Author: adison

  • Elena Băsescu îi scrie comisarului Oettinger despre “mascarada” lui Ponta legată de gazoduct

     “Ca urmare a faptului că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni, prima interconexiune de gaze naturale dintre România şi Republica Moldova, nu au început nici până în acest moment şi nici nu există o dată clară la care acest lucru ar urma să se întâmple, i-am trimis o scrisoare Comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger, prin care l-am informat pe acesta despre «mascarada» regizată de ViVictor Pontan perioada 26 – 27 august 2013 căreia i-a căzut pradă chiar şi oficialul european”, anunţă Elena Băsescu.

    Ea menţionează că speranţa sa este ca atenţia pe care comisarul Oettinger o va acorda de acum înainte proiectului să genereze o reacţie din partea Guvernului de la Bucureşti în sensul îndeplinirii obligaţiilor asumate atât în faţa românilor, a basarabenilor, dar şi în faţa întregii Europe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Actorul Alexandru Arşinel, aşteptat pentru analize la Cluj după ce s-a simţit rău

     Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, Dan Luscalov, a declarat, luni, că, în funcţie de rezultatul unor analize, actorul Alexandru Arşinel ar putea fi reinternat în cadrul ICUTR.

    “Domnul Arşinel este aşteptat, luni, pentru analize şi investigaţii medicale la ICUTR, după ce analizele efectuate de colegii de la «Carol Davilla» din Bucureşti au relevat o deteriorare a stării sale de sănătate, situaţie pe care actorul a pus-o pe seama stresului cauzat de mediatizarea negativă a cazului său de transplant. În funcţie de rezultatul analizelor, domnul Arşinel ar putea fi reinternat. Există şi posibilitatea ca, în urma rezultatelor analizelor, să i se schimbe medicaţia şi să se întoarcă la Bucureşti”, a spus Luscalov.

    Potrivit acestuia, stresul poate fi un factor care să ducă la deteriorarea stării de sănătate a unui bolnav care a suferit recent un transplant.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi militari români au murit în Afganistan

     Aceştia au fost transportaţi, cu un elicopter de evacuare medicală, la spital, unde au decedat în jurul orei 23.00, ora României, ca urmare a rănilor deosebit de grave.

    Ulterior, MApN a remis presei un nou comunicat de presă în care precizează că cei doi militari români, membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale, au decedat în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, “pe timpul executării unei misiuni de luptă în Estul Afganistanului”.

    În urma exploziei, cei doi militari grav răniţi au fost evacuaţi cu un elicopter MEDEVAC, la spitalul militar din Baghram unde, cu toate eforturile medicilor, au decedat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama îndeamnă la modificarea legislaţiei privind armele de foc, în urma atacului de la Washington

     “Nicio altă naţiune avansată nu se confruntă cu acest tip de violenţe. Niciuna”, a subliniat preşedintele american la Navy Yard, un cartier aflat în sud-estul capitalei federale, unde 12 persoane şi atacatorul au fost ucise.

    “Nu este suficient să se plângă. Nu este suficient să se vorbească sau să se spună rugăciuni”, a declarat Obama.

    “Dacă vrem într-adevăr să onorăm aceşti 12 bărbaţi şi femei, dacă vrem cu adevărat să fim o ţară în care să putem munci, merge la şcoală şi merge să ne plimbăm pe stradă fără să fim afectaţi de violenţă şi fără să ne temem că sunt furate atâtea vieţi cu un glonţ de la o armă de foc, atunci trebuie să facem o schimbare”, a insistat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două persoane, date dispărute în accidentul de elicopter US Navy în Marea Roşie

     Trei dintre cei cinci membri ai echipajului au fost salvaţi, iar starea lor era stabilă, în timp ce alţi doi erau căutaţi în continuare, a precizat Comandamentul Flotei a V-a americane cu baza în Bahrain.

    Cinci nave, elicoptere şi avioane din cadrul grupului aeronaval al USS Nimitz participau la căutări, dar şi ambarcaţiuni uşoare.

    Circumstanţele accidentului nu au fost precizate, US Navy oferind totodată asigurări că “nu a fost cauzat de vreo activitate ostilă”.

    Elicopterul MH-60 de tip Knighthawk, versiunea maritimă a celebrului Blackhawk, a decolat de la bordul distrugătorului USS William-Lawrence, una dintre cele patru nave care fac parte din escorta portavionului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul de oferte de chirii, dublu în septembrie

    Astfel, în septembrie numărul anunţurilor pentru închirieri de locuinţe va creşte cu peste 50% faţă de luna august a aceluiaşi an.

    Chiria medie cerută de proprietari pentru o garsonieră în Bucureşti este de aproximativ 231 de euro, iar pentru un apartament de 2 camere ajunge la 390 de euro. Dintre judeţele studiate: Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Braşov, cel mai mic preţ pentru închirierea unei locuinţe este în judeţul Braşov, cu o medie de 170 de euro pentru o garsonieră şi de 250 de euro pentru un apartament cu două camere.
    Din cele peste 1.000.000 de anunţuri de pe Mercador.ro, mai mult de 180.000 intră în categoria imobiliare. Dintre acestea, aproximativ 20% sunt pentru închirieri de apartamente şi case.

    Mercador.ro este un site românesc cu anunţuri gratuite generaliste. Printre cele mai căutate anunţuri sunt cele din categoriile imobiliare, auto, electronice şi electrocasnice, produse de modă şi pentru copii, articole sportive şi obiecte pentru casa şi gradină. În categoria imobiliare, pe Mercador.ro se găsesc anunţuri de închiriere şi vânzare apartamente, garsoniere, case sau spaţii de birouri, cât şi terenuri şi case de vacanţă.

  • EXPLOZII puternice în centrul comercial Westgate de la Nairobi

     Exploziile au urmat unor tiruri puternice, care au durat aproximativ 15 minute, au precizat jurnalişti AFP prezenţi la faţa locului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atentatul din Pakistan este rezultatul unei “opţiuni rele, a urii şi războiului”, denunţă Papa

     “Astăzi (duminică), în Pakistan, din cauza unei opţiuni rele, o opţiune a urii şi războiului, au murit 70 de persoane. Această cale nu este bună, nu serveşte la nimic”, a spus grav Suveranul Pontif în faţa a mii de tineri, la Cagliari.

    El i-a îndemnat pe tineri “să construiască o lume mai bună, o lume a păcii”, să nu facă “opţiuni eronate care vizează distrugerea”.

    Atacul, care nu era revendicat în continuare duminică, este cel mai sângeros comis vreodată împotriva minorităţii creştine în Pakistan, potrivit autorităţilor locale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niţă: Banii din listarea Nuclearelectrica, folosiţi pentru majorarea capitalului EnergoNuclear

     “Nuclearelectrica are câteva propuneri pentru investirea acestor bani, dar aici cred că va trebui să mai discutăm. Dacă va ieşi contractul cu reactoarele 3 şi 4, Nuclearelectrica va trebui să majoreze capitalul EnergoNuclear, deci aceşti bani ar trebui să meargă acolo. Sunt patru proiecte, pe care însă nu le iau încă în considerare până nu ştim ce vom face cu reactoarele 3 şi 4. Vom şti întro lună, o lună şi jumătate”, a afirmat Niţă într-o conferinţă de presă.

    EnergoNuclear este compania mixtă creată pentru derularea investiţiei în construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă, aflată în administrarea Nuclearelectrica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro