BusinessMagazin

Author: adison

  • Evul Mediu Tehnologizat

     

    Istorioara aceasta si un citat dintr-un film de acum patru decenii mi-au venit in minte saptamana trecuta, uitandu-ma la cei 33 de europarlamentari romani care si-au primit certificatele de reprezentanti. Filmul este vechi de mai bine de patru decenii, ecranizarea unui musical de pe Broadway si se numeste “How To Succeed in Business Without Really Trying”, si este povestea ascensiunii unui spalator de geamuri intr-o companie. Replica de care spun apartine sefului, unul, Wiggley, care zice: “Daca ai educatie, esti inteligent si abil, cu atat mai bine. Dar adu-ti aminte de miile de insi care au ajuns in varf fara niciuna din aceste calitati”.
     
    N-as mai sta sa explic care este legatura dintre europarlamentari, numarul 83 si Wiggley. As vrea insa sa ma intorc un pic in timp, la cele doua parti ale textului intitulat “Despre a fi sanatos in locuri nebune”, publicat nu de mult timp, ocazie cu care am facut un mic experiment. Este vorba de ultimele propozitii din cele doua texte, care se incadreaza in tonul general al articolului, dar care practic nu au nici o legatura cu acesta – in una spun ca la tara se pot face avioane, iar in cealalta lansez un indemn bradburyan la incendierea cartilor, a tuturor cartilor. A fost un soi de curiozitate – cati vor sesiza si cati imi vor reprosa ca bat campii; cum sa faci avioane la tara si de ce sa dam foc la carti, sa ne tampim de tot?

    Sincer, ma asteptam sa reactioneze un numar redus, dar nici chiar asa, pentru ca o singura persoana a sesizat povestea cu avioanele si niciuna chestiunea cu cartile (si da, la tara se pot face avioane, ba chiar exista in Romania, tara care are fabrici de avioane numai cu numele, un mic atelier unde o mana de oameni produc mici avioane de agrement, cu destul succes as spune).

    Morala celor insirate pana acum este “determinare versus superficialitate”, un fenomen de care unii profita (Wiggley plus nobilul castigator), in timp ce altii nu pot decat sa isi constate esecul. Iar morala moralei este povestea cu arsul cartilor.
     
    Suntem robii unor mentalitati, ai unor moduri de gandire. Atentie, nu spun ca sunt rele, ci numai inadecvate si nitel ingalbenite de vreme, pe ici-colo. Chinezii spuneau ca daca gandesti cu un an inainte, atunci pune grau si daca gandesti cu zece ani inainte, ar fi bine sa plantezi un copac; dar daca te gandesti la urmatorii 100 de ani, atunci trebuie sa educi oamenii.
     
    Or, modul in care educam oamenii se vede peste tot, inclusiv la alegerile europarlamentare, iar rezultatul nu ar trebui sa ne mire sau sa ne supere sau sa ne lase indiferenti (nu vorbesc aici de actul votului in sine, de mersul sau la vot, ci de societatea care gazduieste votul si de ceea ce cere societatea de la cei pe care ii voteaza).
     
    In acest timp, impactul new media in sistemul de invatamant din lumea civilizata este vizibil si de neoprit: in jur de o treime din liceenii si studentii occidentali au renuntat la hartie si folosesc in mod curent online-ul in procesul de invatamant. Profesorii si responsabilii cu educatia studiaza posibilitatea de a integra Google Earth, datele furnizate de NASA, teste rapide, jocuri, animatii, simulari sau legaturi catre videoconferinte in cartile electronice. Programul One Laptop per Child rezista crizei si multe state discuta programe asemanatoare. Toate acestea se cheama progres si sunt, pentru mine personal, iadul.
     
    Asta pentru ca sunt un invechit; rapiditatea, superficialitatea partii vizibile a internetului, modul ciudat in care se intrepatrund lucrurile sunt pentru mine manifestarile unui Ev Mediu Tehnologizat, care arde, pe ruguri digitale, eretici neadaptati – eu sunt acela! Dar am citit o ipoteza fascinanta, cea a modului in care cartile au schimbat, la vremea lor, societatea.
     
    Lumea comunica si inainte de aparitia cartii tiparite, iar cunostintele se transmiteau din grupuri mici catre alte grupuri mici, prin discutii, intr-un cadru social, banuiesc ca si destul de placut. Cartea a permis, mai apoi, ca invatatul sa devina, de cele mai multe ori, un act individual, iar din partea cu discutiile, sociala si placuta, au ramas numai partile ceremonios – stupide: cateva ore de clasa, examene sau seminarii. Iar lumea se schimba acum in acelasi mod, diferite fiind numai mijloacele.
     
    Raspunsul la rugurile Evului Mediu Tehnologizat este adaptarea, schimbarea, acceptul a 83 (n-am avut un numar mai mare) de esecuri la o reusita.

     

  • Drapelul negru

     

    Departe de Rio si de Sao Paulo, in zonele mai sarace din nordul Braziliei infloreste un gen muzical numit “technobrega”. Ceea ce este special in acest caz este ca in jurul muzicii s-a creat un fel de ecosistem economic care evolueaza intr-un mod care poate parea haotic. CD-urile cu aceasta muzica nu se gasesc prin magazine – ci doar prin piete si talciocuri – si sunt toate copii pirat. Preturile sunt pe masura si toata lumea e fericita.

    De pilda, un DJ e fericit ca CD-urile mixate de el se vand fara ca el sa-si faca probleme cu distributia, pentru ca astfel ii creste popularitatea si poate castiga mai mult. Cand intra intr-o sala de spectacol, amatorul de technobrega poate comanda inregistrarea concertului, pe care o primeste pe mai nimic la iesire si, de regula, o multiplica artizanal si o scoate “pe piata” inca de a doua zi. O ecuatie simpla in esenta: costurile de distributie, de depozitare si tot ce mai implica sistemul clasic ar ridica preturile la un nivel care ar face marfa inaccesibila multora dintre potentialii clienti. Piratii sunt de fapt partenerii artistilor, care castiga mai ales din spectacole.
     

    Iata deci ca technobrega propune un model in care “piratii” sunt integrati in sistem, iar proprietatea intelectuala nu este un punct esential al jocului. In contrast, in lumea occidentala restrictiile impuse de copyright au devenit atat de apasatoare, iar legile atat de incalcite, incat mi-e greu sa-mi dau seama daca o copie in format mp3 pe care o fac dupa un CD pe care l-am cumparat este sau nu legala.

    Pe de alta parte, vorbim de zeci de milioane de oameni care partajeaza muzica si filme prin internet si toate eforturile facute de asociatiile marilor firme de media ca sa stopeze fenomenul nu au facut altceva decat sporeasca aversiunea fata de modelul actual al proprietatii intelectuale. Din aceasta stare de spirit s-a nascut Partidul Piratilor din Suedia, iar ideea este preluata in tot mai multe tari. Evident, “pirateria” pe care o promoveaza este o figura de stil (atractiva, ce-i drept) si ceea ce pune in discutie partidul depaseste cu mult in anvergura simpla protectie a celor care partajeaza resurse sub copyright in internet. Este vorba de intregul sistem al proprietatii intelectuale.
     

    Partidul a luat fiinta in 2006 si, desigur, a parut cel putin excentric. Poate din aceasta cauza a avut o prezenta in media demna de invidiat, cu prezentari la BBC si chiar un articol in Wired. Participarea la alegerile nationale din Suedia nu a fost chiar un succes, partidul obtinand doar 33.000 de voturi, insa aderentii nu s-au descurajat. La inceputul acestui an, piratii aveau circa 20.000 de membri, dar in luna aprilie sentinta pronuntata in cazul sitului Pirate Bay a scandalizat opinia publica, iar rezultatul a fost ca doritorii au facut coada ca sa intre in partid. O luna mai tarziu partidul se apropia de 50.000 membri si avea cea mai puternica organizatie de tineret din Suedia.

    Rezultatele sondajelor dinaintea recentelor alegeri europarlamentare au confirmat aceasta crestere, plasand formatiunea pe pozitia a treia in randul fortelor politice suedeze, cu circa 8% din optiuni. In cele din urma, piratii au obtinut aproape 226.000 de voturi (7,13%), ceea ce le permite sa-l trimita la Bruxelles pe Christian Engström si, daca Tratatul de la Lisabona ar intra in vigoare, ar mai obtine un fotoliu. Performanta se explica prin atractia pe care partidul a exercitat-o asupra tinerilor intre 18 si 29 de ani, care de obicei au o rata mica de participare la vot si prin platforma politica simpla si clara, exprimata succint in trei puncte: reformarea sistemului de copyright, abolirea patentelor si respectarea dreptului la viata privata al cetatenilor.
     

    Cei care au retinut din aceasta simpla agenda doar sustinerea pentru legalizarea (si chiar incurajarea) partajarii de fisiere in internet au pierdut din vedere “the big picture” (vederea de ansamblu). Partidul Piratilor este poate prima formatiune politica post-industriala. Proprietatea si libertatile individuale au fost notiunile in jurul carora s-a facut politica in toata epoca moderna, iar cand proprietatea intelectuala tinde s-o depaseasca in insemnatate pe cea materiala, este firesc – si nicidecum excentric – ca interesul sa se indrepte spre aceasta. Este evident ca atat copyright-ul, cat si patentele sunt sisteme specifice epocii industriale si ca nu mai fac fata realitatilor tehnologice din lumea de azi. In opinia multora, sunt frane in calea progresului si a dezvoltarii, deci trebuie reformate. Aceasta este miza, nu “filme si muzica moca”.  
     

     

  • Gordon cel fara noroc

    Dar un lucru ar fi fost sigur la fel: am fi avut o imensa bula imobiliara si apoi o criza financiara, cand aceasta bula se va fi spart. Si daca democratii ar fi fost la putere cand ar fi aparut vestile proaste, ei ar fi fost invinuiti, desi lucrurile ar fi fost cu siguranta la fel sau chiar mai proaste intr-un mandat republican.
    Ei, acum intelegeti esenta situatiei politice din Marea Britanie.
    In mare parte din ultimii 30 de ani, scena si actiunea politica de aici si din America s-au miscat in tandem. Noi l-am avut pe Reagan, ei au avut-o pe Thatcher. Noi am avut legea bancara Garn-St. Germain din 1982, care a daramat reglementarile bancare din vremea programului New Deal, ei au avut Big Bang-ul din 1986, cand piata financiara a Londrei a fost puternic dereglementata. Ambele tari au avut o explozie a datoriei interne si au vazut cum sistemele lor financiare devin tot mai nesigure.
     
    In ambele tari, conservatorii care au militat pentru dereglementare au pierdut puterea in anii ‘90. In ambele cazuri, totusi, noii lideri erau la fel de atasati de finantele “inovatoare” pe cat erau si predecesorii lor. Robert Rubin, cat timp a fost secretarul Trezoreriei, si Gordon Brown pe cand era ministru de finante au predicat aceeasi evanghelie.
     
    Dar daca miscarea conservatoare americana – mai bine organizata si mult mai dura decat echivalentul ei britanic – a reusit sa ajunga din nou la putere la inceputul acestui deceniu, in Marea Britanie, Partidul Laburist a continuat sa conduca si in timpul anilor de balon speculativ. Brown a ajuns in cele din urma premier. Asa incat catastrofa Bush din America este catastrofa Brown din Marea Britanie.
     
    Dar merita Brown si partidul lui sa fie acuzati de actuala criza? Da si nu.
    Brown s-a lasat cucerit de dogma ca piata stie cel mai bine ce trebuie si ca dereglementarea e mai eficienta. In 2005, el cerea sa avem “incredere in compania responsabila, in angajatul responsabil si in consumatorul educat” si insista ca reglementarile trebuie sa aiba “nu doar o prezenta ceva mai restransa, ci una limitata”. Parca il auzeai vorbind pe Alan Greenspan!
    Nu e niciun dubiu ca acest zel pentru dereglementare a pregatit Marea Britanie pentru prabusire. Ganditi-va la contraexemplul Canadei – o tara vorbitoare preponderent de engleza, situata cam la fel de mult pe orbita culturala americana ca si Marea Britanie, dar unde dereglementarile tip Reagan/Thatcher nu au avut niciodata loc. In mod cert, bancile canadiene au fost un pilon de stabilitate in timpul crizei.
     
    Dar mai e ceva: desi Brown si partidul lui ar merita sa fie pedepsiti, nici adversarii lor politici nu merita vreo recompensa. La urma urmei, un guvern conservator ar fi fost oare mai putin orbit de fundamentalismul pietei libere si mai dispus sa preia conducerea lumii financiare in timpul ultimului deceniu? Evident ca nu.
     
    Iar raspunsul lui Brown la actuala criza – o explozie de activism care sa compenseze pasivitatea din trecut – este logic, in vreme ce acel al opozantilor nu.
    Guvernul Brown s-a miscat agresiv in sprijinul bancilor cu probleme. Astfel a reusit sa-i puna probabil pe contribuabili in fata unor viitoare facturi consistente, dar situatia financiara s-a stabilizat. Brown a sprijinit Banca Angliei care, ca si Rezerva Federala, s-a implicat in cateva actiuni neconventionale ca sa relaxeze creditele. Iar in ultima vreme, Brown insusi s-a aratat dispus sa permita deficite bugetare mari, chiar daca are programate deja cresteri substantiale de impozite.   

    Si toate par sa functioneze. Principalii macroindicatori au devenit usor pozitivi, sugerand ca Marea Britanie, a carei competitivitate a avut de castigat din devalorizarea lirei sterline, va incepe redresarea economica mult inaintea restului Europei.
     
    Intre timp, David Cameron, liderul conservatorilor, n-a avut prea multe de oferit, multumindu-se sa ridice steguletul rosu de panica fiscala si sa ceara ca guvernul britanic sa stranga imediat cureaua.
    E drept, multi comentatori au tras un semnal de alarma cu privire la perspectivele fiscale ale Marii Britanii, iar o agentie de rating a avertizat ca tara si-ar putea pierde ratingul AAA (desi altii nu sunt de acord). Dar pietele nu par sa fie chiar ingrijorate: dobanda de referinta pentru datoria pe termen lung a Marii Britanii este doar cu putin mai mare decat cea a Germaniei – nu chiar ceea ce ar fi de asteptat de la o tara bantuita de spectrul falimentului.
     
    Totusi, daca azi ar avea loc alegeri, Brown si partidul lui ar pierde pe capete. Ei erau la putere cand nenorocirile s-au intamplat si acum trebuie sa achite nota de plata. E o perspectiva ingrijoratoare. Daca as fi membru al echipei economice a administratiei Obama – o echipa ai carei membri de frunte erau la fel de entuziasti cu privire la finantele moderne ca si omologii lor britanici – m-as uita peste Atlantic si as mormai: M-au ferit Bush si Gore de asa ceva!  

  • Cumparaturi in grup

    “Ideea crearii site-ului este destul de veche, de pe vremea cand ma ocupam de un site de licitatii, unde cautam constant solutii pentru a oferi variante cat mai bune de vanzare a produselor catre clienti”, spune Emilian Cristea, manager de proiect al Pretzometru.ro. “Incercam sa aducem conceptul de vanzare en-gros in retail”, rezuma Cristea, explicand ca prin intermediul site-ului se ofera la vanzare un produs al carui pret scade pe masura ce numarul cumparatorilor creste.

    Acest concept de magazin cu cate un produs care colecteaza oferte de pret din ce in ce mai scazute nu este nou si functioneaza in alte cateva variante in internetul romanesc, insa Pretzometru.ro se diferentiaza de alte site-uri de acest gen prin faptul ca pretul scade in timp real, astfel incat cei ce isi manifesta intentia de cumparare inca de la inceput ajung ca la sfarsitul perioadei de inregistrare sa plateasca mai putin, potrivit lui Cristea. Reducerile variaza mult in functie de specificul fiecarui produs in parte (site-ul a inceput cu un automobil Honda Accord; alte produse avute in vedere sunt laptopuri sau alte electronice) si pot ajunge si la 30% din pretul normal de retail.

    “Pretzometru.ro nu se implica in vanzarea efectiva a produselor, ci pune la dispozitia partenerilor sai o platforma de vanzare si de promovare”, afirma Cristea, precizand ca partenerii, adica firmele care isi ofera produsele, pot beneficia de pachete de promovare si de un numar garantat de potentiali clienti care sa le vizioneze oferta pe site. “Acesta este si modelul nostru de business: veniturile se bazeaza pe incasarile de la partenerii nostri, care achizitioneaza pachete de utilizare a platformei”. In prezent, site-ul are incheiate doua parteneriate, cu un dealer auto si un dealer de echipamente IT, iar pe viitor va mai incheia cel putin inca zece parteneriate cu alti posibili furnizori, conform lui Cristea.
     
    Investitia initiala in dezvoltarea site-ului se ridica la aproximativ 15.000 de euro si include realizarea softului si investitia in echipamente. “Ne dorim ca in scurt timp sa atingem venituri de 5.000-10.000 de euro lunar si sa avem minim 1.000 de vizitatori zilnic, in conditiile in care la doar cateva saptamani de la lansare, Pretzometru.ro are cateva mii de vizitatori si cateva sute de utilizatori inscrisi”, a spus Emilian Cristea.

     

     

     

  • .london sau .sex?

    Deocamdata, consumatorii si companiile nu arata insa prea mult entuziasm fata de aceasta perspectiva, reiese din rezultatele studiului “Viitoarea liberalizare a internetului”, elaborat de The Future Laboratory pentru administratorul de nume de domenii Gandi.net. 60% dintre utilizatorii de internet britanici intervievati pentru studiu au declarat ca liberalizarea numelor de domeniu va schimba modul in care ei vor folosi internetul, insa nu in bine: mare parte dintre acestia cred ca internetul va deveni plin de nume de domenii fara sens (65%), creatoare de confuzie (57%), prea complexe pentru o navigare eficienta (46%) si scapate de sub control (41%).

    Din studiu reiese ca de pe urma schimbarii vor avea cel mai mult de castigat companiile mari, multinationale, precum Nike sau Microsoft, care isi vor putea exploata mai bine brandul. “Spre exemplu, daca detii domeniul .nike poti sa creezi site-uri specifice marcii precum running.nike sau runlondon.nike”, a spus Joe White, director de operatiuni al Gandi.net. Spre deosebire de companiile mari, care vor putea sa utilizeze ca extensie numele, cele mici vor folosi extensii specifice pentru a marca sectorul lor de activitate sau zona geografica unde au sediul.

    Mai greu va fi insa cu nume de domenii care vor provoca in mod previzibil controverse, de genul .god (care ar putea fi inregistrat de site-uri ale unor organizatii ateiste sau ai unei religii anume, care astfel si-ar aroga monopolul lui) sau .sex (pe de o parte, aceasta ar putea servi la circumscrierea mai clara a site-urilor cu continut pornografic, pe de alta parte ar putea fi derutant daca sufixul va fi ales de proprietari de site-uri care doresc pur si simplu sa-si asigure un trafic mai mare). Este de asteptat ca numarul unor controverse posibile sa se reduca in urma unor reglementari exprese ale ICANN – de pilda, impunerea conditiei ca proprietarii unui site care doreste sa-si inregistreze sufixul .london sau .paris sa aiba obligatoriu domiciliu sau prezenta in orasele respective.

  • Branding: generatia urmatoare

    Martin Lindstrom, conferentiar si autor de bestseller-uri pe teme economice (intre care se detaseaza “Buyology – adevaruri si minciuni despre ceea ce cumparam”), editorialist pentru New York Times si Wall Street Journal si consultant pentru numeroase firme, a inteles aceasta situatie si are ambitia sa ne arate modul cum brandul poate si trebuie sa devina o experienta senzoriala complexa.
     

    Aroma floricelelor de porumb, textura si sunetul cerealelor crocante sau mirosul distinct al unei masini noi au foarte putin de-a face cu produsul in sine sau cu performantele de care acesta este capabil, dar au un rol important in relatia noastra cu produsul. Stimularea senzoriala a fost incorporata in memoria noastra de durata si a devenit parte constitutiva a procesului de luare a deciziilor. Tocmai pentru ca experienta noastra asupra lumii presupune conjugarea celor cinci simturi (vaz, auz, miros, gust si simt tactil), folosirea lor plenara in dezvoltarea unui alt tip de discurs adresat clientului indica drumul catre modul cum va evolua in viitor crearea brandului.
     
    “In urmatorul deceniu vom asista la schimbari radicale ale modului cum percepem brandurile. Putem compara aceasta cu trecerea de la televizorul alb-negru sau cel color cu sunet mono la ecranele color de inalta fidelitate, avand instalat sunet de tip surround”, scrie Lindstrom. Expertul foloseste, pentru a-si explica viziunea, rezultatele unui studiu multinational, realizat special pentru cartea sa de catre institutul de cercetare Millward Brown si avand ca obiect atat modul de creare a unui produs, cat si experienta de vanzare.
     
    Martin Lindstrom
    “Branduri senzoriale”,
    Editura Publica, Bucuresti, 2009
     
     
    Aparitii noi
    • Yasunari Kawabata
      “Vechiul oras imperial”
      Editura Humanitas Fiction, Bucuresti, 2009

      Singuratatea prezentului
      Kawabata, cel dintai scriitor japonez care a primit premiul Nobel (1969), ne propune un roman a carui panza de fundal este chiar Kyoto, stravechiul oras imperial, care devine un personaj in adevaratul sens al cuvantului, cu ciresii din Gion, cu pinii negri si templele, cu toate ritualurile legate de arta ceaiului, cu sarbatorile milenare care ritmeaza viata cotidiana a oamenilor. Si totusi, vantul schimbarii incepe sa sufle. Parabola acestei metamorfoze este ilustrata de povestea a doua surori gemene, despartite in copilarie, care se intalnesc intamplator dupa 20 de ani.

    • Christopher Reich
      “Clubul patriotilor”
      Editura Humanitas, Bucuresti, 2009

      Avantajul unei copilarii grele
      Christopher Reich a studiat finantele la Universitatea Georgetown si apoi a lucrat in domeniul bancar, in SUA, dar si la Geneva si la Zürich. Romanele sale, “Numbered Account”, “The Runner” si “The First Billion”, au devenit bestseller-uri internationale, iar “Patriot’s Club” (2005), romanul pe care vi-l prezentam, a inaugurat seria premiilor acordate anual de asociatia International Thriller Writers. Personajul principal al romanului este Thomas Bolden, un om de afaceri care a cunoscut succesul pe Wall Street, dupa o copilarie de orfan, petrecuta pe strazile din Chicago intr-o saracie lucie. Viata lui este perturbata atunci cand e rapit si supus unui interogatoriu nemilos. Thomas va trebui sa-si aminteasca de lectia copilariei lui grele si sa-si puna in joc toate tehnicile de supravietuire invatate atunci.

     

  • Mare expozitie mare

     

    Expozitia, intitulata “Louis Vuitton: A Passion for Creation” si sponsorizata de grupul de lux LVMH, reuneste lucrari realizate de artisti din mai multe tari ale lumii la Muzeul de Arta din Hong Kong. Este prima expozitie importanta de arta contemporana gazduita de muzeul din orasul asiatic si a fost foarte bine primita de catre public, numai in primul week-end de la vernisaj fiind vizitata de un numar de trei ori mai mare de oameni decat cel inregistrat de obicei la evenimentele organizate aici in mod curent. Muzeul a fost pregatit pentru eveniment de artistul Richard Prince, care
    l-a invelit in vinilin pictat in culori vii pe care a aplicat imagini retro din seria sa de lucrari “After Dark”.

    Piesele cele mai importante ale expozitiei provin din colectia organizatiei nonprofit “Fondation Louis Vuitton pour la création”, care cuprinde lucrari ale unor artisti chinezi, francezi si americani. Selectia exponatelor i-a fost incredintata lui Suzanne Pagé, directorul artistic al fundatiei si de doua ori curator al Bienalei de la Venetia, care a explicat ca alegerea s-a facut astfel incat operele sa reflecte “energia orasului gazda intr-o lume globalizata”.
     

    Printre exponate se regasesc un material de animatie 3D creat de artistul chinez Cao Fei, intitulat “RMB City: A Second Life City Planning by China Tracy”, un film experimental alb-negru realizat tot de un artist chinez, Yang Fudong, “Seven Intellectuals in a Bamboo Forest” si o lucrare care reprezinta o retrospectiva asupra evenimentelor de la 11 septembrie, creatie a unui newyorkez originar din Hong Kong, Paul Chan. Expozitia include si o lucrare cu titlul “Xanadu”, creata de Robert Boyd, care poate fi admirata in acordurile coloanei sonore a filmului ononim sau tripticul “Class War, Militant, Gateway” semnat de britanicii Gilbert & George. 

    Artistii din Hong Kong – Leung Chi-wo, Tsang Kin-wah, Lee Kit, Tozer Pak, Doris Wong, Adrian Wong si Nadim Abbas -, solicitati sa contribuie cu creatii special realizate pentru aceasta expozitie, beneficiaza de spatiul unei galerii de la etaj. Nu au fost uitati nici artistii care au colaborat cu LVMH pentru diverse produse, ca Takashi Murakami, Stephen Sprouse sau Richard Prince, ce expun picturi, sculpturi si manechine imbracate la moda.  

     

  • Drumul vinului in Spania

     

    VITORIA: Capitala Tarii Bascilor este un loc unde nu poposesc multi turisti, parand mai degraba un parc decat un oras. In centrul sau se afla Plaza de la Virgen Blanca, dominata de un frumos monument inchinat bataliei ce s-a desfasurat in acest loc in 1813, in timpul razboaielor napoleoniene.
    STRAZI: Vechile strazi din Vitoria, cum ar fi Correria sau Calles Herreria, sunt intortocheate si presarate cu cafenele, mici magazine si baruri. Pe Calle del Prado se poate face o pauza, fie pentru niste tapas ca aperitiv, fie pentru o masa completa.
    CATEDRALA: Un punct important de atractie al orasului il reprezinta catedrala Santa Maria, in prezent in plin proces de restaurare. Impunatoarea catedrala a servit drept sursa de inspiratie unui cunoscut autor britanic de romane istorice, Ken Follett (dupa publicarea cartii sale a crescut semnificativ numarul vizitatorilor). In semn de recunostinta, localnicii i-au inaltat o statuie langa Santa Maria.
    HARO: Situat intr-una din regiunile viticole ale Spaniei, La Rioja este un oras cu multe crame si cunoscut pentru un eveniment anual spectaculos: Batalia Vinului, in care echipe de localnici se stropesc cu vin intr-o inclestare care nu se soldeaza cu victime sau raniti, ci doar cu combatanti uzi leoarca. Evenimentul are loc la finalul lunii iunie.
    SFANT: Tot in La Rioja se afla si o veche asezare ce poarta numele intemeietorului sau, Santo Domingo de la Calzada, si dateaza din secolul al unsprezecelea, cand era loc de popas pentru pelerini. Se poate vizita catedrala, unde pe tot timpul anului se pastreaza intr-o cusca, dupa un obicei vechi de secole, o gaina si un cocos de culoare alba. Pasarile amintesc de una din minunile infap­tuite de catre sfant, cand, se spune, doua pasari au inviat de pe platourile pe care asteptau, gata fripte, sa fie mancate de corregidor (reprezentantul local al regelui).
    LAGUARDIA: O posibila poarta de intrare in La Rioja. Cocotata in varf de deal, aceasta asezare medievala nu este pe lista de destinatii a multor turisti, desi peisajele ce se pot admira in acest loc ar merita vazute. Dealuri abrupte, stanci si vii pe povarnisuri si coaste de deal alcatuiesc o priveliste uimitoare.
    LOGROÑO: Capitala regiunii La Rioja are probabil cea mai mare concentratie din toata tara de baruri in care se servesc tapas, inghesuite pe strazile din zona Calle San Juan si Calle Laurel. Se recomanda programarea unei vizite cu ghid la Cramele Elciego ale firmei Marques de Riscal, unde se poate admira, printre altele, o impresionanta colectie de vinuri, cu sticle din fiecare recolta de la 1862 incoace.
     

     

  • Un sandwich de criza

    Atunci cand a gasit pe biroul sau un plic de la Tribunalul Bucuresti, nu mica i-a fost mirarea lui Florin Balu, omul de afaceri din spatele lantului de restaurante de tip fast-food si producatorului de sandvisuri Snack Attack. Documentul din plic era o instiintare cu privire la un proces in instanta in care urma sa fie implicata compania sa. Furnizorul de carne de pui Convenience Prod, una dintre firmele de unde erau procurate pana anul trecut ingrediente pentru sandvisuri, a depus in instanta un dosar prin care solicita intrarea in insolventa a Snack Attack din cauza unor datorii neachitate, “fara a tine insa cont de acordul de esalonare a platilor incheiat intre cele doua parti”, dupa cum sustine Balu.
     

    Datoriile totale ale lantului de restaurante catre furnizor au insumat 349.000 de lei (peste 83.000 de euro) si erau programate, conform acordului din aprilie, sa fie platite in mai multe transe, intr-un interval de sase saptamani, termenul final fiind 19 iunie. Snack Attack a emis in aprilie bilete la ordinele de plata pentru intreaga suma si achitase deja 75.000 de lei (aproape 18.000 de euro).
    “Plangerea vine la cateva luni dupa incetarea contractului cu acest furnizor. Snack Attack a inlocuit la finalul anului trecut carnea de pui folosita la prepararea sandvisurilor, din cauza nemultumirii fata de calitatea produselor”, afirma Florin Balu. Cu alte cuvinte, Balu sugereaza ca decizia sa de a inceta contractul din cauza ingredientelor primite de la furnizor ar fi tocmai motivul care a impins Convenience Prod sa aleaga calea justitiei in loc sa rezolve problema pe cale amiabila. Insa motivul incetarii contractului ar putea fi la fel de bine acumularea datoriilor si intarzierile de plata, iar furnizorul sa considere ca nu poate gasi alta solutie pentru a-si recupera banii.
     
    In mod obisnuit, o datorie mai mica de 100.000 de euro nu ar trebui sa fie o problema pentru Snack Attack, cel mai mare producator de sandvisuri din Romania. Compania detine 17 restaurante in Bucuresti, numara 200 de angajati si produce 8.000 de sandvisuri triunghiulare zilnic, pe care le vinde in magazinele proprii si le distribuie in hipermarketuri precum Carrefour, Metro, Real sau Cora, in hoteluri – Novotel, Sofitel si Ibis, in diferite cafenele si in lanturile de benzinarii Petrom, OMV, Agip, MOL si Rompetrol.

    In total, afacerile companiei s-au cifrat anul trecut la 8,5 mil. euro (din care mai putin de 1% profit net), in crestere cu 27% fata de 2007, iar pentru acest an, Florin Balu se asteapta la 10 mil. euro: “In prezent, vanzarile au o evolutie foarte buna, salariile sunt platite la timp, iar activitatea nu inregistreaza nicio intrerupere”. Cu toate acestea, Tribunalul Bucuresti a admis la finalul lunii trecute cererea formulata de Convenience Prod pentru deschiderea procedurii de insolventa asupra Snack Attack, moment in care conducerea activitatilor acesteia din urma a fost preluata de A&A Consultants IPURL, administratorul judiciar al firmei.

    Pus in fata faptului implinit, directorul general si actionarul Snack Attack a initiat recurs impotriva deciziei judecatoresti, dar, pana cand se vor lamuri lucrurile, compania este obligata sa treaca la al doilea pas din procedura de insolventa, reorganizarea judiciara, continuand sa isi desfasoare astfel activitatea pana cand vor fi achitate toate datoriile. “Perioada de observatie este cuprinsa intre data deschiderii procedurii si data confirmarii planului sau, dupa caz, a intrarii in faliment”, spune Marieta Anastasescu, administratorul juridic al acestui caz din partea Snack Attack. Mai departe, va trebui elaborat planul de reorganizare, care, dupa ce va fi admis de catre judecator si confirmat de creditori, in conditiile legii, va putea fi aplicat.
     

    Scenariul optimist si, de altfel, cel mai plauzibil in acest moment pentru compania lui Balu ar fi aplicarea reorganizarii judiciare in urma platii datoriilor si continuarea activitatii in mod obisnuit. Scenariul pesimist insa ar fi ca masurile dispuse prin planul de reorganizare sa nu conduca la redresarea financiara a companiei si atunci decizia judecatoreasca sa atraga intrarea companiei in faliment. “Aceasta perspectiva nu este reala, mai ales ca procesul este rezultatul unui abuz din partea avocatului, care a dat dovada de neprofesionalism, cauzandu-ne prejudicii foarte mari”, afirma Balu.

    Deocamdata, planurile de extindere a Snack Attack pentru acest an raman in picioare, desi actionarul companiei admite ca a resimtit dificultatile din economie si scaderea consumului. Principalele investitii programate pentru acest an ar fi terminarea fabricii de la Balotesti, deschiderea a trei noi restaurante, precum si lansarea noilor ambalaje si extinderea gamei cu patru noi produse, suma totala necesara acestor investitii fiind de aproximativ 700.000 de euro.

  • Fata cea noua a asigurarilor

    “Nici nu puteam sa ne alegem un an mai bun pentru aceasta campanie, pentru ca acum nimeni nu mai comunica si tarifele sunt mult mai mici decat anul trecut”, spune Ioana Laura Pasca, directorul de marketing al Uniqa Asigurari. Observatia sa nu este insa in totalitate adevarata. Daca nimeni nu mai contesta ca tarifele practicate de agentii si de furnizorii media au scazut considerabil, in ceea ce priveste absenta campaniilor de comunicare, lucrurile trebuie nuantate. Desi multi si-au amanat pentru anul viitor campaniile pe care le pregateau, altii au fost nevoiti sa le continue. Sau au vazut avantajele evidente pe care le oferea momentul. De voie sau de nevoie, alaturi de Uniqa si-au mai anuntat rebrandingul si Interamerican, care a devenit Eureko, Groupama, pentru integrarea Asiban, BT Asigurari si OTP Garancia in Groupama Asigurari si AIG Romania, care urmeaza sa preia numele actionarului sau majoritar, ALICO.

    Primii care au deschis acest sir surprinzator de lung pentru un an de criza au fost cei de la Interamerican, liderul pietei de asigurari de sanatate, care in luna februarie anuntau ca isi schimba numele in Eureko, dupa ce au primit aprobarea necesara din partea Comisiei pentru Supravegherea Asigurarilor (CSA) la sfarsitul anului 2008. Ce a socat la acel moment a fost bugetul alocat campaniei de comunicare – 2 milioane de euro, foarte mare pentru un an de criza, cand toti incearca sa-si reduca mai repede costurile. Tot atunci, Frans van der Ent, directorul executiv al companiei, spunea ca “Interamerican a luat aceasta decizie pentru a sublinia apartenenta la grupul olandez Eureko, care a preluat Interamerican in 2001”. Intrarea olandezilor in atentia publica a fost facilitata si de cele doua achizitii ale fondului de pensii – Bancpost si KD Pensii. Campania, inceputa in luna februarie si prevazuta sa continue pana in toamna, a parcurs mai multe etape de introducere a brandului in piata si in constiinta publicului. “Acum suntem in etapa in care promovam valorile brandului, iar din toamna trecem la promovarea de produs”, spune Besim Jawad, directorul general al Eureko Pensii. Rebrandingul Eureko a fost realizat de agentia de comunicare Ogilvy, iar executia campaniei s-a facut prin TV, print, radio, internet si outdoor.

    O campanie la fel de complexa si care a implicat un buget similar este cea derulata in prezent de Uniqa Asigurari. Austriecii au achizitionat anul trecut intreaga participatie a asiguratorului Unita, de la Vienna Insurance Group, si anul acesta au marcat transformarea de imagine si de brand. Uniqa opereaza deja pe pietele din Polonia, Cehia, Slovacia, Serbia, Ucraina, Ungaria, Croatia, Slovenia, Bosnia-Hertegovina si Bulgaria si este prezenta in Romania din 2005, cand a cumparat o participatie la capitalul Astra Asigurari, urmand ca pe parcurs sa preia pachetul majoritar de actiuni. Asa se face ca in momentul de fata, pe piata de asigurari exista doi jucatori cu numele Uniqa – Uniqa si Astra-Uniqa – si un razboi mocnit intre cei de la Uniqa si cei de la Astra. “Cand am venit, am avut o intelegere care nu a fost respectata – sa preluam, in timp, pachetul majoritar. Cand am inteles ca nu va mai fi posibil, am hotarat sa ne retragem. Asa ca acum asteptam o oferta buna pentru a ne vinde participatia pe care o mai avem la Astra. Dupa aceea, ei va trebui sa renunte la numele nostru si pe piata va ramane un singur jucator cu numele Uniqa”, precizeaza Alfred Vlcek, vicepresedintele Uniqa Asigurari.

    Cu atat mai mult, in aceste conditii, austriecii au tinut sa faca o campanie rasunatoare si sa situeze clar numele Uniqa, in mintea consumatorului, ca brand distinct de Astra-Uniqa. Impreuna cu Graffiti BBDO, departamentul de marketing si comunicare a inceput sa lucreze la proiect inca din luna octombrie a anului trecut, insa actiunea propriu-zisa a inceput din aceasta primavara. La fel ca in cazul olandezilor de la Eureko, rebrandingul se va face in mai multe etape. “Prima etapa dureaza pana la sfarsitul lunii iunie inceputul lunii iulie. Apoi vom face o pauza si vom reveni in toamna, cu o campanie de produs pentru politele non-auto si cu un de imagine”, explica Ioana Laura Pasca, directorul de marketing si comunicare al Uniqa Asigurari. Bugetul de promovare a fost impartit intre TV, outdoor, print si online si s-a incadrat in “pretul pietei”, adica a depasit un milion de euro, desi cei de la Uniqa Asigurari au beneficiat de o serie de avantaje.