BusinessMagazin

Blog

  • A cumpara sau a dezvolta?

    Informatizarea unei companii de dimensiuni medii pune in fata conducerii o ecuatie complexa in privinta dotarii software. „A cumpara“ sau „a dezvolta“ este doar inceputul, iar variantele sunt multiple. Internetul ofera insa speranta unei variante optime.

     

    Nu demult am fost invitat la o sesiune de „consultanta informala“. Acest gen de eveniment tine mai degraba de sfera mondena decat de cea a afacerilor, iar sfaturile sunt, desigur, gratuite si nu vizeaza atat partea tehnica cat pe cea strategica, mai precis deciziile initiale ale unui proiect. Nu intamplator, una dintre temele tipice se leaga de intrebarea: sa cumpar un soft „de gata“ sau sa dezvolt unul „la comanda“?

     

    Dilema „Buy or Build“ este clasica in domeniul software si a generat o intreaga literatura. Desigur, nu este vorba de sfera programelor de uz general, ci de un sistem cat mai complet de gestiune a resurselor unei companii. De-o parte se afla sistemele comerciale reunite sub sigla ERP (Enterprise Resource Planning), iar de cealalta varianta de a dezvolta un sistem propriu. Pentru companiile mari si cu putere financiara, lucrurile sunt aparent mai simple: se angajeaza o firma de consultanta, care va analiza cerintele, bugetul si oferta pietei, dupa care va furniza un studiu care va evidentia avantajele si dezavantajele fiecarei variante.

     

    Insa pentru o firma de dimensiuni medii lucrurile sunt mult mai nuantate. In principal pentru ca nu e doar o dilema, ci o problema cu solutii multiple. In primul rand se pune problema „specificului“, care tine in special de partea de productie. Desi exista sisteme ERP adaptate pentru diverse industrii, nu exista pentru toate si, in plus, nu pentru toate particularitatile. In aceste situatii apare varianta atractiva de a cumpara modulele generale si de a dezvolta doar modulele specifice.

     

    Pe de alta parte, in cazul dezvoltarii intregului sistem, mai exista o decizie majora: dezvoltarea in interior (cu o echipa proprie de dezvoltare) sau in regim de externalizare (outsourcing – angajarea unei firme specializate). In fine, se mai pot imagina diverse combinatii, insa intotdeauna ecuatia este complexa si implica pretul, calitatea, timpul si, desigur, riscurile.

     

    Varianta dezvoltarii „in house“ iese din discutie pentru firmele mici, iar pentru firmele de dimensiuni medii implica costuri greu de sustinut. Un sistem integrat este inevitabil unul complex, care va necesita o echipa de dezvoltare solida, formata cel putin in parte din proiectanti cu experienta, care nu doar ca vor avea pretentii salariale mari, dar vor fi in permanenta atrasi de firme specializate de software, care le ofera sansa unei cariere profesionale mai atractive.

     

    Varianta de a combina module standard ale unei aplicatii ERP comerciale cu module specifice este si ea problematica. In general interfetele modulelor nu sunt publice, dar chiar si daca ar fi, cuplarea perfecta a modulelor este extrem de delicata si cu siguranta furnizorul ERP nu-si va asuma responsabilitati – mai cu seama in cazul versiunilor noi. Ar fi posibil un scenariu in care producatorul ERP-ului sa dezvolte modulele specifice (adica o combinatie cu aroma de externalizare), insa daca acesta are o baza deja larga de clienti, este greu de crezut ca va accepta sa intretina module non-standard.

     

    Varianta externalizarii nu este nici ea simpla, deoarece prin natura ei pune furnizorul si cumparatorul pe pozitii antagonice. Termenii contractuali devin extrem de importanti in ceea ce priveste intretinerea sistemului, proprietatea intelectuala, documentatia de utilizare si cea de proiectare si – mai cu seama – costurile legate de modificarile specificatiilor.

     

    Factorul de risc joaca un rol important. Studiile realizate de firme de cercetare (de pilda Standish Group) releva ca doar 30% din proiectele de dezvoltare pot fi considerate „succese“, iar 20% sunt ratari totale. Restul il reprezinta proiectele care-si depasesc bugetul sau nu se incadreaza in termene. Exista totusi o speranta pentru viitor. Dezvoltarea internetului deschide calea catre un model hibrid, bazat pe ASP (Application Service Provider – furnizor de servicii aplicative).

     

    In principiu, aplicatiile sunt furnizate prin retea (un fel de servicii Web), iar clientul plateste doar folosirea lor. Interesul furnizorului se intalneste cu cel al clientului, pentru ca in acest caz calitatea si diversitatea aplicatiilor devin un avantaj comercial pentru furnizor. In plus, furnizorul are interesul de a dezvolta module specifice si de a sustine implementarea lor, in speranta de a castiga noi clienti. Piata de peste circa 4 miliarde de dolari confirma valabilitatea modelului, dar pana cand oferta autohtona se va intalni cu o cerere semnificativa, intrebarea „Buy or Build“ ramane la fel de complicata.

  • Venele la control

    Scanarea amprentelor sau a retinei va par tehnicide identificare condamnate sa ramana la granita studiourilor de la Hollywood? Ei bine, ambele ar putea deveni istorie mai repede decat ne-am astepta. Cel putin asta sustin oficialii companiei americane Luminetx, care au pus in practica o alta idee.

     

    Dezvoltat initial in scopuri medicale, cercetatorii americani au pus la punct un aparat cu raze infrarosii care realizeaza o harta virtuala a venelor din corpul fiecarui „subiect“ in parte – a se citi pacienti care au nevoie de transfuzii. Aparatul, ale carui costuri sunt de aproximativ 25.000 de dolari, detecteaza venele localizate pana la un centimetru sub piele si trimite datele catre un computer, care proiecteaza o imagine a acestora pe epiderma, astfel devenind vizibila locatia lor exacta.

     

    Daca pana acum cei de la Luminetx si-au concentrat vanzarile catre spitale, o data cu infiintarea unei divizii a companiei – Snowflacke Technologies – atentia acestora se indreapta acum si inspre banci, companii emitatoare de carduri de credit sau firme care se ocupa de securitatea locuintelor.

     

    „Structura venelor este, practic, irepetabila de la individ la individ, in special in structura palmei“, a spus Jim Philips, directorul executiv Luminetx. „Intr-un fel, arata ca un cod de bare. Iti transformam venele intr-un cod de bare“, explica el. Nevoia pentru tehnologii de identificare a indivizilor a cunoscut un nou impuls o data cu inmultirea amenintarilor teroriste si, de asemenea, in contextul cresterii numarului de cazuri de furturi de identitate (date personale) pe Internet.

     

    Instrumente biometrice, precum cele pentru scanarea amprentelor si a retinei, au inceput sa fie o prezenta normala in aeroporturi sau gari. Expertii in biometrie din Statele Unite si Europa incearca acum sa dezvolte standarde care ar putea ajuta industria securitatii, aflata in plin avant si schimbare.

     

    Mai ales ca unele dintre tehnologiile mai vechi s-au dovedit relativ usor de „pacalit“. Cercetatorii de la Clarkson University au descoperit ca scanerele de amprente pot fi inselate cu ajutorul unor amprente imprimate pe plastilina. Totusi, reproducerea unui model tridimensional al venelor s-ar putea dovedi destul de dificil de realizat.

     

    Oficialii companiei sunt in discutii preliminare cu firme din domenii precum cel financiar sau al securitatii, dar nu au vrut sa dea mai multe detalii. Reprezentantii Phillips, de exemplu, au recunoscut ca isi concentreaza atentia asupra eventualelor probleme privind intimitatea, aratand ca amenintari de genul furturilor de identitate sau al terorismului justifica crearea unei tehnologii care ar putea ajuta la identificarea aproape perfecta a indivizilor.

  • Pestisorul de aur online

    Doua dintre dorintele cele mai „fierbinti“ ale romanilor ar fi sa vada Europa din tren si sa faca un milion de dolari pana la 25 de ani. Nu, nu e o „facatura“, garanteaza cei de la site-ul www.43things.com

     

    Cati oameni, atatea dorinte, insa poate ca nu ne-ar strica si niste sfaturi despre cum sa ne indeplinim visurile. Tocmai aceasta este si ideea creatorilor site-ului www.43things.com, unde oamenii vorbesc despre lucrurile pe care vor sa le realizeze si interactioneaza cu cei care deja au reusit. Algoritmul e cat se poate de simplu: nu trebuie decat sa postati pe site o lista cu cel mult 43 dintre lucrurile pe care doriti sa le faceti – de unde si numele site-ului.

     

    Utilizatorii pot adauga comentarii sau incurajari la dorintele altora, dar si sa anunte atunci cand o dorinta li s-a indeplinit. Mai mult, membrii pot posta fotografii si furniza date personale, precum adresa de e-mail sau orasul in care locuiesc. La ora inchiderii editiei,  221.741 de persoane din 4.945 de orase aveau „in asteptare“ 337.103 dorinte, de la „sa fiu mai organizat“ si „sa beau mai multa apa“ pana la „sa-mi fac un tatuaj“ sau „sa citesc mai mult Kierkegaard“.

     

    Nu lipsesc nici dorintele autoironice, gen „sa petrec mai putin timp prostindu-ma pe Internet si mai mult muncind“ – 175 de utilizatori. Pentru a va exprima propriile dorinte sau pentru a „influenta“ dorintele altora trebuie sa va logati pe site; operatiunea de infiintare a unui nou cont este gratuita si nu dureaza mai mult de cateva secunde.

     

    Site-ul are si un frate geaman (www.43places.com) unde, in acelasi mod, oamenii vorbesc despre locurile pe care doresc sa le viziteze. Peste 300 de oameni isi doresc sa viziteze Romania, spre deosebire de alti 5.165 care vor sa vada Australia.

     

    In cazul ambelor pagini de internet, oamenii care au realizat un anumit lucru ii pot sfatui pe cei care sunt doar la stadiul de dorinta daca merita sau nu sa-si puna planurile in practica. „Ruxandra“, bunaoara, este de parere ca „Laptaria lui Enache“ din Bucuresti merita vizitata pentru atmosfera si concertele live. In schimb, „Sorin“ este de parere ca localul este prea aglomerat si inecat in fum de tigara.

     

    Cele doua site-uri au fost lansate la 1 ianuarie si sunt realizate de un fost director al Amazon, Josh Peterson. El a spus ca ideea i-a venit in clipa in care a realizat, ca, de multe ori, oamenii raman fara imaginatie atunci cand vor sa scrie un blog (jurnal online).

  • Marketingul si mercantilul domn Cupidon

    Sunteti satui de masina de marketing care promoveaza ziua de 14 februarie de parca ar fi unica sau ultima in care iti poti exprima dragostea si devotamentul? Ati obosit sa alergati in fiecare an dupa un cadou pentru partenera care oricum va fi nemultumita?

     

    Ei bine, o solutie ar fi sa va „refugiati“, cel putin pentru o saptamana, in Arabia Saudita, unde „Valentine’s Day“ este interzisa. Asta ca sa fiti siguri ca dispare complet orice urma de inimioare sau baloane rosii. „Valentine’s Day e un kitsch.

     

    Nu inteleg de ce e nevoie de o anume zi ca sa-i iei un cadou sau ca sa va simtiti bine?!? Nici macar nu e sarbatoare romaneasca sau macar ortodoxa… Si care e faza cu toate inimioarele alea de plus si mutunachii si chiloteii cu inimioare? Va iubiti mai mult?“, se intreaba LinxY pe forumul site-ului eva.ro. La o simpla cautare pe Google, cuvintele Valentine’s Day ofera peste 45 de milioane de rezultate.

     

    Desi majoritatea fac trimiteri la site-uri cu tot felul de sfaturi si variante (in)utile despre cum sa transformi „sarbatoarea indragostitilor“ intr-o zi incarcata de romantism, exista si pagini de internet care blameaza categoric aceasta zi; www.ihatevalentinesday.net, bunaoara, condamna goana fortata dupa cadouri si declaratii „lesinate“ de dragoste.

     

    „Daca cineva ar tine cu adevarat la tine, cred ca ti-ar spune mai des de o data pe an, fara sa mai fie nevoie de o felicitare in forma de inima si de o cutie ieftina de bomboane“, isi incepe discursul creatorul site-ului, continuand pe un ton ceva mai pasnic: „daca nu ar fi o zi in care toata lumea este haituita sa cumpere un dar pentru persoana iubita, as putea sa o privesc cu alti ochi“. 

     

    Pana una alta, agentiile de turism s-au folosit de ocazie pentru a lansa oferte speciale, dintre cele mai exotice. Din cate spune Claudia Bratosin, director ticketing la agentia Butterfly, „Parisul a ramas destinatia favorita, poate si pentru ca are o aura extrem de romantica“. Si J.W. Marriott, cel mai mare hotel din Bucuresti a facut promisiuni pentru o seara magica: vin rosu, stridii, sampanie si deserturi de ciocolata. Ziua de Sf. Valentin apartine totusi florariilor. Stefan Safciu, directorul site-ului de comenzi de flori online www.magazinuldeflori.ro, spune ca „livrarile de flori sunt de 20 de ori mai mari decat intr-o zi normala“. Cum era de asteptat, „de obicei sunt preferati trandafirii rosii“.

     

    Ciocolata este o alta vedeta a sarbatorii. Raphael Magnenat, directorul executiv al magazinului bucurestean de delicatese Delicateria Traiteur, povesteste ca ziua de Sf Valentin „este benefica pentru magazin“. „In 2005 am vandut 10 kilograme de ciocolata de Valentine’s Day, ceea ce reprezinta 1,3% din vanzarile pe tot anul“, spune el. Nici firmele de lenjerie intima nu s-au lasat mai prejos in ceea ce priveste ofertele speciale. Despina Andrei, director de marketing la Alsa Boutiques, care comercializeaza pe piata romaneasca brandul exclusivist de lenjerie La Perla, spune ca, pentru Valentine’s Day, a pregatit o colectie speciala. „Valentine’s Day Collection contine un sutien, un slip si un babydoll, disponibile atat in varianta rosie, cat si in cea neagra“.

     

    Restaurantele au fost si ele luate cu asalt de indragostitii care au dorit sa isi declare dragostea la lumina lumanarilor, iar rezervarile s-au facut cu cateva zile inainte. Chiar daca pare mai putin romantic decat o cina la lumina lumanarilor, internetul este poate cel mai simplu mod in care iti poti exprima dragostea. Alina Nemes, directorul portalului ROL.ro, spune ca, anul trecut, „s-au trimis cam 25.000 de felicitari virtuale cu ocazia zilei indragostitilor, ceea ce reprezinta o crestere cu 50% fata de 2004“. Paradoxal, se pare ca ideea exprimarii dragostei online le-a suras mai mult femeilor.

     

    Dar cohortele de inimioare si ursuleti de plus au adus cu ele si batai (inutile) de cap. Vlad Puscasu, economist, povesteste ca si-a amintit destul de tarziu de ziua indragostitilor. „Mi-am amintit in ultimul moment de minunata zi si am ales la intamplare un buchet de flori, care se pare ca inghetasera din cauza frigului de peste zi. La nici o ora dupa ce i-am daruit, trandafirii si-au dat obstescul sfarsit. Iar celalalt cadou, un mixer, nu i s-a parut foarte romantic. Am incheiat ziua cu usi trantite si tipete.“ Sa fie asta finalul romantic perfect pentru o zi romantica perfecta?

  • Europa extremelor

    In prefata cartii fundamentale a lui Ernst Nolte, istoricul Florin Constantiniu scrie: „L-am citit pe Nolte la o varsta inaintata, cand meseria mea de istoric se apropie de sfarsit. Si, totusi, experienta acumulata in curs de decenii nu m-a impiedicat sa ma simt un invatacel“.

     

    In primul rand se cuvine spus ca autorul volumului „Razboiul civil european“ nu este un istoric obisnuit: doctor in filosofie si profesor de literatura clasica, a facut, printre colegii sai germani, o figura de etern marginal. Daca in cazul operelor sale precedente, fenomenul interogarii raportului dintre un popor si trecutul sau nu a suscitat polemici si critici virulente, aici, fiind vorba despre nazism, un flagel care bantuie cu putere constiintele pana si in ziua de azi, lucrurile au stat cu totul altfel.

     

    Cartea a aparut pentru intaia oara in 1987, in fosta Republica Federala Germania si a suscitat, imediat dupa publicare, o adevarata cearta a istoricilor germani (trebuie mentionat faptul ca volumul si-a facut iesirea pe piata europeana dupa caderea „Cortinei de fier“, cand asupra lui s-a dezlantuit o furtuna de critici demonizante din partea istoricilor oficiali de factura marxista).

     

    Nu doar din cauza profunzimii tratarii si amplorii temelor (revolutia si contrarevolutia, totalitarismul, comparatia intre national-socialism si comunism, razboiul mondial, iudeocidul etc.), ci si a pozitiei lui Nolte, care, dupa toate aparentele, sustine o pledoarie nationala, afirmand, pe de o parte, ca Germania nazista nu detine monopolul ororii mondiale si, pe de alta parte, situand „catastrofa germana“ in contextul unui „razboi civil international“ declansat de miscarea comunista si dezvoltat de catre statul sovietic.

     

    Fascismul ar fi, deci, un antimarxism care, prin metode aproape identice, incearca sa-si anihileze dusmanii si care nu ar fi facut altceva decat sa reactioneze la agresiunea initiala a comunismului. „Asasinatul din ratiuni de clasa sociala operat de catre bolsevici nu este oare precedentul factual si logic al al asasinatului din ratiuni de rasa pus in lucrare de catre nazisti?“, se intreaba Nolte.

     

    Pe de alta parte – isi continua autorul intrebarile incomode – pot fi oare considerati germanii vinovati in mod colectiv? Daca e sa ne uitam atent in urma, raspunde tot el, un mare numar de germani avea banuieli, un grup foarte limitat stia, iar „un grup si mai mic participa la Holocaust“. De ce atat de putini oameni de pe intinsul Germaniei ajunsesera cu adevarat sa stie ce se intampla?

     

    Pentru ca sistemul nazist era o organizatie rationala in care domnea diviziunea muncii tipica erei industriale. Nu trebuie uitat ca, fara colaborarea „jandarmilor francezi, italieni, belgieni sau romani, Holocaustul nu ar fi fost posibil: evreii au fost victimele antisemitismului european in general“.

     

    A crede in notiunea de responsabilitate colectiva inseamna, spune Nolte, sa cadem in aceeasi eroare ca si Hitler in privinta evreilor.  Ipoteza a scandalizat pe multi, dar si mai multi inca au izbutit sa vada in cartea sa ceea ce, de fapt, este: o paralela admirabil instrumentata si documentata intre bolsevism si national-socialism, intre partidul comunist sovietic si Partidul national socialist german, ambele – „partide de razboi civil“.

     

    Razboiul civil european, 1917 -1945, Editura Runa,

    Grupul editorial Corint, Bucuresti, 2005

  • NOUTATI

    Amintiri dintr-o copilarie nebuna

     

    Acest roman al lui Jean Cocteau, cu scriitura voit tremurata, halucinant si ametitor, nu este unul care sa ofere o lectura prea lesnicioasa. A uita insa ca face parte din monumentul de nezdrucinat al literaturii universale a secolului trecut si ca apartine uneia dintre cele mai proeminente figuri ale culturii franceze din toate timpurile suna deja a blasfemie.

     

    Cartea, dens metaforica, mai mult un ocean de emotii decat o povestire in sens clasic, descrie din franturi viata fratilor Paul si Elisabeth. Scutiti de probleme financiare si, prin urmare, de contacte cu exteriorul, cei doi traiesc in camera copilariei lor, intr-un univers paralel cu lumea reala, un univers hranit cu himere si vise otravite de incest, de nebunie si de moarte.

     

    Jean Cocteau, Copiii teribili,

    Editura Paralela 45, PiteSti, 2005

     

     

    Bunul, batranul Poirot

     

    Dupa ce te indopi, o buna bucata de vreme, cu de-alde Ian Fleming sau Gérard de Villiers, intoarcerea la vechii maestri ai romanului politist pare o adevarata binecuvantare. Iar cand „vechiul maestru“ se numeste Agatha Christie, lectura devine un regal in toata puterea cuvantului. Editura RAO s-a incumetat sa reediteze romanele clasicei britanice si sa dezvolte intr-o serie de autor toate aventurile celor doi mari detectivi inventati de stralucita scriitoare: Miss Marple si Hercule Poirot.

     

    Prezentul volum, tiparit initial in Statele Unite, in 1938, sub titlul „A murder for Christmas“ si devenit, ulterior, „Poirot’s Christmas“, este una dintre cele mai izbutite piese romanesti ale doamnei Christie. Invitat sa-si petreaca sarbatorile de iarna impreuna in casa familiei unor prieteni, neobositul Poirot se vede condamnat sa nu aiba parte de relaxare: milionarul excentric Simeon Lee este gasit, in noaptea de Ajun, cu gatul taiat. Afacerea, aparent insolvabila, isi afla incredibilul raspuns gratie geniului detectivului belgian.

     

    Craciunul lui Poirot,

    editura RAO, Bucuresti, 2005

  • Simple Basme?

    Cu un buget de 80 de milioane de dolari Si Terry Gilliam ca „maestru de ceremonii“, ar fi fost de neconceput ca „The Brothers Grimm“ sa treaca neobservat.Combinatie de film de epoca, horror, fantasy si comedie, „Fratii Grimm“ e un melanj surprinzator de biografie si imaginatie debordanta, „r la“ „Brazil“, „Aventurile baronului Münchausen“ sau „Regele Pescar“.

     

    Jacob si Wilhelm Grimm – interpretati de Matt Damon si Heath Ledger – sunt de fapt doi impostori, care pacalesc superstitiosii vremii cu abilitatile lor inexistente de a distruge monstri, vrajitoare si cine mai stie ce fiinte fabuloase de pe alte taramuri. Asta cel putin pana in clipa in care ajung in padurea, cu adevarat de basm, de langa satul Marbaden.

     

    „Acest film datoreaza mult fratilor Grimm, dar povestea nu este despre viata lor reala. Pur si simplu am creat un basm despre ei“, spunea la un moment dat Gilliam. Dar lucrurile nu sunt chiar atat de simple, pentru ca regizorul impleteste cu subiectul original al filmului elemente din povestile fratilor Grimm.

    Prin urmare sa nu va surprinda daca o sa-i vedeti pe Scufita Rosie, Lupul cel rau, Hansel si Gretel sau pe Vrajitoarea cea Rea (Monica Bellucci), obsedata de oglinda ei.

     

    Regizorul a profitat de subiect pentru a-si crea o lume proprie in studiouri: „pentru a face un film care sa arate ca un basm, nu puteam filma intr-o padure adevarata, asa ca a trebuit sa construim totul. Am creat aproape tot de la zero, am construit castele si hambare, am adus o padure intreaga in platou. Este cea mai mare productie pe care am facut-o vreodata“.

  • Mandrie si ceva prejudecati

    La nu mai putin de 65 de ani de la prima ecranizare a romanului emblematic al lui Jane Austen, cu Lawrence Olivier si Greer Garson in rolurile principale, regizorul Joe Wright s-a inhamat la o sarcina deloc usoara: un nou „Mandrie si prejudecata“. Epilogul: patru nominalizari la Oscar.

     

    Daca mai e nevoie sa fie spusa, povestea se desfasoara in Anglia sfarsitului de secol XVIII. Cele cinci surori Bennet, printre care inteligenta Elizabeth (Keira Knightley), frumoasa Jane (Rosamund Pike) si zvapaiata Lydia (Jena Malone), au fost crescute de mama lor (Brenda Blethyn) cu un singur scop: sa-si gaseasca un sot.

     

    Cand domnul Bingley (Simon Woods), un burlac bogat, inchiriaza conacul de langa modesta resedinta Bennet, familia „da in clocot“ la gandul pretendentilor care vor roi in jurul celor cinci odrasle. Printre ei, chipesul si mandrul domn Darcy (Matthew MacFadyen), protagonistul unui happy-end lipsit de surprize alaturi de Elizabeth. Pariul lui Joe Wright a fost castigator: patru nominalizari la Oscar (cea mai buna actrita in rol principal, cea mai buna scenografie, cele mai bune costume, cea mai buna coloana sonora), critici favorabile in intreaga lume, plus incasari de peste 100 de milioane de dolari la un buget de nici 30 de milioane.

     

    Intrebata de ce a acceptat rolul lui Elizabeth, Knightley a raspuns: „E un film pe care-l poti amplasa oriunde. Este despre lucruri care au aceeasi importanta azi ca si acum doua secole. Este despre maturizare. Despre cum e cand faci greseli. Este despre cum e sa te indragostesti pentru prima oara. Cred ca nu conteaza de unde esti, nu e nevoie decat de romantism. Asa ca – de ce nu ?.“

     

    „De ce nu?“, s-a gandit si regizorul Joe Wright, initial nesigur ca prea tanara si frumoasa  vedeta din „Piratii din Caraibe“ sau „Regele Arthur“ ar putea intra in pielea rezervatei si aparent neinteresantei Elizabeth. Chiar daca au existat voci care au considerat-o pe Knightley prea copilaroasa pentru Elizabeth, actrita a reusit sa faca, probabil, cel mai bun rol al sau de pana acum.       

     

     

    PRIDE & PREJUDICE / MANDRIE SI PREJUDECATA;

    R: JOE WRIGHT; CU: KEIRA KNIGHTLEY, MATTHEW MACFADYEN,  DONALD SUTHERLAND, ROSAMUND PIKE,  BRENDA BLETHYN; DIN 3 FEBRUARIE 

  • Managerii regionali

    Culmea naivitatii managerilor romani era, pana acum doi-trei ani, sa spere ca o companie din Vest ar putea fi interesata sa-i „vaneze“. Lucrurile s-au mai schimbat. Exista deja manageri romani interesanti pentru tari ca Germania sau Marea Britanie. Lucreaza in domenii diferite, dar au ceva comun: sunt manageri regionali.

     

    Pe langa faptul ca sunt romani si au functii regionale in aceeasi companie, cativa dintre managerii de la Coca-Cola Adriatic and Balkan Region au constatat de curand ca mai au un punct comun: figureaza pe listele de recrutari ale unor companii vest-europene. Si, in fine, o ultima asemanare: toti au refuzat ofertele. Sesizati cumva doua paradoxuri?

     

    V-ar putea lamuri Vlad Bog, manager de resurse umane in cadrul companiei, raspunzator de angajatii din noua tari. Bog a fost una dintre tintele companiilor straine: „acestea sunt principalul nostru concurent pentru angajati, si nu atat companiile din tara“. Sunt doua motive principale, crede Bog, pentru care companii straine vin sa-si recruteze manageri din Romania. Si costul nu este unul dintre ele, pentru ca „managerii nostri sunt deseori mai scumpi decat managerii germani sau austrieci“.

     

    Primul dintre motive ar fi ca „romanii aduc o abordare noua, nu sunt crescuti in sistemul lor rigid si sunt mai liberi in gandire“. Al doilea: pentru companiile care vor sa se extinda in aceasta parte a continentului, experienta celor din Est e un atribut pretios. Asta nu inseamna, totusi, ca e cazul sa ne entuziasmam prea tare, crezand ca managerii romani sunt o tinta favorita a companiilor vest-europene, atentioneaza George Butunoiu, managerul companiei de recrutare de manageri Alexander Hughes Romania.

     

    Dar nici ca vor fi ocoliti cu totul. Vanati de companiile vest-europene sunt deocamdata doar managerii cu atributii regionale sau globale: iar cand ai o experienta si o reputatie regionale, criteriul nationalitatii dispare. Managerii care au doar atributii locale nu prezinta acum interes. „Inainte de a ajunge acolo, Romania va trebui sa treaca printr-o faza intermediara, cea de furnizor de specialisti in domenii precum cel financiar, tehnic sau IT“, crede Butunoiu.

     

    Specialistii, la un moment dat, vor avea sanse sa urce in ierarhia companiilor occidentale, ajungand pe pozitii care vor consolida un atribut ce le lipseste acum managerilor romani ne-regionali pentru a fi interesanti pentru pozitii de top: reputatia. Intre timp, numarul managerilor romani cu atributii regionale creste constant. Cel care traverseaza coridorul ce leaga birourile Coca-Cola Adriatic and Balkan Region de cele ale imbuteliatorului international CCHBC, cu operatiuni in 26 de tari, primeste si confirmarea: o privire aruncata pe schema de personal a CCHBC arata ca Romania e tara cu cei mai multi manageri globali in grup si cu cei mai multi romani trimisi peste hotare – chiar daca CCHBC Romania nu are, prin statut, nici o raspundere regionala.

     

    Unul dintre acestia e Adriana Gontariu, director de „talent development“ pe toate cele 26 de tari. Din aprilie 2005, ea recruteaza – impreuna cu firmele de head-hunting – manageri generali, regionali sau globali pentru companie. Iar pe colegii sai romani, investiti cu atributii regionale in alte birouri, ii pastreaza intr-un document Excel: Adrian Lupu e business plan manager pe intreg grupul, la Atena; Dan Nistor e manager general in tarile baltice; Anca Georgescu e manager de resurse umane pe 26 de tari; Costin Balcu e manager regional pe reteaua de furnizori; patru IT-isti sunt responsabili pe cateva tari si lista continua.

     

    Romania e furnizor de manageri si pentru grupul german Metro Cash & Carry: 20 de romani si-au luat zborul spre birouri din alte tari in interiorul grupului, unul dintre cele trei „hub“-uri IT ale grupului Metro este in Romania (celelalte doua sunt in Germania si Polonia), iar Valentin Radu conduce divizia regionala de aprovizionare-desfacere pentru companie. „Aceste atributii sunt rezultatul unui mare potential de expertiza si unui tip de management foarte bun“, spune pentru BUSINESS Magazin Bert van der Velde, directorul general al Metro Cash & Carry.

     

    Din Belgrad, Silviu Hotaran, managerul general al Microsoft South East Europe, ii insiruie din memorie pe cativa din colegii sai cu cariere regionale: Dan Bulucea e Manager Platform Strategy pe centrul si estul Europei la sediul din München, Paul Miches – Technical Readiness Manager pe Europa, Orientul Mijlociu si Africa in Reading si Paula Apreutesei lucreaza impreuna cu Hotaran ca Business Strategy Manager pentru aceeasi regiune.

     

    Coca-Cola, Metro si Microsoft sunt doar cateva dintre companiile care au manageri regionali romani: numarul lor trece de cincisprezece. E vorba de multinationale care isi au birourile regionale la Bucuresti. Lista incepe, din punct de vedere cronologic, cu Procter & Gamble, care isi infiinta in 1992 biroul pentru regiunea balcanica in Bucuresti cu numai trei angajati. Coca-Cola, General Electric, Unilever, GSK, Microsoft au facut pe rand acelasi lucru.

     

    Sunt cateva motive pentru care aceste companii si-au stabilit bazele regionale in Romania. Cel mai important: marimea si potentialul pietei. Apoi vin flexibilitatea romanilor, cunoasterea limbilor straine, infrastructura si serviciile care se apropie de un nivel acceptabil, perspectiva integrarii in UE.

     

    Panos Manolopoulos, managerul companiei de recrutare de manageri Stanton Chase – de asemenea cu atributii regionale – spune ca mutarea sediilor regionale pentru Europa de Sud-Est dinspre centrul Europei inspre Est incepe sa fie o tendinta. „Acum cinci ani, sediile regionale pentru sud-estul Europei erau in orase europene «non-sud-estice», ca Viena sau Atena. Acum vedem o mutare a lor catre tarile balcanice, in principal Romania, dar si Ungaria sau Praga.“

     

    Chiar daca se manifesta, fenomenul „vanarii“ managerilor romani regionali e acum putin vizibil din doua motive. In primul rand, pentru ca vanatoarea e intermediata de companii de head-hunting straine. Birourile firmelor de recrutare din Romania nu primesc solicitari decat din partea unor companii din regiune precum Serbia, Ucraina sau Bulgaria, sau provenind din tari cu economii slab dezvoltate precum Sudan.

     

    Al doilea motiv pentru care fenomenul trece neobservat este acela ca managerii romani incep sa refuze sa mai paraseasca Romania. Nu e o gluma. E concluzia lui Vlad Bog de la Coca-Cola care mentioneaza, pe langa refuzul sau de a pleca in Vest, si pe cel pe care l-a primit de la cativa angajati ai companiei carora le propusese sa lucreze in strainatate pe functii superioare.

     

    „Le facem oferte si nimeni nu mai vrea sa se mute“, povesteste Bog, inca surprins de intorsatura situatiei. O explicatie ar fi sistemul de taxare – „o mare realizare din punctul acesta de vedere“, considera Bog. „E clar ca cineva, inainte de a pleca acum, isi pune mult mai multe intrebari decat inainte.“

     

    Tarile in care mai poti avea o echivalenta a venitului sunt foarte putine: SUA si, poate, Australia, dar in alta parte iesi in pierdere, spune managerul de resurse umane. In plus – mai ales pentru angajatii cu familie – costurile sunt mai mari in strainatate decat in tara. Scolile particulare, cursurile de tenis sau inot pentru copii sunt foarte bune in Romania si de cinci ori mai ieftine decat in strainatate. Apoi, in cele mai multe cazuri, sotul sau sotia unui expat e nevoit(a) sa renunte la serviciu, pentru ca in multe locuri permisele de munca nu pot fi obtinute, ceea ce scade bugetul familiei si priveaza partenerul de satisfactii profesionale.

     

    La toate acestea se adauga faptul ca in Romania „se intampla lucruri“, pe cand „in tari cu o economie asezata promovarile sunt mult mai rare, stai in fiecare cutiuta mult mai mult timp, carierele sunt mult mai lente si mai putin interesante. Si atunci iti dai seama ca nu renteaza sa pleci“, conchide Bog. Si Adriana Gontariu de la CCHBC a avut de curand o oferta pentru un post regional pentru care nu a gasit candidati. Chiar daca a refuzat sa plece, Vlad Bog e mai mult musafir in tara lui, de cand a fost promovat director regional de resurse umane in Coca-Cola, acum sapte ani.

     

    Urarea de pe aeroportul Otopeni – „We hope that you have enjoyed your stay in Romania“ („Speram ca v-ati simtit bine in Romania“), pe care o citeste saptamanal, ii descrie cel mai bine viata: circa 75% din timp il petrece peste hotare, unde ia aceeasi camera de hotel, de dragul rutinei. Cativa manageri regionali din companie l-au informat deja ca ar vrea sa revina pe posturi locale, satui de hoteluri si avioane.

  • CALENDARUL RESEDINTELOR REGIONALE

    In ultimii ani, atrasi de potentialul de afaceri al celei mai mari piete din regiune, tot mai multe companii multinationale si-au stabilit sediul regional in Romania, multe dintre ele conduse de manageri regionali romani. Iata-le pe cele mai importante:

     

    1992: Procter & Gamble Balkans.

     

    1999: Coca-Cola Black Sea Region.

     

    2000: General Electric South-Eastern Europe, cuprinzand 11 tari, s-a extins de la biroul care coordona Romania si Moldova inca din 1997. Managerul general Dan Ionescu spune ca, in 2004, regiunea a inregistrat cea mai mare crestere din istoria companiei: 90%. Motivele stabilirii sediului regional in Bucuresti: locatia este „favorabila, stabila si ieftina“.

     

    2000: Unilever South & Central Europe. Manager: Alexandra Gatej.

     

    2003: GSK South-Eastern Europe. Manager: Roberto Musneci.

     

    2004: Microsoft South East Europe reprezinta 11 tari. Scopul infiintarii acestei regiuni este eficientizarea operatiunilor interne si extinderea prezentei Microsoft in zona, spune Silviu Hotaran, managerul general pe aceasta regiune.

     

    2005: Coca-Cola Adriatic & Balkan Region.

     

    2005: Visa International, Romania & Bulgaria. Manager: Catalin Cretu.

     

    2005: Mastercard South-Eastern Europe. Motivul: cresterea pietei cardurilor din Romania in ultimii ani, precum si potentialul de crestere. General Manager Southeastern Countries, MasterCard Europe: Denisa Mateescu.

     

    2006: ABB Romania, Bulgaria & Republica Moldova. Manager: Peter Simon.

     

    2006: OMV-Petrom*.

     

    2006: Ozone Laboratories. Biroul din Romania va deveni in acest an centru regional, urmand sa coordoneze activitatea companiei in Rusia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia.  Directorul general  Dan Schiopu a recunoscut ca este interesat si de Croatia si Kazahstan.