Blog

  • Cele mai puternice femei din România: Sînziana Maioreanu, Aegon România

    Sînziana Maioreanu este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Grupul, recent ajuns pe prima pagină a ziarelor cu ştirea preluării afacerilor Eureko de pe piaţa românească, este activ la noi din 2007, când s-a înfiinţat firma de pensii private obligatorii BT Aegon, ca rezultat al parteneriatului cu Banca Transilvania. Sînziana Maioreanu a venit în grup în 2010, ca director de vânzări al Aegon Asigurări de Viaţă, după doi ani petrecuţi la cârma Signal Iduna Asigurări de Viaţă, companie a cărei lansare în România a coordonat-o începând din 2008.

    Pe atunci, Sânziana Maioreanu avea deja în spate 15 ani în domeniul serviciilor financiare în cadrul a două dintre cele mai importante nume din piaţă: ING şi Eureko. În 2000 s-a mutat la compania de asigurări a grupului, avansând în funcţia de employee benefits manager, pentru ca în anul 2005 să devină director comercial al companiei Interamerican (ulterior Eureko). În 2007, anul de lansare a pensiilor private, a preluat şi funcţia de director general adjunct al companiei Interamerican Pensii, pe care a deţinut-o până la începutul anului 2008.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Ella Kallai, Alpha Bank România

    Ella Kallai este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    S-a alăturat echipei Alpha Bank România în 2001, iar în 2006 a fost numită economist-şef. Kallai este unul dintre cofondatorii Grupului pentru Economie Aplicată (GEA), iar experienţa anterioară celei bancare include poziţii în cadrul departamentelor de cercetare de la Institutul pentru Economie (Academia de Ştiinţe, Cehia), Université de Paris 1 (Franţa), Center for Integration Studies Bonn (Germania), Institutul de Tehnică de Calcul din Cluj-Napoca. A obţinut titlul de doctor în economie la Université de Paris 1, Panthéon-Sorbonne în 2000, Universitatea Carol din Praga şi State University din New York în 2001.

    Profesionalismul, creativitatea şi flexibilitatea sunt calităţile pe care pune cel mai mult preţ în mediul de afaceri, fără a considera însă că se poate face o diferenţiere între masculin şi feminin în ce priveşte calităţile necesare pentru o persoană care lucrează în acest mediu. Kallai se descrie drept o devoratoare de carte, iubeşte opera, iar preferatul ei este Giacomo Puccini. Este genul de turist dornic „să descopere noi destinaţii adoptând perspectiva omului locului, nu să revadă ceea ce a descoperit şi i-a plăcut în vacanţele anterioare”.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Mirela Iovu, CEC Bank

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Din august 2007 s-a alăturat CEC Bank ca director al Direcţiei Conformitate, pentru ca din decembrie 2008 să preia funcţia de vicepreşedinte al băncii. Absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii Titu Maiorescu în 1996 şi licenţiată în ştiinţe juridice a Facultăţii de Drept a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu în 1999, posesoare din 2005 a unei diplome de MBA de la Seattle City University, Mirela Iovu a urmat mai multe cursuri şi stagii de specializare la nivel naţional şi internaţional în domenii precum medierea şi alte metode de soluţionare alternativă a disputelor, conformitate, management, pieţe de capital. Este membru activ în cadrul mai multor comisii tehnice ale Asociaţiei Române a Băncilor, membru al Asociaţiei Internaţionale a Specialiştilor Certificaţi în Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ACAMS), vicepreşedinte al Asociaţiei Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar şi preşedinte al consiliului consultativ al membrilor fondatori ai Asociaţiei de Mediatori din Domeniul Financiar-Bancar – FINBAN.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Melania Hăncilă, Volksbank România

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Melania Hăncilă a absolvit Facultatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, după care a lucrat în 2003 ca manager asistent pentru Romania Hypermarche (Cora), pentru ca din 2004 să-şi înceapă cariera în banking, domeniul care o atrăsese din facultate. S-a angajat la Credit Europe Bank România ca ofiţer de cont în cadrul unei sucursale, după care în 2005 a preluat poziţia de analist de cercetare în cadrul direcţiei de trezorerie a aceleiaşi bănci. În 2007 s-a mutat la Banca Comercială Română, ca analist în departamentul de cercetare şi strategie – ultima funcţie deţinută înainte de a se alătura Volksbank România.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Gabriela Gavrilescu, BRD

    Gabriela Gavrilescu este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Gabriela Gavrilescu a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale în 1980 şi are o experienţă de mai bine de 22 de ani în domeniul bancar, dezvoltându-şi pregătirea profesională atât în Société Générale, cât şi în instituţii precum Banca Mondială, DC Gardner sau London Business School. Între 1987 şi 1993 a ocupat diverse funcţii în cadrul BNR, BCR şi Banca Comercială Ion Ţiriac. Din 1993 lucrează în BRD, începând ca director comercial. Şapte ani mai târziu preia funcţia de director executiv delegat – Direcţia Mari Clienţi Corporativi, unde a coordonat o echipă de 60 de oameni în arii de activitate precum managementul şi dezvoltarea portofoliului de clienţi şi afaceri, politică comercială şi strategia pentru clienţii mari.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Ioana Filipescu, Raiffeisen Investment România

    Ioana Filipescu este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    A absolvit în 1992 Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, ca inginer de industrie textilă, deşi îşi dorea o carieră în diplomaţie. A dat concurs la Ministerul Industriei şi a început să lucreze ca referent în direcţia care se ocupa de coordonarea tehnică pentru programe de finanţare internaţională precum PHARE sau cele derulate cu Banca Mondială şi BERD. La BERD a ajuns apoi să lucreze cu totul din 1993 până în 1998, perioadă în care a urmat, la Paris, Conservatorul Naţional de Arte şi Meserii şi apoi, în 1999, cunoscuta şcoală de administraţie ENA. După absolvire s-a întors la Bucureşti, la KPMG, unde a făcut parte din echipa care a asigurat inclusiv consultanţa pentru prima tranzacţie de succes din cariera Ioanei Filipescu, vânzarea RoBank către grupul OTP.

    În 2004 a plecat la Raiffeisen Investment România, pentru că „am vrut să trec de la consultanţă în domeniul unde poţi să oferi alături de asta şi investment banking„. Compania a fost înfiinţată în 1998 ca filială a Raiffeisen Investment AG, divizia de investment banking a grupului financiar Raiffeisen, spre a oferi servicii de consultanţă în fuziuni şi achiziţii pentru clienţi din România şi Europa de Vest. Ioana Filipescu are o experienţă semnificativă în domeniul serviciilor financiare, al farmaceuticelor şi al serviciilor medicale, precum şi în sectorul de utilităţi. A fost implicată în consultanţa a numeroase fuziuni şi achiziţii, cum ar fi preluarea LaborMed Pharma de către fondul de investiţii Advent International, achiziţiile Groupama din România (Asiban, BT Asigurări) sau intermedierea vânzării Proton Technologies către Vodafone. Spune că una dintre cele mai importante calităţi ale unui şef de fond de investiţii este flexibilitatea, capacitatea de a nu te lăsa influenţat de şabloane.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Eliza Erhan, Milennium Bank România

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    „Nu cred însă că există diferenţe de gen atunci când vine vorba de profesionalism„, afirmă ea. „E drept, însă, că o femeie trebuie să fie mult mai organizată şi mai concentrată pe ceea ce face pentru a putea acorda atenţia necesară atât activităţii profesionale, cât şi familiei. Şi, în plus, trebuie să fie suficient de puternică pentru a rezista tentaţiei de a renunţa în momentele dificile.„ Eliza Erhan a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE în 1999, apoi un program de studii europene organizat de Academia Istropolitana Nova din Slovacia, iar în 2002 a terminat un master în relaţii internaţionale şi studii europene la SNSPA. În 2008 a câştigat o bursă de studii oferită de Intercollege IBS şi revista Business Magazin pentru programul MBA al City University of Seattle. A lucrat în Banca Ţiriac, unde a ajuns în 2000 în urma unui proces de selecţie a 10 tineri absolvenţi din acel an, iar din 2004 la HVB Bank, unde s-a implicat direct în fuziunea HVB-Banca Ţiriac şi apoi HVB Ţiriac-UniCredit.

    Din 2007 si pana la finalul lui 2012 a condus activitatea de marketing şi dezvoltare a produselor de retail şi activitatea de bancassurance din Millennium Bank România, iar în prezent este directorul Departamentului Calitate.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Adina Enescu, RBS România

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Anul trecut a fost numită director clienţi persoane juridice în cadrul băncii, astfel încât printre atribuţiile ei se numără dezvoltarea relaţiilor cu clienţi reprezentativi corporate şi din sectorul public, dezvoltarea colaborării cu instituţiile financiare locale şi internaţionale cu prezenţă locală, originarea şi structurarea de tranzacţii complexe împreună cu reprezentanţii departamentelor de produs, şi crearea de soluţii cu valoare adăugată pentru clienţi utilizând întregul spectru de servicii, produse bancare şi capabilităţi ale RBS România. Adina Enescu s-a alăturat echipei RBS (ABN AMRO la vremea aceea) în 1999, ocupând poziţia de corporate director, head of integrated energy, pharma & TMT. Anterior a lucrat în instituţii financiare precum The Chase Manhattan Bank – filiala din România sau Banca Comercială Română. A absolvit Academia de Studii Economice în 1991, urmând apoi în perioada 2002-2004 cursurile de MBA – un program condus de Universitatea Kennesaw în parteneriat cu Institutul de Afaceri şi Administraţie Publică, Şcoala de Business Româno-Americană, ASEBUSS. Printre pasiunile ei se numără pictura şi literatura.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Alina Drăgan, Unicredit Ţiriac Bank

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Şi-a început cariera ca talent management manager în cadrul ING România în 2004, a continuat ca manager de resurse umane, training şi dezvoltare organizaţională pentru Heidelberg Cement Group România din 2006, după care, începând din 2007, a activat ca head of HR development, head of HR performance management şi head of HR expertise centers al UniCredit Ţiriac Bank. În 2009, Alina Drăgan a preluat conducerea departamentului de resurse umane al băncii, pentru ca din august 2010 să devină vicepreşedinte executiv şi membru  al directoratului UniCredit Ţiriac Bank, responsabilă de divizia de resurse umane. A absolvit în 2002 Facultatea de Psihologie la Bucureşti, are un masterat în psihologie cognitiv-comportamentală în cadrul aceleiaşi facultăţi şi este membră a Asociaţiei Române de Psihologie şi a HR Club România.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Mariana Diaconescu, Asirom

    Mariana Diaconescu este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Economist de profesie şi doctor în economie, după ce a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Mariana Diaconescu a lucrat încă de la începutul carierei sale în domeniul financiar, în instituţii precum BNR şi Eximbank, unde a avut un mandat de director general. Din cei 20 de ani în care a activat în sectorul financiar, ultimii i-a petrecut în asigurări, la Asirom, unde a ocupat din 2005 poziţia de vicepreşedinte, coordonând divizia financiară, divizia de controlling, pe cea de investiţii, divizia de daune, divizia de reasigurări şi divizia de actuariat. Mariana Diaconescu, soţia consilierului prezidenţial Cristian Diaconescu, este una dintre puţinele femei aflate la cârma unei companii de asigurări. De-a lungul carierei, Diaconescu a urmat specializări de profil la Institutul Monetar Internaţional, Fondul Monetar Internaţional, Academia Europeană Internaţională, Banca Centrală Europeană, băncile centrale ale Angliei, Franţei şi Italiei.