BusinessMagazin

Blog

  • Unicornul

    In ultimii ani, Apple a reusit sa creeze in piata IT o reactie aproape pavloviana. Pe masura ce zilele conferintei-show MacWorld se apropiau, toata sufl area computeristica a lumii incepea sa saliveze in asteptarea portiei de inovatie livrata de compania din Cupertino. Iar in acest context inovatie nu se refera doar la tehnologia propriu-zisa, ci si la modelele comerciale asociate. Explicatia este ca aceste doua sfere ale inovatiei, odata conectate, au sansa de a provoca schimbarea regulilor jocului intr-un intreg domeniu.

    E suficient sa ne amintim de iPod, care a bulversat nu doar piata playerelor portabile, ci intregul model al distributiei de muzica si video. Mai apoi, iPhone a produs un seism nu doar in zona telefoanelor inteligente, ci si in retelele de telefonie. Anul acesta pofta de revolutii a industriei a ramas nesatisfacuta. Poate si problemele de sanatate ale lui Steve Jobs au avut o infl uenta in aceasta privinta, dar este cert ca MacWorld 2009 nu a mai avut stralucirea anilor trecuti, iar imbunatatirile produselor existente, desi aclamate de presa si public (cum a fost cazul lui iPhone 3GS), au fost mai degraba incrementale decat revolutionare. Consecinta fireasca este ca speculatiile si zvonurile s-au intetit, alimentate si de secretomania clasica a companiei.

    Principala chestiune dezbatuta se refera la netbooks – o piata in plina dezvoltare din care Apple lipseste. Fiind vorba de o zona de consum, aceasta absenta este considerata inexplicabila in absenta unei strategii secrete pe care comentatori profesionisti sau amatori se trudesc s-o deconspire. La intrebarea explicita a jurnalistilor privind netbook-urile, reprezentatii Apple au invocat factorul de forma: dimensiunile reduse fac imposibila o experienta a utilizarii compatibila cu standardele ridicate ale produselor firmei. Dar pe unul dintre oamenii de la Apple l-a luat probabil gura pe dinainte cand a adaugat ca niciodata un computer purtand sigla companiei nu va avea o tastatura subdimensionata. Aha… deci un ecran de mici dimensiuni este acceptabil (cum este cazul la iPod Touch sau iPhone), dar o tastatura mica nu este. Concluzia ca Apple va renunta la tastatura a readus in actualitate speculatiile privind tableta Apple, asteptata de ani de zile (acest mare unicorn al lumii high-tech, spune Stephen Wildstrom).

    De data aceasta se pare ca e adevarat. Un serviciu de stiri taiwanez numit InfoTimes a publicat un articol in care relateaza ca Apple a incheiat contracte cu cativa fabricanti pentru productia unei tablete constand dintr-un ecran tactil de 9,7 toli (24,6 cm) si ca productia de serie este prevazuta pentru septembrie. De aici s-ar deduce ca lansarea ar putea fi in octombrie sau inceputul lui noiembrie, adica tocmai la timp pentru a prinde vanzarile de Craciun. Daca si pretul este cel estimat de PC World pe baza aceleiasi surse, 800 de dolari, s-ar putea sa ne afl am din nou in fata unei evolutii interesante. Desi ideea tablet PC este destul de veche si multe companii au produs deja astfel de aparate, popularitatea acestora s-a redus doar la cateva zone de nisa, domenii in care un laptop obisnuit este fie prea incomod (de exemplu in domeniul medical, in cazul medicilor), fie prea sensibil (de exemplu, in constructii sau industrie). Inconvenientul major l-a reprezentat intotdeauna posibilitatea de a interactiona cu acest tip de computere, in special introducerea datelor. Intrarea lui Apple pe aceasta piata nu poate sa insemne decat ca proiectantii au reusit sa rezolve problemele de ergonomie specifi ce si ca sunt incredintati ca produsul este potrivit pentru piata de consum.

    Va reusi Apple acolo unde au esuat atatia altii? Este foarte posibil, pentru ca are cateva atuuri importante. In primul rand tehnologia: Apple detine un mare numar de brevete in domeniul interfetei tactile. In al doilea rand designul: este larg recunoscuta abilitatea designerilor de la Apple de a crea produse atractive si ergonomice. In fine, asul din maneca: iTablet (cum presupun cei de la ZDNet ca se va numi) vine in continuarea unei game de produse bazate pe interfata tactila. Acest aspect permite pozitionarea produsului in zona familiara multor utilizatori: este un soi de iPod Touch, dar mai mare. Daca informatiile de la surse din interiorul companiei se confi rma, tableta va fi echipata cu un MacOSX obisnuit, dar va ingloba toate functionalitatile din iPod si va putea fi conectat la iTunes Store si la App Store pentru continut multimedia, jocuri si aplicatii. In plus, va cuprinde si un e-book reader, ceea ce e o veste destul de proasta pentru Amazon.

  • O halba de speranta

    In inima Banatului, la 10 minute de mers pe jos de centrul Timisoarei, un vizitator neatent ar putea trece cu usurinta pe langa cateva cladiri, admirandu-le, dar fara sa banuiasca macar ca dincolo de portile de er se fabrica cea mai veche bere din Romania, Timisoreana. Numai hornul innegrit de fum al primului uscator de malt modern, construit in 1900, simbol al orasului, da de gandit ca acolo poate fi o fabrica. Cumparata in 2001 de Ursus Breweries (parte a SAB Miller), fabrica a pastrat stilul arhitectural al secolului al XVIII-lea, perioada cand a fost construita. Sud-africanii de la SAB Miller au conservat infatisarea fabricii, dar au investit aici in ultimii doi ani peste 50 de milioane de euro.

    “Fabrica de aici e foarte veche, dar in egala masura este una dintre cele mai moderne fabrici din tara”, declara Dragos Hopulele, directorul fabricii de la Timisoara. Dincolo de poarta fabricii, in mijlocul unui spatiu verde se afla o mica locomotiva, scoasa de cativa ani din uz, care obisnuia sa transporte berea direct de la fabrica spre centrul orasului. Conducerea fabricii se gandeste deja sa valorifice elementele de traditie si sa organizeze tururi ale fabricii pentru publicul larg, incepand de anul viitor. Vizitatorul poate trece prin fiecare etapa de productie, de la sala de fierbere, unde este o adevarata sauna, cu temperaturi de peste 50 de grade, la incaperea unde berea fermenteaza – un veritabil frigider, cu temperaturi ce coboara sub 4 grade. In aer persista un puternic miros de cereale fierte amestecate cu un iz de malt. Muncitorii sunt insa rari: fabricarea berii este atat de tehnologizata si informatizata, incat nu mai e nevoie de oameni in salile de productie.

    Cu toate acestea, numarul de angajati nu a scazut gratie cresterii capacitatii de productie: “Numarul de angajati a crescut cu 20% dupa investitii si astazi avem in jur de 300 de lucratori aici la fabrica”, spune Hopulele. Linia de imbuteliere pentru doze a fost inaugurata la jumatatea lunii iulie si este ultima faza a investitiei mai sus mentionate, de 50 de milioane de euro. Doua noi linii – pentru PET si doze – dubleaza capacitatea de productie a fabricii, care depaseste astfel 2 milioane de hectolitri. Aceasta inseamna ca productia totala a Ursus Breweries este mai mare de 7 milioane de hectolitri la nivel national, avand in vedere ca firma mai avand fabrici la Buzau, Brasov si Cluj-Napoca. Reprezentantii Ursus justifica investitia prin faptul ca aproape jumatate din berea vanduta in Romania este ambalata la PET. Iar consumul de bere la PET a avut, la nivelul intregii piete, cea mai mare crestere in primele 5 luni ale anului, potrivit companiei de cercetare de piata Nielsen.

    Orientarea romanilor spre doze si PET este legata de cantitatea mare de bere consumata acasa – 70% din total. “Desi vanzarile au scazut cu 8% in prima parte a anului, cantitatea de bere consumata acasa a ramas constanta”, declara Shachar Shaine, director general al United Romanian Breweries Bereprod (URBB), producatorul marcilor Tuborg si Carlsberg. Desi piata scade si implicit afacerile berarilor sufera, Ursus nu opreste investitiile, asa cum n-o fac nici competitorii sai. “Vom continua investitiile in imbunatatirea liniilor de fabricatie”, spune Stephan Maria Weber, directorul general al Ursus Breweries, care a preluat fraiele companiei in urma cu doi ani. Weber e de formatie militara, lucrand doi ani in fortele speciale, ca parasutist, experienta ce i-a dezvoltat principii dupa care se mai ghideaza si astazi in afaceri.

    “Trebuie sa nu uiti de parasuta de rezerva – intotdeauna se poate intampla un eveniment neprevazut si trebuie sa ai un plan de rezerva”, comenteaza Weber. Ursus Breweries este liderul pe piata berii, urmat la mica distanta de Heineken, apoi de Inbev Romania (fosta Interbrew), European Drinks si United Romanian Breweries Bereprod (URBB). Ursus Breweries a avut in 2008 o cifra de afaceri de 325 de milioane de euro, iar Heineken a realizat vanzari de 270 de milioane de euro, conform informatiilor de pe site-ul Ministerului de Finante.

  • Gratis sau cu bani? Mai ganditi-va!

    Se ia o mana de studenti carora li se prezinta doua categorii de bomboane de ciocolata –Hershey’s, probabil cea mai cunoscuta din SUA, la un pret de un cent si trufe Lindt la 15 centi. Trei sferturi din studenti aleg trufele, indiscutabil mai bune la gust. Se reia experimentul cu preturi reduse cu un cent in ambele cazuri, ceea ce face bomboanele Hershey’s gratuite. Dintr-o data, ordinea preferintelor se schimba fundamental si 69% din subiecti prefera Hershey’s.

    Acest experiment, derulat de profesorul Dan Ariely de la MIT, este unul dintre argumentele de baza ale lui Chris Anderson pentru ultima sa carte “Free: The Future of a Radical Price”. Anderson, care este editorul-sef al revistei Wired, ofera si alte exemple in favoarea produselor gratis. Pretul unui tranzistor a ajuns de la zece dolari in 1961 la 0,000015 centi, adica ceea ce Anderson numeste “prea ieftin sa mai fie masurat”. Formatii de muzica celebre precum Radiohead si-au lansat gratuit pe internet unele dintre albume, iar alte nume mai putin cunoscute tinerilor, precum grupul britanic Monty Python au cunoscut o a doua tinerete (si o crestere a vanzarilor de dvd-uri platite) dupa ce au decis sa se foloseasca de un bastion al serviciilor gratis, YouTube, unde si-au pus la dispozitie (tot gratis) intreaga arhiva. Cu alte cuvinte, Anderson trece de la un caz particular, al tehnologiilor digitale si incearca sa extrapoleze la orice altceva.

    Cel mai la indemana exemplu este cel al media, in legatura cu care Anderson spune ca “informatia vrea sa e libera, asa cum apa curge intotdeauna la vale”. Si are dreptate. La fel cum au dreptate (cu anumite limite) si cei peste 90% dintre cei care au votat saptamana trecuta pe site-ul nostru ca nu ar fi acord sa plateasca pentru informatie. Limitele de care vorbesc pleaca de la faptul ca informatia in general trebuie sa e gratis, dar nu orice informatie. Momentul cand si modul cum iti este prezentata aceasta informatie trebuie sa aiba un pret. Gasiti insa un articol pe larg despre aceasta tema in sectiunea de media a revistei din aceasta saptamana, o discutie legata de anuntul mogulului Rupert Murdoch, care va introduce accesul cu plata la toate siteurile sale, dupa modelul wsj.com. Revin insa la ideea de baza, cea a pretului zero. Imi dau seama ca exact in acest moment scriu intr-un editor online gratis – Google Documents -, prin intermediul unei conexiuni la internet Wi-Fi gratis.

    Chiar si asa, nu sunt deloc de acord cand vine vorba de extrapolarea ideei in alte domenii, precum electricitate (costul producerii energiei electrice poate ajunge zero, dar cine plateste investitiile in distributie?) sau industrie farmaceutica (producerea medicamentelor ajunge la un cost neglijabil, dar cine plateste studiile clinice de zeci si sute de milioane de euro?). Este, dupa cum spune un alt scriitor la moda – Malcom Gladwell, intr-un review al cartii lui Anderson, una dintre greselile pe care le fac in general utopistii in general – ei cred ca prin schimbarea mecanismului se schimba intregul sistem. Iar semnele de intrebare pot merge mai departe; si adeptii teoriilor conspiratiei sunt sigur ca ma vor sustine. Google imi ofera gratuit un motor de cautare, e-mail, imi permite sa editez documente online si o groaza de alte servicii fara a-mi cere bani. In schimb, reclamele sale contextualizate inseamna ca este citit ecare mail sau document al meu fara sa ma intrebe.

    M-am referit la Google, pentru ca este, probabil, cel mai bun exponent al oportunitatii de afaceri reprezentata de produsele oferite gratis, care odata lansate pe piata atrag o cerere importanta si le permit companiilor sa faca o gramada de bani “pe langa” aceste produse oferite gratis. Observati ca nu am pomenit nimic de ideea de gratis ca artifi ciu (mincinos) de marketing, cum este cazul celor care ofera internet nelimitat* (asteriscul inseamna ca “nelimitatul” este totusi limitat la un consum “rezonabil” de X gigabiti pe luna). Imi vine insa in minte un alt exemplu, ca tot este sezonul concediilor – serviciile all-inclusive. Este, daca vreti, cea mai buna dovada a pericolului reprezentat de faptul ca ideea de produse gratis (in fine, platite in avans, dar percepute ca produse gratis pana la urma) se transforma intr-un consum excesiv. Oare nu tocmai ieftinirea generalizata (reala sau doar perceputa) a produselor a determinat cele mai mari probleme ale zilelor noastre – smogul, incalzirea globala sau obezitatea?

  • Frumoasa si bestia

    La distanta de nici o luna una de cealalta, se incruciseaza pe ecran doua dintre cele mai celebre actrite de comedie romantica. Una a implinit 45 de ani si nimic nu te lasa sa-i ghicesti varsta (in afara, poate, de o bizara imobilitate a muschilor fetei): Sandra Bullock se descurca de minune in “The Proposal”, o comedie despre Margaret, un fel de Miranda Priestley a lumii editurilor, care se trezeste in pericol de a fi deportata in Canada ei natala. Salvarea? Chipesul asistent Andrew (Ryan Reynolds, intre doua filme cu super-eroi), pe care dura Margaret l-a chinuit in ultimii trei ani in toate modurile posibile, accepta sa o ia de nevasta aparent in schimbul unei promovari, dar si pentru a se razbuna, de pe pozitia de viitor sot indispensabil, pe toate rautatile suportate in ultima vreme.

    Testul relatiei celor doi va fi un weekend in casa parintilor lui Andrew, genul acela de weekend pentru care ti-ai dori sa fi avut si un pistol in bagajul voluminos, doar pentru ca totul sa se termine un pic mai repede. Bine, aici e vorba de protagonisti si nu de spectatori, care vor savura gestica necontrolata a lui Bullock si limba cea ascutita a lui Reynolds intr-un joc de-a “frumoasa si bestia” cu impartire incerta a rolurilor. Da, este adevarat: “The Proposal” fura de ici si de colo, devenind un fel de hibrid intre comedia romantica a fetei de la oras care se indragosteste la tara si comedia romantica a sefei/sefului cu lipici la subaltern(a), dar acest lucru, cu putina bunavointa, este departe de a conta.

    Bullock se descurca excelent in rolul scorpiei (un alt sub-gen bine reprezentat in acest film de Anne Fletcher, care a regizat-o pe cealalta “romantica de serviciu”, Katherine Heigl, in “27 de rochii”), iar Ryan Reynolds nu este deloc mai prejos decat ea pe post de imblanzitor hotarat sa profite cat mai mult de noua si avantajoasa lui pozitie. O avalansa de aluzii sexuale, dar si o scena cu nuditate, precum si provocarea de a se purta ca un cuplu in ochii familiei avide de “pupaceli” a lui Andrew sunt punctele forte ale acestei comedii romantice. Mai original, dar cu o nota mai mica la testul de chimie, “Adevarul gol-golut” o scoate in fata pe noua descoperire a genului, Katherine Heigl. Dupa ce a devenit celebra in serialul “Anatomia lui Grey”, Heigl a evadat de pe micul ecran si, o data cu “Un pic insarcinata/Knocked Up”, si-a facut un nume intr-unul dintre cele mai populare genuri. “Adevarul gol-golut” o are in vizor pe Abby, producatoarea matinalului unei televiziuni locale, ale carei proceduri stricte si aberante (atentie, autorul acestui articol este barbat) de alegere a unui eventual partener se dovedesc logic de ineficiente.

    De procedurile de mai sus se alege praful cand in echipa matinalului intra sexosul Mike (Gerard Butler din “300”), care ii prezinta lui Abby o viziune revolutionara si oribil de nefeminista despre “ce vor cu adevarat barbatii”. Un pariu cu Mike si cele 11 luni de abstinenta o conving pe Abby ca n-are nimic de pierdut daca schimba putin macazul, iar fata va descoperi pe nesimtite succesul in relatiile cu sexul opus. In orice caz, una dintre scenele din film o sa va aduca aminte de celebra aparitie mov a lui Bullock din “Miss Agent Secret”: o rochie neagra, extensii de par si un zambet ambiguu o transforma pe Katherine Heigl intr-o frumoasa bestie. Daca sfarsitul anului se va dovedi cam sarac in ceea ce priveste comediile romantice, inceputul anului viitor recupereaza urgent, in primul rand datorita revenirii lui Nancy Meyers.

    Dupa ce a convins-o pe Diane Keaton sa se exhibeze in “Something’s Gotta Give”, Meyers o arunca pe ecran pe Meryl Streep in “It’s Complicated”. La 60 de ani, Streep este Jane, o femeie trecuta de prima tinerete care se trezeste brusc “cealalta femeie”: are o aventura cu fostul ei sot, interpretat de Alec Baldwin, acum recasatorit exact cu tinerica din cauza careia casnicia lor a ajuns pe butuci. Un concurent serios pentru “It’s Complicated” va fi “When in Rome”, o comedie cu Kristen Bell, o alta noua revelatie a genului, care fura monede dintr-o fantana romana pentru a se trezi apoi urmarita de o multime de pretendenti. Cele doua filme vor ajunge in Romania in februarie si martie 2010.

  • Greseala d-lui Murdoch

    Conform canoanelor jurnalistice romanesti, acest text despre new media, continut platit pe internet si viitorul presei tiparite, ar trebui deschis cu un scurt text, de vreo 300 de semne, care sa ii lamureasca pe cititori despre continut, dar care sa ii trezeasca si curiozitatea. Trebuia sa continue cu experienta unei persoane reale si cu opiniile acesteia, apoi sa extrapoleze experienta prezentata si sa o aseze intr-un context, sa analizeze diferentele intre media clasica si cea electronica, sa prezinte cat mai multe opinii ale “jucatorilor” implicati in noul si vechiul jurnalism si, eventual, sa traga si o concluzie.

    Cum trasul concluziilor implica si o doza de gandire, ziaristii lenesi sau grabiti folosesc un artificiu, de genul “ramane de vazut daca bla, bla, bla…” Tot ce am insirat pana aici trebuie sa va fi plictisit ingrozitor daca sunteti un tip atras de rapiditatea si laconismul Twitter. Daca, insa, credeti ca informatia sau mesajul poate veni in mult mai multe moduri decat stilul direct, frust, lipsit de floricele de stil, atunci puteti trece la prezentarea faptelor. Aparentul conflict intre old si new media, adica dintre presa tiparita, platita la chiosc sau abonament si cea electronica – publicatii electronice, agregatori de stiri sau bloguri, nu mai este o stire; dar atunci cand 500 de publicatii americane si europene adera la un proiect al companiei americane Journalism Online, o platforma cu plata care va permite abonatilor sa acceseze continutul site-urilor, avem o noutate suficient de puternica cat sa iste discutii in lumea larga, editoriale, analize si o sumedenie de postari.

    Pentru o presa marcata de reducerea incasarilor din publicitate anuntul celor de la Journalism Online vine in siajul celui facut recent de Rupert Murdoch, CEO al News Corp., privind extinderea sistemului de micro-plati practicat acum de site-ul Wall Street Journal la toate publicatiile din portofoliu, ziare din Marea Britanie, Statele Unite si Australia. O dimensiune a situatiei o ofera valoarea pierderilor inregistate de News Corp. in anul fiscal incheiat in iunie, de 3,4 miliarde de dolari. News Corp., care inseamna printre multe altele canalele TV Fox si Sky, tabloidele Sun si News of the World, Wall Street Journal sau revista Vogue, inregistra la finele anului fiscal 2008 un rezultat net de 5,3 mld. dolari. Demersul celor 500 si al publicatiilor mogulului Murdoch se bazeaza intr-o masura importanta pe experienta Financial Times, care isi taxeaza utilizatorii online din 2002.

    “Eram considerati niste ciudati. Am fost destul de singuri in lumea continuturilor online platite. Dar a devenit destul de clar ca doar veniturile din publicitate nu pot sustine modelul de business online. Jurnalismul de calitate trebuie platit”, spune John Ridding, CEO al Financial Times. Mediafax noteaza ca “ft.com” are 117.000 de abonati la nivel mondial, o audienta nu impresionanta, dar care mentine profitabilitatea platformei, pentru ca pretul abonamentelor este destul de ridicat, intre 300 de dolari si 700 de euro pe an, pentru editia tiparita si acces total online, in functie de regiune. Publicatia intentioneaza sa adopte si un sistem de micro-plati pentru articole, ca o alternativa la abonamente.

    “Tras” spre Romania, asa cum ne invata susinvocatele canoane jurnalistice, subiectul presa online contra cost este valabil, dar, sa fim realisti, numai la nivel teoretic. Aceasta pentru ca nici dimensiunea pietei, nici nivelul de trai si nici interesul sau calitatea publicului nu par a sustine o astfel de initiativa. Pe de alta parte, la mai multe si dureroase rasuciri ale cutitului in rana – este vorba de mentinerea crizei economice, de scaderea in continuare a veniturilor din publicitate si de reducerea vanzarilor pentru editiile tiparite ale publicatiilor, dar si odata cu multiplicarea initiativelor asemanatoare pe plan international demersul s-ar putea concretiza, totusi, si pe piata romaneasca, dispusa in general sa imite modelele straine si mai putin dispusa la initiative originale. Iar cele mai importante sunt nuantele. Continutul. Unii ii spun content. Este greu de creat, daca vrei sa lucrezi cum trebuie, daca iti respecti clientii si daca vrei sa le fie util.

  • TOP BM: Cele mai bine vandute filme in 2009

    In topul celor mai bine vandute filme din Romania anului 2009 sunt incluse patru productii de actiune, trei comedii si cate un film de groaza, unul de dragoste si unul de desene animate. In total, filmele din top 10 au atras aproape un milion de spectatori in salile de cinema si au adus distribuitorilor incasari de aproximativ 16 milioane de lei (3,7 milioane de euro). Cea mai vizionata productie din 2009 este “Epoca de gheata 3: Aparitia dinozaurilor”/ “Ice Age 3: Dawn of the Dinosaurs”, distribuita de Odeon Cineplex, care dupa numai patru saptamani pe marile ecrane a detronat horror-ul 3D “Infern de ziua indragostitilor” / “My Bloody Valentine”.

    Top 3 este incheiat de ecranizarea bestseller-ului lui Dan Brown, “Ingeri si demoni” / “Angels and Demons”, care dupa 10 saptamani pe marile ecrane a fost urmarit de peste 96.000 de spectatori, iar incasarile au depasit 1,5 milioane de lei. Piata de film din Romania este unul dintre domeniile aparent ocolite de criza. “Rezultatele obtinute de la inceputul anului pana in prezent confirma faptul ca mersul la cinematograf este una dintre putinele activitati care nu au fost afectate de criza. Dimpotriva chiar, rezultatele obtinute in aceasta perioada sunt superioare celor obtinute in aceeasi perioada a anului trecut, ceea ce inseamna ca oamenii percep mersul la cinematograf ca pe o metoda accesibila de divertisment”, spune Raluca Moroianu, marketing manager al MediaPro Distribution. Companiile distribuitoare spun ca o schimbare a comportamentului consumatorului este insa vizibila atunci cand vine vorba de alegerea filmului.

    “Criza l-a facut pe consumator mai degraba mai atent cu ceea ce cumpara, judecand dupa rezultatele spectaculoase ale filmului “Ice Age 3”. Oamenii sunt dispusi sa plateasca pretul unui bilet la film 3D daca intr-adevar considera ca este un produs de calitate, un film foarte bun”, sustine Irina Crisan, director general adjunct al Odeon Cineplex. Compania, care distribuie productiile studiourilor 20th Century Fox, a incheiat anul 2008 cu o cifra de afaceri de peste 2,7 milioane de lei si estimeaza pentru 2009 o crestere de 40%. Si compania RoImage 2000, care distribuie filmele Universal Pictures, anunta o crestere pentru 2009. “Anul trecut am obtinut o cifra de afaceri de 1,2 milioane de euro, iar in 2009 estimam ca vom atinge nivelul de 1,4 milioane de euro”, spune Oana Stoenescu, managing director al RoImage 2009.

    Doua dintre filmele din top 10 au fost distribuite de companie – “Furios si iute 4: Piese originale” / “Fast and Furious 4” si “Transformers: Razbunarea celor invinsi” / “Transformers: Revenge of the Fallen”. Managerul spune ca printre cele mai mari succese de pana acum au fost “Gladiatorul”, seria “Mumia”, seria “Shrek”, seria “Fast and Furious” sau seria “Fockers”. Cat despre spectatorii de film, studiile MediaPro Distribution arata ca acestia sunt in majoritate tineri cu varste cuprinse intre 15 si 35 de ani, cu studii superioare, venituri peste medie, care locuiesc in mediul urban. “Sunt persoane informate, cu viata sociala activa, care saptamanal iau masa in oras, ies in baruri sau isi viziteaza prietenii. Citesc, folosesc internetul ca instrument principal de informare, citesc bloguri, frecventeaza site-uri de socializare, merg la teatru, opera, merg la concerte cu artisti romani si straini”, explica Raluca Moroianu.

    Specialistii spun ca, surprinzator, cinefilii au destul de putine criterii clare in functie de care aleg filmul. “De fapt, cel mai adesea amatorul de cinema ajunge la cinematograful preferat, se uita in program si abia apoi cauta si hotaraste filmul cel mai cu vino-ncoace. Cel mai adesea, criteriile sunt legate de evadarea din realitatea imediata (o comedie, un film de actiune sau, mai nou, un film 3D), iar efectul consta in cele doua ore de deconectare dupa o saptamana grea de lucru. Un actor preferat ar fi un alt criteriu, mai rar un regizor si, din nefericire, mai niciodata un premiu castigat de filmul respectiv la vreun festival important”, sustine Stefan Dobroiu, redactor senior al Cinemagia.ro si colaborator permanent al BUSINESS Magazin. Cat despre cronicile criticilor, Dobroiu spune ca ele nu influenteaza in mare masura decizia de achizitie. “Daca le spui ca ultimul “Harry Potter” este plictisitor, se vor duce sa-l vada. Daca le spui ca din “Transformers 2” nu intelegi nimic, se vor duce sa-l vada. Daca le spui ca filmul belgian x sau filmul romanesc y e excelent, 50% se vor duce sa-l vada.”
     

  • Cum sa-ti cuceresti propria tara

    Din biroul nefinisat, pus intentionat la coada pe lista de investitii pentru ca productia si bunul mers al afacerii primeaza, Vasile Armenean, proprietarul celui mai mare producator roman de inghetata, coordoneaza indeaproape activitatea celor 400 de angajati ai sai. Gaseste din cand in cand timp sa arunce o privire pe site-ul Ministerului de Finante sa vada daca principalul sau competitor, Nestlé Ice Cream, si-a facut publice rezultatele.

    E curios sa vada daca vanzarile sale de 20 mil. euro din 2008 au fost sau nu mai mari decat ale Nestlé, pentru ca in 2007 fusese la doar un pas de liderul pietei. Vasile Armenean este insa unul dintre putinii romani care au o situatie confortabila – vanzarea de inghetata e inca in plin sezon, iar pentru cele mai multe dintre problemele cu care se confrunta a gasit deja solutii. Majoritatea oamenilor de afaceri romani – ca, de exemplu, Dan Viorel Sucu (Mobexpert), Dragos Paval (Dedeman) sau Ioan si Viorel Micula (European Drinks) – mai degraba sunt presati sa gaseasca variante pentru a depasi un hop ce se dovedeste mai mare decat s-au asteptat.

    Deblocarea vanzarilor, finantarea activitatilor curente, recuperarea datoriilor sunt doar o parte din problemele care, daca nu sunt tratate cu atentie, ii pot duce pe multi la faliment. Si intr-adevar, criza a facut ca numarul companiilor romanesti ce au pretentii la un loc fruntas in domeniile lor sa se limiteze si mai mult. Mai mult ca oricand in ultimul deceniu, piata este dificila pentru toate firmele, fie ele internationale sau romanesti. “Toate companiile trebuie sa inteleaga acum care sunt punctele forte si cele slabe si, acolo unde este cazul, sa reactioneze si sa se repozitioneze cat mai repede posibil”, considera Hein van Dam, partener in cadrul departamentului de consultanta financiara al Deloitte Balkans.

    La prima vedere, talerul avantajelor inclina de partea marilor grupuri gratie fortei financiare, accesului mai usor la credite si echipelor de management cu mai mare experienta. Acestea nu sunt insa in mod exclusiv doar atuurile multinationalelor, spun conducatorii firmelor romanesti. Raul Ciurtin, presedintele Albalact si cel care detine impreuna cu tatal sau pachetul majoritar de actiuni al firmei de lactate, spune ca un rol cheie in cresterea afacerii lor l-a jucat tocmai “crearea unei echipe de management consolidate, profesioniste, cu viziune moderna si mai ales aplicarea unor strategii de dezvoltare care sa raspunda nevoilor din piata”.

    Albalact a ajuns pe pozitia a patra in randul procesatorilor de lactate, inregistrand in ultimii ani cote de crestere anuale care au depasit chiar si 40%, mult peste cresterea sectorului sau a concurentilor principali – lucru care arata ca o companie romaneasca se poate lupta cu marile companii multinationale. “Nu doar puterea financiara conteaza – dovada ca am crescut mult in ultimii ani, pe o piata foarte competitiva, in care sunt prezente multinationale puternice”, declara Ciurtin. El adauga ca strategiile bune, investitiile facute unde si cand trebuie si echipa consolidata sunt factori esentiali in dezvoltarea unei companii, alaturi de capital, bugetele de marketing si marirea portofoliului.

    In opinia lui Dan Ostahie, proprietarul celui mai mare retailer electroIT de pe piata romaneasca, multinationalele nu au niciun avantaj fata de firmele independente, mai ales in aceasta perioada, cand vanzarile tuturor firmelor de profil s-au prabusit. In primul semestru, vanzarile Altex au fost cu 50% mai mici decat in perioada similara a anului trecut, situatie care, cred reprezentantii companiei, se reflecta la nivelul intregii piete. “Cand esti bolnav, nu conteaza cati bani ai, important e tratamentul”, crede Ostahie, care argumenteaza ca apartenenta la o multinationala nu fereste pe nimeni de greutatile cu care se confrunta acum retailul electroIT.

    Din punctul lui de vedere, poate fi chiar mai periculos: “daca o multinationala decide sa renunte la o anumita zona, taie operatiunile dintr-o tara sau o regiune si te poti trezi in deriva”. Toate aceste elemente se regasesc si in afacerile altor antreprenori romani, care se confrunta insa cu alte tipuri de dificultati, adancite de vremea de criza. In opinia lui Dan Viorel Sucu, proprietarul Mobexpert, ce detine pozitia dominanta pe piata mobilei, una din cele mai mari probleme pentru antreprenorii romani este ca societatile mari nu se comporta ca niste firme romanesti, nici macar in cazul companiilor cu capital exclusiv autohton – asa putine cate au mai ramas.

     

  • Botswana, taramul serviciului indisponibil

    Este locul acela care pe hartile medievale ar fi fost hasurat cu negru si etichetat: “Aici locuiesc balaurii!”. Dar in epoca post-moderna este locul in care BlackBerry-ul, laptopul cu conexiune wireless si chiar telefonul cu conexiune prin satelit mi-au dat acelasi mesaj sec: “Serviciu indisponibil”. Da, undeva la capatul curcubeului mai exista un “taram al serviciului indisponibil” – unde singurele retele sunt cele tesute de paianjeni, unde singurele “tonuri de apel” sunt tipetele ascutite ale vulturilor pescari africani si latratul babuinilor, unde singurul GPS e cel al leoaicei care masoara instinctiv distanta dintre ea si antilopa pe care spera sa o transforme in masa si unde “conectivitate” se refera doar la amanuntitul lant trofic care leaga pradatorii si prada lor si care sustine acest ecosistem remarcabil.

    Marturisesc, am ajuns in Chief’s Island, in Botswana, cu destule dispozitive ca sa fiu la o aruncatura de bat de casuta de e-mail. Nu cautam taramul serviciului indisponibil. Dar administratorii deltei Okavango si Wilderness Trust – o organizatie sud-africana de conservare care organizeaza safari-uri ca sa-si sustina munca de restaurare a zonei – iau foarte in serios conceptul de salbaticie. Insotitorii de la tabara noastra din partea de nord-vest a Chief’s Island, cea mai mare insula din delta, aveau un radio, dar altfel singurele sunete pe care le auzeai erau cele ale orchestrei simfonice a Mamei Natura. Asa ca, iti place sau nu, daca vii aici incepi sa te gandesti la binecuvantarile si blestemele “conectivitatii”. “Serviciu indisponibil” este ceva care scoate bani din buzunarul calatorilor veniti din lumea dezvoltata ca sa scape de modernitate cu tot cu bila ei cu lant de fier care e casuta de e-mail. Pentru mare parte din Africa, totusi, “serviciu indisponibil” este un blestem – pentru ca fara mai multa conectivitate, oamenii acestor locuri nu pot scapa de saracie.

    Poate fi gasit un echilibru? Pentru turistul normal, supraconectat, primul lucru pe care il observi la taramul serviciului indisponibil este cat de repede se imbunatateste modul cum auzi, mirosi si vezi ca intr-un act instant de evolutie darwiniana. Este uimitor ce bine se aude totul cand nu ai un iPod in urechi si cat de departe vezi cand nu te chiorasti intr-un ecran de com¬puter. In salbaticie, diferenta dintre a auzi si a vedea cu acuitate este pentru animale diferenta dintre supravietuire si exterminare si diferenta dintre o experienta extraordinara si o oportunitate ratata pentru fotografi si ghizi. Desi mentinerea “serviciului indisponibil” este esentiala pentru industria ecoturistica a Africii, restul continentului are nevoie disperata de mai multa conectivitate.

    Eric Cantor, care conduce Laboratorul de Aplicatii al Fundatiei Grameen din Uganda, explica ce diferente enorme pot face telefoanele mobile si accesul la internet pentru oamenii din Africa: “Un cultivator de banane care pana acum se multumea sa astepte in fiecare saptamana camionul cumparatorului ca sa-si vanda productia poate folosi acum mijloacele de comunicare ca sa anunte lumea de stocul de produs pe care il are sau poate cauta cumparatori, unii chiar care sa aiba disponibil si transport pentru piete mai mari”, spune Cantor. “De asemenea, prin aceste mijloace, fermierul va putea sa vada evolutia preturilor ca sa aiba un avantaj in negociere.

    Tinerii care sunt prea timizi ca sa-si intrebe parintii despre cauzele si simptomele bolilor cu transmitere sexuala pot sa le caute in intimitate pe internet si isi pot imbunatati astfel starea de sanatate. Un fermier fara bani care are nevoie de un remediu pentru daunatorul care ii ataca recolta poate gasi unul care sa foloseasca ingredientele disponibile pe plan local”. Botswana, care e cam de marimea Texasului, are din fericire destule diamante ca sa-si permita sa transforme 40% din teritoriul tarii in rezervatie naturala. Conectivitatea ei cu piata mondiala de diamante ii permite sa-si mentina “serviciul indisponibil” in salbaticie. Zimbabwe, prin contrast, a devenit o tara a “serviciilor nedisponibile” dupa decenii de dictatura a lui Robert Mugabe si, ca urmare, atat poporul ei, cat si viata ei salbatica sunt specii pe cale de disparitie. Cu cat mai multe state africane unde “serviciul indisponibil” poate fi o alegere, nu un dat – o oferta facuta turistului ca sa se relaxeze, nu o piedica pusa antreprenorului ca sa nu se dezvolte – cu atat mai multa speranta ca acest continent va putea sa-si dezvolte minunile naturale si cetatenii in acelasi timp.
     

  • Doua japoneze, va rog

    Brutariile cu pretentii din Tokio, unde gurmanzii pot gasi tot felul de specialitati de panificatie si patiserie care mai de care mai imbietoare, nu mai seamana cu magazinele clasice din domeniu, ci mai degraba cu niste mici muzee sau galerii de arta. Asa se prezinta magazinul etalon al unui important lant de brutarii din Japonia, Donq, ajuns la 140 de unitati, renovat recent pentru a tine pasul cu ultima moda in domeniul brutariilor din capitala nipona. Croissantele sau chiflele sunt prezentate ca niste bijuterii in casete de sticla. Fiecare produs este pregatit manual si copt in cuptoare de piatra.

    Donq si-a promovat, de altfel, inca din anii saizeci produsele de brutarie ca pe niste articole de moda, moment in care era un semn de eleganta sa te afisezi prin Tokio cu baghete in pungi de hartie cu sigla firmei. Noile brutarii din capitala nipona seamana mai degraba cu micile magazine exclusiviste de moda ale metropolei: marfa nu e stivuita sau ingramadita, ci artistic etalata, iar angajatii o manipuleaza numai cu manusi albe de plastic. Si, intocmai ca la magazinele de moda al caror model l-au imprumutat, brutariile isi vand produsele la preturi deloc scazute: o bagheta de mici dimensiuni costa 380 de yeni (circa 2,8 euro), in timp ce o paine taraneasca in a carei compozitie intra drojdie naturala si faina ecologica poate ajunge pana la 800 de yeni (6 euro). Clientii se inghesuie sa le cumpere, deoarece, pe langa faptul ca sunt mai sanatoase decat produsele de panificatie obisnuite, le dau si satisfactia produsa de achizitionarea unui articol de moda scump.
     

  • Ce vor oamenii care au totul

    Raspunsurile, numeroase, la aceasta intrebare au fost adesea poluate de paranoia si au constituit subiectul predilect al teoreticienilor conspiratiei. Cum insa raspunsurile irelevante nu discrediteaza intrebarea, David Rothkopf (consultant si profesor, a condus firma Kissinger Associates, este cercetator pentru “Carnegie Endowment for International Peace”) s-a straduit sa ofere propria rezolvare a problemei. In opinia sa, asa cum dezvoltarea statelor-natiune a produs niste clase conducatoare nationale, globalizarea a dus la nasterea unei noi elite mondiale (superclasa), constituita din intreprinzatori si oameni din domeniul finantelor, precum si din politicieni ce dirijeaza organizatiile supranationale precum Uniunea Europeana sau Fondul Monetar International.

    Acestia au in comun cu predecesorii lor faptul ca functioneaza in “cluburi” cu acces limitat, insa, spre deosebire de ei, opereaza pe scena mondiala, departe de electoratele lor nationale. Potrivit lui Rothkopf, membrii “superclasei” frecventeaza aceleasi universitati (principalele pepiniere fiind Harvard, Stanford si Universitatea din Chicago), sunt formati in aceleasi institutii (Goldman Sachs) si fac parte din aceleasi cluburi (The Council on Foreign Relations din New York). Multi dintre ei fac naveta intre sectorul public si cel privat si se intalnesc in cadrul unor evenimente internationale precum Forumul Economic Mondial de la Davos sau Comisia Trilaterala. Poate ca meritul principal al cartii lui Rothkopf este ca ne poarta intr-o vizita ghidata prin toate aceste institutii interzise oamenilor de rand, ne deschide usa biroului lui Lloyd Blankfein, CEO al Goldman Sachs, ne arata culoarele misterioase ale Carlyle Group, ne dezvaluie fascinantul sistem de vase comunicante care functioneaza intre Pentagon si industria armamentului si, in fine, incearca sa ofere raspunsul la intrebarea din titlul acestui articol.

    David Rothkopf  “Superclass”,
    Editura Publica, Bucuresti, 2009

    Ultimele aparitii:
     

    • O inima care merge ceas
      Ne aflam in orasul Edinburgh, in anul 1874. “Afara ninge si iar ninge”, iar “un frig de-ti ingheata sangele zabreleste orasul in tacere”. Se naste Jack, a carui inima, din cauza gerului de-afara, ramane de gheata. Moasa care l-a adus pe lume, pe jumatate vrajitoare, pe jumatate saman, ii inlocuieste organul defectuos printr-un orologiu, care trebuie intors in fiecare dimineata. Ca sa ramana in viata, Jack va trebui sa evite orice exces emotional: niciun pic de furie si, mai ales, niciun strop de dragoste. Viata nu asculta insa de interdictii, iar micul Jack se va trezi sedus de privirile de foc ale unei artiste a strazii.

      Mathias Malzieu “Mecanica inimii”,
      Editura Nemira, Bucuresti, 2009

     

    • Vise destramate
      Atunci cand l-a intalnit pe Frank Wheeler, April credea ca e cel mai interesant barbat din lume. Relatia lor se cufunda insa, dupa casatorie, intr-o rutina dezolanta. April si Frank se complac intr-un menaj american tipic: el ia in fiecare zi trenul spre New York, unde lucreaza ca publicitar, iar ea desfasoara ritualurile casnice mic-burgheze pe care pe vremuri le dispretuia. Acest gol lipsit de speranta incepe sa-i chinuie, iar cuplul intra intr-o criza vizibila. Aceasta poveste despre eroziunea viselor, despre inertia pe care o inoculeaza un menaj traditional si despre lupta zadarnica impotriva conformismului a devenit scenariul unui film nominalizat la Oscar si la Globul de Aur.

      Richard Yates “Revolutionary Road”
      Editura Vellant, Bucuresti, 2009