Author: adison

  • Chevron renunţă la explorarea gazelor de şist în România: Proiectul nu poate concura cu alte oportunităţi globale

    “Rămâne România, unde ne aflăm în proces de a renunţa la interesele noastre de concesiune”, a spus purtătorul de cuvânt al Chevron, scrie WSJ.

    Acesta nu a menţionat însă motivele pentru care compania renunţă la explorarea din ţara noastră.

    “În 2014, Chevron Romania a finalizat activităţile de explorare a concesiunii Bârlad, precum şi un studiu geofizic 2-D realizat în două dintre cele trei concesiuni din regiunea Dobrogea. Chevron România confirmă intenţia de a renunţa la planurile sale pentru aceste concesiuni în 2015“, au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii companiei.

    Ei au adăugat că este o decizie de afaceri luată în urma evaluărilor proiectului din România, care nu poate concura în acest moment într-un mod favorabil cu alte oportunităţi de investiţie din portofoliul global al Chevron.

    “Rezultatele lucrărilor din România vor fi predate ANRM şi vor rămâne în custodia statului. Confidenţialitatea informaţiilor de acest gen este menţinută în conformitate cu legislaţia din România”, au adăugat reprezentanţii Chevron.

    Chevron a anunţat pe 1 februarie că renunţă la activităţile de explorare a zăcămintelor de gaze de şist din Polonia, ale căror rezultate nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor iniţiale.

    “Divizia din Polonia a Chevron a decis să întrerupă operaţiunile de explozare a zăcămintelor de şist din Polonia, întrucât oportunităţile oferite de acestea sunt mai mici decât alte oportunităţi din portofoliul global al grupului”, se arată într-un comunicat al Chevron.

    Chevron a finalizat în iulie 2014 activităţile de explorare la prima sondă din România, în localitatea Siliştea-Pungeşti, judeţul Vaslui, după două luni de foraj la adâncimi de 3.000 de metri.

    Compania americană deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş – Băceşti, Popeni – Găgeşti şi Puieşti. De asemenea, compania a mai obţinut anul trecut şi cea de-a doua autorizaţie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, în perimetrul deţinut la Puieşti.

    După ce Chevron a obţinut, în octombrie 2013, autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, la Pungeşti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor.

     

     

  • Mai puţin de o treime din beneficiarii Rabla îşi cumpără maşini noi

    Potrivit datelor transmise la solicitarea MEDIAFAX de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestionează programul Rabla, anul trecut, prin program au fost casate 20.394 de maşini vechi şi au fost decontate tot atâtea tichete pentru achiziţia de maşini noi, de către persoanele fizice şi juridice.

    Dintre cei 16.834 de cetăţeni care, casându-şi vechile maşini, au obţinut tichetele de reducere de 6.500 de lei pentru achiziţionarea unui autoturism nou, doar 5.446 le-au şi folosit, în timp ce ceilalţi 11.388 au preferat să cedeze prima de casare.

    Astfel, două treimi dintre cei care au achiziţionat autovehicule noi prin programul Rabla pentru persoane fizice au fost cetăţeni care au preluat prima de casare de la cei care au avut o maşină mai veche de opt ani pe care au predat-o pentru casare, dar nu au avut posibilitatea să şi cumpere o maşină nouă.

    Pe lângă prima de casare au fost acordate şi eco-bonusuri de 500 de lei, pentru achiziţionarea unor autoturisme noi cât mai nepoluante, mai exact pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km şi respectiv achiziţionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. Cei care au optat pentru autoturisme cu mai multe dintre aceste caracteristici au putut beneficia de maxim două eco-bonusuri, adică de o reducere suplimentară de 1.000 de lei.

    Anul trecut, au fost solicitate şi obţinute 1.607 eco-bonusuri, dintre care 1.531 de persoane fizice şi 76 de persoane juridice.

    Doar 296 de eco-bonusuri au fost solicitate de cetăţeni care şi-au păstrat prima de casare, care le-au folosit pentru a cumpăra 288 de autovehicule ecologice, în timp ce 1.235 de eco-bonusuri au fost folosite pentru achiziţia a 1.158 de autovehicule ecologice de persoane cărora le-a fost cedată prima de casare.

    În proiectul programului Rabla pentru 2015 este prevăzut ca tichetul de reducere de 6.500 de lei să poată fi în continuare transferat, iar valoarea eco-bonusului va creşte anul acesta de la 500 la 1.500 de lei.

    Bugetul alocat anul acesta pentru Rabla va fi de 200 de milioane de lei, cu 33 la sută mai mare decât anul trecut. În 2014, bugetul programului a fost de 140 de milioane de lei, din care a fost decondată suma de 132.869.500 de lei.

    Cele mai multe maşini vechi scoase din uz anul trecut au fost în Bucureşti (4.607), Prahova (1.045) şi Argeş (998), iar cele mai multe autovehicule noi achiziţionate prin program au fost în Bucureşti (6.041), Constanţa (1.090) şi Prahova (1.045), au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii AFM.

    Pentru prima dată, numărul tichetelor alocate persoanelor juridice (3.000) a fost suplimentat, fiind decontate 3.560 de tichete.

    Printre beneficiarii programului Rabla 2014 pentru persoane juridice au fost: Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, care a obţinut 429 de tichete, CNADNR (123) şi Secretariatul General al Guvernului, care a obţinut 51 de tichete, folosite pentru achiziţia de maşini Dacia Duster pentru Republica Moldova.

     

  • Eurodeputat italian: Nu îmi pasă de sinuciderea “superinfractorului” român. S-au economistit bani. Aş fi mulţumit doar dacă toţi românii din Italia ar reveni acasă

    “Nu dau doi bani pe sinuciderea deţinutului român; aş fi mulţumit doar dacă toţi românii din Italia ar reveni acasă”, a declarat eurodeputatul italian Gianluca Buonanno, membru al partidului xenofob Liga Nordului, referindu-se, la postul italian Radio 24, la moartea unui român în Penitenciarul Opera (Milano) şi la comentariile rasiste făcute de gardieni.

    “Eu îi înţeleg pe gardieni; un deţinut a făcut un gest revoltător, iar gardienii îşi riscă vieţile pentru 1.200 de euro pe lună. Îi înţeleg pe cei care au făcut anumite comentarii”, a spus Buonanno.

    După ce moderatorii emisiunii de radio i-au atras atenţia că, de fapt, un om a murit, eurodeputatul italian a adăugat: “Nu îmi pasă absolut deloc că a murit unul. Infractorii de acest fel nu au nicio limită, iar mulţi din această rasă, românii, omoară, comit masacre, pentru câţiva euro. Dacă s-a omorât, a fost alegerea lui, s-au economisit bani. Nu îmi pasă că s-a omorât un superinfractor. Unul mai puţin de întreţinut, sunt de acord cu multe dintre comentariile făcute online”.

    De altfel, pentru a stârni şi alte controverse, europarlamentarul Gianluca Buonanno a exprimat intenţia de a merge în Libia, pentru a sfida organizaţia teroristă Stat Islamic, care controlează regiuni ale acestei ţări şi a decapitat zeci de ostatici creştini. “Sunt pregătit să merg în Libia. Doar că nu este simplu: aştept viza şi caut curse aeriene prin Istanbul sau Tunis. Dacă nu voi găsi, voi închiria un avion privat. Eu nu sunt un eunuc, sunt un eurodeputat original. Guvernul nostru este o ruşine. Europa pare o tabără de vacanţă”, a spus Buonanno, în vârstă de 48 de ani.

    Un deţinut român – Ioan Gabriel B. – s-a spânzurat, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un penitenciar situat la periferia oraşului italian Milano, după ce fusese condamnat la detenţie pe viaţă pentru crimă. Sindicatul Poliţiei Penitenciare Italiene (SAPPE) a exprimat regret pentru decesul deţinutului român. “Noi suntem atenţi la dificultăţile tuturor deţinuţilor, indiferent de situaţia socială şi de gravitatea infracţiunii comise”, a comunicat SAPPE.

    Însă o serie de comentarii controversate au apărut pe pagina de Facebook a Alianţei Sindicatelor Poliţiei Penitenciare (ALSIPPE). “Un român mai puţin. Mie îmi pare rău pentru deţinuţi care se sinucid din astfel de cauze. Dar pentru ăsta, nu; mă întreb ce aşteaptă alţii pentru a-i urma exemplul”, scria un agent al poliţiei penitenciare ca reacţie la difuzarea comunicatului despre moartea românului.

    “Cine ne mai fură? Unul mai puţin care primeşte mâncare de la stat”, continua gardianul. Răspunzând unui interlocutor care califica aceste comentarii ca fiind inadecvate, autorul mesajului iniţial preciza: “Lucrez într-un penitenciar. Sunt doar deţinuţi extracomunitari. Pentru a avea meseria de gardian trebuie să ai inima neagră”. Administraţia Penitenciarelor din Italia (DAP) a declanşat o anchetă internă privind comentariile postate pe contul de Facebook al Alianţei Sindicatelor Poliţiei Penitenciare (ALSIPPE).

    Ministrul italian al Justiţiei, Andrea Orlando, a catalogat drept “intolerabile” comentariile cu caracter rasist, cerând Administraţiei penitenciarelor să se distanţeze de aceste opinii controversate. “În mod evident, este vorba de fapte intolerabile. Vom lua măsuri pentru ca astfel de incidente să nu se repete”, a declarat Andrea Orlando, potrivit site-ului agenţiei AGI. “Analizăm situaţia şi l-am sunat pe şeful Administraţiei penitenciarelor (DAP) pentru a le cere sindicatelor să se distanţeze de aceste comentarii”, a adăugat Orlando. Ministrul Justiţiei l-a convocat pentru o întâlnire pe Santi Consolo, directorul Administraţiei italiene a penitenciarelor (DAP).

    Santi Consolo, directorul Administraţiei penitenciarelor din Italia, a dispus suspendarea şi cercetarea a 16 gardieni de penitenciar după comentariile cu caracter rasist postate ca reacţie la decesul deţinutului român.

    Deţinutul român, în vârstă de 39 de ani, a fost găsit mort în celula în care era închis, în Penitenciarul Opera, situat la periferia oraşului Milano (nordul Italiei). Anchetatorii au stabilit că deţinutul român s-a spânzurat. “În pofida activităţilor constante de supraveghere efectuate de agenţii poliţiei penitenciare, nu s-a putut evita gestul pe care deţinutul l-a făcut în celulă. Medicii au intervenit rapid, dar nu l-au putut salva”, a declarat Donato Capece, secretarul general al Sindicatului SAPPE. Românul fusese condamnat în primă instanţă la detenţie pe viaţă în anul 2013, pentru uciderea unui vecin, Guerrino Bisacco, în anul 2007, în provincia Padova. Curtea de Apel din Veneţia a confirmat sentinţa de condamnare pe viaţă. În cursul anului 2014, în Penitenciarul Opera (Milano) s-au înregistrat o sinucidere, patru tentative de sinucidere, 35 de cazuri de automutilare şi 24 de altercaţii între deţinuţi.

     

  • PROTEST cu zeci de mii de oameni la Moscova, la un an de la înlăturarea lui Viktor Ianukovici: “Nu vom uita, nu vom ierta”

    Marşul va fi organizat sub sloganul “Nu vom uita, nu vom ierta”.

    Unul dintre organizatorii mitingului de protest, Dmitri Sablin, membru al Consiliului Federaţiei Ruse (Camera superioară a Parlamentului rus), a declarat că 100 de asociaţii au anunţat participarea.

    Peste 100 de oameni au fost ucişi, iar alte sute au fost răniţi în cursul protestelor violente care au avut loc la Kiev în perioada 18-21 februarie 2014, care au culminat cu înlăturarea preşedintelui prorus Viktor Ianukovici.

     

  • Cum va fi VREMEA în această primăvară. Prognoza meteo şi HARTA meteorologilor până în luna mai

    Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

    MARTIE

    Temperatura aerului va avea, în general, valori apropiate de mediile multianuale în regiunile sud-estice şi sudice şi sub normalul perioadei în restul teritoriului.

    Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării.

    APRILIE

    Valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în sud-estul ţării şi se vor situa sub normalul perioadei în restul regiunilor.

    Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o tendinţă de excedent în centrul şi nordul ţării.

    MAI

    Temperatura aerului va fi apropiată de normalul climatologic în sud-est şi local în sudul şi vestul ţării, iar în celelalte regiuni va avea valori sub mediile multianuale ale perioadei.

    Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice şi sudice, unde se vor situa, în general, în apropierea mediilor multianuale.

     

  • Serial animat cu protagoniştii din “Stan şi Bran”, produs de studiourile Gaumont

    Studiourile Gaumont au achiziţionat drepturile de ecranizare de la Larry Harmon Pictures Corporation cu scopul de a relansa franciza “Stan şi Bran”, după 50 de ani de la lansarea primului episod din acea serie de comedie, informează Variety.com.

    Studiourile franceze se vor ocupa, de asemenea, de distribuirea noului serial şi de organizarea campaniilor de promovare a acestuia.

    Protagoniştii franciziei originale, Arthur Stanley Jefferson şi Oliver “Ollie” Hardy, au devenit foarte repede veritabile vedete ale culturii populare din anii 1920 şi au jucat împreună în peste 100 de filme.

    Anunţul despre noul serial de animaţie “Stan şi Bran” a fost făcut joi de Pierre Belaïsch, manager executiv al companiei Gaumont Animation.

    Noul serial – care va conţine 78 de episoade cu durate de aproximativ şapte minute – se va adresa în principal copiilor cu vârste cuprinse între cinci şi opt ani.

  • Zona euro şi Atena au ajuns la o înţelegere asupra prelungirii ajutorului financiar acordat Greciei

    “Există un acord asupra unui unui text”, au anunţat două surse europene, la finalul unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro, a treia în ultimele zece zile.

    Vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu zona euro, Valdis Dombrovskis, a confirmat această informaţie pe Twitter, precizând că Atena va trebui să prezinte “o listă completă cu măsuri de reformă”. “Lucrul asupra prelungirii programului grec poate continua. Este important ca Grecia să-şi respecte angajamentele”, a insistat el.

    Grecia va trebui să prezinte luni seara propuneri de reforme structurale, între care lupta împotriva fraudei fiscale sau combaterea corupţiei. Aceste propuneri vor fi examinate de experţi, după care de Eurogrup, a anunţat o sursă europeană.

    Grecia a primit termen până vineri să ceară o prelungire a actualului plan de salvare.

    Noul Guvern elen, de stânga, a promis în campania din recentele alegeri parlamentare să renunţe la planul de salvare în valoare de 240 de milioane de euro şi la măsurile de austeritate nepopulare. Miniştrii de Finanţe din cadrul Eurogrup nu sunt de acord cu acest lucru.

  • Elena Udrea poate merge luni la Parlament pentru a se adresa plenului. ICCJ i-a admis cererea

    Deputaţii vor analiza în plen, luni, de la ora 16.00, cererile DNA de începere a urmăririi penale şi respectiv de arestare preventivă a deputatului Elena Udrea, pentru noi acuzaţii în dosarul “Gala Bute”.

    Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, în 18 februarie, cererile DNA privind încuviinţarea urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea.

    Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat că aceasta doreşte să se adreseze plenului Camerei Deputaţilor, la votul asupra cererilor de încuviinţare a începerii urmării şi a arestării sale.

    Fostul ministru Elena Udrea a stat în Arestul Poliţiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul “Microsoft”.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatului PMP la arestarea preventivă, a decis marţi ca aceasta să fie cercetată în arest la domiciliu. Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie – 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenţă, în legătură cu denunţul lui Dinu Pescariu.

    Potrivit deciziei, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.

    Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul Microsoft, cât şi în dosarul Gala Bute.

  • Marea Britanie nu ar putea face faţă unui război cu Rusia, susţine un fost oficial de rang înalt din armată – FOTO, VIDEO

    Potrivit sursei citate, Sir Michael Graydon, fost şef al Royal Air Force (RAF), susţine că Marea Britanie nu ar putea reacţiona în faţa unor atacuri ale Rusiei, “deoarece forţele de apărare au fost decimate”.

    Declaraţia intervine în contextul în care autorităţile locale au dezvăluit, joi, că avioane de vânătoare britanice au fost trimise miercuri să intercepteze două avioane militare ruse în largul coastelor peninsulei Cornwall (Anglia), Bombardierele ruseşti de tip Tupolev-95 au fost interceptate şi escorate în afara zonei în care au fost semnalate, fără să fi pătruns în spaţiul aerian britanic.

    Premierul britanic David Cameron a minimalizat incidentul, declarând: “Ruşii încearcă doar să demonstreze ceva şi nu cred că merită vreun răspuns. Cred că acest incident demonstrează de fapt că dispunem de avioanele, piloţii şi sistemele necesare pentru a apăra Marea Britanie”.

    Însă, fostul oficial din forţele aeriene britanice îl dezminte pe premier, dezvăluind că numărul escadroanelor de vânătoare a fost redus drastic în ultimii ani, el ajungând de la 26 la sfârşitul Războiului Rece la 7 în prezent.

    “Am mari îndoieli că Anglia ar putea face faţă unui război cu Rusia. Suntem la jumătatea capacităţilor care existau în trecut”, a precizat Graydon.

    Ministrul britanic al Apărării Michael Fallon declara miercuri că preşedintele rus Vladimir Putin reprezintă o “ameninţare reală şi prezentă” la adresa celor trei ţări baltice. El a îndemnat Alianţa Nord-Atlantică să fie pregătită pentru o agresiune din Rusia.

    Potrivit Ministerului britanic al Transporturilor, nu s-a înregistrat nicio perturbare a transportului aerian civil ca urmare a prezenţei bombardierelor ruseşti miercuri.

    “Avioane de vânătoare tip Typhoon au fost mobilizate (miercuri), după ce avioane ruseşti au fost identificate zburând în apropierea spaţiului aerian al Marii Britanii”, a anunţat Ministerul Apărării într-un comunicat.

    Avioanele ruseşti “au fost escortate de Forţele Aeriene Regale (RAF) până în afara zonei de interes britanice”, afirmă ministerul, precizând că “avioanele militare ruseşti nu au pătruns în spaţiul aerian suveran” britanic.

    Un incident similar a avut loc în ianuarie, când Ministerul britanic de Externe a anunţat că două bombardiere ruseşti de tip Tu-95, cunoscute şi sub numele de “Bear H”, au provocat “perturbarea aviaţiei civile” înainte să fie interceptate de avioane RAF în apropierea spaţiului aerian al ţării.

    De asemenea, în ultimele 12 luni au avut loc 17 astfel de incidente, în care ruşii au încercat să-şi demontreze forţa militară în apropiere de Marea Britanie.

    Prezenţa avioanelor militare ruseşti în apropierea zonei de coastă britanice denotă dorinţa Moscovei de a-şi arăta puterea, iar asemenea incidente sunt motivate politic, autorităţile ruseşti ştiind că sunt puternic mediatizate, a comentat BBC.

  • Meci Floyd Mayweather – Manny Pacquiao pe 2 mai, la Las Vegas: ”Va fi cel mai mare eveniment din istoria sportului”

    Mayweather, 37 de ani, este neînvins în 47 de meciuri, iar Pacquiao, 36 de ani, are 57 de victorii şi cinci înfrângeri în 64 de partide.

    Americanul deţine centurile WBC şi WBA la categoria supermijlocie, iar Pacquiao are centura WBO.

    “Ceea ce aştepta întreaga lume s-a întâmplat. Meciul Mayweather versus Pacquiao la 2 mai 2015 este stabilit. Va fi cel mai mare eveniment din istoria sportului”, a scris americanul pe site-ul său oficial.

    Negocierile pentru acest meci durau de cinci ani, iar bursa ar urma să fie de circa 250 de milioane de dolari. Pacquaio ar urma să primească 40 la sută din încasări, iar Mayweather 60 la sută.