Author: adison

  • Doi investitori, interesaţi să preia 30% din Avrig 35 de la lichidatorul averii lui Wasendorf

     Wasendorf deţine o participaţie minoritară de 30% la Avrig 35, două părţi exprimându-şi interesul pentru preluarea acţiunilor, a declarat Michael Eidelman, lichidatorul judiciar care se ocupă de valorificarea activelor omului de afaceri în vederea desbăgubirii clienţilor şi creditorilor fraudaţi.

    Avrig 35 se numără printre multitudinea de afaceri finanţate de Wasendorf cu fondurile de 215,5 milioane de dolari sustrase de la clienţii casei de brokeraj deţinută de acesta, Peregrine Financial Group.

    Peregrine s-a prăbuşit anul trecut, după o tentativă de sinucidere a lui Wasendorf, care şi-a mărturisit faptele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurobank, Alpha, National Bank of Greece şi Piraeus licitează pentru preluarea Hellenic Postbank

     Termenul limită pentru depunerea ofertelor este marţi, iar acordul de vânzare trebuie încheiat până luni, 15 iulie, potrivit condiţiilor convenite de guvernul elen cu Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, transmite Bloomberg.

    Hellenic Postbank, a cincea bancă din Grecia după active, a primit o recapitalizare de 4 miliarde euro de la stat după ce a separat activele neperformante de operaţiunile viabile.

    Banca are depozite de 12 miliarde euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EnergoBit sistează dezvoltarea de proiecte fotovoltaice, după modificarea legislaţiei

     “Percepţia noastră este că prin noua legislaţie se doreşte stoparea unor astfel de investiţii. Noi nu ne putem opune. Sunt riscuri prea mari”, a afirmat Gadola.

    El a mai spus că EnergoBit intenţiona să dezvolte mai multe parcuri fotovoltaice, puse acum “pe hold, dar fără mari speranţe”, şi că va căuta alte oportunităţi în România.

    Guvernul acordă producătorilor de energie regenerabilă un ajutor sub forma certificatelor verzi. În luna iunie Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, amânarea, în perioada 1 iulie 2013-1 ianuarie 2018, a unui număr de certificate verzi, în funcţie de tehnologia folosită la producerea electricităţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • KazMunaiGaz vrea să se extindă agresiv în Europa, folosind ca rampă Rompetrol Rafinare

     “Ne extindem pe plan internaţional, de la sondă la volan”, a declarat prim-vicepreşedintele KazMunaiGaz (KMG), Daniyar Berlibayev, într-un interviu acordat Financial Times la Astana.

    KMG a devenit principalul vehicul al statului kazah, în campania de a-şi asigura o mai mare influenţă asupra industriei locale a hidrocarburilor.

    Expansiunea rapidă a companiei reflectă ascensiunea “naţionalismului resurselor” în rândul marilor state producătoare de petrol în ultimul deceniu, pe fondul creşterii preţurilor odată cu cererea tot mai ridicată din Asia, notează FT.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Wizz Air a lansat o nouă rută din Cluj-Napoca spre Tel Aviv

    “Suntem foarte bucuroşi să introducem astăzi 3 noi rute în reţeaua de zbor şi să conectăm Israelul de două noi ţări. După succesul zborurilor  din Tel Aviv spre Budapesta şi Bucureşti, lansate încă din decembrie 2012, ne aşteptăm la acelaşi entuziasm din partea consumatorilor noştri privind noile servicii din Tel Aviv spre Vilnius, Katowice şi Cluj Napoca. Alături de tarifele accesibile Wizz Air, aceste destinaţii vor fi foarte populare în comunitatea israelită ce călătoreşte în Europa. Suntem încrezători că Tel Aviv va beneficia de numărul mare de turişti care va vizita Israelul în timpul anului”, a declarat Daniel de Carvalho, corporate communication manager Wizz Air.

    „Zborurile pe destinaţia Tel Aviv sunt o premieră pentru Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, înscriindu-se astfel în strategia noastră de dezvoltare a reţelei de rute. Această destinaţie oferă posibilitatea călătoriilor turistice, dar va consolida şi legăturile de afaceri între Transilvania şi Israel. Avem convingerea că destinaţia Tel-Aviv va avea popularitatea celorlalte rute operate de Wizz Air de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca”, a declarat David Ciceo, director general al aeroportului din Cluj-Napoca

    Operatorul aerian estima în luna mai că va transporta peste 3,3 milioane de pasageri în acest an, din care peste 1,8 milioane de la aeroportul din Bucureşti. Wizz Air are 12 aeronave alocate celor patru baze din România, din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Timişoara. Wizz Air operează o flotă de 43 aeronave Airbus A320 de la 16 baze, 270 de rute făcând legătura cu 94 de destinaţii din 33 de ţări.

  • Coşmarul angajaţilor din România: „Birourile open space sunt pentru productivitate ca frâna de mână pentru maşina în mers

    ÎNCERCAREA COMPANIILOR DE A ÎNCURAJA MUNCA ÎN ECHIPĂ ŞI, DECI, stimularea creativităţii angajaţilor prin „obligarea” acestora să lucreze în birouri de tip open space a afectat negativ capacitatea de concentrare a angajaţilor – arată un studiu recent realizat de compania de design Gensler. Cercetarea, realizată pe un eşantion de peste 2.000 de angajaţi din companii cu domenii de activitate diferite, arată că locuri de muncă eficiente includ atât spaţiile închise, liniştite, cât şi zonele „de colaborare„, în care angajaţii au posibilitatea să lucreze împreună, dar numai dacă doresc, scrie The Wall Street Journal.

    „Căştile wireless pe care le-am primit cadou recent au fost un lux pentru productivitate. Am un coleg care rezolvă toate problemele prin telefon, de zici că nu ştie să folosească e-mailul, iar alţi colegi vorbesc prea multe lucruri personale, mi-a ajuns”, spune Laura, angajată într-o firmă de IT de pe piaţa locală. Mai în glumă, mai în serios, specialiştii vorbesc deja despre faptul că „noii pereţi” din birourile de tip open space au devenit căştile, fără de care unii angajaţi nu se pot concentra deloc pe sarcinile de la serviciu, preferând muzica în locul discuţiilor.

    UN REZULTAT SURPRINZĂTOR AL CERCETĂRII GENSLER ARATĂ CĂ ANGAJAŢII DEDICĂ MAI MULT TIMP ACTIVITĂŢILOR CARE LE SOLICITĂ CONCENTRAREA, cum ar fi cititul mail-urilor sau scrierea de linii de cod, mai mult decât în anii precedenţi, deşi, paradoxal, noile modalităţi de organizare a birourilor erau menite să stimuleze munca în echipă şi, astfel, activităţile să se fie făcute mai rapid. Cercetătorii au constat însă că scăderea puterii de concentrare conduce la o creştere a perioadei în care angajaţii duc la bun sfârşit sarcinile complexe.

    „Birourile open space pentru productivitate sunt ca frâna de mână pentru maşina în mers. Principala problemă a birourilor de tip open space este că timpul petrecut de un angajat neîntre-rupt pe un subiect anume este fărâmiţat. Acest fapt duce la întârzieri în încheierea unor sarcini ce necesită concentrare: bugete, rapoarte, planuri, rezolvări de probleme, pregătirea unor prezentări, şi generează adeseori rezultate mai slabe decât dacă oamenii s-ar fi putut concentra în linişte pe subiectele respective„, explică Octavian Pantiş, managing director al firmei de training TMI Training&Consulting.

    De asemenea, studiul Gensler arată că şi angajaţii suficient de norocoşi încât să aibă propriile birouri, „închise„, trebuie să se confrunte cu momente de întrerupere „digitale„. Studiul mai arată că doar 54% dintre angajaţii cu birouri private au spus că lucrează într-un mediu propice pentru activităţi care presupun concentrare efectivă, în timp de 38% dintre aceştia spun că adesea momentele lor de concentrare sunt întrerupte de ceilalţi.

    DACĂ VOR SĂ FACĂ O MUNCĂ DE CALITATE, OAMENII VIN MAI DEVREME, stau mai târziu sau vin sâmbăta, pentru a putea lucra în linişte. Unii dintre clienţii noştri au grupat oamenii în open space nu după departamente, ci după «cine cu cine are treabă»  – adică unii dintr-un departament stau lângă unii din alt departament şi lângă alţii din altă parte pentru a putea comunica mai uşor pe proiectele comune pe care le desfăşoară. Este un mod de a direcţiona zgomotul de fond spre ceva util„, mai spune Pantiş.

    Angajaţii tineri, în special cei din generaţia Y, născuţi după 1980, sunt mai interesaţi să înveţe de la colegii lor şi să acumuleze mai multe cunoştinţe de la cei mai experimentaţi prin comparaţie cu angajaţii mai în vârstă, arată alte cercetări. Astfel, spaţiile deschise ar trebui să fie o modalitate de a sprijini învăţarea şi oportunităţile de mentorat.
    „Tinerii angajaţi vor performa cel mai bine într-un spaţiu care le va reflecta valorile şi unde se vor simţi liberi în a interacţiona şi a se exprima. Nevoia de socializare este puternică, de aceea locurile informale de întâlnire vor fi locul de naştere a celor mai creative idei, dar şi o oportunitate de a realiza un «teambuilding de 5 minute»„, spune Oana Sîrbu, associate în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Colliers.

  • Luchi Georgescu lansează mezelurile economice pentru că “aşa cere piaţa”

    CONTEXTUL: Piaţa cărnii şi a preparatelor de carne scade de la an la an, iar costurile materiilor prime pot creşte brusc. Consumatorii fie cumpără cantităţi mai mici de mezeluri, fie se îndreaptă către segmente de preţ inferioare.

    DECIZIA: Producătorul de mezeluri Meda a ales să lanseze gama de produse 1 Mai, poziţionate în segmentul economic, pentru că „aşa a cerut piaţa”, explică reprezentanţii companiei. În plus, în 2013 compania investeşte 1,5 milioane de euro în echipamente de producţie şi modernizarea identităţii vizuale. Tot anul acesta, Meda a lansat sub marca omonimă trei noi produse, salamurile Vienez, Tirolez şi Fermierul, în portofoliul companiei fiind acum aproape 100 de produse.

    EFECTELE: Compania estimează o cifră de afaceri de 28,5 milioane de euro pentru 2013, cu 5% mai mult faţă de anul trecut. Gama de produse 1 Mai ar urma să reprezinte 8-10% până la finalul lui 2013.


    “AM ÎNCERCAT SĂ FACEM O MODERNIZARE A MĂRCII MEDA ŞI AM LANSAT PRODUSE ECONOMICE, SUB NUMELE 1 MAI”, indică Luchi Georgescu, antreprenoarea de 56 de ani care a clădit afacerea Meda pe parcursul ultimilor 15 ani principalele decizii din acest an. Georgescu este cunoscută în mediul de afaceri şi pentru compania Vincon, unul dintre cei mai mari producători de vinuri de pe piaţa locală.

    Ea spune că decizia de a lansa produse în gama economică de preţ a venit ca urmare a cererii pe care au identificat-o în piaţă. Mezelurile din această gamă ţintesc mai cu seamă bărbaţii cu venituri relativ reduse, care muncesc fizic şi au nevoie de un aport caloric ridicat; spre finalul anului, vânzările gamei 1 Mai ar putea ajunge la 8-10% din cifra de afaceri a companiei.

    Spre comparaţie, gama de produse Meda se adresează cu precădere femeilor din mediul urban, care au venituri cel puţin medii şi copii. Meda îşi vinde produsele şi peste hotare, dar doar în zonele unde există comunităţi de români, iar exportul nu depăşeste 10% din cifra de afaceri a companiei.

    IN 2013, 400.000 DE EURO AU FOST CHELTUIŢI DE COMPANIE PENTRU ECHIPAMENTE NOI DE AMBALARE ŞI VIDARE, iar investiţiile de acest fel nu sunt neobişnuite, declară Georgescu, pentru că utilajele se uzează fizic şi moral. Alţi 800.000 de euro au fost destinaţi procesului de modernizare a identităţii vizuale, în urma acestui proces marca Meda devenind umbrela pentru produsele din categoria premium şi mediu, sub marca 1 Mai regăsindu-se mezelurile din segmentul economic.

    Trei noi sortimente de produse au fost lansate anul acesta – salamurile Vienez, Tirolez şi Fermierul. Piaţa însă, subliniază reprezentanţii firmei, nu dă niciun semnal de optimism. „2013 este un an şi mai greu decât cei care au trecut pentru că piaţa s-a constractat, băncile acordă bani din ce în ce mai greu din cauză că marii asiguratori reduc limitele de asigurare pentru producătorii din România„, punctează Georgescu.

    Tot ea explică şi că 2012 a fost un an dificil, din pricina scumpirii abrupte a preţurilor la materii prime. „În septembrie-octombrie am avut creşteri de până la 60% a costurilor pentru unele piese din carne, membrane şi slănină„. Lucru care s-a tradus în reducerea drastică a profitabilităţii.

    Pentru cumpărarea cărnii de porc Meda a plătit cu un milion de euro mai mult decât bugetase, iar pentru membrane cu jumătate de milion în plus. „În aceste condiţii, supravieţuirea este o performanţă„, spune Georgescu. Cu toate acestea, în primele trei luni ale anului, profitabilitatea afacerii a crescut cu 300% faţă de perioada similară a anului trecut, conform reprezentanţilor companiei.

    IN PLUS, MEDA A INVESTIT ŞI 150.000 DE EURO PENTRU DESCHIDEREA UNUI CENTRU REGIONAL LA BACĂU, DISTRIBUŢIA DIRECTĂ FIIND FĂCUTĂ PRIN DEPOZITE PROPRII SITUATE ÎN BUCUREŞTI (TREI SPAŢII), Craiova, Arad, Turda şi Bacău. Compania cu 475 de angajaţi are o capacitate de producţie de 12.000 de tone pe an, iar de la începutul afacerii până acum valoarea totală a investiţiilor a ajuns la 20 de milioane de euro.

  • Bărbatul care a încercat să detoneze o bombă la Facultatea de Electronică din Iaşi a fost reţinut pentru acte de terorism

     Procurorul-şef al DIICOT Iaşi, Iulia Diaconu a declarat, marţi, că Oliver Stan Florin, în vârstă de 38 de ani, a fost reţinut în urma audierilor şi că în cursul zilei de marţi anchetatorii vor decide dacă vor cere instanţei să emită pe numele acestuia mandat de arestare pentru 29 de zile.

    “Este acuzat de acte de terorism. A fost reţinut, iar în prezent se află în arestul Poliţiei Iaşi. Azi (marţi – n.r.) se va decide dacă va fi prezentat în faţa instanţei pentru arestare preventivă sau dacă va fi internat la Spitalul Socola, pentru o expertiză psihiatrică”, a spus procurorul-şef al DIICOT Iaşi, Iulia Diaconu.

    Luni dimineaţă, în jurul orei 9.30, bărbatul a intrat într-o sală de curs a Facultăţii de Electonică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice din Iaşi, care funcţionează în Corpul A al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, unde se aflau patru cadre didactice şi 40 de studenţi din anul al patrulea care susţineau examenul de licenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport Transparency International: Peste jumătate din populaţia lumii crede că fenomenul corupţiei s-a agravat

     În ultimele 12 luni, 27 la sută dintre persoanele intervievate pentru acest barometru mondial al corupţiei afirmă că au fost nevoite să plătească mită pentru a avea acces la unele servicii publice sau unele instituţii.

    “Statele trebuie să trateze cu seriozitate vocile care se ridică împotriva corupţiei şi să întreprindă activităţi concrete pentru favorizarea transparenţei şi pentru a incita administraţia să dea socoteală cetăţenilor”, avertizează Huguette Labelle, preşedinta Transparency International, citată într-un comunicat publicat la Berlin, la sediul organizaţiei neguvernamentale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PERCHEZIŢII în 26 de judeţe, la o grupare specializată în evaziune fiscală. Prejudiciul, estimat la 6 milioane de euro

     Percheziţiile se desfăşoară în Capitală şi în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa, Brăila, Bihor, Caraş, Cluj, Constanţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Maramureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea, fiind realizate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la B.C.C.O Târgu Mureş.

    Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii fac cercetări faţă de persoane cu atribuţii de conducere şi angajaţi ai unei societăţi de asigurări, precum şi faţă de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, care sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor importante beneficii financiare, prin sustragerea de la plata taxelor şi a impozitelor aferente unor drepturi salariale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro