Blog

  • PSD Bucureşti a aprobat rezoluţia privind susţinerea candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale

    “Consiliul Naţional lărgit al PSD ia act de decizia preşedintelui PSD, Victor Ponta, de a candida la funcţia de preşedinte al României. Organizaţiile PSD de la toate nivelurile susţin candidatura acestuia şi se angajează să întreprindă toate acţiunile de organizare şi mobilizare a membrilor în vederea câştigării alegerilor prezidenţiale”, se arată în rezoluţia stabilită în Consiliul Naţional de la Craiova şi care a fost votată de Conferinţa PSD Bucureşti, organizată vineri la Romexpo.

    Potrivit documentului, victoria lui Victor Ponta în alegerile prezidenţiale “va marca sfârşitul unui regim politic abuziv”.

    “Alegerea lui Victor Ponta în funcţia de preşedinte al României garantează consolidarea reformelor bune întreprinse de actualul Guvern pentru relansarea economică, creare de noi locuri de muncă şi creşterea nivelului de trai”, se mai spune în rezoluţie.

    Preşedintele PSD Bucureşti, senatorul Ecaterina Andronescu, le-a spus social-democraţilor că, în perioada următoare, vor trebui să se mobilizeze pentru a-i asigura premierului Victor Ponta un avans de capital şi încredere încă din primul tur.

    Congresul PSD s-a reunit, vineri, la Alba Iulia, pentru a valida candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezdenţiale.

    De asemenea, conferinţele judeţene ale tuturor organizaţiilor PSD s-au întrunit, înaintea Congresului, pentru a valida candidatura lui Victor Ponta.

    Legătura dintre Alba Iulia şi organizaţiile judeţene se face printr-un sistem de video-conferinţă, interactiv.

    În 29 iulie, la Consiliul Naţional al PSD reunit la Craiova, Victor Ponta şi-a anunţat intenţia de candida la Preşedinţia României, Consiliul adoptând o rezoluţie prin care propune Congresului validarea candidaturii.

    Victor Ponta îşi va lansa candidatura la prezidenţiale în 20 septembrie, de ziua sa, evenimentul fiind programat să aibă loc în Bucureşti, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de persoane.

  • Ministrul pentru Energie: Gazprom a redus cu 5% exporturile de gaze în România, fără o informare oficială

    “Fluxurile de gaze naturale prognnozate a fi livrate din Rusia către România s-au redus vineri cu 5% faţă de ceea ce era planificat. Este vorba de cantităţi mici. Nu am fost informaţi oficial în legătură cu motivul acestei reduceri”, a afirmat Nicolescu.

    El a adăugat că a convocat o şedinţă de analiză la ora 16:00 cu transportatorul de gaze Transgaz şi cu producătorii de gaze OMV Petrom şi Romgaz Mediaş.

    Potrivit ministrului, producţia de gaze zilnică a României este în această perioadă de 30 milioane metri cubi, în timp ce importurile sunt nesemnificative, de 0,5 milioane metri cubi.

    “Am cerut Transgaz să solicite explicaţii de la Gazprom”, a mai spus Nicolescu.

    România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.

     

     

  • Aproape 248.000 preşcolari şi elevi vor învăţa în 419 unităţi publice în noul an şcolar în Capitală

    Potrivit unui raport al ISMB, în Capitală funcţionează 419 unităţi de învăţământ de stat dintre care 124 de grădiniţe, 171 şcoli gimnaziale, 103 licee, două şcoli profesionale, o şcoală postliceală, şase cluburi ale copiilor, şapte cluburi sportive, cinci şcoli de arte şi meserii.

    Cele mai multe unităţi de învăţământ sunt în sectorul 2 – 85, urmate de sectorul 1 – 81, sectorul 6 – 69, sectorul 3 – 66, sectorul 4 – 61 şi sectorul 5 – 57.

    Numărul total de elevi cuprins în învăţământul de masă în anul şcolar care începe luni este de 247.839 de elevi faţă de 241.930 în anul şcolar precedent.

    Cei mai mulţi dintre elevi înscrişi în învăţământul primar – 77.223. În învăţământul liceal sunt înscrişi 68.646 de elevi, gimnazial – 55.884, preşcolar – 41.404, postliceal – 3.396 şi profesional – 1.286.

    Potrivit raportului ISMB din totalul celor 419 unităţi de învăţământ, 23 nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, cele mai multe respectiv opt fiind în sectorul 1, câte patru – în sectoarele 3 şi 4, trei – sectorul 2 şi 6 şi una în sectorul 5.

    De asemenea, în Capitală vor funcţiona în acest an şcolar 218 de unităţi de învăţământ particular, dintre care 146 grădiniţe, 31 – şcoli primare, 10 – gimnaziale, 20 – licee şi 11 – şcoli postliceale.

    Cele mai multe unităţi de învăţământ private funcţionează în sectoarele 1 şi 3 câte 49, sectorul 2 – 44, sectorul 6 – 33, sectorul 4 – 28 şi sectorul 5 – 15.

    Numărul preşcolarilor şi elevilor care învaţă în aceste unităţi reprezintă de obicei între 8 şi 10 la sută din numărul celor din învăţământul de stat.

    În învăţământul de stat special sunt cuprinşi 3.306 copii, dintre care cei mulţi, respectiv 1.165, în învăţământul gimnazial.

    În anul şcolar 2014-2015 în şcolile Capitalei sunt 16.610 posturi, dintre care 14.2064 pentru titulari – 86%, 1.614 suplinitori – 10%, 517 pensionari – 3% şi 215 fără studii corespunzătoare – 1%.

    Potrivit raportului ISMB, în grădiniţe sunt 41.404 locuri, dintre care 24.138 reprezintă copiii reînscrişi, iar 17.266 nou înscrişi.

    ISMB a prezentat totodată situaţia comparativă a înscrierilor pentru clasa pregătitoare şi clasa I. La clasa pregătitoare în anul şcolar precedent au fost 562 de clase cu 15.091 elevi înscrişi, în timp ce în noul an şcolar vor fi 653 de clase cu 16.858 de copii înscrişi. Şi la clasa I a crescut numărul de clase de la 454 în anul şcolar trecut la 552 în noul an şcolar, respectiv de la 12.243 de elevi la 16.068.

    În licee au fost repartizaţi în clasa a noua, până vineri, 14.571 de elevi, dintre care 8.731 la filieră teoretică, 1.266 – vocaţională, 4.543 – tehnologică, alţi 31 fiind în curs de repartizare.

  • CEA MAI MARE berărie din sud-estul Europei s-a deschis în Parcul Herăstrău. Cum arată Berăria H, în care trei antreprenori români au investit 3 milioane de euro – FOTO

    Potrivit unui comunicat al companiei, Berăria H are o capacitate de aproximativ 2.000 de locuri în interior şi 1.000 de locuri în exterior.

    Amenajările localului au durat aproximativ 7 luni şi au fost angajate aproximativ 120 de persoane.

    “Cochetez cu ideea de a deschide acest local de aproximativ doi ani, însă momentul în care am găsit spaţiul fostului Pavilion H am ştiut că este ceea ce căutam. Aş spune că ambiţia noastră este să facem cea mai tare berărie din sud-estul Europei, care va fi şi cea mai mare”, a declarat Vlad Dumitru, administrator şi acţionar al Berăriei H.

    El a arătat că mai mult de jumătate din investiţia de 3 milioane de euro provine dintr-un împrumut contractat de la Volksbank.

    Berăria se adresează în principal persoanelor cu venituri mici şi medii, cea mai ieftină bere fiind 6-7 lei.

    Berăria H este situată în Pavilionul H din Parcul Herăstrău, care până în februarie a găzduit magazine de haine şi de alimente. Clădirea este deţinută de Băneasa Investments, firmă controlată de Puiu Popoviciu, care are şi centrul comercial Băneasa Shopping City.

    Dumitru nu a dezvăluit cuantumul chiriei pentru acest spaţiu.

    Potrivit datelor de la Registrul Comerţului acţionarii societăţii Berăria H sunt: Vlad Dumitru – 50%, Iulian Stanciu – 25% şi Maria Ioana Iancu – 25%.

  • DEFICIT de 781 milioane euro în primele 7 luni, înregistrat de contul curent al balanţei de plăţi

    În primul semestru, deficitul se situa la 878 milioane euro.

    Astfel, în perioada ianuarie-iulie, deficitul înregistrat de balanţa veniturilor primare (denumite “venituri” de BNR până în prezent) s-a adâncit cu 1,04 miliarde euro, de la 958 milioane euro la 1,99 miliarde euro, iar cel al balanţei bunurilor cu 252 milioane euro, de la 2,9 miliarde euro la 3,15 miliarde euro, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României.

    Totodată, execendetul veniturilor secundare (denumite până în prezent “transferuri curente”) s-a redus cu 308 milioane euro, de la 1,17 miliarde euro la 865 milioane euro.

    Pe de altă parte, balanţa serviciilor şi-a sporit excedentul cu 727 milioane euro, la 3,5 miliarde euro.

    Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 1,309 miliarde euro, în scădere cu 13,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 1,385 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat o valoare negativă de 76 milioane euro net.

    Datoria externă pe termen lung se plasa la 77,64 miliarde euro la 31iulie (81,3% din total datorie externă), în scădere cu 1,4% faţă de sfârşitul anului trecut.

    Datoria externă pe termen scurt se situa la aproape 17,84 miliarde euro (18,7% din total datorie externă), cu 4,8% mai mică.

  • Moscova, foarte preocupată privind activităţile NATO în Marea Neagră şi Marea Baltică: “Analizăm măsuri de contracarare a posibilelor ameninţări”

    Prezenţa militară în Marea Neagră a unor state neriverane riscă să provoace “o modificare substanţială a echilibrului strategic şi regional”, iar Moscova analizează modalităţile prin care poate “contracara şi neutraliza posibilele ameninţări”, a avertizat oficialul rus, care a adăugat că situaţia este valabilă şi în ceea ce priveşte Marea Baltică.

    Reprezentantul Rusiei la NATO a mai afirmat că Moscova va analiza în detaliu deciziile de la summitul NATO din Ţara Galilor cu privire la securitatea internă.

    “Totul va face subiectul unei analize atente a instituţiilor abilitate din Rusia, în primul rând pentru stabilirea măsurilor pe care trebuie să le luăm pentru a ne asigurarea securitatea”, a mai afirmat oficialul rus.

    Statele din Alianţa Nord-Atlantică au promis la summitul de la Newport să menţină “o prezenţă continuă” în Europa de Est, pe fondul îngrijorărilor provocate de atitudinea Rusiei în contextul crizei din Ucraina.

    Alianţa Nord-Atlantică îşi va continua misiunile de patrulare aeriană consolidate în spaţiul aerian al ţărilor baltice, va continua să mobilizeze fregate la Marea Neagră şi Marea Baltică şi va dubla exerciţiile militare în est, a anunţat preşedintele american Barack Obama la încheierea summitului NATO, amintind că Statele Unite au promis în iunie un miliard de dolari “pentru reasigurarea Europei”.

  • VREMEA va fi caldă în weekend: Prognoza meteo în ţară, la Bucureşti, la munte şi la mare

    Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile vestice şi sud-vestice, unde local vor fi averse şi descărcări electrice, dar şi în extremitatea de sud-est, unde numai izolat va ploua slab. Pe arii restrânse, în Banat, se pot înregistra cantităţi de apă de peste 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar local şi temporar şi în restul teritoriului, dar mai ales în sud-vest, cu viteze mai mari în sudul Banatului. Temperaturile minime se vor încadra între 6 grade în depresiunile intramontane şi 18…19 grade pe litoral. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi în continuare uşor mai caldă decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii septembrie, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul a 28 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimă va fi de 13…15 grade.

    MUNTE

    Vremea se va menţine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat averse şi descărcări electrice, îndeosebi în Munţii Banatului. Vântul va avea intensificări mai ales pe creste. Variaţiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative faţă de intervalul precedent.

    MARE

    Vremea se menţine în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, temporar mai noros. Condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat.  Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 de grade, iar cele minime între 17 şi 19 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 22 de grade.

    DUMINICĂ

    Vremea va fi în general instabilă în vestul şi sud-vestul ţării, unde vor fi înnorări şi local averse şi descărcări electrice, iar izolat se vor cumula peste 15…20 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi izolat ploi slabe, la munte şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 21…22 de grade în vestul extrem şi 29…30 de grade, local, în estul, centrul şi nordul ţării, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre 6 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

    MUNTE

    Vremea va fi în general instabilă în în zona Carpaţilor Occidentali, unde vor fi înnorări şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice. În restul zonei montane cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi doar izolat vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales pe creste. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.

    MARE

    Vremea se menţine în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, temporar mai noros. Condiţii pentru ploi slabe. Vantul se va intensifica şi va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 25 de grade, iar cele minime între 17 şi 19 grade.  

    Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 22 de grade.

     

  • ALEGERILE PREZIDENŢIALE: Prezenţa la vot va fi monitorizată în toate secţiile de votare

    Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a spus, într-o conferinţă de presă, că la alegerile prezidenţiale, în judeţ, vor funcţiona 553 de secţii de votare, la fel ca la alegerile europarlamentare.

    El a menţionat că faţă de alte scrutinuri, la aceste alegeri prezenţa la vot va fi monitorizată în toate secţiile de votare şi nu doar pe un eşantion, motiv pentru care se vor adopta soluţii punctuale pentru transmiterea datelor.

    Astfel, în trei secţii care nu sunt acoperite cu semnal GSM, se vor folosi telefoane prin satelit pentru transmiterea informaţiilor.

    El a mai declarat că pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale judeţului Suceava i-a fost alocat un buget total de 2,981 milioane de lei din care 2,515 milioane de lei sunt cheltuieli de personal, 406.000 de lei pentru bunuri şi servicii şi 60.000 de lei pentru mijloace fixe.

    Buletinele de vot, autocolantele şi ştampilele cu menţiunea VOTAT vor fi asigurate de către Ministerului Afacerilor Interne, Prefectura urmând să achiziţioneze toate celelalte materiale necesare votării, a mai spus prefectul.

    La scrutinele de până acum prezenţa la urne era monitorizată de BEC pe baza unui eşantion de secţii de votare, astfel că datele centralizate aveau o eroare de +/- 3%.

    Purtătorul de cuvânt al BEC, vicepreşedintele AEP Marian Muhuleţ, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sistemul care va fi folosit pentru monitorizarea prezenţei la vot este încă în lucru.

    “E o dovadă în plus de transparenţă şi poate avea beneficii importante, având în vedere discuţiile privind turismul electoral, în supravegherea evoluţiei prezenţei la vot la secţiile de votare”, a afirmat acesta.

    El a precizat că monitorizarea prezenţei la vot în ziua alegerilor în toate secţiile de votare este prevăzută de Ordonanţa de urgenţă 45/2014 privind modificarea şi completarea Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României.

    Muhuleţ a arătat că prezenţa la vot, care se făcea pe baza unui eşantion reprezentativ şi prin estimare statistică, a fost aproximată la alegerile anterioare cu o eroare mai mică de 1%.

  • Directorul unei companii aeriene susţine că tragedia aviatică din Ucraina ar fi putut fi evitată

    “Erau dovezi că aceste rachete sunt în zonă cu mai multe săptămâni înainte”, a declarat sir Tim Clark. “Emirates nu ştia despre acest lucru şi cred că nici alţii nu ştiau”, a adăugat el. “Dacă am fi ştiut, probabil că am fi reacţionat astfel încât am fi evitat complet spaţiul aerian ucrainean, probabil la nivel de industrie”, a declarat el, citat de BBC News Online.

    Clark a precizat însă că unele companii este posibil să fi ştiut, dar nu au împărtăşit informaţia. Sir Tim a adăugat că toate companiile aeriene ar fi evitat zona periculoasă dacă ar fi ştiut acest lucru.

    “Suntem îngrijoraţi că această informaţie ar fi fost deţinută de unele companii … şi ar fi trebuit transmisă … cel puţin industriei, organizaţiei care reglementează industria. Înţelegem acum că unele companii ştiau de acest lucru şi luaseră deja măsuri pentru a evita zona”, a adăugat el.

    Potrivit informaţiilor de la acest moment, zborul MH17 al Malaysia Airlines ar fi fost doborât de o rachetă la 17 iunie, provocând moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bord.

    Avioanele au primit permisiunea de a survola zona atât timp cât menţin o altitudine ridicată, iar un raport publicat la începutul săptămânii subliniază că alte trei avioane de pasageri survolau aceeaşi zonă în acelaşi timp cu avionul malaysian.

    În prezent, îi revine fiecărei companii aeriene să decidă dacă survolează o zonă de război, pe baza informaţiilor de la controlorii de trafic aerian şi de la propriile guverne. Companiile nu sunt obligate să facă schimb de informaţii.

  • Iohannis către Ponta: În ziua când vă lansaţi candidatura, elevii din clasele I şi II nu au manuale

    Klaus Iohannis arată că şcoala românească are nevoie de atenţia şi respectul tuturor celor aflaţi la conducerea ţării, miniştri, parlamentari, oameni şi partide politice.

    ”Dumneavoastră, în dubla calitate de premier şi de lider al principalului partid de guvernământ, sunteţi cel care, prin măsurile, politicile şi gesturile publice pe care le faceţi, ar trebui să daţi dovada preocupării faţă de situaţia gravă din educaţie. Din păcate, nu numai că nu vă preocupă aceste aspecte, dar daţi dovadă de cinism şi lipsă de respect faţă de milioanele de dascăli, părinţi, copii. Astăzi, când dumneavoastră vă lansaţi cu fast candidatura în Congresul PSD de la Alba Iulia, elevii din clasele primare I şi II au rămas fără manuale, cu doar trei zile înainte de începerea noului an şcolar”, precizează liderul PNL.

    Iohannis aminteşte şi de un alt moment în care ”premierul a ignorat problemele cetăţenilor pentru a se dedica evenimentelor de partid”.

    ”Pe 29 iulie, v-aţi lansat candidatura la Craiova, deşi Oltenia şi alte regiuni ale ţării se aflau sub cod roşu de inundaţii. Drama oamenilor care îşi pierdeau gospodăriile şi, uneori, chiar vieţile, nu v-a sensibilizat nici măcar atât cât să anulaţi un eveniment de partid faraonic şi sfidător. În condiţiile amintite, mă întreb în mod legitim: Dacă nu vă pasă de vieţile, gospodăriile, şcolile oamenilor, cum vreţi să conduceţi statul român? Dacă nu vă pasă de copii, cum îi respectaţi pe părinţi? Ce vă sensibilizează, cu adevărat, domnule prim-ministru?”, adaugă, în scrisoarea deschisă, preşedintele PNL.

    El continuă: ”Ştiu că nu veţi găsi răgazul de a răspunde cu argumente reale la problemele din educaţie sesizate prin această scrisoare deschisă. Sper, însă, să o faceţi cu ocazia dezbaterilor pe tema moţiunii simple pe tema educaţiei pe care parlamentarii ACL o vor depune în Parlament”.

    Inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru, a declarat joi, tot pentru MEDIAFAX, că lipsa noilor manuale pentru clasele I şi a II-a nu este o situaţie plăcută, iar elevii nu pot învăţa după manuale vechi, dar programa nouă va fi respectată şi în primele zile se va face recapitulare.

    Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis, miercuri, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.

    Preşedintele CNSC, Bogdan Lehel Lorand, a explicat că au fost primite 11 contestaţii privind licitaţiile pentru manualele de clasa I şi a II-a, iar din acestea trei s-au admis, două au fost respinse fără interee şi şase, admise în parte.

    “În acest context, s-a dispus continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor în zece zile”, a spus preşedintele CNSC.