BusinessMagazin

Author: adison

  • Producatorul Stalinskaya va importa de la anul bauturi alcoolice premium de 10 milioane de euro

    Produsele premium care vor fi importate de Prodal vor acoperi toata gama de bauturi spirtoase, de la whisky, brandy, cognac, la rom si lichior.

    O parte dintre produse vor fi introduse pe piata româneasca in acest an. In ceea ce priveste aspectele financiare, ne asteptam ca, in 2010, divizia de importuri sa aiba o cifra de afaceri de 10 milioane euro, ceea ce va reprezenta circa 20% din cifra de afaceri a grupului”, a aratat Florin Radulescu, directorul general al Prodal.
     

    In 2008, compania si-a extins distributia brandurilor Stalinskaya si Wembley in Bulgaria, prin intermediul firmei Direx.

    “Pentru business-urile construite <<sanatos>>, care au avut intotdeauna o strategie realista de dezvoltare, perioadele de criza constituie oportunitati de dezvoltare mai rapida decat in conditii normale si acesta este si cazul nostru", a explicat Florin Radulescu.
     

    Divizia de import va cuprinde atat actuali angajati ai Grupului Prodal, cat si specialisti nou angajati.

    Compania Prodal ’94 face parte din Grupul prodal, unul dintre cei mai importanti producatori si distribuitori de bauturi alcoolice din regiune.
     

    Grupul Prodal a avut o cifra de afaceri de aproximativ 28 de milioane de euro in 2008, cu 23,4% mai mare decat anul anterior. Principalii competitori pe aceasta piata sunt Scandic Distileries, Alexandrion si Euroavipo.
     

  • Batranul cod de bare

    Designul era simplu: 59 de linii albe si negre. Iar obiectivele inventatorilor lui erau si ele destul de simple: sa scurteze statul la coada la bacanie si sa le dea supermarketurilor o noua metoda de a-si urmari stocurile. Dar codul de bare a facut istorie din dimineata zilei de 26 iunie 1974, cand a fost folosit pentru prima data ca sa marcheze pretul unui pachet de guma Juicy Fruit – 67 de centi. Acum, codurile de bare sunt folosite la imbarcarea pasagerilor in avioane si la urmarirea traseului coletelor.

     

    Codurile de bare ii ajuta pe bolnavii de diabet sa-si dozeze cantitatea de glucoza si pe cercetatori sa studieze obiceiurile de polenizare ale albinelor. Au inspirat chiar si un joc video, “Barcode Battler” in 1991. Micile secvente de linii albe si negre au jucat un rol in cursa prezidentiala din 1992, cand, intr-o pauza de campanie, George Bush senior, care candida pentru realegere impotriva lui Bill Clinton, a parut bulversat de ceea era de multa vreme deja o banalitate tehnologica.

     

    “Erau ieftine si erau necesare”, spun George J. Laurer, care era deja un inginer veteran la IBM in 1970, cand a fost rugat sa conduca o echipa insarcinata cu crearea unui sistem de citire la casa pentru bacanii. “Si e si eficient. Aceste trei lucruri au avut probabil o importanta mai mare decat oricare altele.” Acum in varsta de 84 de ani si la pensie, Laurer continua sa fie promotorul inventiei lui, desi codurile de bare sunt deja concurate de tehnologii mai sofisticate. Identificarea prin frecvente radio sau RFID este unul dintre acesti concurenti. RFID foloseste aceeasi tehnologie ca sistemul de inchidere centralizata a masinii sau cartelele de acces in cladiri si le permite comerciantilor sa identifice si sa urmareasca anumite marfuri fara sa le aiba neaparat in raza vizuala. Dar chiar daca marii jucatori ca Wal-Mart si Procter & Gamble au adoptat tehnologia RFID, sectorul de retail a ramas conservator, in special din cauza preocuparilor cu privire la costuri. Codurile de bare, la urma urmei, costa cate o jumatate de cent fiecare, in vreme ce etichetele electronice folosite de RFID costa peste cinci centi fiecare.

    Ca urmare, o mare parte dintre furnizorii Wal-Mart au refuzat solicitarea companiei de a adopta noua tehnologie. “Aceasta noua tehnologie deja s-a cam ars”, sustine Bob Sanders, un executiv de la Motorola ce a condus la un moment dat compania care a dezvoltat primul cititor manual de coduri de bare. Un purtator de cuvant al Wal-Mart, John Smiley, a recunoscut ca “am ajuns la realism”, dupa efuziunea initiala cu privire la RFID, “generata de media” in 2003. Dar tot el adauga ca Wal-Mart va continua sa introduca noua tehnologie. Codurile de bare au evoluat ca sa se adapteze concurentei. In ultimii doi ani, matricele in doua dimensiuni, care seamana cu niste jocuri de table suprapuse si incorporeaza mai multa informatie decat codurile de bare, au intrat in uz in Japonia si au patruns si in America. Telefoanele mobile echipate cu tehnologie ce scaneaza aceste modele le pot citi si pot afisa apoi coduri de bare care, spre exemplu, pot fi folosite in loc de bilet la un concert sau la imbarcarea in avion.

     

    Laurer isi reaminteste ca mai multe schite, inclusiv un simbol circular, au fost puse in discutie inainte de adoptarea a ceea ce azi se numeste codul universal de produs, numele familiarului format care foloseste 30 de linii negre si 29 de linii albe ca sa exprime 12 biti de informatie intr-un cod binar. Cele 12 cifre nu sunt altceva decat “o adresa unde sa cauti informatia” intr-o baza de date, spune Laurer. Cand desenul initial a fost propus unui comitet de experti de la Massachusetts Institute for Technology in 1972, spune el, a fost returnat cu o singura recomandare: fontul cu care erau scrise “caracterele lizibile de ochiul uman” (cifrele de sub codul de bare) sa fie schimbat cu un altul, asteptat sa devina in curand lizibil si de masini si astfel sa suplineasca modelul cu bare.

     

    “Erau absolut siguri ca in cativa ani nimeni nu va mai citi codul de bare”, spune Laurer. “Ei bine, s-au inselat.” Laurer spune ca nici IBM si niciunul dintre ceilalti dezvoltatori nu au patentat codul de bare, desi producatorii platesc o taxa minima anuala unui grup non-profit, GS1, ca sa acopere costurile administrative de supraveghere a standardelor internationale. Sharon Buchanan era o casiera in varsta de 31 de ani la supermarketul din Troy, statul Ohio, in ziua cand au fost introduse primele coduri de bare. Una sau doua alte casiere erau la munca in acea zi, dar ea a fost aleasa sa lucreze la casa de iesire, dupa cum a povestit intr-un recent interviu. “Eram putin nervoasa la vremea respectiva”, spune ea. “Ma gandeam: daca nu functioneaza? Toata lumea facea poze, fotoreporterii, presa locala, oamenii din oras. Dar pana la urma a mers foarte bine. Cred ca au fost cele 15 minute de glorie ale mele.”

     

    Cu toata efuziunea din acea zi, adoptarea codurilor de bare a fost lenta si treptata. Ani de zile, comertul a fost ingreunat de clienti ce refuzau sa cumpere produsele cu coduri de bare, de teama sa nu fie inselati la casa de marcat, pentru ca produsele nu mai aveau pretul scris pe ele. La acea vreme, “teoria codului de bare ca un fel de dispozitiv de supraveghere cu implicatii sociale malefice era destul de raspandita”, spune T. J. Jackson Lears, istoric al culturilor la Universitatea Rutgers din New Jersey. Dar odata cu aparitia Google Earth si a dispozitivelor de urmarire globala, acum “pare de-a dreptul inofensiv”. Codul de bare “are deja un fel de patina antica, e o expresie timpurie a impulsului de a sorta si a categorisi care anima acum marketingul computerizat si vanzarile”, adauga Jackson Lears. Pare cumva “un fel de simbol arhaic fermecator”.

    © 2009 NEW YORK TIMES NEWS SERVICE

  • Reportaj: Cum se vede capitalismul de la APACA

    Primele semne ale capitalismului te intampina chiar la intrarea pe poarta veche a fostei fabrici de pe bulevardul Iuliu Maniu, numarul 7. Pe o parte, zeci de afise incropite la repezeala si lipite haotic pe pereti anunta existenta a fel si fel de firme, de la magazine de confectii, la electronice, curatatorii, sali de fitness, tipografii si multe altele. De cealalta parte, o cladire noua, aflata inca in constructie, face nota discordanta printre imobilele batrane din incinta. Un panou mare alaturi anunta ca aici se va construi, in scurt timp, un nou magazin de desfacere al unuia dintre putinii producatori de haine ramasi inca pe platforma de la APACA, cea mai mare si mai cunoscuta fabrica de confectii din anii comunismului.

     

    Din 1992, anul privatizarii APACA, toate unitatile de productie au fost rand pe rand vandute si preschimbate in alte si alte afaceri. Intreprinderea a fost de altfel printre primele privatizate din Romania, lucru facilitat si de faptul ca era deja organizata pe sectii. Au fost, asadar, mult mai usor de impartit cele zece fabrici de confectii de pe platforma intre sutele de noi actionari – fosti angajati ai APACA. Privatizarea de tip MEBO (cumpararea firmei de catre angajati si manageri) a dat startul unui adevarat test de aptitudini antreprenoriale pentru noii actionari. Pana la privatizare, comenzile erau asigurate de stat si trimise mai departe catre divizii, dar din 1992 fiecare nou proprietar a intrat pe cont propriu. A fost cu atat mai dificil cu cat putini dintre angajatii APACA avusesera inainte contact cu clientii straini ai fabricii, caci in unitatea de productie nu ajungeau nici banii, nici discutiile de negociere.

     

    A fost si cazul lui Alexandru Ciucu Sr., care a preluat atunci sectia 5 de confectii pentru barbati, pe care o conducea la momentul respectiv. Businessul a fost pus pe picioare impreuna cu fiul sau, Alexandru Ciucu Jr. “Initial, executam doar comenzi de lohn – exclusiv pe comanda, cu materialele clientilor, pentru Hugo Boss, Stefanel, Steilmann, YSL, H&M, dar, cu timpul, prietenii au inceput sa ne ceara cate un costum si asa ne-am dat seama de potentialul pietei interne”, povesteste Ciucu Jr. Cei doi au deschis in 1997 primul magazin propriu, chiar la poarta fabricii, cu numele firmei producatoare, SAMRIC (abrevierea de la Societatea pe Actiuni Moda Romana in Industria Confectiilor). Anul trecut, firma a avut afaceri de circa trei milioane de lei (aproximativ 800.000 de euro) din trei magazine, dar si din realizarea, in continuare, pe langa produsele finite, a comenzilor de lohn si semi-lohn, care aduc inca peste 70% din venituri. Din 2000, Ciucu Sr. si Ciucu Jr. au devenit “tatal” si “fiul” din afacerea cu costume barbatesti Tata & Fiul, o retea de cinci magazine de haine barbatesti, care a adus si notorietatea pentru fosta sectie de confectii cu numarul 5. Ciucu Jr. (33 de ani) a incercat sa faca si o afacere care sa duca intr-un fel mai departe traditia candva exclusivista a costumului visiniu de la APACA, un fost status-simbol in Romania.

     

    “In anii ’80, cand salariul mediu in Romania era de 30-40 de dolari, un costum de export croit la APACA valora 3-400 de dolari. De aceea, trebuia sa fii cineva ca sa ai haine de la APACA, iar daca nu erai tu cineva, cu siguranta era mama, tatal sau unchiul tau”, spune fiul din Tata & Fiul, care a decis astfel sa deschida un atelier de croitorie la comanda chiar in inima fostei intreprinderi de stat. Modelul de business difera semnificativ fata de cel al altor producatori din zona, inclusiv fata de cel al celorlalte afaceri ale familiei Ciucu. O spune chiar Ciucu Jr.: “Tata face industrie. Eu fac croitorie”. Pretul unui costum la comanda marca Alexandru Ciucu costa intre 800 si 1.300 de euro, o alta diferenta fata de ceilalti producatori (sau simpli comercianti) de pe platforma. Asa se explica de ce, in locul celor 18.000 de muncitori care roiau zilnic prin incinta, astazi se perinda si persoane cunoscute din mediul de afaceri, politica ori chiar reprezentanti ai Casei Regale, care trec insa indiferenti pe langa foile A4 lipite la intrare in ciuda caracterelor de-o schioapa ce afiseaza preturi de pana la 350 de lei pentru un costum. Chiar daca cele trei afaceri marca Ciucu nu au rulaje mari, ele sunt importante pentru a demonstra volumele de afaceri cu care se mai lucreaza astazi la APACA. Din fosta fabrica, cel mai important a ramas numele platformei, legat in fiecare deceniu de altceva: in anii ’80 de exclusivitatea hainelor legate de oamenii politici si muncitoarele de la APACA, iar in anii 2000 de interesul pietei imobiliare pentru un teren compact si destul de mare aflat in inima capitalei. De notorietatea numelui platformei au profitat in special micii afaceristi, care au deschis magazine, fie ele si de cativa metri patrati, pentru a vinde costume de import.

     

    Cu timpul, au venit pe platforma alte businessuri, fara nicio legatura cu APACA de altadata sau cu hainele in general. Platforma nu are insa un administrator, asadar, nu exista o evidenta a firmelor desfasurate pe cele noua hectare, iar curiosii se pot lua doar dupa afise, sageti si, mai rar, sigle de firma, pentru a le descoperi: tipografia TipArt Vision, Tara Fashion, Nordic Gym si asa mai departe. Interesul pietei imobiliare a fost normal sa apara. Insa APACA e greu de cucerit. Ciucu Jr. spune ca acum sunt aproximativ zece proprietari mari in incinta, dintre care doar vreo trei mai fac confectii: “Daca ii luam insa in considerare si pe cei care au cumparat cate un birou, numarul creste la 50, poate chiar 100 de proprietari. Un numar exact nu pot sa va dau, pentru ca aici se vinde, se inchiriaza si subinchiriaza tot timpul. Chiar si noi ne pregatim acum sa inchiriem un spatiu”. Specialistii din piata imobiliara spun dezamagiti ca situatia de pe fosta platforma de confectii este destul de incalcita, iar incercarile unor agenti de a obtine in anii trecuti o exclusivitate pe APACA au esuat. Conform analizelor acestora, spatiile industriale de pe APACA sunt acum egale cu spatiile de birouri disponibile (clasa B spre C), de cateva mii de metri patrati inchiriabili. Acesta este insa si unul dintre putinele avantaje ale APACA: “Un doritor al unei suprafete de 2.000 de metri patrati, de exemplu, are sanse reale sa gaseasca acolo toata suprafata, la preturi mai mici fata de cele medii practicate intr-un centru comercial sau o cladire de birouri cu caracteristici similare”.

     

    Reprezentantii companiei Faberrom, care ocupa unul dintre cele mai mari spatii de pe platforma APACA, nu au vrut sa comenteze pentru acest articol. Compania controlata de omul de afaceri Danut Cernea este si proprietara viitorului magazin aflat in stadiu de constructie la intrarea in incinta. Ca si actionarul majoritar al SAMRIC, Danut Cernea a fost unul din cei 18.000 de angajati ai vechii platforme, unde lucreaza inca de la terminarea facultatii, in 1979. {i firma lui a fost infiintata odata cu privatizarea APACA, fiind initial o societate de prestari servicii, numita PrestServConf SA. Faberrom SA a luat nastere practic dupa restructurarea societatii initiale, in 1994, cand s-a facut trecerea la productia de imbracaminte pentru export si, ulterior, in mai mica masura, la comercializarea pe piata interna. Conform informatiilor de pe site, Faberrom poate produce 150.000 de costume pe luna si a avut anul trecut afaceri de 27 de milioane de lei (peste 7,5 milioane de euro). Cele 150.000 de costume au adus insa doar 3,5 milioane de euro. Restul de bani a venit din alte activitati ale firmei, precum furnizarea de piese de schimb si echipamente tehnologice pentru industria textila, servicii de transport de marfa si persoane si in plus, din faptul ca Faberrom este principalul furnizor de apa si energie pentru zona APACA.

     

    Alexandru Ciucu Jr., despre care se poate spune ca practic “a crescut” in APACA, nu crede ca intreaga platforma are sanse sa intre vreodata in posesia unui singur proprietar: “Numarul mare de proprietari e un soi de factor de siguranta in acest sens, pentru ca nu poti renova sau modifica nimic fara acordul tuturor, si cu atat mai putin nu poate cineva sa cumpere toate cladirile, sa le darame si sa construiasca un mall, de exemplu”. Recunoaste ca si el a fost cuprins, la un moment dat, de febra imobiliara si de ideea de a fi singurul proprietar al APACA. Dar a renuntat repede, pentru ca demersul ar fi fost aproape imposibil: “Sunt locuri din APACA unde n-am ajuns nici eu, desi vin aici zilnic de la varsta de 14 ani, iar, pe langa asta, trebuie sa am in vedere ca doar in corpul de cladire in care suntem noi mai exista patru proprietari”. Aici, Ciucu se corecteaza: “Proprietari stiuti de mine. Noi detinem o suprafata de 10.000 de metri patrati, mai sunt cei care au un corp intreg de cladire, dar sunt si multi altii, nestiuti, care au doar cate un etaj, un birou sau un depozit de cativa metri patrati. Nu stiu ce oferta de pret ar trebui sa faca cineva ca sa nu poata fi refuzat de nimeni din zecile de proprietari si, chiar si in aceasta ipoteza, nu stiu cum s-ar justifica o asemenea investitie in termeni de business”. Oricum, daca ar aparea o asemenea initiativa, Ciucu spune glumind ca i-ar placea sa aiba statutul de ultim vanzator. Dar nu crede ca se va mai intampla asa ceva, daca nu a fost nicio pornire in acest sens in febra imobiliara din anii trecuti.

  • De ce stramba din nas romanii care se intorc in tara

    Nicaieri nu e mai bine decat acasa, iar cresterea economica din ultimii ani a facut ca Romania de azi sa nu mai semene cu cea din anii ‘90: premise suficiente ca un roman plecat din tara sa-si doreasca sa se intoarca. Totusi, distanta intre realitate si asteptarile celor ce s-au intors dupa cativa ani petrecuti la Londra sau pe Wall Street este inca foarte mare. “Daca n-as pleca din tara o data la cateva luni in interes de serviciu, cred ca as innebuni. Asta e sansa mea, ca pot sa calatoresc mult”, spune franc Andreia Stavarache, 36 de ani, care a plecat in Statele Unite la inceputul lui 2000, in cadrul unui program de internship la compania de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC). Stavarache candidase si in Bucuresti pentru un internship, tot la PwC, si a fost respinsa pe motiv ca nu are suficienta experienta. “Cei din Stamford, Connecticut, m-au acceptat ca trainee pentru o perioada de sase luni”, isi aminteste ea.

     

    Ceea ce initial a fost un internship de jumatate de an s-a prelungit cu inca un an, iar la jumatatea lui 2001, compania a angajat-o permanent, ca tax associate. “La intoarcerea in tara cel mai mult mi-au displacut mizeria si : oamenii si daca au, si daca n-au bani, tot se plang. Romanii se vaita, in loc sa caute solutii. Noi vrem sa vina ideea, sa o punem in practica si imediat sa vina si rezultatele si suntem mereu invidiosi pe reusita altora. Nu stim sa ne cerem scuze si nici sa spunem multumesc”, sustine Stavarache. Timp de trei ani, cat a fost in State, ea spune ca a incercat sa isi depaseasca limitele, sa munceasca tot mai mult. “Acolo esti apreciat pentru munca ta. In Romania, daca reusesti intr-un anumit domeniu, ti se va spune fie ca ai avut noroc, fie ca ai furat, fie ca ai cunoscut pe cineva.”

    Zambetul romanesc Prima si cea mai abrupta diferenta pentru cei care au ocupat posturi de management sau cu un grad ridicat de senioritate in sediile din strainatate ale marilor multinationale este cea legata de felul cum se munceste in Romania. “In State erau niste standarde pe care nu le gasesc in Romania. Respectul si atitudinea fata de client erau mereu pe primul loc”, sustine Andreia Stavarache. Orice e-mail de la un client care ajungea in companie trebuia sa primeasca raspuns in maximum trei ore, fiindca aceasta era politica organizatiei; exista o singura derogare, care prevedea ca se poate raspunde in termen de 24 de ore, daca pentru raspuns era nevoie de documentare aprofundata. Chiar si in aceasta situatie, trebuia sa notifici tot dupa trei ore ca ai primit mesajul.

    Ea este de parere ca ideea potrivit careia romanii muncesc mai mult decat altii este falsa. “Afara se munceste intrun ritm nebun. In Romania nu exista management concentrat pe rezultate, iar angajatii urmeaza exemplul managerilor”, spune Stavarache, care in cadrul PwC se ocupa de calculul impozitului pe venit al expatilor si al americanilor repatriati. “In sezonul de taxe, care incepe in februarie si se termina in aprilie-mai, munceam cate 16 ore pe zi, sapte zile din sapte. In restul anului lucram mai putin, dar in niciun caz nu plecam la ora 18 acasa”, isi aminteste ea. Stavarache sustine ca a decis sa se intoarca acasa nu din cauza ritmului de munca, ci pentru ca nu se vedea ocupandu-se de taxe pe termen lung. “Unul dintre dezavantajele de acolo este faptul ca se pune foarte mare accent pe specializare si este foarte greu sa schimbi domeniul. Eu voiam vanzari.” I-a luat sase luni sa se decida daca se intoarce in tara, iar apoi, dupa ce a revenit, spune ca timp de inca un an s-a intrebat: “De ce m-am intors?”. Socul cultural dupa o perioada indelungata petrecuta in afara tarii este inevitabil.

     

    Dincolo de acesta, cei intorsi remarca schimbarile in rau prin care a trecut tara natala, in mare parte pentru ca se asteptau la altceva: atitudinea oamenilor, faptul ca prea putini sunt amabili si zambesc, incepand de la vanzatorii de bilete pe strada si pana la functionarii publici. “Este ca un pact general de rezistenta la orice raport social. Imi amintesc ca m-am intors cateva zile la New York, dupa o perioada petrecuta in tara si cineva mi-a zambit fara motiv cand am intrat intr-un restaurant. Mi-am dat seama cat de mult imi lipsea acest lucru”, isi aminteste Mirela Ciucur, care a revenit in tara in 2006, dupa sase ani petrecuti la New York, timp in care a condus o companie privata de editura, specializata in colectii rare si carte de lux. Cat priveste mediul de afaceri de aici, Ciucur acuza lipsa de dinamism si de entuziasm a romanilor de acasa. “Nu exista conceptul de . Orice idee noua este privita cu scepticism, orice loveste de o stare de inertie. Parca lipseste detenta de a face mai mult.” Un alt repros pe care il aduc repatriatii se refera la lipsa coerentei si a consecventei. “Noi nu avem un plan, o strategie. De la cei care ne conduc si pana la ultimul roman din tara nu avem strategie”, e de parere Stavarache.

     

    Oportunitatile sunt aici 2007 si mai ales 2008 au adus un val de repatrieri la nivel de management: economia romaneasca mergea bine, salariile cresteau, iar batalia pentru oameni era in toi. Cei care au decis sa se i ntoarca acasa atunci au facut probabil una din cele mai bune alegeri, avand avantajul de a intra pe o piata unde oamenii buni sau foarte specializati erau vanati pe salarii de mii de euro. Anul trecut, specialistii in executive search spuneau ca bariera salariala minima pentru care ar accepta sa se intoarca in tara romanii care revin in functii de top – country manager, CEO sau director general – era de 100.000 de euro pe an salariul anual net, respectiv 8.300 de euro pe luna. Intre timp, contextul economic s-a deteriorat, iar nivelul salarial la angajare a scazut, mai ales in domeniile cu precadere afectate de scaderea vanzarilor, imobiliarele si cel financiar-bancar. Andreia Stavarache, in prezent director de vanzari pentru aplicatiile software in cadrul TotalSoft si care dupa ce s-a intors din SUA a mai trecut prin doua companii, IP Devel si Evosoftware, afirma ca venitul sau de acum este comparabil cu cel din SUA . “Singura diferenta este ca acum nu mai muncesc 16 ore pe zi si am timp pentru viata personala.” Diferenta in favoarea Romaniei o fac in continuare oportunitatile, mai multe si mai diversificate decat in economiile mature. “In State s-a cam scris istoria, in Romania numai daca nu vrei, nu reusesti”, spune Stavarache. Oportunitatile pentru antreprenoriat, privind in perspectiva, sunt aici, nu pe pietele din SUA sau Europa Occidentala. “Cand totul merge bine, toata lumea avanseaza cu valul.

     

    Acum este vremea specialistilor, cand nu mai merg toate lucrurile struna”, apreciaza si Gabriel Cozma, 43 de ani, care a petrecut 16 ani in Marea Britanie, unde a avut posturi de management in companii ca Search Software America, intrata recent in portofoliul gigantului de software Informatica, sau Norkom Technologies, specializata in solutii impotriva infractiunilor financiare. Cozma s-a intors in Romania in 2007 si s-a angajat la filiala de aici a companiei de consultanta si audit Deloitte, unde a ramas timp de un an si opt luni, ca sef al departamentului de combatere a spalarii banilor pentru zona Balcani. La jumatatea lunii martie anul acesta, a plecat din Deloitte si spune ca a procedat asa pentru ca a simtit ca se poate realiza profesional mai bine pe cont propriu. “Eu construiesc, dar cu planul meu, cum cred eu ca ar fi mai bine.” Impreuna cu un partener care a plecat tot din Deloitte, a infiintat o companie de consultanta – GNC Forensics, care ofera servicii de management al riscurilor, investigatii antifrauda si contra spalarii de bani – pentru ca, spune el, la asta se pricepe cel mai bine, iar frauda creste in perioade de criza. “Zona de frauda si spalare de bani este o nisa pe care este mai bine sa operezi separat, nu in cadrul unei companii mari, unde trebuie sa justifici de o gramada de ori o actiune. Pierzi timpul, pierzi contractul si iti piere si tie cheful. Intr-un astfel de domeniu, intr-un astfel de moment, este esential sa fii flexibil, sa te poti misca repede”, este de parere Cozma. Tot antreprenoriatul l-a ales si Mirela Ciucur: “Am avut o tentativa de a lucra cu o companie multinationala, dar in scurt timp mi-am dat seama ca ar fi fost o greseala. Experienta de la New York m-a invatat foarte mult despre un mediu independent de business, pe care il prefer celui dintr-o corporatie”. Ciucur a lansat Strada32.com in noiembrie 2007, initial sub forma unei platforme de comert electronic pentru romanii expatriati. “In scurt timp ne-am dat seama ca exista interes pentru mai mult si in octombrie 2008 am pornit o retea globala pentru romanii din afara tarii, unde ei sa aiba acces la informatie, resurse si servicii dedicate lor.”

    Dificultati de adaptare In cele mai multe situatii, dificultatile de acomodare la piata muncii sunt legate de asteptarile managerilor repatriati, sunt de parere specialistii in recrutare. “Cauza principala este imposibilitatea romanilor repatriati de a-si adapta oferta si asteptarile personale la piata locala”, spune Rudolf Fedorovici, consultant la compania cu activitati de executive search Advice Human Resources. El subliniaza ca managerii intorsi in tara se pot lasa influentati cu relativa usurinta de tentatia de a se considera net superiori oricarui alt manager “local” si pleaca de la premisa, care se dovedeste ulterior gresita, ca daca au reusit “acolo”, pot reusi si vor reusi si aici, in orice conditii. “Sunt situatii in care revin in tara si, fiind convinsi ca sunt mai buni decat colegii lor, urmaresc companii sau pozitii pentru care sunt in mod clar subcalificati. Asteptarile lor sunt situate peste evaluarea pe care o face, in mod natural, piata locala. In consecinta, primul efect este esecul de a ajunge intr-o functie considerata de ei rezonabila intr-o firma considerata de ei rezonabila”, spune Fedorovici. In teorie, recrutarea unui manager repatriat nu difera cu nimic de recrutarea unui manager local.

     

    In ambele situatii functioneaza o regula simpla: se cauta candidatul cel mai potrivit pentru un anumit post si nu cel mai bun din domeniu. Sunt relativ frecvente si cazurile in care cei reveniti in tara candideaza pentru posturi pentru care sunt supracalificati, spune Fedorovici. “Reusesc sa-i convinga pe recrutorii mai putin experimentati ca sunt candidatii ideali, care cer putin si ofera mult. Discursul este mereu acelasi: ”, afirma consultantul. Situatii de acest gen se finalizeaza de cele mai multe ori cu parasirea rapida a postului ocupat in astfel de conditii. “Trebuie sa stii la ce sa te astepti cand te intorci in Romania. Toata lumea spune ca piata are nevoie de specialisti, insa o experienta de pe Wall Street sau de la Londra poate sa nu se potriveasca cu sistemul financiar din Romania”, comenteaza Gabriel Cozma. E valabil in special pentru cei ce au venit sa lucreze in aria pietelor de capital, unde diferenta de sofisticare a activitatilor e foarte mare intre Vest si Romania: “Daca vii sa vinzi Ferrari si toata lumea vrea Trabant, este posibil sa nu reusesti”, incheie el.

  • NYTIMES: RDG, distrusa si la 20 de ani de la caderea Zidului

    In acest al 20-lea an de la caderea Zidului Berlinului, guvernul
    cancelarului Angela Merkel se pregateste pentru o serie de
    celebrari si comemorari pana la aniversarea din noiembrie.
    Scenariul oficial al revigorarii landurilor din est a fost reluat
    si de presedintele american Barack Obama in recenta lui vizita in
    Dresda, reconstruita in toata splendoarea sa. Dar in afara catorva
    orase mari, ca Dresda, Leipzig sau Berlin, in fostele orase miniere
    din est, cum e si cazul Hoyerswerda, povestea declinului si a
    parasirii nu s-a schimbat.


    Nu departe de cele cateva centre urbane inca in verva, traficul
    e adesea sporadic pe autostrazile proaspat finisate, iar noaptea,
    in anumite zone din Mecklenburg- Pomerania de Vest din nordul tarii
    abia daca se mai zareste cate o lumina de o parte si alta a
    celebrelor Autobahn. Intr-un cantec popular in urma cu cativa ani,
    artistul Rainald Grebe descria senzatia de singuratate cantand “Ma
    simt atat de gol azi, ma simt Brandenburg”, referindu-se la fostul
    land est-german care inconjoara Berlinul. Ziarele vorbesc, pe de o
    parte, despre intoarcerea haitelor de lupi in Saxonia de-a lungul
    granitei poloneze si, pe de alta parte, despre continua migratie a
    celor tineri si a celor educati spre oportunitatile mai numeroase
    din Vest. Cand oficialii guvernului german si-au prezentat la
    jumatatea lunii iunie raportul anual cu privire la stadiul
    unificarii si la incercarile de a recupera decalajul Estului fata
    de Vest, tabloul pe care ei l-au pictat a fost eminamente pozitiv,
    dar nu chiar complet.

    Guvernul a raportat corect ca a cheltuit, numai intre 2006 si
    2008, peste 60 de miliarde de dolari ca sa sprijine afacerile si sa
    edifice infrastructura. Iar activitatea economica per persoana a
    crescut la 71% din cea a sectorului vestic, de la 67% in timpul
    acestui deceniu. “Gratie dezvoltarii economice pozitive, Estul este
    in cea mai buna pozitie de convergenta cu Vestul”, a spus Wolfgang
    Tiefensee, ministrul responsabil cu dezvoltarea fostelor state
    est-germane. “Decalajul se restrange.” El se restrange in parte
    pentru ca pionierii exporturilor, care au fost cel mai aprig loviti
    de criza din economie, sunt in Vest, iar recuperarea decalajului se
    face astfel de sus in jos. Somajul in fosta Germanie de Est ramane
    dublu fata de cel din Vest. In unele regiuni, numarul femeilor
    intre 20 si 30 de ani a scazut cu peste 30%. In total, aproape 1,7
    milioane de oameni au parasit fosta RDG de la caderea Zidului
    Berlinului – circa 12% din populatie, un proces in desfasurare inca
    dinainte de criza economica. Iar declinul demografic ameninta sa se
    accentueze, ca rezultat al bombei demografice cu ceas cunoscute sub
    numele de “sincopa”, care a urmat dupa prabusirea comunismului.


    Aflati aici de ce s-a prabusit rata nasterilor din Germania de Est
    dupa caderea zidului Berlinului

  • BusinessWeek, scoasa la vanzare

    O sursa apropiata sustine ca situatia este rezultatul pierderii a 30 procente din vanzarile din advertising in cel de-al 2-lea trimestru al acestui an, avand in vedere recesiunea economica si competitia sporita in domeniul vanzarilor de publicitate.

    Bloomberg adauga ca reprezentantii McGraw-Hill si Evercore Partners au refuzat sa comenteze.

    Business Week a fost fondata in 1929 si are aproape 190 de angajati, conform website-ului sau. Publicatia are 4.8 milioane de cititori saptamanal din 140 tari. Potrivit Publisher Information Bureau, sapamanalul a suferit o scadere de 30 procente in vanzarile de publicitate din al 2-lea trimestru, pana la 43,9 de milioane de dolari, comparativ cu media industriei de 22 procente.

  • McDonalds isi muta sediul din Marea Britanie in Elvetia

    Grupul activ in domeniul fast-food afirma ca mutarea a fost planuita de circa un an.
    Regimul elvetian privind taxele, in special cele pentru propietatea intelectuala, a devenit tot mai atragator pentru companiile straine, mai ales pentru sediile regionale din Europa ale multinationalelor americane.
    Kraft, Procter & Gamble, Google, Electronic Arts si Yahoo s-au mutat in ultimii ani din Marea Britanie in Elvetia, potrivit Financial Times.
     

  • Bursa a incheiat ziua pe minus

    Titlurile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au scazut in medie cu 0,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au adus o scadere a indicelui BET-NG cu 0,04%.
     

    Cele mai lichide titluri au fost SIF Oltenia (SIF5), Banca Transilvania (TLV) si SIF Moldova (SIF2). Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost tranzactionate la un pret de 0,790 lei pret in scadere cu 0,6% fata de referinta, Banca Transilvania la un pret de 1,06 lei, cu 1,85% mai mic fata de valoarea nominala, iar SIF Moldova (SIF2) au fost cotate la un pret de 0,68 lei, pret cu 0,7% peste referinta.
     

    Cele mai mari cresteri ale pretului de tranzactionare au fost inregistrate de Siretul Pascani (SRT) si Condmag (COMI) cu 7,1%. Farmaceutica Remedia Deva (RMAH) a avut o scadere a pretului de tranzactionare cu 8,5%.

    Ultimele tranzactii cu cele mai lichide zece actiuni de la BVB au fost realizate la preturi care au scazut in medie cu 0,78%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, care analizeaza evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, era cotat la inchidere cu 0,6% sub referinta.

    Evolutia pietei de la Bucuresti a fost diferita de cea a marilor burse europene, care au inchis in crestere cu 0,9% – 1,7%. Bursele din Asia au incheiat sedinta de luni in scadere cu 0,1-0,75%.
     

  • DTZ: Piata imobiliara nu-si va reveni pe termen scurt

    “2009 se prezinta in continuare ca un an dificil pentru piata investitorilor si aceea a chiriasilor. Desi vom asista la o intoarcere a valorilor pozitive pe pietele Europei Continentale, finantarea ramane o problema si ar putea functiona ca o bariera in calea revitalizarii activitatii pe segmentul proprietatilor comerciale, atat pe pietele europene, cat si in lume”, a declarat Magali Marton, director de cercetare pentru Europa Continentala si Orientul Mijlociu in cadrul DTZ.

     

    Studiul DTZ arata ca volumul total al tranzactiilor inregistrate in Europa s-a redus cu mai mult de 50%, de la 229 miliarde de euro in 2007, la 110 miliarde de euro in 2008. Conditiile dificile de finantare, combinate o stare de expectativa din partea cumparatorilor si a vanzatorilor au adus volumul investitiilor la 10 miliarde de euro in Q1 2009, cel mai jos de cand DTZ urmareste acest indicator.

     

    La nivel de tara, declinul investitiilor straine in ponderea totala a investitiilor a fost mai pronuntat in Germania si Franta, unde in 2008 investitorii straini au reprezentat mai putin de 50% din volumul total. Investitiile straine si-au marit ponderea in Spania si Italia si au continuat sa reprezinte 90% din activitatea de tip investitional in Europa Centrala si de Est.

     

    Rezultatele sondajului recent al DTZ “Finantatori si Investitori” nu prezinta perspective optimiste. 60% dintre institutiile finantatoare cuprinse in studiu nu se asteapta la o revenire substantiala pe piata imprumuturilor decat dupa 2010.

     

    Chiriile continua sa scada

     

    Index-ul DTZ cu privire la chiriile spatiilor prime pe pietele europene anticipeaza o continua scadere a chiriilor pe parcursul 2009 si 2010, inainte sa revina pe crestere in 2011-2012. “Nu ne asteptam la o revenire a chiriilor la nivelul din 2007-2008 de-a lungul perioadei previzionate” a mai declarat Magali Marton.

     

    Trendul descendent al chiriilor va fi completat de prelungirea declinului pe pietele de capital in 2009 si 2010. Efectul combinat al acestora se va transpune intr-un randament de -21% in 2009 si un randament pozitiv mic (de o singura cifra) in 2010, inainte de a reveni la valori pozitive de doua cifre in 2011.
     

  • Minimax va deschide 4 magazine in centrele Winmarkt

    Minimax urmeaza sa deschida cate un magazin la subsolul centrelor comerciale Winmarkt Dacia din Buzau si Winmarkt Dunarea din Braila, la demisolul centrului comercial Winmarkt Central din Vaslui, si la parterul centrului comercial Winmarkt Diana din Tulcea. In urma acestei intelegeri, Minimax se extinde, urmand sa atinga, prin incheierea si a altor colaborari similare, un numar de 30 de magazine la nivel national pana la finalul lunii septembrie a acestui an.

     

    “Minimax Discount se afla intr-o etapa de dezvoltare, iar pozitionarea noilor magazine in aceste centre ne faciliteaza atingerea obiectivelor mult mai rapid. Avem, astfel, garantate patru din cele 15 noi unitati planificate pentru cel de-al doilea semestru al anului, cu investitii de cate 250.000 EUR pentru fiecare dintre amenajari”, a declarat Rainer Exel, director general si actionar al retelei de comert.

     

    Cele patru unitati Minimax vor avea o suprafata de 840 mp la Vaslui, 1.000 mp la Buzau, 900 mp la Braila si 740 mp la Tulcea. Toate cele patru magazine vor fi inaugurate pana la sfarsitul lunii septembrie prima deschidere urmand sa aiba loc la Vaslui pe data de 23 iulie.

     

    “Ne propunem sa incheiem prima faza a aplicarii strategiei noastre prin deschiderea si a altor supermarketuri pana la sfarsitul anului acesta, atat cu partenerii nostri cu care avem deja semnate contracte de inchiriere, cat si cu alti operatori internationali”, a declarat Sergiu Stapler, director general al Winmarkt.

     

    Winmarkt, reteaua de 15 centre comerciale situate in 13 orase din Romania, a fost achizitionata in primavara anului trecut de catre compania italiana Immobiliare Grande Distribuzione (IGD) intr-o tranzactie de 182,5 milioane de euro.

     

    Click aici pentru a citi mai multe despre planurile italienilor de la IGD pentru centrele Winmarkt.