BusinessMagazin

Blog

  • Asa a fost politica familiei

    Desi sotul ei este numit „regele marmurii“, Miorita Videanu insista ca ideea afacerii cu piatra naturala a fost a ei. Cu atat mai bine daca a fost asa, pentru ca oricum din 2004 sotia primarului general al Capitalei conduce averea familiei, estimata de ea pentru acest an la peste 130 de milioane de euro.

     

    De zece ani incoace, in fiecare toamna, sotia primarului Capitalei pleaca la Verona cu doua tiruri pline cu lastre, blocuri si blocheti de marmura. La Verona e cel mai important targ anual de piatra naturala si Miorita Videanu are acolo un spatiu rezervat in fiecare an, ca proprietar de cariera de marmura. E singura care are acest privilegiu din Romania, fiindca rezerva de la Ruschita din Banat – parte din cariera de piatra a Marmosim Simeria, care detine aproape monopolul exploatarilor de marmura din Romania – este in proportie de 96% proprietate a familiei Videanu. Iar prezenta la targurile internationale este „a must“ pentru Miorita Videanu: de aici s-au legat cele mai mari contracte pentru export, in special cu companii din tarile arabe, Germania, Japonia si SUA, care aduc anual peste jumatate din cifra de afaceri a Marmosim Simeria (pentru anul trecut inseamna 6-7 milioane de euro).

     

    Lastrele – felii mari de marmura – si blochetii sunt termeni necunoscuti profanilor, dar familiari Mioritei Videanu. A facut cunostinta cu ei in urma cu 13 ani, cand a pregatit un proiect pentru scoala (mai precis, era vorba de un examen in cadrul unui MBA pe care l-a terminat in 1996). Pentru acel studiu de caz a ales industria rocilor naturale, fiindca avea in anturaj niste persoane din domeniu care au ajutat-o cu date – e vorba de compania Rocas, firma specializata in fasonarea pietrelor, unde ulterior Miorita Videanu a devenit si actionar. Dupa ce a terminat proiectul, a decis ca ar fi o idee buna sa intre in afacerile cu piatra ornamentala.

     

    Oricum renuntase, de cand a inceput MBA, la slujba de la fabrica de mobila Silvarom, unde lucrase opt ani in centrul de calcul. „Nu puteam face cariera acolo, din varii motive, si oricum aveam in plan sa incep o afacere in momentul cand terminam studiile, dar s-a intamplat sa fie mai devreme“, spune Miorita Videanu, care, dupa ce a predat proiectul, a comandat un studiu de piata despre cat de bine ar merge pe piata o afacere cu piatra ornamentala. „Rezultatele au fost incurajatoare, asa ca in 1994 ne-am propus sa declansam acest business si am fost in Italia, unde ne-am interesat de echipamente si am participat la cateva targuri pentru a alege furnizorul.“ La sfarsitul lui 1994 au cumparat tehnologia, cu o investitie de 500.000 de dolari pentru echipamente de prelucrare, bani luati pe credit cu garantarea mai multor imobile ale familiei. Achizitia echipamentelor de prelucrare presupunea ca Titan Mar, compania infiintata in 1994 de cei doi soti pentru afacerile cu marmura, sa cumpere materia prima de la companiile de stat care o exploatau si apoi sa o prelucreze pentru vanzare.

     

    „Am sperat astfel ca materia prima este asigurata la Ruschita, dar ulterior ne-am dat seama ca modalitatea de exploatare de acolo era invechita si scadea calitatea materiei prime“, evoca Miorita Videanu principalul motiv care i-a facut pe soti sa se inscrie in 1997 la licitatia pentru privatizarea Marmosim Simeria (companie care detinea atat rezerva de la Ruschita, precum si alte cariere mai mici si o fabrica de prelucrare). In 1998 au intrat in posesia Marmosim Simeria, dar nu singuri, deoarece suma ceruta de FPS pentru privatizarea rezervelor de marmura era de 1,7 milioane de dolari. Cum nu mai puteau apela la imprumuturi, avand gajate deja bunurile, Adriean si Miorita Videanu au atras in afacere doua fonduri de investitii: RAEF (Fondul de Investitii Romano-American) si RIF (Romanian Investment Fund): „Acestea au facut un plasament in Titan Mar, cu conditia fie ca suma sa fie investita in achizitia pachetului majoritar de actiuni la Marmosim la momentul in care ei vor face exit, fie sa fie returnat imprumutul cu costurile suplimentare aferente din partea noastra“.

     

    Miorita Videanu afirma ca au castigat licitatia, desi mai erau inscrise sase companii romane si straine, pentru ca au venit cu cel mai mare plan de investitii (122 de miliarde de lei vechi – 13,7 milioane de dolari). „Aceasta era suma pe care noi o calculasem ca ar fi necesara pentru schimbarea intregii tehnologii de la Marmosim“, spune Miorita Videanu. In intervalul cat cele doua fonduri au fost prezente in afacere (1998-2004) au investit aproximativ 5,5 milioane de dolari (respectiv 3,9 milioane de dolari RIF si 1,5 milioane de dolari RAEF). Cand au iesit din afacere (exitul lor coincizand cu momentul in care Adriean Videanu s-a retras din Titan Mar-Marmosim pentru a prelua functia de primar al Capitalei), suma cu care intrasera le dadea dreptul la 64,5% din afacere in cazul conversiei in actiuni, astfel ca familia Videanu ar fi ramas minoritara in cazul in care fondurile vindeau catre un tert.

     

    La momentul exitului, RAEF si RIF au evaluat compania la 15 milioane de euro si s-au uitat in piata externa si interna dupa eventuali cumparatori. Cel mai aproape de negocierea finala a fost o companie greceasca, a carei dorinta era sa cumpere pachetele ambelor fonduri de investitii. Insa Miorita si Adriean Videanu au facut un imprumut de la Raiffeisen Bank Viena si au cumparat intregul pachet al celor doua fonduri. „Daca ar fi cumparat grecii si am fi ramas minoritari, am fi vandut si noi si ne-am fi retras“, isi aminteste Miorita Videanu. Motivul ar fi fost simplu: imposibilitatea de a se mai implica in management ca actionari minoritari. Dupa ce a luat intregul pachet de la RAEF si RIF, Miorita Videanu a facut majorari succesive de capital, a cumparat mai multe pachete de actiuni de la minoritarii de la Simeria si a ajuns astfel sa aiba acum 96% din actiunile de acolo.

     

    Titan Mar-Marmosim are acum 25% cota pe piata pietrei naturale, spune sotia primarului. Adica sunt primii intr-o piata de nisa unde se lupta 255 de companii, majoritatea destul de mici, care prelucreaza piatra sau o importa.  Din punctul de vedere al Mioritei Videanu, cel mai important competitor este in acest moment compania M.A.E.R. Import Export, care importa tot ce vinde pe piata romaneasca (M.A.E.R. a avut anul trecut afaceri de 7 milioane de euro, dupa ce in 2005 a avut 5,2 milioane de euro; profitul net in 2005, de 88.000 de euro, a fost insa de sase ori mai mic decat al Titan Mar, firma care detine propria cariera de piatra). Pe piata mai sunt insa si Ambient (companie a omului de afaceri sibian Ioan Ciolan), dar si Dedeman sau Tehnostone, cu cote mai mari de 1%.

     

    Din acest punct de vedere, Miorita Videanu are o relatie destul de speciala cu concurenta, deoarece cele mai multe dintre companiile care prelucreaza piatra in Romania cumpara de la Marmosim materia prima. Din ce se exploateaza la Simeria, in acest an 65% va merge pe piata externa, 20% va fi vandut en-gros pe piata interna catre concurenti, iar restul de 15% va fi prelucrat de Titan Mar-Marmosim pentru piata interna.

     

    Daca din afacerile Marmosim, piata externa reprezinta o cota de peste jumatate din afacere, in Titan Mar, proportia e inversa: 30% este data de productia indigena, din cariera de la Marmosim, iar 70% sunt produse de import. „Am simtit nevoia de a importa produse cand ne-am dat seama ca marmura de Ruschita avea nevoie de nuante de contrast pentru a fi pusa in valoare“, spune Miorita Videanu.

     

    Primele nevoi de importuri au aparut chiar la inceputurile afacerii, cand principalii clienti ai Titan Mar erau institutiile si companiile. „La inceput, clientii au fost institutiile. In piata domestica nu erau asa bine cunoscute pietrele naturale nici de catre beneficiari, nici de catre cei care ii consiliau. Asa se face ca am vandut catre institutii publice, cladiri de birouri, sedii de banci – pana prin 1998 aproape 100%, iar cum aceasta piata a scazut usor la sfarsitul anilor ’90, a inceput sa creasca usor piata externa, care reprezinta acum 20% din vanzari“, afirma Miorita Videanu. Tinta de baza acum sunt clientii straini; de altfel, cel mai important proiect pe care l-a avut compania in ultimii doi ani a fost cel cu antreprenorul arab Nakheel, constructorul Palm Island din Dubai, care s-a cifrat in jurul a cinci milioane de euro.

     

    Deputat FSN din 1990, apoi in anii ’90 fruntas al PD, din 2001 vicepresedinte al partidului, vicepremier din 2004 si primar general al Capitalei din 2005, Adriean Videanu si-a atras numeroase acuzatii privind modul cum relatiile din politica l-au ajutat sa dezvolte afacerile familiei. Cele mai cunoscute acuzatii privesc castigarea de catre Marmosim in 1999 a licitatiei de exploatare a carierei de la Ruschita, dar si hotararile de guvern prin care fostul cabinet PSD a atribuit Marmosim licentele de exploatare a unor cariere de marmura si travertin in Caras-Severin, respectiv Hunedoara.

     

    „Era inevitabil sa apara discutii, dat fiind ca sotul meu este om politic din 1990“, raspunde Miorita Videanu. In privinta contractelor castigate pentru afacerile familiei (conform declaratiei de avere, sotul ei detine 14% din Titan Mar), comentariul ei a fost urmatorul: „Fiind de-a lungul timpului cea mai mare companie de pe piata, intotdeauna am avut puterea de a castiga cele mai mari contracte, fiind acuzati de multe lucruri si prietenii. Insa au fost proiecte care trebuia facute cu marmura din care au fost construite initial (de exemplu, Palatul Telefoanelor), alteori au fost proiecte de anvergura la care companii mai mici nu au fi facut fata (de exemplu, statii de metrou), iar noi am fost mereu prezenti la toate licitatiile“.

     

    Miorita Videanu spune clar ca sotul ei nu are de gand sa iasa din politica si ca ea va mai ramane destul timp managerul din familie: „Atunci cand s-a votat legea incompatibilitatii si sotul meu a iesit din afaceri, a fost trist si m-am gandit ca nu am dreptul sa ii opresc aceasta cariera, asa ca il voi sustine pana oriunde va ajunge, la orice functie“.

     

    Pentru viitorul apropiat, Miorita Videanu nu are de gand sa vanda compania. Mai ales ca valoarea de piata din acest moment – 30 de milioane de euro –  ar putea creste in viitorul apropiat, odata cu piata de constructii si in special cu cea a constructiilor de lux. Si mai ales fiindca un volum mare de lichiditati care ar putea intra in conturile familiei Videanu odata cu vanzarea terenului Titan Mar de langa Cotroceni, estimat la 100 de milioane de euro, ar putea sa salte considerabil investitiile in marmura si, in cele din urma, valoarea companiei.

  • Miorita Videanu

    • Varsta: 44 ani
    • Apartenenta politica: fara partid
    • Studii: ASE – Cibernetica si MBA la Scoala de Inalte Studii Postuniversitare – ASE in parteneriat cu Conservatoire National des Arts et Métiers de Paris.
    • Experienta: Economist la fabrica de mobila Silvarom (1984-1992); director general al Titan Mar (1994-2004)
    • Functie actuala: presedinte al CA Titan Mar (din 2004)

  • Aici au pus marmura

    Portofoliul de proiecte pe care Miorita Videanu il arata potentialilor clienti include cladirile unde a fost folosita marmura de Ruschita de cand cariera a intrat in proprietatea familiei sale.

     

    SEDII INSTITUTII PUBLICE. Palatul Telefoanelor Bucuresti (8.000 mp), distributie Electrica Bucuresti (10.000 mp), instante judecatoresti din Bucuresti (20.000 mp).

     

    COMPANII. Fostul sediu al KLM Bucuresti (700 mp), Luxten (900 mp), CEC Alba Iulia (1.300 mp), un mall la Ramnicu Valcea (9.000 mp).

     

    LOGISTICA. Statie de metrou Gorjului (4.200 mp), Piata Mica Sibiu (13.000 mp), Aeroportul Otopeni (1.400 mp), statii de metrou de pe tronsonul Gara de Nord – 1 Mai (17.000 mp).

     

    FOTBAL. Hotelul Crystal Palace (1.000 mp) care apartine presedintelui Federatiei Romane de Fotbal, Mitica Dragomir, precum si sediul Federatiei Romane de Fotbal (1.500 mp).

     

    PROIECTE ACTUALE. Cei mai importanti clienti cu care compania va lucra in acest an pe diverse faze ale proiectelor de constructie sunt Comnord Baneasa Investment, Consola Sema Parc, Finante Sibiu (parc de cladiri de birouri), Dafora – Romgaz Medias, Edil Construct Campina, Luxten Timisoara, Aedificia Palatul Parlamentului, Tel Drum Alexandria.

  • Ne mutam in Chitila

    Decizia cu privire la principalul activ al familiei la momentul actual ii apartine Mioritei Videanu: este vorba de un teren situat intre Palatul Cotroceni si J.W. Marriott, de 60.000 de metri patrati, cu deschidere de 1.000 de metri patrati la strada, asezat pe cota cea mai inalta a Bucurestiului, care a fost evaluat la 100 mil. euro. Terenul va fi liber la sfarsitul acestui an, cand firma Titan Mar va fi relocata de acolo in noul sediu de la Chitila.

     

    CAP SAU PAJURA? Momentan, familia Videanu asteapta oferte pentru teren; in cazul vanzarii, suma incasata ar putea ajunge la 100 de milioane de euro, iar in cazul asocierii, terenul se preteaza la un proiect cu investitii de pana la 500 de milioane de euro. Miorita Videanu spune ca ea si Adriean Videanu s-au gandit sa vanda terenul sau sa dezvolte impreuna cu un partener sau asociat un proiect imobiliar si ca acum studiaza cateva oferte. Intr-un parteneriat, veniturile ar fi considerabil mai mari pentru afacerile familiei, numai ca din punctul ei de vedere ar presupune un efort in plus: „Sunt mama a doi copii adolescenti, am o viata sociala activa alaturi de sotul meu si sa urmaresc un proiect atat de mare ar fi un pic cam mult pentru mine. Poate un castig mai mic si mai rapid m-ar tenta mai degraba decat un efort atat de mare pe termen lung“.

     

    POATE NU-S CUMPARATORI. Miorita Videanu spune ca evaluarea de 100 mil. euro in cazul vanzarii este corecta, dar tocmai din aceasta cauza (pretul ridicat al terenului) se poate ca ofertele primite pentru parteneriate sa fie mai fezabile: „Putine companii au puterea financiara de a plati aceasta suma si apoi sa investeasca alte sute de milioane de euro in dezvoltarea proiectului si probabil ca s-ar intinde pe mai multi ani“. In schimb, in cazul unui parteneriat, executia poate incepe dupa cateva luni de la eliberarea terenului.

     

    MARMURA CU SCHELETE. La noul sediu din Chitila este acum in curs o investitie de 5,5 mil. euro. „Va fi acolo un sediu de birouri cu doua hale industriale plus o platforma industriala“, spune Miorita Videanu. In noul sediu va fi un showroom mai mare. Spatiul mai generos va permite aducerea de produse mai speciale: „Acum comercializam marmura de la 20 euro/mp pana la 600 euro/mp. Dar vom aduce si materiale care pot ajunge la 2.000 euro/mp, din cele cu fosile, cu cochilii sau cu schelete de peste“.

  • Niste ani buni

    Anul trecut, Titan Mar si Marmosim au raportat un profit de peste 2 milioane de euro; 2006 a compensat astfel anul 2005, cand afacerile companiei au scazut in principal din cauza aprecierii leului.

     

     

    2003

    2004

    2005

    2006

     Cifra afaceri* (mil. euro)

    14,80

    14,50

    15,90

    22,00

     Marmosim

    6,90

    7,30

    8,20

    10,20

     Titan Mar

    7,90

    7,20

    7,70

    11,80

     Profit* (mil. euro)

    1,37

    1,73

    0.91

    2,90

     Marmosim

    0,32

    0,73

    0,11

    0,51

     Titan Mar

    1,05

    1,00

    0,79

    2,39

     

    * rezultate consolidate Titan Mar si Marmosim 

    Sursa: companiile

  • CEO-ului ii sade bine la ultimul etaj

    Oamenii cu cele mai inalte functii in companii aleg  varianta biroului la ultimul etaj. Valabil pentru zgarie-norii americani, dar si pentru turnurile din Bucuresti.

     

    Cine intra pentru prima data in cladirea din nordul Bucurestiului unde isi are Romtelecom sediul central ar fi pus in fata unei dileme daca nu ar fi imediat atentionat de personalul de la securitate. Dilema e data de faptul ca exista mai multe lifturi, doua mari in partea dreapta si unul modest in partea stanga. Motivatia e simpla – au fost dimensionate in functie de numarul pasagerilor pe care trebuie zilnic sa-i transporte. Primele doua lifturi sunt pentru etajele 1-7, unde lucreaza angajatii, iar cel mic e expresul directorilor, care urca la ultimul etaj.

     

    Birourile directorilor de aici sunt plasate circular in jurul cladirii; prin peretele de sticla exterior poate fi admirat peisajul lacului din apropiere si panorama Bucurestiului in planul indepartat, iar in centru se afla birourile in spatiu deschis ale asistentelor. Directorul general Yorgos Ioannidis, venit de doar cateva luni in locul americanului James Hubley, i-a preluat acestuia biroul. Nici nu ar trebui sa mire pe cineva, e cel mai mare birou si cu perspectiva cea mai spectaculoasa asupra orasului. Si la fel de bine nu ar trebui sa mire pe nimeni daca o parte infima macar din decizia de a veni in Romania a fostului director tehnic al OTE, compania greaca majoritara la Romtelecom, a fost luata avand in vedere generozitatea noului birou. „Top managerii sunt mai motivati decat ar vrea sa o recunoasca de modul cum arata biroul si la ce nivel al cladirii si-ar desfasura activitatea, iar acest lucru e normal, pentru ca de multe ori aici isi petrec 12 ore pe zi“, explica George Butunoiu, director general al firmei de recrutare GB Consulting.

     

    Pentru o mica afacere intr-un cartier de locuinte, parterul este cel mai cautat activ imobiliar. La polul opus, cele mai mari companii, cu sediul in cladiri de birouri clasa A, prefera etajele superioare. In cazul unei cladiri noi, acestea sunt primele care se inchiriaza, in unele cazuri cu mult timp inainte de a se ajunge la finalizare. De  exemplu, ultimele etaje ale Europe House au fost inchiriate de Orange cu 2 ani inainte ca blocul sa fie dat in folosinta, iar cea mai inalta cladire la ora actuala, Tower Central International, desi inca nefinalizata, are mai mult de jumatate din spatiu inchiriat de catre Alpha Bank. Tot de sus in jos.

     

    Care e logica preferintei pentru etajele superioare? „Se prefera ultimul etaj sau ultimele etaje datorita unei securitati mai bune, circulatia altor persoane fiind oprita incepand cu acel etaj, pentru ca nu trebuie sa asigure accesul catre birourile altei companii. Un alt motiv este panorama oferita datorita inaltimii“, afirma Viorel Lacatus, directorul departamentului de investitii al companiei imobiliare CB Richard Ellis. „Peste tot in lume, ultimul etaj este cotat ca cel mai bun etaj intr-un imobil, iar preturile pentru inchirierea sau cumpararea acestuia sunt evident mai mari“, adauga Sorin Diaconu, real estate, office support & building maintenance manager la Orange Romania.

     

    Dintr-un studiu publicat in aceasta luna de CB Richard Ellis reiese ca pretul mediu de inchiriere pentru birouri de clasa A in Bucuresti este de aproximativ 19 euro lunar pe metrul patrat, iar in cazurile cladirilor ultracentrale se ajunge la preturi cu o valoare de exceptie de chiar si 30 de euro. Pentru ultimele etaje se plateste chiar un premium peste aceste valori. „In general se adauga 2-3-4 euro in plus fata de pretul celorlalte etaje si, cu toate acestea, etajele superioare sunt si primele care se inchiriaza la o cladire noua“, completeaza Lacatus. Dincolo de aspectul estetic si cel de imagine, pretul mai mare in cazul ultimelor etaje e dat si de costurile constructiei la cele mai inalte cladiri din Bucuresti. Este vorba aici inclusiv despre dotarea cladirilor cu doua scari de acces sau de amenajarile obligatorii impotriva incendiilor.

     

    Cine are stabilita o intalnire chiar cu directorul general al unei companii cu o cladire in folosinta exclusiva aproape sigur nu va gresi daca in lift apasa ultimul buton de sus. In Piata Victoriei bunaoara, locul pe care arhitectii il considera cel mai potrivit pentru cladirile inalte, iar managerii pentru birourile dorite, cele trei cladiri principale respecta regula enuntata mai sus. Patrick Gelin, presedinte-director general al BRD, lucreaza la 87 de metri inaltime in BRD Tower, cladire care a costat 50 de milioane de euro, aflata in proprietatea bancii. Mai jos, in America House, au birourile ambasadorul Japoniei si casa de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii. Desi arhitectii ar vedea in ultimul etaj mai degraba un spatiu de servicii pentru tot imobilul, un restaurant sau o sala de sport de exemplu.

     

    „Proprietarii de restaurante vin pe santier, sunt interesati in prima faza, dar apoi renunta. De fiecare data se gaseste vreun manager insa care sa vada valoarea unui birou la ultimul etaj al cladirii“, spune Calin Negoescu, director la biroul de arhitectura Westfourth, care a realizat planul la majoritatea cladirilor de birouri din Piata Victoriei. Nevoia de a ajunge cat mai sus isi gaseste o interpretare proprie la fiecare chirias.

    „Optiunea privind inchirierea ultimului etaj a fost luata cu atat mai usor cu cat ne place sa fim «la inaltime», sa avem perspectiva asupra lucrurilor si o imagine de ansamblu a ceea ce se poate numi centrul de business al Romaniei“, spune fara falsa modestie Alina Nicolae, PR manager al casei de avocatura. In egala masura, a fost o decizie fireasca daca ne gandim ca avocatii cabinetului au fost implicati in proiectul de finantare a constructiei America House.

     

    Modelul american de cultura corporatista a adus si detalii aflate la granita logicii. De exemplu, Bucharest Financial Plaza, imobilul de pe Calea Victoriei de langa emblematicul sediu CEC, nu are etajul 13. Cei care folosesc liftul pentru a ajunge la birourile BCR de la ultimele etaje nu vor regasi numarul printre butoane. Considerentele tin doar de superstitiile alaturate numarului. Oricum, nu multe cladiri din Bucuresti isi permit sa fie superstitioase, majoritatea avand mai putine etaje.

     

    In functie de ce doreste managerul sa comunice sau, mai corect, ce trebuie sa comunice, exista lideri care prefera sa lucreze cat mai aproape de angajati. Extrema din acest punct de vedere o reprezinta cazuri ca acela al lui Meg Whitman, CEO al eBay, care conduce si acum compania de licitatii online dintr-un cubicul (birou modular) la fel ca al oricarui alt angajat. Treptat insa a inceput sa se revina in preferinte la birourile luxoase pozitionate la ultimul etaj sau cel putin pe coltul cladirii („corner office“), oferind astfel vedere spre exterior prin cei doi pereti de ferestre. Mihaela Udriste, project director al Corporate Office Solutions, companie care a mobilat multe dintre birourile clasa A din Bucuresti, spune ca in Romania se intalnesc ambele ipostaze. „In functie de cultura si de politica companiei, birourile top managementului se pot situa la nivelurile superioare si impun astfel o ierarhizare clara; dar exista si situatii in care managerii doresc sa fie aproape de echipele lor“.

     

    Tot in „centrul de business“ al Capitalei, intr-o cladire care la vremea constructiei era cea mai moderna din zona, Europe House, isi au sediul companii ca Microsoft, Oracle sau HP. Dar cel mai invidiat director din acest punct de vedere este fara indoiala Richard Moat, CEO al Orange. La fel ca in cazul Romtelecom, lifturile care deservesc angajatii operatorului de telefonie mobila sunt distincte de cele ale celorlalte companii din cladire. La etajul 10, ultimul, se afla birourile top managementului Orange, iar cel al lui Moat are si terasa. La acelasi etaj se mai afla o sala pentru sedintele de board cu sistem de videoconferinta si o sala aparte – un loc botezat „Imaginarium“, destinat sedintelor creative, intalnirilor informale ori pur si simplu relaxarii. De jur imprejurul cladirii se afla si o terasa ce ofera o priveliste panoramica asupra Bucurestiului (blocata poate doar de BRD Tower) si de unde, cateodata, in zilele senine, pot fi admirati muntii.

  • De sus in jos

    Peste tot in lume, ordinea ocuparii unei cladiri de birouri inalte este de sus in jos. Romania se incadreaza in norma, dar specific este interesul mai mare al managerilor pentru ultimul etaj decat cel al proprietarilor de restaurante. Pe planseta arhitectilor, aceasta ar trebui sa fie destinatia etajului cu cea mai impresionanta priveliste.

     

    Imobil

    Inaltime (metri)/etaje

    Ultimul etaj

    Alpha Tower

    107/22**

    finalizare 2007

    BRD Tower

    87/19

    management BRD

    Bucharest Financial Plaza

    80/17*

    sala gimnastica

    Millenium Business Center

    72/18*

    West Group Architecture

    Charles de Gaulle Plaza

    58/15

    Unirea Medical Center

    Europe House

    45/10

    management Orange

    America House

    35/8

    Tuca, Zbarcea si Asociatii/Ambasada Japoniei

     

  • STRATEGII: Bricolajul si-a pregatit uneltele pentru crestere

    Cu investitii estimate la 170 de milioane de euro in acest an, retelele din domeniul do-it-yourself isi tureaza motoarele la maxim. Cel putin pe termen mediu nu au de ce sa se teama de supraincalzire, pentru ca piata e departe de punctul de saturatie.

     

    Ca in nicio alta arie a comertului, pe segmentul numit bricolaj sau do-it-yourself (DIY), retelele comerciale romanesti au crescut suficient inainte de intrarea pe piata a lanturilor internationale pentru a avea forta necesara sa lupte. Asa ca romanii rezista, raman in joc si, mai mult, bugeteaza cu frenezie noi investitii.

     

    Retelele romanesti isi impart insa teritoriul tarii in functie de regiuni: Ambient Sibiu (Transilvania), Dedeman Bacau (Moldova) si, la o scara mai mica, Tiger Amira Bihor (nord-vest), respectiv Stelcati Constanta (sud-est). Acestora li se adauga Arabesque, distribuitor de materiale de constructii si finisaje, controlat de omul de afaceri Cezar Rapotan, cel ce a adus in Romania si reteaua de magazine Mr. Bricolage. Pentru aceste companii, tinta de expansiune este acum acoperirea intregului teritoriu al tarii – mai ales ca pe piata creste rapid numarul de magazine ale retelelor straine cu „vechime“, ca Praktiker sau Bricostore, ce conduc clasamentele in topul firmelor de profil, in functie de cifra de afaceri.

     

    Mai nou, au pretentii la o felie din piata de bricolaj si alte nume straine, ca bauMax, ce a deschis deja patru magazine in mai putin de un an, sau Hornbach, care a deschis primul magazin in Capitala de doar cateva saptamani. Ba chiar si companii de talie mai mica isi trec in planurile de dezvoltare piata romaneasca. Reteaua turca Tekzen, ce are doar 18 magazine in tara de origine, a anuntat ca va deschide primul spatiu in luna iulie a acestui an la Brasov, in urma unei investitii de 10 milioane de euro. Oficialii Tekzen si-au declarat intentiile de a dezvolta pe termen lung o retea de 14 magazine la noi, Romania fiind prima lor destinatie de peste granita. Magazinele Tekzen au o suprafata medie de vanzare de 5.000 de metri patrati, oferta cuprinzand 40.000 de produse.

     

    Apetenta pentru investitii are insa toate argumentele necesare intr-un plan de afaceri: intre ele, un rol-cheie il are „boom-ul de pe piata constructiilor si cea imobiliara, deopotriva pe segmentul rezidential si pe cel de birouri“, declara Gunter Vosskaemper, director general al Praktiker Romania. In plus, este tot mai vizibila, adauga Vosskaemper, „cresterea puterii de cumparare si, implicit, a disponibilitatii populatiei de a investi in amenajari, in paralel cu diversificarea instrumentelor financiare disponibile pentru astfel de investitii“. Cu alte cuvinte, portofoliile tot mai bogate de credite oferite de banci influenteaza in mod direct piata comertului DIY. Valoarea pietei a ajuns anul trecut la 700 de milioane de euro, cu 40% mai mult decat in 2005, iar ritmul de crestere estimat pentru anul in curs va pastra cel putin aceeasi viteza, conform previziunilor. Prin urmare, finalul de an ar putea sa marcheze atingerea valorii de un miliard de euro pentru vanzarile din piata de profil.

     

    Planurile tot mai indraznete ale comerciantilor din domeniu au inceput sa se aplice inca de anul trecut, dar si bazele de crestere sunt mici: unele companii abia isi fac un nume in piata, iar internationalii intrati pe piata de cinci ani – Praktiker si Bricostore – au doar 17, respectiv 7 din cele 30 de magazine planificate de fiecare. Segmentul DIY se afla inca intr-o faza de inceput a dezvoltarii, „dar vorbim despre un potential extrem de bun, care ii sustine evolutia“, spune Vosskaemper. Pe fondul evolutiei pozitive a economiei romanesti in ansamblu, „ne putem astepta ca aceasta tendinta de crestere sa se pastreze in urmatorii zece ani“, adauga directorul retelei Praktiker.

     

    In acest context, piata romaneasca ofera in continuare spatiu de manevra chiar si noilor-veniti, e de parere Cristina Calota, consultant in cadrul firmei de consultanta A.T. Kearney. Acest lucru se datoreaza faptului ca bricolajul, ca forma de comert organizat, are inca o pondere redusa in totalul vanzarii de materiale de constructii, finisaje si decoratiuni. „Daca majoritatea lanturilor internationale s-au concentrat in ultimii ani in Bucuresti, oferta pentru restul oraselor din tara este inca foarte mica“, spune Calota.

     

    Ca numar de magazine, cea mai mare retea este cea dezvoltata de Ambient in 14 judete: 11 centre comerciale si 35 de magazine. Pentru anul in curs, reteaua a preferat insa o atitudine mai prudenta, lucrarile de constructie la magazinele ce urma sa fie inaugurate in acest an fiind stopate. Afacerea dezvoltata de sibianul Ioan Ciolan a ajuns anul trecut la venituri de peste 120 de milioane de euro, in crestere cu 30% fata de 2005. Ca valoare a vanzarilor, Ambient se plaseaza insa abia pe locul al treilea in top, dupa retelele internationale Praktiker si Bricostore.

     

    Compania de origine germana Praktiker are acum o retea de 17 magazine si o cifra de afaceri ce a ajuns in 2006 la aproape 154 de milioane de euro, in crestere cu peste 56% fata de 2005. In topul investitiilor pentru anul in curs, Praktiker ocupa primul loc, avand bugetate cinci noi deschideri; investitia pe magazin se plaseaza intre opt si zece milioane de euro. In afara de magazinul deschis deja la Galati (primul ce functioneaza intr-o cladire aflata in proprietatea Praktiker, celelalte 16 spatii fiind inchiriate), urmeaza sa fie finalizate inca trei sau patru magazine. Compania isi propune sa dezvolte prima retea specializata care sa ajunga in toate orasele cu peste 120.000 de locuitori din tara si sa se extinda pana in 2009, la peste 30 de magazine, cu o medie de 4-5 deschideri pe an, spune Guenter Vosskaemper.

     

    Cu un ritm mai alert de crestere a cifrei de afaceri din 2006 decat Praktiker se pot lauda francezii de la Bricostore, retea ce a realizat in 2006 o cifra de afaceri de 142 mil. euro, in crestere cu aproape 70% fata de 2005. Reteaua franceza a ajuns anul trecut la sapte unitati pe piata romaneasca si planurile pentru anul in curs prevad noua noi magazine – la Targoviste si Pitesti, investitiile programate fiind de 20 de milioane de euro. Pe termen lung, compania si-a planificat sa ajunga la cel putin 30 de unitati pana in 2011, ceea ce inseamna inca 23 de noi magazine fata de cele cu care a incheiat anul trecut. Un simplu calcul arata insa ca ritmul anual ar trebui sa creasca la 4-5 inaugurari, dat fiind ca reteaua detinuta de grupul francez Bresson are programate doar doua deschideri pentru anul in curs. Reprezentantii Bricostore estimau anul trecut ca reteaua de pe piata romaneasca va ajunge la vanzari de 500 de milioane de euro la nivelul anului 2010.

     

    Magazinele retelei au fost, cel putin pana acum, incadrate in complexuri comerciale, spre deosebire de aproape toate celelalte retele de bricolaj, ce s-au extins prin spatii proprii. Combinarea intr-un centru comercial a doua sau mai multe tipuri de magazine, gen bricolaj, hipermarketuri sau „concept stores“ de electronice si electrocasnice, spune Cristina Calota, „asigura o mai buna promovare a acestor marci, datorita afluxului mare de cumparatori“. Acelasi tip de politica abordeaza, adauga Calota, si lantul austriac de magazine bauMax, prin preferinta de a-si incadra magazinele in centre comerciale mari.

     

    Cinci magazine noi in fiecare an din 2008 este reteta pe care pariaza bauMax, intrat pe piata romaneasca in a doua jumatate a anului trecut. Noul-venit a deschis deja patru magazine, din care doua in 2007. Planurile pentru anul in curs vizeaza inca doua inaugurari (la Craiova si Bacau), cu o investitie medie pe magazin de 10 mil. euro, suprafata de vanzare variind intre 10.000 si 12.000 mp. Cu un buget de investitii de 40 de milioane de euro, bauMax se plaseaza pe locul secund in topul investitiilor din acest an, dupa Praktiker. De anul viitor insa, „expansiunea va continua cu cinci deschideri in fiecare an“, declara Jörg Bierlein, director general al bauMax Romania.

     

    Un ritm mult mai lejer in dezvoltare isi propune reteaua germana Hornbach, ce a deschis primul magazin in Capitala, in a doua jumatate a lunii trecute. „Pana in 2015 vom deschide zece magazine pe piata din Romania, investitiile totale urmand sa ajunga la 200 de milioane de euro“, a declarat Albrecht Hornbach, presedintele Hornbach Holding AG. Desi investitia medie bugetata pentru fiecare magazin este de 20 de milioane de euro, primul spatiu de vanzare de pe piata romaneasca a costat 23 de milioane de euro. La aceasta suma se adauga investitia in fondul de marfa, estimata de presedintele grupului la 8-9 milioane de euro. Hornbach a marcat o premiera pe piata romaneasca prin dimensiunea magazinului inaugurat in Bucuresti, cu 24.000 mp – de cel putin doua ori mai mare decat pentru orice alt magazin de profil de pe piata romaneasca. Pe aceasta suprafata pot fi vandute peste 120.000 de produse.

     

    Un alt punct de diferentiere a noului-venit este pozitionarea ca magazin de constructii si gradinarit, spatiul alocat materialelor pentru gradinarit fiind de peste 5.000 mp, o dimensiune egala cu un magazin DIY de dimensiuni mici. O zona de 9.000 mp este destinata raionului de materiale de constructii, aria de drive-in (in care se poate intra cu masina) fiind de aproape 10.000 mp. In drive-in, clientii pot incarca direct in masina sau in camion materialele grele (saci de ciment, grinzi de lemn sau role de material izolant), plata fiind facuta direct la casa plasata la iesire. Conceptul drive-in nu este insa o premiera pe piata romaneasca, fiind aplicat deja de Bricostore si bauMax.

     

    Din cele zece magazine planificate de Hornbach pentru piata romaneasca, patru au ca tinta Capitala, al doilea magazin din Bucuresti urmand sa fie deschis,  in circa un an. Compania are deja securizate „trei terenuri in Bucuresti si unul la Brasov“, a declarat Albrecht Hornbach. Reprezentantii companiei au mai precizat ca in strategia de dezvoltare este preferat tiparul de proprietate asupra terenului, dar ca nu exclud varianta de a negocia o cale de mijloc atunci cand proprietarul nu doreste sa vanda.

     

    Preferand aceeasi metoda de extindere – a spatiilor in proprietate – s-a dezvoltat si retailerul bacauan Dedeman. Reteta aplicata de reteaua ce domina regiunea Moldovei exclude preluarea de magazine de la alti comercianti, declara pentru BUSINESS Magazin Cristina Catea, specialist in relatii publice la Dedeman. Explicatia e simpla: spatii care sa coincida cu modelul dorit de Dedeman nici nu prea exista, magazinele si depozitele de mari dimensiuni fiind plasate la marginea sau chiar in afara oraselor, argumenteaza Catea. Compania are in acest moment opt centre comerciale, patru depozite si patru magazine, investitiile bugetate pentru anul in curs fiind de 20 de milioane de euro. Dedeman a deschis in acest an un magazin la Targoviste, urmand ca in iulie sa fie deschis inca un spatiu la Roman si, spre finalul anului, inca unul la Piatra-Neamt. Investitia medie pe magazin este de sase milioane de euro, „iar in acest moment au fost lansate demersurile pentru un centru comercial in Botosani“, afirma Catea. Compania este condusa de Dragos Paval, care detine afacerea impreuna cu fratele sau, Adrian Paval. Dedeman a inregistrat anul trecut o crestere a cifrei de afaceri de 60%, ajungand la 112 mil. euro, dupa ce a inregistrat un plus de 40% in 2006 fata de 2005. Previziunile pentru anul in curs se refera la vanzari cu circa 30% mai mari. Pe termen mediu, planurile Dedeman prevad extinderea retelei in zona de sud si sud-est a tarii, prin deschiderea a trei centre comerciale pe an. In conditiile in care pe piata DIY aproape ca nu trece saptamana fara sa fie anuntate noi investitii, concurenta se ascute tot mai mult. Romanii insa isi mentin pozitiile, chiar daca nu au aceeasi forta financiara ca grupurile internationale. Greu va fi pentru investitorii romani aflati la inceput in acest domeniu, spune Catea. „Noi avem deja un sistem destul de bine pus la punct pentru a nu ne speria de concurenta, de oriunde ar veni ea“, sustine reprezentanta Dedeman.

     

    Sansa firmelor romanesti ce nu si-au croit inca un fagas bine definit in piata de bricolaj nu este insa complet exclusa. Cristina Calota crede ca o solutie in dezvoltarea afacerilor ce nu au inca amploare este specializarea pe anumite subsegmente. Intre exemple se numara magazinele dedicate materialelor de constructii sau cele specializate in vanzarea de articole de gradinarit.

     

    Indiferent insa din ce directie vine concurenta, schimbari vor exista. Companiile se vor concentra mai mult, crede consultantul A.T. Kearney, pe fidelizarea clientilor si oferirea de servicii cu valoare adaugata, precum transport gratuit, servicii de montaj si chiar oferirea de consultanta in privinta alegerii produselor potrivite. Tocmai pe aceasta carte a pariat Ioan Ciolan, care in dezvoltarea retelei Ambient a pus accentul pe relatia dintre client si omul de vanzari din magazin, ce are mai degraba rolul de consilier decat de vanzator.

     

    Intr-o liga superioara joaca deja Arabesque, cea mai mare companie romaneasca din domeniul distributiei de materiale de constructii si finisaje. Reteaua acopera deja intreaga tara, prin 13 centre comerciale care sunt plasate astfel incat „distanta maxima dintre client si depozit este de 100 km“, conform lui Cezar Rapotan, cel ce a dezvoltat afacerea. Odata ce vanzarile de anul trecut au ajuns la aproape 300 de milioane de euro, afacerea a trecut deja peste hotare, in Moldova si Ucraina. Pentru anul in curs, Arabesque are programata atat intrarea pe piata bulgara, prin deschiderea unui centru comercial la Sofia, cat si abordarea Serbiei, prin inaugurarea unui spatiu la Belgrad. Rapotan este unul dintre putinii oameni de afaceri autohtoni ce si-au aranjat treburile „acasa“ si acum ridica pretentii la piata regionala. In domeniul materialelor de constructii, Arabesque este dovada cea mai clara ca, asa cum strainii isi fac calcule in functie de buzunarul consumatorilor romani, si pietele externe pot fi motoare de crestere pentru afaceri romanesti.

  • Cursa investitiilor

    Indiferent de stadiul de dezvoltare in care se afla, toate companiile din domeniul bricolajului se intrec in investitii. Toate si-au definit deja atat orizontul de timp in care sa finalizeze expansiunea, cat si numarul de magazine la care tintesc.

     

    Compania

    Nr. de magazine (final 2006)

    Deschideri (2007)

    Investitii (2007) mil. euro

    Praktiker

    15

    4-5

    32-50

    Bricostore

    7

    2

    20

    Ambient

    46

    NA

    NA

    Dedeman

    16**

    3

    20

    bauMax

    2

    4

    40

    Hornbach

    –

    1

    32

     

    * 11 centre comerciale si 35 de magazine

    ** 8 centre comerciale, 4 depozite si 4 magazine

  • Pe strada Covaci nu se mai bea cafea

    Strada Covaci din Bucurestiul vechi n-a fost prielnica afacerilor cu cafenele culturale sau avangardiste, frantuzesti sau olandeze. Asa se face ca toamna 2007 va prinde strada fara nici un astfel de local.

     

    Pe strazile Lipscani, Stravopoleos si Smardan din centrul vechi al Capitalei, afacerile cu cafenele si restaurante isi bifeaza planul de business de la bine spre foarte bine. Sunt putin incomodate, cu procente intre 10% si 30% din cifra de afaceri, de sapaturile arheologice si de lucrarile la strazile din zona, care ar trebui sa se termine in toamna. De asemenea, se simt efectele perioadei de concedii, care intotdeauna incetineste putin veniturile cafenelelor si ale restaurantelor.

     

    La cateva strazi mai jos, spre splaiul Dambovitei – pe strada Covaci – Amsterdam Café s-a inchis, iar Monaco Lounge a dat faliment. Proprietarii sustin ca ambele localuri au fost inchise doar pentru o perioada, mai precis pana cand „centrul vechi va fi o zona atractiva pentru afaceri“. Tot pe Covaci, al treilea local care urma sa fie deschis de investitorii de la Planters (care au deja un club si o cafenea in Bucuresti) s-a oprit pe drum: spatiul a fost renovat si aranjat pentru deschidere, iar acum pe peretele colorat intr-un rosu pal este o hartie A4 pe care scrie „Spatiu de inchiriat“. 

     

    „Restaurantul si lounge-ul pur si simplu nu au mers, inca de la inceput“, comenteaza Catalin Mihai, fost director de marketing al Monaco Lounge, cafenea care a aparut pe strada Covaci in mai 2005, in urma unei investitii de 130.000 de euro facute de Niro Group, controlat de omul de afaceri Nicolae Dumitru si din care fac parte Chinatown Romania – complex ce include magazinul en-gros Dragonul Rosu si va avea si locuinte si birouri -, precum si proiectul imobiliar Central Park si Hotel Bulevard.

     

    Monaco Lounge a intrat pe piata la cateva luni dupa ce accesul cu masina in centrul vechi a fost restrictionat. Alaturi de alti factori, precum strada neprietenoasa si vecinii, aceasta a facut ca publicul pe care restaurantul il tintea sa nu ajunga sa cunoasca locul, sustine Mihai. Monaco s-a pozitionat ca un local cu specific francez – poze din Monaco, machete de masini de curse, mobilier masiv din lemn si piele, manifestari comune cu Ambasada Frantei si a incercat sa atraga manifestari culturale: a jucat aici Maia Morgenstern, s-au jucat piese de Stefan Peca si s-a cantat blues si jazz. „Am atras un public destul de restrans, dar dupa un an am realizat ca abia ne acopeream costurile, fara sa mai vorbim de un plan de recuperare a investitiei“, spune Catalin Mihai. La trei ani de la lansare, restaurantul-lounge a fost inchis, iar spatiul – care este luat in locatie de gestiune pentru 10 ani – va fi refolosit daca actionarii vor simti ca afacerea poate merge.

     

    Cand au ales locul pentru Monaco Lounge, reprezentantii Niro au observat ca strada Covaci nu este la fel de circulata si colorata precum mai luminatele Lipscani sau Smardan, dar au considerat ca daca barul cel mai cunoscut din zona la acea vreme, Amsterdam Café, merge, va fi bine si pentru ei. De fapt, nici Amsterdam Café nu se mai simtea prea bine de la inchiderea circulatiei auto in centrul vechi, dar traditia numelui (localul fiind deschis din martie 2002) l-a mentinut pe linia de plutire. Ba mai mult, fondatorii (oamenii de afaceri olandezi Jerry van Schaik si Gisbert Huijnk) s-au simtit incurajati sa mai deschida un local (Grand Amsterdam Café Garden & Terrace, in locul fostei Cina), dar si un hotel boutique – Rembrandt, pe strada Smardan.

     

    Amsterdam Café a fost insa primul proiect al oamenilor de afaceri olandezi, dupa investirea a 1 milion de dolari in refacerea cladirii de pe strada Covaci. La subsol s-a deschis un club – Exit, la parter – cafeneaua, iar la etaj un restaurant,  care au adus in ultimii ani in Bucuresti idei la moda, de genul petrecerii in liniste, al cinelor pe intuneric sau al invitatiilor la jazz si ciocolata fierbinte cand ningea afara.

     

    Inchiderea Amsterdam, la inceputul acestei saptamani, are drept cauza nu numai inchiderea circulatiei auto in centrul vechi, dar si deschiderea de cafenele si restaurante in zona vecina mai usor accesibila (strazile Smardan sau Lipscani), fenomen care a inceput tot in 2005 si a dus intre timp la aparitia a 15 noi restaurante si cafenele. Concluzia a fost ca, din 2005 incoace, afacerile Amsterdam au scazut cam cu 20-30% pe an, ajungand ca pentru 2007 sa fie estimate pierderi.

     

    Jerry van Schaik va pastra cladirea (pe care a cumparat-o) inca un an fara sa schimbe nimic, deoarece se gandeste ca in 2008 sa redeschida localul. Pana atunci, este in discutii pentru achizitia unui nou spatiu in zona de nord, mai precis undeva in Baneasa, pentru deschiderea unei alte cafenele.