Ma refer, desigur, la celebrul salut romanesc si la bazaitul de
viespar furios care a izbucnit dupa “S’il vous plait,
Messieurs!”-ul reluat de intreaga sala. O paranteza: Augusto
Parboni a semnat in Il Tempo un editorial in care romanii erau
prezentati drept “foarte buni acrobati”, reusind “sa intre in case
urcand pe zidurile cele mai dificil de escaladat”, in timp ce
romancele “ii incanta cu frumusetea lor estica pe batranii bogati
cu care se casatoresc pentru a obtine cetatenia si, de ce nu, un
cont bancar”.
Si atunci, ca si acum, ambasada romana a reactionat, cerand
scuze si albirea onoarei patate. In cazul francezilor s-au alaturat
demersului diplomatic si eurodeputatii PSD. Cred ca astfel de
replici tafnoase nu au niciun rost si nu folosesc nimanui, dar
absolut nimanui. Numai spiritele cazone, cu gandiri rudimentare,
cred ca perceptia publica poate fi schimbata la ordin si la tafna.
Iar Jonathan Lambert poate ar descoperi si o altfel de Romanie, in
locul celei pe care si-o imagineaza.
As sugera si europarlamentarilor PSD sa se preocupe mai putin de
fantasmagorice culoare de transport care sa includa si Romania si
sa se preocupe, de ce nu, si de problemele celor care cersesc in
Franta.
Pentru ca, fundamental, este o problema de cersetorie si de cum
ceri pomana; ce faci pentru banii primiti si cum interactionezi cu
cel caruia ii ceri banii. Este marketing, imagine, sentiment,
emotie, este demersul (repet, la nivel fundamental) oricarui
vanzator de ceva.
Sunt convins ca enervanti nu sunt tiganii, ci “S’il vous plait,
Messieurs!”-ul repetat si repetat la nesfarsit (va amintiti de
refrenul “mameeeelor din lumea’ntreagaaaa…” de acum cativa
ani?).
Romania are probleme in strainatate, in cele mai multe cazuri
din cauza tiganilor cersetori. In cazul in care conchizi candid ca
99% din romani nu mai pot de dragul unui anume gen muzical ca parte
a strategiei sociale tiganesti si pe urma mergi sa te culci, ajungi
sa rada comicii francezi de tine, pe buna dreptate. Daca te pupi cu
tiganii doar in campania electorala sau doar le botezi copiii, nu
rezolvi nimic.
Eu nu inteleg insa de ce nenumaratele ONG-uri si asociatii si
institute care se declara mult ingrijorate de problema tiganeasca
toaca bani cu publicitate pe trotuarele din Bucuresti si nu fac
ceva practic pentru a valoriza ceea ce stiu sa faca tiganii.
Sa cante si sa danseze, zona in care acestia au nevoie doar de
exemple bune. Exista in Moscova un teatru care se cheama “Romen”,
este teatrul tiganesc, care a fost fondat in 1931 si care a generat
cantece bune, actori buni, spectacole de opera si opereta de
exceptie. In cele doua decenii de dupa revolutie n-am auzit o
propunere asemanatoare in Romania, si nu cred ca nu s-ar gasi
sponsori, finantari si posibilitati de realizare. Teatrul moscovit
nu s-a manelizat, cred ca acest lucru poate fi evitat si la noi si
mai cred ca oamenii si carierele de la “Romen” au fost niste modele
bune, valabile, pentru multi tigani rusi.
Deschideti acum www.playingforchange.com si ascultati si priviti
clipul piesei “Stand by Me”. Cantecul este o parte, extrem de
populara si pe Youtube, a unui proiect multimedia care a adunat
laolata muzicieni – cersetori si cantareti profesionisti, din
America, Europa, Asia si Africa. Este vorba de forta schimbarii
indusa de lucruri mici, dar facute cu pasiune; oamenii aceia,
despartiti de sute de mii de kilometri, au cantat impreuna si s-au
bucurat si au bucurat milioane de oameni care au vazut clipurile si
au cumparat inregistrarile.
Daca o sa-l indragiti, asa cum am facut eu, pe Grandpa Elliott,
un muzician al strazilor din New Orleans, ascultati si “Change Is
Gonna Come”. Grandpa sau Roger Ridley, cel care incepe “Stand by
Me” canta pe strada pentru bani, dar i se pare cuiva demersul lor
degradant? Este o optiune, un mod de viata, o alegere.
Exemple de marketing al cersitului am intalnit tot pe strazile
Americii; in urma cu un an de zile, citeam despre un homeless care
purta o pancarta cu ceva de genul “Sprijiniti planul economic al
lui Obama… incepeti aici!” sau despre indemnuri de genul “Pariez
ca nu ma poti lovi cu o moneda de un sfert”; acum au evoluat,
pentru ca unul din eroii mei, profitand de isteria cu gripa aviara,
oferea dezinfectant gratuit dar, desigur, accepta donatii.
Nu-mi inchipui ca oamenii aceia au beneficiat de consultanta in
diferentierea intre mila (care-i plictisitoare si iritanta, te
imaginezi tu in acea situatie) si atractia izvorata din umor sau o
buna intentie sau o abordare umana.
“S’il vous plait, Messieurs!” este un stigmat care afectaza
milioane de oameni, iar indepartarea sa este nu o problema de
comunicate indignate si nici de rafuieli politice sau etnice. Este
marketing mai subtil decat “Land of Choice”, mai de anvergura, dar,
din anumite puncte de vedere, mai facil.
S’il vous plait, messieurs, incercati sa si ganditi cu capetele
acelea.
