Category: Povestitor de viitor

Până în 2008, zonele în care s-a construit intens au fost nordul capitalei şi cele centrale şi ultracentrale, iar după debutul crizei s-a intensificat construcţia de blocuri în sectorul 4 şi în zonele semicentrale apropiate de metrou. Nu numai Capitala s-a dezvoltat din punctul de vedere al spaţiului locativ: în Cluj s-au construit din 2008 peste 9.000 de locuinţe noi, în Suceava aproape 7.000, iar în Constanţa peste 6.000.

Construcţia de blocuri noi continuă, deşi dezvoltatorii şi agenţii imobiliari nu au reuşit încă să vândă fondul de apartamente construit în ultimii opt ani.

Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

Cover Story 2006

Pentru prima oara in istoria de dupa 1945, firmele private construiesc mai multe blocuri decat statul. Fenomenul va schimba radical in urmatorii ani aspectul pietei imobiliare: vedeta va redeveni apartamentul la bloc. Tinta, persoanele cu venituri medii.

Pentru prima oara in istoria de dupa 1945, firmele private construiesc mai multe blocuri decat statul. Fenomenul va schimba radical in urmatorii ani aspectul pietei imobiliare: vedeta va redeveni apartamentul la bloc. Tinta, persoanele cu venituri medii.

In urma cu cativa ani, o firma de salubrizare din Bucuresti isi facea televiziune, spre amuzamentul multora. Acum, o alta firma cu acelasi profil, dar din Cluj, a venit cu o noua idee de afaceri. Pe un teren pe care-l detinea in centrul orasului, a inceput sa construiasca doua blocuri, ale caror apartamente intentioneaza sa le revanda.

Sa construiesti blocuri acum, cand la moda sunt vilele, pare, la prima vedere, cel putin bizar. Aparent, pentru ca cele 44 de blocuri private care sunt in constructie sau au primit autorizatie in Cluj, sau cele 40 de blocuri autorizate numai in sectorul 1 din Bucuresti sunt dovada clara ca un plan exista.

Investitiile in blocuri private erau, in urma cu doar 2-3 ani, o utopie. Acest gen de constructii ducea cu gandul la regimul comunist, care a construit de-a valma, la norma, sute de mii de „cutii de beton“.

Ce a facut, insa, ca o companie de salubrizare, precum Salprest, sa rupa tiparele si sa se apuce de construit apartamente? Simplu. Uriasa cerere de locuinte care exista pe piata. De asemenea, preturile exagerate la care se vand in prezent apartamente vechi de 15 – 20 de ani.

In primii 10 -12 ani de dupa 1989, investitorii au construit doar vile, pentru ca exista o cerere enorma din partea celor cu bani. Satui de bloc, acestia voiau case, liniste, aer curat. Asa se explica explozia de vile din zona de nord a Bucurestiului, unde acum nu mai poti sa arunci o caramida fara sa nimeresti vreo piscina.

Cei cu venituri medii nu devenisera inca o prioritate si din cauza faptului ca erau ceva mai putini. Aparitia Agentiei Nationale pentru Locuinte, in jurul anului 2000, le-a dat acestora motive sa spere. Se anunta constructia unui numar urias de locuinte, pentru toate categoriile de public.

Realitatea a fost insa alta. In ultimii patru ani, statul a construit circa 11.000 de locuinte destinate inchirierii si doar 1.171 de apartamente scoase la vanzare. Infim, tinand cont de uriasa cerere de pe piata. Acestea erau datele ecuatiei la sfarsitul anului 2002 si nimic nu ne indreptatea sa credem ca situatia s-ar putea schimba semnificativ.

„Pana in urma cu doi ani nu se construiau blocuri nu pentru ca nu exista cerere. Dimpotriva, nevoia de locuinte era enorma, insa foarte putini isi puteau permite sa cumpere cu banii jos, iar posibilitatile contractarii unui credit mai mare erau destul de limitate“, spune Liviu Ureche, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI).

Intr-adevar, de construit s-a construit foarte putin fata de cat cere piata. Statisticile spun ca in acest an s-au finalizat circa 28.000 de locuinte (case, vile, apartamente), dintre care ceva mai mult de jumatate in orase.

„Pentru a tine un ritm normal al constructiilor de locuinte, ar trebui ca in fiecare an sa se realizeze 10 locuinte la mia de locuitori“, spune Liviu Daschievici, directorul general al Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO). Adica, la nivelul intregii tari, peste 200.000 de locuinte pe an.

Evident, rezolvarea crizei locuintei va ramane o problema mult timp de acum incolo. Problemele unora inseamna insa si oportunitati de afaceri pentru altii: investitorii privati au sesizat ca statul nu poate sa acopere decat putine procente din uriasa cerere.  Astfel, la nivelul intregii tari, foarte multe firme private au solicitat, intr-un singur an, autorizatii de constructie pentru blocuri insumand mii de apartamente. Adica de cel putin doua ori mai multe decat a construit ANL pentru vanzare in toata istoria sa.

Iar cei „tintiti“ incep sa devina treptat clientii din clasa de mijloc, adica cei care isi permit sa sustina plata unui avans si a unui credit de 30.000 – 40.000 de euro. Implicatiile acestui fenomen sunt uriase: daca tendinta se va mentine, piata imobiliara romaneasca isi va schimba radical structura, iar „isteria“ achizitiei de apartamente vechi, care a dublat preturile in ultimii doi ani, va disparea.

Explicatia exploziei apartamentelor nu este ca romanii s-au imbogatit peste noapte, ci rezida din amploarea pe care a luat-o creditul ipotecar. Bancile au inteles primele potentialul acestei piete si s-au grabit sa ofere diverse forme de finantare pentru constructia de apartamente.

Astfel au aparut in acest an in Romania circa 1.200 de noi apartamente in blocuri private, de peste doua ori mai multe fata de ce s-a construit cu doar un an in urma. Iar numarul s-ar putea tripla in 2005. Prin comparatie, ANL a construit in acest an, electoral, doar 222 de locuinte destinate vanzarii prin credit ipotecar.

Constructorii spun ca, deocamdata, peste 90% din apartamentele realizate cu fonduri private sunt locuinte de lux, dar tendinta de crestere si a celor pentru persoane cu venituri medii este evidenta. Deja in Cluj sunt proiecte pentru blocuri cu apartamente de 30.000 – 40.000 de euro, la fel si in Bucuresti.

Noile blocuri au maxim patru sau cinci etaje, iar suprafetele sunt mai mari decat cele din blocurile vechi existente pe piata.

Doar in Bucuresti, in ultimii doi ani s-au deschis santiere pentru peste 2.000 de apartamente, majoritatea de lux, cu preturi de peste 100.000 de euro, apreciaza Razvan Iorgu, senior broker la departamentului de vanzari al agentiei imobiliare Eurisko. La asemenea bani, iti poti construi o casa, s-ar putea spune. Ce persoana cu bani se mai simte astazi atrasa de un apartament la bloc?

Agentii imobiliari spun ca publicul tinta pentru astfel de locuinte il reprezinta persoanele care din diferite motive vor sau trebuie sa locuiasca in centrul orasului.

„Sunt oameni foarte ocupati, care nu isi permit sa piarda o ora pe drumul dintre locuinta si serviciu, sau o parte dintre cei care au copii mici care trebuie sa ajunga repede la scoala. Sau, pur si simplu, oameni carora le place viata din centru“, considera Liviu Ureche. Aceste constructii sunt atractive nu doar pentru clienti, ci si pentru investitori, al caror numar va creste exponential in urmatorii ani. Acestia sunt straini, in mare parte, dar nici numarul developerilor romani nu este de neglijat.

Majoritatea apartamentelor de lux nou construite sunt amplasate in cartiere rezidentiale, cum ar fi Primaverii sau Dorobanti, in Bucuresti. Suprafetele sunt mari, peste 150 de metri patrati.

„Romania a ajuns un «El Dorado» imobiliar, datorita pretului de constructie si al terenului, inca mici comparativ cu multe tari europene“, a adaugat presedintele ARAI. Exista tendinta de a cumpara astfel de imobile pentru a locui in ele, dar si pentru a le revinde peste cativa ani, cu preturi mult mai mari. Se stie ca in ultimii ani, pretul locuintelor a crescut la fiecare 12 luni cu 20 – 30% (chiar 50% in 2002 si 2003), iar agentii imobiliari estimeaza ca procentul de crestere se va pastra si in urmatoarea perioada.

Oricum, cererea pentru apartamente in blocuri de lux este mare, multe dintre acestea fiind deja vandute cu mult inainte de terminarea lucrarilor. Asa s-a intamplat, de exemplu, cu toate cele 93 de apartamente din 11 blocuri pe care le construieste compania Comnord in zona Dorobanti din Bucuresti.

Suprafetele acestor apartamente sunt de 150 – 200 de metri patrati, iar pretul este pe masura: intre 200.000 si 300.000 de euro.

Constructia acestora va fi incheiata anul viitor, tot atunci cand Comnord va finaliza lucrarile la un alt bloc cu 33 de apartamente de lux, in zona Soselei Nordului din Capitala. Tot in aceeasi zona, compania va mai construi, pana la sfarsitul anului viitor, un alt bloc cu 70 de apartamente. Cristian Tudor, directorul economic de la Comnord, confirma ca aceste investitii in blocurile private au inceput sa fie simtite abia in ultimii doi ani. Cresterea masiva a pretului terenurilor din zonele centrale i-a facut pe investitori sa se orienteze spre constructiile pe verticala. „Nimeni nu mai sacrifica terenurile din oras pentru o casa. E prea scump terenul pentru asta. Este un lux sa dai 500 – 1.000 de euro pe metrul patrat de pamant, ca sa construiesti pe el o curte cu gazon“, explica Tudor.

Adevarata explozie a constructiei de apartamente in blocuri private va avea loc abia anul viitor, cand se vor livra o parte insemnata din lucrarile incepute in 2003 si, mai ales, 2004.

Intr-adevar, anul trecut, Primaria sectorului 1, spre exemplu, a autorizat construirea a aproape 40 de blocuri private, numar similar cu cel al autorizarilor in doar primele noua luni ale acestui an.

Si clujenii au motive de bucurie, chiar daca in 2002 nu s-au construit mai mult de cateva blocuri private, spun reprezentantii directiei de urbanism a primariei. In anul 2003, insa, municipalitatea a eliberat autorizatii pentru 30 de blocuri private, care cumuleaza 585 de apartamente. Pentru 2004, cresterile sunt evidente. Doar in perioada ianuarie-august, in Cluj s-au eliberat autorizatii de constructie pentru 1.064 de apartamente in 44 de blocuri private.

Acestea vor fi amplasate in cartiere rezidentiale, cartiere de case, iar pretul mediu al unui apartament este de circa 50.000 de euro. Profilul clientului incepe sa se schimbe, deci, treptat.

Si in Timisoara tendinta incepe sa prinda contur. De anul trecut, in oras s-au emis autorizatii de constructie pentru sase proiecte, insumand 114 apartamente.

Atat constructorii, cat si agentii imobiliari estimeaza ca anul viitor, piata investitiilor private in locuinte va creste cam de trei ori. Cu alte cuvinte, se vor finaliza circa 3.500 de apartamente. Iar pentru urmatorii ani, cresterile vor fi din ce in ce mai mari. Iar centrul de greutate se va muta treptat de sus catre mijloc.

Exista inca in zone periferice ale marilor orase terenuri destul de ieftine, care pot fi exploatate cu succes. In aceste zone, neatractive pentru cei cu venituri ridicate, cea mai buna solutie pentru un developer este construirea de blocuri pentru cei cu venituri medii. Asa s-a gandit si Dan Ioan Popp, presedintele companiei care a construit cele mai multe vile, aproape 1.000, in Romania ultimilor ani.

Este vorba de Impact Bucuresti, care de anul viitor va demara lucrarile de constructii la primele blocuri „populare“, cum ii place lui Popp sa le numeasca.

„De anul viitor, intram pe piata blocurilor foarte accesibile, blocuri populare. Pretul unui apartament va porni de la 300 de euro metrul patrat, adica mai ieftine decat cele de pe piata“, estimeaza presedintele Impact.

In prima faza, Impact va construi astfel de blocuri in orase precum Bucuresti, Constanta, Oradea sau Ploiesti, pentru ca apoi sa se extinda si in alte orase mari. Acestea vor fi construite in cartiere in care pretul terenului este mic, pentru ca investitia sa poata fi recuperata rapid.

Este o cerere enorma pentru toate tipurile de locuinte, spune Popp. „Daca cineva poate cumpara un apartament nou la un pret macar similar cu cel al unuia vechi, daca nu mai mic, cum sa nu cumpere?“, se intreaba el retoric.

Impact isi propune ca in anul 2009 sa ajunga sa construiasca circa 360 de blocuri „populare“, care sa acopere o plaja de 9.000 de apartamente.

Doua companii care au speculat deja lipsa apartamentelor accesibile sunt Tempus Invest si SPO Invest din Cluj. Prima dintre ele a finalizat anul trecut constructia a cinci blocuri, care au cumulat 200 de apartamente. Acestea au fost vandute cu sume cuprinse intre 28.000 si 54.000 de euro, in functie de suprafata si de gradul de finisaj.

Si cum acestea au avut succes, la sfarsitul anului viitor, si compania SPO Invest va  inaugura alte 244 de apartamente in doua blocuri, tot in centrul Clujului.

„Estimam ca apartamentele din aceste imobile vor avea preturi de vanzare cuprinse intre 35.000 si 50.000 de euro. Ele se adreseaza in special familiilor tinere cu un venit de 600-800 de euro“, spune Dan Bobis, administratorul Tempus si reprezentantul actionarului majoritar al companiei SPO.

Firmele clujene si Impact nu sunt singurele care s-au gandit sa construiasca apartamente pentru clasa medie. Si compania Triumf Construct, o aparitie noua pe piata de profil, alaturi de 144 de vile si 88 de apartamente in doua blocuri de lux pe care le construieste in nordul Bucurestiului, va incepe in aceste zile un proiect mai „popular“. Este vorba de un ansamblu de trei blocuri care cuprinde 130 de apartamente, situat pe soseaua Bucuresti – Targoviste. Apartamentele, de doua  si trei camere, cu suprafete intre 64 si 113 metri patrati, vor costa intre 32.900 si 49.000 de euro.

„Aceste apartamente au ca target populatia cu venituri medii sau chiar mici, care pot apela la credite ipotecare, leasing imobiliar sau rate pe perioada de executie direct de la firma noastra“, argumenteaza Leonard Buianu, directorul de vanzari al Triumf Construct. El spune ca Triumf „se gandeste foarte serios“ sa inceapa sa construiasca „pe verticala“ si in cartierele din Bucuresti, chiar daca profiturile pentru acest gen de investitii sunt mai mici decat in cazul blocurilor de lux.

Indiferent de numarul proiectelor, pe piata este loc suficient pentru toata lumea. „In tara noastra exista un necesar de circa un milion de locuinte“, apreciaza Radu Zilisteanu, directorul general al companiei de consultanta imobiliara Intermedias. Si asta in afara de cele zece locuinte care ar trebui construite in fiecare an la mia de locuitori, conform standardelor vestice.

Este posibil ca in urmatoarea perioada, si alte companii din diverse domenii, sa urmeze exemplul firmei de salubrizare din Cluj si al celorlalti antreprenori. Ritmul constructiei de blocuri din perioada ceausista, regretat de foarte multi, da semne de resuscitare. Si tot pe ritmurile unui slagar din anii ‘60, hitul urmatorilor ani in constructiile de blocuri private se anunta a fi: „Macarale, rad in soare argintii / Macarale…“.

A vândut, apoi a plecat în Statele Unite cu familia, a integrat aplicaţiile în cadrul Microsoft, iar acum conduce UMT360, companie care digitalizează tot ce înseamnă planificarea şi controlul investiţiilor. UMT360 a fost de două ori numită Gartner Cool Vendor in Project Portfolio Management (PPM), a fost poziţionată tot de Gartner în categoria companiilor vizionare şi a fost numită inclusiv în 2014 Microsoft PPM Partner of the Year.

Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

Cover Story 2006

Sfarsit de an, inceput de bilanturi. Dar pentru ca istoria o fac nu evenimentele, ci oamenii, am preferat sa facem, pe langa scurte descrieri ale evolutiilor economice pe domenii, si cel mai drept si folositor bilant, cel al oamenilor interesanti pe care i-am intalnit in 2006. Din multele feluri in care poate fi caracterizat anul care se incheie, am ales sa-i spunem anul „dot ro“.

Sfarsit de an, inceput de bilanturi. Dar pentru ca istoria o fac nu evenimentele, ci oamenii, am preferat sa facem, pe langa scurte descrieri ale evolutiilor economice pe domenii, si cel mai drept si folositor bilant, cel al oamenilor interesanti pe care i-am intalnit in 2006.  Din multele feluri in care poate fi caracterizat anul care se incheie, am ales sa-i spunem anul „dot ro“.

Varianta romaneasca a „dot ro“ este insa opusul celei americane: daca boom-ul dot com nu trezeste la New York amintiri prea placute, la Bucuresti bilantul se face cu zambete de satisfactie. 2006 ar fi putut fi anul privatizarilor contestate sau anul dinaintea integrarii sau anul vizitelor la Parchet. Nici una din aceste variante nu tine cont insa de adevaratii castigatori ai acestui an: tinerii oameni ai IT-ului romanesc si victoriile pe acestia le-au marcat.

Avem un numar important de companii tinere, din zona comunicatiilor si a tehnologiei informatiilor, care au fost preluate de companii occidentale, pe sume nu foarte mari, dar cu atat mai importante. La o privire grabita, in fata celor peste trei miliarde de euro platite pentru preluarea BCR, orice alta suma poate parea insignifianta. Credem insa ca sumele cu trei zerouri mai mici platite pentru companii de genul UMT Romania (cumparata de Microsoft), EasyCall (preluata de americanii de la Computer Generated Solutions) sau IP Devel, achizitionata de grupul elvetian Adecco, au intaietate. Aceasta pentru ca vorbim de afaceri lansate de oameni tineri, lipsiti de patimi politice si straini de orice grupuri de interese. Este anul inceputului victoriilor unui domeniu care pana acum a jucat in liga tinerelor sperante mult prea mult.

Daca e sa privim anul 2006 in clasicul stil jurnalistic-serios, trebuie sa spunem ca a continuat cresterea economica, intr-un ritm nesperat de bun, poate si pentru ca a fost anul in care s-a simtit o separare a politicului de business. Afirmatia poate parea ciudata dupa 365 de zile in care am avut destui oameni de afaceri ce au vizitat Parchetul, in care expresia „grupuri de interese“ a devenit un laitmotiv al discursului public, in care a disparut creditul doar cu buletinul sau a aparut taxa pe viciu. Si totusi, influenta politicului s-a vazut mult mai putin in economia reala; de fapt nici nu mai putem vorbi de o influenta reala, ci de trecerea intr-o noua etapa, mai corecta. Businessul s-a adaptat la modul de lucru si la ritmul dezlanat de lucru al clasei politice si a invatat sa reactioneze potrivit propriilor interese. Dar pentru ca istoria o fac nu evenimentele, ci oamenii, am preferat sa facem, pe langa scurte bilanturi pe domenii, si cel mai drept si folositor bilant, cel al oamenilor interesanti ai anului 2006.

Un grup reprezentativ este cel al IT-lionarilor, cum i-am denumit la un moment dat in revista, cei ce traseaza caracteristica acestui an – anul dot ro. Portretul-robot este simplu: un om, o idee, un produs sau un serviciu, curajul de a incepe, puterea de a continua, taria de a atrage atentia. De aici vine succesul si, odata cu succesul, apar doua optiuni: fie te afirmi si te bucuri de notorietate, fie esti preluat de o companie importanta din strainatate. Dar nu au fost numai IT-lionarii, ci si cei 100 de tineri manageri care au facut obiectul unui top special al revistei. Ei sunt exponentii noului val al afacerilor romanesti, schimbarea de sange, de viziune si de optica, necesara si inevitabila. O separare pe criterii de varsta a oamenilor de afaceri sau a managerilor poate parea nedreapta din anumite puncte de vedere, pentru ca exista conducatori de companii de o varsta respectabila care se dovedesc mai tineri si mai vioi spiritual decat multi tineri blazati. Este adevarat, dar varsta in sine este un criteriu care ar trebui sa depaseasca simpla categorie folosita in studii statistice sau sociologice: a fi tanar acum inseamna sansa de a lucra la maturitate intr-o Romanie integrata in Europa, cu un mediu de afaceri mult mai asezat si, poate, mai putin sensibil la politica.

Pana atunci, putem remarca semnele schimbului de generatii. Primul semn este mobilitatea, depasirea granitei dintre „meserie de viitor sau la moda“ si „ceea ce mi se potriveste“. Asa ca exista medici deveniti bancheri, bancheri deveniti metalurgisti, chimisti deveniti brokeri sau constructori de avioane deveniti specialisti in marketing. Al doilea semn este importanta pe care o acorda tinerii manageri echipei, fapt care pare sa scape unei parti din zona conducatorilor mai in varsta, care prefera sa actioneze singuri.

Al treilea este elasticitatea de care dau dovada tinerii manageri, care se dovedesc mult mai constienti de valoarea lor si care nu se feresc sa recunoasca ca sunt tentati de joburi mai provocatoare, mai bine platite sau care aduc ceva nou. Este un abandon al principiului „castiguri mai mici, dar sigure“, caruia societatea romaneasca ii este tributara in mare masura.

And the winners are…
Catalin Olteanu este cel ce a deschis seria softistilor romani de succes ai anului care se incheie: la 28 de ani a dezvoltat un soft care a trezit interesul Microsoft. Interes atat de puternic, incat compania lui Bill Gates a cumparat firma pentru care lucra Olteanu, UMT din New York, dar nu pentru faptul ca era americana, ci pentru filiala din Romania. Filiala care, sub coordonarea lui Olteanu, a dezvoltat un software foarte apreciat de companiile cu multi bani si cu prea multe idei de afaceri: software pentru managementul portofoliului de proiecte. Valoarea tranzactiei dintre UMT si Microsoft nu a fost facuta publica, dar este foarte probabil sa se ridice la o suma apreciabila – zeci de milioane de dolari. Comparand cu o afacere la o scara sensibil mai redusa, tranzactia prin care compania americana Ness Technologies a preluat anul trecut firma ieseana Radix s-a ridicat la aproape 10 milioane de dolari.

La ce foloseste insa software-ul dezvoltat de UMT, care a trezit interesul Microsoft? „Este indispensabil pentru orice afacere care are probleme cu prioritizarea proiectelor in care se gandeste sa investeasca“, explica Olteanu. „Daca ai trei idei de afaceri pe an, nu ai nevoie de soft. Daca in schimb ai o lista cu 100 de idei, sa zicem ca e usor sa vezi care sunt cele mai bune 10 si cele mai proaste 10. Dar la mijloc iti raman 80 – poate ele costa 50 de milioane, iar tu ai doar 20-25 de milioane la dispozitie. Pe care le alegi?“

Software-ul produs la Bucuresti de echipa de 40 de programatori ai lui Olteanu era „ambalat“ la sediul central al firmei din New York cu servicii de consultanta si vandut clientilor care indeplineau o prima conditie de baza: cifra de afaceri de minimum un miliard de dolari pe an. In portofoliul de clienti cu care fondatorii UMT, doi americani si un israelian, s-au prezentat la primele negocieri cu Microsoft intra nume grele precum Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Qwest Communications, Star Alliance. In prezent, Olteanu lucreaza la Microsoft, impreuna cu o buna parte din echipa sa. „Dupa 3-5 ani la Microsoft, daca ma intorc in Romania si arunc CV-ul pe geam, sunt sanse bune sa fiu sunat“, glumea la inceputul anului Olteanu.

La un fel de aruncare a CV-ului pe geam a recurs si Mihai Pohontu, cel care  a trebuit sa treaca oceanul pentru a intra in industria jocurilor si care conduce in prezent studioul de productie de jocuri pentru telefoanele mobile din Bucuresti al gigantului american Electronic Arts. Americanii si-au deschis frontul european la Bucuresti, cumparand in februarie Jamdat, un alt producator american de jocuri pentru mobile, intr-o tranzactie de 680 de milioane de dolari. Jamdat decisese vara trecuta sa-si deschida aici primul birou din Europa de Est. Iar omul care l-a construit e Mihai Pohontu, intors in vara anului 2005 din cei opt ani de „exil american“. Avea atunci 26 de ani si o echipa formata din doi angajati. In circa 10 luni, Pohontu, care are pe mana un buget anual de peste doua milioane de dolari, a fost nevoit sa schimbe mai multe sedii, pentru ca organigrama i s-a marit continuu, trecand de 100 de angajati.

Studioul romanesc al Jamdat a avut un rol semnificativ in achizitia facuta de Electronic Arts, cel mai mare distribuitor de jocuri video din lume. Cu toate ca n-avea decat cateva luni de istorie in spate, filiala locala iesea in evidenta in cadrul grupului Jamdat. Aici era singurul studio de productie din Europa (la cealalta filiala de pe batranul continent, din Londra, se fac doar marketingul si vanzarea efectiva a jocurilor), iar compania de la Bucuresti nu numai ca se distingea printr-o echipa „mult mai creativa decat ai gasi in India sau China“, dupa cum spune Pohontu, dar avea si un alt mare atu: potentialul de a se dezvolta rapid pentru a deveni un punct de vanzare in pietele virgine din Europa de Est, unde jocurile pe mobil sunt mai degraba un business ramas la stadiul de plan pe hartie.

Si daca vanzarile nu sunt foarte convingatoare, productia de jocuri pentru mobil se afla pe cu totul alte coordonate la Bucuresti; aceasta pentru ca in Capitala activeaza, de o buna bucata de vreme, si rivalii americanilor, francezii de la Gameloft. Studioul din Bucuresti – care a avut in 2005 venituri de 46,8 mil. euro – este cel mai important al companiei, cu un sfert din cei circa 2.000 de angajati pe plan mondial si cea mai semnificativa capacitate de productie.

„In anul 2000 aveam 16 angajati, iar in prezent in jur de 450“, spune Paul Friciu, studio manager al Gameloft. Paul Friciu a venit la Gameloft ca game designer, dupa ce a fost redactor la o publicatie specializata pe jocuri si dupa o scurta colaborare cu o editura bucuresteana care a cochetat la un moment dat cu ideea producerii unui joc pentru PC. Studioul din Romania al Gameloft a asigurat cel putin cate un joc pentru telefoanele mobile a 8-10 milioane de europeni, iar compania a inregistrat in ultimii trei ani „three digit growth“, adica sporirea cu peste 100% a veniturilor.

Software-ul si jocurile electronice sunt emblematice pentru tanara generatie. Si mai ce? Multitaskingul. Termenul este legat de lumea computerelor, de executia mai multor activitati in acelasi timp, de efortul pe care procesorul il face pentru a sustine rularea, in paralel, a mai multor aplicatii. Comportamentul uman s-a modelat dupa cel al procesorului, pentru ca activitatea tinerilor se invarte in jurul computerului si se adapteaza la posibilitatile acestuia. Si asa a aparut generatia multitasking, personajul colectiv care merita evidentiat pentru ca prefigureaza comportamentul dominant in societatea de maine.

„De obicei, in timp ce imi fac temele, ascult muzica, vorbesc pe messenger si uneori joc Counter Strike“, afirma Alexandru Vladoi, elev in clasa a XI-a la Colegiul German Goethe din Bucuresti. La 17 ani e obisnuit sa faca toate aceste lucruri simultan – un fel de a doua natura. Si nu numai acasa, in fata computerului, face Alexandru atatea lucruri deodata. „Probabil cel mai des intalnit este mersul pe strada cu casti in urechi si dand mesaje! (a nu se face pe trecerea de pietoni, din experienta :D)“, scrie el. Accesul la tehnologie pe o astfel de scara sterge pe zi ce trece diferentele dintre adolescentii din Romania si cei din Statele Unite, una dintre cele mai tehnologizate tari, desi rata de penetrare a PC-urilor sau a Internetului e diferita. Dar tinerii, si nu numai ei, sunt modelati in mod asemanator de tehnologia din jurul lor, indiferent de cultura in care cresc.

Din generatia multitasking s-a ivit si Bogdan Putinica, care n-a parasit-o, dar a trecut in liga milionarilor. La nici 30 de ani, Bogdan Putinica, actionarul majoritar la furnizorul software IP Devel, si-a vandut compania catre elvetienii de la Adecco, lider mondial in domeniul resurselor umane. IP Devel (Devel este o prescurtare de la „developer“, iar IP vine de la Internet Protocol, dar in folclorul companiei a fost interpretat fie ca un acronim de la „intelligent people“, fie de la „idiot programmers“) s-a specializat in productia de soft „embedded“, menit sa ruleze pe echipamente ce nu tin de domeniul computerelor, adica pe telefoane mobile, televizoare, frigidere, telecomenzi sau altele asemenea. Povestea tranzactiei in valoare de circa 7 milioane de dolari incepe cu un Bogdan ce si-a dobandit in liceu un renume de hacker, continua cu o licitatie pentru trei proiecte soft de peste 20.000 de dolari fiecare (pe care le-a castigat) si cu o firma care initial se intrunea, din cauza lipsei biroului, la un fast-food. „Faceam sedinte de productie la o masa din acelea de sase persoane, unde incapeam cu greu. Cand am ajuns sa fim sapte, ne-am facut firma“, spune el.

Vladimir Sterescu, directorul call-center-ului EasyCall, preluat pentru cateva milioane de dolari de compania americana Computer Generated Solutions, nu a avut renume de hacker, dar a facut parte din grupul celor ce pot sa se faca remarcati chiar daca lucreaza intr-un mediu aproape complet anonim si, mai mult, si-a vandut compania in urma unui apel telefonic primit din greseala. Mediul anonim era serviciul pentru clienti al unui important operator de telefonie mobila: „Un standard de baza intr-un call-center ar fi acela ca daca o persoana suna de 100 de ori cu aceeasi intrebare, teoretic ar trebui sa primeasca 100 de raspunsuri identice. In practica, aproximativ 90 de raspunsuri sunt identice, restul de zece fiind fie raspunsuri gresite, fie deviatii pe langa raspuns, pentru care trebuie asumata o anumita raspundere“, spune el. „Eu am fost unul dintre cei zece.“

Atunci cand l-a sunat pentru prima oara pe Sterescu, Phil Friedman, presedintele Computer Generated Solutions, l-a anuntat ca vine la Budapesta si ca ar vrea sa viziteze si EasyCall. Era intr-un weekend al lunii iunie, iar Sterescu nu stia nici cine este Computer Generated Solutions si nici cine este Friedman. Politicos, l-a informat pe american de diferenta dintre Budapest si Bucharest, dar a inceput sa-i explice sefului CGS si cine este si ce face EasyCall. Friedman a parut oarecum dezamagit, dar i-a dat totusi romanului adresa de mail pentru a primi o prezentare completa a EasyCall. Sase luni mai tarziu, EasyCall trecea la CGS.

Bobby Voicu castiga cateva mii de dolari pe luna, fara sa aiba o companie si fara sa lucreze zi-lumina: este unul din oamenii care traiesc din bloguri, adica din banii veniti din publicitate online. A scris despre Campionatul Mondial de Fotbal, fara a fi un mare fan al fotbalului, despre SUV-uri sau despre ciocolata, foloseste numai limba engleza si si-a adaptat, se pare, chiar si programul la timing-ul american, pentru ca nu se trezeste mai devreme de ora doua dupa-amiaza.

Caracteristice perioadei dot ro sunt si retelele de cartier, „singurul fenomen economic spontan din Romania“, dupa cum le-a numit un cunoscator. Retelele de cartier au intrat intr-o noua faza, dupa cea initiala, de haiducie. Un semn e intrarea multora in legalitate, adica obtinerea unui certificat din partea ANRC; un altul este ca haiducii de odinioara prefera acum sa se asocieze pentru a putea discuta sau negocia de la egal la egal cu concurenta sau cu autoritatile, iar un al treilea semn este ca au inceput sa se vanda. Unele tranzactii se fac „cu strada“, dar multe au fost preluate, pentru sume deloc de neglijat, de furnizori de Internet cu greutate, cum sunt grupul RCS&RDS sau Astral. Dar nici asocierile si nici preluarile nu stirbesc farmecul afacerilor izvorate din pasiuni precum jocul de strategie Starcraft (cazul lui Nicolae Duicu de la OborNet) si unde patronii de genul lui Cristian Copcea de la roaming Networks au in memoria telefonului mobil 7.000 de numere, cele ale clientilor, pe care ii mai cunosc si personal.

Cel mai bun final al acestui articol este inceputul lui. Asadar, 2006 ar fi putut fi anul privatizarilor contestate sau anul dinaintea integrarii sau anul vizitelor la Parchet. Nici una din aceste variante nu tine cont insa de adevaratii castigatori ai acestui an: tinerii oameni ai IT-ului romanesc si victoriile pe acestia le-au marcat.

Victoria asupra inflatiei
InflaTia, marea durere de cap a Bancii Centrale, ce parea mai pe la inceputul anului ca nu se va incadra de niciun fel in tinta stabilita de 5% plus sau minus un procent, pare a termina anul la 4,7%, potrivit celui mai recent raport asupra inflatiei. Tot la capitolul plusuri in 2006, ritmul puternic de crestere economica este estimat pentru tot anul la 7,3-8,3% (potrivit oficialilor INS), cu mult peste evolutia slaba de anul trecut, cand PIB a crescut cu doar 4,1%. Caracteristica generala a ultimilor 3-4 ani, cresterea economica s-a bazat in mare masura pe consum, datorat cererii populatiei: vanzarile din comertul cu amanuntul aveau, dupa primele noua luni, o crestere de aproape 25%.

2006 a adus o intarire a leului in raport cu principalele valute, moneda nationala castigand, de la finele lui 2005 si pana in ultima zi din noiembrie a.c., mai bine de sase procente in fata euro si, beneficiind si de caderea abrupta a dolarului pe pietele internationale, peste 18 procente in fata monedei americane.

Adancirea continua a deficitului comercial ramane marea problema a economiei romanesti, in conditiile in care dupa primele noua luni acesta atinsese 11,24 miliarde de euro, in crestere cu 45% fata de primele zece luni ale anului trecut.

Monede exotice
Cel mai vizibil si mediatizat eveniment a fost finalizarea preluarii BCR de catre austriecii de la Erste Bank. La capitolul neimpliniri figureaza amanarile succesive ale privatizarii CEC pe tot parcursul anului, din cauza indeciziei autoritatilor.

Fuziuni. HVB Bank Romania si Banca Tiriac au finalizat procesul de fuziune la inceputul lunii septembrie, noua entitate (HVB Tiriac Bank) incepand deja  operatiunile de integrare cu cea de-a treia „surata“, UniCredit Romania.

AchiziTII. Romexterra Bank a fost preluata in octombrie de divizia din Ungaria a nemtilor de la BayernLB, MindBank de catre grecii de la Agricultural Bank of Greece (ATEbank), in timp ce Daewoo Bank a fost achizitionata de C.R. Firenze. 2006 a lasat si o banca fara licenta, BNR retragand autorizatia Nova Bank.

Strategii. Conditiile monetare restrictive, dar si influenta miscarilor de dobanda pe plan international au generat o crestere (urmata de o scadere usoara) a dobanzilor la credite. Creditul neguvernamental a continuat sa creasca in pas saltat, ritmul de majorare depasind cu mult procentul sperat (si dorit) de BNR la inceputul anului, de 30%. La finele lui octombrie soldul creditului neguvernamental a depasit 89 de miliarde de lei (25,3 mld. euro).

Slalom. Anul acesta a lansat pe piata romaneasca o adevarata moda a creditelor in „monede exotice“ (franci elvetieni, forinti) ce permit promovarea unei dobanzi mai scazute. Banca Nationala a decis sa renunte din 2007 la plafonul impus pentru finantarile in valuta pe care o banca le poate acorda – o restrictie pe care, de altfel, bancherii gasisera deja modalitati de o ocoli.

Crestere sub estimari
Pentru al doilea an consecutiv, Bursa a trecut printr-o perioada extrem de agitata, care a oferit speculatorilor posibilitatea unor castiguri mari. Cu toate acestea, pe ansamblul anului, cresterile de la Bursa au fost sub cele de anul trecut si totodata sub estimarile brokerilor care vedeau in medie un plus de 30%.

Bloggerii activi din Romania sunt, în continuare, în numar destul de mic, câteva zeci “care conteaza” prin vizibilitate si trafic si cateva sute care au minim 50 de unici/zi si scriu frecvent; cam 5 maxim 10 bloggeri din fiecare industrie au un cuvânt de spus sau conţinut relevant şi susţinut pe blog. La un eveniment organizat de şi pentru bloggeri, Iulian Comănescu, specialist media şi blogger, spunea că ”Blogul în sine este doar o etapă intermediară pentru a trece la alt nivel, cel de business”.

Sistemul de monitorizare ZeList indica la începutul acestei săptămâni  6.555 de bloguri active, care au publicat 47.000 de posturi şi au avut 28.000 de comentarii. Totalul blogurilor înregistrate este de 85.500, iar cel puţin dublarea blogurilor active şi ccmai mult interes din partea bloggerilor ar putea duce piaţa către 10 milioane de euro în următorii cinci-zece ani.

Cover Story 2006

Au aparut cu doar cativa ani in urma, dar specialistii nu ezita acum sa se raporteze la ele ca la un fenomen social. Jurnalele personale online – blogurile – au reusit sa transforme Internetul dintr-o retea a calculatoarelor intr-una a oamenilor si a relatiilor interumane. “Satul global” prezis in urma cu patru decenii de Marshall McLuham pare sa fie mai aproape de noi ca niciodata.

La inceput a fost blogul

Au aparut cu doar cativa ani in urma, dar specialistii nu ezita acum sa se raporteze la ele ca la un fenomen social. Jurnalele personale online – blogurile – au reusit sa transforme Internetul dintr-o retea a calculatoarelor intr-una a oamenilor si a relatiilor interumane. “Satul global” prezis in urma cu patru decenii de Marshall McLuham pare sa fie mai aproape de noi ca niciodata.

Cu o audienta care poate varia de la cativa prieteni si membri ai familiei pana la sute de mii de vizitatori zilnic, blogurile schimba incet dar sigur fata Internetului, pe care-l transforma intr-o retea globala de conversatii. Oameni legati de interese comune sunt pusi in legatura, chiar daca e mult mai probabil ca acestia sa nu se intalneasca vreodata fata in fata altfel decat prin intermediul camerelor web. Blogurile fac publice opiniile omului obisnuit, perceptia sa individuala, subiectiva, asupra lucrurilor, iar “blogosfera”, cum este numita lumea virtuala a jurnalelor online, e “construita” din cele mai diverse tipuri de publicatii, de la jurnale personale pana la pagini in care se face politica momentului, dand nastere unui adevarat barometru al opiniei publice mondiale.

Majoritatea expertilor indica momentul “9/11” ca punct de cotitura pentru dezvoltarea blogurilor, prabusirea celor doua turnuri newyorkeze dezvaluind un Internet conectat in timp real la “lumea reala”, un spatiu de comunicare si interactiune, de informare si iesire din izolare. Oameni de cele mai diverse conditii au postat imediat dupa atacul asupra “gemenilor” informatii si imagini de ultima ora, oferind astfel intregii lumi o perspectiva personala asupra dramei. Spre exemplu, la numai 30 de minute de la primul atac, site-ul Slashdot.org concentra deja un numar impresionant de pareri si impresii: peste 8.000 de mesaje au fost publicate in numai 24 ore de la prabusirea celor doua turnuri.

In prezent, blogurile se extind in prezent cu rapiditate, devenind tot mai populare mai ales in randul utilizatorilor tineri de Internet. Intr-un studiu publicat in august 2005, Perseus Development Corporation a inventariat nu mai putin de 31,6 milioane de bloguri, dintre care 10 milioane au aparut doar in primul trimestru al anului. De alfel, realizatorii studiului vorbesc despre o “eruptie” a blogurilor, estimand ca pana la sfarsitul acestui an numarul lor va depasi 50 de milioane.

Lideri in gazduirea blogurilor sunt BlogSpot, LiveJournal si Xanga, site-uri lansate toate in 1999, inregistrand fiecare peste 6 milioane de conturi in primul trimestru al anului 2005, conform analizei Perseus. Din acelasi studiu reiese, oarecum surprinzator, ca blogurile sunt mai populare in randul fe-meilor, reprezentate in procent dublu fata de barbati. In plus, blogurile sunt preferate in principal de tineri: mai mult de jumatate dintre cei care publica jurnale on-line sunt adolescenti, iar peste o treime au varsta cuprinsa intre 20 si 29 ani.

In aceste conditii, e limpede pentru toata lumea ca puterea de comunicare a blogurilor nu avea cum sa treaca neobservata. In primul de catre reprezentantii marilor companii, chiar daca acestia au reactii diferite in privinta blogurilor. Astfel, “istoria” a consemnat cazul unor angajati care au fost concediati pentru simplul fapt ca si-au facut publice convingerile prin intermediul blogurilor, dupa cum au fost semnalate si situatii in care reprezentantii managementului de top scriu de zor in propriul jurnal online. Exista deja destule companii, de pilda Microsoft, Google sau HP, care folosesc blogurile pentru a oferi clientilor sfaturi utile si a asigura o comunicare directa cu acestia.

Dincolo de opiniile “pro”si “contra”, ramane indiscutabil faptul ca blogurile ofera clientilor posibilitatea de a-si exprima opiniile si forta de a recomanda, daca nu impune, schimbari companiilor. In termeni de business, blogul poate fi cel mai bine definit ca si o oportunitate, fie ca este de promovare sau de consolidare a unei imagini prin comunicarea cu clientii. Sunt experti care sustin chiar ca, in urmatorii ani, blogurile ar putea fi integrate in sistemele de tip CRM (Costumer Relationship Management), ca urmare a credibilitatii de care se bucura printre “internauti” – a se citi de data asta potentiali clienti -, comparativ cu reprezentantii oficiali ai unei companii, cand vine vorba sa exprime o parere asupra produselor sau serviciilor firmei in cauza.

Cum se explica, totusi, aceasta veritabila isterie a jurnalelor on-line?  “Blogurile au explodat si vor continua sa se dezvolte rapid pentru ca fac publice pareri necenzurate. Blogosfera este si locul ideal pentru a obtine recomandari si pareri de la utilizatori reali, nu din publicitate”, este de parere Radu Ionescu, Managing Director, Kinecto Permission Marketing. “Prin bloguri, totul este potential public. Companiile trebuie sa fie constiente ca nu mai pot ascunde nimic”, adauga el.

Potrivit rezultatelor studiului “Engaging the Blogosphere”, realizat de Edelman/Technorati, in octombrie 2005, “internautii” sunt de parere ca 42% dintre companii nu constientizeaza puterea de influenta a blogurilor, 40% nu raspund aproape niciodata problemelor ridicate pe bloguri si numai 28% folosesc blogurile ca un instrument de marketing sau relatii publice (PR). “Internautii” care scriu bloguri prefera sa fie contactati direct si sa discute cu angajati ai companiilor. Studiul arata, de asemenea, ca jumatate dintre cei care si-au deschis un blog pe internet publica, cel putin o data pe saptamana, informatii despre diverse companii, produsele si angajatii acestora.

Natura virala a Internetului face greu predictibila evolutia unui mesaj postat pe un blog: este posibil ca informatia sa se piarda in spatiul virtual, dupa cum este la fel de posibil ca multi alti “internauti” sa fie de acord cu aceasta si s-o transmita mai departe. Pe de alta parte, blogurile care au dobandit influenta si audienta tin presei adevarate speech-uri despre ce constituie intr-adevar stirea momentului. Monitorizarea blogurilor poate indica potentiale probleme de comunicare ale unei companii, dar si modul in care percepe publicul o anumita situatie.

Forta pe care blogurile o pot exercita asupra unei afaceri a fost dovedita in numeroase cazuri, in ianuarie 2005 prestigioasa revista Fortune prezentand chiar opt bloggeri cu o mare putere de influenta, pe care nici o companie n-ar trebui sa-i ignore. {i cum teoria nu e nimic fara practica, istoria (ne)scrisa a Retelei a consemnat deja cel putin doua cazuri care au demonstrat fara drept de apel impactul considerabil al blogurilor asupra afacerilor. Primul este cel al Kryptonite, o companie care furniza incuietori pentru biciclete, faimoase pentru ca erau imposibil de desfacut. In 2003, procedeul prin care “nodurile gordiene” ale secolului XXI puteau fi deschise cu un banal pix a fost descris cu lux de amanunte pe un blog oarecare. Informatia s-a raspandit rapid, ajungand la sute de mii de utilizatori de Internet, pentru a fi in cele din urma preluata de publicatii cu reputatie, ca New York Times. Lipsa unei reactii prompte la aparitia crizei a costat compania aproape jumatate din veniturile sale anuale.

Cel de-al doilea caz, cunoscut in blogosfera drept “efectul Jeff Jarvis”, s-a consumat chiar in vara acestui an. In iunie 2005, un oarecare Jeff Jarvis a povestit intr-un blog despre problemele pe care le avea cu cei de la compania Dell – unul dintre marii producatori de laptopuri -, de la care tocmai cumparase o unitate. Dell a refuzat sa raspunda cazului semnalat, aducand ca argument politica de a monitoriza, dar nu si de a se angaja in discutiile purtate pe Internet.

Departamentul de PR al Dell a fost nevoit insa sa reactioneze dupa ce povestea lui Jarvis, multiplicata prin intermediul blogurilor, a generat numeroase articole in publicatii importante, intre care Business Week, si mai ales dupa ce Jarvis a adresat online o scrisoare deschisa (cu titlul “Dear Mr. Dell”) fondatorului companiei, Michael Dell.

Ulterior, Dell a anuntat schimbarea politicii in legatura cu blogurile, in sensul unor raspunsuri individuale pentru toti cei care semnaleaza diferite probleme legate de produsele companiei. 

Evident, nu orice opinie publicata pe Internet poate genera o astfel de reactie in lant, Jeff Jarvis fiind un blogger si un publicist destul de cunoscut. Oricum, mesajul e destul de limpede: companiile trebuie sa evalueze si sa urmareasca blogurile in functie de importanta lor, tinand cont de aspecte ca nivelul audientei si structura acesteia, dar si de credibilitatea asociata blogului respectiv, de capacitatea sa de formator de opinie. Conform datelor unui studiu realizat de Angel Blog in septembrie 2005, opt din 10 experti in relatii publice sunt de parere ca blogurile ar trebui luate in serios ca instrument de comunicare pentru companii. Partea cea mai dificila e legata de limbajul folosit in relatia cu bloggerii, care au aratat clar ca nu doresc raspunsuri intr-un stil crispat, corporatist, la problemele pe care le ridica, dupa cum nu vor nici sa fie tratati ca niste cifre intr-o raportare statistica.

“Daca blogul propune povestiri interesante si un unghi interior dintr-o companie – personalizat si deschis -, atunci poate fi de mare folos comunicarii de business”, considera Crenguta Rosu, Co-managing Partner, DC Communication. “Utilizarea blogului ca forma de vanzare de publicitate explicita a fost rau primita de piata. Daca blogul are insa utilitatea sa initiala – deschide o platforma de dialog pe teme care pot interesa publicul si nu promoveaza partizan un produs sau o companie -, atunci acesta poate fi un excelent suport de comunicare”, este de parere Crenguta Rosu. Dar tocmai pentru ca Internetul a depasit era pasivitatii si permite utilizatorului nu numai sa navigheze si sa se informeze, dar si sa-si spuna parerea cu voce tare, sa se faca auzit, oamenii obisnuiti primesc acces in zona de activitate a ziaristilor profesionisti. In Coreea de Sud, Ohmynews, un ziar online, s-a lansat cu motto-ul “fiecare cetatean este un reporter”.

A devenit astfel prima publicatie din lume care accepta, edita si publica articole de la cititori, dand nastere unui “jurnalism deschis”. In prezent, aproape 40.000 de cititori scriu stiri pentru Ohmynews. Mai mult, in 2002, ziarul a avut o contributie decisiva in alegerea unui nou presedinte, care a acordat, de altfel, publicatiei online primul sau interviu. Blogul functioneaza similar unui ziar online, oferind proprietarului o platforma pentru a-si comunica opiniile.

Chiar daca nu au garantia corectitudinii si obiectivitatii jurnalismului traditional, stirile publicate pe bloguri au avantajul de a fi imediate si autentice, de a nu fi ingradite de spatiul editorial sau de numarul cititorilor potential interesati de un anumit subiect. De pilda, ceea ce a facut Jeff Jarvis este numit de unii analisti “jurnalism hiperlocal”, prezentand informatii de interes pe care ziarele traditionale tind sa le ignore. Blogurile adauga context si complexitate jurnalismului traditional, personalizeaza informatia si o servesc libera de orice forma de cenzura, fie ea legata de un anumit stil redactional sau de alte tipuri de presiuni. Exista chiar pariuri pe Internet, ca unele bloguri vor depasi ca importanta si relevanta stirile publicate pe site-ul cotidianului New York Times.

Jurnalistii folosesc Internetul pentru documentare si nu rareori comentariile postate pe bloguri ajung subiectul stirilor. In ultimii doi-trei ani, blogurile au avut un impact tot mai pronuntat in generarea si orientarea stirilor. Pe de alta parte, stiri din media sunt preluate constant si comentate pe bloguri, unde impactul lor creste semnificativ. Numeroase publicatii de prim rang au preferat sa foloseasca potentialul blogurilor gazduind astfel de spatii de libera exprimare. Recent, Business Week a creat un blog pentru cei interesati de studiile MBA, fie acestia studenti sau absolventi, cel mai probabil pentru a-si atrage si consolida acest segment de cititori. Pe de alta parte, site-urile care gazduiesc bloguri sunt din ce in ce mai ademenitoare pentru companiile din zona Internet si media. Iar o dovada in acest sens e tranzactia de la inceputul lunii octombrie, in urma careia AOL a achizitionat compania Weblogs Inc. pentru o suma estimata la 25 de milioane de dolari.

Nu in ultimul rand, blogurile, la fel ca presa, au dovedit ca au capacitatea de a influenta agenda publica.

Anul trecut se putea deja constata ca blogurile sunt utilizate strategic pentru formarea opiniei publice, asa cum s-a intamplat in campaniile politice din SUA. Primele cinci bloguri pe teme politice atrag si in prezent mai mult de jumatate de milion de vizitatori zilnic. Iar “reciproca” este si ea valabila: blogurile au fost luate in discutie si de Parlamentul European. In septembrie 2005, intr-una dintre dezbaterile despre efectele societatii informationale, s-au exprimat temeri in privinta posibilitatilor de a trage la raspundere bloggerii si de a asigura protectia datelor personale.

Opiniile au fost insa impartite, unii acuzand bloggerii ca se comporta ca in Vestul salbatic, fara a preciza sursele de informatii, in vreme ce altii au pledat pentru libertatea de exprimare si nereglementarea acestor spatii, argumentand ca aici nu e vorba de acuratetea continutului, ci de legaturile care se stabilesc intre oameni. Richard Corbett, primul membru al Parlamentului European care si-a creat un blog personal, a fost cat se poate de limpede: blogurile nu pot fi reglementate, dupa cum nu poate fi reglementat nici dreptul la libera exprimare. {i in Romania blogurile isi fac tot mai des simtita prezenta, compania Timsoft inventariind cateva sute de bloguri active, create de romani. “Blogosfera din Romania este la inceput. Sunt cativa care publica deja de ceva timp si usor-usor incep si oameni din zona de business sa isi lanseze bloguri proprii. Celor cateva sute de bloguri cat de cat actualizate in prezent li se vor adauga, probabil, mii sau chiar zeci de mii in 2006”, spune Radu Ionescu de la Kinecto Permission Marketing.

Dincolo de cifre, statistici sau zone geografice o concluzie se impune tot mai limpede: in forma sa “traditionala”, jurnalul a murit.  E vremea blogului.

Cover Story 2006

Doua mari companii internationale, una recent venita in Romania iar cealalta cu ceva vechime, au facut din Bucuresti unul din punctele strategice de cucerire a pietei mondiale a jocurilor pentru telefoane mobile. Una are o echipa de 70 de oameni, care va creste la 130 pana la sfarsitul anului. Cealalta are deja 450 de angajati. Miza? O piata care va atinge, potrivit estimarilor, 7 miliarde de euro pana in 2010. Iar jocurile produse de cele cateva sute de testeri, programatori, designeri si graficieni romani ar putea genera o parte semnificativa din vanzari.

ELECTRONIC ARTS VS. GAMELOFT

Doua mari companii internationale, una recent venita in Romania iar cealalta cu ceva vechime, au facut din Bucuresti unul din punctele strategice de cucerire a pietei mondiale a jocurilor pentru telefoane mobile. Una are o echipa de 70 de oameni, care va creste la 130 pana la sfarsitul anului. Cealalta are deja 450 de angajati. Miza? O piata care va atinge, potrivit estimarilor, 7 miliarde de euro pana in 2010. Iar jocurile produse de cele cateva sute de testeri, programatori, designeri si graficieni romani ar putea genera o parte semnificativa din vanzari.

Scena intr-un tramvai din Bucuresti, la inceput de mai: un tanar politist butoneaza concentrat, cu cascheta data pe spate, telefonul mobil. E preocupat sa directioneze un mic personaj bondoc care tot impinge lazi pe ecranul multicolor al aparatului. De cate ori personajul reuseste sa treaca pe un nivel superior, aparatul emite o suita de triluri victorioase iar politistul, rupt de ce se petrece in jur, se lasa multumit pe spate si isi impinge un pic cascheta si mai pe spate. Intamplarea e de natura sa darame cateva mituri urbane legate de capacitatea politistilor de a se decurca in lume, de lipsa lor de talent tehnic sau de bucuria omului obisnuit de a se juca, pur si simplu. Dar si sa-i faca pe producatorii de jocuri fericiti. Politistul este unul din cele circa 200 de milioane de oameni care au descoperit un nou atribut al telefonului mobil: acela de instrument de divertisment. Acum piata jocurilor se apropie de 2 mld. euro si ar urma sa atinga 7 mld. euro in 2010.

Iar Romania e o rotita nu neaparat mare, dar extrem de interesanta din aceasta piata. Aici stau fata in fata, cu unitati de productie, cele mai mari companii de jocuri pentru telefoanele mobile: de o parte sunt americanii de la Electronic Arts (EA) si de cealalta rivalii europeni de la Gameloft, din grupul Ubisoft. Pana nu demult, cele doua companii aveau pietele bine impartite. EA domina nordul Americii iar Gameloft piata europeana – in ultimul an, insa, fiecare a facut pasi si pe “teritoriul inamic”.

Americanii, de exemplu, si-au deschis frontul european la Bucuresti, cumparand in februarie Jamdat, un alt producator american de jocuri pentru mobile, intr-o tranzactie de 680 mil. $. Studioul de la Bucuresti a intrat deci in ograda EA – care are o cota de piata de 30% in SUA – prin Jamdat, care decisese vara trecuta sa-si deschida aici primul birou din Europa de Est. Iar omul care l-a construit e Mihai Pohontu, intors vara trecuta din cei opt ani de “exil american”. Avea 26 de ani si o echipa formata din doi angajati. In circa 10 luni, Pohontu – care are pe mana un buget anual de peste 2 mil. $ – a fost nevoit sa schimbe mai multe sedii, pentru ca organigrama i s-a marit pana la 70 de angajati.

Studioul romanesc al Jamdat a avut un rol semnificativ in achizitia facuta EA, cel mai mare distribuitor de jocuri video din lume. Cu toate ca n-avea decat cateva luni de istorie in spate, filiala locala iesea in evidenta in cadrul Jamdat. Aici era singurul studio de productie din Europa (la cealalta filiala de pe batranul continent, Londra, se fac doar marketingul si vanzarea efectiva), iar compania de la Bucuresti nu numai ca se distingea printr-o echipa “mult mai creativa decat ai gasi in India sau China”, dupa cum spune Pohontu, dar avea si un alt mare atu: potentialul de a se dezvolta rapid pentru a deveni un punct de vanzare in pietele virgine din Europa de Est. Dupa preluare, compania nu s-a schimbat, povesteste Pohontu.

Este si va ramane singurul producator din Europa al gigantului american. Tot aici se face si adaptare (pentru acele jocuri care exista deja pentru alte platforme – PC, console), iar jocurile sunt vandute doar in Occident. Nici macar denumirea companiei nu a fost schimbata, firma fiind inca inregistrata la Registrul Comertului tot ca Jamdat Mobile SRL (se va modifica in Electronic Arts Romania probabil in cursul acestui an).

A avut Pohontu vreun rol in tranzactia EA-Jamdat? “Eu am intervenit abia dupa cele doua parti au ajuns la un acord”, spune. Acum, job-ul lui e sa integreze firma romaneasca in structura administrativa si de business a EA. Suna a etapa strict birocratica, dar e mai mult de-atat. In doar cateva luni, compania trebuie sa fie pregatita sa inceapa distributia de jocuri in Europa de Est. “Vrem sa devenim «Londra din Europa de Est» pentru EA”, spune Pohontu. “Asta se va intampla pe la inceputul anului viitor. Daca EA Mobile (denumirea neoficiala a diviziei de jocuri pe mobil) se va dezvolta undeva in Europa, atunci in Romania se va dezvolta”. EA Mobile e, practic, o divizie nascuta in urma achizitiei Jamdat Mobile. Americanii de la EA aveau si inainte de preluarea Jamdat o echipa de 15 oameni care lucra la producerea si adaptarea de jocuri pe mobil, dar au considerat ca e mai bine, mai eficient si mai ieftin sa intre in forta pe piata jocurilor pe mobil cumparand repede un producator specializat si integrandu-l, explica Pohontu.

Cum a ajuns totusi un tanar de 27 de ani sa conduca o filiala importanta a unui gigant mondial al jocurilor video? Ca si in cazul lui Catalin Olteanu, managerul local al producatorului de software UMT cumparat la inceputul anului de Microsoft, a contat mult experienta lui Pohontu in SUA.

Mihai Pohontu a terminat Liceul “George Cosbuc” din Bucuresti intr-o clasa de engleza intensiv, dupa care a aplicat pentru o bursa in SUA. A primit raspuns de la mai multe universitati si a ales-o pe cea din statul Iowa, undeva in centrul SUA. Dupa un an s-a transferat in Los Angeles, unde a absolvit stiinte politice, in 2003, la UCLA. “Pentru ca bursa imi acoperea doar taxele scolare, am lucrat tot timpul cat am stat in SUA”, isi aminteste. “Am fost chelner, am livrat pizza, am aranjat cartile in biblioteca, am fost casier la o parcare si la un fast-food. Schimbam slujbele la fiecare trei luni, mereu in cautare de o pozitie mai buna si bani mai multi”.

Cum a ajuns in industria jocurilor? “La un moment dat cautam un job de noapte si doar slujba asta am gasit-o”. Era vorba de Activision, un publisher de jocuri video de o anvergura mai mica decat EA. Nu se poate spune ca era un novice in materie. “Oricum imi placea tehnologia”. Mama sa a lucrat ca specialist in robotica industriala, asa ca relatia sa cu lumea IT&C a inceput de la cel mai simplu nivel: “Am crescut cu tehnologia in casa si am folosit-o pentru a ma juca”.

Tot de la cel mai de jos nivel a inceput si in acest business, si tot jucandu-se. A debutat ca tester – cel care este platit ca sa se joace si sa descopere ce trebuie imbunatatit la jocurile aflate in lucru. Ca tester, nu ti se cer multe la interviul de angajare – cam ce cere si el acum angajatilor pe acest post din Romania: “Sa te fi jucat mult, limba engleza, si un plus este sa fii serios si sa intelegi cum merg lucrurile intr-o companie”.

A descoperit repede ca in SUA se avanseaza in functie relativ usor. “Corporatiile americane sunt meritocratice. Inevitabil urci in ierarhie daca iti faci bine treaba”. In timp a invatat si sa concedieze oameni. “Am concediat multi angajati. Motivele principale au fost disciplinare si legate de performante, dar au existat si situatii in care echipele trebuiau restranse. Astea au fost cele mai dificile concedieri”. In Romania nu numai ca nu a concediat pe nimeni, dar remarca incantat ca pana acum nimeni nu a parasit echipa.

In 2001, cativa directori de la Activision au infiintat o companie separata, care avea ca obiectiv dezvoltarea de jocuri pentru o noua platforma, cu un mare potential la acea vreme: telefonul mobil. Mihai Pohontu i-a urmat la scurt timp in noua companie, Jamdat Mobile. “Ei au avut o viziune: telefonul mobil va fi o platforma de mare succes pentru ca este utilizat frecvent si se afla tot timpul in apropierea imediata a consumatorului”, povesteste el.

Dupa trei ani la biroul din Los Angeles al Jamdat, compania a inceput sa caute o locatie pentru a deschide o casa de productie in Europa, iar el a sustinut ca cea mai buna idee este Romania. I-a convins si pe sefi (a facut bugetul si business-plan-ul de dezvoltare pe 2 ani), a convins-o si pe sotia sa, americanca, ca trebuie sa paraseasca SUA pentru Romania. “Sa nu credeti ca am venit in Romania pentru ca sunt costuri mici. In India este si mai ieftin, dar acolo greu gasesti altceva decat programatori mecanici”.

In plus, l-a ajutat si faptul ca pe piata din Romania activa deja Gameloft, rivalul european controlat de Ubisoft, ceea ce demonstra ca mecanismele de business sunt prezente si functioneaza. Compania a crescut rapid. Echipa de 70 de angajati – testeri, programatori, designeri, graficieni – aproape se va dubla pana la finalul anului, cand tinta este de a ajunge la 130 de persoane. Majoritatea angajatilor sunt studenti sau proaspat absolventi. Varsta lor, dar si specificul muncii, face ca atmosfera sa fie foarte relaxata. Boluri cu portocale sau bucati de morcov pe mese, o caricatura desenata cu marker-ul intr-un colt al tablei de pe perete. “Aici n-o sa vezi oameni la costum”, observa Pohontu.

Acum firma lucreaza la dezvoltarea unui joc mobil bazat pe licenta celebrului shooter “Medal of Honor”. Ce face un astfel de joc pentru a-l tine pe consumator cat mai mult timp cu ochii in micutul ecran al mobilului? “Ca jucator ai doua obiective principale”, explica Pohontu, “sa elimini adversarul si sa rezolvi mici joculete logice cum ar fi sa afli cum poti sa deschizi o anumita usa”.

Jocurile sunt produse mai intai pentru un anumit tip de telefon, dupa care sunt adaptate ca sa ruleze si pe alte modele. Dupa ce jocul a fost terminat, el trebuie testat. In primul rand, evident, el trebuie incercat pentru a vedea in ce masura risca sa se blocheze; in plus, textul si logo-urile trebuie sa arate corect pe ecranul mobilului. In total, sunt peste 100 de puncte care trebuie verificate pentru fiecare joc in parte. Ciclul de dezvoltare al unui joc este destul de lung. O adaptare, prin definitie mai simpla, poate dura maxim doua saptamani. In schimb producerea unui joc de la zero s-ar incadra, pentru o echipa de cateva zeci de oameni cum este cea a EA Romania, intre trei si noua luni.

Pe tabla din sediul firmei, cineva a scris “Ore de program: 16:00-16:15”. E doar o gluma, fireste. “Lucrez de obicei intre 12 si 14 ore pe zi, dar incerc sa-mi pastrez weekend-urile libere, chiar daca nu reusesc mereu”. Bineinteles, orele suplimentare nu sunt exceptii. Se lucreaza si pe tura de noapte (intre 6:00 seara si 1:30 dimineata), pentru ca o parte din activitatea filialei este sa faca adaptari de jocuri pentru firma-mama din Los Angeles, iar programul trebuie ajustat tinand cont de diferenta de fus orar.

Pohontu tine insa sa precizeze ca orele suplimentare sunt platite si nu sunt obligatorii. Face aceasta observatie dintr-un motiv foarte serios. In ultimii doi ani, EA a trecut printr-o serie dureroasa de procese intentate de o parte din angajatii din SUA pentru ca acestia erau obligati sa stea peste program. Firma a pierdut procesele, fiind nevoita sa plateasca cateva zeci de milioane de dolari despagubiri si sa-si schimbe politica.

Cu sau fara ore suplimentare, Pohontu crede ca cele mai bune produse sunt, ca in orice industrie, cele pentru care oamenii lucreaza cu pasiune. Dar pasiunea trebuie si ea intretinuta, asa ca salariile platite in firma sunt “peste medie”, spune managerul general. Alte avantaje oferite angajatilor: asigurari medicale la o clinica privata, dar si optiuni pentru actiuni in companie. La angajare, oamenii primesc 100-200 de actiuni EA, lucru ce contribuie la fidelizare, pentru ca atunci cand firma merge bine, creste si valoarea actiunilor si asta e resimtita direct de fiecare angajat, explica Pohontu.

De altfel, el este de parere ca romanii sunt in general mai fideli fata de compania unde lucreaza decat americanii, “cu conditia sa le oferi conditii bune”. Fidelitatea angajatilor este un punct cheie pentru EA, care e in competitie directa cu Gameloft in Romania pentru cei mai buni programatori, designeri si graficieni. Acestia din urma sunt tot mai importanti pe masura ce jocurile pentru mobil devin mai complexe si se face trecerea catre grafica 3D.

“Suntem in competitie cu Gameloft pentru talent uman, dar si pentru piete de desfacere”, spune el, subliniind ca cele doua firme au inceput practic un proces de constructie al unei noi industrii. Pietele din est nu se compara cu Occidentul la nivel de vanzari. Regiunea de aici se afla deocamdata pe o “harta neagra” care mai cuprinde Asia Centrala si Africa, zone unde EA nu vinde jocuri pentru mobil. Si totusi, interesul americanilor pentru Romania si pietele din jur exista. Avand in vedere ca la nivel mondial au acorduri de vanzare cu operatori precum Vodafone si Orange, este de la sine inteles ca ele ar putea fi extinse si in Romania. “Deocamdata am avut doar contacte informative cu operatorii din Romania”, spune Pohontu. “Aici este nevoie de marketing serios pentru a promova acest gen de entertainment”. 

Rivalii de la Gameloft – care s-a pozitionat in 2005 pe locul al patrulea in topul companiilor europene cu cea mai rapida crestere (Europe’s 500 fastest-growing companies) – au venit in Romania acum sase ani. Initial, compania a fost divizie a producatorului de jocuri Ubisoft, prezent si acesta in Romania. Studioul din Romania al Gameloft a asigurat cel putin cate un joc pentru mobilele a 8-10 milioane de europeni, iar compania a inregistrat in ultimii trei ani “three digit growth”, adica sporirea cu peste 100% a veniturilor. Explozia rezultatelor afisate de companie a venit in 2002, anul aparitiei primelor telefoane mobile cu suport Java, platforma care asigura capabilitati multimedia.

In timp, programatorii de la Gameloft au trecut si pe alte platforme de dezvoltare – Brew, folosita cu precadere in SUA, precum si Symbian. Studioul din Bucuresti – care a avut in 2005 venituri de 46,8 de milioane de euro – este cel mai important al companiei, cu un sfert din cei circa 2.000 de angajati pe plan mondial si cea mai semnificativa capacitate de productie. “In anul 2000 aveam 16 angajati iar in prezent in jur de 450”, spune Paul Friciu, studio manager Gameloft. Paul Friciu a venit la Gameloft ca game designer, dupa ce a fost redactor la o publicatie specializata pe jocuri si dupa o scurta colaborare cu o editura bucuresteana care a cochetat la un moment dat cu ideea producerii unui joc pentru PC.

Apropierea de studiourile Ubisoft a asigurat celor de la Gameloft un numar de licente de jocuri PC care au fost adaptate pentru piata mobilelor – “Prince of Persia”, “Might and Magic” sau “Brother in Arms”; un alt segment care furnizeaza idei pentru jocuri este cel cinematografic – “King Kong” este un exemplu, alaturi de “War of the Worlds”, de exemplu, film lansat in vara anului trecut in regia lui Steven Spielberg. Jocurile dezvoltate in-house, special pentru piata mobilelor, compun ultima categorie: “Block Breaker”, “Asphalt”, “Urban GT” sau “New York Nights”. Nu lipsesc o varianta de Solitaire sau cateva variante de poker cu tenta sexy. Din toate acestea, “Block Breaker” este un concept 100% romanesc si un hit, aflandu-se pe telefoanele a circa doua milioane de europeni; produse in Romania in intregime sau intr-o pondere importanta mai sunt “King Kong”, “Prince of Persia”, “Warrior Within”, “Mission Impossible 3”, “Brother’s in Arms 3D”.

“In 2002 lucram pentru telefoane alb-negru, cu rezolutii mici, memorie putina si procesoare slabe. In prezent multe telefoane ofera posibilitatea rularii de jocuri complexe, in 3D, iar puterea de calcul a crescut considerabil. PC-urile au parcurs acest drum in 15 ani, telefoanele mobile in numai doi ani. Tehnologia exista, a trebuit numai sa apara cererea si vointa de pune la lucru tehnologia”, spune seful Gameloft Romania. Secretul cresterii explozive a vanzarilor de jocuri pentru telefoanele mobile poate fi, crede Paul Friciu, modul simplu de achizitionare – omul intra pe site-ul companiei de telefonie mobila, alege jocul, il descarca si il plateste odata cu factura.

Recent Gameloft s-a extins in sud-estul Europei, deschizand o filiala in Bulgaria. “Tari ca Rusia, Ucraina sau Bulgaria ofera perspective atragatoare, deja exploatate de mari companii producatoare de jocuri video. Probabil ca si companiile de «mobile gaming» vor urma exemplul acestora”, spune Catalin Butnariu, producator la Gameloft.

Care este publicul acestui gen de jocuri? “In general, cei care se joaca pe telefonul mobil fac parte din categoria «casual players». Statisticile arata ca o sesiune medie de joc pe telefonul mobil este de circa 5-6 minute. Jocurile pe mobil pot constitui un mijloc de a umple timpul de asteptare”, explica Butnariu. Ce o influenteaza? Momentan sunt destul de putini jucatori care considera mobilul ca pe o platforma serioasa de jocuri, comparabila cu PC-ul sau consolele.

Situatia tinde sa se schimbe, pentru ca au aparut telefoane foarte puternice, care suporta si jocuri pe placul jucatorilor “hardcore”, adauga Butnariu. Chiar si fara prea mult marketing, raspunsul romanilor la acest nou gen de distractie este incurajator, spun principalii operatori de telefonie mobila. In 2005, veniturile din jocurile Java descarcate de clientii Orange Romania s-au triplat fata de 2004, a spus pentru BUSINESS Magazin Oana Comanescu, senior product manager. De asemenea, in primul trimestru al acestui an, veniturile s-au triplat fata de aceeasi perioada a anului trecut. “Acest lucru se datoreaza cresterii penetrarii terminalelor compatibile WAP si Java, deci a numarului de utilizatori potentiali”, explica oficialul Orange Romania. In ceea ce priveste numarul de descarcari de jocuri pentru mobil, acesta s-a triplat la Vodafone Romania in 2005 fata de 2004. In primele patru luni ale anului, fata de aceeasi perioada a anului trecut, numarul de descarcari a crescut cu 25%.

Cine intra pe portalurile mobile pentru a descarca jocuri? “De obicei tinerii, care stiu sa foloseasca telefonul – este vorba de utilizatori fideli, care descarca in general 2-3 jocuri pe luna”, spune Oana Comanescu de la Orange. “De aceea, innoirea permanenta a titlurilor este un element cheie al mentinerii numarului de descarcari”. Un alt loc de unde se pot descarca jocuri pentru mobil este si portalul mobil.neogen.ro, lansat recent de furnizorul de servicii online Neogen.

In Europa de Vest, piata de jocuri pe mobil are o cu totul alta scara decat la noi. In primul rand, valoreaza in jur de 100 de milioane de dolari pe an. “Competitia e la fel de dura ca in industria de film – nu exista companie care sa aiba o cota de piata mai mare de 30%”, spune directorul general al filialei EA Romania.

Care sunt cele mai vandute jocuri pentru telefonul mobil? De departe, lider al vanzarilor este batranul “Tetris”. De altfel, detinerea licentei “Tetris”, pentru care Jamdat a platit 137 de milioane de dolari, a fost unul din factorii care au atras atentia Electronic Arts. “In general, jocurile de tip puzzle si cele bazate pe licente notorii (gen “Lord of the Rings”, “Fifa”) au mare succes”, explica Pohontu.  In Romania, Pohontu a testat deja piata printr-o colaborare cu operatorul Zapp. N-a fost un proiect mare – a adus venituri de circa 1.000 de dolari pe luna – dar a demonstrat ca exista potential.

Tocmai acest potential este interesant pentru Mihai Pohontu. Simpla mentinere a unei companii pe linia de plutire, pe o piata unde are un loc bine stabilit, nu il intereseaza. In schimb, dezvoltarea filialei romanesti ca un punct de productie si distributie in regiune i se pare un proiect mult mai atragator. Dorinta de atragere a publicului in zona jocurilor pe telefon face apropieri destul de ciudate. Gameloft tocmai si-a asigurat licenta unei reprezentante a culturii pop mondiale, Paris Hilton, mostenitoarea lantului hotelier Hilton, care va darui numele si imaginea sa unui joc ce urmeaza sa apara – “Paris Hilton’s Jewelry Case”. Pana la aparitia “Casetei cu bijuterii”, Paris Hilton a “decorat” standul Gameloft, participand la E3, expozitia care constituie cel mai important eveniment al industriei jocurilor, recent incheiata la Los Angeles.

Viitorul? Aflata la inceputuri, piata jocurilor pentru telefoanele mobile trebuie sa se defineasca si sa isi gaseasca locul in lumea entertainmentului. Analistii spun ca un sector cu potential mare de crestere este cel feminin, in special pentru doamnele trecute de prima tinerete. Asa ca odata cu mobilul cadou pentru mama, luati in consideratie si “Paris Hilton’s Jewelry Case” sau vreun joc de notorietate mondiala creat undeva, intr-un birou din Romania.