Blog

  • Marile bănci din SUA fac front comun la Washington pentru a bloca reformele anti-criză

     Băncile au contractat lobbyişti influenţi din Wasihngton pentru a reduce presiunile venite din direcţia autorităţilor şi a mediului politic în ceea ce priveşte consolidarea rezervelor de capital şi vânzarea unor active, în vederea reducerii riscului de se ajunge din nou la salvarea instituţiilor financiare cu bani publici, transmite Wall Street Journal (WSJ).

    Autorităţile de reglementare şi unii congresmeni consideră că marile bănci au rămas “too big to fail”, expresie utilizată în ultimii ani pentru a descrie o situaţie în care complexitatea operaţiunilor unei instituţii financiare ajunsă în pragul falimentului impune salvarea companiei cu bani publici pentru a evita o criză sistemică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţurile au crescut în aprilie cu numai 0,11%, dar rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,3%

    Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (mai 2012 – aprilie 2013) faţă de precedentele 12 luni (mai 2011 – aprilie 2012), determinată pe baza IPC este 4,4%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Profit de două cifre pentru o companie specializată în mall-uri

    Venitul net direct a fost de 14.9 milioane de euro, în descreştere cu 17% faţă de primul trimestru al anului 2012. Valoarea EBITDA a fost de 28.8 milioane de euro, în scădere cu 1.5 milioane de euro faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, reflectând scăderea rezultatelor operaţionale ale centrelor comerciale cauzată de impactul vânzării Munster Arkaden – în Germania – şi Pátio Brasil, Penha Shopping şi Tivoli Shopping – în Brazilia. Excluzând aceste vânzări, rezultatul operaţional a fost în aceeaşi linie cu cel raportat în primul trimestru al anului 2012.

    În cadrul pieţelor europene pe care activează compania există un grad ridicat de incertitudine în ceea ce priveşte valoarea proprietăţilor. Acest lucru a fost declarat de către evaluatori în rapoarte succesive, întrucât incertitudinea la nivel macroeconomic determină un grad extrem de scăzut al tranzacţiilor, care sunt referinţa de calcul pentru evaluarea activelor.

    Din cauza acestui fapt, având în vedere că este şi o practică uzuală în majoritatea pieţelor imobiliare, compania a decis de la începutul anului 2012 să facă evaluări bi-anuale ale activelor, în locul celor trimestriale.

    În primul trimestru al acestui an, Sonae Sierra a continuat să crească pe pieţele emergente prin semnarea a opt noi contracte de furnizare de servicii.

    După înaugurarea unui centru comercial în Brazilia, Sonae Sierra va deschide alte două centre comerciale – dintre care unul tot în Brazilia şi Hofgarten Solingen Shopping în Germania. Pentru acestea, compania a făcut o investiţie totală de aproximativ  287 milioane de euro care va adăuga o suprafaţă închiriabilă de peste 100.000 de metri pătraţi la portofoliul companiei.

    Sonae Sierra, deţine 48 de centre comerciale şi este prezentă în 11 ţări: Portugalia, Spania, Italia, Germania, Grecia, România, Croaţia, Maroc, Algeria, Columbia şi Brazilia.  În 2012, Sonae Sierra a primit peste 426 de milioane de vizite în centrele comerciale pe care le administrează. În prezent, compania are şase proiecte în curs de dezvoltare, din care patru sunt pentru terţe companii, şi alte şapte noi proiecte în plan.

  • Preşedintele Băsescu îi retrage lui Cătălin Voicu Ordinul “Virtutea Militară” acordat în 2002

     “Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 9 mai a.c., decretul prin care se retrage Ordinul «Virtutea Militară» – în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, acordat prin Decretul nr. 981 din 29 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 14 decembrie 2002, domnului CăCătălin Voicuavând în vedere Decizia Penală nr. 86 din 22 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României”, se arată întrun comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

    În 22 aprilie, fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ekol Logistics a investit opt milioane de euro în camioane noi

    Ekol România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 3,6 milioane de euro, iar pentru anul în curs compania estimează afaceri de peste zece 10 milioane de euro. Prin dezvoltarea serviciilor pe liniile de transport, depozitare, comerţ exterior sau managementul sistemelor de aprovizionare, Ekol are capacitatea de a oferi la nivel internaţional servicii în sistem integrat.

    Centrele de distribuţie Ekol se întind pe o suprafaţă de 486.000 metri pătraţi, fiind utilate cu tehnologii şi inovaţii de ultimă oră în Turcia, Germania, Italia, Ucraina, Grecia şi România. În 2012 cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 285.000.000 euro, în creştere cu aproximativ 30 de procente faţă de 2011. Ekol are peste 4000 de angajaţi în Turcia şi 1200 în şapte ţări europene.

     

  • O asociere din România şi patru străine candidează pentru drumul expres/autostrada Craiova-Piteşti

     Ofertele privind candidaturile pentru etapa de precalificare în vederea atribuirii contractului de concesiune privind proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea drumului expres/autostrăzii Craiova – Piteşti au fost deschise miercuri, la sediul CNADNR.

    Consorţiul românesc este format din companiile Spedition UMB şii Tehnostrade, deţinute de Umbrărescu, şi Vectra Service, controlată de omul de afaceri Marcel Butuza.

    Asocierile străine care au depus ofertele sunt Obrascon Huarte Lain – OHL ZS, din Spania, China Communications Construction Company – Dogus Insaat Ve Ticaret (Turcia) – Egis Projects (Franţa), Strabag (Austria) – Vinci (Franţa) – Aktor (Grecia) şi Impregilo – Salini, din Italia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elena Băsescu: S-a creat o confuzie referitoare la posibilitatea ca micii să fie interzişi în România. Care e soluţia pe care o propune

     Ea menţionează că într-o situaţie similară se mai află şi alte produse din carne, precum burgerul sau cârnatul spaniol chorizo.

    “În ultimele zile s-a creat o adevărată confuzie referitoare la posibilitatea ca «micii» să fie interzişi în România. De fapt este vorba despre interzicerea folosirii unui aditiv alimentar, bicarbonatul de sodiu – sau E500, care intra în componenţa «micilor»”, scrie ElenElena BăsescuTwitter.

    Ea arată că bicarbonatul de sodiu nu este un aditiv dăunător, atât timp cât este folosit în cantităţi mici, însă acesta poate ascunde mirosul sau gustul cărnii, în special a celei stricate. Pe de altă parte, bicarbonatul este folosit în reţetele tradiţionale de mici, fiind un ingredient important pentru păstrarea formei şi a culorii produsului. Mai mult, bicarbonatul poate fi folosit ca medicament în tratarea unor tulburări gastrice, menţionează Elena Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta va discuta cu PNL despre confiscarea averii ilicite: Tendinţa europeană este “follow the money”

     “Am discutat şi urmează să discutăm în continuare. Este o modificare deja la nivel european, iar faptul că avem în România foarte multe cauze penale în care nu recuperăm prejudiciul… e bine că mai ajung în închisoare cei care comit fapte penale, dar aş vrea să recuperăm prejudicii cât mai multe”, a spus Ponta.

    El a arătat că, în România, nu sunt aplicate în prezent destule sancţiuni, inclusiv pecuniare, celor care au venituri în urma unor acţiuni ilegale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CC: Guvernul propune candidaţii la funcţia de judecător la CEDO din partea României

     Premierul Victor Ponta a declarat, după ce a participat la discuţiile de la Curtea Constituţională privind procedura desemnării judecătorului din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), că selecţia de către comisia constituită de Guvern ar fi mult mai rapidă deoarece la CSM a fost propusă o perioadă de două luni doar pentru desemnarea unor “bieţi” procurori din România, iar Consiliul se confruntă permanent cu probleme de cvorum.

    Potrivit premierului, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii ar fi susţinut că în Constituţie este prevăzut că CSM propune judecătorii, dar că el a sancţionat imediat “eroarea”, arătând că de fapt Constituţia stabileşte doar că CSM înaintează preşedintelui ţării astfel de propuneri, deci nu este vorba de judecătorul la CEDO.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vosganian: Ar fi neverosimil ca Astra să refuze despăgubirea Oltchim cu 10 milioane de euro

     “Ar fi neverosimil să ne spună Astra că nu sunt îndeplinite condiţiile (pentru a se încadra la plata despăgubirilor – n.r.). Înţeleg ca Astra s-a reasigurat la unele dintre cele mai mari companii din lume. În opinia mea, Astra joacă cartea sistemului de asigurări din România pentru că rezolvarea litigiului ar putea să sporească prestigiul domeniului de asigurări din România”, a declarat Vosganian joi, într-o conferinţă de presă.

    Oltchim a încheiat în 2011 la Astra Asigurări o poliţă de asigurare împotriva deficienţelor de conducere în valoare de 10 milione de euro, pentru care combinatul este cu plata la zi a primelor de asigurare, de 3.000 de euro pe lună, poliţa fiind reînnoită anual.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro