BusinessMagazin

Blog

  • Protocoalele lui Trismegistus

    Pana acum, oricine ar fi vrut sa studieze „Corpus Hermeticum“ (in editie critica, nu in nenumaratele fabricatii fara valoare) avea la dispozitie editia clasica de la Belles Lettres, scoasa de A. D. Nock si Andre-Jean Festugiere, care a aparut intre 1945 si 1954 (o editie anterioara a fost aceea a lui Walter Scott, Oxford, 1924, in traducere englezeasca).

     

    Intr-o intreprindere editoriala admirabila, casa italiana Bompiani a ales acum editia critica de la Belles Lettres, dar cu adaugirea unor lucruri pe care Nock si Festugiere nu aveau cum sa le cunoasca. Acestea cuprind anumite texte hermetice din codicele Nag Hammadi, impreuna cu textele originale copte, pentru cine simte nevoia sa le consulte. Si, desi aceste 1.500 de pagini costa doar 35 de euro, ar fi pur snobism sa sugeram ca asa ceva e pentru oricine o buna lectura in momentele dinainte de culcare. Este un instrument de studiu de neinlocuit si valoros, dar aceia care vor doar sa-si faca o idee despre scrierile hermetice se pot multumi cu una singura dintre ele, „Poimandres“, in 100 de pagini, publicata in italiana la editura Marsilio.

     

    In orice caz, povestea acestui „Corpus Hermeticum“ *) este fascinanta. Este vorba despre o serie de scrieri atribuite legendarului Hermes Trismegistus – zeul Thot pentru egipteni, Hermes pentru greci si Mercur pentru romani, inventatorul scrisului si al limbajului, al magiei, al astronomiei, al alchimiei si, ulterior, identificat nici mai mult, nici mai putin decat cu Moise. In mod firesc, aceste tratate au fost opera mai multor autori, traitori intr-un mediu cultural grecesc, hranit cu spiritualitate egipteana si cu referinte platonice, intre secolul al II-lea si al lII-lea dupa Cristos.

     

    Ca autorii au fost mai multi e demonstrat din plin de numeroasele contradictii intre diferitele texte, iar ca ei au fost filozofi elenizanti si nu preoti egipteni e sugerat de faptul ca aceste mici tratate nu contin referiri congruente cu teurgia egipteana sau cu orice forma de cult egiptean. Atractia acestor texte pentru atatea minti insetate de o noua spiritualitate se datoreaza faptului ca, asa cum arata Nock in introducerea lui, ele sunt „un mozaic de idei antice, deseori formulate prin scurte aluzii si la fel de golite de gandire logica pe cat de golite de puritate clasica lingvistica“. Dupa cum puteti vedea, jargonul de acolo este conceput deliberat pentru a declansa un sir nesfarsit de interpretari.

     

    Aceste mici tratate (cu exceptia unuia, „Asclepius“, care a circulat timp de secole in latina) au fost date uitarii o lunga perioada, pana cand un manuscris al unuia dintre ele a aparut pe neasteptate la Florenta in 1460, in timpul epocii umaniste, tocmai atunci cand oamenii se intorceau la intelepciunea antica, precrestina. Fascinat, Cosimo di Medici a poruncit ca textul sa fie tradus de Marsilio Ficino, care l-a intitulat „Pimandro“, dupa numele primului capitol. Ficino l-a prezentat apoi drept opera autentica a lui Hermes Trismegistus, izvorul celei mai vechi intelepciuni, de la care nu numai Platon, dar si crestinatatea s-au adapat. Aceasta a insemnat inceputul extraordinarului succes si al influentei culturale exercitate de scrierile respective. Dupa cum a remarcat Francis Yates in cartea lui despre Giordano Bruno, a fost o enorma neintelegere istorica, menita sa produca rezultate surprinzatoare.

     

    Apoi, in 1614, filologul elvetian Isaac Casaubon a adus argumente irefutabile spre a demonstra ca intregul „Corpus“ nu era decat o colectie de scrieri elenistice, fapt de care in zilele noastre nu se mai indoieste nimeni. Dar partea realmente extraordinara e ca expunerea lui Casaubon a ramas cunoscuta doar in cercurile invatatilor, si ea n-a afectat cu  nimic autoritatea „Corpus“-ului. E nevoie doar sa avem in vedere dezvoltarea intregii literaturi ocultistice, cabalistice, mistice si – desigur – „hermetice“ in secolele care au urmat (pana la autori moderni aflati deasupra oricarei suspiciuni). Oamenii au continuat sa considere „Corpus Hermeticum“ ca pe un produs daca nu chiar al divinului Trismegist, cel putin al unei intelepciuni arhaice, pe care se poate jura ca pe Biblie.

     

    Mi-am adus aminte de povestea „Corpus“-ului cu ceva vreme in urma, cand a fost publicat „Complotul“ lui Will Eisner (New York, Norton). Eisner, unul dintre geniile benzii desenate umoristice moderne (care a murit pe cand cartea era inca in tipografie), foloseste cuvinte si imagini ca sa spuna povestea „Protocoalelor Inteleptilor Sionului“. Partea interesanta in povestea lui tine nu atat de momentul cand a fost confectionat acest fals cu scop antisemit, cat de ceea ce s-a intamplat dupa aceea, in 1921, cand ziarul Times of London – urmat de o serie de invatati seriosi – au scris si au dovedit ca „Protocoalele“ erau un fals. As spune ca, incepand chiar de atunci, circulatia „Protocoalelor“ a inceput sa creasca in toata lumea, iar textele au fost luate in serios inca mai mult.

     

    Un semn ca, fie ca e vorba de Hermes ori de Inteleptii Sionului, diferenta dintre adevarat si fals nu e de nici un interes pentru cei ce pornesc de la o prejudecata, de la dorinta sau nelinistea de a li se revela un mister, un anume semn profetic devastator in cer sau pe pamant.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare in 24 mai.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

    *) Culegere de 17 tratate de la sfarsitul epocii elenistice, atribuite lui Hermes Trismegistul („de trei ori maretul“) si care expun filozofia mistica a hermetismului, unde tema centrala este regenerarea si zeificarea omului prin cunoasterea divinitatii (n. red.).

  • IMG adulmeca Romania

    Ce business e profitabil in Turcia si poate merge si in Romania? Fotbalul – ar fi raspunsul dat de compania britanica IMG, una dintre cele mai mari agentii de marketing sportiv si divertisment din lume.

     

    Cand presa vuia de veniturile Steaua si ale televiziunilor romanesti de pe urma calificarii in semifinala UEFA,  cineva vedea in toata aceasta agitatie un potential de business pe termen lung: compania engleza IMG, care ofera expertiza in marketing sportiv si management in sport si a carei divizie de media – TWI – s-a ocupat de vanzarea in Anglia a meciului televizat de la Bucuresti dintre Steaua si Middlesbrough.

     

    „Vrem mai mult de la Romania“, spunea Victor Blundell, coordonator al TWI in aceasta zona a Europei, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin in ziua meciului din tur. Adica? „Vrem sa ne extindem in afara serviciilor de vanzare a drepturilor TV – unde business-ul nostru a avut tangente cu Romania pana acum – catre zone cum ar fi dezvoltarea componentei comerciale a fotbalului sau asigurarea consultantei pentru publicitate si sponsorizari.“ Daca intentia exprimata de Blundell ar prinde contur, IMG ar fi primul jucator international pe o piata inca nestructurata in Romania – cea a consultantei in marketing sportiv – si pe care in prezent activeaza doua companii romanesti puse pe picioare in ultimul an, Sport Evolution Group si Kick Off Sports.

     

    Sport Evolution este fondata de Cristi Iancu – fost director de marketing la Dinamo si Rapid -, care a semnat in aceasta iarna un contract cu FRF pentru servicii de marketing. Iar Kick Off Sports a fost fondata in ianuarie de Gigi Loghin, fost sponsorships & events manager la Interbrew Romania -, numele companiei fiind recent vehiculat in contextul sferturilor si semifinalei UEFA (Kick Off a cumparat de la Steaua si a revandut apoi drepturi de new media si publicitate pe stadion). Blundell admite ca piata pe care intra e virgina, dar are incredere in ea. Atat prin prisma background-ului – succesul Stelei de la Sevilla din 1986 si generatia de aur de la inceputul anilor ‘90 – dar si a apetitului de consum. Si daca apetit exista, atunci exista si potential de afaceri. Ca exemplu, Blundell aduce cazul Turciei – una din tarile din zona in care business-ul IMG merge ca pe roate. „Din primele 20 de programe TV de top ale Turciei, 18 au fost meciuri de fotbal“, spune el. Si in cazul Romaniei, daca s-ar intocmi un clasament al celor mai vizionate programe din istoria televiziunii, pe primele locuri ar fi chiar partidele disputate de Steaua in UEFA, conform datelor existente.

     

    Sumarizand: intentie de business exista, la fel si potential – piata serviciilor de consultanta in marketing sportiv duce lipsa de competente, know-how si expertiza internationale. Iar intrebarile care se pun acum ar fi doua. Unu: cum va face, concret, IMG business in Romania? Si doi: cand? In primul caz, Blundell spune ca vor lucra cu un partener de business local (cel putin intr-o prima faza), iar acesta ar urma sa fie Kick Off Sports. „Nu suntem nici atat de aroganti, nici atat de naivi incat sa spunem ca putem face business de la biroul din Londra“, admite el.

     

    La randul sau, Gigi Loghin de la Kick Off spune ca a semnat cu IMG un contract de colaborare nelimitat pentru a exploata reciproc evenimentele sportive importante autohtone si internationale, „in special pe partea de new media“. In cel de-al doilea caz, daca englezii si partenerii lor romani stau cu stiloul in mana in asteptarea vreunui contract, Blundell spune ca va exista unul „cat de curand“. Daca e vreo legatura intre optimismul englezului si „firmele specializate“ cu care Steaua e in tratative – aduse in discutie de Mihai Stoica, managerul Stelei, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin recent -, o vor arata lunile care urmeaza.

  • Primul „international“

    Daca IMG se va implica mai mult in marketingul din sportul romanesc, atunci compania engleza ar fi primul jucator international in aceasta industrie care inca bajbaie in Romania.

     

    FONDATORUL: International Management Group – acum IMG – a fost fondata in anul 1960 de Mark Hume McCormack (foto), care si-a dat seama de timpuriu de potentialul marketingului sportiv in epoca televiziunii. McCormack, presedinte si CEO pana la moartea sa, in 2003, a fost considerat unul dintre cei mai puternici oameni din sportul international, printre clientii sai fiind Tiger Woods, Pete Sampras, Michael Schumacher.

     

    DESPRE IMG: Are afaceri pe doua teritorii: sport & divertisment pe de o parte si media, pe de cealalta. Printre serviciile diviziei de sport se numara consultanta si reprezentarea sportivilor de golf, tenis, hochei, fotbal, rugbi etc. Iar IMG Media (care include TWI) ofera servicii de new media si produce si distribuie anual peste 9.000 de ore de continut audio-vizual pentru platforme multiple.

     

    UNDE: Compania are 2.300 de angajati in 30 de tari. Programele  IMG Media sunt distribuite in 200 de tari. TWI e cel mai mare furnizor extern de continut al BBC.

     

    CU CINE: In functie de serviciile pe care le ofera, TWI reprezinta branduri sportive precum Comitetul Olimpic, The Nobel Institute, The All England Lawn Tennis and Croquet Club (Wimbledon) si IRB (Rugby World Cup).

  • La aceeasi vanatoare

    Doua agentii de talie mica devin partenere de afaceri – GAV/ Scholz & Friends Bucuresti si Free Communication. Deocamdata, nu vor fi schimbari la nivel de structura sau actionariat.

     

    Agentiile GAV/Scholz & Friends Bucuresti (publicitate) si Free Communication (PR) au anuntat saptamana trecuta ca au devenit partenere in afaceri prin unificarea competentelor si a resurselor, „in scopul derularii unor proiecte integrate“, spun reprezentantii celor doua companii. Obiectivul principal al acestui parteneriat – care in aceasta etapa nu presupune schimbari structurale sau actionariale, spun acestia – il reprezinta largirea portofoliului de servicii.

     

    „Este un gest strategic, in vederea adaptarii celor doua companii la schimbarile pietei autohtone, prin oferirea unei alternative lipsita de scleroza sistemelor mamut, dar si de cosurile pubertatii“, a declarat Lucian Georgescu, Managing Partner GAV/ Scholz & Friends.

     

    „Nu am planificat acest parteneriat, s-a intamplat de la sine. Am derulat cateva proiecte de nevoie si, pur si simplu, am rezonat in gandire si-n atitudine“, a spus si reprezentantul Free Communication, Alexandra Dinita, general manager.

     

    GAV/Scholz & Friends Bucuresti a fost infiintata in 2003 de Lucian Georgescu, fost director de creatie la Graffiti/BBDO. Pe atunci compania se numea gav/balkanski si se pozitiona ca atelier de marketing cultural. Noua denumire dateaza din noiembrie 2005, cand agentia s-a afiliat la grupul german de publicitate Scholz & Friends.

     

    Anul trecut, GAV/Scholz & Friends a avut o cifra de afaceri de circa un milion de euro, spune agentia, iar previziunile pentru 2006 prevad o crestere cu 30% a acesteia. Structura actionariala este urmatoarea: Lucian Georgescu 60%, Daniel Micu 20%, Marius Rosu 10%, Andreea Georgescu 10%.

     

    Free Communication a fost infiintata in 2001 si a avut o cifra de afaceri de 416.000 de euro anul trecut, in crestere cu circa 40% fata de 2004, spune agentia. Cresterea pe care Free Communication o prognozeaza pentru 2006 este cel putin egala cu cea inregistrata in anul precedent. Actionariatul agentiei este format din Alexandra Dinita – 50%, Laurentiu Nita – 35% si Nicoleta Matei – 15%.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Shake it your way

    Client: Carlsrom Beverages

    Brand: Orangina

    Agentie: Tempo Advertising

    Canale: TV, presa scrisa, outdoor

     

    Acelasi brand – Orangina, acelasi slogan – Shake it your way, aceeasi agentie – Tempo Advertising. Tandemul dintre client si agentie ramane acelasi, la fel si tandemul brand-mesaj. Ce aduce insa nou cea mai recenta campanie la Orangina este faptul ca este prima care subliniaza atributele produsului si personalitatea marcii (asociata spiritului medite-ranean). Nou este si faptul ca spotul – dezvoltat in Romania – va fi difuzat si in alte tari in care Orangina este deja prezenta, informeaza agentia.

     

    Pe TV, spotul va rula pe Antena 1, Discovery, Prima TV, ProCinema, Pro TV si TV Klumea. Orangina – lansata anul trecut in Romania – este singura bautura carbonatata cu pulpa de portocala de pe piata si este disponibila in trei variante: Clasic, Light si Rouge. La nivel mondial, produsul este distribuit in 63 de tari si are peste 500 de milioane de consumatori, spune Carlsrom Beverages, care produce si distribuie Orangina in Romania.

  • Click pe violenta

    Presa americana a spus despre Eliot Spitzer, procurorul general al statului New York, ca nu se simte bine daca trec cel mult 72 de ore fara sa apara la stiri. Intrat in politica, omul care a redus capitalizarea bursiera a companiilor Marsh si AIG cu 38 de miliarde de dolari are o noua tinta: jocurile video si modul in care acestea influenteaza tanara generatie.

     

    Spitzer, candidatul democratilor pentru postul de guvernator al statului New York se alatura astfel unei galerii de figuri din mediul politic care au o problema cu raul generat de jocurile video: senatorii Hillary Clinton, Joe Lieberman si Evan Baych – care au initiat anul trecut Family Entertainment Protection Act, menit sa protejeze copiii de jocurile cu continut inadecvat, guvernatorii statelor Illinois – Rod Blagojevich, Michigan – Jennifer Granholm si California – Arnold Schwarzenegger sau avocatul Jack Thompson.

     

    Totul a inceput cu un oarecare Ralph Baer, care, in urma cu mai bine de trei decenii, s-a gandit sa combine jocurile si televizorul. Omul a esuat, dar ideea a fost preluata de Nolan Bushnell si Al Alcorn, care au creat „Pong“ – cele doua linii albe care insemnau paletele si patratelul-minge, adica tenisul electronic. In timp jocurile video au ajuns o afacere de peste 30 de miliarde de dolari, care si-a atras si criticii de rigoare.

     

    Una dintre primele controverse a fost iscata de „Death Race“, un joculet aparut in 1976, nu cine stie cat de diferit de „Pong“: un dreptunghi alb cu cinci patratele care simboliza o masina si multi omuleti patratosi de calcat in timpul cursei. Jocul a facut obiectul unei analize la CBS, criticii invocand ideea de baza a jocului, cea de a omori oameni cu masina. „Death Race“ s-a vandut in 500 de exemplare si este astazi o piesa de colectie. Ceva mai tarziu apare si primul „porn game“, numit „Custer Revenge“, pentru sistemul Atari 2600; eroul, generalul Custer, trebuia sa lupte pentru a-si croi drum spre o tanara indiana, pe care urma sa o violeze.

     

    Ultimul deceniu al secolului trecut marcheaza explozia titlurilor violente: „Doom“ (lupta unui puscas marin cu fortele iadului), „Mortal Kombat“ (concurs de arte martiale) sau „Night Trap“ (in acest caz controversele s-au bazat pe o neintelegere – politicienii vorbeau de un joc unde trebuia sa omori tinere fete, dar ideea de baza era de a le salva de vampiri). Cu sau fara tinere ucise, senatorul Joe Lieberman sustine, propune si obtine introducerea sistemului de rating al jocurilor, in 1994: E – pentru audienta generala, T – pentru adolescenti, M – pentru persoane mature si AO – numai pentru adulti. Gratie sistemului, controversele s-au linistit pana in 1997. Este anul in care au aparut „Postal“, „Carmageddon“ si „Grand Theft Auto“. Logica primului era simpla, „ucide sau vei fi ucis“ si se baza pe date statistice reale care indicau numarul mare al postasilor americani care isi pierdeau mintile. „Carmageddon“ era versiunea imbunatatita a „Death Race“, dar in variantele vandute in unele state pietonii erau inlocuiti cu zombie sau roboti.

     

    In „Grand Theft Auto“, ca si in multele sale variante mai noi, jucatorul putea sa avanseze in baza ilegalitatilor pe care le comitea – furturi de masini sau crime. In 1997 are loc incidentul „Paducah“: tanarul de 14 ani Michael Carneal din orasul omonim din statul Texas isi ucide trei colegi. Investigatiile arata ca Michael Carneal juca „Doom“ si „Quake“. In 1999 are loc masacrul de la Columbine High School. Doi adolescenti, Eric Harris si Dylan Klebold, ambii pasionati de „Doom“, ucid 12 elevi si un profesor, ranesc alte 24 de persoane si se sinucid. In acelasi an intra in scena avocatul Jack Thompson, care deschide o actiune in justitie, in numele familiilor victimelor de la Paducah, impotriva Time Warner, Palm Pictures, Atari Corp, Nintendo si Sega. Valoarea despagubirilor solicitate este de 33 mil. dolari. Thompson pierde procesul, dar revine cu o noua cauza in 2003, cand da in judecata studiourile Rockstar Games si Take Two Interactive, magazinele Wal-Mart si Sony Computer Entertainment America, de la care cere daune de 246 mil. dolari. De data aceasta o face in numele familiilor victimelor a doi adolescenti, de 15 si 13 ani, fani ai jocului Grand Theft Auto 3, care au tras asupra masinilor ce treceau pe sosea. Procesul este in derulare.

     

    Tot in 2003 este arestat si Devin Moore (18 ani). In sediul politiei, acesta ia o arma de la un ofiter si trage in trei ofiteri; incearca sa fuga cu o masina de politie, dar este prins. La interogatoriu recunoaste ca a fost influentat, in actiunile sale, de doua din variantele mai recente ale „Grand Theft Auto“. Doi ani mai tarziu Thompson preia cazul si initiaza un nou proces impotriva acelorasi Rockstar Games si Take Two Interactive, Wal-Mart si Sony. Pentru ca nu s-a incadrat, ca avocat, in prevederile legislatiei din Alabama, judecatorul nu i-a mai permis sa continue cazul. Procesul se va judeca, totusi, in acest an, iar valoarea despagubirilor solicitate a crescut la 600 mil. dolari. De atunci, a mai avut o problema cu nuditatea din jocul Sims (producatorul Electronic Arts a sustinut ca nu difera de ceea ce ascunde o papusa Barbie sub haine), Bill Gates si Microsoft, Miami Film Festival, Madonna, Hillary Clinton, serialul de televiziune South Park sau realizatorul de programe radio Howard Stern.

     

    Pe langa politicieni sau organizatii religioase, de problema violentei jocurilor s-au ocupat si oameni de stiinta. Unii, cum sunt Sonya Brady de la University of California si Karen Matthews de la University of Pittsburg, au realizat un studiu care aduce efectul jocurilor pe acelasi plan cu consumul de droguri sau alcool: modificari fiziologice, o atitudine ostila. Subiectii au fost in numar de 100, tineri cu varste intre 18 si 21 de ani, care au jucat „Grand Theft Auto“ si „Simpsons: Hit and Run“. Dar, din cele circa 300 de studii asupra efectelor violentei in media, numai 30 au avut legatura directa cu jocurile video si numai cateva au stabilit legaturi directe intre manifestarile violente si jucatul pe calculator sau consola. Departamentul american al Sanatatii a identificat 27 de factori de risc mai importanti decat violenta media, printre care statutul social si economic, nereusitele scolare, lipsa de comunicare cu parintii si chiar masculinitatea in sine.

     

    In plus, statisticile FBI pe perioada 1976 – 2002 indica scaderi constante ale ratei criminalitatii juvenile in ultimii zece ani, segmentul 14 – 17 ani aflandu-se la cel mai redus nivel inregistrat vreodata. In 2004, rata actelor de violenta comise de tineri mai inregistra o scadere de de 2,2%, iar cel al crimelor cu 2,4%. Conform FBI, rata criminalitatii juvenile era la minimul ultimilor 40 de ani, in 2004. Cel mai bine vandut joc al anului? Grand Theft Auto: San Andreas.

     

    Prin extrapolare, Tom si Jerry sunt niste personaje violente, dupa cum si picturile lui Tizian se pot dovedi mai excitante decat grafica pe calculator. Cu toate acestea, Tom si Jerry nu au parte de avertismente in coltul ecranului si nimeni nu s-a gandit sa aplice benzi negre pe anumite parti ale picturilor maestrului italian. Cel putin nu inca.

  • SERVICII VOIP: Cum se pot evapora 200 miliarde de dolari in numai cativa ani

    Un business in ascensiune clara – telefonia prin Internet – le da migrene operatorilor telecom traditionali. Dilema lor: sa mearga impotriva curentului sau sa treaca in alta barca?

     

    Stirea conform careia operatorii de telefonie fixa ar putea pierde in doar cativa ani peste 200 de miliarde de dolari din cauza concurentei facute de telefonia prin Internet (asa-numita voice-over-IP – VoIP) a confirmat faptul ca un business vechi de peste 100 de ani, cel al telefoniei fixe, se clatina serios.

     

    In schimb, se contureaza unul nou. Telefonia prin Internet este accesibila oricarui detinator al unei casti cu microfon legat la un PC conectat la Net. Tehnologia este promovata puternic de companii relativ nou aparute pe piata, gen Skype, care scot bani frumosi dintr-un serviciu care nu presupune investitii in vreo retea, pentru ca vocea este „impachetata“ pe cablurile deja existente, de acces la Internet. Modelul de business nu este complicat: apelurile pe Internet sunt oferite gratuit, insa banii ies din apelurile initiate din computer si finalizate in retelele fixe sau mobile, dar si din publicitate.

     

    Cum era de asteptat, conflictul dintre cele doua modele de business a luat amploare, iar operatorii de telefonie traditionala  sunt pusi in fata unei alegeri aparent imposibile: sa se impotriveasca sau nu noii tehnologii? Primul reflex este cel de aparare. Recent, doi reprezentanti de marca ai taberei in defensiva, operatorul de telefonie mobila Vodafone si cel de date si telefonie Shaw Communications din Canada, au fost acuzati ca vor sa „puna piedica“ concurentilor din industria VoIP. Concret, Vodafone este acuzata ca a introdus anumite filtre de continut multimedia, pentru a impiedica astfel clientii sa instaleze pe telefon aplicatiile software care permit efectuarea apelurilor online. „Aceste filtre exista de mai bine de un an, iar scopul lor este sa opreasca accesarea paginilor de Internet ilicite“, este raspunsul oficial al companiei.

     

    Cat despre Shaw Communications, autoritatile au inceput sa investigheze motivul pentru care clientii sai sunt taxati cu 10 dolari in plus pe luna daca folosesc VoIP, sub pretextul „imbunatatirii calitatii serviciului“. O taxa care dispare insa atunci cand utilizatorii opteaza pentru serviciul de VoIP oferit de companie. „Cei 10 dolari sunt de fapt o taxa ascunsa pentru VoIP, iar Shaw Communications nu incearca decat sa determine utilizatorii sa foloseasca propriile servicii de telefonie prin Internet“, spun contestatarii metodelor practicate de operatorul telecom.

     

    In ceea ce-i priveste pe analistii din piata, acestia sunt de parere ca operatorii telecom ar face mult mai bine sa nu se mai gandeasca la cati bani pierd din cauza concurentilor care ofera servicii VoIP, ci sa intre pe piata si sa-si sustina propriile oferte. Prima consecinta pozitiva ar fi ca numarul de clienti ar creste, avand in vedere ca cei interesati de VoIP nu sunt deloc putini, tocmai pentru ca tehnologia este mai ieftina decat telefonia fixa sau mobila.

     

    Piata americana, locul unde consumatorii reactioneaza cel mai repede la noile tehnologii, este un exemplu ilustrativ in acest sens: numarul de utilizatori de telefonie prin Internet – 4,5 milioane la finalul anului trecut, va ajunge la 32 de milioane pana in 2010, conform estimarilor companiei de cercetare a pietei eMarketer. De asemenea, 40% dintre cei cu conexiuni broadband (banda larga) la Internet vor avea pe computer si o aplicatie software care permite efectuarea de apeluri online. O aplicatie a VoIP care incepe abia acum sa prinda contur este telefonia online pe telefonul mobil. Insa terminalele care se pot conecta la Internet, adaptate din punct de vedere tehnic la VoIP, nu sunt foarte numeroase. Bineinteles, si scepticismul operatorilor de telefonie mobila, care nu s-au inghesuit cu oferte pe acest domeniu, este un alt motiv pentru care acest nou business nu a luat inca amploare. Operatorii de telefonie mobila uita insa ca, prin adoptarea telefoniei prin Internet, ar putea creste numarul clientilor de servicii 3G, intrucat tehnologia VoIP presupune utilizarea unei conexiuni de calitate la Internet,  iar clientii au nevoie de terminale care sa fie compatibile cu servicii de generatia a treia (3G).

     

    Un exemplu de pionieriat il ofera E-Plus, al treilea mare operator de telefonie mobila din Germania. Compania ofera servicii VoIP pe telefonul mobil, incepand sa instaleze de curand aplicatia software Skype pe terminalele mobile ale celor interesati. Un dezavantaj important: cei 10 milioane de clienti ai companiei trebuie sa scoata din buzunar o suma destul de piperata, de aproape 50 de dolari pe luna pentru a primi acces nelimitat la Internet pe telefon si pentru a efectua apeluri online fara nici o restrictie. Oricum, tehnologia VoIP castiga notorietate si inca destul de repede. In SUA de exemplu, peste 51% dintre utilizatori stiu ce inseamna apelurile online, in conditiile in care nu cu mult timp in urma numai 36% dintre americani auzisera de aceasta tehnologie, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Harris Interactive. Procentul in Marea Britanie este ceva mai mic, doar 46% dintre utilizatori sunt la curent cu noua tehnologie. De cealalta parte a „baricadei“, un numar mare de utilizatori nu sunt inca familiarizati cu VoIP. Aproximativ 41% dintre britanici si 36% dintre americani nu au auzit niciodata de telefonia prin Internet, conform Harris Interactive. Interesul potential al acestor utilizatori nu este insa de neglijat, studiile aratand ca circa 10% dintre „necunoscatori“ sunt foarte interesati de VoIP, iar unul din patru utilizatori au spus ca au in plan sa inceapa sa vorbeasca la telefon prin Internet in urmatorul an.

     

    Chiar daca multi inca nu stiu cu exactitate care ar fi avantajele acestei tehnologii, piata VoIP nu sta pe loc. Skype, compania achizitionata anul trecut de gigantul eBay, a platit aproximativ 27 de milioane de dolari sub forma de actiuni eBay pentru a prelua firmele americane Sonorit Holding si Camino Networks in incercarea de a castiga teren. Initiativa vine in urma problemelor pe care le-a intampinat pe masura ce concurenta s-a accentuat, iar un numar tot mai mare de companii „tinere“ din domeniu au inceput sa atraga utilizatori. „Practic, companiile care au fost printre primele pe piata telefoniei online se vor confrunta cu rivali care castiga clienti prin servicii care functioneaza si pe alte echipamente, nu doar pe computer“, a explicat Steve Blood, vicepresedinte al companiei de cercetare a pietei Gartner. „Unele companii isi limiteaza baza de clienti la acei utilizatori care lucreaza numai cu computerul. Insa serviciile de telefonie online pot fi utilizate si pe PDA-uri sau, mai nou, pe telefoane mobile“, a argumentat el. Skype nu are insa de gand sa cedeze piata rivalilor. „Avem un avantaj competitiv important: 66 de milioane de utilizatori la nivel mondial“, a explicat Henry Gomez, director de operatiuni in cadrul diviziei din SUA a Skype.

     

    Telefonia prin Internet este disponibila si in Romania, utilizatorii putand apela cunoscutii de pe Skype sau de pe alt serviciu de messenger, cum ar fi Yahoo! Messenger sau MSN Messenger. Mai nou insa, doua noi servicii au patruns recent si pe piata locala, oferind tarife reduse atat pentru apelurile nationale, cat si internationale prin Internet. Unul apartine Lycos, portalul de Internet detinut de spaniolii de la Telefonica, iar celalalt este oferit de Jajah, o companie din Austria, finantata de Sequoia Capital. Ambele servicii ofera telefonie online la tarife mai mici decat in cazul apelurilor traditionale. Cu alte cuvinte, inca un semnal pentru operatorii traditionali de telefonie ca peisajul industriei se schimba mai repede decat apuci sa spui voice-over-IP.

  • Voci peste IP

    VoIP este o tehnologie care permite utilizatorilor sa efectueze si sa primeasca apeluri telefonice prin Internet, catre computere sau telefoane (fixe sau mobile) din toata lumea, la tarife mici.

     

    TEHNICA: Este nevoie de un computer cu casti si microfon sau, mai nou, de un telefon mobil dotat cu software specializat si conexiune la Internet.

     

    PRINCIPIU: Tehnologia VoIP transforma vocea in pachete de date, la fel cum se „impacheteaza“, de exemplu, textul mesajelor e-mail. Pentru o calitate mai buna a convorbirilor este nevoie de o conexiune de mare viteza la Internet.

     

    INCEPUTURILE: Telefonia prin Internet a aparut acum mai bine de 10 ani. Prima aplicatie software pentru VoIP a aparut in 1995, si putea fi folosita numai de pe computer.

  • Sfarsitul epocii romantice

    De ce vrea Oracle propria sa distributie de Linux si este dispusa sa cheltuiasca miliarde de dolari pentru a o avea? De ce IBM aloca sume importante pentru a promova Linux si alte proiecte open source? De ce Sun a scos in open source sistemul Solaris? E vorba de generozitate? Nu, de business.

     

    Nu mai este un secret: programele „open source“ au intrat in mainstream. Lumea software le-a privit o vreme cu neincredere, apoi cu adversitate, apoi s-a uitat la ele ca la un rau necesar, pentru ca in cele din urma sa devina o parte integranta a ecosistemului informatic.

     

    Si totusi, inca persista o multime de confuzii si false mituri legate de aceasta mutatie, mai cu seama in zona corporatista. Pentru multa lume, a furniza gratuit software – de multe ori de o mare complexitate – reprezinta un nonsens economic si, in consecinta, produsele din aceasta categorie sunt privite cu suspiciune.

    In primul rand, trebuie spus ca nu caracterul gratuit este definitoriu pentru softul open source, ci faptul ca aceste programe sunt „libere“. Confuzia provine din limba engleza, unde cuvantul „free“ inseamna atat „liber“, cat si „gratuit“. Faptul ca anumite programe sunt furnizate gratuit nu inseamna ca aceste programe sunt libere. De exemplu, browserul web Internet Explorer este furnizat gratuit, dar aceasta nu inseamna ca poate fi modificat sau distribuit liber. In schimb, browserul Mozilla Firefox este liber, codul sursa este public si oricine are posibilitatea sa-l modifice si sa-l redistribuie. Disigur, acest „oricine“ este oarecum generic, pentru ca de fapt sunt foarte putini cei care pot cu adevarat sa stapaneasca codul dintr-o masinarie atat de complexa. Totusi, esenta problemei nu se schimba: codul este sub control public, iar licentele (publice) open source garanteaza ca va ramane astfel.

     

    Caracterul gratuit merita si el un amendament. Chiar daca sursa unui program este publica – si, in consecinta, oricine o poate compila si poate obtine programul executabil fara sa plateasca -, nimic nu impiedica vanzarea programelor open source. De fapt, ceea ce se vinde este valoarea adaugata. De exemplu, desi sistemul de administrare a bazelor de date PostgreSQL este open source, compania Command Prompt vinde o distributie proprie care cuprinde si componente proprii (instrumente de administrare si replicare) precum si suport tehnic, astfel incat din perspectiva unui client nu exista nici o diferenta intre a cumpara Mammoth PostgreSQL de la Command Prompt si a cumpara un produs comercial 100%. In fine, mai trebuie precizat ca pretul de achizitie nu este echivalent cu „costul total al proprietatii“. O companie care vrea sa adopte sistemul de ope-rare Linux – de exemplu – va avea de suportat costuri legate de instalare, instruire, suport tehnic si eventual adaptarea unor aplicatii.

     

    S-a vorbit foarte mult despre motivele care ii indeamna pe miile de voluntari care contribuie la proiecte open source de mai mica sau mai mare anvergura sa dedice timp si efort fara sa urmareasca un castig imediat. Aici se poate vorbi despre pasiune, de dorinta de a invata, de reputatia ce poate fi castigata, de atractia pe care o exercita lumea oarecum dezinstitutionalizata a comunitatii open source. Poate si aspectele etice pe care insista Richard Stallman – inventatorul conceptului „free software“. Insa se poate constata ca epoca romantica a softului open source e pe terminate si din ce in ce mai mult dezvoltarea proiectelor de mare anvergura din aceasta categorie este promovata, sponsorizata sau chiar realizata de firme de software orientate clar pe profit. Asa ca mult mai actuale sunt alte intrebari: De ce firme mari cum sunt IBM, Oracle, Sun sau Apple au intrat in acest joc si cheltuiesc miliarde de dolari pentru proiecte open source? De ce Borland si SAP au publicat sursele bazelor lor de date? De ce Sun sustine OpenOffice, iar Netscape proiectele Mozilla?

     

    Raspunsul nu poate fi decat unul singur: pentru ca vizeaza avantaje strategice care le vor aduce castiguri pe termen lung. Un prim aspect se leaga de costurile cercetarii si dezvoltarii, pe care contributia comunitatii le poate scadea substantial.

     

    Un altul se leaga de promovarea mult mai eficienta a unor produse proprii complementare, care reprezinta domeniul de maxima expertiza a companiilor si tocmai cele care aduc venituri. In esenta, este un joc al „comodizarii“: cu cat infrastructura software va deveni mai ieftina, cu atat mai mult va creste piata aplicatiilor si, mai departe, cu cat va creste piata aplicatiilor, cu atat va creste cererea pentru hardware. Intr-un articol recent, Joel Spolsky – un blogger cu o excelenta reputatie in lumea software – exprima cat se poate de clar principiul: „Companiile inteligente incearca sa comodizeze complementele produselor lor“. IBM si Oracle promoveaza Linux pentru a comodiza sistemul de operare si, astfel, sa-si largeasca piata pentru servicii si aplicatii. 

  • Mail2mail

    Pe masura ce fisierele pe care le trimitem via internet sunt tot mai mari, e-mail-ul face tot mai greu fata traficului de date. Solutia poate fi tehnologia peer-to-peer, care sta la baza unor aplicatii precum Kazaa, Napster sau BitTorrent.

     

    Calitatea costa si de la aceasta regula nu se abat nici electronicele de ultima generatie. Iar pretul nu tine exclusiv de bani, ci si de unele restrictii cu care utilizatorii trebuie sa se obisnuiasca atunci cand folosesc, de exemplu, un aparat de fotografiat sau o camera de filmat digitala ce asigura o calitate sporita a imaginii. Pentru ca un film sau o fotografie realizate cu un aparat cu un numar mai mare de pixeli inseamna automat nu doar fisiere mai mari, dar si batai de cap pe masura cand vine vorba despre transferul lor prin internet, via e-mail.

     

    O solutie este propusa de cateva companii din Statele Unite, care sustin ca e-mailul poate fi inlocuit cu programele lor, concepute pe platforma tehnologiilor peer-to-peer (P2P), cunoscuta si ca „file-sharing“. Spre deosebire de alte solutii tehnice, care presupun existenta unui server intermediar pe care sunt stocate fisierele transmise (cum este si cazul e-mail-ului), programele peer-to-peer faciliteaza conectarea directa a celor doua calculatoare, bineinteles tot prin intermediul Internetului. Aplicatii precum Pando Networks, Perenity sau WiredReach permit expeditorului sa trimita fisiere de mari dimensiuni folosind cea mai scurta ruta posibila.

     

    Cel care este destinatarul unui astfel de fisier va primi adresa fisierului de pe calculatorul expeditorului si il va putea descarca conectandu-se direct la acel computer, indiferent de dimensiunile acestuia. Astfel de programe au devenit o necesitate in ciuda faptului ca mai multe servicii de e-mail, cum ar fi Yahoo! sau Gmail, ofera spatiu de stocare ce depaseste 1 GB. Asta pentru ca dimensiunea fisierelor care se pot trimite este limitata in cele mai multe cazuri la maxim 10 MB. Ceea ce scoate din calcul filmele si, de ce nu, chiar si pozele la rezolutie mare.

     

    Programele peer-to-peer nu sunt o noutate, dar acest nou mod de utilizare a lor este in acelasi timp si un „face-lift“ pentru ele, dupa ce multe dintre acestea au fost „calul de bataie“ al criticilor, care au pus accentul exclusiv pe transferul de continut media piratat, indeosebi muzica si filme.

     

    Problema este rezolvata in mare parte de oferta celor trei companii: transmiterea unui fisier se poate face doar intre doua persoane, nu de la un utilizator catre toti cei care folosesc programul in acel moment, ceea ce inseamna ca depistarea sursei mama este mai usor de facut. O alta diferenta esentiala este aceea ca transferul se face doar intre persoane care se cunosc.