Author: adison

Sergentul Ben Glaudi, comandantul unitatii mobile de criza din cadrul politiei din New Orleans, Louisiana, isi petrece cea mai mare parte a unei zile de munca pe strazile ravasite de inundatii ale orasului, incercand sa-i convinga pe oameni sa nu se sinucida. Intr-una din ultimele zile, cand se afla in cartierul francez, micul echipaj al lui Glaudi a fost pus la incercare de un barbat care s-a avantat direct in curentii repezi ai fluviului Mississippi, tragand nadejde ca se va ineca.  Si in vreme ce vartejul ameninta sa-l traga la fund, barbatul si-a folosit totusi ultimele puteri ca sa se lupte cu politistii. Refuza sa fie salvat. „A spus ca a pierdut totul si ca nu mai voia sa traiasca“, povesteste Glaudi. Barbatul a fost consiliat de unitatea de criza dupa ce a fost scos din apa impotriva dorintei sale. Dar altii nu au fost asa de norocosi.  „Nu exagerez cu nimic, asta e adevarul-adevarat“, spune Glaudi. „Lucrurile astea vin peste mine in cascada. Oamenii pur si simplu nu mai sunt capabili sa se descurce cu situatia de aici.“

New Orleans trece prin ceea ce pare a fi aproape o epidemie de depresie si tulburari de stres posttraumatic, una caracterizata de expertii in sanatatea psihica ca avand o intensitate rar vazuta in SUA. Si asta contribuie la o rata a suicidului pe care autoritatile locale si de la nivelul statului spun ca este aproape tripla fata de ce era cu 10 luni in urma, cand uraganul Katrina a nimicit totul.

Ca incercarea sa fie si mai grea, sistemul local de medicina psihiatrica aproape ca a intrat in colaps, iar acum dirijeaza o mare parte din solicitarile venite din partea localnicilor cu tulburari emotionale catre politisti. Glaudi spune ca unitatea pe care o conduce are de-a face cu 150-180 de cazuri de persoane cu tulburari in fiecare luna.

Jeffrey Rouse, legistul adjunct din New Orleans care se ocupa de cazurile psihiatrice, spune ca rata anuala a suicidului in oras era de mai putin de noua cazuri la 100.000 de locuitori inainte de uragan. A crescut pana la o rata de peste 26 de cazuri la suta de mii de locuitori in lunile de dupa Katrina.

In timp ce anul acesta au fost inregistrate oficial 12 cazuri de suicid, el si Kathleen Crapanzano, directorul biroului pentru sanatate psihica al statului Louisiana, spun ca numarul real este cu siguranta mult mai mare, din cauza multor decese auto-provocate care raman oficial neelucidate sau au fost gresit catalogate drept accidente. „Amploarea acestui dezastru este fara precedent“, spune Charles Curie, administratorul oficiului federal pentru abuz de medicamente si servicii medicale psihiatrice. „Motivele noastre de ingrijorare s-au inmultit pentru ca abuzul de medicamente si nevoia de consiliere psihiatrica s-a ridicat la cote cu care nu ne mai confruntaseram.“

New Orleans e orasul in care mii de oameni traiesc in mijlocul ruinelor care se intind pe kilometri, unde vibratia vietii poate fi gasita numai de-a lungul fasiilor de pamant de langa Mississippi. Gunoiul se aduna in gramezi, rata criminalitatii a luat-o in sus si Garda Nationala s-a intors in oras, patruland pe strazile despre care departamentul local de politie a recunoscut ca nu le poate controla. Amintirea mortii e peste tot, iar bilantul suferintei devine acum evident.

Gina Barbe a scapat din calea uraganului refugiindu-se in casa mamei ei de langa lacul Pontchartrain si spune ca plange aproape in fiecare zi de atunci. „Am crezut ca ma pot descurca cu furtuna si m-am descurcat – dar ceea ce a venit dupa ma omoara“, spune Barbe, care a lucrat in turism inainte de uragan. „Cand conduc prin oras, trebuie sa trag pe dreapta, sa plang in hohote. Nu pot sa merg cu masina prin orasul asta fara sa plang.“ Medicii si cercetatorii spun ca multi oameni care nu sunt intr-un pericol iminent de suicid isi vad cu toate acestea vietile marcate de gradul scazut – dar persistent – de tristete, deznadejde si afectiuni cauzate de stres. Amploarea lor trece dincolo de tulburarile provocate de atacurile de la 11 septembrie si de atentatul din Oklahoma (1995, cel mai grav atentat terorist din SUA pana la 9/11, cu 168 de victime – n.r.), spune Curie. Trece si dincolo de uraganele Andrew, Hugo si Ivan. „Am fost implicati mai mult si cu o intensitate mult mai mare in acest dezastru decat in cele precedente“, spune el.

Glaudi, care are experienta in managamentul de criza, insa nici un fel de pregatire medicala, se intoarce la sfarsitul fiecarei zile in cartierul lui devastat si doarme intr-un container pus la dispozitie de guvern chiar in fata a ceea ce a fost odata casa lui.

„Mergi si tot ce vezi de jur-imprejur sunt numai ruine, ruine, ruine“, spune el. Si asta e o mare parte a problemei, spun si expertii: locuitorii din New Orleans sunt traumatizati de fiecare data cand se uita in jur.

„Aceasta este o trauma care nu a durat 24 de ore si apoi sa treaca“, spune Crapanzano, directorul biroului pentru sanatatea psihica al statului Louisiana. „Si o tine tot asa.“ Statul Louisiana estimeaza ca orasul a pierdut mai mult de jumatate din psihiatri, asistenti sociali, psihologi si alti angajati din sistemul de sanatate psihica, multi dintre acestia mutandu-se dupa uragan.

Si, potrivit asociatiei spitalelor din Louisiana, mai sunt cel mult 60 de paturi pentru pacientii cu afectiuni psihiatrice in cele sapte spitale ale orasului. Inainte erau 550 de paturi in 37 de spitale din zona metropolitana. Din cauza lipsei clinicilor de specialitate si a serviciilor conexe, pacientii cu tulburari grave ajung in camerele de garda ale celor cateva spitale private, unde zac cateodata. Multi pacienti mai saraci erau dependenti de un mare spital public, Charity Hospital, dar acesta a fost inchis dupa uragan in ciuda protestelor reprezentantilor corpului medical – care spun ca acum cladirea este intr-o stare buna. „Big Charity“, dupa cum ii spuneau localnicii, avea locuri pentru 100 de pacienti cu afectiuni psihiatrice si putea, la nevoie, sa-si mareasca capacitatea.  

„Cand nu ai un loc spre care sa directionezi valul oameni cu simptome de schizofrenie, ghici ce se intampla? Fortele de ordine va trebui sa aiba grija de asta“, spune Rouse, legistul adjunct. „Cand departamentul de politie este nevoit sa faca munca sistemului de sanatate psihiatrica, este o situatie din care toata lumea pierde.“

„Cand familia celui decedat vine la mine, la biroul legistului, este o infrangere. Statul are obligatia morala sa reinstituie acest sistem“, adauga el.  Glaudi si altii spun ca unii dintre oamenii care se confrunta acum cu probleme emotionale nu au avut nici un antecedent asemanator in familie. Simptomele trec barierele economice sau rasiale; viata in New Orleans este dificila si chinuitoare pentru toata lumea. Susan Howell, politolog la Universitatea New Orleans, a condus recent un studiu cu cercetatori din tot statul Louisiana ca sa vada cum se descurca oamenii din oras cu viata de zi cu zi. Ea mai facuse un studiu similar in 2003. „Simptomele de depresie s-au dublat, cel putin, dupa Katrina“, spune ea. „Sunt simptome posttraumatice clasice. Oamenii nu pot sa doarma, sunt iritabili, simt ca totul presupune efort si sunt tristi.“

Studiul a fost efectuat in martie si aprilie si a inclus 470 de repondenti care traiau in case sau apartamente. De vreme ce nu locuiau in containere oferite de guvern, e de presupus ca acestia erau printre cei mai norocosi. Jennifer Lindsley, care are o galerie de arta, simte si ea durerea lipsei prietenilor. „Cand nu poti da de oameni pe care-i cunosteai, ramai cumva golit“, spune ea. „Si cand incerci sa le explici asta oamenilor din alte orase, iti zic: «Toata lumea a trecut peste asta, treceti si voi. Ne pare rau ca s-a intamplat, dar asta e. Mergeti mai departe».“

Unii oameni au decis ca ar fi mai bine sa plece numai din cauza starii de spirit din oras. „Sunt foarte constient de aerul de depresie difuza care patrunde in toata zona“, spune Gayle Falgoust, un profesor pensionar. „Plec dupa luna asta. Ma ingrijoreaza sa traiesc in aceasta depresie tot timpul. Ma tem ca o sa-mi afecteze sanatatea. Stiu ca miscarea o sa-mi imbunatateasca starea.“ Prietena lui Falgoust, Alicia Soto, nu pleaca din New Orleans, dar intelege de ce ideea prinde la altii.

„Va zic eu, nu se poate sa uiti de Katrina“, spune Soto. „Tot timpul cate ceva iti aduce aminte de ceea ce s-a intamplat aici. Incerci sa nu te gandesti la lucrurile astea, dar sunt tot timpul in mintea ta.“

Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica