Polonia este o tara frumoasa, apreciata de turisti. Mai nou insa, motivul principal pentru care turistii aleg Polonia ca destinatie pare sa fie altceva decat pitorescul locurilor: turismul medical. In ultimii ani, acesta s-a transformat intr-o industrie de milioane de zloti, atragand turisti din vestul Europei, Rusia si Scandinavia, comenteaza Warsaw Business Journal. Motivul pentru care amatorii, respectiv amatoarele de liftinguri faciale, marire a sanilor sau micsorare a nasului aleg Polonia este simplu: costurile mult mai scazute decat in Vest. Spre exemplu, o operatie de marire a sanilor se poate face la o treime din pretul perceput in Marea Britanie, modelarea nasului este cu 75% mai ieftina, iar serviciile de estetica dentara au tarife de zece ori mai mici decat in Germania. Dar poate aspectul cel mai interesant al acestei afaceri este gaselnita unora dintre clinici de a oferi, pe langa serviciile medicale, oferte de petrecere a vacantelor in locuri pitoresti din Polonia. Numeroase site-uri poloneze afiseaza, alaturi de listele de preturi pentru interventiile chirurgicale, si liste de atractii turistice, precum faimosul muzeu Chopin, oferte de bilete la spectacolele de opera sau de calatorii in zonele montane.
Blog
-
Turism medical in Polonia
-
Dou you speak Français?
A fost o vreme cand lumea buna mergea la Paris si vorbea frantuzeste. Acum la moda a venit limba engleza, lucru cu care intreaga planeta e de acord, mai putin francezii, comenteaza revista Time. La zece ani dupa ce guvernul lui Edouard Balladur a adoptat legea conform careia limba franceza trebuia folosita in toate documentele guvernamentale, contractele de afaceri, meniurile restaurantelor si spoturile publicitare, sustinatorii francofoniei lovesc din nou.
Luna trecuta, in parlamentul francez s-a propus ca predarea limbii engleze sa devina obligatorie in scolile din Franta. Imediat, aparatorii limbii franceze au replicat cu un manifest in care cereau UE sa adopte limba lui Baudelaire ca limba oficiala in justitia europeana. Nimic n-ar fi mai daunator umanitatii decat sa vorbeasca o singura limba straina, a atras atentia insusi presedintele francez Chirac, adept al propunerii.
Cu toate eforturile Frantei si bugetul de un miliard de dolari alocat anual promovarii limbii franceze in lume, aceasta ocupa doar locul 11 intr-un top al limbilor cu cel mai mare numar de vorbitori de pe planeta. Si, desi este principala limba vorbita in institutii ca UNESCO, Interpol sau Curtea Europeana pentru Justitie, engleza domina in cercurile diplomatiei internationale si in cele de afaceri. Pe Internet, 52% din totalul site-urilor folosesc limba engleza si doar 4,6% franceza. Cat despre studentii tarilor Uniunii Europene, 92% dintre ei aleg sa studieze in limba engleza si doar 33% prefera franceza. Chiar si multinationale franceze ca Alstom sau Vivendi au adoptat limba engleza in relatiile dintre angajati.
Intre timp, recomanda Time, francezii ar putea urma exemplul american, promovandu-si limba in lume printr-o ofensiva culturala indreptata mai ales spre publicul tanar. Poate un film ca Amélie sau cantecele rapperului MC Solaar sa fie un bun inceput.
-
America, mereu surprinzatoare
Economia americana surprinde continuu. A suferit un soc dupa altul, incepand cu atacurile teroriste din 2001, continuand cu scandalurile corporatiste din 2002 si cu razboiul din Irak din 2003 si culminand cu criza preturilor la petrol, de anul acesta. Totusi, pe cai numai de ea stiute, economia Americii a crescut cu 3,5% anual de la sfarsitul recesiunii din 2001 si a ajuns la 4% in ultimul an, fapt ce demonstreaza o flexibilitate de invidiat, se arata in ultimul numar al revistei Business Week.
Socul provocat de criza petrolului va avea insa efecte certe asupra cresterii economice. Nu are repercusiuni doar asupra psihologiei consumatorului, a afacerilor si a investitorilor, ci este o lovitura directa data finantelor a milioane de gospodarii si companii din Statele Unite. O mare parte a venitului national al Americii va fi transferata in strainatate, cu impact asupra cererii, productiei si preturilor. Oficiali ai Rezervei Federale estimeaza ca pretul ridicat la petrol a rapit deja 0,75% din cresterea economica pe primele trei trimestre din 2004. De la 35 de dolari pe baril in primul trimestru, petrolul a urcat la 55 de dolari pe baril in al treilea trimestru si nici un economist nu poate prevedea cat va mai urca. Aceasta nesiguranta este o alta amenintare la adresa cresterii, deoarece teama de necunoscut ii face pe investitori sa ezite in orice decizie de cumparare pe care ar lua-o.
Singura certitudine este ca in acest moment consumatorul incepe sa-si piarda increderea asupra viitorului. In afara de costul ridicat al energiei, de temerile in legatura cu locurile de munca, de cresterea violentei in Irak sau de piata fluctuanta a actiunilor, criza petrolului a afectat atitudinea familiilor americane fata de consum. Indicele de incredere a consumatorilor a scazut in octombrie pentru a treia luna consecutiv.
Din fericire, inca exista si factori care contrabalanseaza situatia: in septembrie, numarul locurilor de munca a crescut cu 96.000, iar cererea de bunuri de larg consum a crescut in septembrie cu 2,6%, cea mai mare majorare din ultimele sase luni. Cererile de calculatoare si produse IT au inregistrat o crestere de 9,3%, cea mai mare din ultimii patru ani. Acestea sunt motive suficiente pentru ca Rezerva Federala sa-si permita, deocamdata, sa-si continue politica de crestere treptata a ratelor dobanzilor, cel putin pana in luna decembrie.
-
Una spun si alta fac
In ultimele luni, s-a scris mult despre riscurile si implicatiile pe care le presupune acceptarea Turciei in Uniunea Europeana. Un articol de saptamana aceasta din Newsweek pune inca o data sub semnul intrebarii aderarea acestei tari la UE, din cauza problemei drepturilor omului. In luna septembrie, parlamentul turc a votat aprobarea unei legi a liberalizarii Codului penal, care cuprinde 450 de articole noi introduse special pentru a garanta libertatea de exprimare, eliminarea torturii practicate de politie si sustinerea drepturilor minoritatilor.
Totusi, mii de oameni raman in continuare in inchisori pentru crime care, conform noilor legi, nu mai sunt considerate delicte. Printre acestia, un jurnalist care a fost inchis anul trecut pentru ca a scris o poezie insultatoare la adresa liderului spiritual al Turciei, Kemal Ataturk. Un comentator radio a ramas inchis, vinovat de a fi criticat decizia statului de a interzice portul valului islamic de catre femei in institutiile de invatamant. La acestea se adauga cazul celor aproape saptezeci de protestatari anti-razboi arestati in timpul summit-ului NATO din luna iunie a acestui an si care nu au avut inca parte de un proces corect.
-
Lipscanii vechi si noi
Centrul istoric al Bucurestilor e sufocat de mizerie, urat si deprimant. Ulitele pe care negustori de aici si de aiurea isi strigau odinioara marfurile, imbiind boieri mofturosi la blanuri scumpe si covoare mitoase si modiste cochete la stofe ieftine respira acum tristete.
Cele cateva magazine si putinii vanzatori ambulanti care se incapataneaza astazi sa fie in Lipscani vietuiesc pur si simplu cu zona, ca martori indiferenti ai ultimelor clipe dintr-o istorie prea veche pentru oamenii noi. Hanurile care, in alte vremuri, adaposteau o adunatura pestrita de negustori cu chef veniti din toata Europa asteapta acum sa se transforme in praf. Din Hanul Gabroveni au ramas doar zidurile innegrite de vreme, barnele de lemn si mult gunoi. Curtea Voievodala, veche de sase sute de ani, care a influentat puternic evolutia zonei, isi traieste, probabil, ultimul secol.
Centrul istoric al Bucurestiului e o radiografie a Romaniei. Se propun multe solutii pentru revigorare, dar se face prea putin, spune Crenguta Rosu, managing partener la firma de relatii publice DC Communications. Asta poate si din cauza ca, pentru autoritati, Guvern sau Primarie, locatia a fost si este mai degraba o oportunitate de imagine. Chiar daca Guvernul a declarat-o acum trei ani zona de interes national si a promis facilitati pentru investitorii care ar dori sa contribuie la revitalizarea zonei din jurul Lipscanilor, centrul vechi este in cadere libera.
Pe de alta parte, centrul istoric, pe langa rolul cultural pe care ar trebui sa-l joace, ar putea deveni un loc capabil sa produca bani, locuri de munca si turisti. Dar, bineinteles, pentru asta trebuie sa investesti. Si nu in gresie pe peretii exteriori sau in ferestre cu geam termopan, tratament de care a beneficiat o parte dintr-o cladire monumentala amplasata pe strada Franceza. Caracterul specific al centrului istoric rezulta din valoarea sa ca rezervatie de arhitectura, astfel ca pastrarea specificului zonei ar trebui sa fie preocuparea principala in procesul de revigorare.
Cu o investitie de aproape un milion de dolari in anul 2000 pentru restaurarea si amenajarea cladirii in care se afla sediul firmei DC Communications, cei care au pornit proiectul au reusit sa integreze vechiul in nou cu eleganta si stil. Din nefericire, imobilul din strada Soarelui e unul dintre putinele repere de acest gen din zona veche a Bucurestilor. Zona vrea sa evolueze, dovada fiind aparitia unui hotel in zona si a mai multor cluburi, dar o face foarte greu si mult prea lent, mai spune Rosu. Castigurile insa, chiar daca pentru inceput s-ar limita la beneficii legate de imagine, ar fi imediate. Prosperitatea unei firme adapostite intr-un spatiu ultra-modern se poate impaca de minune cu eleganta ruinelor din vecinatate. Parfumul anilor ii face pe cei care activeaza in aceasta zona sa traiasca in memoria locului, iar astfel se creeaza un soi de convietuire productiva pentru ambele parti, e de parere Crenguta Rosu.
In centrul istoric exista ansambluri arhitecturale exceptionale, circa 40% dintre cladiri fiind monumente istorice, care au supravietuit nu numai catorva seisme, dar si demolarilor din perioada comunista. Ceea ce a ramas din aceasta zona sufera in prezent efectele absentei indelungate a masurilor de conservare. Banii au vorbit din nou: infuzia de capital ar fi enorma. In urma cu cativa ani, un grup de profesori de la Universitatea de Arhitectura Ion Mincu a realizat, la solicitarea Primariei Capitalei, un proiect de reabilitare a zonei istorice a Bucurestilor. Proiectul, care presupune crearea a trei parcaje subterane, restaurarea sau reconstruirea unor cladiri necesita o investitie de 100 de milioane de euro. Iar aici, oamenii care ar dori sa faca ceva, se lovesc de realitate: Din nefericire, o consolidare e intotdeauna mai scumpa decat o constructie noua, spune Galeni Mocanu, arhitect la Romproiect S.A, companie care reconditioneaza o cladire din zona. Refacerea unui metru patrat de perete costa cel putin 250 de euro, iar reconsolidarea unei fundatii costa de doua ori mai mult decat realizarea uneia noi. Dar refacerea fatadelor cladirilor si, in general, refacerea aspectului urban in centrul istoric al Bucurestiului ar fi insa un mod eficient de a pune in valoare farmecul, frumusetea, zestrea arhitecturala si potentialul economic al zonei. Masurile de restaurare ar avea un efect psihologic asupra localnicilor si ar putea atrage investitori, stimuland astfel efecte secundare de ordin economic, remarca Mocanu.
Pe aceste coordonate psihologice s-a bazat si investitia de pe strada Halelor, unde Romproiect lucreaza la renovarea unui imobil destinat in exclusivitate spatiilor pentru birouri. Cladirea, datand din secolul XIX, ascunde la subsol o parcare pe trei etaje, prezinta aceeasi fatada clasica si se termina intr-un stil nou, tavanul fiind realizat integral din sticla. Daca pentru unii combinatia pare socanta, pentru Galeni, arhitectul proiectului, imbinarea stilurilor e mai mult decat benefica. Acest material modern, care este sticla si care este o suprafata neutra, pune in valoare decoratia specifica secolului XIX de pe fatada veche si, in acelasi timp, evidentiaza ideea de a pastra specificul locului si al timpului, spune Galeni.
La specificul locului s-a gandit si conducerea clubului Myth 1476 cand a facut o investitie in zona: Stim ca in orice
Pentru zona veche, viitorul e incert. Poate fi un loc traditional, atractiv pentru trecatori, cu spatii comerciale, dar si un spatiu rezidential cu viata proprie. Sau poate ca, din zona care a reusit sa-i impresioneze pana si pe cei mai pretentiosi turisti francezi, dupa cum o caracterizeaza Lidia Maruta, managerul departamentului incoming al agentiei de turism Marshal, vor ramane in curand doar povestile de altadata.
-
Povestea Lipscaniului
Numele strazii vine de la negustorii de la Lipsca. Strazile au primit, cu timpul, numele breslasilor care locuiau aici. Multe dintre denumiri – strada Blanari, strada Selari, strada Cavafilor (cizmari), strada Covaci (fierari), sau strada Panzari – s-au pastrat pana astazi.
ULITA MARE: Strada Lipscani si-a luat numele pe la jumatatea secolului al XVIII-lea de la negustorii care veneau aici din Lipsca, denumirea romana a Leipzigului. Initial se numea Ulita Mare.
AMALGAM: Amestecul civilizatiilor – negustori din Grecia, Bulgaria, Serbia sau Austria – s-a rasfrant si asupra arhitecturii zonei. Multe cladiri poarta amprenta amalgamului de stiluri.
MICA VIENA: Intr-o scrisoare de la 1855, un austriac descrie Lipscaniul ca fiind cea mai frumoasa si mai vesela strada din Bucuresti, unde se afla cele mai bogate si mai luxoase magazine care, prin marimea si stralucirea lor, se pot masura cu magazinele vieneze.
-
Detectiv in Roma antica
Publius Aurelius Statius, un fel de comisar Maigret al antichitatii, rezolva misterele unei serii de crime petrecute in anul 19 dupa Hristos
Acum, in epoca experientelor genetice aiuritoare, a infailibilelor teste ADN, a computerelor si a satelitilor, o scriitoare italiana, Danila Comastri Montanari, coboara in istorie pana in perioada de apogeu a Romei clasice si reinventeaza ancheta politista intemeiata doar pe logica si pe examinarea lucida a probelor. Imbinand arheologia si literatura, investigatia rece si inspiratia miraculoasa, romanele sale din seria Un detectiv in Roma antica reabiliteaza un filon narativ care, dupa celebrele mistere din abatia Melk, urmarite de Umberto Eco in Numele trandafirului, parea sa fi secat.
Succesul primei sale experiente de acest gen, volumul Cave canem – care si-a cucerit rapid un public entuziast, recrutat atat din randul amatorilor de istorie, cat si din acela al degustatorilor de mystery-uri -, a determinat-o pe autoare sa inceapa construirea unei serii de romane politiste latine, cu un singur protagonist, pe modelul Maigret, Arsene Lupin sau Miss Marple. Eroul este Publius Aurelius Statius care, la inceputul celui dintai volum, cel la care ne referim, este un adolescent de 16 ani, fiu de patrician ce isi uraste tatal, din pricina arogantei si cruzimii acestuia, si care trebuie sa se consoleze cu conditia sa de puber lipsit de drepturi, dar incarcat de indatoriri.
Ne aflam in Cetatea Eterna, in anul 19 dupa Hristos (772 dupa intemeiere) si suntem introdusi in prima enigma din viata viitorului detectiv. Intendentul nobilei domus a familiei Statius de pe colina Viminal este gasit fara cunostinta in fata cufarului cu valori din care lipsesc cateva obiecte de pret. Acuzat de tentativa de furt, fara drept de replica, Diomedes pare harazit crucificarii, spre disperarea fiului sau Paris, cel mai bun prieten al eroului nostru. Chiar in aceasta clipa soseste, ca un traznet, vestea ca stapanul casei, aflat in provincie dupa un chef de pomina, a murit, beat fiind, intr-un penibil accident. Publius Aurelius se trezeste investit ca mostenitor deplin al titlului si ca omnipotent paterfamilias. Prin urmare, preia fraiele investigatiei si reuseste sa-l absolve de orice culpa, gratie unor inteligente deductii, pe presupusul hot.
Intrand inainte de vreme in arena adultilor, acolo unde minciuna, crima si violenta faceau sa paleasca adevarul si alungau dreptatea, el dusese la bun sfarsit prima lui cercetare; invinsese inselaciunea, castigase prima lui batalie! Dar aceasta, cum spuneam, nu este decat inceputul, palidul aperitiv al unei lungi suite de anchete al carei gust il vom prinde dupa doar cateva pagini: ajuns senator, posesor al unei averi considerabile, filosof epicurean, amator de femei si de vinuri scumpe, iubit si respectat de prietenii aristocrati dar si de sclavi, Publius Aurelius a implinit 40 de ani si se confrunta, in preajma orasului Neapolis, cu o infricosatoare serie de crime, ale caror victime sunt membri ai inaltei societati. Cu sange rece, inlatura toate pistele false, sfideaza profetiile tenebroase ale Sibilei din Cumae, dejoaca toate comploturile si il descopera pe faptas la capatul unor aventuri incarcate de suspans dar si de umor. In tot acest periplu criminalistic este ajutat de un fel de Watson (asistentul, daca va mai amintiti, al lui Sherlock Holmes), secretarul sau Castor, un grec parsiv si pus pe chiverniseala, istet ca Esop si viclean precum Ulise. Totul pe fundalul unui Imperiu roman scrupulos reconstituit si animat de detalii surprinzatoare tinand de mentalitatea vremii, de vestimentatie, arhitectura, de obiceiurile religioase sau de ritualurile culinare.
Danila Comastri Montanari, Cave canem, Editura Allfa, Bucuresti, 2004
-
Politisti corupti
- POLITISTI CORUPTI
Acesta este motto-ul, rostit parca de gura zeflemitoare a unui infractor, al unei carti, cat se poate de serioase de altfel. Subiectul ei: istoria – prescurtata – a coruptiei in politia americana. Politistii – spune autorul – traiesc pe muchie de cutit, intr-o lume in care coabiteaza ticalosi si victime. Mai incape indoiala ca lucrurile se pot amesteca astfel foarte usor? Ca oamenii legii, deprinzand gustul puterii, sunt tentati sa o foloseasca discretionar? Articolele din acest volum pot fi impartite in doua categorii. In primul rand cele care prezinta politia ca fiind un organism profund corupt si care ii atribuie un rol sumbru, circumscris unui context socio-politic opresiv. In al doilea rand, articolele care scot in evidenta cazuri particulare, politisti care incalca legea si care isi impun cu brutalitate propriile prioritati.
Jack Sargeant, Politisti corupti; o insigna, o arma, nici un fel de mila, Editura Semne, Bucuresti, 2004
- ISTORIA STANGII FRANCEZE
In doua volume (1.300 de pagini) recent aparute (LHistoire des gauches en France – Istoria stangii in Franta), peste 60 de autori sintetizeaza traseul miscarilor de stanga din Hexagon, pornind de la la paradoxul potrivit caruia stanga este mai vizibila decat dreapta, dar mult mai greu de observat. Arborata cu usurinta, eticheta de stanga acopera continuturi de o infinita varietate, iar ideea de separare intre diferite fractiuni este mai mult o atitudine de stanga decat una de dreapta. La construirea istoriei stangii franceze au participat indivizi si forte dintre cele mai opuse, pe care suntem invitati sa le contemplam in evolutia si semnificatia lor de ansamblu, in prima incercare enciclopedica de acest gen. Printre multe dintre concluziile celui de-al doilea volum, se cuvine semnalata, pentru aciditatea sa coroziva, cea potrivit careia stanga franceza, in ultimii ani, a excelat doar in materie de discursuri la banchete si inmormantari. Sa nu-i ramana, pentru viitor, decat aceasta gesticulatie pompoasa si amintirea gloriei trecute?
LHistoire des gauches en France, coordonatori Jean-Jacques Becker Si Gilles Candar, Editura La DÈcouverte, 2004
-
-
Esecul lui moore
Sansele regizorului american de a primi o nominalizare pentru Fahrenheit 9/11 au scazut dramatic dupa anuntarea victoriei lui George W. Bush, apreciaza criticii
Acum ca George W. Bush a castigat al doilea mandat, situatia lui Michael Moore nu pare a fi tocmai de invidiat: nici un alt regizor sau membru al comunitatii artistice americane nu s-a exprimat cu atata vehementa impotriva familiei Bush ca Moore, in documentarul sau Fahrenheit 9/11. Iar daca Statele Unite nu ar fi o veritabila democratie, numele lui Moore ar fi scris cu o litere de o schioapa pe lista celor care nu ar mai avea voie sa lucreze la Hollywood.
Mai ales dupa ce a primit si Palme dOr la Cannes anul acesta, a devenit evident ca Fahrenheit 9/11 poate fi criticat, aplaudat, disecat sau pus la indoiala, dar in nici un caz nu poate fi ignorat. Moore mai are la activ un succes rasunator in acelasi domeniu, dupa ce documentarul sau Bowling for Columbine (2002) a obtinut venituri record la lansare si un Oscar pentru aceasta categorie.
Surprinzator, nici chiar cei mai conservatori critici americani nu s-au repezit sa desfiinteze Fahrenheit 9/11, pe care l-au catalogat, in cel mai rau caz, drept un exercitiu de propaganda. Filmul este, de fapt, o critica de aproape doua ore la adresa administratiei Bush si a razboiului din Irak.
Documentarul debuteaza cu victoria oarecum controversata a actualului presedinte impotriva lui Al Gore, la alegerile din 2000, dar dedica o buna bucata de pelicula reactiei guvernului american dupa atacurile teroriste din septembrie 2001. O scena care a avut un impact foarte puternic il infatiseaza pe Bush, care pe 11 septembrie se afla in vizita la o scoala din Florida. Dupa ce este informat ca al doilea avion s-a izbit de World Trade Center, presedintele, cu un chip lipsit de orice expresie, ramane asezat in sala de curs inca circa sapte minute, fara a avea nici o reactie.
Moore continua pe aceeasi linie, acuzand guvernul ca a aplicat o strategie gresita de reactie la atacurile teroriste si ca a fabricat dovezi impotriva lui Saddam Hussein, pentru a invada Irakul, lansand astfel un razboi extrem de costisitor si in care soldatii americani isi pierd inutil viata. In acest segment al documentarului, regizorul plaseaza imagini socante din Irak, pentru a demonstra haosul care domneste acolo, in timp ce civili nevinovati isi pierd viata in conflict. De asemenea, Moore subliniaza si legaturile de afaceri care ar exista intre clanul Bush si elita Arabiei Saudite, inclusiv membri ai numeroasei familii a teroristului Osama ben Laden.
Comentariile sardonice ale regizorului sunt combinate cu o succesiune rapida a imaginilor si cu un fond sonor foarte sugestiv (de pilda, o secventa referitoare la serviciul militar al lui Bush este acompaniata de acordurile unei melodii numite Cocaine). Moore amesteca indignarea sobra cu umorul rautacios, seriozitatea de documentar cu propaganda pura.
Fahrenheit 9/11 nu are totusi vreo pretentie de impartialitate, iar regizorul a incercat sa converteasca toti spectatorii la religia sa: antibushismul.
Moore abandoneaza glumele in conversatiile sale cu Lila Lipscomb, o functionara vesela si patrioata, care nu se desparte de doua lucruri: cruciulita de la gat si steagul american pe post de brosa. La inceput, Lila este mandra ca fiica sa a luat parte la Razboiul din Golf si ca Michael, fiul ei, a fost inrolat in razboiul din Irak. Urmatoarele secvente o arata insa pe doamna Lipscomb imediat dupa moartea lui Michael pe front, cand nu mai e asa de sigura de utilitatea razboiului.
Fahrenheit 9/11. Regia: Michael Moore. Durata: 116 minute. In Romania din 5 noiembrie. -
Lectia de capitalism
In Romania se evita termenul de capitalism. Se foloseste mai comoda abordare economie de piata. Dar pe coperta manualului pe care ar trebui sa-l studiem scrie, simplu, Capitalism.
Istoriceste vorbind, etapele capitalismului romanesc de dupa 1989 pot fi asemuite cu ce s-a intamplat in lumea occidentala de la revolutia industriala incoace.
In mic si intr-o perioada mai redusa de timp romanii repeta istoria: nu pot fi negate apropierile dintre sloganul Nu ne vindem tara! si revolta lucratorilor englezi din tesatorii care distrugeau masinile menite sa le schimbe viata si sa-i faca mai productivi. Miscarile sindicale din Romania de la jumatatea deceniului trecut se regasesc in marile confruntari dintre muncitori si fortele de ordine din primele decenii ale secolului trecut, din Statele Unite.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, capitalistul occidental a inteles ca trebuie sa mai slabeasca surubul: i-a permis si lucratorului sau sa castige suficient incat sa isi poata permite sa circule intr-un automobil. Cu diferente de marca si pret; dar tot patru roti aveau si unul si celalalt. La asa ceva nu s-a ajuns inca in Romania, dar lucrurile se indreapta intr-acolo.
Pentru a-si atinge perioada de aur, Capitalismul (am folosit majuscula pentru a-l personaliza) le-a servit lectii tuturor celor implicati. Acestea se cheama crize sau socuri (cu toate ca si perioadele faste tot pentru invatatura pot fi folosite).
In aceste zile, Capitalismul romanesc a iesit la tabla si le preda romanilor una din lectiile sale: acoperirea riscului valutar. Este vorba de anuntul Bancii Nationale a Romaniei care a bulversat piata valutara si a redus valoarea in lei a dolarului si a euro, oferind cursuri de schimb nemaivazute de cativa ani.
Lumea a reactionat in functie de interese: unii s-au bucurat, unii s-au suparat; unii s-au trezit cu un ajutor neasteptat; altii s-au declarat amenintati de faliment.
Cei mai grabiti, obisnuiti cu mersul lucrurilor din Romania, au vazut in miscarea Bancii Nationale un cadou cu ambalaj electoral, pentru ca o reducere a cursului ar antrena, intr-o economie normala, reduceri de preturi. Ipoteza nu este, totusi, fezabila: cea mai mare parte a alegatorilor sunt familiarizati cu valutele, dar nu depind in mod pregnant, financiar vorbind, de acestea. Alegatorii care ar beneficia imediat de reducerea cursului (cumparatorii de automobile din import, de exemplu) sunt in numar mult prea mic pentru a justifica anvergura miscarii. Si nici nu cred ca respectiva categorie ar putea fi adusa in stare sa multumeasca votand pe X sau pe Y. Ei vor prefera pur si simplu sa beneficieze de facilitatea ivita si sa voteze cum vor crede de cuviinta.
Aprecierea leului se poate traduce, totusi, politic, prin posibilitatea raportarii unor rezultate economice mult imbunatatite prin simpla modificare a impartitorului. Adica a valorii valutei la care te raportezi.
Pe de alta parte, inflatia, evidentiata de oficialii BNR in declaratiile pe tema aprecierii leului, este o alta lectie a capitalismului la care romanii au participat activ in ultimii ani si una din tintele evidente de acum ale Bancii Nationale.
O alta lectie capitalista la care prezenta a fost redusa este cea a competitivitatii. In ultimii ani, sumedenie de Casandre au prezis disparitia a intregi ramuri economice, supuse asaltului a felurite pericole, concurenta produselor din import in principal. Situatia se repeta si in ultimele zile, declaratiile neprecizand insa nimic despre intentiile intreprinzatorilor de a-si imbunatati oferta. Globalizarea impune competitivitate si poate a venit vremea ca romanii sa elimine ideea de protectionism. Sigur, nici altii nu sunt usa de biserica, dar ar trebui sa ajungem intai sa fim suficient de competitivi, pentru a ne permite sa raspundem cu aceleasi arme, cand este cazul.
Pentru a completa manualul, voi folosi atributele sistemului capitalist definite de un analist recunoscut, Michel Albert.
Primul este libera stabilire a preturilor pe piata (aici putem include linistiti si cotatiile valutare romanesti); libera proprietate asupra mijloacelor de productie; drepturile omului; evolutia catre separarea puterilor in stat si, in final, democratia. Intelepciunea tinde catre simplitate.