BusinessMagazin

Category: Special

  • Istoria Apple: de la clasica afacere de garaj la afaceri de peste 50 de miliarde de dolari (GALERIE FOTO)

    Cunoscuta sub numele Apple Computer in primii 30 de ani de la
    infiintare, compania a renunta din 2007 la sintagma “Computer”,
    concentrandu-se pe segmentul electronicelor, prin lasarea de
    produse inovatoare, precum audio-playerul iPod sau telefonul mobil
    iPhone, care au confirmat statutul de trendsetter al companiei
    americane.


    Apreciata ca una dintre afacerile cu cei mai fideli clienti,
    Apple a fost desemnata de revista Fortune cea mai admirata companie
    din SUA in 2008 si cea mai apreciata din lume in 2009

    Apple a incheiat anul fiscal terminat in septembrie 2009 cu o
    cifra de afaceri de peste 40 de miliarde de dolari.

  • Povestea lui Steve Jobs: geniu sau tiran?

    Ca in multe alte companii care au sediul in Silicon Valley, si
    in cadrul Apple, locurile de parcare sunt aceleasi pentru sefi si
    angajati, nu se fac diferente. Spre exemplu, chiar daca esti
    vice-presedinte si conduci un Porsche, dar ajungi la birou dupa ora
    zece dimineata, trebuie sa fii pregatit sa colinzi toata parcarea
    pentru a gasi un loc.

    In acea parcare insa, se afla un Mercedes care nu are nevoie sa
    caute prea mult, si ii apartine lui Steve Jobs, co-fondatorul si
    CEO-ul Apple. Si daca nu gaseste rapid un loc pentru a-si parca
    masina atunci cand este grabit acesta merge in fata sediului
    companiei si parcheza in locurile pentru handicapati, cateodata
    ocupand chiar doua locuri, scrie
    Wired    . Acest lucru a devenit cunoscut in cadrul companiei si de
    multe ori angajtii ii pun biletele pe parbriz pe care scrie
    “parcheaza in alta parte”. In plus, acestia au transformat simbolul
    mic al scaunului cu rotile care se gaseste pe indicatorul din fata
    locului de parcare intr-un Mercedes. Atitudinea inventiva a lui
    Steve Jobs in a gasi un loc de parcare este asemanatoare cu cea din
    business: pentru el regulile de baza nu se aplica.

    In momentul in care acesta a preluat conducerea Apple, in 1997,
    compania abia se mai tinea pe picioare, in prezent insa, are un
    capital de 105 miliarde de dolari, plasandu-se in fata Dell si in
    spatele Intel, potrivit
    Wired    . iPod-ul conduce 70% din piata de mp3 playere si din
    magazinul de muzica Apple au fost descarcate pana acum peste patru
    miliarde de cantece, in timp ce iPhone-ul revolutioneaza intreaga
    industrie Wireless.

    Este greu de vazut cum aceste lucruri s-ar fi intamplat daca
    Apple s-ar fi conformat cu filozofiile standard de la Silicon
    Valley, spun analistii de pe piata, care considera ca Apple creaza
    produsele dupa niste tipare vechi: incuie usile si nu mai spune
    nimic pana produsul este perfect si gata pentru a putea fi lansat.
    “Si toate acestea se datoreaza lui Steve Jobs care este un manager
    foarte atent, din toate punctele de vedere” a spus Cordell
    Ratzlaff, managerul care creaza interfata OS X in cadrul Apple. “Nu
    scapa niciun produs fara sa fie analizat cu minutiozitate de catre
    acesta, verifica tot, pana la nivelul pixelilor”.

    In ce priveste modul in care se comporta cu angajatii, Jobs este
    cunoscut ca fiind incapatanat si foarte dur. “Chiar si cel mai
    favorizat angajat ar putea sa ajunga sa primeasca o multime de
    reprosuri din partea lui”, a spus Edward Eigerman, un inginer din
    cadrul companiei, intr-un interviu realizat de Wired.
    “Mai mult decat in oricare alta parte unde am lucrat inainte aici
    imi este frica sa nu fiu concediat”, a completat acesta. Insa cu
    toate acestea angajatii lui Jobs ii raman devotati. Asta pentru ca
    autarhia acestuia este balansata de farmecul sau personal. Andy
    Heartzfeld, cel care a creat originalul Macintosh OS, a spus ca
    Jobs l-a batut la cap cu o “staruinta mesianica”.

    “Si pentru a primi acceptul lui Jobs pentru un lucru, angajatii
    din cadrul Apple lucreaza din greu pentru a-i face pe plac”, a
    afirmat acesta. Pe de alta parte, Ratzlaff, care a lucrat aproape
    de Jobs aproximativ 18 luni spune ca Jobs are abilitatea de a
    scoate tot ce e mai bun din om. ” Am invatat o multime de lucruri
    de la el”, a adaugat acesta.

    Ceea ce nu le place insa angajatilor este faptul ca trebuie sa
    tina toate lucrurile in secret. Cateodata secretismul companiei
    Apple se apropie de paranoia, a spus un analist de pe piata. Este
    interzis sa vorbesti atunci cand pleci de la birou, sau sa spui
    familiei la ce lucrezi. Spre exemplu, Phill Schiller directorul de
    marketing Apple a sous revistei Fortune ca nu poate sa-I spuna
    fiului sau data la care se va lansa noul iPod. Cateodata nici
    angajatii companiei nu stiu la ce se lucreaza. Iar in ce priveste
    relatia cu presa, Jobs nu vorbeste decat cu un grup restras de
    jurnalisti, si doar atunci cand considera el ca este necesar.

    Aceasta strategie bazata pe tacere impusa de Jobs insa are si
    riscuri- in mod special In timpul lansarii produselor , cand
    caracteristicile produselor nu sunt in conformitate cu asteptarile
    publicului. Cu toate astea tactica Apple are un succes rasunator.
    Pana acum, nicio alta companie nu a mai oferit clientilor ceea ce
    vroiau, inainte sa stie ce isi doresc. Si fara indoiala, totul se
    datoreaza viziunii creative a lui Steve Jobs si a conducerii
    sale.

  • Reportaj din orasul unde orice este permis: Amsterdam

    Odata ajuns la Amsterdam, capitala oficiala a }arilor de Jos
    (aici are loc incoronarea regilor, caci Guvernul, Parlamentul si
    Curtea suprema de Justitie isi au sediul la Haga), primul lucru
    care te surprinde e aerul. E neasteptat de curat pentru o capitala
    europeana, iar secretul nu-l dibuiesti de la iesirea din aeroport,
    ci se dezvaluie mai tarziu, cand strabati orasul – de preferinta la
    picior sau poate pe una din emblematicele biciclete. Noxele nu-si
    au locul aici intrucat circulatia de pe strazi e concurata de cea
    de pe canale, iar unul din doi locuitori merge cu bicicleta. Nu mai
    putin de un milion de biciclete la o populatie de doua milioane –
    cat are orasul impreuna cu suburbiile – circula pe strazi si
    poposesc prin parcari intesate de vehicule pe doua roti, cu sau
    fara cosuri sau lazi in spate.


    Bicicletele nu sunt catusi de putin stralucitoare sau dichisite,
    iar Richard Caron, care lucreaza ca ghid in Amsterdam, justifica
    simplu: sunt doar mijloace de transport pentru care proprietarii nu
    trebuie sa-si faca prea multe griji, de genul “unde le parcheaza”
    sau “daca se fura?”. Doamne sau domnisoare cu fuste scurte si
    tocuri de 10 centimetri pedaleaza nonsalant si apoi lasa mijlocul
    de locomotie sprijinit de un gard oarecare, legate doar cu un lant
    care blocheaza una din roti.

    Bicicletele sunt pentru olandezi un mod de viata si un motiv
    pentru care locuitorii au o silueta sanatoasa. Nicaieri nu am zarit
    un supraponderal; din cele cateva tari pe care le-am vazut, e
    singurul loc unde nu am vazut oameni grasi. Mersul pe jos si pe
    bicicleta functioneaza si ca alternativa la o calatorie cu taxiul,
    pentru ca tariful pe kilometru este de 3,5 euro, adica in jur de 14
    lei (fata de 1,2-1,7 lei in Bucuresti). Dar nu e vorba doar de
    pret: ca mijloc de transport, bicicleta este mult mai la indemana
    decat un automobil, pentru ca orasul are cu precadere strazi
    inguste, mai cu seama in centru, iar parcarile sunt putine si
    scumpe: 5 euro (peste 20 de lei) pe ora, in timp ce in Bucuresti
    cele mai multe locuri de parcare nu costa decat 1,5 lei pe ora.

  • Cine este Alan Mulally, omul venit de la Boeing pentru a salva Ford

    La trei ani de mandat ca director executiv – si cu o multime de
    probleme asteptandu-si rezolvarea – Mulally s-a dovedit pana acum
    figura unificatoare de care Ford a avut nevoie de zeci de ani.
    Viziunea lui este rezumata pe placutele laminate, de marimea unui
    card, purtate de zeci de mii de angajati ai Ford si care
    concentreaza principiile lui de management intr-o fraza simpla, “Un
    Ford… O echipa… Un plan… Un tel”. Si la 11 ianuarie, la
    conferinta de presa care a deschis Salonul Auto de la Detroit,
    Mulally a prezentat si masina care exprima strategia lui pentru
    intoarcerea Ford la statutul de lider in industria auto a
    lumii.

    Acea masina, noul Ford Focus, este posibil la fel de importanta
    pentru Mulally precum a fost modelul T pentru Henry Ford,
    fondatorul companiei. In ciuda unor eforturi anterioare, Focus a
    fost prima masina cu adevarat globala a Ford – un singur vehicul
    creat si proiectat pentru clientii din fiecare regiune a lumii si
    vandut sub acelasi nume. Este mic, cu un consum eficient si
    asezonat cu componente de securitate si tehnologice care – crede
    Mulally – vor atrage consumatorii din Europa, Asia si cele doua
    Americi.

    Masina reprezinta si ceea ce Mulally numeste “chintesenta” a tot
    ce a facut el de cand s-a alaturat Ford dupa o cariera de 37 de ani
    la Boeing. “Daca vrem sa fim de talie mondiala, avem nevoie sa
    tragem toti si sa ne folosim cat mai bine activele la nivel global
    ca sa cream o companie puternica”, a spus el intr-un interviu
    acordat la sediul Ford. “Si exact acolo am ajuns.”

    Intr-o industrie plina de sceptici si obisnuita cu dezamagirile
    crunte, cei ce se indoiau de Mulally au cam disparut pentru ca omul
    a oferit deja mai mult decat era de asteptat de la el atunci cand
    l-a inlocuit pe presedintele Ford, William C. Ford Jr., in functia
    de director executiv.

    Una dintre primele actiuni, premonitorii, ale lui Mulally in
    2006 a fost sa imprumute 26 de miliarde de dolari, bani ce au
    oferit mai apoi Ford rezerva de lichiditate necesara ca sa evite
    falimentele sponsorizate de guvernul federal in care au intrat
    rivalii sai din Detroit, General Motors si Chrysler. Tot el a decis
    schimbarea strategiei Ford de la camionete si SUV-uri spre masini
    mici si vehicule crossover si a renuntat la marcile de lux Land
    Rover, Jaguar si Aston Martin, care consumau resursele Ford si
    distrageau atentia managementului.

  • De ce se intorc acasa cercetatorii si specialistii chinezi

    Oamenii de stiinta din Statele Unite n-au fost prea surprinsi in
    2008, cand prestigiosul Institut Medical Howard Hughes a oferit un
    grant de cercetare de 10 milioane de dolari lui Shi Yigong,
    specialist in biologie moleculara la Universitatea Princeton.
    Studiile lui Shi privind biologia celulelor au deschis deja o noua
    linie de cercetare in tratamentul cancerului. La Princeton,
    laboratorul lui ocupa un etaj intreg si avea un buget anual de 2
    milioane de dolari.

    Surpriza – de fapt socul – a venit cateva luni mai tarziu, cand
    Shi, cetatean american naturalizat si rezident de 18 ani in SUA, a
    anuntat ca paraseste definitiv tara ca sa faca cercetare in China
    lui natala. A renuntat la grant, a demisionat de la facultatea de
    la Princeton si a devenit decanul Facultatii de Stiinte Biologice
    de la Universitatea Tsinghua din Beijing.

    “Pana in ziua de astazi, multa lume nu intelege de ce m-am
    intors in China”, a spus Shi, aflat in mijlocul unui grup de
    vizitatori ai biroului sau de la Tsinghua. “Mai ales din pozitia
    mea, lasand balta tot ce aveam.”

    “Era unul din starurile noastre”, declara prin telefon Robert H.
    Austin, profesor de fizica la Princeton. “Cred ca a fost un gest
    complet nebunesc.”

    Occidentul si Statele Unite, in special, raman locuri mai
    atractive pentru studiu si cercetare pentru multi intelectuali
    chinezi. Dar intoarcerea lui Shi si a altor oameni de stiinta de
    nivel inalt este un semn ca China reuseste mai repede decat se
    asteptau multi experti sa ingusteze falia care o separa de statele
    avansate din punct de vedere tehnologic. Cheltuielile Chinei pentru
    cercetare si dezvoltare au crescut constant in ultimul deceniu si
    acum reprezinta 1,5% din PIB. SUA aloca 2,7% din PIB pentru
    cercetare si dezvoltare, dar felia Chinei este cu mult mai mare
    decat a celor mai multe state in curs de dezvoltare. Oamenii de
    stiinta chinezi sunt de asemenea mai presati decat cei din alte
    tari sa fie competitivi cu ce se intampla in strainatate, iar in
    ultimul deceniu s-au inmultit de patru ori publicatiile stiintifice
    publicate anual. Totalul lor pe 2007 a fost depasit doar de Statele
    Unite. Circa 5.500 de oameni de stiinta chinezi sunt angrenati
    numai in domeniul de varf al nanotehnologiei, potrivit unei carti
    recente, “Avantajul tehnologic in crestere al Chinei”, scrisa de
    Denis Fred Simon si Cong Cao, doi experti americani in problemele
    Chinei.

  • De ce a ajuns consumul de energie electrica la maximul ultimilor ani

    Cererea a ajuns marti la o medie de 9.100 MW, a declarat, la
    Ramnicu Valcea, directorul general al Transelectrica (TEL), Adrian
    Baicusi. El a participat, marti, la inaugurarea statiei electrice
    Stuparei, de langa Ramnicu Valcea, modernizata in colaborare cu
    compania Siemens.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai scumpe orase din lume

    Contrar altor topuri, unde toata lumea doreste sa se agate de
    primele locuri, in clasamentul celor mai scumpe orase in care poti
    trai, realizat de catre UBS si publicat pe portalul City Majors
    Economics, locul 67 (din 73 de orase) nu e deloc rau.

    Ba chiar e bun, mai ales intr-o perioada in care investitorii
    straini se gandesc de zece ori inainte sa-si mai aduca banii la
    Bucuresti. Ieftinirea terenurilor, a spatiilor de birouri, a
    materialelor de constructii sau a mainii de lucru ne poate aduce
    sau readuce pe harta unor investitori care altminteri considerau
    operatiunile de aici prea scumpe.

    Sigur, odata ce economia va fi repornita, preturile vor urca din
    nou, insa pentru a debloca sistemul trebuie in primul rand ca
    preturile sa atinga nivelul “corect”. Sau minim, cum il numesc
    altii. Deci cu cat mai repede vom ajunge la acest pret, cu atat mai
    repede vor reincepe tranzactiile, finantarile si noile proiecte.
    Lucrul acesta e valabil pentru toate marile orase din Europa
    Centrala si de Est, si daca Bucurestiul apare in topul de anul
    acesta ca cel mai ieftin oras din zona, putem considera ca are un
    avantaj fata de celelalte capitale vecine.

    Pentru a stabili costul vietii in fiecare dintre cele 73 de
    orase, studiul UBS ia in calcul costul a mai bine de 154 de
    produse, bunuri si servicii, mergand pana la costul terenurilor sau
    ale chiriilor.

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut: Iti place Avatar?

    Dorin: De ce mi-a placut Avatar?

    Pentru ca este un act de creatie: un film care ofera un
    echilibru foarte bun intre poveste, mesaj, realizarea tehnica si
    cea artistica, totul ambalat intr-un “ceva” al entertainmentului
    pentru vremurile viitoare. James Cameron priveste, din punct de
    vedere tehnic si artistic, spre viitor: uite asa trebuie lucrat, cu
    grija pentru fiecare detaliu, cu delicatete si cu pasiune. Si mai
    este si provocator: lumea discuta, se identifica, argumenteaza, ia
    partea unuia sau altuia.

    Era evident pentru oricine ca grafica pe calculator este in
    masura sa modifice cinematograful, dar aici avem de-a face cu arta.
    Este arta viitorului: inchipuiti-va ca Rembrandt a trecut de la
    penel si uleiuri la Corel sau Photoshop. Totul depinde de rezultat,
    de cantitatea de imaginatie si de poveste disponibila in opera
    respectiva. Asta face diferenta intre abilitatea tehnica seaca din
    Transformers si actul de creatie din Avatar.

    Simplitatea povestii? Toate povestile sunt simple: in 30% din
    povesti un baiat iubeste o fata, in alte 30% fata moare si baiatul
    se razbuna, in urmatoarele 30% fata moare, iar baiatul se muta in
    alt oras, unde cunoaste o alta fata, iar in restul de 10% vin o
    gramada de zombie care mananca pe toata lumea. Pur si simplu nu
    conteaza ca povestea este a lui Pocahontas, daca povestitorul este
    altul. Si bun.

    Dovedeste ca cinematografia are viitor; sunt convins ca o
    poveste ca Avatar face posibila realizarea a cel putin zece drame
    de exceptie, asa cum a fost Crash. Si poate rechema publicul in
    sala de cinematograf, spre spectacol adevarat. Lucru pe care R5-ul
    nu-l va putea asigura niciodata.

    Si, nu in ultimul rand, banii: aproape 2 miliarde de dolari
    numai din cinematografe inseamna ceva, chiar daca pudibonderii
    cliseistice ne-ar putea faca sa strambam din nas la astfel de
    abordari monetariste. Si este la nici doua luni de la lansare.

    Ionut: De ce nu mi-a placut Avatar

    Disclaimer: ca sa fiu pe deplin sincer, imi plac efectele
    speciale si da, recunosc meritele lui James Cameron (de fapt ale
    inginerilor, mai degraba). Chiar daca nu mi se pare ca ar avea ceva
    special fata de alte SF-uri cu buget consistent, efectele speciale
    sunt amplificate de modul in care a fost filmat si de buzz-ul din
    jurul lansarii sale.

    Acum vine partea mai putin placuta. Povestea este precum in
    bancul cu scriitorul care nu isi aducea aminte de subiectul genial
    pe care credea ca il viseaza in fiecare noapte si care si-a pus
    langa noptiera un carnetel si un creion, iar dimineata cand s-a
    trezit a gasit scris cu litere de o schioapa “UN BAIAT IUBEA O
    FATA”. Cam asa si cu povestea din Avatar, usor de intuit dupa,
    probabil, 5-10 minute, urmate, din pacate, de alte doua ore si
    jumatate de pseudo-dialoguri lipsite de creativitate.

    Din pacate, nici latura mea emotionala nu a vibrat prea mult,
    probabil si pentru ca nu sunt vegetarian si nici macar nu colectez
    selectiv deseurile. Iar activist pentru mediu, cu atat mai putin.
    Probabil atunci as fi fost mult mai receptiv la metafizica denumire
    a mult prea scumpului minereu “unobtainum” sau la profunzimea
    contradictiei dintre lansarea celui mai “tehnologizat” film si
    mesajul ca tehnologia poate aduce mari prejudicii daca ajunge in
    mainile cui nu trebuie.

    Apoi, trebuie sa recunosc ca mai am un motiv (cat se poate de
    subiectiv) pentru care nu mi-a placut Avatar. Este similar cazului
    in care mi-as cumpara o masina care a primit premiul Masina Anului
    (nu va fi niciodata o masina buna, ci poate doar cel mai bun
    compromis intre dorintele unei mase uriase de oameni). Altfel spus,
    aveam dinainte o senzatie de “pom laudat”, pe care din pacate, la
    fel ca multe alte filme care au beneficiat de marketing agresiv,
    Avatar nu a reusit niciun moment sa mi-o indeparteze.

    Pe de alta parte, nu sunt de acord nici cu cei care duc in
    derizoriu filmul, spunand ca ar fi un Pocahontas in spatiu sau cu cei care isi
    pierd ore in sir sa gaseasca asemanari intre diferite cadre din
    Avatar si alte filme, de parca un singur cadru ar insemna ca tot
    filmul este copiat.

    Asadar, ca sa sumarizez, pentru mine Avatar este dovada clara ca
    exista deja tehnologia necesara. O vad, vorba filmului. Sper doar
    sa incep sa vad si filme.

  • Ceasul Apocalipsei se apropie de final

    Ceasul a fost setat, initial, la 7 minute inainte de ora 12:00,
    ora la care Terra ar trebui sa isi cunoasca sfarsitul. De atunci,
    din 1947, ceasul a fost modificat, inainte sau inapoi, de nu mai
    putin de 18 ori. Unul dintre cele mai importante momente a fost in
    anul 1953 (anul in care USA si URSS au testat, la doar noua luni
    distanta una de cealalta, dispozitive termonucleare). In acel an,
    Terra s-a aflat la doar 2 minute de Apocalipsa (11:58), cel mai
    aproape din istoria celebrului ceas.

    Cititi mai multe pe
    www.descopera.ro

  • Afaceri cu prizonierii statului

    Atat de vehiculatul parteneriat public-privat, prin care unele
    state au reusit sa iasa mai repede din recesiune si altele, ca
    Romania, inca mai cauta sa-i inteleaga avantajele, se poate aplica
    foarte bine in cazul centrelor de detentie. Cu conditia ca
    legislatia sa permita acest lucru.

    In Romania legea nu permite insa asa ceva si statul cheltuieste
    750 de milioane de lei, atat cat este bugetul Administratiei
    Penitenciarelor, cu detinutii sai; avem peste 26.000 de detinuti si
    cu fiecare dintre ei statul cheltuieste in medie 25 de lei zilnic.
    Asta conduce la costuri de intretinere de 234 de milioane de lei
    anual (peste 50 de milioane de euro).

    In SUA, mai exact in unele state din SUA, statul inchiriaza
    paturile de care are nevoie de la companii private care
    administreaza fie penitenciarele statului, fie propriile centre de
    detentie, si asta la o fractie din sumele pe care le-ar fi consumat
    prin propria administrare. Corrections Corporation of America (CCA)
    e cel mai mare administrator privat de penitenciare de peste Ocean,
    precedat doar de Guvernul SUA si alte trei state; compania detine
    aproape 87.000 de paturi in penitenciarele din SUA si a avut
    venituri de 1,8 miliarde de dolari in 2008 (1.2 mld. dolari dupa
    primele trei trimestre ale lui 2009). CCA controleaza 65 de
    inchisori in 19 state state americane, din care 44 sunt propriile
    penitenciare.

    Intr-un interviu recent din Nashville Business Journal, Damon
    Hininger, CEO-ul companiei, spunea ca CCA se gandeste mereu la
    inovatii si eficientizarea costurilor, intocmai ca orice alta
    afacere. Si tocmai asta pare sa fie principala problema a
    penitenciarelor private, anume ca goana dupa reducerea costurilor
    poate avea repercursiuni atat asupra detinutilor, cat si asupra
    societatii.

    Se vehiculeaza nu doar probleme ca reducerea investitiilor in
    reabilitatrea prizonierilor, de care companiile ca CCA se disculpa
    chiar prin promovarea unor fosti detinuti in structurile
    administrative ale grupului, dar si acuze mai grave, cum ca aceste
    firme fac lobby pe langa autoritati ca pedepsele detinutilor sa nu
    fie reduse si, deci, ca reintegrarea lor in societate sa fie si mai
    mult amanata.

    De inteles ca decizii de business, pentru ca prizonierul
    statului e si clientul lor, astfel de probleme trebuie discutate in
    momentul cand Romania isi va pune sentinta pe o eventuala lege a
    privatizarii penitenciarelor, o lege asteptata deja de oameni de
    afaceri ca Mircea Ionescu, proprietarul hotelului Savoi, dar si
    altii ca el, oamenii care intrevad in afacerile cu penitenciare si
    detinuti o afacere destul de sigura in vremurile acestea tulburi.
    Deocamdata legea se afla la nivel de propunere catre actualul
    guvern.