BusinessMagazin

Category: Meet the ceo

  • Sfaturi pentru tinerii manageri de la Yves Caracatzanis, CEO Renault în România

    SFATURI PENTRU TINERII MANAGERI

    1.
    Să fii consistent cu valorile tale. Poţi să fii inconsistent pe termen scurt, dar termen lung asta te va afecta.
    2.
    Să fii curios

    3.
    Să îţi cultivi abilităţile. Trebuie să înveţi în permanenţă şi să adaugi, cărămidă după cărămidă, noi abilităţi care să te ajute să aduci mai multă valoare companiei.
    4.
    Să livrezi rezultate într-un mod sustenabil. Astfel, activitatea ta va putea fi continuată şi după ce pleci.
    5.
    Să antrenezi şi să dezvolţi echipa. Succesul nu e niciodată al unei singure persoane, ci al echipei; e exact ca în fotbal. Dacă ai un jucător puternic dar echipa nu se ridică la acelaşi nivel, în cele din urmă nu vei putea câştiga niciun campionat.
    6.
    Să ai o viaţă echilibrată. E dificil, dar este un aspect extrem de important. Trebuie să ţii cont atât de viaţa profesională, cât şi de cea personală sau cea socială. Trebuie să faci lucruri în afara biroului.
    7.
    Să înveţi să delegi. Atunci când ai activităţi de conducere nu e uşor, aşa că trebuie să împarţi responsabilităţile.
    8.
    Să îţi respecţi echipa şi oamenii
    cu care lucrezi.
    9.
    Să îţi setezi puncte de referinţă. Dacă vrei să evoluezi trebuie să ţii ochii deschişi şi să vezi şi în afara domeniului tău.
    10.
    Să înveţi din experienţele altora. Transferul de experienţă este extrem de important pentru generaţiile diferite; e valabil atât pentru cei care vin în companie, cât şi pentru cei care lucrează acolo de ani buni.

  • Mizaţi pe infrastructură şi educaţie!

    A ocupat numeroase poziţii în cadrul companiei franceze şi priveşte mandatul la conducerea grupului Renault din România şi ca un „proiect personal“, care îi va da ocazia să descopere România. În cadrul evenimentului Meet the CEO, Caracatzanis a vorbit despre importanţa educaţiei şi a infrastructurii, despre rolul esenţial al menţinerii competitivităţii fabricii de la Mioveni, despre etapele carierei sale şi a răspuns la zeci de alte întrebări.

    „Pentru România, infrastructura este un aspect extrem de important. Cei din industria auto ştim că acesta este un proiect în derulare şi sperăm să se respecte, în mare măsură, termenele date. Nu ar fi bine doar pentru noi, ar fi bine şi pentru economie, ar ajuta la atragerea unor noi investitori, pentru că aceştia caută stabilitate.“, a spus Caracatzanis

    În era franceză Renault, producătorul de automobile Dacia a fost proiect de management pentru cinci directori generali. Noul şef al uzinei din Mioveni este tot un francez, Yves Caracatzanis fiind al şaselea lider al producătorului de maşini de la preluarea uzinei de către grupul Renault; Caracatzanis este născut în Franţa, are strămoşi greci (după cum indică numele), ceva sânge de italian, vorbeşte franceză, englezăşi germanăşi, povesteşte el, gândeşte în engleză. Nu-i lipseşte prezenţa de spirit de a răspunde la orice fel de întrebare adresată de cei peste 30 de oameni prezenţi la eveniment, indiferent că se referă la momente dificile ale carierei, la cum echilibrează viaţa personală cu cea profesională sau la care crede că sunt cele mai importante funcţii din organigrama grupului pe care îl conduce. Grupul Renault a urcat anul trecut pe cea mai înaltă treaptă în clasamentul companiilor în funcţie de cifra de afaceri în România, cu 4,7 miliarde de euro; cifra echivalează cu aproape 3% din PIB-ul României. În plus, este şi cel mai mare exportator de pe piaţa localăşi ajunge în 2016 la directorul general cu numărul şase sub acţionariat francez.

    „România a evoluat mult în ultimii 10 ani“, spune CEO-ul Renault România, care îşi aminteşte că la inaugurarea centrului de la Mioveni, din 2004, „mă uitam în jur şi peisajul era cu totul altul. Acum sunt mult mai multe clădiri noi, vezi căţara a evoluat în bine. Un alt lucru diferit e mentalitatea oamenilor, ţin minte că le-a fost destul de greu să înceapă să lucreze la prototipuri, încrederea le lipsea. Acum însă o au din plin, sunt conştienţi că au avut rezultate bune şi sunt foarte profesionişti. Astăzi avem în România toate facilităţile de care e nevoie pentru a construi o maşină“.

    Absolvent al unei facultăţi de inginerie în Franţa, Yves Caracatzanis şi-a început cariera în cadrul grupul Renault în 1992. „Sunt francez, dar am rădăcini în Grecia şi Italia, iar înainte de a ajunge în România am lucrat în Rusia. Am avut o viaţăşi înainte de Renault“, spune el râzând şi gesticulând uneori. „Am lucrat în alte două companii, mai întâi într-o firmă de consultanţăşi mai apoi pentru o companie americană, Hewlett-Packard, de care cred că aţi auzit. M-am alăturat apoi Renault; lucrând pentru o companie din Statele Unite în Paris aveam două opţiuni: fie să plec în SUA şi să continuu acolo cu HP, fie să lucrez pentru o companie de la mine din ţară.

    Decizia de a pleca de la HP mi-a marcat cariera. Nu am mari regrete, consider că am luat decizia corectă“, povesteşte francezul. Povesteşte că la acel moment Renault nu era într-o situaţie prea bună; a fost cu siguranţă o provocare, spune Caracatzanis, care a petrecut zece ani în Franţa, trecând prin mai multe poziţii, în fabrici ale producătorului din industria auto. Apreciază că a fost o experienţă binevenită, pentru că a lucrat alături de oameni în zona de producţie. „Visul meu a fost să contribui la un proiect, la produse tehnice pe care să le pot vedea materializate în viaţa de zi cu zi. Să contribui, să învăţşi apoi să descopăr lumea. Din acest motiv, ultima mea slujbă în fabrică a fost de manager al calităţii; am lansat un proiect pe care l-am dus la bun sfârşit, iar apoi am cerut să merg în zona de inginerie şi am fost numit vicepreşedinte pe segmentul de prototipuri. La acel moment a început povestea mea cu România: Renault voia să lanseze 26 de noi modele, iar provocarea diviziei de prototipuri a fost să dezvolte activitatea globală, aşa că am decis să încep cu un mic centru de prototipuri în Mioveni.“

    A decis ulterior să preia funcţia de vicepreşedinte industrial şi supply chain pentru regiunea Eurasia, post care a presupus şi relocarea în Rusia. „Mutarea în altăţară pentru a munci este o experienţă extrem de interesantă, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Poţi să descoperi cultura, să întâlneşti localnici, să înveţi limba – am învăţat rusă, acum urmează româna; sper totuşi să fie ceva mai uşor. Încă deţin funcţia, urmează să predau mandatul în octombrie; dar principalul meu job a devenit cel din România“, spune Caracatzanis.

    „Când am venit prima oară la Mioveni, în 1999, am înţeles că e foarte mult de muncă; de-abia îmi începeam traseul în carieră, aşa că nu m-am gândit că voi ajunge CEO al grupului în România.“

    Ani mai târziu, în aprilie 2016, a primit un telefon – nu vrea să spună de la cine – şi a acceptat postul de CEO al grupului Renault România în urma unei discuţii cu şeful său; promovarea este şi o ocazie de a lua contact cu segmente ale industriei cu care nu a fost, până acum, în legătură directă. „Am acceptat postul de CEO în România pentru că funcţia pe care o aveam era concentrată pe zonele de industrie şi supply chain, în vreme ce acum sunt responsabil de mult mai multe activităţi. Important este ceea ce înveţi şi ce poţi oferi companiei, pentru că drumul în carieră nu este niciodată drept, trebuie să aşezi mai întâi o fundaţie şi abia apoi să construieşti în mod progresiv. Este o ocazie pentru mine, deoarece voi fi mai aproape de client“, spune Yves Caracatzanis

    . „A fost şi un proiect personal, alături de familie“, dezvăluie noul CEO al Renault în România, care spune că a cerut şi părerea soţiei sale şi a fiicei în vârstă de zece ani în ce priveşte mutarea. „Atunci când te gândeşti cum să îţi petreci timpul liber este important să ai un proiect de familie. Ne place să facem sport, să ne vedem cu prietenii, să mergem la teatru şi la concerte, lucruri simple. Cred că România este o ţară foarte interesantă, vom avea numeroase lucruri de vizitat şi descoperit.“

  • Meet the CEO Hezi Shayb, New Kopel Group – VIDEO

  • Manager de vreme rea şi intraprenor all seasons

    Levent Yüksel coordonează de la Bucureşti afacerile Pepsico pe 14 pieţe, poziţie în care a ajuns după două decenii de carieră, care au fost marcate de promovări la fiecare doi ani, de intraprenoriat şi de cele şase crize prin care a trecut.

    2015 este un an special pentru mine din mai multe motive – unul dintre ele este că sărbătoresc 20 de ani de carieră în companie”, şi-a început discursul la Meet the CEO Levent Yüksel, turcul care conduce de pe 9 martie 2011 – zi pe care şi-o aminteşte perfect – operaţiunile din România ale companiei americane, dar şi din regiune, în calitate de business unit manager al companiei. Din prima jumătate a anului trecut, el a preluat funcţia de vice president general manager Greater Balkans şi SEE Franchise al PepsiCo, ajungând astfel să conducă de la Bucureşti operaţiunile producătorului de snacksuri şi băuturi răcoritoare din 14 ţări – East Balkans (Bulgaria, România şi Moldova), West Balkans (Serbia, Bosnia, Croaţia, Albania, Slovenia, Muntenegru, Kosovo şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), Grecia, Cipru, Israel şi unităţile de băuturi răcoritoare South East Europe Franchise.

    Când povesteşte, Levent Yüksel trădează o fire analitică, predispusă la introspecţie şi la autodepăşire: „fixaţia” de a face mereu lucrurile mai bine şi încercarea permanentă de a-şi depăşi limitele sunt umbrite de uşorul regret că, deşi a obţinut o promovare la fiecare mai puţin de doi ani, nu şi-a folosit suficient de bine timpul la începutul carierei şi nici nu a reuşit încă să ajungă la un echilibru fin între viaţa de familie şi business. Yüksel a povestit şi despre drumul sinuos pe care l-a avut ca manager în România, cât şi despre crizele cu care s-a confruntat de-a lungul carierei sale.

    Levent Yüksel  a absolvit în 1988 Universitatea Tehnică din Istanbul (management engineering) şi, deoarece nu se considera pe deplin pregătit pentru a-şi începe cariera, şi-a continuat studiile cu un MBA în management la Universitatea din Istanbul. „MBA-ul era o oportunitate de a înţelege toţi factorii care fac un business de succes şi mi-a oferit o idee asupra a ce ar trebui să mă concentrez; în plus, acest mediu generează mai multe oportunităţi, discuţii, puncte de vedere”, descrie el experienţa MBA-ului absolvit în 1989. Imediat după acesta, a devenit clar pentru el de unde trebuie să îşi înceapă cariera şi s-a angajat ca junior audit assistant în cadrul companiei de consultanţă şi audit Pricewaterhouse. „Am ales să nu fiu arogant şi să profit de toate oportunităţile ce se ivesc pentru a avea succes; am început de la zero la PwC pentru că genul acesta de companii îţi oferă posibilitatea de a interacţiona cu mai multe firme, din diferite industrii, astfel încât să-ţi poţi contura o imagine amplă asupra businessului. În plus, nu ai cum să ştii de la început care este pasiunea ta – aşa că, da, începi prin a face fotocopii”, glumeşte Yüksel, subliniind faptul că aroganţa nu are ce să caute în comportamentul unei persoane care îşi caută drumul.

    Reţeta sa a funcţionat, iar la aproximativ doi ani după angajarea în companie a fost promovat ca auditor senior, în cadrul unei divizii a PwC din Haga, Olanda. „Turcia anilor ’90 era o lume diferită, aşa că pentru mine această experienţă a fost ca o călătorie în timp, în care am putut vedea cultura vestică şi modul cum lucrează angajaţii în mediile profesionale de acolo”, descrie managerul experienţa care l-a emoţionat şi care l-a făcut să lupte pentru a performa şi în acest context, în condiţiile în care pe atunci nu ştia să vorbească perfect nici limba engleză. A obţinut din nou o promovare, pe care a văzut-o ca pe o oportunitate de a se întoarce în ţara sa, pentru a-şi încheia şi stagiul militar.

    Privind retrospectiv, îşi aminteşte că primii paşi pe care i-a făcut au fost în scopul de a-şi construi propria afacere. „Dacă mă uit înapoi şi mă gândesc care era cu adevărat pasiunea mea, îmi doream să fiu antreprenor, voiam să fiu proprietarul şi dezvoltatorul propriei mele afaceri, iar toată cariera mea a fost orientată spre a-mi construi o scară care să mă aducă la acel scop”, explică el deschiderea la oportunităţile ce s-au ivit în cariera sa. „Următorul pas după PwC, în 1993, a fost să lucrez ca manager în finanţe pentru un start-up în domeniul serviciilor de securitate, devenit în prezent una din cele mai mari companii din acest domeniu în Istanbul. Eram sigur că nu aceea avea să fie direcţia în care voi continua, aveam nevoie de o afacere la scară mare, iar oportunitatea pentru a evolua în această direcţie a venit când m-am angajat la una dintre cele mai mari bănci ale Turciei”, descrie el următoarea funcţie ocupată, cea de financial controller pe divizia de retail a Pamukbank, bancă preluată în 2002 de către stat ca urmare a crizei din 2001.

    După experienţele acumulate şi culturile organizaţionale diferite în care s-a adaptat – audit, domeniul bancar, producţie, securitate –, i-a fost din ce în ce mai clar că domeniul FMCG este cel în care vrea să îşi construiască mai departe cariera. Oportunitatea a venit în 1995, odată cu angajarea în funcţia de finance manager pentru businessul de francize al PepsiCo (Finance Director – Turkey and Central Asia Business Unit). „La vremea respectivă, compania era construită în Turcia prin francize, iar responsabilitatea cea mai importantă era de a aduce viziunea PepsiCo în Turcia, în condiţiile în care compania de îmbuteliere exista deja. Exista un conflict în termeni de misiune şi priorităţi între divizia de francize şi îmbuteliator, iar eu mă aflam în postura de a construi un pod între cele două. Am ajuns ca până la urmă să achiziţionăm îmbuteliatorul”, descrie el prima situaţie de criză cu care a fost nevoit să se confrunte. Levent Yüksel a fost unul din personajele cheie ce s-au implicat în achiziţia îmbuteliatorului şi totodată a fost responsabil de integrarea acestuia în companie, moment pe care îl descrie drept una dintre cele mai mari reuşite ale carierei sale la PepsiCo.


     

  • Manager de vreme rea şi intraprenor all seasons

    Levent Yüksel coordonează de la Bucureşti afacerile Pepsico pe 14 pieţe, poziţie în care a ajuns după două decenii de carieră, care au fost marcate de promovări la fiecare doi ani, de intraprenoriat şi de cele şase crize prin care a trecut.

    2015 este un an special pentru mine din mai multe motive – unul dintre ele este că sărbătoresc 20 de ani de carieră în companie”, şi-a început discursul la Meet the CEO Levent Yüksel, turcul care conduce de pe 9 martie 2011 – zi pe care şi-o aminteşte perfect – operaţiunile din România ale companiei americane, dar şi din regiune, în calitate de business unit manager al companiei. Din prima jumătate a anului trecut, el a preluat funcţia de vice president general manager Greater Balkans şi SEE Franchise al PepsiCo, ajungând astfel să conducă de la Bucureşti operaţiunile producătorului de snacksuri şi băuturi răcoritoare din 14 ţări – East Balkans (Bulgaria, România şi Moldova), West Balkans (Serbia, Bosnia, Croaţia, Albania, Slovenia, Muntenegru, Kosovo şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), Grecia, Cipru, Israel şi unităţile de băuturi răcoritoare South East Europe Franchise.

    Când povesteşte, Levent Yüksel trădează o fire analitică, predispusă la introspecţie şi la autodepăşire: „fixaţia” de a face mereu lucrurile mai bine şi încercarea permanentă de a-şi depăşi limitele sunt umbrite de uşorul regret că, deşi a obţinut o promovare la fiecare mai puţin de doi ani, nu şi-a folosit suficient de bine timpul la începutul carierei şi nici nu a reuşit încă să ajungă la un echilibru fin între viaţa de familie şi business. Yüksel a povestit şi despre drumul sinuos pe care l-a avut ca manager în România, cât şi despre crizele cu care s-a confruntat de-a lungul carierei sale.

    Levent Yüksel  a absolvit în 1988 Universitatea Tehnică din Istanbul (management engineering) şi, deoarece nu se considera pe deplin pregătit pentru a-şi începe cariera, şi-a continuat studiile cu un MBA în management la Universitatea din Istanbul. „MBA-ul era o oportunitate de a înţelege toţi factorii care fac un business de succes şi mi-a oferit o idee asupra a ce ar trebui să mă concentrez; în plus, acest mediu generează mai multe oportunităţi, discuţii, puncte de vedere”, descrie el experienţa MBA-ului absolvit în 1989. Imediat după acesta, a devenit clar pentru el de unde trebuie să îşi înceapă cariera şi s-a angajat ca junior audit assistant în cadrul companiei de consultanţă şi audit Pricewaterhouse. „Am ales să nu fiu arogant şi să profit de toate oportunităţile ce se ivesc pentru a avea succes; am început de la zero la PwC pentru că genul acesta de companii îţi oferă posibilitatea de a interacţiona cu mai multe firme, din diferite industrii, astfel încât să-ţi poţi contura o imagine amplă asupra businessului. În plus, nu ai cum să ştii de la început care este pasiunea ta – aşa că, da, începi prin a face fotocopii”, glumeşte Yüksel, subliniind faptul că aroganţa nu are ce să caute în comportamentul unei persoane care îşi caută drumul.

    Reţeta sa a funcţionat, iar la aproximativ doi ani după angajarea în companie a fost promovat ca auditor senior, în cadrul unei divizii a PwC din Haga, Olanda. „Turcia anilor ’90 era o lume diferită, aşa că pentru mine această experienţă a fost ca o călătorie în timp, în care am putut vedea cultura vestică şi modul cum lucrează angajaţii în mediile profesionale de acolo”, descrie managerul experienţa care l-a emoţionat şi care l-a făcut să lupte pentru a performa şi în acest context, în condiţiile în care pe atunci nu ştia să vorbească perfect nici limba engleză. A obţinut din nou o promovare, pe care a văzut-o ca pe o oportunitate de a se întoarce în ţara sa, pentru a-şi încheia şi stagiul militar.

    Privind retrospectiv, îşi aminteşte că primii paşi pe care i-a făcut au fost în scopul de a-şi construi propria afacere. „Dacă mă uit înapoi şi mă gândesc care era cu adevărat pasiunea mea, îmi doream să fiu antreprenor, voiam să fiu proprietarul şi dezvoltatorul propriei mele afaceri, iar toată cariera mea a fost orientată spre a-mi construi o scară care să mă aducă la acel scop”, explică el deschiderea la oportunităţile ce s-au ivit în cariera sa. „Următorul pas după PwC, în 1993, a fost să lucrez ca manager în finanţe pentru un start-up în domeniul serviciilor de securitate, devenit în prezent una din cele mai mari companii din acest domeniu în Istanbul. Eram sigur că nu aceea avea să fie direcţia în care voi continua, aveam nevoie de o afacere la scară mare, iar oportunitatea pentru a evolua în această direcţie a venit când m-am angajat la una dintre cele mai mari bănci ale Turciei”, descrie el următoarea funcţie ocupată, cea de financial controller pe divizia de retail a Pamukbank, bancă preluată în 2002 de către stat ca urmare a crizei din 2001.

    După experienţele acumulate şi culturile organizaţionale diferite în care s-a adaptat – audit, domeniul bancar, producţie, securitate –, i-a fost din ce în ce mai clar că domeniul FMCG este cel în care vrea să îşi construiască mai departe cariera. Oportunitatea a venit în 1995, odată cu angajarea în funcţia de finance manager pentru businessul de francize al PepsiCo (Finance Director – Turkey and Central Asia Business Unit). „La vremea respectivă, compania era construită în Turcia prin francize, iar responsabilitatea cea mai importantă era de a aduce viziunea PepsiCo în Turcia, în condiţiile în care compania de îmbuteliere exista deja. Exista un conflict în termeni de misiune şi priorităţi între divizia de francize şi îmbuteliator, iar eu mă aflam în postura de a construi un pod între cele două. Am ajuns ca până la urmă să achiziţionăm îmbuteliatorul”, descrie el prima situaţie de criză cu care a fost nevoit să se confrunte. Levent Yüksel a fost unul din personajele cheie ce s-au implicat în achiziţia îmbuteliatorului şi totodată a fost responsabil de integrarea acestuia în companie, moment pe care îl descrie drept una dintre cele mai mari reuşite ale carierei sale la PepsiCo.


     

  • CEO-ul MasterCard are în plan creşteri de două cifre pentru plăţile electronice efectuate din România

    “Obiectivul meu la MasterCard este să înlocuiesc cât mai mult plăţile în numerar, iar un rezultat bun ar fi o creştere de 15-20% pe an. Nu este o schimbare pe termen scurt, ci determinarea unei schimbări comportamentale, care va veni în timp.“ Aşa poate fi rezumat discursul lui Cosmin Vladimirescu, general manager pentru România în cadrul MasterCard, din cadrul evenimentului Meet the CEO.

    Cosmin Vladimirescu a intrat în echipa MasterCard Europe în aprilie 2007, în poziţia de account manager pentru România. Principala sa responsabilitate, la acea vreme, consta în lansarea, alături de partenerii MasterCard, de produse şi programe noi de carduri. Astăzi conduce o echipă de 15 oameni şi spune că principalul său inamic este numerarul.

    Relaţia lui Cosmin Vladimirescu cu cardurile a început de timpuriu, în familie: „Mama lucra într-o bancă, aşa că acasă auzeam destul de mult despre ce se întâmplă pe piaţa financiară. Cred că un moment definitoriu a fost când ea mi-a pus un card în mână şi m-a lăsat să îmi gestionez singur bugetul“, povesteşte zâmbind Cosmin Vladimirescu: „A fost un exerciţiu dureros, pentru care relaţia mea cu ea încă suferă, dar a fost foarte bine pentru mine. În 1996, când se întâmpla asta, n-aveam ce să fac cu cardul. Era un singur bancomat pe care îl ştiam, instalat la McDonald’s la Unirii, înăuntru. Mergeam cu un prieten cu maşina şi scoteam de acolo bani“.

    Spre sfârşitul facultăţii, când avea deja câţiva ani de experienţă în utilizarea cardurilor, a aflat că cei de la Romcard recrutează: „Am ajuns să am şi un interviu cu domnul Marin Mitroi, care, trecând de primele două minute în care evident a fost într-o stare de şoc, pentru că eram destul de nonconformist, mi-a spus: «Băi băiatule, eu te-aş angaja pentru că am nevoie de unul ca tine, dar nu poţi să vii aşa la muncă. Trebuie să te tunzi şi să-ţi scoţi cerceii, altfel nu se poate.» Şi n-am vrut atunci să renunţ la cercei, aşa că n-a fost să fie la Romcard“.

    După terminarea facultăţii, Vladimirescu şi-a încercat norocul în zona antreprenoriatului, dar aventura sa a durat doar câteva luni. „Mica aventură antreprenorială a constat în faptul că am cumpărat cu un prieten vreo 50 de modemuri dial-up şi ne-am făcut un ISP (Internet Service Provider – n.red.). Ne-am distrat bine cam două luni, după care am mâncat covrigi şi am renunţat, pentru că am primit o ofertă de la Bancpost şi am acceptat fără să stau pe gânduri.“

    Oferta de la Bancpost, venită la jumătatea anului 2000,  a reprezentat începutul carierei sale în sistemul bancar, iar jobul de la Bancpost a fost un avanpost pentru viitoarea sa traiectorie profesională. „Cred că a fost ca efectul bulgărelui de zăpadă: am avut o oportunitate când mi s-a oferit primul meu job adevărat, imediat după terminarea facultăţii, ca ofiţer de fraudă la Bancpost. Am avut două oferte atunci, dar nu pot să spun la ce am renunţat. Jobul pe care l-am acceptat avea legătură cu cardurile, ştiam că în perioada aceea se întâmplau şi evenimente mai neplăcute, fraude, iar eu foloseam deja carduri de câţiva ani.“

    În anii 2000, povesteşte Cosmin Vladimirescu, frauda se făcea prin acceptare: erau nişte magazine care acceptau carduri „care nu erau chiar în regulă. Dacă îşi dădeau sau nu seama de chestia asta e discutabil; bine că tehnologia a avansat şi verificările acestea nu mai rămân la latitudinea casierului“. Experienţa în Bancpost a fost de învăţare accelerată. „Primul meu salariu, de 300 de lei, nu însemna mai nimic, dar, pe de altă parte, oricât mi-ar fi dat, cel mai mare avantaj îl aveam din faptul că eram expus informaţiilor. Eram în mijlocul evenimentelor, înţelegeam ce se întâmplă. La acea vreme, salariile stăteau pe card doar câteva secunde“, îşi aminteşte managerul de la MasterCard. Comportamentul românilor era să scoată toţi banii de pe card, unul dintre motive fiind faptul că acceptarea cardurilor la plată era foarte redusă, dar motivul principal fiind lipsa de experienţă a românilor în folosirea cardurilor. „E firesc, aşa am început cu toţii. Diferenţa e că alţii au început să dezvolte plăţile cu cardul cu 50 de ani în urmă. Acum ne-am apropiat, nu le suflăm în ceafă, dar suntem la vreo 20 de ani în spate.“

    Oportunitatea de a lucra pentru MasterCard a venit ca o surpriză, mai ales pentru că noul job description nu se potrivea cu ceea ce lucrase, pentru o bună vreme de timp, la Bancpost. Cu toate acestea, a decis să încerce. „Când eram la Bancpost nu îndrăzneam să sper la ce fac acum, dar îmi doream să mă dezvolt în direcţia asta. Am fost foarte plăcut surprins când mi s-a oferit postul prin care am intrat la MasterCard, în 2007. Atunci era şefă Denisa Mateescu, şi ea mi-a zis «Cosmin, am nevoie de un om de vânzări». Eu i-am spus că nu mai făcusem asta, că eram un om de fraudă, de cealaltă parte a baricadei. Munca de convingere nu a fost prea lungă şi am acceptat propunerea ei.“

    Denisa Mateescu a preluat funcţia de conducere a MasterCard România în 2001 şi a ocupat acest post până în 2010, atunci când Cosmin Vladimirescu a devenit country manager al companiei. Imediat după ce a absolvit facultatea, Denisa Mateescu a lucrat doi ani la Institutul de Calculatoare şi Informatică, pentru ca, în 1994, să se îndrepte spre publicitate. Pe vremea aceea, era un domeniu nou, fără istorie, iar jucătorii erau, aşa cum îşi dorise, companii internaţionale. Aşa că a lucrat aproape opt ani pe piaţa de media, la început la Saatchi & Saatchi şi apoi la D’Arcy. La Saatchi a intrat în departamentul de media ca junior media executive şi apoi a fost promovată media executive. După doi ani, a fost numită senior media executive. Ulterior, între 1998 si 2001, a fost media director la D’Arcy. Experienţa din publicitate a apropiat-o de marketing şi de mărci, „iar de la un punct încolo, când am simţit că învăţasem suficient şi că media, în structura în care era în 2001, nu-mi mai oferea mari perspective de evoluţie profesională, am decis că e cazul să încep un nou capitol“, spunea Mateescu.

  • A renunţat la 12 ani pe care i-a investit pentru o carieră în armată şi şi-a reluat studiile în Franţa. Acum conduce 23 de centre comerciale în România

    Tânărul care a renunţat la 12 ani pe care i-a investit pentru o carieră în armată şi şi-a reluat studiile în Franţa la 26 de ani, deşi absolvise Academia Militară în România, a anunţat la interviul de angajare ca vânzător part-time, într-un oraş francez, că în cinci ani va ajunge director general al filialei din România. Deşi declaraţia părea nebunească, parcursul carierei sale a urmat întocmai proiecţia de la acel moment.

    De cel puţin două ori în cariera sa i s-a spus: „E perfect, dă-i bătaie“, o dată pentru a învăţa o preţioasă lecţie de management, deşi a greşit, iar a doua oară în momentul în care directorul de dezvoltare al Decathlon l-a întrebat cum va face el să deschidă primul magazin al reţelei din România. Mult mai des, acum, le spune celor din echipa sa: „E perfect. Dă-i bătaie!“. Tatian Diaconu conduce Immochan România, are în echipă 44 de oameni şi este responsabil de activitatea a 23 de centre comerciale, de trei ori mai multe decât plănuiseră strategii de la Paris pentru trei ani de activitate.

    Păstrez încă la mine în calculator ceea ce francezii numesc Scrisoare de Misiune, un concept care nu prea are corespondent în română“, spune Tatian Diaconu, care la 37 de ani este la cârma Immochan România, divizia imobiliară a grupului Auchan. În România Immochan a fost înfiinţată în februarie 2012, iar în „foaia de parcurs“ primită de la strategii de la Paris „scrie că în trei ani voi avea o echipă de opt oameni şi un portofoliu de trei centre comerciale“, spune, uşor amuzat, Tatian Diaconu, un manager jovial şi energic, pasionat de sport în viaţa privată.

    Acel plan a fost depăşit demult; la trei ani şi jumătate de la începerea activităţii sale în România, Immochan are 45 de oameni şi administrează 23 de centre comerciale. „Nimeni n-a ştiut că Immochan România se va dezvolta atât de repede“, spune Diaconu, făcând referire la achiziţia hipermarketurilor Real de către Auchan. Ca urmare a acestei tranzacţii, în portofoliul Immochan au intrat şi galeriile comerciale cumpărate de grupul Auchan. Despre această achiziţie, Diaconu afirmă că „a fost o oportunitate de piaţă pe care la momentul venirii mele nici şeful meu nu a anticipat-o“. Tot el spune că dacă ar fi fost pus să descrie evoluţia companiei pe plan local, deşi este ambiţios şi are o imaginaţie bogată, nu şi-ar fi închipuit un ritm de dezvoltare aşa de rapid.

    În toamna acestui an a fost finalizată achiziţia de către Auchan a 20 de hipermarketuri Real de la grupul german Metro, inclusiv a spaţiilor în care funcţionează o parte din magazine şi galeriile comerciale ataşate. Valoarea de 257 de milioane de euro plasează preluarea pe primul loc în topul tranzacţiilor de anul trecut şi cea mai importantă din piaţa românească de retail de până acum. În prezent, Auchan România are în proprietate 70% din spaţiile reţelei sale de magazine, iar de administrarea acestora se ocupă Immochan. Compania a dezvoltat pe parcursul ultimilor trei ani şi două proiecte de anvergură: spaţiul comercial Auchan din Drumul Taberei (Bucureşti), inaugurat la finalul anului trecut, precum şi Coresi Shopping Resort din Braşov, deschis în martie 2015. Valoarea investiţiilor cumulate în cele două proiecte este de 120 de milioane de euro.

    DE LA AVIAŢIE LA COMERŢ

    „Unele lucruri s-au întâmplat fără să le planific prea mult“, povesteşte Diaconu, care s-a pregătit încă de mic copil pentru o meserie pe care nu o practică. Este pasionat de aviaţie şi şi-a dorit să fie pilot de avion. A construit în copilărie atât de multe machete încât a crezut că într-o zi va zbura şi el cu avionul; pentru a-şi împlini visul, a urmat latura militară a învăţământului, cu un parcurs tradiţional, începând cu liceul militar şi apoi cu academia de profil. Dar mama sa nu a fost de acord, la înscrierea la academie, să semneze un formular prin care statul român era absolvit de responsabilitate în cazul în care studentul sau aviatorul Tatian Diaconu ar fi păţit ceva. A mers totuşi la Academia Militară din Sibiu, dar pe ceea ce el însuşi numeşte „latura mai cuminte, cel puţin iniţial, academia trupelor de uscat“.

    A ales apoi specializarea de paraşutişti, gândindu-se că dacă nu poate să piloteze un avion, mai întâi se urcă în el şi apoi vede ce se mai poate face. „Intrat la academie, mă vedeam deja cu bastonul de mareşal în raniţă şi n-am reuşit să-l iau decât pe cel de sublocotenent, la terminarea academiei. Viaţa m-a împins, oarecum, să părăsesc România, dar nu într-un stil clasic, cum o fac cei mai mulţi.“ A hotărât să-şi urmeze soţia, plecată în Franţa într-un proiect profesional personal. Momentul, pe care îl consideră cel mai complicat din întreaga sa carieră, a însemnat „o ruptură considerabilă pentru mine; fusesem oarecum un produs al armatei române şi o făcusem din pasiune. Vreo 3-4 luni chiar îmi părea rău după ceea ce lăsasem în urmă. Dar până la urmă a fost o decizie asumată, iar acum, privind în urmă, sunt sigur că a fost bună. Dar la acel moment a fost greu de luat şi digerarea ei a durat mult.“

    A ajuns în Franţa, în oraşul Le Havre, pe coasta Normandiei, în februarie 2002, într-un context stabil, pentru că soţia avea un loc de muncă, aveau locuinţă şi maşină, tot ce le trebuia; el însă nu avea o idee prea clară despre ce va urma. Într-o discuţie cu un prieten, înaintea plecării, a fost întrebat ce o să facă în Franţa. A răspuns franc că nu ştie, „dar până la urmă cât de complicat să fie acolo să nu mă descurc?“.

    Ulterior, după ce a trăit 2-3 ani în Franţa, răspunsul ar fi fost complet diferit. A descoperit uşor-uşor sistemul francez, care îşi proteja rezidenţii; cum la acel moment Uniunea Europeană nu includea şi ţara noastră, iar românii erau trataţi ca fiind extracomunitari, apăreau toate problemele de rigoare, având dificultăţi de pildă în obţinerea actelor. A căutat un loc de muncă, dar a descoperit repede că era foarte complicat să se angajeze, iar singura soluţie pentru a nu rămâne acasă drept soţul soţiei a fost să meargă la facultate; avea 26 de ani, dintre care cinci petrecuţi la academie şi „în niciun caz nu-mi mai ardea de facultate“. Acum spune că a fost una din deciziile majore luate, deşi iniţial a vrut să îşi echivaleze diploma de studii din ţară. Un decan i-a replicat că acest lucru nu este posibil, pentru că „voi, în România, cumpăraţi diplome“.

    Nu avea argumente pentru a-l contrazice la acel moment şi s-a înscris la facultate, la tehnici de comerţ, sfătuit de un prieten întâlnit acolo, care i-a spus că i se potriveşte. Experienţa de student în Franţa i-a prins bine pentru că avea în preajmă colegi mai tineri, unul dintre ei cu aproape zece ani („diferenţă de vârstă destul de marcantă“), dar maturitatea i-a permis să înţeleagă diferenţa de mentalitate dintre generaţii şi să înveţe rapid franceza. Asta cu toate că la plecarea din România era încredinţat că ştie destul de bine limba.

    A făcut doi ani de facultate, moment în care a primit prima diplomă, aşa cum permite sistemul francez, şi s-a întors, „într-un spirit de revanşă uşor oltenesc“, către persoana care refuzase iniţial să-i echivaleze studiile. I-a arătat rezultatele sale şi alţi doi ani de facultate i-au fost echivalaţi, fiind admis la master.

  • CEO-ul Mercedes-Benz România vorbeşte despre ruşi, arabi şi milionari excentrici

    “Sunt german, scuze pentru asta, probabil că româna mea nu este atât de bună.” Aşa a început povestea Boris Billich, CEO al Mercedes-Benz România, în cadrul evenimentul Meet the CEO, stârnind zâmbete în rândul celor veniţi să îl asculte. În cadrul Meet the CEO, eveniment ce reuneşte cei mai importanţi manageri din businessul românesc, Boris Billich a vorbit despre cariera sa şi parcursul său în cadrul concernului Daimler, despre condiţiile grele din Rusia şi despre modul inedit de a negocia al arabilor, despre avantajele de a fi în Uniunea Europeană şi despre calităţile pe care trebuie să le aibă un tânăr antreprenor.

    „Din ultimii 20 de ani am locuit în Germania doar trei, fiind mai mereu pe drumuri. Într-un fel, e un lucru care îmi place, e parte din felul meu de-a fi. Aş fi surprins să mă priviţi ca pe un german tipic, deoarece nu mă consider unul”, spune Boris Billich, cel de-al doilea german care vine la conducerea reprezentanţei locale a Daimler în ultimii opt ani. Predecesorul său, Michael Grewe, a condus compania atât în perioada de creştere 2007-2008, cât şi în anii următori, de scădere.

    Billich se amuză atunci când este întrebat despre un alt german cu prenume atipic, cunoscut în toată lumea pentru rezultatele sale din sport: „Dacă nu ştiaţi, Boris Becker îşi sărbătoreşte ziua de naştere la câteva zile distanţă de mine, dar asemănările dintre noi se termină aici. Eu nu am avut succes în sport, iar astăzi sunt mulţumit atunci când îmi văd numele în ziar într-un context pozitiv, ceea ce nu cred că e valabil în cazul lui Becker”.

    CEO-ul Mercedes-Benz România a început să lucreze pentru Daimler încă din timpul facultăţii, profitând de faptul că numeroase companii din Germania ofereau tinerilor internshipuri plătite. „Am urmat un tip special de studii, inventat în Germania în anii ’80, care este de fapt o combinaţie de internshipuri şi clase. Este un lucru bun, pentru că astfel nu eşti nevoit să ai bani puşi deoparte pentru facultate. Eşti plătit de o companie şi în schimb trebuie să îţi iei un angajament că, atunci când nu ai cursuri, vei lucra pentru respectiva companie. În cazul meu a fost Daimler.” Primul său job a fost în cadrul departamentului de sales planning, unde trebuia să preia informaţii legate de volumul de vânzări de la reprezentanţe din toată lumea.

    Nu era foarte complicat, spune Billich zâmbind; trebuia pur şi simplu să notezi o serie de numere comunicate de alţii. „La vremea aceea nu exista internet şi nimeni nu avea smartphone-uri; aveai doar un telefon pe care toată lumea suna pentru a transmite cifrele. Era interesant, pentru că interacţionai cu oameni din toată lumea. Acela a fost primul meu job, în anul 1993. Ulterior, am început să lucrez în vânzări şi marketing. Nu sunt o persoană foarte tehnică, pot spune că am două mâini stângi, aşa că în mod natural am ales un sector care nu implică astfel de calităţi.”

    Billich se inspiră din viteza cu care lumea se schimbă, amintindu-şi cu o oarecare nostalgie de vremurile mai simple din anii ’90: „Am avut norocul de a-mi începe cariera într-o perioadă în care doar şeful cel mare avea calculator. Toţi angajaţii trebuia să scrie de mână raporte, să includă statistici, iar cei care greşeau o literă sau o cifră erau nevoiţi să o ia de la început. Apoi au apărut primele telefoane mobile, la mijlocul anilor ’90; astăzi toată lumea are un computer pe telefon şi poate accesa aproape orice bază de date din lume. Societatea se află însă într-o continuă mişcare, iar ceea ce ai astăzi s-ar putea să nu mai existe mâine. Cred că aceasta este o lecţie extrem de importantă pentru tot ceea ce facem, atât în viaţa privată, dar mai ales în business. Trebuie să fim tot timpul deschişi la schimbare”.

  • Tripleta lui Toni Volpe: reţea, digitalizare, stabilitate

    Cu 11 ani în urmă, Toni Volpe s-a urcat într-un carusel din care încă nu a coborât şi care merge tot mai repede. Toni Volpe s-a urcat în caruselul Enel în Italia, unde a lucrat în divizia de strategie timp de doi ani, apoi a ajuns în SUA country manager la 32 de ani, în 2011 s-a întors la Roma şi a preluat o funcţie globală în HR, iar în 2014 a ajuns în România.

    Invitat la evenimentul Meet the CEO săptămâna trecută, Toni Volpe a rezumat cariera sa de până la 43 de ani, povestind că a ales să vină în România (putând să aleagă între două pieţe est-europene) deoarece businessul italienilor de pe piaţa locală conţine toate cele trei linii de dezvoltare vizate de compania-mamă.

    De când a intrat în echipa Enel, cariera lui Toni Volpe pare marcată de cifra trei: a schimbat trei joburi în cadrul Enel până să vină în România, a ales România pentru că aici este mixul considerat perfect de companie: distribuţie, vânzări şi producţie verde, iar anul când a venit în România a fost, pentru o persoană căreia îi plac provocările, unul marcat de trei provocări complicate. 2014, anul numirii lui Toni Volpe la cârma Enel în România, a fost anul când s-a anunţat (şi apoi retractat) vânzarea activelor Enel de pe piaţa locală într-o încercare de reducere a datoriilor acumulate la nivel de grup. 2014 a fost şi anul când Enel România a intrat în atenţia DNA pentru ceea ce a fost numit „scandalul facturilor dublate“, dar şi când Matteo Cassani, managerul care a supervizat procesul de achiziţie a companiilor Enel în România, s-a sinucis. 

    Toni Volpe preferă să nu comenteze despre evenimentele din 2014 şi să se raporteze la România ca la piaţa unde coordonează cel mai mare business din cariera sa de până acum. Enel are în România afaceri de peste un miliard de euro (în 2013, ultimul an când Enel a raportat indicatorii financiari locali, veniturile companiei ajunseseră la 1,12 miliarde de euro, cu o EBITDA de 289 milioane de euro). Pentru 2014, compania a raportat indicatorii doar la nivel de regiune, iar pentru primul trimestru din 2015 Enel România a raportat venituri de 265 de milioane de euro şi EBITDA de 64 de milioane de euro, în scădere cu 3,6%, respectiv cu 1% faţă de primul trimestru din anul trecut.
    Toni Volpe este al cincilea country manager al Enel România – după Brunello Bote, Matteo Codazzi, Claudio Zito şi Luca D’Agnese, italienii dominând bazinul de manageri din care Enel îşi alege reprezentanţii pe care îi trimite să îi conducă businessurile din toată lumea.

    „Eu sunt dintr-un oraş mic numit Montella, din Campagna, regiunea Napoli. Acolo am crescut, am mers la şcoală în oraş, până am terminat liceul, iar apoi familia mi-a dat două alegeri: să devin inginer sau doctor“, povesteşte Toni Volpe de unde a plecat şi a urmat Politehnica din Milano, urmând ca ulterior, în perioada 2001-2002, să meargă la Columbia Business School pentru a-şi completa studiile de management. În facultate a ales să facă inginerie economică, dar nu a lucrat niciodată ca inginer, mai ales că Bain, companie de consultanţă britanică, l-a recrutat pentru un internship încă de pe băncile facultăţii.

    „Nu ştiu de ce m-au ales pe mine. Norocul este o componentă importantă a vieţii. Reţeta lor era simplă: voiau oameni cu rezultate academice bune şi apreciau personalitatea, căutau oameni eclectici, care pot face trecerea uşor de la un domeniu la altul, deoarece într-o zi lucrezi în modă şi mâine în servicii financiare. Ei căutau oameni care să înveţe repede, iar eu sunt o persoană puternic orientată către detalii şi către învăţare accelerată, dar şi către înţelegerea aspectelor fundamentale a ceea ce se află în faţa mea. Caut lucrurile dificile, caut să îmbunătăţesc, să îmi las amprenta.“ A mers în armată după ce a terminat facultatea, iar, când a revenit, s-a angajat ca manager de logistică în Franţa, la Decathlon: „Decathlon era un loc unde mă gândeam că voi rămâne pentru mult timp: era un mediu dinamic, tânăr, unde oamenii tineri primeau responsabilităţi importante, învăţam şi limba franceză, dar Bain, care dispăruse din peisaj, m-a chemat înapoi la Milano şi m-a introdus într-un program pentru tineri consultanţi“.

    A revenit în Italia atras mai ales de ideea de a lucra în consultanţă, dar şi de salariul iniţial oferit de Bain, de 40.000 de lire anual (aproximativ 20.000 de euro). Povesteşte entuziast despre experienţa la Bain şi despre faptul că acolo a învăţat în primul rând metodologie („în consultanţă ajungi să înţelegi prin intermediul numerelor problemele cu care se confruntă compania şi modul cum poţi să îi oferi o soluţie clientului“), dar şi ce înseamnă cu adevărat lucrul într-o echipă: „Ce este important este că soluţia pe care o vei oferi e un proces consultativ – care se foloseşte de ideile tale, de ale clientului, de ale altor consultanţi, de ale unor experţi, e o pluralitate de surse care construiesc o soluţie. Oricât ai fi de deştept, nu ai cum să găseşti soluţia singur – cu cât înţelegi mai repede asta, cu atât este mai bine. Este important să valorifici ideile celorlalţi, la fel cum e important să îţi respecţi promisiunile“.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin, începând cu 18 mai.

  • Cehul Martin Zmelik răspunde de 1,4 milioane de consumatori din România şi de cel mai mare parc eolian terestru din Europa

    “Sunt prea tânăr ca să dau zece sfaturi despre carieră“, glumeşte Martin Zmelik, cehul de 41 de ani care con-duce de mai puţin de un an operaţiunile de pe piaţa locală ale companiei energetice CEZ. Prea tânăr, prea democrat şi prea protector sunt atributele cu care s-a autocaracterizat Martin Zmelik la evenimentul „Meet the CEO“, la care a participat săptămâna trecută şi la care a povestit despre provocările de a conduce un busi-ness de aproape jumătate de miliard de euro, a cărui strategie, cel puţin pe termen mediu, se axează pe con-solidare şi pe calitatea serviciilor şi nu pe investiţii sau pe creştere agresivă.

    Cu toate că e tânăr, Martin Zmelik a enumerat cele zece sfaturi, în care a vorbit despre strategia carierei, despre importanţa experienţei oamenilor de la care înveţi, despre respect, despre importanţa dezvoltării personale şi a echilibrului între muncă, familie şi priorităţile personale, despre cum să îţi construieşti o echipă puternică şi, nu în ultimul rând, despre cum să nu devii îngâmfat şi să rămâi cu picioarele pe pământ. 

    Povestea CEZ pe piaţa locală a început în 2005, acelaşi an când Martin Zmelik, un tânăr manager de 31 de ani, primea responsabilitatea de a coordona businessul internaţional al CEZ, cea mai mare companie de servicii energetice din Europa Centrală şi de Est. „Sunt în această companie de zece ani, am început ca manager al portofoliului internaţional al CEZ, deci la momentul achiziţiei din România (în 2004-2005) eram responsabil de punerea bazelor companiei şi de administrarea a 15 pieţe şi 50 de companii ale grupului în regiune“, povesteşte Martin Zmelik despre începuturile sale la CEZ şi despre cum s-a împrietenit cu industria energetică, un domeniu din care înţelegea, în primă fază, doar cifrele: „Eu vin dintr-un business plictisitor. Backgroundul meu este în finanţe. Pentru mine, faptul că am ajuns în energie a fost legat de experienţa pe care o aveam în transformarea companiilor mari şi pentru că aveam un background financiar solid“.

    Înainte de a veni la CEZ, Zmelik a lucrat în domeniul financiar, IT şi management de proiect la Komercni Banka şi la Ceska Pojistovna (Komercni Banka este membră a Société Générale, iar Ceska Pojistovna este una dintre cele mai mari companii de asigurări din Republica Cehă). Din primii săi ani de muncă apreciază cel mai mult faptul că a lucrat cu oameni care au avut încredere în el: „M-a impulsionat mult în carieră directorul de la Ko-mercni Banka: la acea vreme aveam 23-24 de ani şi m-a promovat ca head of controlling. Era o perioadă complicată pentru instituţie, când banca a fost salvată de la faliment şi a fost pusă pe baze noi pentru a fi pri-vatizată, ceea ce s-a şi întâmplat. E important să ai încredere în oameni şi faptul că am nimerit în mijlocul unei perioade turbulente a fost spre bine, pentru că am avut şansa să lucrez în restructurare şi în turnaround man-agement, lucruri esenţiale pentru cariera mea viitoare. A fost parte dintr-o combinaţie unică de ţară în dezvoltare, schimbarea unei companii şi procesul de vânzare a băncii, iar ulterior şi cel de preluare – am lucrat şi de partea cealaltă a baricadei, după vânzare“. CEO-ul CEZ descrie jobul perfect ca având trei laturi: „conţinutul jobului („să îţi construieşti cariera prin ceea ce faci“), calitatea superiorului direct (“trebuie să împărtăşiţi vizi-unea“) şi salariul („trebuie să te motiveze şi să îţi arate că eşti un asset pentru companie“). Povesteşte că în CEZ a avut până acum trei şefi şi că întotdeauna a considerat important să poată avea o discuţie bazată pe argumente cu orice coleg de la orice nivel din companie.