Author: adison

  • Piaţa media din România va înregistra în 2014 prima creştere după cinci ani de declin – studiu

    Piaţa locală de publicitate va creşte cu 2,8% până la sfârşitul anului 2014, ajungând la 394 de milioane de dolari, evoluţia fiind în principal o consecinţă a expansiunii mediului digital (+12%), potrivit estimărilor Zenith România.

    Potrivit Zenith România, este de aşteptat ca, până la sfârşitul acestui an, totalul investiţiilor din media să ajungă la suma de 394 de milioane de dolari.

    Publicitatea pe dispozitivele mobile (incluzând display, classified, search şi in-app ads livrate pe smartphone-uri şi tablete) este de departe segmentul cu cea mai rapidă evoluţie, susţinută atât de creşterea penetrării acestor dispozitive şi dinamica lor tehnologică, cât şi de introducerea unor noi formate, ce le permit clienţilor de publicitate să angajeze utilizatorii în mod creativ.

    Pe de altă parte, cu toate că înregistrează cea mai mare creştere (+30%), segmentul mobile atinge o pondere în continuare redusă (5% din totalul investiţiilor digitale). Zenith România preconizează că la sfârşitul anului viitor acest segment va ajunge la 6 – 6,5% din publicitatea online, “pe măsură ce dispozitivele mobile vor prolifera şi se vor diversifica”.

    Televiziunea rămâne mediul care atrage cea mai mare parte a investiţiilor în publicitate (63,9%), fiind urmată de digital (13,7%), outdoor (10,1%), radio (5,8%), reviste (3,5%), ziare (2,6%) şi cinema (0,4%).

    La nivel de macro-categorii, produsele alimentare (16,1%), medicamentele & produsele pentru sănătate (14,3%), FMCG – non alimentare (produse de uz casnic, produse de igienă personală) (11,5%) şi retail – inclusiv comerţul online (10,1%) acoperă jumătate din totalul investiţiilor media. În acest clasament urmează domeniul telecomunicaţii (9,9%), media şi divertisment (4,9%), servicii financiare şi de asigurări (4,2%), băuturi alcoolice (4,1%), automobile (3,2%), cosmetice (3,2%), turism (0,5%) şi produse de lux (0,4%).

    Pe de altă parte, potrivit Zenith România, la nivel global, digitalul contribuie la creşterea cu 5 – 6% a consumului de publicitate.

    Astfel, dezvoltarea accelerată a tehnicii digitale va ridica piaţa globală de publicitate cu 5,3% în 2014, de la 3,9% în 2013. Investiţiile media la nivel global vor atinge 523 miliarde de dolari în cursul acestui an.

    Publicitatea online este mediul cu cea mai rapidă evoluţie (+ 17,1% în acest an). Noua tehnologie aduce o îmbunătăţire a mai multor arii din sfera publicităţii online. Formate de publicitate îmbunătăţite fac display-ul mult mai atrăgător şi interactiv pentru consumator. În acelaşi timp, programmatic buying-ul evoluează spre targetarea mai sofisticată şi mai eficientă a audienţei. Zenith estimează că display-ul va continua să crească şi în următorii doi ani, cu o rată anuală chiar mai mare decât cea înregistrată până în 2013 (15,8% între 2014 şi 2016 faţă de 12,3% între 2010 şi 2013).

    Zenith România, parte a reţelei internaţionale Zenith Optimedia, este una dintre cele mai importante agenţii de comunicare din România.

  • Tânărul de 19 ani pe care Apple vrea cu disperare să-l angajeze. I-a refuzat fără să clipească

    John Meyer, un tânăr de 19 ani din Statele Unite, a renunţat recent la studii pentru a se concentra pe startup-ul său, Fresco News. Aplicaţia Fresco News este un agregator de ştiri, iar Meyer speră să îi aibă printre clienţi pe cei de la New York Times sau Wall Street Journal.

    Meyer urma cursurile New York University, acolo unde mama sa era profesoară.

    Părinţii au fost reticenţi la început, dar au înţeles că Meyer este deja un antreprenor de succes: el scrie aplicaţii încă din anul 2008, învăţând de unul singur limbajul de programare C+.

    Meyer câştigat sume considerabile din aplicaţiile pentru iPhone, având astfel posibilitatea să locuiască singur şi să plătească taxele universitare din banii săi. El a dezvoltat până acum peste 40 de aplicaţii, printre care şi prima lanternă pentru iPhone.

    Succesul său a atras atenţia celor de la Apple: compania condusă de Tim Cook i-a propus tânărului John Meyer un internship plătit cu aproape 6.000 de dolari pe lună. Deşi pentru cei mai mulţi tineri de vârsta lui acesta ar fi jobul de vis, Meyer a refuzat. “Primesc emailuri de la agenţii de recrutare tot timpul”, povesteşte tânărrul. “Cu toate acestea, eu mă consider un antreprenor. Nu aş vrea să lucrez pentru altcineva.”

    El nu exclude ideea de a se întoarce cândva la universitate. Pentru moment, însă, este mulţumit de veniturile pe care le obţine.

    Apple ocupă locul al 34-lea în topul angajatorilor la nivel global, realizat din perspectiva angajaţilor, clasament condus de compania Facebook.

  • Fondatorul Alibaba a devenit cel mai bogat om din China, cu o avere de 25 de miliarde de dolari

    Alibaba a obţinut o sumă record de 25 de miliarde de dolari la listarea pe bursa din New York, compania ajungând la o valoare de piaţă de peste 200 de miliarde de dolari.

    Presa din China a prezentat succesul spectaculos al lui Ma, care a pus bazele gigantului Alibaba în urmă cu 15 ani, cu 60.000 de dolari.

    Ma a lucrat ca profesor de limba engleză şi provine dintr-o familie săracă, în care tatăl nu câştiga mai mult de 40 de dolari pe lună.

    Jack Ma a trecut în fruntea clasamentului celor mai bogaţi oameni din China, după ce l-a întrecut pe deţinătorul grupului de centre comerciale şi cinematografe Wanda, Wang Jianlin, a cărui avere este evaluată la 24,2 miliarde de dolari.

    De altfel, fondatorul Alibaba ocupă locul 24 în clasamentele celor mai bogaţi oameni din lume întocmite de Forbes şi Bloomberg, potrivit AFP.

    În China sunt 354 de miliardari în dolari, iar cinci dintre primii zece cei mai bogaţi oameni din China conduc afaceri din domeniul internetului şi al noilor tehnologii.

    Astfel, în top 10 se regăsesc şi Pony Ma, deţinătorul furnizorului de servicii de internet Tencent (locul 5), Robin Li, fondatorul motorului de căutare Baidu (locul 6), Richard Liu, care a pus bazele competitorului Alibaba, JD.com (locul 9), precum şi Lei Jun, fondatorul celui de-al treilea mare producător de smartphone-uri din China, Xiaomi (locul 10).

     

  • Business Magazin împlineşte ZECE ANI. Istoria celei mai importante reviste de business din România

    Data apariţie: 6 Octombrie 2014

    Am povestit despre oamenii care contează în business, oamenii prezentului care schimbă viitorul mediu de afaceri din România şi din lume. Am urmărit evoluţia celor care s-au evidenţiat prin iniţiativă, prin performanţă şi prin excelenţă.

    Am adunat cele mai importante sfaturi bazate pe experienţa acumulată în carieră, extrem de utile pentru tinerii manageri aflaţi la început de drum, dar şi pentru viitorii manageri, oameni dornici de ascensiune profesională  care caută modele bune de urmat în business.

    Am oferit informaţie relevantă, eliberată de balast şi interese. Am fost aprigi, iuţi, îndrăzneţi şi am ştiut mereu ceva ce restul lumii nu ştia încă. Într-o lume care se schimbă în fiecare zi, aceasta a fost, este şi va fi puterea jurnalistului.

    Am ales subiecte despre care am scris primii. Înaintea timpurilor lor. Lucruri pe care noi am pariat şi care s-au împlinit. Oameni pe care noi i-am descoperit şi care acum sunt în top. Fiecare story de atunci şi de acum. Evoluţie şi revoluţie.

    Nu în ultimul rând, am dat răspunsuri la întrebările tinerilor care vor să înceapă o afacere şi am creat un punct de întâlnire care a transformat poveştile în idei.

    Vom grupa toate aceste vârfuri editoriale în numărul aniversar Business Magazin 10 ani.


    COVER STORY: Business Magazin, o revistă cât un manual de economie


    MANAGEMENT: Efectul revistei Business Magazin în afaceri. Notorietatea transformată în bani


    STRATEGIE: Managerii şi antreprenorii pe care i-am prezentat şi au confirmat

     


    INTERNET: Povestea siteului Business Magazin. Poveştile ajung la jumătate de milion de cititori

     


    EVENIMENT: Retrospectiva celor mai importante evenimente de business

     

    Ediţia aniversară a revistei Business Magazin este disponibilă, începând cu 6 octombrie 2014, în reţelele Inmedio şi Relay.

  • Conduce o echipă de 100 de oameni care produce, anual, peste 5 milioane de euro

    Silviu Creţean conduce o divizie de 100 de dezvoltatori, responsabili de generarea a 22% din cifra de afaceri a TotalSoft, de 27 de milioane de euro. S-a alăturat companiei în 2007, în poziţia de senior developer.

    Ulterior, a ocupat mai multe funcţii de management, de la team leader la cea de net competence manager şi apoi custom application department manager. Odată cu preluarea diviziei Acollada, Silviu a devenit membru al echipei de conducere a companiei.

    Sub coordonarea lui, divizia Acollada a lansat prima aplicaţie europeană de gamification funcţională pe tablete cu Windows 8, premiată ulterior de Microsoft cu distincţia “Best Windows 8 App Developer in FY 13”, precum şi prima aplicaţie românească de facturare utilităţi.

    Îşi propune ca în următorii ani să speculeze trendul aplicaţiilor mobile B2B, consolidând poziţia TotalSoft în zona de mobilitate atât pe plan local, cât şi internaţional.


    Silviu Creţean face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.
     

     

  • Dragnea: “E important să ştim cine cu cine vorbim şi dacă mă uit la tine să ştiu că tu eşti tu”

    “Acesta ar fi un demers important şi sănătos pentru că în toate domeniile ar fi important la un moment dat în ţara asta să ştim cine cu cine vorbim şi dacă mă uit la tine să ştiu că tu eşti tu”, a spus Draganea întrebat în legătură cu demersul judecătorului Horaţius Dumbravă, membru CSM.

    El a adăugat că, dacă ar începe acest proces, ar fi un proces foarte sănătos pentru România.

    Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a declarat marţi că face apel la preşedintele Traian Băsescu să îşi îndeplinească datoria constituţională şi legală şi să verifice toate declaraţiile magistraţilor, pentru a vedea dacă sunt colaboratori sau informatori ai serviciilor de informaţii.

     

  • VREMEA va fi frumoasă miercuri şi joi: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

    Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în nordul Moldovei şi 21 de grade în Muntenia, iar cele minime între 1 şi 10 grade, mai scăzute până în jurul valorii de -3 grade în estul Transilvaniei, unde se va produce brumă.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă pentru această perioadă, deşi valorile diurne vor creşte faţă de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 7…8 grade, mai scăzută la periferie până la 4…5 grade.

    JOI

    Deşi valorile termice vor creşte uşor în majoritatea regiunilor, vremea va fi răcoroasă. Înnorările se vor accentua treptat în jumătatea de vest a ţării, unde spre seară, dar mai ales noaptea va ploua pe arii relativ extinse. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi trecător pot fi însoţite de descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi posibil izolat ploi slabe, spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în nordul Moldovei şi 22 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 4 şi 14 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 1…2 grade.

  • Niţu: Magistraţii au obligaţia să declare dacă au fost ofiţeri de securitate. Fiecare îşi asumă

    “A fost azi (marţi, n.r.), pe ordinea de zi, o sesizare formulată de un coleg judecător, care urmează să-şi aibă cursul ei şi vom vedea. Nu m-aş pronunţa eu să spun dacă-i firească sau nu-i firească. Noi avem obligaţia, potrivit legii, să declarăm dacă am fost sau nu ofiţeri de securitate şi aşa mai departe. Fiecare magistrat dă această declaraţie, îşi asumă declaraţia pe care o face”, a spus Tiberiu Niţu, la ieşirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde a participat la şedinţa plenului.

    Procurorul general a arătat că nu intră în competenţa Parchetului verificarea acestor declaraţii date de magistraţi la notar.

    “Noi nu avem competenţa a face astfel de verificări, dacă într-adevăr un magistrat a fost sau nu a fost, sau este şi aşa mai departe. Nu s-a practicat până acum, nu văd de ce s-ar face astfel de verificări. Există obligaţia legală a unei declaraţii notariale, sub sancţiunea falsului în declaraţii. Fiecare îşi asumă şi…”, a mai spus Niţu.

    Procurorul Tiberiu Niţu a precizat că se pleacă de la prezumţia de seriozitate, având în vedere că este vorba de magistraţi, oameni de la care se aşteaptă “seriozitate, maturitate”.

    “Întotdeauna plecăm de la prezumţia de bună-credinţă şi de la prezumţia de seriozitate, responsabilitate şi maturitate, pentru că vorbim de un corp al magistraţilor, adică oameni de la care, dincolo de astfel de declaraţii, aşteptăm cu toţii, în general, înţelepciune, ştiinţă de carte, maturitate”, a mai spus Niţu.

    El a adăugat că este mai puţin probabil ce i s-ar putea părea normal în calitate de persoană fizică, iar ca procuror general, nu face astfel de evaluări, “cu atât mai puţin la televizor”.

    Întrebat dacă a aflat cine este procurorul la care făcea referire preşedintele Traian Băsescu, Tiberiu Niţu a spus: “Nu, nu-i vorba de curiozitate, ci pur şi simplu nu am avut o astfel de preocupare”.

    “S-a discutat în plenul CSM, am votat, nu ştiu exact ce s-a hotărât în urma votului”, a mai spus Tiberiu Niţu.

    Membrii plenul Consiliului Superior al Magistraturii au discutat şi au votat cererea judecătorului Horaţius Dumbravă, de sesizare a Inspecţiei Judiciare cu privire la declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu, potrivit cărora anumite “decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important”.

    Judecătorul Horaţius Dumbravă a declarat, înaintea şedinţei plenului CSM, că dacă afirmaţiile preşedintelui sunt adevărate, era necesar ca acesta să anunţe DNA, nu să vorbească la o televiziune.

    “Am sesizat plenul CSM să se gândească asupra oportunităţii de a solicita Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind declaraţiile preşedintelui României. Eu nu am indicat niciun procuror. Domnul preşedinte a indicat un procuror. Oricum, mie mi se par jalnice afirmaţiile la final de mandat, dar, mă rog, haideţi să vedem ce va face Inspecţia Judiciară. De ce spun jalnice, pentru că să ameninţi un procuror în direct la o televiziune mie mi se pare incalificabil, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă ar fi adevărat, era necesar să fi anunţat DNA şi nu să fi venit la televizor să fi spus ceea ce a spus. Haideţi să vedem ce va spune şi plenul CSM”, a spus Horaţius Dumbravă, înaintea şedinţei plenului CSM.

    Potrivit articolului 7 din Legea 303/2004 republicată, “judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii”.

    Aceste persoane sunt obligate să completeze anual o declaraţie autentică, pe propria răspundere, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

    “Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiţiei, realitatea declaraţiilor prevăzute la alin. (2). Încălcarea dispoziţiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror”, se mai arată în articolul 7 al Legii 303/2004.

    Judecătorul Horaţius Dumbravă arăta în 10 septembrie, după ce a cerut CSM sesizarea Inspecţiei Judiciare, că în măsura în care afirmaţiile preşedintelui se dovedesc a fi reale, se impune sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în ce priveşte presupuşii procurori care au acţionat la comanda unui ziarist, fie declanşarea cercetării disciplinare faţă de aceşti procurori.

    În caz contrar, arăta membrul CSM în sesizare, Inspecţia Judiciară trebuie să întocmească un raport privind aducerea atingerii independenţei justiţiei, a sistemului de justiţie reprezentat de parchete şi procurori, prin Ministerul Public.

    “Nu ştiu dacă organele de urmărire penală, DNA sau Ministerul Public au fost sesizate cu privire la aceste aspecte de către domnul Preşedinte al României, obligaţie de altfel prevăzută de normele procedural penale impun sesizarea organelor de urmărire penală atunci când există indicii de săvârşire a unei infracţiuni, inclusiv de către un procuror, indiferent că este vorba de un simplu cetăţean şi cu atât mai mult de către Preşedintele României”, mai arăta Horaţius Dumbravă, în sesizarea sa.

    Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, într-o emisiune a postului B1 TV, despre o declaraţie a sa anterioară în care arăta că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu “l-a protejat” şi care “l-a înfrânt” pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reuşit să “îngenuncheze” acest sistem.

    Preşedintele a spus că, la începutul mandatului său, a găsit “un SRI în care Sorin Ovidiu Vântu ştia lista cu cei ascultaţi, iar şeful SRI mergea cu maşină de la Sorin Ovidiu Vântu”.

    “SRI-ul era controlat de Vântu, ştia tot ce lucrează SRI, şi, mai mult decât atât, Timofte îi punea la dispoziţie şi informaţii din această instituţie de securitate, economice”, a susţinut el.

    Preşedintele a mai spus că sistemul la care a făcut referire în declaraţiile sale înseamnă şi Justiţia.

    “Vă aduceţi aminte perioada în care acuzam Înalta Curte, CSM, Parchetele, era perioada când erau oamenii, judecătorii, procurorii doamnei Stănoiu. S-a curăţat şi acolo, ca şi la SRI, cu trecerea în rezervă, cu pensionarea multor judecători. Sistemul s-a curăţat”, a adăugat Băsescu.

  • Un olimpic la fizică a ales să nu mai muncească pentru alţii. Acum are angajaţi în România, Germania, Franţa şi Emirate

    Fost olimpic naţional la fizică şi un matematician abil, Bogdan Herea a aplicat la sfârşitul liceului pentru o bursă la L’Institut National des Sciences Appliquees din Lyon. A terminat în 1995 EURINSA, după care a urmat o specializare de trei ani în inginerie informatică. A studiat apoi şi a lucrat în Franţa, timp de 13 ani; a obţinut cetăţenia franceză, dar a ales să se întoarcă în ţară în 2005. A pornit la Cluj PiTechnologies, companie de consultanţă soft şi dezvoltare de sisteme de securitate online. A câştigat un număr de clienţi importanţi – Muzeul Luvru, Festivalul de Film de la Cannes, Cartier, Kenzo, Groupe Societe Generale sau Grupul Louis Vuitton Moet Hennessy. În timp, compania s-a dezvoltat şi oferta s-a diversificat: consultanţă, creaţie şi implementare de soluţii IT, securitate, optimizarea şi dezvoltarea afacerilor.

    Au apărut noi clienţi: Imperial Tobacco, LG, SNCF, Organizaţia Mondială a Vamilor, E.ON Energie România sau Grupul OMNICOM, iar numărul de angajaţi al companiei a crescut de la câţiva în 2005 la 160 în 2013 şi 250 în 2014. În prezent compania are o cifră de afaceri de 5 milioane de euro şi birouri sau echipe operaţionale în Bucureşti, Cluj, Târgu-Mureş, Berlin, Paris, Lausanne şi Dubai.

    În 2012 Bogdan Herea a primit trofeul “Entrepreneur Francophone de l’Annee” din partea GADIF şi a devenit, în acelaşi an, preşedinte al Clubului de Afaceri Francofon din Cluj. “Singura formă prin care poţi trăi viaţa interesant e să evoluezi. Dincolo de talent managerial, vocaţie pentru business şi competenţe tehnice, ai nevoie de un al şaselea simţ ca să depistezi şi să cultivi valoarea în oamenii tăi. Dacă ei sunt excepţionali, la fel e şi businessul tău”, spune Bogdan Herea.


    Bogdan Herea face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.
     

     

  • Negriţoiu, ASF: Asigurătorii RCA nu le spun clienţilor că un produs ieftin este şi un produs prost

    Când cumperi un RCA, nu te interesează dacă l-ai cumpărat de la un furnizor de RCA care acoperă despăgubirea, care oferă servicii de calitate. Trebuie să te uiţi la aceste lucruri, pentru că tendinţa RCA este să cumpere produsul cel mai ieftin şi greşeala pe care o fac asiguratorii este că vând produse din ce în ce mai ieftine fără să informeze clienţii lor că un produs ieftin este şi un produs prost, aşa cum ştim în sfera de consum”, a declarat marţi preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

    El a punctat că aceia care încheie poliţe RCA folosite în beneficiul unui terţ trebuie să acorde aceeaşi atenţie calităţii produsului ca şi cum l-ar achiziţiona pentru sine.

    “Eu cred că are legătură şi cu nivelul cultural, de educaţie şi de datorie cetăţenească. Trebuie să acordăm aceeaşi atenţie, aceeaşi grijă când cumpărăm un produs pentru un terţ ca şi cum l-am cumpăra pentru noi. Când te duci să-ţi cumperi o haină, te uiţi să fie o haină de calitate, să nu fie murdară”, a spus Negriţoiu.

    Şeful ASF consideră că sistemul de asigurări este dezechilibrat, situaţie care nu poate continua, costurile cu despăgubirile fiind mari, iar primele nu acoperă riscurile şi costurile despăgubirilor, astfel încât sunt necesare mai multe venituri pentru acoperirea despăgubirilor, la care toţi participanţii trebuie să contribuie.

    “Încercăm să echilibrăm piaţa, care înseamnă evident creşterea primei, dar şi înseamnă şi scăderea costurilor – costurile de intermediere, de promovare, de a organiza conferinţe, de lobby – şi aunci vom avea în curând finalizat acest set de norme care încearcă să echilibreze piaţa şi să fie fair, dar în primul rând trebuie să protejeze pe termen mediu şi lung consumatorul, care este de fapt terţul, aici nu este neapărat cel care cumpără, ci cel care beneficiază de RCA“, a punctat Negriţoiu.

    El a explicat că preţul poliţelor şi al primei îl stabilesc asigurătorii, prin calcule actuariale în funcţie de risc, care trebuie să acopere riscul de accidente şi daunele. La nivel agregat însă daunele nu sunt acoperite prin primele pe care companiile de asigurări le încasează.

    “Pe noi (ASF – n.r.) ne interesează să fie acoperite daunele pentru posesorii de poliţe şi ele trebuie să fie acoperite la timp, este treaba asigurătorilor. Noi o să le impunem nişte indicatori agregaţi ca ei să-şi facă o socoteală individuală pe poliţe, costuri şi încasări, astfel încât să acopere daunele. Le-am sugerat să scadă costurile, comisioanele, cât să scadă iar nu putem să le spunem. Sunt anumite produse la care ne uităm în pieţele din afară, sunt anumite produse care suntem convinşi că pot fi distribuite cu costuri mai mici, dar nu putem să mergem individual să le spunem cu cât să scadă”, a adăugat şeful ASF.

    Negriţoiu a arătat că-şi propune ca piaţa să ajungă la un echilibru anul viitor, înainte de 1 ianuarie 2016, când piaţa se va schimba fundamental prin introducerea normelor Solvency II, care reprezintă un alt sistem de monitorizare a riscurilor.