BusinessMagazin

Author: adison

  • Cresterea prin scadere

    Dupa o lunga perioada de ambiguitate, Guvernul pare sa isi fi clarificat pozitia in ceea ce priveste politica fiscala. A fost nevoie de schimbarea ministrului de finante, critici din partea mediului de afaceri si declaratii in contradictoriu intre partidele de guvenamant, dar rezultatul este unul spectaculos.

     

    In locul masurilor “clasice” agreate de FMI si uzate in ultimii 15 ani – marirea taxelor, impozitelor si accizelor – guvernul a anuntat ca vine cu o relaxare fiscala prin scaderea contributiilor la CAS, fara a se atinge de TVA sau de cota unica… Desigur, suna imbietor si suficient de populist, dar cat este de sustenabil in practica?

     

    Scaderea CAS a fost ceruta cu insistenta de oamenii de afaceri, ca o masura necesara pentru impulsionarea economiei, cresterea atractivitatii Romaniei ca tinta pentru investitiile straine directe si o modalitate eficienta de aducere la suprafata a economiei subterane. Pare a fi un raspuns in fata incetinirii cresterii economice din ultima perioada, o masura care ar trebui sa aiba efecte pozitive pe termen lung; totusi, pe termen scurt vom avea venituri bugetare mai mici. Pe deasupra, exista dubiul privind existenta unui studiu de impact al anuntatei schimbari de politica fiscala. Intr-adevar, indiferent daca vor guvernantii sa recunoasca sau nu, nivelul ales pentru cota unica de impozitare a fost calculat “pe genunchi”, punand in pericol insuti conceptul (corect de altfel!) al cotei unice.

     

    O idee imbratisata de tot mai multe tari, care simplifica si face tot mai transparent procesul de impozitare, a fost ruinata de incoerente de tot felul in conceperea si adoptarea cotei unice. Procentul de 16%, desi prezentat initial ca “bazat” s-a dovedit a fi un simplu numar ales din caciula, cata vreme dupa numai jumatate de an se vorbea deja de necesitatea majorarii lui, probabil la 19%. In acest context, este important ca orice noua schimbare a politicii fiscale sa fie rodul unui studiu macroeconomic, si nu al negocierilor politice. Dar sa presupunem ca acest studiu exista si, in consecinta, pe termen lung rezultatele reducerii CAS vor fi pozitive.

     

    Ce facem insa pe termen scurt? In ce masura va reusi guvernul sa convinga FMI ca a gresit in ultimii 15 ani favorizand masuri economice restrictive in Romania, si sa permita deficite mai largi pentru anul acesta si 2006? Caci tocmai acum economia tarii noastre da semne de oboseala (sau mai degraba de sufocare din cauza ritmului prea rapid de crestere din trecut) iar conditiile internationale sunt pesimiste (UE nu isi regaseste ritmul de crestere, economia SUA ar putea fi afectata de uragan, si, oricum, pretul petrolului pune presiune pe costuri si limiteaza consumul peste tot in lume). Chiar daca Romania a fost trecuta in randul tarilor cu “investment grade” de o a doua agentie de rating, este uzual ca in perioadele de semi-criza economica, tarile emergente sa devina in ochii investitorilor si analistilor, mai riscante. Daca FMI va avea aceleasi temeri, este improbabil ca guvernul sa poata negocia o relaxare a conditiilor de performanta impuse pana acum… Si atunci vom reveni la dilema ultimelor saptamani: cresterea TVA sau a cotei unice?

     

    Intre timp, trebuie remarcata o noutate in peisajul romanesc: pentru prima data, guvernul si banca centrala par a avea pozitii coordonate in ceea ce priveste perspectivele economice. BNR nu a asteptat negocierile politice din sanul guvernului. Si-a redefinit politica monetara adoptand masuri energice pentru a opri deraierea agregatelor macroeconomice, cu riscul de a deranja sistemul bancar si de a frana puternic activitatea din sectorul de retail.

     

     Dupa ce banca centrala a “lasat din brate” in mod oficial orice alta tinta in afara de inflatie, a ramas de datoria guvernului sa gestioneze mersul economiei in asa fel incat sa nu introduca volatilitate in sistem. Altfel spus, guvernul impulsioneaza economia prin metode fiscale, atunci cand sunt semne de incetinire, sau genereaza venituri bugetare mai mari, cand cresterea este robusta. Acum, reducerea CAS are rolul de a stimula oferta si a reface expansiunea economica.

     

    Pe de alta parte, BNR urmareste stoparea consumului, iar efectul conjugat al celor doua masuri (daca se realizeaza conform planului) ar fi reducerea deficitului comercial si de cont curent, in conditiile unei depasiri in urmatoarea perioada a deficitului bugetar. In cazul cel mai nefericit, reducerea CAS ar putea sa nu duca, totusi, la cresterea economica, in timp ce masurile de prudentialitate ale BNR sa diminueze si mai mult si sa scumpeasca oferta de credite, deci pana la urma performanta economica a sistemului corporatist. Oricum, o conditie esentiala este ca FMI sa inchida din nou ochii fata de nerespectarea conditiilor si din acest (probabil) ultim acord. Slabe sperante, cred eu.

  • Maculatura de export

    Marti, 6 septembrie 2005. Dimineata. Camera de Comert a Romaniei. Un sediu modern, de sticla, al zilelor noastre. Conferinta: se prezinta Strategia Nationala de Export a Romaniei 2005-2009. Un inalt prezidiu format din presedintele Romaniei, prim-ministru, vicepremier, doi ministri, plus alti oficiali. Un larg auditoriu, plus un ofiter din Serviciul de Paza si Protocol caruia i-a sunat mobilul si l-a enervat pe premier.

     

    Cum arata Strategia de Export, viziunea autoritatilor privind o piata de peste 20 de miliarde de de euro pe an: ”Pentru ca economia romaneasca sa devina mai competitiva pe plan international si pentru a stimula dezvoltarea sectorului exportator este necesara o abordare comprehensiva care sa se adreseze tuturor constrangerilor asupra competitivitatii si care sa valorifice oportunitatile pentru a avea performante imbunatatite la export”.

     

    43 de cuvinte de lemn, care nu exprima nimic. Asa arata toata strategia de export facuta de Ministerul Comertului in 2005, peste 500 de pagini, peste jumatate de milion de cuvinte si date statistice din 2002.  Maculatura curata, fonduri irosite degeaba, oameni platiti aiurea. Dar un moment solemn de prezentare si posibilitati de imagine pentru presa si oportunitati de prime-time pentru oficialitati.

     

    Nu stiu ce cautau toate acele oficialitati in prezidiu. Locul lor, al presedintelui Traian Basescu, al premierului Tariceanu si al ministrului delegat pentru comert, Iuliu Winkler, era in sala, in primul rand. Ei trebuia sa-i invite pe cei mai mari exportatori ai Romaniei – Sidex, Rompetrol, Petrom, Dacia, Alro si multi altii, sa ocupe loc in prezidiu, sa le multumeasca pentru ca fac afaceri intr-un mediu pe care ei, cei aflati la putere, nu-l respecta niciodata, sa-i asculte si sa ia notite.

     

    Ce pot afla exportatorii de la ministrul pentru comert? “Ca-i prea devreme sa formulam obiective concrete de crestere a exporturilor”. Daca s-ar fi luat dupa toate strategiile prezentate de autoritati de-a lungul celor 15 ani de economie de piata, nimeni nu ar fi vandut in afara nici un produs facut aici.

     

    Ce au aflat cei prezenti in sala de la presedinte? Ca balanta de plati a Romaniei poate fi echilibrata printr-un efort minim! Adica 10 miliarde de euro, diferenta anuala dintre importuri si exporturi, se acopera vazand cu ochii. Din turism, mobila, agricultura si IT se fac peste noapte cateva miliarde. Ce sa-ti aduca agricultura? Produse ecologice, de un miliard de euro? Cu sapa si spinarea taranului? Turismul? Ne comparam noi cu Franta, Spania, SUA, cand nu suntem in stare sa atragem mai multi turisti decat o fac bulgarii cu Albena? Avem noi autostrazi de care nu stim, pe care sa ruleze cu 100 de kilometri pe ora camioanele cu mobila? Erau cumva Sucu si Catarama in prezidiu ca sa explice cum e sa te lupti zi de zi pe piata europeana cu marii producatori de mobila? Era cumva Talpes la tabla, discutand despre strategia de vanzare a programelor antivirus la Paris sau in Germania?    

     

    Nici in doua mandate prezidentiale – Traian Basescu fiind absolut sigur ca va sta la Cotroceni 10 ani – Romania nu va exporta mai mult decat va importa. Poate daca leul va inregistra o prabusire dramatica intr-un interval scurt de timp, atunci  vom avea o echilibrare temporara. Dar presedintele ar trebui sa se roage sa nu se intample asa ceva, ca atunci sigur nu va mai ramane la Cotroceni si al doilea mandat.

     

    Singurul om care avea ce sa caute in prezidiu era vicepremierul George Copos, care poate sa vorbeasca de export pentru ca se lupta de ani de zile pe piata motoarelor electrice sau numara sezon de sezon cati turisti a reusit sa atraga la munte si la mare in hotelurile lui. In rest, toti ceilalti nu aveau ce cauta acolo. Locul lor nu este saptamanal la podul de la Maracineni, sa vada daca muncitorii au inaintat cu un metru, ci zilnic in birourile managerilor indieni de la Sidex, la Rompetrol (nu cred ca-i o rusine sa-l intrebi acum pe cercetatul penal Dinu Patriciu despre export), la Dacia sau intr-un birou de doi metri patrati unde un “pletos de 20 de ani” face programe de soft care se vand afara.

     

    Acolo afli care trebuie sa fie strategia de export. Acolo afli unde putem concura cu succes pe plan extern si ce sectoare trebuie sustinute. Cei de acolo stiu mai multe decat toti cei care au facut strategia de export pe perioada 2005-2009 si au un program 8.00-16.00, iar in viata lor nu au avut cosmaruri gandindu-se ca vin chinezii peste noapte si acapareaza toate pietele de textile. Ce solutie le ofera ministerul de comert exterior celor care sunt afectati de concurenta chinezilor pe piata de textile, care mai si pierd acum din scaderea euro? Africa! Ca acolo vrea sa infiinteze ministrul birouri de comert.

     

    Conform ministrului industriei, Codrut Seres, peste o luna si jumatate, proiectul Strategiei Nationale de Export ar trebui adoptat de Guvern, bineinteles dupa ce vor fi incluse si concluziile rezultate in urma conferintei. Adica se mai adauga cateva sute de pagini de maculatura, de abordare comprehensiva a problemei exporturilor.

    Domnule presedinte, domnule premier, domnule ministru delegat pentru comert, inainte sa semnati asa ceva solicitati o audienta la indienii de la Sidex – sau la francezii de la Dacia, sau la austriecii la Petrom, daca la Patriciu la Rompetrol nu da bine acum – daca vreti sa aflati ceva despre export si sa promovati ceva util pentru economie. Sau dati-i o bere unui pletos intr-o seara, sa vedeti ce se mai cumpara in afara in materie de soft.

  • Ambitii de salon

    Credeti ca un salon auto e doar o expozitie de tehnologie si design la care producatorii si importatorii isi etaleaza “muschii”? Gresit. Miza e mult mai mare si merita cheltuiala.

     

    Imaginati-va peste 250.000 de oameni alergand de colo-colo, pe o suprafata de 40.000 de metri patrati, aruncand un ochi grabit la “hostesele” in fuste scurte cu sacose de pliante in brate, dar “topind” din priviri masini, motociclete, accesorii, motoare, cilindri, bujii… Stand la coada sa se urce intr-o masina pe care multi nu vor avea bani sa o cumpere niciodata. Comentand designul unui nou model.

     

    E ca si cum te-ai duce o expozitie de arta. Paris, Geneva, Frankfurt, Detroit. Saloanele auto seamana tot mai mult cu galeriile de sculptura moderna in otel, aluminiu, plastic si piele. Un Ferrari sau un Aston Martin e de admirat – nu? – chiar daca nu trebuie sa pleci acasa cu el. Si, pana la urma, ce e automobilul? Utilitate, pasiune, blazon? Nu conteaza, atat timp cat se vinde, ar spune producatorii. Si se vinde. In acest an, piata auto romaneasca se va apropia de 3 miliarde de euro.

     

    Asa ca ne permitem si noi, o data la doi ani, un Salon International al Automobilului la Bucuresti. Peste 450 de expozanti din tara si strainatate se vor alinia in octombrie, timp de 10 zile, in fata a macar 25.000 de oameni zilnic.

    Dar, ca si acum doi ani, TiriacAuto, al doilea importator ca volum de vanzari, lipseste. Motivul acestei absente? Oragnizatorii nu au putut pune la dispozitia TiriacAuto un spatiu care sa le ofere posibiliatea de a expune toate modelele celor zece marci pe care le reprezinta, sub aceeasi umbrela. Care umbrela s-a dovedit mai mare decat halele complexului Romaero, partenerul de atatia ani al firmei organizatoare, AMC-APIA Expo.

     

    In schimb, cei de la TiriacAuto au ales sa isi organizeze propriul salon. Unul itinerant. Caravana saloanelor TiriacAuto va acoperi in acest an zece orase mari din Romania, poposind in Bucuresti cu doua saptamani inainte de Salonul International Auto Bucuresti – SIAB.

    Ce neobisnuit, nu? Sa cheltui 500.000 de euro, sa o iei cu caravana prin tara – doar pentru ca nu ai putut sa fii prezent, ca toti ceilalti, la salon. Poate ca e, intr-adevar, mai rentabil sa te duci tu cu masinile la clientul potential decat sa astepti sa vina el la salon sa te vada.

     

    O fi si altceva la mijloc? Bineinteles. Daca ar fi fost sa expuna la SIAB toate cele zece marci de automobile, fiecare cu alte cateva modele si versiuni, TiriacAuto ar fi ocupat, singura, una dintre cele cinci hangare ale Romaero transformate in pavilioane expozitionale pe durata salonului.

    Dar nu puteau fi expuse cele zece marci, fiecare cu standul ei, pe masura spatiului disponibil? Si de ce era nevoie de caravana TiriacAuto?

     

    Explicatia consta in faptul ca cei de la TiriacAuto au inteles, mai repede poate decat altii, ce se va intampla pe piata romaneasca – si se adapteaza din mers. In ritmul in care creste piata auto, peste doi sau trei ani vom asista la venirea unor producatori care vor importa sub nume propriu. Daca Daimler-Chrysler si Ford, doi dintre producatorii care s-au aratat interesati sa faca acest pas, ar veni in Romania, TiriacAuto ar ramane, dintr-un foc, fara noua din cele zece marci pentru care este importator autorizat. Mercedes-Benz, Smart, Chrysler, Jeep si Mitsubishi apartin Daimler-Chrysler iar Ford, Jaguar, Land Rover si Mazda, grupului Ford.

     

    Oficialii celor doi producatori s-au aratat interesati direct de piata romaneasca in momentul in care aceasta va inregistra vanzari anuale de circa 10.000 de modele din cadrul fiecarui grup. Cel putin despre venirea celor de la Mercedes-Benz s-a discutat inca de anul trecut iar reprezentantii companiei TiriacAuto spun ca aceste discutii e posibil sa se finalizeze in 2007. Potrivit acelorasi estimari, Ford va inregistra un nivel de 10.000 de unitati vandute anual la finele lui 2007.

    Situatia va semana intrucatva cu ceea ce i s-a intamplat companiei Midocar, importatorul autorizat VW si Audi pe piata romaneasca, la venirea Porsche – compania care comercializeaza aceste marci oficial in Europa. Atunci, Midocar a devenit unul dintre principalii dealeri VW si Audi. Dar azi e departe de acea pozitie.

     

    La momentul intrarii pe piata romaneasca, in mod oficial, fiecare dintre cei trei producatori pe care ii reprezinta TiriacAuto va avea doua variante. Prima, aceea de a vinde o parte din companie catre Daimler-Chrysler si Ford – oricum, o parte dintre dealeri se vor reorienta catre cei doi producatori.

     

    A doua varianta ar fi ca TiriacAuto sa reprezinte in continuare cele zece marci, in cadrul unui sistem care in vest e destul de raspandit, cel al mall-urilor auto. Daca ar fi sa ne uitam la faptul ca TiriacAuto a construit deja asemenea reprezentante comune, concluzia e ca importatorul se indreapta spre cea de-a doua varianta sau catre o combinatie intre cele doua posibilitati.

     

    Asa ca devin limpezi si rolul caravanelor cu care TiriacAuto vrea sa obisnuiasca clientii, si motivatia pentru care grupul isi doreste un stand unic la SIAB. Astfel, isi poate impune brandul propriu si serviciile asociate companiei – cum sunt facilitatile de finantare pe care le-au dezvoltat – in constiinta unui client: daca vrei un Ford, te duci la TiriacAuto. Iar cand ajung acolo, poate ca vei cumpara un Hyundai sau un Mitsubishi, daca te avantajeaza.

  • Un port cat un combinat

    In urma cu cateva luni BUSINESS Magazin scria despre operatorul portuar Romportmet Galati si despre dorinta celor de la Mittal Steel Galati de a-l cumpara. Tranzactia, care s-a finalizat saptamana trecuta, are cateva caracteristici speciale: un pret final mare, negocieri dure, cu dus si intors, un final multumitor, pare-se, pentru cei implicati.

     

    Cand iti doresti cu adevarat un lucru, banii sunt mai putin importanti. Oamenii miliardarului anglo-indian Lakhsmi Mittal chiar si-au dorit portul, care deserveste cu precadere combinatul siderurgic galatean si care a fost detinut de fondul de investitii Broadhurst. Asa ca au negociat cateva luni de zile, au atacat si s-au retras, dar pana la urma au obtinut instalatia. Motivatia lor a fost puternica: nevoia de reducere a costurilor in contextul reducerii cererii pe piata internationala a otelului.

     

    Graitoare sunt rezultatele companiei: profitul operational al Mittal Steel in Europa a scazut in al doilea trimestru al anului la jumatate din valoarea obtinuta in primul trimestru si a fost de peste doua ori mai mic decat in perioada similara din 2004. Iar tarifele practicate de Romportmet au fost un motiv de nemultumire pentru conducerea fostului Sudex, care s-a plans ca acesta a crescut de mai multe ori sumele cerute pentru descarcarea, incarcarea si depozitarea marfurilor. Iar majorarile s-au facut “fara sa aiba justificari obiective sau bugetare”, spunea Narendra Chaudhary, fostul director general al Mittal Steel Galati.

     

    De partea cealalta, reprezentantii Broadhurst, care detinea 78% din actiunile Romportmet, au sustinul ca scumpirile sunt justificate, ba chiar sunt sub cele practicate in Europa. Andrei Siminel, presedintele Broadhurst, punea majorarea tarifelor pe seama “cresterii eficientei si a investitiilor”.

    Ideea ca Sidex sa detina pachetul majoritar la operatorul portuar nu este nici pe departe una noua. Dan Soiman, cel care a fost director general la combinat inainte de privatizare, a incercat sa adune de pe bursa actiunile Romportmet inca de la inceputul lui 2001. Scopul acestei actiuni era ca Sidex sa devina “actionar semnificativ” la operatorul portuar. Operatiunea nu a avut succesul scontat, pentru ca participarea Sidex a crescut in patru ani cu numai trei procente, de la 8% la 11%.

     

    Pe acest fond, cele doua parti au initiat negocierile pentru pachetul majoritar de la Romportmet. Constient de pozitia singulara a operatorului portuar, Broadhurst a tinut la pret. Fondul de investitii avea si argumente: personalul foarte bine pregatit si tehnologia de nivel european, dupa cum spune Siminel. O vreme discutiile au parut a fi ajuns in impas. Oficialii Sidex sustineau ca pretul cerut de Broadhurst pe pachetul de 78% din actiunile Romportmet este atat de mare incat cu aceeasi bani s-ar fi putut construi mai multe facilitati portuare. 

     

    Aici a aparut ideea care ne-a placut si care ne-a facut sa urmarim in continuare tranzactia: cea a costruirii unei noi facilitati portuare, in replica la pretul ridicat cerut de Broadhurst. In vara, oamenii lui Mittal pareau chiar hotarati sa contruisca propriul port la Dunare, anuntand ca au intocmit deja un studiu de fezabilitate si ca se afla in faza cautarii terenului si a obtinerii autorizatiilor necesare.

     

    Desi nici una din parti nu a dorit sa spuna cat valoreaza Romportmet, unele surse dadeau cifre apropiate de 40 de milioane de euro. Calculul a avut la baza valoarea de piata a actiunilor operatorului portuar. Actiunile societatii erau cotate, in primavara, la 32.000 de lei vechi la bursa electronica Rasdaq. Valoarea de piata a pachetului detinut de Broadhurst depasea 20 de milioane de euro.

    Pe de alta parte, Romportmet a avut, in timp, rezultate bune: un profit de 3,7 milioane de euro, anul trecut, cu 13% mai mare decat in 2003. Cifra de afaceri a companiei a crescut, la randul sau, cu aproape 21%.

     

    Dupa o perioada ceva mai linistita, piata bursiera a fost influentata de informatiile privind negocierile dintre cele doua entitati iar actiunile si-au dublat valoarea in ultima luna si jumatate. Acum, la finalizarea tranzactiei, cred ca ideea constructiei portului a fost, de fapt, numai un artificiu, o incercare a indienilor de a-l determina pe Siminel sa isi mai reduca din pretentii.

    Nu stiu sa spun daca respectiva strategie a fost chiar un succes, pentru ca in final, proprietarii combinatului Sidex au preluat operatorul portuar intr-o tranzactie de 37,8 milioane de euro pentru 78% din actiunile Romportmet. Pentru cele peste 19,8 milioane de actiuni Romportmet pe care le-a cumparat, Mittal Steel a platit 6,65 lei/actiune, pret apropiat de cel de pe piata bursiera. Acesta a fost, cred, si argumentul care a infrant taria indienilor.

     

    Spuneam mai sus ca atunci cand iti doresti cu adevarat un lucru, banii sunt mai putin importanti: Mittal a platit pentru operatorul portuar cu numai trei milioane de dolari mai putin fata de cât a oferit atunci când a cumparat actiunile Sidex. Achizitia Romportmet de catre Mittal Steel constituie totodata si cea mai mare tranzactie derulata pe RASDAQ de la infiintarea acestei piete, in 1996.

     

    Potrivit legii pietei de capital, Mittal Steel va trebui sa faca o oferta publica de cumparare pentru restul actiunilor pe care nu le detine la Romportmet, la un pret cel putin egal cu pretul la care a cumparat pachetul de la Broadhurst. O data cu achizitia de ieri, Mittal Steel va ajunge sa controleze 89% din actiunile Romportmet. Compania Romportmet a fost privatizata complet in 1999, când pachetul majoritar al societatii a fost preluat de fondul american de investitii Broadhurst Investments Ltd., administrat de New Century Holdings (NCH). De la preluarea de catre Broadhurst, cifra de afaceri a Romportmet a crescut de patru ori din 1998 pâna la finalul lui 2004, când a atins 12 milioane de dolari.

  • Cand popularitatea devine populism

     

    Capra calca piatra, piatra crapa-n doua. Politicienii profita de popularitatea populismului. Prima expresie se preda in scoala primara, la exercitiile de dictie. A doua s-ar cuveni recitata la inceputul pricarei sedinte parlamentare, la exercitiile de politicianism. In urma cu doar cateva saptamani, semnalam aparitia unei conjuncturi favorabile, care sa permita modificarea Legii Electorale, in sensul introducerii votului uninominal la Senat. Urmand rationamente diferite, dar facand aceleasi calcule politice, dusmani declarati precum cei de la PD si PSD ajunsesera sa sustina, practic pe o singura voce, o masura capabila sa reimprospateze peisajul politic romanesc. PNL se afla si el pe undeva, prin apropiere. Astrele pareau sa ne zambeasca.

     

    Minunea n-a tinut decat cateva zile. Saptamana trecuta, aceeasi lideri ai PSD si PD au decis, nu se stie cum, nu se stie de ce, sa pluseze. De la votul uninominal s-a ajuns, tam-nisam, la parlamentul unicameral. In aceeasi logica a prefixului, ne putem trezi azi maine trecand de la tricicleta la trichineloza spiralis. Ca parlamentul este, pentru tot romanul, un soi de ciuca a batailor, o demonstreaza fiecare sondaj de opinie, in care increderea electoratului in institutia parlamentului se plaseaza, constant, in coada clasamentului. In consecinta, orice masura care vizeaza restrangerea sa este intampinata cu chiote de satisfactie. Din moment ce toata lumea este convinsa ca “parlamentarii nu sunt buni de nimic” si ca “ard gazul de pomana pe banii nostri”, de ce sa nu oferim poporului satisfactie, renuntand pur si simplu la una dintre cele doua Camere?

     

    Ce-i drept, e drept. La aceasta ora, atributiile Camerei Deputatilor si cele ale Senatului se suprapun intr-un mod deopotriva deranjant si inutil. In mod normal, o asemenea constatare ar trebui sa duca la propuneri de diferentiere a functiilor, a modalitatilor de alegere (vot uninominal la Senat si pe liste la Camera Deputatilor), insotite, eventual, de o decalare a mandatelor (doi-trei ani pentru deputati, patru-sase ani pentru senatori). A solutiona, insa, problema suprapunerii atributiilor prin inlaturarea brutala a uneia dintre Camere (care?) echivaleaza cu rezolvarea unei dureri de masele prin taierea capului.

     

    O simpla privire pe harta lumii ne arata ca parlamentul unicameral reprezinta o formula preferata indeobste in Africa si Asia. Daca am da curs unei asemenea propuneri ne-am afla, fara indoiala, intr-un club “select”: China (pardon, Republica Populara Chineza), Burundi, Sri Lanka, Singapore, etc. In Europa exemplele sunt rarisime si explicabile prin conjuncturi mai degraba nefavorabile istoric – Grecia (Vouli ton Ellinon) Portugalia (Adunarea Republicii) si Croatia (Sabor), plus Serbia si Muntenegru sau prin exceptionalismul nordic – Danemarca (Folketing) si Finlanda (Eduskunta). N-avem – sau n-ar trebui sa avem – a ne regasi in nici unul dintre exemplele mai sus mentionate, dupa cum n-avem a ne regasi in experienta Israelului (Knesset-ul) sau cea a Turciei (Büyük Millet Meclisi).

     

    Daca e sa formulam lucrurile ceva mai direct, putem spune ca, exceptand cazul entitatilor politice de dimensiuni relativ reduse, cu un grad crescut de omogenitate, optinunea pentru parlamentul unicameral demonstreaza o anumita doza de zgarcenie intelectuala si de pragmatism politic prost inteles – ambele “calitati” cu tendinte evidente de derapaj inspre un sistem totalitar. In Filosofia Dreptului, Hegel explica suficient de limpede, din punct de vedere logic, necesitatea existentei celor doua camere in sistemul legislativ. Daca esenta politicului, spune el, consta in “negociere”, aceasta negociere presupune, automat, doi termeni. E mai mult decat un simplu “check-and-balance”. E insasi modalitatea de obiectivizare a ideii de politic. Un contra-argument frecvent intalnit este acela conform caruia camera superioara isi afla rostul doar in cazul federatiilor, caz in care senatorii reprezinta statele/regiunile. Nimic mai fals. Chiar si in Statele Unite, senatorii reprezinta –sau macar ar trebui sa reprezinte – ceva mai mult: brutal spus, controlul elitelor asupra maselor.

     

    De masse nu ducem lipsa. Cu elitele, insa, dupa cincizeci de ani de comunism, stam mai prost. Culmea ar fi ca acum, cand ne aflam pe punctul de a ne pune pe picioare, nu doar din punct de vedere economic, ci si politic, sa cedam tentatiilor populiste, oferind satisfactii inutile unei nemultumiri amorfe. De la un Mircea Geoana, disperat sa controleze prin orice fel de mascari agenda publica, n-aveam mari asteptari. De la liderul unui partid popular aflat, mai degraba din intamplare, pe cai mari, da. Distanta dintre “populari” si “populism” e ingijorator de mica si poate fi strabatuta cat ai zice “parlament unicameral”.

     

    Heraclit, pare-mi-se, zicea ca lucururile “isi fac rautati” unele altora, incercand sa se scoata, reciproc, din existenta. In Romania de azi, s-ar zice, prefixele si sufixele isi fac rautati unele altora. Prin urmare (pentru a incheia ciclic, ca in romanele lui Rebreanu) nici o sansa de a ne bucura prea curand precum Bucuroaia de bucuria lui Bucur cand Bucur s-a intors, bucuros, din Bucuresti.

  • Duel pe outdoor

    In luna iunie, BUSINESS Magazin lansa, retoric, o intrebare: “I se pregateste ceva Bucurestiului?”. Dilema s-a nascut dupa ce o companie outdoor germana si-a anuntat intrarea in Romania, printr-un plan de investitii de 20 de milioane de euro. Raspunsul pare sa fi venit de la sine, saptamana trecuta.

     

    Freamat mare in outdoor. De la inceputul anului, au avut loc trei miscari notabile in industrie. Doua achizitii importante si un anunt de investitie in valoare de 20 de milioane de euro. Achizitiile au vizat cea mai mare companie de outdoor din Romania – Euromedia, si respectiv compania care are in sertar un contract cu Primaria capitalei pentru amplasarea de panouri publicitare in zone strategice – Beta Cons. Si nu orice fel de contract, ci unul valabil pana in 2014, cu posibilitate de prelungire cu inca sapte ani.

     

     “De la inceputul acestui an, au avut loc trei miscari notabile in industria outdoor din Romania: doua achizitii si un anunt de investitie”

     

    Cele doua companii au fost cumparate, pe rand, de acelasi investitor: compania outdoor akzent, membra a holdingului austriac epa, prezent in zece tari din regiune (Romania inclusiv). Mai precis, epa a cumparat 85% din Euromedia in luna februarie a.c. de la Plasty Prod, o companie de productie publicitara din Constanta (care detine restul de 15%). Iar pe Beta Cons, detinuta in proportie de 100% de firma Frencon Trading cu sediul in Cipru, epa a cumparat-o in aceasta vara (anuntul achizitiei fiind facut oficial saptamana trecuta). Pentru pachetul majoritar al Euromedia si pe cel integral al Beta Cons, epa a platit peste 20 de milioane de euro, spun oficialii companiei.

     

    O suma care coincide cu o alta vehiculata recent in industrie: cea pe care compania germana Wall a anuntat ca o va investi intr-un “proiect de amploare” in Bucuresti. Proiectul ar consta in redecorarea capitalei cu mobilier stradal de calitate, la standarde occidentale, “fara nici o cheltuiala din partea Primariei”, declara in iunie pentru BUSINESS Magazin Hans Wall, presedinte, CEO si actionar majoritar al companiei. In schimb, Wall ar primi dreptul de a incasa banii din publicitatea prin intermediul acestor piese de mobilier, pe o perioada de 20 de ani.

     

    Anuntul companiei Wall de a investi 20 de milioane de euro in Romania este cu atat mai important cu cat in spatele ei se afla JC Decaux, compania de outdoor numarul unu in Europa si numarul doi la nivel mondial (JC Decaux detine 35% din Wall).

    De ce ar veni Wall in Romania? Este oportunitatea de business atat de mare?

     

    Aceeasi intrebare a revenit saptamana trecuta, cand epa a comunicat cea de-a doua achizitie – “si ultima” – facuta in Romania: Beta Cons. De ce avea nevoie epa sa cumpere jucatorul numarul patru pe piata, cand pe primul si-l adjudecase deja in februarie? Pentru a-si consolida pozitia pe piata, explica epa, aflata acum la o cota de piata de 60% din outdoorul romanesc.

     

    Interesul epa pentru Beta Cons dateaza inca de anul trecut. Mai mult, aceeasi companie romaneasca pare sa fi facut cu ochiul si nemtilor de la Wall, spun surse BUSINESS Magazin. Nereusind aceasta tranzactie, era de asteptat, poate, ca Wall sa renunte la piata romaneasca. Numai ca nu s-a intamplat asa. Daca nu au putut intra pe usa din fata, nemtii au ales fereastra. Adica acest proiect de redecorare a Bucurestiului cu mobilier stradal – adus deja in atentia primariei, dar si in randul agentiilor de publicitate. De aici si intrebarea: ce i se pregateste Bucurestiului? Ce are capitala atat de interesant din punct de vedere business incat Wall nu poate renunta sub nici o forma la Romania?

     

    Raspunsul pare sa fi fost dat saptamana trecuta. epa nu numai ca a comunicat achizitia Beta Cons, dar a si inserat cateva mesaje autoritatilor in discutiile cu presa: ”vrem sa investim mult in mobilier stradal”, ”vom organiza o importanta expozitie de mobiler stradal la inceputul lui octombrie”, ”strategia noastra este sa facem autoritatilor cea mai buna oferta, atat din punct de vedere calitativ, cat si financiar”, ”ne orientam cu mare placere dupa dorintele autoritatilor”. Ce au in comun cele doua discursuri, ale lui Hans Wall – presedinte Wall si ale lui Heinrich Schuster – CEO al epa? Doua lucruri: mobilierul stradal si autoritatile, adica Primaria. De ce?

     

     

    Lipsa unei unitati in mobilierul stradal din Bucuresti si haosul din jurul incasarilor din publicitate au dat teme serioase de gandire investitorilor straini

     

    Asa cum relata BUSINESS Magazin in luna iunie, primaria va organiza in curand o licitatie pentru desemnarea unui furnizor de mobilier stradal. Pentru ca mobilierul stradal ”continua sa fie o problema inca nerezolvata a Capitalei. Imi doresc ca Bucurestiul sa intre in randul capitalelor europene, cu un aspect modern, civilizat, unitar”, declara la acea vreme Adriean Videanu, primarul general al capitalei. Chiar daca licitatia nu a fost comunicata oficial – dar despre care se vorbeste in bransa de vreo doi ani, spun voci din industrie – Videanu spune ca a primit deja oferte de la ”cinci-sase companii”. Cand ar urma sa aiba loc licitatia? ”Cel mai probabil in septembrie”, spunea fostul vice-premier la acea vreme.

     

    A fost organizata licitatia in cauza sau, cel putin, a demarat primaria procedurile aferente? Primaria nu poate da un raspuns. Adriean Videanu nu a putut fi contactat pana la inchiderea editiei, dar surse autorizate din primarie spun ca nu stiu nimic in acest sens: ”Nu am primit nici un referat de la domnul primar pentru a incepe lucrul la documentatie, iar despre un caiet de sarcini nu poate fi inca vorba”.

     

    De ce intarziat primaria lucrul pentru aceasta licitatie? Sa fie vreo legatura intre acest “decalaj” si tranzactia de saptamana trecuta? Sunt intrebari la care ar fi existat raspunsuri, daca Adriean Videanu ar fi dat curs apelurilor BUSINESS Magazin.

     

    Dar lipsa unui mobilier stradal unitar si la standarde occidentale nu este singura problema a outdoorului bucurestean. Pe lista ar mai fi si cea a incasarilor din publicitate care i s-ar cuveni Primariei din publicitatea stradala. Discrepanta dintre numarul de reclame existente si banii care merg la bugetul Capitalei este uriasa. “Momentan, publicitatea stradala din Bucuresti nu aduce mai mult de 10% din cat ar trebui sa incaseze Primaria”, spunea Videanu in urma cu circa trei luni. De aceea, preciza el, institutia va organiza o licitatie pentru a desemna o companie care sa se ocupe de “managementul spatiilor publicitare din Bucuresti” (un fel de watch-dog al acestei piete). Cand? Nici acest lucru nu se cunoaste inca. Cert este ca cele doua deficiente majore ale outdoor-ului bucurestean – lipsa unei unitati in mobilierul stradal si haosul din jurul incasarilor din publicitate – au dat teme serioase de gandire investitorilor straini. Aceasta situatie nu mai poate continua prea mult. Lucrurile tind sa se normalizeze, iar primul efect direct va fi cresterea tarifelor la publicitatea stradala.

     

    Iar compania care va fi prins in acel moment un contract cu primaria pentru incasarea banilor din publicitatea prin mobilierul stradal, va avea business-ul asigurat.

    In plus, Uniunea Europeana “bate la usa”, ceea ce inseamna ca se apropie momentul in care investitiile in publicitatea outdoor vor creste sensibil. Deci, acum ar fi momentul miscarilor strategice. Asa se explica, poate, de ce, in mai putin de un an, doua mari nume internationale si-au indreptat atentia catre România. epa si-a securizat deja o pozitie solida pe piata. Pe de alta parte, Wall a anunt demararea lucrarilor la constructia unei fabrici de mobilier stradal – care poate fi un furnizor important de materie prima pentru compania care va castiga licitatia organizata de Primarie, in ipoteza in care nu Wall va fi desemnata castigatoare. Nu sunt de neglijat insa nici celelalte companii de outdoor deja prezente pe piata: News Outdoor (primul investitor strain in outdoor-ul bucurestean), Churchill Media, Efect Media sau Ultravision. Cum isi ”ascut” acestea armele in lupta cu gigantii epa si Wall? Ramane de vazut in perioada urmatoare. Nu ar fi exclus sa auzim in curand de miscari strategice si din partea lor: in outdoor-ul bucurestean se strang deja randurile.

  • Cei mai creativi la Golden Hammer

    Pentru creatie, McCann Erickson Romania a obtinut 152 de puncte, Lowe&Partners – 4 puncte, iar Tempo – 2 puncte. Pentru a doua oara consecutiv, McCann Erickson Romania a fost desemnata “Cea mai creativa agentie a anului” la Golden Hammer – un festival de publicitate baltic desfasurat la Riga saptamana trecuta. Agentia din Romania a devansat doua agentii din Republica Ceha: Mark BBDO si Euro RSCG Praga (clasate pe locurile al doilea si al treilea).

     

    In cadrul concursului, McCann Erickson a obtinut 152 de puncte, un punctaj proape de trei ori mai mare decat urmatoarea clasata (Mark BBDO din Cehia). La aceeasi categorie au mai fost inscrise inca doua agentii din Romania, Lowe&Partners si Tempo Advertising. Acestea au obtinut 4, respectiv 2 puncte.

     

    Cea mai apreciata lucrare a lui McCann Erickson a fost campania de print “MTV – Made in Romania – Michael/Manson/Slash”, care a casigat Grand Prix-ul in categoria Mass Media si argintul la sectiunea Postere. Iar aur au obtinut urmatoarele spoturi: Cotidianul – “Politicianul” si “Poetul” (Mass Media), Kober Ecoplast – “Prezentarea”/ “Telefonul”/ “d-ra Adela” (Produse de intretinere casnica) si outdoor-ul Beck”s – “Ordine si Disciplina” (client Interbrew).

     

    Anul acesta la Ad”Or (festival autohton de creatie publicitara), campania de print pentru MTV a obtinut premiul pentru cel mai bun ad de presa si pentru cea mai buna fotografie la sectiunea Colaterale. Aceste premii au generat anumite constestatii post-festival, deoarece in catalogul de festival, lucrarea nu figura ca fiind inscrisa la categoriile respective. Aceeasi lucrare a mai primit si premiul pentru cel mai bun print in categoria mass-media, tot la Ad”Or.

  • PROvestiri despre trecut

    In 1990, Media Pro era o mica intreprindere ajutata sa se puna pe picioare cu 10.000 de dolari imprumutati. In 1993, prindea contur – printre cifre, insemne si notite – primul business plan. In 1994, nu mai avea nici o perspectiva.

    Iar in 1995 renastea si intra pe o „frecventa“ de dezvoltare fara precedent in media romaneasca. Sunt doar cateva dintre momentele cheie din istoria de 15 ani a Media Pro. O istorie scrisa in alb-negru, sepia si color.

    Daca cineva ar pune o intrebare-fulger patronilor de media din Romania despre cum a fost pentru ei perioada imediat urmatoare revolutiei din ‘89, raspunsurile s-ar bate cap in cap. Unii ar spune ca a fost perioada in care au dat lovitura si in care business-ul inflorea de la o zi la alta (asta in ipoteza in care raspunsurile lor ar fi sincere). Altii ar spune, probabil, ca primii ani ai deceniului trecut au fost extrem de dificili, cu multe nopti nedormite si in care datoriile cresteau straturi-straturi.

    De unde aceasta discrepanta? Explicatia poate veni din modul in care au demarat diversele proiecte media postdecembriste. Unele s-au nascut de la sine, fara nici un efort financiar. Altele – cu chinuri grele.

    In prima categorie ar intra acele publicatii aparute printr-o simpla schimbare a vechilor haine comuniste. Imediat dupa revolutie, acestea s-au privatizat prin metoda MEBO, si-au insusit activele institutiei si s-au pus pe picioare fara investitii notabile. Mai mult, in lipsa unei legislatii specifice, acestea nu plateau taxe si impozite catre stat. Astfel, tot profitul incasat in urma vanzarilor – enorme, data fiind foamea de informatie de atunci – se varsa in buzunarele patronilor.

    Dar nu acelasi lucru il pot spune si antreprenorii din cea de-a doua categorie. Adica cei care au intrat in jungla competitiei fara vreo „mostenire“ comunista si fara prea multi bani in buzunar. Facand o radiografie a pietei de media si excluzand trusturile straine din aceasta ecuatie, nu multe sunt companiile de media care au rezistat acelor vremuri si care au cunoscut o dezvoltare completa, pe toate segmentele de media.

    Dimpotriva. O astfel de radiografiere a pietei arata ca un singur trust romanesc a reusit acest lucru: Media Pro. A inceput cu un proiect timid, o companie de productie TV, apoi o agentie de presa (Mediafax) si a ajuns la o dezvoltare fara precedent in media romaneasca, pe toate segmentele posibile: TV, radio, agentie de presa, publishing, productie de film, tipografie.

    Dar intre momentul ‘90 – anul infiintarii micii intreprinderi numite Media Pro si anul 2005 – anul maturizarii celui mai mare trust de media din Romania, sta o istorie de 15 ani. Despre inceputurile Media Pro s-a mai scris si s-a mai povestit: o mana de oameni, o hala pe Calea Victoriei, un buletin tiparit pe o foaie de hartie. Intr-un cuvant, Mediafax – prima agentie de presa privata din Romania. Dar si prima investitie a lui Adrian Sarbu in ceea ce avea sa devina, peste ani, trustul PRO. „Un prieten mi-a imprumutat in decembrie 1990 o suma uriasa de bani pentru vremea aceea: 200.000 lei (echivalentul a 10.000 de dolari, n.r.). Asa am infiintat intreprinderea mica Media Pro“, povesteste fondatorul ei, Adrian Sarbu, regizorul de film care a ajuns in 22 decembrie 1989 in cladirea CC si a realizat primul film live al Revolutiei (imediat avea sa devina membru al primei structuri de putere postdecembriste si al primului guvern Roman – pe care l-a parasit in octombrie 1990).

    Cum a aratat primul business plan al lui Adrian Sarbu? „Era o idee de business, dar nu era nici un plan“, isi aminteste el. „Ideea“ consta in dezvoltarea tuturor segmentelor de media, mai ales a celui electronic. Si asta pentru ca, o data cu punerea in aplicare a Legii audiovizualului dupa 1992, o investitie in media electronica devenea o oportunitate. „Pentru ca securiza un segment de piata, chiar daca la vremea aceea consumul de publicitate era redus“, explica Sarbu (in contextul discutiei despre legea audiovizualului, este de notat faptul ca  primul sau autor a fost chiar Adrian Sarbu, pe vremea cand era secretar de stat pe probleme de mass-media in primul guvern postdecembrist).

    „Primul business plan serios l-am avut in 1993“, isi continua povestea fondatorul companiei Media Pro. „El continea, la o scara mult mai mica, structura pe care operam astazi. Ceea ce nu am prevazut la vremea aceea a fost intarzierea dezvoltarii pietei – care ne-a adus in situatia ca in anul 2005 sa fim la un nivel de business pe care il prognozasem initial pentru perioada  2000-2001.“ 

    Lentoarea cu care avea sa se dezvolte piata de media pare sa fi fost intuita de investitorii straini in acei ani, din moment ce acestia nu se inghesuiau sa investeasca in Romania. Exceptie au facut americanii de la CME (in prezent actionari majoritari ai Pro TV), la o propunere de parteneriat din partea lui Adrian Sarbu. Acest lucru se intampla in decembrie 1994 – un an de rascruce in istoria trustului, in care fondatorul Media Pro aproape ca isi pierduse orice speranta ca-si va vedea concretizata „ideea“ de business initiala sau planul de afaceri facut cu un an in urma. Picatura care dusese la „umplerea paharului“ fusese lansarea PRO FM si a Canalului 31 (1993), cu eforturi financiare considerabile, facute dupa un 1992 si asa dezastruos. „Ca sa lansezi o televiziune, era nevoie de multi bani, or, Media Pro avea foarte putini. Business-ul s-a invatat din mers, compania cauta parteneri. Nu gasea, nu interesa pe nimeni Romania si acest chin a durat inca un an si jumatate“, povesteste Sarbu.

    Mai mult, anul de „chin“ 1994 era anul in care Antena 1 lansase un program bazat pe filme ieftine, dar cu succes. Tot in acea perioada, Tele 7 ABC era pe val. Astfel ca toata lumea pusese cruce Media Pro-ului. Pe Bucuresti nu avea nici 20% expunere, cablistii nu preluau Pro TV-ul. „… Nu eram importanti, nimeni nu credea in noi.“

    Dar, in tot acest timp, Sarbu se intalnea in fiecare luna cu alti parteneri posibili, „ba francezi, ba englezi“. „Intre timp invatasem business development cu business plan-uri.“  Cam tot grupul traia atunci din banii pe care ii castiga in publicitate (domeniu in care intrase prin ‘92, nefiind inca operativ in audiovizual). Pro TV pierdea bani grei, Pro FM facea ceva bani, „dar abia cat sa se tina, sa-si tina cresterea“.

    Pe acest fond se petrecea intalnirea dintre Adrian Sarbu si reprezentantii CME, la Londra. Era sfarsitul lui ‘94. Lui Sarbu nu i-a luat mai mult de 5 minute ca sa il convinga pe Ronald Lauder. Desi fondatorul Media Pro admite acum ca investitorii americani erau deja „convinsi“ de cand au venit in Romania – bazandu-se pe experienta de business a CME din Cehia -, el spune totusi ca „increderea a fost cea mai puternica justificare a acestei relatii“.

    Asadar, cu un business plan in buzunar si cu o promisiune ferma de parteneriat din partea americanilor, echipa de management a Media Pro s-a pus pe treaba. De altfel, 1995 avea sa schimbe tot cursul istoriei trustului. Este anul in care viziunea postului Pro TV se schimba radical. Totul se reproiecteaza: structura programelor, aparatura tehnica, modalitatea de prezentare a stirilor, echipele. „In ‘95 s-a nascut Pro TV-ul adevarat“, sintetizeaza George Iliescu, cofondator al trustului. Dupa un noiembrie de cosmar, cu munca non-stop si un efort supraomenesc sustinut, se lanseaza noul Pro TV (la 1 decembrie). Era ceva ce romanii nu mai vazusera niciodata, ceva ce „venea din viitor“, dupa cum spune chiar Adrian Sarbu.

    La nici doua luni de la lansare, Pro TV a zguduit din temelii indicatorii de audienta. Devenise liderul absolut. „De atunci, a fost o crestere continua“, spune Iliescu. O crestere bazata pe o identitate aparte si o abordare inedita, pe vedetele sale, dar si pe apropierea de public, atitudine, optimism, nonconformism, indrazneala. O crestere care, in balanta contabila a trustului de-a lungul timpului, s-a tradus prin cea mai mare rata a profitabilitatii inregistrata de un brand PRO.

    Iar ca valoare, Pro TV a fost evaluat recent la 500 milioane de dolari, potrivit lui Adrian Sarbu. Sa fie 1995 anul care a marcat incheierea perioadei de inceput a Media Pro? Nu, perioada de inceput a durat pana in 2002, spune Adrian Sarbu. „Ea a reprezentat un urias efort uman, creativ si financiar, asumarea unor riscuri imense, dar si increderea absoluta in succes. O perioada a circulat in interiorul companiei o vorba potrivit careia mergeam «din pierdere in pierdere spre victoria finala»“. Initial, media de varsta in companie a fost de 25 de ani. Oamenii cu care Media Pro a inceput in anii ‘90 au devenit acum veterani ai industriei, „care ar putea ocupa job-uri similare oriunde in lume“, este parerea lui Adrian Sarbu. Si tocmai datorita evolutiei acestor oameni, el crede ca Media Pro este in 2005 „o companie matura“.

    Pe de alta parte, si cresterea pietei a sustinut evolutia companiei. „Noi aveam know-how, piata a avut resurse si lucrurile au inceput sa se dezvolte firesc.“ Daca ar face o retrospectiva a climatului economic in care compania s-a pus pe picioare si s-a dezvoltat de-a lungul celor 15 ani de existenta,  Adrian Sarbu crede ca au fost doua perioade dificile pentru patronii de media din Romania, in general. Intre 1990-1995 si 1998-2002 – perioade caracterizate de „prabusirea pietei si incoerente legislative“.

    Iar cele mai propice au fost intre 1996-1998 si 2003-2005, cand au crescut investitiile in Romania – ceea ce a determinat si o revigorare a economiei. Insa nici perioadele economice dificile, nici „competitia neloiala“ sau  „PR-ul agresiv“ facut impotriva trustului nu au zdruncinat evolutia companiei. Acestea, precum si „furtul de idei si de oameni nu ne-au facut decat sa fim mai indarjiti in a ramane lideri“, conchide cel care a pus bazele trustului PRO cu 15 ani in urma.

  • Poze din vacanta

    Desi comunicare cu si intre companiile comarciale parea sa fie principala afacere a internetului, comunicarea intre persoane particulare a devenit preponderenta. Partajarea pozelor digitale este inca un exemplu privind aceasta mutatie.

    Dintr-o simpla – dar imensa – resursa informationala preponderent statica, web-ul a evoluat spre un mediu din ce in ce mai orientat spre interactiune. Comertul electronic si schimburile de informatii dintre companii (e-business) pareau sa fie comorile ascunse in imensitatea retelei, ideea de baza fiind ca organizatiile (in principal cele comerciale) sunt cele mai in masura sa exploateze si sa finanteze noul mediu.

     

    Lucrurile n-au mers insa chiar asa. Asteptarile pe care investitorii si le-au pus in e-business nu s-au dovedit tocmai realiste, iar caderea spectaculoasa a dot-com-urilor a dovedit-o intr-o maniera brutala. Fara indoiala, comertul electronic a supravietuit socului si s-a dezvoltat in continuare, insa in ultimii ani web-ul a devenit din ce in ce mai mult un spatiu al interactiunii intre persoane, un mediu tot mai “social”. Expansiunea extraordinara a retelelor sociale, a blog-urlor, a forumurilor si a spatiilor colaborative a mers in paralel cu cresterea popularitatii unor servicii internet alternative, cum ar fi partajarea resurselor in retele peer-to-peer si mesageria instantanee. Dovada sta faptul ca dominatia asupra internetului a trecut in mainile companiilor cele mai active in acest tip de servicii, in frunte cu Google, Yahoo si, desigur, Microsoft.

     

    Suportul comunicarii intre persoane pare sa fi devenit una dintre cele mai mari afaceri din internet iar cateva dintre evolutiile recente sunt reprezentative. Prima se refera la intrarea in mainstream a fotografiei digitale. Producatorii de imprimante color de inalta rezolutie si-au frecat satisfacuti mainile, insa au fost repede dezamagiti: pozele digitale refuza hartia. Motivul este simplu: pozele se cer impartasite, comentate, admirate de toti cei implicati in povestea lor, iar Reteaua este mult mai abila in aceasta privinta. Daca anii trecuti am trimis prietenilor poze prin e-mail, in ultima vreme au capatat o imensa popularitate serviciile de publicare on-line a fotografiilor (“photo sharing”). Exemplul cel mai reprezentativ este Flickr, in principal datorita caracteristicilor specifice retelelor sociale pe care le incorporeaza.

     

    Pe langa posibilitatile foarte comode de a incarca pozele pe sit si de a le aranja intr-o galerie personala (de pilda grupandu-le in seturi), Flickr ofera pentru fiecare poza posibilitatea de a stabili un nivel de “vizibilitate”. Desigur, majoritatea pozelor sunt publice, dar unele pot fi rezervate doar pentru prieteni sau membri familiei, care sunt stabiliti in lista de contacte. Pentru a prezenta cuiva pozele din vacanta, e suficient sa-i indicam adresa web a galeriei sau, mai bine, il putem invita sa se inregistreze (gratuit) la Flickr, caz in care va fi trecut imediat in lista de contacte.

     

    Fiecare poza poate fi comentata de cei carora le este accesibila iar etichetele aplicate pozelor (tags) faciliteaza cautarile, exact ca in cazul serviciilor de genul Del.icio.us. In plus, utilizatorii pot sa adere la nenumarate comunitati (numite grupuri), orientate pe diverse tematici (de pilda “Images of Romania” sau “Airedale Terriers”), in care isi pot publica pozele potrivite si pot participa la discutiile de pe forum. Exista inca numeroase alte facilitati, printre care se remarca posibilitatea de a stabili drepturi diverse de utilizare a pozelor proprii (de pilda prin licentele Creative Commons) si posibilitatea de a referi pozele din blog-uri.

     

    Succesul lui Flickr n-a trecut neobservat, asa ca in primavara serviciul a fost cumparat de Yahoo, care intentioneze sa-l integreze in reteaua sa de servicii. Google a adoptat insa o tactica diferita, furnizand gratuit Picasa – un excelent program desktop pentru organizarea si retusarea pozelor stocate local. Insa acesta a fost doar inceputul, pentru ca a urmat un alt program, numit Hello, care a fost integrat cu Picasa. in principiu, Hello abordeaza partajarea imaginilor digitale in maniera mesageriei instantanee. E un fel de chat cu poze care pot fi comentate, discutate si descarcate. Mai mult, cu Picasa si Hello pozele pot fi trimise prin e-mail sau postate pe blog-uri gazduite de Blogger (cumparat intre timp de Google). Integrarea cu serviciile proprii este manifesta: Hello foloseste conturile Gmail, serviciul de posta electronica online detinut de Google.

     

    Hello a produs rumoare in internet, pentru ca dovedea ca Google este pregatit sa intre pe piata mesageriei instantanee, dominata de AOL, Yahoo si Microsoft. Si intr-adevar, de curand a fost lansata versiunea beta a programului Google Talk, care pe langa chat mai stie si telefonie prin internet. Desi Yahoo si Skype au un oarecare avans, competitia pe noua piata a vocii prin internet se anunta acerba.

     

    Pozele digitale refuza hartia. Ele se cer impartasite, comentate, admirate de toti cei implicati in povestea lor, iar Reteaua este mult mai abila in aceasta privinta!

  • Cand Internetul era tanar

    Literatura si filmele SF si-au facut din plin datoria: e greu de presupus ca exista cineva care sa nu-si fi dorit, cel putin o data, sa aiba ocazia sa calatoreasca in timp. Site-ul www.archive.org este, la o anumita scara, chiar asta: o masina a timpului. Una care permite calatoria in trecut, mai precis pe site-urile de Internet asa cum aratau ele la un moment dat.

     

    Fara culori atragatoare, fara bannere publicitare sub forma de clipuri video, fara meniuri estetice si categorii bine puse la punct. Cam asa aratau site-urile in perioada ”96-”97, cand cei de la Archive.org au inceput sa puna la pastrare, pentru posteritate, paginile web. Intre timp, in “biblioteca” lor s-au strans peste 40 de miliarde de pagini de Internet, ceea ce inseamna ca vizitand site-ul lor va puteti face o imagine destul de reprezentativa despre “epoca de piatra” a Internetului ultra-profesionalizat de astazi.

     

    O pagina a portalului Yahoo din 1997, de exemplu, prezinta cateva categorii pe care le putem intalni si astazi, e adevarat ca la un nivel mult mai complex. Printre ele, hartile digitale (numite, intre timp, servicii de cautare localizata), informatii de la bursa, titluri de stiri, anunturi matrimoniale. In privinta design-ului, s-ar putea sa aveti dureri de cap, dar fiti ingaduitori. Era totusi doar anul 1997. Cu siguranta, nici rivalii MSN sau AOL nu stateau prea bine.

     

    Pe site-ul Archive.org veti mai putea face cautari si dupa vechi documente in format audio sau video, asa cum aratau ele in urma cu cativa ani. Printre filmulete, un show de televiziune care vorbeste despre primii ani ai Internetului, un documentar despre pirateria software, stiri si chiar o arhiva video a evenimentelor din jurul alegerilor de anul trecut din Statele Unite.

     

    In arhiva audio, autorii site-ului au depozitat mii de melodii ale unor artisti mai degraba necunoscuti, dar care au fost de acord sa-si expuna muzica fara a cere drepturi de autor. Unii argumenteaza ca in viitor Internetul va aduce tot mai multi artisti celebri pe aceeasi directie.

     

    Insa o istorie a Internetului nu putea fi completa fara o sectiune speciala dedicata software-ului. Mai tineti minte cum aratau programele pe care le foloseati acum 5-6 ani? Nu tu logo-uri frumos colorate, nu tu meniuri stufoase sau posibilitati de feedback atat de avansate ca astazi. Ei bine, Archive.org va ofera o calatorie in timp, gratis, printre micile joculete pe-atunci destul de avansate, programele de screensaver sau wallpaper, precum si primele editoare de imagini.

    E adevarat ca o scurta incursiune in timp nu strica nimanui, dar sa speram totusi ca, in cazul Internetului, istoria nu se repeta: parca totusi site-urile si programele de astazi arata ceva mai bine. 

     

    ARCHIVE.ORG: Pe acest site puteti vedea cum aratau diverse site-uri in “copilaria” Internetului