BusinessMagazin

Blog

  • Casnicia la mica intelegere

    Timp de 50 de ani, la romani, banii si dragostea nu s-au prea intersectat in pregatirile pentru viata de familie.

    Din acest punct de vedere, am putea fi catalogati drept romantici incurabili, adepti ai binecunoscutului: „pana cand moartea ne va desparti!“. La prima vedere, toate cuplurile sunt pregatite sa porneasca in viata de familie dezinteresate, pe deplin hotarate sa imparta totul in mod egal. Cel putin aceasta este prima impresie, in conditiile in care in ultimii 15 ani in Romania nu a fost incheiat nici un contract prenuptial. Sunt viitori soti neinfricati in fata viitorului, nu simt nici o umbra de indoiala inainte de a spune „da“? Nu neaparat. „Pur si simplu, timp de 50 de ani, legea nu le-a permis sa semneze un contract prenuptial“, spune Paula Ivanescu, primul politician care a pus problema legislatiei asupra acestui aspect.

    „Abia la sfarsitul anului trecut, politicienii romani au reusit sa se dezlege de o serie de cutume invechite si sa inteleaga ca printr-un contract prenuptial nu se vand sentimente“, spune Ivanescu. In cazul in care proiectul noului Cod Civil va trece si de Camera Deputatilor, atunci putem spune ca va fi  readus la viata un obicei care timp de aproape un secol, intre anii 1865 – 1954, a fost in voga mai ales intre cei de vita nobila, care nu concepeau o casatorie fara semnarea unui asemenea act. Preluat de la francezi, odata cu asimilarea Codului lui Napoleon (1807) si transformarea sa in autohtonul Cod Civil, obiceiul acordului premarital era la acele vremuri in principal o solutie pentru capii celor doua familii de a face din doua averi una singura si mai mare. Tinerii nu prea aveau ocazia sa dea frau liber propriilor sentimente.

    De pilda, cu toate ca fiica sa Maria era curtata de ceva vreme de Carol Popp de Szathmari – cel care avea sa devina pictorul preferat al lui Alexandru Ioan Cuza, marele vornic Nicoale Vacarescu o marita cu fratele mai mic al lui Voda Alexandru Dimitrie Ghika, Constantin. Ii asigura fiicei in felul acesta titlul de printesa dar, in acelasi timp, prin documente bine gandite, si siguranta financiara.  Mai apoi, la 1954, Marea Adunare Nationala de atunci imprumuta integral codul sovietic al familiei, iar contractul prenuptial e scos in afara legii, fiind considerat degradant si imoral. S-au stipulat atunci si norme noi privind mai multe aspecte pe care le ridica mariajul, printre care regimul juridic al bunurilor comune ale sotilor sau proprietatea in devalmasie. Adica exact aceleasi aspecte pe care le reglementa si acordul prenuptial, dar puse intr-o alta forma. Una comunista.

    Totusi, cei care au cautat, dupa revolutie, ceva garantii linistitoare inaintea casatoriei au putut profita, cu ajutorul notarilor, si de acest regim. In cazul unui divort, una din parti putea sa pastreze mare parte din castigurile obtinute pe parcursul casniciei daca reusea sa dovedeasca faptul ca acestea au fost obtinute cu fonduri din bunurile cu care a intrat in casatorie. Lucru usor de realizat daca in ecuatie e implicat un avocat bun. Dar si asa tot nu e evitata agitatia procesului de partaj, care se putea prelungi la nesfarsit, transformandu-se intr-un razboi in care nu se pot economisi banii dati pe taxe sau nervii. 

    „De altfel principalul avantaj al contractului prenuptial este ca divortul devine o formalitate facila, deoarece toate aspectele legate de aceasta chestiune se pot stipula in contractul prenuptial, iar averea celor doi soti urmeaza sa fie distribuita dupa dorinta cuplului“, spune Doina Dunca, consilier al Uniunii Nationale a Notarilor Publici. Din punct de vedere juridic, aranjamentul prenuptial poate sa fie atat de explicit si de lung cat este nevoie si poate acoperi oricate aspecte doresc cei doi viitori soti – de la conturile din banca la cartile sau DVD-urile din biblioteca. In special, insa, se refera la bunurile familiale. „Contractul prenuptial poate fi folosit pentru a conferi siguranta ca averea cuplului va fi corect impartita, ca aceasta va fi transferata de la un sot la altul, sau ca drepturile asupra ei vor fi impartite in mod egal de soti sau pe cote-parti“, spune Dunca.  

    „Lipsa unui astfel de acord s-a vazut foarte clar dupa ‘90 in multe procese, in care partenerul unui comerciant, de exemplu, se alegea in urma divortului cu o parte din datoriile pe care firma acestuia din urma le adunase in timpul mariajului“, mai spune consilierul. Au existat chiar si situatii in care una din parti a renuntat la pretentii asupra vreunui bun pentru a nu se trezi inglodata in datorii. Un alt caz influentat de lipsa unei intelegeri premaritale a fost si cel in care sotia unui om de afaceri, cu toate ca nu a contribuit deloc la situatia financiara a familiei, a cerut la divort mai bine de jumatate din averea acestuia, in lipsa unui act prenuptial. 

    „Insa contractul prenuptial nu trebuie sa se rezume doar la aspecte financiare, contractul nefiind destinat exclusiv persoanelor bogate“, spune Ivanescu. Acordul poate reglementa si responsabilitatile sotilor privind ingrijirea copiilor din casatorii anterioare cat si a celor care urmeaza sa se nasca. Pe de alta parte, poate singurul dezavantaj al contractului prenuptial e ca te poate lua prin surprindere, ca poate fi vazut ca un act cinic care prefigureaza divortul. In general, oamenii spun ca se casatoresc din dragoste si sustin ca nu se casatoresc cu gandul la avere. 

    Din acest motiv, majoritatea se simt jigniti cand partenerul aduce vorba de incheierea unui contract prenuptial. Surprinzator, insa, un studiu a scos la iveala ca in Statele Unite contractul prenuptial stimuleaza casatoriile. 

    Mai mult, in Germania unul din cinci cupluri semneaza un acord inainte de casatorie, iar in Franta multi dintre cei care urmeaza sa se casatoreasca nici nu mai apeleaza la un avocat pentru incheierea contractului prenuptial. Se pare deci ca un contract prenuptial nu mai dauneaza romantismului. 

  • Confesiunile Primei Doamne

    „Istoria traita“, biografia publicata de Hillary Clinton in 2003, a fost tradusa si in romaneste

    Va ramane oare Hillary Clinton in memoria colectiva datorita memoriilor ei? Desi exista opinii potrivit carora cartea „Living History“ reprezinta doar o insiruire de povesti autobiografice corecte politic, scrise curat, inteligibil, dar fara stil, nu putem sa nu apreciem sansa pe care ne-o ofera: aceea de a patrunde in culisele Casei Albe intr-o maniera neprotocolara, sfioasa doar cat sa nu fie indecenta, despovarata de toate acele elemente de butaforie sentimentala cu care ne-au obisnuit serialele (apreciabile, de altfel, unele dintre ele) sau filmele de lung me-traj cu presedinti ai SUA eroici, dar neaparat umani si apropiati de oameni. 

    „Istoria traita“ a aparut in rafturile librariilor din Statele Unite in iunie 2003 si a provocat, dincolo de reactiile noastre de azi si de ceea ce va ramane din ea peste ani, un adevarat seism de interes din partea publicului. Lansari „in hipermarketuri sau in librarioare obscure, la colturi de strada si in avioane, in corturi si chiar in cateva… toalete“ – cum insasi autoarea marturiseste – au insotit vanzari de sute de mii de exemplare si un profit, pentru memorialista, de aproape opt milioane de dolari. O batrana a marturisit ca volumul este primul pe care l-a cumparat vreodata, cozile la autografe au fost, peste tot in lume unde i s-a publicat traducerea, interminabile, iar Prima Doamna a dat autografe pana a fost nevoita sa-si puna bandaje elastice si pungi cu gheata pe incheieturi. Un succes care a facut el insusi istorie si care poate fi explicat atat prin natura caracterului de exemplara luptatoare al lui Hillary, cat si prin efectul de compasiune sau prin spiritul cancanier al publicului contemporan, dupa faimosul episod Lewinsky.

    Nu intamplator, gandea un comentator hatru, cartea sa a fost semnata si cu celalalt nume, Rodham, in semn de posibila despartire sau critica implicita la adresa lui Bill. Daca luam lucrurile la bani marunti, confesiunile explozive in privinta episodului respectiv nu prea exista. Autoarea face numeroase referiri la el, dar aproape numai prin prisma reverberatiilor sale juridice si politice, sau prin prisma personalitatilor implicate. Iata, bunaoara, reactia de indoielnica moralitate a unui mare adversar al lui Bill, Newt Gingrich, pe atunci presedinte al Camerei.

    Intrebat de Hillary, la o receptie data in cinstea lui Tony Blair, ce parere are despre ultimele acuze aduse de Kenneth Starr, acesta i-a raspuns, fara echivoc: „Acuzatiile impotriva sotului dumneavoastra sunt rusinoase si cred ca este incorect modul in care anumite persoane incearca sa profite de acest lucru“. Surprinzator, dar pe deplin justificat raspuns, cata vreme campionul luptei republicanilor impotriva presedintelui avea sa fie demascat, peste doar cateva luni, pentru numeroasele sale infidelitati. In privinta problemei de alcov propriu-zise, Hillary ne reteaza orice speranta: „Motivele pentru care m-a inselat nu il privesc decat pe el si lui ii revine sarcina sa le istoriseasca“. Ceea ce ramane cu adevarat interesant pare mai degraba restul, adica felul in care Hillary se povesteste pe sine ca sotie de presedinte – avand ca modele pe Jackie Kennedy Onassis si pe Eleonore Roosevelt -, ca mama si ca femeie libera angajata in viata politica, de mai bine de treizeci de ani.

    O femeie care a lucrat in umbra arenei politicii (intre altele, aflam ca, in timpul administratiei Nixon, a participat la fundamentarea procedurii de „impeachment“ pe care Bill avea s-o infrunte trei decenii mai tarziu) si care, acum, se pregateste sa iasa in avanscena, sa tinteasca la presedintie si sa faca din Bill, prin ricoseu de razbunare simbolica, Primul Domn al Statelor Unite.

    Hillary Rodham Clinton, Istorie traita, Editura RAO, Bucuresti, 2004

  • Ultimul Sullivan

    ULTIMUL SULLIVAN

    Boris Vian este una dintre cele mai stranii si atipice figuri apartinand marii aventuri intelectuale franceze a secolului XX. In paralel cu romane precum „Spuma zilelor“ (pe care Raymond Queneau il numea cel mai miscator roman de dragoste contemporan), „Iarba rosie“ sau „Toamna la Pekin“, care l-au instalat definitiv in Panteonul literelor franceze, Vian a scris si trei romane scandaloase, obraznice, impulsive, dar in cele din urma simpatice, cu intriga de thriller si personaje ticnite, pe care le-a semnat cu pseudonimul Vernon Sullivan. Ultimul dar nu cel de pe urma din aceasta serie este „Moarte pocitaniilor“, publicat recent de editura Humanitas in excelenta traducere a Gabrielei Abaluta. Romanul simuleaza o intriga politista dar este, de fapt, o reflexie si o denuntare (pseudo) stiintifica asupra uniformizarii amenintatoare a modurilor de viata contemporane. 

    Boris Vian, Moarte pocitaniilor,  Editura Humanitas, Bucuresti, 2005 

     

    CORANUL PENTRU TOTI

    Qur’an-ul, cartea sfanta musulmana, a fost revelat profetului Mahomed la Medina la inceputul secolului al VII-lea si, de atunci, a ramas scriptura adeptilor Islamului, care, acum, la inceputul secolului al XXI-lea, alcatuiesc o cincime din populatia lumii, adica aproximativ un miliard de persoane. Nu aceasta impresionanta proportie este insa cea care a sporit, in ultima vreme, vizibilitatea Islamului, ci accentuata sa prezenta, adesea imbracand forme violente, din viata politico-religioasa a lumii. Pentru fundamentalistii crestini, dar si pentru cei care pun evenimente de tipul 9/11 in seama credintei islamiste, restitutiile si analizele obiective de tipul celei operate de Michael Cook, sunt absolut necesare. Cartea lui Cook dezvaluie sensuri obscure al Coranului, traseaza istoria exegetica a cartii sfinte, selecteaza fragmente de text revelatoare sub raportul apelului la toleranta, alcatuieste o scurta nota asupra limbii arabe si comunica o densa bibliografie de lucrari fundamentale despre Coran.

    Michael Cook, Coranul, Foarte scurta  introducere, Editura Allfa, Bucuresti, 2004

  • Noul Glam

    O trupa newyorkeza considerata „prea gay“ pentru Statele Unite, care a pornit la cucerirea in forta a Europei. Va prezentam „Scissor Sisters“…

    Muzica pop a ajuns din senin decadenta. Cand sa zici ca topurile au fost coplesite de muzicieni seriosi ca Dido, Coldplay sau Travis, care insista cu sinceritate ca „numai muzica e importanta“, iata ca apare un grup ca Scissor Sisters si da totul peste cap. 

    Privindu-i pe membrii formatiei, iti dai repede seama de faptul ca au invatat meserie in lumea rau famata a cabareturilor newyorkeze. Vocalista lor, Ana Matronic (pseudonim, bineinteles), a fost prezentatoare a unui spectacol decadent de cabaret din Lower East Side, anterior deprinzand diverse abilitati de o moralitate la fel de indoielnica pe scena cluburilor din San Francisco. Trupa a debutat in club, iar atmosfera deocheata a cabaretului pare sa n-o fi parasit niciodata. Formatia canta live si se napusteste pe scena ca o gasca de copii de sase ani scapati de sub control si suferinzi de sindromul deficitului de atentie, care au dat iama prin cutia de costume, spectacolele lor devenind legendare datorita acestui lucru. 

    Europenii i-au imbratisat pe Scissor Sisters mult mai repede decat cei din America lor natala. Luna trecuta, au luat acasa trei „Brit Awards“ (pentru cea mai buna trupa, cel mai bun album si cei mai buni nou-veniti) din Marea Britanie, o tara in care LP-ul de debut ce le poarta numele a fost cel mai bine vandut album al anului 2004. Prin contrast, refuzul grupului de a-si tine secreta orientarea sexuala pare sa fie o problema mai serioasa in America. Trei dintre membrii formatiei sunt homosexuali, iar prestatia lor scenica este mai incarcata de simboluri homosexuale decat petrecerile lui Elton John. Chestiuni controversate. Istoria showbizului se poate sa fie plina de homosexuali nedeclarati care dau spectacole in fata unui public heterosexual, dar standardele duble din bransa arata ca nu multora le place sa li se aminteasca acest lucru.

    Mai ales daca vrei sa reusesti intr-o tara ca America, unde problema homosexualitatii (si mai ales a casatoriei intre persoane de acelasi sex) a divizat populatia, la propriu, in doua tabere care se razboiesc. Despre muzica trupei se poate spune ca este un colaj de secvente ale istoriei pop, imprumutand orice de la punk la pop, de la electro la rock. Grupul a atras atentia asupra sa cu o preluare (cover) stil disco dupa piesa clasica de rock progresiv a celor de la Pink Floyd, „Comfortably Numb“, reusind astfel sa imbine doua genuri muzicale aparent opuse. Pink Floyd cantat intr-un falsetto cumplit n-ar fi trebuit sa prinda niciodata. Dar a prins.

    Cover-uri cu elemente de noutate ca acestea, impreuna cu prestatia scenica a formatiei ar putea conduce la concluzia ca se limiteaza doar la atat. Ascultati insa cu atentie si veti descoperi ca Scissors se incadreaza intr-o traditie mult mai sobra, sursa lor de inspiratie fiind interpreti si compozitori ca Elton John. Unul din membrii trupei, Jake (e posibil ca acesta sa fie numele sau real), are o diploma universitara in „creative writing“, iar acest lucru se vede, caci piesele lor sunt adeseori niste naratiuni construite cu dragoste care confera un oarecare fond de seriozitate stilului lor incontestabil. 

    Daca exista un trecut muzical care sa-si puna cel mai puternic amprenta asupra celor de la Scissor Sisters, atunci este miscarea Glam Rock din anii ‘70, cu ai sai T-Rex, David Bowie, Alvin Stardust si Roxy Music. Glam rock-ul insemna mai ales barbati heterosexuali nu prea interesanti care se dadeau cu tus de pleoape, se imbracau in costume mulate din spandex si cochetau cu ideea de „ambiguitate sexuala“ in incercarea disperata de a agata reprezentante ale sexului opus. Din aceasta perioada dateaza dezvaluirea lui David Bowie cu privire la presupusa sa bisexualitate, care i-a impulsionat cariera. Prin contrast, Scissor Sisters par mai putin imitatori si mai mult reali. Macar de data aceasta nu trebuie sa suportam niste artisti gay care se straduiesc sa para heterosexuali sau unii heterosexuali care se straduiesc sa para gay.  

    Tom Wilson este jurnalist si DJ britanic si locuieste la Bucuresti. Este absolvent al sectiei de Studii Politice a Universitatii Oxford si a scris pentru publicatiile Dazed and Confused, The Face si The Independent.

  • Deocamdata doar pe etichete

    Aparitia celui de-al doilea pret pe etichete este un fapt care arata ca denominarea se apropie. Poate singurul.

    Macar o saptamana sa avem bani noi in casa, sa aiba timp functionarii sa se obisnuiasca cu ei“ – spune managerul care se ocupa cu proiectul denominarii in una dintre cele mai importante banci romanesti. „Daca Banca Nationala nu va da bancilor suficienta moneda noua, s-ar putea sa avem o problema serioasa“. Problema managerului respectiv tine de o discutie mai lunga intre banca centrala si bancile comerciale: cati bani noi vor primi acestea din urma la 1 iulie, momentul denominarii monedei nationale. La aceasta data, la banci vor ajunge leii noi care, in decurs de un an si jumatate, vor inlocui total banii aflati in prezent in circulatie. Pe piata vor aparea noi bancnote si monezi, prin taierea a patru zerouri din coada leului. Desi denominarea nu este, in ultima instanta, decat o masura tehnica, ea ridica o serie de probleme atat bancilor, companiilor cat si, deloc de neglijat, omului de rand. 

    In ce stadiu se afla pregatirile pentru denominare si cat de informate sunt companiile si oamenii despre schimbarile ce vor avea loc?

    „Suntem inca in grafic“, spun bancherii, „chiar daca proiectul denominarii a fost mult intarziat“. Ei reproseaza bancii centrale lipsa de coordonare si intarzierea in stabilirea regulilor dupa care se vor face transformarile in banci – cele mai afectate de aceasta schimbare. Practic, pentru a putea incepe sa lucreze cu noii bani, atat bancile, cat si companiile, in general, trebuie sa isi adapteze sistemele informatice, programele software si pe cele contabile la leul greu. 

    In cazul companiilor, lucrurile au fost clarificate din decembrie, cand Ministerul de Finante a stabilit masurile care trebuie luate, modalitatea de raportare inainte si dupa denominare, precum si modul in care se tine contabilitatea. 

    „Compania noastra este pregatita sa faca fata tuturor modificarilor pe care le implica denominarea, din punct de vedere legal“, spune Corina Teslaru, director de marketing la Selgros.  Nici adaptarea programelor soft sau a caselor de marcat „nu reprezinta o problema“, adauga ea. 

    De aceeasi parere este si directoarea de marketing de la Carrefour Romania, Andreea Mihai, care adauga ca „am comandat sertare diferite pentru noua moneda, care sa fie prezente incepand cu 1 iulie“. Pregatirea personalului pentru a face fata lucrului cu doua tipuri de bani pare a fi una dintre cele mai importante probleme in cazul marilor magazine. Comerciantii cred, insa, ca mai este suficient timp pentru a trece de momentul denominarii fara probleme. 

    „Perioada intre 1 martie si 1 iulie 2005 ne va lasa timp pentru a rezolva concret tot ceea ce inseamna implementare privind noua moneda“, completeaza Adina Timplaru, specialist relatii publice la Metro Cash & Carry Romania. 

    Din punctul de vedere al solutiilor software, o companie trebuie sa se asigure ca solutia de care dispune este capabila sa-i puna la dispozitie instrumentele necesare procesului de conversie. „Pentru reusita trecerii la leul greu, conversia trebuie sa fie facuta in termeni optimi din punctul de vedere al timpului (termenelor), al corectitudinii datelor si al fluxului de informatii“, spune Valentin Tomsa, directorul companiei de solutii de afaceri SAP Romania. 

    Comerciantii au trecut, cu bine spun ei, prima etapa din procesul denominarii – afisarea preturilor atat in moneda veche, cat si in lei noi. Legea denominarii spune ca intre 1 martie 2005 si 30 iunie 2006, preturile si tarifele bunurilor si serviciilor trebuie afisate atat in moneda veche, cat si in cea noua. 

    Afisarea dubla vrea, pe de o parte, sa obisnuiasca oamenii cu noile preturi, si pe de alta parte sa evite situatia in care comerciantii fac rotunjiri nejustificate ale preturilor.  Nu la fel de clare par a fi, insa, lucrurile pentru banci. Regulile dupa care acestea trebuie sa-si organizeze activitatea in momentul denominarii au fost date de banca centrala „cu mare intarziere“ – spun bancherii.  

    Circulara Bancii Nationale a fost trimisa catre banci la sfarsitul lunii februarie, „cand totul ar fi trebuit sa fie deja foarte, foarte clar“. Intalnirile dintre reprezentantii bancii centrale au inceput, spun bancherii, din octombrie, dar „s-au concretizat foarte greu in planuri precise, din cauza coordonarii inadecvate. Poate nu ar fi fost rau ca banca centrala sa fi angajat un consultant extern pentru a coordona intreg procesul“. 

    Una dintre problemele cele mai mari ale bancherilor este ca nu stiu inca, exact, ce cantitate din banii noi vor primi la 1 iulie. Motiv pentru care nu au definitivat inca un plan de modificare a bancomatelor. Practic, odata ce acestea vor fi modificate pentru a functiona cu lei noi, daca nu vor avea suficienti bani, vor ramane cu ATM-urile nefunctionale. Adica ultimul lucru dorit de bancheri, in conditiile in care bancomatul este inca primul loc in care merg romanii cu cardul atunci cand isi iau salariul. 

    „Populatia va dori sa schimbe vechea moneda cat mai repede si estimam cereri mult mai mari decat cantitatea de bancnote noi care vor fi puse in circulatie“, crede Maria Cristina Matei, Project Manager Denominare, la ING Bank.  „BNR ar trebui sa puna la dispozitie o cantitate suficienta de moneda noua“. Pe de alta parte, banca centrala spune ca nu vor exista probleme. 

    „Bancile vor putea sa solicite orice sume de bani noi doresc“, spune Mugur Stet, purtatorul de cuvant al BNR. El spune ca fiecare banca comerciala poate incheia o conventie bilaterala cu BNR pentru a indica datele exacte la care doresc sa primeasca banii noi si cantitatile. 

    „Exista insa si o conditie: acoperirea contravalorii numerarului in lei noi cu garantii colaterale, constand din titluri de stat emise de Ministerul Finantelor si/sau certificate de depozit emise de Banca Nationala“. Garantiile va trebui sa acopere in totalitate valoarea bancnotelor si a monedelor noi ridicate. Motiv pentru care bancile comerciale ar putea fi descurajate sa se aprovizioneze cu sume importante, avand in vedere costul pe care l-ar avea de suportat.

    In plus, bancherii spun ca, pana una-alta, nu stiu foarte clar ce este cu aceste conventii, pentru ca nu au primit de la banca centrala nici un fel de indicatii. „Am solicitat un draft pentru aceasta conventie, dar am fost amanati“ – spune un director de proiect, care a preferat sa ramana anonim. 

    Totusi, purtatorul de cuvant al bancii centrale spune ca pana la finele lunii martie aceste conventii vor fi incheiate. 

    In privinta preschimbarii banilor de la populatie, banca centrala spune ca aceasta se va efectua in timp, folosind ca argument exemplul Turciei. „Banca centrala a Turciei a avut un program de retragere accelerata a banilor vechi; si-au propus ca pana la sfarsitul lui ianuarie sa schimbe 80% din banii aflati in circulatie“, spune Mugur Stet. Cu toate acestea, pana la sfarsitul lui februarie nu se schimbasera decat 39%. 

    Reprezentantii bancilor spun, totusi, ca explicatia ar putea tine mult si de faptul ca acolo oamenii au fost bine informati si nu s-au grabit din teama.

    De temut nu au de ce sa se teama nici romanii. Pentru ca denominarea nu va implica pierderi pentru oameni. Banii vechi se vor schimba, prin circulatie pe piata, pana la sfarsitul anului 2006. Iar pentru cei care raman si dupa aceasta data cu lei vechi, preschimbarea se va putea face cel putin pana in 2009. Mai mult, banca centrala vrea acum sa prelungeasca termenul de preschimbare a banilor chiar si dupa acest moment, pe termen nelimitat. Ramane doar sa comunice si oamenilor, coerent, acest lucru.  Pentru ca, cel putin pana la acest moment, o campanie de informare a bancii centrale lipseste. BNR a mizat, se pare, mult pe faptul ca oamenii se vor lamuri, cel putin partial, ce este cu denominarea odata cu inceperea afisarii duble. 

    „Cand oamenii vor vedea in magazine cele doua preturi vor intreba ce-i cu ele si, in timp, se vor lamuri“ – crede guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. 

    Dar cine ar trebui, oare, sa ii lamureasca? Comerciantii? Vanzatoarea de la casa? Vecinul de la rand? Pentru ca, in mod oficial, campania de informare a publicului va incepe abia la sfarsitul lunii aprilie, cand vor fi prezentate public si noile insemne monetare. In urma unui parteneriat incheiat cu televiziunea si cu radioul de stat, pe 20 aprilie va incepe campania de informare in mass-media. Tot atunci, vor aparea – in scoli, licee, facultati, la unitatile de politie, la institutiile de cultura si cele militare – cele 600 de afise si 1,5 milioane de pliante despre denominare pe care le va tipari banca centrala. De ce atat de tarziu? „Am discutat si cu psihologii si am ajuns la concluzia ca o campanie facuta prea mult timp ar fi plictisit si poate chiar ar fi enervat“. Pe cine? In nici un caz, probabil, pe cei care au vrut sa plateasca la 1 martie „pretul mai mic“ in magazine. 

  • CALENDAR PENTRU FIRME

    Primul pas – afisarea preturilor atat in moneda noua cat si veche – a fost facut la 1 martie. Denominarea leului mai impune, insa, o serie de schimbari care se vor realiza in mai multe etape. Firmele isi vor desfasura activitatea dupa cum urmeaza: 

    1 MARTIE – 30 IUNIE 2005: Facturile emise de furnizorii de utilitati se intocmesc in lei vechi, iar totalul de plata se inscrie atat in lei vechi, cat si in lei noi. Contabilitatea tuturor firmelor se tine in lei vechi.  1 MARTIE 2005 – 30 IUNIE 2006: Comerciantii trebuie sa afiseze preturile si tarifele bunurilor si serviciilor atat in moneda veche, cat si in moneda noua.  

    30 IUNIE 2005: Raportarile contabile semestriale la aceasta data se vor intocmi in lei vechi. Situatiile financiare anuale pentru 2005 se vor intocmi insa in moneda noua, la nivel de leu, fara subdiviziunile leului. 

    30 IUNIE SI 1 IULIE 2005: Sunt declarate de BNR zile lucratoare nebancare in relatiile cu publicul (decizia privind activitatea cu clientii in cele doua zile ramanand la latitudinea fiecarei banci).  

    1 IULIE 2005: Apare pe piata leul nou. Persoanele juridice realizeaza conversia in lei noi a soldurilor initiale, a rulajelor si a soldurilor finale cuprinse in balanta de verificare la data de 30 iunie 2005. Incepand cu aceasta data, contabilitatea se tine in lei noi iar agentii economici care sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale vor elibera clientilor bon fiscal si, la cerere, factura in lei noi, indiferent daca plata se face in moneda veche sau in moneda noua. 

    31 DECEMBRIE 2006: Pana la aceasta data la care moneda veche isi inceteaza puterea circulatorie companiile intocmesc registrul de casa in moneda noua. Soldul se scrie in moneda noua, iar monetarul se face atat in moneda noua, cat si veche.

  • TRANSFORMAREA LEULUI

    La 1 iulie 2005, toate societatile comerciale, companiile nationale, regiile si institutiile publice trebuie sa realizeze conversia in moneda noua (RON) a soldurilor initiale, rulajelor si soldurilor finale cuprinse in balanta de verificare la data de 30 iunie 2005. Ministerul Finantelor a stabilit (prin ordinul 1.840/2004) ca aceasta conversie se poate realiza prin:

    ROTUNJIREA sumelor in moneda actuala la ordinul sutelor, in plus pentru valori mai mari de 50 inclusiv, respectiv in minus pentru valori mai mici de 50, urmata de impartirea la 10.000 a sumelor astfel rezultate. 

    IMPARTIREA sumelor in moneda actuala la 10.000 urmata de rotunjirea zecimalelor sumelor astfel obtinute la a doua zecimala (banul), prin adaos sau lipsa. Astfel, suma rezultata in urma impartirii ce depaseste 0,0050 lei noi, inclusiv, se rotunjeste la 0,01 lei noi, iar suma mai mica de 0,0050 lei noi se rotunjeste la 0 (zero) lei noi.

  • CUM AU FACUT TURCII DENOMINAREA

    OBIECTIVE: Banca centrala a urmarit, prin campania de promovare, sa transmita toate informatiile despre denominare pana la 1 ianuarie 2005, sa-i informeze pe oameni care sunt problemele care pot aparea in tranzitie, sa arate publicului imaginile si caracteristicile de securitate ale noilor lire, sa-i informeze pe turci despre afisarea preturilor in dubla moneda si sa se asigure ca noua lira e perceputa ca fiind esentiala pentru prestigiul Turciei.

    TINTA: Banca centrala a incercat sa transmita mesajul denominarii si la cei care nu au acces la mijloace de comunicare, la analfabeti, tarani si oameni de peste 60 de ani. „Doar o campanie care ajunge si la acesti oameni poate fi considerata de succes“, declara guvernatorul bancii centrale la lansarea campaniei de promovare a noii lire.

    DEBUT DE CAMPANIE: Campania oficiala de promovare a inceput cu trei luni inainte, la 23 septembrie 2004 si a fost gandita in trei etape pentru ca turcii sa se obisnuiasca progresiv cu schimbarea. 

    PRIMA ETAPA: In prima etapa au fost distribuite materiale de prezentare, si au fost finalizate pregatirile pentru spoturile TV si radio. 

    A DOUA ETAPA: A doua etapa a inceput in octombrie, o data cu prezentarea imaginii si elementelor de siguranta pentru noile bancnote – s-au tiparit un milion de brosuri cu informatii despre noii bani si inca un milion de brosuri pentru copii, care au fost distribuite in scoli. Au fost tiparite brosuri speciale pentru persoanele cu dificultati de vedere si materiale de prezentare in patru limbi straine. 

    ULTIMA ETAPA: Cea de-a treia etapa a inceput inainte de Anul Nou, fiind planificata sa continue „pana la crearea totala a obisnuintei cu noua lira“.

  • E scump? Ar putea fi si mai scump

    Probabil ca intrebarea anului pe piata constructiilor este daca pretul cimentului, deja in atentia Consiliului Concurentei, va continua sa creasca. Cei trei mari producatori de profil risipesc insa ceata. Dar nu pentru a aparea soarele.

    Cei trei producatori de ciment din Romania, HeidelbergCement (Germania), Holcim (Elvetia) si Lafarge (Franta) isi pregatesc, zilele acestea, pledoaria finala pentru investigatia Consiliului Concurentei. Ei vor incerca sa convinga institutia ca majorarile de preturi la ciment, din 2001, nu au avut la baza o intelegere intre companii. Si ca pretul de 52  euro/tona, despre care companiile de constructii spun ca este dublu fata de cel din Ucraina, de exemplu, nu este chiar atat de mare. 

    Constructorii stau asadar cu rasuflarea taiata sa vada daca sperantele de a cumpara ciment mai ieftin vor deveni realitate. Ceea ce nu stiu multi dintre acesti constructori este ca producatorii de ciment mai pregatesc si altceva in afara de raspunsurile pentru Consiliul Concurentei. Si anume viitoarele raspunsuri pentru acelasi Consiliu. Mai precis, se pregatesc de noi scumpiri. 

    La o prima vedere, exista si motive pentru „ajustarea“ preturilor. Energia electrica si gazele naturale se vor scumpi, din aprilie, cu pana la 25%. In plus, producatorii de ciment trebuie sa isi recupereze investitiile pe care le vor face, in valoare de peste 50 de milioane de euro numai anul acesta. 

    Cele trei companii de profil, care isi impart piata romaneasca, fac, deja, calcule pentru o eventuala majorare.

    „O data ce vor fi efective aceste cresteri (n.r. – pentru utilitati) vom putea si noi sa incepem sa analizam implicatiile si sa ne facem calculele“, a declarat, pentru BUSINESS Magazin, Markus Wirth, Country Manager Holcim Romania S.A. Preturile la ciment vor fi influentate, sustine Camelia Savoiu, communication manager la Lafarge Romcim, si de costurile materialelor din import. „Compania va recurge in anul 2005 la importul ambalajelor pentru depozitarea cocsului, ceea ce inseamna costuri ridicate“, mai spune Savoiu. Pe de alta parte, directorul Lafarge recunoaste ca utilizarea combustibililor alternativi va avea „efecte pozitive“ asupra stabilizarii preturilor la ciment. 

    Un alt argument pentru o posibila scumpire ar fi acela ca „preturile au avut un ritm de crestere moderat fata de anii anteriori“, dupa cum spune Mihai Rohan, director general Carpatcement Holding, parte a grupului HeidelbergCement. El precizeaza chiar ca pe parcursul anului trecut nu au fost „operate mai multe scumpiri“.

    In ce masura va fi afectata posibila scumpire de investigatia Consiliului Concurentei?  Producatorii de ciment nu par influentati de ancheta demarata de institutie. „Activitatea noastra este destul de frecvent subiectul unor astfel de solicitari din partea autoritatilor din domeniul concurentei si cele mai multe dintre ele nu se soldeaza cu acuzatii“, spune Camelia Savoiu. 

    La randul sau, Carpatcement mai are un argument. „Toate achizitiile efectuate de grupul HeidelbergCement in Romania au fost autorizate de Consiliul Concurentei conform legii“, precizeaza Mihai Rohan. 

    Poate suporta piata o noua majorare a preturilor? Producatorii de ciment se bazeaza pe potentialul de crestere a pietei imobiliare. „Pentru 2005, estimam o crestere a pietei cu 4-5%“, sustine directorul Carpatcement. Aceasta in conditiile in care vanzarile totale de ciment din Romania s-au situat la circa 250 de milioane de euro anul trecut (mai mult cu 12% fata de 2003), la un pret al cimentului de 52 euro/tona. 

    In plus, integrarea in Uniunea Europeana le va fi favorabila producatorilor de ciment. Aceasta „va duce la o crestere a pietei imobiliare, o cerinta sporita de spatii industriale si de birouri“, mai crede Rohan. 

    Constructorii au, insa, alte planuri. Ei se gandesc, deja, dupa cum spune Dan Ioan Popp, presedintele companiei de constructii Impact, sa importe cimentul si fierul din Ucraina.  Iar pretul la tona de ciment este de doua ori mai ieftin decat cel de pe piata interna, ajungand la circa 25 euro/tona. 

    Mai mult, constructorii gasesc si contraargumente pentru decizia de scumpire a cimentului. „Consolidarea leului a facut ca profiturile producatorilor de ciment sa se majoreze“, spune Popp. El aminteste si faptul ca, numai anul trecut, pretul materialelor de contructii a crescut, in medie, cu 30%. 

    Ca 2004 a fost un an bun pentru cei trei producatori de ciment o demonstreaza si rezultatele lor financiare. In ultimii trei ani, Holcim, Heidelbergcement si Lafarge au inregistrat cresteri constante ale cifrei de afaceri si ale profitului. 

    „Cresterea pietei imobiliare, precum si investitiile in reabilitarea unor drumuri au avut un efect pozitiv asupra pietei cimentului“, a explicat directorul Holcim. In plus, Markus Wirth recunoaste ca „aprecierea monedei nationale fata de euro“ a ajutat afacerile societatii.

    De altfel, compania a avut o cifra de afaceri de 130 de milioane de euro, anul trecut, comparativ cu 100 de milioane de euro, in anul 2003. Cresterea de 12% a pietei cimentului s-a reflectat si in rezultatele financiare ale Heidelbergcement. 

    Compania germana (din care fac parte Carpatcement, Carpat Beton si Carpat Agregate) a realizat o cifra de afaceri de 156 de milioane de euro, anul trecut, in crestere cu aproape 40 de milioane de euro fata de 2003. 

    Nici Lafarge, al treilea competitor, nu a stat pe loc. Lafarge Romania a inregistrat o crestere de sase procente a vanzarilor pe piata romaneasca. Cifra de afaceri a companiei a crescut per total (inclusiv exporturi) cu 23% anul trecut, depasind 145 de milioane de euro.

    Toate cele trei companii spun ca un alt factor care ar putea cauza cresterea preturilor este si nivelul mare al investitiilor din anii urmatori, in special pentru protectia mediului. „Holcim va investi in 2005 peste 46,3 milioane euro in managementul calitatii, protectia mediului, securitate si sanatate in munca“, explica Markus Wirth, Country Manager Holcim Romania S.A. Societatea va lansa, in plus, trei statii ecologice de betoane in Bucuresti-Pantelimon, Timisoara si Targu-Mures. 

    Aceeasi strategie va fi adoptata si de  Carpatcement. Potrivit lui Mihai Rohan, director general Carpatcement Holding, „investitiile din 2005 vor viza in principal continuarea programelor de protectia mediului (folosirea combustibililor si a materialelor altenative in procesul de productie a cimentului)“. 

    Partea plina a paharului ar fi ca banii destinati eliminarii utilajelor poluante nu mai vin de la bugetul statului, ci de la companiile din industria cimentului. Iar ecologizarea este una dintre obligatiile asumate de Romania in procesul de aderare la Uniunea Europeana.  Cum toti producatorii de ciment sunt in proprietate privata, realizarea de investitii pentru protectia mediului cade in sarcina lor. Iar nivelul investitiilor este de ordinul zecilor de milioane de euro. 

    Reversul medaliei este, insa, scumpirea materialelor de constructii si, in final, a caselor.  Cat de corecta a fost scumpirea cimentului vom vedea abia in luna martie. Atunci, Consiliul Concurentei va da un verdict in acest caz. Si, probabil, tot atunci vom afla si noile tarife pentru cimentul din productia interna.  

  • PATRONATE: ACPR este singura organizatie patronala din tara care a fost primita in UNICE, asociatie a industriasilor europeni

    Pentru ca actul artistic sa fie corect si apreciat, este nevoie ca membrii unui cor sa cante pe cat mai multe voci. Pentru ca afacerile sa fie afaceri, mai ales intr-o economie inca in formare, cum este cea a Romaniei, ar trebui ca membrii comunitatii de afaceri sa „cante“ la unison, indiferent de numarul lor.

     

    Pana acum patronatele s-au dovedit a avea vocile, dar corul a lipsit. Nu este vorba de necesitatea unei unificari fizice a multelor asociatii, confederatii si uniuni patronale din Romania, cat de necesitatea unui mesaj coerent, in contraponderea celui sindical. Exemplul ultimului mare subiect care a adus la rampa sindicate si patronate, alaturi de Guvern, adica modificarea Codului muncii, si modul in care a reactionat fiecare din primele doua entitati este edificator: sindicatele au ripostat prompt si coerent, in timp ce patronatele au parut destul de neconvingatoare in a apara propunerile guvernamentale de modificare, care le erau favorabile in mare masura. „La baza slabiciunii de care au dat dovada patronatele stau in primul rand lipsa unei constiinte de sine, a identitatii sociale, a unei doctrine specifice. Lipsa culturii corporatiste, managementul reprezentarii defectuos si ineficient ar fi alta slabiciune derivata din prima categorie. In sfarsit, lipsa liderilor autentici si a activistilor profesionisti calificati pentru munca de reprezentare, dialog social si servicii eficiente pentru membrii organizatiilor patronale. Organizarea defectuoasa, structurarea inadecvata, substituirea cu grupuri de interese a miscarii patronale veritabile ar putea fi tot puncte slabe“, explica Adrian Izvoranu, directorul general al Confederatiei Patronale a Industriei, Serviciilor si Comertului din Romania (CPISC).

     

    Istoria patronatelor din Romania este chiar mai scurta decat a capitalismului postrevolutionar. Unele din primele structuri asa-zis patronale nu au facut decat sa prelungeasca existenta unor structuri din perioada de dinainte de 1989, de genul centralelor. Alte organizatii patronale s-au infiintat, asa cum spune si Adrian Izvoranu, pe grupuri de interese, reprezentativitatea reala a acestora fiind redusa spre inexistenta. Infiintarea Consiliului Economic si Social (CES), organizatie care ar fi trebuit sa usureze dialogul dintre autoritati si reprezentantii patronatelor si sindicatelor, s-a facut intr-un moment in care ponderea capitalului de stat era covarsitoare in economia romaneasca; drept urmare din componenta CES lipsesc patronatele in acceptiunea larga a termenului, adica cele asociate capitalului privat, fiind prezenti cei ce s-ar putea defini prin termenul mai larg de angajatori.

     

    Dinu Patriciu, presedintele Confederatiei Nationale a Patronatului Roman, este mai categoric: „CES trebuie reinviat. Intentionam sa solicitam modificarea legii CES“. Una din modificarile vizate priveste criteriile de reprezentativitate a organizatiilor ce intra in CES, in prezent fiind aplicate cele din legea contractelor colective de munca. Concret, nemultumitii cred ca pentru admiterea in CES organizatiile patronale ar trebui sa prezinte numarul real al organizatiilor si companiilor pe care le reprezinta si nu pe cel din hotararea judecatoreasca de infiintare. „Ar mai trebui luate in calcul si activitatile pe care le-a intreprins respectiva organizatie, vorbesc de seminarii, conferinte sau intalniri de afaceri“, spune Mihai Manoliu, secretarul general al Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR).

     

    Reprezentativitatea este in prezent o nebuloasa pe care o recunosc chiar patronatele. Unele relatari din presa spun ca insumate, declaratiile asupra reprezentativitatii insumeaza in jur de 10 milioane de angajati, in timp ce intr-un studiu al Uniunii Generale a Industriasilor din Romania 1903 (UGIR 1903) numarul scade la 5 milioane de angajati – oricum, peste cele 4 milioane de angajati din economie. „Conventiile internationale prevad libertatea de asociere a companiilor la oricate organizatii doresc, iar constatarile din presa ar spune ca numeroase companii fac parte din mai multe organizatii. In realitate nimeni nu a verificat vreodata daca declaratiile organizatiilor sunt reale. Multe din ele au in evidenta firme care nu mai exista sau care nu mai activeaza de multi ani. Un mijloc simplu de verificare ar fi bugetele organizatiilor. O confederatie care spune ca are in structura cateva mii de companii ar trebui sa aiba incasari din cotizatii de ordinul catorva miliarde de lei lunar“, spune Adrian Izvoranu de la CPISC.

     

    In materie de bugete avem parte chiar de o ironie, pentru ca exista organizatii patronale, ale oamenilor bogati, care sunt sarace. „Principalul motiv este legat de faptul ca in dorinta de a fi reprezentate, multe companii au aderat la diverse organizatii patronale. Neprimind insa serviciile promise si constatand ca organizatiile contineau structuri executive minuscule si compuse de regula din pensionari, incapabili sa le sustina si reprezinte interesele, companiile nu au mai platit cotizatiile asumate si nu mai participa la actiuni. Multe organizatii ce se declara reprezentative nu mai au astfel resurse pentru sustinerea unui aparat executiv minim“, spune Adrian Izvoranu.

     

    Studiul UGIR 1903 vorbeste si despre faptul ca exista asociatii patronale care nu au structuri profesionale in componenta si nu au filiale in cel putin 21 de judete, dar care au obtinut statut de confederatie reprezentativa, dar si de faptul ca unele confederatii desfasoara activitati formale, numai la nivelul liderilor.

     

    Legea de modificare a CES nu este singura pe care patronii o vor modificata, pe agenda fiind chiar si Legea Patronatelor. „Din estul Europei, numai noi si ucrainenii avem o lege a patronatelor“, precizeaza Mihai Manoliu. Marea provocare pentru patronate nu sunt acum modificarile legislative, ci aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si efectele asupra mediului de afaceri. „Modificarile la Codul muncii, ale Codului fiscal si ale legilor ce privesc relatiile sociale trebuie privite prin prisma integrarii in UE, o pregatesc“, spune Dinu Patriciu. „Riscul este de a deveni o natiune de salariati, o simpla piata pentru celelalte economii performante“, crede Adrian Izvoranu.

     

    Aderarea ar putea insemna atat disparitia unor patronate cat si pierderea definitiva a credibilitatii. „Nici companiile nu sunt pregatite pentru aderare, nu sunt pregatite sa inteleaga ce inseamna aderarea. Nu stiu cate vor disparea dupa momentul aderarii, dar numarul nu va fi mic. Vor fi afectate in special IMM-urile“, spune Dinu Patriciu.

     

    In aceste conditii, unitate sau unificare? „O voce unitara, dar nu unica“, spune Mihai Manoliu de la ACPR. „Unificarea este necesara in masura in care dialogul social ar fi usurat si eficientizat. Este nevoie de fapt de un organism de coordonare si reprezentare unitara. Ramurile economiei intra adesea intr-o contradictie fireasca, data de evolutiile pietei, unificarea lor fiind de neconceput“, sustine Adrian Izvoranu de la CPISC.

     

    In prezent o analiza a situatiei patronatelor ar evidentia ACPR ca fiind in pole-position. Sefii organizatiei spun ca organizatia a adunat sub umbrela sa sapte mari organizatii patronale din cele 11 existente alaturi de o serie de asociatii profesionale. La jumatatea anului trecut ACPR a fost primita in UNICE, asociatie a industriasilor europeni, reprezentativa la nivel continental alaturi de alte doua entitati, una pentru IMM-urile din Europa si cealalta a serviciilor publice. Atuul ACPR este ca UNICE a anuntat ca nu va mai primi si alte organizatii din Romania, asa ca oricine vrea sa intre pe teren european trebuie sa treaca intai pe la ACPE. Alianta a fost recent reconfirmata drept partener de discutii si de Organizatia Internationala a Muncii.

     

    ACPR isi propune sa schimbe si modul in care se prezinta public patronatele, intentionand ca in aceasta primavara sa apeleze la serviciile unei agentii profesioniste, care sa le schimbe imaginea si care sa deruleze campanii publicitare care sa evidentieze, de exemplu, necesitatea cresterii competitivitatii companiilor romanesti sau impunerea unor branduri nationale.  Daca e sa fim cinstiti, termenul „patron“ nu este foarte popular pentru romani. Sa fie in stare sa schimbe o campanie publicitara ce nu s-a schimbat in zece ani?