BusinessMagazin

Author: adison

  • Traditional sau unit linked, dilema anului 2010

    Romanii nu sunt nici pe departe la fel de familiarizati si
    dependenti de asigurari precum sunt alte natii europene, iar cei
    mai multi se rezuma la asigurari cat mai simple, in care riscurile
    sunt limitate. Sau la cele obligatorii, precum polita de raspundere
    civila auto ori asigurarile obligatorii de locuinte, care ar urma
    sa fie introduse in piata de la 1 iulie. Practic, vorbim de o piata
    cu un grad de penetrare foarte redus in ciuda potentialului
    teoretic enorm. In prezent, ponderea primelor brute subscrise in
    raport cu produsul intern brut este sub 1%. Prin comparatie,
    Germania, spre exemplu, are peste 3%.

    Anul trecut, cand riscul sau investitiile de orice fel
    devenisera subiecte tabu si toata lumea era sfatuita sa “stea pe
    cash”, asigurarile traditionale pareau singurele care mai puteau
    atrage clienti si, de altfel, erau si mai usor de inteles. Cu toate
    acestea, datele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) arata
    o reactie surprinzatoare – in timp ce volumul primelor brute
    subscrise pe clasa de asigurari de viata traditionale a scazut cu
    aproape 22% fata de anul 2008, politele legate de fonduri de
    investitii au inregistrat o crestere neasteptata de 8,59%, cea mai
    mare crestere dupa asigurarile de accidente.

    Rezultatele bune pe care le-a inregistrat acest segment anul
    trecut au dat curaj asiguratorilor, care s-au grabit sa lanseze
    oferte cat mai atragatoare. “Revirimentul treptat al acestei piete
    va fi sustinut, in plus, de lansarea unor noi tipuri de produse de
    acest fel, care ofera clientilor mai multe garantii. Acest lucru se
    intampla deja cu mai multi jucatori din piata ce lanseaza astfel de
    produse. Noi, spre exemplu, ne pregatim sa lansam in curand un nou
    produs cu componenta investitionala, cu garantii”, spune Cornelia
    Coman, directorul general al ING Asigurari de Viata.

    Aceasta categorie a produselor de investitie a cumulat 12% din
    portofoliul de asigurari incheiate anul trecut la ING. In
    dezbaterea care dureaza inca de cand au fost introduse in piata,
    despre beneficiile produselor cu componenta investitionala,
    comparativ cu cele traditionale, asiguratorii au incercat de
    fiecare data sa militeze pentru primele, principalul argument fiind
    flexibilitatea acestora. In primul rand, clientul poate alege
    contributia pe care doreste sa o investeasca, nivelul rezultatului
    asteptat si al riscului investitional, iar ulterior poate modifica
    parametrii produsului. In al doilea rand, are control direct asupra
    investitiilor, iar beneficiile obtinute la sfarsitul contractului
    sunt neimpozabile.

  • Ce cred consumatorii despre marele iPad

    Vrem sa incepem anul cu prezentarea unui nou produs magic si
    revolutionar”, declara in ianuarie Steve Jobs, CEO si cofondator al
    Apple, cu ocazia lansarii iPad de la San Francisco. “Am cautat sa
    facem ceva care sa se afle intre laptopuri si smartphone-uri.
    Haideti sa vi-l arat!” Si a aratat ce-a vrut: ca iPad e foarte
    subtire, ca poti naviga cu ea pe internet, ca ofera “cea mai buna
    experienta web pe care ati avut-o vreodata”, ca iPad-ul este “mult
    mai bun decat un telefon si mult mai bun decat un laptop”.

    Multi au spus ca dispozitivul se va impune gratie functiei de
    e-reader, cea mai discutata pana acum. Aceasta situeaza tableta lui
    Steve Jobs in competitie directa cu Kindle, cititorul electronic
    lansat de Amazon si cu cota cea mai mare de piata. De vreme ce
    gratie iPad se pot citi, pe langa carti, si reviste si ziare, noul
    dispozitiv a ajuns sa fie deja considerat un potential salvator al
    companiilor de media, avand in vedere ca tot mai multi consumatori
    de presa citesc online informatiile care-i intereseaza. “Consideram
    ca am captat esenta citirii ziarului, o experienta care va deveni
    superioara prin aceasta noua aplicatie”, sustine Martin Nisenholtz,
    senior vicepresedinte pentru operatiuni digitale in cadrul New York
    Times.

    Una din aplicatiile pentru iPad poate afisa pe ecranul tabletei
    articolele de ziar intr-un stil asemanator cu cel din ziarul
    tiparit, are meniuri contextuale pentru ele si fisiere video
    incluse la articole. Apple a lansat si magazinul de carti digitale
    iBook Store, cu un milion de carti, de unde clientii pot descarca
    orice doresc. In fine, cu o saptamana inainte de prezentarea
    oficiala a tabletei, Gene Munster, analist al Piper Jaffray &
    Co., prezicea ca dispozitivul va fi un competitor de temut nu numai
    pentru celelalte e-readere, ci si pentru netbook-uri.

    Pe langa functia de cititor electronic, iPad-ul Apple este un
    dispozitiv bun si pentru jocuri. Din ianuarie incoace, producatorii
    de jocuri sunt in competitie pentru a crea cat mai multe oferte
    pentru tableta. “iPad va avea un impact puternic pe piata
    consolelor de jocuri”, crede Asbjoem Soendergaard, fondatorul si
    directorul executiv al Tactile Entertainment, apreciind ca tableta
    ofera o “experienta uimitoare” pentru jocuri, mai ales datorita
    ecranului mare, puterii de procesare si graficii bogate.

  • Topul celor mai scumpe electrocasnice vandute in 2009

    Un sertar special pentru branzeturi, o zona Perfect Fresh pentru
    fructe si legume, distribuitor de apa si cuburi de gheata pe usa si
    un volum de 1.225 de litri – acestea sunt patru dintre dotarile
    enumerate in fisa celui mai scump produs electrocasnic vandut in
    2009, o combina frigorifica marca Miele, formata din trei corpuri
    si care a costat 93.000 de lei, mai mult de 100 de ori fata de
    pretul unei combine frigorifice adresate consumatorului de
    rand.


    “Perceptia legata de cat de scump este un produs tine mai mult
    de raportarea subiectiva a fiecarui client decat de un standard
    unanim acceptat de piata”, sustine Catalin Neagu, trade marketing
    manager Sony Vaio Romania si Moldova, precizand ca exista mai multe
    paliere de pret. Putem vorbi de produse entry level, mainstream sau
    premium, adauga el, insa de cele mai multe ori, un pret mai mare
    inseamna caracteristici superioare, finisaje mai bune.

    In prezent, piata produselor electronice si electrocasnice de
    lux este in Romania destul de restransa, cu vanzari de cateva
    milioane de euro anual, raportat la 1,42 miliarde, cat a fost piata
    totala, conform GfK. Proportia produselor premium vandute este insa
    mai mare aici fata de alte tari din Europa de Est, beneficiind in
    continuare de interesul consumatorilor cu venituri mari, atenti la
    specificatiile tehnice, dar mai ales la design si brand, sustine
    Neagu: “Produsele premium au fost mai putin afectate de criza fata
    de celelalte produse, fiindca se adreseaza unei categorii de
    clienti care nu face rabat la pret cand este vorba de
    calitate”.

    Comerciantii confirma spusele lui Catalin Neagu, sustinand
    faptul ca, in ciuda crizei, exista in continuare cerere pentru un
    cuptor sau un televizor de mii de euro, iar afacerile lor continua
    sa creasca. Situatia economica nu are de fapt legatura cu decizia
    individuala de achizitie, sugera pentru Ziarul Financiar Leo
    Popescu, director de vanzari al Miele Apliances Romania, fiindca
    mereu vor fi clienti care se ghideaza dupa dictonul “Sunt prea
    sarac ca sa-mi cumpar ceva ieftin”. In 2009, Miele Romania a
    inregistrat vanzari de 1,9 milioane de euro.

  • Industria orologera se pregateste pentru un an mai bun

    Cel putin asa s-au vazut lucrurile de la Baselworld, cel mai
    important targ orologer si de bijuterii din Elvetia, unde in
    fiecare an aproape toata lumea buna din domeniu (cu exceptia
    grupului Richemont, care isi organizeaza propriul targ in ianuarie
    la Geneva) ticaie in acelasi loc. Evenimentul este cel mai mare
    organizat in Elvetia si inseamna 160.000 mp de spatiu unde sunt
    expuse ceasuri si bijuterii, care concentreaza aproape 2.000 de
    expozanti si peste 100.000 de buyeri (achizitori) din partea
    companiilor.

    Daca anul trecut atmosfera era innorata din cauza crizei, in
    ciuda inovatiilor prezentate de producatori (desi constienti de
    criza, au fost nevoiti sa lanseze colectiile extravagante deja
    aflate in productie), lucrurile s-au schimbat. Targul a debutat cu
    o veste buna – in luna ianuarie, exporturile de ceasuri elvetiene
    au crescut cu 2,7%, a treia luna consecutiva de majorare. Anuntul
    este prima raza de soare dintr-un an dificil pentru industrie. In
    2009, cresterea exporturilor elvetiene de ceasuri a incetat pentru
    prima data dupa multi ani, valoarea ajungand la 13,2 miliarde de
    franci elvetieni (9,2 miliarde de euro), cu 22,3% mai putin decat
    in anul record 2008. Redresarea a fost evidenta si in cifrele
    prezentei la Baselworld, unde au participat cu 7% mai multe
    persoane decat anul trecut.

    Indiferent de situatia economica insa, targul ramane un
    spectacol in sine. Lupta se da in primul rand prin noile concepte,
    care nu numai ca trebuie sa uimeasca prin inovatii, dar sunt
    nevoite sa ia in considerare si aspectul comercial, avand in vedere
    ca evenimentul este dedicat in principal achizitorilor. Este
    evidenta o tendinta de micsorare a dimensiunii ceasurilor, care are
    o explicatie cat de poate de prozaica. Piata asiatica si in special
    China a insemnat pentru foarte multe marci orologere o gura de
    oxigen salvatoare dupa criza din Statele Unite si Europa. Astfel,
    branduri ca Frédérique Constant, Hamilton, Edox sau Zenith au creat
    si variante cu dimensiuni mai reduse, adecvate pentru piata
    chineza.

    Pe de alta parte, brandurile par ca au lasat in urma moda
    tourbilloanelor (in anii trecuti, industria parca uitase de
    ratiunea pe care a avut-o Breguet atunci cand a inventat
    instrumentul de reducere a efectelor gravitatiei) si au prezentat
    colectii clasice si cuminti. Exceptie au facut marcile care au avut
    aniversari in 2010 si au sarbatorit evenimentul cum se cuvinte. TAG
    Heuer a implinit 150 de ani de existenta si a marcat aniversarea cu
    o petrecere exclusivista, cu 600 de invitati (printre care Leonardo
    DiCaprio), unde a prezentat Pendulum, primul mecanism din lume care
    functioneaza fara arcuri. Iar Chopard a aniversat un secol si
    jumatate de existenta cu o editie limitata, 150 de exemplare L.U.C.
    Engine One Tourbillon, cea mai inalta complicatie a casei. Ceasul
    face parte din colectia L.U.C., ceasuri dotate cu primul mecanism
    dezvoltat in-house de compania elvetiana din 1996, cand a deschis
    atelierul din Fleurier.

  • Filmele 3D care vin in 2010 in Romania

    E de-ajuns sa vezi incasarile peliculelor 3D pentru a intelege
    de ce producatorii si distribuitorii sunt gata de orice pentru ca
    filmele sa le fie innobilate cu aceasta eticheta aducatoare de
    atentie si de profit. Din nefericire pentru spectator, uneori 3D
    este aproape o pacaleala: tratamentul tridimensional se aplica dupa
    terminarea filmarilor, printr-un procedeu care confera o falsa
    aparenta de profunzime imaginilor filmate dupa metoda clasica.


    Un exemplu de astfel de film, a carui premiera romaneasca este
    programata pentru 16 aprilie, este “Infruntarea titanilor”, cu Sam
    Worthington in rolul semizeului Perseu, implicat intr-o confruntare
    la nivel inalt (mitologic) intre Zeus si Hades. Multitudinea de
    monstri, caii inaripati si frizura colcaitoare a Meduzei nu li s-au
    parut suficiente producatorilor, asa ca decizia celor de la Warner
    de a tridimensionaliza aventurile lui Perseu a fost luata foarte
    repede – un compromis de care va suferi si asteptatul “Harry Potter
    si Talismanele Mortii: Partea I”, cu premiera programata pentru 26
    noiembrie.

    Unul dintre cei mai vajnici detractori ai aceste metode este
    chiar James Cameron, care a trebuit sa astepte ani de zile pentru
    ca tehnologia sa se dezvolte suficient de mult pentru ce voia sa
    faca in “Avatar”. “Dupa <Toy Story> au aparut alte zece filme
    realizate pe calculator, pentru ca toata lumea credea ca succesul
    venea din noua tehnologie si nu din personajele cuceritoare si
    realizate magnific”, a declarat James Cameron, citat de
    Deadline.com. “Toy Story” (1995) al Walt Disney Pictures/Pixar,
    regizat de John Lasseter, a fost primul film de animatie realizat
    in intregime pe calculator.

    “Acum, lumea converteste filmele de la 2D la 3D, ceea ce noi nu
    am facut, si se asteapta la acelasi rezultat, cand de fapt nu fac
    decat sa actioneze impotriva universalizarii 3D, prin scoaterea pe
    piata a unor produse inferioare”, a mai comentat Cameron.

  • Marele Orient petrolier

    Vara trecuta, Arabia Saudita a finalizat cel mai mare proiect
    petrolier al sau, deschizand pentru exploatare un nou teren capabil
    sa produca 1,2 milioane de barili zilnic – mai mult decat toata
    productia din Texas. Terenul, denumit Khurais, facea parte dintr-un
    ambitios program de 60 de miliarde de dolari menit sa creasca
    productia regatului saudit pentru a raspunde cererilor de energie.
    Se pare ca Arabia Saudita nu putea alege un context mai
    nepotrivit.

    Pe masura ce s-a redus cererea din cauza recesiunii globale,
    Arabia Saudita a fost fortata sa scada cu aproape un sfert
    productia. Dupa ce si-a majorat capacitatea de productie la 12,5
    milioane de barili zilnic, Arabia Saudita pompeaza acum circa 8,5
    milioane de barili zilnic, cel mai de jos nivel din anii ’90
    incoace.

    “2009 a fost la fel de dureros si pentru noi ca pentru restul
    lumii”, afirma Khalid A. Al-Faith, presedinte si director executiv
    al Saudi Aramco, gigantul petrolier detinut de regatul saudit, si
    un veteran al companiei, promovat in acest post la inceputul anului
    trecut. “Am avut aceleasi probleme de cash flow pe care le-a avut
    toata lumea. Dar ne-am revenit repede si, cu siguranta, tot ce avea
    o importanta strategica pentru noi a ramas neatins.”

    Recesiunea a grabit atingerea unui nou prag pentru Arabia
    Saudita si piata globala de energie. In vreme ce politicile
    economice de succes ale Chinei au pregatit drumul pentru o
    redresare rapida in acea parte de lume, recesiunea a provocat o
    scadere mai profunda a cererii in Statele Unite, unde consumul de
    petrol a scazut cu 10% fata de varful atins intre 2005 si 2007. Ca
    urmare, anul trecut Arabia Saudita a exportat mai mult petrol catre
    China decat catre Statele Unite. Desi exporturile catre Statele
    Unite ar putea renaste in acest an, pe termen lung, declinul
    cererii din America si cresterea importantei Chinei ar putea marca
    o schimbare fundamentala in geopolitica petrolului.

    “Credem ca avem de-a face cu o tranzitie pe termen lung”, spune
    Al Falih. “China este piata de crestere pentru petrol. Tendintele
    economice si demografice sunt evidente, viitorul sta in acea parte
    de lume.”
    Oficialii sauditi au facut cunoscut ca le convine o cotatie de 80
    de dolari pentru un baril de petrol. In ciuda cererii slabe si a
    stocurilor ridicate, contractele futures pe petrol au variat in
    jurul a 75 de dolari in ultimele sase luni.

    In Statele Unite, unii experti cred ca masurile de eficienta
    energetica, ca si spriijnul manifestat de guvern pentru
    biocombustibili si presiunile facute asupra companiilor industriale
    de a-si limita emisiile de dioxid de carbon, pun tara pe calea
    reducerii pe termen lung a consumului de petrol.

    Discutiile din America despre independenta energetica i-au
    iritat pe oficialii sauditi, care continua sa sustina ca tinta este
    nerealista si ar putea da peste cap pietele de energie prin
    subminarea investitiilor actuale, prin urmare ducand la preturi mai
    mari in viitor. Al-Falih spune ca sunt binevenite masurile de
    eficientizare energetica, dar a insistat ca si pentru urmatoarele
    cateva zeci de ani, combustibilii fosili vor continua sa domine
    cererea de energie.

  • Niste impozite fantoma

    Franta, promitand sa imbunatateasca protectia mediului,
    planuieste introducerea unui impozit pe emisiile de dioxid de
    carbon. In Finlanda, unde guvernul spune ca vrea sa amelioreze
    calitatea alimentatiei, s-au reintrodus taxele pe dulciuri si
    sucuri. La fel, Danemarca a adaugat tutunul si unele mancaruri
    grase pe lista produselor impozitabile.

    Marea Britanie abordeaza un alt plan, gandindu-se la o
    asa-numita taxa pe cal, impusa detinatorilor de animale, inclusiv
    de cai, indiferent de scopul pentru care acestia sunt crescuti (cai
    de povara, de curse sau de agrement).

    Toate aceste impozite ar putea fi prezentate ca avand
    justificari virtuoase, dar ele mai au ceva in comun: ajuta la
    astuparea gaurilor bugetare adancite de recesiune, de pachetele de
    salvare financiara a bancilor si de miliardele cheltuite pentru
    relansarea economiei.

    Intr-un moment cand liderii politici din Europa si Statele Unite
    se declara impotriva unor impozite suplimentare pentru clasa de
    mijloc, taxele sus-amintite au si avantajul de a creste veniturile
    fara sa atraga prea mult atentia asupra inaspririi conditiilor
    fiscale.

    Ca urmare, spun analistii, contribuabilii din California si pana
    in Copenhaga ar trebui sa se pregateasca pentru mai multe “impozite
    fantoma” – taxe indirecte, precum cele aplicate pe vanzari, sau
    micro-taxele percepute pentru servicii oferite gratis in trecut,
    cum este inregistrarea unui animal de companie.

    Asemenea taxe ar putea avea multiple beneficii pentru colectorii
    de impozite. Pe de o parte, ele sunt mai putin volatile si mai
    putin dependente de ciclurile economice decat impozitele aplicate
    companiilor sau cele pe venit. Pe de alta parte, ele sunt mai putin
    predispuse sa fie evitate si sunt mai ieftin de colectat. In fine,
    spun analistii, ele sunt in general si mai usor de introdus.

    “Politica intra aici in joc”, afirma Stephen Matthews, expert in
    impozite la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.
    Cresterea taxelor pe venit este mai mult “o solutie cand toate
    celelalte au esuat”.

  • Mai avem nevoie de limba romana? (II)

    Fragmentul de mai sus este din “Kaputt”, romanul lui Curzio
    Malaparte; nemti si romani au trecut Prutul, laolalta, iar eroul
    romanului mananca ciorba de pui cu un grup de soldati romani:
    “Soldatii dadeau din cap, tuguindu-si buzele. «- Ei, da, spuneau, o
    pereche de cizme ca astea, cel putin doua mii de lei, pe putin.» Si
    dadeau din cap, tuguindu-si buzele. Erau niste tarani romani, iar
    taranii romani nu stiu ce sunt animalele, nu stiu nici macar ca si
    animalele au o patrie, nu stiu ce sunt acelea masinile, ca si
    masinile au o patrie, ca si cizmele au o patrie, mult mai buna
    decat a noastra. Sunt tarani si nici macar nu stiu ce inseamna sa
    fii taran; legea Bratianu a dat pamant taranilor romani asa cum ai
    da o bucata de pamant unui cal, unei vaci, unei oi. Stiu ca sunt
    romani si ortodocsi. Striga «Traiasca regele!», striga «Traiasca
    maresalul Antonescu», striga «Moarte URSS», insa nu stiu ce este
    regele, ce inseamna maresalul Antonescu, ce e aceea URSS. Stiu ca o
    pereche de cizme costa doua mii de lei”.
    Daca fragmentul de mai sus v-a enervat, nu cititi mai departe. Si
    ocoliti si cartea lui Malaparte.

    Daca v-a intristat, asa cum am patit eu, sa continuam. Saptamana
    trecuta scriam un text despre modul in care multi romani au uitat
    sau ignora sau nu le pasa de regulile limbii romane; modul in care
    unii cititori au reactionat, cautand hibe in textul meu, in loc sa
    se gandeasca la fondul problemei, la ceea ce am spus cu cuvinte mai
    mult sau mai putin stangace, m-au facut sa ma gandesc la Malaparte
    si la modul in care acesta ne vedea in 1941. Sa trecem de la textul
    meu la unul din subiectele saptamanii trecute, care a iscat destule
    discutii in presa – sondajul despre romanii cei intoleranti si
    doritori de pedepse, fie si cu moartea.

    Sondaj care mi-a adus in minte o idee mai veche, aceea ca nu ne
    studiem ca sa stim cine suntem noi, romanii, ce-i in mintile
    noastre, ce ne guverneaza viata si cum sa ne privim, ci pentru
    manipulari ideatice sau interese fie politice, fie de marketing.
    Scriam despre asta in vara anului trecut – voiam o zona care sa
    depaseasca studiile facute de companiile specializate, ce privesc,
    de exemplu, obiceiurile de consum ale romanilor – numarul de
    inghetate sau cantitatea de sampon consumata: nu “cati?”, ci “de
    ce?”; de unde vin multiplele segregari din societate – in cultura,
    in mentalitati, in comportamente.

    Intre timp, scriitoarea Elizabeth Gilbert m-a indrumat spre un
    italian care in anii ’60 avea cam acelasi tip de probleme: Luigi
    Barzini se intreba de ce italienii au avut in timp mari
    persoanlitati artistice, politice si stiintifice, dar n-au devenit
    o putere mondiala reala. De ce sunt maestri ai discursului
    diplomatic si totusi nu izbutesc sa se guverneze? Cum de pot fi
    negustori asa de priceputi intr-o natie ineficienta din punct de
    vedere economic?

    Raspunsul complicat este extrem de complicat. Raspunsul simplu este
    o Italie corupta, dominata de straini, de senori – la propriu si la
    figurat – instabili, nedrepti, mincinosi. O lume in care nu poti fi
    sigur de nimeni si de nimic. O lume in care poti avea incredere
    numai in propriile simturi. De aceea, in societatea italiana sunt
    acceptati politicieni, birocrati sau industriasi incompetenti si nu
    sunt tolerati cantareti, pictori, dansatori sau bucatari
    incompetenti. Intr-o lume a dezordinii si coruptiei, frumusetea iti
    poate oferi incredere; excelenta in arta este incoruptibila.

    Raman oarecum in zona italiana, dar trec oceanul, cu ajutorul lui
    Malcolm Gladwell: in introducerea la ultima sa carte,
    “Exceptionalii”, jurnalistul american vorbeste despre Roseto,
    oraselul italian din Pennsylvania unde nu existau sinucideri, nu
    exista alcoolism, nu exista dependenta de droguri, criminalitatea
    era redusa, nu exista ulcer, iar incidenta bolilor de inima era cu
    mult sub statisticile oficiale. Nu era vorba de un regim alimentar
    aparte, nici de sport si nici de gene sanatoase, nici de aer curat
    sau apele limpezi, ci de un anume mod de viata. Calm, relaxat, un
    oras cu o viata sociala puternica, cu o comunitate stabila, unde
    biserica reprezenta un spatiu unificator si calmant, cu oameni care
    comunicau, vorbeau, radeau, cu bogati care nu se simteau indemnati
    sa isi etaleze succesul si cu saraci ajutati sa isi mascheze
    esecurile. Un soi de paradis unde oamenii nu aveau de ce, nu aveau
    motiv sa se imbolnaveasca. Un exemplu pentru societatea stresata in
    care traim.

    Astfel am aflat cam cum sunt italienii; ma intreb in continuare cum
    sunt romanii? Vad ca cei 50 de ani de comunism nu au schimbat prea
    multe, daca e sa am incredere in marturia lui Curzio Malaparte (nu
    vad de ce nu as avea intr-un ins care i-a simtit pe Hitler si
    Mussolini intr-o perioada in care acestia erau in culmea gloriei).
    Constat ca, spre deosebire de italienii lui Barzini, nu avem astazi
    nici macar cum sa ne refugiem in arta, dans, pictura, muzica sau
    maiestrie culinara.

    Saptamana trecuta am intrebat daca mai avem nevoie de limba romana
    la modul cel mai propriu cu putinta. Acum intreb acelasi lucru, dar
    figurat.

  • Neica-nimeni si plutocrati

    Intrebarea-cheie este cat de multi senatori cred ca pot sa
    mearga inainte sustinand ca razboiul e de fapt pace, sclavia este
    libertate, iar reglementarea activitatii bancilor mari le face
    acelor banci o favoare.
    Cateva elemente de istorie: aveam un sistem functional pentru
    evitarea crizelor financiare, care se baza pe garantiile
    guvernamentale si pe reglementari. Pe de o parte, depozitele
    bancilor erau asigurate, prevenind aparitia unor imense cozi de
    oameni panicati la ghisee pentru retragerea banilor (ceea ce a fost
    cauza centrala a Marii Crize). Pe de alta parte, bancile erau
    strict reglementate astfel incat sa nu profite de garantiile
    guvernamentale si sa-si asume riscuri excesive pe seama
    acestora.

    Cam din 1980 incoace, totusi, sistemul s-a destramat treptat,
    partial din cauza politicilor de dereglementare, dar in special din
    cauza inmultirii “fantomelor bancare”: institutii si practici – cum
    sunt finantarea investitiilor pe termen lung cu imprumuturi pe
    termen foarte scurt – care au recreat riscurile sistemului bancar
    de moda veche, fara ca acum sa mai fie acoperit de garantii sau de
    reglementari. Ca urmare, in 2007, sistemul financiar era la fel de
    vulnerabil la o criza severa pe cat era si in anii ’30. Si criza a
    venit.

    Si acum? Am recreat, de fapt, garantiile tip New Deal: cand
    sistemul financiar a plonjat in criza, guvernul a sarit sa salveze
    companiile financiare cu probleme astfel incat sa evite colapsul
    total. Si ar trebui sa tineti minte ca pachetele cele mai mari de
    salvare financiara au fost acordate in timpul unei administratii
    republicane conservatoare, care sustinea ca e profund atasata
    valorilor pietei libere. Avem toate motivele sa credem ca aceasta
    va fi regula si de acum inainte: cand e cazul, indiferent cine e la
    putere, sectorul financiar va fi salvat. De fapt, datoriile
    bancilor fantoma, ca si depozitele bancilor conventionale, au acum
    o garantie guvernamentala.

    Singura intrebare este daca industria financiara va plati un pret
    pentru acest privilegiu, daca Wall Streetul va fi obligat sa se
    comporte responsabil ca rasplata la sprijinul oferit de guvern. Si
    cine s-ar putea impotrivi?

    Pai, ce ziceti de John Boehner, liderul minoritatii republicane din
    Camera Reprezentantilor? De curand, Boehner a tinut un discurs in
    fata bancherilor in care i-a incurajat sa blocheze eforturile
    Congresului de a impune reglementari mai stricte. “Nu-i lasati pe
    acei neica-nimeni de consilieri ai congresmanilor sa profite de voi
    si aparati-va”, i-a somat el. Prin “sa profite” el subintelegea
    impunerea unor conditii sectorului financiar, in compensatie pentru
    sprijinul guvernamental.

    Barney Frank, presedintele Comisiei de Servicii Financiare din
    Camera Reprezentantilor, a confectionat rapid insigne cu
    “Neica-nimeni de consilier” si le-a distribuit angajatilor
    Congresului.
    Dar Boehner nu e problema: Frank a obtinut deja o majoritate pentru
    aprobarea in Camera a unei reforme financiare solide. Problema este
    mai degraba ce se va intampla in Senat.
    In Senat, proiectul pus in discutie a fost initiat de senatorul
    Chris Dodd din Connecticut. E semnificativ mai slab decat cel al
    lui Frank si trebuie intarit, subiect pe care-l voi discuta in
    comentarii ulterioare. Dar niciun proiect nu va deveni lege daca
    republicanii din Senat stau in calea reformei.

    Dar opozantii reformei nu se tem oare ca vor fi catalogati drept
    aliati ai tipilor rai (ceea ce si sunt)? Poate ca nu. In ianuarie,
    Frank Lutz, strategul republicanilor, a lansat un memoriu despre
    cum acestia ar trebui sa se opuna reformei financiare. Ideea lui
    principala era ca republicanii ar trebui sa sustina ca susul e de
    fapt jos – ca legislatia de reforma este de fapt “o mare lege de
    salvare a sectorului financiar” si nu un set de restrictii care sa
    le fie aplicate bancilor.

    In urma cu cateva zile, senatorul Richard Shelby din Alabama,
    intr-o scrisoare care ataca proiectul lui Dodd, a sustinut ca o
    parte esentiala a reformei – supravegherea mai stricta a
    companiilor financiare mari, importante pentru sistem – este de
    fapt o salvare, pentru ca “piata va privi aceste firme ca <prea
    mari pentru a cadea> si implicit sprijinite de guvern”. Hm,
    domnule senator, piata deja priveste acele firme ca avand o
    sustinere guvernamentala implicita, pentru ca o au: orice ar spune
    acum oameni ca Shelby, in orice criza din viitor acele firme vor fi
    salvate, indiferent care partid este la putere.
    Singura intrebare este daca o sa reglementam activitatea
    bancherilor astfel incat sa nu abuzeze de privilegiul de a fi
    sustinuti de guvern. Si aceasta reglementare – nu viitoarele
    salvari – incearca de fapt sa o blocheze adversarii reformei.

    Astfel ca avem de-a face cu un razboi intre neica-nimeni si
    plutocrati – cei care vor sa impuna reguli de comportament unor
    banci scapate de sub control si bancheri care vor libertatea de a
    impinge economia pe buza prapastiei, libertate accentuata de
    constiinta faptului ca in cele din urma contribuabilii oricum ii
    vor salva dintr-o criza. Orice ar spune, realitatea este ca oameni
    ca Shelby sunt de partea plutocratilor; americanii ar trebui sa fie
    de partea acelor neica-nimeni, care incearca sa le protejeze
    interesele.

  • Ce se mai da la TV

    Fosta vedeta de televiziune Teo Trandafir a fost desemnata de
    conducerea partidului drept candidat pentru alegerile care se vor
    desfasura in aceasta circumscriptie la 25 aprilie si unde o va avea
    de infruntat pe candidata PSDPC, Liliana Minca, sprijinita si de
    PNL. Dupa ce la colegiul 1, cei de la PSD nu si-au desemnat un
    candidat si l-au sprijinit pe liberalul Radu Stroe, care a castigat
    detasat, PNL a raspuns cu aceeasi moneda, anuntand ca nu
    nominalizeaza un candidat propriu si ca o va sustine pe
    Minca.

    Decizia PD-L, chiar daca s-ar putea dovedi castigatoare in acest
    caz, arata pe de o parte ca partidul nu pune prea mult accent pe
    resursele interne de militanti – ceea ce ar putea genera frustrari
    in randul acestora – si ca subestimeaza electoratul, propunand un
    candidat fara nicio experienta de implicare politica si civica
    relevanta. Desi nici opozantii nu au o conduita politica mai demna
    de interes, ei se bazeaza macar pe faptul ca absenteismul
    anticipat, coroborat cu formarea unei coalitii impotriva
    candidatului PD-L, vor duce la o posibila victorie a Lilianei Minca
    intr-un sector castigat la alegerile locale de un candidat al
    aceleiasi aliante politice.

    Ramane de vazut cum va fi speculata noua greseala a garniturii de
    conducere a PD-L de catre criticii din interior, care au pierdut
    deja o batalie cu prilejul discutiilor despre statutul si programul
    partidului. Democrat-liberalii se vor reuni la 9 aprilie in cadrul
    Consiliului National de Coordonare, unde ar trebui sa aprobe o
    serie de modificari nesemnificative la statut si sa pregateasca
    Conventia Nationala de la 15 iulie, cand va fi aleasa noua
    conducere.

    Pe scurt:

    • JUSTITIE
      Cine a mai fost cu Securitatea. Curtea de Apel Bucuresti a decis ca
      deputatul PD-L Sorin Gheorghe Buta a colaborat cu fosta Securitate,
      instanta admitand astfel cererea Consiliului National pentru
      Studierea Arhivelor Securitatii. Sentinta Curtii de Apel Bucuresti
      poate fi atacata cu recurs la instanta suprema. Potrivit CNSAS,
      Sorin Buta ar fi dat informatii despre colegii sai de facultate,
      iar ulterior despre colegii de birou, cand era inginer la
      Campulung, datele transmise fiind referitoare la nemultumirea
      acestora fata de regimul comunist. Pe de alta parte, Inalta Curte
      de Casatie si Justitie a decis definitiv si irevocabil ca fostul
      diplomat Mircea Has, insarcinat cu afaceri al Romaniei in Iran, a
      fost colaborator al Securitatii.
    • PARLAMENT
      A venit randul lui Funeriu. PNL a depus la Senat o motiune simpla
      impotriva ministrului educatiei, Daniel Funeriu, intitulata
      “Educatia – intre supravietuire si colaps” si semnata de mai multi
      senatori social-democrati. Motiunea este indreptata in special
      impotriva pachetului de legi promovat de actualul ministru. In
      actuala sesiune parlamentara, opozitia a lansat alte doua motiuni
      simple, indreptate impotriva ministrului muncii si ministrului
      sanatatii, dar ambele au fost respinse.