BusinessMagazin

Blog

  • Programarea neuro-lingvistic=

    Printr-o delicateta politica sau ca sa evite o confuzie fumigena, Programarea Neuro-Lingvistica, despre metodele si aplicatiile careia este vorba aici, a devenit, chiar pe coperta cartii, NLP, adica suita initialelor aceleiasi formule, atat doar ca in topica anglo-saxona.

     

    Pe scurt, PNL-ul este o metoda, pusa la punct cu ajutorul unor bine cizelate parghii psihologice, ale carei scopuri converg catre dezvoltarea si implinirea persoanei, atat in viata profesionala cat si in cea intima, in deplin respect fata de sine insusi si de ceilalti. Luand fiecare termen in parte (ceea ce autorii nu fac in acest volum, pornind de la prezumtia ca metoda, deja in varsta de 25 de ani si inventata de cel dintai – Richard Bandler, de formatie matematician -, este indeajuns de cunoscuta), ne putem lumina in privinta resorturilor ei, pe care denumirea, cu siguranta „barbara“, nu le acopera. Programarea: suntem programati, fiecare dintre noi, in masura in care istoria noastra personala, mediul in care am crescut si educatia primita ne influenteaza credintele si reactiile comportamentale.

     

    Atat deprinderile cat si conditionarile negative pot fi deprogramate, astfel incat, in functie de dorintele subiectului, sa poata fi instalate alte programe. Neuro: pentru ca felul in care in care ne reprezentam realitatea prin simturi (vaz, auz, pipait…) este determinat de circuitele neurologice. Numeroase unelte PNL trebuie astfel sa tina seama de reprezentarile noastre senzoriale.

     

    Lingvistica: pentru ca maniera in care vorbim si utilizam limbajul reflecta felul in care gandim si il influenteaza. In privinta acestui din urma palier, trebuie tinut seama ca PNL-ul are in vedere si limbajele analogice ale corpului, nu doar cele exclusiv verbale. Ideea de baza a metodei este ca reprezentarea pe care o avem despre lume nu este o copie a realitatii, ci o interpretare filtrata prin propria noastra cartografiere emotionala. E indeajuns sa ne modificam interpretarea ca sa ne metamorfozam apoi starile si comportamentele limitative.

     

    In concluzie, putem spune ca Programarea… ne ajuta „sa invatam cum sa invatam“ si sa desfasuram diferite strategii mentale de succes in scopuri practice multiple: modelare, creativitate, terapie sau comunicare.

     

    In prezentul volum, scris cu mult umor, fara batoase prejudecati didactice si formule sterile, autorii povestesc o sumedenie de experiente personale, insiruite in cascada, toate menite sa ne furnizeze, sensibil, indreptare comportamentale, usor de retinut si (aproape) la fel de usor de aplicat in domeniul afacerilor, al vanzarilor, dar si al relatiilor sociale, in general.

     

    Fie ca avem in fata un client sau un cumparator, trebuie sa „ne aliniem“ comportamentului sau. Sa-i realizam fiecaruia „o copie“ atragatoare, o oglinda confortabila, astfel incat sa-l putem determina, aproape fara sa-si dea seama, sa iasa din „programul“ propriilor crispari si prejudecati.

     

    Daniel Nicolescu

    Richard Bandler, John La Valle, Invata sa convingi!,

    Editura Amaltea, BucureSti, 2005

  • NOUTATI

    Laboratorul scriitorului

     

    Cele trei volume (tiparite initial de Polirom in 1998 si reeditate la inceputul acestui an) reprezinta prima versiune romaneasca integrala a celebrului jurnal al romancierului, care reuneste texte scrise intre 1873 si 1881. Destinat publicarii foiletonistice in cadrul saptamanalului reactionar Grajdanin, ca o suita de insemnari ziaristice pe marginea evenimentelor timpului, jurnalul dostoievskian ajunge sa se constituie intr-un dens conglomerat de consideratii eseistice, de povestiri, portrete literare, crampeie de roman, fragmente de jurnal intim, scrisori, dar si elemente de santier scriitoricesc.

     

    Cum conchide Simona Balanescu in prefata acestei suite diaristice: „Trebuie sa fii Dostoievski pentru ca sa impaci, dialogic, specii altminteri incompatibile, punandu-le sub autoritatea capricioasa a monojurnalului – despre sine si despre altii, dar mai cu seama despre sine ca instanta morala, nesigura de adevarul ei“.

     

    F.M. Dostoievski, Jurnal de scriitor,

    volumele I, II Si II, Editura Polirom, Iasi, 2006

     

    Cafea cu lapte

    Nu voi inceta sa laud „écart“-ul inspirat al traducerii titlurilor lui Julien Barnes in versiunile romanesti de la Nemira. Acest „Café au lait“, aromitor ca si „Tristetile de lamaie“, reprezinta metamorfoza unui titlu original cat se poate de elocvent pentru continutul volumului („Cross Channel“), dar, in egala masura, banal si aproape jurnalistic.

    Cele zece nuvele care o compun, veritabile bijuterii in proza, trec in revista, intr-o maniera fin amuzata, diferitele motive care i-am impins pe onorabilii cetateni ai perfidului Albion sa strabata Canalul Manecii, de-a lungul secolelor. Un bun prilej de a descrie blocajele puritanismului britanic in fata spiritului de fronda, excentricitatii, voiosiei si neastamparului intelectual al francezilor, dar si de a lansa intrebari melancolice despre exil, despre uniformizarea Europei, despre destine frante. 

    Julian Barnes, Cafe au lait,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2005

  • Moda dungilor la nivel Inalt

    Despre noul presedinte al Boliviei, Evo Morales, s-ar putea spune ca a intrat in atentia presei mai degraba datorita stilului vestimentar afisat la intalnirile oficiale decat abilitatilor sale intr-ale „politichiei“.

     

    Imediat dupa anuntarea rezultatelor alegerilor la sfarsitul anului trecut, media s-a concentrat mai mult asupra puloverului in dungi cu care presedintele a purces sa-i viziteze pe liderii lumii, trecand in plan secundar calitatile-i oratorice sau strategiile sale politice.  In cadrul unui turneu organizat pentru sarbatorirea victoriei in alegerile care l-au transformat in primul presedinte indigen din istoria Boliviei, Morales si-a plimbat faimosul pulover pe patru continente, ignorand nu doar orice protocol, dar, dupa parerea criticilor, pana si regulile nescrise ale bunului-gust.

     

    Morales, care a crescut intr-o familie saraca si a castigat puterea promitand conditii mai bune pentru populatia indiana indelung oprimata, nu pare sa se fi detasat prea mult de propriile-i radacini. Combinatia sa favorita este o pereche de jeans Wrangler, un tricou si adidasi, desi, din momentul in care a castigat presedintia, a fost vazut purtand o haina de piele eleganta si, bineinteles, faimosul pulover, cu dungi rosii, albastre, albe si verzi.

     

    Cotidianul Reforma din Mexic i-a acordat o pagina intreaga cu fotografii, la vederea carora este foarte posibil ca cititorii sa se fi intrebat daca Morales chiar nu mai mare si alte haine prin valiza prezidentiala. Totusi, la Paris, Morales a reusit sa aiba o aparitie ceva mai „cosmopolita“, afisandu-se cu haina de piele la intalnirea cu omologul sau francez, Jacques Chirac. Totusi, nu s-a dezis nici atunci pana la capat de stilul sau lejer, spre finalul intalnirii renuntand la haina si dezvaluind un tricou cu maneca scurta. Singurul loc in care Morales a gasit un mediu mai putin protocolar, in care a parut ca se integreaza mai bine cu puloverul cu dungi, a fost Africa de Sud, unde presedintele Thabo Mbeki l-a intampinat intr-o vesta kaki casual.

     

    Puloverul sau chompa, cum este numit in Bolivia, este un adevarat simbol, felul lui Morales de a declara ca ramane un om simplu din popor, spun analistii politici. Secretul succesului puloverului in dungi este chiar ideea de apropiere dintre presedinte si populatie. De fapt, puloverul poate fi interpretat si ca o declaratie de intentie, un element prin care Morales vrea sa arate ca nu si-a uitat radacinile indigene. Dar ceea ce este cel mai remarcabil e ca s-a transformat intr-un fashion icon, desi a fost adesea blamat de „politia modei“.

     

    Oamenii de afaceri din Bolivia au speculat momentul, lansand o gama de produse inspirate de moda impusa de presedintele lor. Spre deosebire de puloverul lui Morales, care este confectionat din cea mai fina lana, acestea sunt facute din acrilic, ceea ce mentine costul sub 10 dolari, exact dupa buzunarul segmentului tinta. Raul Valda, proprietarul fabricii care produce copii dupa piesa de rezistenta din garderoba presedintelui, spune ca ideea i-a venit dupa ce clientii au cerut un pulover in stilul Evo.

     

    Valda planuieste chiar lansarea unei intregi linii numite „Evo Fashion“, despre care spera sa aiba succes in randul tinerilor. Inceputul a fost bun, pentru ca se pare ca deja se vand 300 de pulovere cu dungi albastre si albe pe zi, iar fabrica lucreaza la capacitate maxima. Ramane de vazut daca moda Evo Morales va fi ceva de moment sau puloverul se va impune ca piesa de rezistenta. Cert este ca presedintele calca pe urmele unor lideri mondiali care au ramas in istoria modei prin elemente care i-au personalizat.

     

    Daca presedintele Afganistanului Hamid Karzai nu a scapat de „politia modei“, fiind numit de Tom Ford „cel mai kitsch om de pe planeta“ din cauza pelerinelor lungi din blana de miel, exista lideri mondiali care au inspirat adevarate tendinte in lumea modei. Este imposibil sa ti-l imaginezi pe Fidel Castro fara hainele de armata, pe Nelson Mandela fara camasile inflorate care au adus o nota de optimism in Africa de Sud sau pe presedintele Chinei comuniste Mao fara sapca sa cu stea rosie.

     

    Mai mult, exista presedinti care au facut istorie prin stilul care a dominat aparitiile publice. De exemplu, fostul prim-ministru britanic, Margaret Thatcher, a impus stilul sobru al costumelor, care completau perfect imaginea celei supranumite „Doamna de Fier“. Cel putin pentru moment, Morales pare ca a inceput bine, din moment ce vestimentatia sa face valuri in lumea intreaga, ajungand pe prima pagina in mai multe publicatii occidentale.

  • Pariul Magyar Telecom pentru Romania

    Magyar Telekom a lansat prin filiala din Romania – compania Combridge – un nou serviciu de telefonie fixa alternativa. Mizand pe tarife mai mici pentru convorbirile interurbane si internationale, compania  spera sa castige cel putin 15% din piata. Totusi, in conditiile scaderii numarului de abonati la telefonie fixa, cat este de corect rationamentul business?

     

    Un experiment“ – astfel cataloga lansarea serviciului de telefonie fixa alternativa EUfonika, reprezentantul unuia din liderii pietei romanesti de comunicatii. In opinia sa, un operator telecom – in cazul de fata compania Combridge din Sfantu-Gheorghe, detinuta integral de operatorul Magyar Telekom, nu poate supravietui doar din servicii de telefonie fixa furnizate prin intermediul retelei unui tert – RomTelecom. 

     

    La prima vedere, subsidiara unui operator de anvergura Magyar Telecom, al carui actionar majoritar este Deutsche Telekom (60%) ar fi trebuit sa atace intreaga piata, nu o nisa a ei. Iar cifrele de afaceri ale celor doua companii sunt cele mai bune premise pentru a lansa o astfel de ipoteza. Magyar Telekom a avut anul trecut o cifra de afaceri de 2,5 miliarde de euro, in vreme ce Deutsche Telekom a avut in primele noua luni ale lui 2005 vanzari de 45 de miliarde de euro.

     

    „Cota de piata pe care mizam este de cel putin 15%, aceasta putand ajunge pana la 40%“, explica Csenteri Levente, directorul executiv al Combridge, compania care opereaza noul serviciu EUfonika. Cel putin 15% din cat? La o prima vedere, raportarea ar trebui facuta la totalul veniturilor obtinute din minutele generate din convorbiri interurbane si internationale. Ca volum acest segment poate reprezenta 15-20% din totalul pietei de telefonie fixa, estimata la 0,95-1 miliard de euro, adica 150-200 mil. euro. Numai ca valorile amintite sunt valabile doar pentru operatorii care furnizeaza telefonie prin retele proprii: este vorba, in special, de RomTelecom (90% din piata) si operatori alternativi precum RCS&RDS si UPC-Astral.

     

    Pe de alta parte, daca judecam piata furnizorilor de servicii de telefonie fixa prin retelele tertilor (prin inchiriere), valoarea acesteia se ridica la maximum doua milioane de euro pe an. Si aceasta in conditiile in care majoritatea clientilor sunt companii. Este clar insa ca EUfonika va miza, cel putin intr-o prima faza, pe convorbirile interurbane si internationale generate de clienti rezidentiali. Tarifele mai mici pentru interurban si international au fost principalul avantaj competitiv pe care l-au subliniat reprezentantii companiei din Sfantu-Gheorghe. „Serviciul EUfonika permite persoanelor fizice si juridice care au deja o linie telefonica RomTelecom sa economiseasca pana la 20% pentru convorbirile interjudetene si pana la 40% pentru convorbirile internationale“, se arata intr-un comunicat oficial al companiei.

     

    Pe de alta parte, pe segmentul convorbirilor interjudetene, au un statut de jucatori cu greutate si operatorii de telefonie mobila, pentru ca apelurile intre orase sunt taxate in regim de convorbiri locale. Este suficienta pentru business-ul Magyar Telekom, companie cu vanzari de 2,5 miliarde de euro,  o cota de 15% dintr-o asemenea nisa? Intrebarea este cu atat mai intemeiata daca ar fi sa ne raportam la o alta declaratie a lui Csenteri, care recunoaste ca, pentru a fi profitabil, business-ul EUfonika trebuie sa fie „unul de volum“, adica sa atraga venituri semnificative, intrucat marjele de profit sunt mici. Referitor la planurile Combridge, exista mai multe scenarii. Primul, cel sugerat de reprezentantii companiei, presupune atacarea in timp si a altor segmente ale pietei de comunicatii.

     

    Astfel, serviciilor de telefonie fixa ar urma sa li se adauge cele de date si Internet. Totusi, cei de la Combridge nu au prezentat un plan clar in acest sens. Analistul de telecomunicatii Nicoale Oaca, sustine ca cei de la Combridge investesc de fapt intr-un brand (EUfonika). De altfel, Csenteri a afirmat ca operatorul pe care il conduce va deveni pe termen scurt unul din primii patru investitori in publicitate (pe tot spectrul media) din industria telecom. Totusi, directorul Combridge nu a precizat cat va investi in achizitionarea de spatiu publicitar.

     

    Un alt scenariu, imaginat de managerul unuia din concurentii EUfonika pe servicii de telefonie alternativa, ar fi acela conform caruia subsidiara Magyar Telekom face „un experiment tehnologic in Romania, pentru a ataca ulterior piete mai la est“. In cazul in care EUfonika va deveni un brand, „adeptii“ ei vor fi clienti de telefonie fixa din zonele mai putin dezvoltate din punct de vedere economic: orase mai mici si sate. Cel putin aceasta este pozitionarea pe care a sugerat-o Csenteri Levente in momentul lansarii serviciului: „Operatorii alternativi actuali s-au axat mai mult pe oferte pentru locuitorii marilor orase. Nu exista alternativa reala in orasele mai mici si in sate“.

     

    Cert este ca, desi compania poate supravietui (cu greu) doar din telefonia alternativa, lansarea EUFonika pare un prim pas dintr-o strategie mai ampla a Magyar Telekom care ramane, deocamdata, destul de neclara. Serviciul de telefonie alternativa nu este, de altfel, prima activitate a celor de la Combridge. Pana acum compania din Sfantu-Gheorghe a fost un mic furnizor de servicii de date si Internet pentru clienti corporate si reseller de Internet. Lansarea EUfonika vine ca o diversificare a activitatii si pe piata de retail.

     

    In definitiv poate este exagerata pretentia ca subsidiara Magyar Telekom sa faca neaparat un business mare. Pe o piata destul de sedimentata, este greu sa mai creezi companii de talia RCS&RDS, Astral, Connex-Vodafone, Orange sau Zapp (RomTelecom iese din discutie). In aceste conditii, si o afacere de nisa este binevenita. Acest rationament este valabil daca zvonurile privind achizitia grupului RCS&RDS de Magyar Telekom nu se vor adeveri.

     

    In ultimul timp, Magyar Telekom a inceput o politica de achizitii in sud-estul Europei. Compania din Ungaria este actionarul majoritar al operatorului de telefonie fixa MarkTel si al operatorului mobil Mobimak, ambii din Macedonia. Totodata, Magyar Telekom detine pachetul majoritar al celui mai mare furnizor de telefonie fixa, mobila si Internet din Muntenegru. La inceputul lui februarie, Magyar Telekom a cumparat Orbitel, cel mai mare operator de telefonie alternativa din Bulgaria pentru opt milioane de euro.

     

    In sine, modelul de serviciu, bazat pe inchirierea unui alt operator (RomTelecom), asa cum face Combridge, nu este o noutate. „Astfel de servicii isi au un loc bine definit in Uniunea Europeana si SUA si pot sa acopere intre 10% si 20% din utilizatorii de telefonie fixa pe suport traditional“, explica Valentin Stefan, senior consultant la Roland Berger Strategy Consultants.

     

    O alta intrebare vizavi de oportunitatea deciziei Magyar Telekom de a investi in Romania poate fi legata de faptul ca piata de telefonie fixa a inregistrat anul trecut o scadere usoara a numarului de utilizatori, pe fondul diminuarii bazei de abonati a RomTelecom. Reprezentantii Combridge spun ca aceasta tendinta ar putea fi stopata daca utilizatorii ar avea de ales intre mai multe servicii si ar avea acces la mai multe pachete de comunicatii. Din acest punct de vedere, managerii Combridge au dreptate. EUfonika, desi se adreseaza exclusiv clientilor RomTelecom, nu este neaparat un concurent, putand fi privit si ca serviciu complementar: clientii vor continua sa poarte convorbirile locale prin operatorul traditional, EUfonika fiind mai ieftin pentru apelurile interurbane si internationale.

     

    Cat de mare va fi impactul noului serviciu? Valentin Stefan de la Roland Berger spune ca este prematur de estimat cat de departe vor ajunge astfel de servicii in Romania, intrucat conjunctura competitionala in comunicatiile de voce este cu totul alta in comparatie cu momentul lansarii acestor servicii in UE sau SUA. Afirmatia sa ia in calcul „nivelul ridicat de dezvoltare si utilizare a serviciilor de telefonie mobila“, specific Romaniei.

  • CE ESTE EUFONIKA

    COMPANIA: Serviciul a fost lansat de Combridge, subsidiara din Sfantu-Gheorghe a Magyar Telekom. Compania maghiara este detinuta in proportie de 60% de gigantul Deutsche Telekom.

     

    SERVICIUL: EUfonika se adreseaza in special clientilor rezidentiali care sunt abonati la RomTelecom. Acestia trebuie sa formeze un cod (1688) pentru a intra in reteaua Combridge. Pentru noul serviciu nu se percepe abonament, ci doar contravaloarea convorbirilor.

     

    OBIECTIVE: Reprezentantii Combridge spun ca vizeaza o cota de piata de cel putin 15%.  Serviciul se adreseaza clientilor rezidentiali din orase mai mici si sate. Investitia va fi amortizata pe termen mediu.

  • VALUTE: Euro, din nou sub 3,5 lei

    Primele doua luni au adus, pentru leu, o apreciere in forta: de la inceputul lui ianuarie, s-a intarit in fata monedei unice cu circa 5%, adica cu mai mult de jumatate din greutatea“ luata in tot anul trecut (8%). Intre septembrie 2004 si decembrie 2005, leul s-a apreciat cu 10,5% fata de euro.

     

    Si mai acuta apare insa evolutia sa din ianuarie-februarie privita prin prisma aprecierilor analistilor; ei spun ca, pentru economie, o apreciere „suportabila“ ar fi de circa 6% pentru tot anul (Florin Catu, ING Bank). Si totusi, saptamana trecuta, cand leul a mai trecut peste un prag psihologic, cel de 3,5 lei/euro, BNR nu a facut nimic pentru a-l opri, spun dealerii. Si asta desi in trecut ea „a sustinut in mai multe randuri euro“ atunci cand a ajuns la pragul de 3,5, explica dealerul-sef de la Bancpost, Dorin Badea.

     

    Ce va urma? Cum se vede din camera de dealing si din birourile analistilor evolutia viitoare a leului? Chiar daca saptamana trecuta euro n-a stat sub nivelul de 3,5 decat o singura zi, pe 21 februarie, revenirea sub acest nivel „este foarte probabila in orice moment“, crede analistul Florian Libocor de la BRD. Mai mult de atat, adauga el „o tentativa la 3,45 lei va avea loc undeva in a doua jumatate a lunii martie“. Moment in care, spune Libocor, „nu mizez pe o pozitie neutra a BNR“.

     

    Altfel spus, cam acolo ar putea fi un prag de „suportabilitate“ al bancii centrale, unde aceasta va interveni – dar nu obligatoriu – pe piata valutara pentru a incetini aprecierea leului. Ce a dus euro sub 3,5 lei? In opinia analistului de la BRD, coborarea sub acest nivel, „considerat psihologic, a survenit ca urmare a cresterii ofertei de valuta (si/sau intrari de valuta)“. Extra-oferta poate avea ca motor, in opinia lui, atat o sursa interna sanatoasa – rezultatul exportului, spre exemplu -, cat si o sursa externa – rezultatul mentinerii prospectiilor pozitive privind evolutia economiei. „Nu in ultimul rand“, adauga Libocor, „trebuie sa se tina seama de aprecierile FMI, ce ofera suport unei miscari de apreciere a leului“.

     

    Prezenta la Bucuresti in februarie, misiunea FMI a recomandat BNR sa permita continuarea aprecierii leului, iar eventualele interventii pe piata sa fie orientate doar catre reducerea unor volatilitati excesive. Recomandarile FMI par sa indemne banca centrala sa renunte in mare masura la preocuparea pentru evolutia cursului. In opinia expertilor de la FMI, principala parghie pentru combaterea presiunilor inflationiste ar trebui sa o reprezinte dobanzile, sugerand „cresteri semnificative“ ale ratelor atat la dobanda de politica monetara, cat si la nivelul dobanzii efective de sterilizare.

     

    Zis si facut: banca centrala a decis deja majorarea ratei dobanzii de politica monetara cu un punct procentual, pana la 8,5%. Oficialii BNR au anuntat si ca vor folosi intreg arsenalul pe care-l au pentru a-si atinge tinta de inflatie. Tinta care pentru 2006 a fost stabilita la 5% plus sau minus 1%, iar pentru 2007 la 4% cu aceeasi variatie. Totusi, pentru 2006, chiar si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a admis ca nu exclude o deviatie pana la 6,5%.

     

    Dar aceeasi dobanda mai mare care ajuta BNR sa lupte cu inflatia, poate aduce din nou in Romania – si se pare ca deja o face – fonduri straine in cautare de castiguri. Practic, dobanzile pe care aceste fonduri le pot obtine plasand banii in Romania sunt cu mult mai mari decat cele din SUA sau cele din UE. „Cresterea dobanzii a atras fonduri ale nerezidentilor“, spune Dorin Badea, dealerul-sef de la Bancpost, „iar cursul euro a fost dus sub 3,5 exact de aceste fluxuri noi de bani de afara“. Dar, adauga el, aprecierea leului este si o „evolutie istorica“ pentru februarie, pentru ca in ianuarie-martie au loc o serie de plati comerciale care presupun schimbarea valutei in lei. Ceea ce, in final, duce la o apreciere a leului. „Era, asadar, o tendinta asteptata“, concluzioneaza Badea.

     

    Ca aprecierea leului era o evolutie normala este de acord si economistul-sef de la ING Bank, Florin Catu: „Perspectiva unei politici monetare mai restrictive lasa loc pentru o astfel de evolutie“. Cresterea dobanzii si „tonul dur al bancii centrale“, spune Catu – care a anuntat ca urmareste ca obiectiv principal inflatia si va utiliza toate armele din dotare pentru a-si atinge tintele – au creat interes pentru leu.

     

    Si atunci, de ce aprecierea leului peste 3,5 a avut saptamana trecuta „o viata atat de scurta“, de doar o zi? Catu spune ca ceea ce a saltat, din nou, euro peste acest nivel a fost „o marcare a profitului“ din partea unora dintre fondurile prezente deja in Romania. Astfel, pe 22 februarie, raportul de schimb a revenit peste 3,5 lei/euro, pe fondul cumpararilor de valuta din piata interbancara, pe care dealerii bancilor le pun pe seama jucatorilor straini care au dorit sa-si incaseze profiturile din jocul pe curs.

     

    Miscarea este insa doar una de conjunctura, adauga analistii, pentru ca iesirea acestor fonduri (care a dus din nou la aprecierea euro) nu inseamna ca piata nu mai este interesanta. „Au pierdut in alte parti, iar marcarea profiturilor in Romania a fost, cumva, doar o miscare de contra-balansare a acestor pierderi“, adauga Catu. Aceeasi opinie vine si din partea analistului-sef de la ABN Amro, Radu Craciun, care spune ca „a fost o miscare in regiune“, ce nu tine in mod direct de conjunctura din tara noastra, dar ne afecteaza.

     

    Cat de mult se va mai aprecia cursul? „Depinde de cat va fi de ferma si hotarata banca centrala in fata celor pe care aprecierea leului ii afecteaza“, crede Florin Catu. Aprecierea leului ii afecteaza in principal pe exportatori, care isi vad incasarile pentru marfa vanduta in afara decimate de un euro mult mai ieftin in tara. Deja, saptamana trecuta, exportatorii au reactionat la aprecierea leului. Dupa dublul soc din 2005, respectiv aprecierea monedei nationale si cresterea cu 20% a pretului la utilitati“, declara secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR), Mihai Ionescu, „inceputul de an debuteaza cu o depreciere a euro cu circa 2.000 de lei vechi si o noua ajustare a pretului la energie electrica si gaze.

     

    „Efectele s-au resimtit si se vor resimti si in acest an asupra tuturor firmelor exportatoare romanesti sau straine“, a apreciat Ionescu. Motiv pentru care, crede Mihail Ion, presedintele Raiffeisen Assett Management, BNR este acum in pozitia dificila in care trebuie sa gaseasca un compromis intre scaderea inflatiei (care implica si o apreciere a leului), pe de o parte, si sustenabilitatea comertului exterior si cresterea economica, pe de alta parte. „Nu se poate tinti inflatia fara a tine cont si de contextul macroeconomic.“ In opinia sa, aprecierea leului va continua atata vreme cat deficitul comercial poate fi considerat sustenabil – adica atata timp cat exista surse pe termen lung de finantare a lui. Iar in 2006 vor fi: vin cele 3,75 mld. euro incasate din privatizarea BCR, la care se vor adauga investitii greenfield, chiar daca timid, imprumuturile pe termene lungi ale bancilor, fonduri europene etc.

     

    Cum interpreteaza analistii lipsa BNR din piata valutara cand leul a sarit de nivelul de 3,5 lei? „Sper ca lipsa interventiei BNR pentru a apara cursul de 3,5 sa insemne ca acum urmareste doar inflatia“, spune Florin Catu. Schimbarea de atitudine a bancii centrale il face si pe Radu Craciun sa spuna ca „o incercare de a anticipa ce se va intampla anul acesta pe baza a ceea ce am vazut anul trecut este eronata“. Pentru ca, spune el, din punct de vedere al abordarii BNR, „cred ca 2006 nu va avea nimic in comun cu anul trecut“. In plus, cresterea de dobanda de la inceputul lui februarie arata, in opinia analistului-sef de la ABN, ca bancii centrale nu ii mai este „teama de fonduri speculative“ anul acesta. Astfel ca, concluzioneaza el, „ne asteptam la o dispozitie mai mare de apreciere din partea bancii centrale, fara ca ea sa mai apere cu dintii un nivel de curs“.

     

    In privinta exportatorilor si a reactiei lor la o apreciere a cursului, Craciun spune ca „probabil ca acum va fi momentul adevarului“. Si asta pentru ca anul trecut BNR „a avut mai intai o abordare, apoi a schimbat-o complet“. Altfel spus, dupa un inceput in forta la finele lui 2004, cand nu a mai intervenit pe piata valutara pentru a sustine un nivel de curs, si-a indulcit atitudinea, cel putin partial, la presiunile exportatorilor.

     

    „Din evolutiile viitoare ne vom da seama cel mai bine in ce masura ce am vazut pana acum (de la inceputul anului – n.r.) e o abordare timida sau hotarata a bancii centrale“, conchide Craciun. Pentru pozitia BNR atunci cand cursul a intrat sub nivelul de 3,5 lei pentru un euro, Libocor vede doua justificari, in contextul in care „piata a testat gradual si extrem de precaut nivelul de 3,5“. In primul rand este vorba despre faptul ca leul s-a apreciat pana la nivele usor sub 3,5 lei „si asta intr-o maniera extrem de retinuta, dar a doua oara nu cred ca va fi la fel“, spune Libocor.

     

    In al doilea rand, este vorba despre „suportul, cel putin declarativ, al echipei FMI“, incheie el. O apreciere de 5% a leului fata de euro in nici doua luni de zile, Libocor spune ca „este relativ mult“, ramanand la opinia exprimata in decembrie 2005 pentru evolutia din 2006. Astfel, „am putea avea o apreciere nominala a leului fata de euro de circa 6,5%, cu o variatie de plus sau minus 1%“. Intervalul de variatie reprezinta, in opinia lui Libocor, o posibila abatere fata de 6,5% datorata unor situatii extraordinare, si este mai putin o expresie a abaterii acceptate a inflatiei (intervalul anuntat de BNR) de la tinta asumata oficial.

     

    Tragand linie si adunand, analistul de la BRD spune ca este probabil ca cea mai ampla miscare a cursului sa fie inregistrata in primele 3-4 luni ale anului. Inca doua luni de „agitatie“ pentru exportatori – pentru care chiar si un euro de 3,5 lei este deja prea mult. „Exportul pe anul 2006 s-a calculat la un curs de 3,7 lei pentru un euro“, declara recent pentru BUSINESS Magazin directorul economic de la la Silvarom, Silviu Margineanu.

     

    Pentru a sustine exportul, au initiat masuri severe de reducere a costurilor si de crestere a productivitatii muncii, adauga Margineanu, inclusiv prin reducerea numarului de salariati: „S-a estimat ca un curs de 3,7 lei per euro ar mentine produsele de export rentabile“. Pentru el, dar si pentru ceilalti exportatori, jocul cursului deasupra si dedesubtul diverselor „praguri“ echivaleaza cu demarcatia dintre a sta pe piata si a inchide portile.

  • Adobe, la cumparaturi in Romania

    Americanii de la Adobe scaneaza piata romaneasca si statele din regiune in vederea deschiderii unui centru de cercetare si dezvoltare. Daca va opta pentru Romania, Adobe ar urma sa cumpere o companie locala de software pe care sa o transforme in platforma pentru dezvoltarea ulterioara.

     

    Trei reprezentanti ai companiei americane, in frunte cu Digby Horner, senior vice president Engineering Technologies Group din cadrul Adobe, au fost saptamana trecuta la Bucuresti pentru a studia oportunitatea deschiderii unui birou in Romania.

     

    Vizita a inclus o intalnire cu ministrul comunicatiilor Zsolt Nagy si cu Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei de IT&C din Camera Deputatilor. Pana acum, americanii de la Adobe au mai studiat, printre altele, si pietele din Rusia si Cehia.

     

    Deocamdata, oficialii companiei nu au luat o decizie referitoare la locatia finala a viitorului centru, insa spun ca acest pas va fi cu siguranta facut intr-una dintre tarile Europei Centrale si de Est. Adobe a deschis deja centre de research & development in China si India – tara in care Adobe a angajat 600 de programatori in doua campusuri.

     

    Un rol important in negocieri il are antreprenorul american de origine romana George Haber, a carui avere este estimata la 100 de milioane de dolari. „Eu cred ca Adobe va alege Romania“, a declarat Haber in exclusivitate pentru BUSINESS Magazin. Luand in calcul acest scenariu, Haber este de parere ca varianta pentru care va opta Adobe va fi aceea a achizitionarii unei companii locale de software. Mai exact, a Interakt, companie in care George Haber este chairman si actionar minoritar.

     

    Fondata in urma cu cinci ani, Interakt este controlata de doi tineri antreprenori –  Bogdan Ripa, CEO si Alexandru Costin, presedintele diviziei de produse -, fiind specializata in crearea de instrumente software profesionale pentru dezvoltarea de web site-uri. Nota bene: Interakt este partener Macromedia, companie preluata de Adobe in aprilie 2005, intr-o tranzactie evaluata la aproximativ 3,4 miliarde de dolari. De ce ar cumpara Adobe o companie locala in loc sa faca o investitie greenfield?

     

    Logica unei astfel de achizitii ar sta in economia de timp si, implicit, de bani, pentru ca o echipa ca aceea pe care o are Interakt acum s-ar forma in doi-trei ani, dupa estimarea lui George Haber. In opinia acestuia, Interakt ar putea fi vanduta pentru cateva zeci de milioane de dolari, un „deal“ care, daca se va materializa, l-ar putea egala pe cel incheiat de presedintele GeCAD Radu Georgescu cu Microsoft. Desi valoarea exacta a acestei tranzactii nu a fost facuta publica, estimarile din piata vorbesc despre un contract de 10-20 de milioane de dolari.

     

    Practic, Interakt ar urma sa fie cumparata pentru cei 30 de specialisti ai sai, nu neaparat pentru rezultatele sale financiare. Oricum, compania a crescut in 2003 si 2004 cu 150%, inregistrand anul trecut un salt de 100%. Potrivit rezultatelor publicate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, Interakt a avut in 2004 o cifra de afaceri de 567.000 de dolari si un profit brut de 140.000 de dolari, proprietarii estimand ca in urmatorii trei ani vor avea cresteri in parametri asemanatori.

     

    Daca se vor decide pentru Romania, americanii de la Adobe nu ar face altceva decat sa replice modelul altor corporatii din zona IT&C care si-au deschis centre de cercetare si dezvoltare la Bucuresti, Timisoara sau Iasi. Este cazul Oracle, Siemens VDO, Alcatel si, mai nou, al celui mai mare portal de cumparaturi al lumii, Amazon. Oracle are in Romania 350 de angajati in centrele de servicii si tehnologie si va mai angaja inca 300 pana in luna mai, urmand sa devina astfel cel mai mare centru de R&D al unei mari companii software.

     

    Investitiilor in centre de cercetare si dezvoltare li se adauga doua achizitii de tehnologie facute de Microsoft: cumpararea softului antivirus RAV, dezvoltat de compania GeCAD si tranzactia de la inceputul acestui an prin care compania lui Bill Gates a devenit proprietara unui soft de gestiune a proiectelor, dezvoltat de filiala din Romania a firmei americane UMT.

     

    Ce ar urma sa faca Adobe la Bucuresti? Haber spune ca ar putea sa dezvolte aici nu doar un centru de cercetare/ dezvoltare, ci si un punct de distributie. „Adobe ar urma sa dezvolte software pentru telefonia mobila si software Web 2.0 – o noua tehnologie de dezvoltare a web-site-urilor“, explica George Haber, cel care, dupa ce a vandut doua afaceri (CompCore Multimedia si GigaPixel), a devenit angel investor si actionar in mai multe start-up-uri, cel mai important dintre ele fiind dezvoltatorul de tehnologie pentru telefonia mobila, Mobilygen.

     

    Adobe, companie care impreuna cu Macromedia are vanzari de 2,5 miliarde de dolari/an, este cunoscuta publicului larg si specialistilor prin Adobe Acrobat si Adobe Photoshop. De altfel, primii zece producatori de PC-uri isi livreaza sistemele cu tehnologia PDF preinstalata.

     

    Adobe urmeaza sa adapteze aceste aplicatii si pentru telefoanele mobile, operatiune care ar putea sa aiba loc si in Romania. Echipa Adobe ar putea fi dimensionata pentru inceput la cateva zeci de ingineri software, urmand ca numarul acestora sa creasca la cateva sute. Insa scenariul este valabil doar in conditiile in care Adobe va opta pentru Romania. O noua vizita a delegatiei americane va avea loc in aceasta primavara.

     

    Reversul, pentru ca exista si asa ceva, aglomerarii in Romania a centrelor de cercetare si dezvoltare a corporatiilor IT straine ar putea consta in aparitia unui deficit de personal calificat. Pe de alta parte, integrarea Romaniei in UE ar putea genera o crestere a salariilor in IT. Chiar si asa, avantajul competitiv al Romaniei va ramane valabil: pentru ca salariile IT-istilor romani vor ramane sub nivelul celor practicate in Occident circa 20 de ani de acum inainte. Estimarea a fost facuta de  Alfonso Di Ianni, Senior Vice President Oracle pentru regiunea EMEA – Europa, Orientul Mijlociu si Africa. Bine de stiut pentru Adobe.

  • OBLIGATIUNI MUNICIPALE: Un urias business bancar aflat inca in umbra

    In umbra retailului bancar, a afacerilor cu marile companii, a finantarilor pentru intreprinderile mici si mijlocii aflate in „lumina scenei“ bancare a zilelor noastre, mai exista un business „urias“, cum il numesc bancherii. Finantarea municipalitatilor este un teritoriu pe care lupta se da inca in liniste, franata in parte si de carentele legislative. Dar viitorul lor este aproape.

     

    Discutiile se poarta mai mult „off the record“, sub imperiul anomimatului, „pentru ca este un business sensibil“, dupa cum spun bancherii ce incearca acum sa se plaseze in pole position intr-o cursa pe termen lung. O cursa din care stiu insa de la bun inceput ca vor obtine castiguri interesante. Finantarea municipalitatilor, a autoritatilor publice, este un domeniu destul de putin amintit in discursurile oamenilor din banci, ce ramane de multe ori de multe ori in umbra unor afaceri mult mai stralucitoare, precum retailul sau finantarea marilor companii. Bancherii admit insa ca este vorba de „un business urias in perspectiva“, dupa cum il numeste vicepresedintele de la ABN Amro, Roxana Moldovan. Un business despre care seful belgienilor de la Dexia Kommunalkredit Bank, Reinhert Platzer, spunea recent ca va ajunge in urmatorii zece ani la circa 40 de miliarde de euro.

     

    Pentru bancheri, municipalitatile sunt interesante din mai multe motive. In primul rand, este vorba de valoarea mare a finantarilor de care au ele nevoie – zeci si sute de milioane de euro in fiecare caz. In al doilea rand, autoritatile publice sunt, spun aproape in unanimitate bancherii, un segment cu risc rezonabil, cu mult mai mic decat, de exemplu, cel de retail sau corporate. Si nu in ultimul rand, exista un numar de municipalitati suficient de mare pentru ca bancile sa nu se lupte, ca in cazul marilor companii, pe cateva zeci de clienti pe care sa si-i „fure“ reciproc. Un business interesant, asadar, pentru care 2006 reprezinta, spun jucatorii din piata, un moment de cotitura.

     

    In primul rand, „exista o serie de proiecte de modificari legislative care sunt acum la Parlament“, explica Maria Buga, director directia mari clienti corporativi la BRD, din cauza carora piata este acum „intr-o stare de expectativa“. Pe de alta parte, achizitia BCR – principalul finantator al municipalitatilor in prezent – de catre Erste lasa sperante altor jucatori ca vor putea musca din cota ei de piata. „E de asteptat sa aiba loc o restructurare a portofoliului de municipalitati al BCR“, spune un bancher, „mai ales ca Erste va dori sa-si recupereze investitia cat mai repede“. Iar finantarea municipalitatilor este un domeniu in care se discuta de termene de 10-20 de ani. La fel de adevarat, seful de la Erste a declarat deja ca nu va lasa concurentilor nici unul dintre clientii bancii.

     

    Nu in ultimul rand, insa, 2006 este si anul in care Romania trebuie sa apese la maxim pedala de acceleratie pentru a prinde din urma Uniunea Europeana in multe domenii. Exista nevoi mari de finantare a unor proiecte in domeniul mediului, apelor, infrastructurii, dezvoltarii durabile, schimbarilor climatice si eco-eficientei. In plus de asta, mai sunt si fondurile de coeziune care vor veni in Romania in anii urmatori, dar care trebuie cofinantate de municipalitati pentru a fi accesate. „Aici vorbim despre circa 16 miliarde de euro“, explica Roxana Moldovan.

     

    Inca un argument ca piata romaneasca a finantarilor pentru municipalitati a devenit interesanta este venirea institutiilor straine specializate, ce au stat pana recent departe de Romania. Dupa ce s-a uitat in ultimii doi ani de la distanta la piata romaneasca, belgienii de la Dexia Kommunalkredit Bank au decis anul trecut sa isi deschida un birou de afaceri. „Pana una alta, noi ne uitam la municipalitatile cu peste 100 de mii de locuitori care au nevoie de finantare“, explica Roxana Lazar, chief executive officer al biroului Dexia Kommunalkredit (DKB) din Romania. Momentan, de la Bucuresti se asigura selectia si consultanta proiectelor, in timp ce finantarile efective vin direct de la Viena. Banca acorda finantari directe, sub forma de credite, mizand mult pe atractivitatea finantarilor in valuta pe care le poate oferi.

     

    „Avantajul competitiv al DKB in fata bancilor locale vine“, spune Roxana Lazar, „din mai multe directii“. In primul rand, este vorba despre expertiza bancii „mama“, Dexia Kommunalkredit, recunoscuta in CEE ca unul dintre principalii finantatori ai autoritatilor locale. „Practic, avem expertiza de a ne implica intr-un proiect „de la cap la coada“ – consultanta in realizarea proiectelor, finantare etc.“ Anul trecut, biroul din Romania a generat afaceri pentru grup de aproximativ 65 de milioane de euro. „In 2006 vrem sa generam proiecte de circa 100-150 de milioane de euro“, spune Lazar, adaugand ca aceasta este varianta „pesimista“. In varianta optimista, planurile lor iau in calcul un volum dublu.

     

    Belgienii de la Dexia – care si-au manifestat interesul si pentru achizitia CEC – mizeaza, in primul rand, pe finantarile directe (credite) in valuta, unde au din start un avantaj competitiv fata de majoritatea celorlati jucatori. Pentru o banca locala, costul finantarii in valuta este de aproximativ 5% pe an. La aceasta se adauga si marja bancii – rezultand de aici o dobanda medie de circa 6% pe an pe care o cere clientului. Pentru ca finantarea vine direct din Austria, scapand astfel de o serie de costuri (rezervele minime obligatorii si alte costuri generate de reglementarile la care se supune o banca in Romania), „Dexia ofera astfel de finantari la o dobanda de circa 4-5% pe an“ pentru o municipalitate cu rating foarte bun, explica Lazar.

     

    Pe de alta parte, finantarile in valuta (in euro) sunt mai ieftine decat cele in lei. Diferentialul de dobanda este „in jur de 4%“, spune Lazar. Astfel ca, daca un credit in lei are in prezent dobanzi care urca la 8-8,5% pe an, la valuta vorbim despre circa 4-5% pe an. Mai mult de atat, fiind vorba despre credite pe termene lungi – care in prezent merg  pana la 20-25 de ani – aprecierea leului va micsora, in timp, povara de rambursare a creditului ca urmare a deprecierii datoriei in valuta.

     

    Nu de aceeasi parere este, insa, directorul directiei mari clienti corporativi de la BRD-Groupe Société Générale, Maria Buga – care se ocupa de business-ul bancii cu municipalitatile „dintotdeauna“, dupa cum spune chiar ea zambind. BRD este, dupa propriile spuse, prima banca ce a dat, in 1999, un credit pentru municipalitati, pentru Alexandria. Reprezentanta bancii spune insa ca finantarile se dau doar in lei „pentru ca e foarte greu sa evaluezi riscul valutar pentru o perioada atat de lunga“. Faptul ca in prezent leul se apreciaza nu este definitoriu, in opinia Mariei Buga, pentru urmatorii 10-20 de ani – cat este, in medie, maturitatea unui astfel de credit.

     

    Bancherii de la BRD au fost, pe de alta parte, si cei care au „deschis“ piata finantarii pentru municipalitati prin emisiune de obligatiuni, in 2001, pentru orasul Predeal. Finantarea prin emisiune de obligatiuni este o alternativa la creditul bancar – interesanta pentru acestea mai ales prin prisma costurilor. „Obligatiunile sunt inca mai ieftine decat creditul bancar in lei cu cel putin 1%“, este de parere Viorel Udma, presedintele companiei VMB Partners, consultant traditional al municipalitatilor in materie de finantare de pe piata de capital. In prezent, sunt in lucru patru proiecte de emisiuni de obligatiuni pe piata locala, cu maturitati de pana la 20 de ani, spune Udma. Despre cea pentru Hunedoara, aflata intr-o faza mai avansata, spune ca va fi in valoare de 600 de miliarde de lei vechi.

     

    Despre celelalte trei spune doar ca „merg si pana la 1.500 de miliarde de lei vechi, fiecare“. Din 2001, cand autoritatile de la Predeal au emis obligatiuni pentru amenajarea unei noi partii de schi si pana in prezent, valoarea totala a emisiunilor de acest fel trece de 1.369 de miliarde de lei vechi. In 2005, Timisoara a stabilit recordul ca valoare a unei emisiuni de obligatiuni municipale la 200 de miliarde de lei vechi. Alte emisiuni au venit de la Alba-Iulia – in valoare de 24,5 miliarde de lei -, de la Aiud (10,5 miliarde de lei),  Medgidia (21 de miliarde de lei) si Bistrita (31 de miliarde de lei). Alba-Iulia a stabilit un record in privinta maturitatii imprumutului, ajungand la 20 de ani.

     

    Si totusi, admite si Udma si o spun si bancherii, finantarea directa, prin credite, predomina inca, in primul rand pentru ca „piata de capital e mai complicata“. Pe de alta parte, adauga Maria Buga, „creditul e mai comod pentru municipalitati, pentru ca au dobanzi ce nu contin riscul de tara si tin cont de supralichiditatea din sistem“. In ultimul an, bancile au fost inundate de o supralichiditate in lei, pe care nu au reusit sa o plaseze decat partial in credite.

     

    Motiv pentru care, spune Buga, „bancile incearca sa-si plaseze supralichiditatile la un risc acceptabil“, iar municipalitatile sunt clienti buni. In cazul lor riscul poate fi considerat acceptabil pentru ca, asa cum adauga directorul de la BRD, n-au existat cazuri de neplata, chiar daca au existat si intarzieri. Cu toate astea, adauga tot ea, „ne uitam mai atent la risc decat acum doi-trei ani pentru ca gradul lor de indatorare a crescut foarte mult“.

     

    Gradul de indatorare permis municipalitatilor, prin lege,  este de 20%, „foarte mic in comparatie cu alte tari“, adauga Roxana Lazar, de la Dexia Kommunalkredit. In Ungaria, adauga ea, acesta este de aproximativ 70%. Pe de alta parte, guvernul intentioneaza sa majoreze gradul de indatorare al autoritatilor locale cu cinci puncte procentuale, de la 20% la 25% din totalul veniturilor, conform unor surse din Ministerul Finantelor Publice,  citate de Ziarul Financiar.

     

    Pe de alta parte, Lazar explica faptul ca un credit asigura mai multa flexibilitate pentru beneficiar, „pentru ca, in timp, conditiile lui se pot modela in functie de nevoile beneficiarului“. Totodata, banca este sensibila la aprecierea situatiei financiare a clientului, in acest caz o renegociere a pretului creditului fiind posibila. In cazul emisiunilor de obligatiuni, acest lucru este mai dificil de realizat.

     

    Si totusi, Roxana Moldovan, vicepresedinte, membru in Consiliul de Administratie al ABN AMRO si director al departamentului Sector Public, crede ca „dezvoltarea finantarilor pentru municipalitati in viitor este legata in principal de dezvoltarea pietei de capital“. Puncteaza, pe de alta parte, o serie de schimbari care ar trebui sa aiba loc pentru ca acest lucru sa se poata intampla. ABN a oferit Primariei Generale a Municipiului Bucuresti consultanta pentru obtinerea ratingului de credit de la Standard & Poor’s si impreuna cu JP Morgan a aranjat o emisiune de eurobonduri in piata internationala de capital. Emisiunea, de 500 de milioane de euro, a avut loc in luna iunie a anului 2005. In acest fel s-au creat premizele ca Primaria Generala sa aiba un acces liber la piata internationala de capital pentru finantarea diferitelor proiecte pe care le are ca obiectiv in urmatorii ani.

     

    „Bondurile sunt salvarea“, crede Moldovan, dar pentru a se putea dezvolta aceasta piata trebuie sa aiba loc si o serie de schimbari la nivel legislativ si administrativ. In prezent municipalitatile, pentru ca nu au cunostinte suficiente despre piata de capital, acceseaza numai calea creditului bancar, mai spune Moldovan. „Solicita de multe ori bancilor imprumuturi pe termen extrem de lung si greu de obtinut in loc sa acceseze piata de capital.“ Piata de capital care, crede ea, ar crea in timp o mobilizare rapida si mult mai ieftina a lichiditatilor existente in piata si ar crea in acelasi timp si premizele dezvoltarii unei piete secundare. Municipalitatile ar trebui sa se ocupe si de obtinerea de fonduri (in special din granturi) pentru a-si obtine ratingul de credit de la agentiile internationale de rating, care ar face posibila acceptarea mult mai usoara ca jucatori in piata de capital.

     

    De asemenea este nevoie de o descentralizare reala a fondurilor bugetare, prin modificarea legii finantelor publice locale. Astfel, explica Moldovan, ar trebui ca administratiile publice locale sa isi poata pastra fondurile si in banci comerciale, nu doar la Trezoreria de Stat – asa cum se impune, prin lege, in prezent. Acest lucru va putea face posibila administrarea eficienta a resurselor municipalitatilor si dezvoltarea unei relatii strategice, pe termen lung, intre banci comerciale si municipalitati.

     

    Ar trebui, pe de alta parte, ca primarii – singurii care, prin lege, pot acum sa ia decizii in privinta activitatilor si investitiilor – sa aiba dreptul sa delege alte persoane pentru a lua decizii financiare. „Avem nevoie ca interlocutorii sa fie oameni specializati, trezorieri de profesie, pentru a fluidiza discutiile si procedurile“, crede Moldovan. Pana la urma, asa cum se intampla in companiile private, specialistii sunt cei care decid in probleme financiare, si nu neaparat managerii (respectiv primarii, in cazul administratiilor) care ar trebui sa se ocupe mult mai mult de dezvoltare, planuri strategice, investitii etc.

     

    In acest fel, puncteaza bancherii, „se poate asigura o protectie mai mare a fondurilor alocate proiectelor municipalitatilor intrucat se micsoreaza accesul politicului in viata financiara a oraselor“. Cadrul legislativ – lipsa unei legi a falimentului autoritatilor publice locale – este un alt impediment pe care il sesizeaza vicepresedintele de la ABN Amro, dar si alti jucatori din piata. In lipsa legii falimentului autoritatilor publice locale sau a unei legi similare care sa reglementeze drepturile creditorilor si procedurile de acoperire a prejudiciilor in cazul in care intervine incapacitatea de plata a acestora, procedurile sunt extrem de greoaie, daca nu chiar inaplicabile.

     

    „Este nevoie de legislatie pentru reglementarea crizei financiare a municipalitatilor“, adauga Cosmin Anghel, avocat asociat la Badea, Georgescu & Asociatii, casa de avocatura ce a asigurat consultanta juridica pentru JP Morgan si ABN Amro in emisiunea de euroobligatiuni pentru Municipiul Bucuresti. Si el numeste, printre problemele sesizate in practica, plafonul de indatorare mic „si inflexibil, pentru ca nu tine cont de fiecare caz in parte“.

     

    Probleme pe care atat bancherii cat si reprezentantii autoritatilor locale au tot interesul sa le vada rezolvate. Pentru ca, asa cum spune Anghel, „cerere exista, oferta exista, dar nu se intalnesc eficient“. Iar de „intalnirea lor eficienta“ depinde, in mare masura, si starea drumurilor nationale deplorabila in multe cazuri, a podurilor ce stau sa cada, a retelelor de canalizare ce dau pe afara la prima ploaie, a parcarilor supraaglomerate. Lista ramane deschisa.

  • HOTELURI: Proprietarii de brand-uri cu traditie nu-si (re)negociaza numele

    Hotelurile cu traditie din Romania care au reusit sa tina pasul cu ritmul pietei pot fi numarate pe degete. Si totusi, marile lanturi internationale care si-au declarat interesul pentru Romania, cum ar fi Sheraton, Four Seasons, West Paces sau Domina, ar putea avea o surpriza.

     

    Nu suntem interesati sa punem un nume nou, strain, pe frontispiciul hotelului“, o spune pe un ton direct George Turna, presedintele consiliului de administratie al hotelului Ambasador din Bucuresti. „Am facut investitii si acum suntem in plin proces de renovare, am schimbat mobila, am achizitionat minibaruri, zugravim din nou, iar la sfarsitul acestei investitii de aproximativ 7-8 miliarde de lei vechi (peste 200.000 de euro) aerul hotelului va fi altul“, mai spune Turna, care este si actionar al venerabilului hotel inaugurat in 1937.

     

    Cu o capacitate de 209 camere, hotelul Ambasador a avut anul trecut o cifra de afaceri de 100 de miliarde de lei vechi (2,8 mil. euro), in crestere fata de 2004 – 86 de miliarde de lei (2,15 mil. euro). Tot pe bulevardul bucurestean Magheru, vizavi de Ambasador, se afla Lido, hotel controlat de omul de afaceri Viorel Paunescu si care s-a „desprins“ de Compania Hoteliera Intercontinental, in speranta de a reduce din pierderile pe care RCHI le raporta an de an. La sfarsitul primului semestru al lui 2005, RCHI raporta pierderi de 1,1 mil. euro (la o cifra de afaceri de 5 mil. euro), valoare apropiata de cele inregistrate in 2004, de 1,2 mil. euro.

     

    La sfarsitul anului trecut, portofoliul RCHI a fost reorganizat, pastrandu-se doar hotelul Intercontinental. Lido va fi condus de o companie distinca, controlata tot de familia Paunescu. „Un delegat al consiliului de administratie se afla deja in discutii cu cateva companii hoteliere internationale, printre care Hyatt si Four Seasons, pentru afilierea hotelului Lido. Hotelul isi va pastra propriul nume, la care se va adauga cel al unitatii care il afiliaza“, a declarat Viorel Paunescu intr-un interviu pentru Ziarul Financiar. In prezent, pentru renovarea Intercontinental si Lido sunt programate investitii de 15 milioane de euro.

     

    Cele mai vechi hoteluri din Capitala sunt concentrate pe Calea Victoriei, unde, la inceputul secolului trecut, trei cladiri asemanatoare ca arhitectura (stilul arhitectului Alexandru Orascu facea furori in epoca) se priveau fata in fata in piateta in care urma sa se inaugureze, in 1912, Cercul Militar National. Cele trei hoteluri erau nelipsite de pe „harta atractiilor“ celor care vizitau pe atunci micul Paris si s-ar putea spune ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult intre timp: Casa Capsa, Capitol si Bulevard sunt tot acolo, au acelasi nume si nu au de gand sa-l schimbe prea de curand. 

     

    In cazul hotelului Capitol, investitiile, cifra de afaceri sau pretul pachetului de actiuni pe care actualul proprietar Vasile Grigoras le-a achizitionat in 2001 sunt niste secrete bine pastrate. Potrivit lui Costel Grigoras, directorul hotelului, cladirea a trecut printr-o prima renovare in 2001, an in care a fost si consolidata: „Dupa 1989, hotelul a fost preluat in locatie de gestiune de Vasile Grigoras, care a devenit in 2001 proprietar unic si a luat un imprumut bancar pentru reconsolidare, tot in reconsolidare investind si tot profitul hotelului“. Se urmareste astfel atragerea unui potential cumparator?

     

    „Nu negociem si nu ne gandim la un contract de management, brandul Capitol este deja cunoscut clientilor nostri si nu consideram ca ar fi nevoie“, spune directorul hotelului. Ultima transa de investitii a avut loc in 2002-2003, cand capacitatea restaurantului a fost marita la 180 de locuri, iar catifeaua de pe peretii acestuia a fost inlocuita cu un tapet de matase.

     

    Despre care se poate spune ca a dobandit deja „patina timpului“, astfel incat, pentru necunoscatori, pare a fi lipit acolo inca din perioada in care, vizavi, la Casa Capsa, George Enescu semna in cartea de onoare. Inaugurat in 1868, Casa Capsa este unul dintre cele trei hoteluri vechi din Bucuresti clasificate la cinci stele (alaturi de Athénée Palace Hilton si Continental – din 2007). Cladirea a trecut printr-o renovare capitala in 2001, iar proprietarul acesteia, omul de afaceri constantean Marian Bucur, exclude varianta unei eventuale afilieri la un lant international.

     

    In aceeasi zona, de data aceasta pe bulevardul Regina Elisabeta, se afla hotelul Bulevard (fostul Hotel Herdan, inaugurat in 1873), care, momentan, este inchis si dezafectat. In 2002, imobilul a fost cumparat de omul de afaceri Corneliu Iacubov, care declara anul trecut, in timpul unei emisiuni televizate, ca a investit in hotelul Bulevard pentru a  crea o „capacitate de credit“.

     

    Pe langa faptul ca nu sunt interesati de contracte de afiliere la lanturi internationale, directorii de la Capitol si Ambasador mai au ceva in comun: ambii se declara nemultumiti de gradul de ocupare inregistrat anul trecut. „Despre gradul de ocupare nu putem spune decat ca se putea si mai bine. Incercam acum sa patrundem mai mult pe turismul de business, care este in plina dezvoltare“, spune George Turna. In 2005, hotelul Ambasador a avut o rata de ocupare de 60%, cam tot atat cat au avut si cei de la Capitol (60-65%).

    Si tot ca o nota comuna: managerii vechilor hotelurilor din centrul Bucurestiului nu sunt interesati de valoarea de piata a cladirilor.

     

    In cutumele hotelierilor si ale evaluatorilor, o camera de hotel valoreaza intre 150.000 si 300.000 de euro, in functie de dotari, specificul cladirii, locatie sau nevoia de investitii/investitii realizate. Conform unui studiu al Peacock Hotels & Management, in Romania valorile in cauza sunt ceva mai mici – intre 90.000 si 130.000 de euro/camera de trei sau patru stele si 140.000-180.000 de euro/ camere de cinci stele. O camera la Athénée Palace Hilton, bunaoara, hotel cu o arhitectura deosebita si care functioneaza intr-o cladire monument istoric, este evaluata la aproximativ 160.000 de euro.

     

    „Stim ca este o valoare mai mare decat cea facuta de companiile de evaluare, care calculeaza pretul hotelului in functie de numarul de camere si asa mai departe“, marturiseste George Turna de la Ambasador. Nici Dan Dulciu, director de marketing la Casa Capsa, nu poate da o cifra exacta, preferand o licenta poetica unei evaluari in cifre a hotelului, pe care il descrie drept un „un diamant de cinci stele“. Un diamant aflat intr-o „mina“ ale carei „galerii“ par sa ramana inchise. Cel putin deocamdata.

  • LISTA DE STELE

    In Romania sunt 33 de hoteluri vechi cu regim de monument istoric, fiind construite inainte sau in perioada interbelica. Zece dintre acestea se afla in Bucuresti.

     

    LA STANDARDE: Cladirile in care s-a investit masiv pentru a deveni competitive pe piata hoteliera sunt:  Athénée Palace Hilton (5 stele, Bucuresti), Casa Capsa (5 stele,  Bucuresti), Continental (5 stele din 2007, Bucuresti), Majestic, Lido si Lebada (4 stele, Bucuresti), Ambasador (3 stele, Bucuresti), Castel Dracula (3 stele, Bistrita Nasaud), Palace (4 stele, Constanta), Palace (3 stele, Sinaia) si Bulevard (3 stele, Sibiu).

     

    MAI E LOC: Cateva cladiri au fost imbunatatite, dar nu neaparat la standarde: Intim (3 stele, Constanta), Capitol (3 stele, Bucuresti), Traian (2 stele, Iasi), Imparatul Romanilor (3 stele, Sibiu) sau Cerna (2 stele, Baile Herculane).

     

    IN VOIA SORTII: Pe lista hotelurilor cu traditie din Bucuresti „taiate“ de la investitii se afla Banat (2 stele) si Bulevard (3 stele). Daca primul este inca functional, cel de-a doilea a fost dezafectat.