Author: adison

  • Liderul Jobbik către Băsescu şi Ponta: Ori sunteţi dezinformaţi, ori faceţi un joc antimaghiar

     Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook şi adresat preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Victor Ponta, Vona Gabor îşi exprimă “nedumerirea” faţă de intenţia autorităţilor române de a-i interzice prezenţa pe teritoriul ţării.

    Vona se întreabă ce ilegalitate a comis, în condiţiile în care nu a făcut altceva decât să mărşăluiască în mod paşnic la manifestarea de luni seară, de la Târgu Mureş.

    “Dacă pentru acest lucru sunt interzis, atunci ce se va întâmpla cu miile de participanţi? Vor fi interzişi din ţară şi liderul belgian, catalan şi basc, care la fel au participat? Ei nu doar au mărşăluit în linişte, ca mine, ci au susţinut şi discursuri remarcabile”, arată Vona.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şedinţă de lucru la Cotroceni: Băsescu, Ponta, Oprea şi şefii serviciilor de informaţii

    Discuţia are loc după ce, miercuri, premierul Ponta a anunţat că transmis Preşedinţiei nota de informare redactată de vicepremierul Gabriel Oprea, ministru de Interne, privind activităţile pe teritoriul României ale preşedintelui partidului Jobbik din Ungaria, Vona Gabor, “cu impact în planul securităţii naţionale şi siguranţei publice”, şi îl roagă, în acest sens, să avizeze, în calitate de preşedinte al CSAT, concluziile şi măsurile propuse în nota de informare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis, despre Codul etic: Nu este nici necesar şi nici nu va rezolva ceva în învăţământ

     Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, care a fost profesor de fizică înainte de a intra în administraţie şi a deţinut funcţia de inspector şcolar general, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre Codul etic din învăţământ aflat în dezbatere publică, afirmând că acesta “nu este nici necesar şi nici nu va rezolva ceva în învăţământ”.

    “După părerea mea, nu este nici necesar şi nici nu va rezolva ceva în învăţământ. Problemele în învăţământ sunt de cu totul altă natură. Învăţământul este greşit structurat în această republică frumoasă”, a declarat Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kingfisher a redeschis primele două unităţi din reţeaua Bricostore România sub brandul Brico Dépôt

     Bricostore România a intrat într-un proces de transformare în Brico Dépôt începând din iunie 2013, odată cu preluarea de către Kingfisher, iar joi a fost încheiată prima etapă a acestui proces. Formatul Brico Dépôt mai este utilizat de grupul britanic în Franţa şi Spania.

    “Nu este vorba despre încă un magazin pe piaţa românească de DIY, ci de lansarea în România a unui concept nou şi diferit”, a declarat, joi, Patrick Papot, directorul general delegat al Brico Dépôt România.

    El a precizat că unităţile sunt redeschise sub denumirea de “depozit”, iar transformarea întregii reţele ar urma să dureze doi ani.

    Kingfisher a plătit 35 milioane lire sterline (41,5 milioane euro) cash pentru cele 15 magazine achiziţionate de la Bricostore România, la care se adaugă preluarea unor datorii de 35 milioane lire, care au fost stinse imediat. De asemenea, Kingfisher a preluat disponibilităţi cash de 7 milioane euro în cadrul aceleiaşi tranzacţii, astfel că suma totală plătită de compania britanică pentru magazine se ridică la 63 milioane lire (75 milioane euro).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproximativ 800 de sindicalişti protestează la Guvern pentru rezolvarea problemelor din energie

     Cei aproximativ 800 de sindicalişti afiliaţi Cartel Alfa protestează lângă sediul Guvernului, fără a perturba circulaţia auto. Zona în care se desfăşoară pichetul este securizată de Jandarmerie.

    Protestatarii afişează bannere cu mesaje precum “Milioane de români aduc prosperitate mafiei din energie” şi “Guvernanţi, nu sărăciţi poporul!”.

    Totodată, ei strigă “Solidaritate”, fluieră şi flutură steaguri cu numele federaţiilor sindicale pe care le reprezintă.

    Peste 150 de sindicalişti ai federaţiilor din industrie s-au adunat şi miercuri în Capitală şi au pichetat sediul Curţii Constituţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările Volkswagen ar putea depăşi pragul de 10 milioane de unităţi în acest an

     “Odată cu creşterea volumelor şi noi modele, vom înregistra şi efecte pozitive în privinţa profitului. Sunt şanse bune chiar să reuşim să depăşim pragul de 10 milioane de livrări în acest an”, se arată în textul unui discurs pe care directorul general al Volkswagen, Martin Winterkorn, urmează să îl susţină joi, într-o conferinţă de presă, la Berlin, transmite Bloomberg.

    Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a vândut anul trecut mai multe maşini decât grupul american General Motors, urcând pe poziţia a doua pe piaţa mondială.

    Vânzările au crescut anul trecut cu 5%, la 9,7 milioane de unităţi, un nou record pentru Volkswagen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OCDE a suspendat procesul de aderare a Rusiei şi vrea să consolideze cooperarea cu Ucraina

     “În urma unei reuniuni a Consiliului de guvernanţă, pe 12 martie, OCDE a amânat activităţile legate de procesul de aderare a Federaţiei Ruse la OCDE, pentru moment”, a anunţat organizaţia într-un comunicat, adăugând că totodată a “convenit ca OCDE să răspundă în mod pozitiv cererii Ucrainei de consolidare a cooperării (lor) existente”.

    “La solicitarea membrilor Organizaţiei, secretarul general a informat Federaţia Rusă în acest sens”, se arată în comunicat.

    Acest anunţ are loc în contextul mobilizării unor trupe ruse în Crimeea, o peninsulă ucraineană în care 1,5 milioane de alegături sunt chemaţi duminică să voteze pentru alipirea la Rusia, din care a făcut parte până în 1954, când a fost “dată” Ucrainei de către fostul lider sovietic Nikita Hruşciov, în cadrul fostei Uniuni Sovietice.

    Rusia, care cooperează cu OCDE începând din 1992, a solicitat în mod oficial să devină membră a Organizaţiei în 1996.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Ponta s-a întâlnit, la Guvern, cu miniştri pentru discuţii privind Legea certificatelor verzi

     Peste 150 de sindicalişti ai federaţiilor din industrie au pichetat miercuri sediul Curţii Constituţionale, cerând soluţionarea urgenţă a ordonanţei de urgenţă privind producerea energiei din surse regenerabile, oprirea suprataxării energiei electrice şi liberalizarea rapidă a preţului la gaze naturale.

    Protestele sindicaliştilor continuă joi la Guvern.

    Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că piectul de lege din Parlament privind energia regenerabilă menţine la 11% cota din consumul total de electricitate pentru care sunt acordate certificate verzi, iar în lipsa acestei legi acest nivel va creşte, din aprilie, la 15%, generând şi creşterea facturii.

    El a susţinut că nepromulgarea legii de către preşedintele Traian Băsescu este motivată de interesul acestuia în a sprijini companii private să recupereze mai repede, prin creşterea preţului în factură, investiţia efectuată în energia regenerabilă şi a afirmat că şeful statului a preluat cu “copy-paste” argumentele Asociaţiei Producătorilor de Energie Regenerabilă, care are un interes comercial direct.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nouă tone de carne expirată din august 2013, descoperite într-un depozit din Ghimbav, Braşov

     Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov au confiscat, de la un depozit din Ghimbav, nouă tone de carne expirată, în principal picioare de porc, pentru care Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) recomandase să fie distrusă, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

    Carnea provenea de la o firmă din Polonia.

    În timpul controlului, inspectorii au mai costatat că într-o maşină de transport materiale publicitare, fără autorizaţie de transport carne, erau încărcate mai multe pungi cu carne prefabricată, care expirase în urmă cu aproximativ cinci luni, potrivit unor surse din CJPC Braşov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu a vorbit cu directorul Chevron Europe despre posibilitatea angajării de tineri în companie

     Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii, preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre importanţa transferului în România de experienţă dobândită de compania Chevron în exploatările de gaz de şist din Statele Unite ale Americii, ca o contribuţie la dezvoltarea şi la asigurarea securităţii energetice a ţării noastre.

    Preşedintele Traian Băsescu a invitat reprezentanţii companiei Chevron să analizeze oportunitatea ca un număr cât mai mare de tineri specialişti care au absolvit universităţile româneşti să poată fi angajaţi în activităţile pe care compania le desfăşoară în diferitele zone din ţară, se mai arată în comunicatul de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro