BusinessMagazin

Blog

  • SPAIMA SRR

    Oficial sau nu, cunoscatori ai fenomenului publicitatii radio au punctat principalele motive care ar fi putut tine regiile de vanzari departe de aceasta licitatie

     

    TARGET RIDICAT: 2 milioane de euro anual

    TIMP: Perioada de vanzare nu a luat in calcul si inceputul de an, afectat licitatiei

    SUSTINERE: Lipsa unui plan de marketing si de imagine a SRR, care sa sustina aceasta crestere

    STRUCTURA AUDIENTEI: Audienta „imbatranita“ a radioului public este mai putin atractiva pentru advertiseri

    IMAGINE: SRR a fost deseori tinta unor scandaluri care i-au afectat imaginea

    TERTI: Existenta altor organisme cu drepturi asupra spatiului de reclama (inclusiv de revanzare)

    EXPERIENTA: Unele agentii au invocat experienta avuta la licitatia organizata de cealalta institutie publica, SRTV (TVR)

  • LEGISLATIE: CNA spune „Nu“

    Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a cerut Parlamentului sa voteze impotriva proiectului de modificare a Legii Audiovizualului.

     

    Saptamana trecuta a debutat in industrie cu o serie de proteste la adresa proiectului de modificare si completare a Legii Audiovizualului (504/2002) – o initiativa a senatorului PNL Ion Mihai Dumitrescu. CNA, organizatii de media si televiziunea publica au contestat modul in care proiectul a trecut de cele doua Comisii de cultura, culte si mass-media ale Parlamentului, „desi C.N.A a primit public asigurari ferme ca acest proiect nu va fi adoptat“, se arata intr-un comunicat al organismului de reglementare in audiovizual.

     

    Printre modificari, se numara introducerea ecranului partajat si a publicitatii sau sponsorizarii virtuale ca modalitati de promovare, precum si prezentarea de produse comerciale in orice tip de emisiuni si fara restrictii privind momentul de inserare.

     

    O modificare importanta vizeaza limitarea spatiului de reclama pe canalele publice la patru minute pe ora (fata de opt minute, in prezent). De asemenea, potrivit proiectului de lege, mesajele sau panourile publicitare din incintele in care se desfasoara evenimente transmise sau retransmise in cadrul programelor audiovizuale si care devin vizibile in cadrul programelor nu constituie publicitate televizata.

     

    „Noile reglementari nu tin cont de interesele publicului si nici de dispozitiile Directivei Televiziunea fara Frontiere“, a spus CNA. Pe de alta parte, potrivit CNA, proiectul de modificare trebuia trimis Comisiei Europene pentru avizare, inainte de a fi supus aprobarii Parlamentului.

  • Un target in minus: COPIII

    Producatorii europeni de bauturi racoritoare (Uniunea Asociatiilor Producatorilor de Bauturi din Europa – UNESDA) au propus stoparea publicitatii orientate catre copiii cu varste sub 12 ani, transmite warc.com.

     

    UNESDA mai are in plan sa inlature automatele de bauturi racoritoare din scolile primare si sa ofere optiuni „mai sanatoase copiilor“ – masuri care vizeaza combaterea obezitatii in randul copiilor. UNESDA a anuntat ca societati precum Coca-Cola si PepsiCo vor inceta sa mai difuzeze reclame in timpul programelor de televiziune destinate copiilor.

     

    „Este pentru prima data cand principalii producatori de bauturi racoritoare din Europa au luat decizia sa colaboreze in ceea ce priveste practicile de marketing si tehnicile de vanzare orientate catre copii si scoli“, a declarat Stephen Kehoe, director executiv al PepsiCo Europe si presedinte al UNESDA.

     

    In acelasi timp, grupul de lobby European Alliance of Listener and Viewer Associations (EURALVA), a cerut Comisiei Europene sa inaspreasca regulile privind insertiile de produse in cadrul productiilor (product placement) si publicitatea pentru copii.

  • Spune-mi George!“

    Acum o saptamana, vicepremierul George Copos a repurtat o victorie: Guvernul a aprobat un plan de masuri pentru sprijinirea exportatorilor. Domnul ministru George Copos a reusit sa-i convinga pe ceilalti ministri ca, alocand mai multi bani – 76,5 milioane de euro – pentru capitalul Eximbank, exportatorii vor fi mult mai linistiti si vor trimite peste hotare mai multe marfuri.

     

     O alta masura propusa de vicepremier a fost una de modificare a legii falimentului, astfel incat sa fie asigurata posibilitatea compensarii bilaterale a obligatiilor intre institutiile financiare si societatile comerciale, in momentul intrarii in faliment. „In acest fel, creditul va fi mai ieftin“, crede Copos. Adica bancile vor reduce dobanda, stiind ca in momentul in care o societate intra in faliment ei isi vor putea recupera banii mai usor. Sigur bancherii sar in sus de bucurie, atunci cand aud de aceasta masura, ca vor castiga doar cand societatea da faliment. Domnul ministru George Copos spune ca responsabilii intreprinderilor mici si mijlocii i-au spus ca nici un alt ministru nu a facut atat de mult pentru ei si pentru exportatori pana acum. Tot ce se poate, avand in vedere ca nici o guvernare nu se poate lauda ca a facut prea mult pentru mediul de afaceri.

     

    Din pacate, masurile propuse de vicepremierul Copos, in calitatea sa de responsabil pentru dezvoltarea mediului de afaceri, nu au facut cariera.

     

     Nu au tinut prima pagina a ziarelor si nici jurnalele televiziunilor. In schimb, vicepremierul este prezent aproape in fiecare seara la stirile sportive de la TV, iar dimineata ocupa spatii ample in fiecare cotidian, si nu numai de sport – dar nu cu realizarile activitatii sale din domeniul guvernamental, ci cu cele fotbalistice si ale afacerilor proprii. Copos a fost fotografiat cu un fular al lui Dinamo la gat, el fiind patron al Rapidului, prilej pentru comentarii ample pe aceasta tema. Acum doua duminici, vicepremierul era „la un pas de infarct“ dupa ce Rapid terminase la egalitate, acasa, meciul cu Apulum Alba-Iulia si pierduse sanse de a se apropia la numai un punct de Steaua. Imaginile TV l-au aratat pe domnul George Copos negru la fata de suparare. Si sigur nu de grija exportatorilor. De cand a devenit vicepremier, pentru ca lumea sa stie care-i sunt noile responsabilitati, dl. George Copos replica la fiecare intrebare a ziaristilor de sport pusa la intrarea sau la iesirea de la stadion: „Intrebati-ma despre codul fiscal…“ sau „Daca vreti, vorbim despre imbunatatirea mediului de afaceri… Nu vorbim despre fotbal“. Problema este ca nimeni nu-l intreaba despre exporturi sau despre economie.

     

    Saptamana trecuta, vicepremierul a fost fotografiat la mijlocul zilei, in fata casei, discutand cu Gigi Netoiu, vicepresedintele lui Dinamo si cu seful Loteriei Romane. Motivul taclalei de o ora: doua bilete la finala Cupei Romaniei. Vicepremierul macar putea pretinde ca au discutat despre „export“, avand in vedere ca si vanzarea pe plan international a fotbalistilor inseamna export, la fel ca si vanzarea de motoare electrice.

    Un alt subiect care poate fi alaturat activitatii domnului ministru George Copos este negocierea de achizitie a hotelului Athénée Palace Hilton Bucuresti. O astfel de oportunitate nu se putea rata, chiar daca opinia publica il arata cu degetul ca face afaceri personale cand ar trebui sa se ocupe de imbunatatirea climatului de afaceri. Cine il cunoaste pe domnul ministru Copos stie ca el se baga in toate tranzactiile, pana in cele mai mici detalii. El a fost prezent si-n aceasta afacere, chiar daca nu a semnat el. Ca nu-i permitea postura de vicepremier, nu de altceva.

     

    Daca tragi linie si aduni, fotbalul si afacerile personale atarna mai greu in activitatea de sase luni de vicepremier a d-lui Copos decat imbunatatirea mediului de afaceri. In tot acest timp inflatia s-a inflamat, balanta de plati s-a deteriorat, intrucat exporturile nu au tinut pasul cu ritmul de crestere al importurilor. Scaderea cursului leu-euro a taiat din castigurile exportatorilor, iar rezultatele incep sa se vada tot mai mult acum. Investitiile straine sunt in scadere, iar perspectivele nu sunt mai bune fata de cele din 2004, chiar daca intre timp a scazut impozitul pe profit si pe venit. Vicepremierul plange pe umerii exportatorilor, intrucat face si el parte, cu firma pe care o controleaza (Ana IMEP Pitesti), din categoria celor care trimit produse pe alte piete. Problema este ca lacrimile domnului Copos ca ministru nu-i ajuta cu nimic pe exportatori. Intai de toate, exportatorii ar trebui sa-l recunoasca ca ministru care le apara interesele. Iar pana acum, vicepremierul nu a trecut de stadiul de personaj important la stirile din sport. Cand va anunta ca a adus o mare investitie in Romania sau cand va fi negru de suparare ca euro a mai scazut cu 100 de lei, sau ca bancile nu au redus dobanzile la credite la nivelurile la care ia el imprumutul pentru grupul sau, atunci va fi recunoscut ca vicepremierul George Copos, ca cel responsabil de viata  celor peste 400.000 de intreprinderi. Pana atunci, oamenii i se adreseaza asa cum de altfel le cere chiar el: „Spune-mi George!“.

     

     

     

     

     

  • Rechizitoriul lui Iliescu

    La trei saptamani de la „Congresul tovarasul“, Ion Iliescu s-a racorit in fata celor care l-au indepartat de la conducerea PSD. Fara a da nume, el a facut un rechizitoriu la adresa celor care nu l-au mai lasat sa fie sef de partid.

    Iliescu a spus: De-a lungul anilor, PSD a promovat o politica clientelara. Iliescu a spus: Functiile din partid se impart prin tot felul de targuieli fara demnitate si moralitate, adevarate cabale organizate impotriva adversarilor incomozi. 

    Iliescu a spus: La Congres s-au afirmat practici si mentalitati oculte. Si-au dat mana, intr-o veritabila conjuratie, oameni care nici macar nu nutresc respect reciproc. I-a unit doar interesul de a-si asigura pozitii de control in conducerea partidului. Astfel de tranzactii reprezinta expresia cea mai inalta a mentalitatii corupte, parazitare.

    Iliescu a spus: Care este diferenta intre targuieli pentru obtinerea de foloase materiale si cele pentru obtinerea de functii in partid?

    Iliescu a spus: Congresul trebuia sa lanseze un mesaj clar de debarasare de practici si oameni care au afectat imaginea partidului.

    Iliescu a spus: De ce s-ar identifica simplii membri ai PSD cu lideri care ii dispretuiesc, ii privesc de la inaltimea averilor facute pe cai obscure? Ce au in comun acesti lideri cu valorile social-democratiei?

    Iliescu a spus: Nu cumva unii lideri cu comportamente aristocratice au fost cei care au indepartat electoratul de PSD? 

    Probabil ca rechizitoriul pe care Ion Iliescu l-a intocmit fostilor sai tovarasi este, in foarte mare parte, corect. Intrebarea care se pune este, insa, de ce abia acum? N-a stiut Ion Iliescu toate aceste lucruri de ani de zile? Nu le cunostea la ora Congresului pe care il reneaga acum? Intrebari retorice, de asemenea. Ion Iliescu este primul care cunostea aceste lucruri. Pana de curand, el a controlat acest partid. I-a fost mentor si umbrela, soldat si general. A crescut acest partid si s-a bucurat sa creasca o data cu el. Au fost posibili PSD si Iliescu numai impreuna. 

    Oricum s-a numit PSD de-a lungul timpului, a fost partidul lui Iliescu. Totul a crescut la sanul lui. Ion Iliescu nu e o victima. E doar un om pe care l-a invins propria creatie, ca intr-o noua reeditare frankensteiniana. Si da dovada, prin izbucnirea de acum, nu de verticalitate morala, asa cum pretinde, ci mai degraba, de o mare doza de ipocrizie. Ce l-ar fi impiedicat pe eroul sarac si cinstit sa dea in vileag clientelismul, mentalitatea corupta si parazitara, targuiala pentru obtinerea de foloase materiale, aroganta, inaltimea averilor facute pe cai obscure? Ce altceva decat faptul ca, atata vreme cat i-au servit, a acceptat toate acestea. Iar acum, ca intr-o istorie ieftina, se leapada de cei care se lepadasera deja de el. Ziarele scriau, in urma cu cativa ani, despre asa-zisul ghinion Iliescu pe care seful statului (pentru care odata rasarea soarele) l-ar purta unora dintre cei pe care ii intalnea. Ghinionul lui Iliescu pare acum acela ca a ratat cateva sanse istorice. Prima, cand a transformat in spuma valul de simpatie pro-romana de dupa decembrie 1989. Apoi, ca s-a aruncat in alegerile de la 20 mai 1990, cu nesatul celui care vrea tot. Ca a fortat Constitutia. Aritmetica il tradeaza: doua mandate de cate 4 ani nu dau, in total, 11 ani, oricum ai intoarce-o. Ca, desi a pornit cel de-al treilea mandat cu cateva gesturi inalte (impacarea cu Regele Mihai, de exemplu), a incheiat lamentabil sederea la Cotroceni prin implicarea fatisa in campania electorala si prin acea nefericita gratiere a lui Miron Cozma. Si a mai fost acel „tovarase“ care l-a tradat la ultimul Congres. Macar la Congres daca spunea ceea ce a spus cand a pierdut tot si inca mai putea iesi elegant din scena. 

    Acum insa, asa cum probabil instinctul i-a spus-o mereu, rechizitoriul Iliescu este, in acelasi timp, si un rechizitoriu la adresa lui Ion Iliescu. Vinovat cel putin pentru ca, stiind toate aceste lucruri, nu le-a spus, le-a tolerat/incurajat si, implicit, s-a folosit de ceea ce stia.

    Ion Iliescu are dreptate in, probabil, toate acuzatiile pe care le aduce liderilor PSD. Lucrurile sunt cu atat mai grave cu cat, atentie!, vorbim aici despre un fost sef de stat, timp de 11 ani, si despre un fost partid de guvernamant, timp de 14 ani.

    Vorba lui Ion Iliescu: „Asa formam noi caractere demne in randul militantilor tineri?“.

     


  • DE CE A PIERDUT PSD

    Ion Iliescu crede ca PSD merita un scor electoral mai mare „daca se debarasa la timp de o serie de profitori care l-au impiedicat sa fie, cu adevarat, un partid al celor multi“. Iata cauzele esecului, versiunea Iliescu: 

    • Slabirea muncii de partid; 
    • Birocratizarea structurilor;
    • Comunicarea slaba intre structurile centrale si locale;
    • Pierderea identitatii proprii de partid social-democrat;
    • Subordonarea conducerii partidului fata de guvern;
    • Clientelismul ca politica de promovare;
    • Aroganta unor lideri si faptele care au permis etichetarea partidului drept unul al coruptilor, parvenitilor si imbogatitilor.

     

  • Romania in Tara Minunilor (III)

    Unde incepe si unde se termina Europa? O intrebare la care nimeni nu a putut oferi un raspuns limpede de-a lungul veacurilor. Asa se face ca echipa de fotbal a Israelului joaca in Campionatul European, iar Turcia isi asteapta, nerabdatoare, inceperea negocierilor de integrare in Uniune.

    MOTTO: „- Explica-te!“
    „- Ma tem ca nu pot, domnule“, raspunse Alice, „pentru ca, vedeti dumneavoastra, eu nu sunt eu insami.“
     „- Nu inteleg“, spuse Omida.
    „- Mi-e teama ca nu pot fii mai limpede“, raspunse Alice, foarte politicoasa, „caci din capul locului nu ma pot intelege; si, fiind ba mare ba mica pe parcursul unei singure zile, este foarte confuzant.“  (Aventurile lui Alice in Tara Minunilor) 

    Uneori, ma rasfat cu gandul ca politicienii romani ma chiar citesc. Ba, mai mult, ca ma si baga in seama. In ultimele saptamani atrageam atentia asupra unei situatii alarmante: ramasesera doar cateva luni pana cand primii europarlamentari romani urmau sa ia drumul Strasbourgului si nici un partid nu avea criterii clare de nominalizare a acestora. De cateva zile, insa, situatia s-a schimbat. Atat PSD cat si PNL au anuntat ca parlamentarii lor vor urma cursuri intensive alaturi de colegii europeni, socialisti, respectiv liberali, tocmai pentru a se familiariza cu sistemul de lucru al Parlamentului European si a putea contribui efectiv la formarea unei retele romanesti de influenta. E un inceput care se cuvine salutat, dar inca nu e destul. Oricat de puternica ar fi vocea celor 35 de europarlamentari romani, pentru a se face ascultata, ea trebuie mai intai sa spuna ceva. Sa aiba o pozitie relativ coerenta vis-à-vis de viitorul acestei Europe.

    Pe Ghita, aflat pe muntele celalalt, il intereseaza daca ii-s oile-n rapa sau nu. Or, sub acest aspect, noi inca nu suntem capabili a ne debarasa de fascinantul model american. Haulim doar cat sa ne auzim ecoul. Situatia in Tara Minunilor sta, insa, taman pe dos. In oglinda. In caz de urgente, americanii suna „911“, europenii (inclusiv romanii de cateva saptamani), „112“. Cam asa se termina partea a doua a serialului, de saptamana trecuta. Pe plan simbolic, americanii merg de la mare la mic, europenii, de la unu la multiplu („doi“, la vechii greci, era expresia multiplului, dupa care incepea infinitul). Paralelismul „de-a-ndoaselea“ nu se opreste aici. Daca este sa ne intoarcem la inceputuri, americanii, pentru a deveni cu adevarat americani, a trebuit sa se rupa de sub stapanirea britanica, intr-o miscare centrifuga in care si-au proclamat diferenta, negand o descendenta altminteri cat se poate de limpede. In replica, pentru a aparea pe scena politica internationala drept Europa, europenii s-au vazut nevoiti sa treaca peste o puzderie de diferente (si diferendumuri) cat se poate de concrete, afirmand o identitate aflata de cele mai multe ori sub semnul intrebarii. Miscarea a fost si ramane centripeta, accentuand asemanarile si varand sub pres deosebirile.

    Ba mai departe: inceputurile americane au fost brutale si au stat sub semnul unei revolutii eliberatoare a carei ideologie a fost trasata de catre o mana de vizionari. Inceputurile Europei, in schimb, se pierd in negura vremurilor. Cand si cu cine a inceput, de fapt, constructia europeana? Cu William Penn  („An Essay Towards the Present and Future Peace of Europe, by the Establishment of a European Dyet, Parliament, or Estates“) in 1693 sau cu Abbe de Saint-Pierre in 1712 („Memoires pour rendre la paix perpetuelle en Europe“)? Chiar si geografic vorbind, granitele Statelor Unite au fost, de la bun inceput, relativ clare: la nord Marile Lacuri, in est si in vest, oceanele; singura granita incerta, cea de sud, a necesitat cateva razboaie „lamuritoare“. Europa, in schimb, e ceva aidoma timpului la Prea Fericitul Augustin – „daca nu ma-ntrebi, stiu; daca ma-ntrebi, nu mai stiu.“ Unde incepe si unde se termina Europa? – iata o intrebare la care nimeni nu a putut oferi un raspuns limpede de-a lungul veacurilor. Depinde de cine si cand intrebi. Asa se face ca echipa de fotbal a Israelului joaca in Campionatul European, iar Turcia isi asteapta, nerabdatoare, inceperea negocierilor de integrare in Uniune. 

    Despre factorul „limba“ ce sa mai vorbim? Singurul concurent serios al englezei pe Noul Continent, olandeza, a depus, la propriu si la figurat, armele in 1664, lasand in urma doar un tutun de pipa – si acela din ce in ce mai greu de gasit in mall-urile americane. Si-apoi a fost soarta, careia unii ii spun pana-n ziua de azi, pentru cine are urechi de auzit, orbirea politicului de catre economic: vanzarea Louisianei si a Alaskai, fara de care internetul putea vorbi o alta limba. Intr-atat de confortabil s-au simtit noii pioneri in limba engleza, incat nici macar nu s-au mai ostenit sa o treaca in Constitutie drept limba nationala – o scapare de care inca profita, pe buna dreptate, din plin, minoritatea hispanica. (In treacat fie spus, pe marginea terenului isi face incalzirea o alta inca-minoritate – cea chineza.) In Europa, insa, exista deja vreo 25 de limbi recunoscute oficial (iar numarul continua sa creasca – vezi Carta Limbilor Minoritare) dintre care nici una nu are de gand sa capituleze fara lupta.

    „Daca asta nu e Turnul Babel, ce e?“, se vor fi intreband euroscepticii. „Postmodernism“, ar putea raspunde euro-optimistii, fara macar sa stie exact despre ce vorbesc – pentru ca atunci cand nu mai esti in stare nici macar sa „dai un nume“, precum Adam, multumindu-te cu un prefix de genul „post“, criza este deja calare pe tine. Si este. Nu doar peste Europa sau America, ci peste intreaga lume, China y compris.

    Postmodernismul n-are cap si n-are coada. Criza, insa – ne-nvata vechii greci – reprezinta o oportunitate – „krisis“ la Hippocrates era momentul in care boala te ducea ori la bal ori la spital – este „krinein“, momentul judecatii, pardon, de valoare. Iar Holderlin, poetul preferat al lui Heidegger, spunea ca acolo unde-i pericol e si salvare. Nu ne mai ramane, prin urmare, decat sa speram. Experienta, avem. Unul dintre flacaii facuti de catre Europa cu Zeus se numea Minos – baiatul acela din Creta, cu labirintul si Minotaurul si Daedalus si Ariadna. Care postmodernism? Totul e doar o poveste-n familie.

  • Costuri si echilibru

    Oamenii de stiinta, cu umorul lor caracteristic, au introdus notiunea de echilibru instabil, ca situatie intermediara intre doua faze de miscare, inainte de a se atinge un echilibru stabil.

    Oficialii BNR testeaza notiunea de echilibru instabil in economie, prin fortarea nivelului ratei dobanzii catre o valoare care sa echilibreze artificial indicatorii de crestere a creditelor in lei. 

    In Romania, intermedierea financiara este incomparabil mai mica decat in tarile UE si semnificativ mai redusa decat in tarile din CEE, recent primite in Uniune. Creditarea in moneda nationala trebuie incurajata, in masura in care se coreleaza cu veniturile celui creditat. Dar a muta costurile ineficientei din Romania pe umerii diversilor participanti la actul economic (fie ei importatori, exportatori, sau sistemul bancar in totalitate) sub pretextul „stim noi ce e mai bine pentru tara“ e exagerat. Fortarea dobanzii active in lei la valorile actuale ar trebui sa fie insotita de o declaratie care sa mangaie orgoliul de Greenspani al oficialilor BNR, despre asteptarile bancii centrale pe termen scurt, mediu si lung. Am intelege astfel care sunt resorturile ce determina anumite masuri de politica monetara, dar mai ales ca in spatele acestor masuri se afla o strategie. Pentru moment, observam masuri reactive si pe termen scurt.

    Semnalul dat de BNR in favoarea creditelor in lei la dobanzi reduse ar trebui sa indice acceptarea faptului ca economia romaneasca nu creste in ritmul si pe structura optima in vederea integrarii in UE. O masura monetara clara de stimulare a economiei, reducere a somajului si deficitului de cont curent, care nu pune in pericol tinta de inflatie etc. – asa ar putea suna un concept structurat de politica monetara, perfectibil in unele afirmatii, dar dovedind forta si coerenta. Oficialii BNR au actionat insa numai pentru a bloca influxurile de capital datorate liberalizarii contului de capital si s-au ingrijit numai de ingradirea avantajelor prezumptivilor „speculatori“ straini, pregatiti sa distruga fragilul nostru sistem financiar-bancar. Vorbim astfel de un „transfer de costuri“ legat de liberalizarea contului de capital, de la banca centrala catre sistemul bancilor comerciale, si realizat prin intermediul bancilor de stat sau cvasi-controlate prin legaturi obscure de catre stat. Prin efect de recul (impozit pe profit, reducerea cheltuielilor, majorari de comisioane etc.) purtatorul final al poverii acestei masuri va fi tot deponentul, adica fiecare dintre noi, intr-o forma sau alta. Si va fi asa atata vreme cat vom vorbi despre „echilibre instabile“, cat timp va continua sa existe prapastia dintre sectorul economiei reale si cel financiar. Evident, banca centrala nu poarta intreaga responsabilitate pentru faptul ca in economia reala nu pot fi absorbiti banii care vin pe diverse canale in Romania, altfel spus ca viteza de absorbtie si de transformare a acestor investitii in produs intern brut este mai mica decat viteza de crestere a investitiilor, ci guvernele care au incurajat si de multe ori au patronat fraudarea economiei nationale. Intarzierea restructurarii economiei si a privatizarii isi arata astazi efectele nefaste. 

    In schimb, acceptarea pe termen lung a doua paritati pentru leu (cea „reala“ si cea „monetara“) este greseala oficialilor bancii centrale. Pentru ca piata mone-tara intr-o tara ca Romania – unde instrumentele de hedging financiar, contractele la termen si optiunile sunt practic necunoscute – este puternic legata de economie, iar performanta agentilor economici e influentata in mare masura de paritatea monetara. In „economia reala“, deprecierea „monetara“ a valutelor majore fata de leu duce la ieftinirea relativa a importurilor si scumpirea exporturilor. Ultimele cifre oficiale arata o explozie a consumului bazata pe import, in paralel cu o oarecare crestere a exporturilor. Sa nu ne lasam insa inselati: cresterea in continuare a exporturilor este o masura a valorii adaugate reduse a produselor de export ale Romaniei, si probabil s-a realizat pe fondul reducerii profitabilitatii companiilor respective. Importurile cresc din motive „monetare“ si vor continua sa se majoreze pana cand presiunea lichiditatilor excedentare din sistem se va tempera. Paritatea monetara indica poate ca leul isi arata coltii fata de celelalte valute, dar economia reala ne spune ca mai este mult pana cand cresterea productivitatii din Romania sa dea fiori Chinei sau SUA. 

    Pentru moment, aparenta marire a productivitatii are mai degraba explicatii de ordin statistic (aprecierea monedei, respectiv munca „la negru“, necontabilizata nicaieri). In plus, incetinirea economica a UE si valul de investitii (mai mult in active ca terenuri si imobile decat in productie) catre tara noastra ne-au creat o nemeritata aura de performeri economici ai regiunii. O situatie fragila in conditiile de instabilitate economica la nivel mondial, cu atat mai mult cu cat investitiile sunt generate de asteptari si nu de rezultate istorice. Lichiditatea pompata in economie contra activelor nationale este folosita mai departe doar in mica masura pentru investitii productive si majoritar pentru importuri de bunuri de consum – margelele si oglinzile lumii moderne. Iar costurile acestui „echilibru instabil“, in loc sa fie acceptate in mod direct si transparent de BNR, sunt disipate catre banci, consumatori finali, buget si ne anesteziaza capacitatea de reactie. Avem senzatia eronata ca ne indreptam catre o situatie normala (dobanzi mici, inflatie asemenea, o paritate a leului greu decenta fata de alte valute, integrare in economia zonei euro), cand in fapt devenim tot mai mult producatori de servicii cu valoare adaugata mica si consumatori de bunuri scumpe. Credem tot mai mult in corectitudinea cursului monetar, in faptul ca aprecierea leului este normala in conditiile „performantelor“ noastre, fara sa realizam ca mai devreme sau mai tarziu, vom fi adusi cu picioarele pe pamant de revenirea la cursul real, dat de realitatile economice. Pana atunci, BNR poate raporta indeplinirea obiectivelor de stabilitate pe termen scurt. Foarte scurt.

  • N400

    „Mamaliga era atat de fierbinte, incat plangea in hohote!“ „In Romania, statul stimuleaza afacerile profitabile.“ „Ii era atat de sete, incat pisica i-a adus o bere din radio.“ „Mediul politic romanesc ii incurajeaza pe oamenii de business onesti, nedispusi la compromis.“ 

    Tocmai ati experimentat un val N400. Creierul dumneavoastra a sesizat aberantul, ilogicul, lipsa de sens din randurile de mai sus. V-ati intrebat daca autorul acestor randuri e in toate mintile sau daca, nu cumva, o fi vreo greseala de tipar…

    E firesc si dovedit stiintific: cand auzim o absurditate, creierul ne este strabatut de un impuls electric negativ. Acesta apare inregistrat pe electro-encefalograma dupa aproximativ 400 de milisecunde de la receptarea informatiei. De aici, numele N400 – dat, in 1980, de cei care au descoperit fascinantul fenomen (cercetatorii americani Marta Kutas si Steven Hillyard, de la University of California, San Diego). 

    Pe undeva, N400 dovedeste stiintific existenta bunului-simt: confruntat cu un nonsens, creierul incearca sa cladeasca sensul, apoi – pentru ca nu-l gaseste – isi exprima indignarea.

    Pe politicienii nostri ii incearca tot un soi de N400 cand li se spune, de exemplu: „Te-am criticat, pentru ca tu esti demnitar public, iar eu, gazetar“. Creierul lor percepe fraza „N-am nici un alt interes, decat sa scriu un articol corect, pentru ca, astfel, cititorii ma vor aprecia si-mi vor cumpara ziarul sau revista“, cam tot asa cum al nostru reactioneaza la enuntul „Branza topita s-a sinucis“. 

    De fapt, cand i se spun chestiuni de bun-simt, sub calota craniana a politicianului roman nu se inregistreaza un simplu N400, ci o adevarata furtuna, insotita de descarcari electrice.

    Pe de alta parte, reactia demnitarilor in cauza e scuzabila. Tot stiintific. Caci s-a dovedit ca intensitatea lui N400 se diminueaza, intr-o oarecare masura, daca subiectul experimentului este convins ca enuntul sesizat ca aberant este, de fapt, corect.  Asa ca, sa-i intelegem… Si ei sunt oameni (chiar daca politici). Oameni care se invart insa intr-un mediu ermetic si bolnavicios, paralel cu lumea reala. Un mediu in care sunt pretuiti, apreciati si incurajati doar cei care asaza la temelia sistemului de „valori“ parvenirea (prin orice mijloace), inavutirea (din orice surse), minciuna (in toate formele) si compromisul (sinonim cu politica). 

    Este de inteles asadar de ce, in lumea lor, „buna credinta“, „onestitatea“ sau „fair-play“-ul par notiuni desprinse din povestiri stiintifico-fantastice.

    Sa le spunem, insa, un secret: cu toata averea lor nemuncita si cu toata puterea lor vremelnica, nu ei sunt adevaratii invingatori. Si iata cum au experimentat, din nou, un spectaculos N400…

  • 2006 – anul rezidentialului?

    Developerii internationali vin sa construiasca locuinte in Romania, iar aparitia lor ar putea insemna sfarsitul epocii proiectelor mici. Cum va arata piata rezidentiala? Vor mai creste preturile? Cat de accesibile sunt finantarile? Care sunt noile tendinte? Acestea sunt doar cateva dintre temele discutate la ultima dezbatere CLUB Business, desfasurata la hotelul J.W. Marriott.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Se spune ca 2006 ar putea fi anul rezidentialului, dupa ce in anii precedenti accentul a cazut pe alte sectoare ale pietei real-estate. Credeti ca se va construi mai mult?

     

    IONUT BORDEI: Nu chiar. E adevarat, sunt foarte multe idei si foarte multe proiecte, cum au fost si in trecut – si au fost abandonate -, dar in momentul de fata nu se construieste efectiv prea mult. Acum, sunt 3-4 proiecte mari care se fac – Central Park, Baneasa – in rest nu mai stiu. Restul sunt idei…

     

    TEODOR POP: In spate la Crowne Plaza.

     

    IRINA ALBU:  Eu mai stiu…

     

    IONUT BORDEI: Mai stim si noi. Dar nu s-au apucat inca de ele. Sunt multi, dar pana nu pun sapa efectiv… Stim foarte bine ca maine poate veni cineva sa spuna: „Este terenul meu si stop“. Pana nu pun sapa si nu toarna betoane, nu e nimic inceput acolo. Asta, pe de-o parte, pentru ca nu se stie cati se razgandesc, repun terenul la vanzare…

     

    IRINA ALBU:  Ori vand proiectul cu totul.

     

    TEODOR POP: Este adevarat. Marii dezvoltatori nu sunt in lucru pe rezidential.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar vor trece la proiecte rezidentiale?

     

    IRINA ALBU:  Da, proiecte sunt.

     

    TEODOR POP: Intr-adevar, proiectele sunt, terenurile sunt cumparate in multe cazuri, dar constructia efectiva nu a inceput din multe cauze. N-as putea spune ca finantarea este o problema. Cele mai multe intrebari sunt legate de teren.

     

    IRINA ALBU:  Multi deja au terenul, doar ca din momentul in care ai terenul si cel in care te apuci de munca propriu-zisa dureaza mult – minimum sase luni. In primul rand, proiectul de arhitectura. Nu poti sa iesi pe o piata fara un proiect.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar nu poti sa lucrezi in paralel?

     

    IONUT BORDEI: Nu. Un proiect de arhitectura, cu detalii cum este necesar pentru un PUD (plan urbanistic de detaliu – n.r.), costa  foarte mult. Si daca situatia terenului nu este clara, nu se apuca nimeni sa plateasca.

     

    IRINA ALBU: Oricum dureaza foarte mult obtinerea autorizatiei de constructie. Fara aceasta nu poti vinde. Poti cel mult sa faci niste contracte de rezervare, dar – legal – nu poti sa iei nici un ban pana nu ai autorizatia.

     

    IONUT BORDEI: Ba poti sa vinzi unele drepturi de preemptiune. Care te ajuta sa rezolvi unele probleme de finantare.

     

    IRINA ALBU:  Dar e foarte greu, pentru ca oamenii nu au incredere.

     

    IONUT BORDEI: Depinde cine este in spate. Pentru ca, daca vorbim de un developer care este pe piata si e cunoscut…

     

    TEODOR POP: Nu a mai fost nimeni prezent pe piata…

     

    IONUT BORDEI: Ba au mai fost.

     

    TEODOR POP: Bine, ca structuri, ca oameni, au fost. Dar noile structuri care s-au creat acum, cu noile finantari, nu au mai fost. Pe piata sunt noi dezvoltatori, in noi asocieri, in noi combinatii, cu noi fonduri de investitii…

     

    IRINA ALBU:  Cel putin developerii internationali care vin acum pe piata este clar ca nu au mai fost prezenti.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si nu este un semn faptul ca vin developerii internationali?

     

    IRINA ALBU:  Ba da, este un semn foarte bun. In sfarsit, dupa 15 ani se construieste.

     

    IONUT BORDEI: E un semn ca vin proiectele mari si pe piata rezidentiala romaneasca. Se termina cu proiectele mici, facute prost, cu oameni care nu au cunostinte.

     

    IRINA ALBU:  Dar ce se intampla cu creditele? De ce nu se mai califica nimeni?

     

    ROZAURA STANESCU: Eu as spune ca se califica destui. Intr-adevar, normele BNR au avut impact, dar bancile au raspuns, in opinia mea, foarte deschis. S-a prelungit perioada de creditare, ca si noi, majoritatea dau creditele pe 30 de ani. Am inclus in venituri tot ce exista ca venituri ale familiei care locuieste in acelasi spatiu. In plus, am lasat creditul imobiliar langa cel ipotecar pentru ca, in acest moment, singura deosebire dintre ele este ca cel imobiliar permite o garantie cu o locuinta terta, nu neaparat locuinta care face obiectul creditului. Dar cert este ca sunt clar trei aspecte la care nu putem umbla: gradul de indatorare, acoperirea cu garantii si finantarea. Dar sunt altele unde se mai pot face ajustari.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ati acordat mai multe credite in ultimul trimestru?

     

    ROZAURA STANESCU: Nu pot sa spun ca am acordat mai mult. A scazut numarul creditelor acordate, dar nu numai imobiliarele sau ipotecarele. In general, „productia“ de credite a scazut, dar asta face parte si dintr-o anumita ciclicitate a creditelor. In decembrie, oamenii se orienteaza mai mult catre creditele de consum, creditele in magazine. Nu putem afirma la ora actuala ca la sfarsitul lui decembrie (sau decembrie la decembrie) creditele au scazut. Asteptam o luna-doua si vom analiza rezultatele. Noi, ca si celelalte banci, urmarim aceasta evolutie si avem inca puterea si sansa sa reactionam.

     

    IONUT BORDEI: Nu credeti ca produsele existente se adreseaza unui anumit tip de clienti care a cam disparut de pe piata si a aparut o alta categorie care are alte nevoi si au prins putin bancile in ofsaid? Ma uit la ce cumpara lumea acum. Toata lumea vrea apartamente noi. Iar ca sa cumperi un apartament intr-un proiect nou…

     

    IRINA ALBU: …te cam ustura la buzunar.

     

    IONUT BORDEI: Te cam ustura, pentru ca cele care sunt terminate sunt foarte scumpe si apartamente la un nivel mediu nu avem. Dar oamenii cumpara acum apartamente care sunt intre 70.000 si 200.000 de euro, sunt foarte multi care se califica in privinta veniturilor, dar care nu se califica pe partea de garantii. Iar aici cred ca in ofsaid nu sunt clientii, ci bancile.

     

    ROZAURA STANESCU: Apropo de ofsaid, o sa speculez putin ce ati spus inainte, dar nu ca sa lansez o discutie in contradictoriu. Ati spus ca oamenii vor apartamente noi, apartamente luxoase, apartamente care costa, dar noi nu avem. Ofsaidul se muta astfel mai mult in „curtea“ imobiliara.

     

    IRINA ALBU: Da, dar costa la fel ca si cele vechi – pe metrul patrat – doar ca cele noi sunt ceva mai mari, au finisajele deja bune.

     

    IONUT BORDEI: Eu nu sunt de acord cu acelasi pret/mp si pot sa o demonstrez.

     

    IRINA ALBU: Preturile din Central Park (proiect promovat exclusiv de Colliers – n.r.) sunt comparabile cu cele din blocurile vechi de pe Stefan cel Mare.

     

    IONUT BORDEI: Da, dar preturile pe care le avem din Stefan cel Mare sunt pe mp util. Nu exista nicaieri in cadastru mp construit. Diferenta intre metrul patrat util de apartament si cel construit este de 45%.

     

    IRINA ALBU: Ideea e ca nu prea avem apartamente vandute cu credit.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cate ati vandut pana in prezent?

     

    IRINA ALBU: 200, din 454. 200 sunt gata contractate, dar mai sunt si altele pentru care negociem acum. Daca nu ma insel, erau doua cu credit, unul nu a mai reusit si a ramas doar unul cumparat prin credit imobiliar.

     

    TEODOR POP: Acest lucru se datoreaza unui alt aspect.

     

    IONUT BORDEI: Intr-adevar, apartamentele in constructie nu pot fi inregistrate.

     

    TEODOR POP: Ideea este ca nu se poate da creditul pentru ca apartamentul in constructie nu exista inregistrat, nu s-a facut procesul verbal de receptie.

     

    ROZAURA STANESCU: De ce?

     

    IRINA ALBU: Pentru ca apartamentul este inca in constructie. Legea romana spune ca il inregistrezi doar in momentul in care acel apartament exista.

     

    ROZAURA STANESCU: Da, dar banca in acelasi timp – si noi facem deja acest lucru – poate finanta constructia. Avem o suma importanta de credite ipotecare care au pornit – le-am dat chiar o intaietate, dat fiind ca poti sa iei o garantie. Si noi recomandam clientilor nostri ca – in momentul in care isi iau teren si construiesc…

     

    IONUT BORDEI: Intre casa si apartament este o diferenta…

     

    ROZAURA STANESCU: Este o diferenta de valoare, normal.

     

    IONUT BORDEI: Nu numai de valoare. In cazul casei, stiu ca este terenul meu si numai al meu, dar la apartament am – sa spunem – 1% cota indiviza din acel teren.

     

    TEODOR POP: Ce nu poate fi identificata.

     

    IONUT BORDEI: Da, nu pot sa spun ca este coltul acesta sau celalalt.

     

    TEODOR POP: … decat atunci cand proiectul este gata. Mai precis, cand este receptionat la primarie si se intabuleaza.

     

    ROZAURA STANESCU: Asta este o problema, pot sa spun, a legii. Pentru ca noi suntem dispusi sa luam ca si garantie aceasta constructie, indiferent daca este cu teren sau fara, legea imi spune ca pot sa iau constructia, pe fazele ei, in ipoteca.

     

    IONUT BORDEI: Hai sa initiem impreuna un proiect de lege in sensul acesta, cum este in Spania. Aici, daca ai un proiect de apartamente si ai obtinut autorizatia de constructie, poti sa te duci si sa inregistrezi fiecare apartament in parte. La sfarsit, cand este gata, vin cei de la cadastru si masoara fiecare apartament si se fac ajustarile. Dar faptul ca s-au facut inca de la inceput inregistrarile, ma lasa pe mine – ca si client – sa ma duc la banca si sa ipotechez acel bun viitor, in care la inceput am doar cota mea de teren.

     

    IRINA ALBU: Aici sunt mai multi factori. Unu la mana este modalitatea de plata pe care o cere developerul, pentru ca unii cer 30%, altii 60%, altii 90% pana la finalizare. Si, pe de alta parte, exista problema garantiei acelui imprumut de la banca.

     

    IONUT BORDEI: Problema e alta. Daca eu vin astazi la BRD, ma calific pentru un credit si va spun ca vreau sa cumpar un apartament in constructie, ma calificati astazi si imi dati banii cand e gata proiectul, peste doi ani? De ce va intreb asta. Pentru ca vreau sa fiu sigur ca daca BNR schimba iar normele si pragul de indatorare si eu am aceleasi venituri, vreau sa fiu sigur ca m-am calificat. Pentru ca eu trebuie sa dau dezvoltatorului 25% si vreau sa fiu sigur ca nu-i pierd.

     

    ROZAURA STANESCU: Eu nu pot sa va calific azi pentru peste doi ani. Atunci poate o sa fie conditii mai bune. Sau puteti sa-l luati de acum…

     

    IONUT BORDEI: Eu nu vreau sa-l iau, pentru ca nu aveti pe ce sa-mi puneti garantie. Si va zic: „Doamna, calificati-ma astazi, sa fiu sigur ca pot lua credit“. Eu ma duc si le platesc avansul de 25% si cand e gata vin la banca sa-mi dati creditul si sa puneti ipoteca pe apartamentul construit intre timp. Si ii dati developerului restul de bani.

     

    IRINA ALBU: Acest produs lipseste.

     

    MARIUS ANDRONACHE: Cred ca este acelasi topic. In momentul in care vom putea pune ipoteca pe un apartament dintr-o cladire in constructie, se vor putea da si banii pe un contract de acum peste doi ani.

     

    ROZAURA STANESCU: Eu va spun ca momentan nu avem un produs ca atare, adica sa ne angajam acum ca vom da creditul peste un timp la conditiile de acum. Ce pot oferi insa este un credit cu o perioada de gratie sau acel produs in care combin o parte de economii cu un credit imobiliar, la care adaug acel bonus de 3.000 de euro. Dar si conditiile creditului aceluia dupa doi ani vor fi conditiile de pe piata in acea perioada.

     

    TEODOR POP: Intrebarea este de ce nu se iau credite de genul acesta sau, daca se iau, cum se iau efectiv la proiectele noi. Care este solutia? Mai precis, ce variante are astazi un client sa ia un credit pentru un apartament intr-un bloc nou? Cum sprijiniti dezvoltatorii in aceasta directie? Pentru ca de aceste raspunsuri depinde piata imobiliara. 2006 este anul rezidentialului, daca aceasta finantare se rezolva, daca nu…

     

    IRINA ALBU: Incep in curand foarte multe proiecte noi…

     

    IONUT BORDEI: Si nimeni nu stie daca o sa poata fi cumparate.

     

    ROZAURA STANESCU: Pentru individual cred ca am raspuns. Mai mult decat atat, nu stiu. Exista legea pe care o aplici. Iar creditul se acorda in baza a trei lucruri: gradul de indatorare, garantiile si finantarea.

     

    TEODOR POP: Ce intelegeti prin finantare?

     

    ROZAURA STANESCU: Legea imi cere ca din suma care mie imi este solicitata pentru proiect sa finantez un procent de maximum 75%.

     

    TEODOR POP: Acesta este un maxim, asta inseamna ca un client trebuie sa plateasca un avans de minimum 25%.

     

    TEODOR POP: Garantiile?

     

    ROZAURA STANESCU: Tot prin lege, garantiile trebuie sa acopere 133% din valoarea creditului.

     

    TEODOR POP: Cum le constituiti?

     

    ROZAURA STANESCU: Ele se pot constitui din casa pe care o cumpara sau casa pe care o face, terenul pe care il cumpara – daca il cumpara -, orice alta casa – daca o are -, orice alta garantie colaterala.

     

    MARIUS ANDRONACHE: Eu cred ca directia din momentul de fata este impusa in mod strategic pentru a mai domoli putin aceasta piata. Se stie foarte clar cat de mult a putut sa creasca piata – respectiv preturile – din Romania, in momentul in care au aparut creditele. Sentimentul meu este ca o politica oarecum ponderata vizavi de finantare nu face rau, dat fiind ca tot acest consum, care creste de la an la an, nu este acoperit de productie. In mod absolut surprinzator, probabil ca orice tara s-ar bucura sa aiba crestere economica cum are Romania, dar la noi este o problema, pentru ca nu reusim sa sustinem aceasta crestere cu o productie. Si cresc importurile, iar se da peste cap balanta de plati, este o problema serioasa.

     

    TEODOR POP: Si, revenind la clientul cumparator de apartament, cati au luat anul trecut credite in lei si cati in euro?

     

    ROZAURA STANESCU: Pot sa va spun ca pe ultimele luni au crescut creditele in lei, dar pe ansamblul anului sunt dominante creditele in euro.

     

    IRINA ALBU: Dar in ultimele luni de care vorbeati cam care era ponderea?

     

    ROZAURA STANESCU: 40% in lei si 60% in valuta. La inceputul anului, proportia era cam de 20% pentru imprumuturile in lei.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ce tendinte vedeti in urmatoarea perioada?

     

    IONUT BORDEI: Cumparatorii din ziua de azi au invatat sa fie pretentiosi.

     

    IRINA ALBU: Deja, cred ca, pentru cladirile noi, fiecare dezvoltator trebuie sa vina cu un carlig ceva sa atraga clientul, cu o facilitate inovatoare. Trebuie sa aiba deja ceva deosebit.

     

    TEODOR POP: Central Park, dupa parerea mea, ca dezvoltator, este un exemplu, este primul proiect, trebuie sa invatam multe din el, desi eu personal nu m-as muta acolo. Nu-mi place locatia si nici proiectul nu este pe gustul meu.

     

    ROZAURA STANESCU: Cat e un apartament acolo?

     

    TEODOR POP: Foarte scump.

     

    IRINA ALBU: Da? Eu zic ca sunt foarte ieftine. Cel mai ieftin a fost 83.000 de euro, iar cel mai scump este un duplex, care are o suprafata mare, de peste 400 de metri patrati – apartamentul are peste 250 mp si terasa cam 170 mp – si a fost vandut la 476.000. S-au vandut toate apartamentele ieftine, toate cele scumpe. A ramas partea de mijloc.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Este o chestie specifica pietei romanesti?

     

    IRINA ALBU: Da, intotdeauna in Romania se vand extremele.

     

    TEODOR POP: Foarte interesant.

     

    ROZAURA STANESCU: Da, ne lipseste clasa de mijloc.

     

    TEODOR POP: Apartamentele din acest proiect se vand pentru ca nu exista un alt produs. Oamenii vor sa locuiasca undeva. Unde sa cumpere?

     

    ROZAURA STANESCU: Dar este al naibii de scump. Sa dai aproape jumatate de milion pentru ce?

     

    IRINA ALBU:   Nu e chiar asa. Acelea au fost doar doua apartamente, dar media este mult mai coborata. Noi am plecat de la circa 1.000 euro/mp si acum am ajuns aproape la 1.400 euro/mp.

     

    IONUT BORDEI: Stii ce ma uimeste? Noi avem un proiect, unde pretul a ajuns deja la 1.500 euro/mp, desi nu avem inca autorizatia de constructie. Dar am semnat deja 90 de contracte, aproape jumatate. Ma uimeste faptul ca ceva in constructie, totusi, nu se vinde la fel de bine. La noi, apartamentele sunt mai mici si ceva mai scumpe pe metrul patrat.

     

    TEODOR POP: Spune-mi unde este amplasat proiectul.

     

    IONUT BORDEI: In spatele hotelului Crowne Plaza.

     

    TEODOR POP: Iarta-ma, dar pozitia… In rezidential exista un singur cuvant: locatia. El se aplica intotdeauna. In alta ordine de idei, as vrea sa va faceti o idee cum gandim noi – un dezvoltator al unui proiect rezidential cu 1.300 si ceva de apartamente, in Colentina. Aducem designeri din Statele Unite, din Miami, care fac apartamente in tendinta actuala. Aducem designeri de interior, care deseneaza cum o sa arate holurile, interiorul. Totul o sa fie complet diferit de ce exista acum pe piata. Ne gandim ca atunci cand o sa fim gata cu acest proiect, deja vor fi la momentul respectiv poate alte doua-trei proiecte si va trebui sa facem fata competitiei.

     

    IONUT BORDEI: La ce pret v-ati gandit?

     

    TEODOR POP: Deocamdata, la 1.250 euro/mp plus TVA.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Sa revenim un pic la discutia despre apartamentele pentru clasa medie. Sa spunem ca as fi dispus sa cumpar un apartament intr-un buget de maximum 70.000 de euro. Care sunt alternativele?

     

    IRINA ALBU: Vorbim prin martie-aprilie.

     

    TEODOR POP: La 70.000 de euro? Nu gasesti nimic.

     

    IRINA ALBU: Iti zic eu. O sa fie un proiect pe un fost spatiu industrial, o fabrica.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Da, dar eu il vreau in acest an.

     

    IRINA ALBU:   Nu poti sa te muti acum.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Inseamna ca astfel de proiecte ar fi trebuit sa apara acum doi-trei ani.

     

    IRINA ALBU: Au aparut acum. Bine ca in sfarsit au aparut!

     

    IONUT BORDEI: Exista un ciclu, mai intai trebuie sa existe cererea. Nu o sa construiasca nimeni apartamente si sa stea cu ele pe piata cativa ani pana sa le vanda. In lumea imobiliara exista o regula. Mai intai construiesti birouri, apoi construiesti spatii comerciale si abia apoi rezidentiale. Peste tot, incepi cu ce e de top si pe urma construiesti ce e jos. Ca sa construiesti pentru cei de jos, trebuie sa-i saturi mai intai pe cei de sus. Sus sunt beneficiile mari.

     

    ROZAURA STANESCU: Cei de jos cumpara in continuare blocuri.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Pentru ca nu exista o alta posibilitate.

     

    ROZAURA STANESCU: Nu putem spune deci ca nu exista oferta pentru cei de jos. Insa pentru cei care au, cum ziceam mai devreme, 70.000 de euro, despre care nu poti spune nici ca au, dar nici ca nu au bani, pentru ca este totusi o suma, nu gasesti ceva.

     

    IONUT BORDEI: Ideea este urmatoarea. O sa se construiasca. Numai ca in momentul in care o sa se construiasca pentru clasa aceasta, nu o sa mai fie cu siguranta la 70.000 de euro. Luati in calcul numai evolutia preturilor terenurilor. Iar daca sunteti de parere ca preturile apartamentelor din blocurile vechi sunt mari, toti cei din blocul meu – stau in Crangasi – ar fi fericiti sa va vanda voua apartamentele si sa le construiti, cu aceeasi bani, acelasi bloc. Acelasi, numai sa fie nou.

     

    TEODOR POP: Apartamentele vechi au un unic avantaj, dar major: locatia, care este imbatabila. Apartamentele noi nu vor putea sa fie aproape niciodata in locatii similare. Stocul vechi este la bulevard, in fata autobuzului, are magazine la parter sau chiar banci, este altceva. Toate supermarketurile sunt amplasate pentru aceste locuinte.

     

    IONUT BORDEI: Sa nu uitam totusi ca, in momentul de fata, apartamentele din Romania sunt cele mai ieftine din Europa, poate mai putin Chisinau sau Sofia. E adevarat, foarte multi spun ca sunt scumpe, dar compara Primaverii al nostru cu Berceniul lor. Dar daca comparam aceleasi zone – e adevarat ca nu putem spune ca Bucurestiul e Viena sau Praga – suntem mult sub ei ca preturi. Si atunci apartamentele noastre nu sunt scumpe decat din perspectiva faptului ca nu ni le putem permite.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar preturile au crescut totusi foarte mult in timp scurt.

     

    IONUT BORDEI: Eu cred ca cresterea preturilor a fost OK si inca va mai urma o perioada de cresteri. Pentru ca, de exemplu, daca eu si toti vecinii mei am vinde apartamentele din tot blocul si am da banii unui constructor, nimeni nu poate sa faca acelasi tip de bloc cu acesti bani. Deci preturile actuale sunt super OK.

     

    MARIUS ANDRONACHE: Problema, judecand la nivel macro, este un dezechilibru intre cererea si oferta de locuinte. Cererea s-a inflatat foarte mult prin banii dati de banca si neavand o oferta pe masura, preturile au tot crescut, pentru ca n-au avut cum sa se echilibreze. Si sentimentul meu, vizavi de apartamentele vechi, este ca pretul lor este exagerat. Pentru ca se construieste la pretul de-acum, iar pretul pe metrul patrat este acelasi.

     

    IONUT BORDEI: E o iluzie, pentru ca daca te apuci sa construiesti un bloc in Crangasi, o sa vezi cand vrei sa te legi la utilitati ca n-ai de unde. Iar o alta mare problema pe care vreau sa o aduc in discutie este TVA. Diferentele intre ceea ce cer developerii si ce platesc clientii este de 19%. Guvernul trebuie sa umble neaparat la aceasta chestiune. El, ca si developer, primeste 1.000 euro/mp, dar eu, ca si persoana fizica, platesc 1.200. Eu sunt in stare sa fac un pariu ca in maximum doi ani de zile, cel putin o sa reduca cota de TVA la locuinte.

     

    TEODOR POP: Toate tarile care sustin rezidentialul taie din TVA sau gasesc o solutie. Nu-l lasa pur si simplu ca la orice bun, pentru ca valorile sunt foarte mari.

     

    IONUT BORDEI: In momentul de fata, statul a facut o favoare, dar a facut-o unde nu trebuia! Si anume, celor cu bani. Pentru ca cei cu bani cumpara pe firme, nu platesc TVA. Nu numai ca si-l deduc, nu-l mai platesc. Toata nebunia au transmis-o la developer acum. El plateste, dar nu-l mai factureaza persoanelor juridice si trebuie sa faca cerere sa si-l recupereze. Si atunci sa vezi controale! Deci au mutat toata nebunia la developer, probabil ca vor sa elimine in felul acesta piata neagra, pentru ca trebuie sa controlezi cat mai mult pentru a putea rambursa TVA, iar omul de rand ajunge sa plateasca la fel ca si omul bogat. Pentru ca achita cu 20% mai mult. E adevarat, se cumpara alte tipuri de apartamente, diferenta se vede in volum, dar pretul pe metrul patrat e cam acelasi. Practic, daca iei un apartament in nord cu 1.200 euro/mp plus TVA sau unul in Colentina cu 1.000 euro/mp plus TVA, platesti la fel. Pentru ca unul cumpara pe firma si nu plateste TVA, iar celalalt da cu 19% mai mult. Diferenta este doar de suprafete.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Andronache, dupa tot ce s-a discutat aici, mai aveti de gand sa investiti in piata rezidentiala?

     

    MARIUS ANDRONACHE: Sigur ca da. De aceea suntem aici. Cat de curand o sa venim cu noutati.

     

    IRINA ALBU: Eu zic sa vedem partea pozitiva. O sa avem developeri internationali, o sa avem cladiri frumoase in Bucuresti…

     

    BUSINESS MAGAZIN: In cat timp?

     

    TEODOR POP: Repede, noi credem ca repede. Toti investitorii cu care am vorbit vor sa adauge ceva in plus, sa faca imobile speciale, sa pastreze Bucurestiul vechi, vor sa adauge valoare la orice proiect pe care intentioneaza sa-l faca.

     

    BUSINESS MAGAZIN: De acum incolo, orice proiect ar trebui sa vina cu ceva nou?

     

    IRINA ALBU: Practic, asta ar fi miza, sa vii cu functiuni conexe, facilitati, iar in privinta resedintelor de lux, sa vedem daca vor mai fi terenuri…

     

    IONUT BORDEI: Apropo, pana acum eu nu am vazut pe piata un proiect de lux adevarat, din pacate.

     

    TEODOR POP: Lipsa aceasta de apartamente de lux a fost provocata si de faptul ca, practic, nici nu stiam la momentul respectiv ce inseamna. Le vindeam la preturi de lux, dar nu le faceam la conditii de lux.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cand ati construit primul apartament?

     

    TEODOR POP: 1997-1998. Au fost investitii mici. Dupa aceea, am intrat in asociere cu o firma, ca investitor, cu ei am construit cateva blocuri in centru. Experienta este lunga, fara sa fi fost neaparat intensa, pentru ca lucram pe banii nostri. Bancile nu ne-au dat nici un ban. Discutiile erau hilare in anii aceia. Nu puteam sa luam nici macar 100 de dolari pe credit, desi profiturile obtinute erau fabuloase. La primul bloc construit in Floreasca, am castigat de trei ori mai mult decat capitalul investit.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Totusi cand vor aparea proiectele cu adevarat de lux?

     

    IONUT BORDEI: Eu zic ca piata este pregatita. Si nu trebuie sa fie zece proiecte. Este suficient sa fie unul pe an, unul care sa se adreseze unui maxim de 30 de persoane. Si sunt oameni care sunt pregatiti sa plateasca pentru asa ceva, dar trebuie sa le asiguri toate conditiile.