Blog

  • Cum comunicam online

    Aparitia noilor media a facut din Internet un spatiu public de comentarii, aprecieri si de multe ori reprosuri la adresa produselor si serviciilor consumate offline. O parte din companii si-au format exercitiul interventiei in aceste dezbateri, dar regulile din lumea exterioara, a strategiilor de comunicare asumate, sunt de multe ori incompatibile cu ce sunt dispusi clientii sa accepte pe Internet.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cum ar trebui sa reactioneze companiile intr-o perioada in care apar tot mai multe instrumente de new media, utilizatori de Internet care comunica unii cu altii, uneori chiar despre companii? Exista oameni care monitorizeaza ce se intampla online la fel cum o fac pentru presa traditionala?

     

    Felix Enescu: Din istorie si neoficial, pot spune ca nu stiu pe nimeni care sa monitorizeze noile media. Ce pot eu sa spun este ca din punctul de vedere al companiilor, intrebarea e ce fac in directia asta pentru a se promova. Daca ma uit la suportul IT solicitat, raspunsul este simplu: nimic. Ma refer aici si la faptul ca exista o anumita cantitate de informatie care se disemineaza despre o companie, informatie pe care nu o poti controla. Singura sansa a companiei este sa produca mai multa informatie astfel incat, daca cea care apare pe Internet prin instrumente de new media este negativ in procent de 80%, spre exemplu, sa se reduca la 20% din totalul informatiilor. Pentru asta, poti folosi diverse unelte pentru blog, podcast, wiki sau orice altceva, initiative care insa nu exista oficial sau recunoscut de companii.

     

    Aura Cadis: Cred ca trebuie sa facem o diferentiere pe industrii in discutia noastra. Exista industrii care se folosesc de comunicarea online strict pentru imagine, cum ar fi industria petroliera sau cea de public management. Iar aceasta situatie este una potrivita, intrucat comunicarea online ar trebui sa fie folosita pentru imagine si nu pentru vanzare sau pentru comunicare cu utilizatorii. Intr-adevar, in industria auto, in telecomunicatii si in retail, comunicarea online conteaza si din acest punct de vedere si are o importanta mult mai mare, motiv pentru care companiile ar trebui sa fie mult mai atente. Trebuie sa nu uitam ca nici in tarile vest-europene nu este dezvoltata comunicarea online. Aproximativ 39% din companiile mari nici macar nu au un program de legatura cu clientii sau un sistem de bonificare a acestora. Ce sa mai vorbim de comunicare online.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar cum pot fi cuantificate de catre firma beneficiile aduse prin comunicarea online?

     

    Felix Enescu: Din punctul de vedere al tehnologului, pot spune ca nicaieri in lume o initiativa de tip blog sau wiki care presupune investitii din partea unei companii nu atrage dupa sine un ROI (return on investment) si o spun inclusiv analistii de la Gartner. Investitiile tehnice sunt de obicei mici si nu prea exista rezultate masurabile, decat daca faci raportul numarului de articole produse de tine comparativ cu restul lumii si raportul traficului. Din punctul de vedere al proiectului, suna bine sa ai asa ceva, dar este mai degraba un experiment. Chiar daca o companie ar vrea sa cheltuiasca sume mari pentru asa ceva, nu are cum, pentru ca producatorii enterprise – Oracle, Microsoft si asa mai departe – nici nu au produse pentru comunicarea online momentan. Probabil vor aparea spre sfarsitul anului, dar cheltuielile ar fi minimale pentru o companie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: SAP a anuntat ca va integra in produsele sale si bloguri si wiki-uri anul acesta.

     

    Alexandru Seremet: Cred ca vorbim aici de doua lucruri complet diferite. Pe de-o parte este modul in care se reflecta o companie pe bloguri in toata blogosfera si in care este privita de utilizatori, iar pe de alta parte este incercarea unei companii de a-si crea pe post de instrument de comunicare niste bloguri prin care sa atinga un anumit public. Si sunt doua chestiuni diferite atat din punctul de vedere al strategiei, dar si din cel al costurilor sau al controlului informatiei. Pentru ca una este cum te raportezi la ce se scrie despre tine pe bloguri, lucru care depinde si de spatiul online si alta este sa-ti creezi tu, companie, un blog pentru comunicare. Sa controlezi ce se vorbeste despre tine pe blogosfera este aproape imposibil, in timp ce sa iti construiesti tu propriile canale de comunicare prin care sa iti duci anumite mesaje catre public este foarte viabil. Dar este o chestiune de industrie, iar la noi este mai simplu, pentru ca in industriile care au un boom foarte mare nu se resimte neaparat nevoia sa experimentezi noi canale de comunicare, pentru ca piata este previzibila. Nu am nevoie sa investesc in alte directii, dar cand ma plafonez la un anumit nivel, incep sa-mi pun problema comunicarii diferite.

     

    Tereza Valcan: Cred ca nu este doar o chestiune de cota de piata, ci si o chestiune de target in fond, avand in vedere ca nu toate companiile au acelasi target. In cazul unei companii de telefonie mobila, atunci cand tintesti segmentul tanar, acesta este utilizatorul Internetului si al mediilor online, si atunci exista tendinta sa investesti si mai mult in aceste medii. Noi o facem, spre exemplu, iar bugetul nostru online creste de la an la an, ca si cota de piata de altfel. Cel putin 20–30% mai mult vad tendinta companiei spre online. Plus ca deja canalele traditionale sunt din ce in ce mai aglomerate si in randul tinerilor ajungi mult mai usor sa comunici online cu ei.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ati platit bloggeri?

     

    Tereza Valcan: Nu. Noi monitorizam foarte atent mediul online – forumuri, bloguri, chat room-uri, prin oameni din agentia mea si in-house care se ocupa de partea online. Aceasta monitorizare este raportata si catre management, ceea ce arata faptul ca noi luam foarte in serios mediul online. Mie mi se pare utila nu numai comunicarea dinspre companie catre public, dar si cea in sens invers. Adica primesti foarte mult feedback, idei, semnale de alarma si asa mai departe.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si ele sunt prelucrate si interpretate, se raspunde oficial sau neoficial la ele?

     

    Tereza Valcan: In cazul nostru se aplica ambele variante. Exista raspunsuri venite oficial din partea unui reprezentant al companiei care se si recomanda, dar si raspunsuri neoficiale. Bineinteles, acest lucru creeaza si foarte multa subiectivitate. Exista bloguri sau forumuri care deja sunt sponsorizate de companii mari care vor sa influenteze opinia publica. Noi ca si companie nu avem acest lucru in politica si comunicarea este cat mai transparenta – pentru mine ca persoana de comunicare a fost foarte util sa pot trage semnale de alarma la management despre discutii semnalizate online.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Exista cazuri concrete de astfel de probleme?

     

    Tereza Valcan: Da, sunt multe sesizari referitor la serviciile noastre, la Infocost spre exemplu. Exista topicuri pe Softpedia despre asta. Atunci cand sesisezi anumite tendinte sau probleme care se repeta, incepi sa le analizezi si sa incerci sa redresezi problema. Practic, trebuie sa tinem pasul. De fapt, trebuie sa fim cu un pas inainte. Pana la urma, Romania este una dintre tarile cu rata mare de penetrare in regiune. De ce sa omitem acest mediu?

     

    Mihai Musatoiu: Intr-adevar, sunt de acord ca se poate cuantifica destul de greu, dar cred ca problema se poate pune si invers. Rezultatele negative pot fi cuantificate mult mai usor. Vorbesc de rezultatele negative ale lipsei de prezenta online. Sunt deja exemple in SUA, unde opiniile unor bloggeri au creat o avalansa cu rezultate directe in cadrul companiei.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Probabil te referi la Apple, care a pierdut 4 miliarde instantaneu pe bursa.

     

    Mihai Musatoiu: Au fost cazuri in care companiile au fost pur si simplu nepregatite, neavand o structura si niste oameni care sa stea sa monitorizeze sau sa citeasca independent si sa raporteze o astfel de situatie daca o vad. Iar cand au fost pusi in fata situatiei, nu au putut face decat sa stea legati de maini si de picioare si sa priveasca scaderea valorii actiunilor sau a cotei de piata.

     

    Alexandru Seremet: Dar din cate am inteles, voi (Cosmote, n.red.) folositi comunicarea online mai mult ca un instrument prin care sa fiti mai aproape de clienti, prin care sa simtiti pulsul acestora si mai putin de a crea o imagine generala despre cum se reflecta compania.

     

    Tereza Valcan: Cred ca pot sa te contrazic si sa spun ca folosim mediile de comunicare online pentru amandoua si in mod proactiv, atunci cand am lucruri noi de comunicat despre companie. I-mode este un simplu exemplu. Eu incep sa lansez topicuri pe forumuri ca sa simt pulsul, mai mult, comunic pe aceste canale tocmai pentru ca ma adresez tinerilor care sunt cei mai buni utilizatori ai Internetului.

     

    BUSINESS MAGAZIN: User-ul Tereza Valcan apare si pe alte bloguri?

     

    Tereza Valcan: Mai degraba pe cele ale jurnalistilor. In mod neoficial mai am si alte nickname-uri. Ideea este ca noi suntem si intr-o politica de crestere a cotei de piata si atunci trebuie sa ating un public cat mai larg. Prin urmare, de asta aleg cat mai multe medii de comunicare disponibile. Bineinteles ca 80% din buget  merge catre mediile clasice si acestea vor ramane mereu in prim-plan.

     

    Mirela Ciucur: Cred ca si asta tine mult de industrie si de target si de zona de dezvoltare. De exemplu bancile, in ultima vreme existand necesitatea de online banking, au tendinta sa se concentreze pe comunicarea online pentru a-si atrage clientii.

     

    Felix Enescu: Referitor la online banking as vrea eu sa fac o remarca. Anul trecut, un director de IT la o banca mare imi spunea ca ei vor pune Internet banking pentru pozitionarea in piata, ca sa aiba si ei, dar ca investitia nu se justifica de nicio culoare, brutal vorbind. S-a facut cercetare online, dar, ban pe ban, raportul veniturile din tranzactii versus costurile sistemului este foarte mic si nu justifica investitia.

     

    Alin Zainescu: Cred ca nu e folosit de o masa foarte mare. Uitati-va in strainatate la sucursale de banci unde merg companiile. Nu este nimeni. In schimb, la noi este coada peste tot. Eu ma duc doar o data pe luna la banca, cand iau extrasul tiparit, pentru ca asa cere legea, dar ca mine nu stiu cati sunt. Si nu vorbesc de cei de aici.

     

    Alexandru Seremet: Cred ca este un break-even point de clienti, dar atata timp cat nu cunoastem cifre, nu cred ca ne putem pronunta.

     

    Mihai Musatoiu: Chiar daca nu s-a ajuns la un break-even point, bancile stiu ca trebuie sa fie acolo.

     

    Alin Zainescu: Si mai este un lucru. Versiunile de software folosite de banci sunt vechi, de doi sau trei ani. Vorbesc de ceea ce au cumparat bancile romanesti din afara.

     

    Nina Bratfalean: De fapt cred ca tema nu ar trebui sa fie nevoia de comunicare, pentru ca toata lumea comunica in fel si chip. Ne-am indepartat, iar mai interesant este subiectul comunicarii online in sine. O data ca firmele comunica online prin metode neconventionale, ca imita, ca moda, acolo unde directorii generali vorbesc pe la o serata si adopta o anumita politica numai pentru ca o au altii; si apoi unii sunt proactivi si vad niste lucruri si inteleg. Referitor la ce spunea Alexandru putin mai devreme, stiti vreo companie mare, din Romania sau din strainatate, care comunica prin blogul ei? Eu nu stiu niciuna.

     

    Felix Enescu: La nivel mondial, sunt destule exemple: Google, Microsoft, Sun, Dreamhost si asa mai departe.

     

    Nina Bratfalean: Eu vorbesc despre firme care nu au un domeniu de activitate orientat sau legat de IT.

    Alexandru Seremet: Boeing este un exemplu destul de bun in aceasta situatie. Ei au facut un blog inchis, in sensul ca utilizatorii nu puteau comenta despre cum au construit o generatie de avioane. Si postau parerea inginerilor in urma unui test sau tot felul de chestii similare. Pe industrie a prins foarte tare.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Particularizand pe industrii, care este perceptia unei companii despre comunicarea online?

     

    Ciprian Stavar: Una eronata pe orice fel de industrie. De ce eronata? Pentru ca am impresia ca, dincolo de motivele expuse anterior ca este la moda, ca s-au facut studii, ca se importa politica, companiile nu vad acest canal de comunicare ca fiind bilateral. Companiile incearca sa impuna anumite mesaje, primesc un oarecare feedback de pe bloguri si in momentul acela canalul de comunicare se inchide, pentru ca nu exista cineva care sa analizeze cererile sau feedback-ul si sa ia o anumita masura.

     

    Nina Bratfalean: Pe de alta parte, noi am luat diferite  initiative. In momentul in care compania investeste sute de mii de euro sa-si cladeasca imaginea pe partea de corporate si iti vin doi sau trei care iti distrug totul dintr-o chestie subiectiva, total emotionala… Cu toate ca e boom in industria auto, atunci cand cineva din jurul nostru isi cumpara o masina este evenimentul anului sau al unei parti din viata si o parere rautacioasa pe forum sau pe blog poate sa ne strice cat nu merita investitia si eforturile intr-un an intreg. Este insa necesar si am vazut ca merge bine, am mers la un nivel mai inalt si acum incepem sa facem lideri de opinie,, parteneri, freelanceri, care monitorizeaza. Nu sunt autorizati sa raspunda in numele nostru, dar ne transmit semnale de alarma si noi, compania, luam o decizie.

     

    Alexandru Seremet: Cel mai bun exemplu pentru noi este Volkswagen Forum, care este cel mai mare forum dedicat unui grup de marci, forum independent facut de utilizatori. Sunt cam 6.000 de oameni activi acolo si noi am inceput sa  construim o relatie de comunicare cu moderatorii forumului si cu reprezentantii acestuia. Avem evenimente impreuna, cand exista probleme incercam sa le solutionam impreuna. Au inceput sa se implice si dealerii, cu toate ca aici e putin mai greu, pentru ca avem o retea de peste 90, dar incepe sa se formeze o procedura de raspuns si o anumita atitudine fata de acest forum. Noi incepem sa construim o comunicare mult mai elaborata din punct de vedere al rigorilor pe forum, rigori in sensul ca exista persoane oficiale care reprezinta compania, exista mai multa atentie privind refularile pe forum, astfel incat problemele sa fie directionate si solutionate.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Discutam recent cu un director de comunicare, care spunea ca angajatii ii cer permisiunea de a raspunde la anumite informatii postate pe forumuri sau bloguri despre companie. Cum este in cazul Porsche? As avea dreptul sa intru intr-o polemica online?

     

    Nina Bratfalean: Cu statut oficial nu. Daca intri pe respectivul blog sau forum undercover este alegerea ta.

     

    Aura Cadis: Bine, aici vorbim un pic mai mult de customer relationship management. Si, la un moment dat, dupa customer relationship se pune problema de customer value management, adica sa stii exact despre fiecare client cat valoreaza, cat profit iti aduce, cum negociezi cu el in timp. Atat timp cat nu exista un responsabil sau un departament axat pe asta, iar in Porsche nu cred ca exista un asemenea departament de relationship management, este greu sa spui ca numai o persoana poate decide ce se comunica clientilor. Nu e vorba numai de comunicare si de un raspuns la o problema. Un client presupune sa stai langa el ani de zile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Mai e si o alta intrebare. Poate nu conteaza daca andreea87.blogspot.com comenteaza ceva, dar e o problema daca un blogger foarte cunoscut face o remarca?

     

    Alexandru Seremet: Se creeaza un efect de avalansa sau de bulgare de zapada, daca vreti. In cazul nostru, cu 150.000 de clienti acum cateva luni care si-au cumparat masini noi si care puteau avea o problema cu noi. Daca cineva isi manifesta nemultumirea printre cei 150.000, se vor gasi doi sau trei care sa intre in rezonanta cu el.

     

    Felix Enescu: Nu ma pot abtine sa nu comentez. Am constatat in ultima perioada ca au aparut un numar infernal de bloguri,  forumuri sau ce vreti voi, la categoria „Maraiti aici“, incat la un moment dat am zis ca dracul nu este chiar asa de negru pe cat pare. Asa ca am decis sa-mi fac si eu un site sau blog, „debine.ro“.

    Alin ZAinescu: Haideti sa fim realisti. Este ca in presa, un anumit tip de presa normal. Trebuie sa faci scandal ca sa fii citit. Daca spui lucruri frumoase si doar de bine nu vei fi atat de citit.

     

    Mirela Ciucur: Cred ca este necesar totusi sa le tinem la un anumit nivel de business si de etica. Adica nu stiu daca este cazul sa reactionam la absolut tot ce se comenteaza prin aceste medii de comunicare online. Este important sa le tinem strict de businessul nostru si de ce anume ne afecteaza si sa reactionam.

     

    Ciprian Stavar: Apropo de forum, un pas proactiv ar fi sa-ti creezi forumul tau. Voi ati mers pe acest forum Volkswagen unde sunt 6.000 de utilizatori, dar spuneati mai devreme ca aveti 150.000 de clienti de masini noi. Atunci pe forum nu sunt toti, ceea ce-ti permite sa iesi in fata lor proactiv cu un forum. Sa faceti un „maraiti aici“ la voi in casa, pentru ca se ridica intrebarea de ce ei prefera sa se duca sa maraie pe alte site-uri cand pot merge sa maraie cat vor in service, lucru care ar duce si la solutionarea problemei intr-un fel sau altul.

     

    Felix Enescu: Un exemplu… Un mare lant de hoteluri din Irlanda si Franta, cred. In Irlanda am cerut un tip exotic de bere, si cand am ajuns in partea cealalta, la acelasi hotel, cei de acolo m-au intrebat daca nu vreau acelasi tip de bere, fara ca eu sa spun ceva.

     

    Aura Cadis: Da, dar daca coboram in plan real si cu picioarele pe pamant romanesc, aici serviciile mai au foarte mult de munca pana acolo. Din punctul meu de vedere, concluzia mea ar fi sa privim problema mai la baza putin. Inclusiv in Europa si apoi la noi, cel putin din portofoliul de clienti prin care am trecut ca si consultant, nu gasesc nicio companie care sa faca asa. Si vorbesc de clienti mari, cu afaceri de sute de milioane de euro si care nu au ajuns la nivelul mentionat in exemple. In SUA este cazul, dar la noi ar trebui sa ne gandim mai intai cum sa imbunatatim serviciile.

     

    Tereza Valcan: Eu vad ca noi suntem pe fast forward, indiferent de industrie. Incercam sa adoptam noutatile, sa fim mereu in pas cu tendintele, dar tocmai pentru ca ne grabim, facem lucrurile superficial.

     

    Felix Enescu: Am si eu o intrebare. Blogul nu este un mod de comunicare personala? Nu exista blog de companie. Exista blogul CIO-ului, blogul directorului de marketing, blog al echipei de nu stiu ce.

     

    Cristian Manafu: CEO-ul este reper de varf al firmei. Si cred ca blogul lui poate fi considerat blog al companiei, pentru ca el este cel mai in masura sa-si dea cu parerea.

     

    Felix Enescu: De acord. Dar nu cred ca CEO-ul trebuie sa scrie pe blog cuvant cu cuvant ce scrie in comunicatele de presa, ci ar trebui sa umanizeze putin blogul.

     

    Mirela Ciucur: Pai cred ca asta se si intampla. Blogul vine ca o alternativa la comunicatele de presa care sunt formale, impersonale, rigide si nu se conecteaza cu publicul. E adevarat ca nu poti inlocui un comunicat de presa.

     

    Tereza Valcan: Referitor la ce spunea Felix despre blog personal si de companie, eu cred ca in momentul in care un reprezentant oficial al firmei comunica online pe un blog, acel mediu de comunicare este atribuit automat companiei.

     

    Cristian Manafu: Mie mi se pare ca exista un „hype“ in jurul blogurilor si se vorbeste tare mult despre ele. Dar nu este chiar atat de justificat.

     

    Alin Zainescu: Da, dar companiile mari care comunica si online transmit principalul informatiilor tot pe media traditionale, cum ar fi televiziunea sau presa scrisa.

     

    Nina Bratfalean: Revenind la online, pot spune ca sunt multe companii cu bugete mari, dispuse sa aloce un procent din acest buget. Practic, ordinea este in felul urmator: televizorul, dupa care Internetul si comunicarea interactiva si in ultimul rand vine presa si radio.

     

    Alexandru Seremet: Oricum, online-ul incepe sa influenteze tot mai mult mediul de business din Romania, iar asta se simte.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    • Alexandru Seremet – online PR executive, Porsche Romania
    • Alin Zainescu – managing partner al New Media Agency
    • Aura Cadis – consultant management la Horvath & Partners
    • Ciprian Stavar – managing partner al New Media Agency
    • Cristian Manafu – consultant online
      • Felix Enescu – specialist in tehnologia informatiei, ex-CIO Rompetrol
      • Mihai Musatoiu – redactor-sef al DailyBusiness.ro
      • Mirela Ciucur – chief Internet evangelist al Vodanet
      • Nina Bratfalean – director de comunicare al Porsche Romania
      • Tereza Valcan – director de comunicare al Cosmote

  • Cum comunicam online

    Aparitia noilor media a facut din Internet un spatiu public de comentarii, aprecieri si de multe ori reprosuri la adresa produselor si serviciilor consumate offline. O parte din companii si-au format exercitiul interventiei in aceste dezbateri, dar regulile din lumea exterioara, a strategiilor de comunicare asumate, sunt de multe ori incompatibile cu ce sunt dispusi clientii sa accepte pe Internet.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cum ar trebui sa reactioneze companiile intr-o perioada in care apar tot mai multe instrumente de new media, utilizatori de Internet care comunica unii cu altii, uneori chiar despre companii? Exista oameni care monitorizeaza ce se intampla online la fel cum o fac pentru presa traditionala?

     

    Felix Enescu: Din istorie si neoficial, pot spune ca nu stiu pe nimeni care sa monitorizeze noile media. Ce pot eu sa spun este ca din punctul de vedere al companiilor, intrebarea e ce fac in directia asta pentru a se promova. Daca ma uit la suportul IT solicitat, raspunsul este simplu: nimic. Ma refer aici si la faptul ca exista o anumita cantitate de informatie care se disemineaza despre o companie, informatie pe care nu o poti controla. Singura sansa a companiei este sa produca mai multa informatie astfel incat, daca cea care apare pe Internet prin instrumente de new media este negativ in procent de 80%, spre exemplu, sa se reduca la 20% din totalul informatiilor. Pentru asta, poti folosi diverse unelte pentru blog, podcast, wiki sau orice altceva, initiative care insa nu exista oficial sau recunoscut de companii.

     

    Aura Cadis: Cred ca trebuie sa facem o diferentiere pe industrii in discutia noastra. Exista industrii care se folosesc de comunicarea online strict pentru imagine, cum ar fi industria petroliera sau cea de public management. Iar aceasta situatie este una potrivita, intrucat comunicarea online ar trebui sa fie folosita pentru imagine si nu pentru vanzare sau pentru comunicare cu utilizatorii. Intr-adevar, in industria auto, in telecomunicatii si in retail, comunicarea online conteaza si din acest punct de vedere si are o importanta mult mai mare, motiv pentru care companiile ar trebui sa fie mult mai atente. Trebuie sa nu uitam ca nici in tarile vest-europene nu este dezvoltata comunicarea online. Aproximativ 39% din companiile mari nici macar nu au un program de legatura cu clientii sau un sistem de bonificare a acestora. Ce sa mai vorbim de comunicare online.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar cum pot fi cuantificate de catre firma beneficiile aduse prin comunicarea online?

     

    Felix Enescu: Din punctul de vedere al tehnologului, pot spune ca nicaieri in lume o initiativa de tip blog sau wiki care presupune investitii din partea unei companii nu atrage dupa sine un ROI (return on investment) si o spun inclusiv analistii de la Gartner. Investitiile tehnice sunt de obicei mici si nu prea exista rezultate masurabile, decat daca faci raportul numarului de articole produse de tine comparativ cu restul lumii si raportul traficului. Din punctul de vedere al proiectului, suna bine sa ai asa ceva, dar este mai degraba un experiment. Chiar daca o companie ar vrea sa cheltuiasca sume mari pentru asa ceva, nu are cum, pentru ca producatorii enterprise – Oracle, Microsoft si asa mai departe – nici nu au produse pentru comunicarea online momentan. Probabil vor aparea spre sfarsitul anului, dar cheltuielile ar fi minimale pentru o companie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: SAP a anuntat ca va integra in produsele sale si bloguri si wiki-uri anul acesta.

     

    Alexandru Seremet: Cred ca vorbim aici de doua lucruri complet diferite. Pe de-o parte este modul in care se reflecta o companie pe bloguri in toata blogosfera si in care este privita de utilizatori, iar pe de alta parte este incercarea unei companii de a-si crea pe post de instrument de comunicare niste bloguri prin care sa atinga un anumit public. Si sunt doua chestiuni diferite atat din punctul de vedere al strategiei, dar si din cel al costurilor sau al controlului informatiei. Pentru ca una este cum te raportezi la ce se scrie despre tine pe bloguri, lucru care depinde si de spatiul online si alta este sa-ti creezi tu, companie, un blog pentru comunicare. Sa controlezi ce se vorbeste despre tine pe blogosfera este aproape imposibil, in timp ce sa iti construiesti tu propriile canale de comunicare prin care sa iti duci anumite mesaje catre public este foarte viabil. Dar este o chestiune de industrie, iar la noi este mai simplu, pentru ca in industriile care au un boom foarte mare nu se resimte neaparat nevoia sa experimentezi noi canale de comunicare, pentru ca piata este previzibila. Nu am nevoie sa investesc in alte directii, dar cand ma plafonez la un anumit nivel, incep sa-mi pun problema comunicarii diferite.

     

    Tereza Valcan: Cred ca nu este doar o chestiune de cota de piata, ci si o chestiune de target in fond, avand in vedere ca nu toate companiile au acelasi target. In cazul unei companii de telefonie mobila, atunci cand tintesti segmentul tanar, acesta este utilizatorul Internetului si al mediilor online, si atunci exista tendinta sa investesti si mai mult in aceste medii. Noi o facem, spre exemplu, iar bugetul nostru online creste de la an la an, ca si cota de piata de altfel. Cel putin 20–30% mai mult vad tendinta companiei spre online. Plus ca deja canalele traditionale sunt din ce in ce mai aglomerate si in randul tinerilor ajungi mult mai usor sa comunici online cu ei.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ati platit bloggeri?

     

    Tereza Valcan: Nu. Noi monitorizam foarte atent mediul online – forumuri, bloguri, chat room-uri, prin oameni din agentia mea si in-house care se ocupa de partea online. Aceasta monitorizare este raportata si catre management, ceea ce arata faptul ca noi luam foarte in serios mediul online. Mie mi se pare utila nu numai comunicarea dinspre companie catre public, dar si cea in sens invers. Adica primesti foarte mult feedback, idei, semnale de alarma si asa mai departe.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si ele sunt prelucrate si interpretate, se raspunde oficial sau neoficial la ele?

     

    Tereza Valcan: In cazul nostru se aplica ambele variante. Exista raspunsuri venite oficial din partea unui reprezentant al companiei care se si recomanda, dar si raspunsuri neoficiale. Bineinteles, acest lucru creeaza si foarte multa subiectivitate. Exista bloguri sau forumuri care deja sunt sponsorizate de companii mari care vor sa influenteze opinia publica. Noi ca si companie nu avem acest lucru in politica si comunicarea este cat mai transparenta – pentru mine ca persoana de comunicare a fost foarte util sa pot trage semnale de alarma la management despre discutii semnalizate online.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Exista cazuri concrete de astfel de probleme?

     

    Tereza Valcan: Da, sunt multe sesizari referitor la serviciile noastre, la Infocost spre exemplu. Exista topicuri pe Softpedia despre asta. Atunci cand sesisezi anumite tendinte sau probleme care se repeta, incepi sa le analizezi si sa incerci sa redresezi problema. Practic, trebuie sa tinem pasul. De fapt, trebuie sa fim cu un pas inainte. Pana la urma, Romania este una dintre tarile cu rata mare de penetrare in regiune. De ce sa omitem acest mediu?

     

    Mihai Musatoiu: Intr-adevar, sunt de acord ca se poate cuantifica destul de greu, dar cred ca problema se poate pune si invers. Rezultatele negative pot fi cuantificate mult mai usor. Vorbesc de rezultatele negative ale lipsei de prezenta online. Sunt deja exemple in SUA, unde opiniile unor bloggeri au creat o avalansa cu rezultate directe in cadrul companiei.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Probabil te referi la Apple, care a pierdut 4 miliarde instantaneu pe bursa.

     

    Mihai Musatoiu: Au fost cazuri in care companiile au fost pur si simplu nepregatite, neavand o structura si niste oameni care sa stea sa monitorizeze sau sa citeasca independent si sa raporteze o astfel de situatie daca o vad. Iar cand au fost pusi in fata situatiei, nu au putut face decat sa stea legati de maini si de picioare si sa priveasca scaderea valorii actiunilor sau a cotei de piata.

     

    Alexandru Seremet: Dar din cate am inteles, voi (Cosmote, n.red.) folositi comunicarea online mai mult ca un instrument prin care sa fiti mai aproape de clienti, prin care sa simtiti pulsul acestora si mai putin de a crea o imagine generala despre cum se reflecta compania.

     

    Tereza Valcan: Cred ca pot sa te contrazic si sa spun ca folosim mediile de comunicare online pentru amandoua si in mod proactiv, atunci cand am lucruri noi de comunicat despre companie. I-mode este un simplu exemplu. Eu incep sa lansez topicuri pe forumuri ca sa simt pulsul, mai mult, comunic pe aceste canale tocmai pentru ca ma adresez tinerilor care sunt cei mai buni utilizatori ai Internetului.

     

    BUSINESS MAGAZIN: User-ul Tereza Valcan apare si pe alte bloguri?

     

    Tereza Valcan: Mai degraba pe cele ale jurnalistilor. In mod neoficial mai am si alte nickname-uri. Ideea este ca noi suntem si intr-o politica de crestere a cotei de piata si atunci trebuie sa ating un public cat mai larg. Prin urmare, de asta aleg cat mai multe medii de comunicare disponibile. Bineinteles ca 80% din buget  merge catre mediile clasice si acestea vor ramane mereu in prim-plan.

     

    Mirela Ciucur: Cred ca si asta tine mult de industrie si de target si de zona de dezvoltare. De exemplu bancile, in ultima vreme existand necesitatea de online banking, au tendinta sa se concentreze pe comunicarea online pentru a-si atrage clientii.

     

    Felix Enescu: Referitor la online banking as vrea eu sa fac o remarca. Anul trecut, un director de IT la o banca mare imi spunea ca ei vor pune Internet banking pentru pozitionarea in piata, ca sa aiba si ei, dar ca investitia nu se justifica de nicio culoare, brutal vorbind. S-a facut cercetare online, dar, ban pe ban, raportul veniturile din tranzactii versus costurile sistemului este foarte mic si nu justifica investitia.

     

    Alin Zainescu: Cred ca nu e folosit de o masa foarte mare. Uitati-va in strainatate la sucursale de banci unde merg companiile. Nu este nimeni. In schimb, la noi este coada peste tot. Eu ma duc doar o data pe luna la banca, cand iau extrasul tiparit, pentru ca asa cere legea, dar ca mine nu stiu cati sunt. Si nu vorbesc de cei de aici.

     

    Alexandru Seremet: Cred ca este un break-even point de clienti, dar atata timp cat nu cunoastem cifre, nu cred ca ne putem pronunta.

     

    Mihai Musatoiu: Chiar daca nu s-a ajuns la un break-even point, bancile stiu ca trebuie sa fie acolo.

     

    Alin Zainescu: Si mai este un lucru. Versiunile de software folosite de banci sunt vechi, de doi sau trei ani. Vorbesc de ceea ce au cumparat bancile romanesti din afara.

     

    Nina Bratfalean: De fapt cred ca tema nu ar trebui sa fie nevoia de comunicare, pentru ca toata lumea comunica in fel si chip. Ne-am indepartat, iar mai interesant este subiectul comunicarii online in sine. O data ca firmele comunica online prin metode neconventionale, ca imita, ca moda, acolo unde directorii generali vorbesc pe la o serata si adopta o anumita politica numai pentru ca o au altii; si apoi unii sunt proactivi si vad niste lucruri si inteleg. Referitor la ce spunea Alexandru putin mai devreme, stiti vreo companie mare, din Romania sau din strainatate, care comunica prin blogul ei? Eu nu stiu niciuna.

     

    Felix Enescu: La nivel mondial, sunt destule exemple: Google, Microsoft, Sun, Dreamhost si asa mai departe.

     

    Nina Bratfalean: Eu vorbesc despre firme care nu au un domeniu de activitate orientat sau legat de IT.

    Alexandru Seremet: Boeing este un exemplu destul de bun in aceasta situatie. Ei au facut un blog inchis, in sensul ca utilizatorii nu puteau comenta despre cum au construit o generatie de avioane. Si postau parerea inginerilor in urma unui test sau tot felul de chestii similare. Pe industrie a prins foarte tare.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Particularizand pe industrii, care este perceptia unei companii despre comunicarea online?

     

    Ciprian Stavar: Una eronata pe orice fel de industrie. De ce eronata? Pentru ca am impresia ca, dincolo de motivele expuse anterior ca este la moda, ca s-au facut studii, ca se importa politica, companiile nu vad acest canal de comunicare ca fiind bilateral. Companiile incearca sa impuna anumite mesaje, primesc un oarecare feedback de pe bloguri si in momentul acela canalul de comunicare se inchide, pentru ca nu exista cineva care sa analizeze cererile sau feedback-ul si sa ia o anumita masura.

     

    Nina Bratfalean: Pe de alta parte, noi am luat diferite  initiative. In momentul in care compania investeste sute de mii de euro sa-si cladeasca imaginea pe partea de corporate si iti vin doi sau trei care iti distrug totul dintr-o chestie subiectiva, total emotionala… Cu toate ca e boom in industria auto, atunci cand cineva din jurul nostru isi cumpara o masina este evenimentul anului sau al unei parti din viata si o parere rautacioasa pe forum sau pe blog poate sa ne strice cat nu merita investitia si eforturile intr-un an intreg. Este insa necesar si am vazut ca merge bine, am mers la un nivel mai inalt si acum incepem sa facem lideri de opinie,, parteneri, freelanceri, care monitorizeaza. Nu sunt autorizati sa raspunda in numele nostru, dar ne transmit semnale de alarma si noi, compania, luam o decizie.

     

    Alexandru Seremet: Cel mai bun exemplu pentru noi este Volkswagen Forum, care este cel mai mare forum dedicat unui grup de marci, forum independent facut de utilizatori. Sunt cam 6.000 de oameni activi acolo si noi am inceput sa  construim o relatie de comunicare cu moderatorii forumului si cu reprezentantii acestuia. Avem evenimente impreuna, cand exista probleme incercam sa le solutionam impreuna. Au inceput sa se implice si dealerii, cu toate ca aici e putin mai greu, pentru ca avem o retea de peste 90, dar incepe sa se formeze o procedura de raspuns si o anumita atitudine fata de acest forum. Noi incepem sa construim o comunicare mult mai elaborata din punct de vedere al rigorilor pe forum, rigori in sensul ca exista persoane oficiale care reprezinta compania, exista mai multa atentie privind refularile pe forum, astfel incat problemele sa fie directionate si solutionate.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Discutam recent cu un director de comunicare, care spunea ca angajatii ii cer permisiunea de a raspunde la anumite informatii postate pe forumuri sau bloguri despre companie. Cum este in cazul Porsche? As avea dreptul sa intru intr-o polemica online?

     

    Nina Bratfalean: Cu statut oficial nu. Daca intri pe respectivul blog sau forum undercover este alegerea ta.

     

    Aura Cadis: Bine, aici vorbim un pic mai mult de customer relationship management. Si, la un moment dat, dupa customer relationship se pune problema de customer value management, adica sa stii exact despre fiecare client cat valoreaza, cat profit iti aduce, cum negociezi cu el in timp. Atat timp cat nu exista un responsabil sau un departament axat pe asta, iar in Porsche nu cred ca exista un asemenea departament de relationship management, este greu sa spui ca numai o persoana poate decide ce se comunica clientilor. Nu e vorba numai de comunicare si de un raspuns la o problema. Un client presupune sa stai langa el ani de zile.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Mai e si o alta intrebare. Poate nu conteaza daca andreea87.blogspot.com comenteaza ceva, dar e o problema daca un blogger foarte cunoscut face o remarca?

     

    Alexandru Seremet: Se creeaza un efect de avalansa sau de bulgare de zapada, daca vreti. In cazul nostru, cu 150.000 de clienti acum cateva luni care si-au cumparat masini noi si care puteau avea o problema cu noi. Daca cineva isi manifesta nemultumirea printre cei 150.000, se vor gasi doi sau trei care sa intre in rezonanta cu el.

     

    Felix Enescu: Nu ma pot abtine sa nu comentez. Am constatat in ultima perioada ca au aparut un numar infernal de bloguri,  forumuri sau ce vreti voi, la categoria „Maraiti aici“, incat la un moment dat am zis ca dracul nu este chiar asa de negru pe cat pare. Asa ca am decis sa-mi fac si eu un site sau blog, „debine.ro“.

    Alin ZAinescu: Haideti sa fim realisti. Este ca in presa, un anumit tip de presa normal. Trebuie sa faci scandal ca sa fii citit. Daca spui lucruri frumoase si doar de bine nu vei fi atat de citit.

     

    Mirela Ciucur: Cred ca este necesar totusi sa le tinem la un anumit nivel de business si de etica. Adica nu stiu daca este cazul sa reactionam la absolut tot ce se comenteaza prin aceste medii de comunicare online. Este important sa le tinem strict de businessul nostru si de ce anume ne afecteaza si sa reactionam.

     

    Ciprian Stavar: Apropo de forum, un pas proactiv ar fi sa-ti creezi forumul tau. Voi ati mers pe acest forum Volkswagen unde sunt 6.000 de utilizatori, dar spuneati mai devreme ca aveti 150.000 de clienti de masini noi. Atunci pe forum nu sunt toti, ceea ce-ti permite sa iesi in fata lor proactiv cu un forum. Sa faceti un „maraiti aici“ la voi in casa, pentru ca se ridica intrebarea de ce ei prefera sa se duca sa maraie pe alte site-uri cand pot merge sa maraie cat vor in service, lucru care ar duce si la solutionarea problemei intr-un fel sau altul.

     

    Felix Enescu: Un exemplu… Un mare lant de hoteluri din Irlanda si Franta, cred. In Irlanda am cerut un tip exotic de bere, si cand am ajuns in partea cealalta, la acelasi hotel, cei de acolo m-au intrebat daca nu vreau acelasi tip de bere, fara ca eu sa spun ceva.

     

    Aura Cadis: Da, dar daca coboram in plan real si cu picioarele pe pamant romanesc, aici serviciile mai au foarte mult de munca pana acolo. Din punctul meu de vedere, concluzia mea ar fi sa privim problema mai la baza putin. Inclusiv in Europa si apoi la noi, cel putin din portofoliul de clienti prin care am trecut ca si consultant, nu gasesc nicio companie care sa faca asa. Si vorbesc de clienti mari, cu afaceri de sute de milioane de euro si care nu au ajuns la nivelul mentionat in exemple. In SUA este cazul, dar la noi ar trebui sa ne gandim mai intai cum sa imbunatatim serviciile.

     

    Tereza Valcan: Eu vad ca noi suntem pe fast forward, indiferent de industrie. Incercam sa adoptam noutatile, sa fim mereu in pas cu tendintele, dar tocmai pentru ca ne grabim, facem lucrurile superficial.

     

    Felix Enescu: Am si eu o intrebare. Blogul nu este un mod de comunicare personala? Nu exista blog de companie. Exista blogul CIO-ului, blogul directorului de marketing, blog al echipei de nu stiu ce.

     

    Cristian Manafu: CEO-ul este reper de varf al firmei. Si cred ca blogul lui poate fi considerat blog al companiei, pentru ca el este cel mai in masura sa-si dea cu parerea.

     

    Felix Enescu: De acord. Dar nu cred ca CEO-ul trebuie sa scrie pe blog cuvant cu cuvant ce scrie in comunicatele de presa, ci ar trebui sa umanizeze putin blogul.

     

    Mirela Ciucur: Pai cred ca asta se si intampla. Blogul vine ca o alternativa la comunicatele de presa care sunt formale, impersonale, rigide si nu se conecteaza cu publicul. E adevarat ca nu poti inlocui un comunicat de presa.

     

    Tereza Valcan: Referitor la ce spunea Felix despre blog personal si de companie, eu cred ca in momentul in care un reprezentant oficial al firmei comunica online pe un blog, acel mediu de comunicare este atribuit automat companiei.

     

    Cristian Manafu: Mie mi se pare ca exista un „hype“ in jurul blogurilor si se vorbeste tare mult despre ele. Dar nu este chiar atat de justificat.

     

    Alin Zainescu: Da, dar companiile mari care comunica si online transmit principalul informatiilor tot pe media traditionale, cum ar fi televiziunea sau presa scrisa.

     

    Nina Bratfalean: Revenind la online, pot spune ca sunt multe companii cu bugete mari, dispuse sa aloce un procent din acest buget. Practic, ordinea este in felul urmator: televizorul, dupa care Internetul si comunicarea interactiva si in ultimul rand vine presa si radio.

     

    Alexandru Seremet: Oricum, online-ul incepe sa influenteze tot mai mult mediul de business din Romania, iar asta se simte.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    • Alexandru Seremet – online PR executive, Porsche Romania
    • Alin Zainescu – managing partner al New Media Agency
    • Aura Cadis – consultant management la Horvath & Partners
    • Ciprian Stavar – managing partner al New Media Agency
    • Cristian Manafu – consultant online
    • Felix Enescu – specialist in tehnologia informatiei, ex-CIO Rompetrol
    • Mihai Musatoiu – redactor-sef al DailyBusiness.ro
    • Mirela Ciucur – chief Internet evangelist al Vodanet
    • Nina Bratfalean – director de comunicare al Porsche Romania
    • Tereza Valcan – director de comunicare al Cosmote

  • Companii cu doua vieti

    Jocul video online Second Life a fost luat cat se poate de in serios de companii precum Vodafone sau BMW, care investesc timp si bani pentru a-si transpune afacerile in lumea virtuala. Zilnic sunt in joc (la modul propriu) 1,5 milioane de dolari, ceea ce explica interesul companiilor de a intra in Second Life cu intentia de a-si creste veniturile.

     

    Furnizorul american de soft Dream Tai a lansat toamna trecuta in Second Life (SL) o oferta inedita: spatii de birouri si sali de conferinta disponibile gratis pentru oricine. „Colegi si echipe din zone geografice diferite se pot intalni aici si pot sa lucreze impreuna“, a spus Sanjoy Go, CEO al firmei, laudand avantajul de a fi in atmosfera primitoare din joc, in loc de birourile plicticoase din viata reala. Go s-a declarat insa dezamagit de reactiile de care a avut parte de la directori de firme, fonduri de investitii si chiar de la CIO (chief information officers) ai unor companii.

     

    Scepticismul lor era legat cam de aceleasi idei: Second Life e doar un joc, o moda, o copilarie (sau, dimpotriva, un mediu prea putin onorabil, plin de cazinouri si distractii pentru amatorii de pornografie), nu-i un loc unde companiile serioase vin sa faca bani. In plus, n-ai siguranta tranzactiilor, nu vezi expresia fetei celui cu care sa zicem ca vrei sa inchei o afacere si cine stie ce tehnologie performanta iti trebuie ca sa poti urmari si participa la joc fara lag-uri sau alte erori.

     

    Intre timp, situatia pare sa se fi schimbat destul de mult. Pe langa firme mici sau antreprenori aventurosi, in SL au intrat pe rand companii precum Vodafone, IBM, Cisco Systems, Dell, BMW sau Pontiac. Fiecare dintre acestea dispune acum de un spatiu virtual de testare de strategii si de produse, bifarea prezentei in joc a unei mari companii ajungand sa para aproape la fel de banala ca deschiderea unui site propriu de Internet.

     

    Ce inseamna de fapt prezenta in SL? Primul pas este cumpararea unei insule private, separate de pamantul Second Life, care a ajuns deja destul de aglomerat si unde spatiile sunt mai mici si ceva mai scumpe, intre 2.500 si 4.000 de dolari. Inconjurata de ape, o suprafata „modesta“ de aproximativ 65.000 de metri patrati costa 1.675 de dolari, la care se mai adauga costuri lunare de intretinere de aproximativ 300 de dolari.

     

    Si de aici porneste prima oportunitate de afaceri – tranzactiile imobiliare. Rezidentii Second Life (SL) pot achizitiona insule la pretul stabilit initial de Linden Lab, compania care a creat jocul, si le pot vinde cu profit, cu conditia sa aduca o valoare adaugata – cladiri sau sedii de firma construite pe acel spatiu, care ar putea atrage atentia investitorilor. O alta posibilitate de speculatie pentru un om de afaceri ar fi sa achizitioneze o suprafata mai mare de teren in SL, pe care sa o fragmenteze si sa o inchirieze.

     

    Al doilea pas, pentru o companie care urmareste sa se extinda in lumea virtuala, este sa investeasca intr-un departament IT sau, daca nu, cel putin intr-un expert in domeniu, care sa se poata ocupa de problemele tehnice. De asemenea, este indicata constituirea unei echipe de angajati virtuali, pe principiul ca vanzarile se pot imbunatati daca potentialii clienti din randul celor peste 6,6 milioane de rezidenti ai Second Life beneficiaza de asistenta in timp real in magazinele sau in sediul virtual al companiei. Dupa care pot incepe activitatea, restul investitiilor si al cheltuielilor urmand sa fie efectuate pe parcurs, in functie de cerere.

     

    Asa si-au inceput activitatea in Second Life corporatii precum Vodafone, IBM, Pontiac si ABN Amro. Dar SL poate fi la fel de bine un punct de plecare pentru un antreprenor care are o idee de afaceri pe care nici macar n-a pus-o in practica in lumea reala, intrucat daca are succes aici, beneficiile de imagine pot fi neasteptat de folositoare ulterior.

     

    Achim Müllers, directorul diviziei din Second Life a producatorului auto BMW, explica decizia de a crea o reprezentanta virtuala: „Principalul motiv a fost dorinta de a explora aceasta platforma 3D interactiva. Aici putem sa aplicam diferite strategii noi de marketing si comunicare, pentru a le testa eficienta“. Compania a cumparat in SL o insula si a construit cateva cladiri virtuale, in care culorile predominante sunt alb si albastru. Intentia de a obtine un castig de imagine este clara; pentru BMW, SL reprezinta o oportunitate pentru cercetari de piata, inainte de a lansa un nou produs sau serviciu.

     

    Pentru ABN Amro, o banca al carei sediu virtual este inconjurat de o multime de copaci, pasul catre Second Life a fost motivat de perspectiva de marketing: „Poate nu este atat de important acum din punct de vedere al afacerilor, dar ar putea castiga importanta in viitor, motiv pentru care orice companie ar trebui sa fie in tema cu subiectul“, spune Daan Jitta, senior vicepresedinte. „Pentru noi, Second Life este acum un mediu de comunicare foarte bun cu clientii, angajatii si potentialii angajati“, sustine Jitta. Compania a experimentat in domeniul recrutarii, organizand interviuri, si sustine ca este o metoda buna de a face angajari. Numarul solicitantilor a fost destul de ridicat, o posibila explicatie fiind faptul ca oamenii aflati in cautare de slujbe sunt mult mai dezinvolti atunci cand la interviu merge avatarul lor (personajul virtual din joc). Care este insa modul prin care atrage vizitatori la sediul virtual? Raspunsul consta in organizarea de evenimente. „Un exemplu ar putea fi World Tennis Tournament, in cadrul caruia fostul jucator danez Richard Krajicek a stat de vorba cu vizitatorii prin intermediul avatarului sau“, a explicat Jitta.

     

    Cel mai mare operator de servicii de telefonie din lume dupa venituri, Vodafone, a pus accentul pe constructia unor cladiri de birouri impozante, presarate cu „gradini muzicale“, unde vizitatorii pot merge sa asculte muzica. „Vodafone se concentreaza pe consumatori si pe experienta pe care o au atunci cand vin pe insula companiei. Strategia noastra consta in marketing si intr-un program de comunicatii integrate, combinat cu divertisment, din care vrem sa intelegem exact ce asteapta clientii de la noi“, spune Kay Hoffman, directorul filialei Vodafone din Second Life. Cu toate ca majoritatea companiilor sustin faptul ca momentan nu se poate pune problema unor castiguri rapide de pe urma Second Life, producatorul Dell spera ca prin vanzarea online de computere sa reuseasca aceasta. Cladirea companiei, in care se afla un muzeu de PC-uri si camera de camin reconstituita a lui Michael Dell, fondatorul si directorul executiv al Dell, nu are nimic spectaculos. Insa vizitatorii au posibilitatea sa-si asambleze un computer, inclusiv dupa modele deja existente in portofoliul companiei, pentru a vedea cum arata acestea pe birou. Cei interesati au optiunea sa achizitioneze computerul, fiind redirectionati catre un website unde trebuie sa introduca datele personale si numarul cardului de credit cu care se va efectua plata, urmand ca PC-ul sa fie livrat la adresa dorita.

     

    Cele mai spectaculoase prezente corporatiste din Second Life par sa fie pana acum Pontiac si IBM. Prima si-a ridicat aici cladiri de birouri foarte inalte, realizate complet din sticla, si a creat replici virtuale ale masinilor, astfel incat vizitatorii sa aiba posibilitatea sa incerce cele mai noi modele, cum ar fi Solstice GXP. Cum era de asteptat, fiecare utilizator poate sa personalizeze modelul ales, de la motor si pana la culorile din exterior si interior. O alta idee a Pontiac este de a le oferi rezidentilor din Second Life pamant pe care acestia sa poata construi piste de curse si diverse alte proiecte personale, cu scopul de „a raspunde pasiunii pentru automobile a comunitatii“.

     

    Cea de-a doua companie, IBM, are in prezent aproape 25 de insule in SL, cu toate ca multe dintre ele sunt private, iar vizitatorii nu au acces la ele. „IBM este compania care ia cel mai mult in serios acest joc video“, crede Joe Laszlo, director de cercetare in cadrul Jupiter Research si expert in Second Life. „Ei folosesc spatiul virtual pentru sedinte de brainstorming si pentru proiecte de dezvoltare si cercetare, punandu-si astfel in legatura angajatii din mai multe colturi ale lumii.“ Si nu numai angajatii. In noiembrie anul trecut, avatarul lui Sam Palmisano, CEO al IBM, a aparut in Orasul Interzis, spatiu creat in SL de companie impreuna cu guvernul chinez, si a anuntat o investitie de circa 100 de milioane de dolari pana in 2008 pentru o divizie care sa furnizeze soft, echipamente speciale si consultanta firmelor interesate de prezenta in lumile virtuale si care vor sa-si promoveze acolo produsele ori serviciile. Sanjoy Go de la Dream Tai n-ar fi putut decat sa spere anul trecut ca viata in SL va ajunge intre timp asa de placuta.

  • Second Life in cifre

     

    Numar total de rezidenti

     6.668.688

    Numar utilizatori logati in ultimele 60 de zile

    1.737.273

    Numar utilizatori conectati in acest moment

    32.155

    Valoarea tranzactiilor din ultimele 24 de ore

    1.508.077 $

     

    Sursa: www.secondlife.com, cifre valabile la inchiderea editiei

  • Prea multe sisteme

    Daca lumea computerelor este dominata doar de doua sisteme de operare, in cazul celor 2,5 miliarde de telefoane mobile vandute in toata lumea se vorbeste deja de o avalansa de astfel de sisteme. Si cum ce-i prea mult strica, jucatorii din industrie au inceput sa ia masuri.

     

    Deja sunt mult prea multe sisteme de operare pentru telefonul mobil, iar numarul lor in permanenta crestere pune in dificultate atat companiile de software mai mici, cat si operatorii de telefonie mobila“, atrage atentia Tony Cripps, analist in cadrul companiei de consultanta in domeniul telecomunicatiilor Ovum.

     

    Companiile mici producatoare de software intampina probleme, pentru ca acestea trebuie sa creeze aplicatii compatibile cu majoritatea sistemelor de operare pentru mobil astfel incat sa castige cota de piata. Iar operatorii de servicii de telefonie mobila sunt nevoiti sa-si adapteze serviciile si oferta de continut multimedia la toate aceste sisteme de operare. De fapt, diversitatea si numarul mare al acestor sisteme pentru telefoanele mobile afecteaza in mod negativ intreaga industrie a telefoniei mobile. Pe de-o parte, acest lucru impiedica dezvoltarea industriei de servicii pentru echipamentele mobile. Pe de alta parte, multitudinea de sisteme de operare creeaza confuzii in randul utilizatorilor care trebuie sa-si aleaga un telefon mobil cu un anumit sistem si in functie de aplicatiile pe care ar vrea sa le foloseasca, astfel incat sa fie compatibile. Iar aceasta afecteaza intr-o anumita masura si vanzarile producatorilor de telefoane mobile care nu au un sistem de operare extrem de popular.

     

    Plus ca, daca peste 95% din computerele din toata lumea ruleaza cu doua sisteme de operare – Windows si Mac OS, iar acesta s-a dovedit a fi, cel putin pana acum, un model de succes pentru industria sistemelor de operare, de ce nu s-ar aplica aceeasi regula si in cazul telefoanelor mobile? Una dintre cauzele aparitiei unui numar mai mare de sisteme de operare decat poate sustine piata este ca, pe langa companiile specializate in productia de astfel de sisteme, intervin si producatorii de telefoane mobile care instaleaza, cel putin pe terminalele din gama middle-end si chiar low-end, sisteme de operare si aplicatii software proprii. In ceea ce priveste telefoanele mobile care permit navigarea pe Internet, este nevoie de sisteme de operare mai sofisticate, produse de firme specializate. „In cativa ani acest lucru nu va mai fi posibil. Numai telefoanele cele mai simple din punctul de vedere al tehnologiilor incorporate vor putea rula sisteme de operare proprii producatorului de mobile“, considera Andy Brannan, vicepresedinte executiv al companiei britanice Symbian, detinuta in proportie de aproape 50% de cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, Nokia.

     

    Operatorii de telefonie mobila sunt primii care au inceput sa ia masuri pentru a limita cresterea excesiva a numarului de sisteme de operare. In cazul lor, problema apare atunci cand lanseaza o aplicatie sau un serviciu nou pentru mobil. Evident, acestea fac parte dintr-o strategie de crestere a veniturilor, numai ca, din moment ce serviciul sau aplicatia nu este compatibil(a) cu toate sistemele de operare, firma incepe sa piarda bani.

     

    Nu mai vorbim de faptul ca fiecare furnizor de servicii de telefonie mobila care are in portofoliul sau telefoane compatibile doar in reteaua sa trebuie sa configureze respectivele telefoane in functie de serviciile pe care le ofera. Iar procesul de configurare este extrem de costisitor pentru companie, atat din punct de vedere financiar, cat si prin prisma timpului necesar acestei configurari, mai ales daca luam in calcul ca procesul poate deveni si mai complicat daca modelele diferite de celulare au fiecare cate un sistem de operare propriu.

     

    O posibila solutie ar putea fi limitarea numarului de sisteme de operare „compatibile“ cu operatorul de servicii de telefonie mobila, sisteme pe care acesta le alege pentru reteaua sa. Spre exemplu, Vodafone, cel mai mare operator din lume dupa cifra de afaceri, a inceput deja din luna noiembrie a anului trecut sa limiteze numarul sistemelor de operare de pe telefoanele mobile din retea. Cu alte cuvinte, nu mai adauga in portofoliul sau decat telefoane mobile care au un sistem de operare acceptat si spera ca intr-un final sa ajunga sa se limiteze la doar trei sisteme de operare – Microsoft Windows Mobile, Symbian Series 60 si Linux, de altfel cele mai populare din lume in prezent.

     

    In aceeasi situatie se afla si operatorul japonez NTT DoCoMo, care s-a concentrat numai pe Symbian si Linux, cu toate ca nu a exclus inca alte sisteme de operare si probabil nu o va face in totalitate niciodata. Intr-adevar, este greu pentru un operator sa elimine din retea retroactiv telefoanele mobile care au alte sisteme de operare decat cele pe care le accepta in prezent, fara a pierde din clienti. „Este necesara reducerea dramatica a numarului de sisteme de operare. Nu spun ca ar trebui sa ramana pe piata un singur sistem, insa ar fi indicat sa fie doar cateva, astfel incat sa fie facilitata furnizarea de continut si crearea de aplicatii software pentru mobile“, spunea Arun Sarin, directorul executiv al Vodafone, la inceputul lui 2007.

     

    Piata sistemelor de operare era dominata anul trecut de sistemul de operare Symbian, care detinea o cota de piata de aproximativ 65% la nivel mondial, in crestere cu 4 puncte procentuale fata de 2005, conform companiei de cercetare si consultanta Canalys. Pe locul al doilea s-a clasat Microsoft cu sistemul Windows Mobile, avand o cota de 14% din piata mondiala, in scadere comparativ cu 2005, urmat de Research in Motion (RIM), care produce BlackBerry, cu 7% din piata si de Linux care a inregistrat o cota de piata de 6%, conform analistilor Canalys. Lista sistemelor de operare este mult mai lunga, insa cotele de piata sunt mult mai mici.

     

    „O alta problema cauzata de numarul mare de sisteme de operare existente pe piata ar fi ca producatorii de aplicatii software pentru telefoane mobile trebuie sa cheltuie mai mult decat in mod normal pentru crearea unei aplicatii astfel incat aceasta sa fie compatibila cu cat mai multe sisteme, daca nu chiar cu toate“, spune Faraz Hoodbhoy, directorul executiv al PixSense, companie care produce aplicatii software prin care telefoanele mobile cu camera foto incorporata pot fi folosite pentru a salva continut in memoria telefonului si pentru a transfera continut multimedia pe alte echipamente mobile. „Nu este ca in cazul computerelor, unde oricine dispune de o conexiune la Internet poate descarca aplicatiile software dorite“, explica Hoodbhoy.

     

    Atunci cand selecteaza sistemele de operare cu care aplicatia software va fi compatibila, producatorii iau in calcul o serie de factori printre care zona geografica si tipul de utilizatori avuti in vedere. „Windows Mobile are mai mult succes in America de Nord, in randul oamenilor de afaceri, in timp ce Symbian a castigat teren mai mult in Europa, pe telefoanele mobile ale utilizatorilor obisnuiti, care nu fac parte din sfera business“, afirma Cripps, analistul de la Ovum.

     

    In ciuda eforturilor operatorilor si ale producatorilor de software de a limita prin anumite restrictii piata sistemelor de operare, industria telefoniei mobile va asigura in continuare existenta sistemelor de operare cu arie mai restransa de utilizare. „Nu vom putea vorbi de o convergenta a sistemelor de operare pentru telefoanele mobile in viitorul apropiat“, considera Fabrizio Capobianco, directorul executiv al Funambol, o companie de software open-source pentru terminalele mobile care a creat unul dintre cele mai populare programe de mail pentru astfel de echipamente. „Ceea ce incearca Vodafone, adica sa ramana numai la trei sisteme de operare, este un plan ambitios, dar iata ca apare iPhone, asa incat vor avea cel putin patru“, afirma Capobianco, referindu-se la apropiata lansare comerciala a noului telefon produs de Apple.

  • Microhoo?

    Un studiu realizat de firma Millward Brown constata ca in 2007 Google a devenit cel mai valoros brand din lume – evaluat la 66,4 miliarde de dolari – depasind nu doar Coca-Cola sau Toyota, ci si rivalul Microsoft.

     

    Revazand ultimele articole pe care le-am publicat in aceasta pagina, am constatat ca numele cel mai adesea pomenit a fost Google. Este, intr-adevar, o intrebare interesanta daca se petrece ceva in lumea afacerilor legate de Internet fara ca numele acestei companii sa fie implicat, fie si indirect. Un exemplu la indemana il reprezinta valul de speculatii referitoare la o posibila achizitie a companiei Yahoo! de catre colosul Microsoft. Daca s-ar materializa, ar fi probabil unul dintre cele mai mari targuri din intreaga istorie IT, deoarece sumele puse in joc sunt de-a dreptul uriase. Unele estimari pornesc de la 40 de miliarde de dolari, dar LA Times vorbeste despre o oferta dubla pe care Yahoo! a refuzat-o. Cum nici una dintre parti nu a vrut sa comenteze, totul ramane deocamdata la capitolul zvonuri. Chiar si asa insa, efectele sunt importante: actiunile Yahoo! au urcat cu peste 15% iar cele ale Microsoft au scazut cu aproape un procent.

     

    Dar lucrurile nu se opresc aici. O adevarata febra a cumparaturilor a lovit companiile care se bat pentru o bucata cat mai consistenta din piata publicitatii online. Microsoft a facut de curand cea mai mare achizitie din istoria sa, cumparand cu 6 miliarde de dolari firma aQuantive, agentie specializata pe marketing online si masurare a impactului publicitatii din Internet. Yahoo! pune la bataie un miliard pentru a achizitiona Bebo, noua vedeta a retelelor de socializare, care face furori in Marea Britanie si are un ritm de crestere promitator in lumea intreaga. Insa multi observatori ai pietei pun aceste achizitii sub semnul unui fenomen care a capatat un acronim din ce in ce mai utilizat: FOG – adica „Fear of Google“. Intr-adevar, miscarile facute de Microsoft si Yahoo! par mai degraba raspunsuri la miscarile facute de Google, cum ar fi achizitia cu 3,1 miliarde de dolari a firmei DoubleClick (concurenta direct cu aQuantive) sau a retelelor YouTube si Orkut. Socotelile actuale spun insa ca distanta dintre Google si urmatorii de pe piata publicitatii contextuale nu face decat sa creasca, Google tinzand catre o cota de piata de 80%.

     

    Ar putea fi o eventuala combinatie dintre Microsoft si Yahoo! o amenintare pentru Google? Chestiunea este intens discutata si opiniile sunt contradictorii. Unii observa ca o achizitie ar fi mai degraba contraproductiva, daca nu chiar absurda – avand in vedere ca, dupa unele estimari, intreaga piata a publicitatii online este mai mica decat valoarea tranzactiei. Insa dificultatea cea mai mare se spune ca provine din compatibilitatea redusa dintre culturile organizationale ale celor doua companii: in vreme ce Yahoo! a fost intotdeauna o companie orientata 100% spre Internet, Microsoft continua sa-si bazeze veniturile in mare masura pe licentele software. Mai mult, costurile organizationale implicate de unificarea celor doi colosi ar fi imense. Pe de alta parte, ar fi o miscare complet atipica pentru Microsoft, deoarece ar insemna implicit o recunoastere a esecului initiativei sale pe web.

     

    Ca si cum situatia nu ar fi destul de complexa, Google a lansat zilele trecute asa-numita „cautare universala“, care aduna intr-o structura unica rezultatele provenind din diversele zone ale uriasului sau aparat de indexare. Alaturi de paginile web obisnuite se vor afla imagini, carti, produse, stiri, articole din bloguri, informatii financiare si, in general, orice fel de date publice indexate de Google. Cautarea universala este considerata de experti extrem de importanta, deoarece astfel Google concureaza acum si pe piata cautarii „verticale“ (specializate), ceea ce-i sporeste avansul in domeniul care sta la baza intregului sau business. Cresterea cu 3,2% a actiunilor Google in ziua anuntului este o confirmare clara. Deosebit de spectaculoase sunt si unele servicii experimentale, care aduc in scena modalitati inedite de prezentare a rezultatelor pentru anumite tipuri de cautari (de pilda prezentari pe axa timpului, plasarea pe harta) sau noi modalitati de explorare contextuala a rezultatelor.

     

    In fine, un alt zvon – considerat foarte credibil – se refera la o posibila asociere intre Google si Salesforce.com, ceea ce ar completa suita de aplicatii de birotica online furnizata de Google cu o prima aplicatie majora de business. Daca si cum se va realiza asocierea este inca prea putin clar (Salesforce.com este estimata la 5,5 miliarde de dolari, o suma accesibila pentru Google), insa este cu siguranta un semnal ca Google nu intentioneaza sa se cantoneze in zona cautarii si a publicitatii contextuale.

  • Uitati-va la mine

    Tehnologia din ce in ce mai ieftina de transmisie video pe Internet poate face din oricine un protagonist al unui reality show.

    Acum doua luni, americanul Justin Kan, absolvent de Yale, a inceput sa poarte o sapca pe care a atasat o camera video, devenind star al propriului show difuzat pe Internet. Nu exista scenariu, operatori sau regie, e doar viata prin ochii lui Kan difuzata 24 de ore pe zi pe justin.tv, o investitie de 50.000 de dolari. Acum, oricine cu o camera web, un computer si o conexiune la Internet poate sa difuzeze propriul „lifecast“ gratuit folosind acest site. De ce ar vrea cineva sa fie urmarit de mii de privitori oriunde s-ar duce si orice ar face e o chestiune separata. Important e ca datorita echipamentelor ieftine si aparitiei catorva servicii gratuite de difuzare pe Internet, barierele tehnologice si cele financiare ce ar putea sta in calea lifecast-urilor dispar. YouTube, blip.tv, SplashCast si multe alte site-uri gratuite de videosharing au creat deja o nisa pentru prezentatori-vedeta amatori. Multi critici insa nu gasesc la fel de captivanta ideea de lifecast. Intr-adevar, in cea mai mare parte a timpului, Justin doarme sau lucreaza in liniste la calculator. Dar multi altii par sa aprecieze aceasta forma de voyeurism acceptat. De la lansarea Justin.tv din 19 martie, traficul de pe site a depasit cu mult majoritatea videoblogurilor. Si incepe sa fie apreciat de cele mai diverse medii care au nevoie de promovare, de la antreprenori care difuzeaza astfel lansari de produse si pana la preoti care incearca sa atraga mai multi enoriasi spre propria biserica. Ideea de a purta o camera video care sa emita nonstop toate intamplarile din viata cuiva nu este noua.

    Steve Mann, un programator canadian descris de multe ori drept „primul cyborg din lume“, a inceput sa poarte un costum special care trimitea periodic instantanee catre pagina lui web inca din 1994. Atunci, tot echipamentul cantarea cateva kilograme si nu era tocmai genul de costumatie care sa nu fie remarcata. Nici in zilele noastre tehnologia nu este perfecta. Justin trebuie sa poarte in permanenta un notebook care preia wireless semnalul de la camera instalata pe sapca si il transmite prin intermediul retelei mobile a Sprint Nextel. Si nu de putine ori, transmisiunea in direct este intrerupta in zone cu semnal slab. Iar concediul de vara pe care Justin spune ca vrea sa il petreaca in Brazilia va fi complet offline, Sprint neavand acoperire in afara SUA. Aici ar fi avut sanse serioase sa depaseasca recordurile de audienta anterioare.

  • O fantoma de PC

    In viitor, performanta unui calculator va fi data nu de viteza procesorului, ci de cea a conexiunii la Internet. Reteaua este cel mai puternic calculator.

     

    Viitorul anuntat de cei mai vizionari dintre oameni de stiinta incepe sa devina realitate. Un set de aplicatii grupate pe o pagina web asemanatoare unui desktop de calculator are toate functiile de baza ale unui PC obisnuit. G.ho.st, prescurtarea de la „global hosted operating system“ da un nou inteles notiunii de sistem de operare si entuziastii deja spun ca dupa ce va depasi faza de testare si va primi si mai multe aplicatii, va rivaliza cu atotprezentul Windows. Cu siguranta arata la fel ca el. Setul de aplicatii grupate sub numele G.ho.st cuprinde acum principalele programe de messenger, un program de editat fisiere text, de navigat pe Internet, calculator si integreaza serviciile Google, YouTube, Yahoo! si Pandora. Fisierele sunt salvate pe serverele companiei, dar apar sub forma de directoare ca pe orice alt calculator. Spre deosebire de varianta unui sistem de operare obisnuit, cel virtual este disponibil de pe orice PC. Toate fisierele salvate si programele instalate sunt disponibile acum nu doar de pe calculatorul de acasa, ci de pe orice calculator conectat la Internet. In spatele complexului program web sunt doi intreprinzatori din Israel, Zvi Schreiber si Tareq Maayah, cu studii in Statele Unite si cu experienta de angajati la companii ca IBM, Siemens si KPMG. Din sediul central al G.ho.st din Ierusalim, cei doi vor sa ameninte suprematia sistemului de operare al Microsoft.

     

    „Am construit acest sistem de operare virtual pentru ca oamenii incep sa foloseasca mai mult aplicatiile de pe Internet decat cele instalate pe propriul calculator“, justifica Schreiber intr-un interviu acordat InfoWorld. Acum, serverele care retin preferintele si datele tuturor utilizatorilor sunt cele ale Amazon si in perioada verii va fi lansata versiunea finala. Cei doi programatori spun ca aplicatia lor nu rivalizeaza neaparat cu produsele Microsoft. Ei si-au delimitat posibilii clienti in trei grupe de utilizatori: cei care nu au un calculator portabil, cei care nu au nici acasa calculator conectat la Internet si cei carora le este interzis la serviciu sa-si salveze fisiere pe calculator. Pentru moment, accesul la G.ho.st este complet gratuit, situatie care se va incerca sa fie pastrata si in viitor, sursele de venit urmand sa fie asigurate, conform planului de afaceri, din afilierea furnizorilor de servicii, cum este Amazon.