BusinessMagazin

Blog

  • Prima victima a proiectului de buget

    Dupa cum era de asteptat, proiectul de buget pentru anul urmator a provocat numeroase nemultumiri in randul clasei politice, dar putini se asteptau la o demisie cu acte in regula, depusa si inregistrata la cabinetul premierului – cea a ministrului educatiei, Mircea Miclea, motivata de bugetul prea mic alocat invatamantului in 2006. Miclea a insistat asupra faptului ca nu-si poate pune in practica proiectele in conditiile subfinantarii cronice a invatamantului si a acuzat faptul ca in elaborarea bugetului nu s-a tinut cont de promisiunile facute in campania electorala, cand invatamantul era considerat o prioritate nationala.

     

    Reactia sindicatelor din invatamant a fost relativ previzibila. Liderii sindicali s-au aratat solidari cu decizia lui Mircea Miclea si au amenintat ca vor intra in greva generala daca bugetul pentru educatie nu va fi suplimentat. Interesant este insa ca pozitia lui Miclea a fost sustinuta de presedintele Traian Basescu, care nu a pierdut ocazia de a critica bugetul guvernului Tariceanu pentru nerespectarea promisiunilor electorale, amenintand chiar ca nu-l va promulga daca situatia va ramane neschimbata si dupa dezbaterea proiectului de buget in Parlament.

     

    In intampinarea criticilor prezidentiale a venit liderul Partidului Democrat, Emil Boc, care a anuntat ca nu va nominaliza nici o persoana pentru postul de ministru al educatiei, pana la rezolvarea problemei cu bugetul. Mai mult, a amenintat ca Partidul Democrat va amenda in Parlament bugetul propus de guvernul pe care, teoretic, il sustine. Cei ce au vazut insa in decizia lui Boc o confirmare a scenariului mai vechi ca PD ar urma sa se retraga de la guvernare sub un pretext oarecare s-au inselat insa, cel putin deocamdata: spre sfarsitul saptamanii, liberalii si democratii se intelesesera deja sa creasca bugetul pentru educatie la 4,4% din PIB, de la nivelul initial de 4%. Miclea si sindicatele cerusera insa cel putin 5%, tocmai pentru ca in 2007, anul teoretic al aderarii la UE, sa poata obtine un buget de 6%.

     

    E drept insa ca ministrul Miclea, care raspunde si de cercetare, ar fi putut sa se consoleze cu o cifra mai mult decat spectaculoasa: cresterea cu 82% fata de anul trecut a alocatiei bugetare pentru cercetare. Cu aceasta crestere cu tot insa, alocatia prevazuta pentru cercetare in 2006 nu ajunge decat la 1% din PIB.

  • Razboiul electrocasnicelor

    Scurtcircuit in electrocasnice: Marius Ghenea paraseste functia de CEO al Flanco. Si Ghenea, si actionarii Flanco spun ca decizia de a nu mai prelungi contractul a fost luata prin buna intelegere. Observatorii pietei cred insa ca pentru a intelege semnificatia acestei plecari e nevoie de ceva mai mult decat de un comunicat oficial.

     

     

    ULTIMUL CLASAMENT. Flanco, pionier in comertul cu electrocasnice, a cazut de pe locul intai, pe care il detinea in 2003, pe cel de-al treilea. Altex, rivalul sau traditional, a urcat de pe locul al doilea pe primul, iar Domo, care in 2003 era pe locul trei, a urcat si el un loc in top.

     

    Rasturnarea clasamentului nu e decat deznodamantul unuia dintre cele mai feroce razboaie care s-au dus in ultimii ani in afacerile romanesti. Un razboi purtat pe zeci de mii de metri patrati de magazine, alimentat cu zeci de milioane de euro, in care miza a fost o piata de 600-700 milioane de euro – si care a inceput deja sa aspire la statutul de “piata de un miliard”.

     

    Prima runda a razboiului a adus doar subtilele satisfactii ale stabilitatii financiare in tabara Flanco – nu si pe cele indeobste generate de rolul de conducator de joc. “Noi am ridicat stacheta, avem competitori care la un moment dat ne-au copiat, dar acum trebuie sa recunosc ca ei au ridicat stacheta si mai sus”, spune Cornel Marian, care l-a inlocuit pe Marius Ghenea in functia de director al Flanco. “In curand, noi o sa mutam stacheta iarasi si o sa schimbam un pic jocul”, promite Marian.

     

    Flanco si-a mai putut pastra locul intai in topul “retailerilor electrici”, cum li se spune, doar pe site-ul firmei, nu si in cel al Ministerului de Finante. Profilul de companie de pe site-ul Flanco International a ramas neactualizat si spune ca retailerul “este lider pe piata din Romania in domeniul distributiei produselor electronice si electrocasnice”, mentionandu-se drept argument cifra de afaceri din 2003, “de 120 de milioane de euro”. E vorba un an de referinta in retailul de electrocasnice – unul “atipic”, cum e numit intr-un glas de toate companiile de profil – in care Flanco a profitat cel mai mult de halucinanta crestere a pietei (care a urcat cu 80% fata de 2002), iar directorul Marius Ghenea (care schimbase statutul de actionar la Flamingo cu cel de angajat la Flanco) si-a urmarit lunar, cu satisfactie, performantele financiare.

     

    Avea si de ce: preluase, la inceputul lui 2002, o companie cu vanzari de 20 de milioane de euro si ajunsese, in doar doi ani, la vanzari de cinci ori mai mari. E greu de spus si poate irelevant acum cat a fost meritul fondatorilor, cat al actionarilor, cat al lui Ghenea si cat al exploziei creditului de consum.

     

    Va mai amintiti sfarsitul lui 2002, cand Romania a fost trezita din somn de reclama TV care avea sa dea peste cap lumea marketingului, promitand, in premiera, o rata fixa de 499.000 de lei pe luna pe intreaga durata a creditului? Dintr-o data, creditul a inceput sa li se para ieftin romanilor. Atat de putin? Doar 500.000 de lei? Ce mai conta ca in spatele acestei oferte a Flanco se ascundea o dobanda egala sau mai mare poate ca cea a bancilor? Nu mai avea nimeni vreme de calcule, iar gaselnita avea sa dea roade – la fel si cea cu “cel mai mic pret”.

     

     

    FINANTATORII CRESTERII. Un rol important in cresterea vanzarilor Flanco din 2002 l-a avut si Banca Tiriac. Directorul din acea perioada al bancii, olandezul Antony van der Heijden, a avut curajul sa finanteze vanzarile Flanco intr-o vreme in care celelalte banci comerciale considerau creditul de consum o afacere riscanta. Inspirat de succesul creditului de consum la sfarsitul lui 2002, omul de afaceri Florin Andronescu a fondat prima companie de credit de consum – Credisson. El s-a asociat cu fondul de investitii Oresa Ventures, care era deja prezent in actionariatul Flanco, iar succesul companiei a fost de antologie: in 2003, primul an de activitate, profitul obtinut a fost de aproape 80% din cifra de afaceri. Iar asta s-a datorat si faptului ca firma Credisson s-a dezvoltat pe infrastructura Flanco, efortul investitional initial fiind foarte redus.

     

    Victoriile din 2002-2003 au devenit istorie. Acum, dupa doi ani, Marius Ghenea paraseste Flanco: mandatul lui de trei ani s-a incheiat, iar contractul n-a mai fost prelungit la inceputul lui octombrie – aceasta este explicatia pe care au facut-o publica atat Ghenea, cat si actionarii de la Flanco. In locul lui vine ca director interimar Cornel Marian, care e de ani buni director de investitii la Oresa Ventures, actionarul majoritar al Flanco.

     

    Cam acestea ar fi faptele. Dar redau ele cu acuratete situatia in care se afla acum Flanco – reteaua care a pornit la drum in 1992 ca investitie a unui inginer transformat in antreprenor, Florin Andronescu, apoi a initiat primul program de vanzare in rate din Romania in 1994, a atras trei fonduri de investitii, a infiintat prima companie de credit de consum si a ajuns lider de piata in 2003, pentru a cadea direct pe locul trei doar un an mai tarziu? E noua pozitie a Flanco chiar atat de ingrijoratoare pentru actionari? Si, la urma urmei, de ce a plecat Marius Ghenea?

     


     

    SE CAUTA UN CEO. “Marius a plecat din motive de Marius, nu de Flanco”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Cornel Marian, directorul interimar al Flanco si reprezentant al actionarului majoritar, Oresa Ventures. Explicatia lui Marian face referire la cariera pe care Ghenea a avut-o inainte de Flanco: a intrat in lumea afacerilor ca antreprenor si nu ca manager, fiind unul dintre fondatorii Flamingo, acum nr. 1 in retailul IT romanesc. La un moment dat a vandut cea mai mare parte din actiuni, a parasit Flamingo si a acceptat oferta Flanco. “I-am propus sa incerce si pozitia de angajat – sa demonstreze ca poate avea succes ca manager, nu numai ca actionar”, isi aminteste Cornel Marian. Aceasta ar fi fost provocarea pentru Ghenea. Provocarea pentru Flanco? “Sa motivam un milionar sa lucreze pentru noi”, spune acum Marian.

     

    Marius Ghenea spune, si el, tot ca a plecat “din motive de Marius”: “Am vrut din nou sa fiu propriul meu stapan”, explica el, adaugand ca a constatat ca “in aceasta perioada au aparut mai multe posibilitati de investitii decat in anii trecuti”. Asadar, fostul CEO al Flanco redevine antreprenor. Marius Ghenea si-a investit o parte din banii obtinuti in urma vanzarii pachetului pe care-l detinea la Flamingo (circa 4-5 milioane de dolari, potrivit unor estimari neoficiale) in mai multe proiecte de din domenii precum retailul de computere, industria lemnului si software.

     

    Ce se va intampla insa la Flanco? “Planul este sa recrutam un CEO pentru 3-5 ani”, spune el, “si cautam un manager de top din industria asta din Europa sau un manager de top din Romania“.

     

    De ce n-au gasit actionarii Flanco un om mai de mult, daca tot stiau ca mandatul lui Ghenea va expira? “Puteam sa facem recrutarea din timp, dar exista si o alternativa”, spune Cornel Marian. Iar “alternativa” se numeste chiar Cornel Marian (“eu pot sa preiau conducerea <din alergare>”), care spune ca nu-i strica deloc o experienta pe partea operationala: “Este important sa iesi din ceea ce eu numesc <lumea Excel>, a spreadsheet-urilor, si sa activezi direct in companie. Sa dai afara oameni, sa rezolvi probleme, sa contribui la strategie, practic sa fii pe front un an, doi”.

     

    Frontul pe care intra acum directorul interimar al Flanco e unul cu multe transee si doi adversari vigurosi, Altex si Domo, a caror pozitie a continuat sa se intareasca in ultimul an si jumatate. Actuala configuratie a pietei (Altex – locul 1, Domo – locul 2 si Flanco – locul 3) isi are originea intr-o decizie pe care BNR a luat-o in primele luni ale lui 2004, pentru a mai calma si importurile, si pe romani, care facusera din cumparatul de electrocasnice sportul national al lui 2003.

     

    STRATEGIA ALTEX. Retailerii contemplau, la inceputul lui 2004, perspectiva unei cresteri in cel mai bun caz moderate fata de 2003 sau chiar a unei stagnari. Si atunci, in primele luni ale anului, s-au si “despartit” filozofiile de afaceri ale principalilor competitori, Flanco si Altex, Domo urmand o cale de mijloc.

     

    Rezultatele acestor filozofii diferite se vad astazi in noul clasament al retailului de electrocasnice. Altex a fortat dezvoltarea, extinzandu-se permanent: a inaugurat un nou format de magazin (Media Galaxy), propria marca de computere, Davio (precum si Davio Media Center) si a continuat sa inchirieze sau sa cumpere spatii comerciale (pentru magazinul Bucovina din Suceava a platit anul acesta 7,5 milioane de euro). Computerele Davio, lansate in toamna lui 2004 (si fabricate de o alta companie din grupul Altex, Complet Electro Serv), aveau deja in trimestrul al doilea din 2005 o cota de piata de 11,4%, potrivit IDC, contribuind semnificativ la cresterile Altex din 2004 si 2005.

     

    Anul acesta proprietarul Altex, Dan Ostahie, si-a revizuit de trei ori public estimarile pentru 2005: daca la inceputul anului anunta ca se asteapta la vanzari de 220 milioane de euro, in luna mai el facea o prima rectificare (250 de milioane de euro) iar in iulie o a doua (330 de milioane de euro, cifrele incluzand TVA).

     

    MODELUL FLANCO. Flanco, in schimb, a scazut in 2004 fata de anul 2003, iar anul acesta se asteapta sa depaseasca putin vanzarile din 2003. Marius Ghenea explica diminuarea cifrei de afaceri prin “extinderea agresiva a unor retele concurente, suprapusa peste dezvoltarea moderata a Flanco”. Iar Flanco “si-a asumat strategia de dezvoltare moderata, fara sa doreasca insa scaderea vanzarilor”, adauga Ghenea, care a ramas actionar in cadrul retailerului, calitate pe care a dobandit-o prin contractul de management.

     

    Explicatia celui care i-a luat locul e cam aceeasi: “Evolutia a fost buna sau rea in functie de termenul de comparatie”, spune Marian. Flanco a mers pe eficienta si vanzari bune pe metru patrat, in timp ce “concurenta are alta strategie”, una de extindere. Flanco vrea o crestere sanatoasa, de 15-20% pentru acest an, si cele mai mari vanzari pe metrul patrat. “Bilantul Flanco nu are riscurile celorlalti jucatori. Compania este practic fara imprumuturi”, spune Marian.

     

    Lorand Szarvadi, CEO si actionar la Domo, cel de-al doilea competitor dupa cifra de afaceri, nu se asteapta la imbunatatiri rapide la Flanco. “E o situatie de criza, eu asa vad, dar ei vor iesi din aceasta situatie”, spune el. Dar Szarvadi spera ca iesirea din criza sa fie rapida – “fiindca ar fi un dezastru si pentru noi daca un jucator ar intra in colaps”.

     

    DOMO, UNDEVA LA MIJLOC. Unde se afla Domo in toata aceasta ecuatie? “Undeva la mijloc”, spune Lorand Szarvadi. La mijloc si in privinta locului ocupat in clasament, si al strategiei: “Flanco a ales un format de magazine mai mici, dar cu productivitate mai mare pe metru patrat, Altex – prin Media Galaxy – a ales suprafete mai mari de expunere, iar Domo este undeva la mijloc”, spune el. Szarvadi spune ca vremea magazinelor mici, “care produceau foarte bine pe metru patrat pentru Flanco”, a trecut.

     

    Si Domo a virat, ca si Altex – dar nu la fel de spectaculos – spre IT. “Eram specializati in electrocasnice, acum ne extindem si in electronice si mai ales in IT si telefonie”, spune Szarvadi, care a vandut in toamna anului trecut 20% din actiuni catre Romanian American Enterprise Fund (RAEF), impreuna cu care Domo a deschis o companie de credit de consum, Estima Finance. Un alt proiect al Domo se leaga de parteneriatul cu retailerul german de bunuri de larg consum care a intrat toamna aceasta in Romania, Kaufland. “Vom deschide magazine in fiecare magazin Kaufland. In cinci ani, ei au anuntat ca vor deschide 50-55 de locatii. Kaufland ne ofera liniste si confort privind planurile de expansiune”, spune Szarvadi, adaugand ca va insoti probabil Kaufland si in Bulgaria.

     

    CE VOR ACTIONARII. Pe termen scurt, diferenta dintre filozofiile de afaceri ale Altex si Flanco – una prudenta, cealalta exuberanta, cu unele riscuri – a adus Altex pe locul intai si a impins Flanco pe locul al treilea. Diferentele dintre modelul Altex si modelul Flanco se pot explica nu numai prin stiluri diferite de management, ci si prin structura actionariatului celor doua companii. In vreme ce Flanco este detinut in proportie de peste 80% de fonduri de investitii, Altex este afacerea unui singur antreprenor, Dan Ostahie.

     

    In primul caz, actionarii se concentreaza pe rezultate financiare si nu urmaresc neaparat sa devina lideri de piata. “Ce urmareste Flanco este stabilitatea financiara”, crede Valeriu Ionescu, specialist in investitii. “Flanco si-a luat un nivel de risc echilibrat pentru a putea creste in mod profitabil, fara sa fie supraindatorata la banci sau furnizori. Nu avem ambitia de a construi lantul cu cele mai multe magazine, cu cei mai multi metri patrati sau sa cheltuim cel mai mult pe reclama”, declara Adrian Barbu, director de vanzari la Flanco International, in momentul publicarii rezultatelor financiare pe 2004.

     

    Scopul evident al Oresa Ventures si al DBG Eastern Europe este sa-si vanda participatia din afacerea Flanco catre un investitor strategic, care se lasa insa destul de mult asteptat. Investitorii de la Oresa Ventures, care detin 65% din companie, spun ca au rabdare si nu se grabesc sa iasa din afacere in orice conditii, timing-ul lor fiind mai flexibil decat al altor fonduri de investitii, care ies dupa 3-5 ani dintr-o companiile unde investesc.

     

    Pe scurt, actionarii Flanco sunt mai putin pregatiti sa riste. Chiar daca e vorba de pierderea pozitiei de lider de piata, investitorii financiari nu sunt dispusi sa strice “fasonul” cifrelor si sunt interesati sa obtina un nivel de indatorare scazut, dublat de o marja buna a profitului net. In 2004, Flanco a realizat doar unul dintre cele doua obiective. Datoriile companiei sunt mai mici, dar si rata profitului s-a injumatatit, pana la 3,5%.

     

    LIBERTATE DE MISCARE. Dan Ostahie isi permite sa gandeasca altfel – nu e atat de presat sa-si vanda afacerea si isi permite miscari indraznete. “A extinde suprafetele de vanzare si a mari reteaua de magazine este un gest de curaj”, spune mandru Ostahie. Curaj care insa implica si niste riscuri: scaderea profitului si cresterea gradului de indatorare. Profitul Altex a scazut procentual nu doar din cauza presiunii creditelor, dar si pe fondul nevoii de a castiga clienti prin preturi mici si al investitiilor ridicate in publicitate, in special in cea de televiziune.

     

    Dar avantajul principal al extinderii galopante este castigarea unei cote de piata mari – element extrem de atractiv pentru un potential investitor strategic. Cel putin pana la sfarsitul lui 2004, Ostahie si-a atins obiectivul. Totusi, dezvoltarea accelerata, prognozata a continua mai abitir in 2005 (plus 70%, estimeaza Ostahie), va mari gradul de indatorare, cu presiune pe valoarea de piata a companiei.

     

    Pana acum, patronul Altex a preferat sa mearga singur la drum, desi a fost curtat de mai multe fonduri de investitii. El spune ca, in cele din urma, s-a decis sa vanda o parte din afacere catre una sau doua institutii financiare. “In aceasta perioada ne concentram asupra vanzarilor, insa din ianuarie vom relua discutiile cu unul sau doua fonduri de investitii carora le voi vinde pana la 30% din afacere”, sustine Ostahie. Motivul principal pentru care s-a decis sa vanda un pachet de actiuni e legat de nevoia de a-si structura mai bine compania, aflata intr-o faza de crestere rapida. Iar cu banii obtinuti in urma tranzactiei, Ostahie vrea sa se orienteze spre extinderea regionala, lucru pe care deja l-a facut Flamingo, retailerul IT nr. 1 din Romania. Proprietarul Altex crede ca formatul Media Galaxy e acum suficient de puternic pentru a genera vanzari in tari ca Bulgaria sau Serbia.

     

    Tot in ideea de a simplifica structura de costuri a grupului Altex, Dan Ostahie s-a decis sa externalizeze o parte din activitati catre alte companii unde este actionar. Deja a externalizat activitatea de logistica si urmeaza cea a companiei de consumer finance – Credex – create de Ostahie impreuna cu Raiffeisen Bank.

     

    ASTEPTIND STRAINII. Aceasta este, pe scurt, istoria razboiului electrocasnicelor purtat in ultimii ani. Flanco are un business ceva mai restrans si datorii mai putine, Altex un business mare si datorii mai multe, iar Domo e “undeva la mijloc”, dupa cum spune directorul general Lorand Szarvadi.

     

    Care strategie sa fie mai buna? “Despre o decizie manageriala nu se poate spune ca este buna sau rea. Important este rezultatul final”, comenteaza specialistul in investitii Valeriu Ionescu, care in perioada cand era directorul fondului de investitii AIG New Europe Fund a avut discutii cu Dan Ostahie ca sa preia o parte din afacere.

     

    Iar piata nu va ramane incremenita. “Eu prognozez ca anul viitor se va face o vanzare. Unul dintre cei trei mari se va vinde”, spune Szarvadi de la Domo. Si Cornel Marian de la Flanco se asteapta la reconfigurari si repozitionari: “Vor intra si jucatorii mari din Europa, fie prin achizitii, fie prin investitii greenfield. Ma astept ca Mediamarkt si ceilalti actori mari sa nu ne lase sa petrecem singuri aici si sa crestem si sa facem profituri mari pe care nici ei nu le fac in Vest”. Iar competitia va fi atunci foarte dificila, pentru ca romanii nu vor putea concura cu companiile internationale nici la preturi, nici la produse: “Nici un jucator din Romania nu va putea cumpara de la furnizori la preturile la care cumpara ei”, crede Marian.

     

    Directorul interimar de la Flanco isi propune sa fie “diferit” atunci cand va incepe competitia cu strainii si sa-si castige astfel “un loc in mintea romanilor”.

     

    Mai ramane, totusi, o intrebare: oare il mai poate ajunge cineva din urma pe Ostahie? Dupa cum arata cifrele si strategiile actionarilor, va fi greu. Decalajul dintre Altex si Domo, respectiv Flanco, e considerabil, cifra de afaceri a Flanco in 2004 fiind cu aproape 50% mai mare decat a ambilor competitori. Avantajul lui Dan Ostahie ar putea fi anulat doar prin investitii de calibru, poate mai mari chiar decat cele facute la Altex in ultimii doi ani. Dar sunt acum dispusi actionarii de la Flanco sa mai scoata bani din buzunar ca sa ramana in coasta lui Ostahie?

  • Ograda din spatele Curtii

    Proaspat dobandita incredere a presedintelui in Curtea Constitutionala poate avea o explicatie cat se poate de simpla: defectul judecatorilor de a fi santajabili se poate transforma, la o adica, intr-o calitate.

     

    Din trei, una. Fie a inebunit Basescu, fie presedintele s-a hotarat sa sacrifice Alianta, fie stie el ceva ce noua ne scapa. Altfel nu prea vad cum am putea interpreta declaratia prezidentiala de saptamana trecuta, conform careia ar fi “absolut firesc sa se astepte mai intai o decizie a Curtii Constitutionale si in privinta revocarii sefilor celor doua Camere – n.m. si abia apoi sa se treaca la aplicarea noului regulament.” Duse ca si cum n-ar fi fost vremurile in care presedintele dadea pinteni alegerilor anticipate, aratand cu degetul taman inspre Curtea Constitutionala! Lasand la o parte, ca neserioasa, suspiciunea unei labilitati psihice, mai raman asadar in picoare doar ultimele doua (posibile) explicatii. Tertium non datur.

     

    Inainte, insa, de a merge mai departe in descifrarea intentiilor prezidentiale, se cuvine sa recunoastem ca actuala situatie a Curtii Constitutionale este cat se poate de ingrata. Pentru tara, nu pentru Curte. Pe de o parte, institutia cu pricina a fost creata, sub presiuni occidentale, pentru asigurarea constitutionalitatii diferitelor decizii legale. La o scara mai mica, Curtea se vrea un echivalent al Curtii Supreme de Justitie din Statele Unite. Adica, pe scara ierarhica in jos, prima halta de la Dumnezeu intrupat pe pamant. De unde si prestigiul celor noua judecatori ce alcatuiesc Curtea Suprema. De unde si miza enorma pe care o contine fiecare nominalizare a unui nou judecator. De unde si atentia pe care atat mass-media cat si politicenii o acorda fiecarei nominalizari.

     

    In recentele cazuri din Statele Unite – John Roberts si Harriet Miers – intreaga viata si activitate a acestora a fost disecata si rasucita pe toate partile. S-au luat in calcul nu doar pozitiile din instanta, clientii alesi, s.a.m.d., dar pana si culoarea masinii conduse (un Mercedes rosu aprins, in cazul Miers). Totul in incercarea aproape disperata de a anticipa pozitia noului judecator in chestiunile cele mai fierbinti din punct de vedere constitutional.

     

    Pe aceasta parte, noi suntem linistiti. A anticipa deciziile Curtii Constitutionale pe baza profilului moral si profesional a membrilor componenti e floare la ureche. Ia ascultati aici: “Prostul moare de grija altuia!” Parlamentarii puterii au “obsesia micimii”, “sunt jalnici” si “analfabeti”. Epitetele sunt proaspat iesite din gura unuia dintre cei noua prestigiosi membri ai Curtii, pre numele sau Ion Predescu. Nu ma sochez cu una cu doua si nu am dat deocamdata nas in nas cu Sfantul Petru. Dar am fost socat de peroratiile lui Predescu, la fel cum as fi fost daca Sfantul Petru m-ar fi abordat pe tonul “ce mai faci, bai, manca-ti-as?”.

     

    “Daca mai eram in Parlament, ii trimiteam acasa, la arat! Dar ma felicit ca am plecat dintre ei. Doamne Dumnezeule, bine ca am plecat din Parlament! Astia au compromis institutia!” – dixit judecatorul Predescu. Tirada – sa recunoastem – ar fi fost cat se poate de potrivita, cu o conditie. Sa fi fost rostita in oglinda. Din pacate, a-i trimite la arat (“la arat/la semanat”) pe cei noua judecatori ai Curtii ar afecta taman principiul de baza al acestei institutii – inamovabilitatea. Cercul cu pricina este cat se poate de vicios. Intr-adevar, “Curtea este o institutie inatacabila”, dupa cum declara presedintele. Oamenii care o compun, insa, nu sunt.

    Aici, cred, trebuie cautata explicatia atitudinii impaciuitoriste manifestata mai nou de catre presedintele Basescu. In mod normal, a te lasa la mana unei Curti de calitatea domnului Predescu e sinucidere curata. Afara de cazul in care tu stii ceva ce ei stiu ca tu stii. Scheletele din dulap. Mai simplu spus, afara de cazul in care ii poti santaja. Iar, la modul general vorbind, oamenii de aceasta conditie sunt santajabili. Atunci, da. Atunci te poti astepta la un vot disciplinat, lipsit de surprize.

     

    In aceasta varianta devine explicabila si “ingadinta” prezidentiala fata de sefii serviciilor secrete numiti, dupa cum insusi Basescu recunostea, pe criterii politice de catre vechea administratie. Am mai spus-o, dar o mai repet: “sfiiciunea” de care da dovada Basescu in fata serviciilor secrete are o explicatie cat se poate de logica – atat de logica incat intra in categoria “Ana are mere, Xenia are pix.” Nu exista metoda de fidelizare mai eficienta decat gratierea. Cand ti-a fost comutata (fie doar si momentan) decapitarea, esti “fortat” sa-ti versi toate secretele in urechea binefacatorului, in speranta ca astfel te vei mentine in gratiile sale.

     

    Daca n-ar fi trist, ar fi, fara doar si poate, amuzant. Mort fiind autorul, ma indoiesc ca printre lecturile prezidentiale figureazaa si Nichita Stanescu. Si, totusi, Basescu urmeaza intru totul recomandarile poetului: “Intunecand intunericul/ Iata portile luminii.”

     

    …………….

     

    Am fost socat de peroratiile lui Predescu, la fel cum as fi fost daca Sfantul Petru m-ar fi abordat pe tonul “ce mai faci, bai, manca-ti-as?”

  • Ce-o fi fost in capul lor?

    Cand istoria definitiva a razboiului din Irak va fi fost scrisa, istoricii isi vor dori cu siguranta sa le puna cate o intrebare esentiala si lui Saddam Hussein, si lui George W. Bush.

     

    Intrebarea pe care istoricii i-ar pune-o lui Saddam ar fi: ce-o fi fost in capul tau? Daca tot nu aveai arme de distrugere in masa, de ce-ai continuat sa te porti asa cum te-ai purtat?

     

    Pentru Bush, intrebarea ar putea suna asa: ce-o fi fost in capul tau? Daca tot ti-ai pus mandatul de presedinte drept miza pentru o victorie in Irak, de ce l-ai lasat atunci pe Donald Rumsfeld sa duca razboiul cu soldati atat de putini incat sa-l poata pierde? De ce n-ai asigurat securitatea in interiorul Irakului si de-a lungul granitelor lui? Cum ti-a putut trece vreodata prin cap ca va fi usor?

     

    Raspunsul la aceste intrebari poate fi gasit in ceea ce este cel mai mare esec al serviciilor de informatii in Irak – unul care nu e insa legat de armele de distrugere in masa.

     

    Sa ma explic. In vizita pe care am facut-o saptamana trecuta in portul irakian Umm Quasr mi-am petrecut o dimineata urmarind comandantii marinei irakiene la o sedinta la care erau prezenti si consilieri britanici si americani. Pe de o parte, aveai impresia ca imita binisor un briefing al britanicilor. Pe de cealalta, calitatea usor rudimentara a discutiei te lasa cu sentimentul ca daca maine consilierii britanici si americani ar fi rechemati, intreaga marina irakiana s-ar prabusi. Pur si simplu nu exista, inca, un fundament uman si institutional. “Cum or fi luptat baietii astia cu iranienii vreme de opt ani, n-o sa inteleg niciodata”, mi-a spus un instructor britanic.

     

    Dupa sedinta staff-ului, un ofiter al Marinei Regale Britanice care ma insotea mi-a sugerat sa merg la Basra, sa vad talciocul de acolo. Mi-a spus ca gasesti acolo orice, pentru ca irakienii au fost nevoiti sa-si amaneteze tot felul de lucruri din casa – casetofoane, frigidere, aparate de aer conditionat, masini – pentru a putea supravietui.

     

    Mesaj: faptul ca in Irak nu au fost gasite arme de distrugere in masa e un mare esec al serviciilor de informatii. Dar un esec si mai mare, care e una dintre sursele belelelor noastre de azi, e ca n-am inteles cat de devastate ajunsesera societatea, economia si institutiile irakiene dupa opt ani de razboi cu Iranul, o infrangere mutilanta in primul razboi din Golf si un deceniu de sanctiuni ONU.

     

    Dar cred ca Saddam stia cat de falite erau tara si armata sa. N-a vrut niciodata sa infirme complet, cu toate acestea, impresia ca ar fi detinut arme de distrugere in masa.

     

    Saddam traia intr-o vizuina de lup. Impresia ca ar fi avut arme de distrugere in masa era singurul lui scut impotriva tarilor vecine, a dusmanilor din interior si a Occidentului. (Exista o aluzie la asta in raportul Duelfer privind armele de distrugere in masa). Asa ca a incercat sa permita destul acces inspectorilor ONU pentru a-l absolvi de acuzatia ca ar detine arme, jucandu-se in acelasi timp suficient de-a soarecele si pisica cu Natiunile Unite pentru a lasa impresia ca tot i-a mai ramas ceva periculos in dulap.

     

    Echipa Bush si CIA-ul nu numai ca n-au reusit sa afle ca Saddam nu avea nici un fel de arme de distrugere in masa, dar n-au reusit nici sa estimeze cat de devastata era cu adevarat societatea irakiana. Echipa Bush, care a plecat urechea in principal la irakieni din exil care nu mai traiau de ani buni in tara, a crezut ca in Irak existau o clasa mijlocie mai consistenta si institutii mai functionale decat in realitate. Asa ca Bush a crezut ca va fi simplu sa preia controlul. Acesta e singura explicatie pe care o pot gasi pentru comportamentul lui.

     

    Esecul serviciilor secrete in privinta societatii irakiene e cel care azi ne ucide. Pentru ca dupa invazia americana s-a intamplat urmatorul lucru: putinul care mai ramasese din statul irakian s-a desfacut in bucati in mainile noastre ca o vaza sparta. Apoi, Rummy (Donald Rumsfeld – n.r.) a permis ca ramasitele sa fie jefuite.

     

    Asa ca intr-adevar, cand echipa Bush spune ca reconstructia Irakului e ca reconstructia Germaniei, are dreptate pe jumatate. E, intr-adevar, ca reconstructia Germaniei – dar nu a Germaniei de dupa cel de-al doilea razboi mondial. E ca reconstructia Germaniei medievale, pre-moderne, o Germanie a clanurilor si fiefurilor feudale – cea de dinainte ca un stat national sa existe.

     

    Asa cum am spus de multe ori in acest comentariu, noi in Irak nu facem “nation-building”. Facem “nation-creating”. E covarsitor de important, dar si covarsitor de dificil. Pot doar sa presupun ca CIA n-a stiut cat de falit era Irakul, pentru ca daca presedintele stia si, cu toate astea, a trimis atat de putini soldati, atunci ceea ce a facut e criminal.

     

    Din nefericire, Irakul are nevoie cu disperare azi de la Statele Unite de oameni din domeniul umanitar, de consilieri de la Departamentul de Stat si de tehnicieni din fiecare agentie guvernamentala, care l-ar putea ajuta sa-si reconstruiasca capitalul uman. Dar oamenilor le e frica sa mearga acolo. Si cine i-ar putea invinui pentru asta? N-am fost in stare pana acum sa restabilim ordinea acolo, pentru ca n-am avut niciodata destui soldati.

     

    Discursul presedintelui despre terorism de acum doua saptamani a fost excelent. Bush a explicat clar, mai bine ca niciodata, de ce o victorie in Irak e atat de importanta in lunga batalie impotriva Islamo-fascismului. Dar asta ma infurie si mai mult, pentru ca vad ca Bush si-a dus razboiul ca si cum acesta ar fi fost usor – fara sa ceara niciodata nici un sacrificiu, nici un proiect militar, nici o crestere de taxe si nici un impozit pe benzina – si ca a tolerat, pe tot acest drum, atat de multa incompetenta.

     

    DECLARATIE

    Reconstructia Irakului e ca reconstructia Germaniei. Dar nu a celei post-belice, ci a celei medievale, pre-moderne, o Germanie a clanurilor si fiefurilor feudale

     

    —-Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer, doua pentru “international reporting” si unul pentru comentariu. Friedman, care a fost ales anul acesta in Pulitzer Prize Board, este si autor al volumelor “From Beirut To Jerusalem” (1989), “The Lexus and the Olive Tree” (2000) si “The World Is Flat ” (2005).

     

    —-Urmatorul comentariu semnat de Thomas Friedman va aparea in numarul din 2 noiembrie al BUSINESS Magazin.

  • Perla coroanei

    Piata electricitatii asteapta, dupa privatizarea distributiilor Moldova si Oltenia, o decizie pentru “distributia-vedeta”, Electrica Muntenia Sud. Printre cele 10 companii care au depus scrisori de intentie se numara si nemtii de la EnBW Energie AG, al caror CEO, Utz Claassen, a venit in Romania pentru a tatona terenul.

     

    Ofertele finale ale companiilor care vor sa cumpere Electrica Muntenia Sud (EMS) urmeaza sa fie depuse pana in decembrie, iar dintre acestea autoritatile ar urma sa selecteze doi investitori – nu unul singur – cu care se vor continua negocierile, dupa cum a precizat ministrul Economiei, Codrut Seres. Statul roman a decis sa selecteze doi investitori, nu unul – cum s-a intamplat la privatizarile anterioare – e de natura sa stimuleze concurenta pentru preluarea EMS, care deserveste Bucurestiul si doua judete, Giurgiu si Ilfov.

     

    Cei doi vor fi selectati dintr-o lista pe care se regasesc companii care nu sunt la prima incercare de a cumpara o distributie romaneasca. Cinci dintre cei zece pretendenti la EMS au mai participat la diverse etape de privatizare (AES Corporation – SUA, CEZ – Republica Ceha, Enel SpA – Italia, E.ON Energie AG – Germania si Union Fenosa International – Spania). Pe lista apar insa si cinci nume noi, atrase de numarul mare de clienti al EMS si de perspectiva unei amortizari rapide a investitiei: EVN AG – Austria, Gaz de France – Franta, RWE Energy AG – Germania, Iberdrola SA – Spania si EnBW Energie AG – Germania sunt nume mari din Europa, care au venit prima oara la o privatizare in Romania.

     

    “Intotdeauna exista o prima data si intotdeauna exista momentul potrivit”, spune, in exclusivitate pentru BUSINESS Magazin, Utz Claassen, CEO al companiei germane EnBW, a venit in Romania pentru a-si evalua sansele in cursa pentru EMS. Compania a trecut in ultimii doi ani printr-o restructurare pe care Claassen o califica drept “importanta”, ea intrand acum “intr-o a doua noua faza”, de completare a portofoliului prin achizitii. EnBW are deja participatii importante in centrul Europei (Ungaria, Polonia si Cehia), “si acum radarul nostru strategic ne spune ca e momentul sa investim in Romania“, spune Claassen. Nemtii de la EnBW se bazeaza pe experienta pe care o are in furnizarea de energie intr-o capitala europeana: detine, in prezent, participatii la doua companii care opereaza in Praga. La prima dintre ele, care distribuie energie electrica in capitala Cehiei (Pražská energetika, a.s. – PRE), EnBW detine 34%, iar la cea de-a doua (Pražská teplarenska, a.s. PT), care furnizeaza in Praga agent termic, compania germana detine 49%.

     

    Oficialul EnBW recunoaste ca, daca va castiga Electrica Muntenia Sud, lucrurile totusi vor fi diferite de cele din Cehia. “Pozitiv este ca la EMS nu este vorba de o participare minoritara, ci de peste 50%, cu posibilitatea de aporturi de capital, care pot mari pe viitor participarea noastra”, spune Claassen, calificand EMS drept “o investitie strategica de mare importanta”.

     

    Participand la privatizarea EMS, EnBW materializeaza si o mai veche intentie declarata a Electricite de France (EdF) de a participa la privatizarea EMS, intrucat francezii detin 45% din compania germana. “EdF este atat un mare actionar al EnBW, dar si partener strategic, dar asta nu inseamna ca oriunde investim trebuie sa o facem impreuna”, spune reprezentantul companiei germane. In Ungaria, de exemplu, francezii au actiuni la o companie iar nemtii la alta. Nici in Polonia ori Cehia nu a fost necesar ca cele doua companii sa investeasca impreuna, iar Claassen a tinut sa precizeze ca pentru Electrica Muntenia Sud “EnBW concureaza de sine statator”, adaugand ca e de asteptat ca numarul clientilor companiei romanesti sa poata creste semnificativ dupa privatizare.

     

    In orice caz, lupta pentru preluarea EMS va fi stransa nu numai pentru ca e distributia este cea mai promitatoare de pe piata romaneasca, dar si pentru ca autoritatile se asteapta sa obtina peste 200 milioane de euro. Asta in conditiile in care Romania a vandut jumatate din cele opt distributii de electricitate cu putin peste 350 milioane euro.

  • Oltenia si Moldova, dupa maritis

    Distributiile de electricitate din Oltenia si Moldova trec, asadar, din mainile statului roman in cele ale CEZ respectiv E.ON. Noii proprietari au acum doua mari griji: sa-si plateasca datoriile catre stat si sa faca investitiile pe care le-au promis prin contractele de privatizare: teoretic e vorba, in total, de aproape 170 de milioane de euro pentru infrastructura electrica. Dar inseamna asta o viata mai buna pentru cei care cumpara electricitate?

     

    Pentru datornici, mai ales pentru cei industriali, schimbarea proprietarilor va insemna o viata ceva mai grea. Pentru clientii celor doua distributii e de asteptat ca privatizarea sa insemne facturi cu tarife usor diferite de cele ale distributiilor ramase deocamdata in ograda statului. Si tot pentru ei privatizarea ar trebui sa insemne si servicii mai bune, de vreme ce cei doi investitori sunt obligati prin contract sa cheltuie zeci de milioane de euro pentru imbunatatirea infrastructurilor din Oltenia si Moldova.

     

    E vorba de aporturi de capital care se cifreaza in total, potrivit contractelor, la circa 170 de milioane de euro: peste 100 de milioane ar urma sa fie investiti in Electrica Oltenia de CEZ (care a platit cel mai bun pret de pana acum pentru o distributie romaneasca de electricitate) si circa 68 de milioane ar trebui sa fie investiti in Electrica Moldova de E.ON.

     

    Important e acum catre ce fel de investitii vor socoti noii proprietari ca trebuie sa-si dirijeze banii. Reprezentantul E.ON pentru Romania, Henning Probst, raspunde in cateva cuvinte: “infrastructura, imbunatatirea serviciilor si IT”. Aici vor fi dirijati cei 68 de milioane de euro specificati in contractul de preluare a Electrica Moldova semnat saptamana trecuta.

     

    Tradus in limbajul clientilor, asta ar trebui sa insemne o mai buna relationare cu acestia, o mai buna si mai prompta rezolvare a caderilor (mai rare) de curent si o retea integrata a filialelor, spun investitorii. Iar pentru a dovedi ca si-au planificat investitii de cursa lunga, ei tin sa precizeze ca aporturile de capital nu vor fi primele si ultimele investitii. “Pentru urmatorii ani am programat investitii de 10 milioane euro pe an in aceste domenii”, au declarat oficialii E.ON pentru BUSINESS Magazin.

     

    In cazul celeilalte distributii pentru care s-a finalizat privatizarea saptamana trecuta, Electrica Oltenia, CEZ a cumparat direct un pachet de 24,62% din actiuni cu 47,4 milioane de euro, iar ulterior a atins o participatie de 51% in urma unei majorari de capital cu 25.036.265 actiuni nou emise, la care aportul firmei cehe va fi 103,6 milioane de euro. “Ne vom respecta toate angajamentele asumate prin contractul de privatizare”, spune Martin Roman, presedintele Consiliului de Administratie si directorul general al CEZ, care adauga ca Electrica Oltenia va avea si fonduri suplimentare pentru investitii, pe langa cele provenite din majorarea de capital.

     

    Banii vor merge, in parte, spre imbunatatirea infrastructurii uzate. Jean Constantinescu, presedintele Institutul National Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie (IRE), spune ca din punct de vedere al distributiilor de electricitate “Romania este caracterizata printr-un raport intre dezvoltarea precara a infrastructurii electrice, prin insecuritatea alimentarii si lipsa competitiei si a investitiilor”.

     

    Si cum toate acestea pornesc de la infrastructura proasta si de la pierderile de energie cauzate de ineficienta acesteia, investitorii cred ca va aparea si competitia pe piata electricitatii prin modernizarea sau refacerea infrastructurii in fiecare din zonele preluate. Oficialii CEZ spun ca investitiile pentru ameliorarea infrastructurii vor duce “in final la o distributie mai eficienta, cu costuri mai mici”. Costuri care, in momentul in care se vor reflecta in tarifele de distributie si furnizare, “vor exercita presiuni concurentiale asupra celorlalte filiale ale Electrica”, adauga reprezentantii CEZ.

     

    Planurile CEZ si E.ON sunt in principiu similare in privinta investitiilor. La capitolul recuperarii acestora, perspectivele lor difera usor. Amortizarea investitiilor s-ar putea realiza prin marirea tarifelor in cazul in care Autoritatea Nationala a Reglementarii Energiei (ANRE) va permite asta, au declarat oficialii E.ON la conferinta in care au anuntat preluarea “Moldovei”. Ministrul economiei, Codrut Seres, a tinut sa spuna ca “in nici un caz aceasta nu se va putea intampla prin majorarea tarifelor pentru consumatorii captivi”.

     

     Raman insa consumatorii industriali, pentru care tarifele pot fluctua fara restrictii prea mari. “Desigur, cheltuielile se reflecta in tarife si investitorii si-au asumat realizarea unor investitii ce vizeaza cresterea calitatii serviciilor. Iar daca acestea vor fi mai ridicate decat cele pe care le fac societatile de electricitate care raman la stat, probabil ca va aparea o usoara diferentiere la nivelul tarifului de distributie locala, care se va aplica consumatorilor eligibili, in general mari societati”, spun oficialii ANRE.

     

    Conform unei evaluari a ANRE, privatizarea filialelor ar putea influenta pretul la consumatorul final cu cel mult 2-3%, datorita ratei negociate de remunerare a investitiei (12% in primii trei ani postprivatizare si 10% in urmatorii cinci). E vorba, deci, de costuri pe care investitorii le pot invoca periodic in fata comitetului de reglementare. Pe langa eventualele majorari de tarife, companiile pot solicita diverse clauze – de exemplu anul trecut, la cumpararea Electrica Banat si Dobrogea, ENEL a negociat ca toti consumatorii cu restante sa depuna o garantie in valoare egala cu cea a consumului de electricitate din ultimele doua luni.

     

    Oricum, investitorii se asteapta sa castige – iar surse apropiate tranzactiilor spun ca investitiile destinate reducerii costurilor si a pierderilor le vor aduce un castig cu 1-2% mai ridicat decat randamentul oferit pentru sumele vehiculate de un depozit bancar.

     

    DECLARATIE

     

    Privatizarea filialelor ar putea influenta pretul la consumatorul final cu cel mult 2-3%, conform unei evaluari a ANRE

  • Marci cu dureri de cap

    Cresterea – chiar si cu hopuri – a pietei de medicamente nu a ramas fara urmari. Producatorii au inceput sa-si consolideze brandurile, investind masiv in promovare. Noi companii incearca, la randul lor, sa-si faca loc pe piata, lansand produse pe banda rulanta. Nici aceste investitii nu au ramas fara efecte. Dar celor placute – gen cresterea vanzarilor – li se adauga acum si efectele “adverse” – mai exact, primele procese de proprietate intelectuala.

     

    Sicomed – cel mai mare producator roman de medicamente – anunta la inceputul acestei luni ca Tribunalul Bucurestia obligat firma Ozone Laboratories sa inceteze temporar fabricarea si comercializarea medicamentelor sub denumirea Antinevralgii, Antinevrin si Dicarb. In opinia reprezentantilor Sicomed, produsele in cauza ar face concurenta neloiala medicamentelor Antinevralgic si Dicarbocalm, marci inregistrate din portofoliul companiei. In replica, Dan Schiopu, directorul general al Ozone, aprecia ca pozitia Sicomed nu ar reprezenta decat o incercare de mentinere a unei situatii monopoliste pe piata. El punea gestul celor de la Sicomed pe seama faptului ca “intrarea pe piata a Ozone Laboratories a dus la aparitia unui competitor real pentru Sicomed” si a precizat ca Ozone va face recurs.

     

    Situatia este mult mai spinoasa in cazul unui alt litigiu intre cele doua firme. Acesta vizeaza “produsele-fanion” ale celor doua firme – Algocalmin (produs de Sicomed) si Algozone (aflat in portofoliul Ozone), dat fiind ca cele doua marci sunt, practic, cele mai cunoscute din portofoliul fiecarei firme. Saptamana trecuta, Tribunalul Bucuresti a respins o cerere a Sicomed privind interzicerea comercializarii Algozone, tot pe motiv de concurenta neloiala.

     

    Reprezentantii Sicomed nu au dorit sa faca vreun comentariu asupra disputei Algocalmin-Algozone. Directorul general al Ozone nu a ezitat insa sa-si exprime bucuria fata de aceasta decizie. “Algozone este o marca cunoscuta din portofoliul Ozone Laboratories, iar compania noastra a investit mult in acest brand”, a spus Schiopu, care a precizat ca Algozone are o cota de piata de peste 20%, potrivit propriilor estimari.

     

    Practic, procesul dintre Sicomed si Ozone este prima disputa majora asupra marcilor din industria farmaceutica romaneasca. Dar nu este intamplator faptul ca aceasta premiera vizeaza produsele mentionate.

     

    Mai precis, este vorba de produse OTC – care nu necesita prescriptie – si care se incadreaza in categorii de medicamente foarte cautate pe piata – analgezice/calmante, respectiv medicamente pentru dureri de stomac, arsuri gastrice. Mai ales ca studiile de piata arata ca, in cazul acestor medicamente, cunoasterea unui brand are o influenta mare in decizia de cumparare.

     

    Disputa dintre Sicomed si Ozone nu este singurul litigiu asupra denumirilor utilizate pentru medicamente. “In prezent, avem un litigiu in fata instantelor de judecata legat de produsul Aspacardin (din portofoliul Terapia) contra Pancardin (LaborMed Pharma Bucuresti)”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Stephen Stead, director general al companiei Terapia Cluj-Napoca.

     

    Insa in vizorul Terapia ar putea intra chiar cei de la Ozone. Departamentul juridic al fabricii clujene analizeaza similaritatile dintre produsele Go-Sept (Ozone) si Faringosept (Terapia), precum si dintre Pacardin (tot Ozone) si Aspacardin.

     

    “Am sesizat similaritatea. Departamentul juridic revizuieste in mod continuu marcile, schimbarile care apar din partea altor companii, iar daca apar cereri de inregistrare a unor marci care apreciem ca ne sunt similare, se demareaza imediat procedura legala de aparare a marcilor companiei”, a precizat Stead.

    Aceste dispute arata ca strategiile de marketing devin din ce in ce mai puternice in planurile de afaceri ale companiilor romanesti din domeniul farmaceutic. Iar aparitia unor branduri solide in acest sector este un semn de maturizare a pietei.

     

    Antinevralgicul era produs la Sicomed inca din 1988, dar marca Antinevralgic P a fost inregistrata la OSIM de-abia in 1997. In cazul Dicarbocalm, productia a inceput din 1974, dar marca a fost inregistrata in 1999. De cealalta parte, Ozone a inceput demersurile pentru inregistrarea Antinevrin, iar oficialii companiei sustin ca OSIM a respins opozitia depusa de Sicomed fata de inregistrarea marcii.

     

    Potrivit unui studiu GfK, realizat anul trecut si comandat de Sicomed, Algocalminul este calmantul/analgezicul cu cea mai mare intentie de cumparare: 79% dintre intervievati au mentionat spontan acest produs, iar 92% dintre acestia l-au mentionat asistat. Pe locul doi in topul calmantelor/analgezicelor se situeaza Antinevralgicul (41% mentiuni spontane, 69% asistate). La categoria medicamentelor pentru dureri de stomac, arsuri gastrice, greata, Dicarbocalmul este, de asemenea, creditat ca fiind prima optiune la cumparare.

     

    Un alt studiu, realizat in primavara anului trecut de compania de cercetare Daedalus Consulting, a concluzionat ca majoritatea clientilor care doresc medicamente OTC cer farmacistului marca dorita. “Celelalte modalitati de achizitie – folosirea denumirii generice (cum ar fi aspirina, paracetamol) si sfatul farmacistului – sunt utilizate intr-o proportie mai mare sau mai mica in functie de tipurile de medicamente necesare”, se arata in studiul Daedalus.

     

    Astfel, pentru medicamentele impotriva durerilor de cap, aproximativ un sfert din respondenti folosesc denumirea generica a produsului (23,5%), in timp ce optiunea de a cumpara produsul recomandat de farmacist este preferata de 13,7% din populatie. Sfatul farmacistului este mai apreciat in cazul medicamentelor impotriva indigestiilor si afectiunilor stomacului (24,4%).

     

    “Notorietatea brandurilor este extrem de importanta si influenteaza decizia de achizitionare in randul consumatorilor”, considera Klaas Postema, directorul general al Sicomed.

     

    De cealalta parte, directorul Ozone este ceva mai rezervat, spunand ca, dat fiind faptul ca medicamentele sunt vandute numai prin intermediul farmaciilor, de cele mai multe ori brandul nu este cel mai important element. “Este, in cele din urma, decizia farmacistului de a recomanda un produs sau altul”, afirma Dan Schiopu.

     

    Insa pentru companiile autohtone, marcile devin din ce in ce mai importante, iar investitiile in impunerea acestora sunt din ce in ce mai mari. Numai pentru 2005, Ozone si-a bugetat trei milioane de euro pentru promovarea marcilor proprii.

     

    In primele opt luni ale acestui an, investitiile in publicitate pentru medicamente pe canalele media clasice (presa scrisa, radio si TV) s-au ridicat la 49,7 milioane de euro (valori rate-card), cu 75% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit monitorizarilor Alfacont.

     

    Iar Sicomed si cateva dintre marcile sale ocupa locuri in fruntea clasamentelor advertiserilor din domeniul farmaceutic, respectiv brandurilor promovate in perioada ianuarie-august 2005. In acest interval, investitiile la rate-card ale Sicomed s-au cifrat la aproximativ 4,4 milioane de euro, conform Alfacont.

    “Luand in considerare evolutia pietei farmaceutice in directia cresterii accentuate a segmentului de produse generice, marcile devin din ce in ce mai importante in dezvoltarea durabila a unei organizatii”, spune Klaas Postema.

     

    Cu ce se considera cei de la Sicomed lezati de produsele Ozone? “Vanzarile Sicomed la produsele Antinevralgic si Dicarbocalm au avut de suferit”, spune managerul companiei. Sicomed a comandat – tot companiei GfK – un alt studiu care releva faptul ca o mare parte dintre consumatori confunda denumirile produselor Ozone Laboratories cu marci ale companiei Sicomed, adauga Postema.

     

    Numai cele doua produse aduc firmei 10% din vanzari. Antinevralgic a avut anul trecut o cota de 6% din vanzarile (in lei) ale Sicomed, in primul semestru al acestui an, ponderea ajungand la 8,31%, potrivit departamentului de vanzari al firmei. Dicarbocalm contribuie cu circa 3% la vanzari.

     

    Pe de alta parte, cotele de piata ale celor doua produse au crescut netulburat in ultimii ani, conform datelor companiei de cercetare Cegedim, furnizate de Sicomed.

     

    Reprezentantul Ozone – citand date interne – sustine insa ca ponderea in piata a Antinevralgic este in scadere de la inceputul acestui an, in timp ce cota Antinevrin era in urcare, inainte de interzicerea producerii si vanzarii acestui produs.

     

    Pe piata romaneasca au patruns in ultimii ani mai multe companii, cum este si cazul Ozone – prezenta in Romania din 2001. Ce optiuni au acestea pentru a evita conflictele cu producatorii mai vechi, care si-au inregistrat deja denumirile produselor?

     

    Pentru lansarea unui medicament generic, producatorul are la dispozitie doua variante: fie creeaza un nou nume – pe care eventual il inregistreaza ca marca, fie utilizeaza DCI (denumirea comuna internationala), respectiv substanta activa – cum ar fi acid acetilsalicilic, paracetamol sau amoxicilina.

     

    Ozone are pana acum inregistrate la OSIM sapte produse. Dintre cele aproximativ 130 de produse ale Sicomed, 65% sunt marci inregistrate, restul utilizand DCI.

     

    Startul in lupta pentru protejarea marcilor a fost dat. Avocatii specializati in proprietate intelectuala vor avea serios de lucru in perioada urmatoare, dat fiind ca surse din piata apreciaza ca vor urma si alte litigii in sectorul farmaceutic. Pe scurt, alte dureri de cap. Cu ce vor fi tratate? Notorietatea brand-ului ar putea avea un cuvant greu de spus.

  • Ce face gripa aviara?

    La pasari, gripa aviara duce la mortalitate cu incidenta intre 90-100% din cazurile infectate. Infectia poate afecta aproape toate speciile de pasari – domestice si salbatice.

     

    TRANSMITEREA: Virusul este foarte contagios. Transmiterea infectiei se poate realiza pe cale aeriana sau contact direct intre pasari si chiar prin intermediul materialelor contaminate (hrana, apa, haine etc.).

     

    LA OM: Transmiterea virusului a fost constatata inca din luna ianuarie 2004, pe continentul asiatic. Cei mai predispusi la infectii cu acest virus sunt muncitorii din fermele de pasari, veterinarii, echipele de dezinsectie.

     

    DE LA OM LA OM: Nu s-au constatat deocamdata cazuri de infestare de la om la om cu virusul gripei aviare. Dar exista riscu aparitei unei mutatii genetice a virusului care sa permita transmiterea acestuia de la om la om.

     

    ALIMENTATIE: Transmiterea virusului prin consum de carne si/sau oua de la pasari infestate este putin probabila. Motive: virusul este distrus prin mentinerea carnii timp de 5 minute la o temperatura de 60° Celsius sau timp de 1 minut la o temperatura de 100° Celsius. Pe de alta parte, in ipoteza ingerarii produselor contaminate, virusul este distrus de aciditatea lichidului gastric.

     

    RISC MAJOR: Cel mai mare risc al gripei aviare este aparitia unei pandemii, adica izbucnirea unei maladii extrem de contagioase care duce la numeroase cazuri de mortalitate.

    Sursa: Agentia Franceza de Securitate Alimentara

  • Business cu febra

    E oficial de saptamana trecuta: in Romania sunt cazuri de gripa aviara. Dar zarva produsa de primele pasari moarte a avut efecte chiar si inainte de confirmarea prezentei virusului. Cine trage ponoasele si cine foloasele?

     

    In ultimele doua saptamani, romanii nu s-au mai inghesuit la farmacii pentru medicamente compensate, ci pentru vaccinuri. De teama gripei aviare, clientii farmacistilor s-au grabit sa-si procure vaccinuri antigripale. Iar stocurile estimate pentru patru luni s-au epuizat in doar cateva zile. Cu toate acestea, romanii par sa nu se fereasca inca de carnea de pui – cel putin asa spun magazinele.

     

    In schimb, strainii – timorati deja de mai multe maladii recente, precum boala vacii nebune sau SARS (sindromul respitator acut sever) – au fost mult mai atenti la stirile din Romania. Tari ca Elvetia, Grecia sau Albania au interzis importurile de carne de pasare din Romania inca dinainte de a se confirma prezenta virusilor, chiar in conditiile in care exporturile romanesti catre aceste tari sunt minimale.

     

    In 2004, Romania a exportat circa 4.000 de tone de carne de pasare si aproximativ 5.000 de tone de preparate din carne de pasare, potrivit informatiilor Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR). Principalele destinatii la export sunt Olanda, Marea Britanie si Germania. Joia trecuta, dupa ce prezenta virusului a fost confirmata oficial, Uniunea Europeana a interzis importurile de carne de pasare din Romania. O masura similara a fost adoptata cu cateva zile inainte si in cazul Turciei.

     

    Crescatorii de pasari din UCPR sustin ca informatiile contradictorii privind aparitia gripei aviare in Romania au determinat diminuarea cu 40% a vanzarilor de produse avicole, desi riscurile unei epidemii sunt minime atat timp cat timp populatia consuma doar carne de pui verificata sanitar-veterinar.

     

    Deocamdata, scaderea nu s-a simtit in magazine. “Pana acum nu s-au constatat deloc scaderi in vanzari – nici la carnea de pasare si nici la oua”, a declarat Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour.

    Desi zvonurile existau de cateva saptamani, pana la finele saptamanii trecute nu pareau alarmati nici clientii de cash&carry – in mare parte restaurante, fast-food-uri sau mici magazine, conform reprezentantilor Selgros.

     

    Semnalul de alarma a fost tras chiar de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) prin vocea directorului sau general Lee Jong-Wook, care a apreciat ca izbucnirea unei pandemii (epidemie care se intinde pe o zona foarte mare) de gripa aviara “nu este decat o chestiune de timp”. Mai mult chiar, oficialul OMS a spus ca “o asemenea pandemie ar avea consecinte atat de dezastruoase incat ar intrece epidemia de SARS”. De la sfarsitul anului 2002, SARS s-a raspandit din China in multe alte tari contaminand peste 8.000 de persoane, dintre care 774 au si decedat.

     

    Gripa aviara este o amenintare, daca privim experienta trecutului. In 2003, virusul gripei aviare a facut 62 de victime umane in Asia de Sud-Est. Specialistii se tem in primul rand ca virusul ar putea suferi mutatii care sa-i permita transmiterea de la om la om. Acest lucru nu este confirmat inca.

     

    In acest context, OMS a recomandat vaccinarea anti-gripala. Chiar daca vaccinul antigripal comun nu ofera protectie specifica pentru gripa aviara, oficialii OMS sustin ca riscurile de infectie pot fi astfel reduse.

     

    Iar numarul de romani care au urmat recomandarile OMS i-a luat prin surprindere pe farmacisti. “Problema gripei aviare a determinat un numar foarte mare de pacienti sa apeleze la vaccinul antigripal”, afirma reprezentantii retelei de farmacii Sensiblu.

     

    Stocurile de vaccin antigripal din depozitele distribuitorilor au fost epuizate in doar cateva zile desi ar fi trebuit sa acopere nevoile intregii tari pana in luna ianuarie. “Aveam stocuri, calculate pe baza vanzarilor din anii anteriori, care ar fi trebuit sa ajunga pana in ianuarie”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Ileana Niculescu, director executiv la Asociatiei Distribuitorilor si Importatorilor de Medicamente (ADIM).

     

    Importatorii au facut deja comenzi suplimentare, iar autoritatile dau asigurari ca nu for fi probleme cu furnizarea vaccinului.

     

    In Romania, potrivit datelor din piata, se vand anual circa trei milioane de doze de vaccin antigripal. La un pret mediu de 25 lei noi, valoarea vanzarilor ajunge la 75 de milioane de lei (peste 20 de milioane de euro). Cam jumatate din doze sunt distribuite gratuit de Ministerul Sanatatii unor categorii cu risc ridicat de infectare. Deocamdata, ministerul a anuntat ca va organiza o licitatie internationala pentru a cumpara un milion de doze de vaccin pana la finele lunii noiembrie. Principalii producatori de vaccinuri sunt Aventis Pasteur, GSK, Solvay Pharma si Institutul Cantacuzino, acesta din urma distribuind vaccinuri doar spitalelor, afirma farmacistii.

     

    Pe plan international, marii producatori de medicamente au anuntat ca sunt dispusi sa faca parteneriate pentru a dezvolta tratamente pentru gripa aviara.

     

    Dar daca afacerile firmelor din domeniul farmaceutic cresc, companiile din turism incep deja sa piarda bani. Iar hotelurile din Delta Dunarii, zona in care gripa aviara a fost semnalata prima data, au fost primele afectate. “Aveam 126 de rezervari pentru saptamana asta (n.r. – saptamana trecuta) si au mai venit doar 42 de persoane”, spune Cornel Gaina, proprietarul hotelului Cormoran din Delta. El crede ca si afacerile din sezonul urmator vor fi afectate, din cauza ca ofertele turistice pentru 2006 se fac in aceasta perioada.

     

    Si Virgil Munteanu, directorul complexului de lux Delta Nature Resort, crede ca sezonul 2006 va fi compromis, dupa ce a pierdut cea mai buna vanzare din istoria complexului – lansat in primavara lui 2005. “Peste doua saptamani urmau sa vina doua grupuri mari, care ar fi umplut toate cele 30 de bungalowuri”, precizeaza Munteanu.

     

    Dar in cazul zvonurilor legate de epidemii, nu sunt afectate doar anumite regiuni – cum e, in acest caz, Delta. Lucia Morariu, presedinte Asociatie Nationale a Agentiilor de Turism sustine ca “orice suspiciune de genul acesta aduce anulari de grupuri turistice”. Si ea spune ca deja s-au anulat mai multe rezervari, iar daca “isteria nu va inceta, nu va putea fi salvat nici sezonul urmator”.

     

    Este de notorietate ca industria turismului este foarte sensibila la aparitia unor amenintari asupra sanatatii, dupa cum au descoperit tarile asiatice in urma cu doi ani, “in mijlocul” epidemiei SARS. State precum Tailanda sau Singapore, in care turismul are o pondere mare in PIB, au resimtit din plin efectele epidemiei. Unele estimari arata ca pierderile totale cauzate de SARS in Asia au atins 60 de miliarde de dolari.

     

    Valoarea arata ca efectele unor maladii asupra economiei nu sunt deloc de ignorat. De exemplu, in urma cu doi ani, in Olanda, gripa aviara a dus la sacrificarea a 30 de milioane de pasari in circa 2.000 de ferme, cu costuri de sute de milioane de euro.

     

    In acest moment, efectele descoperirii virusului in Romania sunt greu de cuantificat, la fel ca si evolutia bolii. Exporturile de carne de pasare nu aduc decat aproximativ doua milioane de euro pe luna. Insa carnea de pasare reprezinta un sfert din consumul intern de carne, potrivit lui Mihai Visan, director executiv al Asociatiei Romane a Carnii.

     

    IN CIFRE

     

    4.000 tone

    Exporturile romanesti de carne de pasare in 2004, potrivit Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR)

  • Asaltul discounterilor

    Intr-o singura luna, numarul discounterilor din Romania aproape ca s-a dublat. Pana la sfarsitul verii erau patru, acum sunt deja sapte. Noii veniti – Plus Discount, Kaufland si Penny Market – sunt, cu totii, din Germania, au know-how, bani multi si ambitii mari. Iar investitiile pentru care au taiat panglica numai luna aceasta totalizeaza aproape 100 milioane de euro.

     

    Discounterii nu au insemnat pana acum mare lucru pe piata romaneasca. Cifrele pe 2003 arata ca cele patru retele de magazine care deja functionau inainte de frenezia din aceasta toamna – Profi, XXL, Albinuta si miniMAX – isi imparteau un modest 2-3% din piata totala de retail din Romania. O situatie aparent inexplicabila, daca ne gandim ca un discounter este tocmai acel magazin care are produse mai putine pe rafturi decat un supermarket, dar si preturi ceva mai mici, deci mai atragatoare pentru clientii din tari care inca nu se pot mandri cu un nivel de trai ridicat.

     

    Dar si celor instariti le plac discounterele. In parcarea magazinului Plus din Brühl, Germania, putine erau, in primele zile de octombrie, masinile sub 10.000 de euro bucata. Asta dovedeste ca ideea care circula prin Romania, potrivit careia discounterele ar fi doar pentru saraci, e de fapt o prejudecata. Magazinul grupului Tengelmann din orasul german Brühl e mic in comparatie cu hypermarketurile care par sa-i hipnotizeze pe romani si are un aspect neobisnuit – fatada e “invelita” in caramida. “Asa sunt toate?” intreaba un ziarist roman din grupul care a vizitat Brühl-ul la inceputul lunii si care retinuse ca Plus-urile seamana intre ele ca niste picaturi de apa, de la felul in care e impartit spatiul la modul de operare.

     

    Hypermarketul, in schimb, e un spectaculos succes, desi si-a facut intrarea in Romania cam in acelasi timp cu discounterele. Iar succesul se poate masura si in cifre: Carrefour, care a venit in Romania in 2001, a intrat deja anul trecut in TOP 25 BUSINESS Magazin al celor mai mari companii private dupa cifra de afaceri, pe locul al 24-lea. Iar cifra de afaceri a Hiproma, compania care opereaza reteaua Carrefour, a fost de aproape 200 de milioane de euro – adica mai mult decat vanzarile cumulate a tuturor discounterilor din Romania.

     

    Dar e de asteptat ca fizionomia pietei romanesti de discount sa se schimbe, de vreme ce in toamna asta au inceput sa apara si numele mari: Plus a inaugurat nu doar un magazin in Capitala, ci si un centru logistic la Ploiesti. Si Kaufland a deschis un magazin, tot in Bucuresti, si un depozit central. Penny Market a deschis deja trei magazine. Asa ca, in mai putin de o luna, au fost taiate panglicile pentru investitii de circa 100 de milioane de euro.

     

    Ce aduc cei trei nou-veniti? Primul si cel mai important lucru pe care il promit sunt preturile mici. Din tiparul ofertei reduse iese, insa, Kaufland. Daca magazinele Plus au 1.800 de produse, pe o suprafata de vanzare de 1.200 mp, Kaufland are o suprafata de vanzare de aproape patru ori mai mare, de 4.500 mp, si implicit o oferta mult mai mare, care se apropie, in aceasta privinta, de formatul de hypermarket (Carrefour si Cora au suprafete de vanzare de peste 5.000 mp). Kaufland iese din tipar si cu galeria sa comerciala de 2.000 mp – magazinele de discount din Romania nu au asa ceva.

     

    Ambitiile declarate ale noilor veniti sunt mari. Daca cei de la Plus vor sa-si adjudece pozitia de lider pe sectorul de discount cu peste 51% din piata, “Kaufland tinteste pozitia de lider al intregii piete de retail”, dupa cum sustine spune Gunter Grieb, directorul general al Kaufland Romania.

     

    Ce au gasit, insa, pe piata, cei trei discounteri germani veniti odata cu toamna? Un retailer german, XXL, parte din grupul Rewe, primul discounter de pe piata, venit in 2001, care anunta in urma cu 2-3 ani planuri de expansiune rapida, nu mai are acum decat patru magazine. Nici magazinele Profi nu par sa stea mai bine. Au avut in 2004 o cifra de afaceri de doar 2 milioane de euro, iar principala realizare a anului trecut e trecerea pe profit (de 0,2 mil. euro) fata de pierderile din 2003. Tocmai pentru a incerca revigorarea afacerii, centrala de achizitie a Profi a fost unificata in cursul acestui an cu cea a Cora, magazine detinute de acelasi grup franco-belgian, Louise Delhaize.

     

    Si nici miniMAX Discount nu are o situatie stralucita. Retailerul e singurul care nu apartine de un grup international, fiind creatia omului de afaceri Rainer Excel, fost sef XXL, care acum ii este concurent direct. Pana acum, miniMAX Discount a deschis trei magazine, dar ritmul de expansiune e inferior celui anuntat la lansare.

     

    Planuri sonore anunta la inceputul anului si Dmitrijus Nikitinas, director de dezvoltare al VP Market (care opereaza Albinuta), care declara pentru BUSINESS Magazin ca intentioneaza sa deschida 20 de magazine in 2005. Reteaua Albinuta a demarat spectaculos, cu opt magazine in doua luni, dar a franat pe parcursul anului – are ca planuri imediate inaugurarea unui singur magazin, tot in sectorul 6 al Capitalei, unde sunt cele mai multe “Albinute”.

     

    Competitorii nou-veniti ai discounterilor deja existenti spun ca piata romaneasca nu e ceea ce ar trebui sa fie. In tari dezvoltate, precum Franta si Germania, cota de piata a discounterilor e de zece ori mai mare decat in Romania: 25-30% din intreaga piata de retail.

     

    “Cam tot atat o sa detina si discounterii pe piata romaneasca in circa cinci ani”, prognozeaza Michael Hurter, CEO al Plus Europa, parte a grupului german Tengelmann, in portofoliul caruia intra Plus, care a inaugurat saptamana trecuta centrul logistic pe care l-a construit la Ploiesti si care poate aproviziona 60 de magazine, dupa cum explica directorului general al Plus Discount Romania, Uwe Klostermann. Planurile Plus sunt extrem de ambitioase: vrea sa ajunga in urmatorii cinci ani la vanzari anuale de circa 400 milioane de euro. Asta inseamna aproape jumatate din vanzarile din 2004 ale Metro cash&carry, care a atins 1 miliard de euro cu cele 20 de magazine, si de doua ori mai mult decat vanzarile facute anul trecut de cele patru hypermarketuri Carrefour.

     

    Singurii dintre nou-veniti care nu si-au anuntat planurile privind cifra de afaceri sunt cei de la Kaufland, care au spus, in schimb, ca se vor extinde rapid: cinci magazine pana la sfarsitul anului (Ramnicu Valcea, Timisoara, Alba Iulia, Baia Mare si Ploiesti) si 15-20 de magazine in urmatorii ani, conform lui Gunter Grieb, directorul general al Kaufland Romania. Un singur detaliu privind vanzarile a dat Grieb: anume ca se asteapta la o valoare medie a unui bon de cumparaturi de 10 euro, fata de o medie de 16-18 euro in magazinele din Cehia. Un plan optimist – directorul de la Kaufland se asteapta la un numar de clienti mai mare decat pe piata Cehiei, pentru ca “piata locala de retail este mai putin dezvoltata si oferta de magazine este mai redusa”.

     

    Asteptarile celor de la Plus sunt de 6-7 euro, fata de un cos mediu de 12-15 euro, cat se inregistreaza in magazinele din Germania. “Magazinele din Romania sunt un pic mai mari ca suprafata si vor avea un trafic mult mai intens, poate chiar dublu fata de cel din Germania“, crede Michael Hurter, CEO al Plus Europa. Ca urmare, crede el, daca un magazin din Germania inregistreaza o cifra de afaceri medie anuala de 3,5 milioane de euro, cele din Romania ar putea ajunge la vanzari anuale de 2,5 – 3 milioane de euro fiecare.

     

    Asadar, ne putem astepta la un asalt al discounterilor. De ce? Unul dintre motive ar fi ca retailerii internationali se confrunta cu saturarea pietelor traditionale si cauta piete mai aerisite – iar Romania figureaza, alaturi de tari ca India, China, Turcia, Vietnam, Rusia ori Bulgaria pe lista celor mai bune oportunitati de investitii pentru companiile de retail si producatorii de bunuri de consum, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanta PricewaterhouseCoopers(PwC). Potrivit studiului, nivelul vanzarilor de retail pe cap de locuitor in Romania este de 630 de dolari anual, in comparatie cu o medie de 2.000 de dolari in Ungaria, Cehia sau Polonia. “Aceste cifre arata potentialul pietei romanesti, daca se ia in considerare cresterea economica medie, preconizata la 4-5% pentru urmatorii ani”, mai arata studiul PwC.

     

    Asadar, nu e de mirare ca tot mai mute nume mari au pretentii la o felie cat mai consistenta din retailul romanesc. Dar nici tortul nu e inca bine copt, si nici toti pretendentii nu sunt inca prezenti.