Author: adison

  • Cele mai scumpe orase din lume

    Contrar altor topuri, unde toata lumea doreste sa se agate de
    primele locuri, in clasamentul celor mai scumpe orase in care poti
    trai, realizat de catre UBS si publicat pe portalul City Majors
    Economics, locul 67 (din 73 de orase) nu e deloc rau.

    Ba chiar e bun, mai ales intr-o perioada in care investitorii
    straini se gandesc de zece ori inainte sa-si mai aduca banii la
    Bucuresti. Ieftinirea terenurilor, a spatiilor de birouri, a
    materialelor de constructii sau a mainii de lucru ne poate aduce
    sau readuce pe harta unor investitori care altminteri considerau
    operatiunile de aici prea scumpe.

    Sigur, odata ce economia va fi repornita, preturile vor urca din
    nou, insa pentru a debloca sistemul trebuie in primul rand ca
    preturile sa atinga nivelul “corect”. Sau minim, cum il numesc
    altii. Deci cu cat mai repede vom ajunge la acest pret, cu atat mai
    repede vor reincepe tranzactiile, finantarile si noile proiecte.
    Lucrul acesta e valabil pentru toate marile orase din Europa
    Centrala si de Est, si daca Bucurestiul apare in topul de anul
    acesta ca cel mai ieftin oras din zona, putem considera ca are un
    avantaj fata de celelalte capitale vecine.

    Pentru a stabili costul vietii in fiecare dintre cele 73 de
    orase, studiul UBS ia in calcul costul a mai bine de 154 de
    produse, bunuri si servicii, mergand pana la costul terenurilor sau
    ale chiriilor.

  • Taxa de autostrada Comarnic-Brasov va fi de circa un euro

    Nivelul taxei va fi fixat de piata si daca acesta va fi prea
    mare soferii vor folosi DN1, a afirmat Berceanu. “Nu putem sti cat
    va fi taxa in anul 26 de utilizare. Eu nici nu cred ca voi mai fi
    atunci si deci nu ma va mai pasiona acest subiect”, a spus el.

    Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro

  • Comenteaza cu Dorin si Ionut: Iti place Avatar?

    Dorin: De ce mi-a placut Avatar?

    Pentru ca este un act de creatie: un film care ofera un
    echilibru foarte bun intre poveste, mesaj, realizarea tehnica si
    cea artistica, totul ambalat intr-un “ceva” al entertainmentului
    pentru vremurile viitoare. James Cameron priveste, din punct de
    vedere tehnic si artistic, spre viitor: uite asa trebuie lucrat, cu
    grija pentru fiecare detaliu, cu delicatete si cu pasiune. Si mai
    este si provocator: lumea discuta, se identifica, argumenteaza, ia
    partea unuia sau altuia.

    Era evident pentru oricine ca grafica pe calculator este in
    masura sa modifice cinematograful, dar aici avem de-a face cu arta.
    Este arta viitorului: inchipuiti-va ca Rembrandt a trecut de la
    penel si uleiuri la Corel sau Photoshop. Totul depinde de rezultat,
    de cantitatea de imaginatie si de poveste disponibila in opera
    respectiva. Asta face diferenta intre abilitatea tehnica seaca din
    Transformers si actul de creatie din Avatar.

    Simplitatea povestii? Toate povestile sunt simple: in 30% din
    povesti un baiat iubeste o fata, in alte 30% fata moare si baiatul
    se razbuna, in urmatoarele 30% fata moare, iar baiatul se muta in
    alt oras, unde cunoaste o alta fata, iar in restul de 10% vin o
    gramada de zombie care mananca pe toata lumea. Pur si simplu nu
    conteaza ca povestea este a lui Pocahontas, daca povestitorul este
    altul. Si bun.

    Dovedeste ca cinematografia are viitor; sunt convins ca o
    poveste ca Avatar face posibila realizarea a cel putin zece drame
    de exceptie, asa cum a fost Crash. Si poate rechema publicul in
    sala de cinematograf, spre spectacol adevarat. Lucru pe care R5-ul
    nu-l va putea asigura niciodata.

    Si, nu in ultimul rand, banii: aproape 2 miliarde de dolari
    numai din cinematografe inseamna ceva, chiar daca pudibonderii
    cliseistice ne-ar putea faca sa strambam din nas la astfel de
    abordari monetariste. Si este la nici doua luni de la lansare.

    Ionut: De ce nu mi-a placut Avatar

    Disclaimer: ca sa fiu pe deplin sincer, imi plac efectele
    speciale si da, recunosc meritele lui James Cameron (de fapt ale
    inginerilor, mai degraba). Chiar daca nu mi se pare ca ar avea ceva
    special fata de alte SF-uri cu buget consistent, efectele speciale
    sunt amplificate de modul in care a fost filmat si de buzz-ul din
    jurul lansarii sale.

    Acum vine partea mai putin placuta. Povestea este precum in
    bancul cu scriitorul care nu isi aducea aminte de subiectul genial
    pe care credea ca il viseaza in fiecare noapte si care si-a pus
    langa noptiera un carnetel si un creion, iar dimineata cand s-a
    trezit a gasit scris cu litere de o schioapa “UN BAIAT IUBEA O
    FATA”. Cam asa si cu povestea din Avatar, usor de intuit dupa,
    probabil, 5-10 minute, urmate, din pacate, de alte doua ore si
    jumatate de pseudo-dialoguri lipsite de creativitate.

    Din pacate, nici latura mea emotionala nu a vibrat prea mult,
    probabil si pentru ca nu sunt vegetarian si nici macar nu colectez
    selectiv deseurile. Iar activist pentru mediu, cu atat mai putin.
    Probabil atunci as fi fost mult mai receptiv la metafizica denumire
    a mult prea scumpului minereu “unobtainum” sau la profunzimea
    contradictiei dintre lansarea celui mai “tehnologizat” film si
    mesajul ca tehnologia poate aduce mari prejudicii daca ajunge in
    mainile cui nu trebuie.

    Apoi, trebuie sa recunosc ca mai am un motiv (cat se poate de
    subiectiv) pentru care nu mi-a placut Avatar. Este similar cazului
    in care mi-as cumpara o masina care a primit premiul Masina Anului
    (nu va fi niciodata o masina buna, ci poate doar cel mai bun
    compromis intre dorintele unei mase uriase de oameni). Altfel spus,
    aveam dinainte o senzatie de “pom laudat”, pe care din pacate, la
    fel ca multe alte filme care au beneficiat de marketing agresiv,
    Avatar nu a reusit niciun moment sa mi-o indeparteze.

    Pe de alta parte, nu sunt de acord nici cu cei care duc in
    derizoriu filmul, spunand ca ar fi un Pocahontas in spatiu sau cu cei care isi
    pierd ore in sir sa gaseasca asemanari intre diferite cadre din
    Avatar si alte filme, de parca un singur cadru ar insemna ca tot
    filmul este copiat.

    Asadar, ca sa sumarizez, pentru mine Avatar este dovada clara ca
    exista deja tehnologia necesara. O vad, vorba filmului. Sper doar
    sa incep sa vad si filme.

  • Schimbarea care nu schimba nimic

    Pe langa faptul ca prezenta a doar un sfert dintre votanti la
    scrutinul de duminica arata cat de mult mizeaza acestia pe
    reprezentantul lor in Parlament, victoria lui Radu Stroe arata, asa
    cum sustine domnia sa, victoria bunului-simt. Bun-simt care a tinut
    departe de sectii trei sferturi dintre locuitorii din colegiul unu
    si nu pentru ca ar fi fost comozi sau indiferenti, ci pentru ca
    multi dintre ei ar fi inotat prin noroaiele de pe strazile din
    Straulesti sau Damaroaia, unde au ghinionul sa domicilieze.

    De cand m-am trezit si pana seara, pe celebrul bulevard Petrila
    din Capitala, bulevard zic bine, a stat o reporterita de la o
    televiziune de stiri si a vorbit cu oamenii de acolo. Cei mai multi
    cereau putin asfalt intr-o capitala europeana. Desi nu ar putea
    asfalta tocmai ei, deputatii, oamenii aveau nevoie sa li se ofere
    asta. Sau macar sa li se explice cand o sa li se rezolve problema.
    Insa programele celor doi competitori aveau de a face cu alte
    proiecte “de necesitate”.

    Alternativele pentru alegatorii care trebuiau sa iasa la vot
    duminica erau cu totul altele. Stroe a tinut-o toata campania cu
    legile sigurantei nationale, in timp ce mai tanarul Prigoana a
    vorbit fara cusur despre modernizarea statului si despre oprirea
    dezmatului pe bani publici. Evident, nimic concret. Nu ca s-ar fi
    tinut de cuvant, dar ar fi fost mai usor ca cineva sa ii traga la
    raspundere pentru o promisiune cuantificabila.

    Si totusi, cine sa ii traga la raspundere? Oamenii nu aveau
    habar in ce colegiu locuiesc, asta pentru ca nimeni nu a avut
    interesul sa-i anunte, iar cei care se mandreau ca stau in colegiul
    unu nu stiau de ce vin la vot sau cine e Bogdan Olteanu. Prigoana
    Jr. nu putea sa ii anunte pentru ca Lamborghini-ul functiona doar
    pe asfaltul de pe av. Radu Beller si nicidecum in glodul de pe
    Bd.Petrila. Iar Stroe, desi continua campania electorala chiar si
    dupa ce s-a incheiat, a scapat cu avertisment. Judecatorii de la
    Biroul Electoral Municipal au decis ca Stroe, activist PCR inainte
    de Revolutie, nu trebuie mustrat cu amenda pentru continuarea
    campaniei electorale in ziua alegerilor.

    Si asa au trecut alegerile din colegiul contrastelor intre
    saraci si bogati, iar pentru “binele alegatorilor”, pentru “mai
    mult bun-simt” si alte clisee plictisitoare, a ajuns in Parlament
    Radu Stroe. Si noroiul a disparut.

  • UPDATE: Reteaua sociala din Moldova a Neogen a fost deblocata

    Calin Fusu, directorul Neogen, scrie insa pe blogul personal ca
    nu crede ca aceasta ar fi ultima suspendare si reactivare a retelei
    sociale. Primul incident de acest fel a avut loc la jumatatea
    anului trecut, fiind insa solutionat la fel de rapid.

    In opinia lui Fusu, cea mai mare problema cu care se confrunta
    reteaua este faptul ca piata de publicitate din Republica Moldova
    nu este suficient de mare pentru a sustine financiar un proiect de
    genul Faces.md. “Neogen a trimis in ultimii ani 827.400 de euro in
    Moldova, bani care nu stiu cand se vor recupera. Ma bate gandul sa
    tai pierderile si sa ma focalizez pe tarile cu situatie economica
    mai buna, precum Romania si Bulgaria”, scrie Fusu pe blog.

    O alta problema a celei mai mari retele sociale din Republica
    Moldova este si faptul ca autoritatea de gestionare a domeniilor de
    internet .md functioneaza fara un regulament si proceduri clare,
    dupa cum sustine seful Neogen. Un email sau un telefon sunt
    suficiente pentru inchiderea fara preaviz a unui site, chiar daca
    nu sunt prezentate dovezi care sa justifice plangerile impotriva
    respectivului site.

  • Premiera: Cosmote lanseaza serviciile de internet mobil

    Solutia de conectare la internet prin intermediul laptipului,
    Connect, este disponibila in petru variante – Now, Eco, Pro si
    Ultra, permite viteze de transfer de pana la 3,1 Mbps pentru
    download si 1,8 Mbps pentru upload. Cel mai ieftin pachet costa
    6,71 de euro pe luna, fara TVA si include 2GB de transfer, in timp
    ce la polul opus se situeaza o oferta de 20GB de transfer pentru 22
    de euro pe luna.

    “Acest produs, care este unul dintre primele rezultate ale
    efortului comun al celor doua echipe, Cosmote si Telemobil, ne
    permite sa extindem portofoliul de produse (…) oferind
    utilizatorilor acces la solutii de broadband mobil” a declarat
    Stefanos Theocharopoulos, directorul executiv al Cosmote
    Romania.

    Solutia de internet mobil este oferita prin intermediul unui
    modem Z025a si al unui card CDMA, compatibil cu orice model de
    calculator, fie el PC (bazat pe sistem de operare Windows de la
    Microsoft) sau Mac (bazat pe sistemele de operare ale Apple).
    Connect va fi distribuita in reteaua de magazine Cosmote si
    Germanos, cardul CDMA putand fi achizitionat cu subventie de pana
    la 100%, in functie de tipul abonamentului ales.

  • Atacurile hackerilor asupra Google au facut praf securitatea pe internet

    Confruntarea dintre Google si China – asupra cenzurii
    guvernamentale in atacurile asupra retelelor – este un caz
    exceptional care se extinde la drepturile omului si la politicile
    internationale precum spionajul electronic. Insa, intruziunea din
    China in calculatoarele Google si alte 30 de atacuri asupra altor
    companii nu demonstreaza decat amploarea acestor asalturi extrem de
    sofisticate si vulnerabilitatea chiar si a celor mai bune sisteme
    de securitate din lume, sustin expertii.

    Cititi mai multe in
    editia electronica a New York Times
    .

  • Rezultatele partiale confirma ca Ianukovici si Timosenko intra in turul doi

    Ianukovici a devansat-o cu circa 11 puncte pe Timosenko, aceasta
    obtinand 24,69 la suta din voturi, potrivit rezultatelor partiale
    obtinute dupa numararea buletinelor din 77,85 la suta dintre
    birourile de vot.

    Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro

  • De ce trebuie sa astepte haitienii cateva luni dupa banii americanilor


    Potrivit cotidianului american
    , mii de americani au trimis un
    SMS cu un cod special pentru a dona bani victimelor cutremului din
    Haiti, suma totala ajungand la aproximativ noua milioane de
    dolari.
    Fiecare SMS a fost taxat cu 10 dolari, care au ajuns la Crucea
    Rosie americana.

    Banii nu vor ajunge prea curand la destinatie, insa, pentru ca
    utilizatorii de telefonie mobila trebuie sa plateasca, intai,
    factura la celular.

    Oficialii telecomunicatiilor estimeaza ca acest proces ar putea
    dura intre 30 si 90 de zile, adica mult dupa atingerea punctului
    critic, in care organizatiile umanitare incearca sa trimita
    ajutoare constand in medicamente si echipamente medicale, mancare
    si apa, scrie Mediafax care citeaza WSJ.

    ONU a lansat un apel la nivel mondial ce vizeaza strangerea a
    562 de milioane de dolari pentru Haiti.