Firma ruseasca Gazprom a anuntat ca e gata sa furnizeze Ucrainei gaze la preturi reduse, cu conditia ca guvernul de la Kiev sa-si dea acordul pentru crearea unui consortiu mixt care sa administreze sistemul ucrainean de gazoducte. Anuntul a fost facut imediat dupa ce pentru functia de premier al Ucrainei a fost confirmat iakutul Iuri Ehanurov, candidatul propus de presedintele Iuscenko. Ehanurov a promis deja ca va face la Moscova prima vizita oficiala in calitate de premier, ocazie cu care o sa discute si propunerea Gazprom. Prin urmare, interpretarea ar fi simpla: Ucraina a terminat-o cu revolutia portocalie si a trecut din nou in barca Moscovei. Viktor Iuscenko a inlaturat-o pe rivala sa Timosenko si si-a impus omul la guvern in locul ei, asigurand astfel un centru unic de putere in locul unei ambigue conduceri bicefale. Mai mult, Ehanurov a fost confirmat in functie de parlamentari abia dupa ce Iuscenko a incheiat un pact de neagresiune cu fostul sau rival din alegeri, “dinozaurul” Viktor Ianukovici, simbolul fostului regim Kucima. Iar pretul acestui pact va fi ca regimul Iuscenko-Ehanurov sa inceteze prigoana fata de oligarhii regimului Kucima si sa opreasca renationalizarile initiate de Iulia Timosenko. Pentru asta, Ehanurov ar fi omul ideal, ca unul care in anii 90 a supervizat procesul de privatizare in urma caruia oligarhii ucraineni si-au acumulat averile.
De fapt insa, opozitia intre ideea de revolutie portocalie si cea de trecere in barca Moscovei nu e deloc o cheie de intelegere a situatiei din Ucraina. De la alegeri si pana acum, Rusia a stat in expectativa, fara a incerca sa sprijine sau sa-l atraga de partea sa pe vreunul din cei doi capi ai revolutiei, Iuscenko sau Timosenko. Ca presedintele Iuscenko a parut un politician mai prooccidental (deci mai anti-rus) decat Iulia Timosenko, sau ca aceasta din urma ar fi sprijinita de oligarhul rus Boris Berezovski, unul din inamicii lui Vladimir Putin, au fost speculatii fara importanta practica. Adevarata lupta de selectie politica s-a dat de fapt exclusiv la Kiev, din setea de putere si ciocnirile de interese economice intre diversele grupuri aduse impreuna de manifestatiile de strada din iarna trecuta.
Iar Kremlinul stia ca mai devreme sau mai tarziu, din conducatorii revolutiei va ramane unul singur si ca acesta va incerca sa-si conserve puterea cu orice mijloace. Gleb Pavlovski, cel mai in voga comentator politic de la Moscova, explica limpede resortul previzibil a ceea ce s-a intamplat: “Pentru un occidental ar parea ciudat ca doi politicieni puternici trebuie neaparat sa intre in conflict unul cu celalalt; in fond, au o cauza comuna de aparat. Dar asta nu se aplica in acele tari unde, vorba presedintelui Iuscenko, sunt mereu trei atamani la doi ucraineni”.
Author: adison
-
Trei atamani la doi ucraineni
-
Si la ei a castigat dreapta
Dupa cum era de asteptat, partidele de centru-dreapta au castigat alegerile parlamentare de duminica din Polonia, inlaturand stanga de la putere. Potrivit exit poll-urilor de duminica seara, partidul Lege si Justitie, condus de gemenii Lech si Jaroslaw Kaczynski (primul va candida la alegerile prezidentiale din octombrie) a obtinut 28%, iar aliatul sau, Platforma Civica, 24-26%. Cele doua partide au promis in campanie ca vor guverna impreuna, urmand ca formatiunea cu cele mai multe voturi sa desemneze premierul (mai mult ca sigur, in persoana lui Jaroslaw Kaczynski).
Victoria opozitiei de centru-dreapta a venit pe baza unei platforme axate pe lupta impotriva coruptiei care a marcat cei patru ani de guvernare ai Aliantei Stangii Democratice, ca si pe promisiuni de combatere a somajului, ajuns acum la o rata de 18%. Principiul alternantei la putere intre stanga si dreapta, care a facut ca nici un partid din Polonia sa nu poata castiga niciodata in 16 ani doua mandate la rand, s-a pastrat deci si de data aceasta. -
Onestiul, viitorul pol al petrochimiei
In clasamentul celor mai “productivi” cetateni din provincie ai Romaniei, locuitorii orasului Onesti sunt in top. Cei 60.000 de onesteni au avut in 2004, numai prin Rafo si Carom, afaceri de 1,095 miliarde de euro, adica 18.000 de euro pe cap de om. Nici un oras din Romania, in afara de Bucuresti, nu mai este reprezentat in TOP 25 al celor mai mari companii private dupa cifra de afaceri cu doua firme, iar asta se datoreaza in primul rand Carom, companie petrochimica care si-a triplat cifra de afaceri anul trecut.
Rafo si Carom nu fac parte din nici o multinationala, nici macar nu se stie exact cine este in spatele actionarului lor (sau a unuia dintre ultimii actionari ai lor), firma Balkan Petroleum Ltd., inregistrata in Marea Britanie.
Cele doua firme au avut pierderi insumate de 160 milioane de euro in 2004, iar in 2003 de 185 de milioane de euro. Ce le-a tinut in viata? Cererea mare de produse petrochimice? Acuzatiile de evaziune care au constituit unul din punctele tari ale campaniei electorale de anul trecut? Inca nu este lamurit.
Cert este ca Rafo si Carom sunt printre firmele cu care Romania “iese la inaintare”, si care desfasoara business “greu”, de sute de milioane de euro.
Clasamentul pe 2004 al celor mai mari companii private reda imaginea unei economii inca neasezate, in care se fac profituri enorme sau in care poti supravietui cu pierderi de sute de milioane de euro anual fara ca falimentul sa te scoata din joc.
Este un amestec de business de avangarda – servicii de telefonie mobila, retail, marci de automobile care cuceresc pietele lumii, cu afaceri cu tona-marfa, in care vanzarile se masoara in vagoane de benzina sau tabla.
Sunt foarte putine companii care sa vanda marci. Cea mai mare valoare pe piata mondiala sta acum in branduri, dar si Petrom, si Sidex si Alro exporta produse fungibile.
Ce marci ale unor produse facute in Romania avem in TOP 25? Doar Dacia. In rest, dam noi banii pe marci: de tigarete de la Philip Morris, de masini de la Porsche sau de racoritoare de la Coca-Cola.
Dupa cum arata clasamentul, principala resursa de crestere a economiei va ramane pentru inca multi ani prelucrarea materiilor prime. Norocul nostru este ca asa-numitul sector “secundar” al economiei, industria, incepe sa aiba un cuvant greu de spus ca urmare a investitiilor tot mai mari din China si India.
Cresterea neintrerupta de doua decenii a economiei chineze cu rate medii de 10% au adus-o in pozitia de a “infierbanta” pietele.
Occidentul nu mai consuma demult cu aceeasi intensitate produse industriale, dar acum a venit iar timpul sa creasca cererea mondiala de tabla, cauciuc sau aluminiu, pe baza Asiei. Ca urmare, este timpul nostru.
Putem forja la maxim pe directii pe care le stapanim: constructii navale, masini grele, siderurgie, metalurgie, petrochimie, in care au fost investitii mari inainte de 1989.
Sigur, cat mai avem timp. Pentru ca din atuurile de acum printre care pretul scazut al energiei electrice, al gazului, costurile reduse de depoluare, priceperea inginerilor romani, nu va mai ramane in 5-7 ani decat ultimul.
Integrarea in UE va egaliza costurile cu energia si va mari investitiile necesare protectiei mediului, astfel incat acum e timpul profitului pentru Sidex, Alro sau Petromidia.
Fosta gaura neagra, Sidex, s-a transformat in supernova. De la pierderi de 470 de milioane de euro pe in 1999, la profit de 345 de milioane de euro in 2004. Net. Practic, statul incaseaza din impozitul pe profit mai mult decat a primit de la indieni pentru vanzarea combinatului.
De astfel de firme puternice, care sa deruleze business de miliarde de euro, are nevoie economia romaneasca ca sa se miste. Pentru ca este inca prizoniera cifrelor mici. Prea putine firme au afaceri de peste 100 milioane de euro (45), prea putine de peste 500 milioane de euro (10) si mult prea putine de peste un milliard de euro: doar patru.
Este adevarat ca sunt de doua ori mai multe decat anul trecut, dar este pacat ca in a doua tara ca populatie din Europa Centrala si de Est nu avem o companie cu o cifra de afaceri de 10 miliarde euro.
Economia romaneasca, pe de-a-ntregul, are sanse sa fie mai puternica decat cea a Ungariei (PIB de 80 mld. euro in 2004) sau chiar a Greciei (PIB de 160 mld. Euro in 2004). Noi o sa avem abia in 2005 un PIB de 80 mld. Euro, dar crestem mai repede decat ei.
Contam prea putin in zona fata de cat ar trebui. Romania are resursele sa devina in cinci – zece ani ce-a fost in perioada interbelica: un magnet pentru tot sud-estul Europei. Cu tot cu Rafo, Carom si onest(en)ii cu afaceri mari si pierderi pe masura.
-
Steroizi pentru Cosmorom
Romania a fost cat pe aici sa inregistreze o premiera mondiala: primul faliment al unui operator de telefonie mobila pe o piata cu inca uriase resurse de crestere. De ani buni, Cosmorom, divizia de telefonie mobila a Romtelecom, se afla in moarte clinica, avand doar cateva zeci de mii de clienti aproape misteriosi. In acest timp, Orange si Connex isi numara elegant clientii cu milioanele si au urcat in topul celor mai profitabile companii autohtone.
Motivele pentru care Cosmorom a ajuns cu perfuzia in vena raman inca de discutat: intrare relativ tarzie pe piata, investitii in infrastructura, marketing si servicii insuficiente, managementul neeficient. Poate cel mai mult a contat in acest dezastru apartenenta de Romtelecom, cu ale sale jenante balbe manageriale, de pana acum vreo doi-trei ani.
Merita sa ne aducem aminte ca insusi Romtelecom s-a aflat la un moment dat pe marginea prapastiei falimentului, salvarea venind de la intelepciunea de ultima clipa a actionarului majoritar OTE de a numi la carma Romtelecom un manager cu adevarat profesionist in locul veleitarilor de pana atunci. Veleitari preocupati, de multe ori si in buna traditie balcanica, mai mult de luptele intestine din organizatie decat de performanta.
Intre timp am trait sa vedem intreg consiliul de administratie al OTE deplasandu-se la Bucuresti, saptamana trecuta, pentru a-si tine in mod exceptional sedinta aici. Surse din companie spun ca presedintele OTE, Panagis Vourloumis, a cerut chiar ca functionari de-ai sai sa vina in numar cat mai mare la Romtelecom pentru a vedea cat de mult se pot schimba lucrurile in bine cu omul potrivit la carma si cu strategia potrivita. Romtelecom nu numai ca a scapat de spectrul unor dificultati insurmontabile dar a avut in acest an cresteri de profit fabuloase si a reusit sa copieze strategiile de succes ale celor mai mari telecomuri internationale.
Dincolo de istorie, Cosmorom cumparat cu tot cu datorii de CosmOTE, divizia de telefonie mobila a OTE, se pregateste de relansare si rebrandare.
Obiectivele? Ambitioase, aparent pana la ridicol. Dupa ce a stat molesit pe tusa ani de zile, incapabil sa prinda pasii rapidului dans al telefoniei mobile, Cosmorom isi propune sa devina nici mai mult nici mai putin decat “un jucator cheie pe piata locala a comunicatiilor”, dupa cum spune actionarul majoritar. Jucator cheie pe o piata locala dominata de gigantii Vodafone si Orange (France Telecom) si pe care mai actioneaza si un operator interesant de genul Zapp, aflat si el in sprint?
De ce nu? – spun grecii si dau ca exemple experienta lor din Bulgaria, Macedonia si Albania. Aproape enervant argument. Poate fi asemuita piata telecom romaneasca cu cele din Albania sau Macedonia? Mai mult, CosmOTE spune ca intrarea tarzie pe o piata poate fi chiar un avantaj. Si din nou vine cu un exemplu: Grecia, unde desi s-a lansat cu cinci ani in urma competitorilor a urcat pe primul loc.
Privite superficial, declaratiile prilejuite de relansarea Cosmorom par exagerate.
Strategia care se ascunde in spatele lor este insa interesanta si ar putea sa aduca destule surprize in viitor.
In primul rand, un operator de comunicatii de talia Romtelecom ar fi aratat incomplet fara o divizie, esentiala, de telefonie mobila. Si asta pentru ca serviciile de voce tind sa devina totalmente mobile. Telefonia fixa, asa cum o stim de aproape un secol, a devenit un dinozaur tehnologic in comparatie cu cea mobila si cu cea pe suport Internet. Pana si telefoanele fixe au ajuns sa le copieze ca design pe cele mobile, atat ca aspect cat si ca functii, inclusiv SMS-ul.
Romtelecom este evident constient de aceste evolutii. De altfel, managerul general James Hubley a spus-o foarte clar: ” Cea mai mare amenintare pentru noi sunt operatorii mobili”. Si atunci?
Romtelecom mizeaza pe o combinatie sofisticata. Prima miscare: actualele linii fixe urmeaza a fi fi folosite pentru furnizarea de Internet de mare viteza (broadband). Tehnologic este perfect posibil sa se foloseasca in acest scop chiar si firele de cupru care ajung in casa noastra. Pe acest suport broadband, Romtelecom poate oferi cam toate serviciile, inclusiv voce si videotelefonie, plus alte servicii “cool” cum ar fi televiziune, programe video la cerere cumparabile prin simpla apasare a telecomenzii TV si evident, acces la Internet in conditii exceptionale calitativ.
Telefonia propriu-zisa ar urma sa fie aproape exclusiv mobila prin Cosmorom.
Asadar, Romtelecom ar putea fi capabil ca in scurt timp sa propuna servicii combinate cu Cosmorom, bazate pe un plan de investitii de aproape un miliard de euro in urmatorii trei-patru ani:( 500 mil. euro Romtelecom plus 450 mil.euro Cosmorom).
Loc de crestere pentru telefonia mobila a ramas suficient. Actualmente doar unul din doi romani are telefon mobil, in vreme ce in Cehia numarul de “celulare” in functiune este mai mare decat al locuitorilor. Problema este ca romanii care nu au mobil se recruteaza in majoritate din cea mai saraca patura a populatiei. Catre acestia pare sa se reorienteze Cosmorom care promite “sa faca telefonia mobila accesibila pentru fiecare locuitor al Romaniei”. Un obiectiv cam socialist, dar e prematur sa spunem ca ar fi imposibil.
Oricum, daca relansarea Cosmorom nu va fi inca o data amanata si va avea loc asa cum s-a promis in urmatoarele doua luni, pe piata de telefonie mobila sarbatorile Craciunului nu vor fi deloc linistite. Ceea ce nu tocmai rau pentru noi, clientii.
-
De ce kamikaze aveau casca?
Cu ceva timp in urma, desigur inainte de fatalul 11 septembrie, printre glumele de pe Internet circula intrebarea de ce kamikaze japonezi poarta casca pe cap – cum se face, adica, de unii care se pregatesc sa-si traiasca ultimele clipe isi protejeaza totusi capul in avion?
Dar oare purtau cu adevarat casti? Nu cumva isi puneau doar un bandaj ritual pe frunte? Oricum ar fi fost, raspunsurile sugerate de bunul-simt ar fi ca o casca ii ferea, in timpul zborului, sa fie asurziti de zgomotul motoarelor, ca ii apara de eventualele atacuri survenite inainte de a plonja in gol si mai ales (cred) pentru ca acesti kamikadze erau oameni care respectau ritualuri si regulamente, asa ca daca in manuale se spune ca in avion trebuie sa te urci cu casca pe cap, ei se supuneau.
Lasand gluma la o parte, intrebarea trada stinghereala pe care fiecare dintre noi o simte in fata aceluia care, cu sange rece, renunta la propria viata ca sa poata ucide alte persoane.
Dupa 11 septembrie, ne gandim – pe buna dreptate – la noii kamikaze ca la un produs al lumii musulmane. Aceasta le inspira multora ecuatia fundamentalism-Islam si ii ingaduie ministrului Calderoli (1) sa spuna ca nu este o infruntare intre civilizatii, intrucat “ceilalti” nu reprezinta de fapt o civilizatie.
Istoricii ne spun indeobste ca, in Evul Mediu, o varianta eretica a islamismului practica asasinatul politic, calaul trimis sa loveasca stiind ca nu se va mai intoarce viu, iar legenda spune ca unui kamikadze al acelei epoci ii era administrat hasis, pentru a-l face sa se supuna mai usor ordinelor primite (de aici si Secta Asasinilor).
Este drept si ca, de la Marco Polo incoace, cronicarii occidentali au exagerat putin cu privire la aceasta chestiune, insa despre fenomenul Asasinilor din Alamut exista studii serioase, care probabil ar trebui recitite.
Numai ca de curand am gasit pe Internet o dezbatere vasta in jurul cartii lui Robert Pape, “Sa mori ca sa invingi. Strategia si logica terorismului sinucigas” care, in baza unei solide documentari statistice, contine doua teze fundamentale.
Prima este ca terorismul sinucigas se naste doar in teritoriile ocupate si ca reactie fata de ocupatie (teza probabil discutabila, dar Pape demonstreaza cum terorismul sinucigas inceteaza, ca in Liban de exemplu, imediat dupa ce dispare ocupatia straina).
Cea de-a doua teza este ca terorismul sinucigas nu este un fenomen exclusiv musulman, iar Pape exemplifica aici cu Tigrii Tamili din Sri Lanka, dar si cu 27 de teroristi sinucigasi din Liban, nici unul islamist, cu totii laici, comunisti sau socialisti.
Nu au existat doar kamikaze japonezi sau musulmani. Anarhistii italo-americani care i-au platit transportul lui Bresci (2) pentru ca acesta sa-l impuste pe Umberto I ii cumparasera ucigasului un bilet cu o singura calatorie, fara intoarcere. Bresci stia si el bine ca din aceasta actiune nu se va mai intoarce viu.
In primele secole ale crestinismului, existau circoncellionii (3), care-i asaltau pe drumeti pentru a avea astfel privilegiul martiriului; mai tarziu, catarii practicau acea sinucidere rituala care se numea “endura”(4). Pentru a ajunge in cele din urma la diferitele secte ale zilelor noastre (toate din lumea occidentala), in legatura cu care din cand in cand citim despre comunitati intregi ce aleg sinuciderea in masa (si le-as cere antropologilor sa ne povesteasca despre alte forme de suicid “ofensiv” practicat in alte grupuri etnice in cursul secolelor).
In fine, istoria (si lumea) au fost si sunt pline de persoane care, in numele religiei, al ideologiei sau din alte motive (si cu siguranta ajutate de o anume structura psihologica sau in virtutea unor forme de imitatie foarte elaborate) au fost si sunt gata sa moara pentru a ucide.
Am putea asadar sa ne intrebam daca adevarata problema care ar trebui sa starneasca atentia celor responsabili cu siguranta noastra nu priveste doar fenomenul islamismului fundamentalist, ci chestiunea psihologica a suicidului ofensiv in general. Nu e usor sa convingi o persoana sa-si sacrifice propria viata, iar instinct de conservare are toata lumea, islamici, budisti, crestini, comunisti si idolatri.
Pentru a infrange acest instinct nu-i de ajuns ura fata de dusman. Ar trebui sa intelegem mai bine care este personalitatea unui potential kamikaze. Ceea ce vreau sa spun e ca pentru a deveni kamikaze nu ajunge sa frecventezi o moschee unde un imam exaltat predica razboiul sfant si poate ca nu-i suficient sa inchizi acea moschee pentru a adormi pulsiunea mortii, cel mai probabil preexistenta in anumiti indivizi, care vor continua sa umble liberi. Cum sa-i depistezi pe acesti indivizi, cu ce tip de ancheta si de supraveghere, care sa nu devina un cosmar pentru oricare cetatean, e greu de spus.
Dar probabil ca trebuie sa ne indreptam atentia si in aceasta directie si sa ne intrebam daca aceasta pulsiune nu devine o boala a lumii contemporane (precum SIDA sau obezitatea) care ar putea sa se manifeste si in cadrul altor grupuri umane, nu neaparat din lumea musulmana. (TRADUCERE DE CECILIA STROE)
(1) Roberto Calderoli, ministrul italian al reformelor institutionale
(2) Este vorba de Gaetano Bresci, anarhistul care l-a ucis pe regele italian la 29 iulie 1900.
(3) Circumcellioni (de la “circum cellae” – “in jurul magaziilor”) – secta crestina violenta, aparuta in secolul IV in nordul Africii si concentrata in jurul bisericilor unde erau ingropati primii martiri.
(4) Curentul crestin eretic al catarilor, aparut in Europa secolului XII, admitea o forma de sinucidere asistata (“endura”), cel mai frecvent prin infometare, ca mijloc de a elibera spiritul din inchisoarea trupeasca.
c.2005 Umberto Eco/L””Espresso
(Distribit de The New York Times Syndicate)
Urmatorul comentariu al lui Umberto Eco Puteti il puteti citi in numarul BUSINESS Magazin care apare pe 12 octombrie.
-
RETAIL : De ce mor librariile?
“Nerentabil” este cuvantul-stigmat de care nu pot scapa decat putine dintre librariile de cartier – cele care au mai ramas. Iar viitorul e, si el, sumbru. Libraria traditionala, de cartier, mai are totusi o sansa: sa invete repede sa inoate intr-un mediu concurential.
Competitia e problema nr. 1 a librariilor: ceea ce inainte cumparai ieri numai dintr-o librarie gasesti azi aproape oriunde, de la chioscuri la hypermarketuri. Pentru papetarie si rechizite, de exemplu, romanii opteaza, in numar “din ce in ce mai mare”, pentru canale alternative retailului traditional, spune Mihai Dumitrescu, senior consultant la firma de cercetare de piata IdeaPlus. Libraria traditionala pierde teren – castiga in schimb, spectaculos, firmele de distributie si magazinele moderne, intre care hypermarketul detine un loc de frunte.
O cincime din cumparatorii de papetarie si rechizite prefera en-gross-urile (ca Selgros, Metro) si hypermarketul (cum sunt Cora si Carrefour), iar aproape 12% dintre cumparatori apeleaza la comanda prin furnizori, arata un studiu calitativ realizat de IdeaPlus la nivel national pentru piata de papetarie si rechizite in care au fost incluse atat persoane fizice cat si juridice.
Iar motivele sunt usor de gasit: cumparatorii se indreapta, in general, catre centrele care au o oferta bogata, fie ca e vorba de librarii din centrul orasului, hypermarketuri sau retele de tipul Diverta sau Humanitas. Si asta pentru ca librariile traditionale, de cartier, “pot oferi doar un numar redus de produse”, spune Silviu Lupescu, director general al editurii Polirom. Clientii cauta asadar alte locuri pentru a-si face cumparaturile, deci librariile devin nerentabile.
Migratia clientilor mai are o explicatie, care tine de trecut: fostele centre de librarii judetene “nu au adoptat o strategie de dezvoltare a afacerii, preferand sa nu investeasca in modernizarea spatiilor detinute”, spune Adrian Dinu, coordonatorul retelei de librarii Humanitas. Ba mai mult, proprietarii fostelor librarii prefera sa inchirieze spatiile unor firme cu diverse domenii de activitate. In acest moment, majoritatea librariilor traditionale au disparut, sau in cel mai bun caz, “vand carti in virtutea unei inertii, alaturi de papetarie, jucarii si multe alte tipuri de produse cu care nu au nimic in comun”, mai spune Adrian Dinu.
Nu exista nici o statistica referitoare la numarul de librarii de la nivelul intregii tari, spune Doina Marian, directorul Asociatiei Editurilor din Romania. La inceputul anilor ””””90, librariile s-au constituit in retele care purtau, generic, numele de “centre de librarii”. Majoritatea s-au privatizat prin metoda MEBO, dar pentru ca nu au facut investitii, nu si-au recrutat specialisti si nici nu s-au adaptat la o epoca a competitiei crescute au inceput, pe rand, sa dispara. In tara mai sunt acum circa 8-9 centre de librarii – unul dintre supravietuitori e centrul din judetul Neamt, care functioneaza, sub numele Bibliopolis, ca societate cpmerciala. Reteaua Bibliopolis are acum, in intregul judet Neamt, 12 librarii, fata de cele 15 de la inceputul anilor ””””90.
Dar fenomenul disparitiei librariilor de cartier nu este specific romanesc, spune Silviu Lupescu de la Polirom. In mai toate metropolele librariile de cartier dispar, iar spatiul isi schimba destinatia. Fenomenul e firesc, pentru ca “libraria nu e nici biblioteca, nici muzeu – ea trebuie sa vanda”, crede Lupescu.
Inseamna asta ca vom ramane fara librarii? Nu. Sunt unele care au reusit sa-si mentina vanzarile prin politici adaptate la piata – “putine, ce-i drept”, spune Lupescu, care califica drept “nesemnificative” vanzarile de carte Polirom facute prin intermediul librariilor de cartier. Daca luam exemplul Bucurestiului, Polirom are aici 60 de puncte de vanzare, iar dintre acestea doar 5-6 sunt librarii de cartier. In alte orase “situatia e si mai trista: in unele orase nici nu mai exista librarii”, spune Lupescu.
Iar supermarketurile nu sunt singurii competitori ai librariilor traditionale; Internetul absoarbe si el clienti care aduc, acum, “circa 10-15% din vanzarile unei edituri mari”, precizeaza Lupescu.
Dar nu numai Internetul roade din vanzarile librariilor. La Carrefour, numai produsele de papetarie reprezinta “aproximativ 1,34% din volumul anual al vanzarilor”, spune Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour. Cifra de afaceri inregistrata de Carrefour in 2004 a fost de 220 de milioane de euro, ceea ce inseamna ca papetaria vanduta a fost in valoare de aproape 3 milioane de euro. In timpul unei perioade de varf pentru aceste produse “papetaria poate ajunge la aproximativ 3% din totalul vanzarilor”, adauga Andreea Mihai.
Acelasi studiu arata ca si supermarketurile – ca Mega Image, La Fourmi, Univers””””all sau Artima – afecteaza librariile prin raioanele de papetarie si rechizite, a caror suprafata este, cel mai adesea, marita sau micsorata in functie de sezon. Astfel, in perioadele de varf – toamna, mai ales – spatiul la raft ocupat de papetarie sau rechizite este mai mare decat restul anului, dupa acelasi tactica folosita in cazul produselor specifice sarbatorilor de iarna.
Insa “cel mai important inamic al librariilor clasice ramane incapacitatea lor de a se face remarcate”, spune Mihai Dumitrescu. In vreme ce canalele concurente – distribuitori, supermarketuri, hypermarketuri – comunica prin mailing, internet, radio si presa, librariile comunica doar in propriul spatiu. Si aceasta comunicare este “total neprofesionista”, considera Mihai Dumitrescu, care da ca exemplu printuri A4 cu preturi sau reduceri sezoniere ori, “mai rau, coli scrise de mana cu carioca”. Motiv pentru care, in librarie, doar 2% dintre subiectii studiului sunt real influentati de reclama din spatiul respectiv. Mai mult, cei 2% sunt convinsi mai degraba de “produsul expus, decat de reclama”.
Daca internetul mananca din vanzarile de carte, pentru piata produselor de papetarie si rechizite sunt evidente doua tendinte la fel de nefaste pentru librarii. Pe de o parte, consumul de produse este transferat catre consumul de servicii ce inglobeaza produsele – cazul firmelor de distributie. Pe de alta parte, este tot mai vizibila preferinta pentru cumparaturi cumulate din hypermarket, care se promoveaza mai ales prin conceptul “tot ce doresti intr-un singur loc”.
Ori cele doua fenomene au prins “librariile complet nepregatite pentru o lupta concurentiala”, explica Dumitrescu de la IdeaPlus – atat din punct de vedere al promovarii, dar si al ofertei si al politicii de mercantizare (aranjarea marfii la raft).
Ca urmare, nu e de mirare ca doar 6,5% dintre cumparatorii intervievati au declarat la iesirea din librarie ca au fost influentati de reclama de la locul vanzarii, in timp ce pentru o treime a contat marca iar pentru mai mult de 40% pretul.
Ce a oprit timpul in loc in librarii? Nici librarii, nici furnizorii, nu-si promoveaza in nici un fel produsele, spun analistii. Dezinteresul ar putea avea o explicatie “in valorile extrem de mici ale cosului de cumparaturi si in frecventa modesta a vizitelor in librarie”, spune Mihai Dumitrescu. Majoritatea covarsitoare a respondentilor studiului IdeaPlus (54%) nu fac cumparaturi mai mari de 10 lei noi la o vizita, iar cei mai multi dintre clientii librariilor nu cumpara decat o data (23%) sau de doua ori pe luna (26%).
Iar lipsa clientilor e primul si cel mai sigur pas spre faliment. In aceste conditii, ce-ar fi de facut? Humanitas marseaza pe “incantarea” clientilor – pentru ca “un client incantat, va reveni intr-o librarie ca sa cumpere din nou”, spune Adrian Dinu. Pentru asta, clientul trebuie sa gaseasca ceea ce cauta, produse bine aranjate, “librari pregatiti si pasionati, care pot oferi informatii competente”. Nu este de neglijat locatia in sine a librariei, designul interior, semnalistica, ambientul muzical.
In plus, pentru atragerea clientilor, librariile ofera si servicii conexe, intre care se numara prezenta, in spatiul librariei, a unui loc “in care se poate savura o cafea sau un ceai”. Desi specializata pe vanzarea de carte, reteaua Humanitas se adreseaza unui public larg: elevi, studenti, profesori, parinti, turisti, pasionati de diferite domenii.
Reteaua de librarii Humanitas a fost creata din nevoie. Editura omonima si, mai tarziu, editura educationala cu acelasi nume, au dezvoltat reteaua de librarii pentru a avea puncte de desfacere a marfii. Acum sub marca Humanitas functioneaza 13 librarii, o librarie viruala, doua librarii estivale (la Vama Veche si Neptun) si un depozit en-gross de difuzare in Bucuresti.
Un cuvant greu de spus are in piata si Diverta, divizia de retail a grupului RTC, care are o retea nationala cu aproximativ 80 de magazine care sunt ceva mai mult decat librarii: in afara carte si papetarie, reteaua are produse multimedia: muzica, film, video. In ciuda diversitatii, in 2004 Diverta de-abia a ajuns la break-even (profit operational zero), cu venituri de 20 milioane euro. Asa ca, pentru mai multa “forta”, Diverta a cumparat integral la mijlocul lunii Best Computers (care detine un lant de 11 magazine IT, localizate mai ales in Bucuresti) si 60% din Best Distribution, importator si distribuitor de jocuri si console.
In aceste conditii, falimentul inertelor librarii de cartier pare inevitabil. Singura sansa ar fi ca proprietarii librariilor – dar si importatorii si producatorii locali – sa-si schimbe perspectiva. Pentru primii, inchirierea sau subinchirierea spatiului a devenit alternativa salvatoare, iar reteta dse aplica in toata tara.
Pentru furnizori situatia e chiar mai complicata. Canalele alternative – firmele de distributie, retelele cash&carry, de hyper si supermarketuri – inseamna volume mari de vanzari, profituri mai mici, calitate si constanta in productie. Drept urmare, spune Dumitrescu, “vor supravietui cu succes doar mari marci in domeniu, ca EuroDoc sau Schneider, care au strategii de comunicare” atat in mass-media, cat si la locul vanzarii, la concurenta cu branduri ca Parker, pentru care constituie un avantaj vanzarea prin retele de hyper sau supermarket sau distribuitori directi. Desi nu exista, deocamdata, nici macar zvonuri in acest sens, perspectiva intrarii pe piata a unor retele de librarii multinationale face si mai sumbru viitorul micilor librarii de cartier si a furnizorilor lor traditionali.
Libraria de cartier e, fara indoiala, o specie pe cale de disparitie. N-a invatat inca sa lupte cu inamicii care i-au invadat teritoriul: librariile nou-aparute, magazinele universale, distribuitorii de papetarie, internetul. Insa poate ca nu e inamic mai mare al librariilor de cartier decat propria lor stare de paralizie. Cele mai multe vor muri, dar cateva vor gasi repede un leac pentru supravietuire.
-
FRANCIZE: Caut firma de inchiriat
Ani de zile, ideea de franciza in Romania a fost asociata cu McDonald””””s, Coca Cola, KFC sau Germanos. Marci care au adus la noi gustul afacerilor unde intri doar cu banii, nu si cu vreun plan solid de afaceri. Lectia a fost repede invatata de afaceristii romani, care au pus pe picioare branduri francizate acum pe piata romaneasca mai ceva decat cele straine. Acum, viitorii francizati pot alege de la a cumpara “la cheie” afaceri mici, gen patiserii sau spalatorii auto, pana la benzinarii, care vor fi poate cea mai importanta miza a pietei in urmatorii doi-trei ani.
Moda francizarii benzinariilor romanesti a aparut in Romania cu trei-patru ani in urma, o data cu Rompetrol, Lukoil, Shell si OMV. Cu toate ca apucasera sa introduca acest sistem, retelele cu pricina au pastrat majoritatea benzinariilor in administrare proprie. Mai precis, peste 70% din benzinariile de pe piata sunt in administrare COCO (Company Owned Company Operated). Dar lucrurile au inceput sa se schimbe. “In trei ani, peste 90% din retelele nationale de benzinarii din Romania vor fi operate in sistem de franciza sau de parteneriate locale”, declara pentru BUSINESS Magazin Razvan Blid, consultant al companiei CHR Consulting.
Trebuie sa tinem cont insa si de faptul ca tendinta urmatorilor ani este ca numarul benzinariilor de pe piata sa creasca semnificativ. “In Romania, gradul de motorizare e mai mare decat in sudul continentului, dar de trei ori mai mic decat in Vest. Noi avem 186 de masini la mia de locuitori, in vreme ce Europa Occidentala are 503. In Romania mai e loc de inca 2.000-3.000 de statii de benzina – ca sa va dati seama de amploarea cu care creste piata”, spune presedintele grupului Rompetrol, Dinu Patriciu. Iar primele doua companii de pe piata, Petrom si Rompetrol, sunt tentate de benzinariile noi pentru francizare.
In fond, metoda este profitabila pentru toata lumea. “Tendinta e de a da in franciza sau de a incheia un parteneriat cu un operator, deoarece asa este mai profitabil pentru compania-mama, dar se va pune mai mult accent si pe serviciile adiacente din benzinarii”, spune consultantul. Desi in ultimul timp majoritatea statiilor ofera clientilor mai mult decat benzina – servicii de spalatorie auto, magazine, cafenele – francizarea va determina o si mai buna orientare catre client. “Profitul majoritar din vanzarea benzinei va merge tot la compania petroliera, iar francizatul isi va dezvolta un adevarat punct de utilitati in benzinarie, din care va obtine cel mai mare profit”, spune Razvan Blid.
Benzinariile particulare care nu fac parte dintr-o retea se pot astfel dezvolta folosind know-how-ul si numele unei retele cunoscute, care se va si implica in vizibilitatea statiei. “Prin programul Partener, o serie de benzinarii particulare sunt aprovizionate exclusiv cu carburantii companiei, sunt modernizate si dotate cu semnalistica moderna. Pentru fiecare statie, investitia este de 100.000 euro”, au comunicat reprezentantii companiei Rompetrol pentu BUSINESS Magazin. Grupul intentioneaza ca, pana la sfarsitul anului, sa existe circa 200 de statii Partener in Romania, iar la sfarsitul lui 2006 peste 300. “Deja avem 67 de statii modernizate si functionale, iar extinderea programului vizeaza si Republica Moldova, Bulgaria si Ungaria”, spun reprezentantii companiei Rompetrol, care intentioneaza sa atinga o cota de 15% din piata vanzarii de carburanti pana la sfarsitul acestui an.
Piata potentialilor benzinari-francizati a capatat insa avant o data cu decizia proprietarilor Petrom de a da in operare reteaua de benzinarii. Faptul ca termenele de predare a stafetelor nu au termene departe in timp, ci sunt programate pentrru urmatorii doi ani presupune o schimbare din temelii a structurii pietei. Mai precis, francizarea retelei Petrom va insemna francizarea a 45% din piata de vanzare a benzinei. “Partenerul sau dealerul selectat va gestiona statia preluata pentru si in numele Petrom, in schimbul unui comision. El va angaja personalul statiei si va urma cu strictete regulile impuse de noi”, lansa cu cateva luni in urma ideea Werner Schinhan, directorul general executiv adjunct al Petrom-OMV.
Anuntul a trezit interesul pietei, astfel ca se anunta un concurs serios pentru miza preluarii benzinariilor Petrom in sistem Full Agency. Pana acum, Petrom a primit deja peste 2.500 de cereri din toata tara, precizeaza reprezentantii Petrom. Oricum, cel putin in 2005, cei mai multi dintre doritori nu vor avea castig de cauza, deoarece pana la sfarsitul anului, Petrom doreste sa introduca noul concept doar la 20 de benzinarii. Pana in 2008 insa, “circa 300 de statii de distributie vor functiona la nivel “premium”, pe baza unui “concept inovator de comercializare”, mai spun reprezentantii Petrom.
Ratiunea de la baza acestei decizii este, bineinteles, profitabilitatea. O benzinarie Petrom este de doua ori mai putin profitabila decat una OMV. Mai precis, vinde intr-un an doar 4,7 milioane de litri de carburanti, fata de o benzinarie OMV, care are o medie de 7,9 milioane de litri, arata un studiu Datamonitor, publicat in Energy Business Review. Asta desi Petrom produce 220.000 de barili de petrol zilnic, aproape dublu comparativ cu OMV. “Printr-o implicare mai redusa in administrarea zilnica a statiilor se deblocheaza mai mult timp si mai multe resurse pentru administrarea intregii retele”,arata studiul Datamonitor. Costurile pentru preluarea unei francize Petrom vor varia intre 15.000 si 30.000 de euro, iar francizatul trebuie sa aiba experienta in comertul cu amanuntul. Angajatii Petrom se pot lansa acum lejer in afaceri, deoarece pentru ei suma de intrare e redusa la jumatate.
Brandurile romanesti care se dezvolta sub franciza acopera insa si alte segmente din piata. In medie, in fiecare an sunt francizate patru sau cinci marci romanesti, arata un studiu al CHR Consulting privind piata francizei in 2005. Momentan, din 170 de francize prezente pe piata, 38 sunt romanesti. Cele mai multe francize sunt americane (43), urmate de cele romanesti, apoi de cele din Italia (21) si Franta (18), se arata in studiu.
Cele mai multe francize romanesti apar in domeniul fast-food, al barurilor si restaurantelor (Turabo Café, Bella Italia, Gogoasa Infuriata, La Mama), al articolelor vestimentare (TinaR), al presei (Rodipet, AccesPress sau Ziua), in IT (Depozitul de Calculatoare), sport (Fitness Academy) sau distractie (Citypaintball).
Pretul pare a fi unul din cele mai atractive elemente ale unui francize romanesti. “Costurile de achizitionare sunt de maxim 20.000 de euro, indiferent de profilul ales, se practica discounturi, taxa pe franciza nu este practicata decat de putini francizori, iar cand se practica este mica”, spune Eugen Driga, reprezentant Franchise Business&Brokeraj. Sunt insa si exceptii. De exemplu, pentru a deschide o cafenea Turabo, un investitor va achizitiona franciza cu 115.000 euro (cu tot cu TVA), dincolo de investitia pe care o va face pentru achizitionarea spatiului, preferabil central, spune Niculescu Tudor Dragomir, directorul general al Turabo Café.
El explica insa ca un pret mai mic l-ar fi determinat poate pe francizat sa nu respecte intocmai standardele ridicate impuse de francizor. Desi franciza e scumpa, cafeneaua “vinde”. “La sfarsitul acestui an, Turabo Café va opera sase cafenele – trei in Bucuresti si cate una in Iasi, Brasov si Timisoara”, spune Niculescu Tudor Dragomir.
La polul opus, cu conditii avantajoase, tipice brandurilor romanesti, se afla tanara echipa care a lansat in Romania jocul de paintball. “Franciza costa 5.000 de euro si cuprinde echipament complet pentru deschiderea terenului, precum si tot know-how-ul aferent. Francizatul mai trebuie sa plateasca 5% din cifra anuala de afaceri drept redevente”, spune Mihai Voiculescu, directorul financiar al Fun Sport Entertainment.
Un element de noutate in oferta acestora este faptul ca, o data cumparata o franciza Citypaintball, francizatul are exclusivitate in judetul in care e amplasat terenul. “Cu doua saptamani in urma s-a deschis prima franciza Citypaintball in Alexandria si suntem in discutii cu inca cinci judete pentru definitivare”, spune directorul financiar al Fun Sport Entertainment, firma care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 3 miliarde de lei si 10.000 de clienti.
Deocamdata insa, piata e dominata de marci francizate straine. Cea mai extinsa, Fornetti-Masterfrancizat Romania, vine din Ungaria si are peste 300 de francize vandute – mai multe decat McDonald””””s, deoarece costurile pentru un punct de comercializare Fornetti sunt de 10-15.000 de euro, iar pentru McDonald””””s de la 20.000 de euro. Iar oamenii de afaceri romani vor sa investeasca putin sau foarte putin pentru deschiderea unui magazin in franciza. Principala problema a intreprinzatorilor este, previzibil, lipsa mijloacelor de finantare.
“Piata bancara si-a diversificat oferta, dar nu atat de mult incat sa avem un produs bancar destinat francizei. Partea buna e ca acum accesul la creditele de investitii, linii de credit, leasing este relativ facil ” , comenteaza Razvan Blid. Cu alte cuvinte, sansele de a obtine finantare sunt mari daca exista un istoric al firmei francizatului sau daca exista garantii reale, in cazul firmelor mai nou infiintate. In Franta, de exemplu, francizatul poate sa detina doar 30% din suma necesara si primeste credit fara probleme. In Romania, multe banci refuza sa finanteze o franciza, deoarece este vorba despre un start-up, se plang francizatii. Iar daca o franciza minima costa 500 de euro (pentru o agentie imobiliara), maximul ajunge la 2 milioane de euro pentru servicii hoteliere.
Dar, desi preturile pentru afilierea unui hotel romanesc la un lant hotelier international sunt mari, piata este in crestere si pe acest segment. ” In momentul de fata, in Romania sunt francize Best Western, Golden Tulip, Howard Johnson, Ramada. Celelalte hoteluri internationale practica in majoritate contracte de management, ceea ce estimam ca se va intampla si in cazul putinelor proprietati foarte mari aflate in proiect, cum ar fi Hyatt, Kempinsky, Novotel, Sheraton, NH”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Paul Marasoiu, presedinte al Peacock Hotels/Global Hotel Management. Printre marcile francizate in Romania se afla asadar si Cendant Corp (prin Best Western si Ramada), lantul hotelier international cu cele mai multe francize vandute in lume, conform datelor furnizate de Peacock Hotels.
Si totusi, de ce franciza? Dorinta de a nu pierde banii investiti este principala atractie a oamenilor de afaceri catre francize. “Cand pe o piata intra un nou-venit, concurenta tinde sa il anihileze. Cand insa magazinul cel nou pune o firma cu numele unui brand foarte cunoscut publicului, se poate pune problema de <care pe care>”, spune Razvan Blid. Riscul de nereusita este astfel mai mic. “Daca ai sprijinul unei companii cunoscute, sansele de succes sunt de 95%, iar riscul de 5%, fiindca riscurile cele mai mari sunt asumate de francizor”, spune Doru Prioteasa, manager Astarte si Extyn Romania, francizele a doua marci – una frantuzeasca, de accesorii, cealalta italiana, de imbracaminte.
Extinderea prin franciza presupune insa si unele riscuri. In primul rand, pentru francizor exista riscul ca partenerul sa foloseasca experienta si know-how-ul obtinute pe perioada francizei pentru a pune bazele unei companii concurente. Unele contracte stipuleaza, pentru evitarea acestei situatii, o clauza de neconcurentialitate, care acopera atat perioada derularii contractului, cat si perioada de dupa, timp de cinci ani. Din punctul de vedere al francizatului, dezavantajele ar fi taxele de franciza si posibilitatea redusa de a schimba specificul firmei pe durata derularii francizei, deci inflexibilitatea contractului de franciza. In plus, francizatul nu are posibilitatea de a-si pune in practica propriile idei decat in masura in care acestea sunt in concordanta cu cele ale francizorului.
Daca ritmul de pana acum se va mentine, specialistii estimeaza ca in 2008 vor fi 400 de marci francizate in Romania. Si daca apar obstacole insa, tot atatea vor fi, pentru ca piata romaneasca e departe de a-si fi epuizat apetitul pentru numele sonore.
-
BANCI: Vreti credit din Austria?
Aproape nici o banca nu mai vinde credite in valuta, odata cu intrarea in vigoare a noilor masuri ale BNR pentru limitare a imprumuturilor in moneda straina. Va disparea acest tip de imprumut cu totul? Nici pe departe, spun bancherii, care cauta acum variante de a depasi situatia dificila in care s-au trezit ca peste noapte. Dar ce pot ei face acum?
Solutii exista, iar bancherii nu vor ezita sa le aplice. “Vom adopta acele masuri si politici care sa ne permita continuarea creditarii in moneda sau monedele pentru care va exista cerere pe piata”, este raspunsul ferm pe care il da presedintele HVB Bank Romania, Dan Pascariu, intrebat de BUSINESS Magazin in ce situatie se afla banca pe care o conduce dupa ce normele bancii centrale pentru restrictionarea creditarii in valuta au intrat in vigoare. HVB Bank Romania este una dintre bancile romanesti cele mai cunoscute atunci cand vine vorba despre credite in valuta.
Banca, ce face parte din grupul austriac BankAustria Creditanstalt, dispune – ca si celelalte banci cu actionari straini – de fonduri in valuta ieftine, direct de la banca mama. Lucru care i-a permis sa aiba, in decursul timpului, credite in valuta cu dobanzi mai mici decat multi dintre concurentii sai. Si, ca urmare, un portofoliu bogat de credite in valuta.
Odata ce normelele bancii centrale pentru restrictionarea creditelor in valuta au fost adoptate, si austriecii de la HVB, dar si toti ceilalti bancheri s-au trezit ca peste noapte ca nu mai pot vinde astfel de credite. BNR impune acum bancilor sa nu mai vanda credite in valuta decat in limita unui plafon de 300% fondurile proprii (constituite din capitalul social, plus rezerve).
Reglementarile mai prevad ca procentul sa fie respectat atât la nivel individual, cât si la nivel consolidat, corespunzator activitatii desfasurate pe teritoriul României. Bancile care au depasiri ale procentului prevazut se vor incadra in limita intr-o perioada ce va fi stabilita de BNR, in functie de scadentele contractelor de credit valabile la 26 septembrie, data intrarii in vigoare a normelor. Limita nu include si expunerile din credite in valuta acordate acelor clienti ce obtin venituri in moneda in care se imprumuta.
Cu exceptia catorva banci – printre care cele mai avantajate par a fi, la prima vedere BCR si CEC – bancherii au depasit insa deja plafonul stabilit de BNR.
Si atunci, ce se va intampla – vor stopa bancherii cu totul creditarea in valuta? Ca si Pasacriu, si ceilalti bancheri spun ca nici nu se poate pune problema. In conditiile in care, la jumatatea anului, mai bine de 60% din totalul imprumuturilor erau denominate intr-o moneda straina, reprezentantii bancilor spun ca nici nu se gandesc sa renunte la o afacere profitabila.
“Daca romanii cer credite in valuta, noi cum sa nu le oferim?” este intrebarea retorica cu care raspund. Si totusi, cum o vor mai putea face, daca si-au depasit deja plafonul impus de BNR?
Variante sunt, si chiar si guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu, vorbeste despre una dintre ele. Cand a anuntat adoptarea noilor reglementari, Isarescu nu a exclus posibilitatea ca bancile cu actionari straini sa aleaga transferul unei parti din portofoliul de credite in valuta catre bancile mama.
Altfel spus, bancile cu actionari straini ar putea vinde credite in valuta clientilor romani, persoane fizice sau companii, direct de la banca mama, astfel incat creditele sa figureze in contabilitatea ei. In acest fel, ele ies de sub incidenta normelor BNR. De asemenea, bancile subsidiare ar putea acorda credite si in alte tari in care isi desfasoara activitatea grupul din care fac parte, in conditiile in care normele de creditare sunt mai flexibile.
“Ne gandim deja la aceasta varianta foarte serios; am discutat deja cu actionarii nostri posibilitatea de a transfera o parte din portofoliul de credite in valuta la ei”, spune reprezentantul uneia dintre cele mai importante banci romanesti. Totusi, admite el, acest transfer este o varianta pertinenta mai mult in cazul imprumuturilor de valoare mare, acordate companiilor. In cazul creditelor de retail, lucrurile sunt ceva mai complicate, “dar nu imposibile”, pentru ca sunt in cea mai mare parte credite de valoare mica si in numar mare.
Totusi, exista bancheri care spun ca, in extremis, si asta este o varianta pe care o iau in calcul. “Este vorba, pana la urma, de dezvoltarea unor canale de vanzare mai bune decat pana acum pentru creditarea romanilor direct din strainatate”, spune un alt bancher.
Clientii ar urma sa mearga la banca din Romania, sa isi depuna dosarul de credit aici, sa le fie analizat dosarul si, in cazul aprobarii, sa fie trimis mai departe, la banca mama. Inregistrarea imprumutului se face la banca din strainatate, dar clientul ramane sa tina legatura cu banca din Romania. Cel putin teoretic, pentru ca logistica este, in practica ceva mai complicata, si aduce si un cost suplimentar pentru banca de aici si, implicit, pentru clientul final.
Credite din strainatate se pot lua insa si in prezent. Reglementarile BNR permit deja, spune Calin Pop, directorul de comunicare de la ING Bank, contractarea unor imprumuturi in valuta din afara tarii, “insa ele nu sunt atat de atragatoare pe cat s-a sugerat in presa”. Si asta pentru ca exista cadre legislative si criterii de eligibilitate specifice fiecarei tari, astfel incat nu orice roman se poate califica pentru un credit in strainatate. “La ING nu a existat pana in prezent vreo astfel de cerere”. Teoretic este posibil un astfel de transfer, spune Pop, “insa in cazul nostru toate imprumuturile clientilor de retail vor fi contabilizate in continuare in portofoliul local”.
Vanzarea creditelor direct din strainatate presupune, totusi intotdeauna “existenta unui agent local pentru evaluarea si stabilirea garantilor”, atrage atentia si Rasvan Radu, presedintele UniCredit Romania. Cereri de credite direct din strainatate exista si acum, spune Radu, “in special in cazul sindicalizarilor pentru credite mari”. Transferul creditelor catre banca mama se poate face, spune el, “preponderent a cele acordate corporatiilor mari, si mai putin in cazul celor de retail”. Pentru bancherul de la Unicredit “nu este prima optiune”, mai ales ca din estimarile de pana acum “vom continua creditarea in valuta, banca fiind sub plafonul de 300%”.
“Mutarea” creditelor in valuta la banca mama este o varianta fezabila si in viziunea bancherilor de la Raiffeisen Romania, ce fac parte din grupul austriac Raiffeisen International Bank-Holding. “Daca pentru un client, aceasta este o varianta legala, atunci de ce nu?”, se intreaba retoric presedintele bancii, Steven van Groningen. Si totusi, spune si el, fezabil ar fi mai degraba pentru creditele corporate, pentru ca “in cazul persoanelor fizice este mai complicat”.
Oricum ar fi, insa, nici bancherii de la Raiffeisen nu se gandesc sa sisteze creditarea in valuta. “Pana una alta, trebuie sa ne regandim strategia pentru valuta”, dar Raiffeisen mai are, potrivit presedintelui bancii, “ceva loc de manevra”. Groningen – ca si ceilalti bancheri – spune insa ca aceasta “regandire” a creditarii in valuta va aduce o crestere a costului valutelor, pentru ca “in anumite cazuri dobanzile vor creste”.
Si francezii de la BRD vor continua sa vanda credite in valuta, pentru ca, asa cum spune presedintele bancii, Patrick Gelin, banca nu are dificultati in respectarea plafonului impus de BNR. “Vom continua sa acordam finantari in valuta, insa poate intr-un mod mai selectiv “, adauga el. Si bancherul francez admite ca “este perfect posibil ca aceasta reglementare sa fie evitata transferand creditele in strainatate”, apreciind ca ar fi fost preferabil sa fie stabilita o limita a ritmului de crestere pentru creditele in valuta.
Cele mai afectate de urmarile masurilor adoptate de banca centrala vor fi, in opinia vicepresedintelui de la Volksbank, Gerald Schreiner, intreprinderile mici si mijlocii. Si el vorbeste despre o crestere a costurilor pentru creditele in valuta, argumentand ca masurile BNR vor crea, pe piata, o concurenta neloiala. “Doar 4-6 banci mai au acum marja de manevra”, spune el, argumentand ca “in final, doar dobanzile vor creste, dar creditele nu vor fi stopate”. Credite in valuta se vor mai da, de cele cateva banci ce mai au marja de manevra, sau de alte institutii financiare care nu intra sub supravegherea bancii centrale: consumer finance, leasing etc. Astfel ca in piata se va crea o concurenta inegala, iar cei care vor avea puterea, nu se vor sfii sa creasca costurile, spune Schreiner.
“Vom incerca sa ne crestem capitalul social pentru a continua creditarea in valuta”, explica Schreiner, subliniind ca “vom merge si pe o strategie agresiva de promovare a creditelor in lei”. Si el crede ca o parte dintre banci ar putea sa-si mute portofoliul de credite in valuta la bancile mama, dar “pentru noi e mai simplu sa ne crestem capitalul”. In opinia sa, o banca prezenta in Romania “trebuie sa-si desfasoare activitatea aici, nu sa devina doar un ghiseu de vanzare pentru actionari”.
Pana la urma, insa, totul tine de un calcul simplu, pentru bancheri: varianta mai ieftina pentru ei, va fi si “varianta castigatoare”.
“In ultima instanta, bancile analizeaza costurile diverselor optiuni pe care le au”, spune Dan Pascariu. Intre varianta de a nu mai acorda deloc credite in valuta si cea de a transfera o parte din creditele in valuta pentru a putea continua aceasta creditare, “fara indoiala ca am alege-o pe cea de-a doua”.
In plus, nici perspectiva pierderii unei cote de piata, in eventualitatea acestui tip de transfer nu mai este atat de importanta, in opinia bancherului de la HVB. “Stiu ca BNR spera ca acest lucru nu se va realiza intrucat bancile sunt foarte preocupate de cota de piata, de clasamente etc”. Totusi, chiar daca perspectiva este reala,”intr-o situatie precum cea de acum prioritatea numarul unu este totusi profitabilitatea”. Astfel ca, “daca se va dovedi in final ca este mai profitabil sa transferam din credite in alta parte a grupului, tinand cont inclusiv de aspectele tehnice si de costuri”, spune Pascariu, “o vom face!”.
-
ENERGIE: Se cumpara ineficienta
Investitia initiala poate fi chiar zero. Capitalul se va aduna in timp si e sigur ca veti putea trai din asta. Cel putin asta sustine Catalin Dragostin, un expert in energie, care, in urma cu aproape zece ani, se hotara sa faca pionierat in Romania, cumparand ineficienta. Sau vanzand eficienta. Depinde cum priviti lucrurile.
Practic, astfel ar putea fi rezumat si conceptul de business al companiei condusa de Dragostin – Energy-Serv -, dar si al celorlalte doua companii de tip ESCO (“Energy Service Company”) existente in Romania la ora actuala. Ce fac ele, de fapt? Ofera servicii de eficienta energetica, mai exact asigura reducerea cheltuielilor clientului la acest capitol, oferindu-i si consultanta, solutii financiare si chiar finantare.
De cealalta parte, clientul – public sau privat – plateste timp de cativa ani companiei ESCO investitia facuta de aceasta (daca e cazul), la care se adauga un procent insemnand profitul, totul exclusiv din suma economisita datorita serviciilor acesteia.
Conceptul de ESCO s-a nascut in Marea Britanie acum mai bine de 100 de ani, a traversat oceanul in SUA sub denumirea de “Third Party Financing” (“Finantare Prin Terti”) si s-a intors pe batranul continent in multiple variante. In Romania, companiile ESCO activeaza deocamdata doar in sectorul industrial, iar numarul acestora e mult sub media de 10 inregistrata la nivelul tarilor din Centrul si Vestul Europei. Asta fara sa mai aducem in discutie cazul Frantei – unde exista peste 20 de astfel de companii – sau cel al Italiei, cu mai bine de 50.
Desi nu mai reprezinta o noutate, sistemul ESCO a fost greu asimilat in tarile din fostul lagar comunist, si asta mai ales din cauza falimentelor, a privatizarilor dificile si intarziate, precum si a schimbarilor bruste de pe piata de desfacere din zona, care au lasat multe companii cu productii pe stoc.
“ESCO nu-si poate asuma riscuri, pentru ca e ca o banca in stil deosebit”, spune Sorin Birsan, director de autorizari la Agentia Romana pentru Conservarea Energiei (ARCE). Mai exact spus, nici o companie de tip ESCO nu va lucra cu societati aflate in curs de privatizare la care statul mai detine actiuni sau care sunt ineficiente. Totusi, odata ce piata a depasit acest stadiu, ESCO devine o adevarata industrie, sustin cunoscatorii. “Companiile fac sute de milioane, nu e caritate”, spune pe un ton transant si Jozef Herzl, specialist in eficienta energetica la firma belgiana de consultanta TPF si expert PHARE intr-un proiect de popularizare a conceptului de eficienta energetica in Romania. In opinia sa, Romania ar avea nevoie de cel putin 40 de astfel de companii – cate una in fiecare judet.
Iar entuziasmul sau este impartasit si de catre Catalin Dragostin, care este de parere ca, la nivelul intregii tari, 100-200 de ESCO ar putea obtine profituri considerabile, fara a desfasura alt gen de activitati.
Aceasta nevoie acuta a pietei de companii care sa cumpere ineficienta energetica are o explicatie cat se poate de simpla: Romania nu e nici pe departe un consumator eficient de energie. Dimpotriva. Actuala infrastructura isi trage “seva” dintr-o perioada in care importurile din Vest erau interzise, in urma unei intelegeri a tarilor din blocul socialist (CAER – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) de a face comert doar in interiorul fostei “Cortine de Fier”.
In aceste conditii, nu e de mirare ca Ministerul Economiei si Comertului a estimat la 30-40% potentialul de economisire in sectoarele economice romanesti, fara a reduce confortul populatiei. Totodata, Strategia Nationala in Domeniul Eficientei Energetice situeaza ambitiile Romaniei pentru perioada 2003 – 2015 la o reducere a nivelului intensitatii energetice primare (un indicator care arata cata energie consuma un stat pentru a produce un euro din PIB) cu 40%, pentru un ritm mediu anual de crestere a PIB de 5,4%.
Iar cum aceste procente nu pot fi atinse fara bani, necesarul de investitii in eficienta energetica a fost estimat la 2,7 miliarde de euro. Piata este mare comparativ cu oferta firmelor ESCO. Inca nu se poate vorbi despre o adevarata concurenta in domeniu, dupa cum subliniaza Florin Pop, manager al EnergoEco din Cluj, infiintata in 2004 prin unirea expertizei firmei clujene EnergoBit cu cea a firmei canadiene Econoler International Quebec. Atunci, de ce exista atat de putine firme in aceasta industrie?
“Noi ne concentram asupra reducerii costurilor, nu asupra cresterii veniturilor, iar costul e un limbaj pe care bancile nu-l prea inteleg”, explica Jozef Herzl de la TPF. Odata ce bariera reprezentata de neintelegerea bancilor dispare, sa vinzi eficienta energetica devine o adevarata afacere. Acest lucru se va intampla peste doi-trei ani, mai ales odata cu aderarea la UE si armonizarea tuturor legilor. “Dar suntem foarte aproape acum, pentru ca bancile sunt gata sa acorde credite pe termen de patru-cinci ani, aceasta fiind chiar perioada de derulare a proiectelor de eficienta energetica”, adauga el.
Si Catalin Dragostin spune ca, in ultimul an, bancile au inceput sa se arate tot mai intersate de astfel de proiecte: “Bancile au acum bani si nu au proiecte, asa ca a inceput competitia pe piata de capital pentru proiecte solide si eficiente. Acum suntem foarte fericiti ca avem o pozitie puternica de negociere cu bancile”. Totusi, lipsa finantarilor nu a fost singurul mare obstacol aparut in scurtul drum al dezvoltarii companiilor autohtone de tip ESCO. “Scepticismul” potentialilor clienti a jucat un rol cel putin la fel de important. “Daca ii transformi clientului pierderea in castig, se simte frustrat daca ii iei apoi din ceea ce a castigat pentru a-ti amortiza investitia”, explica Dragostin.
Dar lucrurile au inceput sa se miste si nici acest obstacol nu va mai sta in picioare mult timp. Sorin Birsan de la ARCE spune ca marii consumatori vor fi obligati sa aiba cate un manager energetic, sa-si faca bilantul energetic la un an de zile si sa-si elaboreze un program propriu de eficienta in acest sens. “Filialele ARCE vor incepe sa centralizeze aceste programe pentru a vedea ce investitii trebuie facute”, adauga Birsan.
Si, pana la urma, acest sistem e tot in interesul consumatorului de energie. Daca in productia industriala cheltuielile cu materia prima reprezinta 50-60% din costuri, iar 20% sunt cheltuielile cu forta de munca, costurile pe linie de energie reprezinta 5% -15%. Nu pare foarte mult, dar “daca reusesti sa reduci asta introducand echipament eficient devii mai competitiv, pentru ca totul se va rasfrange asupra pretului final”, explica expertul belgian de la TPF.
Si cine ar putea spune cu inima impacata ca ar “da cu piciorul” unui beneficiu net de 2,5 milioane de euro, cat a obtinut o rafinarie care si-a vandut ineficienta firmei Energy-Serv, intr-un proiect de doi ani aflat acum in derulare si a carui valoare investitionala se ridica la 600.000 de euro (investitie apartinand integral companiei bucurestene de tip ESCO)? Sau ca nu ar lua in calcul posibilitatea unei reduceri cu 10% a facturii de energie, fara nici un efort investitional (compania farmaceutica Sicomed)?
Recent, Societatea pentru Energie-Generare si Servicii (SE-GES) – o alta companie de tip ESCO infiintata anul trecut de Fondul Romano-American pentru Investitii – a pus in functiune prima centrala de cogenerare (producerea curentului electric si a energiei termice in aceeasi instalatie) din tara, in urma unei investitii de aproximativ 1,3 milioane de euro. SE-GES isi va recupera investitia operand timp de noua ani noua centrala si vanzand catre Sicomed energia electrica si termica produsa.
Peste noua ani, Sicomed va primi cheia centralei. Adrian Ghita, manager de proiecte la SE-GES, spune ca, pana in octombrie 2006, compania intentioneaza sa implementeze cel putin alte trei proiecte energetice in valoare totala de 6 milioane de euro. Aceste proiecte fac parte dintr-un plan finantat de BERD cu 11 milioane de euro pentru dezvoltarea unui sistem prin care consumatorii de energie sa poata opta pentru alti distribuitori de energie decat reteaua nationala.
Si Energy-Serv are in derulare doua proiecte de cogenerare pe care le finanteaza in proportie de 33%. “Tot in zona industriala”, spune managerul companiei romanesti, “pentru ca aici sunt si pierderile (n.r. – de energie) si profiturile mai mari”. Dar Dragostin isi anunta intentia de a extinde aria de interes a companiei: “Vrem s-o luam incet-incet spre termoficare urbana: spitale, scoli, cladiri mari de birouri”.
Companiile ESCO din Romania nu isi asuma mai mult de trei-patru proiecte pe an, dar nici echipele lor nu sunt mai mari de 10 persoane. Din cate spune Dragostin, din 20 de proiecte la care se gandeste, alege 10 la care se uita mai atent, pentru ca, in final, sa opteze pentru cel mult trei. Care este valoarea profitului in aceste conditii? Dragostin e la fel de transant: “E cu mult mai mult decat valoarea investitiei” – lungind mult “u”-ul de la “mult”.
Cu toate acestea, companiile de tip ESCO nu sunt si nu vor fi mult timp la fel de vizibile precum producatorii de energie, mult mai puternici. Jozef Herzl, care a lucrat timp de 20 de ani in productia de energie dar a trecut ulterior de partea cealalta a industriei pentru a vinde eficienta consumatorilor, spune ca “daca intr-un oras sunt doua cladiri frumoase, una este o banca, iar cealalta este un producator de energie”. Pe cand vanzatorii de eficienta au o camera sau cel mult un apartament. Dar tot mai multi inteleg ca nu e suficient sa construiesti noi companii producatoare de energie, pentru ca resursele sunt limitate, ca sa nu mai vorbim de protocolul de la Kyoto, care impune statelor ratificatoare – printre care si Romania – reducerea emisiilor de carbon cu 8%, pana in 2015.
-
Gaseste-mi finantare!
Indemnul pentru gasirea de finantare nu e adresat directorului financiar, ci unui broker. In ultima vreme, serviciile de intermediere financiara au inceput sa se dezvolte si la noi. Si nu costa nimic.
Acum un an, Dan Burla, patronul societatii hunedorene de transport BV Dasler, s-a gandit sa-si extinda afacerea. Avea nevoie de inca vreo cateva camioane pentru transport de marfa “pe extern”. S-a gandit ca nu ar fi rau, mai incolo, sa transforme autogara din centrul orasului Brad, pe care o foloseste pentru transportul de persoane, intr-un complex comercial. Si-a intocmit business planul de extindere si a incepuit sa caute finantare.
Ajuns aici, omul si-a dat seama ca pierde o gramada de timp batand la portile companiilor de leasing pentru a le convinge sa finanteze achizitia de camioane. “Mi-am dat seama ca daca mai alerg dupa toate astea pe pielea mea, nu mai fac fata. Timpul meu costa bani, nu am timp sa stau la negocieri si nici nu are rost”, spune Burla. Asa ca a apelat la serviciile unui broker financiar. “Daca nu gaseam firma de brokeraj, renuntam. Acum, se ocupa ea de la A la Z de tot ce e nevoie pentru a obtine finantare”, adauga el. BV Dasler are o cifra de afaceri de 80 de miliarde de lei pe anul trecut si opereaza in prezent 70 de autovehicule pentru transport de persoane si 12 pentru transport de marfa.
Dar nu numai micii intreprinzatori apeleaza la brokeri pentru a atrage finantari, ci si companiile mari. Ca sa-si asigure finantare pentru achizitia flotei de vehicule necesara la programul “Cornul si laptele”, producatorul de lactate LaDorna a apelat la serviciile companiei ILD Financial Brokerage.
Intermedierea de contracte de leasing sau de credite a aparut la noi de aproape doi ani intr-o forma incipienta, dar de abia de anul trecut afacerile brokerilor de credite, leasing si alte servicii financiare au inceput sa prinda si sa se dezvolte. E o oportunitate pe care unii au intuit-o, anticipand ca va veni vremea ca si piata romaneasca sa ceara astfel de servicii.
ILD Financial Brokerage, compania la care a apelat si Dan Burla pentru intermedierea contractelor de leasing, a reusit, in primele opt luni ale acestui an, sa intermedieze finantari de 8 milioane de euro si estimeaza ca va ajunge la un volum al finantarilor de 10 milioane de euro pana la sfarsitul anului.
Comisioanele practicate sunt in general de 1% din valoarea contractului de finantare. “Sunt insa cazuri, la tranzactiile mari, cand coboram comisionul, in functie de valoarea contractului. S-a intamplat sa cerem si 0,2%”, spune brokerul Bogdan Lupu, directorul general al ILD Financial Brokerage. “In general, nu comisionam clientii, nici furnizorii, ci societatile finantatoare, asa ca serviciile noastre, din punctul de vedere al celui care solicita finantarea, sunt gratuite”.
Schema de functionare a brokerajului de servicii financiare e relativ simpla. Brokerii cunosc oferta tuturor societatilor de leasing sau de credit. In momentul in care apelezi la serviciile lor, ei fac o preanaliza a bilantului companiei solicitante si se adreseaza acelor societati unde sansele de reusita in a obtine finantarea sunt maxime.
Fiindca lucreaza la volum, avand mai multe societati sau solicitanti in portofoliu, brokerii obtin oferte mai avantajoase decat solicitantul obisnuit. De asemenea, ei stiu daca si pana unde vor reduce dobanzile finantatorii, in functie de datele fiecarui solicitant si de marimea contractului. Tot brokerul poate sa iti spuna daca e mai avantajos pentru tine sa apelezi la leasing financiar sau operational, extern sau intern.
Pentru cei care solicita finantari, a apela la brokeri inseamna, prin urmare, a gasi finantare mai rapid si mai avatajos, in timp scurt. “In plus, ei stiu sa negocieze, vorbesc alt limbaj, adaptat la domeniul financiar”, explica Dan Burla de la BV Dasler.
Dar care e avantajul pentru societatile de leasing sau pentru furnizori si dealeri, cei care vand ceea ce brokerii intermediaza, iar societatile de leasing finanteaza? De ce ar lucra un dealer de camioane sau o companie de leasing cu brokerii? Mai ales ca acestea din urma sunt cele comisionate.
“E si in avantajul companiilor de leasing, din mai multe motive”, crede Cornel Coca-Constantinescu, presedintele Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR). “Produsele financiare sunt in marile orase, dar solicitanti sunt peste tot in tara. Succes au brokerii care activeaza pe plan local si reusesc sa faca aceasta legatura”. In plus, societatile de leasing scapa de o corvoada, anume de urmarirea clientului si a derularii contractelor. “Brokerul e mai aproape de client decat agentul de leasing”, afirma Constantinescu.
In general, societatile de leasing au trei canale de vanzare a produselor financiare: propria forta de vanzare, dealerii produselor finantate si brokerii. In cazul in care apeleaza la acestia din urma, chiar daca plateste comision, societatea de leasing scuteste eforturile de dezvoltare a unei forte proprii de vanzari, cu tot ce inseamna aceasta: logistica, cheltuieli salariale, spatiu aferent agentilor. “De exemplu, in Europa de Est, Polonia este foarte dezvoltata in acest domeniu, al intermedierii de servicii financiare. La noi, e o piata in formare”, spune Constantinescu.
Chiar unele companii locale de leasing si-au dat seama ca pot sa vanda mai bine produsele altor companii de leasing mai mari decat pe cele proprii si au devenit brokeri. De fapt, pentru comnpaniile de leasing, a apela la brokeri nu inseamna altceva decat a externaliza activitatea de vanzare. “Sunt societati de leasing care obtin pana la 30% din cifra de afaceri prin intermediul brokerilor”, sustine Bogdan Lupu.
Dar nu numai finantatorii ar avea de castigat de pe urma brokerilor. “Vanzatorii de echipamente sau dealerii de produse nu au pregatire in domeniul financiar; ei lucreaza in general cu o singura societate de leasing, a carei oferta o cunosc. Apeland la noi, acestia isi largesc paleta de clienti”, afirma brokerul Bogdan Paraschiv, fondatorul BP Financial. Si aceasta companie a reusit derularea unei finantari de 9 milioane de euro in primele opt luni.
BP Financial se axeaza in special pe intermedierea de finantari pentru linii de productie, echipamente si utilaje. “Produsul a inceput sa prinda, dar exista inca o reticenta din partea pietei pentru astfel de servicii, inca nu exista o anumita cultura financiara”, spune Paraschiv. El crede ca acest segment, al finantarii achizitiilor de echipamente si utilaje in leasing, se va extinde in urmatorii ani. Totusi, anul trecut, leasingul de echipamente nu a depasit 4% din volumul total al finantarilor in leasing, de 1,8 miliarde de euro, potrivit ASLR. Ceea ce nu e rau, fiindca inseamna o piata de 72 de milioane de euro, de atacat de catre brokeri. Daca luam insa in calcul volumul finantarilor derulate de unele companii de leasing prin intermediul brokerilor, de 10-20%, atunci piata unor astfel de servicii ajunge undeva intre 180 si 360 de milioane de euro. Nu exista insa o cifra oficiala a pietei.
Multi brokeri se limiteaza la un anumit tip de servicii, merg pe produse de nisa. Dar firmele de brokeraj, pe ansamblu, pot asigura aproape orice fel de servicii financiare, de la leasing de echipamente sau flote comerciale pana la leasing imobiliar, de la credite pentru dezvoltare pana la identificarea altor surse de finantare, cum ar fi fondurile de investitii.
“In general lucram doar cu persoane juridice, dar in anumite cazuri operam si pentru persoane fizice, dar nu sub o valoare a contractului de 10.000 de euro”, spune Lupu. “Chiar daca are deja o sursa de finantare, o societate poate sa apeleze la noi ca la un consultant, sa vada daca are cea mai buna oferta de pe piata, din moment ce eu nu ii percep comision”.
Brokerii apreciaza ca aproximativ 80% dintre clientii care apeleaza la serviciile lor pleaca acasa cu contractul de finantare semnat. De asemenea, in cazul in care clientii obtin finantarea, gradul de revenire la serviciile aceluiasi broker este, practic, de 100%.
Dar exista si o problema. Aceea ca acest tip de servicii financiare nu e deloc reglementat. Parerile sunt impartite: unii brokeri spun ca o reglementare ar fi necesara. “In prezent, se lucreaza cam dupa ureche, pot aparea si <tepe>. Ar fi bine sa fim si noi reglementati, ca brokerii din asigurari”, crede Bogdan Lupu. Acesta e contrazis insa de Paraschiv, de la BP Financial. “Nu prea au cum sa se intample astfel de neplaceri. Eu nu am cum sa influentez conditiile de finantare sau comisionul societatii de leasing”, spune el. “E o piata libera si asa ar trebui sa si ramana; noi suntem reglementati ca societati de consultanta financiara”.
Aceeasi parere o impartaseste si Cornel Coca-Constantinescu, presedintele ASLR. “E prematur sa reglementam o piata care acum e in formare. De altfel, nici leasingul nu e reglementat decat in noua state europene”. Dar toti cad de acord asupra faptului ca ar trebui sa existe macar o asociatie a brokerilor financiari.
Cert e ca in cativa ani, piata intermedierilor financiare se va dezvolta, acest tip de activitate fiind o oportunitate pe o piata aproape inexistenta. Companiile care isi fac planuri de extindere au nevoie de finantare. “Am de gand sa ma extind si pe turism, iar pana la sfarsitul anului viitor centrul comercial din Brad va fi functional”, isi arata optimismul Dan Burla din Hunedoara. “Pentru finantarea proiectelor am sa apelez tot la brokerul meu”.