BusinessMagazin

Author: adison

  • Invata sa debutezi

    Nu ne nastem manageri, ci devenim – acesta este postulatul fundamental al lui Roland Labrégère, consultant si responsabil  in cadrul departamentului de stiinte ale formarii si comunicarii din ENESAD (Scoala Superioara de Invatamant Agronomic), cu sediul la Dijon, in Franta.

     

    Cum misiunea profesionala a lui Labrégère consta in instruirea si sprijinirea cadrelor de conducere si managerilor debutanti, era aproape firesc ca intaia sa carte sa se adreseze acestora. Consultantul francez isi incurajeaza publicul-tinta (de tipul: sef de serviciu tehnic sau administrativ al unei organizatii publice sau private, consultant sau formator in materie de management, manager de echipa, absolvent in cautare de slujba etc.) inca de pe coperta lucrarii: in original, volumul are drept subtitlu „Cum sa reusesti in 80 de zile“. Nu 79, nici 81, ci 80, exact ca pentru ocolul pamantului de care vorbea Jules Verne. Ideea e ca nu trebuie nicio clipa uitat ca „a debuta inseamna munca, ucenicie, suferinta“ si ca bazele reusitei in functiile de conducere se pun inca din primele zile in noul post.

     

    Managerul incepator traverseaza numeroase situatii generatoare de dificultati; reusita sa, spune autorul nostru, va depinde de justetea raspunsurilor la intrebarile pe care va trebui sa si le puna – cum sa-mi asigur o comunicare corecta? cum sa gasesc cel mai potrivit stil de organizare a sedintelor? cum sa asigur continuitatea in raport cu predecesorul meu? sunt oare persoana potrivita pentru acest post? viziunea mea asupra timpului concorda, oare, cu cea a colaboratorilor mei? cum sa-mi abordez superiorul pentru a-i cere un sfat?

     

    Aceste intrebari isi gasesc raspunsuri in carte prin sfaturi practice si solutii rapide de iesire din impas (gestionarea relatiilor cu subalternii, gestionarea stresului, comunicarea interpersonala, organizarea timpului), toate furnizate de experienta directa a lui Labrégère, de studiile sale „pe teren“: „Prezentul ghid este rezultatul unor intalniri cu cadre de conducere aflate sau nu la inceput de drum, care au in comun faptul ca si-au dezvaluit nelinistea, dificultatile si esecurile circumscrise momentelor lor de lansare“.

     

    Roland Labrégère, „Managerul Incepator, Ghid de reusita in noul post“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

  • Noutati

    Pogromuri la Lisabona

     

    Enigma rabinica, puzzle policier, flash de o cruzime insuportabila asupra ororilor Inchizitiei, „Ultimul cabalist din Lisabona“ este opera unui erudit scriitor american (asemanat in multe privinte cu Umberto Eco) care a invatat insa gusturile marelui public si care stie sa-si flateze cititorii. Actiunea incepe in anul 1506, la ceva vreme dupa ce regele Manuel al Portugaliei a inchis toate porturile si a poruncit ca evreii sa fie dusi cu forta la baptisteriu. Cum cei care refuzau sa se lase botezati erau de indata condamnati la moarte, teroarea pluteste apasator asupra intregii Lusitanii. In plin masacru sunt gasite intr-o sala clandestina de rugaciune cadavrele lui Abraham Zarco, marele cabalist al Lisabonei, si al unei tinere necunoscute. Amandoi aveau beregata taiata, potrivit unui stravechi ritual evreiesc. Berechia, nepotul lui Zarco, impreuna cu prietenul sau, Farid, incep o pasionanta ancheta.

     

    Richard Zimler, „Ultimul cabalist din Lisabona“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

     

     

    O viata inghetata

     

    Dupa romanul „Imblanzitorul de cai“, care a devenit film de succes sub bagheta regizorala a lui Robert Redford, Nicholas Evans s-a obisnuit rapid cu cariera de autor de bestseller-uri. Cel de-al patrulea volum al sau, thrillerul „The Divide“ („Vieti incercate“), a prins si el la public si s-a vandut in sute de mii de exemplare. Povestea incepe in Montana, unde doi practicanti ai schiului extrem aluneca pe pantele abrupte. Unul dintre ei isi pierde echilibrul si se pravaleste in gol, nimerind nici mai mult, nici mai putin, decat in preajma cadavrului inghetat al unei tinere. Toata noaptea, politia se straduieste sa elibereze trupul din carcera de gheata si s-o identifice pe moarta. Este vorba despre Abbie Cooper, a carei fotografie circula deja pe  toate computerele din SUA. Cautata pentru crima si acte de ecoterorism, ea se ascundea de o buna bucata de vreme de organele de ancheta. Cum a ajuns aceasta fata-model, fiica a unui cuplu de oameni avuti din New York, sa devina inamic public? Si cum de a fost ucisa?

     

    Nicholas Evans, „Vieti incercate“,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2007

  • Cat face o stea Michelin

    Asa cum pretul camerelor la hotel sau la pensiuni se stabileste in functie de stele sau margarete, si restaurantele se clasifica in functie de o serie de criterii ce le confera un anumit numar de stele.

     

    Intr-una dintre cartile sale, Jed Rubenfeld introducea in dialogurile personajelor o teorie pe care o sustinea cu numeroase exemple, afirmand ca descoperirile sau operele de arta cele mai importante s-au nascut la fiecare inceput de secol. Pastrand proportiile, asa au stat lucrurile si cu ghidul Michelin. Primul ghid, realizat de André Michelin, a aparut la 1900. Departe de ceea ce a devenit in zilele noastre, primul ghid includea recomandari cu privire la cele mai primitoare popasuri, de la restaurante si moteluri la benzinarii, fiind destinat soferilor care parcurgeau distante mari. In 1926 s-a mers mai departe si s-a introdus ierarhizarea prin acordarea de stele Michelin, 3 stele fiind „distinctia“ cea mai de pret.

     

    Astazi, pretul unui meniu si intreaga reputatie a unui restaurant se construieste pe fundatia acestor stelute aducatoare de clienti si venituri. Ierarhizarea este oarecum seaca: 1 stea se citeste „interesant“, 2 stele se traduc prin „merita sa vizitati“, iar 3 stele spun de fapt „merita sa porniti intr-o calatorie special pentru a vizita acest local“.

     

    Aceste ierarhizari sunt considerate, in extremis, chestiuni de viata si de moarte. Unul dintre acei „chefs“ de referinta din patrimoniul mondial, Bernard Loiseau, s-a sinucis din cauza unor zvonuri despre retrogradarea restaurantului sau – Côte d’Or – de la 3 la 2 stele Michelin. Desigur, aici vorbim de orgoliul profesional, insa cei mai multi sunt mai degraba preocupati de partea financiara a povestii. Diferenta intre un peste servit intr-un restaurant cu 3 stele Michelin si un local de „doar“ 2 stele poate fi de zeci de euro la o portie. Intr-un astfel de local, preturile pleaca de la 85 de euro si pot depasi 500 de euro pentru un meniu.

     

    Acuratetea acestor ghiduri este garantata prin monitorizare si reevaluare o data la 18 luni, insa americanii au acuzat ghidul Michelin de subiectivism, avand in vedere ca standardele de evaluare se bazau in fapt pe bucataria franceza. Franta se remarca cu 26 de localuri cu 3 stele Michelin, in vreme ce urmatoarea clasata, Germania, are doar 6. Pana la noi ordine insa, stelele Michelin raman cele mai apreciate, recunoscute si sigure modalitati de evaluare pentru localurile de lux. Pentru restaurantele si hotelurile cu mai putine pretentii, Michelin editeaza si Bib Gourmand, denumit dupa Bibendum, logo-ul binecunoscut al Michelin. Dupa o citire frugala a ghidului, oricare dintre editii, se observa ca nu putine sunt localurile care de-a lungul anilor au pierdut cate o stea pe drum. Côte d’Or a reusit sa pastreze 3 stele Michelin de 7 ani neintrerupt, o performanta egalata de putine localuri. Altele, precum Sant Pau – Carmé Ruscalleda din Sant Pol de Mar, Spania, au intrat in ghid direct cu 3 stele Michelin, in 2006.

     

    In sud-estul Europei nu exista niciun restaurant cu stele Michelin, insa exista bucatari cu stele Michelin, cu experienta dobandita in alte tari europene, angajati de restaurantele care aspira la macar o steluta pe frontispiciu. In Romania sunt si bucatari care au lucrat numai in restaurante cu 3 stele Michelin, insa pentru moment printre acestia nu se afla niciun roman. Astfel de bucatari ajung la pachete salariale anuale cu cinci zerouri si bonusuri similare cu cele incasate de managerii multinationalelor. Pentru ca, in cele din urma, stelele Michelin inseamna multe zerouri, fie ca acestea se adauga la cifra de afaceri, la onorariul chef-ilor sau la pretul de pe meniul à la carte.

     

    Anca Mitu este director general al Privileg Catering

  • A fost odata Pablo Escobar

    Al doilea ca marime din Columbia, Medellin a fost considerat multa vreme drept cel mai periculos oras al planetei, in epoca „regelui drogurilor“, Pablo Escobar. Uciderea acestuia, in 1993, a creat insa premisa renasterii orasului, ce s-a transformat intr-o destinatie turistica atragatoare.

     

    MUZEE: Muzeele orasului au inflorit in ultima vreme, in special cel de arta, sustinut de catre cel mai important artist latino-american, columbianul Fernando Botero, care i-a donat 137 din operele sale. Cea mai importanta lucrare il prezinta chiar pe Pablo Escobar rapus de gloante.

     

    SANTO DOMINGO SAVIO: Candva un cartier sarac si urat, s-a transformat intr-un peisaj urban ce combina arhitectura de secol XIX cu cladiri inalte noi si parcuri, cu biblioteci si galerii de arta, completate de gradini, vanzatori de mango si tineri care se plimba pasnic mana in mana.

     

    NOAPTEA: Renasterea Medellinului se vede cel mai bine noaptea. Nu cu mult timp in urma, plimbatul pe strazi dupa caderea intunericului reprezenta un act de mare curaj. Acum insa, turistul e intampinat de cafenele si baruri ce umplu trotuarele si cluburi de noapte de unde rasuna o muzica latino pe care multora le place sa danseze pana in zori.

  • Cit de jos poate merge bursa

    Saptamana trecuta a fost cea mai rea de la inceputul anului pentru bursa romaneasca. Optimistii cred ca pana in septembrie piata isi revine si chiar va depasi recordurile din iulie; pesimistii cred ca pana la sfarsitul anului nu mai sunt sanse nici macar ca acestea sa fie egalate.

    Mi-am vazut profitul ajuns la jumatate fata de acum o luna”, se plangea, vinerea trecuta, un investitor la bursa. Pierderile inregistrate de actiuni intre 13 si 17 august ar putea demoraliza intr-adevar orice investitor; cea mai mare scadere a consemnat-o SIF Transilvania, cu nu mai putin de 35% fata de maximul din acest an. Iar randament pe minus al investitiei n-a avut doar investitorul nostru, ci si cei aproximativ 2.700 de noi clienti ai Bursei de Valori intrati in piata in luna iulie – moment in care au cumparat scump actiunile listate, atrasi de recordurile de pana atunci.

    Capitalizarea, suma tuturor actiunilor listate la BVB, a inregistrat de la sfarsitul anului trecut pana in luna iulie o crestere de aproximativ 30%, ajungand la 32 mld. euro, in conditiile in care emitentii au ramas aceiasi (nu a avut loc nicio oferta publica initiala – IPO). Adica valoarea majoritatii actiunilor prezente pe piata a crescut cu cel putin o treime. Numai ca in ultimele saptamani, de la inceputul crizei internationale provocate de problemele de pe piata americana a creditului ipotecar, capitalizarea s-a micsorat cu circa 4,5 miliarde de euro, pana la 26,5 miliarde de euro, dintre care 2 miliarde de euro numai in cursul saptamanii trecute.

    Criza internationala, considerata initial a atrage doar o corectie a cresterilor, s-a dovedit a fi o modificare de tendinta in toata regula. Dupa o majorare de 45% de la inceputul anului pana in iulie pentru BET-C (care urmareste evolutia pe ansamblu a tuturor actiunilor listate) si pentru BET-FI (indicatorul miscarii SIF-urilor), majorare cu efect direct in profiturile investitorilor, problemele din SUA s-au repercutat cu intensitate pe piata romaneasca. Astfel, din 24 iulie si pana la sfarsitul saptamanii trecute, BET-C a pierdut peste 35%, de la un varf de 7.400 de puncte ajungand la circa 6.500 de puncte, iar BET-FI a cazut cu 20%, de la 95.000 de puncte pana la aproximativ 75.000. Nici indicele BET, evolutia celor mai lichide si mai active 10 societati din piata, nu a mers mai bine. Pana in luna iulie a crescut cu circa 25%, atingand pragul istoric de 10.800 de puncte, insa corectia din ultimele saptamani au anulat zece procente din aceasta crestere, sesiunea de vineri fiind incheiata cu 9.330 de puncte.

    Pierderile din piata autohtona sunt totusi mai mari decat ar fi cazul, sustin brokerii. Niciun broker sau analist dintre cei cu care am stat de vorba n-a putut spune cu exactitate de ce scaderea este atat de accentuata. In principal, caderea a fost pusa pe seama investitorior straini, care au incetat sa tranzactioneze, dar nici nu si-au retras investitiile, si pe seama emotivitatii exacerbate a micilor speculatori romani. Usor de panicat din cauza experientelor din trecut, acestia din urma vand repede si mult ca sa isi mentina nivelul de randament. „Din pacate, la noi nu se stie nimic. Trendul descendent ar trebui sa se opreasca, estimarile sunt pozitive pentru rezultatele companiilor si pentru indicatorii economiei, dar aceasta perioada de vacanta, august si chiar septembrie, nu ne lasa loc de nicio prognoza exacta“, spune Cornel Fumea, director general la societatea de brokeraj BRD Securities.

    Problemele BVB vin si din situatia generala a pietei. Nu au aparut emitenti noi in 2007 si nici nu sunt semne de vreo lansare noua in a doua parte a anului. „O oferta publica initiala are nevoie de pana la sase luni de pregatire, pentru evaluare, strategia de lansare etc. Cum pana acum nu am auzit de proiecte prin piata, e putin probabil ca pana la sfarsitul anului sa se mai poata face IPO“, declara Fumea. Iar daca societati noi nu apar, este dificil pentru bursa sa mentina cresterea de pana la jumatatea anului. De asemenea, conteaza lichiditatea; desi neimportant pentru fiecare mic speculator, pentru care profitul este primordial, volumul total de actiuni tranzactionate afecteaza cotatiile, prin raportul dintre ordinele de vanzare si cele de cumparare. Daca, spre exemplu, toata lumea vrea sa vanda, nu are cine sa cumpere, iar pretul scade pana cand apare un cumparator.

    Este evident ca si deciziile privind ofertele publice initiale sau emisiunile de noi actiuni, de care BVB ar avea nevoie, sunt afectate de mersul pietelor externe. Cel mai bun exemplu este tentativa Impact de a-si majora capitalul social prin emiterea de noi actiuni, unde cotatia titlurilor listate a coborat chiar sub pretul cerut pe o noua actiune, astfel incat suma ce putea fi obtinuta ar fi fost prea mica.

    Luna iulie a inregistrat un numar record de actiuni tranzactionate, cu un total de peste 2,3 de miliarde de actiuni. Cifra este mai mare decat cele din mai si iunie luate la un loc, luni in care volumul s-a apropiat de un miliard, dar fara sa-l depaseasca. Integrarea europeana, spun brokerii, ar fi trebuit sa vina cu un salt la inceputul anului si cu un varf in lunile imediat urmatoare, dar acesta a fost atins abia in iulie, datorat inclusiv celor 2.700 de clienti nou-intrati in piata. Volumul nu s-a pastrat insa si in august, pana la jumatatea lunii fiind transferate doar putin peste 550 de milioane de actiuni.

    Acum, toata lumea incearca sa vada pana unde va cobori bursa, iar parerile sunt impartite. Pe de o parte se situeaza cei care considera ca tendinta descendenta se va mentine, dar cu mai multe relansari pana prin octombrie, desi cotatiile nu vor mai atinge nivelurile maxime din iulie. De cealalta parte sunt brokerii optimisti, care vad o revenire pe trend ascendent intr-o perioada scurta, undeva in luna septembrie. Pentru cei din urma, atingerea si chiar depasirea recordurilor nu va fi o problema, urmand a avea loc spre sfarsitul anului. Dar nimeni nu poate afirma cu certitudine ce se va intampla, pentru ca e greu de prevazut cum vor evolua bursele internationale. 

    Chiar daca la sfarsitul saptamanii trecute, odata ce Rezerva Federala a SUA a redus dobanda la care imprumuta bancile, bursa si-a revenit, exista si alti factori care influenteaza mersul acesteia, in afara de situatia de pe piata creditelor ipotecare cu risc ridicat (subprime). Companii mari de retail, ca Wal-Mart sau JCPenney, au raportat rezultate sub asteptari si prognoze financiare revizuite negativ pentru restul anului. Din fericire, dolarul a ramas moneda de refugiu pentru investitorii mari, gratie ratei dobanzii de referinta, de 5,25%, mai mare decat in Europa sau Asia. Dar e greu de crezut ca panica starnita de criza creditelor ipotecare se va potoli peste noapte. „Pana la clarificarea problemei subprime nu se va produce o stabilizare a burselor pe plan mondial. Prin urmare, perioada scaderii burselor nu s-a incheiat“, spune Amalia Baraian, broker al SSIF Broker Cluj.

    Iar cei mai sceptici dintre operatorii de pe piata cred ca bursa din Romania nu va putea deveni bursa de refugiu pentru investitorii internationali, asa cum suna teoria celor mai optimisti, deoarece are o valoare prea redusa. Conform lui Cornel Fumea, fondurile straine mari investesc sume de ordinul milioanelor de euro intr-o singura companie – or, la BVB se gasesc prea putine companii cu o capitalizare pe masura, adica de peste un miliard de euro. Neavand unde sa isi plaseze fondurile, strainii ar prefera deci pur si simplu sa amane investitia si sa astepte vremuri mai bune.

  • Gata cu specula; incepe dezvoltarea

    Preturile terenurilor nu dau semne de stagnare si, desi de multe ori sunt considerate exagerat de scumpe, inca se mai fac tranzactii. Dar acum achizitiile nu se mai fac pentru speculatii, ci mai ales pentru dezvoltare.


    In urma cu cativa ani, orice parcela de teren cumparata in apropierea unui mare oras era o investitie cu risc zero. Preturile terenurilor mergeau numai in sus, iar profiturile puteau fi colosale. Si in 2007, situatia este roza pentru investitorii in terenuri, care inca pot obtine randamente bunicele, dar piata da semne de stabilizare.


    Altfel spus, ritmul de crestere a preturilor s-a mai temperat, chiar daca analistii mai vad posibile majorari de preturi de 20-40% pe an. Si atunci ce s-a schimbat? „In ultima vreme, achizitiile de terenuri sunt dublate de dezvoltari, pentru ca terenurile sunt deja prea scumpe“, spune Dan Borbely, partener la casa de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii. Borbely, unul dintre cei mai cunoscuti avocati din domeniul imobiliar, spune ca ponderea clientilor care il contacteaza spunand ca au terenuri pe care vor sa le dezvolte a ajuns la 70%. In trecut, proportia era mai degraba inversata, doar 30% dintre cumparatorii de terenuri fiind dezvoltatori, iar restul speculatori.


    Cu alte cuvinte, terenurile tranzactionate acum – in numar din ce in ce mai mare, de altfel – nu mai sunt cumparate doar pentru a fi revandute la un pret majorat dupa o anumita perioada. Chiar daca nu pe toate aceste parcele se vor construi cladiri, noii proprietari le dezvolta macar din punct de vedere urbanistic. „Cel putin nu le mai tin ca atare, fac un PUZ (plan urbanistic zonal – n.red.), un proiect, il impacheteaza mai frumos“, puncteaza Radu Lucianu, managing partner al companiei imobiliare Eurisko.


    Dar aceasta dezvoltare urbanistica a avut si efecte „perverse“. Pentru a-i creste valoarea, proprietarii succesivi ai terenului i-au modificat acestuia parametrii urbanistici de mai multe ori. Adica au obtinut regimuri de inaltime mai mari, coeficienti mai buni de ocupare a terenului (raportul dintre suprafata construita si aria terenului). Implicit, au crescut si pretul. Practic, vanzatorii de terenuri fac acum calcule de dezvoltatori, stabilind pretul pe baza unei estimari a profitului pe care il poate obtine din viitoarea construtie de pe acel lot dezvoltatorul, fara a lua in calcul si riscurile pe care si le asuma acesta. Un alt efect negativ este, potrivit analistilor, aglomerarea care poate aparea pe un teren care are termeni prea generosi aprobati prin planul urbanistic. „Proprietarii fac un PUZ care ajunge la un regim de inaltime foarte mare, ceea ce in final va degrada produsul“, considera Ionut Dogaru, directorul general al diviziei din Romania a Grupo Lar. Grupo Lar este un dezvoltator originar din Spania care are in lucru mai multe proiecte pe piata rezidentiala din Bucuresti.


    Piata incepe sa se aseze totusi. „Nu mai este asa de usor sa modifici proiecte, sa tragi de PUZ“, remarca Dan Borbely. De aceea, cum loc de crestere a parametrilor urbanistici nu prea mai este, nici preturile nu vor mai urca la fel de mult, considera Lucianu. Ceea ce nu inseamna nici ca se vor ieftini. „Fiind atatia cumparatori pe piata, nici vanzatorii nu lasa din pret“, spune Ionut Dogaru.


    Piata imobiliara romaneasca ramane in aceste conditii atractiva pentru investitorii straini, ca si pentru cei autohtoni. Cresterea economica si reducerea dobanzilor la credite au atras in Romania foarte multi investitori, dezvoltatori sau constructori straini. In fiecare saptamana se anunta cateva noi proiecte, cate un nou investitor care intra pe piata romaneasca, un fond specializat in real estate care strange cateva zeci sau chiar sute de milioane de euro pentru a investi in estul Europei, in special in Romania si Bulgaria.


    E drept ca, desi rata reala de dezvoltare este sensibil mai mare decat in urma cu cativa ani, nu toate intentiile se materializeaza. Pentru ca, uneori, este mai avantajos sa vinzi terenul decat sa-ti asumi riscurile dezvoltarii proiectului. „Daca vindeam terenurile pe care le-am luat anul trecut, am fi scos aproape acelasi profit pe care-l vom obtine dezvoltand apartamente“, remarca amuzat Ionut Dogaru. Aceste cazuri sunt tot mai rare. „Banii adevarati vin din dezvoltare, nu din speculatii“, spune Lucianu.


    Ceea ce nu inseamna ca nu se mai fac tranzactii. Terenurile se vand in continuare, dar „cei care vand, vand pentru ca pretul este bun, piata e sus“, apreciaza Lucianu. In ultimii trei ani, preturile din Bucuresti au crescut de trei-patru ori, ba chiar, in unele cazuri, un teren a ajuns sa valoreze inzecit fata de 2004, potrivit unor studii de piata.


    Cei care prefera sa-si asume un risc mai mare pentru un castig mai bun se implica in dezvoltare, fie incearca sa realizeze parteneriate cu dezvoltatori de meserie. De exemplu, Miorita Videanu, cea care conduce afacerea Titan Mar detinuta impreuna cu sotul sau – primarul Bucurestiului Adriean Videanu – analizeaza acum variantele de valorificare a terenului pe care il detine compania in centrul Capitalei. Miorita Videanu declara recent pentru BUSINESS Magazin ca asteapta oferte pentru vanzarea terenului de sase hectare, evaluat la 100 mil. euro, fie pentru un parteneriat ce ar putea duce la dezvoltarea unui proiect care ar necesita investitii de 500 mil. euro. „Se fac foarte multe parteneriate pe unele terenuri sau proprietarii incearca sa le dezvolte singuri“, spune Radu Lucianu. Eurisko, compania pe care o conduce, este, potrivit acestuia, agent exclusiv al terenului Titan Mar si al unui alt teren interesant pentru piata Capitalei – locul pe care se afla fabrica Timpuri Noi, o alta proprietate evaluata la 100 mil. euro.


    La aceste valori, este greu ca profitul obtinut peste un an, sa zicem, din revanzare sa fie considerabil, fara interventii suplimentare. Preturile vor creste in continuare, din cauza cererii ridicate de produs final (locuinte sau spatii comerciale), apreciaza analistii companiei imobiliare Colliers International. Dar nu in acelasi ritm ca in ultimii ani. „Cine cumpara azi in ideea de a vinde anul viitor nu va mai scoate ace-leasi profituri ca pana acum“, crede Radu Lucianu de la Eurisko.


    De altfel, remarca si avocatul Dan Borbely, optica profitului la investitori s-a schimbat de la „cumpar teren ieftin si vand scump“ la „cumpar un teren pe care il aleg in functie de anumite coordonate, la pretul pietei, si ma gandesc la dezvoltarea lui“. Exista si exceptii insa. „Un teren pe care anul trecut se cereau 600 euro/mp si l-am refuzat ca fiind prea scump e scos acum pe piata la peste 1.000 de euro“, sustine Ionut Dogaru.


    Speculatorii nu vor dispera totusi, pentru ca inca mai este loc de speculatii, mai ales in zonele fara infrastructura sau insuficient dezvoltate. Dar acestea sunt tot mai rare, iar cumparatorii unui teren trebuie acum sa-i aduca o plusvaloare inainte de revanzare pentru a obtine randamentele cu care s-a obisnuit in anii precedenti.

  • Inainte de UE

    La sfarsitul lui 2006, cele mai scumpe terenuri din Bucuresti costau, potrivit unui studiu de piata al Colliers, 3.000 de euro pe metrul patrat. Intre timp, si ca efect al aderarii la UE, care a atras noi investitori pe piata romaneasca, unele parcele au ajuns chiar la 4.000 euro/mp.

     

    Preturile terenurilor din Bucuresti (dec. 2006, euro/mp)

     

    Zona/Destinatie

    Birouri

    Rezidential

    Comercial

    Industrial

    Nord

    2.500

    3.000

    1.500

    150

    Centru

    2.000

    2.500

    –

    –

    Vest

    700

    700

    800

    100

    Est

    –

    600

    800

    80

    Sud

    –

    500

    500

    60

     

  • Online in franciza

    Profitul nu este doar mobilul dezvoltarii afacerilor clasice, ci si al celor online. Atunci de nu ar fi adoptate si pe Internet aceleasi metode de dezvoltare folosite de un business offline?

     

    Vanzarea casei omului de afaceri Cristian Tantareanu, o constructie de 3,5 milioane de euro, ar fi fost o lovitura pentru orice agentie imobiliara. Comisionul incasat in mod obisnuit este de aproximativ 90.000 de euro, bani care ar fi intrat direct in conturile unei agentii imobiliare. De data aceasta insa a fost preferat un site de anunturi imobiliare cu vanzare directa catre cumparator, fara intermedierea unei agentii.

     

    Site-ul se numeste MagazinulDeCase.ro si din aceasta tranzactie, firma online condusa de Matei Malos (23 de ani) a primit doar 99 de lei de la Tantareanu. Dar mai important a fost beneficiul de imagine; publicatiile care au preluat informatia ca pe un site a fost vanduta o casa de cateva milioane de euro l-au adus pe Malos in atentia celor interesati de a vinde sau cumpara locuinte. Dar nu doar a acestora. Mai multi oameni de afaceri din tara i-au apelat pe cei de la magazinuldecase.ro, spune Malos, intreband daca nu cumva afacerea nu se poate da in franciza in alte orase din tara. Raspunsul a fost afirmativ: primul judet in afara Bucurestiului va fi Sibiu, iar franciza a fost cumparata de Ciprian Bejenariu, un om de afaceri care mai are planuri de a duce MagazinulDeCase in acelasi sistem in judetele Alba si Hunedoara.

     

    Taxa de intrare in sistemul de franciza este de 2.000 de euro, unde intra folosirea marcii, platforma online si know-how-ul – de fapt experienta acumulata din octombrie 2006, momentul lansarii site-ului. Investitia initiala totala s-ar ridica insa, dupa estimarile lui Matei Malos, la 15.000 de euro, recuperabili in 6-8 luni chiar in conditiile in care francizatul plateste o redeventa fixa de 20% din cifra de afaceri. „Diferenta intre Bucuresti si provincie este ca in provincie putem sa tintim o cota de piata uriasa. Mesajul ajunge mult mai repede, pentru ca e orasul mai mic, iar serviciile agentiilor imobiliare sunt chiar mai precare decat in Bucuresti“, crede Malos.

     

    Intreprinzatorul considera ca Sibiul are o dezvoltare imobiliara comparabila cu cea a Bucurestiului si anticipeaza ca pe un termen de cinci ani, piata imobiliara din Sibiu va creste cu 15-20%, datorita dezvoltatorilor imobiliari independenti, antreprenori locali sau fosti proprietari de agentii imobiliare. Prima casa in Sibiu va putea fi cumparata incepand cu 20 septembrie. Cum se va face separarea intre ofertele pentru Bucuresti si cele din Sibiu pe acelasi site? Malos spune ca va fi adoptata o solutie tehnica bazata pe cookies – mici aplicatii care se copiaza pe calculator si gratie carora site-ul retine preferintele unui utilizator. Cand un calculator nou va accesa site-ul, utilizatorul va fi pus sa aleaga unul dintre judetele disponibile si ulterior va intra automat doar la rubrica de anunturi din acel judet. Lista judetelor va fi completata pe parcursul lui 2008. Business plan-ul celor de la MagazinulDeCase presupune extinderea prin birouri proprii in alte 5-7 orase si prin parteneri francizati in 15 alte judete.

     

    Daca planurile vor fi respectate, Matei Malos va putea consemna pe parcursul anului 2008 depasirea unui reper important pentru o afacere online – generarea unei cifre de afaceri de un milion de euro, care se va imparti intre proprietarii afacerii si francizati. Pe hartie, lucrurile arata bine. Asteptarile pentru final de an doar pentru partea de afacere din Bucuresti, singura generatoare de venituri acum, sunt de 150.000 de euro intr-un scenariu pesimist, iar Sibiul ar putea genera 80.000 de euro anul viitor. Extinderea prin forte proprii in alte cinci orase ar urma sa genereze alte 400.000 de euro, la care se adauga 15 orase in regim de franciza. La sfarsitul anului viitor, MagazinulDeCase ar trebui sa adune incasari de peste 1,7 milioane. Tinand insa cont ca extinderea se va face treptat si cele mai multe site-uri cu anunturi locale nu vor putea avea la sfarsitul anului viitor un an complet, cifra va fi mai mica.

     

    Anul scurs de la lansarea serviciului de imobiliare in regim fara intermediari si mai ales cele 500 de locuinte vandute pana acum, in valoare totala de 60 de milioane de euro valideaza acest tip de afacere. Aparitia concurentei e o dovada in plus. Numai luna aceasta au aparut doua site-uri noi pe acelasi principiu al vanzarii directe intre proprietar si cumparator – Fara-Intermediari.ro si CaseFaraIntermediari.ro. Acesta din urma se diferentiaza printr-o aplicatie de tur virtual: fiecare locuinta poate fi vizualizata online, creand impresia vizitatorului ca se afla in mijlocul ei. „Vrem sa ajutam prin reducerea timpului cu vizitele fizice, consumatoare de timp de ambele parti“, spune Valentin Enescu, unicul proprietar al site-ului. La fel ca si cei de la MagazinulDeCase, si Enescu spune ca deja din ianuarie va incepe extinderea in regim de franciza. Ideea spune ca i-a venit de la solicitarile din tara de la intreprinzatori, iar primul oras pe lista este Constanta.

     

    Pentru aceste afaceri online insa – si cu atat mai mult pentru cei care tocmai au lansat serviciul – urmeaza o perioada de test: specialistii imobiliari spun ca in general intre 15 noiembrie si 15 decembrie ritmul tranzactiilor cu case scade de regula cu 50%, nemaipunand la socoteala faptul ca o luna mai tarziu vanzarile sunt aproape inexistente. E de vazut in ce masura modelul de vanzare fara intermediari si usurinta de a vedea casele online vor fi atuuri suficiente pentru ca aceste afaceri sa reziste.

  • Exclus agentii

    „For sale by owner“ este numele unui model de business importat de curand in comertul online de la noi, care incepe sa deturneze din cota de piata a agentiilor imobiliare. Pentru un tarif fix, o proprietate imobiliara este listata si promovata pe site, incurajandu-se astfel tranzactiile directe intre vanzator si cumparator.

     

    www.magazinuldecase.ro

    Este primul serviciu de acest fel din Romania, lansat in octombrie 2006 cu o investitie de 25.000 de euro si prin intermediul lui au fost vandute case in valoare de 60 de milioane de euro. Tariful standard pentru listarea unei case pe site este de 99 de lei, la care se pot adauga optiuni speciale de promovare. Matei Malos (23 de ani) aduce serviciului de vanzare si variante de finantare sau consultanta juridica. Directiile viitoare sunt extinderea prin franciza in afara Bucurestiului si promovarea ofertelor prin widget-uri pe alte site-uri care primesc 20% din incasarile generate.

     

    www.fara-intermediari.ro

    Pretul standard de punere in vanzare a unei case este de 70 de lei si de 40 de lei in cazul inchirierilor. Site-ul a fost lansat pe 6 august de Alexandru Rada (21), un student la ASE, care se gandea de mai multa vreme la potentialul acestui model in Romania. Serviciul, in care au fost investiti pana acum 5.000 de euro, este cel mai apropiat de modelul site-urilor de anunturi, reusind in acest fel sa acopere toata tara, iar introducerea detaliilor se face chiar de catre vanzatori. Pentru comunicarea cu clientii serviciului exista blogul.

     

    www.casefaraintermediari.ro

    Cel mai nou serviciu de acest fel, lansat pe 13 august, vine cu o abordare high-tech. Fiecare locuinta pusa in vanzare este fotografiata circular cu un aparat special, pentru ca cei interesati sa poata face un tur virtual al camerelor din fata monitorului. Pretul pentru o listare de acest fel este de 99 de lei, iar tranzactiile privesc pentru moment doar piata imobiliara din Capitala. Fondatorul, Valentin Enescu (32 de ani), spune ca din ianuarie serviciul va fi extins prin franciza la nivel national, primul oras pe harta fiind Constanta.

  • MANAGEMENT: Unii prefera sa urce in cariera pe iarba verde de acasa

    Se tot vorbeste despre faptul ca romanii, in special tinerii, vor sa plece din tara cu orice pret. Cu toate acestea, unii se intorc: dupa ce si-au dezvoltat de cativa ani o cariera in strainatate, incep sa isi caute o slujba mai aproape de familie si prieteni. In ultimul an, numarul celor ce s-au intors a crescut.


    In primavara, oamenii de resurse umane de la BRD au participat la Paris la un congres al romanilor care studiaza si lucreaza in Franta, unde au intervievat peste 100 de persoane, cu precadere tineri, interesati in mare parte de revenirea in Romania. La final au fost recrutati in jur de 30 de romani, care acum s-au intors in tara si lucreaza in BRD in departamentele comercial, resurse umane, financiar, risc, IT si audit.

     

    „Atragerea specialistilor romani din strainatate poate fi o solutie win-win pentru firmele romanesti. Ei pot beneficia aici de posibilitatea de dezvoltare personala la standarde similare celor din Occident, fara dezavantajul departarii de familie, prieteni, tara, in timp ce companiile sunt multumite ca au ca angajati oameni valorosi, cu potential, deschisi la schimbare“, spune Florin Luca, director executiv resurse umane al BRD – Groupe Société Générale.

     

    Intoarcerea acasa a celor plecati la studii sau sa-si construiasca o cariera peste granite este un fenomen normal, spun specialistii in resurse umane, iar pozitiile pe care le ocupa in companiile din Romania cei reveniti sunt in primul rand cele foarte specializate, dar si de middle si top management, acolo unde criza de oameni este mare. Tendinta s-a facut simtita incepand cu jumatatea lui 2005, devenind mult mai pregnanta in ultimul an. In primii ani dupa Revolutie au plecat din tara mai ales cei cu specializari tehnice, iar ulterior au inceput sa plece si cei cu alte profiluri – astfel incat inapoierea acasa a ajuns sa se faca in aceeasi ordine. „Unii spun ca «sejurul» celor cu specializari netehnice (finante, marketing) e mai scurt, deoarece e mai greu pentru ei sa se impuna pe o piata hipercompetitiva decat pentru tehnicieni. Dar nu este deloc o regula“, spune George Butunoiu, director general al firmei de recrutare GB Consulting.

     

    Multi dintre romanii plecati afara au observat ca piata romaneasca a evoluat, devenind din ce in ce mai atractiva, iar investitiile din ce in ce mai mari ale companiilor occidentale in Romania fac posibila dezvoltarea unor businessuri cautate de romani pana de curand numai in strainatate.

     

    Anca Georgescu, director de resurse umane al Romtelecom, considera ca din punct de vedere al carierei, experienta din afara tarii mareste optiunile persoanei pe piata fortei de munca, atat in Romania, cat si in afara. „Poti sa devii astfel un candidat pe «piata globala», atuurile fiind adaptabilitatea si flexibilitatea in fata noului, precum si un mod de gandire si de abordare un pic diferit de cel traditional romanesc“, considera ea.

     

    Mai exact, cei inapoiati acasa au avantajul ca s-au obisnuit cu disciplina de corporatie, dar si cu cea civica, daca au stat o vreme indelungata in tari occidentale. „Dupa mai multi ani intr-un astfel de mediu, aceste reflexe se interiorizeaza atat de mult, incat devin ireversibile. Exista si alte avantaje legate (direct sau indirect) de experienta multiculturala, de contactul cu tehnologii si cu metode de lucru noi. Nu in ultimul rand, este avantajul cunoasterii limbilor straine, care da mai multa siguranta de sine“, spune George Butunoiu.

     

    Camelia Cringus, vicepresedinte de resurse umane in cadrul Rompetrol, considera ca tinerii care au urmat oportunitatea de a pleca se pot intoarce acum pentru a arata ca lucrurile se pot face altfel in Romania. „Prin exemplul personal, prin modul in care colaboreaza cu cei din jurul lor, de o varsta apropiata, demonstreaza astfel ca se poate face un pas inainte fara prea multa autoritate formala. Este mult mai rapid. Ei sunt asimilati foarte repede de organizatie, pentru ca au avut curajul sa incerce si au vazut ce este bine. Ii pot ajuta astfel si pe ceilalti sa treaca peste niste bariere“, spune Cringus.

     

    Si Yorgos Ioannidis, CEO al Romtelecom, apreciaza ca experienta – profesionala si personala – este principalul avantaj al acestor persoane. „Acesti oameni au adunat experienta in culturi si medii de business diferite, dar stiu si cum e sa fii roman. Societatea romaneasca se schimba cu rapiditate si vorbim de persoane cu o capacitate de adaptare mare, dovedita“, spune Ioannidis.

     

    Exista insa si dezavantaje care, de regula, sunt legate de frustrarile si de orgoliile celor care decid sa se intoarca in tara. Destul de multi considera ca nu sunt apreciati la justa lor valoare, ca nu li se recunosc meritele, ca nu sunt platiti cat  li s-ar cuveni sau ca nu li se ofera de la inceput cel mai inalt post. „Uneori aceste frustrari ating cote greu de imaginat. De regula, cei care au trait mult timp in strainatate, 3-5-10 ani, chiar mai mult, sunt mult mai realisti si mai rezonabili si au, de multe ori, pretentii mai mici decat cei care au stat mai putin, 3-6-9 luni, un an, sau decat candidati cu experienta similara in Romania, care nu au lucrat niciodata in strainatate“, a constatat Butunoiu.

     

    Un alt dezavantaj, sustine Camelia Cringus, este lipsa continuitatii in timp, pentru cei cu contracte limitate intr-o companie, de 2-3 ani de zile. „Cand se termina un contract si vine altcineva este o problema de continuitate, consecventa si de interes. Persoana vine, isi face treaba si pleaca. Dupa el vine altul care are alta mentalitate, un alt profil, alta personalitate. Toti colegii cu care intra in contact, toate echipele pe care le coordoneaza se schimba – de fiecare data trebuie sa reinceapa o noua integrare. Iar in aceste procese se pierd timp si bani.“

     

    Domeniile in care cei reintorsi lucreaza in Romania sunt in principal constructiile – pe partea de project management, deoarece este un domeniu relativ nou, in care exista putini specialisti, dar si in domeniul bancar – pe partea de creditare, management al riscului, controlling, audit, financial management. „In general sunt adusi pe pozitii de management, deoarece pentru pozitii de executie, salariile nu sunt competitive cu cele din tarile vestice“, spune Ana Ber, consultant la compania de resurse umane Dr. Pendl & Dr. Piswanger Romania.

     

    Firmele ii atrag pe romanii de afara cu salarii mai mari, cu pozitii semnificativ mai inalte decat ar putea obtine in alte tari si cu perspectiva unei evolutii mai accelerate catre pozitiile de top decat ar fi avut in strainatate. „Destul de des, pozitiile sunt sensibil mai bune decat ar fi obtinut in strainatate sau decat ar fi considerat normal pe o piata matura, raportat la profilul profesional al persoanei in cauza. Cu timpul, aceasta suprapozitionare se va diminua; tendinta este de uniformizare cu practicile din tarile cu care ne place sa ne comparam“, sustine George Butunoiu.

     

    Grecii, aproape ca romanii

    La sfarsitul lunii mai, Romtelecom a schimbat intreaga sa echipa executiva. Printre cei cinci manageri care raspund direct catre CEO-ul Yorgos Ioannidis se numara si Anca Georgescu Aladgem (39 de ani), director de resurse umane al companiei. Ea a lucrat inainte aproape noua ani la Coca-Cola HBC in diverse pozitii de management al resurselor umane. In strainatate a lucrat din 2002, intai in Polonia, unde a stat trei ani, iar apoi in Grecia. „Sa lucrez in afara tarii, la momentul respectiv, a fost in primul rand un pas inainte in cariera, insotit de toate beneficiile care decurg de aici. A fost in acelasi timp si o aventura, o ocazie de a experimenta direct culturi diferite, moduri de gandire si comportamente diferite“, spune Anca Georgescu.

     

    Ambele experiente s-au dovedit cu atat mai utile cu cat atat Polonia, cat si Grecia sunt mai dezvoltate din punct de vedere economic decat Romania: „Polonia m-a impresionat prin investitiile serioase in infrastructura, prin seriozitatea oamenilor si prin spiritul religios, profund. Ceea ce cred ca am putea sa invatam de la ei este constinciozitatea profesionala si valoarea lucrului bine facut, faptul ca o intelegere este strict respectata“. In Grecia, spune Georgescu, oamenii au o caldura deosebita si sunt foarte aproape de temperamentul romanesc: „Sunt probabil cel mai bun exemplu de urmat in ceea ce priveste calitatea serviciilor turistice si in abordarea clientilor din mai orice domeniu de activitate, perseverenta in fata unor conditii neprielnice si bucuria de a trai si de a aprecia clipa“.

     

    Revenirea in tara reprezinta un nou pas in cariera si o ocazie de a intelege mai bine o industrie diferita de cea in care a lucrat pana acum. Oferte a avut si din partea altor companii, dar in luarea deciziei a contat si momentul de transformare de la Romtelecom, ca strategie si cultura corporatista, context in care un departament de resurse umane joaca un rol foarte important.

     

    „Mi-a placut si faptul ca CEO-ul a pozitionat de la inceput problematica de resurse umane si climatul organizational ca prioritati“, spune Georgescu.

     

    Un weekend din doua e la Londra.

    „Am plecat din Romania inainte de decembrie 1989. A fost o decizie grea, sa plec departe de familie, de parinti, dar, pe de alta parte, imi dadeam seama ca din punct de vedere profesional si nu numai nu aveam perspective de dezvoltare ramanand aici“, spune Liliana Solomon, actualul CEO al Vodafone Romania.

     

    Solomon a fost una dintre primele femei-manager numite la conducerea unei companii multinationale din Romania. Avea o experienta internationala de 15 ani, dintre care 10 ani in companii din domeniul comunicatiilor. Ultimul job inainte de Vodafone a fost in cadrul Cable & Wireless, la Londra, ca group financial controller, chief financial officer si membru al comitetului executiv. In momentul in care a venit oferta de la Vodafone, a acceptat-o fara nicio ezitare. I s-a parut o sansa „nemaipomenita“ sa lucreze in Romania pentru acest grup multinational. „Mie mi se pare extraordinar ritmul in care a evoluat piata romaneasca incepand cu 1997. Decalajul fata de tarile dezvoltate s-a redus enorm, Romania «a ars» practic multe etape, iar acum este la un nivel tehnologic comparabil cu cel al tarilor dezvoltate“, sustine Solomon.

     

    Acasa se simte si la Londra si la Bucuresti, mai ales ca, de regula, un weekend din doua este la Londra, acolo unde se afla sotul ei. „Nu as schimba nimic. Sunt foarte multumita de cum este viata mea acum. Lucrez intr-o industrie pe care o iubesc si care imi ofera noi provocari si satisfactii, iar pe plan personal am avut sansa de a-mi intalni jumatatea“, spune Liliana Solomon.

     

    Recunoaste ca daca ar fi aceleasi conditii, ar pleca din nou din Romania si nu ar schimba niciunul din pasii care au adus-o in punctul in care este acum. „Majoritatea experientelor au fost foarte interesante si din toate am invatat cate ceva. Am avut sansa sa lucrez cu oameni deosebiti si asta e foarte important“, comenteaza CEO-ul Vodafone.

     

    Ce inseamna patru ani in Franta

    In Franta, Bogdan Braslasu a trait timp de patru ani. Dupa ce un an de zile a studiat acolo, a inceput cu un post de consilier junior in Camera de Comert si Industrie Paris, unde a fost responsabil pentru misiunile de prospectiune comerciala in Europa de Est si Africa de Nord si ulterior responsabil comercial de achizitii si licitatii publice pentru compania Signature. „Schimburile de experienta si deplasarile in Belgia si Anglia din timpul liceului si al facultatii m-au determinat sa aleg un loc de munca afara si in acelasi timp m-au si pregatit pentru acest lucru“, sustine Bogdan Braslasu.

     

    S-a intors pentru ca a considerat ca experienta pe care a avut-o in Franta este valoroasa pentru o companie franceza din Romania. La BRD, dupa perioada de formare, lucreaza ca analist studii in cadrul directiei de analiza si supervizare retea din departamentul de administrare a retelei. Cum l-au ajutat cei patru ani printre francezi? Spune ca se poate adapta mult mai rapid la orice situatie: „Din punctul de vedere al experientei profesionale, in Franta am intalnit oameni mult mai specializati, structura unei companii si rolurile angajatilor fiind bine definite. Dar si piata muncii este mult mai rigida, fiind mai simplu sa evoluezi in cadrul unei companii decat prin schimbarea frecventa a locului de munca“.

     

    In momentul intoarcerii in Romania, a avut in vedere firme franceze care lucrau in domeniile in care avea deja experienta. „Am ales BRD pentru atentia deosebita acordata formarii carierei pe termen lung si posibilitatii de evolutie spre o cariera internationala in grupul Société Générale“. In cazul sau, renumele companiei a fost unul dintre motivele pentru care si-a indreptat atentia catre BRD: „In perioada de formare am avut ocazia de a cunoaste structura bancii, de a avea ca interlocutori directori de departamente si directii din centrala bancii, ce mi-au impartasit din experienta lor. Lucrul intr-o unitate operationala mi-a dezvoltat cunostintele de organizare, proceduri, oferta comerciala“.

     

    Daca ar fi pus in situatia de a o lua de la capat, decizia de a pleca ar fi aceeasi. „Probabil dezvoltarea ulterioara a firmelor din Romania ne va oferi posibilitatea de a evolua in alte tari, spre o cariera internationala“, considera Braslasu.

     

    Cap compas Romania

    Si Rompetrol a inceput sa fie contactata de romani care lucreaza in alte tari si care ar dori sa lucreze aici. Deja de cateva luni lucreaza in Rompetrol cinci astfel de persoane cu experienta internationala, pe partea de business development – in principal pentru activitatea de retail -, in functii de project management, precum si in activitati legate de zona financiara si fuziuni si achizitii.

     

    Vlad Evghenie, program director in cadrul Rompetrol, este unul dintre romanii din strainatate veniti anul acesta in com-panie. El a lucrat cinci ani peste granita, un an in Marea Britanie, doi ani in Italia si aproape doi ani in SUA. In 2000, dupa o scurta cariera in industria IT&C din Romania, i s-a ivit oportunitatea de a lucra timp de sase luni in Marea Britanie, pentru Hewlett-Packard. Dupa aceasta perioada, din cauza legislatiei britanice privitoare la cetatenii extracomunitari, a fost pus in situatia de a-si cauta un alt loc de munca, in alta tara. „Top managementul companiei in care lucrasem mi-a acordat tot sprijinul; am candidat si am fost acceptat pe o pozitie de consultant in Italia. Aici am dezvoltat timp de doi ani businessul de servicii cu valoare adaugata in telecomunicatii al Hewlett-Packard“, afirma Evghenie.

     

    Ulterior si-a dat seama ca, pentru a putea avansa in cariera, avea nevoie de o educatie formala de management. A decis sa urmeze un program MBA la Kellogg School of Management in Statele Unite. La absolvire s-a angajat ca marketing manager la EMC2, companie de servicii, solutii si infrastructura pentru managementul informatiei. „Aici am pus bazele businessului de servicii de consultanta, acumuland experienta inedita de a lucra in regim de start-up in cadrul unei companii mature“, comenteaza Evghenie.

     

    Experienta anilor petrecuti afara inseamna pentru Vlad Evghenie inclusiv crearea unei retele de contacte internationale. De exemplu, inainte de a candida pentru functia actuala a apelat la un coleg de MBA, cu peste opt ani de experienta acumulata in patru grupuri petroliere in Anglia, Argentina, SUA si Nigeria. Acesta i-a oferit informatii esentiale despre industrie in ansamblu, despre Rompetrol si competitie. „Din SUA vedeam Rompetrol ca fiind exact ce-mi doream. Postul ideal pentru mine implica o companie multinationala romaneasca, sa lucrez intr-o industrie noua, sa invat un business de la zero, sa fiu pus in postura de a-mi aplica experienta si cunostintele intr-un context complet nou.“

     

    Din punctul de vedere al afacerilor, in opinia sa, exista cel putin o diferenta majora intre SUA si toate tarile europene in sau cu care a lucrat – iar aceasta tine de modul cum americanii inteleg si promoveaza leadership-ul. In acceptiunea americana, un lider reprezinta o persoana care are o viziune de ansamblu asupra businessului, care stie sa disemineze aceasta viziune pana la cele mai de jos niveluri ale organizatiei si care reuseste sa motiveze angajatii pentru a face ca aceasta viziune sa devina realitate. „Am intalnit putini lideri adevarati in Europa, iar cei pe care i-am intalnit au de obicei o educatie sau experienta in tari anglo-saxone“, spune Evghenie. Pe de alta parte, din punctul de vedere al middle managementului si al nivelurilor de executie, lucrurile in Romania stau la fel de bine sau chiar mai bine decat in alte tari. De exemplu, spune Evghenie, nu a avut niciodata retineri in a cere in companiile romanesti parerea unui analist in legatura cu decizii complexe de business. 

     

    In afara ofertei de la Rompetrol, Vlad Evghenie a mai avut doua – de la o companie de IT&C romaneasca si de la o companie din zona private equity, interesata de un country manager pentru o companie din portofoliul lor. „Nu am fost tentat sa raman in IT&C. Imi doream o schimbare, o industrie pe care sa nu o cunosc. Iar zona de «hands-on company management» in private equity nu reprezenta o provocare pentru mine. In cazul in care nu as fi primit o oferta de la Rompetrol, as fi ramas in SUA si as fi continuat cautarile pentru un job corespunzator in Romania“, spune Evghenie.