BusinessMagazin

Blog

  • LEASING: Eliberati-va banii!

    Ai investit milioane de euro in asa-numitele mijloace fixe, fie ca e vorba de cladiri sau de utilaje. Constati, acum, ca nu mai ai bani pentru investitii, iar banca nu-ti mai da pentru ca deja te-ai imprumutat prea mult. Cum iesi din capcana? Printr-un instrument financiar familiar oamenilor de afaceri din alte tari, care abia incepe sa patrunda in Romania: asa-numitul „sale lease back“.

    O tranzactie de tip „sale lease back“ a avut loc chiar la inceputul acestei luni pe piata imobiliara. Un producator de echipamente electrice, Adrem Invest, care isi construise in zona Otopeni un spatiu industrial, a ajuns in cele din urma la concluzia ca spatiul era de fapt prea mare pentru nevoile sale si a decis sa vanda cladirea, ramanand chirias al cumparatorului. Acesta ar fi un exemplu de „sale lease back“. „Practic, este o modalitate de finantare alternativa“, spune Muler Onofrei, directorul departamentului industrial din cadrul Eurisko – compania care a intermediat tranzactia.

    Cumparatorul cladirii este Cascade Empire, parte a grupului Schweighofer, cu activitate in industria lemnului. Cladirea cumparata de Cascade Empire face parte dintr-un complex de hale avand o suprafata de depozitare de 860 de metri patrati, precum si o suprafata de birouri de 480 de metri patrati. Muler Onofrei de la Eurisko nu este la prima experienta de intermediere a unui „sale lease back“. „In urma cu un an si jumatate, am incercat sa vindem printr-o metoda similara o cladire cu spatii de birouri si industriale“, povesteste Onofrei. „Din pacate, nu am gasit un investitor.“ Lipsa investitorilor este, de altfel, si principalul obstacol in dezvoltarea finantarii prin lease back.

    Investitorii intr-un astfel de proiect pot fi companii comerciale, banci, firme de leasing (mai ales atunci cand vorbim de echipamente industriale). „Bunurile pentru care se poate oferi acest produs sunt imobile, echipamente sau vehicule; este un produs utilizat de companiile care doresc sa obtina capital de lucru“, explica Florentina Taudor, director de vanzari la compania de leasing Motoractive. „Avantajele utilizatorului sunt atragerea rapida de capital de lucru si utilizarea neintrerupta a bunului respectiv, pentru a carui utilizare va plati periodic rate de leasing“, adauga Taudor.

    Motoractive ofera „lease back“ clientilor sai, iar pana acum bunurile pentru care s-a putut aplica acest sistem au fost echipamentele din industria constructiilor, industria alimentara si vehicule. De altfel, companiile de leasing ale unor banci importante precum HVB sau UniCredit Romania au in portofoliu aceasta metoda de finantare alternativa. De ce nu o gusta insa investitorii? Bancile o considera o metoda destul de sofisticata, greu de asimilat de catre angajati – si nici nu sunt stimulate sa dezvolte astfel de produse, creditul de consum oferindu-le deocamdata suficiente resurse de crestere. Nici creditele pentru IMM-uri, in jurul carora atat actuala, cat si fosta guvernare au facut mult tam-tam, nu functioneaza prea bine, pe motiv ca evaluarea unui plan de afaceri (principalul gaj intr-o astfel de situatie) este o activitate considerata riscanta de bancile romanesti.

    Cat despre companiile de leasing, raspunsul la intrebarea de ce „lease back“ nu e un instrument folosit frecvent ni-l da tot directorul de vanzari de la Motoractive. Principalele cauze, in opinia Florentinei Taudor, sunt lipsa de  popularizare a produsului, valoarea mare necesara pentru a se justifica operatiunea si costurile mari in comparatie cu un credit.

    „In cazul vehiculelor, dezvoltarea acestei modalitati de finantare este legata si de maturitatea pietei de second hand. «Lease back»-ul presupune o estimare exacta a valorii de piata, o estimare a valorii reziduale si o asumare a valorii reziduale la sfarsitul perioadei de leasing“, adauga Florentina Taudor.

    Ramanand la discutia despre vehicule, o data cu dezvoltarea si maturizarea pietei second hand, firmele de leasing vor avea la dispozitie instrumente de estimare si revalorificare eficiente si sigure. Astfel, deschiderea acestora catre metodele alternative, cum ar fi „lease back“, va fi mai mare.

    In cazul echipamentelor si imobilelor, reticenta firmelor de leasing e cauzata, pe langa motivele descrise, si de valorile mari de achizitie. Dar daca o companie are nevoie de lichiditati, de ce nu apeleaza la un credit, mai ales ca „sale lease back“ este mai scump decat un imprumut bancar? „Lease back“ implica niste costuri mai mari din cel putin doua perspective: transferul proprietatii necesita asistenta juridica, iar dobanda in cazul leasing-ului este mai mare cu 1-2% decat in cazul unui credit. Valeriu Ionescu, consultant financiar, identifica trei motive care ar determina o companie sa prefere „lease back“-ul unui credit obisnuit.

    „Valoarea la care este evaluat mijlocul fix respectiv este mai mare decat in cazul constituirii acestuia drept gaj. In al doilea rand, tratamentul fiscal aplicat in cazul «lease back» poate fi mai avantajos decat la un credit“, comenteaza Ionescu.  „Nu in ultimul rand, compania care recurge la «lease back» se poate afla in situatia de a fi supraindatorata la banci, aspect care i-ar bloca accesul la noi credite.“

    De exemplu, operatorul de telefonie Deutsche Telecom, in perioada crizei telecom de la inceputul anilor 2000, a obtinut intrari de cash in valoare de miliarde de euro prin „sale lease back“ pentru zeci de cladiri pe care le detinea in acel moment. Deutsche Telecom a optat pentru aceasta metoda pentru ca era supraindatorata la institutiile financiare din cauza investitiilor masive pe care le facuse in tehnologia UMTS, iar din cauza asta nu mai avea acces la imprumuturi noi.

    Ce prevede legislatia romaneasca vizavi de acest instrument? Termenul „lease back“ nu figureaza in legislatia actuala.

    Totusi, in Ordonanta de Guvern 51/97 privind leasing apar referinte la o operatiune de acest tip: mai concret,  prevederile ordonantei privind leasing-ul se aplica si in situatia in care o  persoana juridica isi vinde echipamentul industrial unei societati de leasing pentru a-l utiliza ulterior in leasing, cu obligatia de rascumparare.

    La ora actuala este in pregatire un proiect de modificare a legii leasing-ului care, printre altele, prevede introducerea termenului de „lease back“, ceea ce va clarifica lucrurile si va da mai mult curaj si furnizorilor, si beneficiarilor sa recurga la acest instrument de finantare. Dragos Marinescu, avocat in cadrul UniCredit Leasing Romania, spune ca operatiunea de lease back este partial reglementata si in momentul de fata, dar este restransa la persoanele juridice si echipamente industriale.

    „Proiectul de modificare a legii leasing-ului prevede extinderea operatiunii si la persoanele fizice si alte mijloace fixe“, adauga Dragos Marinescu.  Companiile de leasing fac „lease back“ si pentru alte mijloace decat echipamentele industriale, deoarece actuala lege, desi nu are reglementari speciale, nici nu interzice aceste operatiuni.

    „In mod sigur, reglementarea acestui produs, precum si maturizarea pietei de vehicule/echipamente second-hand, aparitia unor canale sigure de valorificare, vor contribui la dezvoltarea «lease back»“, completeaza Florentina Taudor de la Motoractive.

    Simplificand lucrurile, raspandirea „lease back“-ului drept mijloc de finantare alternativ (si datorita imbunatatirii legislative) poate aduce o gura de oxigen companiilor in fata carora usile bancilor s-au inchis, pe fondul supraindatorarii.

    Practic, sediul firmei, utilajele sau parcul de masini devin o sursa de finantare importanta la care putini manageri se gandesc. Tocmai pentru ca e chiar sub ochii lor.

  • Ce este „lease back“

    Termenul „lease back“ desemneaza operatiunea prin care un mijloc fix (cladiri, vehicule, echipamente) este vandut catre un investitor si rascumparat in leasing.

     

    AVANTAJUL LEASE BACK: Deblocarea unui volum mare de cash pentru alte investitii sau drept capital de lucru.

     

    CINE ESTE CUMPARATORUL: De obicei este o banca, o companie de leasing sau un investitor (mai ales in cazul terenului si cladirilor).

     

    LEASE BACK VERSUS CREDIT: „Sale lease back“ este mai scump decat creditul bancar insa are cel putin trei avantaje: valoarea la care sunt evaluate activele este mai mare, avantaje fiscale, posibilitatea de finantare alternativa in cazul ca indatorarea la banca este prea mare.

  • Profit din forme ca forma de profi

    Putini dintre noi admiram forma aerodinamica a aspiratorului, atunci cand ne grabim sa terminam curatenia saptamanala. Dar designul industrial este o industrie in sine si nici una dintre formele lucrurilor de care ne folosim zilnic nu este accidentala.

    In Polonia, bunaoara, designerii profesionisti sunt, in general, absolventi ai Academiei de Arte Frumoase. Si, asa cum un design reusit trebuie sa fie si aspectuos si practic, multi designeri incearca sa se foloseasca de calitatile artistice pentru a scoate profit, scrie Warsaw Business Journal.

    Chiar daca opera artistilor polonezi este foarte apreciata la competitii internationale si la expozitii de design interior, succesul lor se termina, de cele mai multe ori, aici. Cand vine vorba de implementarea sau promovarea ideilor, acestia nu pot decat sa-i invidieze pe italieni sau pe scandinavi, pentru care designul a devenit o industrie nationala. In timp ce unii dau vina pe guvern, care nu face destule pentru a le promova creatiile, altii sunt de parere ca artistul ar trebui sa observe piata, sa vina in intampinarea nevoilor clientilor si sa-si gaseasca nisa.

    Un model de succes este Wzornik, o companie de design industrial ale carei venituri s-au ridicat anul trecut la peste 3 milioane de zloti (aproape 746.000 de euro). In zece ani, Wzornik a devenit unul din principalii furnizori de servicii in domeniul designului de produs.

    Unul dintre cei mai faimosi designeri polonezi, Tomasz Augutyniak, acum director de design la Com40, a lucrat si el cu Wzornik. In prezent, 95% din mobila produsa de Com40 merge catre gigantul scandinav Ikea si este exportata catre mai multe tari. In acelasi timp, compania si-a lansat propriul brand – Comforty – si a deschis un lant de magazine in Polonia.

    „Designerul polonez de mobila nu este mai nepriceput decat italianul sau englezul, insa cei care decid ce e promovat si cine produce sunt oamenii de afaceri, iar acestora le lipseste curajul“, spune Augustyniak. „Produsele de masa aduc cele mai importante profituri, iar atunci cand vor sa cumpere, ei opteaza pentru produse cu un nume cunoscut“, mai spune Augustyniak.

    Problema nu e cererea – dovada fiind valoarea exporturilor de mobila poloneza (aproape 497 de milioane de euro), care reprezinta 80% din productie.

    Din pacate, nu de acelasi succes se bucura designul polonez. Augutyniak nu-si pierde insa speranta. „Nu cred ca Polonia va deveni vreodata un etalon pentru industria designului, asa cum este Italia, deoarece pasiunea pentru frumusete si arte frumoase este deja traditionala acolo.

    Pentru ca designul sa devina o ramura importanta a economiei, trebuie sa existe nevoi sociale. Iar acestea au fost distruse in perioada comunista.

    Insa tot mai multi tineri, neatinsi de experientele comuniste, vor sa se inconjoare de obiecte frumoase si sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru un design reusit.“

  • De bine si de rau despre Bulgaria

    Bulgaria a avut un surplus bugetar de peste un miliard de leva (peste 511 milioane de euro) in prima jumatate a anului, se arata intr-un raport al ministrului de finante, Milen Velcev. Pentru prima jumatate a lui 2005, veniturile bugetare au atins 5,9 miliarde de leva (peste 3 miliarde de euro), cu 15% mai mult ca anul trecut, in aceeasi perioada. Cresterile cu 16,1% a veniturilor impozabile si cu 12,9% a celor neimpozabile au contribuit, in egala masura, la majorarea veniturilor bugetare de anul acesta.

    Banca Nationala a Bulgariei (BNB) a publicat pe 8 august ultimele date cu privire la balanta de plati a tarii. Deficitul de cont curent al Bulgariei a ajuns, in prima jumatate a anului, la 6,5% din PIB, cu 1,5% in crestere fata de anul trecut, in aceeasi perioada. Astfel, deficitul de cont curent era, la sfarsitul lunii iunie, de 1.372 de miliarde de euro, fata de 961,9 miliarde de euro cu un an inainte, crestere pusa pe seama majorarii deficitului comercial. Deficitul comercial al tarii a ajuns la 8% din PIB in prima jumatate a acestui an. Exporturile au crescut cu 21,1%, iar importurile cu 23,5%.

    Bulgaria a adoptat un sistem monetar restrictiv, care fixeaza leva in functie de euro. Acest aranjament nu permite guvernului sa protejeze economia interna cu ajutorul instrumentelor monetare. Un alt motiv de ingrijorare a fost scaderea investitiilor straine directe la 723,2 milioane de euro in perioada ianuarie-iunie, de la 847,7 milioane de euro in 2004. Investitiile straine directe au acoperit, in iunie, 52,7% din deficit, fata de 88,1% cu un an inainte. Scaderea investitiilor straine directe este un fenomen temporar, si va reveni, in curand, la cotele anterioare, sunt de parere expertii.

  • CIA cauta la suprafata

    Sa te uiti la televizor si sa asculti radioul pentru a afla ce mai pun la cale teroristii este cu siguranta mult mai putin costisitor decat sa platesti miliarde de dolari pentru a instrui agentii sub acoperire sau a asculta telefoanele. Drept urmare, CIA vrea sa creeze un departament care sa culeaga informatii neclasificate din articole de cercetare, pamflete religioase, website-uri, chiar si carti de telefoane, dar care pot fi vitale securitatii Statelor Unite, scrie revista Time. Bugetul noului departament – care va fi deschis, potrivit unor inalte surse din CIA, la 1 octombrie – va fi de aproape 100 de milioane de dolari si va fi atent monitorizat de John Negroponte, directorul Serviciilor Nationale de Informatii.

    „Vrem ca acest serviciu sa fie unul separat si identificabil in cadrul CIA, astfel incat sa stim cu siguranta ce investitii au fost facute, nici un ban nu va fi folosit fara aprobare“, spune un reprezentant oficial al lui Negroponte. Guvernul american a fost criticat in trecut pe motiv ca, desi informatiile publice s-au dovedit valoroase, s-a dat mai mare importanta informatiilor secrete.

    Un exemplu este momentul in care CIA nu a reusit sa prevada, in 1998, un test nuclear in India, desi primul-ministru al tarii a dus o campanie in care promitea lansarea unui program de testare a armelor nucleare.

    Daca nu apare stampila „secret“, informatia nu se prea ia in serios, spune si Michael Scheuer, fost director al unui departament CIA special creat pentru Osama bin Laden. „Nu exista metoda mai buna sa afli ce urmeaza sa faca bin Laden, decat sa citesti ce-a mai zis el“, conchide Scheuer.

  • Bucluc in industria tequilei

    Tequila nu mai duce cu gandul doar la voie buna, cel putin in Mexic. Pe de o parte, producatorii isi freaca mainile de satisfactie cu gandul la recordul de 210 milioane de litri produsi pana la finele anului. Pe principala piata externa – SUA – vanzarile de tequila au inregistrat si ele o noua culme: in 2004 s-au consumat nu mai putin de 8,5 milioane de sticle de tequila. Marile distilerii precum Jose Cuervo si Tequila Sauza au in posesie rezerve mari de agava albastra – planta care da bauturii gustul dulceag.

    De partea cealalta, insa, furnizorii de agave nu primesc cu bucurie vestea buna pentru procesatori. Cei 12.000 de mici crescatori de agave din Mexic sunt in pericol, scrie Newsweek. Preturile au scazut de la maximumul de 1,70 dolari kilogramul de miez de agava in 2002, la 14 centi, in prezent. In ultimele trei luni, mii de crescatori de agave au montat baricade in fata portilor a cinci distilerii, cerand cresterea preturilor. Criza aminteste de cea de la mijlocul anilor ‘90, cand producatorii au scazut productia intentionat, pentru a protesta fata de pretul prea mic pe care il incasau.

    Intre timp, preturile au revenit la normal si au crescut cu 300% in 2000. In replica, principalii producatori de tequila au inceput sa-si construiasca propriile ferme. Proprietarii care detin si plantatii, si distilerii reprezinta in prezent 40% din totalul furnizorilor de agava. „In urmatorii sapte ani, numarul micilor crescatori va scadea cu peste 50%“, spune Salvador Gutiérrez, un expert in industria tequilei la Universitatea din Guadalajara.

    Evenimente similare se produc si in alte state din America Latina. Recent, in Argentina, datorita extinderii culturilor de soia, 150.000 de fermieri a trebuit sa-si paraseasca locurile natale, pe masura ce marile companii agricole isi insuseau terenurile cultivate odinioara cu orez, cartofi sau porumb.

  • Jurnal de Sziget

    In limba maghiara cuvantul „sziget“ inseamna insula – o intindere oarecare de pamant, inconjurata de apa din toate partile. Dar de 13 ani incoace „sziget“ inseamna cu totul altceva. Sziget e un festival. Sziget e rock, pop, punk, blues, reggae, jazz, hip-hop. Sziget e atmosfera. Cuvantul si-a depasit hotarele lingvistice si a intrat in patrimoniul international. Cele saizeci de drapele nationale infipte in mijlocul insulei Obudai de pe Dunare dau dimensiunea cosmopolita a festivalului de la Budapesta.

    Vineri, 12 august, ora 6,00 dimineata. Breezy si Wytze stau pe scarile unei terase, la nici zece de metri de steagurile pestrite. Ea are 19 ani, e o mulatra din Los Angeles. El are 25 si e din Amsterdam. E sase dimineata si au, amandoi, ochii impaienjeniti. Ea, de somn. El, de bere. Sunt, amandoi, pentru prima oara la Sziget. „E atat de bine aici. Voi, europenii, nu sunteti deloc rasisti. Oriunde m-as plimba aici, nimeni nu se uita ciudat la mine pentru ca sunt negresa“, ii spune Breezy lui Wytze. Isi compara, pe diverse teme, tarile. Amandoi sunt nemultumiti de imigrantii care nu vor sa invete limba oficiala, de sistemul de invatamant, de politica externa. Gasesc, aici, inca un numitor comun: antipatia fata de presedintele George Bush. Dupa o ora intreaga de discutii despre politica americana li se inchid ochii. Isi dau intalnire a doua zi, la aceeasi ora.

    Dreher Club, terasa la care au stat la taclale Breezy si Wytze, este doar unul dintre patratele marcate pe harta pliata pe care fiecare vizitator o primeste la intrarea pe insula. Odata desfacuta, hartia iti arata inca 61 de astfel de patrate, raspandite pe toata insula. In fiecare, un punct de atractie. De la marile scene de concert, teatre sau cinematografe pana la piscina, macara pentru bungee jumping ori scoala de samba. Pentru 20 de euro, cat face accesul zilnic pe insula, vizitatorul se putea bucura, fara nici o taxa suplimentara, de oricare dintre programele pe care Szigetul le ofera.

    Anul acesta, festivalul si-a deschis portile pe 10 august. Intre turistul nerabdator si bucuriile de pe insula nu stau decat podul de peste Dunare si garzile de la capatul lui. Cerberii in tricouri albastre au grija sa nu intri cu alcool sau arme. Nu pentru ca pe insula nu se bea – dar cui ar mai vinde organizatorii berea, daca fiecare ar veni cu proviziile de-acasa?

    Dupa ce trece de controlul sumar, vizitatorul se vede liber in paradis. Cu harta intr-o mana si cu bagajele in cealalta, nu-i ramane decat sa-si caute un loc de cort. Are o singura obligatie: sa-l monteze. Daca nu se uita atent pe harta inainte sa infiga cuiele cortului in pamant, s-ar putea sa regrete. N-ar strica sa urmeze principiul din afacerile imobiliare: locatie, locatie si, in cele din urma, locatie. Daca ii plac jazz-ul si blues-ul, s-ar putea sa-i sara perna de sub cap de la rock-ul suparat, langa HammerWorld Stage. Mai putin inspirati, poate pentru prima oara la Sziget, unii si-au asezat cortul langa scena Hare Krishna, grupare cu peste 250.000 de adepti in lume, dar bine reprezentata la Sziget.

    Incantatiile – patru cuvinte repetate necontenit, in varii combinatii – curg una dupa alta, stricand somnul celor cazati in apropiere. Peste drum de Hare Krishna, corturile crestine. Calatorul deprimat gaseste acolo, la orice ora, pe cineva cu care sa poata vorbi despre angoasele sale. Nu departe de corturile crestine si-au gasit loc cele pentru alcoolici si drogati. Oameni calmi, cu multa rabdare, stau la dispozitia oricui vrea sa-si spuna povestea. La cativa metri de cortul spovedaniei, la marginea unei terase, un tanar imbracat in negru, cu parul oxigenat, doarme cu capul pe masa. Strange in brate un casetofon din care de ceva vreme nu se mai aude nimic. Langa cotul lui drept se odihneste un pahar de bere pe jumatate plin. Sau pe jumatate gol.

    Sambata, 13 august, ora 16,30. Scena principala e in centrul insulei, iar de doua ore aici se agita mii de oameni. Unii au venit de dimineata ca sa prinda un loc cat mai aproape de scena. Concerteaza The Wailers, formatia lui Bob Marley. Marley e peste tot: pe tricouri, pe steaguri, pe insigne. Formatia apare pe scena intr-o baie de blitz-uri. De la primul acord, multimea acompaniaza, vers cu vers, solistul. Scene asemanatoare au loc in fiecare zi. Difera doar fanii. Steagurile in verde, galben si rosu ale Jamaicai lasa loc tricourilor negre, cu cap de mort ori pantalonilor cu turul lasat. Pe scena se perinda, intre 10 si 17 august, Morcheeba, Natalie Imbruglia, Korn, Franz Ferdinand, Nick Cave, Louise Attaque si multi altii. Romania a fost reprezentata de Luna Amara si Mahala Rai Banda.

    Atmosfera de petrecere se inteteste si impanzeste insula dupa concerte. Un grup de nemti afumati se incapataneaza sa rupa o banca intr-un mod cat se poate de dureros. Se trantesc mai intai cu spatele de ea, apoi il iau de maini si de picioare pe unul mai mic dintre ei si, cu chiote, dau cu el de banca. Incapatanat, lemnul rezista. Unul dintre nemti, mai cu initiativa, ia banca in brate si isi da cu ea in cap. Spectatorii par sa aprecieze acest Jackass improvizat. Urale. Aplauze.

    Duminica, 14 august, ora pranzului. Pe scena afro-latina, aglomeratie mare in jurul unor dansatori. De fapt nu sunt dansatori. E doar o demonstratie de capoeira, un fel de arta martiala de origine braziliana, care combina dansul cu diverse lovituri. Printre cei mai spectaculosi artisti, o femeie insarcinata care aterizeaza eficient de fiecare data, spre satisfactia si usurarea spectatorilor.

    Un tip urias, cu parul lung, sta calm pe un scaun in fata unui cort. Isi asteapta randul la tatuaje. Pentru 20 de euro vrea sa pastreze ceva din Sziget pe umarul lui drept. Exista, pe insula, si alte moduri de a te intoarce acasa, la parinti, cu suveniruri frumoase. Exista un cort pentru cei cu adevarat curajosi: cortul de casatorii. Ai la dispozitie toate actele necesare, precum si oficialitatile care sa te marcheze pe viata cu spiritul festivalului.

    Iar „spiritul festivalului“ nu mai e de mult o sintagma creata de vreo firma de PR. In 13 ani, mica insula din nordul Budapestei si-a castigat faima de loc al celui mai important eveniment muzical al Europei Centrale.

    „Ai vazut steagurile alea de la intrare?“, intreaba Gerendai Karoly, directorul executiv al festivalului, un barbat blond, cu parul lung si cioc. „Este cate unul pentru fiecare tara care ne-a trimis vizitatori. Sunt 60 de steaguri“, explica el pentru BUSINESS Magazin. Povesteste ca tocmai s-a intalnit cu „un tip“ din Costa Rica.

    „L-am intrebat de unde Dumnezeu a facut rost de bilet, ca noi nu distribuim decat in 25 de tari. «De pe net» – imi zice. L-am rugat sa se duca la ghiseul de informatii sa spuna de unde e. La anul bagam si steagul lor.“

    Acum 13 ani, Gerendai Karoly inca se gandea ca va ajunge sa numere steagurile tarilor din care aveau sa vina turisti cu sutele de mii. Ideea festivalului a fost, ca multe lucruri bune din Ungaria de azi, una post-comunista. „Dupa schimbarea regimului, au disparut taberele pentru tineret. Tinerii nu mai aveau unde sa mearga, sa se distreze, sa socializeze“, spune Gerendai. Ii place sa povesteasca despre istoria Szigetului, i se citeste bucuria pe chip cand aude intrebarile. Primul festival a avut loc in 1993 – cu 43.000 de spectatori, n-a fost un mare succes, dar a fost un punct de pornire pentru Sziget FTD Ltd., companie la care Gerendai Karoly detine 45%, alaturi de doi parteneri: Peter Muller (45%) si Takacs Gabor (10%).

    Numarul vizitatorilor a crescut, la fel si investitiile. „Daca la Szigetul din 1993 am investit 110.000 de euro, cel de anul acesta, spre exemplu, a costat Sziget FTD Ltd. opt milioane de euro, la care se mai adauga doua milioane de euro de la sponsori si din contractele de barter. La primul festival erau sase puncte de atractie, fata de 62 acum. La banii astia, ai ce oferi“, spune el incantat.

    O afacere in toata regula, pentru care au muncit anul acesta 25.000 de oameni. Pentru cei aproape 400.000 de vizitatori de anul asta, Sziget FTD a „transferat“ pe insula 54 de angajati timp de o saptamana si a impartit sarcinile intre cele noua divizii din cadrul firmei: financiar, programe, tehnic, marketing, servicii (in afara de asistenta medicala, mancare), catering,  PR, management, grafica si arta. Pentru asistenta medicala, paza ori mancare si bautura compania a lucrat cu alte firme – iar din banii investiti, jumatate au intrat in programe si un sfert in infrastructura. Programe inseamna, in mare parte, muzica. Dar nu doar atat. Compania incearca in fiecare an „sa puna accent tot mai mare pe partea de cinema, teatru si arta alternativa“.

    Aduce insa festivalul bani? Anul trecut, la o investitie de 6,2 milioane de euro, incasarile au fost in jur de 6,5 milioane, iar pentru anul aceasta se estimeaza o crestere pana la 8,5 milioane de euro.

    Veniturile au provenit pana acum in proportie de 60% din bilete, 30% de la sponsori si cate 5% din catering si de la guvernul de la Budapesta, pentru care festivalul inseamna aproape jumatate de milion de turisti care mananca, dorm si-si cheltuie banii de vacanta in capitala Ungariei timp de o saptamana. Acesta e motivul pentru care Sziget FTD Ltd. nu plateste chirie pentru insula, dar Gerendai spune ca plateste destule taxe si aduce si alte beneficii: in 2003, socoteste el, statul maghiar a colectat 4 milioane de euro de pe urma Szigetului, in care intra totul, de la factura la apa si curentul consumate pe insula pana la incasarile din „turismul de festival“.

    Szigetul si-a castigat, asadar, un loc si pe agenda guvernamentala maghiara, si in amintirile celor aproape 400.000 de oameni care au venit anul acesta pe insula, alaturi de cele 170 de trupe din circa 50 de tari – un record al festivalului. Si e de asteptat ca oamenii sa vina in continuare – la urma-urmei, ei aleg ce vor asculta, votand direct online sau prin intermediul revistelor.

    „Oamenii voteaza, noi incercam sa le facem pe plac“, spune Gerendai. Anul acesta au votat 300.000 de oameni – votul se cultiva toamna si se seamana primavara.

    O fi facand si marijuana parte din magia festivalului? Gerendai Karoly zambeste larg si explica: „Un studiu recent arata ca 45% din populatia tanara a Ungariei fumeaza marijuana“. Acesta e un fapt, nu e o politica a festivalului. „Sa nu ne intelegem gresit. Legea interzice clar vanzarea ori consumul de droguri.“ Asa e, dar e limpede ca „exista o intelegere intre organizatori si politie. Sa nu uitam ca unii dintre participanti provin din tari in care consumul de marijuana este legalizat. Ofiterii vin pe insula sub acoperire, dar nu urmaresc consumatorii, ci dealerii“, mai spune Gerendai.

    Dar asta nu e important. Important e ca, de oriunde ai fi si orice fel de atmosfera ai cauta, Sziget e locul in care o gasesti.

  • Ghid de supravietuire

    Festivalul de la Sziget nu aduce mari incasari nici liniilor aeriene maghiare, nici hotelurilor din capitala Ungariei, spun oficialii din turism. „Turistii de festival“ folosesc alte mijloace de transport, n-au nevoie de room-service si nici macar de pat. La rubrica de cultura din Budapest Times, jurnalistul Robert Hodgson a publicat inainte de concert „un ghid «aproape» complet de supravietuire“ la festival.

    DESPRE VARSTA: Nu trebuie sa fii adolescent ca sa te bucuri de festival. Poti oricand vedea un om de varsta pensiei asezat pe un scaunel „de campanie“, mancandu-si sandwich-urile facute acasa si urmarind ce se intampla pe scena. Tot respectul.

    DESPRE ALCOOL: Nu aveti voie sa aduceti pe insula bauturi alcoolice. Va trebui sa va asezati la o coada nesfarsita pentru a va cumpara o bere apoasa, turnata in pahare de plastic sau o sticla de vin la suprapret.

    DESPRE MANCARE: Mancarea e de obicei dubioasa: kebaburi scumpe, cartofi unsurosi, langosi si asa mai departe. Daca nu v-ati adus nimic, incercati la cortul Krishna – ati putea gasi, pe gratis, mancare pentru vegetarieni.

    DESPRE TELEFOANE MOBILE: Daca ati venit cu prieteni si planuiti sa va despartiti, nu va bazati pe telefoanele mobile pentru a va reintalni. Daca nu ati stabilit un loc de intalnire, va fi practic imposibil sa va regasiti. Nu ajunge sa spuneti „ne vedem langa scena“: acolo vor fi 10.000 de oameni care striga si danseaza. Mai bine lasati-va telefonul mobil acasa. Puteti trai cateva zile si fara el.

  • In fiecare zi e Belgia

    Un volum care incearca sa desluseasca o nedumerire persistenta: Este oare Belgia un teritoriu extrem de monoton si burghez sau unul subversiv, suprarealist si senzual? Concluzia autorilor este ca viata cotidiana a belgienilor invinge cliseele.

    Cea mai recenta aparitie din seria ghidurilor publicate de Editura Aquila are ca subiect Belgia. O tara aparent monotona si plicticoasa, fara veleitati de tinta turistica dar care, iata, privita de-aproape si din toate unghiurile, cu competenta, afectiune, dar si, dupa caz, spirit critic, e capabila sa dezvaluie un extraordinar dinamism, contradictii aiuritoare, umor de buna de calitate, o cultura densa, o spiritualitate profunda si, nu in ultimul rand, peisaje naturale cuceritoare. O tara cu atat mai interesanta cu cat, in noua ei postura de capitala a Europei, atrage magnetic nu doar turistii, ci si oamenii de afaceri si politicienii. Acesta este si motivul pentru care va prezentam, in rubrica de fata, „Ghidul complet“, care nu este doar un „hors d’oeuvre“ vilegiaturistic, ci si o banca de informatii extrem de utile pentru toti cei care, intr-un fel sau altul, manati de interese profesionale, politice, comunitare sau culturale, vor avea prilejul sa viziteze spatiile valon si flamand din Regatul Belgiei. Sau, de ce nu?, pentru aceia care au de gand sa faca o plimbare virtuala completa si sa inteleaga, depasind prejudecatile, particularitatile unei civilizatii atat de seducatoare, in fond.

    Ghidul de fata combina eforturile si entuziasmul a doua dintre cele mai cunoscute surse de informatii ale lumii: Insight guides, ale caror titluri „au stabilit inca din 1970 standardele ghidurilor vizuale de calatorie, si Discovery Channel“. Privind lucrurile tehnic, materia lui  este structurata in asa fel incat sa ofere o intelegere de profunzime a spatiului prezentat si sa conduca cititorii spre posibile  activitati; volumul se deschide printr-o serie de eseuri originale despre istoria si cultura Belgiei, continua prin capitolul „Locuri“ (care opereaza o trecere in revista completa a obiectivelor turistice, cu un subcapitol special destinat capitalei Bruxelles), continua cu un tur al regiunilor belgiene (indicate eficient in harti ajutatoare). Sectiunea finala furnizeaza puncte de referinta privind calatoria si mijloacele de transport, hotelurile, restaurantele, magazinele si festivalurile.

    Interesanta, cu deosebire, este insa maniera spumoasa in care sunt abordate subiectele „grave“, textul plin de vivacitate, care evita poncifele si, spre deosebire de instrumentele de initiere de aceeasi factura, care se straduie sa ocoleasca tonul lesinat-laudativ. Multe pasaje sunt adevarate provocari si, in acelasi timp, indemnuri de a lua aventura cunoasterii Belgiei in maini proprii. Iata, de pilda, acest pasaj introductiv, muscator si inteligent, graitor cat un intreg studiu sociologic: „Belgienii, masochisti, se sfideaza mai intai pe ei insisi. Marele Leopold al II-lea s-a referit la natiunea sa ca «petit pays, petits gens» (tara mica, oameni ingusti la minte). Probabil, simtul belgian al sarcasmului si al deprecierii personale este o replica la realitatea unei culturi divizate din cauza problemelor de limba“.

    Adaugand acestor sclipitoare calitati textuale  excelenta si abundenta imaginilor, artistic decupate din peisajele tarii, veti avea o privire cat se poate de exacta nu numai asupra „capitalei Europei“, ci si asupra unei, metaforic vorbind,  capitale editoriale a ghidurilor contemporane.


    Belgia, Ghid complet, Editura Aquila, Oradea 2005

  • Comploturi teologice

    Autor de best-seller-uri dincolo de ocean, Thomas Gifford isi atinge cel mai inalt punct al stiintei sale literare cu thriller-ul  „Assassini“. In spatiul Vaticanului zilelor noastre, niste inalte fete bisericesti cu alura de ciocli si rapacitate de vulturi misuna in jurul Sfantului Parinte muribund, soptind prin colturi numele unui posibil succesor.

    Chiar inainte ca noul Papa sa fie ales, tensiunea intrigilor explodeaza. Pedepse exemplare in numele religiei sau crime de drept comun? Cine se afla la originea acestui lant de omucideri? Exista oare niste comandouri ale Crestinatatii? Plimbandu-ne cu maiestrie din manastirile insingurate ale desertului Arabiei si pana in misterioasele schituri din Donegal, Thomas Gifford ne ajuta sa dam de capat unui diabolic complot ale carui urzeli isi afla sorgintea in epoca Borgia. 

    Thomas Gifford, Assassini, Editura RAO, Bucuresti, 2005