BusinessMagazin

Author: adison

  • Aliz Kosza: Sprijinirea antreprenoriatului ar stopa declinul

    Aliz Kosza, director general al Fabryo, este de parere ca pentru a reporni economia accentul trebuie pusa pe antreprenoriat, in speta intreprinderile mici si mijlocii si serviciile care au perspectiva si care inca produc.

    Acestea companii au viitor si pot contribui la acumularea de sume in bugetul de stat, crea locuri de munca, sunt relativ stabile si au potential de crestere. Un antreprenoriat puternic poate duce la stoparea declinului economic, potrivit managerului Fabryo.

    "Viitorul este al francizelor, al marcilor locale, agriculturii, asociatiilor familiale care pot avea un numar mic de angajati. Anumite servicii nu vor fi afectate si anume: serviciile medicale private si cele financiare de consultata".

     

  • Doar o fisura in Zid

    Poate merita incercat experimentul: cautati cu Google dupa cuvintele cheie „Tiananmen Square”. Veti obtine probabil ca prim rezultat articolul din Wikipedia despre protestele din Beijing de acum 20 de ani. Cu siguranta, in prima pagina veti vedea si un icon care va trimite direct pe YouTube sa vedeti celebra secventa cu omul care a oprit coloana de tancuri. Cuvantul „masacru” figureaza negresit. Desigur, si cateva informatii turistice. Acum conectati-va la Google.cn (varianta chineza) si faceti aceeasi cautare. Rezultatele arata cu totul altfel. Primul rezultat pare sa indice un fel de concurs cu probleme de limbi straine, in care fraza discutata era legata de o vizita in piata Tiananmen pentru a-l omagia pe presedintele Mao. Pozele infatiseaza batrani revolutionari incarcati de medalii, elevi din Hong Kong vizitand piata, flacara olimpica si alte lucruri la fel de suave.

    Desigur, Google a primit mustrarile de rigoare pentru ca a cedat ispitei celor cateva sute de milioane de potentiali clienti si a semnat pactul cu oficialitatile chineze. Si totusi, in mod bizar, am cautat pe Google.cn cu varianta gresita – Tienanmen – si am obtinut aproape aceleasi rezultate ca si cu varianta standard. Insa asta mi s-a intamplat mie, aici, pentru ca oriunde in China continentala asa ceva ar fi imposibil: peste masinaria Google si peste tot internetul sta de paza Marele Zid de aparare a constiintei cetatenilor chinezi. Cu toata deschiderea si cu tot avantul economic din ultimii ani, China ramane tara cu cel mai cenzurat internet, in comparatie cu care Iranul pare de-a dreptul un taram al libertatii, unde bloggeri mai curajosi critica regimul si posteaza poze pe Flickr.

    Diferenta nu este insa de atitudine, ci probabil de posibilitati tehnologice si banesti. Doar studiile preliminare pentru proiectul Golden Shield au costat aproape un miliard de dolari, iar rezultatul este ca tot ce tine de Dalai Lama si de miscarea de independenta a Tibetului, de Taiwan si de independenta acestuia, de protestele din 1989 si de libertatea cuvantului si de inca multe altele nu ajunge in browserele chinezilor. Pana si marxismul este pe lista neagra. In plus, furnizorii de acces internet sunt si ei obligati sa supravegheze traficul si sa stocheze jurnalele, cu obligatia de a le prezenta oricand „autoritatilor abilitate”. Senzatia ca este in permanenta supravegheat il obliga pe chinez la o auto-cenzura poate mai drastica decat cea oficiala.

    Si totusi, Golden Shield nu este infailibil. Exista sisteme de genul FreeNet, care garanteaza anonimatul si sunt capabile sa penetreze „The Great Firewall”. Astfel se face ca autoritatile chineze au hotarat ca incepand de la 1 iulie 2009 fiecare computer vandut in China continentala (deci exceptand Hong Kong, Macao si, desigur, Taiwanul) sa fie echipat cu un soft numit Green Dam Youth Escort. La modul oficial, obiectivul este de a filtra continutul pornografic, insa opozitia activistilor pentru drepturile omului si chiar a simplilor utilizatori de internet a fost mult mai vehementa decat s-a asteptat guvernul chinez. Cu cateva ore inainte de intrarea in vigoare a legii, agentia de stiri Xinhua a publicat un comunicat oficial conform caruia obligativitatea instalarii programului Green Dam se amana.

    Explicatia ulterioara a fost ca producatorii de computere nu s-au incadrat in termene, insa intreg internetul a receptat vestea ca pe o veritabila victorie. Adevarul este ca pe langa protestele chinezilor, un rol important au avut si protestele internationale, in special ale organizatiilor comerciale, care au exercitat presiuni asupra autoritatilor chineze. Ar mai fi de amintit chiar producatorii de computere, carora masura nu le-a picat deloc bine si, ca atare, nu s-au grabit deloc sa o puna in practica. In fine, softul in sine este imperfect, expertii in securitate considera ca e o adevarata poarta pentru virusi si, peste toate astea, nu merge pe sisteme de operare pe 64 de biti – ceea ce ridica (daca mai era nevoie) un semn de intrebare privind destinatia reala a programului.

    Pana la urma, e o victorie indoielnica. Ministerul chinez al industriilor si tehnologiei informatiei a revenit cu precizarea ca e doar o amanare si ca „unii producatori de PC-uri vor include programul mai repede decat altii, dar nu exista inca un termen stabilit”. Intre timp, un blogger chinez a postat o poza cu un document care insotea un Sony Vaio si care spunea ca Green Dam este instalat. Din nefericire, tot lumea democratica va ajuta guvernul chinez sa cenzureze internetul si sa-si supravegheze cetatenii.

  • Atentie la 1937!

    De cand a inceput recesiunea, economia Statelor Unite a pierdut 6,5 milioane de locuri de munca si, dupa cum a confirmat acest sumbru raport, continua sa le piarda intr-un ritm alert. Daca luam in calcul si cele 100.000 de locuri de munca necesare in fiecare luna pentru a tine pasul doar cu cresterea naturala a populatiei, suntem pe minus cu 8,5 milioane de slujbe.

    Si cu cat se adanceste mai mult aceasta prapastie, cu atat ne va fi mai greu sa iesim la liman. Cifrele cu privire la rata somajului nu au fost singurele vesti proaste din acest raport, care a reliefat si stagnarea salariilor si iminenta unui declin al acestora. Aceasta e reteta pentru o deflatie in stil japonez, din care e foarte dificil de iesit. Va spune ceva expresia “deceniul pierdut”?

    Dar stati, ca mai sunt vesti proaste: criza fiscala a statelor. Spre deosebire de guvernul federal, statelor americane li se cere sa aiba bugete echilibrate. Si confruntate cu o scadere dramatica a veniturilor, cele mai multe state pregatesc reduceri drastice de cheltuieli, multe dintre ele avand ca subiect categoriile cele mai vulnerabile. Pe langa ca vor crea saracie pentru multi, aceste reduceri bugetare vor adanci si mai mult criza.

    Atunci ce putem face ca sa contracaram aceasta perspectiva cenusie? Avem deja planul de stimulare al lui Obama, care tinteste sa creeze 3,5 milioane de locuri de munca pana la sfarsitul anului vitor. E mai bine decat nimic, dar nu e de ajuns. Si altceva nici nu pare sa se mai iveasca. Va mai amintiti de planul administratiei de a reduce drastic rata executarii de ipoteci sau de planul de a face bancile sa reia creditarea luandu-le activele toxice din bilanturile contabile? Asa e, nici eu nu-mi mai amintesc. Toate acestea sunt deprimant de familiare cuiva care a studiat politicile economice ale SUA in anii ‘30. Din nou un presedinte democrat militeaza pentru politici de creare de locuri de munca de natura sa combata scaderea economiei, dar aceste politici nu sunt suficient de agresive ca sa produca o redresare completa. Din nou, mare parte din planul federal de stimulare a economiei este contracarat de ajustarile bugetare de la nivel statal sau local.

    Inseamna ca nu am reusit sa invatam din istorie si suntem, asadar, condamnati sa o repetam? Nu neaparat, dar e treaba presedintelui si a echipei sale economice sa se asigure ca lucrurile se vor petrece altfel de aceasta data. Presedintele Obama si oficialii administratiei sale trebuie sa-si mareasca eforturile, sa faca un plan prin care stimulentele economice sa devina si mai puternice.
    Sa fim bine intelesi, sunt foarte constient de cat de greu e de pus la treaba un astfel de plan.

    Liderii republicani nu vor coopera, ei fiind deja intr-o strategie de totala opozitie, fara a se mai uita la fapte sau la logica. Intr-adevar, acesti lideri au raspuns la raportul privind rata somajului proclamand esecul planului de stimulare economica al presedintelui Obama. O reactie stupida, evident. Administratia a avertizat inca de la inceput ca vor trece cateva trimestre pana ca planul sa-si faca vizibile marile efecte pozitive. Dar asta nu l-a impiedicat pe presedintele Comitetului de Studii Republicane sa emita un comunicat cu titlul “Unde ne sunt locurile de munca?”.
    De asemenea, nu e clar daca administratia va putea obtine ceva ajutor si de la “centristii” din Senat, care au golit partial de continut planul original de stimulare, cerand reducerea ajutorului oferit autoritatilor statale si locale; ajutor care, acum se vede, era absolut necesar. As vrea sa cred ca unii dintre acesti centristi au acum remuscari, dar daca au, nu se vede nicio urma pe fata lor.
    Si, ca economist, as adauga ca multi dintre colegii mei de profesie au jucat un rol distructiv aparte.

    A fost un soc pentru mine sa vad atat de multi economisti cu nume sonore recicland vechi fantome – cum ar fi ideea ca orice crestere a cheltuielilor guvernamentale va disloca o felie comparabila din investitiile private, chiar in conditiile unui somaj masiv – si alaturandu-si numele de avertismentele masiv exagerate cu privire la pericolele deficitelor bugetare pe termen scurt. (In acest moment, riscurile asociate unei datorii suplimentare sunt mult mai mici decat riscurile care ne pasc daca nu oferim economiei sprijinul adecvat.)
    De asemenea, ca si in anii ‘30, opozantii actiunii propaga povesti de groaza despre pericolele inflatiei, chiar daca deflatia isi arata coltii. Asa ca aprobarea unui nou plan de stimulare economica va fi dificila. Dar este esentiala.
    Economistii administratiei Obama inteleg care sunt mizele. Intr-adevar, in urma cu doar cateva saptamani, Christina Romer, presedinta Consiliului Consilierilor Economici, a publicat un articol despre “lectiile lui 1937” – anul cand Franklin Delano Roosevelt a cedat in fata “vulturilor” deficitului si ai inflatiei, cu consecinte dezastruoase atat pentru economie, cat si pentru agenda sa politica.
    Ce nu stiu este daca administratia si-a dat seama cumva de greselile pe care le-a facut pana acum.

    Asa ca acesta este mesajul meu catre presedinte: trebuie sa va puneti toti consilierii economici si politici sa munceasca pentru un nou plan de stimulare, acum. Pentru ca daca nu o veti face, va veti confrunta cat de curand cu propriul dumneavoastra 1937.

  • Top BM: Cele mai scumpe vinuri vandute in Romania (VIDEO)

    |n lipsa unor specialisti independenti, care sa evalueze editiile si sa recomande cumparatorilor in ce sa investeasca (asa cum exista de pilda in Franta), clientii romani trebuie sa se bazeze pe evaluarile magazinelor. Topul celor mai scumpe vinuri vandute a fost realizat luand in considerare trei magazine de specialitate din categoria premium. Doar doua dintre ele, Le Manoir (care vinde delicatese si vinuri) si Vinexpert, au intrat in top, primul dominandu-l pe cel de-al doilea. O mentiune importanta ar fi ca pretul e o garantie a calitatii, insa si un vin mai ieftin poate fi o investitie buna.

    Trei dintre cele mai scumpe vinuri vandute in magazine sunt celebrele Chateau Pétrus, varful fiind ocupat de un Pétrus din anul 1975, de 12.000 lei sticla (75 cl), vandut de Le Manoir in 2008.

    “Chateau Pétrus este cel mai celebru vin din Bordeaux, chiar si din Franta. Cel din 1975 a fost cotat de catre Robert Parker (cel mai infl uent critic din lume al vinurilor frantuzesti) cu 98 de puncte din 100 si prezinta un potential de pastrare de peste 50 de ani, perioada in care se imbunatateste”, spune Cristian Preotu, proprietar Le Manoir. “Este deci un vin foarte bun, foarte rar si automat foarte scump, care de obicei se gaseste la casele de licitatii celebre”.

    Contrar unei opinii raspandite, vechimea nu e intotdeauna criteriul de baza in evaluarea unui vin. Calitatea lui depinde de recolta din anul fabricatiei si de momentul “vietii” in care e scos la vanzare. Astfel, vinurile rosii pot atinge varsta optima la opt ani, iar cele albe la doi ani, dupa care incep sa isi piarda din calitati. |n cazul vinurilor de lux, aceasta varsta poate fi atinsa chiar si dupa 50 de ani. Pretul inseamna, asadar, o combinatie intre selectie, an si renume.

    Chateau Pétrus din 1975, o opera de arta in lumea vinurilor, a fost achizitionat de un colectionar roman. “Pentru mine a fost o provocare vanzarea acestui vin. Am vandut multe vinuri scumpe, dar acesta se diferentiaza si prin raritatea lui, din acest motiv putem vorbi de o opera de arta in lumea vinurilor”, spune Preotu. Clientii magazinelor sale sunt in proportie de 90% clienti particulari, restul de 10% fiind restaurante din Bucuresti.

    |n topul romanesc al celor mai scumpe vinuri vandute urmeaza, in ordine descrescatoare, un Mouton Rothschild, 1999 D.O.C. Pauillac (3 litri), cu 10.500 de lei sticla si un Chateau Pétrus 1986 D.O.C. Pomerol 75 cl, cu 5.800 de lei sticla, ambele de la Le Manoir. Sticlele mari ale vinurilor , precum cea de 3 litri Mouton Rothschild, sunt facute in serii foarte mici de cateva sute de bucati.
    “Mouton Rothschild este un Premier Grand Cru Classe din 1855, care face parte din aristocratia vinurilor de Bordeaux si este o referinta a restaurantelor celebre din lume”, sustine Preotu. Anul trecut, Le Manoir a vandut peste 500 de sticle din Mouton Rothschild D.O.C. Pauillac (din mai multi ani, de la 1999 la 2005, cu preturi intre 1.200 de lei/sticla si 3.900).
    Sticlele din topul valoric sunt speciale si rare, iar cantitatile vandute sunt o sticla- doua, in general.

    Alt Pétrus, din 1997, a fost vandut de Vinexpert, cu 5.797 de lei. |n reteaua magazinelor Vinexpert, dupa Chateau Pétrus 1997, al doilea cel mai scump vin vandut este un Mouton Rothschild din 1995, A. O. C. Pauillac, cu pretul de 1.890 de lei, urmat de Haut Brion Rouge 1978 A.O.C. Pessac Leognan, cu 1.678 de lei. Din categoria premium se mai pot enumera Chateau Cheval Blanc 2001 A.O.C. St. Emilion (1.650 de lei) si Chateau Angelus 2005 A.O.C. St. Emilion (1.550 de lei).

    Cat despre cele mai bine vandute, indiferent de pret, topul cantitativ e condus de vinurile frantuzesti, apoi vinurile din Lumea Noua si cele romanesti, spaniole sau italienesti. “|n trecut, vinurile romanesti dominau preferintele publicului de la noi”, spune Catalin Paduraru, fondator si actionar al Vinexpert. “Astazi, vorbim de o balanta echilibrata, de alegeri mai nuantate ale iubitorilor de vin, cu criterii mai fi ne decat originea sau pretul”, adauga el. “Vinurile mai bune sunt si mai subtile. Contactul cu vinurile mari ale lumii a modifi cat orizontul de asteptare al romanilor. Astazi, se cer vinuri care sa se potriveasca strict unor memo-uri sau altele care sa poata fi baute de placere. Unele dintre ele sunt valorizate in subconstient si datorita numelui , ca Chateau Margaux, de pilda.”
    La Vinexpert, cele mai bine vandute vinuri romanesti sunt seriile limitate de la DaVino, Carl Reh, precum si vinurile premium Prince Stirbey, Crame Recas, Halewood, Rotenberg. Cel mai scump si mai vechi vin romanesc de vinoteca este un Cabernet Sauvignon de la Murfatlar din 1937, care se vinde cu 3.200 de lei, in timp ce cel mai scump vin romanesc nou este de la Carl Reh Winery, La Cetate Magnum Shiraz, cu 380 de lei. Magazinul care nu a intrat in top cinci este si cel mai nou deschis, Gourmandise Traiteur, care vinde atat delicatese, cat si vinuri. |n topul sau propriu, care contabilizeaza cele mai scumpe vinuri vandute din ianuarie pana acum, conduce un Chateau Margaux 1988, cu 2.300 de lei, cel mai scump de pe rafturile din magazin ramanand tot un Pétrus (1977), inca nevandut, care costa 5.100 de lei.
    Chateau Margaux a fost unul dintre cele patru vinuri care au obtinut titlul Premier Cru in clasamentul Bordeaux din 1855. Vinul facut in Margaux, pe malul stang al estuarului Garonne, regiunea Médoc, este printre cele mai prestigioase vinuri din lume.

     

    Piata vinului poate parea plina de paradoxuri. Un vin din 2005 poate fi si de 3-4 ori mai scump decat unul mai vechi, din 2000 sau 1996. Asta pentru ca anul 2005 e considerat un “millésime”, adica unul dintre cei mai buni, mai ales pentru zona Bordeaux. Si cum Pétrus este un Bordeaux, “o sticla din 2005 poate fi 8.000 de euro, in timp ce una din 2003 doar 6.000 de euro”, explica Sebastian Soltan, proprietarul Gourmandise Traiteur. Vinurile din Franta merg cel mai bine in magazinul deschis anul acesta de Soltan, urmate de cele romanesti si italienesti. Chateau Cantemerle (190 de lei) si Les Alées de Cantemerle (60 de sticle in 2 luni) sunt cele care au fost cel mai bine vandute.

    “Chateau Cantemerle e un vin sec, bazat pe Cabernet Sauvignon in general, aspru, puternic, dar in acelasi timp e foarte complex si chiar un necunoscator poate recunoaste multe arome. Apoi sunt oameni care cunosc acest vin, stiu preturile din afara si aici li s-a parut convenabil, deci au cumparat mai mult.” Asadar, sintagma “cele mai vandute” poate insemna o cantitate mai mare cumparata de aceeasi persoana, fapt care face statistica unui magazin nerelevanta pentru preferintele romanilor. Mai ales ca in cazul colectionarilor functioneaza principiul “nu lua doar o sticla dintr-un vin bun”.
    Desi spune in gluma ca nu stie cum e altfel decat in perioada de criza, Soltan observa deja ca s-a schimbat trendul: “Clientii prefera sa cumpere putin, dar testeaza noutatile”. Solutia ar fi deci improspatarea periodica a ofertei.
    Cristian Preotu, Le Manoir, estimeaza ca piata vinurilor premium va fi in stagnare anul acesta, insa cotele de piata vor fi impartite intre mai putini comercianti: “Clientii vinurilor premium sunt cunoscatori care foarte greu s-ar intoarce la o calitate inferioara, chiar daca . Piata vinului imbuteliat in general va fi in crestere, fi indca din punctul meu de vedere Romania nu a ajuns inca la o viteza de croaziera pe partea aceasta”.
     

  • Telecomul dupa vanzarea Zapp (GALERIE FOTO)

    Zapp nu a fost niciodata de vanzare. (…) Ultimul zvon pe care l-am auzit era ca Saudi Oger cumpara Cosmote.” In ultimul interviu pe care l-a acordat, probabil, presei din Romania in calitate de CEO al Zapp, pe 19 iunie, Chris Bataillard era intr-o forma de zile mari.

    Asezat relaxat pe unul din scaunele din biroul directorului financiar al Zapp, fostul bancher de investitii zambea larg si isi insotea cu gesturi largi afirmatiile. Chiar daca dificultatile Zapp de a ramane pe piata erau la fel de evidente ca presiunile nemtilor de la Deutsche Telekom ca grecii de la OTE sa obtina o licenta 3G in Romania, Bataillard isi repeta afirmatiile atat de convingator pe cat poate sa o faca doar un bancher de investitii care timp de 20 ani a vandut si a cumparat active pentru Goldman Sachs si JP Morgan in perioada in care numele celor doua institutii chiar trezeau respect.
    Declaratiile lui Bataillard n-au facut totusi prima pagina nicaieri si n-au ajuns nici macar intr-un colt de pagina: chiar si pentru cel mai neavizat interlocutor era destul de clar ca la jumatatea lunii iunie, grupul elen Cosmote si familia multimiliardarului Saad Hariri deja convenisera pretul si termenii contractului de vanzare-cumparare. Tranzactia nu a fost de altfel o surpriza, oricat de mult s-au straduit reprezentantii Zapp sa induca ideea ca grupul Saudi Oger va pompa in Romania suficienti petrodolari pentru a tine operatorul in viata.

     

    Intotdeauna cu resurse prea mici pentru a apuca o cota de piata mare, cu tehnologii eficiente, dar neadaptate gustului marelui public, cu produse-soc, dar promovate doar din gura in gura, Telemobil era de ceva vreme suspectul de serviciu numarul doi, dupa RCS&RDS, pentru titlul “tranzactia anului” in industria locala telecom. Primele semne ca familia Hariri a inteles din businessul telecom de miliarde de dolari pe care il desfasoara pe piete precum Turcia ca un operator mic cu o tehnologie exotica precum Zapp nu poate tine pasul cu gigantii prezenti pe piata din Romania au aparut inca din 2008. Saudi Oger a preluat integral Zapp, dar nu a continuat sa pompeze cash, ci a facut ceea ce face un investitor care stie ca vrea sa vanda: a negociat echipamente ieftine si finantare, la pachet, din China. Familia Hariri salva astfel Zapp de la pericolul de a pierde licenta 3G din Romania – activul numarul unu al companiei.

    La un an si jumatate de la preluarea integrala a Zapp, familia Hariri isi incheia aventura din Romania, in care a fost atrasa de Chris Bataillard, cu un bilant putin imbucurator: investitii de aproape un miliard de dolari – conform unor estimari ale analistului telecom Nicolae Oaca – si un venit de 61 de milioane de euro de la Cosmote. Consolarea? Datoriile de 146 mil. euro asumate de Cosmote. De ce a capotat Zapp? Probabil perioada care a pecetluit soarta operatorului a fost cea dintre 2006 si 2008, cand cei doi actionari au avut dezacorduri atat de puternice incat nu au mai investit nimic, desi tocmai ce luasera din fata Cosmote una dintre cele doua licente 3G. Cei doi ani cu investitii zero, comunicare zero, publicitate zero au fost exploatati din plin de Orange, Vodafone si chiar si de Cosmote. Practic, ceea ce s-a realizat ulterior, investitia rapida in reteaua 3G, lansarea unor servicii prepay inovative si a unor noi terminale asociate cu servicii furnizate impreuna cu grupul american Yahoo!, veneau deja tarziu.


     

    Ce castiga insa grupul OTE/Deutsche Telekom prin aceasta achizitie? In primul rand, matematic, situatia arata foarte bine chiar de anul trecut: afacerile cumulate ale OTE si Deutsche Telekom in Romania au trecut anul trecut de 1,3 mld. euro, rivalizand astfel cu cele ale Orange si Vodafone. Eliminand veniturile dintre companiile din grup, probabil ca cifra este un pic mai mica, insa in mod clar nu intr-atat cat sa nu mai intre in clubul “miliardarilor” din telecom.

    Dar unul dintre cele mai mari castiguri este faptul ca achizitia Zapp aduce “aer” pentru reteaua Cosmote. Cu peste sase milioane de clienti doar pe reteaua construita in tehnologia 2G, Cosmote incepea deja sa aiba probleme privind capacitatea de a sustine traficul de voce. “Reteaua 2G este aproape gatuita. Licenta 3G de la Zapp va fi utilizata de Cosmote pentru a extinde capacitatea retelei, pentru a oferi si servicii de date. Abia acum Cosmote va putea rivaliza cu Orange si Vodafone”, explica un inginer de retea familiar situatiei.
    In mod ironic, Zapp – care si-a semnat sfarsitul si pentru ca oferea doar cateva mobile cu un design imbatranit si putin atractive pentru public – aduce Cosmote posibilitatea de a lansa terminale la moda si din punct de vedere tehnic, si din punct de vedere al aspectului.

    Cu licenta 3G in buzunar la Cosmote si Deutsche Telekom in actionariat, clientii Cosmote Romania pot incepe sa viseze la Apple iPhone, Google Phone, Palm Pre si altele asemenea. Cosmote si Romtelecom pot lansa acum oferte comune de internet si voce fixa si mobila, la care se pot adauga servicii TV sau IT {i reteaua in tehnologie CDMA a Zapp, care are o acoperire nationala si este mai ieftina decat tehnologia 3G, se integreaza foarte bine cu nevoile companiilor OTE si Deutsche Telekom din Romania. “Retelele CDMA ale Zapp si Romtelecom functioneaza in frecvente foarte apropiate. Practic, cea mai importanta parte a echipamentelor de retea sunt identice, doar niste modulatoare sunt diferite.

     

    Singura problema este aceea ca nu exista un telefon mobil CDMA care sa functioneze simultan in reteaua CDMA a Zapp si Romtelecom. Dar daca va exista cerere, probabil ca se vor realiza”, adauga sursa citata. De asemenea, Cosmote poate ataca acum segmentul clientilor de business, avand posibilitatea de a oferi in multe situatii aceleasi servicii ca liderii pietei Orange si Vodafone. Companiile sunt acum mai dispuse ca niciodata sa-si schimbe furnizorul daca isi pot reduce cheltuielile, dar vor putea companiile OTE din Romania sa profite de aceasta oportunitate inainte ca ea sa dispara? Intrebarea nu e lipsita de sens: istoria recenta arata ca nici macar Romtelecom si Cosmote nu au reusit sa lanseze produse comune atat de repede pe cat se astepta piata.

    Cum va functiona oare o relatie in trei, Romtelecom, Cosmote si Zapp, in care toate cele trei companii au sedii centrale diferite, echipe tehnice diferite si mai multe locatii in care sunt functionale echipamente de retea? Dincolo de aceste semne de intrebare si de regretul care insoteste esecul primului operator de telefonie mobila din Romania, disparitia Zapp poate dinamiza piata telecom pe cel mai “fierbinte” segment al sau: internetul mobil. Doar o treime din cei peste un milion de posesori de laptopuri din Romania folosesc acum servicii de date mobile, astfel ca lupta este inca abia la inceput.
     

  • Oferta rezidentiala: credit prin Prima Casa si rate la dezvoltator, cumulat: 600 euro/luna

    ALF Company, dezvoltatorul ansamblului rezidential din nordul capitalei, Citylights Pipera, a pregatit doua sisteme de achizitie a locuintelor pentru programul “Prima Casa”, care presupun ca eventualul cumparator sa achite, aditional ratei contractate prin programul pentru prima casa, inca o rata catre dezvoltator, in contul unui credit contractat pentru diferenta de bani pana la pretul final.

     

    Astfel, prima varianta se adreseaza celor care detin doar suma minima ce permite intrarea in program, respectiv 3.000 de euro. Acest avans minim presupune ca diferenta existenta intre pretul apartamentului si cei 60.000 euro obtinuti prin credit bancar sa fie acoperita printr-un sistem de rate direct catre dezvoltator. Perioada de creditare este de zece ani, perioada dupa care cumparatorul va achita doar rata catre banca. "In conditiile contractarii creditului maxim de la banca pe o perioada de 30 de ani, valoarea ratei cumulate (banca plus dezvoltator) este de aproximativ 600 de euro pe luna", se spune intr-un comunicat al companiei.

     

    Cea de-a doua varianta se adreseaza persoanelor care pe langa avansul minim de 3.000 de euro mai dispun de cel putin inca 10.500 de euro. In cazul lor, cele doua rate lunare insumeaza aproximativ 460 euro in primii zece ani, urmand ca apoi sa achite doar rata catre banca.

     

    ”De exemplu un apartament de doua camere cu o suprafata de aproximativ 80 de metri patrati, complet finisat, care include si un loc de parcare subteran intra in acest program. Cele doua sisteme de achizitie se aplica si in cazul altor apartamente disponibile in ansamblu, valorile prezentate variind in functie de pretul locuintelor. Apartamentele care sunt oferite spre vanzare prin unul dintre cele doua sisteme prezentate, sunt in numar limitat”, a afirmat Florin Chirita, general manager Alf Company.

     

    Citylights Pipera este un ansamblu de 4 blocuri de locuinte; blocurile C si D, din prima faza a proiectului, au fost deja finalizate, luna aceasta urmand ca primii proprietari sa se mute in noile locuinte, au mai comunicat reprezentantii companiei.
     

  • Bursa a terminat in crestere

    Titlurile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au scazut in medie cu 0,63%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au adus o scadere a indicelui BET-NG cu 1,42%.

    Evolutia pietei de la Bucuresti a fost determinata de cea a marilor burse europene, care au inchis in crestere cu 0,1% – 0,2%. Bursele din Asia au incheiat sedinta de marti in scadere cu 0,4-0,7%.

    Ultimele tranzactii cu cele mai lichide zece actiuni de la BVB au fost realizate la preturi care au crescut in medie cu 0,85%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, care analizeaza evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, era cotat la inchidere cu 0,5% peste referinta.

    Cele mai lichide titluri erau Petrom (SNP) si SIF-urile. Actiunile Petrom (SNP) erau tranzactionate la un pret de 0,242 lei pret in crestere cu 5,2% fata de referinta, SIF Oltenia (SIF5) la un pret de 0,825 lei, pret cu 0,6% mai mic fata de valoare nominala, iar SIF Moldova (SIF2) au fost cotate la un pret de 0,690 lei, pret egal cu valoarea de referinta.

    Cele mai mari cresteri ale pretului de tranzactionare au fost inregistrate de Amonil (AMO) cu 15% si Petrolexportimport (PEI) cu 10,9%. Carbochim (CBC) a avut o scadere a pretului de tranzactionare cu 10,3%.
     

  • Comentariu: Mai tineti minte cine a inventat Logan-ul?

    Pentru un proaspat absolvent de ASE, oportunitatea de a-i pune orice fel de intrebari si a-i cere explicatii pentru rezultatele foarte slabe si pierderile de zeci de milioane de euro (fie si intr-o conferinta de presa) lui Manuel Gomez – francezul pe care Renault l-a uns ca presedinte la Dacia in momentul in care a cumparat fabrica de la Pitesti – este o ocazie foarte rara, mult prea buna pentru a fi ratata.
    Pentru mine, aceasta ocazie a venit la inceputul anului 2001, la putin timp dupa ce colegul meu de atunci de la Ziarul Financiar care se ocupa de domeniul auto, Silviu Sepciu, pleca la Dacia, unde devenea responsabil pentru comunicare.

     

    Manuel Gomez – primul presedinte al Dacia – se chinuia la inceput de an 2001 sa explice ziaristilor ca pierderile de 60 de milioane de euro din anul precedent (duble fata de estimari) nu puneau in pericol existenta fabricii, desi vanzarile de masini cazusera la jumatate ca urmare a crizei economice (suna familiar, nu?).

    Foarte abil, Gomez se eschiva de fi ecare data cand il intrebam de concedieri, la fel cum o facea mai tarziu si Christian Esteve – primul francez care a preluat functia de director general dupa privatizare. Singurul care ramanea sa dea socoteala era Constantin Stroe, omul ale carui maini s-au tabacit de cat de multe castane incinse a fost nevoit sa scoata de-a lungul timpului din focul intrebarilor puse de ziaristi, dar mai ales de oamenii care urmau sa fie dati afara de la Dacia. Cu sau mai degraba fara voia lui, Constantin Stroe a fost, probabil, managerul pe care l-am sunat de cele mai multe ori in ultimii opt-noua ani pentru a cere informatii oficiale despre Dacia. Dar nu as vrea sa interpretati acest articol ca fiind o poveste despre mine. Este o poveste a unei fabrici, asa cum a vazut-o un ziarist care a acoperit domeniul auto in ultimii opt-noua ani: prin ochii angajatilor, a sefilor, a actionarilor si mai ales prin intermediul masinilor care au iesit in acest interval de pe linia de productie. O fabrica a carei fata urata a insemnat concedieri masive (jumatate din cei circa 25.000 de angajati au fost dati afara), greve care au fost la un pas de a se transforma in evenimente sociale violente, pentru ca actionarii francezi – din aroganta sau doar dintr-o inabilitate in comunicare – nu au stiut cum sa discute cu angajatii romani. O fabrica recunoscuta pentru ca nu realiza doua masini la fel (puteai sa ai noroc sa dai peste o masina impecabila sau peste una careia nu i se inchidea cum trebuie niciuna dintre usi). O fabrica unde angajatii – foarte prost platiti, e drept – isi rotunjeau veniturile prin piesele pe care le mai scoteau pe poarta fabricii.

    Dar si o fabrica ce s-a transformat, incepand cu anul 2004, cand a fost lansat primul model Logan, intr-una dintre cele mai eficiente din cadrul grupului Renault, chiar daca pe intreaga linie de productie nu exista decat un singur robot.

     

     

    Imaginea fabricii asa cum am vazut-o nu ar fi insa completa fara managerii din cadrul Dacia sau Renault cu care m-am intalnit de-a lungul timpului. Dincolo de Constantin Stroe, al carui nume este sinonim cu Dacia, avand in vedere ca s-a aflat la conducere timp de aproximativ 40 de ani, putini sunt cei care isi aduc acum aminte de adevaratul artizan al proiectului Logan.
    Louis Schweitzer, cel care a condus Renault intre 1992 si 2005, un tip inalt, slab, cu ochelari cu rame foarte groase si foarte lent in miscari, era nepotul doctorului si filosofului Albert Schweitzer si fi ul lui Pierre Paul Schweitzer, sef al FMI timp de doua decenii. Daca visul lui Albert Schweitzer era sa ofere servicii medicale pentru tarile sarace, nepotul sau voia sa faca acelasi lucru cu masinile. „In prezent doar 20% din populatia globului are acces la o masina. Ce ar fi daca am face o masina pentru restul de 80%?” Aceasta era replica favorita a lui Louis Schweitzer in cadrul celor trei interviuri pe care i le-am luat de-a lungul anilor.

     

    Schweitzer s-a retras de la conducerea Renault in 2005, la mai putin de un an dupa ce primul Logan, masina de 5.000 de dolari cum o denumea el inca din anii ’90 (proiectul X90, in denumirea sa interna in cadrul grupului francez), a iesit de pe poarta fabricii de la Mioveni, cumparata special de Schweitzer pentru acest proiect.
    Daca Schweitzer a fost vizionarul, Carlos Ghosn, cel care i-a luat locul la conducerea Renault din 2005, a fost cel care a transformat proiectul Logan in ceea ce literatura economica de specialitate denumeste „cash cow”.

     

    Aflati aici cum discuta Louis Schweitzer cu ziaristii si managerii Dacia si cum o facea Carlos Ghosn 

  • Holcim Romania estimeaza afaceri mai mici cu circa 20%

    "Cred ca trebuie sa ne mai asteptam la o perioada similara inca 12 luni si apoi vom vedea o crestere usoara. Daca nu se mai realizeaza investitii in ansambluri rezidentiale si centre comerciale si nici proiectele noi de infrastructura nu demareaza, piata de ciment ar putea sa scada in 2009 cu 20 – 30%. Urmatoarele sase luni s-ar putea sa fie chiar mai dificile decat primele", a spus Wirth.

     

    Holcim Romania a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 372 de milioane de euro, prima partea a acestui an aducand o scadere cu 20%, care s-ar putea mentine pana la finalul anului, potrivit lui Markus Wirth. Compania a inregistrat anul trecut un profit net de 30,2 mil. euro, in usoara scadere fata de 2007. "Contractele noi pentru lucrari de infrastructura, care s-au semnat in 2009, vor avea un impact pozitiv anul vitor asupra pietei cimentului", a mai afirmat directorul Holcim.

     

    Compania, subsidiara locala a grupului elvetian Holcim, detine trei fabrici de ciment la Alesd, Campulung si Turda. Holcim isi imparte piata locala a cimentului cu francezii de la Lafarge si cu Carpatcement Holding, subsidiara grupului german HeidelbergCement.
     

  • ALERTA PENTRU ROMANIA: Nici macar India nu mai e ce-a fost

    Sumit Sapra face parte din acea generatie ambitioasa si nerabdatoare de tineri indieni care s-au afirmat pe valul cresterii economice globale. In cinci ani, el si-a schimbat locul de munca de trei ori, iar salariul i-a crescut de patru ori.

    Chiar si cand a fost multumit de munca sa, si-a pastrat CV-ul activ pe site-urile de recrutare, pentru cazul cand ar aparea oferte mai bune. Si a spart o multime de bani. In trei ani si-a cumparat trei masini, urcand tot mai sus pe scara luxului. Pentru escapadele de weekend si-a cumparat o motocicleta.

    Ultima si cea mai bine platita slujba a lui Sapra a fost la sediul din India al diviziei financiare a General Electric care se ocupa cu proiecte de investitii in energia Indiei. Dar in decembrie anul trecut, finantarile din strainatate s-au oprit, iar Sapra, cu toate rezultatele lui bune, a fost concediat. “Inainte era vorba despre bani din abundenta care gaseau doar cateva proiecte de finantat”, spune Sapra, 30 de ani, despre schimbarea care a venit aproape peste noapte. “Acum e invers.” Cu putini ani in urma, santierele zumzaiau incontinuu 24 de ore din 24, echipe de muncitori lucrau si noaptea, infulecand pe apucate, cocotati pe utilaje inca de cand mijeau zorile. Acum, proiectele imobiliare sunt incremenite. Piata de arta odinioara in expansiune a inceput sa stagneze. Iar specialistii cu CV-uri impresionante, precum Sumit Sapra, au ajuns someri sau accepta reduceri de salarii ca sa-si poata pastra locurile de munca.

     

    Cresterea fantastica a Indiei din ultimii cinci ani a fost alimentata in mare parte de infuziile masive de lichiditati si de investitii. Circa 39% din PIB-ul tarii in anul fiscal 2008 (incheiat la 31 martie) a fost reprezentat de investitii, in crestere fata de 25% in anul anterior. La apogeu, peste o treime din investitii veneau din exterior, potrivit Credit Suisse. Dar in ultimele trei luni ale anului trecut, imprumuturile straine si investitiile directe au scazut cu aproape o treime, pana la cel mai redus nivel din mai bine de doi ani. Intr-un raport recent, Fondul Monetar International estima ca firmele indiene erau printre cele mai vulnerabile, dupa cele americane, din cauza ca se imprumutasera masiv in timpul boom-ului. Folosind date ale agentiei de rating Moody’s, FMI a estimat intr-un raport recent ca rata incapacitatilor de plata in randul companiilor nefi nanciare din Asia de Sud ar putea ajunge la 20% in anul fiscal 2009, fata de estimarea de 4,2% de acum un an. (In randul companiilor americane, rata ar urma sa fie de 23%.)
    Declinul investitiilor straine a lovit puternic sectoare ca imobiliarele, productia de marfuri, infrastructura si chiar si arta, care fusese impulsionata de pretentiile noilor imbogatiti de aici si din strainatate. In ultimul trimestru al lui 2008, rata de crestere economica s-a redus la 5,3%, cea mai scazuta din ultimii cinci ani. Cererea de consum, in special in zona rurala, a mentinut economia in miscare, dar o secare brusca a finantarilor din exterior ar face mult mai dificil pentru India sa-si mentina o rata de crestere economica suficient de mare ca sa poata scoate din saracie sute de milioane de oameni. “Daca India vrea sa se intoarca la rate de crestere de 8-9%, investitiile private si creditele ieftine sunt esentiale”, spune Jahangir Aziz, economistul-sef pentru India al JP Morgan Chase. Autoritatile indiene sustin ca in anul fiscal inceput la 1 aprilie se va inregistra o rata de crestere de 6%, dar FMI estimeaza doar 4,5%.
    Ca sa umple golul lasat de investitiile straine, guvernul cheltuieste mai mult pentru infrastructura si pentru programe sociale. Banca Rezervelor din India, banca centrala, a redus dobanda de referinta, dar costul creditelor nu a scazut pe masura.

    Dupa o scadere naucitoare de 58% a pietei de capital anul trecut, bursa a urcat cu 42% fata de minimul atins in luna martie, iar actiunile listate au inceput sa atraga ceva capital din strainatate. Dar economistii ca Aziz spun ca guvernul trebuie sa faca mult mai mult, cu toate ca putini se asteapta la interventii majore pana dupa alegerile parlamentare si dupa instaurarea unui nou guvern, la sfarsitul lunii mai sau inceputul lui iunie.

    Intre timp, activitatea in Gurgaon a incetinit radical. Putin langa autostrada care vine de la New Delhi, un imens crater marcheaza locul in care cel mai mare dezvoltator din tara, DLF, avea de gand sa ridice cel mai mare mall din tara, Mall of India. Oficialii DLF spun ca s-ar putea sa reduca dimensiunea mall-ului si sa adauge spatii de birouri care sa inlocuiasca spatiul care era planificat pentru retail.
    In timpul boom-ului, DLF a construit multe dintre proiectele ce au transformat Gurgaonul dintr-un satuc amortit intr-un oras in expansiune, devenit cartier general pentru companii ca Ericsson sau IBM in India. DLF s-a indreptat spre creditori si investitori din strainatate, ca D.E Shaw, o firma de investitii din New York, pentru ca acestia ofereau bani “la dobanzi mici si in cantitati mari”, spune Rajeev Talwar, directorul executiv al filialei DLF din New Delhi. “Azi nu avem de ales si trebuie sa mergem la bancile indiene.”

    Dar creditorii din tara au devenit mai reticenti la ideea de a rostogoli creditele, iar dobanzile pe care ei le pretind fac ca proiectele sa devina nefezabile. Luna aceasta, DLF a raportat ca profitul i s-a diminuat cu 92% in primul trimestru al anului.
    Unul dintre subcontractori, Suni Kumar Verma, care furnizeaza marmura pentru constructorii din Gurgaon, spune ca afacerile ii merg atat de prost, incat jumatate din cei 40 de muncitori au fost trimisi la casele lor din Bihar, o provincie saraca din est, unde nu aveau mari sperante sa gaseasca de munca. “Tot ce pot sa faca e sa stea, sa manance si sa doarma”, spune Verma.
    Piata de arta reflecta colapsul investitiilor de la celalalt capat al spectrului bogatiei. In ultimii ani, proprietarii de galerii nu aveau nevoie sa-si cultive un public. Banii nu erau o problema. Multi artisti scoteau opere pe banda rulanta. Nu doar colectionarii veterani se inghesuiau pentru lozurile cele mari, cum ar fi o pictura de M.F. Husain, spre exemplu, sau una de V.S. Gaitonde, dar piesele de categorie mijlocie, in jurul a 100.000 de dolari, atrageau si ele destui clienti. “Erau cozi. Expozitiile se vindeau inainte de fi vernisate. Eram toti pe val”, spune Arun Vadehra, care detine doua galerii dedicate artei moderne si contemporane in Delhi si o a treia in Londra.

    In industrie, companiile exportatoare au fost puternic afectate – slefuitorii de diamante si fabricile de textile, spre exemplu, functioneaza mult sub capacitate. Piata muncii este o alta victima. Nu cu mult timp in urma, pe cand o gramada de bani erau disponibili si doar o mana de specialisti erau pe piata, salariile au explodat. Acum e invers, dupa cum spune Sapra, fostul angajat de la GE. El si-a cautat de munca timp de mai multe luni si doar luna trecuta a primit un raspuns de la cativa potentiali angajatori. Ca multi dintre colegii lui, si el spune ca probabil va trebui sa se multumeasca de acum cu mai putini bani decat castiga anterior, in ciuda diplomei de master pe care a castigat-o la prestigiosul Institut Indian de Management.

    In vremurile bune, spune el, a investit niste bani in imobiliare. Acum ar prefera sa nu stie cum se mai simt proprietatile lui. Spune ca il deprima. Si Sapra nu e singurul care-si indreapta privirea in alta parte. Cu exceptia catorva capitole, precum preturile alimentelor, politicienii nu au vorbit prea mult despre economie in aceasta campanie. Ajay Shah, economist si editorialist, spune ca problema urmatorului guvern va fi sa reanimeze “instinctul de animal” al sectorului privat, eliminand restrictiile impuse investitiilor, relaxand reglementarile fi nanciare si plasand bani in infrastructura. Dar avand in vedere haotica politica de coalitii din India, e greu de estimat si cine va veni la putere, cu atat mai putin ce vor face alesii odata ajunsi acolo.