BusinessMagazin

Blog

  • Dragoste si siliciu

    La inceputul deceniului sase al secolului trecut scriitorul italian Dino Buzatti („Desertul tatarilor“) prezenta o tulburatoare poveste de dragoste sub forma unui miniroman intitulat „Marele portret“. In esenta este vorba de crearea unui echivalent al unui creier uman dintr-un supercomputer.

     

    Buzatti si-a inzestrat creatia cu personalitatea unui femei, ba chiar si cu capriciile acesteia. Pentru ca tehnica de atunci nu lasa sa se intrevada miniaturizarea de acum, computerele necesitand suprafete extrem de mari si conditii speciale de clima pentru functionare, si in fond pe Buzatti nici nu-l interesau prea mult aspectele tehnice, a iesit o faptura gigantica cu suflet de Julieta. Povestea sfarseste tragic, femeia electronica se indragosteste de creatorul ei, dar lipsa unui trup si a cailor fine de comunicare care inseamna dragostea o imping la sinucidere.

     

    Absolut nebagata in seama intr-o Romanie mai preocupata de criza ostaticilor din Irak si de situatia europeana, o stire de la inceputul saptamanii trecute m-a facut sa imi aduc aminte de povestea lui Buzatti.

    International Business Machines (IBM) a incheiat un acord de colaborare cu o echipa de cercetatori elvetieni pentru a crea primul model de creier artificial.

     

    Cercetatorii spera ca modelarea creierului la nivel celular va oferi noi perspective asupra functionarii celui mai complex organ al corpului uman.  Scopul imediat este acela de a modela neocortexul, care reprezinta 85% din masa creierului uman si care detine centrii vorbirii, ai capacitatii de invatare, ai memoriei si ai gandirii complexe.

     

    Extinzand munca si asupra altor zone ale creierului, cercetarorii spera sa obtina, in cele din urma, un model artificial al creierului uman, care sa functioneze cu ajutorul computerului. Henry Markram si echipa sa de la Ecole Polytechnique Federale de Lausanne din Elvetia vor utiliza, in urmatorii doi ani, computerul Blue Gene al IBM pentru a crea un model functional tridimensional al neocortexului. Markram a precizat ca proiectul este unul dintre cele mai ambitioase din domeniul neurologiei, intrucat exista sute de mii de parametri care trebuie luati in calcul.

     

    Sistemul Blue Gene care va fi instalat la universitatea de la Lausane va functiona cu o viteza maxima de cel putin 22.800 de miliarde de operatiuni cu virgula mobila pe secunda, echivalentul a 22,8 teraflopi. In urma cu cinci ani, nici un computer din lume nu putea depasi un teraflop. Dar, dincolo de puterea de calcul, nuanta putin inspaimantatoare a stirii este chiar ceea ce intentioneaza sa faca cercetatorii.

     

    Priviti-va calculatorul: este o masina inteligenta? Nu, si prin grija domnului Bill Gates poate sa si greseasca. Dar poate fi asemuita cu o celula, cu un neuron. Este legat la Internet? Atunci face parte dintr-un sistem de milioane de neuroni. Firele de cupru si curentul care circula prin acestea este sistemul lor sangvin. Ce le deosebeste de noi sunt lipsa sentimentelor (cu toate ca pe al meu il banuiesc cel putin ca avand nuante subtile de umor, atunci cand nu e rau de-a binelea), dar si lipsa nevoii de odihna.

     

    Ce le-ar mai lipsi ca sa devina constiente? Poate nu au ajuns la „masa critica“ necesara. Poate ca odata conectat la Internet, creatia cercetatorilor de la IBM si ai universitatii din Lausanne va oferi bestiei puterea sa se trezeasca. O sa spuneti ca bine, dar putem sa le scoatem din priza! Oare?

     

    Demersul elvetiano-american nu este singular. Jeff Hawkins, omul care a inventat Palm Pilot-ul, vrea sa construiasca computere care sa gandeasca la fel ca si creierul uman. Pentru aceasta a infiintat o companie noua, Numenta, la care are numai patru angajati.

     

    Cercetarile lui Hawkins se concentreaza asupra zonei din creier responsabila cu inteligenta, pe care vrea sa o reconstruiasca folosind siliciul folosit la fabricarea procesoarelor. Estimarile lui Hawkins arata ca un creier artificial va necesita 8 trilioane de bytes de memorie, ceea ce nici nu este prea mult – de 80 de ori memoria unui computer obisnuit -, dar crede ca ii va trebui peste zece ani pentru a depasi toate obstacolele iar masina? va functiona.

     

    Oaia Dolly a starnit destule spaime la vremea ei, iar faptul ca a putut fi fotografiata/descrisa/atinsa a transformat-o in subiect intens de dezbateri publice. Cum va reactiona oare lumea la crearea unui fiinte din siliciu, metal si electricitate? Cum va reactiona, la randul ei, aceasta „fiinta“?

     

    Raspunsul il da, poate, tot un scriitor SF, Frederic Brown, in scurta povestire intitulata chiar „Raspunsul“. Oamenii creeaza un sistem unic ce grupeaza calculatoarele de pe toate planete locuite din Univers, peste nouazeci de miliarde de planete.

     

    Ultima lipitura, cu aur, o cuplare de intrerupator electric, un bazait electric ce anunta succesul operatiunii si concentrarea energiilor tuturor planetelor si… prima intrebare: „Exista Dumnezeu?“. „Da, acum Dumnezeu exista“, raspunde o voce gigantica, mai puternica decat fulgerul ce coboara din cer si topeste parghia contactului electric, pentru totdeauna.

  • Efectul franco-olandez

    Ne aflam intr-un moment de cotitura in ceea ce priveste posibilitatea integrarii Romaniei in UE. Respingerea Constitutiei UE in Franta si Olanda e perceputa de observatori dintr-o perspectiva politica, iar efectele asupra integrarii tarii noastre sunt evaluate preponderent politic, mai putin economic.

     

    Este adevarat, politicienii vor fi cei care sub presiunea sociala ar putea respinge sau amana pentru o vreme aderarea Romaniei si a Bulgariei. O eventuala respingere sau amanare a aderarii tarii noastre va fi cu siguranta motivata economic (cu elemente agravante din zona juridicului si a coruptiei). De aceea este necesar sa intelegem care sunt implicatiile economice pentru Romania ale situatiei politice si economice din tarile UE, precum si ale recentelor evenimente din SUA.

     

    Respingerea Constitutiei europene in Franta si Olanda a marcat nu numai schimbari de ordin politic in tarile respective, dar si reactii cu tenta politica si economica in celelalte tari importante care fac parte din Uniune. In Italia, a fost lansata ideea (fantezista, dar cu priza la public) a revenirii la lira italiana, in paralel cu moneda unica. Ideea vine sa confirme ca uniunea monetara intre niste tari cu performante economice atat de diferite este greu de sustinut, aproape utopica.

     

    La randul lor, oficialii din Marea Britanie s-au gratulat din nou pentru neaderarea la euro, motivand performanta economica superioara a Regatului Unit si, prin aceasta, independenta. Fapt este ca moneda euro isi pierde forta care parea sa o propulseze catre pozitia de lider al pietei monetare. Un lider in opinia mea supraevaluat fata de dolar, cel putin din prisma cifrelor economice ale celor doua zone.

     

    UE se zbate de doi-trei ani intr-o cvasi-recesiune (salvata numai de membrii „de mana a doua“ ai Uniunii), in timp ce SUA are o crestere economica sanatoasa, chiar daca erodata de deficitele record (si aici China este principalul „vinovat“). Pentru Romania, situatia economica precara a UE inseamna un ajutor nesperat pentru BNR, care poate acum sustine ca leul s-a intarit fata de moneda unica din „motive economice fundamentale“, chiar daca se va deprecia fata de dolarul american. In fapt, continui sa afirm ca nu exista fundamente economice pentru aprecierea leului, ci numai motive monetare, conjuncturale.

     

    Cel mai important impact al evolutiilor negative din UE se manifesta asupra incertitudinii mediului economic din Europa. In aceste conditii, Romania redevine dintr-odata o zona riscanta, desi nimic esential nu s-a schimbat in tara noastra. Exporturile romanesti catre UE sunt afectate de restrangerea cererii, iar profitabilitatea mai redusa a companiilor din zona euro le ofera acestora mai putine resurse pentru investitii si extindere in restul Europei.

     

    Este deci de asteptat ca va fi influentat negativ si comertul exterior al Romaniei, precum si capacitatea tarii noastre de a atrage investitii straine. In plus, volatilitatea cursului de schimb al monedei unice (si in special perspectiva deprecierii sale fata de principalele valute) va mari in continuare apetitul clientilor romani pentru credite in valuta. Pe termen mediu, Banca Centrala Europeana va iesi din inertie si va reduce rata dobanzii de referinta in incercarea de a impulsiona economia zonei euro.

     

    Consecinta ar fi scaderea dobanzilor de refinantare pentru bancile romanesti, deci ieftinirea in continuare a creditului in valuta. Evident, in aceste conditii marirea ponderii creditelor in lei in totalul creditelor acordate de bancile comerciale devine o sarcina dificila, daca nu chiar contrara intereselor bancilor romanesti. Astfel,

     

    Romania se afunda tot mai mult intr-un cerc vicios din care nu poate iesi: aprecierea monedei nationale pentru a sustine o tinta ambitioasa de inflatie, care descurajeaza exporturile si inflameaza importurile, marind astfel deficitul de cont curent pana la valori care nu vor mai putea fi acoperite de excedentul contului de capital si de alte intrari valutare. In felul acesta, este evident ca macar una dintre tintele convenite cu organismele internationale va fi ratata, fie ea inflatie, deficit de cont curent, deficit bugetar, oferind UE o motivatie economica pentru o decizie cu iz politic.

     

    Tentatia oricarui politician in conditii de instabilitate economica este sa amane orice decizie i-ar putea fi imputata pe termen scurt. Astfel, este de inteles hotararea Germaniei de a amana ratificarea tratatului de aderare catre toamna, pana cand „apele“ se vor stabiliza intr-un fel sau altul. Din pacate, in ultima perioada economia SUA da si ea semne de usoara oboseala, in fata ofensivei ultraagresive a Chinei si epuizandu-si resursele economice pentru a-si conserva rolul de gardian universal.

     

    Sansele devin minime ca UE sa primeasca o gura de oxigen din exterior pentru a-si redresa performanta economica in lunile urmatoare, iar efortul de a integra economic inca doua tari sarace (dintre care Romania are dimensiuni importante la nivel european) este prea mare.

     

    Putem schimba ceva in acest joc politico-economic? In opinia mea, este prea tarziu. Am mers pe mana unei decizii favorabile noua pe criterii politice, respectand conditiile economice prin adoptarea de masuri monetare pe termen foarte scurt.

     

    In schimb, suntem mult in urma in ceea ce priveste competitivitatea mediului de afaceri si structura economiei, fiind dependenti de partenerul nostru economic UE pentru a ne cumpara produsele, a ne angaja forta de munca ce nu poate fi absorbita in economia romaneasca si a face investitiile necesare modernizarii infrastructurii si capacitatilor noastre productive. Asa ca vom asista, ca intotdeauna neputinciosi si fara argumente economice, la luarea unei decizii care ne priveste direct.

     

    Dragos Cabat este vicepresedintele Asociatiei Analistilor Financiari si Manager Politici de Creditare la Unicredit

  • Cu Europa pre Europa calcand

    Lectia referendumului francez pentru romani se poate reduce la clasicul (dar deseori ignoratul) „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face“

     

    Asta este, n-avem ce face. O stiam de la bun inceput, inca de pe vremea lui Socrate – demosul nu voteaza intotdeauna cum ar trebui sau cum ne-am astepta. Marturie sta inclusiv istoria noastra postdecembrista. Si-atunci de unde surpriza imensa provocata de „non“-ul francez? Explicatia, cred, trebuie cautata intr-o atitudine raspandita in cele mai diverse medii, o atitudine de care pomeneam acum cateva saptamani – aceea ca Europa este „un dat“, iara nu un proces mai degraba fara de sfarsit.

     

    Din aceasta perspectiva, de buna seama, referendumul francez trebuia sa fie mai degraba o formalitate. Ca lucrurile nu stau chiar asa, ba dimpotriva, ca Europa e, vorba americanului, „alive and kicking“ am aflat intre timp cu totii. Europa nu „este“, pur si simplu. Ea este „intru“.

     

    Si, fiind postmoderna – dupa cum m-am straduit vreme de cateva saptamani a demonstra in aceasta pagina – nu poate fi ucisa cu una, cu doua. Neavand un cap, nu poate fi nici decapitata. Nefiind „ceva“ pe care sa poti pune degetul, nu poate fi nici atinsa, dar nici distrusa cu usurinta. E suficient de lipsita de forme, pentru a putea fi orice, cu sau fara tratatul constitutional. Trei sunt, la aceasta ora, optiunile ramase: prima ar fi sa se continue procesul de ratificare, in speranta ca mai putin de sase dintre statele membre vor vota „impotriva“; a doua ar fi aceea de a incaleca demosul cu demosul si a dispune un referendum la nivel european.

     

    Ambele variante, desi inteligente ca si chitibuserii legale, n-ar face decat sa sporeasca nemultumirea celor deja nemultumiti. Ramane, asadar, varianta trei – flexibilizarea Constitutiei. La „flexibilizare“, ca europeni, ne pricepem. Nimic mai simplu sau mai binevenit din perspectiva post-moderna.

     

    Acum, ca stim cum stam, sa vedem ce invataminte putem trage din aceasta poveste. Poate cea mai importanta lectie „r la française“ ar fi aceea ca toleranta are o capacitate limitata de extindere. Intinsa prea mult si prea repede, cedeaza, izbindu-te peste ochi, conform principiului actiunii si reactiunii. De altfel, ceea ce s-a intamplat in Europa nu face decat sa repete, in oglinda, cele petrecute in America lui Bush, unde excesul de liberalism promovat cu indarjire de catre  majoritatea mass-media si-a aflat contrareactia in America profunda, unde valorile traditionale nu au ajuns inca vorba goala.

     

    Dupa acest dus rece, a sosit timpul sa recunoastem cinstit ca excesele de toleranta, oricat de bine intentionate, pot provoca reactii adverse odata infundate pe gat in proportii industriale. Est modus in rebus. Toleranta cu asupra de masura se transforma in intoleranta. Politicienii, dar si intelectualii sau analistii politici va trebui de aici inainte sa-si recalibreze discursurile.

     

    Ca si romani, s-ar cuveni sa intelegem asta. Mult laudata noastra ingaduinta mioritica a cedat repede atat la mineriade, cat si mai tarziu, cand moldovenii de dincolo de Prut s-au transformat din „frati“ in persona non grata, din ratiuni exclusiv utilitare. Acum, am fost serviti cu aceeasi moneda. Dupa cum am mai avut ocazia sa spun, refuzul francez nu face decat sa secondeze, la o scara mai mare, o atitudine tot mai frecvent intalnita pe plaiurile noastre – aceea conform careia „banii trebuie sa ramana acolo unde-au fost facuti“.

     

    Explicabila, caci rationala pana la un punct, ba chiar si politically correct din perspectiva unei Europe a regiunilor, atitudinea devine de-a dreptul periculoasa odata luata – ca sa ramanem in acelasi registru – la bani marunti. Ce sanse de dezvoltare ar putea avea regiunile mai sarace, cata vreme cele bogate nu se indura sa le sprijine dezvoltarea?

     

    Si ce sanse au regiunile bogate, de unele singure, in absenta unor piete de desfacere capabile sa le absoarba excesul de productie? Expresia biblica „celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua si ce are“ se refera la planul spiritual, nicidecum la cel economic.

     

    Cata vreme, insa, ardelenii se uita chioras la regatenii care le „fura“ impozitele, iar romanii, per ansamblu, privesc tot mai dispretuitor catre „sarantocii de peste Prut“ care abia asteapta sa le „fure painea de la gura“, n-avem a ne simti ofensati de votul francez.

     

    Un banc din copilarie, de care n-am incetat a ma amuza pana-n ziua de azi, zice ca Strul pusese ochii pe frumoasa nevasta a lui Itig. Asa ca intr-o noapte se instaleaza sub fereastra dormitorului conjugal si-ncepe a racni: „Itig, sari ca-ti fericeste altul nevasta!“. Itig se trezeste alarmat, aprinde lumina, o vede pe nevasta dormind langa el, linistita, si-si zice c-a visat.

     

    N-atipeste bine, ca Strul urla din nou: „Itig, sari ca-ti fericeste altul nevasta!“ Sare iar Itig, verifica, totul in regula. „Ia stai sa vad eu cine striga“, isi zice Itig si, imbracand un halat de casa, iese din dormitor si-ncepe a ocoli casa. Intre timp, Strul, profitand de ocazie, sare pe fereastra in dormitor si aburca pe nevasta lui Itig.

     

    Dupa cateva ture in jurul casei, dezamagit si infrigurat, Itig isi arunca privirea, intr-o doara, pe geam si constata surprins: „Uite, mai, ca de afara asa se vede!“. Daca am iesi din tara si-am da tarcoale Europei dinspre Vest, am putea exclama si noi ca si Itig: „Uite, mai, ca de afara asa se vede!“.

  • Un ideal pentru Romania

    Romania nu este o tara in care sa vrei sa traiesti. Din aceasta cauza, romanilor de valoare care aleg sa ramana si „doxatilor“ care vor sa se intoarca acasa trebuie sa li se ofere un ideal comun.

     

    Degeaba au mai scris unii si altii, prin presa culturala sau cotidiana, ca nimic nu s-a intamplat: aderarea la NATO si integrarea in UE nu pot constitui idealuri nationale, din simplul motiv ca reprezinta solutii de natura materiala, palpabila, pentru probleme politice si economice. Dovada: s-a schimbat ceva in mentalul nostru colectiv de cand facem parte din Alianta Nord-Atlantica? Ne simtim mai siguri pe noi, suntem cumva mai dezinvolti, mai relaxati?

     

    Pentru ca una dintre problemele careia trebuie sa ii gasim rezolvare pentru a face din Romania o tara unde sa vrei din nou sa traiesti, fara sila, cu firescul si linistea pe care ti le dau sentimentul de „a fi acasa“, este aceasta nesiguranta, complexul de inferioritate fata de celalalt-care-nu-e-roman, intrebarea nerostita „acuma, ce vor zice strainii cand vor vedea/auzi ca….?“.

     

    Ce-or fi zis strainii cand au vazut ca ne-am impuscat presedintele in ziua de Craciun? Cum ne judeca ei, oare, ca, timp de 15 ani, n-am trimis pe nimeni dupa gratii pentru mineriada din iunie 1990? Ce mai pot ei sa creada despre noi, daca nici macar rapirea ziaristilor din Irak nu a fost una „curata“, fara dedesubturi „romanesti“? Nu ne intereseaza. Treaba lor.

     

    Pentru a incheia perioada de „tranzitie“, a lipsei de repere, acestea ar trebui sa fie, cat mai curand, raspunsurile noastre la intrebari din categoria de mai sus. Nu ne intereseaza ce cred strainii despre defectele si greselile noastre. Sa ni le asumam si sa ne vedem de propriul drum. Ne-am privit destul prin ochii altora si am tras suficiente concluzii. Daca vrem ca Romania sa redevina o patrie, e necesar sa mergem mai departe.

     

    Cum? Lansand o ampla dezbatere interna, mai ales in randul elitei intelectuale, asupra viitorului. Sa gasim un rost conturat, un tel precis, un ideal care sa readune energiile risipite acum pentru atingerea unor obiective individual(ist)e sau, in cel mai bun caz, de tipul „NATO-UE“.

     

    Proaspata campanie pentru definirea unui brand de tara este utila, insa un ambalaj comercial, oricat de atragator ar fi el, nu va putea suplini lipsa acuta a unui focar afectiv. Aceasta chiar si in situatia fericita in care, asa cum explica marii „guru“ ai marketingului global, brandul nu va functiona doar ca magnet imposibil de evitat de catre „pilitura“ de turisti si investitori straini, ci si ca model de urmat pentru micii magneti disper(s)ati din launtrul tarii.

     

    Cristalizarea unui ideal care sa redestepte spiritele, in general, nu numai pe acelea de „intreprinzator“, este o necesitate mai ales pentru ca Romania nu-si poate permite sa piarda irevocabil doua categorii de inteligenta: (1) acele valori care, constiente de capacitatile lor competitive, aleg, totusi, sa ramana in tara, cu riscul de a se trezi la pensie ca au repetat erorile parintilor; (2) miile de posesori de doctorate si masterate stabiliti in Occident, dintre care, in anumite conditii, unii ar fi dispusi sa revina, cu tot cu eventualele familii, acasa.

     

    Din aceasta perspectiva, Bucurestiul reprezinta o alta tara, iar dezbaterea referitoare la un ideal comun ar trebui sa tina cont de particularitatile sale.  Masiva migratie de creiere spre Capitala, dincolo de firescul sau de natura economica, amana, deturneaza si oculteaza problema lipsei de orizont a tinerilor profesionisti din restul tarii care, in principiu, vor inca sa vada Romania ca pe o patrie. Patria lor.

  • Oferta de face-lift pentru Bucuresti

    Aparent, in outdoor-ul bucurestean e liniste. Si totusi, de la inceputul anului au aparut cel putin doua indicii ca agitatia e mare in spatele panourilor. O companie austriaca deja s-a asezat confortabil in actionariatul Euromedia. Iar cea mai mare companie de outdoor din Europa si a doua din lume, JC Decaux, pare deja sa isi faca bagajele pentru Bucuresti, via o companie germana.

     

    I se pregateste ceva Bucurestiului? Raspunsul poate veni din cele doua semnale venite recent din Vest. Primul semnal din acest an a aparut in februarie. Atunci, compania austriaca outdoor akzent, membra a grupului EPA, a cumparat pachetul majoritar de actiuni al Euromedia, liderul actual al pietei de outdoor autohtone.

     

    Pentru cei care stiau ca EPA era deja prezent in noua tari din Europa Centrala si de Est, vestea nu a surprins prea tare. Dar faptul ca Romania este tara in care EPA are cea mai relevanta prezenta din regiune – 85% din compania cu cea mai mare cota de piata – a pus industria pe ganduri. Ce are piata romaneasca de outdoor atat de bun de oferit fata de celelalte noua tari in care EPA are operatiuni?

     

    La cateva luni dupa acest moment, in iunie, clopotelul a mai sunat o data. Din Germania, de data aceasta si parca mai ferm. „Vrem sa investim 20 de milioane de euro, pentru un proiect de amploare in Bucuresti“, a declarat pentru BUSINESS Magazin, Hans Wall, presedinte, CEO si actionar majoritar al companiei Wall, care ofera solutii complete de publicitate stradala.

     

    Proiectul – care ar valora aproape cat toata publicitatea stradala din Romania la un loc – consta intr-un plan de redecorare a Capitalei cu mobilier stradal de calitate, la standarde occidentale. Prin mobilier stradal, specialistii inteleg statii de autobuz amenajate („bus shelters“), toalete publice automate, chioscuri, panouri despre oras, sisteme informative pentru turisti, cosuri de gunoi, panotaj.

     

    Redecorarea Capitalei cu mobilier modern, civilizat si cu design unic este proiectul pe care Wall il pune pe masa primarului. Fara a angaja insa Primaria la nici o cheltuiala. Ce ar primi Wall in schimb? Dreptul de a incasa banii din publicitatea prin intermediul acestor piese de mobilier, pe o perioada de 20 de ani, conform propunerii de contract din partea companiei germane detinuta in proportie de 35% de JC Decaux, cel mai mare jucator pe piata de mobilier stradal din lume.

     

    „Am fost la primar si i-am spus ca noi facem totul: designul mobilierului, productie, implementare, intretinere, salubrizare. Totul gratis. A zis ca vrea mai multe detalii“, sintetizeaza Hans Wall receptivitatea Primariei Capitalei la un asemenea proiect. Compania Wall – cunoscuta pentru faptul ca este singura companie nemteasca de outdoor care a penetrat piata din SUA – cea mai mare piata de publicitate din lume – nu ar fi la primul proiect de acest gen. Bucurestiul ar fi a sasea capitala europeana din business plan, dupa Berlin, Moscova, Amsterdam si – in aceasta zona – Sofia si Budapesta. „Strategia noastra de business este clara: capitalele“, spune Wall.

     

    De ce ar vrea compania germana sa-si infiga steagul in Romania? Desi Wall aduce ca motiv faptul ca Bucurestiul are nevoie de „curatenie“ pe de o parte si de „publicitate estetica“, pe de alta, raspunsul companiei poate fi intuit, totusi, printre randuri: strazile si trotuarele din Bucuresti sunt pavate cu un potential de zeci de milioane de euro, pe termen lung. Potential pe care compania germana l-a mirosit si care a impins-o deja sa-si faca simtita prezenta in sediul institutiei de pe fosta Kogalniceanu, dar si in randul agentiilor de publicitate.

     

    Adrian Videanu, primarul general al Capitalei, confirma discutiile cu Wall, dar atentioneaza: „Vrem sa organizam o licitatie pentru a desemna un furnizor de mobilier stradal. In septembrie, cel mai probabil“. Videanu a mai declarat, pentru BUSINESS Magazin, ca a primit deja mai multe oferte in acest sens, „de la cinci-sase companii“. „Mobilierul stradal continua sa fie o problema inca nerezolvata a Capitalei. Imi doresc ca Bucurestiul sa intre in randul capitalelor europene, cu un aspect modern, civilizat, unitar“, a mai spus primarul general.

     

    Dar Videanu mai subliniaza un lucru: discrepanta dintre numarul reclamelor din outdoor-ul bucurestean si incasarile ce i s-ar cuveni Primariei. „Momentan, publicitatea stradala din Bucuresti nu aduce mai mult de 10% din cat ar trebui sa incaseze Primaria“. De aceea, spune el, institutia va organiza o licitatie pentru a desemna o companie care sa se ocupe de „managementul spatiilor publicitare din Bucuresti“ (un fel de watch-dog al acestei piete – n.r.).

     

    Asadar, lipsa unei unitati in mobilierul stradal din Bucuresti (si nu numai), precum si haosul care se invarte in jurul incasarilor din publicitate par sa fie doua premise care sa explice interesul companiilor straine pentru outdoor-ul autohton. Simtind ca aceasta situatie nu poate continua la infinit (cu atat mai mult cu cat se apropie aderarea la Uniunea Europeana), dar si intentia autoritatilor de normaliza aceasta piata, potentialii investitori de peste hotare par sa fi primit o tema de gandire. Si iata ca, in numai sase luni, doua nume sonore au si ciocanit la usa outdoor-ului romanesc. De aceea, este probabil ca miscarile sa continue in piata – fie ca este vorba despre jucatori noi, fuziuni sau achizitii.

     

    Dar revenind la redecorarea Capitalei: cum reactioneaza companiile consacrate pe aceasta piata la acest proiect? Cu atat mai mult cu cat intrarea unui nou jucator ar echivala cu un pretendent in plus la aceeasi felie? Unele au auzit tangential despre acest proiect (sau, cel putin, asa declara), altele isi manifesta interesul sa participe la licitatie, altele nu comenteaza sau se mai gandesc.

     

    „Nu avem informatii privind aprobarea de catre CGMB (Consiliul General – n.r.) a organizarii unei licitatii. Fiind castigatorii unei licitatii organizate de PMB si avand o experienta de peste 6 ani in domeniu, suntem interesati sa continuam si sa extindem parteneriatul nostru cu PMB“, a spus Monica Magureanu, general manager al Beta Cons, in contextul unei eventuale participari a Beta Cons la aceasta licitatie.

     

    Oricum, subliniaza ea, orice contract care va stabili un furnizor de mobilier stradal „va trebui sa asigure respectarea contractelor anterioare si a tuturor clauzelor acestora“. Ceilalti jucatori de pe piata „vor continua desigur colaborarile in derulare pe care le au cu administratiile locale“, a mai spus Magureanu.

     

    „Stiu ca sunt niste idei in acest sens, dar nu pot comenta pe aceasta tema, pentru a evita speculatiile“, a spus Dierk Zeigert de la News Outdoor. Si totusi, ar participa compania la aceasta  licitatie? „De ce nu?“, raspunde Zeigert. Euromedia (care detine, printre altele, spatiile de publicitate din statiile mijloacelor de transport in comun) nu a comentat. In afara de Beta Cons, News Outdoor si Euromedia, alti jucatori mari pe piata Capitalei sunt Churchill Media, Efect Media, Ultravision.

     

    In orice caz, indiferent cine ar castiga acest proiect, implementarea va dura „mult“ – aprecierea duratei, desi vaga, ii apartine lui Hans Wall. Cel putin in cazul companiei pe care o conduce. Pentru ca orasul este mare si pentru ca „nu vrem sa folosim acelasi design ca in Berlin si Moscova, de pilda“. Wall spune ca, anul trecut, cand a vizitat pentru prima oara Bucurestiul, a remarcat repede arhitectura veche. „Mi-a placut si m-a inspirat“, a spus el. Si totusi, este pacat ca este umbrita de publicitatea stradala de proasta calitate si dezordonata, care nu valorizeaza ceea ce Bucurestiul are, a adaugat Wall.

     

    Si totusi, publicitatea stradala din Capitala e „mult prea scumpa“, fata de ce ofera. „Semn ca publicitarii din outdoor vor sa se imbogateasca repede“, precizeaza el. Wall mai spune ca publicitatea din Bucuresti „ar trebui redusa la jumatate si imbunatatita estetic“. Dar, subliniaza el, calitatea costa. „Iar tarifele ar fi pe masura.“ Ceea ce se va si intampla de altfel, o data cu schimbarea „look-ului“ Bucurestiului.

     

    Monica Magureanu de la Beta Cons spune ca termenul „mult“ (pe care Wall il asociaza volumului de publicitate din Bucuresti) nu reprezinta decat o „constatare relativa“. „Consideram ca extinderea subiectului, implicit a comentariilor si dezbaterilor pe baza acestuia, ar trebui facuta plecand de la argumentele care justifica o asemenea pozitie“, spune managerul Beta Cons.

     

    Cel putin cativa factori ar trebui avuti in vedere, precizeaza ea: „marimea pietei, nivelul de dezvoltare al acesteia, corelatiile intre cererea si oferta de suporturi outdoor, nu numai de mobilier stradal“. Dar „asa cum se intampla pe orice piata, competitia este de natura sa stimuleze calitatea, competitie favorizata de cererea permanenta a clientilor pentru suporturi moderne“.

     

    De asemenea, trebuie avut in vedere ca „notiunea de calitate se formeaza pornind de la suporturi, dar la acestea se adauga plus valoare prin serviciile pe care fiecare furnizor de pe aceasta piata le asigura clientilor sai, servicii care in cele din urma fac distinctia intre ofertele de pe piata“.

     

    Si totusi, ce ii lipseste outdoor-ului autoh-ton in acest moment? „Avand in vedere ca piata romaneasca este o piata in crestere, care este departe de a ajunge la maturitate, consideram ca lipsesc unele reglementari privind anumite tipuri de formate outdoor – cum ar fi mesh-urile“, spune Magureanu.

     

    Daca Hans Wall va reusi sa bata palma cu Videanu, vom vedea la toamna. Indiferent de ce se va intampla insa, nemtii de la Wall sunt hotarati sa deschida poarta investitiilor in Romania: ei au si anuntat construirea unei fabrici de mobilier aici.

     

    Probabil ca, in ipoteza in care nu semneaza contractul cu Primaria, ei vor fi cei care vor furniza mobilierul companiei care va castiga licitatia (si, tot probabil, serviciile aferente), ceea ce ar insemna ca au business-ul asigurat. Ceea ce confirma un lucru: Bucurestiul chiar se pregateste de un face-lift european. Mai ramane de stabilit doar cine il va executa.

  • CINE BATE LA USA OUTDOOR-ULUI?

    JC Decaux – compania care detine 35% din actiunile Wall – este numarul unu in lume in domeniul mobilierului stradal si a doua companie de outdoor din lume.

     

    Wall

    • Actionariat: Hans Wall – 52%; Daniel Wall – 13%; JC Decaux, Paris – 35%
    • Vanzari in 2004: 111 mil. euro
    • Afacerea Wall se bazeaza pe conceptul „dezvoltare, productie, servicii si vanzari media dintr-o singura sursa“.
    • Wall are propriile unitati de cercetare si fabricatie. Mentenanta si curatenia mobilierului este realizata de personalul companiei.
    • Pe probleme de design, colaboreaza cu specialisti celebri in domeniu.

    Jc decaux

    • Venituri: 1.627,3 milioane de euro in 2004
    • Numarul unu in mobilierul stradal, din intreaga lume (311.000 de fete)
    • Numarul unu in publicitatea din aeroporturi (155 in toata lumea), la care se adauga peste 150 de contracte de transport in metrouri, autobuze, trenuri si tramvaie (208.000 de fete)
    • 716.000 de fete publicitare in 45 de tari
    • Prezent in 3.500 de orase
    • 7.500 de angajati

  • Demisiile de la TVR

    Valentin Nicolau si Lucian Sarb au demisionat invocand presiuni politice.

     

    Valentin Nicolau, presedintele TVR, si Lucian Sarb, redactorul-sef al „Stirilor“, n-au mai asteptat dezbaterea parlamentara a rapoartelor SRR-SRTV si au anuntat duminica, intr-o conferinta de presa, ca demisioneaza de la conducerea postului public de televiziune. Demisiile au venit intr-un moment in care ipoteza inlocuirii lui Nicolau devenise tot mai plauzibila.

     

    Rapoartele de activitate primisera avizul negativ al celor doua comisii de specialitate. Se vehiculau deja diverse nume pentru functia de manager interimar al TVR – mai intai cel al Brandusei Armanca (fost director TVR Timisoara), apoi al lui Rasvan Popescu si, ceva mai putin insistent, cel al Luciei Hossu-Longin. Tehnic vorbind, Valentin Nicolau si consiliul de administratie al Televiziunii Romane ar fi fost demisi daca rapoartele de activitate pe 2003 respectiv 2004 ar fi fost respinse, saptamana aceasta, in plenul parlamentului.

     

    Atat Nicolau cat si Sarb spun ca au demisionat din cauza presiunilor politice la care TVR este supusa de actuala putere. „Totul a devenit absurd“, a spus Nicolau, „dominat doar de vointa politica de a pune mana cu orice pret pe TVR.“ El a explicat ca demisioneaza pentru a evita ceea ce el a numit „un interimat periculos“ pentru TVR si s-a referit chiar la numele vehiculate pentru fotoliul sau, pe care le-a etichetat drept „jenante“, demonstrand „intentia guvernantilor de a aduce la TVR executanti fideli“.

     

    Replica guvernului a venit in aceeasi zi de la purtatorul de cuvant, care a spus ca Valentin Nicolau „prefera sa faca o tragicomedie ieftina“ in loc sa-si dea „demisia pur si simplu, daca asta ii cerea constiinta“. In acelasi comunicat, guvernul a spus ca e „tragic“ ca Valentin Nicolau „a tacut complice in fata controlului total impus de guvernul Nastase asupra TVR“.

     

    Nicolau nu a dat detalii despre ceea ce el numeste amestecul actualei puteri in situatia de la TVR, dar a promis ca va oferi amanunte dupa ce isi va incheia activitatea la televiziunea publica. Cat despre presiunile politice din timpul guvernarii PSD, Valentin Nicolau a recunoscut ca s-au purtat lupte, dar „in subteran“, nu la suprafata. „Lupta a fost egal de nedreapta, dar s-a purtat cu mijloace diferite“, a adaugat Nicolau.

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Revolutie in combaterea ridurilor

    CLIENT: Telemobil

    AGENTIE: Gavrila & Asociatii

    NUMAR DIFUZARI TV: Spot Zapp – 2.008 difuzari in perioada 19 aprilie – 6 iunie 2005, valoare ratecard: 2.829.537 de euro (Sursa: Alfacont Mediatrack)

     

    Dupa ce s-au perindat mai mult timp pe micile ecrane si prin reclamele de print, grupul manechinelor-care beau-apa-plata-cu-lamaie si grupul stilistilor-lezati-de-titlul-de-frizer au plecat in vacanta, lasand laboratoarele Zapp sa lucreze cat lipsesc. Asistate de agentia Gavrila & Asociatii, acestea au descoperit ca „stress-ul este una dintre cauzele majore care contribuie la instaurarea si dezvoltarea ridurilor“.

     

    Studiul nu s-a oprit aici, spune agentia, ci a continuat cu evaluarea factorilor de risc ce influenteaza nivelul cotidian al stress-ului. Iar verdictul a fost categoric: „apelurile in alte retele ridica nivelurile de stress la cote maxime“. Aceasta este maniera in care Gavrila & Asociatii argumenteaza esenta campaniei „Primul abonament antirid“ („Laboratoarele Zapp“). Ideea spotului sugereaza ca  abonamentul Zapp 14 All ar fi „cea mai avansata formula de combatere de ridurilor“.

  • Razboiul consolelor de jocuri

    Sunt suple, linii atragatoare le evidentiaza conturul si au sub carcasa tehnologie de cel putin cateva sute de dolari. Consolele de jocuri nu mai sunt doar un vis pentru adolescenti, ci miza principala pe o piata de zeci de miliarde anual. Pentru ca, dupa cum si-au dat seama si statisticienii, (aproape) toata lumea se joaca.

     

    Daca cineva i-ar trece in revista pe toti amatorii de jocuri video din lume si ar face o medie, cum credeti ca ar arata acel ipotetic jucator mediu? Ar fi adolescentul acneic si cu tulburari de personalitate, care da muzica jocului la maximum si tranteste tastatura de pereti cand pierde sau poate adultul care n-a reusit niciodata sa se maturizeze si traieste singur si pierdut in propria lume virtuala? Mai incercati. Raspunsul corect este cu totul altul.

     

    Pentru prima data in istorie, studiile arata ca jucatorul obisnuit incepe in buna masura sa arate, ei bine da, exact ca omul obisnuit. Iar marii producatori de console si de jocuri video, Sony, Microsoft si Nintendo, au inteles ca batalia viitorului se va duce nu doar pentru adolescenti, ca pana acum, ci pentru membrii intregii familii.

     

    Conform unui sondaj realizat in Statele Unite de divizia de jocuri a grupului AOL, aproape 50% dintre oamenii cu varste intre 12 si 55 de ani obisnuiesc sa „butoneze“ jocuri video pe consola, pe PC sau pe telefonul mobil, in medie timp de trei ore pe saptamana. Si chiar mai mult: patru din cinci oameni (79%) au jucat cel putin o data un joc impreuna cu alti membri ai familiei.

     

    Aceste valori mari confirma faptul ca jocurile video, indiferent de suportul pe care se afla, ocupa o parte tot mai importanta in vietile oamenilor. Cum arata „gamerul“ tipic din Romania? „Tanar, pana in 30 de ani, cu venituri medii spre mari“, a spus pentru BUSINESS Magazin Mihai Stegaru, director de marketing al Best Distribution, distribuitor autorizat pe piata autohtona al consolelor Sony. „Consola de jocuri costa in Romania aproximativ 140 de euro si ramane totusi un produs de clasa superioara“, crede Stegaru.

     

    Piata mondiala a jocurilor video valoreaza aproape 34 de miliarde de dolari (incluzand consolele si toate tipurile de jocuri, fie pe consola, PC, telefonul mobil, Internet), din care partea leului  revine producatorilor de console si de jocuri pentru acestea – 20 de miliarde – conform unui studiu al Informa Media Group.

     

    Dupa alte studii, piata globala de console si de jocuri valoreaza chiar mai mult: 25 de miliarde de dolari, afirma oficialii companiei de cercetare DFC Intelligence. Din intregul pietei, este clar insa ca partea leului revine liderului Sony, creditat de DFC Intelligence cu o cota de 68%. Urmeaza la mare distanta Microsoft cu 17% si Nintendo cu 15%.

     

    In Romania, anul trecut s-au vandut 15.000 de console, produse de Sony si Nintendo. Microsoft nu are deocamdata un canal de distributie pentru Xbox in Romania. Sony conduce autoritar pe piata autohtona, unde anul trecut a avut o cota de piata de 95%. Piata va evolua foarte rapid in acest an. Avand in vedere ca doar in primul trimestru s-au vandut aproximativ 6.000 de console, pentru 2005 se estimeaza o crestere de 150% fata de anul trecut, a mai spus Stegaru.

     

    Consola PlayStation 2 este regina generatiei actuale de console de jocuri si a fost vanduta in aproximativ 85 de milioane de exemplare in toata lumea, in timp ce Microsoft si Nintendo, care au vandut doar 20 de milioane de console XBox, respectiv GameCube, au ramas destul de mult in urma.

     

    Unul din secretele succesului pentru Sony este probabil faptul ca a stiut intotdeauna cui sa vanda. Analistii sunt de parere ca, pentru a-si asigura succesul in aceasta lupta, fiecare dintre cei trei jucatori are nevoie sa-si cunoasca cat mai bine publicul. Daca vremurile cand jocurile erau rezervate doar adolescentilor au trecut, atunci pe ce teritoriu se va da batalia generatiei viitoare de console?

     

    Tipul de jocuri preferat de oameni spune destul de multe despre tipul lor de personalitate. Dupa cum probabil era de asteptat, sondajul AOL subliniaza faptul ca exista delimitari clare in functie de sex si categorii de varsta. Console precum Xbox sau PlayStation 2 sunt preferate mai ales de tinerii de peste 20 de ani, care se transporta in lumea imaginarului pentru a deveni celebri piloti de curse sau luptatori in cadrul trupelor de elita.

     

    Barbatii trecuti de 50 de ani prefera luptele virtuale de arte martiale pe PC. Adolescentele se joaca pe telefonul mobil mult mai mult decat baietii de varsta lor, in timp ce femeile in varsta reprezinta majoritatea celor care prefera sa joace carti pe Internet.

     

    Iar despre jucatori se poate spune orice, numai ca le lipseste pasiunea nu. Conform aceluiasi studiu AOL, unul din zece jucatori admite faptul ca este dependent, unul din patru recunoaste ca a pierdut cel putin o noapte pentru a se juca, acelasi fiind procentul celor care sar peste mese in mod curent pentru a nu fi nevoiti sa-si paraseasca aventura din lumea virtuala.

     

    Sony, Microsoft si Nintendo inteleg mai bine ca oricine altcineva ca pasiunea fanilor se traduce direct in bani. Cei trei giganti ai jocurilor video au profitat de intalnirea recenta de la cel mai mare eveniment anual al industriei de jocuri, E3 de la Los Angeles, pentru a-si umfla muschii expunand prototipurile consolelor de viitoare generatie. Cel mai repede s-a miscat Microsoft, care a prezentat viitorul model Xbox 360 in cadrul unui show la MTV, avand drept invitati vedete rock si staruri de cinema.

     

    Alegerea postului de muzica pentru stabilirea primului contact cu publicul indica faptul ca principala tinta sunt tot adolescentii, insa Microsoft are un plan mai complex de data asta, spun analistii. Adolescentii vor fi doar pretextul, calul troian care va aduce consola in casele oamenilor. Acolo insa, ceilalti membri ai familiei vor descoperi repede ca aparatul poate fi folosit la fel de bine pe post de combina muzicala sau DVD player, si ca pe deasupra are un design elegant, care il recomanda pentru a fi asezat in living.

     

    Ceva neobisnuit s-a intamplat cu Microsoft, pentru ca Xbox 360 arata prea bine si are prea multe functionalitati interesante, comenteaza revista Time. Cunoscuta mai mult pentru strategiile sale de business agresive (pe care unii nu se feresc sa le numeasca chiar  abuzive) decat pentru tehnologii inovatoare, compania Microsoft incearca sa se schimbe la fata si se comporta intr-un stil foarte „ne-Microsoft“. Si-a propus sa reactioneze prompt si cu gust la cererile pietei, sa inoveze si in acelasi timp sa fie un adversar corect, scrie revista americana.

     

    Bill Gates, presedintele Microsoft, si echipa sa au lasat in urma o perioada de trei ani si jumatate de munca febrila, desfasurata in cel mai mare secret, iar rezultatul – Xbox 360 – pare sa fie cea mai performanta consola de jocuri din istorie. Cel putin pana la momentul in care rivalii sai vor iesi pe piata cu propriile lor bijuterii.

     

    Totusi, povestea noilor console inseamna mai mult decat o simpla revolutie a tehnologiei. Pana la urma, ne-am obisnuit cu totii ca la fiecare cateva luni producatorii sa anunte un computer mai rapid, o placa video mai performanta, un software care stie sa faca cine mai stie ce lucru nemaivazut. Consolele de viitoare generatie reprezinta insa mai degraba o revolutie de stil si atitudine care, spun analistii, ar putea schimba pentru totdeauna nu doar jocurile video ci si felul in care organizam si accesam colectia personala de fotografii, muzica si filme, precum si modul in care ne concepem viata sociala.

     

    Este vorba de o revolutie care s-a chibzuit pe tacute, iar rezultatul ne este aruncat in fata pe neasteptate. Livingul nu mai este o simpla camera, ci a devenit „centrul nervos“ al intregii case. Iar pe post de „creier“ al acestui sistem nervos ne este propusa, fara ezitare, consola de viitoare generatie, care va interconecta toate sistemele multimedia din casa – DVD player, combina, televizor, computer. Jocurile sunt doar condimentul, atractia care ii permite consolei sa-si faca intrarea in casa.

     

    Nu poti sa vinzi consola prezentand-o pretentios, ca pe un dispozitiv de convergenta multimedia, spune Gates. „Pretextul este faptul ca anumiti membri ai familiei (adica adolescentii de sex masculin) sunt convinsi ca trebuie sa o aiba. Dar cel mai bun mod de a cimenta relatia este construirea unei interactiuni cu intreaga familie. Iar Microsoft a gandit aceasta strategie prin felul in care Xbox isi gaseste locul in living.“

     

    Motiv pentru care, in afara de faptul ca poate fi folosita pentru jocuri, Xbox 360 joaca si rol de CD player. O veti putea folosi si pentru a copia melodii de pe CD-uri direct in calculator. Sau puteti conecta la ea MP3 playerul si asculta muzica in acest mod. Sau sa va uitati la filme de pe DVD-urile inserate in consola. Daca aveti o camera digitala, o puteti conecta la Xbox 360 si sa va uitati la fotografii direct pe ecranul televizorului. Se pare ca Gates a gandit un adevarat ecosistem multimedia, iar in centru a asezat viitoarea consola de jocuri.

     

    Domeniul consolelor video nu este insa atat de usor de administrat de catre producatori cum pare la prima vedere. Business-ul cu console are cel putin doua componente neobisnuite pentru lumea IT. In primul rand, producatorii sunt dependenti 100% de calitatea campaniilor de promovare: pentru ca fanii jocurilor video sunt extrem de sensibili la detaliul vizual, ei doresc mai intai o imagine seducatoare si abia apoi o bucata de metal burdusita cu cipuri si invelita intr-o carcasa de plastic.

     

    In al doilea rand, afacerile cu console sunt ciudate din punct de vedere al business-planului. Producatorii pierd bani cu fiecare consola pe care o vand, insa spera sa isi recupereze pierderile si sa faca profit cu trecerea timpului, din vanzarile de jocuri pentru acele console.

     

    Microsoft are propria poveste. A lansat  Xbox in noiembrie 2001 si a pierdut cate un miliard de dolari in primii doi ani de dupa lansare. Pentru fiecare consola vanduta la un pret de aproximativ 300 de dolari, pierderea era de aproape 50%. Iar profitul inca se lasa asteptat si astazi, insa oficialii companiei spun ca totul reprezinta o strategie bine pusa la punct.

     

    „La un anumit moment, trebuie sa te decizi: OK, a venit timpul sa nu mai investesc in imagine si credibilitate si sa investesc chiar pentru a castiga bani?“, spune Robbie Bach, directorul executiv al diviziei Xbox. „Pierderi de un miliard de dolari pe an sunt destul de greu de sustinut pe termen lung“.

     

    Totusi, oficialii Microsoft spun ca singurul scop pentru care Xbox s-a nascut a fost sa pregateasca terenul pentru consola urmatoare, care va aduce si profitul. „Prima generatie a Xbox seamana cu un joc video“, explica Bill Gates citat de Times. „Daca joci perfect, la sfarsit tot ceea ce primesti este sansa sa mai joci o data. Nu castigi nimic in afara de indemnul «Hei, mai joaca o data».“

     

    Daca totul merge conform planului, Xbox 360 isi va face debutul pe piata catre sfarsitul lui noiembrie. Insa japonezii pandesc si ei momentul potrivit. Sony va lansa PlayStation 3 pentru inceput in Japonia, probabil in decembrie, dupa care Nintendo va ridica manusa, aducand sub luminile reflectoarelor cea mai buna realizare a lor din istorie: consola Revolution.

     

    Din aceasta inclestare, cel mai mult are de pierdut Sony, comenteaza revista Time. Si asta pentru ca japonezii au in prezent o cota de piata foarte mare, de peste 60%, iar consola PlayStation 2 a contribuit in ultimii ani cu 40%-60% la profitul operational al Sony. Avand in vedere ca divizia de electronice are probleme, iar cea de divertisment nu prea a mai venit cu alte idei de succes dupa seria Spider Man, atacul Microsoft pe piata de console nu putea sa cada intr-un moment mai prost de-atat, spun unii analisti.

     

    Cu toate acestea, Sony pastreaza un aer misterios si amenintator in jurul viitoarei console PlayStation 3. Despre PS3 se spune ca va avea un procesor cu totul revolutionar, care va face inutila orice incercare de contraatac din partea rivalilor. Numele de cod este „Cell“, iar japonezii spun ca este vorba de „un supercomputer de dimensiunile unui cip“, de 10 ori mai puternic decat procesoarele computerelor de astazi.

     

    In plus, noua consola ar putea sa contina deja tehnologia de redare a DVD-urilor Blu-ray, care va permite producerea de jocuri mai complexe si cu grafica mult mai buna – multi analisti spun chiar ca diferentele intre felul cum arata filmele la cinematograf si aspectul si atmosfera jocurilor video se vor sterge aproape complet.

     

    „In lupta dintre giganti, castigatorul nu va fi acela care va scoate produsul cel mai puternic, ci acela care va reusi sa echilibreze balanta intre performanta, pret si accesibilitate“, spune Mihai Stegaru, director de marketing la Best Distribution. „Este foarte placut sa ai un Ferrari, dar daca trebuie sa dai 200.000 de lire sterline pe el, parca te multumesti si cu un Renault sau Volkswagen care, in principiu, fac acelasi lucru ca si Ferrari: te duc din punctul in A in punctul B, dar la o zecime din cost.“

     

    Daca PlayStation 3 ar fi comparat cu un Ferrari, atunci probabil ca Sony ar face bine sa coboare pretul pentru a fi accesibil masei largi de consumatori, sunt de parere specialistii. „Sony lupta pentru tehnologie cat mai performanta si din acest motiv PS 3 s-ar putea sa depaseasca bariera de pret care i-ar asigura suprematia.

     

    Daca, totusi, Sony va adopta politica pe care a pus-o in aplicare in cazul lui PS 2, atunci vom vedea cum PS 3 se va vinde la un pret mult mai mic, subventionat de compania-mama“, a spus Stegaru, care a estimat ca aceasta consola va ajunge si in Romania undeva la finalul lui 2006, inceputul lui 2007.

     

    Si nu in ultimul rand, mai este Nintendo. In ciuda faptului ca in ultima runda a razboiului consolelor adversarii au investit mai mult si Nintendo a pierdut teren, oficialii companiei au respins categoric comentariile malitioase care ii dau ca si iesiti de pe aceasta piata.

     

    Actuala consola GameCube este pe locul trei dupa PS2 si Xbox, insa Nintendo are in pregatire pentru inceputul lui 2006 viitorul model, cu numele de cod Revolution. Aceasta ar putea incorpora tehnologii asemanatoare cu cele incluse in cea mai recenta consola portabila, Nintendo DS, adica, printre altele, recunoastere a comenzilor vocale, conectivitate wireless si comenzi de tip touch-screen.

     

    Companie infiintata inainte de anul 1900, Nintendo a preferat intotdeauna sa-si pastreze cultura exclusiv japoneza, refuzand sa faca schimbarile de strategie pe care Sony le-a adoptat pentru a-si extinde piata in domeniul entertainment-ului digital. „Nintendo este cunoscuta pentru jocuri non-violente adresate copiilor (gen Pokemon sau Mario) si, pentru ca probabil nu vor schimba acest lucru, isi vor pastra o pozitie stabila pe piata“, a spus Mihai Stegaru. „Publicul lor este mai putin numeros, dar mai fidel.“

     

    In privinta atitudinii viitoare a Nintendo exista insa si opinii diferite. Doru Raduta, director general TNT Games, companie care distribuie autorizat consolele Nintendo in Romania, spune ca Nintendo DS a reprezentat semnalul ca politica japonezilor se schimba.

     

    „Nintendo a vrut mereu sa faca lucrurile diferit, iar de acum inainte va incerca sa atraga un nou tip de public: oamenii care nu s-au mai jucat niciodata pe consola“, a spus Raduta pentru Business Magazin.

    Nintendo Revolution, asteptata si in Romania in trimestrul trei din 2006, va fi prima consola din lume dotata cu giroscop, a spus Raduta.

     

    Cu alte cuvinte, in controllere (acele mici „pupitre de comanda“ cu care gamerii controleaza jocul) va fi integrat un dispozitiv de identificare permanenta a axei verticale si a celei orizontale. Astfel, schimbarea pozitiei in spatiu a controller-ului va transmite personajului din joc indicatii despre directia in care sa mearga, ce arma sa foloseasca etc. „Ceea ce vrea Nintendo este sa modifice modul in care oamenii se joaca“, a mai spus oficialul TNT Games.

     

    Consola Revolution va fi o „revolutie“ tehnologica pentru Nintendo, insa daca lansarea sa nu va confirma si schimbarea de atitudine a companiei, lupta pentru adevaratul mass-market se va da in continuare intre Sony si Microsoft.

     

    In concluzie, chiar daca acum poate parea greu de crezut, peste aproximativ un an

    n-ar fi deloc exclus ca in mijlocul sufrageriei dumneavoastra sa troneze un Xbox 360, un PlayStation 3 sau un Revolution.

     

    O spun aceiasi analisti care s-au „fript“ in trecut pentru ca au fost excesiv de precauti cu estimarile. Lumea multimedia nu are pauza – astazi, gadgetul cu cea mai rapida rata de acceptare din istorie este telefonul mobil cu camera digitala, care in urma cu patru-cinci ani nu exista nici macar la nivel de zvon.

     

    Iar iPod-ul si celelalte playere muzicale de tot felul au iscat din senin o adevarata revolutie dupa ce, in urma cu cinci ani, nimeni nu stia ce inseamna „MP3“. Asa ca, de ce n-am presupune ca peste cativa ani vom jongla cu nonsalanta si cu termeni precum „multiplayer“, „shooter“, sau „online gaming“?

  • O piata exploziva

    PricewaterhouseCoopers a realizat un studiu care urmareste cresterea pietei globale de software in industria jocurilor video – cu alte cuvinte, jocuri pe consola, pe PC, pe Internet, pe telefonul mobil, excluzand cheltuielile pentru hardware (consolele in sine si accesorii, precum joystick-uri, volane, pedale etc.).

     

    CRESTERE ANUALA DE 11% Studiul arata ca piata globala va evolua de la 21,2 mld. $ in 2002 la 35,8 mld. $ in 2007, cu o rata de crestere anuala de 11%. Canada si America Latina sunt zonele cu cea mai rapida crestere (rata anuala de 16,1%).

     

    ASIA CONDUCE Regiunea Asia/Pacific, unde activeaza doi dintre primii trei producatori de console (Sony si Nintendo), a fost cea mai mare piata de jocuri in 2002, cu cheltuieli totale de 8,4 mld. $. Piata va creste cu 8,5% pe an, atingand 12,6 mld. $ in 2007.

     

    SUA CRESC Piata americana va evolua cu 11,3% pe an, de la 7,2 mld. $ in 2002 la 12,3 mld. $ in 2007, aproape egaland regiunea Asia/Pacific.

     

    Europa, Orientul Mijlociu Si Africa vor inregistra  cresteri uluitoare, de la 4,9 mld. $  (2002) la 9,3 mld. $ (2007).