Author: adison

  • Tarom rămâne pe pierdere în acest an şi în 2014, potrivit planului de management al conducerii executive

    Consiliul de Administraţie (CA) al companiei Tarom a aprobat ieri planul de ma­na­gement elaborat de conducerea exe­cutivă, care vizează obţinerea de profit începând cu anul 2015. „Realizarea planului de management a pornit de la analiza valorilor şi atuurilor companiei, care sunt numeroase şi care permit Tarom să devină o companie solidă şi sustenabilă financiar“, arată într-un comunicat Christian Heinzmann, director general executiv al companiei. Potrivit acestuia, brand-ul Tarom este „puternic, valoros“, compania are angajaţi „extrem de capabili şi de loiali faţă de brand“ şi operatorul are o „cotă de piaţă impor­tantă“, remarcând de asemenea că Tarom deţine active foarte valoroase şi nu are datorii. La rândul său, Dan Pascariu, preşedintele CA, a afirmat că Tarom va introduce rute noi, va creşte gradul de confort la bord şi va deveni mai flexibilă în relaţia cu clienţii prin servicii şi facilităţi noi.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Zilele libere din 2 şi 3 mai, recuperate în aprilie

    Zilele libere din 2 şi 3 mai, acordate de Guvern în acest an pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, vor fi recuperate sâmbăta, pe 13 aprilie şi 20 aprilie, sau prin prelungirea timpului de lucru până la 30 aprilie 2013, conform hotărârii de guvern. „Pentru zilele stabilite ca libere, instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în zilele de 13 aprilie 2013, respectiv 20 aprilie 2013, sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la 30 aprilie 2013, potrivit planificărilor stabilite. Prestarea muncii nu conferă acordarea de timp liber corespunzător“, este decizia Guvernului. Zilele de 2 şi 3 mai nu vor fi însă libere şi pentru magistraţi şi alte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în acele zile şi nici „participanţilor“ în aceste procese, se arată în actul normativ. Săptămâna trecută Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere pentru salariaţii din sectorul public. Prevederea este valabilă şi pentru angajaţii din sectorul privat, în măsura în care patronatele stabilesc astfel. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Lucia Morariu de la Eximtur va fi noul preşedinte al ANAT

    Lucia Morariu, proprietarul agenţiei de turism Eximtur şi fost secretar de stat pe turism în guvernarea Tăriceanu, va fi începând de vineri noul preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), urmând să o înlocuiască pe Corina Martin, al cărei mandat expiră. Lucia Morariu (foto), care a mai fost preşedinte al ANAT în urmă cu aproape zece ani, este singura care şi-a depus candidatura la şefia asociaţiei. Sesiunea de depunere a candidaturilor s-a încheiat la finele lunii februarie. Pentru ca preşedintele asociaţiei să poată fi validat, la şedinţa ANAT de vineri trebuie să fie prezenţi peste 10% din cei aproximativ 600 de membri. „M-am gândit să candidez pentru că se simţea nevoia de un pic de echilibru în asociaţie. Au insistat câţiva colegi de la firme importante, care consideră că stilul meu mai procedural ar fi potrivit în perioada asta şi se simte nevoie de puţină intervenţie pe partea de legislaţie“, a declarat Lucia Morariu. Ea a spus că ANAT va insista asupra modificării legislaţiei pe „zona de călătorii“, pentru că piaţa este foarte dezorganizată.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Contract de 2,5 mil. lei pentru servicii de consultanţă la privatizarea CFR Marfă

    Ministerul Transporturilor a atribuit unei asocieri conduse de Deloitte un contract de 2,5 milioane lei (570.000 euro), inclusiv TVA, pentru servicii de consultanţă în procesul de privatizare a companiei CFR Marfă. Contractul a fost atribuit vineri, prin negociere, asocierii formate din Deloitte Consultanţă, Muşat & Asociaţii şi Systra, potrivit unui anunţ al instituţiei. Asocierea va furniza servicii de consultanţă pentru privatizare/asistenţă juridică, economico-financiară, tehnică, de reprezentare sau negociere pe întreaga perioadă de derulare a procesului de privatizare până la realizarea transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi decontarea tranzacţiei. Ministerul justifică alegerea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare prin „situaţia de urgenţă extremă“, survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă. Contractul a fost estimat iniţial la 3 milioane lei, fără TVA. Guvernul s-a angajat în ultimele negocieri cu FMI să publice anunţul de privatizare a CFR Marfă în luna martie a acestui an şi să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni până la jumătatea lui mai, tranzacţia urmând să fie încheiată atunci când „toate condiţiile vor fi îndeplinite“. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • Afacerile Herbalife au ajuns la 11,5 mil. euro

    Compania de vânzări directe Herbalife, intrată pe piaţa locală în 2008, şi-a majorat cifra de afaceri anul trecut cu circa 32%, până la 51,5 mil. lei (11,5 mil. euro) pe fondul creşterii numărului de distribuitori şi diversificării gamei de produse. Rezultatele din 2012 plasează România pe poziţia a treia în topul ţărilor cu cea mai rapidă creştere din EMEA – Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. „În 2012 am continuat să ne consolidăm afacerea în regiune şi în România, în ciuda condiţiilor generale de instabilitate economică. Creşterea numărului nostru de distribuitori, diversificarea gamei de produse şi îmbunătăţirea eficienţei distribuitorilor noştri, care deservesc tot mai mulţi clienţi, sunt principalii factori care impulsionează creşterea afacerii Herbalife în România“, spune Romeo Căzănescu (foto), country director al Herbalife pentru România şi Moldova. Produsele care au contribuit cel mai mult la cifra de afaceri a companiei sunt cele din categoria de nutriţie internă. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Criza şi cărbunele ieftin închid termocentralele pe gaze. Marii pierzători sunt mediul înconjurător şi sănătatea populaţiei

    E.On, cel mai mare grup german de utilităţi, ar putea închide o termocentrală pe gaze naturale în care a investit 400 mil. euro după doar trei ani de funcţionare deoarece pierde prea mulţi bani în condiţiile în care operarea unităţilor pe cărbune este mai ieftină şi profitabilă. Analiştii se tem că industria termală trece printr-o criză de supracapitate, iar din concetrarea pe cărbune marii pierzători vor fi mediul înconjurător şi sănătatea populaţiei, dar şi Gazprom. Centrala Irsching-5 a funcţionat anul trecut mai puţin de un sfert din timpul normal deoarece scăderea preţului energiei în utilizarea gazelor naturale pentru combustie, scrie Bloomberg.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • În goana după bani, Grecia concesionează sediul central al poliţiei din Atena

    Guvernul Greciei, care se confruntă cu grave probleme financiare, intenţionează să concesioneze pe termen lung 28 de clădiri ale statului, printre care se numără birouri ale administraţiei fiscale, sedii ale ministerelor şi chiar sediul central al poliţiei din Atena, scrie publicaţia britanică The Telegraph. Guvernul speră să strângă 30 milioane euro anual din concesionarea clădirilor statului pe perioade cuprinse între 20 şi 25 de ani. Pe lista proprietăţilor propuse pentru concesiune figurează principalele clădiri folosite de ministerele justiţiei, educaţiei şi culturii, 12 sedii ale administraţiei fiscale şi sediul central al poliţiei din Atena. Noile planuri vin în condiţiile în care Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) pun presiune pe statul elen pentru ca acesta să grăbească programul de privatizări. Creditorii internaţionali au acordat Greciei primul ajutor financiar în mai 2010, iar pe cel de-al doilea în octombrie 2011, cele două pachete totalizând 240 miliarde euro. Delegaţiile UE şi FMI se află în Atena de la începutul săptămânii, acestea având programate întâlniri cu ministrul de finanţe, de interne, al muncii, al dezvoltării şi cu premierul Antonis Samaras.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Fostul primar al oraşului american Detroit a fost condamnat pentru corupţie

    Kwame Kilpatrick, fostul primar al oraşului Detroit, centrul industriei auto americane, dar acum aflat în pragul falimentului, a fost condamnat de către autorităţi pentru corupţie ajunsă la nivelul de „afacere“ în timpul celor şapte ani de mandat, scrie agenţia Thomson Reuters. Procurorii americani l-au acuzat pe Kilpatrick că a cerut bani de la oamenii de afaceri care au vrut să îşi păstreze contractele cu primăria oraşului, transformând biroul de primar în sediul afacerilor personale din anul 2001 până în 2008, când a demisionat. Fostul primar ar putea primi o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani pentru că a acordat contracte ale primăriei în valoare de peste 83 milioane dolari prietenului său Bobby Ferguson, un contractor al primăriei care a împărţit banii cu Kilpatrick.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Terapia va investi 10 mil. euro şi are în plan vânzări şi exporturi cu 10% mai mari

    Terapia Ranbaxy, cel mai mare producător de medicamente generice din România, are în plan pentru acest an investiţii de circa 10 milioane euro şi o creştere cu 10% a cifrei de afaceri şi exporturilor, comparativ cu 2012, a declarat directorul general al companiei Dragoş Damian (foto). În 2012, compania a avut afaceri de 450 milioane lei (100 milioane euro), cu 7% mai mari decât în anul anterior, când s-au situat la 421,2 milioane lei. „Şi 2012 şi 2013 sunt ani în care am pus/punem accentul pe managementul riscului financiar, pe administrarea capitalului de lucru şi derularea investiţiilor capitale. (…) În 2013 sunt bugetate investiţii capitale de circa 10 milioane euro“, a arătat Damian. Terapia a lansat anul trecut 15 produse noi şi are în plan 12 lansări în acest an.  În ceea ce priveşte exporturile, şeful Terapia estimează o majorare cu 10% a acestora şi abordarea de noi pieţe, în special cele din vecinătatea Mării Negre şi din CIS.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Reff & Asociaţii anunţă încasări de 3 mil. euro, în creştere cu 20%

    Casa de avocatură Reff & Asociaţii, afiliată companiei de consultanţă şi audit Deloitte, a înregistrat în anul calendaristic 2012 o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de euro şi estimează că în mai, la sfârşitul anului financiar al firmei, va avea o cifră de afaceri de circa 3,2 milioane de euro, afirmă Alexandru Reff (foto), partener în cadrul firmei. Reff susţine că fuziunile şi achiziţiile în care firma a oferit consultanţă au avut o valoare totală de peste 800 mil. euro, în timp ce pe segmentul de servicii financiare a asistat contracte cu un volum total de aproximativ 440 mil. euro. În viitorul apropiat, firma are în vedere schimbarea numelui în „Deloitte Legal Reff & Asociaţii”, identitate pe care o va menţine cel puţin doi ani, potrivit lui Reff. Printre contractele în care firma a fost implicată se numără asistarea fondului de investiţii NEPI la achiziţia proiectelor de birouri City Business Center din Timişoara şi The Lakeview din Bucureşti, precum şi a firmei Rosequeens Properties, controlată de trei bănci, la achiziţia mallului Liberty Center. În prezent, casa de avocatură are o echipă de 35 de avocaţi (faţă de 27 la începutul lui 2012) şi intenţionează să ajungă la un număr de 40 de avocaţi până la sfârşitul anului.

    Toate stirile sunt pe zf.ro