BusinessMagazin

Author: adison

  • Cine vrea pe panouri?

    Tutunul, retailul si industria alimentara sunt categoriile care au investit cel mai mult in panotajul stradal, anul trecut.

     

    Industrie

    Procent

    Tutun

    19%

    Retail

    14%

    Bauturi racoritoare si alimente

    12%

    Telecomunicatii si computere

    9%

    Auto

    7%

    Electrocasnice

    7%

    Servicii

    3%

    Ingrijire casnica

    3%

    Mass-media

    2%

    Turism si divertisment

    2%

    Sanatate

    2%

    Banci si servicii financiare

    2%

    Altele

    18%

     

    Sursa: Poster Publicity Romania

  • Mutari de colo-colo

    Raiffeisen, Campofrio, Zapp si Nestlé sunt doar cativa dintre cei care si-au revizuit conturile de creatie in ultima perioada.

     

    Parteneriatele cu bataie lunga in publicitate nu mai sunt o certitudine. O arata agitatia din industrie de la inceputul anului incoace: relatii care pareau bine batute in cuie fie au fost inchise (cazul lui Joe de la Nestlé care, parasind Scala JWT, a intrat in portofoliul Leo Burnett & Target), fie puse in stand by prin orientarea clientului catre o alta agentie. Este cazul Zapp, care a ales sa lucreze cu FCB Bucuresti. Zapp insa nu a renuntat la contractul cu Gavrila & Asociatii, spune agentia. Cam in aceeasi perioada Zapp si-a revizuit si contul de media: adica a schimbat compania de publicitate desemnata sa-i gestioneze bugetele de reclama, plecand de la Mindshare (Ogilvy Group) si alegand Opti Media, parte din Publicis.

     

    Recent, si Raiffeisen Bank si-a revizuit contul de creatie, in urma unui pitch care a avut in short-list 5-6 agentii, spun oficiali ai bancii. Astfel, Raiffeisen – care lucra anterior numai cu Saatchi & Saatchi – a desemnat doua agentii-partenere: Saatchi & Saatchi (persoane fizice) si GMP Advertising (IMM-uri si corporatii). Printre agentiile participante la pitch, Raiffeisen mai spune ca s-au numarat Lowe & Partners, Ogilvy & Mather si Gav Scholz & Friends.

     

    Si in domeniul alimentar s-au petrecut schimbari: de pilda, producatorul de mezeluri Campofrio a desemnat-o pe Publicis sa dezvolte creatia ATL (above-the-line) si POSM (promovare la locul de vanzare) pentru categoria „sunca“. Anterior, creatia pentru produsele din sunca a fost asigurata de ADDV Euro RSCG. Pentru revizuirea acestui cont, Campofrio a avut de ales intre ofertele a doua agentii, Publicis si ADDV, spune compania. Iar pentru categoria Salamuri, Campofrio spune ca va lucra cu Grey.

     

    In domeniul mass-media, cele mai recente miscari de conturi au fost Adevarul si Evenimentul Zilei. Adevarul, anul trecut client al debutantei agentii Brightness, a devenit de curand client Starlink (parte din grupul Leo Burnett). Iar Evenimentul Zilei (Ringier) si-a schimbat agentia, pentru a treia oara in ultimul an: Scala JWT (pentru Evenimentul Zilei au mai lucrat anul trecut Next Advertising si Headvertising).

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Sefilor, beti Sprite, ca treaba e nasoala

    Client: Coca-Cola

    Brand: Sprite

    Agentie: McCann / Creative Services (Interpublic)

    Canale: TV, presa scrisa, radio, materiale la punctul de vanzare

     

    Jongland cu atributele specifice marcii si inovand pe baza platformei brandului Sprite („Spune pe bune“, lansata in 2005), McCann / Creative Services a dezvoltat recent o campanie promotionala pentru Sprite al carei mesaj este: „La promotii castiga cine nu trebuie“. Un exemplu oferit de agentie este urmatoarea situatie: Tanti Tantza de la 3 a castigat o racheta de tenis, iar nepotii sunt plecati din tara. „Dupa ce anul trecut ati aflat ca aveti sanse mai mici de 0.002% de castig la o promotie, anul asta aflati de la Sprite un adevar si mai dureros: sansele astea nici nu sunt ale voastre, ci sunt ale lor (ale altora, n.r.). Pentru ca la promotii castiga cine nu trebuie. Solutia e sa beti Sprite pana la epuizare“, spune agentia. Targetul promotiei (1 mai – 25 iunie) sunt „in special sefii din mediul urban, cu varsta cuprinsa intre 12-24 de ani“. De aici si indemnul campaniei: Sefilor, beti Sprite, ca treaba e nasoala!

  • Cine se teme de Vista?

    Bill Gates neaga si azi ca ar fi spus, in 1981, ca „nu e nevoie de mai mult de 640 Kb de memorie pentru un computer“, desi citatul ii e des atribuit. Cert e ca Windows Vista cere configuratii ce depasesc mult previziunea de atunci. Sunt pregatite PC-urile pentru Vista?

     

    Dupa luni de speculatii si lungi diatribe printre comunitatile de internauti, Microsoft a anuntat oficial cerintele hardware pentru noul sistem de operare Windows Vista: procesor la 800 – 1.000 MHz (practic se gasesc pe piata in toate sistemele cumparate in ultimii trei ani); intre 512 MB si 1 GB de memorie, 15 GB liberi pe hard-disk si o placa video capabila sa ruleze actualul Windows XP; recomandata este o placa video capabila sa ruleze interfata Windows Aero. Pentru a ocoli specificatiile tehnice legate de Aero, ajunge sa spunem ca placa trebuie sa fie cel putin de generatia 6 de procesoare grafice de la producatorul american Nvidia si de generatia 9 de procesoare grafice ale companiei canadiene ATI.

     

    Ce ofera noul sistem de operare? Masuri sporite de securitate, facilitati de cautare si organizare a documentelor, o interfata grafica imbunatatita, posibilitatea de a comunica si de a lucra mai usor cu dispozitivele wireless, o experienta multimedia imbunatatita (TV, fotografie, muzica, filme). Vista ofera parintilor posibilitatea de a controla activitatile pe care copiii le pot face pe calculator – timp, jocuri, accesarea anumitor site-uri. „Windows Aero ofera posibilitatea previzualizarii ferestrelor de pe desktop, transparenta acestora, scalarea rapida a fotografiilor si gestiunea eficienta a desktopului“, precizeaza Tudor Galos, product marketing manager la Microsoft Romania. Pentru partea de business, sistemul integreaza, printre altele, capabilitati de transmitere a faxurilor si de scanare a documentelor. Pentru reducerea costurilor, Microsoft ofera posibilitatea instalarii centralizate a sistemului de operare pe statii desktop dintr-un singur punct, precum si facilitati de testare a compatibilitatii aplicatiilor de business, facilitati de management simplificat, automatizarea unor activitati sau diagnosticare.

     

    Totodata, Microsoft a lansat un program menit sa-i ajute pe cei interesati sa vada in ce masura este computerul lor gata pentru Vista – Microsoft Vista Upgrade Advisor, si care poate fi descarcat la www.microsoft. com/ windowsvista/getready/upgradeadvisor/default.mspx. Desi producator de software, Microsoft este pentru hardware un „market mover“: noua din zece computere din intreaga lume folosesc un sistem de operare Windows, iar decizia de a trece la un sistem de operare mai bun si mai nou sta la baza deciziei de upgrade pentru mai mult de jumatate din detinatorii de computere. „Indiscutabil, aplicatiile sofware influenteaza vanzarile de componente. Pe primul loc sunt sistemele de operare, urmate de jocuri si programele de benchmark“, spune Razvan Uluc, retail manager la Best Computers.

     

    Lansarea unui nou sistem de operare, cum este Vista, si cerintele de sistem ale programului, peste cele dintr-o configuratie medie actuala, ar putea determina, in opinia lui Razvan Uluc, cam jumatate din posesorii de PC sa isi schimbe configuratia calculatorului sau sistemul in intregime. Cerintele de care vorbeste acesta sunt cantitatea de memorie si placa video.

     

    Un studiu al companiei de cercetare a pietei Gartner apreciaza ca jumatate din computerele folosite in cadrul companiilor nu sunt suficient de bine echipate pentru a rula Vista la potentialul maxim. Un upgrade de memorie pana la nivelul impus de noul sistem de operare costa intre 100 si 200 de dolari pentru un PC, iar o placa grafica performanta mai inseamna alte 200 – 300 de dolari. „Credem ca majoritatea marilor corporatii nu vor putea justifica costurile de upgrade la noul sistem de operare pentru toate calculatoarele in acelasi timp“, spune Mike Silver, analist la Gartner.

     

    El sustine ca firmele vor prefera sa astepte ca PC-urile sa ajunga la finalul ciclului normal de functionare pentru a le inlocui cu altele mai performante si compatibile cu Vista. „Credem ca multi clienti nu se vor multumi cu caracteristicile de baza din Windows Vista si vor dori sa ruleze si interfata grafica Windows Aero, si de fapt aici se focuseaza afirmatia Gartner.

     

    In estimarea lor, peste 50% din PC-urile de astazi vor putea rula Windows Aero, si de aceea am creat programul Windows Vista Premium Ready, pentru ca aceste computere sa fie usor identificabile“, precizeaza Tudor Galos. Este vorba de cele doua programe pe care Microsoft le deruleaza cu producatorii de PC-uri – Vista Capable PC si Vista Premium Ready, care identifica si categoriseste computerele oferite acum pe piata.

     

    Joe Wilcox, analist la Jupiter Research, subliniaza nevoia consumatorilor de a face diferenta intre ceea ce inseamna un PC „capabil“ sa ruleze Vista si unul „gata“ sa o faca. „Un sistem ar putea sa ruleze Vista, dar s-ar putea dovedi incapabil sa ofere toate facilitatile si capabilitatile pe care acesta le integreaza“, spune Wilcox.

     

    Un actual computer high-end, cu un pret pe masura si cu capabilitati grafice deosebite ar putea rula cea mai completa versiune de Vista, dar un PC ieftin, chiar marcat cu eticheta „Windows Vista Capable“ nu va oferi decat functiunile de baza ale sistemului de operare.

     

    Gabriel Jitaru, director executiv la Complet Electro Serv, producatorul brandului Davio pentru piata romaneasca, crede ca trecerea la Vista va fi mai facila pentru utilizatorii casnici si mai lenta in cazul companiilor. „Criteriul pret este esential pentru consumatorul roman, iar prezenta Windows preinstalat pe sistemele pe care le-am vandut nu a fost privita ca o facilitate“, spune Jitaru, in opinia caruia migrarea spre Vista se va produce in aceeasi masura cu sporirea nivelului de trai si cu reducerea ratei pirateriei.

  • Windows vs. Windows

    Istoria Windows incepe in 1990, intr-o perioada in care cerintele de sistem fac sa zambeasca orice posesor de PC din zilele noastre.

     

    WINDOWS 3.0: mai 1990; procesor – 286 sau mai rapid, memorie – 640 Kb, hard disk, placa grafica EGA, mouse optional

     

    WINDOWS 95: august 1995; procesor – 486, memorie – 8 MB, 55 MB liberi pe HDD, placa video VGA, pret mediu desktop – 1.926 USD

     

    WINDOWS NT 4.0: august 1996; procesor Pentium, memorie – 32 MB, 110 MB liberi pe HDD, placa video VGA, pret mediu desktop – 1.988 USD

     

    WINDOWS 98: iunie 1998; procesor Pentium; memorie – 24 MB, 350 MB liberi pe HDD, placa video SVGA, pret mediu desktop – 1.619 USD

     

    WINDOWS 2000: februarie 2000; procesor Pentium 133 MHz, memorie – 64 MB, 650 MB liberi pe HDD, placa video SVGA, pret mediu desktop – 1.306 USD

     

    MILLENNIUM: septembrie 2000; Pentium 150 MHz, memorie – 32 MB, 320 MB liberi pe HDD, placa video SVGA, pret mediu desktop – 1.306 USD

     

    WINDOWS XP: octombrie 2001; Pentium 300 MHz, memorie – 64 MB, 1,5 GB liberi pe HDD, placa video Super VGA, pret mediu desktop – 1.163 USD

  • Mai mult decat origami

    Acum cativa ani, o profetie IT spunea ca ziarele pe hartie vor disparea in scurt timp. Asta si pentru ca oamenii le vor citi online, oriunde, cu un echipament digital, mai mic si mai usor de manevrat decat un laptop. Ziarele n-au disparut, in schimb acest gadget a devenit realitate.

     

    Stradanile marilor producatori de a redimensiona computerul pentru a-l aduce la o marime care sa permita manevrarea mult mai facila (ideea cea mai des vehiculata ar fi aceea ca PC-ul nu trebuie sa fie mai mare decat o carte obisnuita) s-au finalizat recent cu un rezultat concret: minicomputerele ultraportabile, denumite Ultra Mobile PC-uri sau UMPC, despre care unele voci spun ca vor detrona ca raspandire si popularitate telefonul mobil intr-un viitor nu foarte indepartat.

     

    Care ar fi definitia acestui termen? Un gadget care prin dimensiune se pozitioneaza intre laptop si asistentul personal PDA, dar care nu se afla in nici una din aceste tabere. Si totusi a preluat functiile ambelor echipamente: are sistem de operare, poate fi folosit pentru a accesa Internetul, dar si aplicatii de business, jocuri, filme, muzica si asa mai departe.

     

    La originea acestui concept se afla Microsoft cu al sau „Project Origami“, care a fost un secret bine pazit timp de un an inaintea lansarii. Mini-pc-ul a fost prezentat la targul CeBIT in luna martie, insa implicatiile lansarii sale incep abia acum sa se faca simtite la adevaratele dimensiuni.

     

    Analistii sunt de parere ca, daca acest gadget va prinde, ar putea sa revolutioneze obiceiurile de consum ale utilizatorilor de PC-uri. De ce? Pentru ca va oferi o multime de functii intr-un aparat mai usor de folosit, fapt care ar putea duce la incetinirea si mai mult a ritmului de crestere a pietei de PC-uri. Scepticii sunt insa de parere ca noul concept nu poate sa se impuna foarte repede, pentru ca presupune destule schimbari in comportamentul utilizatorilor, iar producatorii stiu foarte bine ca acest lucru dureaza. Minicomputerul ultraportabil, dotat cu un ecran cu diagonala de aproximativ 17 centimetri sensibil la atingere, nu cantareste mai mult de un kilogram, in timp ce dimensiunile sale sunt, intr-adevar, aproximativ aceleasi cu ale unei carti obisnuite (23 x 14 x 3 cm). Proiectul Origami  a fost gandit de Microsoft in parteneriat cu cel mai mare producator de cipuri din lume, Intel, materializandu-se sub forma a trei modele de UMPC produse de taiwanezii de la Asus, chinezii de la Founder, respectiv de coreenii de la Samsung si care sunt deja disponibile pe piata la preturi cuprinse intre 700 si 1.000 USD.

     

    Iar estimarile executivilor Intel, conform carora in urmatorii cinci ani numarul de minicomputere ultraportabile vandute la nivel mondial va fi de ordinul zecilor de milioane, au pus pe jar intreaga piata. „Majoritatea UMPC-urilor vor fi in posesia celor 230 mil. utilizatori  al caror job presupune deplasari frecvente sau lucrul in picioare, cu pixul“, este de parere Pankaj Kedia, directorul diviziei UMPC Ecosystem Enabling de la Intel.

     

    Jucatorii din piata mizeaza in principal pe faptul ca UMPC-urile, spre deosebire de notebook-urile de mici dimensiuni sau de PDA-uri, nu necesita tastatura sau mouse pentru a primi comenzi, ecranul tactil cu care sunt dotate minicomputerele ultraportabile fiind suficient. Modelul Samsung de exemplu, sub nume de cod Q1, are un design cu margini rotunjite, fapt care-l face foarte usor de tinut in maini, utilizatorii putand sa scrie texte prin intermediul unei tastaturi virtuale amplasate astfel incat sa se poata scrie folosind numai degetele mari. Tastatura nu seamana deloc cu cele traditionale, butoanele fiind asezate sub forma de „evantaie“ care pleaca din colturile de jos ale ecranului. Exista insa si posibilitatea de a conecta prin USB sau Bluetooth o tastatura obisnuita.

     

    Principala diferenta intre UMPC-uri si alte echipamente portabile – PDA-uri (asistenti personali digitali), playere de muzica digitala, console de jocuri video sau sisteme GPS (Global Positioning System – pozitionare prin satelit) – ar fi aceea ca minicomputerele, dotate cu sistem de operare Windows, pot ingloba mai multe functii (practic, toate functiile celorlalte gadgeturi). 

     

    Ce poate face, mai concret, un UMPC? Noul tip de computere ultraportabile a fost „indopat“ cu foarte multe functii: permite navigarea pe Internet, utilizarea casutei de mail sau redactarea de documente, intrucat recunoaste, asemenea Tablet PC-ului, scrisul de mana cu stylus-ul pe ecran. Practic, orice software care ruleaza pe Windows XP poate fi instalat si pe acest gadget (in unele cazuri este nevoie de adaptarea lor la dimensiunile mai mici ale ecranului). Insa cele mai multe aplicatii revin divertismentului, UMPC-ul fiind deopotriva un player de continut audio si video, cat si o consola de jocuri.  UMPC-ul a fost gandit de fapt ca o platforma pe care fabricantii de tehnologie de comunicatii si de software sa-si poata incarca propriile produse, atat timp cat se conformeaza specificatiilor tehnice ale Microsoft si Intel.

     

    Interes a starnit si incorporarea in acest minicomputer a functiilor de navigare GPS, dar si a unei camere foto, dupa modelul actualelor telefoane mobile, insa aceste functii vor fi disponibile de la anul, spun producatorii. Iar pe langa toate acestea, unele modele UMPC vor fi capabile sa receptioneze televiziune digitala, tendinta in care telefonia mobila este puternic ancorata. Minicomputerele create de Microsoft dispun si de conectivitate fara fir, ceea ce inseamna ca se pot lega la alte echipamente portabile prin Bluetooth sau se pot conecta la Internet WiFi (prin unde radio). Iar odata cu lansarea oficiala a Windows Vista, sistemul de operare va putea fi instalat nu doar pe PC-uri, ci si pe UMPC-uri.

     

    La atatea avantaje, se pune si intrebarea: ce lipseste noilor minicomputere? Poate functiile de telefonie mobila (deocamdata), insa tehnologia VoIP, care permite efectuarea apelurilor telefonice prin Internet atat catre retele fixe, cat si catre cele mobile, poate suplini lipsa serviciilor GSM.

     

    Un alt posibil deficit, sustin analistii, este viata scurta a bateriei. Fiind un echipament mobil, ar trebui sa permita o durata de functionare de 10-12 ore pentru a nu pune probleme utilizatorului, insa aparatul nu poate fi folosit mai mult de trei ore la rand. „Nu este insa semn de ingrijorare, intrucat in aproximativ patru ani bateria minicomputerelor va avea o durata de functionare mai mare“, promite Pankaj Kedia, directorul diviziei UMPC Ecosystem Enabling a Intel.

     

    Insa nu toti analistii sunt entuziasti. Compania de cercetare a pietei Gartner crede ca UMPC-urile sunt deocamdata „generatia zero“ care de obicei este un test pe piata, care abia din 2009 s-ar putea dovedi un succes. Bill Gates a gandit insa destul de bine modelul de business. Un miniPC care dispune de foarte multe functii si care concureaza majoritatea echipamentelor portabile de pe piata este expresia clara a unei tendinte. Iar specialistii se asteapta ca pretul de vanzare al UMPC-ului sa scada, in timp, pana la circa 500 de dolari, concurand cu pretul unui PC cu performante medii spre mari.

     

    Practic, „UMPC-ul trebuie privit de utilizatori ca pe un echipament de divertisment sau playerul lor de muzica sau echipamentul prin care au acces la Internet, oriunde ar fi. Oricum l-ar percepe, acest miniPC ilustreaza cel mai bine conceptul de convergenta“, a conchis Pankaj Kedia de la Intel.

     

    In cazul UMPC-ului, „convergenta“ nu mai este doar un cuvant oarecare. In fond, aparatul poate fi simultan si computer, si player de continut multimedia, si navigator GPS, si televizor digital, si consola de jocuri. Asa ca de ce n-ar fi posibil ca, in 2-3 ani, ziua sa inceapa cu o cafea si cu lectura ziarului proaspat downloadat pe ecranul unui gadget ultraportabil?

  • Ordinea si ordonanta

    Pentru a combate pirateria in domeniul drepturilor de autor, guvernul a emis o ordonanta care va misca munti de hartii, va pune lumea pe drumuri, va costa o gramada de bani si nu va rezolva nimic. Pentru ca este depasita de vremuri inca inainte de a se naste.

     

    In introducerea unei carti care a devenit in scurt timp celebra („Free Culture“), Lawrence Lessig – profesor de drept la Stanford – relateaza un caz din istoria legislatiei americane care ilustreaza perfect necesitatea adaptarii legilor la realitatea tehnologica a vremurilor. Conform legilor in vigoare la inceputul secolului XX in Statele Unite, proprietatea asupra pamantului nu se limita doar la suprafata, ci se extindea nelimitat in adancul pamantului si in vazduh. Ramanea deschisa problema proprietatii asupra corpurilor ceresti si, eventual, asupra Raiului, dar pentru chestiuni practice prevederile erau – ca sa zic asa – „acoperitoare“. Numai ca apoi s-a dezvoltat aviatia, lucrurile s-au complicat, iar legiuitorii au aruncat la gunoi fara ezitare sute de ani de traditie legislativa.

     

    Intr-un interviu acordat sitului OpenDemocracy.org, Richard Stallman – inventatorul si promotorul conceptului „free software“ – aduce un exemplu la fel de sugestiv, plasat de data aceasta in domeniul ipoteticului. Daca astazi s-ar concepe o lege care sa interzica – sa zicem – copierea sandvisurilor, ar fi irelevanta. Dar cand „replicatoarele de hrana“ aidoma celor din Star Trek vor fi inventate, o asemenea lege ar deveni importanta si, de buna seama, n-ar trebui sa ne impiedice sa salvam omenirea de foamete. „Este tocmai ceea ce se intampla astazi cu copyright-ul“, adauga Stallman.

     

    S-ar putea spune ca exemplele sunt prea indepartate si ca sunt prea evidente. E vorba doar de „bun-simt“. Din fericire (sau, mai degraba, dimpotriva…) avem un exemplu aici, acum si care sfideaza bunul-simt. Este vorba de OG 25/2006, subiectul unor infierbantate discutii prin diversele spatii de intalnire ale informaticienilor romani (de pilda forumurile TIC-Lobby la Agora sau Legi-Internet la Yahoo!). Diverse asociatii profesionale si patronale (ANIS fiind cea mai vehementa) isi dau si ele concursul, astfel incat se poate spune ca intreaga „societate civila IT“ critica la unison ordonanta emisa de guvernul Romaniei.

     

    Despre ce e vorba de fapt? Ordonanta isi propune „intarirea capacitatii administrative a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor“ (ORDA), ceea ce ar trebui sa ne incante pe toti cei care ne castigam painea de pe urma „operelor de creatie“ pe care le producem, fie ca este vorba de filme, muzica, software sau ce-o mai fi. Limitand sfera discutiei doar la software, ORDA este imputernicita sa intretina cateva registre nationale in care sunt obligati sa se inscrie toti producatorii, distribuitorii si comerciantii de programe pentru calculator. Acestora le mai revine o obligatie: sa inregistreze la ORDA toate programele pe care le produc, distribuie, comercializeaza, inchiriaza etc.

     

    Un halucinant mecanism birocratic este pus in functiune printr-un act normativ care solicita (cu multa precizie, de altfel) un numar foarte mare de documente pentru fiecare operatiune, fiind in schimb cetos tocmai in punctele esentiale.

     

    De exemplu, nu se precizeaza nicaieri ce anume este un „program pentru calculator“, desi chestiunea nu este deloc banala. Daca ne ghidam dupa Directiva Europeana 91/250/CEE, orice ansamblu de instructiuni menite a permite executarea unor functii de catre un sistem de calcul poate fi considerat un „program“. In acest caz, pentru aplicatia la care lucrez ar trebui sa inregistrez vreo 2.000 de „programe“. La limita de jos, aproape orice sit web implica macar cateva rutine ajutatoare, care pot fi considerate „programe“ conform definitiei de mai sus. Trebuie inscrise? Nu se mentioneaza clar daca este vorba de programe destinate vanzarii, iar raspunsul ORDA este mereu laconic: „Inregistrati tot“.

     

    Nu mai vorbesc despre notiunea de versiune (extrem de fluida) sau despre cazul programelor open source, care acorda prin licenta publica dreptul de distributie (de unde „inscris doveditor al acordului titularului drepturilor“?) si multe altele. Ma voi multumi doar sa-mi pun intrebarea fundamentala: in fond, cui foloseste? Producatorii si comerciantii sunt in Registrul Comertului si pot fi identificati dupa codurile CAEN. Programelor inscrise li se va asigura o protectie suplimentara? In acest caz s-ar incalca tocmai legea drepturilor de autor.

     

    Magazinele de muzica online (s-a infiintat unul si in Romania) vand miliarde de melodii prin internet si in curand CD-urile vor disparea, in vreme ce ORDA se trudeste sa puna holograme pe cutii, iar inspectorii Garzii Financiare amendeaza pe oricine scrie soft. Chiar si pentru export.

  • Cine se aseamana pe net se-aduna

    V-a urmarit vreodata senzatia ca l-ati mai vazut undeva, sa spunem, pe Traian Basescu, dar nu stiti de unde sa-l luati? Ei bine, poate ca nu ar strica sa stiti ca, cel putin in ceea ce priveste unele caracteristici ale fizionomiei presedintelui, raspunsul l-ati putea gasi la www.myheritage.com.

     

    O posibila cheie a misterului se gaseste pe www.myheritage.com, in sectiunea de „face recognition“. Jucaria online care da astfel de rezultate este o versiune beta in flash care aduce destul de mult cu programele futuriste pe care le folosea ochelaristul Birkoff in serialul TV „Nikita“.

     

    Rezultatul pentru Traian Basescu – luand in calcul imaginea sa din portretul de pe site-ul oficial – este ca are 66% din caracteristicile fizionomice ale lui Erno Rubik („parintele“ cubului colorat), 61% din cele ale actorului Anthony Hopkins, 59% din Hugh Hefner, regele imperiului Playboy sau, dupa principiul „cine se aseamana se aduna“, 58% din presedintele J. F. Kennedy.

     

    Cei dornici sa afle cu care dintre cele 3.200 de celebritati aflate in baza de date a site-ului se aseamana ca fizionomie trebuie sa se inscrie (se poate si cu o adresa de mail inexistenta) si sa aiba pe aproape – in format electronic – o fotografie de marime medie, preferabil portret, pentru optimizarea rezultatelor. Fotografia respectiva se uploadeaza pe site, iar la capatul unui click si a unei asteptari de cateva secunde vine si rezultatul; nu fara surprize, pentru ca versiunea beta nu tine cont de criterii gen sex, varsta sau culoarea pielii. Chiar si doua fotografii ale aceleiasi persoane pot da rezultate diferite, dupa cum avertizeaza si cei de la myheritage.com, si de aceea este recomandabil sa incercati mai multe variante de portret pentru a vedea care celebritate apare mai des. Spre exemplu, in cazul lui Basescu, Anthony Hopkins a aparut in doua variante diferite.  Dezvoltarea sectiunii de „face recognition“ le-a epuizat resursele deocamdata administratorilor site-ului, astfel ca nu au mai apucat sa mai puna la punct si celelalte categorii pentru utilizatorii inregistrati: albume foto, pagini personale si chiar arbori genealogici. Acestea urmeaza sa fie disponibile in curand, se promite pe site.

     

    Asa ca n-ar fi exclus ca in viitor sa reveniti pe acest site pentru a va gasi, sa spunem, strabunicul plecat sa-si caute norocul dincolo de ocean in vremea goanei dupa aur.    

  • Foarte micul Paris

    Dati-i Bucurestiului ce-i al Bucurestiului si bucurestenilor ce-i al bucurestenilor, pare sa fie mesajul comun al mai multor asa- numite proiecte civice, desfasurate in ultima perioada pe strazile Capitalei.

     

    Indiferent ca a fost vorba despre inchiderea circulatiei pe o strada in numele artei, de transformarea Gradinii Botanice intr-un spatiu cultural sau de redecorarea statiilor de metrou cu imagini ale orasului, toate aceste proiecte au cel putin un merit: acela de a fi incercat sa schimbe perceptia generala despre vechea cetate a lui Bucur. „Este la moda sa spui ca Bucurestiul este un loc murdar, dar eu cred ca este murdar, pentru ca locuitorii nu il considera al lor“, spune Cristian Neagoe, PR Manager la librariile Carturesti, de numele carora se leaga organizarea – in colaborare cu Ordinul Arhitectilor si Centrul de Planificare Urbana si Metropolitana – evenimentului „Art Delivery“.

     

    In cele doua zile ale acestuia, bucurestenii au fost chemati sa mobileze strada Arthur Verona si sa o transforme dupa propriul gust, ca si cand aceasta le-ar apartine. „Am plecat de la ideea ca sunt oameni care se plimba doar din placerea de a privi cladiri, de a observa detalii. Am dorit sa vedem cum e sa recucerim o strada din centru. Eu locuiesc in Pantelimon, iar acolo oamenii mi se par mult mai constienti ca strada este a lor si ca trebuie sa aiba o legatura cu ea, fie si pentru ca ies la un gratar sau la o bere in fata blocului“, explica Neagoe. Mai mult, strada s-a transformat intr-un atelier de arta si cultura urbana, cu picturi, graffiti, muzica sau proiectii de filme. La subsolul casei memoriale Ion Mincu a avut loc vernisajul unei expozitii de schite ale arhitectului, iar la un alt subsol, cel al librariei Carturesti, s-a inaugurat expozitia „How to do things“, versiunea bucuresteana a unei serii de expozitii centrate pe ideea de utopie sociala.

     

    Totodata, zece artisti au realizat cel mai mare proiect de graffiti din Bucuresti, cu o suprafata de 170 mp. Pe strada Arthur Verona s-au adunat si biciclisti, skateri, rolleri sau posesori de trotinete care au strans 2.000 de semnaturi, pentru a arata ca exista si bucuresteni interesati de mijloacele de transport alternative. In plus, au fost vizitate monumente de arhitectura precum Scoala Centrala, Sediul Ordinului Arhitectilor din Romania sau Arhivele Ministerului Sanatatii, in curtea carora se afla o capela prea putin cunoscuta. „Ne-am dorit un fel de vanatoare de comori pe strada“, adauga Neagoe. Tragand linie si adunand, la cele doua zile de spectacol al strazii au luat parte aproximativ 5.000 de oameni.

     

    „Cand am gandit conceptul, am considerat ca adevaratul spectacol vor fi oamenii in sine si reinvierea unei strazi, pentru ca avem nevoie de locuri in care sa respiram.“  In premiera, pentru promovarea unui astfel de proiect a fost folosit un blog creat special pentru eveniment. De altfel, pentru a adauga si o nota de modernism urban,  strada a fost si un „hotspot“ (punct de acces la internet wireless).

     

    Un alt proiect cultural, care de aceasta data a avut ca scop promovarea Gradinii Botanice drept un spatiu al Capitalei, a fost „Gradina Culturala“. Initiatorul a fost ONG-ul Team Work, care, pe 13 mai, a transformat locul intr-un spatiu neconventional, in care s-au intalnit arta si stiinta. Toate activitatile au avut loc in Gradina Italiana, iar vizitatorii au avut parte de teatru alternativ, de stiinta si de arta fotografica. Expozitia de fotografii „Primavara“ a inclus 45 de fotografii dintre care 27 s-au vandut chiar in ziua inaugurarii. „Ideea a fost una neconventionala: am legat sfoara de castani si am prins fotografiile cu carlige“, explica Ioana Patrascanu, unul dintre organizatorii evenimentului. Clubul Exploratorul in colaborare cu Cite de Sciences et l’Industrie de Paris a organizat prezentari stiintifice despre riscurile seismice, dar Ioana Patrascoiu spune ca, desi au fost apreciate, „faptul ca au fost in limba franceza a fost un minus“.

     

    Cei care s-au aflat pe 13 mai in Gradina Botanica au fost spectatorii piesei de teatru „Spalatorul de creiere“ de Matei Vis-niec, care a fost interpretata de studentii de la Studio24. „Fiind o piesa abstracta, nu a avut un decor fix. A fost compusa din mai multe scene, iar pentru fiecare scena actorii se mutau in alt loc. Decorul, atat cat a fost, si l-au adus cu ei: un scaun pliant, un capac de toaleta, hartie igienica. Toti purtau veste si  pantaloni negri“, povesteste Patrascoiu. Imediat dupa sosirea la locul reprezentatiei, actorii au inceput sa se machieze in public, fapt care a atras imediat atentia asupra lor. Reprezentatiile au durat o ora si jumatate, iar dupa caderea (simbolica) a cortinei, cand spectatorii se pregateau sa plece, trupa a luat pe toata lumea prin surprindere, revenind cu un numar de dans. „Am avut un public de peste 1.500 de oameni. Unii au venit special pentru teatru, altii venisera sa vada expozitia de fotografie. Cred ca cel mai mare impact l-a avut aceasta din urma. Am primit feedback pozitiv de la diversi vizitatori, care se bucurau sa vada ca se face ceva in Gradina Botanica“, spune organizatorul proiectului.

     

    Un alt punct de atractie din Bucuresti a fost si o expozitie de fotografie cu vechi constructii din oras, care a fost deschisa pe 9 mai in cinci statii de metrou de mare tranzit (Gara de Nord, Eroilor, Unirii, Universitate si Victoriei). Practic, proiectul „Case care plang“ face un inventar foto-documentar a ceea ce a mai ramas din orasul supranumit de calatorii straini „micul Paris“.

     

    „Ideea a venit in mod spontan, privind pur si simplu mai atent realitatea inconjuratoare, plina din pacate de «obiective» care se incadreaza in proiectul nostru“, povesteste Loredana Stasisin, unul dintre organizatorii evenimentului.

     

    Constructiile pe care studentii la Arhitectura le-au prins in cele 25 de fotografii sunt deosebite din punct de vedere arhitectural, dar se afla intr-un stadiu avansat de degradare – de exemplu, cofetaria Cismigiu, hotelul Dunarea, cinematograful Dacia, o casa construita la inceputul secolului XX in stil neoromanesc pe str. Alecu Russo sau o alta de la sfarsitul secolului XIX, de pe str. Popa Nan. Toate fotografiile au fost postate pe www.casecarepling.ro „care se doreste a fi o baza de date online unde vor fi prezentate casele pe care le analizam.

     

    Studiul acestora implica material fotografic, documentatie, istoric si povestiri de la proprietari sau locuitori din apropiere“, explica organizatorul evenimentului. Pentru moment, pe site se afla 36 de constructii, dar realizatorii promit ca numarul acestora va creste in scurt timp. Proiectul a fost sustinut si prin proiectarea unui film realizat de doi studenti arhitecti Madalin Dumitru si Florin Ursu.

     

    „Este vorba despre un scurt metraj in care sunt prezentate cinci dintre casele studiate de noi, doua dintre acestea fiind Teatrul de Vara de la Capitol si Vila Minovici“, explica Stasisin.Iar proiectele nu se incheie aici. Cei de la Team Work sustin ca vor continua promovarea Gradinii Botanice, iar primul pas este chiar sarbatorirea zilei copilului.

     

    In plus, Cristian Neagoe de la Carturesti spune ca evenimentul „Art Delivery“ se va repeta la vara, cand strada Arthur Verona va fi transformata intr-o plaja imensa, unde oamenii sa vina in costume de baie si sa se bata cu apa. „Ma gandesc chiar sa aduc un pianist care sa cante in bikini“, glumeste Neagoe. O sugestie de repertoriu: „Fetite dulci, ca-n Bucuresti…“

  • Banii si fericirea

    Thomas J. Stanley este profesor de marketing in Atlanta. Primele sale studii dateaza din 1973, dar cartile care l-au facut sa fie considerat printre primii zece autori americani de business i-au aparut mai tarziu, la jumatatea anilor ‘90 si au fost focalizate pe conditia si problematica oamenilor cu bani. Cu foarte multi bani.

     

    Marele sau bestseller, „The Millionaire Next Door“ (1996), incerca sa arate cine sunt adevaratii oameni instariti din America si izbutea sa distruga un mit: acela ca bogatii apartin cu totii unei elite bine educate si extrem de norocoase, ca isi mostenesc adesea banii si ii cheltuie facand cumparaturi extravagante si ducand o viata de lux. Desigur, spunea Stanley, exista si din acestia, dar cei mai multi muncesc din greu si traiesc sub nivelul de viata pe care si l-ar putea permite. Luata ca o afirmatie rostita in timpul unei conferinte publice, concluzia ar putea parea comandata de un milionar, dornic sa-si construiasca o imagine publica croita pe calapodul basmelor eroice. Atat doar ca ne aflam in fata unui studiu intocmit dupa zece ani de cercetari si dupa chestionarea hartuitoare a sute de respondenti. Succesul acestei carti, precum si acela al volumului care i-a succedat firesc (cel la care facem astazi referire, „The Millionaire Mind“), l-a indemnat pe Stanley sa-si continue studiul pe tema sa obsesiva, incoronandu-si opera cu „Millionaire Women Next Door“.

     

    In „Gandirea Milionarului“, amplul volum recent tradus la editura Aquila, dr. Stanley are in vedere un segment diferit al populatiei milionare decat in prima sa carte. Pe scurt, subiectii sai ar arata cam asa: „Milionarii acestia locuiesc in case minunate (evaluate in medie la circa 1,4 milioane de dolari bucata), situate in cartiere elegante. Echilibrul este tactica lor in viata.

     

    Sunt independenti pe plan financiar si totusi se bucura de viata – nu sunt genul oamenilor care intruchipeaza numai munca, fara pic de distractie. Majoritatea lor ajung milionari in decurs de o generatie. Ei nu depind de credite“. Cum au realizat acest lucru? Cum au echilibrat nevoia lor de a deveni bogati cu pornirea de a se bucura de viata?

     

    Iata doar doua dintre sutele de intrebari la care autorul se straduieste sa raspunda, cu onestitate, in paginile acestui volum. Chiar daca solutiile oferite sunt pertinente si pana la urma se reuseste intocmirea unui portret-robot al milionarului (care intruneste atribute precum curajul, tenacitatea, iubirea profesiei alese, intelepciunea in alegerea partenerului de viata, favorizarea principiului muncii individuale etc. etc.), nu trebuie sa va imaginati ca, aplicand ca atare aceste elemente, puteti deveni si dumneavoastra unul dintre „ei“. 

     

    E bine, eventual, sa luati aminte, poate sa si saditi in spiritul progeniturilor dvs. cateva dintre elementele descrise si, in orice caz, sa va lasati imaginatia sa zburde, vazand care sunt activitatile preferate de milionari in timpul liber, cum isi cumpara si isi vand casele, cum si-au intalnit sotul/sotia sau ce rol au jucat norocul si notele de la scoala in viata lor.     

     

    Dr. Doc. Thomas J. Stanley, Gandirea milionarului american, Editura Aquila ‘93, Oradea, 2006