BusinessMagazin

Blog

  • Unde mergem in concediu

    Intalniri cu laureati ai premiului Nobel pentru economie, vizite in atelierele marilor creatori italieni de moda sau excursii in gradinile aristocratilor englezi. E vorba de programul unor cursuri de vara care arata ca scoala se poate transforma uneori ea insasi intr-o forma de vacanta.

     

    Cursuri, examene, scoala in plina vara? Nicio ciudatenie: moda cursurilor de vara a cuprins si Romania, iar oameni de varste si cu ocupatii diverse au inceput sa prinda gustul zilelor de vara dedicate cursurilor. E adevarat insa ca nu chiar orice merge sa fie predat pe canicula: in majoritate, astfel de cursuri nu presupun studierea unor formule matematice, ci notiuni mai „soft“ – despre design, moda sau managementul si marketingul bunurilor de lux.

     

    Programe de acest gen se desfasoara in general in cate un oras european cu traditie in materie, precum Roma, Venetia, Barcelona sau Londra. Magazinele marilor designeri inceteaza pentru scurt timp sa mai fie simple locuri de pelerinaj pentru ahtiatii dupa shopping si se transforma in sali de curs, cu materiale didactice pentru studierea designului unui spatiu comercial, a amenajarilor interioare, a iluminarii sau a tehnicilor de vanzare. Un cursant care intra intr-un magazin Armani, de exemplu, nu va privi numai hainele aranjate pe umerase, ci va fi atent la felul in care vorbesc vanzatoarele, la amenajarea vitrinei sau la dispunerea cabinelor de proba.

     

    Alina Roescu, studenta in ultimul an la Facultatea de Arhitectura si managerul  firmei de amenajari interioare Ardesign, spune ca s-a interesat pentru prima data despre cursurile de la Institutul European de Design anul trecut, cand se afla la targul de mobila de la Milano. „Ma ocup cu designul interior si imi doream sa ma specializez pe partea de iluminat, iar in Romania nu sunt cursuri in acest domeniu“, spune Roescu. Asa ca in vara anului trecut a studiat timp de o luna „light design“ si „shop design“ la Milano.

     

    Institutul European de Design are reprezentante in sapte metropole de pe continent si a avut pana acum studenti din peste 80 de tari, fiind una dintre cele mai cunoscute institutii internationale in domeniul designului si al artelor vizuale. Cursantii au de ales intre design de bijuterii, de moda, marketing, design de interior si de magazin, designul luminilor, design de expozitie, fashion trends (vanatoare de tendinte), designul accesoriilor, comunicare publicitara, design de clipuri video, design de produse de lux din piele sau curatorie de arta contemporana. Pretul cursurilor variaza intre 2.900 de euro si 3.400 de euro si include taxele de curs si cazarea.

     

    Programele pun accent pe partea practica a pregatirii. De exemplu, in cazul cursului de „coolhunting and fashion trends“, care se vrea un fel de antrenament pentru asa-numitii trendsetteri, studentii sunt dusi la targul de design de moda Bread and Butter, eveniment de neocolit in calendarul retailerilor de moda si care are loc in fiecare an in cate un oras european. Anul acesta, de pilda, targul are loc la Barcelona, in septembrie.  „Am lucrat cu oameni din toate colturile lumii, din India sau Rusia, unde arhitectura este foarte diferita de a noastra. Am vazut un alt gen de abordare – la astfel de cursuri nu ti se arata numai succesul unui companii, ci te invata si despre cum au ajuns sa aiba succes“, spune Roescu. „Am apreciat in mod deosebit punctualitatea invitatilor. Au fost invitati de la companii importante de design si au respectat programul“, afirma Alina Roescu.

     

    Cum piata produselor de lux este in plina crestere, specialistii in marketingul marcilor de lux sunt la mare cautare, nume precum Louis Vuitton sau Prada apeland la serviciile acestora. Institutul European de Design organizeaza si un program de master in managementul si marketingul produselor de lux, care incepe din aprilie 2007 si se incheie in martie 2008. Iar Italia, unde se desfasoara programul, are multe de aratat, avand in vedere ca majoritatea companiilor de profil si-au inceput istoria in peninsula. La cursuri, studentii afla cum au fost create produsele si pot asista la procesul crearii manuale a rochiilor de lux. Pretul programului de master – un an de specializare in piata luxului – este de 12.000 de euro.

     

    Pentru cei care doresc sa afle mai mult despre arta, fotografie digitala, gradinarit sau comunicare, unele agentii de turism de la noi au in oferta cursuri de vara de profil, toate organizate de institutii de invatamant din strainatate. Mara Travel, de pilda, organizeaza programe speciale la colegii precum London College of Fashion, Chelsea College of Art & Design sau The English Gardening School. In cadrul cursului de gradinarit, studentii viziteaza gradini clasice si moderne englezesti, precum The Chelsea Physic Garden, Hampton Court Palace Gardens sau Private Gardens din Twickenham.

     

    In fine, amatorii de preocupari intelectuale ceva mai serioase pot opta pentru varianta unei saptamani intregi alaturi de laureati ai premiului Nobel pentru economie. Institutul ISEO (Institute of Studies on Economics and Employment) va organiza intre 23 si 30 iunie cea de-a patra editie a scolii de vara de la Lago d’Iseo din nordul Italiei, in apropiere de Milano. Cursurile, care costa 2.200 de euro si pentru care institutul primeste inscrieri pana la 20 aprilie, vor fi sustinute de profesori europeni si americani, iar invitatii speciali vor fi Robert Solow (laureat Nobel in 1987 si presedinte al ISEO) si profesorul Vernon Smith (laureat in 2002).

     

    In cele sapte zile, 40 de cursanti, selectati in functie de CV-uri, urmeaza sa discute probleme legate de economia mondiala si sa aiba ocazia sa isi expuna opiniile in fata laureatilor Nobel. Iar intre doua prelegeri despre incalzire globala si energie, fericitii invatacei, gazduiti la hotel de patru stele, pe malul lacului, se vor bucura dupa preferinte de sejur. Unii vor alege parcul imens cu piscina, terenuri de tenis, baschet sau volei, iar altii vor pleca un pic mai departe prin imprejurimi – la Venetia, la Cremona sau la podgoriile din Franciacorta.

  • Lumea lui Zadie

    Aidoma eroinei lui Raymond Quéneau (celebra Zazie din romanul „Zazie dans le métro“), Zadie Smith este tanara, independenta si pusa pe fapte mari. Zadie, ca si Zazie, descopera lumea adultilor si o restituie intr-o viziune eclectica, ametitoare, punctata de hohote de ras contagioase.

     

    Zadie si-a inceput primul roman, „White Teeth“ (550 de pagini in editia princeps, 570 in cea romaneasca, recent tiparita de editura Corint, in traducerea Alinei Scurtu) pe cand avea 21 de ani. Istoria sa poate sa surprinda: inca neterminat, manuscrisul a constituit obiectul unei licitatii pe incredere in cadrul Targului de carte de la Frankfurt. Editorii, adica, si-au disputat aprig marfa, asa incat pretul lansat la ultima strigare a ajuns la 400.000 de dolari. Dupa aparitie, a devenit iute bestseller, a primit mai multe premii importante si a facut din autoare copilul rasfatat al literelor engleze. Romanul a fost inclusiv ecranizat de Channel 4.

     

    Zadie, o superba mulatra, acum in varsta de 28 de ani, s-a nascut intr-o periferie din nord-vestul Londrei, dintr-o mama jamaicana si un tata englez. A studiat literele la Cambridge si si-a asumat, plina de cumintenie, rolul de supervedeta. In 2002 si-a publicat cel de-al doilea roman, „The Autograph Man“, care a fost asteptat cu sufletul la gura de pasionatii de literatura, dar si de amatorii de cancanuri avand ca subiect tineri genialoizi.

     

    „Dinti albi“, epopeea pe care Zadie si-a intemeiat gloria, este o saga familiala nervoasa si plina de culoare, care strapunge perioada dintre anii ‘70 si ‘90 ai veacului trecut, avand in rolurile-cheie doi patriarhi – capi de familie – si prieteni de nedespartit, Alfred Archibald Jones si Samad Iqubal. Unul este anglo-jamaican, celalalt din Bangladesh si amandoi sunt exemplarele tipice ale culturilor pe care le reprezinta – bun prilej pentru autoare de a ne cufunda in vartejul multietnic si multirasial al Londrei (oarecum ca in „Brick Lane“, romanul Monicai Ali), sub privirile incrucisate ale lui Shiva si ale lui Allah, in cartierul unde si-au aflat salasul toti dezradacinatii planetei – Willesden Green. Fresca este densa si baroca, iar galeria portretelor umane, sfasiata intre canoanele mai multor culturi, are amploarea si tusa magistrala a marilor romancieri. Desi, tocmai de aceea, Zadie a fost comparata cu Salman Rushdie (care, de altfel, s-a exprimat absolut ditirambic in ceea ce-o priveste), tanara nu si-a pierdut sangele rece si nici surasul ironic, spanzurat de dintii ei albi: „Nu sunt cunoscuta decat de o minuscula si abstracta comunitate de persoane, in principal cititori“. Acestia, de curand si romani, se numara insa cu sutele de mii.

  • Noutati

    Crime in numele lui Dante

    Povestea incepe la Boston, in 1865, intr-o America inca netamaduita dupa razboiul de secesiune. Patru oameni, poeti si eruditi, au facut legamantul sa traduca „Divina Comedie“ in engleza. Desi trudesc de ceva vreme, se pare ca termenul-limita la care trebuie sa predea lucrarea la tipar este prea aproape. Pe de-o parte, pentru ca mediile universitare de la Harvard nu recunosc decat literatura greco-romana si pe cea americana, opunandu-se publicarii lucrarii, si pe de alta, pentru ca timpul celor din „clubul Dante“ este ocupat cu descoperirea faptasilor unei serii abominabile de crime. De ce devin ei detectivi si nu lasa aceasta misiune in sarcina profesionistilor? Pentru ca toate crimele de rara cruzime cu care este confruntata societatea bostoniana sunt infaptuite dupa niste modele sugerate de Infernul lui Dante. Itele misterului  vor fi desfacute in maniera secolului al XIX-lea, cam ca la Edgar Allan Poe, pe baza unor demersuri riguros intelectuale, fara amprente si spirale ADN.

     

    Matthew Pearl, „Clubul Dante“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2006

     

     

    Romanul unor romane

    Compusa din unsprezece fragmente, cartea lui Calvino repune in discutie, cu o insatiabila ironie si pofta de ras, genul romanului traditional. Primele zece fragmente seamana cu o enciclopedie a formelor romanesti, in vreme ce ultimul le inglobeaza pe toate. O sursa declarata de inspiratie, afirma autorul postfetei la editia romaneasca, B.A. Stanescu, este „O mie si una de nopti“ – atat doar ca, aici, modalitatile narative nu au miza povestirii din opera orientala, fiind ludice, iar nu existentiale. Campion al lecturii din placere si teoretician al placerii lecturii, Calvino izbuteste in acest roman, violent sarcastic la adresa tendintelor din teoria literaturii din anii ‘80, sa restituie, in ciuda modernitatii sale flagrante, bucuria fara fasoane a lecturii, in bunele si vechile sale sensuri.

     

    Italo Calvino, „Daca intr-o noapte de iarna un calator“,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

  • Niste visatoare

    A mai jucat Beyoncé Knowles in vreun film pana acum? Nu, sau cel putin asa sustine cantareata, care e de parere ca „Dreamgirls“ i-a adus primul rol adevarat. Intr-un muzical care seamana cu un videoclip de doua ore, ceea ce nu e deloc rau.

     

    Dar de ce am urmari un videoclip de doua ore? Pentru ca acest videoclip are o muzica excelenta, niste actori extrem de buni si spune povestea unei trupe celebre, The Supremes, fetele de vis care au facut istorie in industria muzicala a Statelor Unite, deschizand drumul trupelor soul sau R&B de culoare care se bucura acum de succese internationale.

     

    In regia lui Bill Condon (scenaristul multioscarizatului „Chicago“), „Dreamgirls“ este dovada de netagaduit ca muzicalul este din nou la moda, dupa o lunga perioada de absenta de pe marele ecran. Filmul este ecranizarea muzicalului cu acelasi nume, de mare succes pe Broadway acum 25 de ani, si n-a trecut deloc neobservat: trei Globuri de Aur si opt nominalizari la Oscar, din care trei pentru coloana sonora originala.

     

    Povestea incepe in Detroit, in 1962, cand The Dreamettes, o formatie de amatoare, se inscrie intr-o competitie publica. Cele trei fete, Effie White (Jennifer Hudson), Deena Jones (Beyoncé) si Lorrell Robinson (Anika Noni Rose), il intalnesc pe Curtis Taylor Jr. (Jamie Foxx), un ambitios vanzator de masini Cadillac al carui vis e sa aiba succes in industria muzicii.

     

    Intalnirea e de bun augur, caci, dupa ce fac acompaniament vocal pentru celebrul James „Thunder“ Early (Eddie Murphy), fetele devin cunoscute cu ajutorul cantecelor compuse de fratele lui Effie, C.C. (Keith Robinson, intr-un rol oferit initial lui Usher) si ajung in primele locuri din Billboard Hot 100. Bineinteles, de ajutor sunt si banii pusi de Curtis in cutiile cu discuri trimise DJ-ilor posturilor de radio, la care era difuzata in acele vremuri aproape numai muzica „alba“.

     

    Cu o distributie formata numai din celebritati ale marelui ecran sau ale studiourilor de muzica, „Dreamgirls“ are si o poveste, mai mult sau mai putin moralizatoare, despre obsesia pentru succes si sacrificiile de facut pentru a-l atinge. Pe multa, foarte multa muzica, poate putin prea multa!

     

    Probabil ca acesta este motivul pentru care nume ca Beyoncé, Jamie Foxx (cantaret ireprosabil in „Ray“), Eddie Murphy (a avut o cariera de cantaret in anii ‘80) sunt atat de credibile in rolurile lor: fiecare isi spune propria poveste.

     

    Dar nu pentru Beyoncé este obligatoriu de vazut acest film, ci pentru Jennifer Hudson. Chiar daca fosta componenta a trupei Destiny’s Child straluceste in fiecare scena (e de observat cum alunita de pe clavicula stanga ii sare pe toata durata filmului pe cea dreapta si invers), nu ea ar trebui sa fie considerata actrita principala din acest film, ci Hudson, care, la cei 25 de ani ai ei, a primit deja un Glob de Aur pentru rol secundar (ca si Eddie Murphy) si este nominalizata la Oscar la aceeasi categorie.

     

    Dupa ce s-a ingrasat 10 kilograme pentru a o putea portretiza mai bine pe Florence Ballard, componenta trupei The Supremes pe care se bazeaza rolul lui Effie White, Hudson a invins nu mai putin de 780 de candidate, inclusiv pe castigatoarea concursului „American Idol: In Search for a Superstar“, la care a participat si ea in 2004. In ceea ce o priveste, titlul filmului i se potriveste de minune: fata e de vis, are o voce absolut de neuitat si e extrem de convingatoare in rolul oii negre a grupului, data la o parte pentru ca Deena Jones (Beyoncé), desi mai stearsa din punct de vedere vocal, avea un aspect fizic mai placut, ceea ce „dadea bine“ in fata audientei albe. Interpretarea lui Hudson le eclipseaza pe colegele Beyoncé si Anika Noni Rose (si ea castigatoare a unui premiu Tony), transformand-o pe actrita intr-o posibila castigatoare a unui Oscar. In orice caz, tanara din Chicago este prima concurenta de la American Idol nominalizata vreodata la premiul Academiei.

     

    „DREAMGIRLS“. R: BILL CONDON. CU: BEYONCE KNOWLES, JENNIFER HUDSON, JAMIE FOXX, EDDIE MURPHY, ANIKA NONI ROSE, DANNY GLOVER, KEITH ROBINSON. DIN 16 FEBRUARIE

  • Asigurare pentru prostia managerului

    Asigurarea pentru greselile managerilor ramane deocamdata pentru piata romaneasca o pasare rara si deloc ieftina. Din acest an insa, legea o impune ca obligatorie, cel putin pentru anumite structuri de conducere.

    Indiferent de domeniul de activitate sau de dimensiune, multe din companiile romanesti (sau chiar directorii lor) trebuie sa-si bugeteze din acest an o noua cheltuiala: asigurarea managerilor.

     

    Exista doua motive pentru care, alaturi de clientii deja traditionali, si companiile mai mici vor incepe sa bata anul acesta la usa firmelor de profil pentru a-si asigura afacerea de erorile conducerii, explica Mihai Lucanu, financial lines, casualty & marine manager la AIG Romania, cel mai mare furnizor de pe piata locala pentru astfel de polite. Pe de o parte, spune el, responsabilitatile directorilor de companii cresc (si riscul de a gresi e mai mare in hatisul pietei europene) si, pe de o alta, pentru anumite companii, chiar legea o impune. Mai precis, legea societatilor comerciale (cu modificarile adoptate in decembrie 2006) obliga toti administratorii societatilor pe actiuni sa aiba o asigurare pentru raspundere profesionala. Polite pe care, pana acum, doar multinationalele si cateva companii locale mari le incheiau de buna voie, in principal din cauza costurilor mari si, sustin asiguratorii, „pentru ca multi nu inteleg la ce riscuri se supun“.

     

    In ce consta o asemenea polita? In mare, asigurarea pentru raspunderea manageriala (directors & officers liability sau D&O, pe scurt) este o polita cumparata de companii pentru persoanele din conducere si acopera pierderile cauzate de acestia firmei sau tertilor ca urmare a unor erori de management. „Nu acopera insa si actiunile rau intentionate“, puncteaza Ovidiu Demetrescu, managing director al companiei de brokeraj in asigurari London Brokers, adaugand ca „exista asigurari si pentru asa ceva (fraude interne – n.red.)“. Compania pe care o conduce are in prezent „peste zece polite D&O incheiate“, spune Demetrescu, dintre care majoritatea sunt semnate cu companii de mari dimensiuni. Explicatia e, de altfel, destul de evidenta, in conditiile in care costurile unei asemenea polite nu sunt deloc mici.

     

    Un calcul universal e destul de greu de facut, pentru ca in ecuatie intra multe variabile (dimensiunea companiei, limita de asigurare ceruta, numarul persoanelor asigurate, experienta profesionala), insa „pentru o companie obisnuita si o limita de raspundere in jur de un milion de dolari, prima e intre 5.000 si 20.000 de dolari“, estimeaza Lucanu. La fel de adevarat, exista si clienti care cer mai mult si platesc pe masura: un milion de dolari pe cont, pentru limite de asigurare de zeci de milioane de dolari. AIG vinde astfel de polite pe piata romaneasca de zece ani, insa cererea a inceput sa creasca mai sustinut in urma cu sase-sapte ani. In prezent, compania are in portofoliu cateva zeci de astfel de polite, insa volumul primelor brute subscrise trece de un milion de dolari, potrivit lui Lucanu.

     

    Polite de acest fel se pot incheia, spun brokerii din domeniu, la orice companie de asigurari romaneasca, „desi in unele cazuri sunt mai mult hibrizi decat D&O pure“, adauga Ovidiu Demetrescu. Cu titlu de exemplu, el enumera pe lista companiilor care au in oferta polite de raspundere manageriala firme precum Omniasig, Allianz Tiriac sau Generali Asigurari. Dar „un client serios de D&O e aur curat pentru orice companie de asigurari“, puncteaza Gheorghe Grad, director general al companiei de brokeraj SRBA, „si nici una nu isi permite sa ignore potentialul acestei piete“. Exista, pe de alta parte, si situatii in care brokerii locali incheie, pentru clientii romani, politele direct la companii din strainatate, mai ales in cazul cerintelor mai  sofisticate. Pe piata locala, obligativitatea impusa prin legea societatilor comerciale pentru incheierea unei astfel de polite creeaza asteptari cumva contradictorii. Desi aproape la unison reprezentantii companiilor de profil spun ca se asteapta la o crestere a cererii, tot ei semnaleaza cateva neclaritati in lege, ce pot schimba total datele problemei. Neclaritati care, pentru asiguratori, tin in loc un business potential de milioane de euro, iar pentru companiile obligate sa cumpere asemenea asigurari se pot traduce in bani aruncati pe fereastra.

     

    In primul rand, semnaleaza directorul departamentului asigurari de raspundere civila de la Allianz Tiriac, Ioana Baniceru, legea romaneasca cere managerului sa incheie o astfel de asigurare si nu companiei. In practica internationala, companiile sunt cele care cumpara, in genere pentru toate structurile de management, o polita unitara – pentru ca in cazul unei daune, managementul raspunde unitar. Motiv pentru care politele vor fi in continuare vandute ca pe pietele internationale, adica doar companiilor. O alta hiba a legii pe care o acuza asiguratorii tine de faptul ca nu exista nici limite minime de raspundere impuse si nici sanctiuni pentru cei ce nu au o astfel de polita. Ar fi important, sustine Karina Rosu, CEO al brokerului de asigurare Aon Romania, ca limitele de raspundere cumparate sa fie suficient de mari, iar companiile sa nu incheie aceasta asigurare doar pentru a respecta prevederea legala, cumparand limite mici, de ordinul miilor sau al zecilor de mii de euro – „pentru ca daca o considera doar o obligatie si nu o necesitate reala, raman si cu banii dati pe prima si, in cazul unei daune, sunt si neacoperiti de asigurare“.

     

    Desi compania pe care o conduce are in portofoliu „pana in zece clienti, in principal din domeniul utilitatilor, al energiei si al institutiilor financiare“, Karina Rosu spune ca se asteapta ca numarul lor sa creasca. Si ea, asemenea celorlalti reprezentanti ai companiilor de profil, spune ca e imposibil de facut o estimare de cost generala. Da insa cateva exemple. Pentru un client din domeniul serviciilor financiare pentru care Aon a incheiat acest tip de asigurare, prima a evoluat in ultimii zece ani (pentru o limita de circa 1.000.000 de euro) de la 10.000 de euro pe an la circa 25.000 de euro, in conditiile in care reteaua clientului respectiv s-a extins de la trei sucursale la peste 70. In acest interval s-au inregistrat si pe piata internationala specifica fluctuatii puternice, in sensul cresterii primelor de asigurare, ca urmare a fraudelor consemnate la mari companii din SUA (Enron, Worldcom), subliniaza insa Rosu. Pentru companii din domeniul utilitatilor, pentru limite de 5.000.000 de euro, au fost cotate prime de asigurare anuale intre 35.000 de euro si 45.000 de euro. Acest tip de asigurare poate fi considerat ca facand parte din pachetul de beneficii oferite de o companie directorilor sai, deoarece le ofera acestora protectia necesara, afirma Karina Rosu.

     

    Ioana Baniceru de la Allianz Tiriac semnaleaza o alta situatie neclara creata din cauza ambiguitatilor din lege. Practic, spune ea, o astfel de asigurare nu se poate incheia, conform practicii internationale, pentru companii cu o vechime mai mica de trei ani, pentru ca in evaluare intra si istoricul financiar al asiguratului. Pe de alta parte, insa, sustine ea, „Registrul Comertului nu mai vrea sa infiinteze nici o firma care nu are asigurare de genul asta“, iar o parte dintre banci au inceput deja sa o solicite in dosarele de credit – cerinta care, in multe cazuri, chiar nu poate fi indeplinita.

     

    Alaturi de toate aceste neclaritati, lipsa unor sanctiuni specifice pentru neindeplinirea cerintelor din lege este un alt motiv ce-i face pe asiguratori sa spuna ca legea „mai mult te indeamna decat te obliga sa ai o astfel de polita“. Indemn care insa a inceput deja sa faca telefoanele sa sune la asiguratori.

  • Vine vacanta

    Pentru operatorii din turism a inceput vacanta de vara. Mai precis, au inceput contractarile pentru vacanta de vara, ceea ce inseamna ca principalele decizii de vanzare s-au luat. Noutati?

     

    Cea mai mare dorinta a lui Alin Burcea, directorul turoperatorului Paralela 45, era sa duca din acest an mai multi turisti peste Ocean. Asta dupa ce a dus, in fiecare an, cateva grupuri – din ce in ce mai multe, desi vizele au fost tot timpul un motiv sa renunte. „America este un teren necunoscut pentru romani. As dori sa incep cu New Yorkul, care este un brand turistic foarte apreciat si care ar prinde foarte bine pe piata romaneasca.“ Burcea s-a gandit, practic, la mai multe variante, cea mai buna fiind inchirierea unui avion charter care sa duca turistii pana la Barcelona si a altuia care sa ii transporte peste Ocean. Principala problema este ca ambasada americana nu accepta deocamdata acordarea unui numar mare de vize (peste 100 o data). „Asta inseamna ca si in acest an vor merge cate 20-40 de turisti pe luna in America si poate de la anul ni se va accepta ate-rizarea cu un avion plin cu romani“, spune Burcea, care se bazeaza pe faptul ca, la un an dupa aderare, Ungaria sau Polonia au primit vize turistice fara limita.

     

    Pana atunci, Burcea a imbunatatit par-teneriatul cu Austrian Airlines si duce grupuri de turisti de 25 sau 50 de persoane din trei in trei saptamani la Sankt Petersburg. „Avem cumparat, tot in regim charter, locuri in curse Austrian si facem excursii Moscova-Sankt Petersburg sau doar Sankt Petersburg, dupa cerere.“

     

    Cererea, desi satisfacatoare, nu se compara cu cea pentru insulele spaniole sau grecesti, asa ca principala preocupare a turoperatorilor este sa aiba locuri pentru absolut toti turistii care ar vrea sa mearga.

     

    Asadar, cele mai importante noutati ale turoperatorilor sunt acoperirea mult mai buna a intregii tari cu zboruri charter catre destinatii „verificate“ de vacanta (mai precis destinatii precum Turcia sau Grecia, care au dovedit in ultimii ani ca se vand foarte bine din Bucuresti) si zboruri charter noi (ca Santorini, Ibiza, dar si Republica Dominicana si Sankt Petersburg in parteneriate). 

     

    „Am inclus Santorini in oferta de chartere, deoarece s-a cerut ani la rand, dar, fiind o insula putin mai scumpa decat celelalte grecesti, am crezut ca nu va merge; cu toate acestea, deocamdata avem semnale foarte bune, desi nu am lansat inca oferta comerciala“, spune Cristina Irimia, director de marketing al agentiei J’Info Tours, care va organiza pentru acest an in premiera cursa charter catre insula vulcanica greceasca, dupa ce a vandut in ultimii ani peste 400 de pachete turistice pentru aceasta insula (cu transfer cu ferryboat-ul din Creta, catre care avea cursa charter).

     

    Tot la capitolul „cerere mare, deci facem charter“ se inscrie si Paralela 45, cu zborul catre Ibiza, pe care il va incepe din prima saptamana a lunii iunie. „Ibiza este foarte ceruta de tineri (pe segmentul 18-30 ani) si ar fi pacat sa nu oferim o varianta mai ieftina“, spune Burcea. In anii trecuti, turistii care voiau neaparat Ibiza cu charter zburau cu o cursa pana in Barcelona sau Mallorca si de acolo se transferau, cu un alt avion sau cu vaporul, pana la Ibiza.

     

    Cresterea numarului de curse charter (de la 70 anul trecut la aproape 100 anul acesta) se bazeaza pe diversificarea punctelor de plecare; daca in anii trecuti plecau curse charter doar din Bucuresti, Timisoara si Cluj, anul acesta vor zbura si de la Iasi, Bacau, Brasov si Targu-Mures. „Iasiul era complet izolat din punct de vedere turistic“, afirma Alin Burcea, care va avea prima cursa charter din Iasi catre Antalya in aceasta vara. Directorul Paralela 45 a programat o cursa pe saptamana din Iasi si spera la un grad de ocupare de 80% chiar din primul an, mai ales datorita faptului ca pregateste acum deschiderea unei agentii la Iasi, care sa se ocupe de vanzare. Targu-Mures a intrat din acest an pe harta charterelor datorita venirii in oras a companiei Wizz Air, care a inceput sa zboare de acolo catre Budapesta anul trecut si din acest an catre Barcelona. 

     

    O tentativa inca nedusa la capat este organizarea, din Oradea, a unui charter catre litoralul bulgaresc. Posibilitatea este analizata de agentia de turism Jade din Timisoara, impreuna cu o serie de agentii partenere din zona. „Litoralul bulgaresc este vizitat predominant de turisti din sudul tarii si, avand cerere, credem ca va avea succes“, spun reprezentantii Jade Turism. Peste 100.000 de turisti romani sunt asteptati in aceasta vara in Bulgaria, numarul fiind o estimare a agentiilor de turism. Toate zborurile charter programate pentru la vara ar putea transporta aproape 150.000 de turisti si, la o ocupare medie de 75% si un tarif mediu de 400 de euro pe sejur, ar putea aduce agentiilor venituri pe toata durata verii peste 36 de milioane de euro. Agentiile spera insa ca si pretul mediu pe sejur va creste in acest an, de la 400 la 500 de euro. Mai precis, de la trei stele (cea mai ceruta categorie) la patru.

  • Contabilitate de vara

    Desi au aparut si vor mai aparea, pana la sfarsitul contractarilor, multe noutati, cele mai multe chartere se vor organiza spre Grecia (20), Spania (15) si Turcia (14).


    NOUTATI. Deocamdata, Ibiza si Santorini sunt destinatiile noi anuntate, dar se pregatesc, cu sanse mari de reusita, Menorca, Croatia si un charter catre Bulgaria, organizat din nordul tarii.

     

    PROVINCIE. In acest an vor pleca aproximativ 22 de chartere pe saptamana din Timisoara, Cluj, Bacau, Iasi si Sibiu.

     

    CONFIRMARI. Destinatiile operate anul trecut in premiera cu charter (Tenerife si Cipru) au adus peste 4.000 de turisti, asa ca din acest an numarul charterelor spre acestea va creste (la patru curse pentru Tenerife si doua pentru Cipru).

  • Rocada mare la Romtelecom

    Americanul James Hubley a scos compania din situatia financiara periculoasa si a orientat-o spre noi tipuri de servicii. Noul manager grec al Romtelecom trebuie acum sa o aduca mai aproape de Grecia, oferind servicii la pachet cu celelalte ramuri ale companiei-mama. Dar lucrurile nu sunt atat de simple.

     

    Acum mai mult de un an, dupa ce grupul de telecomunicatii OTE, actionarul principal al Romtelecom, achizitiona Cosmorom, primele declaratii oficiale ale proaspat intitulatei Cosmote aminteau de avantajul pe care il ofera existenta Romtelecom. Si pe buna dreptate, Romtelecom ar fi putut fi unul din elementele care sa sustina declicul spre o crestere rapida a bazei de clienti a unui operator mobil ramas mult in urma concurentei. Dar pana acum, o strategie concreta cu oferte comune ale celor doi operatori de telecomunicatii detinuti de OTE s-a lasat asteptata, fara a putea spune ca nu exista disponibilitate din partea Cosmote.

     

    La instalarea pe postul de CEO al Romtelecom in 2003, Hubley venea recomandat de redresarea unei alte companii aflate in dificultate, cea a Cesky Telecom. „Dupa patru ani era momentul sa facem switch-ul, schimbarea este o parte din viata“, spunea la conferinta de presa de saptamana trecuta Panagis Vourloumis, directorul general al OTE Grecia, venit sa anunte public schimbarea directorului. In cei aproape patru ani, Hubley a redus nivelul datoriilor Romtelecom de la 750 de milioane de euro la doar 150 de milioane, avand astfel suficiente lichiditati pentru a pregati noi investitii in modernizarea retelei. Astazi Romtelecom, cea mai mare investitie straina a OTE, aduce grupului 15% din venituri si aproximativ aceeasi valoare din profiturile nete. Totusi, doar anul trecut, in jur de 1 milion de abonati la telefonia fixa, in continuare sursa principala de venituri a Romtelecom, au renuntat la serviciile companiei. Explicatiile tin de cresterea concurentei pe acest segment, cu oferte de pachete de mai multe mii de minute gratuite, dar si de contextul industriei, care peste tot in lume pierde abonati la serviciile fixe.

     

    Pe de alta parte insa, tot sub Hubley a avut loc procesul de diversificare a ofertei, Romtelecom devenind un concurent periculos pentru furnizorii de Internet in banda larga cu oferta de ADSL. Iar faptul ca platforma de televiziune digitala Dolce a atras 60.000 de clienti de la lansarea din ultima parte a anului trecut confirma ca aceasta este directia de urmat. Planurile Romtelecom de pana acum prevad reducerea ponderii serviciilor traditionale in totalul veniturilor, de la 77% la sfarsitul lui 2006, la 45% peste trei ani. Pe lan-ga toate acestea, anul trecut, 100 mil. euro au plecat de la Romtelecom sub forma de dividende catre actionarii, OTE si statul roman.

     

    Dar nu doar acestea erau asteptarile grupului care incearca acum sa faca o sursa de profituri si din operatorul de telefonie mobila Cosmote. „Am considerat ca, odata ajuns la nivelul la care este acum Romtelecom, avem nevoie de cineva care sa stie mai bine sa integreze compania in cadrul grupului, cooperarea intre diversele companii din cadrul lui si, inca mai important, catre convergenta produselor de telefonie fixa si mobila“, spunea saptamana trecuta Vourloumis.

     

    Schimbarea directorului a fost cel mai probabil un „gentlemen’s agreement“ despre care nu se vor mai auzi declaratii din partea companiilor. Oficial, plecarea este prin acordul partilor, iar Hubley se intoarce in Statele Unite, „la familie si la motocicleta care ma asteapta acolo“, dupa cum a raspuns fostul director intrebarii unui jurnalist.

     

    Yorgos Ioannidis (57 de ani), directorul general al Romtelecom incepand cu 1 februarie, pare intr-adevar o persoana potrivita pentru indeplinirea noilor planuri fixate la Atena. Vine de pe pozitia de director executiv tehnic al Cosmote Grecia, unde a lucrat alaturi de aproape toti actualii directori ai Cosmote Romania si este membru al consiliului de administratie al Romtelecom din iulie 2006. Nascut in Istanbul, si-a petrecut aproape intreaga cariera in cadrul OTE, cu o pauza de sase ani la filiala Vodafone din Grecia.

     

    Daca Panagis Vourloumis nu face un secret din misiunea noului manager, respectiv stoparea migratiei clientilor de telefonie fixa, atragerea cat mai multor clienti companii si apropierea de Cosmote, Ioannidis a punctat totusi problemele pe care le va avea de depasit aceasta apropiere: aspectele regulatorii, cererea pietei si modul de stabilire a pretului pentru ofertele comune. ANRC spune ca o politica de pachete comune fix-mobil, respectiv Romtelecom-Cosmote, nu ar fi oprita ab initio de legile romanesti. Singura conditie este totusi ca fiecare dintre companii sa-si pastreze disponibilitatea de a oferi aceiasi termeni de parteneriat pentru orice alta companie concurenta interesata.

     

    Iar alianta celor doua companii va trebui sa nu trezeasca atentia celor de la Consiliul Concurentei, care ar putea analiza daca va exista in viitor un abuz de pozitie dominanta. Pana acum, Cosmote (Cosmorom) are dosarul „curat“ si nu a fost vreodata obiectul unei investigatii din partea institutiei. Romtelecom a fost amendata in 2002 cu 405 mld.  lei vechi (13 mil. euro) si este, alaturi de Orange si Vodafone, subiectul unei inves-tigatii declansate anul trecut la cererea unui operator alternativ de telefonie fixa. La prima vedere, o relatie mai apropiata intre Romtelecom si Cosmote nu ar avea de ce sa fie condamnata de Consiliu. „In principiu, operatiunile dintre agentii economici parti ale aceluiasi grup nu intra sub incidenta legislatiei in domeniul concurentei“, a raspuns pentru BUSINESS Magazin Simona Barbu, purtator de cuvant al Consiliul Concurentei.

     

    O alta directie amintita de noua conducere a fost cea referitoare la dezvoltarea unor servicii pe baza tehnologiei Wimax, o solutie mobila de acces la Internet in banda larga. „Ne intereseaza Wimax si vom face toate eforturile posibile pentru a primi o astfel de licenta. E o varianta complementara pentru zonele in care ADSL nu poate ajunge“, a spus noul CEO, Yorgos Ioannidis. Cel mai probabil anul acesta va fi organizata o licitatie IGCTI pentru atribuirea licentelor Wimax. Directorul IGCTI, Catalin Marinescu, spunea recent ca este sigur ca 2007 va fi anul in care vor fi atribuite aceste licente, dupa ce se va clarifica si situatia spectrului de frecvente folosit – „si poate va aparea primul operator de Wimax tot in acest an“.

     

    Alte intrebari se nasc natural dupa ce Panagis Vourloumis a declarat ca alegerea echipei de management face parte din fisa postului noului director. In ultimul timp alti doi directori din top management au parasit compania: Pieter Baker, directorul comercial si Dan Pazara, corporate affairs manager, plecat la Petrom.

     

    In fine, interesant va fi de urmarit ce se va intampla la Romtelecom in actualul context international. Statul grec, proprietarul a 38% din grupul OTE, a anuntat ca ar vrea sa vanda 20% din actiuni unui mare grup de telecomunicatii din vestul Europei. Mai multe voci in presa internationala spun ca acel grup ar putea fi chiar Vodafone. Daca zvonurile se vor dovedi adevarate, situatia ar putea deveni extrem de incurcata in Romania, unde Vodafone ar detine, chiar si partial si indirect, doi operatori de telefonie mobila si cel mai mare operator de telefonie fixa.

  • Plecati de pe fix

    De la un an la altul, numarul abonatilor la Romtelecom s-a redus, ca efect al concurentei puternice din partea serviciilor de telefonie mobila.

     

    An

    Nr. de linii (mil.)

    2003

    4,33

    2004

    4,32

    2005

    3,95

    2006

    3,77

     

     

  • Poluatorii se dau cu parfum de integrare

    Aderarea ar trebui sa se simta in aer: de la 1 ianuarie, 68 de companii poluatoare au fost inchise. Altora, mai norocoase, UE le-a acceptat perioade de tranzitie, unora chiar pana in 2016, pentru a se conforma la standardele comunitare de mediu.

     

    Desi avem un «renume» mai degraba negativ, trebuie sa stiti ca viata in acest oras se traieste «mai repede» ca-n Romania.“ Asa suna prezentarea orasului Copsa Mica pe site-ul oficial al Primariei. Daca ideea de viata traita mai repede poate trimite la un simt aparte al umorului negru, imediat mai jos ne lamurim ca de fapt e vorba de o speranta: „SC Sometra SA a pri-mit autorizatie integrata de mediu, insotita de un plan de actiuni a caror aplicare presupune reducerea emisiilor in aer, apa sau sol sub nivelul maxim admis“.

     

    Speranta respectiva nu e deloc retorica, ci priveste insasi supravietuirea economica a zonei. Orasul n-ar fi capatat statutul de cel mai poluat din Europa daca n-ar fi avut nenorocul ca langa el sa fie fabrica de prelucrare a metalelor grele Sometra. Fabrica a intrat din 1998 in proprietatea concernului gre-cesc Mytilineos Holdings, unul dintre cele mai mari grupuri de pe piata europeana a metalurgiei neferoase si a energiei, insa faima de mare poluator a Sometra nu s-a schimbat cu nimic de la privatizare incoace. Specialistii de mediu vorbesc de 14 zone intens poluate din Romania, printre care Zlatna, Baia Mare, Oradea, Hunedoara, Bacau sau Galati, iar costurile investitiilor de mediu necesare pentru eliminarea poluarii in aceste zone sunt estimate la aproape 30 de miliarde de euro. Dar prima in top ramane tot Copsa Mica.

     

    „Este un rau necesar, cu care ne-am nascut: face bine pe de-o parte, dar aduce probleme de sanatate pe de alta parte“, spune primarul Tudor Daniel Mihalache, intrebat de BUSINESS Magazin despre Sometra. Probleme de sanatate e putin spus: speranta de viata in oras este cu noua ani mai scurta decat media pe tara. Sometra este principala „exportatoare“ de pacienti intoxicati cu plumb din Romania. Anul trecut trei sferturi din cei 184 de sibieni care s-au imbolnavit la locul de munca au fost diagnosticati cu saturnism cronic, boala ce apare dupa un timp indelungat de munca in mediu intoxicat cu metale grele. Cifra asaza judetul Sibiu pe primul loc in tara la numarul imbolnavirilor de acest gen.

     

    „Suntem cu ochii pe ei. O comisie analizeaza in prezent situatia de acolo pe ultimii trei ani. Vrem date actuale despre starea de sanatate a populatiei din zona“, sustine Ioan Manitiu, directorul Autoritatii de Sanatate Publica Sibiu, organism care monitorizeaza situatia medicala a celor 1.108 angajati de la Sometra. Aerul irespirabil afecteaza si copiii: cei mai mici dintre copsaneni au intarziere in dezvoltarea intelectuala, probleme de inaltime si greutate, plus un grad ridicat de anemie, arata studiile ASP Sibiu. Fumul negru al fabricii de metale neferoase (plumb, cadmiu, zinc) nu iarta nici sute de animale, care mor in fiecare an, din cauza pulberilor de metale grele din aer, sau hectarele intregi de pamant care sunt compromise din punct de vedere agricol.

     

    La toate acestea se adauga si dezinteresul investitorilor fata de zona. „Orice investitor care are de gand sa inceapa o afacere aici face repede cale intoarsa din cauza poluarii. Prin simplul fapt ca exista, Sometra opreste evolutia orasului“, admite primarul din Copsa Mica. Este vorba insa de un cerc vicios: inchiderea combinatului nu este solutia problemelor din zona, de vreme ce 30% din bugetul local, respectiv 600.000 de lei (170.000 de euro), reprezinta numai contributia Sometra. „Ar trebui sa incercam sa ne castigam independenta fata de Sometra. Dar e dificil. In urma cu trei ani, cotizatia combinatului era jumatate din bugetul orasului, adica aproximativ 120.000 de euro“, explica Tudor Mihalache.

     

    Cu o cifra de 115 milioane de lei (32 de milioane de euro) si o productie anuala de 80.000 de tone de metal, Sometra e un contribuabil deloc neglijabil inclusiv fata de bugetul statului, daca e sa ne gandim numai la amenzile platite in fiecare an. Inspectorii Garzii de Mediu Sibiu au amendat Sometra cu 430.000 de lei (120.000 de euro), in ultimii patru ani, din cauza depasirii concentratiilor maxime admise de noxe. Anul trecut contravaloarea amenzilor pentru poluare a ajuns la 222.000 de lei (64.000 de euro), pentru ca a depasit de 53 de ori valorile maxime admise.

     

    Numai ca, dupa opt ani de la privatizare, Sometra a obtinut, la jumatatea anului trecut, autorizatia integrata de mediu, insotita de un plan de conformare. Acum situatia este clara: ori se fac investitii pentru protectia mediului, ori se inchide fabrica. Mai exact, conform perioadelor de tranzitie acceptate de UE, holdingul Mytilineos are la dispozitie cinci ani, pana in 2012, ca sa se conformeze normelor europene de mediu. Valoarea investitiilor cuprinse in plan este de circa 19 milioane de euro, in care intra si proiectele mai urgente, pentru probleme care nu intra sub incidenta perioadei de tranzitie de dupa aderarea la UE. „Perioada de tranzitie se refera la activitatile de productie desfasurate, nu si la depozitarea deseurilor“, spune Dumitru Ungureanu, directorul executiv al Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului  Sibiu.

     

    Bune de plata sunt si combinatele chimice, rafinariile sau sectoarele de productie si prelucrare a metalelor, a cimentului si a medicamentelor. In evidentele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului (ANPM) sunt, in total, 636 de instalatii poluante in toata tara. De luat in seama este insa mai degraba suma necesara alinierii tuturor acestor instalatii la normele de mediu ale UE, care se ridica la 29,3 miliarde de euro, decat numarul acestor poluatori. Pentru majoritatea societatilor care intra sub incidenta Directivei UE privind Prevenirea si Controlul Integrat al Poluarii (IPPC), termenul limita de obtinere a autorizatiei integrate de mediu a fost sfarsitul lui 2006. ANPM a pus lacat, de la 1 ianuarie, unui numar de 68 dintre poluatorii care nu au facut investitiile pentru modernizarea instalatiilor. Pe lista neagra figureaza companii precum Avicola Constanta, Aro Campulung, Minvest Deva, Carom Onesti din judetul Bacau, Metalurgica sau ITAL Trust Racovita, ambele din judetul Sibiu.

     

    Pentru unele dintre companiile poluatoare insa, UE a acordat perioade de tranzitie intre un an si opt ani, care le permit sa functioneze in continuare. La scara intregii tari, un numar de 195 de instalatii beneficiaza de perioada de tranzitie. Toti poluatorii trebuie sa obtina insa pana la 30 octombrie 2007, termen-limita fixat de UE, autorizatia de mediu (documentul fara de care nicio companie poluatoare nu poate functiona dupa aderarea la Uniune). „Autorizatia este ca un permis de conducere. Orice cod al circulatiei rutiere spune cum sa conduci si o masina care are avarii. La fel se intampla si cu aceste instalatii – pot sa functioneze, dar in conditii de avarie“, explica Ioan Gherhes, presedintele ANPM.

     

    Compania Romplumb Baia Mare, unde actionar majoritar este Ministerul Economiei si Comertului (MEC), are timp sa faca investitiile de mediu (estimate la 7,7 milioane de euro) pana in 2010. „S-au investit deja 3,2 milioane de euro pentru tehnologii la standarde europene. Anul acesta investitiile alocate pentru conformare ajung la aproximativ 2,5 milioane de euro“, precizeaza Vasile Uta, director general la Romplumb.

     

    Cel mai mare investitor in siderurgie si metalurgie din Romania, Mittal Steel, nu lipseste nici el de pe lista marilor poluatori. Dar in primii ani dupa privatizarea din 2001, Mittal Steel Galati, spre exemplu, a investit in programe de protectie a mediului (tehnologii, imbunatatiri ale capacitatilor de productie existente si echipamente noi) 41,4 milioane de dolari (31,8 milioane de  euro), adica peste 60% din investitiile de mediu pe care compania trebuie sa le faca intr-o perioada de 10 ani, conform contractului de privatizare. „Respectam intru totul investitiile asumate. Programul de protectie a mediului este in derulare, unele lucrari sunt deja contractate, iar altele sunt in faza de negociere“, precizeaza Hans Ludwig Rosenstock, chief operating officer (COO) la Mittal Steel Galati. In Romania, Mittal Steel are fabrici la Galati, Roman, Iasi si Hunedoara.

     

    Un alt mare poluator, compania Petrotel LukOil, va trebui sa-si modernizeze instalatiile pana in 2014. Iar Petrom trebuie sa se alinieze cerintelor UE referitoare la mediu pana in 2010. „Peste 50 de milioane de euro au fost cheltuiti deja  pentru implementarea de masuri de mediu in 2006“, a declarat pentru BUSINESS Magazin John Balmer, Director Corporate HSEQ din cadrul Petrom. De cheltuieli suplimentare nu vor scapa nici CET-urile aflate in administrarea MEC si a Ministerului Administratiei si Internelor. E vorba de 174 de termocentrale (instalatii mari de ardere), care trebuie sa reduca drastic poluarea. Cel mai mult costa tehnologia pentru instalatiile de desulfurare. Pentru fiecare instalatie mare de ardere, cu o putere termica nominala instalata de 1.000 MW, cheltuielile ajung la circa 40-50 de milioane de euro. Indeplinirea conditiilor de mediu este obligatorie si pentru export, o activitate altminteri inaccesibila pentru orice termocentrala ce nu se conformeaza normelor europene.

     

    Si Complexul Energetic Turceni, cel mai mare producator de electricitate din tara, a avut de ales intre a plati amenzi ori a face investitii – programul pana in 2017 insemnand peste jumatate de miliard de euro. Compania a obtinut anul trecut autorizatia integrata de mediu, valabila pana in ianuarie 2013. „Facem investitii estimate la circa 550 de milioane de euro. Modernizarile vizeaza, printre altele, instalatiile de desulfurare, reducerea emisiilor de praf, schimbarea tehnologiei de depozitare a zgurii si cenusii“, afirma Dumitru Ilinca, directorul general al Complexului Energetic Turceni. Cum activitatea miniera din carierele de la Turceni a „starpit“ 1.300 de hectare de teren, investitiile realizate deja au urmarit sa readuca in circuitul economic  200 de hectare. „Anul acesta modernizam separatorul de pacura si continuam ecologizarea terenurilor afectate de activitatea miniera – 35 de hectare de teren silvic pana la sfarsitul lui 2007 si 105 hectare de teren agricol pana  la sfarsitul lui 2008“, promite Dumitru Ilinca.

     

    Si programele de investitii intocmite la nivelul unitatilor Termoelectrica au masuri pentru reducerea emisiilor in aer de oxizi de sulf, oxizi de azot si pulberi, precum si pentru reducerea poluarii apelor si solului. Valoarea totala a investitiilor estimate ca necesare pana in 2013 este de 920 de milioane de euro, din care 75% reprezinta investitiile pentru reducerea emisiilor poluante in aer.

     

    Una peste alta, dupa un prim moment de bilant la 1 ianuarie, urmatorul va fi la 30 octombrie 2007. Daca verificarile ulterioare ale Comisiei Europene gasesc companiile romanesti in neconcordanta cu standardele europene de mediu, incep sa curga penalitatile. „Nerespectarea masurilor de modernizare inseamna inchiderea firmei, fara nicio discutie. Termenele scadente nu sunt negociabile“, ameninta presedintele ANPM. Ministrul mediului, Sulfina Barbu, dadea exemplul Poloniei, care in primul an dupa aderare s-a trezit ca trebuie sa plateasca 300.000 de euro pe zi pentru neconformarea cu standardele UE.