunea – The Engagement – in care sunt sfaturi cu privire la modul in care viitorul mire trebuie sa-si ceara partenera de sotie. Potrivit articolului de la aceasta sectiune, cel mai important lucru pentru cererea in casatorie este locatia ? regula ce se aplica in cazul cererii in casatorie la fel cum se aplica si in real estate. Un alt lucru important este ca acela care face propunerea sa fie sigur de raspunsul partenerei. “Elementul surpriza pe care il astepti este: ‘Oh, my God, nu credeam ca azi este “the big day”! Foarte ingenioasa ideea ta de a scrie pe peluza “Will you marry me”‘ si nu ‘Oh my God, nu ma gandeam ca tu credeai ca relatia noastra este atat de serioasa’”, este sfatul specialistilor de pe GroomGroove.
    Dupa ce partenera a spus “Da, accept”, mirele poate sa treaca la urmatorul pas ? organizarea propriu-zisa a nuntii, sectiune ce se numeste Groomville. La Weddings101 cei doi miri se pot informa de costurile pe care le implica acest eveniment, iar sectiunile For the best man si Other players sunt dedicate celorlalti participanti la nunta.

    Diamant calculat
    Pe 6 noiembrie 2007, cei de la Groove Media au mai adaugat o sectiune site-ului. Au lansat calculatorul pentru inelul de logodna, care iti spune cat trebuie sa cheltuiesti pe inel, in functie de salariul tau. Spre exemplu, pentru un salariu anual de 12.000 de dolari (in jur de 8.200 de euro), un viitor mire trebuie sa puna deoparte 2.000 de dolari (aproape 1.400 de euro) pentru inelul de logodna. Mecanismul prin care site-ul calculeaza suma minima pe care trebuie sa o dai pe inel se bazeaza pe o traditie veche de 60 de ani ? “the two months salary”. Aceasta idee a fost lansata de cei de la DeBeers in 1947, cand au incercat sa-si mareasca vanzarile de diamante prin campania de marketing “A diamond is forever” (un diamant este pentru totdeauna). DeBeers a vrut sa vanda diamante in masa si sa nu mai fie privite ca bijuterii exclusiviste. Astfel, pretul unui diamant se ridica la nivelul a doua salarii, de aici ideea “the two months salary”.

  • Vintage PC, Trendy MAC

    Ajungi la birou. O noua zi de munca incepe. Dupa ce iti savurezi cafeaua, te asezi confortabil in scaun si incepi sa lucrezi. Deschizi Mac-ul trendy pe care il iei si la serviciu, chiar daca firma iti asigura computerul – un PC, si aduci argumente celor nedumeriti de faptul ca preferi propriul notebook, utilizand excesiv cuvantul “calitate”. Fara s-o spui cu voce tare, gandesti ca PC-ul s-a demodat de mult si stii ca geanta inscriptionata cu cel mai ravnit mar din lume este mai populara chiar si decat geanta pentru catei (cu tot cu patruped in ea) purtata pe strada, ca la Hollywood. Cu ultima picatura de obiectivitate incerc sa-mi dau seama ? Mac sau PC?

    “Daca vrei un Mac, te costa mai mult sa-l cumperi, gasesti mai greu programe sau te lovesti de diverse probleme de comunicare/compatibilitate cu utilizatorii de PC care, pana la urma, sunt mai multi. Cu PC-ul te lovesti de Windows si asta e suficient”, spune Serban Alexandrescu, creative director al Headvertising, utilizator atat de PC, cat si de Mac.
    Fanii celor doua tipuri de calculatoare duc o lupta apriga pe forumuri si site-uri de specialitate in ceea ce priveste cele doua tipuri de computere, aducand argumente pozitive si negative de fiecare parte. O butada celebra spunea despre PC ca e facut de oameni prosti ca sa fie folosit de oameni destepti, iar Mac-ul este facut de oameni destepti ca sa fie utilizat de oameni prosti. “Pana acum cativa ani subscriam si eu la aceasta exagerare expresiva”, spune Cristian Ungur, creative director al Utopium, agentie de publicitate, care acum este un fan al Mac-ului.
    Razboiul PC vs. Mac este mai actual ca oricand. Daca prima ironie nu sustine clar unul dintre computere, sustinatorii PC-ului si-au aratat evident dispretul fata de calculatoarele de la Apple. Acestia au facut o ilustratie care a circulat multa vreme pe Internet si in care PC-ul, reprezentat printr-un barbat care seamana cu Bill Gates, proprietarul Microsoft si producatorul sistemelor de operare Windows, se intalneste si incepe sa discute cu Mac-ul, care seamana cu Steve Jobs, seful Apple.
    PC-ul catre Mac: Vai, nu ma simt bine deloc. Cred ca am luat un virus. Au fost peste 100.000 de virusi pentru PC-uri anul trecut.
    Mac: Ah, da. Dar doar pentru PC-uri. Nu si pentru Mac-uri.
    PC: WOW… asta pentru ca Mac-urile au sisteme anti virusi si protectie superioare?
    Mac: Nu… pentru ca… in fine… nimeni nu se deranjeaza sa faca vreun virus pentru Mac-uri. Cred ca se gandesc ca utilizatorii de Mac sufera deja destul…
    Concluzia, de altfel rautacioasa, a ilustratiei: Nimeni nu da un ban pe Mac.

    Cei doi Steve
    Lupta dintre Mac si PC a inceput in urma cu aproximativ 30 de ani. Desi la inceputurile tehnologice Mac-ul detinea suprematia (si chiar monopolul, pentru o perioada), PC-urile, prin cei de la IBM la inceput si mai apoi prin Dell, Hewlett Packard si alte cateva nume din industria IT, au castigat incet si sigur piata calculatoarelor, trimitandu-l intr-un con de umbra pe Steve Jobs, impreuna cu al sau Mac. Astfel ca nimeni nu isi mai aduce aminte ca la sfarsitul anilor ?70, piata calculatoarelor personale era dominata de Steve Jobs si partenerul sau de atunci Steve Wozniak, iar cativa ani mai tarziu, cand a aparut PC-ul, IBM a fost considerat un competitor nesemnificativ pentru ca Jobs sa-l ia in seama.
    Se pare insa ca Jobs, pe masura ce a cedat teritoriul producatorilor de PC-uri, a devenit mai mult un artist decat un om de afaceri. Spre deosebire de PC, un produs de masa cunoscut si inteles de toata lumea, seful Apple vinde mai degraba o marca, o ideologie, un produs “la moda”, mult mai stilizat (si poate si mai bun din multe puncte de vedere) decat produsul care l-a imbogatit pe Bill Gates, omul cunoscut in toata lumea pentru sistemul de operare Windows si aplicatiile software pentru PC-uri.
    “Mac a mizat enorm pe intuitivitatea designului interfetei si al produselor. PC-ul a avut insa preturi ‘pentru oameni’, ceea ce a ajutat in a alfabetiza pamantenii in ceea ce priveste computer-literacy-ul”, explica Ungur.

    Medicament pentru fobii
    Daca Mac-ul este mai bun sau nu decat PC-ul nu reiese din vanzari, capitol la care PC-ul este de departe invingator. Asta pentru ca PC-ul este si mult mai ieftin decat competitorul sau. Mac-ul, in schimb, este pentru “connaisseuri”, pentru elita IT-stilor; un produs care si-a castigat fani printr-o strategie pe termen lung. Si se pare ca lucrurile pe care mizeaza Jobs in acest razboi ajung la mintea, la inima si la buzunarele a din ce in ce mai multor persoane, care odata ce au pus mana pe un Mac, nu mai pot reveni la computerul “fara personalitate”.
    Directorul de creatie al Utopium este deja la al doilea Mac. Pe primul l-a vazut in 1992, in Danemarca, iar doi ani mai tarziu, l-a vazut si in Romania. Tot ce stia despre Mac-uri, la vremea aceea, era faptul ca avea reclame mai inteligente si mai “omenesti”, care nu complexau utilizatorii fara cunostinte sau studii in domeniu. In plus, stia ca sunt mai rare, mai scumpe, mai frumoase si mai compacte. Mac-ul a fost insa cel care l-a scapat de “frica de calculatoare”, pentru ca i s-a parut foarte usor de folosit “gratie interfetei grafice net superioare PC-ului”. “Prin toti porii emitea ?usurinta in utilizare?, iar designul era foarte modern”, explica Cristian Ungur.

    Calitate vs. cantitate
    Alexandrescu foloseste in paralel ambele tipuri de computere si considera ca disputa Mac vs. PC poate fi tradusa de fapt in calitate vs. cantitate. Desi admite ca fiecare are avantaje si dezavantaje, cand vine vorba de munca, Mac-ul este pe primul loc in topul preferintelor. Prima data cand Alexandrescu a deschis un Mac, a facut-o din curiozitate si i-a placut cum mergea Photoshop-ul pe el. Ce nu i-a placut atunci a fost interfata grafica a sistemului. Insa daca ar fi sa aleaga intre Mac si PC, ar alege fara ezitare Mac-ul. De ce? “Pentru ca face tot timpul exact ce trebuie sa faca”, spune Alexandrescu, utilizator de computere de 13 ani.
    Intre notebook si desktop, directorul de creatie al Headvertising alege insa desktopul si isi explica optiunea prin prisma meseriei. “Jobul ma obliga sa iubesc desktopul. Quad-core (patru nuclee pe un singur cip de siliciu) si dual monitor daca se poate”, explica in termeni tehnici Alexandrescu, care are un Mac Pro ce a costat aproape 6.000 de euro. MacBook-ul (notebook semnat Apple, care costa in jur de 1.200 de euro) il foloseste doar pentru prezentari sau cand este neaparat necesar si spune ca nu a fost niciodata dispus sa sacrifice performanta pentru comoditate.
    In schimb, Ungur este adeptul notebook-urilor de pe vremea cand isi lua de lucru acasa si ii place ca poate avea mobilitate si poate folosi computerul si in calatorii.

    Mac Ssi “Sex and the City”
    Popularitatea computerelor de la Apple este scazuta in Romania, acestea fiind mai degraba folosite in mediul corporate, in departamentele de creatie sau in cele de grafica. Penetrarea mai scazuta in randul utilizatorilor obisnuiti poate avea legatura si cu faptul ca sistemele de operare sunt diferite, insa fanii adevarati ai Mac-urilor nici nu se pot gandi la posibilitatea de a folosi un Mac pe care este instalat Windows.
    “OS X (sistemul de operare proprietar Apple – n.r.) este foarte intuitiv si prietenos. Eu nu as folosi Windows pe un Mac. E ca si cum as vrea sa-mi transform Mac-ul in PC, ceea ce nu vreau”, spune Alexandrescu care considera ca popularitatea scazuta in Romania a produselor de la Apple este in relatie directa si cu promovarea redusa. Chiar si asa, Mac-ul este considerat computerul trendy de pe piata IT, iar odata cu serialul “Sex and the city”, in care personajul principal – jurnalista Carrie Bradshaw – foloseste un notebook de la Apple, Mac-ul a prins si in randul femeilor. Acestea au inteles ca sa porti doua genti (una obligatoriu pentru laptop) este chiar “la moda” si, pana la urma, care este cea mai mare slabiciune a femeilor daca nu “moda”?
    In ceea ce priveste pretul mai mare al Mac-urilor, totul sta probabil tot intr-o strategie de marketing a celor de la Apple, pentru ca altfel nu ar mai fi considerat un produs premium printre zecile de branduri de calculatoare personale si s-ar pierde printre acestea pe rafturile magazinelor. Asa ca pana la urma, este vorba de clientul tinta al celor doua tipuri de computere si se prea poate ca Mac-ul sa nu ajunga niciodata un produs de masa, asa cum este PC-ul. Ceea ce inseamna, la final, ca este foarte greu de stabilit invingatorul acestei confruntari si numai faptul ca o cautare pe Google dupa campul Mac vs. PC returneaza peste 6,5 milioane de rezultate este un argument destul de puternic ca razboiul este departe de a se fi incheiat.

    Mituri comune despre mac

    Mit: Aplicatiile Windows si Linux nu ruleaza pe un Mac.
    Adevar: Poti rula aproape orice sistem de operare pe Mac-uri, indiferent de platforma.

    Mit: Microsoft Office nu functioneaza pe un Mac.
    Adevar: Mac-urile pot rula MS Office, iar documentele create pe un Mac sunt perfect compatibile cu Windows.

    Mit: Mac-ul nu se potriveste cu reteaua mea.
    Adevar: Mac OS X poate comunica cu orice file server protocol important, pe orice platforma de server cunoscuta astazi pe piata.

    Mit: Mac-urile sunt scumpe.
    Adevar: Hardware-ul si software-ul Apple ofera valoare adaugata. Mac-ul este proiectat pentru a optimiza productivitatea cu un raport pret/performanta exceptional si cu o investitie minima pentru cele mai inovative functionalitati oferite pe orice platforma.

    Mit: Mac-urile sunt proprietare ? cu licenta.
    Adevar: Mac OS X este o arhitectura open source, bazata pe standardele industriei IT.

    Mit: Noii utilizatori de Mac invata foarte greu cum sa il utilizeze.
    Adevar: Mac-ul doar merge. Utilizatorii Mac invata foarte repede cum sa-l utilizeze gratie interfetei prietenoase si intuitive a sistemului de operare Mac OS X.

    Mit: Sistemul de operare Mac OS X nu este stabil.
    Adevar: Mac OS X se bazeaza pe UNIX, o platforma recunoscuta pentru stabilitatea sa.

    Mit: Apple produce numai iPod-uri, playerele de muzica digitala, atat de populare in toata lumea.
    Adevar: Apple produce computere performante (serioase) pentru stiinte serioase.

  • Hotii si vardistii

    Saptamana trecuta am revenit la LonelyGirl15 si replica ei britanica Kate Modern, pentru ca sunt manifestari specifice internetului social care avanseaza pretentia de a reprezenta o noua forma de arta. Curajoasa pretentie, daca tinem seama ca celelalte arte au avut nevoie de mii de ani pentru a se cristaliza iar toate artele „noi“ nu sunt de fapt decat combinari ale celor ancestrale. Opera, de pilda, aduce naratiune, muzica, teatru si dans intr-un scenografie care adauga mixturii arhitectura si artele vizuale. Peste toate acestea troneaza insa o intelegere intre creatori si spectatori, o anumita conventie care delimiteaza lumea reala de lumea reprezentata. Aceasta conventie este cea asupra careia pun presiune toate noile manifestari care aspira la statutul de arta, pentru ca ea este magia care-l transpune pe bizonul pictat in grota de la Altamira in lumea vanatorii, iar pe noi, modernii, in tragedia Antigonei sau in lumea imposibila a lui Magritte.

    Argumentele care indreptatesc povestea lui LonelyGirl15 sa se pretinda o forma de arta sunt aceleasi care neaga aceasta pretentie si se leaga de limitele in care s-a jonglat cu conventia. Cel putin in prima faza, conventia a fost abolita, „spectatorii“ – utilizatorii MySpace si YouTube – considerand filmele postate ca fiind „adevarate“ (adica nicidecum o reprezentare) si s-au simtit indreptatiti sa comunice cu personajul si astfel sa influenteze involuntar povestea. Apoi au aparut suspiciunile, in baza unor indicii care prefer sa cred ca au fost plantate de catre „creatori“, si de-aici a inceput partea interesanta: spectatorii au inceput sa caute limita intre realitate si reprezentare, inducand astfel o conventie specifica mai degraba jocurilor de genul hotii si vardistii, asumandu-si roluri de detectivi, cu diferenta ca regulile lipsesc iar spatiul jocului nu este marginit decat de referintele povestii. In fine, cand cautatorii s-au apropiat de raspuns, creatorii aveau deja publicul implicat suficient in poveste pentru a fi dispus sa accepte o conventie propriu-zisa: ceea ce vedeti este o reprezentare.

    Intrebarea persista: e un joc? Da si nu: happening-ul s-ar incadra mai degraba in ceea ce se cheama „alternate reality game“ (ARG), o specie cu oarecare traditie in lumea retelei. Este greu de definit ce este un astfel de joc al realitatii alternative, deoarece este de fiecare data altfel. In toate cazurile insa, ideea este de a dezvolta interactiv o poveste care-i cuprinde pe participanti („fictiune imersiva“) si care se intinde pe diverse medii (in special cele suportate de internet, dar spatiul jocului nu este limitat la lumea virtuala). Spre deosebire de alte jocuri din internet, ARG nu implica o instanta bazata pe inteligenta artificiala care sa construiasca scenarii, nu pretinde jucatorilor sa-si asume roluri si nu necesita o interfata speciala. Exista totusi un „Papusar“ (Puppetmaster) care conduce jocul si care lanseaza misterele pe care participantii trebuie sa le dezlege pe baza unor indicii pentru a duce mai departe povestea. Exista si aici o conventie, reprezentata de „cortina“ – o metafora a limitei dintre jucatori si papusar.

    Totul pare sa se inscrie in tiparele jocului, dar diferentele ies repede la iveala. In primul rand, jucatorii nu cunosc regulile (instituite de papusar si redefinite mereu pe baza precedentelor), astfel incat mare parte din farmec vine tocmai din descoperirea acestora si a „marginilor“ spatiului fictiunii prin incercari repetate. Pe de alta parte, un joc fara reguli si fara margini prestabilite nu mai este un joc, iar mantra definitorie a ARG, principiul de baza, este tocmai TINAG: „This Is Not A Game“ (acesta un este joc). Aproape nimic nu este prestabilit: Papusarul lanseaza ideile scenariului si indiciile, dar participantii (care se organizeaza liber in comunitati) sunt cei care le descopera, le combina si completeaza zonele albe. Povestea rezultata este mai degraba povestea constructiei povestii, un soi de „mise en abime“ in termenii literaturii.

    Fie ca e o forma de arta sau un simplu joc, este cert ca ARG poate fi un extraordinar instrument de marketing viral. Capodopera genului, The Beast (care a adunat peste 3 milioane de participanti), a fost de fapt o forma de promovare a filmului „A.I.“ realizat de Steven Spielberg. Ultima idee in domeniu: daca participantii intr-un ARG pot rezolva dificile probleme fictive, de ce n-ar putea rezolva si probleme ale lumii reale? Un nou proiect numit „World Without Oil“ va cauta scenariile supravietuirii intr-o lume fara petrol.

  • Webisodul urmator

    Va mai amintiti de LonelyGirl15? Pe scurt, e vorba de o serie de filme de circa 3 minute prezentand o adolescenta care pretinde ca se numeste Bree, are 15 ani si locuieste intr-un orasel neprecizat, „la ore departare de orice mall“. Postate pe YouTube si preluate in MySpace, primele 24 de „webisoade“ – cum au fost mai apoi numite – au generat o audienta fabuloasa, intretinuta nu printr-o actiune palpitanta, ci prin doza de mister pe care confuzia dintre realitate si fictiune au indus-o. Pana la urma s-a dovedit o „facatura“ – cuvant pe care-l folosesc pentru a aproxima englezescul „fake“ si totodata pentru a denumi cumva o forma de creatie care inca nu a capatat nume. Ceea ce au dovedit realizatorii acestui experiment (o echipa de cineasti americani si o actrita de 19 ani pe nume Jessica Rose) a fost puterea asa-numitului efect de retea, care se manifesta pregnant in retelele de socializare. De fapt, nu avem de-a face cu fictiune in forma traditionala, asa cum o cunoastem din literatura sau cinematografie, ci mai degraba de o forma interactiva de creatie: scenariul a fost dezvoltat in mare masura pe baza reactiei publicului, exprimata in nenumarate forumuri, bloguri si alte forme de interactiune pe care internetul le-a facut posibile.

    Avem oare in fata o noua forma de arta (asa cum pretind „creatorii“), sau este vorba de un fenomen „memetic“ similar cu celebrul „Numa Numa Dance“? Cred ca este mai degraba o combinatie ingenioasa dintre cele doua. La urma urmei, e vorba de a spune o poveste si de a implica publicul in derularea ei, iar faptul ca si dupa ce realizatorii au iesit la rampa seria LonelyGirl15 a continuat succesul – insumand peste 70 de milioane de vizualizari – dovedeste ca nu este un simplu accident si ca audienta este dispusa sa accepte o conventie specifica oricarei forme de arta. Ceea ce mi se pare importat este ca acest gen de creatie este posibil doar in spatiul virtual si nu isi gaseste nici un precursor printre formele traditionale de creatie. Desi o parte din expresie ne parvine prin mijloacele audiovizuale, nu este film si nici televiziune. Este pur si simplu altceva: interactiune in jurul unui fir narativ. De fapt, „webisoadele“ sunt simple pretexte pentru ceea ce se petrece alaturi, in zona sociala a web-ului.

    Am revenit la acest subiect pentru ca fenomenul se repeta. Reteaua de socializare Bebo – foarte populara mai ales in Marea Britanie si Irlanda – a angajat echipa care a realizat seria LonelyGirl15 pentru a pune in opera o noua creatie, numita Kate Modern, care va fi urmata la inceputul anului viitor de Sophia’s Diary. De data aceasta, realizatorii sunt la lumina, iar regulile sunt cat se poate de explicite. Scenariile si personajele au fost discutate cu utilizatorii Bebo inainte de a fi produse, urmand ca reactia audientei sa stabileasca dezvoltarea dramei si evolutia personajelor. Distributia este selectata dintre profilele utilizatorilor retelei, iar „lista scurta“ este votata de comunitate. Pentru Bebo e o afacere cat se poate de avantajoasa, pentru ca desi webisoadele vor fi disponibile si in MySpace si YouTube, interactiunea cu comunitatea realizatorilor se desfasoara doar in Bebo, ceea ce poate aduce un aflux important de utilizatori, daca tinem seama ca estimarile indica circa 25 de milioane de spectatori pentru fiecare dintre primele webisoade din Kate Modern.

    Un alt aspect interesant este faptul ca Bebo pare sa creeze si un model de finantare pentru acest nou gen de creatie. Desi costurile sunt foarte reduse (cam 12.000 de dolari pe webisod) si pot fi considerate amortizate de cresterea numarului de utilizatori, Bebo a incheiat contracte de publicitate cu firme importante – printre care Microsoft, Procter & Gamble si Orange – care au platit pana la o jumatate de milion de dolari pentru a-si vedea produsele (si, implicit, brandul) implicate in poveste, profitand de absenta regulilor care guverneaza acest gen de publicitate in televiziune. Producatorii au fost chiar pusi in situatia de a refuza oferte importante pentru a evita stridenta sau pentru ca, pur si simplu, nu aveau cum sa introduca produsele in desfasurarea actiunii – exemplul furnizat fiind Tampax.

    Ca si in cazul LonelyGirl15, noua realizare a atras atentia presei traditionale. The Guardian si TimesOnline considera ca noile productii interactive tind sa influenteze semnificativ piata divertismentului, mai ales pe segmentul celor foarte tineri si tot mai putin atrasi de televiziunea traditionala. Pentru ei, internetul devine lifestyle.

  • Gigamailul

    Cei 2.000 de utilizatori inregistrati in doar doua saptamani de la lansare pentru un serviciu online care poate fi foarte bine folosit si fara inregistrare trimit la doua explicatii. Prima e ca pentru serviciul oferit prin Filebox exista o nevoie ce nu era acoperita pana acum de alte servicii similare, locale, si o a doua explicatie – ca promovarea lui a fost eficienta. Partea a doua e imediat verificabila; e suficient sa privim la blogurile care au recomandat acest serviciu, ca Zoso sau cel al lui Florin Grozea de la formatia Hi-Q. Prima parte e doar partial adevarata: servicii similare care permit trimiterea de fisiere de mari dimensiuni existand in Romania – de pilda, Transfer.ro. Fapt e ca site-ul Filebox, cu un serviciu simplu si un design minimalist, a reusit sa ajunga in doar cateva zile pe locul 3 la categoria site-urilor de servicii web si 227 in clasamentul general al Trafic.ro.

    Trimiterea unui fisier se face chiar din fereastra principala a site-ului. Dupa ce este ales fisierul din calculator (nu mai mare de 1 GB) ce urmeaza sa fie facut disponibil altor persoane si dupa ce se adauga o scurta descriere a continutului, fisierul este incarcat pe serverele Filebox

    intr-un timp care depinde mai multi factori, printre care dimensiunea fisierului si conexiunea de internet a utilizatorului. Fiecare fisier astfel incarcat primeste o adresa de internet unica, ce poate fi transmisa persoanei sau persoanelor care asteapta fisierul. La accesarea adresei, fisierul este descarcat de catre destinatar, dar ramane si pe internet pentru o perioada de un an, daca nu este sters de expeditor.

    Proprietarii serviciului – compania Synco Telecom, cunoscuta pana acum in special pentru televiziunea prin internet

    i-tv.ro – spun ca pentru moment serviciul nu genereaza castiguri, fiind complet gratuit. Pe viitor ar putea insa contine publicitate si ar putea oferi servicii premium pentru utilizatori care platesc. „Ar fi pacat sa umbrim cu publicitate experienta utilizarii acum, cand numarul vizitatorilor este inca mic. Nu vom face asta inainte de a intra in topul celor mai vizitate 100 de site-uri din Romania. Exista intr-adevar niste costuri pe care le suportam, dar celelalte businessuri ale noastre pot sustine fara probleme Filebox“, spune Lucian Obrocea, project manager al Filebox.

  • Reteaua Georgescu

    Dintr-un anumit punct de vedere, Radu Georgescu poate fi comparat cu Ion Tiriac. Au aceeasi strategie de a se alia cu parteneri de afaceri puternici, foarte cunoscuti. Si amandoi folosesc apoi in avantajul companiilor lor numele acestor parteneri. Majoritatea articolelor din presa, vorbind despre Radu Georgescu sau despre vreuna dintre cele patru companii aflate sub brandul umbrela Gecad – Gecad Technologies (cea care a lansat brandul Axigen), ePayment, Gecad Net si Gecad Software – mentioneaza si acum prima si probabil cea mai mare tranzactie in domeniul IT de pana acum a antreprenorului, faptul arhicunoscut ca Microsoft a cumparat tehnologia antivirus RAV produsa de Georgescu. Faptul mai putin stiut e ca intelegerea cu Microsoft a prevazut ca de fiecare data cand Microsoft vorbeste public despre tehnologia de securitate, timp de trei ani, sa mentioneze numele producatorului initial, Gecad. A fost concesia facuta de gigantul american in negocieri. „Nu era putin lucru sa vorbeasca Bill Gates de tine din doua in doua saptamani“, spune Georgescu.

    S-ar putea spune ca Georgescu a mai facut o potrivire perfecta, acum, cand Bill Gates nu mai vorbeste despre Gecad. Ati auzit de Axigen? E un software pentru gestionarea comunicatiilor prin e-mail la nivel de server, adresat in special furnizorilor de servicii de acces la internet (ISP). Cisco Systems e cel mai mare furnizor de echipamente pentru acesti ISP, de la cabluri de fibra optica la echipamente mult mai complexe si chiar software. Si, de putina vreme, unul dintre actionarii indirecti in Axigen, tranzactie anuntata saptamana trecuta. Radu Georgescu tine sa precizeze foarte exact ca investitia este in Axigen si nu in Gecad, un brand mult mai cunoscut.

    Datele partii publice a tranzactiei sunt urmatoarele: un consortiu de investitori din care fac parte fondurile de investitii Global Finance si 3TS – Cisco Growth Fund III au cumparat 11,76% din actiunile Axigen cu 2 milioane de euro. Partea inca in umbra a tranzactiei – probabil asa va si ramane – este reprezentata de identitatea celorlalti participanti in acest consortiu. In total e vorba de sapte nume, doua cele deja pomenite, ale fondurilor de investitii, si cinci ale unor persoane fizice. Georgescu spune doar ca „sunt persoane din businessul global si nu doresc sa se stie“. Cei sapte au fost alesi dintr-un numar total de 20 de pretendenti, selectati intr-o prima etapa de Radu Georgescu si Ted Cominos, unul dintre vechii partenerii ai lui Georgescu, fost director al cabinetului de avocatura Linklaters si implicat la vremea respectiva in negocierile cu Microsoft, acum devenit reprezentant al consortiului de investitori in board-ul Axigen.

    Povestea atragerii investitorilor a inceput acum mai bine de sase luni. Georgescu si Cominos, acesta din urma bun cunoscator al mecanismelor de venture capital, fiind el insusi partener in cadrul fondului de investitii Ethemba Capital LLP. A rezultat o lista cu douazeci de nume, pe care fie Georgescu, fie Cominos trebuia sa le contacteze si sa le atraga in discutii. Obiectivul financiar a fost unul fix, 2 milioane de euro, la fel ca si pachetul de actiuni scos la vanzare, ceea ce punea aprecierea proprie asupra valorii de piata a companiei la 15 milioane de euro.

    Ulterior, dupa trierea celor sapte, fiecare dintre ei a fost liber sa faca o oferta in limita celor 2 milioane de euro. Patru dintre ofertanti au fost dispusi sa dea chiar suma maxima, spune Georgescu, iar oferta a fost suprasubscrisa de 8 ori. Adica suma ofertelor a fost de 16 milioane de euro.

    Dar banii nu au fost primul obiectiv al lui Georgescu. O spune chiar el: „Nu am avut vreodata vreo problema si nici nu am in continuare de a-mi autofinanta si mai departe companiile“. Pe langa software, Georgescu a investit in timp si in domeniul imobiliar, avand acum un portofoliu estimat de unii dintre apropiati la 30-40 de milioane de euro si investeste in titluri de la bursa din Bucuresti si la cele straine. Una din experientele profitabile de pe bursa a fost achizitia de actiuni Google in momentul cand pretul lor era de nici 200 $, pentru a le vinde in momentul cand cotatiile au ajuns la 400 $. Daca le-ar fi pastrat, ar fi putut vinde astazi la peste 700 $.

    Procentele detinute de investitori „au fost impartite inegal, dupa regula – cum sa spun fara sa sune urat? – a liberului arbitru“, spune Georgescu, sugerand ca el a fost cel care a impus procentele. Fiecare dintre actionari a fost deci ales avand ca principal criteriu potentialul de crestere a numarului de clienti pe care sa-l poata aduce. „Alternativa era sa o luam noi, mestesugareste, cum am facut si cu RAV. In 10 ani de zile am ajuns unde am ajuns. Dar acum stim ca exista niste scurtaturi, ne uitam spre niste deal-uri mari pe care le-ar putea aduce investitorii nostri.“

    De partea cealalta, a cumparatorilor, Axigen este o afacere buna. Tehnologia din spatele produsului este considerata de multi ca inovatoare. Si chiar daca anul acesta cifra de afaceri a Axigen nu va depasi 300.000 de euro – foarte putin, daca ne raportam la evaluarea de 17 milioane asupra companiei, data de vanzarea procentelor -, este bine pozitionata in piata acestor produse. Conform companiei de analiza a pietei Radicati din Statele Unite, Axigen are o cota de piata pe segmentul serverelor de e-mail la nivel global de 0,52%. Cinci milioane de casute de e-mail folosesc astazi Axigen. Si, un amanunt deloc de neglijat, aceasta prima runda de investitii in start-up-ul Axigen le ofera actionarilor prioritate la viitoarele runde de investitii.

    „Cisco are un exercitiu financiar sanatos, are exces de cash, a avut decizii investitionale bune in trecut, e normal sa cauti o metoda cat mai buna de a investi, iar un fond cu experienta ca 3TS poate face aceste investitii mai bine“, spune Bogdan Constantinescu, country manager al Cisco Systems pentru Romania si Republica Moldova. Constantinescu se ocupa de activitatea companiei de telecomunicatii in aceste doua tari, dar nu si de investitiile Cisco. Facand o paranteza, Cisco este cunoscuta in industria telecom prin faptul ca s-a extins prin achizitii si apoi prin faptul ca scenariul preluarilor este relativ asemanator; in multe dintre companiile achizitionate, Cisco este deja actionar minoritar. Georgescu spune insa ca exclude cedarea controlului catre alta companie si urmareste mai degraba o listare la bursa. „Daca nu credeam ca aceste companii din grupul Gecad pot ajunge in cativa ani la o valoare de 200, chiar 500 de milioane de euro, nu ma apucam de treaba. Am vazut numere suficient de mari, nu ma amuza sa mai construiesc o firma de niste sute de mii, niste milioane“, spune Georgescu.

    Faptul ca marile corporatii din domeniul tehnologiei incep sa aloce fonduri pentru investitii incepe sa fie un curent, remarcat si de seful Cisco din Romania. „Cred ca pentru marile companii, un fond de investitii devine deja o tendinta si in acelasi timp o necesitate“, spune Bogdan Constantinescu.

    De altfel, Cisco nu e prima companie IT care actioneaza ca un fond de investitii si care activeaza in Romania. Primul exemplu este Intel Capital, ramura a producatorului american de procesoare Intel, care este de mai mult de doi ani in actionariatul companiei romanesti de software Siveco.

    Dezvoltarea unui brat de venture capital pentru o companie ca Intel are sens din mai multe motive. In primul rand cel strategic, acela de a dezvolta piata pe care activeaza. „Intel este puternic implicat in domeniul educatiei si acesta a fost unul dintre motivele principale cand am ales sa investim in Siveco. Atunci cand internetul era la inceputuri si voiam sa dezvoltam mai mult piata de PC-uri, am ales Centrum.cz, astazi al doilea portal din Cehia“, explica Dan Lupu, senior manager in cadrul Intel Capital si sef al biroului din Romania. „Cu toate acestea, ne uitam in acelasi timp cu atentie la partea financiara a investitiei. Doar in cazuri extreme am investi fara sa aiba sens din punct de vedere financiar.“

    Un fond de investitii de 10-20 de milioane de euro este si unul dintre planurile lui Radu Georgescu, insa pentru un viitor mai indepartat. Flerul in alegerea partenerilor i-ar folosi si in acest caz.

    O umbrela pentru branduri

  • Web la purtator

    Nu-mi place sa vorbesc la telefon. Nu ramane nicio urma, nu pot sa pastrez convorbirea undeva, s-o cataloghez, sa-i atribui cuvinte-cheie, sa-i dau o prioritate, s-o regasesc usor… Nici SMS-urile nu intra printre optiunile mele atunci cand trebuie sa comunic cu cineva. In aceste conditii, se intelege ca nu sunt pasionat de telefoane, iar criteriile principale pe care le am in vedere atunci cand, totusi, trebuie sa-mi aleg un telefon sunt aceleasi pe care le aplica orice om cuminte cand alege un telefon pentru mama sau bunica: sa fie cat mai simplu. Sunt un client execrabil pentru vanzatorii de gadgeturi.

    Cu toate acestea, a inceput sa ma intereseze lumea telefoniei mobile (ceea ce nu inseamna ca am vreo competenta in domeniu). Nu cu multa vreme in urma, am avut o banala controversa – cred ca legata de regizorul unui film sau ceva de genul acesta – iar amicul meu a scos telefonul sau de ultima generatie, a butonat cat a butonat, dupa care mi-a aratat pagina din Wikipedia cu toate informatiile necesare. Mda, asta incepe sa-mi placa, desi imaginea era prea mica, iar navigarea un chin. Oricum, nu era WAP (inacceptabil din retrogradul meu punct meu de vedere), iar pentru o informatie si atat s-a dovedit util. De aici insa pana la a citi stirile, a redacta documente, a rezolva corespondenta, a mentine o agenda de activitati sau a te angaja in socializare in retea e o cale lunga, in care principalele obstacole imi par trei. Primul se leaga de dimensiuni (motivele sunt evidente), al doilea tine de hardware (puterea de calcul si capacitatea de memorie), iar al treilea tine de software. Apple a realizat cu iPhone prima tentativa reusita de a depasi aceste obstacole, impunand totodata – ca de atatea ori – un un model pentru intreaga industrie. Cursa de urmarire a inceput.

    Aici intra in scena Google. Recentul anunt privind platforma Android vine sa confirme doua zvonuri care au circulat insistent de mai multa vreme, unul referitor la presupusul telefon mobil (zis GPhone) si celalalt (mult mai vechi) privind un sistem de operare conceput de colosul din Mountain View. Interesant este ca mai degraba al doilea zvon se intrupeaza in Android, deoarece indiferent daca-i zicem „stiva“ (stack) sau „platforma“ software, este de fapt un sistem de operare bazat pe Linux si dotat cu ingredientele necesare dezvoltarii de aplicatii pentru dispozitive mobile de mici dimensiuni. Telefonul propriu-zis nu exista, desi multi vad in HTC Omni un prototip plauzibil, mai cu seama ca a fost folosit pentru sesiunea demo. De notat ca Google nu a infirmat (dar nici nu a confirmat) producerea unui aparat, desi cred ca este foarte putin plauzibil si ca doza de incertitudine pastrata are mai cu seama un rol strategic. Avand in vedere ca Android va fi o platforma deschisa (open source) si gratuita, este de presupus ca va reprezenta o amenintare foarte serioasa pentru concurenta reprezentata de Windows Mobile de la Microsoft, Symbian (detinut in mare masura de Nokia) si MacOS (Apple) si va deschide piata pentru multi producatori care nu vor mai fi obligati sa investeasca peste 200 de milioane de dolari pentru a dezvolta o platforma soft si nici sa plateasca licente pentru a utiliza sisteme proprietare.

    Desi este evident ca Android va influenta semnificativ piata, nu cred ca Google are vreo legatura cu afacerile telefoniei. Google este o companie axata pe internet si asa va ramane. Ceea ce nu prea s-a intrebat nimeni este de unde se vor intoarce banii, iar raspunsul la aceasta intrebare este cheia. Incepand de la iPhone, ceea ce purtam in buzunar se cheama telefon doar prin puterea traditiei, pentru ca de fapt este un computer pe care – printre multe altele – il putem folosi pentru convorbiri. Atat pentru Apple cat si pentru Google, interesul este sa aduca webul „la purtator“ si ambele sunt dispuse sa cheltuiasca pentru asta oricat. Banii vor veni din entertainment pentru primul si din publicitate pentru al doilea. Ce se va intampla mai departe e o chestiune de imaginatie. Din moment ce am webul in buzunar, e foarte probabil ca voi prefera sa-mi pastrez documentele si mesajele in internet, iar Google este cel mai pregatit sa-mi ofere tot ce-mi trebuie („biroul din web“ incepe sa capete sens), cu publicitatea de rigoare. Cand voi fi la birou sau acasa, voi prefera un ecran mare si o claviatura normala, iar Bluetooth imi va veni in ajutor si spotul WiFi ma va scapa si de alte fire. Laptop? O simpla carcasa cu ecran, tastatura si baterie. Restul e in buzunar.

  • Glob-roll

    Inca o dovada ca internetul este cel mai rapid mediu de comunicare. Finantatorul Stelei, Gheorghe Becali, sustinea recent in presa ca a primit amenintari cu moartea, aparent de la serviciile secrete, care „umbla toata ziua pe globuri“ (voia sa spuna „bloguri“). Confuzia lui Becali a facut „prima pagina“ a multor bloguri din Romania.

    La inceputul acestei luni a fost lansat un site al carui nume speculeaza interesul cititorilor de bloguri pentru distractiva intamplare. Globber.ro, lansat de iMedia, unul din publisherii online importanti de la noi, este practic un serviciu de fluxuri RSS pentru bloguri, un format folosit pe internet pentru transmiterea unor parti din articole catre programe specializate de citire. Unul dintre obstacolele utilizarii programelor RSS este insa faptul ca majoritatea cer instalarea pe calculator a programului – si implicit, pentru cei care folosesc internetul in timpul serviciului, obliga la o solicitare catre departamentul de IT sau a celor ce pastreaza parola de administrare pe calculatoarele companiei. Cu Globber, lucrurile sunt mult mai simple. In varianta standard, selectia de bloguri personale cuprinde nume cunoscute in blogosfera romaneasca, precum piticu.ro, Vivi sau Ionut Oprea, iar la „primul buton pe telecomanda“, pozitia din stanga sus, apare blogul lui Zoso. Daca selectia sau ordonarea acestor bloguri nu este conforma cu ce alege utilizatorul, totul se poate rezolva dupa crearea unui cont pe Globber. Logarea cu nume de utilizator permite gruparea in pagina initiala a oricator categorii de bloguri, in functie de orice criterii. De exemplu, apasarea unui buton cu eticheta „ziaristi“ duce la afisarea blogurilor scrise de jurnalisti.

    Fiecare dintre bloguri are un spatiu standard de forma unei carti de vizita, pe care apar ultimele cinci articole publicate pe blog. Cele pe care utilizatorul de Globber le-a citit deja apar scrise cu un font normal, iar cele noi cu unul ingrosat. Cei ce folosesc serviciul sunt liberi sa aleaga care bloguri ii vor fi afisate in contul de Globber, introducand adresa web sau alegand numele dintr-o lista a celor mai citite bloguri. Pe langa grafica foarte simpla, faptul ca utilizatorul poate sa verifice de pe orice calculator, doar introducand numele si parola, daca autorii cititi au mai publicat ceva intre timp e un argument pentru folosirea acestui serviciu.

  • Urmatoarele linii de cod

    Cladirea din Bucuresti in care (inca) isi are sediul inchiriat Softwin e cunoscuta drept cladirea Aerofina, dupa numele companiei proprietare, un producator roman printre altele de scaune de catapultare si lansatoare de racheta. Chiriasul sau principal are interese in zona tehnologiei de varf, dar pe un alt domeniu de activitate – software, uneori la fel de futuristic ca aviatia militara, daca e sa ne gandim la produsele la care lucreaza sutele de programatori de aici.
    Doua dintre aceste proiecte au ramas pana acum secrete, desi au alocate de cativa ani cateva zeci de programatori. Apropierea momentului in care vor fi prezentate il face totusi pe Florin Talpes, presedintele Softwin, sa dezvaluie cateva informatii. Primul produs, care urmeaza sa fie lansat probabil la inceputul anului viitor, este o premiera pentru companie, prin faptul ca implica nu doar software, ci si hardware. Aflat in categoria tehnologiilor de biometrie, viitorul produs va fi o solutie la furturile de identitate. Mai exact, produsul care urmeaza a fi lansat se va concentra pe „recunoasterea persoanelor prin dinamica miscarii, in ton cu conceptul recent aparut de semnatura «bio»“, spune Talpes. Al doilea produs, a carui perioada de lansare nu a fost inca stabilita, va fi un software care va permite, de exemplu, traducerea automata a unui text din engleza in romana si viceversa: „In zona tehnologiilor legate de limbaje am vazut nevoi care exista in piata. Romana este una din limbile care nu au avut fericirea sa faca parte din grupul limbilor integrate in calculator, descrise, ca sa zic asa“. Astfel de proiecte vor face de acum incolo din Softwin un laborator de experimente, un fel de incubator de start-up-uri, judecand dupa logica pe care grupul a urmat-o pana acum – dezvoltarea unui produs si apoi separarea lor in companii separate. Fiindca, dupa ce antivirusul BitDefender a trecut in administrarea unei companii de sine statatoare incepand de anul acesta, de la 1 ianuarie 2008 vor fi separate juridic si Intuitext (software educational), Ascenta (servicii IT pentru procese de business) si Paxato (call centers).
    In ceea ce priveste compania BitDefender, Florin Talpes voia pana recent sa o inscrie la o bursa straina, fie ea Londra sau New York. Planurile de listare raman in vigoare, auditul realizat de una din companiile din Big Four (dar nenominalizata de Talpes) se va finaliza in aprilie-mai anul viitor, iar listarea se va intampla, dupa estimarile oficiale, peste maxim 15 luni. Doar ca planurile initiale au suferit o corectie de natura geografica. „Fata de acum ceva vreme, cand spuneam ca Bucurestiul este exclus de pe lista, astazi nu mai spunem asta. Bursa de aici incepe sa devina interesanta“, crede Florin Talpes. Si prezinta logica acestei variante. BitDefender are in Romania, piata de origine, avantajul unei marci mult mai bine cunoscute ca pe alte piete. Iar factorul emotional din partea investitorilor indus de cartea brandului local ar putea influenta pozitiv jocul cifrelor la bursa.
    Alt argument e faptul ca se tinde spre o suprapunere la nivelul investitorilor institutionali pe bursele europene, adica unii dintre cei care sunt la Londra vor fi regasiti partial si la Bucuresti. Talpes apreciaza, dupa o trecere in revista a burselor europene, ca aceea din Varsovia are 50% din investitorii institutionali prezenti la Londra, iar cea din Bucuresti este cu 10 procente in urma Varsoviei din punctul de vedere al acestei categorii de investitori. Daca va fi aleasa bursa romaneasca, cele din Londra sau New York ar putea fi ulterior alese pentru o listare secundara. Insa o hotarare ferma va fi luata la finalul primului trimestru din 2008. Tot atunci se va hotari si dimensiunea partii din companie care va fi listata (care va depinde de necesarul financiar al companiei si de regulamentele bursiere), Talpes spunand doar ca „probabil nu vom lista enorm, ci urmarind o anumita logica a prudentei“. BitDefender are nevoie de finantare pentru a-si putea urmari planul de investitii – 100 de milioane de dolari pana in 2010, anuntat de mai bine de un an – dar si pentru intrarea intr-o perioada in care ar putea urma achizitii ale altor companii. „E posibil ca in 2008 sa ne apara mai clar ideea de crestere altfel decat organica, adica prin achizitii. Acesta e iar un parametru pe care il iei in calcul cand te gandesti la ce finantare ai nevoie.“
    O miscare discreta in aceasta directie e faptul ca BitDefender a devenit anul acesta singurul proprietar al Constelación Negocial, un partener de distributie pentru Portugalia. Compania a fost de altfel si singura achizitie de pana acum, in 2003 Talpes devenind actionar majoritar (dar pe atunci nu unic) intr-o tranzactie al carei pret nu a fost facut public. Apoi, extinderile prin birouri de reprezentare pe piete straine, de genul celui deschis recent in Silicon Valley, reprezinta investitii care au nevoie de finantare. „Specific pentru BitDefender este ca pleaca spre cele mai mari piete, cele mai dezvoltate economii“, zice Talpes. Lumea dupa BitDefender se imparte azi intre patru zone majore: Europa de Vest, America de Nord, Asia si Romania. O treime din bugetul alocat pietelor externe reprezinta marketing, iar Talpes spune ca intr-un orizont de timp de trei ani, centrele de venit ale BitDefender vor urma evolutia marilor companii de securitate, urmand proportionalitatea pietelor. Aceasta deoarece in Statele Unite, de exemplu, desi e vorba de cea mai mare piata pentru solutii de securitate informatica, BitDefender are o cota de piata subunitara, in conditiile in care la nivel global vanzarile inregistrate se indreapta spre 2% din totalul pietei. Peste acesti trei ani, piata americana ar putea aduce 40% din veniturile companiei. BitDefender are acum prezenta directa in strainatate prin doua birouri in Statele Unite (California si Florida) si cate unul in Marea Britanie, Germania, Spania si Romania.
    In aceeasi categorie ar mai putea fi considerate pietele din nordul Europei, mai exact Danemarca, dar Talpes considera ca angajarea unuia sau a doi oameni nu poate fi numita in adevaratul sens prezenta directa. In aceeasi categorie este Asia. „Exista deja o mica echipa care este in Asia si pregateste lansarea unui birou in zona. E de asteptat ca in 2008 sa avem ceva, undeva in Estul Indepartat. Ar putea fi ceva in zona Australiei care ne intereseaza“, spune Florin Talpes. Din aceasta zona ar putea aborda continentul australian, Coreea, Thailanda si chiar puternica piata japoneza si China. Daca ar fi asa, BitDefender ar fi prima firma romaneasca de IT&C care isi deschide birou in Asia, sau poate in Australia. Pentru BitDefender ar fi a doua premiera, dupa ce in acest an a patruns in Silicon Valley aproape concomitent cu grupul Gecad. Fondatorul Softwin adauga ca isi elaboreaza strategia pentru un orizont de timp de trei ani, iar acum a ajuns chiar la finalul unei etape de acest fel, ceea ce explica schimbarile de viziune din ultima vreme. „Ce gandeam acum trei ani ca putem face gandim acum usor diferit, fiindca putem face mai mult“, spune Talpes.
     
    Curajosii din IT

    Companie
    Birouri externe
    Gecad
    Olanda, Statele Unite
    Softwin
    Danemarca, Germania, Marea Britanie, Spania, SUA
    Neogen
    Bulgaria, Moldova, Serbia
    Flamingo
    Croatia, Moldova, Olanda, Ungaria
    Sursa: companiile

  • Un masterplan mai mic

    Daca toate aceste speculatii ar fi transformate intr-un film, cea mai fidela reprezentare ar fi data de „Master Plan – About the Power of Google“, un film realizat anul acesta de catre doi studenti din Germania, Ozan Halici si Jurgen Mayer. Cei doi atrag atentia asupra puterii pe care o are acum compania inceputa de la un motor de cautare pe internet si a dependentei multora fata de serviciile oferite de Google, tradusa in informatii pe care compania le detine despre milioane de persoane, pe baza intereselor tradate de cautarile pe internet. Filmul a fost si premiat la un festival, la rubrica film de fictiune. Cert e ca cele 3 minute si 14 secunde au fost urmarite de aproximativ 300.000 de persoane, daca e sa avem in vedere doar afisarile de pe YouTube, tot unul dintre produsele Google.

    Parasind registrul SF, dar pastrand logica, planurile Google in Romania ar putea fi citite prin pasii facuti pana acum. Cel mai recent indiciu ar trebui sa fie cu siguranta vizita la Bucuresti a lui Michael Champlin, business product manager pentru Google Apps pentru regiunea EMEA, care a acordat un interviu in exclusivitate pentru BUSINESS Magazin. Grosier, Google Apps este interpretarea proprie, online, a suitei Microsoft Office. Amandoua au editor de text, de tabele si prezentari si ambele ofera cate un produs de management al e-mail-urilor. Unul se numeste Outlook, iar celalalt Gmail. Google Apps e, asadar, un pachet de produse cu care Google vrea sa se impuna si in mediul corporatist, asa cum a facut-o in cel utilizatorilor obisnuiti. In lume, 44,1% dintre cautarile pe internet se fac folosind Google – aceasta e una dintre cifrele reale din imaginile filmului mai sus amintit. Iar Kyle McNabb, unul dintre expertii companiei de analiza a pietei Forrester Research, spune, citat de presa internationala, ca „angajatii se pot intreba la un moment dat, de ce nu pot primi la serviciu aceleasi servicii pe care le folosesc si acasa“.

    Chiar in ziua interviului acordat de Champlin, Google ajungea sa mai depaseasca un record la bursa americana Nasdaq, cel de 700 de dolari pentru o singura actiune, ceea ce duce valoarea corporatiei la peste 220 de miliarde de dolari. Aceasta in vreme ce veniturile inregistrate in ultimul trimestru au depasit putin 4 miliarde de dolari, majoritatea din activitatea de baza a companiei – vanzarea de publicitate pe internet.

    Mai nou, Google Apps a intrat la randu-i in activitatea de baza, alaturi de publicitate si serviciul de cautare, spune Michael Champlin. Pentru moment, veniturile din Google Apps sunt probabil minime – analistii estimeaza o cifra de 40 de milioane de dolari din totalul celor 10 miliarde venituri anuale (la nivelul anului 2006) – incat compania nici nu le-a declarat separat in rapoartele financiare. Microsoft contrasteaza puternic cu Google din acest punct de vedere: doar divizia de business a companiei, care include pachetul Office si cateva alte programe de contabilitate pentru mici companii, genereaza anual venituri de 16 miliarde de dolari, dintr-un total de 51 de miliarde.

    Dar intre cele doua oferte pentru companii, cea a Microsoft si cea a Google, exista o diferenta importanta. In vreme ce programele Microsoft sunt rezidente pe calculator – unul singur, cel pe care sunt create -, Google incearca sa impuna un nou model. Documentele Google sunt online, pot fi accesate de oriunde exista conexiune la internet pe baza de parola si modificate in acelasi timp de mai multe persoane. Documentele la care lucreaza angajatii companiilor sunt, asadar, depozitate in versiunea Google Apps nu in calculatorul propriu sau pe serverul companiei, ci in centrele de date ale Google raspandite pe tot globul. „Unul din cele mai bine pazite secrete ale noastre este amplasarea centrelor de date. Nu pot comenta despre localizarea lor in afara de faptul ca o parte din ele sunt in Europa“, spune product managerul Google.

    Vizita lui a avut ca principal obiect intalnirea cu oameni din online si furnizori de servicii de acces la internet (asa cum sunt cablistii sau retelele de cartier) pentru a le propune sa ofere clientilor acestora pachetul de servicii Google Apps. De exemplu, partea de e-mail este acelasi Gmail pe care il poate folosi oricine gratuit, diferenta fiind faptul ca aspectul poate fi personalizat cu sigla companiei, iar domeniul poate fi de forma office@companie.ro si nu cea standard, cu terminatia gmail.com. Suita Google Apps, in versiunea premium care permite aceasta personalizare, costa 15 centi per utilizator in fiecare luna, la care se adauga alti 3 centi pentru dezactivarea aparitiei reclamelor Google in aplicatii.

    Alt indiciu legat de planurile companiei in Romania l-a oferit o pancarta pe care de putina vreme studentii de la Politehnica Bucuresti au putut sa o remarce in curtea universitatii, pe care sta scris „Google is hiring“ (Google angajeaza). „Acum avem doar o singura persoana (Radu Tudorache, country manager al Google Romania, n. red.) si faptul ca nu suntem inca foarte vizibili e doar pentru ca suntem la inceput de drum. Asa s-a intamplat si in alte centre Google. Am inceput cu o persoana si la Zürich si la München si acum avem o prezenta puternica acolo“, spune Michael Champlin. Faptul ca Google a angajat la inceputul acestui an un country consultant, pe Radu Tudorache, fost manager in cadrul ANRC, este cea mai clara dovada a interesului pe care Google l-a aratat pietei romanesti. De la numirea sa in functie, Tudorache a aparut public in functia sa doar saptamana trecuta, la prezentarea lui Michael Champlin.

    Champlin lasa sa se inteleaga ca anuntul de angajare este pentru ingineri care ar putea lucra in centre europene ale Google, Romania nefiind inca o tinta pentru deschiderea unui centru tehnic. De altfel, si anunturile publicate pe serviciul online romanesc de recrutare Bestjobs precizeaza ca sunt cautati ingineri software si manageri tehnici pentru a lucra la centrul polonez din Cracovia.

    Apoi, in ultimul an, Google a adaugat noi produse la seria celor localizate (traduse) in limba romana. Pe langa motorul de cautare Google.ro, cel mai mare gigant online a adus alte trei produse importante. Ultimul lansat dintre acestea e platforma pentru scrierea de bloguri numita chiar Blogger. Platforma este utilizata de 29,94% dintre cei mai mult de 100.000 de scriitori romani de bloguri, conform singurului studiu ce are ca obiect blogging-ul, realizat de firma Timsoft. Platforma Google este a doua ca numar de utilizatori conform acestui studiu, dupa platforma open-source WordPress, cu o cota de piata de 43,66%.

    Tot anul acesta, cu o luna anterior lansarii Blogger, Google a venit cu iGoogle in limba romana, practic motorul de cautare caruia i se adauga in plus cateva casute personalizabile cu informatii sau aplicatii pur decorative. Acesta e primul contact al Google cu editorii de presa si realizatorii de aplicatii din Romania, pentru ca fiecare casuta cu informatii are la baza contracte incheiate cu acestia. La nivel mondial, au existat de-a lungul timpului frictiuni intre marile trusturi de presa si Google pe marginea subiectului drepturilor de autor si a cat de mult ar trebui sa incaseze editorii de continut din publicitatea obtinuta de Google. Reclamele sunt de departe cel mai mare generator de bani pentru Google, dupa un model relativ simplu. Paginile de internet generate de folosirea motorului de cautare si spatiile pe site-uri cu care Google lucreaza reprezinta tot atatea locuri unde Google poate pune reclame.

    Cumparatorii de publicitate pot folosi aceste spatii pentru promovare pe baza de licitatie pentru cuvinte-cheie, iar banii sunt impartiti intre Google si proprietarul site-ului. Cumparatorii de publicitate folosesc AdWords pentru a se promova pe spatiile Google, iar proprietarii de site-uri intra in reteaua Google AdSense, pentru a obtine venituri. AdWords a fost tradus in limba romana inca de anul trecut, iar AdSense in luna aprilie a acestui an. Veniturile Google de pe piata romaneasca de publicitate nu sunt publice – o singura tara, Marea Britanie, obliga compania prin prevederi legislative sa o faca -, dar oamenii care lucreaza in mediul online si sunt concurati astfel de gigantul american pe piata de publicitate spun ca s-ar afla in jurul valorii de un milion de dolari anual.

    BUSINESS Magazin: Sunteti primul manager al Google care viziteaza oficial Romania.
    Michael Champlin: Probabil da. Dar au mai fost vizite cu alte ocazii, cele pentru a sprijini eforturile noastre de recrutare in Romania. Avem un important centru pentru ingineri Google la Zürich si mai multe birouri pe tot cuprinsul Europei. Tot pentru ingineri avem centre in Norvegia, in München si Londra. Crestem foarte mult si pentru a sustine dezvoltarea suntem implicati in parteneriate cu universitati locale. Chiar ieri eram cu Radu (Radu Tudorache, country consultant al Google Romania) la Politehnica, aici in Bucuresti, unde se poate vedea un panou publicitar pe care scrie „Google is hiring“.

    BM: Microsoft, unul dintre concurenti, e foarte activ in recrutarea de talente in Romania si mai vizibil decat Google in acest proces.
    MC: E drept, dar suntem prezenti de putina vreme aici. Momentan ne construim biroul, prezenta locala. Acum avem doar o singura persoana si faptul ca nu suntem inca foarte vizibili e doar pentru ca suntem la inceput de drum. Asa s-a intamplat si in alte centre Google. Am inceput cu o persoana si la Zürich, si la München si acum avem o prezenta puternica acolo.