BusinessMagazin

Category: New Media

Informații de actualitate din afacerile în domeniul media – despre facebook, google, afaceri pe internet și alte lucruri utile

  • Hi-tech pe bani

    Avem case hi-tech, birouri hi-tech, per total, viata hi-tech. Aceste lucruri au devenit tehnologizate din momentul in care am realizat ca nu se (mai) poate trai fara telefon mobil, laptop sau PDA. Astfel ca, in foarte multe cazuri, gadget-urile devin indispensabile pentru multi dintre managerii din companiile romanesti. Iar companiile care le produc se orienteaza tot mai mult catre acest segment de consumatori, care au nevoie de functii specifice la telefonul mobil si vor tot felul de “jucarii” tehnologice care sa ii ajute in afacerile pe care le conduc.
    Dar cu cate cifre se trec aceste gadget-uri in bugetul firmei sau in cel personal? Alexandru Costin, general manager al Adobe Systems Romania, este pasionat de tot ceea ce inseamna tehnologie. Iar daca tehnologia este integrata in produse care mai au si functia de entertainment, cu atat mai bine. “Pe gadget-urile pe care le am in momentul de fata am cheltuit aproximativ 5.000 de euro. Mi se pare o suma mica, avand in vedere cat de pasionat sunt de jucariile acestea”, spune el. In schimb, masina pe care o detine, un Mercedes S-Class, a costat 110.000 de euro. “O incadrez tot in categoria ‘gadget-uri’ pentru ca este ‘mobila’ si e plina de tehnologie, inclusiv Bluetooth, 2 radare, hard disk, camera video, camera cu infrarosu, mouse, 2 LCD-uri, card readere, iPod adaptor, 150 de motorase pentru confort, un motor mare pentru mers de la A la B etc.”, spune Costin.
    La polul opus, Marius Ghenea, presedinte PCFUN.ro si FIT Distribution, incearca sa utilizeze cat mai putine gadget-uri, iar acestea sunt decat cele de care are nevoie “pe drum”. “Gadget-urile mele se rezuma la un power-notebook Dell Latitude seria 8000 si un telefon mobil Sony Ericsson P990, care include functii de push-email, Internet mobil si PDA, avand in acelasi timp si camera foto digitala. Toata aceasta dotare mobila nu m-a costat mai mult de 3.000 de euro.”

    Investitie si profit
    Chiar daca au si functie de entertainment, gadget-urile sunt utilizate de oamenii de afaceri, in principal, pentru a fi in permanent contact cu businessul, pentru a tine legatura cu partenerii de afaceri, pentru a nu rata oportunitati, ceea ce inseamna castiguri de zeci, poate chiar sute de mii de euro. Rezultatul este, in acest caz, o investitie profitabila. “Cred ca gadget-urile sunt cea mai mica ‘investitie’ pentru un manager si este in general gandita pentru functionalitate, nu din snobism sau show-off. Iata de ce, probabil, vanzarile de gadget-uri super scumpe (gen Vertu) nu au prins deloc la publicul de business”, explica Ghenea. Ca in orice domeniu, exista tendinte care se schimba de la o perioada la alta. In domeniul IT, frecventa de aparitie a noilor tehnologii si gadget-uri este uimitoare. De aceea, multi dintre manageri incearca sa fie la curent cu tot ce se intampla pe aceasta piata si sa tina pasul cu tendintele, in functie si de necesitatile pe care le au. “Imi place sa fiu la curent cu toate tendintele in acest domeniu si ma informez prin intermediul revistelor de specialitate, precum go4it! sau Stuff, dar si prin intermediul Internetului”, spune Catalin Bindea, directorul de marketing al Sound Vision International, reprezentanta marcii Bang & Olufsen in Romania. Costin doreste de asemenea sa fie la curent cu “lumea gadget-urilor” si face asta cu ajutorul revistei go4it!. “E un fel de pasiune ‘vinovata’, pentru ca satisfacerea nevoilor tehnologice o consider o ‘vina’ care ma tine departe de munca.”

    (Nu)gadget-ul il face pe om
    Dar ii arata statutul sau pozitia sociala? “Orice gadget, oricat de scump, nu poate costa mai mult de cateva mii de euro. Aceasta suma nu defineste bogatia sau superioritatea unei persoane, ci poate fi, de multe ori, o ‘spoiala’ ieftina cu care unii incearca sa ii pacaleasca pe altii sau chiar sa se pacaleasca pe ei insisi ca sunt mai sus decat sunt de fapt”, este de parere Ghenea care a vazut lucratori la salubritate folosind BlackBerry. “Socant, nu-i asa? Dar asta nu ii face pe acei lucratori niste oameni de afaceri.”
    Bindea este si el de parere ca un gadget de lux nu are neaparat valoare de status-symbol pentru posesorul lui. “In plus, eu cand achizitionez un gadget il iau pentru mine, nu pentru cei din jur. Desigur ca daca trezesc admiratia celor din jurul meu, nu ma supar.” Costin crede insa ca un gadget poate fi si un status-symbol, dar nu ii place sa si le etaleze pe ale lui pe masa. “Fac asta doar pentru ca imi este mai comod decat sa le strivesc in buzunar.”

    A new gadget in your pocket
    Frecventa cu care oamenii isi schimba gadget-urile reflecta, intr-o oarecare masura, pasiunea pe care acestia o au pentru produsele din domeniul IT sau dorinta de a fi in tendinte cu ceea ce se poarta in materie de tehnologie. “Obisnuiam sa-mi schimb telefonul mobil de 3-4 ori pe an. Daca nu ar fi fost problema cu agenda telefonica si calendarul, probabil ca as fi facut-o si mai des. Acum am un telefon care imi place din toate punctele de vedere si deocamdata raman fidel acestui produs”, spune Bindea. “Un gadget nou imi cumpar doar daca am neaparat nevoie sau daca trebuie sa inlocuiesc unul pentru ca s-a defectat”, adauga acesta.
    Costin isi achizitioneaza o data la 5 luni cate ceva. Doar telefonul il schimba mai rar. “O data la 2 ani. Pentru ca se uzeaza si imi place din cand in cand sa ma sincronizez cu piata.” Presedintele PCFUN.ro este poate genul de manager din domeniul IT atipic. Vinde gadget-uri in fiecare zi, dar nu este innebunit dupa ele. “Nu imi place deloc sa vorbesc la telefon. Nu cumpar accesorii decat daca este strict necesar: pentru notebook am cumparat un tool-kit complet (cateva zeci de euro) si acum nu simt nevoia de altceva, iar pentru telefon nu am avut niciodata nevoie de mai mult decat are telefonul in pachetul original.”

    Must-have in top
    Top 10 criterii dupa care un manager achizitioneaza un gadget:
    1. Functionalitatea
    2. Factorul de time-saving
    3. Design/Look/Stil
    4. “Coolness”
    5. Performanta
    6. Brand
    7. Confort
    8. Pret
    9. Service
    10. Materiale folosite

    Gadget de manager

    Alexandru Costin, general manager Adobe Systems
    Telefon mobil Nokia N73 – 600 de euro
    Podcast player iPod – 500 de euro
    Notebook ThinkPad T63P – aprox. 1.800 de euro
    Camera foto Sony T6 – 500 de euro
    Camera video Sony HD cu hard disk de 40 GB – aprox. 750 de euro
    TOTAL: 4.150 de euro

    Marius Ghenea, presedinte PCFUN.ro si FIT Distribution
    Notebook Dell Latitude seria 8000 – aprox. 2.000 de euro
    Telefon mobil Sony Ericsson P990 – 900 de euro
    TOTAL: 2.900 de euro

    Catalin Bindea, directorul de marketing al Sound Vision International, reprezentanta marcii Bang & Olufsen in Romania
    Telefon mobil Serene – Bang & Olufsen – 1.150 de euro
    MP3 player Bang & Olufsen – 600 de euro
    Notebook MacBook Pro – 2.200 de euro
    Camera foto Canon – 600 de euro
    Hands free Ear Set 2 B&O – 330 de euro
    Centru multimedia BeoMedia – 500 de euro
    TOTAL: 5.380 de euro

  • Stapanul domeniilor

    Kevin Ham este unul dintre mogulii dotcom, dar unul dintre mogulii necunoscuti publicului larg. Maestrul domeniilor web a reusit sa construiasca un imperiu de 300 de milioane de dolari fara sa-si doreasca sa iasa din anonimat.

    Kevin Ham sta aplecat, cu ochii inchisi si incepe sa tasteze in aer. Ham este asezat in partea din spate a ballroom-ului hotelului Venetian din Las Vegas. In fata, o persoana care conduce licitatia citeste o lista de nume de domenii pe Internet, producand o incantare atat de mare printre participanti de parca ar fi fost o licitatie de automobile vintage. Pe masura ce apar nume care il intereseaza pe Ham, degetele lui incep din nou sa schiteze gestul scrisului la tastatura. Gata. Asta este ultima achizitie.

    Cand Ham doreste un domeniu, se apleaca si incepe sa dea discret instructiuni unui asociat de-al sau pentru a licita in numele lui. Lui Ham ii plac numele care contin cuvantul wedding (nunta – n.r.), asa ca reprezentantul sau ridica paleta alba si cumpara Weddingcatering.com pentru 10.000 de dolari. Greeting.com nu este la fel de bun precum pluralul sau, Greetings.com, dar Ham pune mana si pe acest domeniu, pentru 350.000 de dolari.

    Ham este un crestin devotat, astfel incat el da 31.000 de dolari pentru a adauga si Christianrock.com in colectia sa, care include deja atat God.com, cat si Satan.com. Spre final, Ham se plimba tacticos pana la masa situata langa iesire si scrie un cec de 650.000 de dolari. A scapat ieftin in dupa-amiaza aceasta.

    De la medic la “domainer”
    Kevin Ham ar fi trebuit sa fie medic de familie, dar a lasat medicina deoparte cand a descoperit comorile Web-ului. Din 2000 si pana in prezent, Ham a adunat peste 300.000 de domenii care, combinate cu alte companii pe care detine, i-au adus lui Ham venituri de 70 de milioane de dolari anual.

    Lucrand de obicei pe cont propriu, Ham a analizat si a exploatat fiecare unghi – a si inventat cateva – pentru a-si extinde compania. Inca de la inceput, a scris software care il ajuta sa puna mana pe domenii cat erau inca ieftine. Ham a fost printre primii care au profitat de o fisura in sistem ce dadea posibilitatea oamenilor de a inregistra un nume si a-l returna fara niciun cost dupa o incercare gratuita, ocazie de a pune mana pe sute de mii de domenii dintr-o singura lovitura.

    Ceea ce putina lume stie este ca tot Ham profita cel mai tare din greselile browser-elor de Internet: milioane de oameni care tasteaza din greseala “.cm” in loc de “.com” la sfarsitul unui nume de domeniu ii fac trafic si ii alimenteaza conturile. Oricine incearca sa scrie terminatia “.cm” la orice website va fi redirectionat spre Agoga.com, un site plin de publicitate.

    Ham face bani ori de cate ori cineva apasa pe un ad – la fel cum face si partenerul sau din aceasta aventura a numelor, tara vest-africana Camerun. Ce legatura are Camerun in toata povestea? Are norocul neasteptat de a detine .cm ca si cod al tarii pe Internet – asa cum Germania detine toate numele a caror terminatie este “.de”. Diferenta este ca e putin probabil ca fiecare nume care se termina cu .cm sa fie si inregistrat, iar .cm este la doar o tasta departare de .com, filonul principal al tuturor domeniilor. Ham a facut o intelegere cu guvernul din Camerun, acord prin care Ham poate redirectiona traficul pe Web intre domeniile cu terminatia .cm. Si daca merge pe drumul acesta, Columbia (.co), Nigeria (.ne) si Etiopia (.et) vor fi ale lui, de asemenea.

    Necunoscutul cuceritor
    Avand in vedere averea lui Ham facuta pe Web – site-urile lui au 30 de milioane de vizitatori unici lunar – este remarcabil faptul ca atat de putina lume a auzit despre el. Chiar si in lumea prietenoasa a “domainer-ilor”, Ham este un om misterios.

    Pana acum Ham nu a vorbit niciodata public despre afacerea sa. Numele lui nu se gaseste pe nicio inregistrare de domeniu si nici pe aplicatia patentata pentru siretlicul cu Camerun. Sunt cateva motive practice pentru care nu a aparut pana acum. In primul rand, succesul lui Ham a atras multi dusmani, multi dintre ei fiind si competitori de-ai lui. Apoi, domainerii inversunati sunt una, avocatii sunt altceva. Iar in acest moment, cea mai mare temere a lui Ham este ca consilierii juridici il vor acuza ca schema facuta cu Camerun este un abuz la marcile lor inregistrate.

    Este posibil ca Ham sa aiba dreptate, din moment ce aceasta este prima data cand a fost identificat ca si dirijor. Cand a fost intrebat de jocul cu .cm, John Berryhill, un imputernicit de top cu domenii care nu lucreaza pentru Ham, a tipat practic in telefon: “Stii cine a facut asta? Ai cumva idee cat de multi oameni vor sa stie cine este in spatele acestui lucru?”.

    Sa despartim cuvantul!
    Kevin Ham are 37 de ani si pare mult mai tanar decat este, acest lucru datorandu-se probabil pasiunii lui pentru judo si angajamentului lui de a trai sanatos. Bautura lui preferata: suc natural de grepfruit, fara gheata. Comportamentull lui linistit ascunde un tip destul de agresiv, care lucreaza contra cronometru. Se intampla frecvent ca Ham sa transforme o conversatie despre afaceri intr-una despre religie. Dar nu intr-un mod predicator; ci pur si simplu asa este Ham.

    Fiul unor imigranti nascuti in Coreea, Ham a crescut in partea de est a Vancouver, impreuna cu cei trei frati ai sai. Tatal sau conducea niste spalatorii, in timp ce mama lui lucra ca si guvernanta. O boala istovitoare, la varsta de 14 ani, l-a facut pe Ham sa viseze ca va deveni doctor. El a terminat liceul si a devenit student la scoala de medicina din cadrul Universitatii din Columbia Britanica.

    Dupa ce a absolvit scoala de medicina, in 1998, Ham si proaspata lui sotie au plecat spre Londra, pentru a-si face rezidentiatul de doi ani. In cel de-al doilea an, Ham devenise rezident-sef, iar in pauzele dintre alergarile spre sala de urgenta, Ham isi alimenta fascinatia pentru Internet, invatand de unul singur cum sa creeze site-uri si cum sa programeze in limbajul Perl (un limbaj de programare general folosit pentru o gama larga de aplicatii, inclusiv administrarea de sisteme, dezvoltare web, aplicatii de retea, interfete grafice si altele).

    Informatiile despre web hosting erau la acea vreme destul de putine, asa ca Ham a inceput sa creeze un director online pentru provideri, cu tot cu review-uri si rating-uri la serviciile lor. Ham a numit acest director Hostglobal.com.

    De aici a mai fost un singur pas pana la afacerea cu vanzare si cumparare de domenii. Dupa sase luni de la lansarea Hostglobal, Ham castiga 10.000 de dolari pe luna din vanzarea de publicitate. Dar cand unul dintre advertiserii lui – un serviciu care vindea inregistrari de domenii – i-a spus ca un singur “panou” publicitar valoreaza 1.500 de dolari pe luna, Ham s-a gandit ca poate sa se bage si in afacerea asta.

    O vedere de ansamblu
    Ham se apleaca spre calculatorul lui de la birou pentru a verifica o licitatie de domenii. Steven Sacks, un domainer din Indianopolis care lucreaza pentru Ham, ii spune acestuia depre niste nume care sunt de vanzare. Ham ii scrie repede mesajul: “Imi plac doctordegree.com… si rockquarry.com… sunblinds.com”.

    Ham inca achizitioneaza intre 30 si 100 de nume de website-uri pe zi, dar nu le mai cumpara atat de ieftin ca alta data. De fapt, el impreuna cu Schilling, care astazi mentin un portofoliu de 20 de milioane pe an, sunt deseori acuzati ca ridica preturile. Luati spre exemplu suma de 26.250 de dolari pe care Ham a platit-o pentru Fruitgiftbaskets.com sau cea de 171.250 de dolari platita pentru Hoteldeals.com.

    “Sumele pe care le plateste el sunt enorme”, spune Bob Martin, presedintele Internet REIT, o firma de investitii in domenii care a strans peste 125 de milioane de dolari de la investitori privati.

    “Absurditati!”, spune Ham. “Numele sunt scumpe numai daca le evaluezi in felul in care oameni ca Martin o fac.” Investitorii si bancherii, care au intarziat la goana dupa domeniile de aur, calculeaza valoarea pretului unui nume calculand veniturile din publicitate prin modul pay-per-click si adaugand un procent bazat pe durata de recuperare a investitiei.
    In felul acesta, numai portofoliul lui Ham valoreaza mai mult de 300 de milioane de dolari.

    Cand Ham achizitioneaza un domeniu, nu face calcule cu modelul pay-per-click; el priveste un domeniu ca o potentiala afacere si in felul acesta ii stabileste si pretul. Printre primele site-uri pe care ar dori sa le lanseze (nu este surprinzator) este Religion.com. Ham a inchiriat recent al 27-lea etaj din cladirea in care are sediul companiei din Vancouver si va angaja mai mult de 150 de designeri, ingineri, vanzatori si editori.
    O mare parte din acest efort va merge catre dezvoltarea de instrumente de cautare bazate mai mult pe inteles si mai putin pe cuvinte cheie. “Google este doar de foarte mare ajutor”, spune Ham.

    Totul face parte dintr-un plan, pe masura ce Ham doreste sa devina primul domainer care a plecat de la un business facut acasa si a ajuns unul dintre cei mai importanti oameni ai Internetului. Jucatorii mai mici au vandut unor grupuri de investitori si Ham se asteapta ca cele mai bune domenii sa fie, in cele din urma, detinute de o mana de oameni.

    Daca pariaza cum trebuie, Ham ar putea foarte bine sa fie printre ei. “Daca ai control asupra tuturor domeniilor, atunci ai control asupra Internetului”, spune acesta.

    Traducerea si adaptarea de Victoria Bidea

  • You’ve got mess(age)

    De cate ori nu vi s-a intamplat sa aveti biroul lipit de biroul unui coleg si totusi sa alegeti sa vorbiti cu acesta prin intermediul mesajelor instantanee? Sunt atatea avantaje care va fac sa preferati modul acesta de comunicare, iar cel mai important este ca “big boss” nici nu banuieste ca, in loc sa lucrati la rapoarte de exemplu, povestiti cu colegul despre una, alta. “Am fost de cateva ori in situatia de a vorbi cu un coleg pe messenger, chiar daca aveam birouri apropiate.

    In acest fel evit sa ii deranjez pe ceilalti colegi cu discutii unu la unu; cred ca este o forma de respect. Iar messengerul iti asigura si cadrul necesar unei discutii confidentiale, pe care nu o poti purta de exemplu atunci cand unul dintre colegi are un invitat in birou”, spune Ema Catalin, director de comunicare in cadrul grupului RTC. Catalin Butolo, director de marketing la UltraPro, spune ca prefera comunicarea directa si foarte rar s-a aflat in situatia descrisa mai sus. “Am fost in aceasta situatie doar in conditiile in care se dorea un raspuns foarte rapid si nu doream sa distragem atentia celorlalti colegi.”

    Comunicam eficient
    Folosit sau nu, acceptat sau restrictionat, messengerul este un instrument de comunicare extrem de utilizat. “Ca si e-mail-ul, IM este un instrument foarte util pentru comunicarea de tip business. Cred ca in ziua de azi comunicarea electronica, fie prin e-mail, fie prin IM, este ‘ mission critical ‘, mai importanta chiar decat telefonia”, este de parere Oana Bornaz, CEO la Axigen / Gecad Technologies. Ema Catalin crede de asemenea ca instant messaging (IM) este o modalitate eficienta de comunicare, care permite si economisirea unor resurse foarte importante: timpul si banii.

    “Insa utilitatea mess-ului depinde destul de mult si de domeniul in care activezi si de gradul de interactiune pe care il presupune efectiv jobul; daca domeniul este comunicarea, atunci totul este permis”, spune zambind directoarea de comunicare a RTC. Butolo merge mai departe cu beneficiile pe care acest mod de comunicare le implica. El spune ca messengerul poate crea sentimentul unei comunitati, si acest lucru se intampla mai ales in companiile mari, cu reprezentante la nivel national.

    Directorii cu mess
    Fiecare dintre cei trei directori folosesc messengerul atat in comunicarea personala, cat si in cea de business. Acestia recunosc ca au purtat discutii de afaceri pe messenger sau pe Skype si ca se pot rezolva multe dintre punctele de pe agenda de zi comunicand in felul acesta. “Spre exemplu, acum eu folosesc aplicatia Gaim (redenumita Pidgin-n.r.) care imi permite sa comunic cu colegii atat pe Yahoo! Messenger, cat si pe ICQ. De asemenea, multe convorbiri de afaceri le-am purtat prin intermediul Skype”, marturiseste Bornaz. Aceasta adauga ca mesageria instantanee poate avea si parti negative, daca este folosita fara masura.

    “Comunicarea devine foarte complicata cand abuzezi de un mijloc sau altul. Spre exemplu, am avut cazul unui angajat care a avut un schimb de aproximativ 20 de e-mail-uri de cateva cuvinte cu un interlocutor sau al unuia care trimitea prin IM informatii importante, care ar fi trebuit arhivate in sistemul firmei”, spune Bornaz. Catalin Butolo spune ca nu a facut un obicei din comunicarea pe messenger, dar recunoaste ca uneori este mai simplu sa transmiti ceva prin IM. “Sunt anumite probleme la care ai nevoie de raspuns foarte repede, in timp real si atunci utilitatea MSN Messenger-ului este binevenita”, declara acesta.

    In ceea ce priveste teama pe care multi sefi o au in legatura cu folosirea messengerului in detrimentul muncii, Bornaz este de parere ca acest sentiment nu este fondat, iar competenta la locul de munca tine doar de angajati. “Cineva care nu vrea sa munceasca are la indemana multe feluri de a-si pierde timpul. Problema reala este legata de atitudinea angajatilor; atat timp cat fac o echipa si au rezultate exceptionale, poti sa ai incredere in ei si sa-i lasi sa foloseasca ce metode de comunicare vor, fie ca este vorba de e-mail, IM, telefon, o intalnire sau o iesire impreuna la masa”, explica CEO-ul de la AXIGEN.

    “Messengerul ar trebui sa creasca randamentul si sa scada costurile. Cred ca distragerea atentiei este o problema falsa – daca esti genul de om care cauta prilejuri de a se sustrage jobului, probabil ca randamentul tau este oricum discutabil. Cred totusi ca acestea sunt exceptii si ca fiecare isi cunoaste task-urile si obiectivele si are constiinta responsabilitatii job-ului”, completeaza Ema Catalin.

    Business is not busi(mess)
    Chiar daca managerii cred ca prin intermediul messengerului se pot rezolva probleme ce tin de business-ul in care activeaza, acestia sunt totusi ferm convinsi ca nu se pot incheia afaceri prin acest mijloc de comunicare. “Nu cred ca se pot incheia afaceri folosind messengerul, dar se pot crea conditii favorabile si se pot forma si informaliza relatii. In plus, cred ca o relatie, fie ea de afaceri sau de prietenie, se poate mentine inclusiv, nu exclusiv, prin acest mod.

    Messengerul inseamna, totusi, comunicare la distanta: creeaza sentimentul de apropiere, dar nu anuleaza distantele. Iar in smiley-uri (emoticoane) nu poti descifra nuantele”, este de parere Ema Catalin. Butolo crede de asemenea ca messengerul nu este un mediu potrivit pentru a incheia parteneriate. “Sunt adeptul comunicarii directe cu un potential partener de afaceri, pentru ca acest mod de comunicare poate influenta foarte mult decizia finala asupra unui contract de parteneriat.”

    IM addict
    O intrebare fireasca in legatura cu acest instrument de comunicare este daca poate crea dependenta. Este aceeasi temere pe care lumea o are in legatura cu telefonul mobil sau e-mail-ul. Iar raspunsul tine pur si simplu de atitudinea fata de aceste metode de comunicare. “Personal, am tendinta sa uit sa deschid IM-ul zile intregi, pana cand am ceva de comunicat. Mi se pare cam abuziv felul in care pot fi intrerupta din ceea ce fac, iar statusul ‘busy’ sau ‘invisible’ pe IM nu inseamna mare lucru”, spune Bornaz, care considera ca messengerul nu i-a creat dependenta si nu crede ca se poate intampla acest lucru. Butolo intrevede posibilitatea ca messengerul sa devina o obisnuinta, ceea ce ar avea implicatii directe asupra productivitatii muncii. “Este o modalitate de comunicare, nu una de entertainment. Riscul dependentei este comparabil cu cel creat de telefon”, conchide Ema Catalin.

  • Laptop cu bodyguard

    Fie ca este considerat un gadget pur functional, care ajuta la buna desfasurare a activitatii zilnice sau un element care defineste, intr-o oarecare masura, pozitia sociala a posesorului sau, producatorii de notebook-uri incearca sa atraga segmentul de cumparatori care ar fi dispusi sa scoata din buzunar sume cu multe zerouri la final pentru “laptopul perfect”. Luvaglio, un producator englez de astfel de echipamente, a dezvoltat un notebook pentru consumatorii elitisti care doresc sa aiba cate un “Bentley” in orice categorie de gadget-uri ar utiliza.

    Million dollar laptop
    Notebook-ul produs de englezii de la Luvaglio este lucrat manual, din materiale care vor lua ochii si celor mai pretentiosi clienti. Asta pentru ca echipamentul este acoperit de diamante, piele si lemn, putand fi astfel considerat o adevarata bijuterie tehnologica. Nu numai atat, dar fiecare client Luvaglio are posibilitatea sa creeze propriul design pentru notebook, “dupa chipul si asemanarea” sa. Toate aceste lucruri au insa si un pret, destul de piperat s-ar putea spune. Clientii vor fi nevoiti sa faca un “mic” efort daca vor sa-l achizitioneze, pentru ca averea lor va scadea cu aproximativ un milion de dolari (735.000 de euro).

    Aceasta este suma pe care pasionatii de “luxury gadgets” o vor plati pentru notebookul care stie sa faca si alte lucruri decat sa straluceasca frumos. Printre functiile exclusiviste ale acestui echipament se remarca stick-ul de memorie USB de 128 GB incorporat, unitatea optica Blu-ray si sistemul de curatare automata a monitorului care are o diagonala de 17 inci. In plus, se pare ca si diamantele vor avea un rol functional. Pentru a porni laptopul, va trebui apasat un diamant, butonul de aprindere fiind incrustat cu aceasta piatra pretioasa.

    Din colectia haute-couture
    Notebook-ul Tulip E-Go Diamond, lansat de producatorii germani de la Tulip, este acoperit cu aur alb pe care sunt incrustate mii de diamante de cea mai buna calitate (80 de carate), asezate cu precizia unui chirurg. Pe langa diamante, notebook-ul este acoperit si cu rubine, pe care designerii le-au aranjat astfel incat acestea sa formeaze logo-ul Tulip, care are forma unei lalele, dupa cum spune si numele companiei.

    Rezultatul final, laptopul de lux, costa aproximativ 350.000 de dolari (aproape 260.000 de euro) si este un dispozitiv “Easy Going”, care are capacitatea de a reflecta personalitatea si starea de spirit a posesorului prin faptul ca isi poate schimba carcasa. Pe langa aur alb, optiunile in ceea ce priveste carcasa numara piele, lemn sau diverse metale metale pretioanse. “Tulip a identificat o nevoie ascendenta de design in industria computerelor. Echipamentele obisnuite au evoluat de la un produs specializat la un obiect de uz curent. Competitia de pe piata computerelor este condusa de specificatii tehnice si pret, cu o cerere in crestere a clientilor care doresc sa plateasca in plus pentru un computer cu un design personalizat”, a spus Huub van den Boogaard, fondatorul Tulip Distribution International Holding.

    Ideea originala a celor de la Tulip a fost sa dezvolte un produs din perspectiva unei femei. E-Go seamana la prima vedere mai mult cu un accesoriu de moda decat cu un notebook. Laptopul seamana cu o geanta cu un design elegant si margini rotunjite, care in plus are si caracteristici tehnice. E-Go a fost lansat in octombrie 2005 si este disponibil in sase variante. In completarea carcaselor care pot fi schimbate/personalizate, echipamentul E-Go este asteptat sa vina si cu accesorii complementare precum genti si mausi.

    Lux made in Romania
    In Romania nu se poate vorbi inca de o piata a laptopurilor de lux, fiind mai mult un segment de nisa, iar cele mai scumpe laptopuri nu depasesc cateva mii de euro. In plus, piata locala nu este foarte bine segmentata, motivul fiind si acela ca este intr-o perioada de adaptare si de crestere.

    “In acelasi timp sunt inca multe game de produse ale companiilor mari inca nereprezentate local, acestea nefiind stimulate inca de volumele rulate in piata. Cel mai la indemana exemplu este absenta unor serii in zona consumer, adresarea pietei locale facandu-se in destul de mare proportie prin intermediul liniilor de business”, spune Catalin Patrasescu, analist al pietei IT si managing partner in cadrul companiei de consultanta SmartPoint.

    Mai mult, in afara de variabila pret, este destul de dificil de definit un laptop de lux pe piata locala. Pretul unui laptop este in general in stransa legatura cu designul sau configuratia, dar la fel de bine un laptop cu un pret ridicat poate fi considerat de unii mai degraba performant decat de lux, daca valoarea acestuia este calculata in functie de dotarile tehnice si nu de materialele folosite la imbunatatirea designului.

    “In general, odata cu cresterile pe piata laptopurilor, cu cerintele mai mari de mobilitate, au crescut si cerintele de performanta. Au aparut laptopurile de jocuri, cele de grafica avansata sau cele cu caracteristici tehnologice extrem de performante”, explica Paul Militaru, director dezvoltare, IT&S, companie ce activeaza in
    Un alt aspect in definirea laptopurilor exclusiviste este acela ca unele produse pot fi considerate la un moment dat de lux in momentul in care apar prima data pe piata la preturi mai ridicate.

    “Notebook-urile au fost percepute de la momentul introducerii pe piata ca produse cu valoare ridicata si au fost incadrate de la inceput in segmentul produselor de lux, care erau adresate in special top managerilor companiilor mari. In timp, prin scaderea constanta a preturilor, acesta a intrat in gama de produse uzuale si tinde sa devina unul de larg consum”, spune Patrasescu.
    Astfel, definirea segmentului de lux se poate imparti, din punct de vedere al utilizarii in produse business ultraportabile, produse de tip “fashion” si produse de configuratii extreme.

    Notebook-ul detroneaza desktop-ul
    Piata locala a notebook-urilor a crescut in 2006 cu 30-35%, ajungand la o valoare de aproximativ 120 de milioane de euro si la vanzari de 130-150 de unitati. In ceea ce priveste anul 2007, se previzioneaza o crestere de 25% pe an, potrivit celor de la IT&S.

    Este limpede ca computerele de tip desktop au inceput sa piarda teren si pe piata locala, lucru evident la nivel mondial, avand in vedere ca ritmurile de crestere inregistreaza valori diferite pentru cele doua categorii de calculatoare: 26,3% pentru laptopuri si doar 2% pentru desktop-uri. Aceasta crestere poate fi pusa si pe seama scaderii cu 20-25% a pretului mediu al unui laptop si a aparitiei si in Romania a unei clase de oameni de afaceri care isi pot permite cel mai performant laptop de pe piata. “Mai mult decat atat, multinationalele si companiile profitabile in general tin sa isi doteze managerii cu ultimele aparitii in domeniu, acestea facand deja parte din pachetul salarial”, mai spune Militaru.

    Din totalul valorii pietei locale a laptopurilor, produsele de lux reprezinta un procent foarte mic si se apropie de valoarea de aproximativ 10 milioane de euro. “Pe masura ce volumul total al pietei va creste, ponderea in totalul pietei de PC-uri va creste, iar o mare parte a celor care considera calculatorul portabil o alternativa la sistemul desktop vor face din notebook prima optiune, vom asista la o crestere a volumului acestui segment in paralel cu segmentarea accentuata a pietei”, este de parere Patrasescu. Mai mult, piata laptopurilor va inregistra o crestere de 16.1% pana in 2011 comparativ cu piata desktop-urilor, conform BBC.

  • Asa mai stam de vorba

    Telefoanele mobile, organizatoarele de tip PDA sau automobilele sunt capabile sa execute diferite actiuni la o simpla comanda vocala a posesorului prin intermediul unei tehnologii de recunoastere vocala sau “voice recognition”, cum este recunoscuta pe plan international. Noutatea este ca, desi tehnologia a inceput sa fie incorporata in diverse echipamente electronice de cativa ani deja, spre deosebire de acea perioada, voice recognition este acum intr-un stadiu mult mai avansat si lasa loc de o dezvoltare mai ampla, putand fi incorporata in tot mai multe echipamente.

    Astfel, jucatorii deja consolidati in piata, precum si potentialele companii care ar putea intra pe acest segment, mizeaza pe oportunitatile oferite de piata pentru a putea obtine o cota cat mai ridicata din acest segment. Un exemplu al utilitatii tehnologiei de recunoastere vocala pare a fi, la o prima vedere, usurinta si rapiditatea cu care un utilizator poate “scrie” un mesaj sau un mail pe telefonul sau mobil.

    Pe de alta parte, tehnologia voice recognition poate insemna eliminarea necesitatii telecomenzilor sau butoanelor in plus ale diferitelor echipamente electronice si IT uzuale. Si, nu in ultimul rand, poate facilita mult condusul, mai ales avand in vedere ca atentia nu va fi distrasa pentru diferite actiuni, acestea fiind facute automat, in urma unei comenzi vocale.

    Ultrarapid
    La finalul anului trecut, specialistii din industria tehnologiei voice recognition s-au gandit sa supuna unei incercari simple utilitatea si functionalitatea tehnologiei. Astfel, au hotarat sa testeze rapiditatea cu care poate fi scris un mesaj scurt pe telefonul mobil, prin comanda vocala, comparativ cu scrisul obisnuit, prin intermediul tastelor celularului.

    Si pentru a putea exista un grad aproximativ egal de competitivitate, sistemul de recunoastere vocala ales de specialisti din portofoliul companiei Nuance Communications a fost pus la intrecere cu Ben Cook, un adolescent in varsta de 17 ani care anul trecut a castigat recordul mondial pentru rapiditatea cu care scrie un SMS.
    In ceea ce priveste fraza care trebuia scrisa pe telefonul mobil, specialistii au ales ceva mai elaborat – “Pestii piranhas din genele Serrasalmus si Pygocentrus sunt cei mai feroce pesti de apa dulce din intreaga lume. In realitate insa, acestia rareori ataca oameni”.

    In momentul in care s-a dat startul, Cook incepuse sa scrie nervos si cat mai rapid cu putinta textul dat, in timp ce un angajat al companiei Nuance dicta calm si rar acelasi text telefonului mobil. Rezultatul? Ben Cook a reusit sa tasteze intreaga fraza in 48 de secunde, in timp ce aplicatia software de recunoastere vocala Nuance Mobile Dictation a scris fraza, fara nicio eroare, in 16 secunde. “Nu inteleg cum faceti asta”, spunea Cook printre dinti in urma acestei incercari.

    Acum mergem pe strada…
    Cercetatorii de la DaimlerChrysler lucreaza la un sistem de navigatie care sa fie incorporat in masinile produse de companie si care sa poata fi operat cu ajutorul comenzilor vocale. Producatorul german a pornit de la premisa ca numai in Germania sunt peste 74.000 de orase si 970.000 de strazi si ca dintre acestea, majoritatea nu sunt corect diferentiate. Astfel, sistemele de navigare prin comanda vocala pot “interpreta” gresit uneori adresa la care trebuie sa directioneze soferul, motiv pentru care sistemul de navigare trebuie sa poata face diferenta intre “Berlin” si “Bellin” spre exemplu, care se pronunta aproape la fel.

    Astfel ca sistemul gandit de DaimlerChrysler va intreba care este numele celui mai apropiat oras sau rau in cazul in care are neclaritati vizavi de adresa unde trebuie sa ajunga soferul, mai ales avand in vedere ca se intampla ca doua localitati diferite sa poarte acelasi nume. Neustadt spre exemplu este numele a 29 de orase diferite din Germania, iar sistemul de navigare trebuie sa determine care anume este cel catre care ar trebui sa-si indrume utilizatorul, in functie de raspunsurile la aceste intrebari aditionale.

    Iar compania nu este singura care abordeaza metoda de navigare prin intermediul comenzilor vocale. Cel mai frecvent, posibilitatea de a cauta pe sistemul de navigare incorporat al automobilului o adresa prin comanda vocala este intalnita in cazul masinilor din gama de lux, adresate in principal corporatiilor si clientilor din mediul de business.

    Dublu in doi ani
    La nivel mondial, piata tehnologiei voice recognition a depasit anul trecut, pentru prima data, valoarea de un miliard de dolari (aproximativ 735.000 de euro). Cu alte cuvinte, piata s-a dublat comparativ cu anul 2004, iar explicatia analistilor si a specialistilor in domeniu este una singura, si a anume evolutia tehnologica tradusa printr-o putere de procesare mai mare, aplicatii software de recunoastere vocala mai performante si, de ce nu, microfoane mai puternice incorporate in echipamentele electronice.

    Piata este impartita in mai multe segmente, in functie de domeniul de aplicare a tehnologiei. Dintre acestea, cel mai important este segmentul tehnologiei voice recognition pentru serverele dintr-un call center spre exemplu, piata care s-a cifrat anul trecut la 600 de milioane de dolari (peste 440 de milioane de euro) si care se va dubla pana in 2009, conform analistilor companiei de cercetare a pietei Opus Research.

    In ceea ce priveste tehnologia de recunoastere vocala destinata telefoanelor mobile sau automobilelor, companiile din toata lumea care activeaza pe acest segment au generat anul trecut o piata de 125 de milioane de dolari (aproximativ 92 de milioane de euro), conform companiei de cercetare Datamonitor. Aici, cresterea in urmatorii ani va fi mult mai mare, intrucat numarul potentialilor utilizatori este enorm, iar companiile din domeniu lanseaza tot mai multe aplicatii de voice recognition pentru telefoanele mobile si pentru diferite echipamente aflate la bordul unui automobil, de la playere de muzica si pana la navigatoare.

    In fond, cine nu ar renunta la scris mesaje sau mail-uri pe calea traditionala sau la tastatul unei adrese pe sistemul de navigare al unei masini in favoarea comenzilor vocale? Acest segment de piata este estimat sa depaseasca valoarea de 500 de milioane de dolari (370 de milioane de euro) pana in 2010.

    Niciun gadget fara voice recognition
    Expertii in acest domeniu sustin ca in cativa ani, tehnologia voice recognition va fi nelipsita din aproape orice gadget, echipament electronic sau automobil aflat in casa unui utilizator.
    Iar aceasta perspectiva reprezinta un catalizator al investitiilor companiilor care produc aplicatii software pentru voice recognition. Anul trecut, Nuance Communications a achizitionat compania Dictaphone pentru a putea introduce aplicatiile software de recunoastere a vocii si in industria sanatatii, chiar si in conditiile in care vanzarile companiei au crescut cu 20% comparativ cu anul 2005, la 300 de milioane de dolari (220 de milioane de euro).

    De asemenea, cel mai mare producator de software din lume, Microsoft, a introdus tehnologia voice recognition in cel mai recent lansat sistem de operare, Windows Vista. Google pregateste un sistem mai avansat de cautare pe telefonul mobil, prin intermediul comenzilor vocale. Iar Yahoo!, competitorul acestuia, a declarat ca nu exclude posibilitatea introducerii comenzilor vocale in cadrul serviciului sau de cautare pe mobil prin SMS.

    “Tehnologia voice recognition nu mai este doar o tehnologie la moda. Deja devine o solutie de business care se traduce in venituri de milioane de dolari pentru jucatorii din domeniu”, conchide Daniel Hong, analist in cadrul companiei de cercetare a pietei Datamonitor.

  • Micii miliardari din Silicon Valley

    Aproape in fiecare sambata seara, intr-un pub retras din San Francisco, se intalnesc unii dintre cei mai bogati tineri din Silicon Valley. Este vorba despre Steve Chen si Chad Hurley – fondatorii YouTube, Blake Ross – cel care a creat browser-ul de Internet Firefox, Seth Sternberg – fondatorul site-ului Meebo, Mark Zuckerberg – fondatorul retelei sociale Facebook, Roelof Botha – proprietarul Sequoia Capital si Bram Cohen, care detine Bittorrent, iar lista nu se opreste aici.
    Si, cu toate ca fiecare dintre ei are destui bani in buzunar sa cumpere pub-ul Redwood Room chiar in clipa aceea, nici unul dintre tinerii de succes ai Silicon Valley-ului, care au fondat si detin cate un business profitabil pe Internet, nu se fac remarcati in jur. “Nu-mi permit sa fac spectacol astazi”, spune unul dintre ei. “Investitorii mei nu vor fi foarte incantati de asta”, continua el. La o prima vedere pare un tanar obisnuit de 22 de ani, avand in vedere ca este imbracat cu o pereche de blue jeans prafuiti si un tricou cu dungi, insa Mark Zuckerberg detine reteaua sociala Facebook, care numara peste 11 milioane de utilizatori si care este evaluata la 2 miliarde de dolari. La aceeasi masa, dar ceva mai retras decat primul, se afla si Blake Ross (21 de ani), programatorul care a conceput browser-ul de Internet Firefox, alternativa pentru Internet Explorer-ul de la Microsoft descarcata pe 200 de milioane de computere din toata lumea. De altfel, browser-ul i-a adus lui Ross titulatura de “viitor Bill Gates”.
    Seth Sternberg, fondatorul site-ului Meebo, care inlocuieste traditionalul messenger, anunta ca este foarte posibil sa ajunga la “reuniune” si Chad Hurley, co-fondatorul popularului site YouTube care a fost achizitionat recent de Google pentru 1,65 miliarde de dolari. Asta doar daca reuseste sa plece de langa sotie si copii. “Chad are o familie acum”, spune Sternberg, “iar odata ce se intampla asta, nu prea mai este timp pentru intalnirile de grup”.

    Generatia miliardarilor
    Odata la o generatie sau doua, apare cate un val de tineri antreprenori care reusesc sa atraga atentia si banii unor investitori cu renume sau care isi pun pe picioare propriul business online. Fondul de capital Giddy, spre exemplu, a depasit propriul record de investitii in start-up-uri, sumele investite ridicandu-se la aproape 13,5 miliarde de dolari.
    “Astfel de antreprenori ne ajuta pe noi, investitorii, sa privim catre viitor”, este de parere Ron Conway, investitorul cunoscut si sub numele de “Nasul Silicon Valley-ului”. “Acestia tind catre o lume unde totul se petrece pe Internet, de la divertisment si pana la retele sociale sau de la activitati de business si pana la mijloace de informare”, a adaugat acesta.
    Cu alte cuvinte, tinerii din Silicon Valley contribuie la crearea unei noi ere, cea a digitalului, unde Internetul detine rolul principal, iar viziunea lor este ca absolut tot continutul online sa fie “la degetul mic” al utilizatorilor. Asa a reusit practic noua generatie de antreprenori sa cladeasca start-up-uri de succes, avand la indemana nimic altceva in afara de computere ieftine, aplicatii software gratuite si acces la Internet broadband. Si tot asa au ajuns sa detina conturi substantiale in banca.

    Strategii anti-crah dotcom
    Si totusi, exista un aspect negativ de care trebuie tinut cont. Fiecare dintre tinerii antreprenori, astazi miliardari in Silicon Valley, stiu ce s-a intamplat cu businessuri similare celor pe care le conduc la sfarsitul anilor ’90, cand a avut loc crahul dotcom. Site-uri precum Pets.com, Kozmo sau Napster s-au pierdut in peisaj pentru ca le-a lipsit ceva esential: un plan de business viabil. Tocmai din acest motiv, acestia incearca sa evite sa faca aceleasi greseli si refuza sa-si vanda businessul prea devreme, asteptand un moment oportun pentru vanzare, asa cum a fost cazul YouTube.
    Si acesta este unul din scopurile intalnirilor aproape saptamanale ale “micilor” miliardari din Silicon Valley. Acestia au format un club sau un fel de societate secreta numita in gluma “Valley Brats” (Rasfatatii din Silicon Valley – n.r.), care le da un motiv sa se intalneasca, sa se imprieteneasca si sa puna la punct diferite strategii. Si, in fond, nu fac nimic altceva decat sa adopte un comportament firesc pentru varsta pe care o au, avand in vedere ca nu multi au trecut de 30 de ani. “Dupa un timp devine extrem de plictisitor sa te intalnesti cu oameni de afaceri din alta categorie de varsta”, spune Rob Pazornick, fondatorul site-ului de comert online LicketyShip. “Nu fac decat sa discute despre copii si despre problemele din familie. E ca si cum as sta de vorba cu prietenii tatalui meu”, a continuat el.
    Dincolo de businessurile pe care le conduc, grupul din Redwood Room nu este altceva decat o mana de tineri fortati sa se maturizeze mult prea repede, prin prisma acestor afaceri. “Este destul de stresant sa stii ca depind de tine atatea lucruri si ca sunt zeci de decizii care trebuie luate cu orice risc”, este de parere Blake Ross. “Oamenii din jur ne privesc ca pe niste personalitati sau oameni de afaceri in toata regula, cand de fapt nu suntem decat studenti sau proaspat absolventi ai unei facultati care au intrat prea repede intr-un alt rol”, a mai spus el.

    Viata in Silicon Valley
    La o prima vedere, Silicon Valley nu este foarte diferit de oricare alt peisaj american. Sediile business-urilor online sunt imprastiate ici si colo in cladiri din sticla aflate de o parte si de alta a autostrazii 101 care leaga San Francisco si San Jose. Foarte multi oameni grabiti, cu hands-free prin Bluetooth la ureche, trec unii pe langa ceilalti in masini de mici dimensiuni. Toata lumea se concentreaza asupra unui lucru, ignorand aproape tot ce este in jur. Si asta o stiu cel mai bine membrii “Valley Brats”, care inca isi petrec multe dintre zilele de lucru cu nasul in computer, incercand sa mai gaseasca o idee la fel de profitabila de business ca si cea de acum.

    Chad Hurley (29 de ani)
    SITE: YouTube
    BACKGROUND: Este artist si provine din suburbiile Pennsylvania. Hurley a luat prima oara contact cu designul pe un computer Apple vechi in scoala generala.
    SIMPLITATE: Cofondatorul site-ului video a fost de parere ca este nevoie de simplitate in designul YouTube, astfel incat sa nu apara probleme ulterior. “Problema site-urilor din anii ’90 era ca au fost mult prea incarcate ca design. La mine, cuvantul cheie este simplitatea”, a spus Hurley.
    LA TELEVIZOR: Ii plac emisiunile TV “Lost”, “24” si “America’s Funniest Home Videos”.

    Steve Chen (28 de ani)
    SITE: YouTube
    BACKGROUND: A urmat liceul de matematica din Chicago.
    PRIMII PASI: Chen a debutat in lumea Internetului ca hacker, spargand coduri pentru diferite programe software. “A fost o experienta care mi-a deschis ochii”, a spus el. “A fost prima oara cand am vazut ca atatia tineri, ca si mie, faceau acelasi lucru.”
    YOUTUBE vs. MEDIA: “Nu cred ca YouTube poate inlocui canalele media traditionale. In fond, nimic nu se compara cu un film vazut la cinema”, a spus Chen.

    Mark Zuckerberg (22 de ani)
    SITE: Facebook
    BACKGROUND: Zuckerberg a crescut intr-o familie de medici si, cu toate acestea, din momentul in care a creat softul pentru un player de muzica facut in casa, a devenit pasionat de tehnologie.
    A refuzat insa o oferta de 950.000 de dolari pentru Facebook.
    PRIMA INCERCARE: Primul site pe care l-a creat a fost Facemash.com, la Harvard, insa Zuckerberg a avut probleme din cauza acestuia, pe motiv ca a utilizat computerul in alte scopuri decat cele permise de conducerea scolii. Doua luni mai tarziu a fondat Facebook.
    PERSPECTIVE: Sansele de vanzare sunt enorme in cazul retelei sociale online. Facebook este evaluata la 2 miliarde de dolari si se zvoneste prin Silicon Valley ca Yahoo! si Google ar fi interesati de achizitie. “Eu nu vreau nicio suma de bani”, a spus scurt Zuckerberg. “Compania nu e de vanzare”, a adaugat el.

    Seth Sternberg (27 de ani)
    SITE: Meebo (numara 60 de mesaje trimise in fiecare zi)
    BACKGROUND: Si-a dorit foarte mult timp sa devina diplomat, pe vremea cand era in scoala, in West Hartford, Conneticut. Dar mai tarziu a realizat ca este mai bine sa-si investeasca abilitatile de business in propria afacere pe Internet. “Este mult mai amuzant decat in politica”, a explicat el.
    ANTI-STRES: Sternberg scapa de stres numai atunci cand zboara cu avionul. De altfel, acesta strange banii castigati prin Meebo pentru a cumpara un avion Cirrus SR22.
    PERSPECTIVE: Meebo a atras atentia companiilor din Silicon Valley. Asta pentru ca in site au fost investiti deja 3,5 milioane de dolari, principalul investitor fiind Marc Andreessen de la Netscape.

    Blake Ross (21 de ani)
    SITE: Firefox
    BACKGROUND: A crescut in Miami si inca din scoala s-a diferentiat de colegii sai nu numai prin abilitatile sale de programare, dar si prin gusturile sale in materie de jocuri sau filme. Spre exemplu, jocul lui favorit este “Mario Kart” si nu “Grand Theft Auto”, cum se intampla in cazul majoritatii tinerilor de varsta lui.
    SFATURI PENTRU BILL GATES: “Mi-ar placea sa-l vad pe presedintele Microsoft purtand discutii pe blog-uri”, a spus Ross. “Deja a trecut perioada in care companiile vorbeau cu jurnalisti si le dadeau farame de informatii, iar cu clientii se comportau superior”, a mai spus el.
    PERSPECTIVE: Ross nu are nicio sansa sa vanda browser-ul Firefox, intrucat este un proiect open source, insa a castigat destul de multi bani din cartea “Firefox pentru to(n)ti”.

    Roelof Botha (33 de ani)
    COMPANIE: Sequoia Capital
    BACKGROUND: Compania lui si-a creat reputatia de cel mai agresiv fond de investitii din Silicon Valley. Botha a investit in majoritatea afacerilor online din ultimii cativa ani, printre care se numara si Meebo si YouTube. S-a nascut si a crescut in Africa de Sud. Apoi a ajuns director financiar in cadrul PayPal si a contribuit la vanzarea companiei catre eBay.
    OPINII: “Antreprenorii de astazi nu urmaresc sa dezvolte un business numai pentru bani”, crede el. “Se vede ca deja se investeste considerabil, si nu vorbesc doar financiar, pentru a realiza un business profitabil.”

  • Manageri cu obiectiv

    “Multitasking” sau “multidimensional”? Adolescentii raspund hotarat: “multitasking”. Managerii, insa, aleg fara ezitare “multidimensional”. Mai ales ca, prin obiectivul fotografic, multi manageri au inceput sa faca incursiuni si prin alte dimensiuni decat cea economica. Fotografia trezeste tot mai mult in randul managerilor o puternica pasiune si dorinta de a investi timp si mii de euro pentru a pasi in dimensiunea artistica.

    “Momentul in care a inceput sa se contureze pasiunea mea pentru fotografie a fost la 18 ani, cand am primit prima camera foto mai buna impreuna cu primele obiective. A fost un Canon A1, o camera foarte apreciata la momentul respectiv”, povesteste Razvan Ziemba, director executiv al Asesoft Distribution, companie distribuitoare de hardware. Insa primul contact al lui Ziemba cu fotografia a avut loc mult mai devreme, prin intermediul unor casete video cu clipuri in care erau prezentate fotografii ale lui Andy Warhol – grafician, fotograf si pictor american care a trait intre anii 1928-1987 si care a fost cea mai notabila personalitate a curentului artistic american cunoscut ca Pop Art.
    Polivalenta se aplica si in sfera artistica, iar fotografia poate deriva la un moment dat din pictura, cum s-a intamplat in cazul lui Carmen Nistor, Senior Product Manager la Orange, care a fost mai intai pictor si apoi fotograf. “Fotografia s-a transformat, de-a lungul timpului, intr-o pasiune. Prima mea pasiune a fost desenul si ma foloseam de fotografie ca de un instrument ajutator. Imi era rusine sa desenez in spatii deschise si preferam sa fotografiez si apoi sa desenez. Incet-incet, tot exersand cu aparatul de fotografiat, am pastrat fotografia drept un hobby de sine statator”, povesteste Nistor.
    Fie ca fotografia este o pasiune sau doar un hobby, managerii stiu ca nu se poate ajunge la un nivel inalt daca nu se investeste, iar sumele “absorbite” de echipamentele foto nu sunt deloc derizorii. “Investitia pe care am facut-o in acest hobby depaseste 3.000 de euro, de-a lungul a 4-5 ani, de cand am inceput sa investesc in aparatura si cel mai mult in lentile”, spune Catalin Grigorescu, avocat si partener al casei de avocatura Grigorescu & Asociatii. Cel mai mult costa lentilele (optica), si nu camera foto, dupa cum s-ar putea crede. “Principiul meu a fost cel dupa care se ghideaza mai multi fotografi: camera foto vine abia pe locul 3 sau 4. La inceput este inspiratia, dupa care lentilele si abia pe urma aparatul foto”, adauga Grigorescu. Ziemba crede de asemenea ca obiectivele conteaza mai mult decat camera. “Ultima camera foto a costat 1.200 de euro, dar valoarea ultimelor accesorii se ridica la 5.000 de euro”, spune acesta.

    Arta sau stiinta?
    Polemica cu privire la management – daca este o arta sau stiinta – se transpune si in fotografie. Multi ar spune ca fotograf bun te nasti, iar talentul trebuie cultivat pentru a ajunge la un nivel profesionist. “Cred ca este mult mai important studiul si munca pe care o depui pentru a ajunge la performanta”, este de parere Grigorescu, un autodidact in ceea ce priveste fotografia. “Nu am facut cursuri de specialitate, dar citesc despre acest subiect de pe Internet si sunt abonat la revistele Photography Monthly (UK) si Fotomagazin (Germania)”, marturiseste acesta. Carmen Nistor a facut doua cursuri de fotografie – un curs de tehnica fotografica de un an de zile la Scoala Populara de Arte Dalles si unul de foto-jurnalism la Centrul de Jurnalism Independent. Si chiar daca fotografia ii aduce venituri suplimentare, prin colaborarea cu o agentie de presa si un cotidian, Carmen Nistor considera ca mai are mult de acumulat pana sa devina un fotograf profesionist. “Este discutabila chestiunea cu profesionist sau amator, pentru ca se considera ca un profesionist este cel care obtine cel putin 50% din venituri din fotografie. Eu nu ma pot numi inca fotograf profesionist. Consider ca mai am multe de invatat”, spune aceasta. Pe langa studiu, echipamentul foto joaca un rol extrem de important in traiectoria unui fotograf. Nu se poate ajunge la nivel profesionist daca cel care fotografiaza nu dispune de echipamentul adecvat. “Nu sunt de acord cu cei care spun ca nu conteaza echipamentul. Pentru a face poze de familie este de ajuns orice fel de aparat. Dar in clipa in care te gandesti serios la fotografie si incepi sa studiezi, iti dai seama ca pentru fiecare tip de fotografie exista un anumit echipament care se potriveste ‘cel mai bine’.?Nu poti sa faci portret fara un obiectiv luminos. Nu poti sa faci wildlife fara un teleobiectiv. Nu poti sa faci macro sau fotografie de produs fara un obiectiv si lumini adecvate”, spune Ziemba.

    Digitalul bate filmul
    Desi prima dragoste a fotografilor au fost aparatele pe film, tehnologia avansata in ceea ce priveste camerele foto i-a determinat pe multi sa faca tranzitia spre digital. “Imi place foarte mult sa lucrez cu aparate pe film, dar pentru ca trebuie sa ma misc destul de repede cu anumite imagini am fost practic obligata
    sa-mi achizitionez un aparat digital”, spune Nistor, care are mai multe aparate foto, dintre care cel mai scump este un Nikon D70 S ce a costat 1.100 de euro. “Desi am o fixatie cu filmul, realizez ca tehnologia a avansat foarte mult, pentru ca mult timp camerele digitale nu au ajuns la rezolutia si calitatea imaginii de acum”, spune Grigorescu. “Prima mea trecere pe digital este o camera de aproximativ 700 de euro. Camerele bune sunt foarte scumpe si nu am avut motivatie sa dau 3.000 de euro numai pe un aparat. Asta inseamna sa scoti bani din el, iar eu fac fotografie doar pentru mine”, adauga avocatul. Ziemba admite ca schimba destul de des camerele si ca este fidel producatorului Canon. “Ma straduiesc sa fiu in pas cu ultimele noutati in domeniu. Investitia in obiective si accesorii depaseste insa de cateva ori valoarea camerei. Din fericire, acestea pot fi folosite si la modele noi, atat timp cat pastrezi producatorul”, explica acesta.

    Expozitie de manager
    Fiecare fotograf viseaza sa-si arate lucrarile “publicului larg” intr-o expozitie proprie. “Dar, ca sa ai o expozitie personala, trebuie sa ai ce arata, sa ai lucrari bune si suficiente pentru a expune singur. Eu inca sunt intr-o perioada de acumulari calitative si cantitative”, spune Nistor. Ziemba crede de asemenea ca nu a ajuns la nivelul la care ar putea sa expuna lucrari personale. “Uneori ma uit la?poze impreuna cu familia si prietenii si dupa reactia lor imi dau seama care pot fi trecute in categoria ‘fotografii’. Am cateva despre care cred ca pot fi expuse. Din pacate, jobul nu-mi permite sa aloc mai mult timp fotografiei”, marturiseste directorul Asesoft Distribution. “Sunt totusi optimist si stiu ca la un moment dat voi putea sa?fotografiez mult mai mult decat acum. Vestea buna este ca fotografia nu are varsta; poti face fotografii si la 80 de ani”, adauga Ziemba. Nici Grigorescu nu a avut o expozitie pana acum, dar locul in care va expune pentru prima data este unul special si “cu circuit inchis”. “Prima expozitie va fi la birou. Intentia noastra este sa decoram spatiul in care lucram cu fotografie. Astfel, poate o sa am ocazia de a expune cateva fotografii personale”, marturiseste Grigorescu razand.
    Carmen Nistor, insa, a participat la cateva expozitii de grup, atat cu pictura cat si cu fotografie. “Am avut lucrari prezentate la galeria de arta Val House – o galerie cu vanzare – in care am avut expuse in jur de 20 de lucrari (fotografie si pictura). Am vandut si la astfel de expozitii, dar cel mai bine am vandut fotografii prin intermediul unui lant de magazine de design interior”, povesteste Nistor.

    Adio profesie, dar raman cu tine
    Desi au alte joburi care nu au legatura cu fotografia, toti cei trei manageri au spus un “da” hotarat la intrebarea daca ar renunta la profesie pentru fotografie. Dar pentru a face din pasiune o profesie, ar trebui ca fotografia sa le asigure un trai decent. “Sunt convins ca in Romania zilelor noastre este greu sa-ti asiguri un nivel de trai normal lucrand in acest domeniu”, considera Razvan Ziemba. “Daca as putea trai din fotografie, m-as gandi sa renunt la profesia actuala pe care o fac cu pasiune. Insa este putin probabil ca acest lucru sa se intample prea curand”, spune si Catalin Grigorescu.

  • Memoria se masoara in euro

    Ceasul Audemars Piguet pierdut – 18.000 de euro, telefonul Vertu pierdut – 20.000 de euro, stiloul Cartier pierdut – 400 de euro. Dar ce inseamna un laptop pierdut?

    Raspunsul cel mai simplu la aceasta intrebare este: pretul acestuia. Cand in discutie este insa laptop-ul unui manager, atunci pierderea reprezinta luni intregi de munca, strategii de business, planuri de afaceri sau contracte valoroase. In bani, totul se traduce in sume cu multe zerouri sau procente serioase din veniturile companiilor. In afara de informatii, laptop-ul unui manager poate contine si foarte multe lucruri personale.

    Ipoteza: o companie cu o cifra de afaceri de 10 milioane de euro isi stocheaza toate datele pe un laptop, iar acesta este pierdut.
    Concluzie: “In acest caz cred ca laptop-ul respectiv ar valora 1 miliard de euro”, spune Madalin Matica, directorul general al Dot Commerce, care gestioneaza un portal de plata pentru tranzactiile online.

    “Nu este interesanta valoarea actuala a companiei, ci planurile pe termen scurt si mediu care se gasesc in laptop-ul respectiv. Ma refer la studii de piata, planuri de marketing, predictii si inovatii, idei care urmeaza a fi aruncate in piata, design de produs si de ambalaj”, este de parere Matica. Managerul are in prezent un Tablet PC Gateway M275 – “o bijuterie informatica” care l-a costat 2.800 de dolari. “In timp ce raspund la aceste intrebari, imi dau seama cat de mult sunt dependent de laptop-ul meu cu care petrec, de fapt, mai mult timp decat cu familia”, completeaza acesta. Radu Georgescu, presedintele Grupului GECAD, care are un IBM ce a costat 5.000 de euro, trateaza aceasta problema din doua perspective. Georgescu este de parere ca valoarea laptop-ului se poate calcula ca fiind suma a doua efecte potentiale, si anume: pierderea datelor si posibilitatea ca ele sa ajunga in mana concurentei.
    “In cazul in care firma nu mai poate utiliza datele, businessul s-ar opri pana la recuperarea datelor de la zero, a eventualelor penalitati pentru contractele neefectuate intre timp. Aceasta pierdere as estima-o la 1 milion de euro”, spune Georgescu. Cel de-al doilea efect, acela ca datele sa ajunga in posesia “concurentei rauvoitoare”. “Acest lucru echivaleaza cu furtul de clienti, furnizori, tehnologie. Astfel ca estimarea mea ar fi de 10 milioane de euro pentru acest caz ipotetic”, adauga el. Sebi Vasilescu, presedintele Diviziei Sebra (food & baverages) din Grupul RTC, crede ca estimarea unei astfel de pierderi depinde foarte mult de domeniul in care activeaza compania. “In plus, este practic imposibil ca toate datele unei companii de asemenea nivel sa fie stocate pe un singur laptop.”

    Luni de munca si mii de euro
    Laptop-ul unui manager poate fi “mina de aur” pentru ceilalti businessmani din breasla, care invart pe degete milioane de euro. “Mai mult de 90% din timp laptop-ul este folosit in scopuri de business, restul ramanand pentru timpul liber. Printre utilizarile personale intra filmele, fotografiile si browsing-ul”, spune Catalin Patrasescu, partener al SmartPoint, companie de analiza a pietei, care are un laptop BenQ S73G. “M-as mira ca un manager sa aiba foarte multe lucruri epersonalee pe laptop”, completeaza Matica si spune ca acest dispozitiv il foloseste, in proportie de 99%, pentru afaceri si doar un singur procent pentru activitatile personale. “Mai ascult din cand in cand muzica in format MP3 pe laptop-ul meu”, marturiseste Matica.
    Georgescu spune ca laptop-ul il foloseste numai pentru afaceri. “Aproape 100% il folosesc la birou. Rareori il duc acasa, si asta doar daca am de gand sa lucrez in weekend sau seara tarziu.” Vladimir Sterescu, CEO al EasyCall, este de parere ca laptop-ul nu mai este un dispozitiv foarte practic. “In ultima vreme nu il folosesc foarte mult pentru business. In general activitatea din firma noastra este o activitate operationala, iar 80% din aceasta activitate este text, mai ales e-mail-uri. Dar pe langa laptop mai folosesc si un blackberry, deoarece laptop-ul este mai incomod, trebuie sa-l iei tot timpul dupa tine si e ca si cum ai umbla cu 2 genti – una pentru laptop si una pentru lucrurile personale”, spune acesta. Folosit sau nu in proportie mare pentru activitatea profesionala, toti sunt de parere ca ar fi foarte neplacut sa-si piarda laptop-ul. Si nu pentru pretul lui, ci pentru valoarea informatiilor pierdute care poate insemna luni de munca, contracte pierdute si un “buzunar” mai gol cu sute de mii de euro.
    Matica si-a vazut laptop-ul distrus in cursul unui control vamal. “A fost o mica apocalipsa, deoarece aveam extrem de multe date in el, proiecte, adrese de e-mail si business planuri pentru anul in curs. Am pierdut apoi 2 luni ca sa repar aceasta pierdere si am pierdut 5 contracte in acest timp”, povesteste acesta.
    “Mi s-a intamplat si mie odata sa mi se strice laptopul si a fost groaznic. Din acest motiv informatiile actuale de pe laptop-ul meu sunt redundante fata de cele pe care le tin pe desktop”, spune Sterescu. “Daca as fi avut toate datele legate de firma numai pe laptop, acestea ar fi valorat cel putin jumatate de an de lucru. In conditiile in care as avea nevoie de aproximativ 2 luni de zile pentru a reface informatiile pierdute – gen contracte, oferte, documente de strategie -, ar insemna ca as pierde 20-30.000 de euro, daca evaluez pierderea din perspectiva salariului meu. Daca fac aceasta evaluare din perspectiva businessului pe care il conduc, laptop-ul pierdut ar fi valorat sute de mii de euro, in conditiile in care am terminat anul trecut cu o cifra de afaceri de peste 4 milioane de euro”, explica Sterescu. Matica isi evalueza laptop-ul din mai multe planuri, iar valoarea acestuia variaza intre 1 euro si 50.000, in functie de “locul” in care ajung datele de pe el. “Stiu o companie si cinci banci comerciale din Romania care ar plati cel putin 50.000 de euro pe acest laptop. Pentru un competitor al meu acest laptop ar fi o mina de aur si cred ca valoarea informatiilor din el se ridica la suma de 200.000 de euro. Dar cred ca este greu de facut aceasta estimare. In mana unui profan ele nu ar valora mai mult de 1 euro”, spune acesta.

    Dependent de backup
    Orice om de afaceri trebuie sa se gandeasca la posibilitatea de a se intampla ceva cu laptop-ul lui. De aceea cei multi isi iau masuri de protectie pentru a nu fi in situatia de a pierde informatii importante, lucru care poate atrage dupa sine consecinte grave. “Eu imi fac backup la informatiile de pe laptop. De altfel, backup-ul informatiilor este una dintre cele mai importante reguli pe care politica de securitate a unei companii trebuie sa o includa”, este de parere Georgescu. “In cazul in care nu faci backup, efectele pot fi devastatoare – de la pierderea contactelor cu clientii si partenerii pana la incetarea activitatii firmei pentru o perioada de timp in care se incearca recuperarea datelor”, completeaza acesta. Si Matica si-a pus problema securizarii informatiilor, in acestea investind aproximativ 300 de euro. “I-am adaugat protectii pentru supravoltaje, pentru acces neautorizat si pentru conectarea la retele Wi-Fi”, spune acesta. Sterescu spune ca nu mai lucreaza foarte mult pe laptop sau desktop. Iar pentru informatiile pe care le detine se face backup la 24 de ore. “De fiecare data ne conectam la niste servere, iar pentru aceste informatii se face backup zilnic si practic, daca s-ar intampla ceva cu laptop-ul meu, as pierde doar informatiile din ziua respectiva”, povesteste Sterescu. Solutia lui Patrasescu pentru un “dezastru” de dimensiuni mai mici este aceea de a nu pastra pe laptop decat informatii care pot fi refacute rapid in cazul unui incident. “Prin politicile de securitate si backup exista, in orice moment, o arhiva din care se poate reface structura de informatii de pe notebook intr-o proportie de 98-99%”, spune Patrasescu. “Pentru ceea ce inseamna documente personale, imediat ce ajung acasa pun datele pe sistemul propriu, care are o structura redundanta prin care ma asigur ca in cazul caderii unuia din hard discuri se recupereaza din celelalte si datele nu se pierd.”

    Laptop-ul de 7 milioane de euro
    Un studiu facut de Symantec printre utilizatorii de laptop-uri din Europa, Africa si Orientul Mijlociu arata ca 78% dintre cei intervievati considera ca datele de pe laptopul lor au o “valoare substantiala” si estimeaza aceasta valoare la 800.000 de euro. Au fost de asemenea oameni care au spus ca informatiile de pe dispozitivul lor pot valora chiar si 7 milioane de euro. In ciuda acestor valori substantiale, doar 42% dintre companii platesc pentru masurile de protectie ale informatiilor pe care angajatii le detin pe laptop. Cele mai multe dintre companiile din domeniul IT (45 de procente) lasa aceasta problema in grija angajatilor. La acest studiu au participat 1.700 de angajati si manageri din domeniul IT.

  • Oglinda, oglinjoara…

    “Oglinda, oglinjoara. Cine-i cea mai frumoasa… de pe Internet?” Aceasta va fi intrebarea pe care o vor adresa in viitor pasionatele de cumparaturi unei lumi intregi pentru a cere parerea cu privire la hainele pe care le probeaza.

    Asta pentru ca magazinele exclusiviste de haine sau alte obiecte personale si accesorii de lux vor fi dotate cu oglinzi magice, “interactive”, prin care persoanele apropiate cumparatorului sau chiar intreaga lume a Internetului il vor putea vedea pe acesta si isi vor putea da cu parerea daca perechea de pantofi sau bluza pe care o probeaza i se potriveste.
    Oricat de mult ar parea ca este vorba despre o poveste scoasa din cartile de science fiction, tehnologia de la baza acestui concept nu este una extrem de complicata sau dificil de realizat.
    “Prototipul acestui magazin al viitorului a fost deja prezentat companiilor interesate in cadrul unui eveniment din New York”, a spus Tom Nicholson, fondatorul si directorul general al IconNicholson, compania care promoveaza aceasta tehnologie. “Estimez ca pana la jumatatea acestui an, daca nu cel tarziu pana la finalul anului, vor aparea deja primele magazine care vor dispune de aceasta tehnologie si care le vor permite clientilor sa se oglindeasca in ochii a sute de oameni, daca doresc asta”, este de parere Nicholson, care a incheiat deja un contract cu designerul Nanette Lepore pentru a implementa sistemul in magazinele sale la scara larga.
    Chiar daca nu a dat mai multe detalii cu privire la alte contracte similare cu designeri sau la locatii exclusiviste care vor fi dotate cu noua tehnologie, Nicholson a accentuat faptul ca este vorba numai despre magazine de lux, precum Saks Fifth Avenue sau Bloomingdales, doua dintre cele mai mari magazine exclusiviste de retail din Manhattan, New York, dar si nume precum Neiman Marcus sau Fendi.

    Oglinda interactiva, conectata la Internet
    In ce consta mai exact tehnologia lui Tom Nicholson? Sistemul este format din trei oglinzi “interactive”, in spatele carora se afla amplasate o serie de camere video care transmit imaginile prin Internet catre orice telefon mobil, PDA, adresa de e-mail sau site selectat de cumparator. In dreptul fiecarei oglinzi se afla cate un ecran sensibil la atingere (touchscreen) prin care utilizatorii pot efectua comenzi in cadrul sistemului.
    “Cu alte cuvinte, un astfel de sistem instalat in apropierea cabinelor de probe le permite clientilor din magazinele de imbracaminte sau accesorii sa mearga oricand cu prietenii sau familia la cumparaturi, chiar si atunci cand acestia din urma nu au cum sa-i insoteasca”, a spus Christopher Enright, director al departamentului de tehnologie din cadrul IconNicholson. “Spre exemplu, domnisoara de onoare a unei mirese ar putea sa-si dea cu parerea asupra rochiei de mireasa chiar daca ea se afla in Paris, iar magazinul din care alege si probeaza mireasa se afla in New York”, a explicat acesta.

    Pareri pe scurt
    Utilizatorii aflati dincolo de oglinda din magazine isi pot spune parerea prin intermediul mesajelor text trimise inapoi in sistem. Cel mai indicat pentru cumparatori ar fi sa primeasca mesaje scurte in care parerea sa fie sincera si explicita, cum ar fi “iti vine perfect”, “nu ti se potriveste”, “mai probeaza si altceva” sau “poti imbraca din nou bluza rosie?”. De asemenea, “consilierii” pot alege si alte obiecte din intreaga gama vestimentara din magazine care sa fie probate de catre cumparator.
    Dar partea cea mai atragatoare la aceasta tehnologie este faptul ca clientii vor incerca, in mod “virtual”, absolut toate produsele comercializate in magazinul in care se afla. Spre exemplu, daca un client probeaza o anumita bluza, acesta poate cauta in baza de date a magazinului pentru a gasi si pantaloni, pantofi sau alte accesorii care se potrivesc cu bluza respectiva si le poate proba virtual, pe una dintre cele trei oglinzi “interactive”, fara sa fie nevoie sa le imbrace propriu-zis. Totul se realizeaza cu ajutorul unuia dintre ecranele tactile cu care este dotat sistemul IconNicholson, ecran care afiseaza toata linia de produse si care proiecteaza un anumit produs pe oglinda.
    Un alt ecran tactil ofera mai multe informatii despre obiectele vestimentare intalnite pe rafturile magazinului si gaseste si alte optiuni pentru cumparator, in functie de preferintele acestuia.

    Oglinda unui public tanar
    “Nu as putea spune ca tehnologia IconNicholson este ceva revolutionar in piata, avand in vedere ca tinerii trimit deja poze facute cu telefonul mobil prietenilor pentru a le cere parerea”, spune Enright. “Singura diferenta considerabila este ca modul de utilizare este fundamental diferit”, a mai spus el. Ca si pana acum, cumparatorii au posibilitatea sa decida cine poate sa vada imaginile, dar teoretic este posibil sa permita intregii comunitati online sa vina cu o parere.
    Conceptul oglinzilor “interactive” este destinat in principal utilizatorilor tineri, cu varsta cuprinsa intre 17 si 24 de ani. De fapt, ideea lui Tom Nicholson a fost inspirata de un studiu realizat de IBM, conform caruia aproximativ 67% dintre cumparatorii tineri considera ca rolul cel mai important in luarea unei decizii de achizitie il au prietenii.
    “Factorul social a capatat o mare importanta, avand in vedere ca aproape doua treimi dintre tinerii cumparatori cer parerea prietenilor prin intermediul telefonului mobil, dupa ce le trimit poze cu obiectele vestimentare pe care vor sa le achizitioneze”, a explicat Nicholson.
    Acelasi principiu pare sa se aplice si atunci cand cumparaturile se fac pe Internet. Peste 30% dintre utilizatorii care achizitioneaza haine online trimit un e-mail si prietenilor pentru a putea determina daca fac o alegere buna. Dar cu toate acestea, planurile lui Tom Nicholson ridica cel putin o intrebare in ceea ce priveste strategia de dezvoltare a IconNicholson: de ce prefera sa introduca noua tehnologie numai in magazine de lux, exclusiviste, avand in vedere ca potentialii utilizatori fac parte din categoria tanara, care frecventeaza in general boutique-uri sau magazine specializate.
    “Explicatia este simpla. Strategia mea sustine de fapt strategia magazinelor de lux de a atrage si publicul tanar”, a argumentat Nicholson. “Si nu este vorba despre nimic altceva decat de un concept de retail mai avansat.”

  • Cutia cu idei

    V-ati gandit vreodata ca s-ar putea sa pierdeti o multime de oportunitati de business sau sa afectati procesul de dezvoltare a companiei pentru ca nu sunteti destul de receptiv la propunerile angajatilor dumneavoastra? Si nu vorbim aici numai de cei din board-ul de conducere, ci de absolut toti angajatii, de la asistentii personali pana la cei din call center sau de la departamentul de vanzari pana la cel de IT.
    Daca unul dintre acestia ar avea o idee excelenta sau ar detine rezolvarea pentru problemele urgente ale companiei, nu ati putea beneficia de aportul lor din moment ce acestia nu participa la sedintele de board sau la sesiunile de brainstrorming. Exista insa aplicatii software care incearca sa schimbe datele problemei.

    500 de idei intr-o “sedinta”
    Astazi, cand timpul este atat de pretios, valoarea unei echipe este data de eficienta acesteia in momentul in care se confrunta cu problemele pe care le are de rezolvat. Fiecare departament al unei companii trebuie sa-si duca la bun sfarsit atributiunile si pe cat de important este rezultatul final, pe atat de mult conteaza si timpul in care acesta a fost obtinut.
    De la aceasta premisa au pornit mai multe companii, printre care si Brightidea sau Imaginatik, in momentul in care au inceput sa lucreze la un program software care sa le permita tuturor angajatilor unei companii sa vina cu o sugestie demna de luat in considerare. Mai exact, un astfel de program software stocheaza ideile inovative ale fiecarui angajat, pe care acesta le introduce in orice moment in program. Pasul urmator este sortarea acestor idei, in vederea eliminarii celor care par neinspirate si a dezvoltarii ideilor promitatoare.
    “Cu totii avem de pierdut din cauza ca nu aflam despre ideile si cunostintele oamenilor din jurul nostru”, spunea Robin Spencer, coordonatorul centrului de cercetare al gigantului farmaceutic Pfizer. Compania americana a apelat deja la serviciile Imaginatik pentru a-si crea propriul astfel de program software. “Cu alte cuvinte, prin aceasta metoda devenim proprii nostri consultanti, la scara globala.”

    O idee de 250.000 de euro
    Numarul companiilor care isi includ intreaga echipa in business in proportie de 100%, oferindu-le posibilitatea de a-si da cu parerea si de a veni cu sugestii in ceea ce priveste dezvoltarea companiei, este din ce in ce mai mare. Potrivit Forbes, companii precum Bayer, Chevron sau Henkel, care au folosit deja programul, considera “SuggestionBox” un castig in ceea ce priveste volumul de idei inovative. Si totodata o investitie care reduce substantial costurile, cu atat mai mult cand coordonatele luate in calcul sunt timpul si eficienta companiei.
    Si cum timpul este considerat de tot mai multi oameni de business un lux pe care nu de multe ori si-l permit, “cutia de idei” este primul raspuns la intrebarea de mult dezbatuta de managerii de companii: “Cum devenim mai eficienti?” Miza este poate si una de imagine, avand in vedere ca majoritatea acestor companii considera miscarea un mod prin care sa-si exprime cultura corporatiei, cultura care trebuie sa fie din toate punctele de vedere sofisticata si, de ce nu, trendy. Un exemplu simplu este Alcoa, considerat cel mai mare producator de aluminiu din lume. Chiar daca nu a apelat la o aplicatie software prin care sa atraga ideile si sugestiile angajatilor sai, compania a infiintat in 2005 o cutie in care acestia au posibilitatea sa-si depuna in scris ideile. “Scopul final a fost de a-i antrena pe angajati sa aiba o contributie la dezvoltarea si imbunatatirea business-ului”, a spus Raphael Costa, vicepresedinte al operatiunilor pentru Australia si Asia in cadrul Alcoa. “Iar primele rezultate s-au vazut aproape imediat.” Mai concret, sugestiile a doi dintre angatii companiei, care au avut ca tinta eficientizarea utilizarii resurselor, au redus din costurile anuale ale Alcoa cu aproape 250.000 de euro. “Si de atunci pot spune ca foarte multe idei ale angajatilor companiei au avut un impact asupra business-ului”, a mai spus Costa.

    Succesul unui “early-adopter”
    Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul companiei de informatii financiare Experian. La jumatatea lui 2006, conducerea companiei a avut nevoie de sugestii despre cum ar putea servi mai bine piata afacerilor mici si mijlocii. In loc sa identifice oamenii potriviti pentru sesiuni de brainstorming si pe care sa-i transporte de-a lungul tarii pentru a se intalni, Experian a lansat o campanie in jurul subiectului respectiv, prin care a invitat aproape 1.000 de angajati, prin e-mail, sa acceseze icon-ul Brightidea de pe desktop. De acolo, acestia au putut trimite propriile idei si solutii in format electronic. Campania a durat aproximativ o luna si a generat mai mult de 500 de idei.
    “Totusi, nu este deloc usor sa conectezi toti angajatii”, este de parere Laura DeSoto, vicepresedintele Experian. “Obiectivul vizat era sa strangem cat mai multi oameni din toate ariile de activitate ale companiei pentru a putea obtine parerea lor. A trebuit sa ne asiguram ca nu scapam nicio idee si de aceea am incercat sa marim dimensiunea programului pe cat posibil”, a explicat aceasta. “Iar ideile au venit din absolut toate diviziile companiei.”

    O chestiune de timp
    Una dintre cele mai importante avantaje ale “cutiei cu idei” este ca permite participantilor sa preia si sa dezvolte ideea altui coleg si nicio idee nu ramane astfel nediscutata. Pe de alta parte, scuteste foarte mult timp, necesar pentru a putea organiza o intalnire de mare amploare cu toti angajatii unei firme, pentru a gasi o idee. Iar pe asta mizeaza mai multe companii care sunt interesate de inovatie si sunt constiente ca au nevoie de lucruri sau produse noi, dar nu stiu cum sa procedeze.
    Matthew Greeley, fondatorul Brightidea, povesteste ca a primit recent un telefon de la seful diviziei de dezvoltare al Dole, cel ai mare producator si vanzator de fructe si legume proaspete din lume. Scopul telefonului a fost sa ceara o simpla parere. Seful Dole i-a spus lui Greeley ca a compus un mail pe care ar vrea sa-l trimita tuturor angajatilor – in total 40.000 de oameni, pentru a le cere noi idei pentru dezvoltarea companiei. “Intentiona sa trimita mail-ul si mi-a cerut parerea. I-am sugerat sa nu-l trimita”, spune Greeley. E-mail-ul respectiv ar fi ridicat mai multe probleme decat solutii, crede fondatorul Brightidea, si asta pentru ca Dole nu avea nici infrastructura necesara pentru a putea receptiona si analiza toate raspunsurile angajatilor si nici timp la dispozitie. Iar cum timpul este considerat de tot mai multi oameni de business un lux pe care de multe ori nu si-l permit, “cutia de idei” este primul raspuns la intrebarea de mult dezbatuta de managerii de companii: “Cum devenim mai eficienti?”

    Cat costa o idee?
    Brightidea si competitorul Imaginatik au ales un plan de afaceri relativ similar. Cele doua companii concep o aplicatie software personalizata pentru fiecare client, care stocheaza toate sugestiile primite, care permite angajatilor sa dezvolte propunerea altor colegi si care ajuta la organizarea ideilor – odata evidentiate cele mai potrivite, programul le reexamineaza si permite organizatorului sa urmareasca parcursul unei propuneri inapoi pana la omul care a lansat-o.
    O suma cuprinsa intre 230.000 si 385.000 de euro nu pare a fi considerata o investitie uriasa pentru o companie gigant. Cam atat costa serviciile Brightidea pentru un numar de aproximativ 500 de angajati. Insa, in cazul unei companii mai mici ca dimensiuni sau in cazul in care programul nu cuprinde toate departamentele respectivei companii, costurile pleaca de la aproximativ 2.000 de euro.
    Mark Turrell, fondatorul Imaginatik, plaseaza costurile intre 40.000 si 77.000 de euro si ambele companii sustin ca softurile sunt atat de usor de folosit, incat nu este necesara nicio pregatire speciala.