BusinessMagazin

Author: adison

  • BIJUTERII: Haute-joaillerie in Place Vendôme

    Dupa cum spunea recent un expert in materie, in Place Vendôme de fapt nu prea vezi bijuterii – ci giuvaieruri, o distinctie din ce in ce mai putin utilizata azi. Firme precum Boucheron, Van Cleef & Arpels, Cartier sau Piaget au, intradevar, produsele de baza – bijuterii care pot fi cumparate pentru sume "modice" (circa 2.000 de euro), dar isi permit (poate tocmai pentru ca produsele de baza se vand atat de bine) sa creeze si giuvaieruri (sau, in franceza, hautejoaillerie), adevarate capodopere din metale si pietre pretioase, unicat sau in serii foarte limitate.

    Acestea demonstreaza ca arta giuvaiergiilor nu s-a pierdut, ca piesele de haute-joaillerie pe care le admiram acum in muzee nu reprezinta o "specie disparuta", ci au supravietuit bine-merci. In Place Vendôme. Si cine sa stie mai bine decat parizienii sa vanda nu numai giuvaieruri, ci poveste, legenda, mister si, evident, un intreg stil de viata sofisticat si elegant, simbolizat de bijuteriile din Place Vendôme. De pilda, clientul care intra in boutique-ul Boucheron si care este fericitul beneficiar al unui tur al locului, poate vedea biroul unde Frédéric Boucheron, faimosul fondator al brandului, isi crea modelele. Sau usa care corespunde unui coridor secret, pentru celebritatile sau nobilii care doreau sa cumpere bijuterii de la Boucheron fara sa afle nimeni.

    Iar la Chaumet, cea mai veche prezenta din Place Vendôme, se poate vizita muzeul marcii, unde sunt expuse cele mai spectaculoase creatii din istoria de peste doua secole a casei. De asemenea, sala coloanelor din cadrul muzeului, pe langa utilizarea inspirata a unor oglinzi bine plasate care o fac sa para nesfarsita, are si o vedere panoramica asupra pietei. Priveliste care l-a cucerit si pe Chopin, care si-a petrecut aici ultimele zile din viata, cantandu-si melancolia la pian.

    Piaget este una dintre prezentele celebre din Place Vendôme, iar anul acesta a facut valuri (si mult profit) cu lansarea gamelor Miss Protocole si Limelight Party II. "Am decis in urma cu 5 ani sa revenim in haute-joaillerie si ne trebuia o tema care sa fie imbibata de ADN- ul Piaget", spune Charles Chaussepied, designerul-sef al bijuteriilor Piaget. "Asa am ales Limelight Party, care aminteste de stralucirea anilor "70-"80, o perioada excelenta pentru Piaget, cand eram prezenti la Monte Carlo si in toate locurile glamour, alaturi de vedete precum Maria Callas sau Pierce Brosnan." Dupa ce anul trecut au epuizat in timp record toata colectia de bijuterii Limelight, anul acesta au revenit cu partea a Piaget este una dintre prezentele celebre din Place Vendôme, iar anul acesta a facut valuri (si mult profit) cu lansarea gamelor Miss Protocole si Limelight Party II. "Am decis in urma cu 5 ani sa revenim in haute-joaillerie si ne trebuia o tema care sa fie imbibata de ADN- ul Piaget", spune Charles Chaussepied, designerul-sef al bijuteriilor Piaget.

    "Asa am ales Limelight Party, care aminteste de stralucirea anilor "70-"80, o perioada excelenta pentru Piaget, cand eram prezenti la Monte Carlo si in toate locurile glamour, alaturi de vedete precum Maria Callas sau Pierce Brosnan." Dupa ce anul trecut au epuizat in timp record toata colectia de bijuterii Limelight, anul acesta au revenit cu partea a doua, de data aceasta pentru o femeie foarte dinamica, o femeie care se simte tanara si nu se teme sa petreaca pana in zori. Anul trecut, designerii de la Piaget au folosit motivul stroboscopului si al sampaniei (pentru a evoca cluburile celebre ale perioadei disco), iar in 2007 au plusat cu bijuterii ce evoca discurile de vinil, zarurile din cazinourile de top si stilul bling-bling (dar high-end) al perioadei rock ‘n’ roll. Intr-o zi si jumatate de la lansare, spune Chaussepied, s-au vandut patru piese de calibru (dintre care si cea mai scumpa a colectiei – un colier cu un smarald imens columbian, de 26 de carate, evocand mesele de joc din Las Vegas, in valoare de 800.000 de franci elvetieni).

    Piaget nu creeaza multe piese de haute-joaillerie (200 in 2007, aproape dublu fata de 2006), dar intentioneaza sa se concentreze mult pe acest segment, iar Charles Chaussepied vorbeste de o alta dublare a numarului in scurt timp. "Fata de nume precum Cartier sau Harry Winston suntem inca foarte mici, dar vrem sa crestem pe aceasta piata", spune Chaussepied. Tot din colectia Limelight Party a anului 2007 fac parte si piese indraznete, mari, precum pandantive batute cu 4.000 de diamante si opale, un inel "misterios" care dezvaluie purtatoarei simboluri ale cartilor de joc precum o cupa din rubin sau o pica de smarald, un colier ambivalent care include un safir albastru de 35 de carate sau un pandantiv in forma unui disc de vinil, din onix si diamante. Este vorba de piese high-end, dar in acelasi timp foarte indraznete, perfecte pentru un club, dar si pentru o serata.

    In toamna acestui an, Piaget a lansat si colectia Miss Protocole, pornind de la ceasul emblema cu acelasi nume. Forma patrata a ceasului este evocata si de inelele masive, in care sunt montate pietre de culori si forme indraznete – safir roz, ametist mov, topaz albastru, diamante albe si rodolit de un roz-flamingo. Partea haute-joaillerie a colectiei este, bineinteles, bazata pe cat mai multe diamante, slefuite si plasate in mod neasteptat. Pandantivul cu diamante sau inelul cu 54 de diamante si un safir sunt printre cele mai spectaculoase elemente ale colectiei. Tot aici e inclus si un ceas Miss Protocole in intregime pavat cu diamante (336 doar pe bratara). "La Piaget folosim mai ales diamante, dar nu ne ferim nici de pietrele colorate atunci cand dorim sa ilustram o idee, cum ar fi smaraldele pentru a evoca atmosfera de cazinou", explica Charles Chaussepied.

    Cititi mai multe articole din PRETUL LUXULUI

  • OROLOGERIE: Ceasuri de la bijutieri

    Aceasta dorinta de a fi luat in serios, de a fi apreciat nu pentru aspectul fizic, ci pentru personalitate si mai ales pentru inteligenta, nu e caracteristica numai sex-symbolurilor, ci si marcilor care, chiar daca au devenit celebre pentru produsele extrem de frumoase, vor sa fie cunoscute si pentru gamele "serioase". Iar in orologerie, "serioase" inseamna "com plicate". In ultimii ani, mai multe firme recunoscute pentru bijuteriile provocatoare de obsesii pentru femei si de atacuri de cord pentru barbati au facut trecerea la orologerie.

    Unele cu mai mult succes, altele cu rezultate mai modeste. Aceste branduri trebuie insa sa lupte din toate puterile pentru a cåstiga credibilitate, fiind categorisite usor dispre t uitor de greii industriei drept marci "fashion" sau "artistice". Van Cleef & Arpels este o marca sinonima cu bijuterii high-end, pentru capete incoronate, aristocratie, sultani, vedete si, in general, oricine cu destul de mult bun-gust si destui bani pentru a achizitiona piese de exceptie. Nu demult, Van Cleef & Arpels s-a lansat si in lumea orologeriei, iar gurile rele (sau doar sceptice) au fost reduse repede la tacere, pentru ca marca aplica aceeasi strategie pentru ceasuri ca si pentru bijuterii – adica mania perfectionismului. Departe de a fi doar niste cesulete burdusite cu diamante si alte pietre pretioase, piesele Van Cleef & Arpels s-au avåntat direct in complicatii in acelasi timp dificile si poetice.

    De altfel, un semn ca perceptiile se schimba a fost foarte vizibil luna trecuta, in cadrul galei Grand Prix d"Horlogerie (cel mai important eveniment de gen din industria orologera elvetiana). Premiul pentru cea mai buna complicatie a fost decernat, spre surpriza sinonim cu manufacturarea de mecanisme complicate high-end. "Van Cleef & Arpels este creator de haute joaillerie, dar nu avem propriile mine si nici nu ne prelucram singuri pietrele pretioase. Acelasi principiu se aplica si in orologerie – noi venim cu know-how in ceea ce priveste designul si produsul finit, iar pe Jaeger- LeCoultre ne bazam pentru a ne furniza cele mai tehnice si mai precise mecanisme". De Quercize spune ca VCA foloseste multe dintre tehnicile din bijuterie pentru piesele orologere – de pilda fildesul si emailul aplicate pe cadranele ceasurilor.

    Un bun exemplu care ilustreaza aceste tehnici este seria Tourbillon Cadran Unique, in patru variante (Cashmere, Paon, Colibri si Paysage de nacre). Cele patru piese au un mecanism cu tourbillon, dar ce atrage atentia este cadranul si aplicarea tridimensionala a emailului, intr-o orgie de culori, dupa cum sugereaza si numele de altfel – casmir, paun, colibri si peisaj de sidef. Toate sunt spectaculoase: cusca tourbillon-ului este situata in dreptul orei 12, pentru a fi totusi vizibila in cadrul paletei de culori, iar carcasa este extrem de sobra, pentru a nu distrage atentia de la cadran.

    Cashmere pune accent pe un albastru adånc, galben, verde, rosu, portocaliu, in contururi de flori luxurioase si frunze carnoase. Paon este, poate, cel mai spectaculos, fiecare pana si fulg al paunului fiind reprezentate minutios, ca intr-o pictura a vechilor maestri. Nici varianta colibri nu e mai prejos – pasarea miniaturala (din safire) parca se opreste pentru o fractiune de secunda din zbor si se sprijina pe indicatorul orar, iar florile de un rosu sångeriu (din rubine) sunt atåt de veridice incåt parca ies din cadran. Paysage de Nacre ar fi fost probabil ceasul preferat al lui Alecsandri, deoarece infatiseaza un peisaj perfect de iarna -inghetat dar totusi vesel, innorat dar in acelasi timp stralucitor.

    Pentru aceasta opera de arta din sidef, artistul parizian de origine rusa Vladimir Makowsky s-a inspirat dintr-o schita japoneza datånd din 1925.

    Dar poate cel mai spectaculos model dintre noutatile prezentate de Van Cleef & Arpels in domeniul orologeriei anul acesta (in afara de Lady Arpels Féerie, bineinteles) este Midnight in Paris (48.000 de euro): cadranul reprezinta harta celesta asa cum e ea vazuta din Paris.

    Mecanismul este unic, corelånd conceptul timpului cu acela al Cosmosului. Midnight in Paris recreeaza harta constelatiilor cu ajutorul unui disc rotitor din aventurina. Mecanismul propulseaza discul care se roteste aproape imperceptibil in cursul unui ciclu de 365 de zile. In fiecare zi, o noua constelatie se dezvaluie gradat privirii purtatorului. Mecanismul e vizibil prin capacul de cristal safir transparent, ca si calendarul care poate fi reglat cu ajutorul unei rotite de pe posteriorul carcasei. De altfel, calendarul este acoperit cu un strat de meteorit – singurul material care contine informatie ce poate explica creatia elementelor din sistemul solar. Astfel, posesorii de Midnight in Paris poarta o bucatica de univers la måna.

    "Universul orologeriei trebuie sa fie extrem de precis. Universul haute joaillerie trebuie sa ofere stralucire, poezie si vise. Cu Midnight in Paris, am dorit sa combinam mecanismele complicate cu un univers masculin poetic. Vom crea piese similare si pentru alte orase", spune Stanislas de Quercize. Alte modele emblematice ale anului 2007 sunt Lady Arpels Papillon (o reinterpretare a faimosului pandantiv al casei), Alhambra Vintage Spirit (Alhambra este numele colectiei vedeta a sezonului la bijuterii), Classique Arpels, Dentelle (inspirat din haute couture) si Fleurette (un ceas haute-joaillerie extrem de elegant si pavat cu multe diamante). Van Cleef & Arpels este, impreuna cu Hermès si Cartier, una dintre marcile sinonime cu luxul veritabil.

    Dar, spune De Quercize, acest lucru nu are neaparat legatura cu preturile. "Nu exista o relatie intre imaginea high-end a casei noastre si preturi. Suntem o casa exclusivista de haute-joaillerie, dar oferim si bijuterii incepånd de la 600 de euro, in linia Sweet Alhambra, iar pretul ceasului de otel PA 49 e de 1.500 de euro. Totul se reduce la tehnica, materiale si munca artizanilor", spune Stanislas de Quercize. Oficialul Van Cleef & Arpels spune ca piata pentru ceasurile complicate de lux este intr-o perioada de crestere exceptionala, astfel incåt casa se va concentra pe acest segment exclusivist.

    Cititi mai multe articole din PRETUL LUXULUI

  • AUTO: Luxul, intre sportivitate si eleganta

    Timpul este cel mai de lux produs pe care poate sa-l aiba cineva. Este infinit, dar limitat. De aceea, un automobil pentru care trebuie sa se astepte cateva luni pana a fi realizat nu poate fi decat un automobil de lux. Indiferent daca este capabil de performante dinamice exceptionale sau ofera un confort desavarsit. Cu toate acestea, multe dintre brandurile considerate de majoritate a fi superpremium si-au pierdut o parte din aura de exclusivitate pe care o aveau odinioara. Ce rost mai are sa ai un Bentley, cand stii ca volumul total al productiei fabricii s-a dublat in ultimii ani? Ce rost are sa ai un Bugatti Veyron – o masina cu peste 1.000 de cai-putere, atunci cand acest model poate fi gasit pe site-urile de internet specializate in comercializarea automobilelor second-hand? Managerii acestor producatori sunt perfect constienti ca odata cu cresterea volumului de vanzari al brandurilor superpremium profiturile companiei vor fi mai mari. Insa detinerea unui asemenea automobil nu va mai putea fi asociata cu cea a detinerii unui titlu nobiliar.

    Raspunsul vine tot din partea constructorilor. In afara asa-numitelor modele de baza, la un anumit interval sau aproape de sfarsitul duratei de viata a modelului, lanseaza editii limitate. Sau versiuni cu performante dinamice vizibil imbunatatite. Asa a procedat Grupul Volkswagen, pro prietarul brandurilor Bentley, Lamborghini si Bugatti. In cadrul unui eveniment special organizat in toamna acestui an inainte de Salonul Auto de la Frankfurt, cel mai mare eveniment de acest gen al anului de pe continentul european, germanii au prezentat noul Bugatti Veyron Pur Sang. Model al carui pret pornea, fara a lua in calcul niciun fel de taxe, de la pragul de 1,4 milioane de euro. De ce este el atat de special? Este asamblat intr-o editie (extrem de) limitata de numai cinci exemplare. Si trebuie subliniat acest lucru, deoarece Bugatti nu a fost prezent in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

    Explicatia a venit tot din partea directorului companiei – vizitatorii Salonului nu se incadreaza in publicul tinta al Bugatti. Evident ca pana in dimineata zilei urmatoare, cand incepea oficial si salonul, toate cele cinci exemplare au fost vandute. Un alt exemplu de marca exclusivista este Ferrari. In 1999, Luca Cordero di Mon tezemolo, seful producatorului italian, decla ra ca Ferrari nu va produce mai mult de 5.000 de unitati anual. In prezent, cadenta de asamblare a automobilelor a crescut la 6.000 de unitati, pe fondul presiunilor tot mai mari din partea clientilor. Cu toate acestea, timpul de asteptare a crescut la doi ani in Statele Unite si chiar la un an si jumatate in Italia.

    Insa timpul de asteptare este pentru cei ce doresc un automobil personalizat si configurat dupa preferinte. Pentru cei ce se grabesc, exista intotdeauna varianta showroom-ului specializat pe modele superpremium, care livreaza imediat aproape orice automobil. Dar unde este exclusivitatea?

    Cei mai interesati de personalizarea masinilor sunt in general clientii din tarile arabe, din intreaga productie Ferrari peste 100 de modele fiind exportate numai in Emiratele Arabe Unite. Alte 150 de unitati iau drumul Chinei, in timp ce 60 se vand anual in Rusia. Dar pe masura ce constructorii clasicii doresc sa se extinda pe noi piete, alte nume noi apar pe Batranul Continent. Astfel, in 2000 si-a facut aparitia un astfel de constructor, Spyker, care avea ca tinta un singur segment – cei cu adevarati pasionati de lux. Prin ce se deosebeste aceasta marca de un Ferrari sau un Bugatti? Are o productie de mai putin de 100 de unitati anual, iar orice automobil comandat implica un timp de asteptare de peste un an. Chiar daca un Spyker nu va oferi performante dinamice exceptionale, automobilul va iesi in schimb cu adevarat in evidenta.

    Legenda Spyker a inceput in 1898, cand doi frati, Jacobus si Hendrik-Jan Spijker din Amsterdam, au construit primul lor automobil de lux echipat cu motor Benz. Dupa izbuc nirea Primului Razboi Mondial, Spyker si-a diversificat productia si s-a aliat cu Dutch Aircraft. Compania rezultata dezvolta gama existenta si incepe si productia de avioane. In timpul razboiului Spyker a fabricat aproape 100 de avioane de vanatoare si 200 de motoare pentru acestea. Odata cu debutul asamblarii de avioane, a fost adoptata si noua emblema a companiei, in forma elicei unui avion si motto-ul „Nulla tenaci invia est via“ („Pentru cei curajosi, nu exista cale de netrecut“).

    Cititi mai multe articole din PRETUL LUXULUI

  • DESIGN: Meissen in trei secole de portelan

    "Stiti acele papusi de portelan cu umerii goi si reci, cu gaturile si bratele indreptate inainte si fabricate din exact acelasi portelan ca si restul trupului. Au parul vopsit in negru lasat pe spate in valuri si ochi patrunzatori de portelan care sunt mult prea mari si mult prea negri. Iar faldurile rochiilor lor, tot de portelan, se infoaie ca si cum ar fi din puf, dar daca le atingi, sunt reci si tari. Sonia era exact asa!“ (Papusa de Portelan, Lev Tolstoi)

    „Aceste portelanuri asiatice erau vanate de colectionari din Europa atat de mult incat au devenit nu numai extrem de scumpe, dar si foarte greu de gasit“, explica Jeanette Toohey de la Cummer Museum of Art & Gardens din Jacksonville, care gazduieste o colectie impresionanta de portelanuri din secolul 18. China a fost si este faimoasa pentru portelanurile sale, un material usor si durabil in varsta de peste un mileniu.

    Cu toate acestea, multa vreme, pentru europeni, secretul prepararii portelanului a ramas la fel de tangibil ca transformarea metalului ordinar in aur. 1708 a fost anul in care secretul de fabricatie a fost descoperit si in Europa. Un tanar chimist pe nume Johann Friedrich Bottger, sub directa indrumare a lui August cel Puternic, a inventat reteta si a creat prima piesa de portelan europeana. Atelierul Bottger a fost stabilit la Meissen, un orasel de langa Dresda, care, de 300 de ani, este sinonim cu portelanurile europene.

    Timp de aproape trei secole, compania a fost cunoscuta sub numele de Staatliche Porzellan-Manufaktur Meissen si a creat servicii de masa din ceramica si figurine decorative care acum fac parte din cele mai cautate colectii de portelanuri ale secolului 18, piese lucrate pe comanda pentru familiile regale si pentru castelele lor opulente in stil baroc sau rococo. Daca reteta (cuart, feldspat si caolin) a ramas in mare aceeasi, procedeele de fabricare au tot evoluat de-a lungul timpului.

    Astazi, de exemplu, Meissen poate produce portelan in 10 mii de nuante diferite, conferite de oxizi de metale amestecati manual in compozitia materialelor de catre cei 600 de artisti-angajati ai companiei. Una dintre cele mai copiate nuante Meissen este „blue onion“, acel ton de albastru creat chiar de Frederick Bottger care a ajuns sa fie un fenomen in lumea portelanurilor (i se mai spune si „onion pattern“). Specialistii banuiesc ca acesta s-a raspandit asa de mult pentru ca este o combinatie foarte proaspata de albastru si alb, atat de simpla si totusi foarte complexa in tonuri.

    In afara de cele 150 de mii de portelanuri pe care Meissen le are in repertoriu, exista si piesele „tinere“, unele dintre ele copii dupa figurine asiatice, altele figurine chinezesti adaptate la cultura europeana – busturi sau suprafete bidimensionale. Si, desi preturile au scazut destul de mult odata cu producerea lor in Europa, Meissen si-a pastrat standardele. Pretul celei mai ieftine figurine pictate incepe de la 1.000 de euro. Un serviciu de masa cu 5 piese costa intre 450 si 4.500 de euro, in functie de complexitatea modelului. De fapt, Meissen a recunoscut chiar ca nici macar nu isi doreste sa intre in competitie cu portelanurile produse in masa si asta in principal pentru ca se defineste ca fiind mai degraba o companie din lumea artei – arte decorative, arte fine, arte aplicate.

    Anul acesta, Meissen a anuntat lansarea mai multor colectii limitate (la 25, 50, 75 sau 100 de exemplare). Una dintre cele mai interesante este Bottgersteinzeug celebrarea aniversarii de 300 de ani de la crearea „aurului alb“. Dintre piese se remarca masca de tigru a lui Max Esser si camilele-figurine ale lui Erich Hosel. Complet noua este oglinda „Four Elements“ de Silvia Klode – apa, aer, pamant si foc.

    80 de mii de dolari pentru o piesa de serie

    Doris Duke (1912-1993) a fost probabil una dintre cele mai bogate femei din lume si totusi atat de putin extravaganta. Singura sa slabiciune au fost portelanurile pe care le puteai vedea la tot pasul in casele sale – la Duke Farms, in Hillsborough, la Shangri La, in Honolulu, la Rough Point, vila gotica din Newport, sau Park Bernet din New York. Duke iubea figurinele. Avea colectii intregi din China, Japonia, Franta si Germania. In plus, iubea florile, motiv pentru care a achizitionat un serviciu de masa floral Meissen din 1770 – doua supiere rotunde, 6 supiere ovale de marimi diferite, 13 farfurii in forma de frunza, 4 solnite, 2 zaharnite, 4 boluri, 5 sosiere, 17 farfurii de supa, 7 farfurii de desert si 40 de farfurii pentru cina. La „numai“ 80.000 de dolari.

    „Ceea ce este cu adevarat minunat este ca serviciul floral este intr-o forma aproape perfecta“, spune Jody Wilkie, curatorul-sef al departamentului de ceramica si sticla de la Christie’s. Piesele sunt albe, cu margini zimtate si pictate in albastru si auriu. Fiecare are un buchet de lalele, trandafiri, floare de nu-ma-uita, crizanteme, floarea-soarelui si flori de camp, pictat cu o precizie care frizeaza perfectiunea. Dar acest model nu este unul special. „Piesele rare Meissen au motive speciale: panglici, insecte, pasari sau animale exotice. Florile sunt pentru colectiile de serie. Portelanurile cu motive speciale ajung la preturi mult mai mari“, explica Michele Beiny, experta in portelanurile europene din secolele 18 si 19.

    Beiny se afla deja la a treia generatie de experti in tot ceea ce inseamna Meissen. La Winter Antique Show din ianuarie anul acesta Beiny a expus si un serviciu rar, cu animale, fructe si pasari pe un fundal albastru care imita solzii de peste. „Se stie despre el ca a fost facut cadou de catre Frederic cel Mare unuia dintre generalii sai in 1760“, povesteste Beiny. „Lui ii placeau modelele cu solzi. Si exista doar doua astfel de servicii. Unul este in posesia mea, iar celalalt se afla in patrimoniul statului.“

    Lucrul cu portelanul este foarte diferit de lucrul cu lemnul sau metalul, scria Robert E. Rontgen in „The Book of Meissen“ (1984).

    „Totul trebuie sa fie putin exagerat, pentru ca materialul se micsoreaza cu o sesime dupa uscare. In plus, smaltul defineste contururile si profilele. Multi sculptori faimosi au incercat sa lucreze cu portelanul, dar foarte putini au reusit.“ Dupa parerea lui Beiny, Kandler a fost cel mai bun. „Nu numai ca era obsedat de detalii, dar a fost si primul, cel mai versatil si a si trait mult.“ Dintre operele sale, Metropolitan Art Museum detine o pereche de lei „glazurati“ in alb (fiecare lung de aproape un metru).

    Manufactura de portelan Meissen este deschisa vizitatorilor.

    Cititi mai multe articole din PRETUL LUXULUI   

  • TURISM: Jurnalul de vacanta

    Conceptul dupa care functioneaza astfel de cluburi este simplu: compania care detine clubul achizitioneaza sau construieste proprietati in cele mai in voga destinatii, iar pasionatii de turism care vor sa-si petreaca vacanta de fiecare data in alt loc platesc o taxa prin care achizitioneaza dreptul la cateva zile intr-una dintre proprietatile clubului si uneori chiar cumpara o parte din casa. Intr-un cuvant, la pretul unei singure case cumperi mai multe sau, mai bine spus, dreptul de a locui in mai multe case.

    Principiul care se afla la baza acestor cluburi nu este nici pe departe nou. Compania aeriana NetJets (care din 1998 este detinuta de Warren Buffet) a fost cea care a realizat in anii ‚‘80 ca poate reduce costul detinerii unui avion si a inceput sa promoveze ideea de proprietate fractionara in cazul avioanelor. NetJets a demonstrat ca si cei care au multe milioane de dolari in cont sunt interesati de acest tip de proprietate. Ideea a fost preluata de catre dezvoltatorii imobiliari si jucatorii de pe piata turismului, care initial au introdus conceptul de „time-share”.

    Bob Trotta este unul dintre cei mai vechi developeri de pe piata si detine Palm Beach Club din Tenerife, construit in 1983, cea mai veche operatiune time share din lume, 9.000 de familii detinand peste 15.000 de saptamani. Insa, in ultimii ani, conceptul de time share a devenit sensibil din cauza managementului precar al unora dintre proprietati si a fa li mentului unor jucatori de pe piata. Cel mai recent si rasunator a fost cazul companiei americane Tanner & Haley, care si-a declarat falimentul anul trecut, lasand in urma sute de membri care se lupta in justitie pentru a primi cel putin o parte din taxele platite.

    Insa piata a reactionat si antreprenorii au tintit mai sus cu un produs reinventat si redenumit. Proprietate fractionara este termenul upmar ket pentru astfel de proprietati. Proprietatile oferite variaza de la un palazzo de secol 15 in inima Florentei la o vila in Toscana si cabane de schi in Aspen. In plus, cei care promoveaza astfel de produse au conceput pachete care vand un stil de viata, o incursiune in modul in care traiesc aristocratii locului. David Burden, fondatorul si directorul executiv Timbers Resorts, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata, spune ca proprietatea trebuie sa se incadreze in cateva linii extrem de importante. „Daca este vorba despre o cabana de schi, accesul la partie trebuie sa fie facil, iar o vila la mare trebuie sa aiba vedere la cea mai buna plaja. Daca nu indeplinesti aceste con dit ii, nu ai nicio sansa.” De exemplu, Palazzo Tornabuoni, palat de secol 15 in centrul Florentei: de pe terasa aflata pe acoperis se poate admira panorama intregului oras, interiorul este decorat cu opere de arta (o statuie baroca a zeitei Diana creata de Gherardo Silvani, evaluata la 2 milioane de euro si un semineu creat de maestrul Giacomo Raffaelli in secolul 18), podele din marmura, seminee din piatra, fresce, inclusiv cele realizate de Ciampelli in secolul 16.

    Pentru 319.000 de euro plus taxe anuale, proprietarul are acces trei saptamani pe an la oricare dintre cele 11 apartamente din cladire, sejurul putand fi prelungit in functie de disponibilitate. In plus, membrii clubului traiesc viata unui nobil din Florenta: au acces preferential la muzee, inclusiv la Coridorul Vasari din Muzeul Uffizi, la gradinile private si la colectiile de arta, excursii la podgoriile detinute de unul dintre investitori si serviciu concierge non-stop.

    Cititi mai multe articole din PRETUL LUXULUI

  • GASTRONOMIE: Experiment

    Un francez la Bastilia

    Jean Clauteaux este director general al L’Oréal Professionnel Romania. S-a nascut in Venezuela, a fost cautator de aur in Amazonia si a practicat jurnalismul in Franta. S-a mutat in Romania de un an impreuna cu familia sa. Vorbeste despre bucataria franceza ca un connaisseur.

    La fel si despre noua linie L’ Oréal Professionnel, „sweet gourmet“. „In bucataria frantuzeasca vocabularul este foarte important. Fiecare fel de mancare este prezentat detaliat, definindu-se. Iar in meniu se vad secvential etapele de lucru ale chefului“, explica Jean Clauteaux, deschizand meniul restaurantului La Bastille. In viziunea sa gastronomia franceza se joaca mult cu antagoniile dulce/sarat, rece/cald, salate/carne, fructe/carne.

    „Este o bucatarie foarte ludica si deschisa catre noi ingrediente.“ Spre deosebire de bucataria romaneasca, in Franta nu se amesteca totul in farfurie. „Fiecare ingredient este lasat sa se vada. Se compune foarte mult pe o anumita tema, dar se pastreaza autonomia ingredientelor. Nu este o bucatarie matematica, dar este foarte organizata. Aromele trebuie sa se amestece in gura, nu neaparat si vizual“, explica Clauteaux.

    Managerul de la L’Oréal nu si-ar putea imagina Franta fara branza, caci „exista cate un fel de branza pentru fiecare zi din an. Branzeturile sunt pasiunea mea, ca si asociatiile dintre branza si vin. Se obtine o reactie chimica si se nasc variatiuni foarte interesante de gust“. Cantitatea este foarte importanta atunci cand vorbim despre meniurile fran t uzesti. De altfel, acestea cuprind mai multe etape, asa cum ar fi „mise en bouche“, antreu, fel principal (sau „plat“), „plat de résistence“, salata, branza cu vin, desertul, fructe (obligatoriu), cafea sau ceai (cu putin desert) si digestiv. „De obicei in Franta restaurantul si hotelul sunt foarte aproape unul de altul si este de inteles dupa o masa asa de lunga“, glumeste managerul francez.

    Si cum doar un pranz poate dura cateva ore, era imposibil ca in Franta sa nu se faca afaceri la restaurant. „In Romania masa inseamna placere, se mananca linistit, fara discutii de afaceri. La noi se mananca si se semneaza contracte. Exista un intreg ritual, iar pranzul este un loc comun pentru business.“ Jean Clauteaux marturiseste ca pe vremea cand era director comercial in Franta, avea intalniri la masa care costau mai mult de 3 mii de euro.

    „Acolo anual se face un buget pentru mesele de business. Eu am pierdut 10 kilograme de cand am venit in Romania, fara niciun efort. Asta pentru ca aici nu se mananca foarte mult si nu prea se fac afaceri la masa.“

    Obiceiurile legate de sarbatorile de iarna inseamna pentru francezi mai degraba „un soin spécial“. Adica nu sunt neaparat servite feluri de mancare traditionale. Dar mesele festive si mancarurile sunt mult mai elaborate. Si dureaza mai mult decat de obicei. Managerul francez se declara indragostit deja de Romania si ii plac aproape toate mancarurile traditionale de la noi.

    „Toata echipa mea este formata din romani si am fost invitat la masa. Imi place foarte mult mamaliguta cu smantana, imi plac sarmalele in foi de vita si mancarurile preparate pentru Craciun. Ciorba de burta este exceptionala. Aveti o bucatarie simpla, fara lucruri sofisticate, dar e foarte naturala si sanatoasa.“

    Jean Clauteaux recunoaste ca nu prea a frecventat restaurantele cu specific francez din Bucuresti, pana acum ajungand doar in localurile cu specific international. Despre meniul La Bastille spune ca se bazeaza pe retetele din sudul Frantei. A ales pentru cina „Duo de carpaccio de saumon et de sandre…“, dar recomanda si combinatiile dulce/sarat ale salatei „Mesclun“ cu andive, feta si mere.

    Ca fel principal managerul a ales „Foie gras poêlé sur du pain d’épices“, unul dintre cele mai cunoscute nume din meniurile frantuzesti.

    Cititi mai multe articole din PRETUL LUXULUI

  • GED intra in actionariatul Happy Tour

    "De doua lucruri sunt sigur: ca voi ramane directorul agentiei si ca voi avea mai multi bani sa dezvolt proiectele", spune Nicolae Demetriade, directorul Happy Tour, fost director al TAROM. Demetriade spune ca a negociat cu mai multe fonduri de investitii (trei la numar), precum si cu un investitor strategic (un mare touroperator strain) si a decis acceptarea GED in actionariat. "Am convingerea ca GED va sustine accelerarea planului de dezvoltare a companiei fondata de noi acum mai bine de 10 ani, in acest sector care devine din ce in ce mai competitiv, atat la nivel national, cat si la nivel international", spune Demetriade, care este increzator in planurile GED de a intari echipa de conducere a companiei si de a integra in consiliul de administratie experti in domeniu.

    Robert Luke, director general GED, a declarat ca a pariat pe acest sector datorita cresterii explozive a acestuia din ultimii ani si datorita cresterii economiei romanesti, care atrage in tara multe companii multinationale in paralel cu dezvoltarea companiilor nationale. "Toate aceste companii se confrunta tot mai mult cu necesitatea gestionarii cerintelor de turism, din ce in ce mai sofisticate", a declarat, intr-un comunicat, Robert Luke.
    Happy Tour este, din punct de vedere al cifrei de afaceri, cea mai mare agentie de turism din Romania si estimeaza pentru 2007 o cifra de afaceri de 47 milioane euro, obtinuta predominant din turism de afaceri.
    Fondul de investitii spaniol GED Eastern Fund II, cu resurse in valoare de 150 milioane de euro, a fost infiintat in aprilie 2005 si are deja patru participatii in Romania, la companiile Rosegur (fostul Dragon Star Guard), Romanian Real Estate Partners, un joint venture cu Warburg Pincus, la Dasimpex Khan si la compania de produse lactate Fama.

    Comunicatul de presa al GED il puteti accesa aici

    Mai multe despre povestea afacerii Happy Tour si planurile de dezvoltare ale companiei puteti afla din numarul 163 al BUSINESS Magazin care apare pe piata miercuri 19 decembrie

  • Bucuresti, locul 7 pe lista retailerilor

    Destinatia preferata este Rusia – 12% dintre retaileri au declarat ca vor sa se extinda in Rusia, urmata de Cehia – 10%, apoi Romania 8%. Alte tari prezente pe planurile de dezvoltare ale retailerilor sunt Slovenia 7% si Etonia 7%.

    Conform studiului, Europa de Est ofera cele mai bune oportunitati de afaceri in urmatorii 5 ani – au declarat majoritatea retailerilor (39%). Urmeaza Europa centrala (36%), Europa de Vest si de Nord (30%), in timp ce Europa de Sud se situeaza pe ultimul loc cu 12%.

    Gasiti atasat studiul Cushman & Wakefield

  • Scadere generalizata la bursa

    Valoarea tranzactiilor de pe piata principala a fost sustinuta in principal de transferarea titlurilor SIF-urilor, care au insumat peste 11 milioane euro in sesiunea de joi. Indicele BET-FI a pierdut 1,5 procente, coborand sub pragul de 80.000 de puncte. Cea mai mare scadere fiind inregistrata de SIF 3 Transilvania, un minus de 2,5%, iar cea mai tranzactionata societate de investitii financiare a fost SIF 2 Moldova, cu un total de aproape 3 milioane euro. Indicele BET a cazut 0,8%, iar BET-C, indicele compozit, a pierdut 1,2 procente.

    In sesiunea de astazi au intrat la tranzactionare si obligatiunile municipale emise de Primaria Bacau, in valoare totala de circa 10 milioane euro, urmand ca maine sa inceapa tranzactionarea si obligatiunile emise de municipalitatea Targu-Mures, in valoare de 5,5 milioane euro. Pe piata obligatiunilor s-au inregistrat tranzactii in valoare de 0,4 milioane euro cu certificatele emise de Banca Comerciala Romana. Obligatiunile BCR s-au tranzactionat la un pret cu 2,3% mai mic decat valoarea de referinta de 100 de lei.

  • Romstal cumpara nr. 2 din Serbia

    Cu o cifra de afaceri estimata la sfarsitul anului 2007 de peste 23 milioane euro, Doming d.o.o. are acoperire nationala prin reteaua de distributie dezvolata pe intreg teritoriul sarb: magazinele partenere acopera 70% din teritoriul Serbiei – 20 de puncte de vanzare comercializeaza exclusiv produsele firmei Doming, si alte 40 de magazine comercializeaza si produse de profil ale altor firme producatoare. Reteaua proprie este formata din 9 magazine localizate in principalele orase din Serbia – 3 in Belgrad si cate unul in Nis, Novi Sad, Cuprja, Pozarevac, Loznica, Pojega. La aceste magazine se adauga si un centru logistic in Simnovci, aflat la 30 km de Belgrad.
    Romstal, vizeaza pozitia de lider de piata in comercializarea echipamentelor de instalatii pentru constructii intre companiile multinationale din Europa de Est, declara Enrico Perini, director dezvoltare Romstal.

    Povestea afacerii Romstal