BusinessMagazin

Author: adison

  • TRANSFORMAREA LEULUI

    La 1 iulie 2005, toate societatile comerciale, companiile nationale, regiile si institutiile publice trebuie sa realizeze conversia in moneda noua (RON) a soldurilor initiale, rulajelor si soldurilor finale cuprinse in balanta de verificare la data de 30 iunie 2005. Ministerul Finantelor a stabilit (prin ordinul 1.840/2004) ca aceasta conversie se poate realiza prin:

    ROTUNJIREA sumelor in moneda actuala la ordinul sutelor, in plus pentru valori mai mari de 50 inclusiv, respectiv in minus pentru valori mai mici de 50, urmata de impartirea la 10.000 a sumelor astfel rezultate. 

    IMPARTIREA sumelor in moneda actuala la 10.000 urmata de rotunjirea zecimalelor sumelor astfel obtinute la a doua zecimala (banul), prin adaos sau lipsa. Astfel, suma rezultata in urma impartirii ce depaseste 0,0050 lei noi, inclusiv, se rotunjeste la 0,01 lei noi, iar suma mai mica de 0,0050 lei noi se rotunjeste la 0 (zero) lei noi.

  • CUM AU FACUT TURCII DENOMINAREA

    OBIECTIVE: Banca centrala a urmarit, prin campania de promovare, sa transmita toate informatiile despre denominare pana la 1 ianuarie 2005, sa-i informeze pe oameni care sunt problemele care pot aparea in tranzitie, sa arate publicului imaginile si caracteristicile de securitate ale noilor lire, sa-i informeze pe turci despre afisarea preturilor in dubla moneda si sa se asigure ca noua lira e perceputa ca fiind esentiala pentru prestigiul Turciei.

    TINTA: Banca centrala a incercat sa transmita mesajul denominarii si la cei care nu au acces la mijloace de comunicare, la analfabeti, tarani si oameni de peste 60 de ani. „Doar o campanie care ajunge si la acesti oameni poate fi considerata de succes“, declara guvernatorul bancii centrale la lansarea campaniei de promovare a noii lire.

    DEBUT DE CAMPANIE: Campania oficiala de promovare a inceput cu trei luni inainte, la 23 septembrie 2004 si a fost gandita in trei etape pentru ca turcii sa se obisnuiasca progresiv cu schimbarea. 

    PRIMA ETAPA: In prima etapa au fost distribuite materiale de prezentare, si au fost finalizate pregatirile pentru spoturile TV si radio. 

    A DOUA ETAPA: A doua etapa a inceput in octombrie, o data cu prezentarea imaginii si elementelor de siguranta pentru noile bancnote – s-au tiparit un milion de brosuri cu informatii despre noii bani si inca un milion de brosuri pentru copii, care au fost distribuite in scoli. Au fost tiparite brosuri speciale pentru persoanele cu dificultati de vedere si materiale de prezentare in patru limbi straine. 

    ULTIMA ETAPA: Cea de-a treia etapa a inceput inainte de Anul Nou, fiind planificata sa continue „pana la crearea totala a obisnuintei cu noua lira“.

  • E scump? Ar putea fi si mai scump

    Probabil ca intrebarea anului pe piata constructiilor este daca pretul cimentului, deja in atentia Consiliului Concurentei, va continua sa creasca. Cei trei mari producatori de profil risipesc insa ceata. Dar nu pentru a aparea soarele.

    Cei trei producatori de ciment din Romania, HeidelbergCement (Germania), Holcim (Elvetia) si Lafarge (Franta) isi pregatesc, zilele acestea, pledoaria finala pentru investigatia Consiliului Concurentei. Ei vor incerca sa convinga institutia ca majorarile de preturi la ciment, din 2001, nu au avut la baza o intelegere intre companii. Si ca pretul de 52  euro/tona, despre care companiile de constructii spun ca este dublu fata de cel din Ucraina, de exemplu, nu este chiar atat de mare. 

    Constructorii stau asadar cu rasuflarea taiata sa vada daca sperantele de a cumpara ciment mai ieftin vor deveni realitate. Ceea ce nu stiu multi dintre acesti constructori este ca producatorii de ciment mai pregatesc si altceva in afara de raspunsurile pentru Consiliul Concurentei. Si anume viitoarele raspunsuri pentru acelasi Consiliu. Mai precis, se pregatesc de noi scumpiri. 

    La o prima vedere, exista si motive pentru „ajustarea“ preturilor. Energia electrica si gazele naturale se vor scumpi, din aprilie, cu pana la 25%. In plus, producatorii de ciment trebuie sa isi recupereze investitiile pe care le vor face, in valoare de peste 50 de milioane de euro numai anul acesta. 

    Cele trei companii de profil, care isi impart piata romaneasca, fac, deja, calcule pentru o eventuala majorare.

    „O data ce vor fi efective aceste cresteri (n.r. – pentru utilitati) vom putea si noi sa incepem sa analizam implicatiile si sa ne facem calculele“, a declarat, pentru BUSINESS Magazin, Markus Wirth, Country Manager Holcim Romania S.A. Preturile la ciment vor fi influentate, sustine Camelia Savoiu, communication manager la Lafarge Romcim, si de costurile materialelor din import. „Compania va recurge in anul 2005 la importul ambalajelor pentru depozitarea cocsului, ceea ce inseamna costuri ridicate“, mai spune Savoiu. Pe de alta parte, directorul Lafarge recunoaste ca utilizarea combustibililor alternativi va avea „efecte pozitive“ asupra stabilizarii preturilor la ciment. 

    Un alt argument pentru o posibila scumpire ar fi acela ca „preturile au avut un ritm de crestere moderat fata de anii anteriori“, dupa cum spune Mihai Rohan, director general Carpatcement Holding, parte a grupului HeidelbergCement. El precizeaza chiar ca pe parcursul anului trecut nu au fost „operate mai multe scumpiri“.

    In ce masura va fi afectata posibila scumpire de investigatia Consiliului Concurentei?  Producatorii de ciment nu par influentati de ancheta demarata de institutie. „Activitatea noastra este destul de frecvent subiectul unor astfel de solicitari din partea autoritatilor din domeniul concurentei si cele mai multe dintre ele nu se soldeaza cu acuzatii“, spune Camelia Savoiu. 

    La randul sau, Carpatcement mai are un argument. „Toate achizitiile efectuate de grupul HeidelbergCement in Romania au fost autorizate de Consiliul Concurentei conform legii“, precizeaza Mihai Rohan. 

    Poate suporta piata o noua majorare a preturilor? Producatorii de ciment se bazeaza pe potentialul de crestere a pietei imobiliare. „Pentru 2005, estimam o crestere a pietei cu 4-5%“, sustine directorul Carpatcement. Aceasta in conditiile in care vanzarile totale de ciment din Romania s-au situat la circa 250 de milioane de euro anul trecut (mai mult cu 12% fata de 2003), la un pret al cimentului de 52 euro/tona. 

    In plus, integrarea in Uniunea Europeana le va fi favorabila producatorilor de ciment. Aceasta „va duce la o crestere a pietei imobiliare, o cerinta sporita de spatii industriale si de birouri“, mai crede Rohan. 

    Constructorii au, insa, alte planuri. Ei se gandesc, deja, dupa cum spune Dan Ioan Popp, presedintele companiei de constructii Impact, sa importe cimentul si fierul din Ucraina.  Iar pretul la tona de ciment este de doua ori mai ieftin decat cel de pe piata interna, ajungand la circa 25 euro/tona. 

    Mai mult, constructorii gasesc si contraargumente pentru decizia de scumpire a cimentului. „Consolidarea leului a facut ca profiturile producatorilor de ciment sa se majoreze“, spune Popp. El aminteste si faptul ca, numai anul trecut, pretul materialelor de contructii a crescut, in medie, cu 30%. 

    Ca 2004 a fost un an bun pentru cei trei producatori de ciment o demonstreaza si rezultatele lor financiare. In ultimii trei ani, Holcim, Heidelbergcement si Lafarge au inregistrat cresteri constante ale cifrei de afaceri si ale profitului. 

    „Cresterea pietei imobiliare, precum si investitiile in reabilitarea unor drumuri au avut un efect pozitiv asupra pietei cimentului“, a explicat directorul Holcim. In plus, Markus Wirth recunoaste ca „aprecierea monedei nationale fata de euro“ a ajutat afacerile societatii.

    De altfel, compania a avut o cifra de afaceri de 130 de milioane de euro, anul trecut, comparativ cu 100 de milioane de euro, in anul 2003. Cresterea de 12% a pietei cimentului s-a reflectat si in rezultatele financiare ale Heidelbergcement. 

    Compania germana (din care fac parte Carpatcement, Carpat Beton si Carpat Agregate) a realizat o cifra de afaceri de 156 de milioane de euro, anul trecut, in crestere cu aproape 40 de milioane de euro fata de 2003. 

    Nici Lafarge, al treilea competitor, nu a stat pe loc. Lafarge Romania a inregistrat o crestere de sase procente a vanzarilor pe piata romaneasca. Cifra de afaceri a companiei a crescut per total (inclusiv exporturi) cu 23% anul trecut, depasind 145 de milioane de euro.

    Toate cele trei companii spun ca un alt factor care ar putea cauza cresterea preturilor este si nivelul mare al investitiilor din anii urmatori, in special pentru protectia mediului. „Holcim va investi in 2005 peste 46,3 milioane euro in managementul calitatii, protectia mediului, securitate si sanatate in munca“, explica Markus Wirth, Country Manager Holcim Romania S.A. Societatea va lansa, in plus, trei statii ecologice de betoane in Bucuresti-Pantelimon, Timisoara si Targu-Mures. 

    Aceeasi strategie va fi adoptata si de  Carpatcement. Potrivit lui Mihai Rohan, director general Carpatcement Holding, „investitiile din 2005 vor viza in principal continuarea programelor de protectia mediului (folosirea combustibililor si a materialelor altenative in procesul de productie a cimentului)“. 

    Partea plina a paharului ar fi ca banii destinati eliminarii utilajelor poluante nu mai vin de la bugetul statului, ci de la companiile din industria cimentului. Iar ecologizarea este una dintre obligatiile asumate de Romania in procesul de aderare la Uniunea Europeana.  Cum toti producatorii de ciment sunt in proprietate privata, realizarea de investitii pentru protectia mediului cade in sarcina lor. Iar nivelul investitiilor este de ordinul zecilor de milioane de euro. 

    Reversul medaliei este, insa, scumpirea materialelor de constructii si, in final, a caselor.  Cat de corecta a fost scumpirea cimentului vom vedea abia in luna martie. Atunci, Consiliul Concurentei va da un verdict in acest caz. Si, probabil, tot atunci vom afla si noile tarife pentru cimentul din productia interna.  

  • PATRONATE: ACPR este singura organizatie patronala din tara care a fost primita in UNICE, asociatie a industriasilor europeni

    Pentru ca actul artistic sa fie corect si apreciat, este nevoie ca membrii unui cor sa cante pe cat mai multe voci. Pentru ca afacerile sa fie afaceri, mai ales intr-o economie inca in formare, cum este cea a Romaniei, ar trebui ca membrii comunitatii de afaceri sa „cante“ la unison, indiferent de numarul lor.

     

    Pana acum patronatele s-au dovedit a avea vocile, dar corul a lipsit. Nu este vorba de necesitatea unei unificari fizice a multelor asociatii, confederatii si uniuni patronale din Romania, cat de necesitatea unui mesaj coerent, in contraponderea celui sindical. Exemplul ultimului mare subiect care a adus la rampa sindicate si patronate, alaturi de Guvern, adica modificarea Codului muncii, si modul in care a reactionat fiecare din primele doua entitati este edificator: sindicatele au ripostat prompt si coerent, in timp ce patronatele au parut destul de neconvingatoare in a apara propunerile guvernamentale de modificare, care le erau favorabile in mare masura. „La baza slabiciunii de care au dat dovada patronatele stau in primul rand lipsa unei constiinte de sine, a identitatii sociale, a unei doctrine specifice. Lipsa culturii corporatiste, managementul reprezentarii defectuos si ineficient ar fi alta slabiciune derivata din prima categorie. In sfarsit, lipsa liderilor autentici si a activistilor profesionisti calificati pentru munca de reprezentare, dialog social si servicii eficiente pentru membrii organizatiilor patronale. Organizarea defectuoasa, structurarea inadecvata, substituirea cu grupuri de interese a miscarii patronale veritabile ar putea fi tot puncte slabe“, explica Adrian Izvoranu, directorul general al Confederatiei Patronale a Industriei, Serviciilor si Comertului din Romania (CPISC).

     

    Istoria patronatelor din Romania este chiar mai scurta decat a capitalismului postrevolutionar. Unele din primele structuri asa-zis patronale nu au facut decat sa prelungeasca existenta unor structuri din perioada de dinainte de 1989, de genul centralelor. Alte organizatii patronale s-au infiintat, asa cum spune si Adrian Izvoranu, pe grupuri de interese, reprezentativitatea reala a acestora fiind redusa spre inexistenta. Infiintarea Consiliului Economic si Social (CES), organizatie care ar fi trebuit sa usureze dialogul dintre autoritati si reprezentantii patronatelor si sindicatelor, s-a facut intr-un moment in care ponderea capitalului de stat era covarsitoare in economia romaneasca; drept urmare din componenta CES lipsesc patronatele in acceptiunea larga a termenului, adica cele asociate capitalului privat, fiind prezenti cei ce s-ar putea defini prin termenul mai larg de angajatori.

     

    Dinu Patriciu, presedintele Confederatiei Nationale a Patronatului Roman, este mai categoric: „CES trebuie reinviat. Intentionam sa solicitam modificarea legii CES“. Una din modificarile vizate priveste criteriile de reprezentativitate a organizatiilor ce intra in CES, in prezent fiind aplicate cele din legea contractelor colective de munca. Concret, nemultumitii cred ca pentru admiterea in CES organizatiile patronale ar trebui sa prezinte numarul real al organizatiilor si companiilor pe care le reprezinta si nu pe cel din hotararea judecatoreasca de infiintare. „Ar mai trebui luate in calcul si activitatile pe care le-a intreprins respectiva organizatie, vorbesc de seminarii, conferinte sau intalniri de afaceri“, spune Mihai Manoliu, secretarul general al Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR).

     

    Reprezentativitatea este in prezent o nebuloasa pe care o recunosc chiar patronatele. Unele relatari din presa spun ca insumate, declaratiile asupra reprezentativitatii insumeaza in jur de 10 milioane de angajati, in timp ce intr-un studiu al Uniunii Generale a Industriasilor din Romania 1903 (UGIR 1903) numarul scade la 5 milioane de angajati – oricum, peste cele 4 milioane de angajati din economie. „Conventiile internationale prevad libertatea de asociere a companiilor la oricate organizatii doresc, iar constatarile din presa ar spune ca numeroase companii fac parte din mai multe organizatii. In realitate nimeni nu a verificat vreodata daca declaratiile organizatiilor sunt reale. Multe din ele au in evidenta firme care nu mai exista sau care nu mai activeaza de multi ani. Un mijloc simplu de verificare ar fi bugetele organizatiilor. O confederatie care spune ca are in structura cateva mii de companii ar trebui sa aiba incasari din cotizatii de ordinul catorva miliarde de lei lunar“, spune Adrian Izvoranu de la CPISC.

     

    In materie de bugete avem parte chiar de o ironie, pentru ca exista organizatii patronale, ale oamenilor bogati, care sunt sarace. „Principalul motiv este legat de faptul ca in dorinta de a fi reprezentate, multe companii au aderat la diverse organizatii patronale. Neprimind insa serviciile promise si constatand ca organizatiile contineau structuri executive minuscule si compuse de regula din pensionari, incapabili sa le sustina si reprezinte interesele, companiile nu au mai platit cotizatiile asumate si nu mai participa la actiuni. Multe organizatii ce se declara reprezentative nu mai au astfel resurse pentru sustinerea unui aparat executiv minim“, spune Adrian Izvoranu.

     

    Studiul UGIR 1903 vorbeste si despre faptul ca exista asociatii patronale care nu au structuri profesionale in componenta si nu au filiale in cel putin 21 de judete, dar care au obtinut statut de confederatie reprezentativa, dar si de faptul ca unele confederatii desfasoara activitati formale, numai la nivelul liderilor.

     

    Legea de modificare a CES nu este singura pe care patronii o vor modificata, pe agenda fiind chiar si Legea Patronatelor. „Din estul Europei, numai noi si ucrainenii avem o lege a patronatelor“, precizeaza Mihai Manoliu. Marea provocare pentru patronate nu sunt acum modificarile legislative, ci aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si efectele asupra mediului de afaceri. „Modificarile la Codul muncii, ale Codului fiscal si ale legilor ce privesc relatiile sociale trebuie privite prin prisma integrarii in UE, o pregatesc“, spune Dinu Patriciu. „Riscul este de a deveni o natiune de salariati, o simpla piata pentru celelalte economii performante“, crede Adrian Izvoranu.

     

    Aderarea ar putea insemna atat disparitia unor patronate cat si pierderea definitiva a credibilitatii. „Nici companiile nu sunt pregatite pentru aderare, nu sunt pregatite sa inteleaga ce inseamna aderarea. Nu stiu cate vor disparea dupa momentul aderarii, dar numarul nu va fi mic. Vor fi afectate in special IMM-urile“, spune Dinu Patriciu.

     

    In aceste conditii, unitate sau unificare? „O voce unitara, dar nu unica“, spune Mihai Manoliu de la ACPR. „Unificarea este necesara in masura in care dialogul social ar fi usurat si eficientizat. Este nevoie de fapt de un organism de coordonare si reprezentare unitara. Ramurile economiei intra adesea intr-o contradictie fireasca, data de evolutiile pietei, unificarea lor fiind de neconceput“, sustine Adrian Izvoranu de la CPISC.

     

    In prezent o analiza a situatiei patronatelor ar evidentia ACPR ca fiind in pole-position. Sefii organizatiei spun ca organizatia a adunat sub umbrela sa sapte mari organizatii patronale din cele 11 existente alaturi de o serie de asociatii profesionale. La jumatatea anului trecut ACPR a fost primita in UNICE, asociatie a industriasilor europeni, reprezentativa la nivel continental alaturi de alte doua entitati, una pentru IMM-urile din Europa si cealalta a serviciilor publice. Atuul ACPR este ca UNICE a anuntat ca nu va mai primi si alte organizatii din Romania, asa ca oricine vrea sa intre pe teren european trebuie sa treaca intai pe la ACPE. Alianta a fost recent reconfirmata drept partener de discutii si de Organizatia Internationala a Muncii.

     

    ACPR isi propune sa schimbe si modul in care se prezinta public patronatele, intentionand ca in aceasta primavara sa apeleze la serviciile unei agentii profesioniste, care sa le schimbe imaginea si care sa deruleze campanii publicitare care sa evidentieze, de exemplu, necesitatea cresterii competitivitatii companiilor romanesti sau impunerea unor branduri nationale.  Daca e sa fim cinstiti, termenul „patron“ nu este foarte popular pentru romani. Sa fie in stare sa schimbe o campanie publicitara ce nu s-a schimbat in zece ani?    

  • Impotriva curentului

    Cuvintele la moda in comertul romanesc sunt hipermarket, cash & carry sau supermarket. Adica locuri in care intri si gasesti tot ce vrei. Dar, discret, pe piata se manifesta si tendinta inversa. Adica aparitia magazinelor in care gasesti doar ce vrei.

    Resurse inca firave duc la inflorirea plapanda a comerciantilor specializati. Asta pentru ca, in plina epoca a exploziei hiper si supermarketurilor, cumparatorii incep sa caute locuri si mai discrete, si mai eficiente ca timp. De exemplu, confiseria pentru bomboane, tutungeriile pentru tigari de foi si magazinele de bricolaj pentru materiale de constructii.  Asadar, pe principiul „daca te doare capul, mergi la doctor iar pentru imprumut te duci la banca“ tot mai multi au inceput sa calce pragul magazinelor specializate. Si cand e cerere, se dezvolta si oferta.

    Asa ca Romania a intrat in carti, de exemplu, si pentru British Home Stores (Bhs), un retailer britanic specializat in vanzarea de imbracaminte si produse de uz casnic. BHS se autodefineste ca retailer cu o oferta mai specializata decat Carrefour si mai asemanatoare cu cea a Marks & Spencer. Dar de ce acum? „Romania nu are acum nici un retailer de acest gen, iar aderarea tarii la Uniunea Europeana va grabi dezvoltarea pietei de retail“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Kate Heffernan, Business Development Assistant la Bhs International.

    Compania urmareste piata de mai bine de trei ani si a decis ca a venit momentul sa gaseasca francizati. In 2004, Bhs a intrat in Rusia si Lituania, iar Romania este „urmatorul pas firesc“ de expansiune. Decizia este dublata de cererea, pe piata romaneasca, de magazine specializate, dupa cum arata si studiile pe care le-a facut cu UK Trade Partners si RL Prior Consulting.

    Mai rapid a fost un alt retailer britanic, Mothercare, care a si deschis anul trecut, in Bucuresti, un magazin cu articole pentru mame si copii mici. Planurile de dezvoltare ale Mothercare, care opereaza acum peste 218 magazine in lume, vizeaza inaugurarea, pe plan international, a 100 de noi magazine in urmatorii trei – patru ani. 

    In Bucuresti, compania a gasit vad pentru ca nu are concurent direct ca format de magazin – Mothercare are in oferta produse pentru viitoare mame, nou-nascuti si copii pana la opt ani. Primul magazin, cu o suprafata de 350 mp, a fost deschis in Capitala, in octombrie 2004, iar in aprilie vor fi inaugurate alte doua magazine, tot in Bucuresti, in Plaza Mall si Bucuresti Mall. In urmatorii doi-trei ani, compania vrea sa mai deschida alte doua magazine in Bucuresti si inca doua in orase mari din tara, „cum ar fi Timisoara; asupra celui de-al doilea oras nu ne-am hotarat, dar ne gandim la Constanta“, spune Violetta Lappas, director de marketing la Mothercare pentru Europa Centrala si de Est. Ca si Bhs, tot numai cu un picior a intrat in Romania si Baumax, o retea austriaca de magazine de bricolaj, care anunta la finele anului trecut ca intentioneaza sa abordeze Romania si Bulgaria. Principalele locatii vizate vor fi marile aglomerari urbane, intrucat in cele doua tari exista diferente semnificative ale puterii de cumparare in zonele rurale fata de orase.

    Programul de investitii al Baumax se refera la constructia, pe termen mediu, a 30 de centre in Romania si 15 in Bulgaria, potrivit site-ului Die Presse. Grupul este prezent deja in sase tari, intre care Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia si Croatia. Probabil ca Baumax s-a uitat si la evolutiile celor doi concurenti directi pe care ii va avea in Romania: Bricostore si Praktiker. Chiar si fara studiile pe care Baumax le-a facut pentru a decide daca sa atace sau nu piata romaneasca, zornaitul banilor din conturile celor doi mari retaileri de bricolaj este suficient de convingator. Bricostore – divizia de bricolaj a retailerului francez Carrefour – are deja trei magazine, pentru ca a preferat o politica a pasilor marunti. In schimb Praktiker, divizia de bricolaj a Metro, are deja sapte astfel de magazine. Pentru ambii, planurile de dezvoltare vizeaza un ritm mai alert decat pana acum. Ceea ce inseamna ca romanii nu numai ca s-au obisnuit cu acest tip de magazine, dar chiar le cauta.

    Tot cererea a dus la deschiderea de magazine specializate in vanzarea de ciocolata. E adevarat, in comertul romanesc aceste magazine sunt inca destul de rare, fiind specifice pietelor dezvoltate. Dar lucrurile incep sa se miste – un argument in plus ca piata este tot mai interesanta. Deschiderea de confiserii este, oarecum, sustinuta si de cresterea pietei de ciocolata. Dupa o scadere a consumului casnic de ciocolata in 2001 si 2002, ultimii doi ani au marcat o revenire a pietei pentru aceasta categorie de produse, cresterile anuale fiind in jurul cifrei de 20%, arata datele companiei de cercetare GfK. De curand, un magazin specializat pe vanzarea de cadouri a fost inaugurat de Medirom, companie care mai are confiseria de pe Calea Dorobanti din Capitala. Proiectul a demarat in iunie 2003 iar oficialii companiei spun ca magazinul a fost, practic, un test, pentru a vedea daca piata romaneasca suporta ciocolata de calitate inalta. Vanzarile pentru 2004 au fost cu 65% mai mari fata de 2003, spune Anton Balint, asociat Medirom.

    In confiserie se vand 155 de sortimente de ciocolata, iar furnizorii sunt producatori de ciocolata premium, din Elvetia (Favarger), Belgia (Meroso Foods) si Germania – Halloren Schokoladenfabrik, Weibler Confiserie Chocolaterie, Confiserie Dreher. Medirom are drept concurent reteaua franceza de ciocolaterii Jeff de Bruges, intrata si ea recent pe piata romaneasca, primul magazin fiind deschis in Bucuresti, in sistem de franciza. Proprietarii francizei au investit in magazin 50.000 de euro si in primul an de functionare asteapta o cifra de afaceri de jumatate de milion de euro.

    Ritmul de dezvoltare va fi de circa doua magazine pe an, atat prin investitii proprii, cat si prin parteneri francizati in orase precum Constanta, Brasov, Timisoara, Iasi sau Cluj, spune Mirela Bureata, proprietara firmei care detine master-franciza. Deocamdata insa, Jeff de Bruges „isi face mana“ in Bucuresti. Firesc, daca luam in considerare ca mai toate noutatile apar mai intai in capitala. Tot aici a fost inaugurata o carmangerie de Fleischmeister Productie, cu o investitie de 300.000 de euro. Unitatea va prelucra si vinde carne si produse din carne sub marca Fleischmeister, productia fiind de peste 25 de tone pe zi.

    Asadar, antreprenorii sau mari retaileri au prins curaj sa abordeze si segmentele specializate din comert.

    Succesul lor va depinde de cat de repede vor dori o parte din romani sa evadeze din aglomeratiile marilor magazine si sa cumpere produse „diferite“. Dar si de banii pe care vor fi dispusi sa ii aloce pentru aceasta diferentiere.

  • INCEPUT TIMID

    Timid, in epoca magazinelor mari si universale, in Romania infloreste si comertul specializat. Ciocolata, imbracamintea, articolele pentru copii sau bricolajul sunt doar cateva din ariile in care apar primii intreprinzatori. 

    British Home Stores: Retailer britanic specializat in vanzarea de imbracaminte si produse pentru locuinta. Bhs a dezvoltat, peste hotarele Marii Britanii, o retea de magazine in sistem de franciza.

    Mothercare: Retailer britanic specializat in vanzarea articolelor pentru mame si copii mici. Compania opera 218 de magazine la finalul anului trecut.

    Baumax: Retea austriaca de magazine de bricolaj care opereaza in prezent 121 de magazine in Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croatia si Austria.

    Jeff de Bruges: Una dintre cele mai mari companii de ciocolata din Franta; functioneaza in sistem de franciza. Reteaua are peste 225 de magazine in Europa, SUA si Asia, iar Romania este prima tara din Europa de Est in care deschide un magazin.

  • Cu ochii pe Siderca

    Dupa mai multi ani in care s-a aflat fie in lichidare, fie in administrare speciala, combinatului siderurgic din Calarasi – Siderca – i se mai acorda o sansa. Tenaris, un mare grup international din sectorul metalurgic, ar putea incerca sa preia combinatul. Va fi valorificata aceasta sansa?

    Combinatul siderurgic de la Calarasi a tinut capul de afis al ziarelor de multe ori in ultimii 15 ani, fie ca a fost vorba de furturile de fier vechi, de tentativele esuate de privatizare sau de certurile intre creditori. La data proiectarii sale, Siderca era cel mai performant combinat siderurgic din Romania, insa nu a fost terminat pana in 1989. Ulterior, perioadele de activitate au alternat cu cele de inghetare, ceea ce a facut ca multe dintre activele sale sa fie devalizate.

    De-a lungul timpului, de cumpararea uzinei s-au aratat interesate companii precum Ispat, membra a grupului Mittal Steel, controlat de omul de afaceri indian Lakshmi Mittal, Voest Alpine din Austria sau Samsung. Insa de privatizat s-au privatizat in 2002 doar o parte din activele Siderca, considerate cele mai viabile, prin infiintarea Donasid Calarasi, preluata de compania italiana Beltrame.

    Privatizarea partiala, adica infiintarea si vanzarea Donasid, a avut loc dupa ce Siderca a fost declarata in faliment in 2000, a inceput lichidarea, stopata insa in 2001 de instituirea procedurii de supraveghere financiara pe o perioada de trei ani.

    Prelungita cu un an in 2004, administrarea speciala a combinatului din Calarasi  (adica a ceea ce a mai ramas din el) s-a sfarsit la jumatatea lunii februarie. „Siderca SA a reintrat in lichidare in data de 13.02.2005“, au precizat reprezentantii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Iar procesul de lichidare ar putea dura ani buni.  Pe de alta parte, in incercarea de a-si integra activitatile de pe piata romaneasca, grupul Tenaris – cel mai mare producator mondial de tevi fara sudura (turnate) – pare dispus sa cumpere un producator de otel.

    Optiunile sale sunt insa numarate pe degetele de la o singura mana.

    Tenaris si-a inceput activitatile in Romania in vara anului trecut, dupa preluarea de la Tubman International a trei companii din industria siderurgica: producatorii de tevi Silcotub Zalau, Tubinox Bucuresti si Laminorul Braila.

    Insa Silcotub este nevoita sa importe otel de 90 de milioane de euro anual, pentru ca in Romania nu se fabrica otelul folosit de producatorul de tevi. Ca urmare, Tenaris analizeaza oportunitati de achizitie in regiune, spune Paolo Bassetti, director al Tenaris pentru CSI si Europa de Est si vicepresedinte executiv al Tenaris Silcotub Romania. „Singurele optiuni sunt otelaria Combinatului de Utilaj Greu (CUG) Cluj si Siderca din Calarasi, existand insa si varianta achizitionarii unei fabrici in Ucraina“, a declarat Bassetti. Reprezentantii AVAS afirma, la randul lor, ca Tenaris este interesat de Calarasi, mentionand ca este vorba insa doar de Donasid, companie in care statul roman mai este inca actionar.

    „Grupul Tenaris si-a exprimat interesul pentru achizitionarea pachetului de 20% din actiunile Donasid detinute de catre SC Siderca SA“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Mioara Iordache, director de relatii publice la AVAS.

    Surse din piata afirma ca Tenaris s-ar fi inteles deja cu italienii de la Beltrame pentru achizitia pachetului detinut de acestia la Donasid. Mai ramane deci pachetul de 20% de la AVAS.

    Statul roman va face insa adevarata afacere daca pachetul de 20% ar fi vandut cu tot cu proprietarul sau, adica Siderca SA. Tenaris are forta financiara pentru a revitaliza intreaga activitate a combinatului, iar anul 2004 a fost unul foarte bun pentru grup, care si-a triplat profitul fata de 2003. Iar daca achizitia Siderca cade, grupul Tenaris ar putea cumpara cateva active ale Combinatului de Utilaj Greu (CUG) Cluj, aflat, la randul sau, in proces de lichidare. De altfel, Silcotub Zalau – pe vremea cand nu era in proprietatea Tenaris – a incercat sa cumpere CUG Cluj, dar si alte doua societati din industria siderurgica: Fortpress Cluj si Tubinox Bucuresti. Pana la urma, Silcotub a preluat doar Tubinox, alaturi de care se afla si in prezent in portofoliul Tenaris, pentru ca datoriile CUG era foarte mari.

    Iar o alta varianta luata in calcul de actionarii Silcotub este cumpararea unei facilitati de productie in Ucraina. Insa si aceasta optiune prezinta destule riscuri. Ca urmare, preluarea Siderca poate fi cea mai viabila solutie pentru Tenaris, astfel incat sa creasca profitabilitatea producatorului de tevi din Zalau.

    Iar pe langa materia prima pentru Silcotub, Tenaris ar putea livra produse din otel de la Calarasi si altor companii, avand in vedere ca grupul mai detine in lume si alte combinate siderurgice. In plus, achizitia combinatului de la Calarasi ar putea avea si o valoare sentimentala pentru Tenaris, care mai detine o companie cu numele Siderca in Argentina.

  • LUNGUL DRUM CATRE FALIMENT

    Siderca a intrat in procedura de faliment la 10 august 2000. La acea data, combinatul deja nu mai desfasura activitati de productie si inregistra datorii totale de circa 1.000 mld. lei, echivalentul a 39 mil. dolari. 

    LICHIDARE: PricewaterhouseCoopers a fost numit lichidator al combinatului la cererea AVAB, la 3 noiembrie 2000, succedand altor trei lichidatori. 

    SUPRAVEGHERE: In februarie 2001, Guvernul a instituit procedura speciala de supraveghere financiara, pe o perioada nu mai mare de trei ani, a societatii Siderca SA Calarasi, suspendand procedura de faliment in care se afla combinatul siderurgic. 

    PRELUNGIRE: In 2004, termenul de exercitare a procedurii speciale de supraveghere financiara, expirat la 13 februarie 2004, a fost prelungit cu un an. 

    LICHIDARE, DIN NOU: Siderca a reintrat in lichidare in data de 13 februarie 2005.

  • OUTSOURCING: Serviciile de outsourcing sunt extrem de rentabile, putand aduce profituri de peste 45% din volumul total al vanzarilor

    Un fenomen care a creat convulsii sociale in SUA si a adus castiguri de peste 25  de miliarde de euro unor companii europene. Outsourcing-ul – externalizarea catre alte companii a unor activitati – poate insemna si pentru companiile romanesti cresterea profitabilitatii prin realocarea resurselor.

    Pana nu demult, John Varny, directorul pentru tehnologie al BBC, obisnuia sa isi framante mintea in fiecare dimineata cand ajungea la birou cu o singura problema: cum va pregati colosul media britanic de stat pentru noua era a transmisiilor digitale.  „Consumatorii vor acum personalizarea programelor dupa gusturile lor, vor continut oriunde, oricand, pe orice tip de platforma si pe orice dispozitiv. Noi nu mai putem sa asiguram acest lucru cu structura noastra de distributie“, spune Varny.

    Solutia pe care a gasit-o John Varny nu a fost aceea de a schimba intregul echipament de emisie si toate platformele pe care BBC isi dezvolta programele de televiziune si pe cele de radio. Nici nu a angajat o armata de oameni ca sa adapteze aceste platforme noilor cerinte ale erei digitale. Ci pur si simplu si-a convins sefii ca cel mai bun lucru ar fi externalizarea intregului departament de tehnologia informatiei, comunicatii si media. Partenerul selectat, Siemens Business Services (SBS) – divizie a Siemens AG specializata pe servicii -, a incheiat cu BBC un contract de outsourcing pe zece ani in valoare de 2,7 miliarde de euro. O suma uriasa pentru a fi sigur ca va face fata provocarilor din industria de media in urmatoarea perioada. La ora actuala, putine televiziuni sau radiouri, chiar din randul celor comerciale, au ales solutia outsourcing-ului. Companii din alte domenii au facut-o insa cu succes. 

    Aceasta a devenit un model de business mai intai in Statele Unite si Asia, insa in 2003 Europa a trecut in frunte, valoarea contractelor depasindu-le pe cele incheiate pe cele doua piete rivale. Potrivit unui raport TPI, in 2003 companiile vest-europene au atras 25 de miliarde de euro din outsourcing, dublu fata de 2002. Iar valul se misca spre est.  Potrivit estimarilor lui Jurgen Loos, vicepresedinte al SBS, la nivel mondial companiile cheltuie numai pe solutii si produse de tehnologia informatiei echivalentul a peste 50 de miliarde de euro.

    Motivul pentru care companiile aleg sa isi externalizeze o parte din activitati este simplu. In acest mod se pot concentra mai bine si isi pot aloca resursele catre activitatea lor de baza. Cei de la BBC stiu cel mai bine sa faca stiri, nu sa dezvolte infrastructura de IT si comunicatii. De asta se poate ocupa mult mai bine Siemens Business Services. Din cele 4,7 miliarde de euro realizati in anul fiscal 2004 de catre SBS, mai mult de jumatate au fost obtinuti din servicii de outsourcing.

    Modelul pare a fi de succes, cel putin deocamdata, atat pentru cei care isi externalizeaza activitatile cat si pentru companiile – tot mai numeroase – care se specializeaza pe astfel de servicii.

    Unul dintre cele mai importante contracte de externalizare de servicii din Romania a fost cel incheiat de Raiffeisen Bank cu IBM. Serviciile furnizate de catre IBM utilizatorilor finali Raiffeisen Bank acopera mai multe domenii: telefonie, VSAT (Very Small Aperture Satellite Terminal), LAN (retea locala), statii de lucru desktop, portabile, periferice, servere, o aplicatie MultiCash si sisteme de securitate bancara. IBM a preluat treptat de la banca serviciile respective. In mai 2004, IBM a ajuns sa acopere intreaga retea de sucursale, agentii si reprezentante ale Raiffeisen Bank din tara.

    „Contractul cu IBM face parte din strategia noastra de externalizare a unor servicii, ceea ce ne permite sa ne concentram pe activitatea bancara, pe oferirea de produse si servicii“, motiveaza  Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank, alegerea facuta. Cu toate ca moda externalizarii se manifesta mai ales in IT si co municatii, practic orice alta activitate care nu inseamna obiectul de baza al unei afaceri poate fi supusa outsourcing-ului pe motivul descris anterior: cheltuieli si batai de cap mai putine.

    In Romania, doar marile companii au inceput sa externalizeze activitati. Nevoia eficientizarii productiei ii va determina insa si pe altii sa analizeze serios acest aspect. Exista o singura problema: „Nimeni nu vrea sa isi externalizeze o parte din activitati unei firme de outsourcing daca oamenii din acea companie sunt prost platiti“, spune John Varny. Iar in Europa de Est si mai ales in Romania, un lucru este evident. Daca un contract de outsourcing costa mai mult decat pastrarea unui intreg departament, chiar daca acesta este ineficient, de ce sa externalizezi?

    Atunci cand vine vorba de institutii de media, raspunsul e simplu: „Continutul e inca regele, dar distributia este asul din maneca“, conchide Varny. O data cu noua generatie de comunicatii mobile, miza va fi distributia catre utilizatorii, tot mai numerosi, care vor sa se uite la TV atunci cand au dispozitia necesara, nu la momentul transmisiei.

    Dar pentru alte activitati, cum ar fi, de exemplu, politica de personal sau managementul flotelor, de ce ar opta o companie romaneasca pentru outsourcing? Se potriveste modelul ales de BBC pentru noi?

    In primii ani de dupa Revolutie, mai toate companiile si, in special, cele foste de stat, faceau orice, indiferent de obiectul de activitate. Nu era rara situatia in care un producator din tevi, pe langa activitatea principala, avea si flota de masini proprie, si cantina unde se facea mancare pentru angajati, si spalatorie proprie. Ca sa nu mai vorbim de departamentele de vanzari sau de marketing care fie erau subdezvoltate, fie isi faceau treaba de mantuiala. Lucrurile au evoluat mult de atunci. Managerii au inteles ca firmele lor trebuie sa fie bune la ceva anume, nu la orice. Mai precis, au inceput sa faca distinctia intre activitatea principala (core business) si cea colaterala, mai putin importanta pentru obiectivele strategice ale companiei. 

    Asa s-a ajuns, cu timpul, ca serviciile de curatenie, catering ori transport sa fie externalizate catre companii specializate. 

    Pe langa degrevarea de activitati minore, un alt avantaj al externalizarii este reducerea de costuri. In Occident, s-a ajuns la situatii extreme cand marile companii au ajuns sa faca outsourcing chiar cu activitati de baza. Cine se gandea vreodata ca insusi BMW va externaliza productia de masini sau ca HP si Dell nu fac altceva decat sa isi lipeasca marca pe calculatoarele sau imprimantele lor, componentele fiind aproape in totalitate „made in China“? La fel s-a intamplat si cu marii producatori de software.

    In Statele Unite, outsourcing-ul a ajuns un fenomen blamat de organizatiile sindicale. Sunt de notorietate grevele programatorilor americani iesiti in strada pentru a cere sa li se dea de programat pentru a avea bani de paine. Sloganul „Will code for food“ a ajuns deja celebru.

    In Romania, lucrurile sunt de abia la inceput. Externalizarea, departe de a crea convulsii sociale, reprezinta o piata cu un potential enorm. „O mare parte din serviciile aparute in ultimii ani existau deja. Cu diferenta ca nu erau percepute ca activitati comerciale separate, fiind disimulate in interiorul intreprinderilor ca relatii interdepartamentale“, declara Dragos Rosca, directorul general al fondului de investitii Gemisa Investment.

    Fondul condus de Rosca chiar a intuit potentialul acestei piete si a investit in aceasta directie. „Una din companiile aflate in portofoliul nostru se numeste foarte simplu «Fleet Management Services» si are ca obiect de activitate managementul flotelor de masini a diverselor companii. Acum, firma administreaza un parc de peste 1.000 de mijloace de transport“, explica Rosca, managerul care gestioneaza pentru Romania un fond de sase milioane de euro destinat investitiilor in start-up-uri.

    Tot Gemisa va prelua un alt prestator de outsourcing. Luna aceasta va perfecta preluarea unei companii de resurse umane al carei obiect de activitate este administrarea de personal. Practic, un asemenea serviciu este util oricarei firme mari care, departe de a renunta la departamentul de resurse umane, pur si simplu, nu isi mai bate capul cu gestionarea cartilor de munca sau a altor acte necesare angajatilor. Inchirierea de personal pentru anumite proiecte este un alt business al acestei companii.

    Privita ca afacere in sine, atuul unui prestator de outsourcing consta in flexibilitatea sa. Inainte de toate, o astfel de companie nu face investitii in infrastructura, ci in personal. Spre deosebire de un operator aerian sau un furnizor de telefonie mobila care face investitii de miliarde de dolari in aeronave sau in echipamente de retea, furnizorii de outsourcing se adapteaza mult mai bine atunci cand compania este in criza sau in crestere. Aceasta pentru ca activul lor principal sunt angajatii – resursa cu un grad de flexibilitate ridicat.

    Dar vedeta outsourcing-ului mondial ramane, fara discutie, IT-ul. Fenomenul s-a extins puternic si in Romania ultimilor ani. 

    In aceasta zona, competentele companiilor romanesti au depasit granitele tarii: companii de software dezvolta aplicatii pentru firme straine, mari corporatii precum Oracle sau Microsoft si-au facut centre de cercetare la noi, iar business-ul cu call-centere este in plina expansiune. In acest din urma caz, cel al centralelor de relatii cu clienti, acestea pot fi localizate in alta tara decat isi desfasoara compania activitatea de baza. Avantajul este, evident, costul redus al fortei de munca.

    Gustul externalizarii serviciilor IT l-au prins si marile companii din Romania. Bancile, operatorii de telefonie sau societatile din industrie sunt cele care fac primii pasi.  Xerox a inceput sa ofere servicii de outsourcing pe managementul de documente (tiparite sau electronice) si sa inchirieze echipamente de imprimare in urma cu sapte ani. Primii sai clienti au fost Unilever, fosta Banca Turco-Romana si MobiFon. Acum, portofoliul multinationalei numara 27 de clienti de care se ocupa 70 de angajati ai Xerox. 

    Ideea e ca pentru o companie care emite foarte multe facturi (o banca, un operator telecom), tiparirea lor poate ajunge o corvoada. In acel moment, nu se mai justifica investitia in imprimante sau copiatoare si nici angajarea de personal destinat acestei activitati. „Din perspectiva clientului, masa critica nu este data neaparat de volumul echipamentelor sale, cat de complexitatea proceselor executate“, afirma Razvan Botezatu, directorul departamentului de Business Services din cadrul Xerox. 

    In cazul unui client mare, economiile realizate de acesta din outsourcing-ul de documente pe o perioada de trei-cinci ani se cifreaza intre cateva sute de mii sau milioane de euro. „Reducerile de costuri variaza intre 10 si 30%“, precizeaza Botezatu. 

    Avantajele clientilor sunt surse de castig pentru furnizori. Ramanand la exemplul Xerox, activitatea de outsourcing a adus companiei peste 10% din cifra de afaceri care, in 2004, a fost de 40 de milioane de dolari. „Facem cinci milioane de dolari din servicii si avem o rata de profit care depaseste media pietei“, adauga directorul din cadrul Xerox. In unele situatii, serviciile sunt extrem de rentabile, putand aduce profituri de peste 45% din volumul total al vanzarilor.

    Nevoia de externalizare a generat si formule hibride: externalizarea anumitor servicii prin crearea unei entitati separate, detinute de compania-mama. Este exemplul grupului Rompetrol, care a externalizat activitatile distincte de business-ul principal (departamentele de marketing, juridic sau IT) intr-o firma separata. 

    „Avem in administrare retelele informatice a 20 de companii din cadrul Rompetrol, care cumulat au venituri de peste 1,5 miliarde de dolari“, sustine Felix Enescu, Chief Information Officer la Rompetrol. Divizia de „Shared Services“ in care activeaza Enescu presteaza servicii pe baza de contract tuturor firmelor din cadrul grupului. Pe langa administrarea retelei informatice, Felix Enescu se ocupa si de achizitiile de echipamente IT ale firmelor din grup. Negocierea intr-un singur punct le permite realizarea unor economii importante. „Datorita volumului mare, furnizorii de echipamente sau servicii de date si comunicatii ne fac reduceri cuprinse intre 20 si 50%. 

    In ceea ce priveste salvarile de costuri pe zona de operare, economiile se ridica probabil la 100%“, mai spune Enescu.  In esenta, o companie de acest tip nu este creata pentru a obtine profit, ci pentru a minimza costurile firmelor din cadrul companiei-mama.  In cazul Rompetrol, divizia de „shared services“ a ajuns sa presteze servicii si catre terti. „Oferim consultanta pentru implementarea de solutii software integrate sau negociem contracte cu furnizorii pentru trei companii din afara Rompetrol. 

    Este vorba de Microplasma, Hein Romania si Odyssey Communication“, completeaza Enescu. Cele trei firme activeaza in industria prelucrarilor metalice, constructii si publicitate. Exemplele de externalizari de succes in interiorul firmelor (insourcing) abunda in Occident. 

    De asemenea, outsourcing-ul (externalizarea catre alte companii) nu mai e de mult o moda, ci un model de afaceri de succes. Contractul incheiat de Siemens prin Siemens Business Services cu BBC a propulsat divizia de consultanta a concernului german pe locul 5 in topul outsourcerilor europeni. 

    O situatie similara intalnim in cazul operatorului aerian Lufthansa, a carui ramura de consultanta a avut o expansiune nebanuita, printre clientii companiei numarandu-se alte companii aeriene, inclusiv Tarom.

  • GEOPOLITICA: “Faptul ca avem sute de kilometri de litoral ne da dreptul la participarea la structurile de securitate ale Marii Negre”

    Marea Neagra nu e buricul pamantului. Dar e una dintre regiunile „la moda“ – atat datorita potentialitatii sale strategice si petrolului caspic cat si din cauza numeroaselor retele criminale care o strabat. Iar faptul ca Rusia isi pierde pe zi ce trece influenta in zona, in favoarea Statelor Unite si a aliatilor sai, ofera inca o perspectiva interesanta asupra peisajului. Pentru Romania, faptul ca multe din jocurile mondiale se fac aici, la doi pasi, constituie un prilej. Acela de a conta. Asta daca isi joaca bine cartile.

    In urma cu cativa ani, Ion Iliescu spunea ca Romania a avut, de-a lungul istoriei, doar doi vecini buni, prieteni constanti: Iugoslavia si Marea Neagra. Acum, Iugoslavia s-a faramitat si, daca ar fi un teritoriu locuit, nici Marea Neagra nu s-ar simti prea bine. Pentru ca interesele in zona au fost, mereu, foarte mari. 

    „Timp de doua secole, Marea Neagra a fost lac turcesc“, a declarat pentru BUSINESS Magazin istoricul Armand Gosu, conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice. Dupa caderea Imperiului Otoman, zona a fost controlata de Moscova, prin Imperiul Tarist si prin cel al Uniunii Sovietice. Dupa destramarea URSS, in zona a inceput sa se afirme, ca putere principala, Turcia, aliatul traditional al Statelor Unite. Asa ca, acum, Marea Neagra e o poveste intre SUA si Rusia. „Cu mentiunea ca rusii doar din inertie mai sunt importanti“, precizeaza Gosu. De altfel, dupa schimbarile din Ucraina, Rusia incearca acum sa-si mute bazele militare din Crimeea (locul cel mai important din zona Marii Negre) in Novorossiisk, adauga el.

    De ce e atat de importanta zona Marii Negre? Pe de o parte, pentru ceea ce ofera: resurse, zona de tranzit, pozitie geostrategica intre Europa si Asia. Pe de alta parte, pentru ceea ce poate pricinui: risca sa devina un „pod al terorismului, al drogurilor si al traficului de persoane catre Europa Occidentala, lucru care afecteaza atat statele NATO si UE cat si pe cele din regiune“. Aceasta este, de altfel, una dintre ideile pe care si-a fundamentat presedintele Traian Basescu teoria euxina, una dintre prioritatile politicii sale externe. O alta componenta a acestei teorii: Romania poate sa devina, prin diplomatie, o tara care sa genereze stabilitate in zona. Discutiile despre Marea Neagra si afirmarea Romaniei ca putere in zona nu sunt deloc o inventie a noii puteri de la Bucuresti. Acest lucru i-a preocupat si pe fostii presedinti Emil Constantinescu si Ion Iliescu. 

    Noi sunt tonul presedintelui si contextul. Implicarea directa si activa a Romaniei in regiune pare sa devina tot mai mult o politica de stat. Mai ales dupa ce seful statului a propus schimbarea strategiei de securitate nationala, in sensul introducerii notiunii de „atacuri preventive“, indreptate impotriva terorismului structurat, doctrina lansata in 2002 de George W. Bush. Adoptarea acestei idei de catre seful statului roman a socat deja destul de multa lume. Deocamdata, vizibil, doar la Bucuresti. Prima intrebare: exista amenintari privind un atac iminent asupra Romaniei? Nu, raspunde ministrul apararii, Teodor Athanasiu. A doua intrebare: are Romania capacitatea de a trece la astfel de actiuni? Are, raspunde tot ministrul apararii. 

    Criticii cei mai inversunati, provenind in special din randul fostei puteri, nu sunt multumiti cu aceste raspunsuri laconice. „A ne juca cu asemenea concepte este neserios. Este o schimbare atat de radicala si de brutala in problema sigurantei nationale incat am decis sa cerem audieri la Parlament“, a declarat fostul ministru de externe, Mircea Geoana. 

    Pana una alta, ramane important un lucru: Bucurestiul vrea sa se implice. Iar componenta militara a ecuatiei Marii Negre e printre cele mai importante. Vecinatatea cu Asia de Vest e unul dintre motive. Existenta in zona a numeroase focare de conflict e altul. „Faptul ca avem sute de kilometri de litoral ne da dreptul la o prezenta in Marea Neagra, la participarea la structurile de securitate ale Marii Negre, la construirea unui bazin pontic solid“, a declarat, saptamana trecuta, ministrul de externe Mihai Razvan Ungureanu. „UE foloseste Varsovia ca vector pentru a-si atinge interesul in spatiul ex-sovietic. Interesul nostru e sa devenim vectorul de interes al NATO“, a mai spus ministrul Ungureanu.

    Cele „cateva sute de kilometri“ de litoral romanesc (circa 225 km) nu sunt, in sine, un argument. Raportat la acest criteriu, Romania este abia a sasea tara euxina, dupa Turcia, Ucraina, Rusia, Bulgaria si Georgia. In afara de Turcia, toate au facut parte din fostul bloc comunist si se confrunta inca cu problemele tranzitiei. Nici Turcia nu e scutita de probleme. Pentru ca geostrategic inseamna, cel putin in aceasta parte de lume, sa te afli intr-o zona delicata, in care se intalnesc numeroase interese, oficiale si neoficiale.

    In acest context, apartenenta la NATO ii ofera Romaniei un atu. Pe care il „imparte“ cu Turcia si Bulgaria. In orice caz, Bucurestiul are locul sau in toate calculele facute de aliati. Saptamana trecuta, generalul James Jones, comandantul fortelor NATO si americane in Europa vorbea despre intarirea flancului NATO la Marea Neagra, o data cu instalarea bazelor militare din Dobrogea. Iar Romania si SUA se consulta reciproc in privinta rezolvarii conflictelor din zona, Bucurestiul putand avea, ca membru al NATO, un rol mai important in regiunea Marii Negre, declara la sfarsitul anului trecut ambasadorul SUA in Romania, Jack Dyer Crouch II. 

    Orice ai face, insa, discutiile despre Marea Neagra ajung pana la urma, la Rusia. Tara care nu pare prea incantata de perspectiva redesenarii Marii Negre. Pe fondul schimbarilor din Georgia si Ucraina, la Moscova se discuta tot mai mult despre teama ca Rusia sa fie izolata in spatele unei „cortine portocalii“. Chiar daca la recenta intalnire Bush-Putin n-au iesit scantei, este citata cu subinteles o declaratie a secretarului de stat american, Condoleezza Rice, potrivit careia  „SUA doresc sa acorde sustinere societatii civile din Rusia prin intermediul organizatiilor neguvernamentale, in vederea progresului democratiei in aceasta tara“. E un semn ca ni se poate intampla „ceva portocaliu“ si noua, se tem analistii de la Kremlin.

    In acelasi timp ei sunt tot mai preocupati de pozitiile adoptate de fostii „sateliti“. Rusii, explica Nicolae Chirtoaca, director al Centrului Euro-Atlantic din Moldova, au un complex postimperial. 

    „Ei vor sa fie tratati ca lideri regionali, ca superputere. Dar sunt, in prezent, un stat slab care are tupeul sa vrea sa joace rolul de superputere“, sustine Chirtoaca.

    Ultimele declaratii ale „satelitilor“, voalate si nu prea, au fost facute saptamana trecuta, la Chisinau, de presedintii Moldovei si Georgiei. Ei au condamnat miscarile separatiste din propriile republici si de pe intregul teritoriu al fostei URSS, aratand ca liderii acestora au creat „o alianta criminala internationala“, fiind la originea traficului ilegal de arme, de droguri si de persoane. Presedintii moldovean si georgian, Voronin si Saakasvili au vorbit, cum o fac tot mai insistent in ultima vreme, despre aspiratiile europene ale tarilor lor.  

    Analistul de la Chisinau explica de ce Statele Unite sunt foarte interesate de stabilitate in zona si de o influenta cat mai mare: „SUA au interes in Marea Neagra pentru a avea acces la resurse, la petrolul si gazele naturale din Marea Caspica“. Caci aici trebuie cautata cheia importantei pe care o are zona Marii Negre la inceputul mileniului III, la petrolul si gazele naturale din nordul Caucazului. 

    „Importanta creste mai ales in contextul in care lucrurile nu sunt deloc clare in privinta Iranului, spre exemplu. E posibil ca o mare parte a intereselor americane sa se concentreze pe sudul Caucazului“, crede si istoricul Armand Gosu. S-ar putea contura o axa Europa-Orientul Mijlociu, via Marea Neagra, ceea ce ar face din litoralul romanesc un punct important pentru conexiunea cu Europa Centrala. 

    Insa, adauga Armand Gosu, pentru magistralele de petrol exista solutia mai simpla a bypass-ului prin Turcia, care va incepe oricum sa functioneze in acest an, pe ruta Baku – Cihan, apoi cu vapoarele la Trieste. 

    Sau un traseu prin Burgas, mai ales ca Bulgaria, apreciaza analistii, are o pozitie mai maleabila fata de Rusia, ceea ce ar putea sa-i aduca un avantaj imediat. 

    Cele doua tari se pregatesc sa semneze un acord privind construirea unui gazoduct de tranzit si a unei linii de feribot. Intr-adevar, se pune intrebarea de ce ar fi utila o conducta prin Constanta si apoi prin regiunea atat de framantata a Balcanilor, pe un traseu lung, costisitor si nesigur? 

    Deocamdata, stim ca la intalnirea Basescu-Putin de luna trecuta, unul dintre subiectele abordate a fost tocmai acesta. 

    „Din punctul de vedere al resurselor energetice, traseul conductelor va trebui sa fie determinat in functie de rentabilitatea ofertelor“, a precizat purtatorul de cuvant al presedintelui Traian Basescu, Adriana Saftoiu.

    „Miza e mare, dar nu e suficient de clar, deocamdata, cat de mare va fi rolul Romaniei“, ne-a mai declarat Gosu. Din pacate, nu Romania scrie partiturile, adauga el. Vom afla mai multe dupa intalnirea Basescu-Bush care va avea loc la Washington. 

    „Sa nu cumva sa nu fie totul un bluff. De genul celui al lui Emil Constantinescu, care se aruncase puternic in problema coridoarelor si, pana la urma, n-a iesit nimic“, avertizeaza Armand Gosu. 

    Daca e sa primeasca un rol, Romania trebuie sa aiba ceva de oferit. Atat celor din NATO si din UE cat si tarilor din regiune. Oferim stabilitate intr-o zona cu multe probleme, spune Traian Basescu. 

    „Ideea e ca, pentru natiunile de la marginea Europei, Europa sa fim noi“, explica rolul Bucurestiului Alina Mungiu-Pippidi, presedintele Societatii Academice din Romania. „Oferim informatii si expertiza atat Uniunii Europene cat si NATO. Ambasada Romaniei la Chisinau este, de exemplu, punctul de contact al NATO in Republica Moldova. Iar in sens invers, le oferim basarabenilor contactele noastre de la Bruxelles, de la Washington, le dam numerele de telefon la care sigur le raspunde cineva. Si le spunem cam ce probleme am avut noi“, afirma ministrul roman de externe. 

    Seful diplomatiei romanesti se refera si la conflictele inghetate din regiune: „Conflictele inghetate sunt bombe cu ceas. Cu cat e mai vizibil, cu atat un conflict e mai rezolvabil. Internationalizare, spun unii. Sensibilizare, spun eu“. Ajutorul pe care Romania il poate acorda tarilor care privesc inca de departe la Uniunea Europeana si la NATO e un alt atu al Bucurestiului. Traian Basescu a fost criticat de unii analisti politici romani ca promite de-a lungul Marii Negre integrari in NATO si in UE, desi intrarea in Uniunea Europeana e inca incerta. Critici asemanatoare sunt facute si dinspre Moscova: „Pretentiile tarilor din Europa de Est la un rol aparte in promovarea politicii estice a UE se explica prin acumularea, timp de cateva secole, a unei tendinte antirusesti, prin inertia de a percepe Rusia ca pe o amenintare“, este de parere un editorialist al revistei moscovite „Profili“. In ciuda acestui tip de declaratii, important ar fi ca Bucurestiul chiar sa fie un sprijin pentru aspirantele la candidaturi europene si euro-atlantice. Si nu e vorba doar despre ideea pragmatica de a avea tari-tampon, de a parasi „marginea“. Ajutand, devii tu insuti mai puternic. 

    Deocamdata, Traian Basescu si-a asumat un oarecare rol de avocat al celor de mai departe. El a vorbit la Bruxelles despre Moldova si despre Georgia si, probabil, o va face si la Washington. 

    De altfel, chiar saptamana trecuta au avut loc convorbiri intre presedintii Romaniei si Georgiei. Mihail Saakasvili i-a cerut lui Traian Basescu sa-i transmita lui George W. Bush ca doreste integrarea in structurile euro-atlantice.

    Deocamdata, spune analistul Iulian Chifu, conferentiar la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, Marea Neagra e una inchisa, spre deosebire de Marea Baltica, de exemplu, unde navele NATO contribuie, alaturi de Rusia, la securitate. „Pentru noi, important e ca NATO si UE sunt actori la Marea Neagra, prin Romania, Bulgaria si Turcia. Iar Bucurestiul trebuie sa sustina deschiderea Marii Negre“, spune Chifu. Ceea ce face parte din teoria euxina pe care merge in prezent Bucurestiul.