Nu demult, The Washington Post a publicat un articol sub titlul “Studiile spun că majoritatea paginilor web pot fi conectate prin 19 clicuri”. O formulare destul de neglijentă, chiar dacă trecem peste folosirea clicurilor pe post de legături (links). Nu e vorba de “majoritatea paginilor”, pentru că cele 19 legături reprezintă o medie, exact ca în cazul mult mai popular al celor şase grade de separaţie. Probabil că redactorii au găsit de cuviinţă să publice această ştire în contextul unui recent atac asupra Facebook, însă studiul referit datează din 1999, i se datorează cercetătorului Albert-László Barabási şi a fost apoi prezentat în cartea sa numită “Linked: The New Science of Networks” (din 2002), asupra căreia merită să revin într-un alt articol.
Oarecum surprinzător este că, totuşi, afirmaţia din WP este corectă. Deşi rezultatul a fost extras din studiul unui mic eşantion (un trilion de pagini) din web-ul mileniului trecut, substratul teoretic aplicat de această “nouă ştiinţă a reţelelor” ne asigură că cele 19 grade de separaţie se păstrează şi că web-ul va rămâne o “lume mică” încă multă vreme. Barabási (născut la Bălan, judeţul Harghita) este de formaţie fizician şi poate părea ciudată specializarea sa în acest domeniu, însă ştiinţa reţelelor este un domeniu pluridisciplinar, cu aplicabilitate în numeroase alte ştiinţe.
Esenţa este că reţelele au anumite proprietăţi intrinseci pe care, odată ce le cunoaştem, le putem aplica în nenumărate domenii. Primul vizat este sociologia, însă aceleaşi principii guvernează şi reţelele neuronale din creier, ecosistemele naturale sau reţeaua celulelor biologice. De altfel, Barabási – despre care revista PopSci spunea că este “omul care ar putea conduce lumea” – lucrează acum în cercetări privind cancerul la Universitatea Harvard.
Poate oare ştiinţa reţelelor să explice – şi eventual să prevadă – dinamica reţelelor de socializare? Se pare că doar în mică măsură, deoarece concurenţa de pe piaţă face ca datele marilor reţele să fie indisponibile. Şi totuşi, un videoclip difuzat de Onion în 2009 (o parodie a unei emisiuni de ştiri) a anticipat corect că ocazia se va ivi curând: un “arheolog al internetului” afirma în film că a descoperit ruinele “civilizaţiei Friendster”. E vorba de prima mare reţea de socializare, lansată în 2002 şi depăşită abia în 2004 de MySpace, care la rândul ei a fost detronată de Facebook.
După ce a ajuns la 100 de milioane de utilizatori, a început declinul, astfel că 2006 reţeaua era moartă în Statele Unite, dar a rezistat datorită popularităţii din Asia. Însă după schimbarea interfeţei, petrecută în 2009, a urmat colapsul. În iulie 2011, Friendster a fost relansată ca reţea orientată spre jocuri, dar cu câteva zile înainte, o echipă de la Internet Archive a scanat toate datele, constând din utilizatori (nenominali) şi conexiunile dintre ei.
Această arhivă este “cadavrul” lui Friendster, reţeaua socială primordială. Aşa se face că studiul publicat zilele trecute de un grup de cercetători de la Institutul Federal Elveţian pentru Tehnologie se numeşte “Autopsia lui Friendster” şi îşi propune să identifice cauzele declinului reţelelor de socializare. Este, evident, o aplicare a ştiinţei reţelelor şi nu întâmplător regăsim caracteristici puse în evidenţă de studiile echipei lui Barabási.
De exemplu, predomină “clusterele” – grupuri de utilizatori puternic conectaţi între ei, pentru că sunt şanse mari ca prietenii unei persoane să fie prieteni între ei. Studiul porneşte de la premisa că atunci când costul (timp şi efort) implicat de rămânerea în reţea depăşeşte beneficiile (comunicarea cu prietenii), utilizatorii părăsesc reţeaua. În cazul Friendster, schimbarea interfeţei a crescut costul, ceea ce a declanşat o reacţie în lanţ: cu fiecare utilizator plecat, beneficiile prietenilor scad. E multă matematică, dar cam aceasta este esenţa.
Probabil că ştiinţa reţelelor a beneficiat de pe urma autopsiei (autorii admit că e şi arheologie), la fel ca şi marile reţele de socializare ale momentului, care nici ele nu sunt ferite de astfel de fenomene. Şi ele sunt “lumi mici” şi vulnerabile.
