Author: adison

  • CineGrand va deschide un cinematograf în Centrul Comercial Auchan Titan

     “În perioada imediat următoare va fi deschis un cinematograf, contractul este semnat, operatorul va fi CineGrand din India. Galeria comercială va avea după deschiderea cinematografului 15.000 de metri pătraţi şi este ocupată integral”, a declarat Tatian Diaconu, managing director al Immochan România, companie parte a grupului Auchan, care se ocupă de administrarea Centrului Comercial Auchan Titan.

    Immochan Auchan şi DEGI au investit circa 2 milioane de euro pentru aducerea galeriilor comerciale Auchan Titan şi Iris sub umbrela brandului Centrul Comercial Auchan Titan, care atrage anual 12 milioane de persoane.

    Auchan Titan, primul hipermarket al grupului francez în România, este cel mai mare de pe piaţa locală, cu o suprafaţă de 16.000 metri pătraţi. Hipermarketul este cel mai performant magazin din cele 31 pe care grupul francez le operează în România, în condiţiile în care atrage în medie 35.000 de vizitatori pe zi, cu un vârf de 55.000 de persoane în perioada sărbătorilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană şi BCE au aprobat intrarea Lituaniei în zona euro, la 1 ianuarie 2015

     “Lituania îndeplineşte toate criteriile de convergenţă”, potrivit Executivului UE, care consideră că ţara poate adopta euro la 1 ianuarie 2015.

    Decizia trebuie să fie aprobată de liderii europeni, apoi de miniştrii de Finanţe, la jumătatea lunii iulie, fiind necesar şi acordul Parlamentului European.

    Comisarul însărcinat cu afacerile economice, Olli Rehn, a salutat politica bugetară şi reformele economice serioase ale Lituaniei, care au condus la o creştere impresionantă a prosperităţii cetăţenilor lituanieni.

    “Eforturile noastre şi munca pe care am depus-o au fost apreciate”, a declarat premierul lituanian Algirdas Butkevicius, care consideră că acest acord este o etapă spre o dezvoltare mai rapidă şi o viaţă mai bună pentru populaţia ţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul şef Auchan România estimează afaceri mai mari în acest an

     “Am câştigat clienţi, am vândut mai multe produse, iar valoarea vânzărilor este un pic mai mare faţă de anul trecut. Acest lucru se explică prin faptul că modelul de comerţ este diferit, vindem mai multe produse, la mai mulţi clienţi, dar cu preţuri mai mici. Pentru întreg anul mizăm pe o creştere mai importantă a cifrei de afaceri”, a spus Bellon la lansarea Centrul Comercial Auchan Titan, rezultat din unirea galeriilor Auchan Titan şi Iris.

    Totodată, noul director general al grupului francez în România menţine obiectivul declarat în luna octombrie a anului trecut de predecesorul său, Patrick Espasa, de a trece pe profit la sfârşitul anului 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PSD îi menţine pe Florin Georgescu, Marin Dinu şi Nicolae Dănilă în CA al BNR. Vasilescu:Toţi cei care ar putea să intre în discuţie sunt cunoscuţi şi paracunoscuţi

    “Nu-i nimic din scurt, Parlamentul e aici, propunerile trebuie să fie validate de comisiile de buget şi fiecare dintre cei propuşi trebuie sa fie audiat în comisii (…) Dosarele se cunosc şi, mai e ceva, şi anume, că am auzit limpede opinia şi a funcţionat de-a lungul celor 25 de ani, că la BNR nu pot fi în CA decât oameni care au o pregătire foarte înaltă în domeniu, deci toţi aceştia sunt cunoscuţi şi paracunoscuţi. Ce dosare să li se facă (…) Toţi cei care ar putea să intre în discuţie sunt cunoscuţi şi paracunoscuţi, nu vin oameni care vor acum să-şi depună candidatura. Sigur că ar putea să facă şi aşa, dar nu-i ia nimeni în seamă, oameni care n-au o legatură cu marea performanţă în domeniu”, a explicat Vasilescu pentru MEDIAFAX, întrebat dacă anunţul intempestiv privind numirea noului CA şi termenul scurt n-ar putea îngreuna accesul unor candidaţi la selecţie, mai ales că procedural este necesară întocmirea unor dosare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gabriel Resources a atras 35 de milioane de dolari canadieni de la acţionari

     Compania a emis 35.000 de “unităţi”, fiecare cu un preţ de 1.000 de dolari canadieni (914,57 dolari), şi a obţinut fonduri de 35 de milioane de dolari canadieni (32 milioane dolari SUA), se arată într-un comunicat al companiei.

    Gabriel Resources intenţionează să folosească fondurile pentru finanţarea activităţilor curente, inclusiv pentru continuarea eforturilor de obţinere a autorizaţiilor necesare proiectului Roşia Montana.

    O “unitate” include obligaţiuni convertibile subordonate negarantate cu un principal de 1.000 de dolari canadieni şi un cupon de 8%, warrant-uri care dau dreptul la achiziţia a 398 de acţiuni, precum şi un “drept din valoarea arbitrajului” (“Arbitration Value Right”).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANRM: Redevenţele petroliere nu vor creşte spectaculos

     “Pentru viitoarele acorduri petroliere redevenţele vor fi diferenţiate pentru zăcămintele on-shore, off-shore şi deep off-shore”, a declarat miercuri preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), prezent la Bucharest Forum Energy 2014, eveniment organizat de Institutul Aspen România.

    Legislaţia actuală nu face diferenţa între tipurile de zăcăminte, iar nivelul redevenţelor este cuprins între 3% şi 13% din nivelul producţiei de hidrocarburi. Redevenţele au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în decembrie 2014 inclusiv, fiind stabilite prin legea de aprobare a contractului de privatizare a companiei Petrom, preluată de grupul austriac OMV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul director general al CFR Călători Valentin Dorobanţu a demisionat din Directorat

     Dorobanţu a ocupat poziţia de director general al companiei în perioada ianuarie 2013 – aprilie 2014.

    El a ocupat anterior funcţii de conducere în cadrul CFR Infrastructură, AFER şi CFR Călători.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România va avea un portal oficial de turism. Ce informaţii va conţine romania.travel

     “Am mai avansat, avem site-ul romania.travel, la care se lucrează în permanenţă. Până la finalul anului vom avea şi portalul. Pe baza site-ului realizat de biroul de turism New York se va face platforma online a României”, a declarat miercuri într-o conferinţă Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

    Florin Jianu, ministrul delegat pentru IMM şi Turism, căruia îi place să afirme permanent, ca şi predecesoarea lui, Maria Grapini, că vine din mediul privat, a spus că vrea ca şi la minister să impună aceleaşi reguli şi că se va face economie la realizarea portalului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul locuinţelor finalizate în trimestul I, în creştere faţă de anul trecut. Care sunt zonele cu cele mai multe locuinţe construite

     Regiunea Nord-Vest a urcat pe prima poziţie în ceea ce priveşte numărul locuinţelor finalizate, cu un total de 1.792 de unităţi, fiind urmată de Bucureşti, cu 1.498. Cea mai mare scădere a fost consemnată în regiunea Sud-Est, cu un minus de 499 uniăţi, la 725 locuinţe.

    Pe medii de rezidenţă, în trimestrul I 2014, spre deosebire de trimestrul I 2013, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (51,0 %).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Guvernul vrea să continue listările la BVB. Să ne reducem prezenţa în companiile listate

     Ponta a precizat că a discutat despre subiectul continuării listărilor şi al reducerii participaţiei statului în companiile deja listate cu reprezentanţii London Stock Exchange , precum şi cu CEO al Bursei din România, Ludwik Sobolewski, în cursul zilei de marţi.

    “Am discutat despre intenţia Guvernului României de a continua listările. Sunt convins că o să avem succes cu Electrica, mai departe avem Compania Energetică Oltenia, însă aş vrea să continuăm listarea atât a companiilor care pentru moment nu sunt listate, fie că e vorba de portul Constanţa, de aeroport, de tot ceea ce mai este în portofoliul Guvernului, fie de a pune pe piaţă un anumit număr de acţiuni de la companiile deja listate şi care s-au dovedit de succes”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro