Author: adison

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Cât de bine stă economia României

    Între componentele cererii, investiţiile vor avea cea mai mare contribuţie la creştere, deşi se vor reduce în comparaţie cu 2012, din cauza condiţiilor sub aşteptări din restul UE. Consumul privat este aşteptat să amplifice, deşi ar putea fi limitat de necesitatea echilibrării bugetelor casnice şi de standarde mai restrictive la creditarea de consum.

    După un an 2013 cu o creştere de 1,6% a PIB, în 2014 creşterea se va accelera la 2,5%, pe seama aceloraşi elemente ca şi în 2013, anticipează Comisia Europeană. Deficitul de cont curent va rămâne în jur de 4% din PIB.

  • Ponta:Nu am nimic de reproşat Germaniei, ci celor din România care ne înjură şi vorbesc de rău în UE

    Premierul a subliniat din nou că Guvernul nu renunţă la obiectivul aderării la spaţiul Schengen, ci aşteaptă să vină “un context politic favorabil”, care depinde şi de cei care “înjură” România prin capitalele europene.

    “Nu am nimic de reproşat Germaniei. Eu am de reproşat celor din România care nu înţeleg că tot înjurând şi vorbind de rău România, pe la Bruxelles, pe la Berlin, fac rău ţării ăsteia, pentru că din păcate sunt şi ei în ţara asta”, a afirmat Ponta, la sosirea la lansarea cărţii despre Ion Iliescu, cu ocazia zilei de naştere a fostului şef al statului.

    El a arătat că acest obiectiv era important şi aducea beneficii nu doar pentru Guvern şi USL, ci şi pentru cei care “pârăsc peste tot”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Richard Gere: Bancherii nu înţeleg de multe ori termenii pe care îi folosesc; totul este o păcăleală

    În film, Gere joacă rolul unui şef de fond de hedging care a pierdut 400 de milioane de dolari într-o afacere cu o mină de cupru în Rusia şi a comis o fraudă pentru a acoperi pierderea. Filmul începe cu personajul lui Gere acordând un interviu prezentatoarei Maria Bartiromo de la CNBC, în care actorul foloseşte cu uşurinţă termeni financiari care nu sunt înţeleşi de oamenii obişnuiţi.

    Deşi vorbeşte în film limbajul bancherilor, actorul a admis pentru Financial Times că nu înţelege ce înseamnă cuvintele respective.

    “Habar nu am”, a spus Gere, care crede că nici bancherii cu care a discutat nu înţelegeau nimic din terminologia financiară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germanii nu pot stinge lumina la aeroportul din Berlin

    “Are legătură cu faptul că nu am progresat suficient cu sistemul de iluminat astfel încât să-l putem controla”, a declarat directorul tehnic al aeroportului, Horst Amann, citat de publicaţia germană Der Spiegel.

    Defecţiunea cauzează costuri de 4.000 de lire sterline (circa 4.600 de euro) pe zi, potrivit Daily Mail.

    Aceasta nu este singura problemă tehnică a aeroportului. Deşi acesta era programat iniţial să devină operaţional în octombrie 2011, deschidere a fost amânată din cauza problemelor legate de echipamentele de siguranţă, scrie Der Spiegel. În mai anul trecut, inaugurarea a fost amânată din nou.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regina Elizabeth II a fost INTERNATĂ în spital. Suverana are ”moralul bun”

    “Regina este sub observaţie la spitalul King Edward VII din Londra din cauza simptomelor unei gastroenterite. Ca măsură de precauţie, toate angajamentele sale oficiale din această săptămână au fost fie amânate, fie anulate”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, precizând că spitalizarea este “o măsură de precauţie” pentru “a le permite medicilor să o supravegheze mai bine”.

    Regina are “moralul bun” şi “are o stare de sănătate bună” cu excepţia gastroenteritei.

    Ca “măsură de precauţie, toate angajamentele sale oficiale din această săptămână au fost fie amânate, fie anulate”, a declarat sursa citată

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liber la gazele de şist

    “Forarea unui puţ de explorare este planificată pentru a doua jumătate a lui 2013”, se arată într-un raport publicat recent de grupul american. Achiziţia de studii seismice 2-D la cele trei perimetre pentru care compania deţine drepturile de explorare şi exploatare în judeţul Constanţa va începe în aceeaşi perioadă, potrivit raportului.

    Tom Holst, managerul Chevron pentru România, a declarat la 6 februarie că firma este în stadiul de obţinere a avizelor necesare demarării procesului de evaluare a depozitelor din judeţele Vaslui şi Constanţa. El nu a putut preciza când va începe efectiv exploatarea gazelor de şist.

    Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui a început deja procedura de evaluare a impactului pe care l-ar avea asupra mediului explorarea gazelor de şist în cele trei perimetre din judeţ pentru care compania Chevron a solicitat acordul de mediu în baza certificatelor de urbanism. Chevron România a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui trei solicitări de emitere a acordului de mediu pentru lucrări de amenajare şi foraj pentru sonde de explorare a gazelor de şist în localităţile Popeni (Găgeşti), Siliştea (Pungeşti) şi Păltiniş (Băceşti). Cele trei perimetre sunt aceleaşi pentru care în lunile decembrie 2012 şi ianuarie 2013 compania Chevron a obţinut de la Consiliul Judeţean Vaslui certificatele de urbanism.

  • Datul la gioale, metodă de luptă pentru putere în justiţie

    Acum, opozanţii lui Hăineală au trecut din nou la atac, hotărând să revoce, în premieră, doi membri ai instituţiei – Cristi Dănileţ, pe motiv că a participat la alegerea “netransparentă” a Oanei Hăineală, şi Alina Ghica, fosta preşedintă, pe motiv că “nu şi-a îndeplinit atribuţiile corect”. Asociaţia Magistraţilor – AMR, Uniunea Naţională a Judecătorilor – UNJR şi câteva Curţi de Apel, în acord de idei cu ministrul justiţiei, au iniţiat încă din ianuarie revocarea din CSM a lui Ghica şi Dănileţ, iar Curtea de Apel Bucureşti a decis să ceară revocarea întregului CSM, ca să pună capăt scandalului.

    Cum numirea procurorului general şi a şefului DNA sunt principalele evenimente aşteptate în sistemul judiciar în următoarea perioadă, iar UE a comunicat României că procurorii care vor fi propuşi de ministrul Pivniceru trebuie să aibă avizul CSM (chiar dacă acesta e doar consultativ prin lege), e lesne de priceput de ce temperatura conflictelor din CSM nu scade deloc. Pe de o parte, Hăineală şi Dănileţ nu se lasă – ambii şi-au luat concediu şi au introdus recurs contra revocării la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie; pe de altă parte, ministrul justiţiei şi, prin externsie, guvernul USL se află în continuare sub presiunea preşedintelui Traian Băsescu, care a cerut, în scrisoarea trimisă premierului şi şefilor Camerelor, urgentarea desemnării unui nou procuror general şi a unui nou şef al DNA, ca elemente din dosarul după care România va fi judecată la Consiliul JAI din 7-8 martie.

    Comentatorii favorabili USL i-au acuzat încă de anul trecut pe Hăineală, Ghica sau Dănileţ că ar favoriza exclusiv numirea în cele două posturi supreme de procurori tot a Codruţei Kovesi şi a lui Daniel Morar, ale căror mandate au expirat. Între timp, ministrul justiţiei l-a desemnat pe Tiberiu Niţu pentru postul de procuror general şi pe Ioan Irimie pentru şefia DNA, însă ambii au primit aviz negativ de la CSM în noiembrie şi au fost respinşi oficial de preşedintele Traian Băsescu în luna ianuarie.

    După declaraţia premierului Victor Ponta din această săptămână potrivit căreia “din discuţia cu doamna Pivniceru am înţeles că i l-a propus pe domnul Morar” (pentru postul de procuror-general), preşedintele Băsescu a replicat: “Am avut mai multe discuţii cu ministrul justiţiei, înainte de prima desemnare; şi sigur că i-am sugerat, ‘aveţi pe Morar, care are dreptul să crească în carieră, a avut rezultate bune la DNA, putem să facem o desemnare care este, sigur, necontrolată’. Dar după eşecul primei desemnări, nu am mai pomenit niciodată un nume, pur şi simplu aştept procurori care să îndeplinească criteriile pe care le aşteaptă şi Uniunea Europeană”.

  • Ce fac bogaţii cu colecţiile lor de artă

    Spre exemplu, un om de afaceri din Los Angeles, Richard Hollander, şi soţia sa Jackie au achiziţionat peste 500 de fotografii realizate de pictorul şi fotograful american Edward Steichen. Colecţia, considerată cea mai mare din lume de felul ei, conţine imagini diverse, de la peisaje la fotografii de modă sau reclame, iar ceea ce o face deosebit de valoroasă este faptul că fiecare piesă a fost transpusă pe hârtie fotografică de către Steichen însuşi.

    Dorind să le arate şi altora ce le place lor, soţii Hollander s-au hotărât să împărtă fotografiile Steichen pe la mai multe instituţii, scrie New York Times. Trei muzee americane vor primi peste patruzeci de imagini fiecare, printre care se numără portrete ale lui Franklin D. Roosevelt, J. Edgar Hoover, Charlie Chaplin, Mae West sau Constantin Brâncuşi, iar darnicii colecţionari se gândesc ca pe viitor să ofere nişte fotografii ale lui Edward Steichen şi unor muzee din Europa sau Asia.

    Un alt colecţionar, de data aceasta din Marea Britanie, Sir Denis Mahon, filantrop şi ardent susţinător al accesului gratuit al publicului la muzeele de stat, a dorit ca după moartea sa oamenii să-i poată admira colecţia de picturi italiene din perioada barocă, scrie The Independent.

    Ca atare, tablouri din colecţia sa în valoare de 100 de milioane de lire sterline, printre care capodopere semnate Guercino, Guido Reni, Domenichino şi Ludovico Carracci vor intra în colecţia a şase muzee şi galerii de artă britanice. Singura condiţie pusă de Mahon a fost ca muzeele să nu vândă lucrările si să nu perceapă taxă publicului pentru vizitarea lor.

  • Polonia vrea să stimuleze din nou creditul de consum

    Regulile privind mărimea creditelor care pot fi acordate şi scoringul au fost relaxate, spre bucuria analiştilor financiari care scriu despre Polonia, a căror estimare e că va avea loc o relansare a cererii de credit, benefică pentru profitul băncilor în 2014. KNF anunţase de toamna trecută o serie de modificări în reglementările privind acordarea creditelor de consum, între care eliminarea cerinţei ca băncile să verifice solvabilitatea debitorului în cazul împrumuturilor de valori mici şi eliminarea cerinţei ca un debitor să aibă cel puţin salariul mediu pe economie, iar rata împrumutului să nu depăşească 50% din salariul lor lunar.

    Statul polonez încearcă să facă faţă deteriorării progresive a creşterii economice, care s-a redus la 2% anul trecut, iar pentru 2013 aşteaptă şi mai puţin. Şomajul a ajuns la 14,2% în ianuarie, faţă de 13,4% în decembrie, soldul creditelor de consum a scăzut anul trecut cu 5,2%, iar piaţa creditelor ipotecare s-a redus cu 15%, scrie Financial Times. Potrivit presei poloneze însă, pe lângă un impuls dat cererii interne, scopul noilor reglementări este atragerea doritorilor de credite către bănci în locul caselor de împrumut dubioase, gen Amber Gold, al cărei faliment, vara trecută, a trezit îngrijorarea autorităţii de reglementare.

  • De cinci ori mai multă bere la Braşov

    “Există potenţial de creştere a industriei în România”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Andrew Highcock, preşedintele Ursus Breweries.

    Proiectul Ursus prevede creşterea capacităţii de producţie a fabricii de la Braşov la circa 5 milioane de hectolitri pe an.