BusinessMagazin

Author: adison

  • Hotelul care tine loc de acasa

    O afacere de nisa, complexul Centre Ville din Bucuresti a batut hotelurile obisnuite din Capitala la unul dintre indicatorii cei mai relevanti ai industriei, gradul anual de ocupare. Meciul s-a incheiat cu 90% la 70% in 2004 in favoarea „hotelului-apartament“.

    Hotelul e unul special pentru ca si clientii lui sunt mai speciali: n-au venit in Bucuresti sa prinda radacini si sa-si cumpere casa, dar nici nu vor sa stea jumatate de an sau mai mult in aceeasi camera impersonala de hotel pana simt „ca le cad peretii in cap“, dupa cum spune Nick Allder, un englez care se ocupa de efecte cinematografice speciale. De un an si jumatate, Allder sta in Romania. A venit pentru a lucra cu un studio romanesc si si-a prelungit sederea, colaborand cu studiourile MediaPro de la Buftea pentru mai multe proiecte. Ii place sa spuna ca poate crea orice, cu mijloace artificiale, in afara de lumina soarelui. Incearca, asadar, sa creeze si sentimentul de „acasa“. 

    Prima data cand a venit in Romania, acum cinci ani, a stat la Hilton. Acum un an si jumatate, cand a revenit, a aflat de Centre Ville si s-a instalat imediat. Ce nu-i place la hoteluri? A stat, spune el, la cele mai bune din lume, „dar intotdeauna in camere clasice“. Aici, la Centre Ville, apartamentul e mult mai mare decat la un hotel obisnuit, fie el si de lux, „ai bucatarie – daca vrei poti sa gatesti, ai dormitor, living…“, spune el, adaugand ca are prieteni care „si-au inchiriat apartamente mai mari si si-au adus toata familia“. Ii place si ca are room-service, curatenia e asigurata, sunt pana si servicii de cumparaturi. Lasa ceasca de cafea pe masa si o gaseste curata, spune el. „E ca si cum ai avea o sotie fara sa fii insurat, si nu e nici macar scump“, glumeste el.

    Hotelul a aparut, ca multe lucruri, cand a aparut si nevoia. A simtit-o compania Bucuresti Turism acum doi ani, cand a si demarat proiectul de investitii. Investitia initiala a fost de 1,7 milioane de euro, si a inclus dezvoltarea conceptului de hotel apartament si constructia restaurantului Le Bistro. Grupul Elscint preluase inainte de anul 2000 pachetul majoritar la societatea Bucuresti Turism, care detinea hotelul Bucuresti si o cladire invecinata cu 174 de apartamente si spatii de birouri. In ceea ce priveste proiectul de modernizare a hotelului Bucuresti, lucrarile vor fi incheiate in 2007, cand unitatea va fi inclusa in marca Radisson. 

    Valoarea totala a investitiei se va ridica la 40 de  milioane de  euro, hotelul urmand sa fie cel mai mare din Capitala, cu 450 de camere clasice plus 294 de apartamente in complexul Centre Ville, situat pe Calea Victoriei. Yaron Ashkenazi, directorul de operatiuni al Bucuresti Turism, spune ca hotelul a fost ocupat in proportie de 90% anul trecut. In 2004, a avut o cifra de afaceri de 4 milioane de euro, din care 1,9 milioane de euro profit. Ce face ca acest hotel sa aiba un profit de aproape 50% si un grad de ocupare care tinde spre 100%, in conditiile in care gradul mediu de ocupare al hotelurilor din Bucuresti (cel mai ridicat din tara), se invarte undeva in jurul procentelor de 65-68%, iar profitul nu depaseste in cele mai multe cazuri 15%? 

    Raspunsul e previzibil: cererea mare si oferta mica. Centre Ville e un produs rezultat din transformarea camerelor de hotel in apartamente de doua sau mai multe camere, cu bucatarii, in ideea atragerii clientilor care doresc o camera pentru o perioada mai lunga. „Conceptul Centre Ville a aparut ca urmare a nevoilor pietei. Ca investitor am inteles potentialul de crestere a pietei din Romania, ca tara va fi parte din UE si ca din ce in ce mai multi investitori vor veni aici“, spune Yaron Ashkenazi.

    Israelienii de la Elscint, care detin 74% din Bucuresti Turism, au facut in urma cu cativa ani un studiu de piata care arata ca un businessman cu interese de afaceri sta aici 12-15 zile pe luna. „Asta inseamna ca au nevoie de facilitati de cazare pe termen mediu si lung. Asa s-a nascut ideea acestui complex“, explica Ashkenazi.

    Tariful standard este 180 de euro pe noapte, dar asta in cazul clientilor care doresc sa stea cateva zile. Un client care sta o luna plateste circa 2.000 de euro, iar chiria pentru un an intr-un apartament se ridica la circa 15-17.000 de euro. 

    Printre clientii cu statut permanent ai hotelului se numara 125 de parlamentari si trei ministri, dar si  persoane din domeniile bancar, IT, telecomunicatii, industria filmului si diplomatie. Cea mai mare problema a Centre Ville o reprezinta, insa, lipsa unor apartamente clasificate la cinci stele. In decembrie anul trecut, cand a venit prima data in Romania, Jean-Claude van Damme a cerut o camera de cinci stele, iar echipa sa a fost cazata la Centre Ville. La fel se va intampla si in aceasta luna,  in care van Damme vine din nou in Romania pentru sapte saptamani, pentru filmarile la „Second in Command“.  Tocmai de aceea, cei de la Bucuresti Turism vor inaugura in toamna acestui an 64 de apartamente de cinci stele, investitia fiind de 2,2 milioane de euro.

    „Avem pe lista de asteptare zeci de persoane care vor sa se cazeze in viitoarele noastre apartamente de cinci stele. Stau acum la alte hoteluri“, explica Ashkenazi. Oricum, printre clientii importanti ai apartamentelor de la Centre Ville s-au numarat deja personalitati din lumea filmului, precum Pink sau Billy Zane. Simion Alb, director al Biroului National de Turism al Romaniei din America de Nord spune ca produsul „extended stay“, asa cum sunt numite in literatura de specialitate hotelurile apartament, nu este foarte raspandit si adoptat de marile lanturi hoteliere, pentru ca cererea este relativ redusa comparativ cu cererea pentru camerele clasice de hotel. „Aceasta se explica prin durata medie de sedere intr-un hotel, care este in general redusa, adica 1-4 zile pentru oamenii de afaceri si 2-6 zile pentru turisti. Exceptie in cazul turistilor sunt hotelurile din statiuni“, explica Simion Alb.

    In general, in lume, astfel de hoteluri practica tarife cuprinse intre 30 de dolari pe zi si 130 de dolari, in functie de locatie, durata sederii si tarifele de la hotelurile locale. Nici Paul Marasoiu, presedintele companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels, nu crede ca astfel de proiecte de hoteluri apartament se vor dezvolta semnificativ, principala cauza fiind concurenta facuta de apartamentele din zonele ultracentrale inchiriate in regim hotelier. In plus, este destul de greu ca un nou hotel apartament sa gaseasca locatie centrala, cum a gasit Centre Ville. 

    Cu toate acestea, spune Marasoiu, sunt acum la nivel de proiect inca trei astfel de hoteluri, dar cu o capacitate mai mica, adica intre 17 si 48 de camere. „Hotelurile apartament sunt totusi o necesitate care va fi tot mai evidenta pe piata. Estimez ca pana in anul 2009, se vor mai deschide peste 250 de apartamente in hoteluri de acest tip“, crede Paul Marasoiu.  

    Pana cand investitorii vor vedea daca si celelalte hoteluri apartament care se vor deschide vor avea succesul lui Centre Ville, cei de la Elscint au deschis doua astfel de hoteluri la Bruxelles si, spun ei, au un succes la fel de mare ca cel din Romania. N-ar fi de mirare daca jumatate din camerele celor doua hoteluri apartament din capitala Belgiei sa fie inchiriate tot de politicieni romani, plecati cu treaba in zona.

  • INDUSTRIA BERII: Cine ia spuma?

    Vanzarile de bere la PET au crescut cu 50% intr-un singur an. De la 71 de milioane de euro pana la peste 115 milioane de euro. Iar tendinta de crestere se va pastra si in 2005. Berea la PET e, deja, un fenomen.

    Berea la PET reprezinta, in prezent, cam o cincime din totalul pietei de bere, dupa ce „plasticul“ a redefinit, in ultimii doi ani, strategiile producatorilor de pe aceasta piata. Daca in 2002, PET-ul ocupa doar 6% din piata berii, procentul s-a dublat in 2003, trend care s-a pastrat si in 2004, cand berea „in plastic“ a ajuns la aproape 20% din totalul pietei, evaluata la 600 de milioane de euro.

    Mai mult, tendinta de crestere se va pastra si in 2005, dupa cum estimeaza producatorii. „Dinamica pietei la PET va fi, in 2005, de peste 10%“, estimeaza Mihai Albu, director general la Interbrew Romania – al treilea jucator de pe piata berii. Tot el a mai spus ca PET-ul va continua sa creasca si, in cativa ani, ar putea insemna jumatate din afacerea cu bere din Romania.

    Totusi, rata de crestere nu va fi la fel de rapida ca si in ultimii ani, considera Octavian Buzoianu, Corporate Affairs Director la Compania de Bere Romania (CBR), membra a SABMiller plc. CBR este singura companie din esalonul celor patru „internationali“ care nu a intrat pe piata de PET.

    Piata de bere la „plastic“ este insa suficient de atractiva si pentru CBR care va lansa, la nivel national, berea Ciucas, disponibila in doua variante de ambalaj: sticla returnabila si ambalaj PET de 2 litri. Marca Ciucas a intrat in portofoliul CBR o data cu achizitia fabricii de bere Aurora Brasov, in luna iunie 2004. In urma acestei achizitii, CBR a „urcat“ o pozitie in clasamentul producatorilor de bere din Romania, ocupand, in acest moment al doilea loc, dupa Brau Union.

    Specialistii explica fenomenul „bere la PET“ trimitand la similitudinea de pe piata sucurilor, unde mai toti producatorii au lansat variante de ambalaje la PET. Cum altfel se poate cumpara un Pepsi sau o Coca-Cola la 2 litri, decat la PET?

    Caci avantajele berii „in plastic“ sunt, pana la urma, aceleasi ca si in cazul sucurilor. George Perniu, un instalator de 29 de ani, motiveaza fara echivoc preferinta pentru PET: „e mai usoara, nu se sparge si e mai simplu de transportat. In plus, nu trebuie returnat ambalajul si nu e nici o diferenta de gust fata de berea la sticla“.

    Totul se rezuma, practic, la utilitate. Nu tine de moda sa bei bere in plastic, consumatorul nu se lauda cu acest lucru. „Il foloseste pentru ca este foarte convenabil“, explica Albu. Iar producatorii n-au ignorat aceasta oportunitate. Iar cei care au profitat de ea mai devreme au avut de castigat. Bere Mures, care a avut inspiratia de a pune pe piata „Newmarkt“ la PET, s-a apropiat acum de esalonul celor patru mari jucatori internationali (Brau Union, CBR – SABMiller, Interbrew si United Romanian Breweries BereProd), care detineau pana de curand peste trei sferturi din piata. 

    Poate de aceea, si cei patru „mari“ au inceput sa fie preocupati de fenomen. „In 2004, volumele PET inregistrate de Interbrew au crescut cu peste 180% fata de anul precedent“, spune Mihai Albu. Interbrew are pe piata de bere la PET marcile Bergenbier si Noroc. Nici Brau n-a ratat oportunitatea: si-a completat portofoliul cu Bucegi si Gambrinus la PET. European Food ramane deocamdata compania care jucat cel mai bine pe cartea berii la PET. La numai patru luni de la deschiderea fabricii de bere, European Food, parte a Grupului European Drinks, a ajuns pe locul patru in topul producatorilor de bere din Romania, cu o cota de piata, in volum, de 10,6% in decembrie 2003 – ianuarie 2004, conform ACNielsen-Retail Audit Data, informatii care se refera doar la retail. 

    Totusi, cum a fost posibil un salt urias – de la 0 la o cota de 10,6% in doar patru luni? Grupul fratilor Micula are in portofoliu doar doua marci de bere, Burger si Mester. A preferat sa se concentreze doar pe acestea si sa le sustina masiv prin publicitate. In 2004, de exemplu, Burger era plasata pe locul doi in topul marcilor cu cele mai mari investitii in publicitate: 13,3 milioane de euro, la rate-card, conform Alfacont Mediatrack.

    De fapt, berea este cea mai promovata categorie de produse (ca investitii la ratecard): in 2004, banii platiti pe publicitatea la bere au atins 130 de milioane de euro, reprezentand 6,3% din totalul investitiilor in publicitate (la ratecard); pe locul doi s-au situat telecomunicatiile mobile (4,8%). Comparativ, pe piata tigaretelor, evaluata la peste un miliard de euro, reclamele nu depasesc 4,5 milioane de euro. Dar competitia la bere nu se da numai intre producatori si marci. La bere, concurenta intra si in sfera locurilor de vanzare. 

    Daca tigarile au acelasi pret in baruri, la supermarket sau la colt de bloc, la bere situatia este complet diferita. Pretul berii poate ajunge in baruri sau restaurante de lux pana la de cateva ori mai mare decat la supermarket.

    Cu toate acestea, in batalia barului cu magazinul alimentar, castiga primul. O spun cifrele: cele mai mari vanzari de bere – aproape jumatate din valoarea pietei (45%) si peste o treime din volum (35,5%) – se fac in restaurante, baruri si la terase, supranumite canalul HORECA, conform informatiilor MEMRB. Peste un sfert din valoare si o treime din volumul vanzarilor de bere se realizeaza insa in magazinele alimentare mici. In sfarsit, chioscurile de la colt de bloc detin 11% din volumul pietei. Sunt cele 11 procente pentru care se duce, deocamdata, batalia berii la PET. Caci PET-urile cu bere nu se vand in baruri sau restaurante, ci tocmai la chioscul de la coltul blocului sau in magazinul alimentar. 

    Pe fondul cresterii segmentului PET, berea la sticla va pierde teren, sticla returnabila fiind ambalajul cel mai vulnerabil in acest moment, cu precadere din cauza „incomoditatii de manevrare“, dupa cum explica George Perniu.

    De fapt, segmentul de mijloc al pietei berii e in declin. Pe „val“ sunt, acum, extremele: berile premium (ca Stella Artois sau Carlsberg) si cele din segmentul economic (ca Timisoreana, Newmarkt sau Burger). Pentru ca, dintre toate avantajele pe care le prezinta un PET, cel mai mare, decisiv, este pretul. Consumatorii cumpara berea „la plastic“ pentru ca ii costa mai putin. Si ii intereseaza mai putin daca in interiorul PET-ului e bere premium sau bere economy. De aceea, o Stella Artois sau un Carlsberg in PET ar fi cam tot una cu Chanel No. 5 in butelcute de plastic.  

  • LEGISLATIE: Atentie la fuziuni!

    973 de milioane de lei – atat e amenda pe care trebuie s-o plateasca The Romanian Investment Fund (Cyprus) Limited. Pentru ce? Nu a anuntat Consiliul Concurentei, in interval de 30 de zile, ca a achizitionat peste 54% din capitalul social al firmei de distributie First Logistics & Distribution.

    Amenda primita de fondul de investitii este in acord cu reglementarile Uniunii Europene referitoare la capitolul Concurenta. Totusi, decizia Consiliului Concurentei poate fi atacata, in termen de 30 de zile de la pronuntarea ei, la 27 aprilie 2005. Si este doar un exemplu despre cum regulile europene trebuie sa fie aplicate de-acum inainte. Dar mai e de lucru. Caci legea romaneasca antitrust, adoptata in 1999 si amendata in 2004, nu este perfect aliniata la cerintele UE. „Pentru a incheia pregatirile in vederea aderarii, Romania trebuie sa-si imbunatateasca legea antitrust, in vederea alinierii la aquis-ul comunitar“, explica Thomas Janssens de la casa de avocatura Freshfields Bruckhaus Deringer. Care este rolul legii antitrust? Neelie Kroes, comisar european pe problemele concurentei, spunea in luna mai ca „atunci cand desfiintam cartelurile, o facem ca sa impiedicam (companiile) sa fure banii din buzunarul consumatorilor… iar atunci cand nu aprobam o fuziune n-o facem din cauza unei opozitii orbesti fata de companii mari“. De fapt, regulile sunt foarte clare: marimea n-are importanta atunci cand e vorba de o fuziune. Pertinente sunt argumentele oferite de analistii financiari care dovedesc ca entitatea care rezulta dupa fuziune isi va calca in picioare competitorii si va ignora consumatorii. „Aceste fuziuni sunt inacceptabile si vor fi oprite, indiferent daca in cauza se afla companii mari sau mici“, a mai spus Neelie Kroes.

    Sub aceeasi incidenta a legii antitrust cad insa si preluarile, nu numai fuziunile. Astfel, Consiliul Concurentei nu a aprobat preluarea firmei Chimpex de catre compania Azomures, hotarare care poate fi atacata in termen de 30 de zile. Cauza? Prin achizitia Chimpex de catre Azomures „se realizeaza o puternica integrare pe verticala, operatiunea in cauza prezentand dubii in ceea ce priveste compatibilitatea sa cu un mediu concurential normal“. De fapt, Azomures este principalul actor de pe piata romaneasca a producerii si comercializarii ingrasamintelor chimice. La randul sau, Chimpex, societatea achizitionata, este operatorul portuar traditional pentru ingrasaminte chimice, aflandu-se, la randul sau, intr-o pozitie dominanta pe piata serviciilor de operare a ingrasamintelor chimice. Mai mult, pentru un anumit tip de ingrasaminte chimice (ureea vrac), Chimpex are o pozitie de monopol, fiind singurul operator portuar specializat in acest tip de operatiuni. Un exemplu fericit este preluarea integrala a companiei Ardealul de catre norvegienii de la Orkla Foods Romania (ORF). Tranzactia a primit lumina verde din partea Consiliului Concurentei, asa ca in trimestrul doi, OFR va integra Ardealul, compania numarul doi din Romania in domeniul productiei pateurilor si a conservelor din carne.

    Afacerea Orkla-Ardealul a fost un exemplu pozitiv. Dar problemele pot aparea nu numai din partea firmelor care, din diverse motive, nu respecta intocmai cerintele Consiliului Concurentei. Ci insusi Consiliul are cateva aspecte de reglementat, dupa cum precizeaza Ana Diculescu – Sova, partener senior in cadrul Casei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). Pentru ca, spune ea, Consiliul Concurentei este atat acuzator si judecator, iar „acuzatorul nu poate aplica in mod rezonabil principiile conform carora trebuie sa functioneze, daca este pus sa il judece pe cel acuzat“. Mai mult de-atat, legislatia concurentei contine cateva reguli contrare acquis-ului comunitar. Spre exemplu, legea concurentei impune exportatorilor romani o conditie suplimentara la vanzarea produselor lor: acoperirea tuturor costurilor, declara Carmen Peli, avocat asociat senior in cadrul NNDKP. Aceasta obligatie nu este impusa producatorilor din actualele state membre ale UE si, prin urmare, „concurenta pe piata comuna va fi distorsionata in defavoarea exportatorilor romani, daca s-ar mentine aceasta reglementare“, adauga Carmen Peli.

    Dar nu cumva alte noi reglementari vor inaspri conditiile concurentiale de pe piata romaneasca?  

     

  • Legislatia concurentei

    Consiliul Concurentei are o natura ambigua, intrucat este, in acelasi timp, acuzator si judecator.

    ACUZATOR: In calitate de autoritate administrativa, declanseaza investigatii la plangere prealabila sau din oficiu, atunci cand exista indicii ca Legea concurentei nr. 21 / 1996 a fost incalcata.

    JUDECATOR: La sfarsitul investigatiei, in calitate de autoritate jurisdictionala, in urma audierilor partilor in mod independent emite o decizie de sanctionare.

  • Anti-monopol

    Una din principalele griji ale autoritatilor din domeniul concurentei este felul in care companiile isi exercita puterea in piata. De aceea, legea concurentei dirijeaza:

    COMPORTAMENTUL jucatorilor prin:
    Interzicerea intelegerilor care ar restrictiona competitia (fara nici un beneficiu).
    Prevenirea situatiilor in care companiile care detin monopol pe o piata ar putea abuza de pozitia lor.

    STRUCTURA pietei
    prevenirea si modificarea fuziunilor care pot concentra piata si altera mediul concurential.


  • Stoica versus Siminel

    Succesorul lui Sergiu Oprescu la conducerea Bursei de Valori Bucuresti este Septimiu Stoica, fostul vicepresedinte al institutiei din 2001). Stoica a fost ales de Adunarea Generala a Actionarilor Bursei pentru un mandat de cinci ani.

     

    Rezultatele votului pentru presedintia BVB au fost surprinzatoare, avand in vedere ca Siminel Andrei, managerul fondului de investitii Broadhurst,  parea initial sa aiba aici prima sansa (si a pierdut la un scor relativ strans, cu 45% din voturi fata de 55% pentru Stoica).

     

    Pentru functia de presedinte al Asociatiei Brokerilor, detinuta pana acum de Siminel Andrei, brokerii l-au ales pe Dan Paul, presedintele societatii de brokeraj Finaco Securities.

  • Taxe noi pe Codul vechi

    Tocmai cand autoritatile au recunoscut pana la urma ca noul Cod fiscal nu mai are nici o sansa sa intre in vigoare in acest an, inovatiile fiscale au inceput sa prolifereze. Dupa ce saptamana precedenta au fost anuntate noile taxe pe viciu (aplicate la alcool si tigari) si cele pe veniturile din drepturi de autor, acum a venit randul impozitului pe venitul agricol, pentru care Ministerul Finantelor a anuntat o cota de 16% (cel mai probabil) sau 2% (eventual).

     

    Alaturi de eliminarea facilitatilor fiscale pentru parcurile industriale, impozitul agricol ar urma sa se aplice incepand cu 1 ianuarie 2007. Noile impozite au fost anuntate in urma intalnirii intre reprezentantii Finantelor si cei ai FMI, insa nu in urma divergentelor cu Fondul pe tema insuficientei veniturilor la buget pe termen scurt, ci dupa ce misiunea FMI a recomandat o strategie bugetara si fiscala pe termen lung, care sa excluda modificarile anuale ale legislatiei in domeniu.

     

    Deocamdata, amanarea pentru la anul a modificarilor de fiscalitate ii avantajeaza pe posesorii de produse considerate de lux, adica limuzine, iahturi si vile, in cazul carora nu mai cresc taxele. Cat despre taxele din pachetul de reforma a sistemului sanitar, ministrul Eugen Nicolaescu a dat un pic inapoi, ce-i drept, in privinta impozitarii veniturilor din dreptul de autor, care urma sa-i loveasca pe artisti, pe ziaristi sau pe inventatori.

     

    Dupa protestele Clubului Roman de Presa, ministrul s-a scuzat mai intai, dezvaluind ca taxa nu e propunerea lui, ci a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, iar mai apoi a promis ca taxa va fi aplicata doar in cazul in care contribuabilul are ca unica sursa de venit drepturile de autor. Nicolaescu urmeaza sa prezinte aceasta modificare in forma unor amendamente la pachetul de legi pentru reforma sanitara, amendamente care vor fi prezentate Guvernului. Pachetul de legi urmeaza sa fie adoptat fara dezbatere parlamentara, prin asumarea raspunderii Guvernului.

  • PSSST… NU VRETI UN VACHERON?

    Nu, e prea scump. „Cum, Sefu’, e doar 500 de parai“, spune vanzatorul, intinzand un ceas Vacheron Constantin. 500? Adrian Stoican grabeste pasul spre biroul lui de pe Calea Victoriei. Pana sa ajunga, pretul scade la 50 de dolari. Refuza zambind amar si intra in cladire.

    Scena, care e autentica, are valoare de simbol. Si vanzatorul de pe Calea Victoriei, si Adrian Stoican isi castiga existenta vanzand ceasuri de lux. Vanzatorul care atrage atentia clientilor cu un „sefu’“ soptit cere 50 de dolari pentru aceeasi marca de ceasuri pe care Adrian Stoican, directorul Helvetansa, le vinde, in magazinul de pe aceeasi Calea Victoriei, cu minim 6.000 de euro. Distanta de la fals la original e masurabila, cel putin in cazul de fata: cateva zeci de metri si de cateva mii de euro.

    Grav e ca nici macar nu poate fi vorba de o formidabila coincidenta. Din zece obiecte ale „romanului statistic“, patru sunt falsuri. Medicamentul de pe noptiera. Telefonul mobil din geanta. Ceasul de la incheietura, tricoul din sertar, cravata primita cadou, poseta de marca asortata cu pantoful de cateva milioane, bratara, portofelul, parfumul. Indiferent ca au costat mult sau putin, toate aceste lucruri din jurul nostru aduna, in fiecare zi, un rau de bani ce se scurge neabatut spre afaceri aparent inofensive, care insa intoxica organismul unor business-uri oneste si macina branduri cladite cu migala. Iar astfel de afaceri parazitare sunt de sase ori mai profitabile decat comertul cu droguri si indiscutabil mai putin riscante. Ati vazut vreodata in filmele politiste vreun contrabandist de posete de marca arestat? 

    Lumea contrafacerilor are granite schimbatoare iar cifrele care masoara sunt aproximative, fireste. Anual, falsurile inghit 7-9% din comertul mondial, conform Camerei de Comert Internationale. In Romania, procentul e descurajant: 40% dintre lucrurile pe care le cumparam sunt falsuri. Dincolo de diferenta de procente, in sine definitorie, Romania are, fata de alte tari care se lupta cu industria contrafacerilor, o trasatura aparte, care o apropie mai degraba de faradelegile Estului decat de Uniunea Europeana. Daca mergi spre vest, constati ca falsurile se comercializeaza pe furis, la periferii, iar marfa se vinde direct din portbagaj. Aici, in Romania, falsurile stralucesc nu numai in mana vanzatorilor de trotuar, ci si in vitrinele magazinelor cu autorizatie de functionare. Paradoxal, asta-i si linisteste oarecum pe comerciantii de obiecte de lux. „Cine vrea un ceas original stie ca asa ceva nu se gaseste decat intr-un magazin autorizat“, spune Adrian Stoican, directorul Helvetansa, principalul distribuitor de ceasuri de lux din Romania. Luxul e o investitie mare, care nu se face in strada sau prin magazine-bazar. Tocmai de aceea, spune Stoican, marcile pe care le distribuie nu au de suferit din cauza comertului cu contrafaceri: nu te duci sa-ti cumperi un Cartier sau un Tissot nici de la en-gros-urile Flora si Europa, nici din parcarea de la Athénée Palace. Si nici cunoscator nu trebuie sa fii ca sa faci diferenta intre fals si original: pretul, de cateva zeci de ori mai mic, e un indiciu suficient. 

    Dar chiar daca nu lovesc direct in bugetul marcilor de lux, falsurile rod sistematic din capitalul lor de imagine, stricandu-le bucuria exclusivitatii. Pirateria loveste de exemplu, in cazul bijuteriilor de lux, in mai toate marcile importate oficial in Romania. Patrund in tara, via Turcia, bijuterii Cartier, Bvlgari, Chopard sau Faberge, care „copiaza modelul original si uneori sunt facute din metale pretioase, chiar daca la o calitate inferioara“, spune Heinz Karl, presedintele Organizatiei Patronale a Bijutierilor din Romania. Alteori, falsurile sunt facute din „metale comune suflate in aur“. Se vand multe bijuterii false in Romania? Foarte multe: piata neagra a bijuteriilor e de 3-4 ori mai mare decat cea legala (estimata la 10 tone anual), dupa cum arata datele patronatului.  Desi se plaseaza in afara legii, industriile de contrafaceri vorbesc, si ele, de investitii. Echipamentele costa milioane de dolari. Dar investitiile sunt orientate spre masini care sa reproduca cat mai precis ambalajul si detaliile exterioare ale produselor originale – calitatea ii intereseaza prea putin pe falsificatori. Adrian Stoican povesteste ca in magazinul Helvetansa intra uneori clienti ca sa-si repare ceasurile contrafacute pe care le-au targuit la coltul strazii – simple forme fara fond. „Nu se pot repara“, spune Stoican, „mecanismele acestor ceasuri nu au nimic in comun cu cele originale.“

    Si daca obiectele de lux sunt contrafacute, ce sa mai vorbim de celelalte, de obiectele obisnuite din jurul nostru? De industria falsurilor sunt afectate deopotriva marcile mari, cum e Versace – un tricou Versace autentic poate fi de zece ori mai scump decat costul lui de productie – cat si cele mai putin cunoscute. Se inregistreaza pagube si la capitolul imagine, si la capitolul vanzari, mai ales in cazul produselor obisnuite, pentru care exista un risc crescut ca piata sa nu faca diferenta intre copie si original. Un pret cu 10% mai mic pentru fals, care apare din cauza ca producatorul nu plateste, de exemplu, taxele la stat, e suficient de ademenitor pentru cumparatori.

    Dar mai mult decat produsele de lux, risca sa fie canibalizate de falsuri medicamentele, produsele de larg consum, imbracamintea, incaltamintea sport si cosmeticele. Iar producatorii pierd nu doar din cauza ca li se erodeaza imaginea, ci mai ales pentru ca li se musca procente importante din vanzari. In 2003, Procter & Gamble se plangea ca pierde in China, din cauza piratilor, circa 10-15% din vanzari.

    Unii spun ca, de fapt, piata falsurilor exista pentru ca o justifica cererea: oamenii vor pur si simplu sa cumpere mai ieftin. E valabil si in Romania: daca dai o raita prin marile centre comerciale din Bucuresti, de exemplu Europa sau Flora, gasesti aproape de toate. De la ceasuri Vacheron Constantin de 120 de ori mai ieftine decat cel mai ieftin model original, incaltaminte sport Adidas, Puma, Nike si pantofi Dolce Gabana pana la sticle de whiskey Ballantine’s sau tigari Davidoff. 

    Dar oricat de bine venite ar fi aceste falsuri, cand vine vorba de pret, ele sunt pline de capcane – mai ales daca e vorba de medicamente, de exemplu. Margareta Oproiu, consilier european de brevete, s-a confruntat cu un caz concret de contrafacere de medicamente: o companie indiana a distribuit pe piata locala medicamentul Stamlo, cu o formula farmaceutica foarte apropiata de cea a produsului Norvasc, fabricat de Pfizer. Ambele medicamente tratau afectiuni cardiace, avand aceeasi substanta activa: amlodipina, brevetata de Pfizer.

    „N-a fost greu sa demonstram ca medicamentul original si cel contrafacut aveau aceeasi formula“, explica Margareta Oproiu. „Am obtinut retragerea de pe piata a produsului, iar compania indiana a trebuit sa plateasca daune de peste un milion de euro.“ Acesta a fost insa un caz fericit, cand sanatatea cumparatorilor nu a fost neaparat pusa in pericol. Majoritatea cazurilor nu sunt „fericite“. OMS afirma in 2003 ca intre 5 si 7% din medicamentele comercializate in lume sunt contrafacute, avand un continut prea mic de ingrediente active, etichete false sau ambalaje reciclate care mascheaza datele de expirare.

    Ce fac companiile pentru a scapa din capcana? Investesc masiv in cercetare si inovare. De exemplu, compania Yamaha a hotarat sa-i „bata“ pe falsificatorii din China cu propriile lor arme, lansand pe piata un model nou de motocicleta care sa coste la fel de putin ca motocicletele false.

    Dar nici falsificatorii nu abandoneaza. Daca pentru promovare nu cheltuie nici un dolar, falsurile traind in siajul campaniilor producatorilor autentici, in cazul cercetarii isi deschid punga. Cercetarea e esentiala in cazul medicamentelor sau al tehnologiei de varf – nu e vorba insa de inovatie aici, ci de incercari de copiere cat mai exacta a originalului. Cum reusesc, dupa astfel de investitii, sa pastreze pretul produselor mic? Forta de munca ieftina si „la negru“, neplata taxelor catre stat, lipsa investitiilor in publicitate ar fi cateva dintre raspunsuri. Piratii n-au facut decat sa se inspire din „retetele“ multinationalelor care, incepand cu anii ‘70, si-au externalizat productia catre tarile sarace din Asia pentru a-si reduce costurile. Asa au patruns companiile straine singure in barlogul dusmanului, iar retelele de pirati n-au facut decat sa mituiasca angajatii multinationalelor si sa fure tehnologia. Dupa ce Yamaha Corp. si-a deschis cinci fabrici de motociclete in China, de exemplu, a descoperit ca numarul acestora era in realitate de zece ori mai mare. Industria falsurilor a crescut pana la a genera vanzari in valoare de peste cinci sute de miliarde de dolari anual, potrivit Organizatiei Mondiale a Vamilor.

    Cum s-a creat infrastructura acestei piete, in care marfurile par sa circule nestingherite de pe un continent pe altul? Printr-o distributie sofisticata, controlata intr-o masura tot mai mare de grupari de crima organizata. Iar multe dintre traseele marfii contrafacute sunt comune cu cele stabilite pentru distributia de narcotice, potrivit The Economist.  Finantarea se face in general din banii crimei organizate, dar exista si finantatori din Orientul Mijlociu care investesc in contrafaceri pentru a castiga banii necesari procurarii de arme. Cat despre distributia falsurilor, aceasta se face, in tari ca Romania, inclusiv prin retelele autorizate.  

    „Falsurile au devenit o industrie globala, cu reguli clare si o coordonare foarte bine pusa la punct“, spune avocatul Gabriel Turcu de la cabinetul de avocatura Turcu & Turcu, inamic declarat al producatorilor de falsuri din Romania. Avocatul reprezinta 130 de marci de prestigiu precum Louis Vuitton, Dolce Gabana, Polo, L’Oreal sau brandurile companiei Procter & Gamble, dar este si presedintele Asociatiei Romane Anti-Contrafacere REACT Romania. Prin aceasta organizatie, Turcu poate sesiza titularii de marci privind activitatea infractionala, dar poate contribui si la imbunatatirea legislatiei romanesti. Nu ca legislatia n-ar fi buna. In prezent, in Romania exista prevederi normative care protejeaza proprietatea intelectuala sub diverse forme: marci, drepturi de autor, brevete, desene si modele industriale. Deci legislatie avem. Dar e blanda si se aplica rareori. Asa se ajunge la concluzia ca pirateria si contrafacerea sunt mai avantajoase si mai putin riscante decat comertul cu heroina, inclusiv in Romania.


    Pedepsele mai mici inseamna riscuri mai mici: daca traficantii de droguri pot fi condamnati la 25 de ani inchisoare sau inchisoare pe viata, cei implicati in industria falsurilor risca doar amenzi contraventionale sau confiscarea marfii. Cat despre profituri, acestea sunt de sase ori mai mari in industria contrafacerilor decat in comertul cu droguri.  Avocatul Gabriel Turcu stie ca fenomenul impotriva caruia s-a angajat sa lupte nu poate fi anihilat, „doar ponderat“. Dar daca in tarile occidentale piata falsurilor este marginala (tranzactiile se fac discret, in suburbiile sau cartierele marginase ale marilor orase sau in timpul verii in statiunile de pe litoral), la Bucuresti falsurile stau cocotate pe rafturile centrelor comerciale.

    Exemplul cel mai ilustrativ este cel al magazinelor Polo Garage, care au aparut in cele trei centre comerciale importante din Bucuresti, desi firma nu are reprezentanta oficiala in Romania. Cele trei magazine erau detinute de o companie din Turcia, iar marfurile erau „niste contrafaceri“, spune Gabriel Turcu, care a reprezentat  titularul marcii in procesul impotriva companiei turce, finalizat cu o hotarare judecatoreasca de stopare a activitatii de distributie. Proprietarii Polo Garage au facut recurs. Ba, mai mult: intentioneaza sa solicite Curtii Supreme de Justitie suspendarea acestei decizii judecatoresti.

    Mai interesant este faptul ca firma acuzata ca ar simula a fi reprezentanta Polo anunta anul trecut planuri serioase de dezvoltare: pana in 2008 urma sa deschida zece magazine in Romania, toate amplasate in centre comerciale stralucitoare. Planurile au fost dezvaluite de Emir Bozkaya, coordonatorul magazinelor din Romania de la Polo Garage cu ocazia inaugurarii magazinului Polo Garage din Bucuresti Mall. Romania nu a fost singura piata propice, compania turceasca intrand si in Rusia, Ucraina, Filipine si Iordania. Reprezentantii Plaza Romania, care gazduieste un magazin Polo Garage, spun ca nu isi asuma raspunderea pentru marfa comercializata in complex. „Noi doar inchiriem spatiile comerciale insa nu ne asumam nici o raspundere privind calitatea marfurilor distribuite de clientii nostri“, spune Loredana Croicia, purtator de cuvant al Plaza Romania. Reprezentantii Polo Garage nu au raspuns solicitarilor BUSINESS Magazin de a comenta in legatura cu acest litigiu.

    Polo Garage nu este singurul exemplu litigiu de acest tip din Romania. Vitton International a vandut ani de zile aici genti de voiaj sub numele Vitton Collection, castigand in timp o cota de 80% din piata, povesteste Gabriel Turcu. Pentru ca asocierea cu celebra marca Louis Vuitton era mai mult decat transparenta, si acest caz a ajuns in instanta.

    „Cazul Vitton International este in curs de solutionare, iar compania nu mai distribuie aceste produse“, spune avocatul. Daunele pe care le-ar putea plati compania se ridica la circa doua milioane de euro – „un record zonal“. Louis Vuitton isi distribuie produsele doar prin reteaua de magazine proprii, tocmai pentru a ne proteja de confuzia cu produsele-pirat. Ce te faci insa cand dai peste magazine-pirat care nu-si tradeaza originea decat poate in fata cunoscatorilor?

    Cu o astfel de situatie s-a intalnit directorul Helvetansa, Adrian Stoican, in timpul unui drum la Ramnicu-Valcea. In centrul orasului, povesteste el, in complexul comercial Cozia, a intrat intr-un magazin cu ceasuri de lux care, la prima vedere, putea trece drept un magazin cu obiecte veritabile. „Ceasurile Patek Philippe si Bvlgari din vitrina erau insa niste falsuri“, povesteste Stoican, care adauga ca proprietar al acelui magazin era un fost subprefect de Valcea. Directorul Helvetansa spune ca a sesizat Asociatia pentru Protectia Consumatorului, dar nu stie ce s-a intamplat ulterior.

    Cine ar mai putea frana, in afara de avocati, tranzactiile cu falsuri? Distribuitorii sunt o veriga importanta in acest lant, dar ei nu se inghesuie sa ia pozitie pentru ca falsurile, pana la urma, se vand foarte bine. Reprezentantul organizatiei patronale a bijutierilor spune ca este de datoria justitiei si titularilor de marci sa lupte impotriva contrafacerii bijuteriilor, pentru ca distribuitorii nu pot actiona direct. „Noi putem cel mult furniza informatii organelor abilitate.“ 

    La randul lor, nici institutiile statului care au ca atributie lupta impotriva contrafacerilor nu pot face nimic daca firmele care detin marcile piratate nu depun o sesizare in prealabil. „Daca retinem in vama marfa despre care avem suspiciuni ca este contrafacuta, informam titularul marcii sau marcilor respective“, explica Georgeta Mitroi, directorul Biroului de Combatere a Traficului de Marfuri Contrafacute si Pirat din cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor. Decizia de a dovedi ca marfa este contrafacuta revine titularului marcii. 

    Constiente ca distribuitorii nu se grabesc sa le sesizeze cand le cade pe tejghea vreun fals, marile corporatii isi implanteaza in pietele semnificative „spioni“ care strang dovezi impotriva falsificatorilor. Asemenea reprezentanti exista si in Romania, iar cabinetele de avocatura primesc solicitari pentru a-i sprijini. Atunci cand pagubele realizate din vanzari nerealizate sunt foarte mari, se ajunge la actiuni in justitie.

    Problema este ca titularii marcilor trebuie sa plateasca o garantie echivalenta cu valoarea marfurilor si o taxa vamala atunci cand fac plangere, ceea ce descurajeaza companiile. Insa noul regulament vamal care ar putea intra in vigoare pana la sfarsitul anului nu mai obliga companiile sa depuna garantia bancara pentru marfurile posibil contrafacute. Noul regulament trebuie votat in Parlament, urmand ca actul sa devina operational la sfarsitul lui 2005, estimeaza Georgeta Mitroi.  

    Veriga „vama“ pare bine echipata impotriva traficului cu falsuri. Problemele apar atunci cand lucratorii vamali nu isi dau seama ca au de-a face cu contrafaceri. O situatie tipica e cea in care contrabandistii importa haine sau pantofi care nu poarta nici o marca, „botezarea“ lor facandu-se in Romania. De asemenea, telefoanele mobile raman adeseori nedepistate pentru ca trec granita sub forma de componente second-hand. Ulterior sunt asamblate si vandute ca telefoane originale. Avocatul Gabriel Turcu isi aminteste chiar de doua fabrici de telefoane care au existat la un moment dat in Bucuresti. O suta de oameni „fabricau“ aici telefoane din componente second-hand. Componentele veneau din Anglia prin import temporar, erau asamblate in Romania si apoi trimise sub forma de telefoane inapoi, in Anglia. Astfel, proprietarul marfii nu beneficia doar de costuri mici cu forta de lucru, dar scapa si de taxele vamale. Cele doua fabrici care „produceau“ telefoane mobile marca Nokia, Samsung, Panasonic si Siemens au fost inchise cand s-a constatat ca functionau ilegal.

    Dar aceste exemple de cazuri in care falsificatorii au fost „starpiti“ sunt adevarate raritati, de care afli doar scormonind in memoria avocatilor specializati pe astfel de litigii. Desi exista departamente specializate in Autoritatea Nationala a Vamilor, in Parchetul General si Inspectoratul General de Politie, iar legislatia care protejeaza proprietatea intelectuala si marcile nu lipseste, aplicarea legii in Romania este inca o problema. Inainte de cazul Vitton Collection, toate dosarele de contrafacere si piraterie se blocau la Parchet. Cauza? „Coruptia organelor din Politie si Parchet“, acuza avocatul Gabriel Turcu. Desi legislatia permite aplicarea unor pedepse cu inchisoarea de la trei luni la trei ani pentru contrafacere, pana acum nu a existat nici o condamnare. „Exista conceptia generala ca pirateria nu este un pericol social“, adauga Turcu. Totusi, prejudiciile economice cresc de la an la an. 

    Un centru de cercetari economice al revistei The Economist estima in 2000 ca piratarea hainelor, cosmeticelor, jucariilor, echipamentelor sportive sau a medicamentelor a dus la disparitia a 17.000 de locuri de munca in Uniunea Europeana. In plus, Produsul Intern Brut al Europei a fost vaduvit de opt miliarde de dolari, doar in anul 2000. Ca sa nu mai vorbim de bugetul de stat, afectat de neplata taxelor. Mai mult, o tara cu o rata ridicata a pirateriei nu va fi atragatoare nici pentru investitiile straine. Reprezentativ este exemplul Ungariei, de unde Sony s-a retras pe motiv ca pirateria ii bloca dezvoltarea. China, tara in care se opreste majoritatea productiei de falsuri, e un caz aparte. Multinationalele se inghesuie sa isi deschida fabrici aici, criteriul invingator fiind costurile mici de productie pentru o marfa oricum destinata exportului. Cea mai buna sperietoare pentru jucatorii de pe piata falsurilor este pierderea unui proces in urma caruia sunt obligati sa plateasca daune de milioane de euro. Simpla cerere de incetare a activitatii nu este suficienta. De exemplu, in apropiere de targul Vitan Barzesti, pe cheiul Dambovitei, exista un depozit de haine si articole care se pretind de lux, in care un costum cu eticheta pe care scrie Armani, Ermenegildo Zegna sau Versace costa 100-150 de euro, adica de aproape zece ori mai putin decat originalul. Chiar daca autoritatile au inchis centrul la un moment dat, el a reaparut, in acelasi loc. 

    Persistenta este in Romania si pirateria software, vizibila cu ochiul liber in marile piete din Bucuresti si din tara. In acest segment trendul este crescator. Rata pirateriei pe 2003 a fost de 73%, fata de 70% in 2002, afirma Magda Popescu, avocat in cadrul Burchel & Asociatii. „In cifre absolute, pierderile pe care le-a suferit industria software in 2003 in Romania se ridica la 49,3 milioane de dolari“, spune Popescu.

    Care este, de fapt, dimensiunea pietei romanesti a falsurilor in ansamblu? O cifra oficiala nu exista, dar avocatul Gabriel Turcu estimeaza ca 40% din marfurile de consum sunt contrafaceri sau falsuri, adica aproape dublu fata de cifra pe care o anunta statele occidentale. Dar daca in Occident tendinta este de crestere, in Romania situatia s-a imbunatatit fata de anii anteriori, cand ponderea falsurilor in comert era de 60-70%. Potrivit lui Turcu, piata falsurilor se ridica la 600-700 de milioane de euro. Asta in situatia in care Romania este o tara de tranzit si de destinatie, nu si de productie. Aproximativ 80% din marfurile contrafacute sunt aduse in Romania prin portul Constanta, iar principala sursa a acestor importuri este China (responsabila pentru 90% din marfuri). 

    Doua treimi din falsurile comercializate in lumea intreaga sunt, de altfel, chinezesti, dar tari precum Turcia si Italia au si ele un rol important in comertul cu haine sau ceasuri false. Milano este capitala falsurilor „de lux“, iar Florida este paradisul pieselor de avion false. Rusia e lider pe productia de software piratat, iar Paraguayul face regulile pe piata tigarilor contrafacute. Romania nu are inca o specializare, dar daca lucrurile vor evolua ca si pana acum, nu e exclus sa dobandeasca una.

  • FALSURI IN ROMANIA

    IMBRACAMINTE
    Polo vs. Polo Garage     Multi dintre cei care au trecut prin Unirea Shopping Center din Bucuresti au putut vedea magazinul Polo Garage. Se stie mai putin insa ca acesta nu are legatura cu marca originala, fiind detinut de o companie din Turcia. Avocatul Gabriel Turcu, impreuna cu titularul marcii, a actionat in justitie comerciantul si a obtinut hotarare judecatoreasca definitiva si executorie pentru stoparea activitatii de distributie.  

    DETERGENTI
    Domestos vs. Rixon     Cunoscutul detergent Domestos, produs de Unilever, s-a trezit cu un frate aproape geaman, cu marca Rixon. Atat originalul, cat si falsul se distribuiau in aceleasi magazine, iar diferenta de pret era in favoarea produsului contrafacut. In acest caz s-a obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva prin care produsul a fost retras. Producatorii Rixon au scapat intr-o prima faza de obligatia de a plati daune in valoare de 30.000 de euro, cu conditia sa nu revina pe piata. 


    GENTI DE LUX
    Louis Vuitton vs. Vitton Collection Firma Vitton International a vandut o perioada in Romania genti de voiaj sub numele Vitton Collection, care ajunsesera sa detina, potrivit unor surse, 80% din piata. Cazul e in curs de solutionare, insa Vitton International nu mai distribuie produse in Romania. Daunele s-ar putea ridica la circa doua milioane de euro, ceea ce ar reprezenta un record zonal. De notat ca Louis Vuitton isi distribuie produsele doar prin reteaua de magazine proprii. 


    MEDICAMENTE
    Norvasc vs. Samlo O companie indiana a distribuit pe piata romaneasca medicamentul Stamlo, avand o formula farmaceutica foarte apropiata de cea a medicamentului Norvasc, produs de la Pfizer. Ambele tratau afectiuni cardiace, avand aceeasi sub-  stanta reactiva: amlodipina. Proprietarul de drept al formulei medicamentului original a dat in judecata falsificatorul si a obtinut retragerea acestuia de pe piata. Valoarea daunelor a fost de peste un milion de euro.

  • Deceniul grupurilor de interese

    „Grupurile de interese“ acuzate de presedintele Traian Basescu au avut de-a face saptamana trecuta cu un contraatac prezidential de proportii. Mai intai, seful statului le-a rebotezat „grupuri de tip mafiot“, punand capat ambiguitatii asa de des acuzate inainte de comentatorii anti-Cotroceni, dupa care un grup de interese nu-i blamabil ca atare.

     

    Iesirea publica a presedintelui Basescu impotriva grupurilor de interese/de tip mafiot, care ar fi ajuns sa impuna Guvernului ce legi sa adopte, a fost repede interpretata drept o incercare in plus de a slabi pozitia premierului liberal Tariceanu, tocmai in perioada cand PD preseaza PNL in directia unei fuziuni dezavantajoase pentru acesta. Numai ca interventia lui Basescu are un orizont mult mai larg.

     

    Pe de o parte, presedintele si-a tinut discursul dupa o perioada intesata de campanii de presa care au parut in permanenta ca isi replica una alteia, daca nu chiar ca sunt lansate anume ca sa se neutralizeze una pe cealalta: matusa Tamara a lui Adrian Nastase si averea lui Dan Ioan Popescu, afacerile vicepremierului Copos cu Loteria Romana, intalnirea (sau intalnirile) Tariceanu-Macovei-Patriciu, ascultarea telefoanelor lui Dinu Patriciu, initiativa ministrului sanatatii privind taxa pe viciu, alocarea directa de catre ministrul economiei a unui contract de un miliard de euro pentru o firma elvetiana.

     

    Or, presedintele a ales sa nu se pronunte decat de doua ori in toata perioada: dupa convocarea la Parchet a vicepremierului George Copos, atunci cand a condamnat transformarea in show mediatic a anchetarii unor demnitari, si acum, imediat dupa ce a iesit la iveala falsitatea acuzatiilor ca Monica Macovei ar fi incercat sa influenteze justitia in cazul Patriciu. Pe valul acestui deznodamant, care a inchis gura pentru multa vreme de-acum inainte oricarui ziar care ar mai dori s-o critice pe Monica Macovei si reformele initiate de ea, vorbele lui Traian Basescu despre grupurile mafiote care folosesc presa ca sa-si impuna interesele in Guvern capata o greutate noua.

     

    Prezent la sedinta de bilant a MAI, presedintele a cerut de data aceasta ca deciziile emise de Guvern in ultimii zece ani sa fie analizate „cu curaj“, astfel incat sa iasa la lumina cazurile cand un anumit act normativ a fost dat anume spre a avantaja un grup de interese (ulterior, Basescu avea sa ofere si cateva indicii: in industria petrolului, a tutunului sau in cazurile cand s-au dat scutiri de vama pentru anumite produse). Extinderea la zece ani a perioadei presupuse de actiune a „grupurilor“ denota intentia presedintelui de a depasi sfera sugestiei ca tinta atacurilor lui ar fi exclusiv guvernul Tariceanu si scoate din cauza factorul politic, atata vreme cat in ultimul deceniu s-au succedat guvernanti de toate culorile.

     

    In acelasi timp insa, aceasta complica spectrul reactiilor din partea „grupurilor de interese“, atata vreme cat respectivele grupuri nu se lupta doar cu Cotrocenii sau cu ministrul justitiei, dar si intre ele, oferind un spectacol extrem de indigest. Imediat dupa discursul prezidential, din directii total diferite au venit cateva astfel de reactii.

     

    Intai au fost acuzatiile liderului PC, Dan Voiculescu, ca vicepremierul Copos ar fi fost santajat de grupul Vantu-Luca-Sorin Rosca Stanescu sa aprobe in Guvern cedarea catre acest grup a pachetului de 8% din actiunile Petrom. A urmat acuzatia lui Valerian Stan, fost sef al Corpului de Control din guvernul Ciorbea, care a declarat ca Traian Basescu ar fi luat in 1994 un credit preferential de la Banca Agricola. De fapt, avea sa replice presedintele, creditul fusese luat de fratele sau si apoi restituit. „Musuroiul e atat de starnit…“, a fost concluzia lui Basescu.

     

    Pozitia presedintelui a fost sustinuta pe parcursul saptamanii trecute de publicarea raportului SRI pe 2004, unde „interferenta unor interese personale sau de grup in derularea actului administrativ“ si „consolidarea unor grupuri de interese cu conexiuni in mediile de decizie“ sunt clar incriminate. Iar Basescu nu s-a ferit sa faca aluzie la comunicarea cu serviciile secrete („Adesea am stiut si cand ofiteri sau magistrati urmeaza sa devina tinta a unor companii“).

     

    In fine, un alt gen de sustinere vine si din partea interlocutorilor europeni: presedintele si-a tinut discursul de saptamana trecuta in prezenta lui Jonathan Scheele, seful Delegatiei CE la Bucuresti, iar saptamanalul The Economist a scris ca Bucurestiul a inceput sa vaneze „pestii cei mari“ ceruti de Bruxelles ca proba ca autoritatile romane combat coruptia.