Author: adison

  • Gigi Becali, încă 6 luni în plus în închisoare

     Instanţa a admis în parte solicitarea procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de aplicare a unui spor de un an de închisoare.

    Avocaţii lui Becali au precizat, pentru MEDIAFAX, că decizia tribunalului nu este definitivă şi va fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

    Cererea lui Becali a vizat contopirea pedepselor din condamnările definitive primite în dosarele sechestrării de persoane, schimbului de terenuri cu MApN şi “Valiza”.

    Procurorul DNA a arătat joi, la Tribunalul Bucureşti (TB), că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional, astfel că se impune aplicarea unui spor de pedeapsă de un an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Politicienii europeni au ajuns la un acord privind reforma Politicii Agricole Comune

     “Sunt foarte mulţumit de acest acord, care dă o nouă orientare politicii agricole comune (…) Acest acord va conduce la schimbări profunde: plăţi directe mai echitabile, cu banii orientaţi mai ales acolo unde este neapărată nevoie de ei”, a afirmat joi comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

    El a subliniat că această reformă a fost promovată şi pregătită încă din 2010 şi vizează şi consolidarea poziţiei agricultorilor în cadrul lanţului alimentar şi asigurarea unei mai mari eficacităţi şi transparenţe a PAC.

    “Aceste decizii constituie un răspuns ferm al UE în faţa provocărilor legate de securitatea alimentară, schimbările climatice, creşterea economică şi crearea de locuri de muncă în zonele rurale”, a apreciat Cioloş, care va efectua vineri o vizită la Bucureşti, unde va prezenta reforma PAC într-o întâlnire cu parlamentarii români din comisiile de agricultură, dar şi într-o conferinţă de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Agriculturii, restructurat în septembrie

     “Ministerul Agriculturii are un proiect pe care am vrut să-l trecem ieri ca ordonanţă ca să restructurăm toată activitatea ministerului. Nu s-a putut, pentru că s-a opus Ministerul Justiţiei. S-a transformat până la urmă într-un proiect de lege pe care vrem să-l trecem în toamnă cu prioritate, în primele săptămâni, astfel încât să se reorganizeze tot ce înseamnă activitatea ministerului”, a spus Constantin.

    El a spus că va fi făcută o evaluare prin care se va stabili câte posturi vor rămâne în urma restructurării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Alianţa cu PNL nu funcţionează, dar juridic rămâne. Nu punem în pericol USL

     Constantin şi-a declarat regretul să anumite lucruri nu mai funcţionează în cadrul ACD şi a comparat această situaţie cu o căsnicie care s-a destrămat.

    “Ştiţi cum e, ca într-o căsnicie. În momentul în care se întâmplă o despărţire, soţul dă vina pe soţie, soţia pe soţ. Este mai puţin important, important este că o căsnicie s-a destrămat. Din acest punct de vedere, cred că avem cu toţii puterea şi tăria, foarte calm, să mergem mai departe”, a arătat liderul conservator.

    “Eu am făcut foarte clar o declaraţie pe care o susţin şi acum, o constatare, un regret că ACD, şi nu USL, nu funcţionează şi am văzut că şi domnul Antonescu este de acord cu acest lucru, a îmbrăţişat această idee că nu funcţionează ACD. Atât şi nimic mai mult”, a arătat liderul PC.

    Constantin a spus că îi pare rău că nu funcţionează un proiect politic pe care el îl considera extrem de important şi care se dorea o coagulare a forţelor de dreapta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Snowden nu poate părăsi Rusia fără un paşaport valabil. Cum arată hotelul în care ar fi stat consultantul NSA

     “Snowden nu are documente valabile. Din acest motiv, el nu poate să meargă nici în Cuba şi nici oriunde altundeva”, a declarat această sursă, citată de agenţia de stat RIA Novosti.

    Statele Unite au anunţat că au anulat paşaportul lui Edward Snowden, a cărui arestare şi extrădare este reclamată de către Washington, pentru a-l judeca pentru “spionaj”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tribunalul Bucureşti, rămas în pronunţare pe cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali

     Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a arătat joi, la Tribunalul Bucureşti (TB), că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional, astfel că se impune aplicarea unui spor de pedeapsă de un an.

    Reprezentantul DNA i-a explicat judecătorului Marin Marino Constantin că finanţatorul Stelei a săvârşit fapte grave, iar pentru cele mai grave dintre acestea a primit doar trei ani de închisoare. El a mai arătat că, potrivit normelor legale în vigoare, Becali poate fi eliberat după ce execută două treimi din pedeapsă, respectiv doi ani de închisoare, şi a subliniat că, în opinia sa, această pedeapsă este mică în raport cu numărul şi gravitatea faptelor comise.

    Potrivit procurorului, activitatea infracţională a lui Becali are periodicitate şi ritmicitate, iar în acest context el ar trebui să petreacă mai mult timp în detenţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accidentul din Muntenegru: Tahograful autocarului a fost demontat. Când va fi cunoscută CAUZA accidentului

     UPDATE Tahograful autocarului din Muntenegru a fost demontat, anchetatorii vor accesa datele cardului

    Tahograful autocarului românesc căzut în prăpastie în Muntenegru a fost demontat de pe caroseria vehiculului, aparatul nu pare să fie avariat, iar cardul urmează să fie accesat de anchetatori, care au anunţat că săptămâna viitoare va fi cunoscută cauza accidentului, relatează ziarul Vijesti.

    Tahograful a fost demontat joi de pe caroseria autocarului, dar anchetatorii nu au accesat încă datele de pe cadrul de memorie al dispozitivului digital.

    Potrivit unor surse citate de publicaţia muntenegreană, dispozitivul digital nu pare să fie avariat, iar cauza accidentului ar urma să fie cunoscută săptămâna viitoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria”: Recomandările poliţiştilor pentru prevenirea tâlhăriilor

     Campania, intitulată “Fii prudentă! Poţi preveni tâlhăria”, a fost lansată, în Piaţa Universităţii din Capitală, de directorul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Română, comisarul şef Constantin Stroescu, şeful Serviciului Infracţiuni Contra Patrimoniului din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, şi Liviu Ţurcanu, director de creaţie al companiei de comunicare Mercury360.

    Potrivit comisarului şef Stroescu, datele statistice arată că cele mai multe tâlhării prin smulgerea de obiecte au loc în lunile iunie, iulie şi august.

    Conform cifrelor deţinute de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, în perioada 2006 – 2012, la nivel naţional, pe timpul verii s-au înregistrat aproape 700 de fapte de acest gen în timp ce iarna, primăvara şi toamna, media acestora scade cu aproximativ 100 de incidente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Olguţa Vasilescu: CS U Craiova are deja antrenor, 22 de jucători şi buget de 1,5 milioane de euro

     “Va fi o asociere între municipalitate, care va veni cu stadionul şi locul în Liga a II-a, Clubul Sportiv Universitatea Craiova, condus de Pavel Badea şi Corneliu Andrei Stroe, şi o societate a unui investitor puternic, care va fi prezentat în curând. Acesta este suporter de mic al Ştiinţei şi va finanţa în primă fază clubul cu 1,5 milioane de euro, are deja 22 de jucători şi un antrenor, care, deşi nu este oltean, este unul de valoare”, a declarat primarul, fără a preciza cine este tehnicianul echipei.

    Olguţa Vasilescu s-a întâlnit cu preşedintele CS Universitatea Craiova, Pavel Badea şi cu foşti fotbalişti printre care Cămătaru, Beldeanu, Negrilă, Ungureanu, Donose, Irimescu, aceştia confirmându-i susţinerea totală şi necondiţionată pentru noul proiect. “Am spus că oraşul nu va susţine decât Universitatea Craiova, iar echipa se va numi CS Universitatea Craiova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se păstrează alimentele în zilele caniculare. SFATURILE specialiştilor

     “În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi, implicit, al apariţiei de toxiinfecţii alimentare şi, de aceea, este bine ca cetăţenii să respecte câteva măsuri simple, dar foarte eficiente. În acest sens, oamenii trebuie să acorde o mai mare atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate”, arată un comunicat al instituţiei, remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

    Astfel, produsele alimentare trebuie cumpărate numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, pentru a avea garanţia unor produse sigure, care sunt controlate şi depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro