Un mare general, pe numele sau Douglas MacArthur, cu un rol
decisiv in razboiul din Pacific si in infrangerea Japoniei in al
Doilea Razboi Mondial, a spus la un moment dat: “Noi nu ne
retragem. Noi avansam in alta directie”. Generalul a evidentiat
astfel, pe langa iscusinta sa militara, si reale calitati de
politician de succes, printre care si remodelarea realitatii in
functie de nevoi.
Remodelarea realitatii si MacArthur prefateaza cat se poate de bine
un subiect la zi: sa citesti in presa titluri de genul “Zi
hotaratoare la FMI: vin sau nu banii de pensii si salarii?” sau
“Banii de la FMI ajung pentru numai doua saptamani” este, pentru un
jurnalist ca mine, care am traversat perioada 1995 – 2000, ceva
halucinant.
In acea perioada, insi precum Poul Thomsen sau Emmanuel
Zervoudakis, fosti negociatori-sefi ai institutiei in relatia cu
Bucurestiul, iscau o gramada de bataie de cap si presei, si
autoritatilor; duritatea masurilor economice pe care le sustineau,
concizia declaratiilor sau limbajul taios-diplomatic puteau scoate
lesne peri albi oricarui ziarist. Iar banii de la FMI erau atunci
ingrozitor de scumpi si teribil de putini – transe de numai cateva
zeci de milioane venite numai in schimbul unei aritmetici foarte
dureroase, foarte riguroase cu parametrii economici.
Schimbarea de acum – o gramada de bani, o atitudine cat se poate de
favorabila fata de autoritati sau acceptul de a folosi banii pentru
cheltuieli curente – este, desigur, lesne explicabila prin perioada
de criza pe care o traverseaza lumea. Si poate fi interpretata
drept o decizie ferma a institutiei, reprezentanta de frunte a ceea
ce numim uzual de a ajuta Romania sa traverseze criza economica,
cumva indiferent de actiunile autoritatilor de la Bucuresti.
Aceasta intentie este in masura sa explice si detasarea cu care
autoritatile romane trateaza criza, detasare pe care o traim cu
totii. Planul anticriza al guvernului roman a fost notat cu una din
cele mai slabe note (1,3 pe o scara de la 1 la 9) din lume intr-un
studiu al CESifo, grup de cercetare patronat de Centrul pentru
Studii Economice al Universitatii din München si Institutul de
Cercetare Economica Ifo din Germania. Iar dedicatia cu care clasa
politica ignora problemele economice, risipindu-se in schimb pentru
analizarea prostitutiei, a drogurilor usoare sau a reformelor
inchipuite, nu face decat sa incununeze o intreaga imagine a
nepasarii. Nepasare alimentata, intretinuta de data aceasta si de
marea finanta internationala.
Intrebarea fundamentala care se poate pune acum este “cine, cand si
cum inghite broasca raioasa”? Intrebarea este justificata.
Odata pentru ca in jocul cu marea finanta, cineva inghite mereu
broasca, ca sa stie si sa tina minte cine-i seful; acesta este un
exercitiu pur uman, care nu are legatura directa cu ierarhiile,
banii, deficitele sau cheltuielile publice.
Doi, pentru ca si marea finanta a luat un pumn in figura: la ora
cand scriu acest text, liderii lumii reuniti la Pittsburgh anunta
ceea ce s-ar putea defini prin si preluarea de catre G20 a rolului
de diriguitor al lumii. O remodelare majora a sistemului economic
mondial, bazata pe sporirea rolului economiilor emergente, printre
care nu numai BRIC (Brazilia, Rusia, India si China), ci si
Argentina sau Turcia. Nu pomenesc intamplator Rusia sau Argentina –
sunt doua state care in urma cu un deceniu au traversat crize
economice profunde, au fost ajutate de FMI si si-au revenit prin
reforme si masuri economice, adica ceea ce plastic numesc
inghititul broastei. Or, scenariile de acum zece ani se pot repeta
si intr-o Romanie lipsita de coerenta economica si care se
indatoreaza din ce in ce mai mult.
Cum ar reactiona liderii de acum ai Romaniei in cazul unei
devalorizari bruste si de anvergura a leului, asa cum a fost
caderea rublei din august – septembrie 1998? Devalorizare (de la 5
ruble/dolar la peste 20 de ruble pentru un dolar) generata de
cheltuielile publice scapate de sub control si de spirala Ponzi a
noi si noi emisiuni de obligatiuni de stat.
Sigur ca reluarea cresterii economice in Europa poate antrena si o
imbunatatire a situatiei Romaniei, dar va fi aceasta suficienta si
destul de rezistenta pentru notele de plata care se acumuleaza si
care se vor aduna in continuare?
Va fi noul FMI, redesenat de liderii G20, la fel de binevoitor si
in continuare cu Romania (este vorba de intreaga Europa de Est
aici, desigur, si nu de cazul specific al Romaniei)?
Sunt intrebari la care raspunsul nu tine de legalizarea
prostitutiei sau a drogurilor si nici nu se rezolva prin cuvantari
inutile, dar pline de emfaza.
Asemeni generalului MacArthur, parem ca am ales sa nu cu restul
lumii, ci in cu totul alta directie. Dar el era, spre deosebire de
noi, un foarte bun strateg. Nu intamplator am spus ca plec spre
frig si intuneric.
