BusinessMagazin

Blog

  • Cum s-a ajuns la insolventa Blue Air, decizie contestata de actionari

    “Pasagerii nostri, care sunt panicati, au asaltat call-center-ul
    pentru a cere informatii legate de ce se intampla cu zborurile
    companiei. Ecoul stirilor legate de insolventa, care ne-au afectat
    imaginea, se propaga si se va vedea clar in reactia pasagerilor”, a
    declarat Florentina Ivan, directorul de comunicare al companiei
    Blue Air, care a mai adaugat ca Blue Air nu a facut inca o evaluare
    a zborurilor din weekend.

    Ivan a mai spus ca Blue Air nu a anulat nicio cursa si continua
    sa opereze dupa programul normal.


    Cititi mai multe     pe www.zf.ro

  • Virginiana si iraniana

    In urma cu doar cateva zile, in Virginia, Teresa Lewis a fost
    ucisa cu o injectie letala si nimeni n-a intrat la inchisoare,
    deoarece aceasta doamna a fost in mod legitim condamnata la moarte.
    A incercat sa-si omoare sotul si fiul adoptiv si a facut acest
    lucru fara a avea permisiunea s-o faca. Cei care au executat-o au
    facut-o insa cu aprobarea autoritatilor. Ca atare, ar trebui sa
    reformulam cea de-a cincea porunca drept “Sa nu ucizi fara
    permisiune”. In fond, de secole binecuvantam steagurile soldatilor
    care, trimisi la razboi, au licenta de a ucide, precum James
    Bond.

    Acum se pare ca Ahmadinejad, cel care dintr-o clipa in alta va
    lapida o femeie (daca nu cumva a facut-o deja in momentul cand
    cititi acest editorial) ar fi reactionat la apelurile venite din
    Occident, spunand: “Voi protestati ca noi vrem sa omoram in mod
    legal o femeie iraniana, in timp ce omorati in mod legal o femeie
    americana?”.

    Bineinteles, i s-a replicat ca femeia americana a incercat sa-si
    omoare sotul, in vreme ce iraniana n-a facut decat sa-i puna
    coarne. Si ca americana a fost omorata intr-un mod nedureros, in
    timp ce iraniana ar fi ucisa intr-un mod extrem de chinuitor.

    Insa un raspuns de acest soi lasa sa se subinteleaga doua lucruri:
    ca este corect sa omori o asasina, dar ca in cazul unei femei
    adultere ar fi de-ajuns un divort fara pensie alimentara; si ca
    poti ucide in mod legal, daca faci acest lucru provocand doar
    putina suferinta. In schimb, ceea ce ar trebui sa sustinem noi,
    daca gandurile nu ne-ar fi tulburi, este faptul ca nu trebuie
    omorata nici macar o asasina si nu trebuie infaptuit un omor nici
    conform legii si nici daca executia este nedureroasa, ba chiar nici
    daca ar surveni prin injectarea unui drog ce provoaca o delicioasa
    stare de extaz.

    Cum reactionezi daca tari mai putin democratice ne cer noua –
    cetateni ai tarilor democratice – sa nu ne mai ocupam de pedepsele
    lor capitale, avand in vedere ca avem si noi pedepsele noastre cu
    moartea?
    Situatia este foarte jenanta si mi-ar placea chiar sa stiu daca
    acelasi numar de occidentali, printre care pana si o prima doamna
    franceza, care au protestat impotriva pedepsei cu moartea iraniene,
    au protestat si impotriva pedepsei cu moartea americane. As zice ca
    nu, intrucat ne-am obisnuit cu condamnarile la moarte in Statele
    Unite, ca sa nu mai spun de cele din China, in schimb este normal
    ca ideea unei femei masacrate cu pietre sa impresioneze mai tare.
    Imi dau seama ca atunci cand mi s-a cerut sa dau o semnatura pentru
    a impiedica lapidarea femeii iraniene am facut-o imediat, dar mi-a
    scapat din vedere ca, intre timp, o virginiana era omorata.

    Am fi protestat la fel daca femeia iraniana ar fi fost condamnata
    la o pacifista injectie letala? Ne indigneaza lapidarea ori moartea
    provocata unei persoane care nu a incalcat a cincea porunca, ci pe
    cea de-a sasea. Nu stiu; fapt este ca reactiile noastre sunt
    adeseori instinctive si irationale.

    In luna august a aparut pe net un site unde se explicau diverse
    metode de a gati o pisica. Gluma sau lucru serios, orice o fi fost,
    toti aparatorii drepturilor animalelor din lume s-au razvratit. Eu
    sunt un devotat al pisicii (una dintre putinele fiinte vii ce nu se
    lasa folosita de stapan, ci dimpotriva, se foloseste de el cu un
    cinism olimpian si al carei atasament fata de casa prefigureaza o
    forma de patriotism), prin urmare m-as feri cu oroare de un stufat
    de pisica. Insa il consider la fel de gratios, chiar daca poate mai
    putin inteligent, pe iepure, si totusi il mananc fara vreo
    opreliste mentala.

    Ma scandalizez vazand casele chinezilor unde cainii haladuiesc in
    libertate, poate chiar jucandu-se cu copiii, si toata lumea stie ca
    vor fi mancati la sfarsitul anului, dar prin fermele noastre se
    plimba purceii, cei despre care mi se spune ca sunt animale extrem
    de inteligente, si nimanui nu-i pasa ca vor ajunge
    prosciutto.

    Ce ne face sa consideram anumite animale ca fiind de nemancat,
    altele protejate de o caracteristica a lor aproape antropomorfa si
    altele cat se poate de apetisante, cum sunt viteii de lapte si
    mieluseii, cu toate ca vii ei ne inspira atata duiosie?

    Suntem cu adevarat (noi) animale foarte ciudate, capabile de mari
    iubiri si cinisme inspaimantatoare, gata sa protejam un pestisor
    rosu si sa fierbem de vie o langusta, sa strivim fara remuscari un
    miriapod, dar sa judecam ca barbara uciderea unui fluture. Asa se
    face ca ne servim de doua greutati si doua masuri pentru doua
    condamnari la moarte, cu alte cuvinte ne scandalizam pentru una si
    ne prefacem ca nu stim de cealalta.

    Uneori, exista tentatia de a-i da dreptate lui Cioran si de a crede
    ca Geneza, scapata din maini de Dumnezeu, a fost la cheremul unui
    Demiurg neindemanatic si carpaci, probabil putin cam cherchelit,
    care s-a apucat de treaba cu ideile destul de neclare.

  • “Cea mai grea iarna din ultimii o mie de ani” – alarma falsa, potrivit meteorologilor

    “Un enunt atat de categoric este suspect din start”, a declarat
    Roxana Bojariu, sefa serviciului Climatologie din cadrul ANM.
    Estimarile prognostice lunare si sezoniere au un grad de realizare
    sensibil mai mic decat acela al prognozei vremii cu anticipatie de
    pana la 14 zile, a explicat ea.

    “Poti in anumite cazuri (fericite!) sa apreciezi ca ai o
    probabilitate semnificativ de mare de a avea o iarna mai grea sau
    mai usoara, comparativ cu limitele normale. Sa faci, insa,
    precizari si asupra magnitudinii semnalului prognozat, raportat la
    un interval asa de mare de timp (ultimul mileniu), e deja
    speculatie fara fundament stiintific”, a mai spus Roxana
    Bojariu.

    Detalii pe www.gandul.info.

  • Care concedii? Romanii au inventat vacanta de criza

    “Doamna Mariana” sau Coca, cum ii spun cei mai multi dintre
    turistii care i-au trecut pragul de mai multe ori, se ocupa
    impreuna cu sotul, fratele si cumnata sa de o pensiune cu zece
    camere pe care au ridicat-o, cu fonduri Phare, intr-un varf de
    deal, la cativa km de “vadul” din Moeciu. Si-au primit primii
    oaspeti in urma cu mai putin de doi ani si sunt deja atat de
    cunoscuti, incat sejururile pentru Craciun si Revelion, la un pret
    de 350 de euro pe persoana, sunt complet antamate de la inceputul
    lunii septembrie. Cea mai mare parte a incasarilor se datoreaza
    sfarsiturilor de saptamana, cand cabana se umple ochi de turisti
    care cauta linistea, peisajul rupt din rai si zambetul prietenos al
    gazdelor.


    Turismul de week-end este, de fapt, principala sursa de venit a
    celor care lucreaza in bransa, iar felia adjudecata de sejururile
    scurte a crescut pe parcursul ultimului an. Sfarsitul de saptamana
    petrecut la mare, la munte sau intr-un oras european a inlocuit,
    pentru multi romani, clasica vacanta. “Timpul liber si vacantele,
    nevoi elevate in piramida lui Maslow, se gasesc pe lista
    cheltuielilor fara prioritate in acest an”, declara Manuela Danila,
    senior research executive al companiei de cercetare de piata
    360insights.

    Ca urmare, 42% dintre romanii din mediul urban spun ca nu au
    mers si nici nu vor merge in acest an in concediu, arata un studiu
    360insight, realizat pe un esantion reprezentativ la nivel urban,
    de 800 de persoane cu varste cuprinse intre 16 si 64 ani. Spre
    comparatie, anul trecut, doar un sfert dintre potentialii turisti
    isi refuzasera o vacanta. “Romanii sunt acum si mai restrictivi in
    distribuirea venitului intre nevoi, acordand intaietate bunurilor
    de baza si lasand in plan secund concediul de relaxare”, spune
    Danila.

    Dupa o perioada de explozie a consumului si ani in sir cand oamenii
    ajungeau si sa se imprumute la banci pentru a-si petrece concediile
    visate, experienta din ultimii doi ani, cand veniturile au scazut,
    a avut efectul unui dus rece. Consumatorii se vad nevoiti sa fie
    din ce in ce mai chibzuiti si atenti la cheltuieli, reducerile
    vizand mai cu seama bunurile si serviciile mai putin necesare sau
    care se innoiesc indeobste mai rar (electronice, electrocasnice,
    mobilier sau imbracaminte). Danila spune ca pe lista de cheltuieli
    la care se pot face economii ajung insa si cele de baza, ca
    alimentele sau utilitatile lunare ale gospodariei.

  • Idei nesatisfacute sexual

    Formularea cu “ideile care fac sex” apartine scriitorului
    britanic Matt Ridley; el crede ca progresul omenirii si
    prosperitatea sunt rezultatul imperecherii ideilor. Lumea
    progreseaza nu pentru ca un ins anume are imaginatie sau o idee
    buna, ci pentru ca o intreaga colectivitate pune umarul la treaba.
    Un obiect oarecare este rezultatul ideilor si muncii a milioane de
    insi; a petrolistilor care extrag titeiul din care chimistii fac
    plasticul care impreuna cu metalul minerilor si otelarilor devine
    in cele din urma un maus de calculator.

    Ideea nu este noua, franturi din ea se regasesc sub variate forme,
    de la cele idioate din tablourile omagiale caracteristice
    societatilor comuniste – muncitori vanjosi cu falcile patrate
    alaturi de tesatoare trupese si activisti ce par gata sa decoleze,
    toti ca o baza a productiei crescande si a fericirii comune – pana
    la manualele si studiile de economie capitalista. Ridley a
    sintetizat datele – idei, colaborare, inteligenta colectiva – le-a
    nuantat si le-a dat o forma atractiva de care, iata, ma folosesc si
    eu.

    O alta formulare care se leaga de starea de prabusire a Romaniei
    este ca “un stat trebuie condus asemenea unei companii”. Este o
    idee pe care am regasit-o din ce in ce mai des, in discutiile cu
    colegii si in editoriale prin Ziarul Financiar; cel mai recent am
    intalnit-o la Clubul Business Magazin de acum doua saptamani
    (clubul este o discutie relaxata intre oameni de afaceri, executivi
    si jurnalisti pe o tema data, discutie pe care o publicam in
    revista). Personal nu cred ca un stat poate fi condus numai dupa
    principii corporatiste, de eficientizare maxima si de profit.
    Statul trebuie sa foloseasca asa ceva, dar nu trebuie sa fetisizeze
    astfel de principii. Daca le fetisizeaza fals, adica spune ca face,
    dar nu face nimic, e perversiune de-a dreptul, dar asta e alta
    discutie.

    Un stat trebuie sa dovedeasca empatie si sa lucreze cu notiuni
    precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educatie,
    egalitatea de sanse. Un stat ar trebui sa comunice cu cetatenii si
    sa se comporte asemenea unui administrator si nu ca un vechil.
    Trebuie sa fie risipitor, sa aiba o viziune pe termen foarte lung
    si sa accepte minusuri astazi pentru a obtine plusuri peste
    ani.

    Putem fi tentati sa confundam aparitiile televizate sau
    comunicatele de presa pline de clisee si emfaza cu comunicarea
    efectiva, tot asa cum putem crede ca daca ne adunam periodic intr-o
    sala si vorbim unii cu altii, tinand ceea ce se cheama sedinte,
    asta inseamna colaborare. Intervine aici o nuanta pe care Ridley a
    sesizat-o si pe care a definit-o prin sintagma ideilor si a
    sexului.

    Privind prin prisma ideilor si satisfactiilor sexuale, romanii nu
    prea comunica, nu colaboreaza intre ei. Mi-au confirmat-o chiar cei
    cu care am discutat la club si care au evidentia fie lipsa
    practicii sociale a romanilor si lipsa grupurilor de reactie, de
    opozitie sau de sustinere a unei idei, fie inertia firmelor. In
    mediul de afaceri, spunea cineva, companiile sunt mult prea ocupate
    cu supravietuirea si mult prea putin interesate sa colaboreze intre
    ele sau sa participe la viata sociala.

    Daca or sa continue tot asa, sa fie prea ocupate cu supravietuirea,
    companiile si societatea romaneasca nu vor supravietui. Atata vreme
    cat companiile sau statul se vor invarti in jurul unui lider
    autocrat – si in general in Romania acesta este modelul, totul pe
    un fond agresiv si gratuit-competitiv – iar entitatile nu vor
    invata sa colaboreze si sa comunice, sa caute idei care sa se
    completeze si sa se imperecheze, rezultatul poate fi pozitiv, dar
    in niciun caz nu va fi favorabil.

    Ca sa intelegeti: din primele zece economii cu cele mai ridicate
    rate de crestere ale PIB/capita in perioada 1960 – 2008 noua nu
    sunt democratii in adevaratul sens al cuvantului. Este vorba de
    China (6,1%), Taiwan (6,1%), Bostwana (6%), Coreea de Sud (5,8%),
    Bhutan (5,7%), Singapore (5,3%), Oman (5%), Vietnam (4,9%) si
    Thailanda (4,4%). Locul 10 apartine unei democratii de tip
    occidental, este vorba de Cipru. Nu trageti concluzii gresite,
    pentru ca nici ultimele zece economii din studiul profesorului
    William Easterly, cele cu rate de crestere negative (Somalia,
    Zambia, Niger, Congo sau Liberia) sunt tot regimuri autoritare.
    Concluzia fireasca este ca un lider luminat si o democratie reala
    trebuie sa incerce sa amestece, in proportii corecte si bine
    determinate, autoritatea, comunicarea, presiunile si empatia.

    Am recitit si mi-am dat seama ca am fost cam didactic.

    Dar probabil ca inteligenta colectiva romaneasca va pricepe ce
    vreau sa spun si in cele din urma ideile bune din testele
    autoritatilor romane vor purcede la o partida zdravana.

    Sau nu, adica default.

  • MEET THE CEO: Lectiile unui inginer francez pentru romani

    Francezul a avut insa destul timp pentru a evalua punctele forte
    si punctele slabe ale romanilor: “Romania este o tara in care nu te
    simti strain, ca francez, e o tara foarte primitoare si ma refer in
    primul rand la oameni. Dar traiti intr-o cultura foarte ierarhica,
    in care conteaza excesiv de mult directiile impuse de sus.”

    Olive a condus inainte de a veni in Romania fabrica de la Douai,
    apreciata ca fiind cea mai flexibila din cadrul intregului grup
    francez, dar a fost si unul dintre cei care a lucrat la crearea
    primului monovolum din istoria auto, modelul Renault Scénic.

    “Am fost in prima echipa de proiect, pentru ceea ce la vremea
    respectiva se numea proiectul R25”, spune Olive. Aceasta structura
    paralela era o premiera la acea vreme, deoarece fiecare dintre
    membrii echipei de proiect pentru dezvoltarea de vehicule isi
    pastra in acelasi timp si functia curenta. Acest model este folosit
    in prezent de aproape fiecare producator de masini.
    “Pentru mine, fiecare noua aparitie a unui model la care am lucrat
    s-a suprapus intr-o anumita masura cu nasterea unui copil”,
    glumeste francezul, tata a cinci copii.

    La fel ca si predecesorii sai la conducerea Dacia, francezul acuza
    starea proasta a infrastructurii: “Nu s-a facut prea mult la acest
    capitol. Noi avem in fiecare zi de satisfacut 1.400 de clienti.
    Transportam masini cu camioanele, cu trenul si cu vaporul, iar
    costul unei masini pana la Paris, de exemplu, ajunge la cateva sute
    de euro. Daca infrastructura ar fi mai buna, am rezolva o parte
    dintre problemele legate de stocuri. {i nu am profita doar noi, ci
    mai ales furnizorii nostri, care ar putea lucra cu stocuri mai mici
    si implicit ar imobiliza mai putini bani”, crede Olive.

    Chiar si asa, adauga francezul, romanii ar trebui sa fie mandri
    pentru ca au reusit sa produca o masina care sa ii satisfaca din
    punctul de vedere al calitatii pe nemti si pentru care
    vest-europenii stau la coada pana la cateva luni: “Mi se pare ca
    aveti un sentiment de inferioritate, dar ar trebui sa ridicati mai
    mult capul”.

    Dar poate cea mai importanta recomandare a francezului este cea
    care vizeaza construirea unei cariere profesionale: “Trebuie sa
    mergi pas cu pas. {tiu ca voi in Romania v-ati obisnuit ca
    lucrurile sa se miste foarte repede, dar trebuie sa aveti mai multa
    rabdare. Pasiune si rabdare”.

  • Al patrulea Monsieur Dacia

    Jérôme Olive nu pare modelul tipic de manager trimis sa conduca o companie frantuzeasca in Romania. Francezul a incercat permanent sa glumeasca, chiar si la sedinta foto incurcata aproape permanent de oamenii care foloseau saptamana trecuta scara de incendiu a hotelului Hilton in locul liftului, iar pe parcursul discutiei care a urmat nu s-a ferit sa vorbeasca despre familia sa, a dat sfaturi si a folosit citate din filosofi antici.

    Venit in Romania in momentul in care Dacia trece prin cea mai fasta perioada din istorie, cu profituri de zeci de milioane de euro chiar pe timp de criza, Jerome Olive isi permite sa discute relaxat despre “nevoia unei cresteri de productivitate pentru a face fata competitiei tot mai acerbe din lumea auto”, “solidaritate cu sindicatele”, “mandria de a produce in Romania o masina care sa ii satisfaca pe nemti”, de planuri mari si de perspective luminoase sau de Romania drept cel mai important pol industrial pentru Renault in afara Frantei.

    Dacia este in prezent printre putinii castigatori ai crizei, afacerile depasind anul trecut 2,1 miliarde de euro, dupa ce vanzarile au crescut in special in urma programelor de sustinere a vanzarilor prin prime de casare derulate in Europa de Vest. Practic, Dacia este marca auto cu cea mai mare crestere din Europa, iar “romanii trebuie sa fie constienti de acest lucru si asta sa le permita sa ridice capul in lume”, dupa cum spune Jerome Olive, cel care conduce pe langa Dacia si toate celelalte operatiuni pe care Renault le mai deruleaza in Romania.

    Variante mai mult sau mai putin convingatoare ale acestui discurs mobilizator am auzit de la fiecare sef al Dacia de pana acum, fie ca a fost roman sau strain. Numai ca spre deosebire de Jerome Olive, cei care au condus Dacia in anii ’90 nu isi permiteau sa fie relaxati cand vorbeau cu ziaristii. Ei vorbeau de orizonturi luminoase in timp ce producatorul de masini pierdea anual zeci de milioane de euro, vanzarile se prabuseau, iar un angajat din doi trebuia concediat.

    De aceea, cred ca dincolo de afaceri, investitii, capacitati de productie, trecerea Dacia de la agonie la extaz in doar zece ani poate fi relatata cel mai bine prin intermediul povestilor celor care au condus aceasta afacere, devenita probabil cel mai important activ industrial din Romania.

    Povestea, asa cum am vazut-o eu in cei aproape zece ani de cand sunt in presa – iar Dacia a fost compania despre care am scris cel mai mult -, va avea patru personaje – un roman si trei francezi; sa le zicem Restructuratorul, Finantistul, Industriasul si Dezvoltatorul.

    DEZVOLTATORUL. “Sa fiu sincer, Dacia nu inseamna prea multe in tara mea de origine, Lituania. Nu multa lume cunoaste Dacia. Mai ales ca suna a Rusia. Dar sa stii ca este o masina buna, iar faptul ca a rezistat 16.000 de kilometri in 11 zile, pe cele mai neprietenoase drumuri din lume spune multe.” Declaratia lui Milius Vitoldas, redactorul-sef al uneia dintre cele mai importante reviste auto din Lituania, care a traversat continentul – din Portugalia pana in estul Rusiei – intr-un model Sandero Stepway, rezuma situatia actuala a Dacia, un producator de masini care a inteles si a profitat din plin de pe urma “noii frugalitati” mondiale, ca urmare a declansarii in urma cu mai bine de doi ani a celui mai mare cataclism financiar de dupa al Doilea Razboi Mondial.

    “In drumul meu de la Lisabona catre estul Rusiei, putini au fost cei care au recunoscut masina pe care o conduceam, cei mai multi intrebandu-ma «ce e cu masina asta?». Dar pretul extrem de competitiv, coroborat cu planurile guvernelor de a innoi parcurile auto, reusesc sa tina sus brandul vostru, chiar si in vremuri economice mai dificile”, crede lituanianul, a carui parere este sustinuta de date statistice.

    Peste 300.000 de masini au fost produse anul trecut la Dacia (incluzand aici si componentele destinate a fi asamblate in cadrul altor fabrici Renault din lume), compania fiind probabil singura din top 10 care si-a marit businessul in 2009. Iar rezultatele vor creste cel mai probabil si anul acesta, odata cu lansarea modelului de tip SUV Duster, pentru care vest-europenii au facut liste de asteptare de pana la cateva luni.

    “Este un succes nesperat”, crede analistul Marius Carp, fost sef al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile si unul dintre cei care cunoaste foarte bine fabricile de la Pitesti si Craiova, fiind implicat de-a lungul vremii si in diferite etape ale procesului de privatizare.

  • Jurnalism cu cifre

    Primul numar al ziarului Guardian a fost publicat la Manchester
    in data de 5 mai 1821. Conform uzantelor din acele vremuri, stirile
    ocupau ultima pagina, iar printre acestea se afla un tabel care
    prezenta intr-o maniera usor de inteles costurile suportate de
    scolile din zona. Nu stiu daca acesta este primul exemplu de
    prezentare a faptelor intr-o maniera numerica, dar este cert ca nu
    era un obicei raspandit in epoca si, cu siguranta, dificultatile in
    culegerea si procesarea datelor primare (caci despre asta este de
    fapt vorba) erau majore. In schimb, suportul pe care puteau sa-l
    ofere unui material publicat era semnificativ.

    Astazi, jurnalismul nici nu poate fi conceput fara computere si
    internet. Incepand cu redactarea articolelor sau punerea in pagina
    si terminand cu documentarea si chiar culegerea unor informatii
    valoroase din surse mai mult sau mai putin oficiale. In acest
    context a aparut o noua specie, numita “data journalism”, care se
    ocupa cam cu ceea ce primul numar din Guardian a realizat la
    inceputul secolului XIX, dar la cu totul alta scara. E vorba, in
    esenta, de culegerea si asamblarea datelor primare, prezentarea lor
    in forme cat mai sugestive si, in final, interpretarea lor in
    contextul unui articol sau mixarea diferitelor seturi de date
    pentru a obtine noi rezultate. Pare simplu la prima vedere, insa
    problemele cu care jurnalistul de date se confrunta sunt numeroase
    si nu intotdeauna banale. Prima dintre ele este ca profesia lui se
    afla la intersectia dintre jurnalism si informatica, asa ca va avea
    nevoie de o dubla pregatire. De-abia de-aici incepe aventura.

    Gasirea si culegerea datelor este o arta in sine. Exista, desigur,
    numeroase surse publice de date, dar foarte adesea cele mai
    relevante pentru un anume subiect sunt greu de gasit. Insa
    presupunand ca le-am gasit, vom constata ca cel mai adesea sunt
    disponibile in formate care nu se potrivesc cu instrumentele uzuale
    de stocare si interogare. Ca exemplificare, sa presupunem ca ne
    intereseaza datele de la ultimul recensamant al populatiei (2002),
    pentru ca dimensiunea demografica este importanta in foarte multe
    analize. Rezultatele sumare sunt prezentate ca tabele HTML, analiza
    rezultatelor preliminare este un document in format Word intesat cu
    tabele, in vreme ce rezultatele preliminare sunt livrate ca o
    arhiva cuprinzand cateva zeci de fisiere PDF.

    Jurnalistul de date va trebui probabil sa foloseasca cateva
    programe specializate sau chiar sa scrie propriile programe pentru
    a aduce datele intr-o forma unitara si apoi sa le transforme intr-o
    structura utilizabila in analize si prezentari. Mai apare si
    problema spinoasa a “curatarii” datelor, mai ales cand provin din
    mai multe surse, fiindca se folosesc conventii si reprezentari
    diferite si nu intotdeauna corecte – e suficient sa ne gandim la
    nenumaratele moduri in care se scriu datele calendaristice.

    Interogarea si analiza datelor odata culese va necesita pe de-o
    parte abilitati informatice, deoarece va fi implicata probabil o
    baza de date, dar chiar si in cazul unui spreadsheet lucrurile pot
    fi complicate si probabil sa ceara ceva programare. Analiza este la
    randul ei pretentioasa si va pune in joc cunostinte de statistica,
    precum si abilitati de utilizare a unor instrumente specializate
    capabile sa realizeze “felieri” (slicing), rezumate si detalieri
    (drill-up/down) si altele asemenea.

    Chiar daca nu se ajunge pana la “minerit” (data mining) pentru
    descoperirea unor tipare, jurnalistului de date ii trebuie si un
    anume fler, un simt care sa-l ajute sa sesizeze discrepantele sau
    sa evidentieze evolutiile si tendintele. Chiar daca forma grafica a
    prezentarii datelor este treaba designerului, tot jurnalistul de
    date trebuie sa decida tipurile de grafice, modul de tabelare si
    nivelul de detaliere, aspectele care trebuie evidentiate si asa mai
    departe. Lucrurile nu se termina insa odata cu publicarea. Datele
    trebuie intretinute, imbogatite, contextualizate si, nu in ultimul
    rand, partajate cu publicul si confratii de breasla, astfel incat
    sa permita celor interesati abordari noi sau combinatii de date din
    diverse surse (mashups).

    The Guardian este astazi unul dintre reperele jurnalismului de
    date. O intreaga sectiune a site-ului cotidianului se cheama
    DataStore, iar datele culese pe diverse tematici sunt puse la
    dispozitia publicului in diverse forme. Din fericire pentru
    englezi, majoritatea informatiilor publice de la ei sunt cu
    adevarat publice si accesibile. Din nefericire pentru noi, mai avem
    mult pana acolo.

  • Laszlo Borbely, ministrul Mediului, despre noroiul toxic din Ungaria: “Apa va fi comestibila”

    Unda de poluare cu compusi toxici alcalini deversati accidental,
    luni, 4 octombrie, la Kolontar, in vestul Ungariei, va ajunge prin
    Dunare in Romania, in urmatoarele 24 de ore, dupa calculele
    specialistilor de la Apele Romane.

    Acestia monitorizeaza permanent pH-ul apei si dau asigurari ca
    nu se va atinge pragul de alerta (peste 9). Pe de alta parte, in
    tara vecina situatia se amelioreaza, dupa ce riscul unei noi
    deversari a fost indepartat contra cronometru. Totusi, organizatia
    Greenpeace anunta ca 50 de tone de arsenic s-au scurs in natura,
    iar ecosistemul Dunarii va fi grav afectat pe termen lung.
    Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, declara ca nu comenteaza
    afirmatiile Greenpeace, raportandu-se la datele oficiale, transmise
    de specialisti. Borbely sustine ca incidentul de la Kolontar nu il
    face mai circumspect in privinta proiectului Rosia Montana.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cum fac primariile din marile orase “vad comercial” pentru hingherii de masini

    Lipsa locurilor de parcare a pus pe picioare una din cele mai
    banoase afaceri, cea de ridicat masini. Afacerea merge cel mai bine
    in orasele unde lipsa locurilor de parcare este mai mare, dupa cum
    puteti vedea mai jos.
    La Timisoara, o masina din 15 prinde un loc de parcare, sunt
    inmatriculate 180.000 de autovehicule si doar 12.000 de locuri de
    parcare. Pretul vechi al taxei de recuperare, de 550 de lei, a
    crescut recent.
    In Bucuresti, afacerea s-a extins in cinci sectoare si s-a inventat
    amenda pe kilogramul de masina ridicata. Statisticile arata ca, in
    Capitala, exista 1.300.000 de masini si 250.000 de locuri de
    parcare. Din calcule reiese ca pe un singur loc ar trebui sa
    parcheze 5,2 masini.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info