E într-un fel o poveste cu tâlc despre sistemul bancar românesc, dominat de bănci străine, dar unde ani de zile a existat speranţa că vor fi promovaţi treptat tot mai mulţi manageri autohtoni în locul expaţilor. La Alpha Bank, Sergiu Oprescu insistă că acest lucru s-a realizat deja, declarându-se chiar contrariat de titlurile standard din presă care încep cu “Grecii de la Alpha Bank”, atâta vreme cât în toată conducerea executivă actuală a băncii nu mai există decât un singur expat, reprezentant al acţionarului elen Alpha Group.
Sergiu Oprescu e un pionier al pieţei de capital încă de la finalul anilor ’90, când i-a convins pe acţionarii de la Alpha să lanseze în România credite ipotecare pe 10 ani pentru persoane fizice, într-o perioadă când creditele nici pentru firme nu depăşeau 5 ani
Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani
Cover Story 2012
Sergiu Oprescu conduce din 2007 Alpha Bank România, instituţie cu active de aproape 4 mld. euro şi prezenţă constantă în topul primelor zece bănci din sistem. Într-un peisaj care nu şi-a revenit după criză şi în care abundă previziunile catastrofice, Oprescu proiectează o viziune de dezvoltare pe termen lung a economiei financiare de la noi şi detaliază câteva instrumente de realizare a acesteia.
Formaţia de inginer de aeronave răzbate rapid din felul cum Sergiu Oprescu vorbeşte despre banking. “Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut când am intrat în sistemul bancar a fost să încerc să modelez matematic evoluţia unei societăţi comerciale ca pe aceea a unui avion, doar că aici aparatura de bord care indică altitudinea, starea tehnică a avionului etc. erau indicatorii financiari. Pe urmă mi-am dat seama că mediul unde se mişcă un avion e destul de omogen, în timp ce mediul în care se mişcă o societate comercială implică evenimente unice, unele fără logică şi imposibil de parametrizat.”
Oprescu indică “ieşirea din aviaţie” în favoarea finanţelor drept cea mai grea decizie din cariera lui, nu numai fiindcă intra pe un teren complet nou, dar şi fiindcă avea deja şase ani de practică într-o meserie pe care deja o stăpânea. A luat însă decizia pentru că şi-a dat seama că în România anilor ’92 zona aviaţiei n-are perspective să performeze şi dintr-o atracţie “inginerească” pentru domeniul financiar, unde vedea potenţialul cel mai mare. De la BRCE, primul lui loc de muncă în banking, a plecat împreună cu Dan Pascariu, Radu Gheţea, Gabriela Mateescu şi alţi colegi în 1994, spre a pune bazele Băncii Bucureşti, primul proiect de bancă străină care se înfiinţa atunci, ca subsidiară a grupului elen Alpha, ulterior transformată în Alpha Bank.
La scurt timp, împreună cu Florin Pogonaru a fost desemnat să înfiinţeze divizia de bancă de investiţii a grupului – Bucharest Investment Group (BIG), devenită mai apoi Alpha Finance, pe atunci una dintre primele firme de brokeraj de la noi. Ulterior au înfiinţat Consiliul Bursei de Valori, pe care Oprescu avea să-l şi conducă începând din 2001, în paralel cu funcţia de vicepreşedinte executiv de retail al Alpha Bank, pe care a schimbat-o cu cea de preşedinte în 2007. “Cum am trecut de la piaţa de capital în zona bancară? Am făcut prin 2000 un studiu pentru grupul Alpha despre cum ar putea să se impună în zona de retail bancar din România”, aminteşte bancherul, care se mândreşte cu lansarea, prin Alpha Housing, a primelor credite ipotecare pe zece ani pentru persoane fizice, un produs care a stat la baza viitoarei concurenţe de pe piaţa creditării ipotecare de la noi.
Funcţiile publice, politice nu l-au pasionat niciodată, fiindcă, după cum glumeşte diplomatic, “şansa mea în viaţă a fost să nu fiu <greedy>”. Despre traiectoria sa profesională spune că întotdeauna când a ajuns să se simtă într-o zonă de confort într-o funcţie, a simţit că poate mai mult; întrebat însă unde se vede peste cinci-zece ani, iarăşi glumeşte diplomatic: “tot într-o zonă de confort”. Există însă un parametru obligatoriu al zonei respective de confort, vizibil din faptul că îi nominalizează pe Mugur Isărescu, Dan Pascariu şi Mişu Negriţoiu în topul bancherilor români pe care îi apreciază, “fiindcă mă uit la cei care au şi viziune, nu numai capacitate de execuţie”.
Şi, într-adevăr, laitmotivul în toată discuţia de la MEET THE CEO a fost recomandarea lui insistentă pentru managerii români să-şi formeze o capacitate de viziune pe termen lung. E valabil şi pentru sectorul bancar, unde construcţii de la zero nu prea crede că vor mai avea loc, dar s-ar putea să vedem “construcţii pe structuri”, ori prin fuziuni şi achiziţii, ori prin folosirea unor vehicule pentru consolidare – poate fonduri de investiţii, poate grupuri de antreprenori. Problema pe piaţa bancară, în opinia lui Oprescu, nu e faptul că zece bănci deţin 80% din piaţă, atâta timp cât concentrarea pieţei este relativ medie la nivel european, ci faptul că sunt multe bănci cu cote de piaţă mici care încearcă toate acum să fie bănci universale, “ceea ce e foarte greu fără masă critică”.
Or, când proiectăm viitorul trebuie să ne dăm seama că “suntem în situaţia în care nu vedem tendinţa generală din cauza zgomotului din jurul nostru, la nivel european şi local ” – zgomotul previziunilor catastrofice făcute de diverşi investitori şi analişti cu interese particulare care vorbesc de moartea monedei unice, de pildă, zgomotul politic de moment sau al temerilor acumulate în anii de criză. “Trebuie să lăsăm să treacă acest zgomot alb, ca în electronică, şi să vedem tendinţa generală: România are şansele să intre într-o nouă etapă de creştere economică pe termen mai lung decât ne aşteptăm astăzi – poate 5, 6, 7 ani, iar dacă vrem să culegem roadele acestei etape trebuie să ştim cum să ne poziţionăm de acum”. La nivel de segmente ale pieţei funcţionează aceeaşi ciclicitate şi posibilitatea de modelare a viitorului: ajustarea de preţ în sectorul imobiliar a ajuns deja la minim sau la punctul de inflexiune de unde vor reîncepe tranzacţiile, susţine Oprescu, pentru că ieftinirile sunt estimate acum la 3-5%, după 4 ani de ajustări în jos de 10-20% – or, serii de ajustări în segmentul imobiliar de 6-7 ani “nu prea există în lume”, pentru că în general la 4-5 ani se creează o nouă generaţie de cerere pe piaţa imobiliară.
Un exemplu de “zgomot alb” depăşit, după părerea lui, e de găsit chiar în situaţia Alpha Bank, unde temerile de efectul crizei greceşti, cu previziuni catastrofice de doi-trei ani încoace, au fost depăşite treptat de clienţi. “Am avut în toată această perioadă un mesaj calm către clienţi: aţi văzut deja că dacă reacţionaţi emoţional la stimulii negativi vă produceţi o pierdere, cu retragerea depozitelor; deja după al treilea sau al patrulea exerciţiu de astfel de stimuli negativi, clienţii sunt mai bine informaţi şi nu a mai existat acelaşi impact.” Mai exact, a devenit clar că liderii politici europeni sunt ferm decişi să păstreze unitatea zonei euro, incluzând Grecia, “chiar dacă Dr. Doom sau alţii transmit mesaje negative”. Alpha Bank România a încheiat anul trecut pe locul al optulea în sistem, cu active de 3,9 mld. euro, în scădere cu 22% faţă de 2010, ca efect al reducerii expunerii grupului elen Alpha în regiune, portofoliul de credite s-a redus cu 12%, la 2,9 mld. euro, iar soldul depozitelor s-a situat la 1,16 mld. euro, cu 486 mil. euro mai puţin decât în 2010.
Privind înainte, strategiile bancherilor ar trebui să aibă în vedere un model de bancă a viitorului care să ţină cont de locul unde se petrece interacţiunea cu clientul. “Noi acum interacţionăm prin sucursale, într-un set-up al băncii; bankingul viitorului este mult mai virtual, într-un set-up al clientului.” La nivel mondial, explică Oprescu, sunt două trenduri esenţiale: cel generat de reglementare (uniunea bancară europeană ar putea genera beneficii importante pentru ţările UE din afara zonei euro, cum e şi România) şi cel generat de comportamentul clientului. “Iar aici vorbim de generaţia Facebook; noi trebuie să ne aşezăm pe trendul tehnologic al clientului, din punctul de vedere al investiţiilor pe care le facem.” Tehnologiile disruptive vor fi tot mai multe în lumea bancară, iar discernământul bancherului va fi crucial: “dacă n-ai făcut o investiţie într-o anumită tehnologie te poţi trezi că rămâi în afară, dacă ai făcut-o poate la fel de bine să-ţi genereze nişte costuri prea mari şi iarăşi să rămâi în afară”. Oprescu conchide chiar că personajul cel mai important în banca viitorului nu va mai fi preşedintele, ci COO, cel care coordonează operaţiunile şi trebuie să menţină eficienţa investiţiilor.,
Pentru piaţa de capital, tendinţa generală pe termen lung ar fi că Europa, unde intermedierea prin piaţa de capital este de 20% şi cea financiară de 80%, trebuie să conveargă în timp cu SUA, unde intermedierea prin piaţa de capital este de peste 50%. “Asta înseamnă că rolul burselor şi al pieţelor de capital în Europa trebuie să crească” – ceea ce pune într-o poziţie defavorabilă piaţa subdezvoltată din România. În acelaşi timp, oportunităţile locale sunt evidente, pentru că România nu a folosit încă instrumente existente în străinătate. Exemplul lui preferat: la o valoare a creditelor ipotecare de 8 mld. euro, suntem singura ţară europeană care nu are o piaţă de obligaţiuni ipotecare (“covered bonds” – care au la bază credite ipotecare de calitate ridicată sau credite pentru sectorul public), în condiţiile în care în UE, piaţa obligaţiunilor ipotecare reprezintă 1.700 mld. euro. Prin emisiunile de obligaţiuni ipotecare, în estimarea şefului Alpha Bank, ar putea fi atrase resurse de circa 3 mld. euro, accesând astfel economisire externă pe termen lung, de 7-10 ani.
Sergiu Oprescu e unul dintre foarte puţinii români rămaşi la şefia unei bănci de top cu acţionariat străin; în afară de Radu Gheţea de la CEC Bank şi Răsvan Radu de la UniCredit Ţiriac Bank, la ora actuală nu mai e niciun român cu funcţie de CEO. Ca şi Radu, Oprescu face parte din generaţia tânără de bancheri de după Revoluţie, afirmată în managementul băncilor înainte de a împlini 40 de ani. O explicaţie a ascensiunii în carieră, cum a fost şi în cazul numeroşilor lui colegi de facultate care au ales să emigreze, a fost faptul că toţi au pus pe primul plan munca şi realizarea profesională.
“Eu mă bucur că n-am plecat din ţară, pentru că oportunităţile erau aici mai mari. Cei care au emigrat au putut să se realizeze în străinătate graţie unei cerbicii ieşite din comun. Oameni dispuşi să muncească 16 ore pe zi – generaţia noastră de <hungry dogs> care după Revoluţie a simţit că poate realiza orice şi să meargă oriunde în căutare de afirmare şi de succes.” În schimb, tinerii de până la 30-35 de ani de acum tind să privilegieze calitatea vieţii personale şi timpul liber – “şi poate că e mai corect aşa”, însă la unii apare tendinţa de a sări peste etape, de a-şi dori o funcţie fără a fi pregătiţi pentru ea – de unde şi sfatul pe care îl dă tinerilor manageri şi aspiranţi la funcţii de conducere: “Daţi-vă timp să creşteţi”.
Şeful Alpha e din categoria celor care abordează cu metodă managementul: între cărţile lui preferate se numără “Lebăda neagră” a lui Nicholas Taleb şi studiile despre cultura organizaţională ale lui Charles O’Reilly, profesor de management la Stanford. Un bun manager, susţine el, trebuie să ştie şi cine sunt liderii informali în organizaţie, cei la care vin oamenii când au o problemă; Oprescu spune chiar că a făcut un exerciţiu de cultură informală, cu chestionare, pentru definirea “conectorilor”, nucleele structurii informale de putere, şi a “excentricilor” din organizaţie, cei situaţi în afara acesteia şi deci nepotriviţi ca lideri.
La fel, un bun manager trebuie să conştientizeze cum e perceput şi ceea ce nu ştie despre imaginea sa în ochii celorlalţi (“blind spots”). Un exemplu de “blind spot” în cazul lui ar consta în percepţia de manager sever, în vreme ce el se descrie doar ca “un bancher care încearcă să fie uman”, dar care aşteaptă “să fie impresionat doar de la <foarte bine> în sus, acolo unde alţii sunt impresionaţi de la <bine> în sus”.