BusinessMagazin

Blog

  • Unde iesim diseara?

    Cresterea veniturilor romanilor nu se reflecta numai in aglomeratia din mall-uri, supermarketuri sau la birourile de credit. Ci si in cinematografele mari, teatre, restaurante sau cluburi de noapte. Ce le iese publisherilor la afacerea asta?

     

    In ultimii ani, marile orase – in special Bucurestiul – au explodat pur si simplu in materie de cluburi, discoteci, restaurante, pub-uri, mall-uri si sali de cinema de lux. Pentru a constata acest lucru, nu ai nevoie de statistici – e suficienta o simpla scanare a vietii de noapte sau de week-end a orasului. Iar o iesire in Bucuresti seara, mai ales la sfarsit de saptamana, poate fi considerata ratata din start daca nu ai o rezervare. Sunt dispusi romanii din marile orase sa cheltuie mai multi bani pe divertismentul in afara locuintei? Conform companiei de cercetare Euromonitor, 4,77% din cheltuielile romanilor in 2005 au mers pe recreatie si petrecerea timpului liber („leisure“) – un procent mai mare decat cel alocat bunurilor casnice si serviciilor, de exemplu (4,17%). Tot comparativ, procentul cheltuielilor de distractie la romani a fost aproape dublu fata de cheltuielile alocate produselor de sanatate si serviciilor medicale (2,62%).

     

    Faptul ca tot mai multi romani isi omoara timpul liber in afara spatiului domestic este o veste buna sau rea pentru patronii de media? In mod normal, teoria spune ca este o veste rea: cu cat petreci mai mult timp in afara casei, cu atat mai putin te uiti la televizor, asculti mai putin radioul sau citesti reviste. Cu alte cuvinte, publisherilor si statiilor de radio si TV le scade audienta si, implicit, volumul de publicitate atras.

     

    Ce spune insa practica? Ca exista si o parte plina a paharului in aceste preocupari ale romanilor de a iesi cat mai mult din casa. Pentru publisheri pe de o parte – cei care editeaza asa-numitele publicatii de „leisure time“ sau „city guides“ (de petrecere a timpului liber) si de care devoratorii de distractii se folosesc pentru a se orienta in planificarea timpului liber. Dar si pentru clientii de publicitate, pe de alta parte. In primul caz, printre cele mai cunoscute titluri ar fi Sapte Seri, editata de Kopa Publicatii Grup (pe piata din 1998 si singura publicatie de profil inclusa in Studiul National de Audienta), 24 Fun, editata de Bazar Media (parte din Grupul Catavencu) sau Zile si Nopti (un proiect al editurii cu acelasi nume din Brasov, care distribuie sub licenta publicatia in Timisoara si Cluj).

     

    In cazul advertiserilor, avantajul derivat din faptul ca romanii ies tot mai des din casa consta in posibilitatea de a-i „atinge“ prin mai multe canale: unul ar fi chiar publicatiile din segmentul amintit mai sus; al doilea ar fi locatiile in sine, prin publicitatea indoor – cum ar fi suporturile publicitare din baruri sau posterele din toalete, de exemplu (publicitatea indoor face parte din ceea ce specialistii numesc publicitatea OOH, Out of Home, care mai include si publicitatea stradala printre altele). Iar cel de-al treilea canal important prin care advertiserii isi ating consumatorii la fata locului ar fi activitatile de promovare neconventionala (below-the-line, BTL) – cum ar fi promotiile, petrecerile tematice sau diversele concursuri.

     

    In acest peisaj publicitar tip „leisure“, din ce in ce mai dinamic, interesul publisherilor pentru editarea ghidurilor de petrecere a timpului liber in afara spatiului domestic pare sa fie, la randul sau, din ce in ce mai crescut. Si asta pentru ca acest segment aparent „non-vedeta“ in dezbaterile despre mass-media ia proportii ce nu pot trece neobservate cu vederea. Argumente? Unul ar fi chiar numarul mare al publicatiilor de gen, care este comparabil cu cel al cotidienelor centrale – Biroul Roman de Audit al Tirajelor numara circa 15 reviste de petrecere a timpului liber (inclusiv editiile locale). Daca se pun la socoteala si cele care nu sunt prezente in BRAT, dar si publicatiile non-gratuite care ofera indicatii sau recomandari pentru petrecerea timpului liber sau diversele suplimente (de week-end si nu numai) ale cotidienelor, atunci se schimba prefixul publisherilor care si-au propus sa faca bani din apetitul de distractie al romanilor.

     

    Iar aici intra in discutie un al doilea argument al afirmatiei de mai sus, conform careia ar trebui subliniata ponderea acestui segment de presa – aparent inofensiv – in cursa patronilor de media pentru bugetele de pu-blicitate: dimensiunea bugetelor. Desi nu exista informatii oficiale sau centralizate despre banii de reclama investiti in segmentul publicatiilor de „going out“, sunt estimari conform carora acestea atrag, anual, cateva milioane de euro net (suma care include si mica publicitate, din partea cluburilor, barurilor etc.). Aparent, cele 2-3 milioane de euro vehiculate in piata – ca miza a bugetelor de mare si mica publicitate in acest segment de presa – nu reprezinta mare lucru. Dar, privind comparativ cu bugetele investite in alte canale – Internetul si cinemaul – se poate spune ca publicatiile gratuite de „leisure“ atrag cam aceiasi bani cu Internetul de pilda (anul trecut, investitiile in publicitatea pe Internet s-au situat undeva in jurul valorii de 2,5 milioane, conform estimarilor unui mare jucator pe aceasta piata).

     

    Iar interesul advertiserilor pentru aceasta nisa s-a vazut si in buzunarele publisherilor. Adriana Petrescu, director de strategie la Sapte Seri, spune ca cifra de afaceri a publicatiei a crescut cu 56% in 2005 fata de 2004 (circa 1,6 milioane de euro, in timp ce in 2004 aceasta a fost de aproximativ 733.000 de euro). Pentru 2006, cresterea cifrei de afaceri estimata de reprezentantul Sapte Seri este tot de doua cifre: 32%. In privinta cititorilor, Petrescu spune ca audienta publicatiei a crescut cu 11% la ultima livrare de date a SNA (octombrie 2004-octombrie 2005) fata de livrarea precedenta – Sapte Seri avand o audienta medie saptamanala de 125.000 de cititori.

     

    Principalul competitor al Sapte Seri pe aceasta piata, 24 Fun – editat de Grupul Catavencu -, nu a raspuns intrebarilor BUSINESS Magazin. Conform Ministerului Finantelor, Bazar Media (editorul publicatiei) a avut in 2004 o cifra de afaceri de aproximativ 110.000 de euro (calculat la media euro pentru 2004; suma nu include si veniturile publicatiei din provincie, conform propriilor declaratii).

     

    Ca si Sapte Seri, si Zile si Nopti – cel mai mare publisher local pe aceasta piata (prezent din anul 2000) – are un bilant care argumenteaza de la sine cresterea acestui tip de business in media. Conform propriilor estimari, reteaua Zile si Nopti – care functioneaza exclusiv in sistem de franciza – si-a dublat cifra de afaceri in 2005 fata de 2004. Astfel, de la 460.000 de euro in 2004, publisher-ul spune ca a avut venituri nete de 930.000 de euro in 2005. Aceste sume includ marea publicitate (de la agentii), mica publicitate pe total retea si veniturile din franciza (in acest interval, reteaua a lansat doua editii locale). Pana la sfarsitul anului, Zile si Nopti vrea sa mai deschida inca trei editii locale, pe langa cele 11 existente.

     

    Dar, dincolo de cresterea acestui segment al presei, interesant este altceva, atrage atentia Adriana Petrescu de la Sapte Seri: intetirea competitiei in acest an. Observatia ei vine in contextul anuntului intrarii pe piata, saptamana trecuta, a unui nou titlu – Time Out, o publicatie internationala bilunara adusa sub licenta de Ancor Publishing Group (Ancor este o investitie privata a unui grup de investitori straini americani, spune Time Out Bucuresti).

     

    Desi nu considera ca Sapte Seri sau 24 Fun ii sunt competitori – Time Out spune ca, spre deosebire de acestea, revista va avea si continut jurnalistic – noua publicatie va ataca, in cele din urma, acelasi segment de consumatori de presa si aceleasi bugete de publicitate. Motiv de ingrijorare? Nu pentru Sapte Seri, care spune ca „saluta“ aparitia Time Out in Romania. „Ne-am inteles sa punem umarul la sprijinirea unor proiecte culturale si sa nu ne pierdem energia in polemici inutile“, spune directorul de strategie de la Sapte Seri. Adriana Petrescu mai spune ca apreciaza „curajul lor de a intra pe o piata unde exista o publicatie puternica“ si un obicei de consum de ghid gratuit „deja format“.

     

    Ce spun editorii? Eleonor Sebastian, unul dintre principalii investitori, are incredere ca revista se va impune si in Bucuresti „foarte repede“. Cu alte cuvinte, reprezentantii pu-blicatiei nu vad in lipsa gratuitatii o piedica in atragerea cititorilor. Anca Ionita, publisher Time Out, explica de ce: Time Out nu va fi o simpla enumerare de locatii, adrese, numere de telefon si opinii, ci un produs jurnalistic, care aduce informatii in plus fata de oferta existenta – articole, interviuri, recomandari, recenzii si informatii utile oferite de oameni care „chiar ies in oras“. O concluzie?

     

    Atat timp cat romanii sunt dispusi sa cheltuiasca bani pentru a-si petrece timpului liber, de ce nu ar scoate din buzunar si 30.000 de lei vechi pentru o mai buna planificare a acestuia? In definitiv, costa poate jumatate din cat face o bere buna la pub-ul din colt.

  • DESPRE TIME OUT

    Time Out, adusa sub licenta in Romania de Ancor Publishing, este cel mai recent titlu pe piata publicatiilor-ghid de petrecere a timpului liber. Iar saptamana acesta va fi lansat, o data cu editia electronica a „24-FUN“ si „Horeca 100%“, un ghid al localurilor si hotelurilor din Bucuresti.

     

    IN ROMANIA: Bucurestiul este al 14-lea oras in care apare Time Out, dupa orase ca Londra, New York, Istanbul, Chicago sau Dubai. Rubricile permanente cuprind articole si interviuri cu personalitati artistice ale momentului (preluate din Time Out International); recomandari si informatii despre film, teatru, muzica, dans, carte, restaurante, cluburi, petreceri, evenimente. Dar si informatii utile: cum sa-ti platesti facturile fara sa traversezi orasul, unde sa parchezi etc.

     

    DATE TEHNICE: APARITIE: Time Out apare de doua ori pe luna, intr-un tiraj de 20.000 de exemplare si costa 2,9 RON. DISTRIBUTIE: Reteaua de distributie locala si puncte de vanzare alternative: librarii, statii de benzina, mall-uri, supermarket-uri. GRUPUL-TINTA: persoanele intre 20 si 50A ani, dintre care 50% in intervalul 30-35 de ani. Au studii medii si superioare. Sunt persoane active care isi petrec timpul liber in afara casei si sunt interesate de arta si divertisment.

     

    PREZENTA INTERNATIONALA: CAND? Time Out a aparut pentru prima oara acum 36 de ani. CaT? Audienta totala saptamanala a revistei este de 1 milion de cititori si are 5 milioane de accesari lunar ale sitului.

     

    DIFERENTIERE: Cele mai importante elemente ce o diferentiaza pe Time Out sunt: 1. Numele international, publicatia fiind adusa sub licenta (conform unor informatii neoficiale, valoarea licentei ar fi de 40.000 de euro; suma nu a fost comentata de publisheri); 2. Lipsa gratuitatii, fiind contra-cost. 3. Este un produs jurnalistic de sine statator.

     

    SURSA: TIME OUT BUCURESTI

  • DUPA PROGRAM

    „Romanii ies din casa si nu prea“ – este concluzia pe care o trage Stefan Chiritescu, senior account planner la agentia de publicitate Graffiti BBDO, analizand ultimul TGI (Target Group Index)*.

     

    TV, NUMARUL 1: Televizorul ramane in conti-nuare principala sursa de divertisment pentru majoritatea romanilor indiferent de statutul social si profesional. 53% dintre femei se uita  in medie trei ore pe zi la televizor, iar 46% dintre barbati  petrec acelasi timp in fata televizorului.

     

    SI TOTUSI: Si totusi romanii ies din casa, spune Stefan Chiritescu. Persoanele cu statut socio-profesional ridicat incep sa se ataseze din ce in ce mai mult de activitati „leisure-sport“. Astfel, 62% din membrii acestei categorii practica in cadrul unui club jocul de golf, 53% practica regulat tenisul, iar 42% (in special populatia feminina) au un abonament la o sala de fitness.

     

    SERILE: Cluburile si discotecile sunt frecventate mai ales de adolescenti, 24% din segmentul de varsta 15-17 ani, indiferent de statutul social sau de sex fiind de gasit in aceste locuri de cel putin trei ori pe saptamana. Iar 23% din segmentul de varsta 21-24 de ani merg la dans cel putin o data pe saptamana.

     

    RAFINAMENT: Distractiile mai „rafinate“ – concertele de jazz din cluburi, teatrul, cumpararea cartilor sau spectacolele de dans contemporan sunt specifice persoanelor de sex feminin din zona statutului socio-profesional inalt. Din aceste distractii se „infrupta“ de 2-3 ori pe luna. Aceleasi cifre se pastreaza si in cazul populatiei masculine daca luam in calcul spectacolele de divertisment.

     

    MALL-MANIA: De asemenea, nu trebuie uitata o alta forma de socializare, reprezentata de mersul la Mall. Mall-ul si, intr-o anumita masura, hypermarket-urile devin adevarate puncte de intalnire si de „show off“ (epatare – n.r.).

     

    E-DISTRACTIA: Penetrarea crescanda a Internetului, mai ales in paturile cu statut social ridicat conduce la un nou tip de relationare sociala. Chat-ul si, mai nou in Romania bloggingul, forumurile de discutie pe teme specializate sunt bazele inci-piente ale acestei noi forme de socializare.

     

    CONCLUZIE: Distractiile romanilor incep sa iasa cu greu din zona „ma uit la televizor“, dar frecventa cu care se merge la cinema, se cumpara carti (nu vorbim de citit), se merge la teatru etc. inregistreaza scoruri extrem de mici raportate chiar si la vecinii din Europa Centrala.

     

    *TGI ESTE UN INSTRUMENT DE CERCETARE CARE MONITORIZEAZA EVOLUTIA OBICEiURILOR DE CONSUM SI DE CUMPARARE A DIVERSELOR MARCI, STILUL DE VIATA SI CONSUMUL DE MEDIA AL POPULATIEI URBANE (ESANTION DE 10.000 DE PERSOANE, REPREZENTATIV PENTRU O POPULATIE URBANA DE 10 MILIOANE DE LOCUITORI).

  • CU GHIDUL IN MANA

    Desi Time Out – aparut pe piata saptamana trecuta – nu ataca in mod direct cititorii publicatiilor gen Sapte Seri sau 24 Fun, segmentul de presa pe care intra este cel al ghidurilor de petrecere a timpului liber.

     

    Mai jos, un profil al consumatorului de Sapte Seri, singura publicatie de profil prezenta in Studiul National de Audienta (SNA). Va fi interesant de urmarit profilul consumatorului de timp liber vizat de Time Out, in special in materie de studii si venituri (publisherii spun ca vor introduce „rapid“ Time Out in BRAT si SNA)

  • Vand secrete militare“

    Comunitatea de media a protestat impotriva demersurilor autoritatilor de a intimida jurnalistii in relatia cu sursele. Cum? Schimband informatii secrete care circula neprotejat.

     

    Mai multe organizatii de media au organizat saptamana trecuta un Targ de Informatii Secrete la Parchetul General, unde jurnalistii prezenti au facut schimb de informatii secrete accesibile pe Internet – date cu caracter personal, baze de date, harti militare si aeroporturi militare romanesti fotografiate din satelit. Este maniera prin care comunitatea media a protestat impotriva actiunilor Parchetului de a hartui jurnalistii prin urmarire penala, anchetare si perchezitii.

     

    Cele mai recente cazuri invocate de organizatori sunt Marian Garleanu si Sebastian Oancea, jurnalisti din Vrancea. Garleanu a fost retinut pentru „savarsirea unei pretinse infractiuni contra sigurantei statului“, se arata intr-un comunicat comun al organizatorilor acestui targ ad-hoc, printre care se numara Agentia de Monitorizare a Presei – Academia Catavencu, Centrul pentru Jurnalism de Investigatie, Uniunea sindicala MediaSind si Conventia Organizatiilor de Media.

     

    „Ziaristului i-a fost de fapt  imputata detinerea neautorizata a unor informatii militare, despre care ministrul apararii a declarat ca nu reprezinta un pericol pentru armata romana, pentru ca sunt informatii din trecut“, scrie in comunicat. „In al doilea rand, Legea informatiilor clasificate (182/2002) spune ca numai persoanele autorizate care emit, gestioneaza sau intra in posesia informatiilor secrete au obligatia de a le proteja.“ Si Sebastian Oancea a fost pus sub invinuire pentru detinere si transmitere de date cu caracter secret.

     

    Pentru a trage un semnal de alarma pentru politicieni si autoritati ca responsabilitatea protejarii documentelor secrete revine exclusiv persoanelor autorizate, 28 de jurnalisti s-au autodenuntat la Parchet, pentru detinere si diseminare de informatii clasificate. La Targul de Informatii Secrete s-au purtat pancarte pe care scria: „Tranzactionez informatii secrete“, „Vand secrete militare. Caut partener rus“, „Cumpar arhiva Securitatii“.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Ca sa te inveselesti subit

    Client: Albalact

    Agentie: Next Cap

    Canale: TV, POS (locul de vanzare)

     

    Ca si in cazul reclamelor laptelui Fulga, Albalact pariaza pe linia relaxanta si jucausa in comunicarea marcii Zuzu, noul brand din portofoliul companiei (Zuzu este o gama de 23 de produse, lapte si iaurturi). „Zuzu nu te face mai sanatos sau mai rezistent decat alte iaurturi, dar te amuza si iti creeaza o stare de buna dispozitie. Iar cand esti singur cu el, «dai afara» copilul din tine“, asa explica Codin Caradimu, copywriter al NextCap, ideea spotului de lansare. Obiectivele de comunicare sunt obtinerea notorietatii instant a marcii in categoria iaurturi si stimularea „incercarii“ clientilor, spune agentia.

     

    Constructia marcii ii apartine – ca si in cazul marcii Fulga – companiei Brandient (strategie de branding si design). „Zuzu, cu accent pe ultimul «u», este neconventional si memorabil de la prima intalnire. Ajuta pozitionarea produsului intr-un mod intim si lejer, in opozitie cu oferta dominanta de iaurturi care abordeaza consumatorul pe temeiuri mai degraba medicale“, spune Brandient.

  • SECURITATE: Cum te poate sabota propriul tau gadget

    Oricat ar investi o companie in securitatea informatica si indiferent cat de sofisticate ar fi masurile adoptate pentru a proteja informatiile confidentiale, o amenintare pare sa ramana fara solutie: inamicul din interior.

     

    Nu se poate sa nu fi remarcat vreodata cu cate gadget-uri este „dotat“ un businessman. In general este vorba despre cel putin un telefon mobil inteligent, un laptop, un PDA (asistent personal digital) si  cine stie ce alte „jucarii“ de care are nevoie pentru a-si conduce afacerea.

     

    Numai ca, pe masura ce birourile (si buzunarele) oamenilor de afaceri sunt tot mai ticsite de gadget-uri portabile menite sa le simplifice munca, informatiile detinute de companii sunt tot mai expuse, riscand sa ajunga in mainile concurentei.

     

    Observatia apartine specialistilor in securitate, care sustin ca departamentele IT ale companiilor sunt foarte rar pregatite pentru a rezolva o problema atat de complexa. De ce complexa? Pentru ca, in cele mai multe cazuri, restrictionarea accesului angajatilor la gadget-uri (de teama scurgerii de informatii) inseamna automat scaderea eficientei lor si a productivitatii companiei. Cifrele nu sunt deloc incurajatoare: 41% dintre specialistii americani in domeniul IT recunosc ca nu stiu cum pot proteja informatiile si datele companiei care sunt copiate pe echipamente portabile, conform unui studiu realizat de compania producatoare de software de securitate Pointsec Mobile Technologies.

     

    Nu doar patronii sunt vizati ca posibile „gauri de securitate“ pentru companii. Angajatii incep sa aduca la birou tot mai multe gadget-uri din colectia personala pentru a mari eficienta cu care lucreaza. Telefonul mobil ii ajuta sa pastreze mai usor legatura cu clientii sau cu persoanele cu care intra in permanenta in contact in scop de business, laptop-ul le ofera posibilitatea de a avea intotdeauna la indemana documentele legate de serviciu, iar PDA-ul le permite sa-si organizeze mai bine timpul.

     

    Aceste gadget-uri, care dispun de o capacitate de stocare din ce in ce mai mare, pot memora un numar foarte mare de date, iar angajatii pot copia usor informatii confidentiale pe acestea, fara acordul companiei, si le pot folosi, cel putin teoretic, impotriva acesteia.  Spre exemplu, un angajat poate copia pe propriul laptop baza de clienti a companiei, pe care sa o vanda concurentei, sau poate prelua informatii legate de strategii si politici de marketing, pe care alte companii le pot folosi in interes propriu.

     

    In general, informatiile confidentiale luate de pe calculatoarele unei companii si apoi facute publice pot afecta grav afacerea. Daca acestea intra in posesia rivalilor, firma pierde avantajul competitiv, iar reputatia sa poate avea de asemenea de suferit. Un exemplu concludent este situatia in care un angajat isi schimba locul de munca si considera ca are dreptul de a copia informatii, printre care si baza de clienti sau secretele comerciale ale companiei la care lucreaza, pentru a le preda viitorului sef. „Accesibilitatea echipamentelor electronice cu hard disk sau me-morie flash este principala diferenta fata de anii trecuti“, a precizat Antony Smyth, partener al diviziei de securitate informatica a companiei de consultanta Ernst & Young. „In plus, capacitatea de memorare a crescut foarte mult de-a lungul timpului, utilizatorii avand in buzunar nu 32 MB ca acum cativa ani, ci zeci de GB.“

     

    De asemenea, metodele de a prelua informatii dintr-o companie s-au diversificat. Pe de-o parte, laptop-urile sau echipamentele de buzunar pot fi conectate wireless la reteaua companiei. Pe de alta parte, si playerele de muzica si stick-urile de memorie USB reprezinta o amenintare pentru ca trec neobservate si pot fi conectate usor la orice computer. Companiile reactioneaza mai greu la amenintarea cu furtul de informatii pentru ca schimbarea politicii de securitate se face destul de greu, presupune timp si investitii in plus. Cert este ca fenomenul avalansei de gadget-uri la birou nu poate fi oprit prin simpla interzicere a utilizarii acestor echipamente in companie, spun specialistii. „Foarte multi angajati sunt «prinsi» de noile gadget-uri si se grabesc sa le cumpere, uitand faptul ca datele cu care lucreaza zi de zi sunt mult mai importante decat echipamentul pe care sunt stocate“, sustin unii analisti din piata.

     

    Un amanunt care multora le scapa: un laptop obisnuit, odata intrat in uz, valoreaza infinit mai mult decat pretul sau din magazin, valoarea sa putand ajunge chiar la mai multe milioane de dolari datorita informatiilor, bazelor de date sau elementelor protejate prin proprietate intelectuala pe care le contine, conform unui studiu realizat de compania americana de securitate Symantec.

     

    Continutul aflat pe un laptop de business este estimat in medie la peste 970.000 de dolari (aproximativ 800.000 de euro), sustin analistii Symantec. Insa exista si cazuri in care pe laptop sunt stocate baze de clienti ale companiilor sau alte informatii de mare importanta, confidentiale, care pot ridica valoarea laptop-ului pana la 8,8 milioane de dolari (7,3 milioane de euro), au mai spus acestia.

     

    Asa ca, daca tineti date confidentiale ale companiei pe un echipament portabil, e bine sa incercati sa-i estimati valoarea inainte de a-l privi ca pe un obiect oarecare de la birou.

     

    Cu toate acestea, nu toate companiile au grija de informatii si de laptop-urile unde sunt salvate. „Este alarmant faptul ca directorii executivi nu sunt destul de atenti cu laptop-urile unde au toate datele companiei, rezultate financiare si liste cu clienti“, a spus Lindsey Armstrong, vicepresedinte in cadrul diviziilor din Europa si Africa ale Symantec. Exista insa si „pionieri“ care au inceput deja sa ia masuri de aparare.

     

    O metoda de protectie impotriva furtului de informatii la care ar putea apela o companie este achizitionarea propriilor echipamente portabile de buzunar pentru angajati, acestea avand instalate aplicatii software speciale si permitand companiei sa detina control asupra fluxului de informatii care pleaca din retea. Astfel, administratorii de sistem ai companiilor respective pot controla datele care sunt transferate pe acele echipamente si pot permite sau nu acest lucru.

     

    Spre exemplu, o companie de asigurari de mici dimensiuni din Miami, Seitlin, a decis sa cumpere PDA-uri Palm Treo pentru aproximativ 30 din cei 250 de angajati, instaland pe aceste echipamente un software special, pentru a putea monitoriza traficul de date. Mai mult, in cazul in care unul dintre angajati pierde PDA-ul, compania are posibilitatea sa blocheze wireless echipamentul, astfel incat sa nu mai poata fi utilizat decat dupa introducerea unui cod, a explicat Ed Whipple, vicepresedinte al diviziei de tehnologie in cadrul companiei.

     

    De asemenea, compania americana a ales sa stocheze informatiile confidentiale pe un site la care au acces doar angajatii proprii, acestia putand accesa baze de clienti sau alte date importante de pe PDA, de oriunde ar fi. Iar in cazul in care apar defectiuni tehnice si site-ul nu poate fi accesat, agentii companiei pot oricand suna la birou pentru a afla informatiile de care au nevoie, a mai spus Whipple. In cazul amenintarii venite din partea playerelor de muzica digitala, cum ar fi iPod-ul, camerele foto digitale sau stick-urile de memorie flash care pot fi purtate la setul de chei fara ca cineva sa le remarce prezenta, companiile ar putea opta fie pentru solutii care implica aplicatii software, fie pentru metode mai dure, cum ar fi blocarea fizica a porturilor USB, prin care se pot conecta la computer aceste echipamente. Evident, aceasta metoda ar impiedica inclusiv utilizarea in scopuri legitime a echipamentelor portabile pentru activitatile zilnice de la birou.

     

    Cea mai buna metoda insa ar fi instalarea de programe software speciale prin care compania sa poata controla traficul de date pe diferite echipamente conectate la computer prin USB, urmand ca softul sa permita numai anumitor utilizatori sa copieze date pe memorii flash sau PDA-uri la birou, sunt de parere unii analisti citati de presa internationala. Sygate este o astfel de aplicatie software, dezvoltata de americanii de la Centennial Software, pe care companiile o pot instala pe un server pentru a permite utilizarea porturilor USB numai angajatilor care au intr-adevar nevoie si care utilizeaza acele informatii numai in scop de serviciu, au precizat oficialii companiei.

     

    Daca un angajat isi propune sa fure informatii confidentiale ale companiei unde lucreaza, ar putea avea si surprize neplacute, avand in vedere ca nici playerele sau memoriile USB nu sunt ferite de virusi. Astfel, in timp ce copiaza o baza de date a companiei, ar putea copia si un virus care sa-i infecteze mai apoi si computerul si reteaua unde va duce informatiile.

     

    Nu ca acest risc ar conta intotdeauna, avand in vedere valoarea informatiilor care pot fi obtinute astfel. Riscurile la care se expun – inclusiv acela de a fi prins asupra faptului – nu-i impiedica insa prea mult pe „hotii“ de informatii. „Playerele iPod au devenit principala metoda prin care se copiaza ilegal anumite informatii confidentiale“, a explicat Tracy Stretton, consultant in cadrul companiei Kroll Ontrack, specializate pe recuperarea de date pierdute sau furate. „Sunt foarte mici si pot memora in doar cateva secunde o multime de informatii“, a adaugat ea.

     

    Timpul in care poate fi ascultata o singura melodie este de obicei suficient pentru a copia, spre exemplu, baza de clienti a companiei sau orice alta informatie confidentiala aflata in reteaua de computere.

     

    Un studiu recent cu privire la utilizarea echipamentelor portabile pe care se pot copia informatii, realizat in cadrul a 259 de companii britanice, a demonstrat ca 70% dintre acestea permit angajatilor sa vina cu iPod-ul sau cu memorii USB la birou. In schimb, numai 51% dintre acestea si-au luat masuri de precautie pentru ca angajatii sa nu poata copia, fara permisiune, informatii confidentiale, au precizat analistii de la Centennial Software, compania care a realizat studiul.

     

    Marile companii, si in special agentiile guvernamentale, companiile din domeniul financiar sau cele de relatii cu clientii, sunt printre primele care incep sa realizeze cat de mare este riscul de a permite angajatilor sa vina cu astfel de echipamente la birou si incep sa ia masuri. Insa multe companii nu vor sa ia masuri mai drastice, cum ar fi interzicerea utilizarii gadget-urilor la birou sau blocarea porturilor USB, fiind dispuse sa infrunte riscul de teama de a nu scadea eficienta angajatilor si deci profitabilitatea firmei.

     

    Practic, se pune problema gasirii unui echilibru intre bunul mers al activitatii si riscurile de pierdere a informatiilor confidentiale ale respectivei companii.

     

    Companiile trebuie totusi sa ia in considerare si o alta varianta: unii angajati de top au nevoie sa acceseze datele oriunde si oricand, si deci nu pot fi luate masuri impotriva lor. Insa nu e exclus ca acestia sa piarda la un moment dat echipamentele portabile, informatiile riscand sa ajunga in mana cui nu trebuie. Nu trebuie subestimata niciodata „abilitatea“ utilizatorilor de a uita pe undeva un gadget, indiferent de valoarea acestuia, spun specialistii. Numai in ultima jumatate a anului trecut, aproximativ 85.000 de telefoane mobile si 21.000 de computere portabile au fost uitate in taxiuri sau alte mijloace de transport din Chicago, conform unui studiu realizat de Pointsec Mobile Technologies. Iar in taxiurile din Marea Britanie, 10.000 de clienti isi uita laptop-urile pe bancheta din spate in fiecare an, a avertizat Lindsey Armstrong, vicepresedinte in cadrul diviziilor din Europa si Africa ale Symantec.

     

    Specialistii in securitate lucreaza de zor, dar, cel putin deocamdata, se pare ca „inamicul din interior“ ramane cea mai mare problema pentru securitatea datelor de business, fie ca actioneaza cu intentie sau doar din neatentie.

  • Ac de cojocul hotilor

    Companiile care vor sa-si protejeze informatiile confidentiale de hotii de informatii au la indemana mai multe posibilitati.

     

    FARA GADGET-URI: O prima optiune ar fi sa interzica angajatilor sa aduca gadget-urile la birou. Aceasta metoda pune in balanta, in acelasi timp, scaderea eficientei angajatilor.

     

    LIPICI PE USB: Companiile pot bloca porturile USB – prin care se conecteaza la computer majoritatea echipamentelor portabile de buzunar -, fie fizic (o metoda practicata in SUA, desi destul de rar, presupune folosirea de adezivi puternici), fie prin intermediul aplicatiilor software restrictive, care ar determina porturile USB sa nu mai recunoasca nici un echipament conectat.

     

    COMPROMIS: Pentru a „impaca si capra si varza“, companiile mai au o solutie: sa cumpere echipamente portabile pentru angajati, care sa aiba instalate programe software speciale prin care sa se defineasca exact cat de mult poate interactiona cu datele companiei fiecare angajat.

  • Marii operatori telecom vor sa taie factura lui Google

    Marii operatori telecom din SUA si Europa incearca mai nou sa ia bani pentru dezvoltarea retelelor de internet de la companiile care prospera din afacerile online. Principalul vizat: Google.

     

    Google tocmai a lansat un magazin de clipuri – Google Video – de unde oricine poate descarca cate filmulete vrea, in timp ce Yahoo! are tot felul de servicii de muzica digitala si radiouri online, cu promisiunea ca va urma o avalansa de show-uri TV transmise pe Internet. Viitorul pe online va fi multimedia, spun specialistii. Insa pentru ca toate astea sa se intample, este nevoie de un Internet nou, o retea mondiala de cinci-zece ori mai rapida decat cea de astazi si care, evident, va costa o avere.  Pericolul este ca acest Internet de tip nou sa nu se mai nasca niciodata.

     

    Cel putin asa ameninta cativa giganti ai industriei telecom – ultimul pe lista este Deutsche Telekom – care isi vad profiturile puse in pericol de catre furnizorii de servicii multimedia online, cum sunt Google sau Yahoo!.

     

    Aparent, intre cele doua business-uri – construirea de infrastructura pentru internet si furnizarea de servicii multimedia (filme, muzica) pe acea infrastructura – nu exista nici o legatura. Insa gigantii telecom se plang ca investitiile lor de miliarde de dolari in retele nu vor mai apuca sa se amortizeze daca Google, Yahoo! si altii ca ei vor continua sa „zburde“ pe cabluri, permitandu-le clientilor sa descarce o multime de filme sau melodii care nu fac altceva decat sa incarce retelele si sa necesite noi si noi „upgrade-uri“.  Adica tot mai multi bani.

     

    Operatorii telecom au gasit si o solutie pentru problema lor, care insa genereaza aprige controverse. Verizon, AT&T Inc. sau Deutsche Telekom sustin ca vor limita accesul la noile lor retele de „superInternet“ pentru companiile a caror profitabilitate depinde de viteza de transfer a datelor – vezi Google, Yahoo! sau Amazon – daca acestea nu vor finanta si ele constructia noilor retele, pe baza unui model ce ar urma sa fie stabilit de comun acord. Acest comun acord nu numai ca nu exista, dar furnizorii de servicii multimedia resping vehement initiativa operatorilor, sustinand ca astfel vor aparea noi monopoluri (furnizorii care vor accepta sa-i plateasca pe operatorii telecom vor fi tratati preferential), libertatea Internetului va fi compromisa, iar accesul internautilor la paginile web va fi conditionat de acordurile incheiate la varf intre diverse corporatii. 

     

    In Europa, Deutsche Telekom este operatorul care se afla in prima linie a disputei. Totul a plecat de la planurile companiei de a investi trei miliarde de euro pentru a crea o noua retea de fibra optica in standard VSDL (Very High Speed Digital Subscriber Line), care ar urma sa includa intr-un inel de mare viteza 50 de orase din Germania pana in 2007. Intr-un interviu acordat recent saptamanalului german WirtschaftsWoche, directorul executiv al companiei, Kai-Uwe Ricke, a amenintat ca „noua infrastructura de date, cu o rata de transfer a datelor de 50 MB/secunda, nu va fi realizata daca nici clientii nostri si nici companiile de tipul Google nu sunt pregatite sa plateasca pentru o asemenea viteza a retelei“.

     

    Mai mult, Ricke sustine ca toate companiile care se folosesc intensiv de infrastructura web ar trebui „sa plateasca partea lor“. In plus, Deutsche Telekom este din nou varful de lance in necontenitul conflict al operatorilor telecom cu autoritatile de reglementare, gigantul german solicitand de aceasta data oficiului federal, dar si autoritatilor de la Bruxelles sa o lase mai moale cu reglementarile si sa-i permita operatorului german nu doar sa aleaga fara nici o restrictie cui ii acorda acces la propria retea, ci sa filtreze si continutul ce ar urma sa o „traverseze“.

     

    De unde atata inversunare? Kai-Uwe Ricke a detaliat: „Avem un mare interes de a colabora cu alte companii care vor sa ne utilizeze reteaua. Google, Yahoo!, Amazon de-abia asteapta sa ne foloseasca infrastructura pentru a vinde filme si alte tipuri de continut digital fara a contribui macar cu un eurocent la investitie, desi au nevoie de noi pentru ca afacerile sa le mearga asa cum si-au propus“.

     

    Kai-Uwe Ricke se mai intreaba „ce ar trebui sa se intample pentru ca Google sau Amazon sa contribuie la realizarea acestor infrastructuri? Viitorul acestor companii este dependent de garantia noastra ca le vom asigura servicii Internet  la calitatea de care au ei nevoie pentru ca lor sa le functioneze noile aplicatii. Nu se poate ca doar clientii nostri sa fie cei care platesc o taxa lunara pentru aceasta noua lume minunata. Pentru un film e nevoie de o alta calitate a netului decat cea pentru a verifica mailul“. 

     

    Daca acest conflict abia se naste in Europa, razboiul e deja intr-un stadiu mai avansat in Statele Unite, unde Congresul se pregateste sa dezbata un proiect de lege care le-ar permite operatorilor telecom si de cablu sa impuna taxe suplimentare companiilor Internet in schimbul utilizarii infrastructurilor de mare viteza.

     

    „Cheltuim o avere, miliarde si miliarde de dolari, pentru a construi si a mentine retele de date si telefonie, pentru a aduce cabluri in casele oamenilor – facem totul pentru retelele pe care Google intentioneaza sa le exploateze la maximum cumparand doar cateva servere ieftine“, a declarat pe un ton iritat John Thorne, prim vicepresedinte al Verizon Communications, unul dintre gigantii telecom americani care investeste cateva miliarde de dolari pentru a construi o retea de fibra optica prin care va oferi acces rapid la Internet si servicii de cablu TV in intreaga tara.

     

    La fel de vehement e si Ed Whitacre, director executiv al AT&T, care se intreaba, referindu-se la Google si la furnizorul de servicii de telefonie prin Internet Vonage Holding Corp., „daca nu cumva aceste companii vor veni intr-o buna zi sa-mi ceara sa utilizeze infrastructura noastra pe degeaba!“. Seful AT&T alunga insa repede un asemenea „cosmar“, declarandu-se convins ca asa ceva nu se va intampla.

     

    Viitorul Internetului este in pericol. Libertatea netului este amenintata. Cresterea economica va avea de suferit. Sunt doar cateva din declaratiile „taberei Google“, care demonstreaza ca nici una dintre partile implicate in aceasta afacere nu ezita sa foloseasca toate armele permise in acest conflict.

     

    Nici celebrul Vinton Cerf, supranumit „Parintele Internetului“ pentru ca a inventat protocolul de comunicatii TCP/IP pe care se bazeaza functionarea retelei mondiale de computere, nu sta deoparte, incercand sa incline balanta in favoarea companiilor ale caror afaceri se bazeaza pe serviciile internet. O alegere previzibila daca ne gandim ca Cerf a fost cooptat de Google ca vicepresedinte si… Chief Internet Evangelist – o titulatura unica in industrie, ce se potriveste intr-adevar ca o manusa pentru un om care a schitat arhitectura Internetului.

     

    Cerf descrie un viitor sumbru al Internetului, pe care il vede lipsit de libertate, discriminatoriu cu firmele mici care se ridica pe baza unor idei inovatoare si lipsit de functiile sale de catalizator al cresterii economice si competitivitatii globale. El sustine de altfel ca dezbaterile din acest moment nu privesc pur si simplu o problema de afaceri, ci chiar viitorul Internetului.

     

    Viviane Reding, comisarul european pentru societatea informationala, a respins sec solicitarile Deutsche Telekom de a-si construi noua retea de fibra optica fara a fi impuse obligatii din partea autoritatilor de reglementare: „viitorul pietei telecom nu poate fi in nici un caz unul in care sa apara noi monopoluri pe baza celor vechi“.

     

    Si de cealalta parte a Atlanticului ideile sunt aproximativ aceleasi, aici punandu-se insa accent pe faptul ca pretentiile operatorilor vor limita succesul inovatiilor bazate pe web, iar consumatorii vor avea un acces limitat, la o viteza inferioara, catre paginile web care nu sunt „partenere“ cu furnizorii de servicii Internet. Si aceasta chiar daca un consumator va plati o suma lunara pentru a avea, sa spunem, acces ultrarapid la orice pagina web care necesita o asemenea viteza de transfer a datelor – lista paginilor web „favorizate“ urmand a fi stabilita de operatorii de telecomunicatii. Daca lupta intre cele doua tabere este inca indecisa, un singur lucru se anunta ca fiind sigur: operatorii telecom si furnizorii de multimedia online o sa ajunga la un compromis, pentru ca banii trebuie sa vina de la ei, si in nici un caz de la consumatori.

  • INTERNET: Primul virus care ataca sistemul Macintosh

    Inevitabilul s-a produs: la jumatatea lunii februarie a fost depistat primul virus „in libertate“ care afecteaza sistemul de operare MacOS X Tiger cu care sunt echipate computerele produse de Apple. Desi nu constituie inca o amenintare serioasa, noul virus lanseaza cateva semnale.

     

    Utilizatorii Mac-urilor sunt devotati computerelor lor. Mai mult chiar, le adora. Rareori se intampla ca cineva care a folosit vreodata un Macintosh sa nu-si doreasca si el unul. Fac parte si eu din aceasta restransa (din pacate) comunitate si trebuie sa recunosc ca nu stiu exact de unde provine farmecul indiscutabil pe care Mac-urile il exercita. Poate din designul exterior mereu surprinzator, poate din interfata extrem de prietenoasa a softului, poate din calitatea componentelor… in orice caz, printre ingrediente se numara si securitatea. Spre deosebire de sistemul Windows de la birou – pe care trebuie mereu sa-l „dezinfectez“ si din cand in cand sa-l re-instalez – Mac-ul de acasa nu are nici macar un program antivirus instalat.

     

    Dar se pare ca linistea a luat sfarsit. Pe la jumatatea lunii februarie, principalele servicii de stiri tehnologice din internet au adus o veste alarmanta: a fost detectat primul virus pentru Mac „in libertate“. Au mai existat, mai ales in lumea academica, „infectii controlate“ – un fel de experimente privind posibilitatea realizarii de programe rau-voitoare care sa exploateze inevitabilele „gauri de securitate“, rezultatele fiind apoi raportate companiei Apple si realizatorilor de programe antivirus. Este de inteles ca vestea a provocat ingrijorare printre utilizatorii de Mac si, poate, o frivola satisfactie – de genul „capra vecinului“ – printre putinii utilizatori de Windows care au dat atentie informatiei.

     

    La o privire mai atenta, acest prim virus s-a dovedit dezamagitor din punct de vedere tehnic. De fapt, nu este un virus propriu-zis – adica un auto-replicator care se raspandeste infectand alte programe – ci mai degraba un hibrid intre un vierme si un cal troian. Programelul, numit Leap-A, se raspandeste prin intermediul clientului de mesagerie instantanee iChat, care are printre altele si facilitatea de a transmite fisiere.

     

    Pe calculatorul infectat, viermele isi disimuleaza codul intr-un fisier numit „latestpics.tgz“ si il trimite catre toate persoanele din lista de contacte. Aici intervine asa-numita inginerie sociala: destinatarul va vedea ca fisierul ii este trimis de o persoana de incredere (cu care converseaza adesea, din moment ce este in lista de contacte) si va crede ca este o nevinovata arhiva cu poze, asa ca va face obisnuitul dublu-clic pe iconul fisierului, declansand astfel instalarea lui Leap-A. Desi pentru un utilizator versat de Windows acest prim virus de Mac pare de-a dreptul naiv, in lumea Mac poate fi oarecum periculos.

     

    Utilizatorii de Mac sunt obisnuiti cu siguranta computerelor lor si sunt mult mai putin suspiciosi in privinta fisierelor pe care le primesc. Interesant este ca tocmai admiratia aproape fanatica pentru produsele firmei Apple a permis „lansarea“ virusului, care a fost postat initial pe un site web frecventat de utilizatori de Mac si prezentat ca fiind un set de imagini inedite (capturi de ecran) ale interfetei grafice a viitoarei versiuni a sistemului de operare MacOS X, purtand numele de cod „Leopard“. Inca o proba de inginerie sociala.

     

    Evident, Leap-A nu reprezinta o realizare tehnica deosebita si nici o amenintare foarte serioasa. Numarul infectiilor este estimat la doar circa 50 de sisteme. Daca utilizatorul are precautia elementara de a nu lucra sub un cont cu drepturi de administrare (MacOS X este de fapt un sistem Unix), viermele nu se poate instala. In plus, nu functioneaza decat pe sisteme cu PowerP, iar Apple isi echipeaza deja noile computerele cu procesoare Intel.

     

    Este previzibil ca un viitor patch furnizat de Apple va bloca „portitele“ pe care le foloseste Leap-A. Si totusi, exista un aspect oarecum ciudat: desi nu se raspandeste prin intermediul fisierelor executabile infectate – metoda tipica pentru un virus propriu-zis – viermele infecteaza in mod aparent gratuit unele fisiere. Se poate presupune ca acest prim virus este mai degraba un experiment, o incercare de a vedea pana unde se poate merge, si este de presupus ca vor aparea versiuni (sau imitatii) care vor reprezenta amenintari mult mai serioase.

     

    Cert este insa ca mitul securitatii perfecte a sistemului MacOS X este pe cale sa se darame. Specialistii apreciaza ca vulnerabilitatile au existat in toate versiunile si ca absenta virusilor s-a datorat lipsei de interes a atacatorilor pentru o platforma atat de putin raspandita. In mod ironic, Leap-A este intr-un fel o veste buna pentru Apple: Mac-urile incep sa conteze.