BusinessMagazin

Blog

  • Cum sa refaci un monopol

    Dupa ce monopolul telecomunicatiilor americane, AT&T, a fost spart in sapte bucati la mijlocul anilor ‘80, astazi compania este aproape reintregita. Si desi nu mai poate fi vorba de monopol, AT&T devine cea mai mare companie tehnologica din lume.

     

    Cu doua zile inainte de Anul Nou, Federal Communications Commission (FCC), autoritatea americana antitrust, isi dadea acordul pentru achizitia BellSouth de catre American Telephone & Telegraph Company (AT&T). Acesta a fost si ultimul obstacol trecut care mai impiedica fostul monopol american sa devina cea mai mare dintre companiile tehnologice din lume dupa nivelul veniturilor. Cu aproximativ 120 de miliarde de dolari venituri anuale combinate, noul AT&T depaseste de departe Verizon, al doilea grup telecom din Statele Unite (cu venituri de 75 de miliarde de dolari), Microsoft (aproape 45 de miliarde de dolari venituri), Vodafone (peste 41 de miliarde), ca sa nu mai vorbim de Google (9 miliarde de dolari). Poate singura companie cu care ar putea fi comparata acum AT&T este General Electric, cu venituri in 2005 de aproape 150 de miliarde de dolari, dar care are mai multe surse de venit adiacente, din infrastructura sau produse financiare.

     

    Ca restul companiilor de telecomunicatii care au aparut intre timp ar trebui sa se teama este foarte clar. Ar trebui sa se teama insa si clientii? Intrebarea este fundamentata de faptul ca istoricul AT&T nu este imaculat. Incepand cu anii ‘50 si pana la sfarsitul anilor ‘70, incercand sa realizeze cea mai mare retea de telecomunicatii de pe Pamant, compania a provocat falimentul concurentilor care avea servicii de telefonie de lunga distanta (intre state). AT&T s-a impus apoi ca una din primele companii care au inceput sa ofere telefonie mobila sau servicii de robot telefonic, reusind sa faca fata concurentei Internetului in primii ani de utilizare a acestuia. S-ar putea, asadar, spune ca decizia FCC de a lasa practic din nou AT&T sa se ocupe de telecomunicatii e ca si cum ai pune lupul paznic la oi.

     

    In Statele Unite, problema furnizorilor de acces la Internet (servicii pe care compania le ofera acum) este acum de a gasi o metoda de taxare suplimentara a surselor de consum semnificativ de banda larga, intens utilizate de americani, pentru ca serviciile oferite de ele sufoca reteaua de fibra optica. E vorba de serviciile oferite de distribuitorii de infotainment online, companii de Internet cum sunt Google (mai nou cu YouTube), Yahoo! sau studiouri de filme. In aceste conditii, forta data de dimensiunea de acum a AT&T este de natura sa ingrijoreze. Desigur, institutia de reglementare a pietei ar pedepsi orice tentativa de exercitare a unei pozitii dominante. Dar e vorba de nuante. AT&T nu ar fi nevoita nici macar sa opreasca accesul furnizorilor de continut: ar fi suficient ca fostul monopol sa „ajusteze“ usor cantitatea de date care ii traverseaza la un moment dat infrastructura. Iar serviciile care au nevoie de capacitati mari de trafic ar fi direct afectate prin faptul ca un clip video, bunaoara, ar trebui sa fie urmarit de catre utilizatori in secvente sacadate. Evident, AT&T nu poate intinde coarda foarte mult in detrimentul propriilor clienti, dar discutiile atrase de puterea nou dobandita a operatorului ar putea readuce in actualitate taxarea distribuitorilor de continut.

     

    Preluarea de anul trecut a BellSouth a fost catalogata de bancherii de la Goldman Sachs drept tranzactia anului. E drept ca e suficienta aritmetica pentru a ajunge la aceeasi concluzie. Au fost platiti 67 de miliarde de dolari prin schimb de actiuni pentru BellSouth, impreuna cu reteaua de telefonie mobila Cingular Wireless si site-ul YellowPages.com, cu venituri semnificative din publicitate, iar procesul va fi finalizat complet pana la sfarsitul acestei luni. De altfel, Cingular Wireless reprezenta deja un punct comun pentru cele doua companii, cu actiunile impartite 40/60 intre AT&T si BellSouth. Cele doua companii combinate vor putea economisi, in urma preluarii, 2 miliarde de dolari la nivelul anului 2008, doar pe baza sinergiilor noului grup, iar in 2010 se estimeaza ca suma va ajunge la 3 miliarde de dolari. „Niciun parteneriat intre doua companii independente, indiferent cat de bine conduse ar fi, nu poate egala viteza si eficienta unei singure companii“, declara Edward Whitacre, CEO al AT&T.

     

    Dar uriasul grup telecom proaspat format nu mai seamana deloc cu cel de la momentul spargerii fostului monopol din anii ‘80. Toata infrastructura functioneaza pe tehnologie IP mai eficient ca niciodata, iar telefonia mobila va contribui cu o treime la nivelul veniturilor din 2008, apreciaza reprezentantii companiei. Dar poate cel mai important aspect, din punctul de vedere al lui Edward Whitacre, este ca se detaseaza si mai mult de principalul sau competitor, Verizon Communications. Unul dintre punctele puternice ale Verizon il reprezinta reteaua de telefonie mobila Verizon Wireless, cu circa 60 de milioane de clienti – un joint-venture intre Verizon Communications (55%) si Vodafone (45%).

     

    Acum, imensa piata de telecomunicatii a Statelor Unite inseamna doar trei operatori, iar al treilea, Qwest Communications International, e deja un jucator din liga mica, cu mult sub AT&T si Verizon Communications. Si chiar daca achizitia BellSouth ii va aduce fara indoiala beneficii importante lui Whitacre, managerul nu va fi scutit de batai de cap. In urmatorii cinci ani, veniturile companiei nu sunt estimate sa urce cu mai mult de 1% in fiecare an. In zonele in care se extinde – televiziune prin cablu si servicii de Internet – exista companii concurente puternice, cum ar fi Comcast sau chiar Google. Iar anul viitor Whitacre implineste 65 de ani, varsta la care teoretic ar trebui sa se pensioneze. Dar o va putea face impacat ca a reusit sa duca la bun sfarsit cea mai mare fuziune realizata vreodata in Statele Unite.

  • Cateva mici compromisuri

    Pentru a primi aprobarea din partea autoritatii antitrust, Edward Whitacre a trebuit sa se angajeze ca va lua cateva masuri care sa ofere un avantaj  pe piata companiei concurente Verizon Communications.

    • Internet prin fibra optica pentru viitorii clienti ai AT&T cu abonament de 10 dolari pe o perioada de 30 de luni. Practic, abonamentul va deveni mai ieftin decat cel mai mic abonament de acum al AT&T (15 dolari) sau al BellSouth (25 de dolari).
    • Modem in banda larga gratuit pentru clientii AT&T sau BellSouth care isi schimba serviciul de Internet prin dial-up cu unul broadband. Tinand cont si de prima conditie, se presupune ca, daca nu va inregistra pierderi pe aceasta divizie, castigurile vor fi insignifiante.
    • Viitorii clienti vor putea cumpara doar serviciul de furnizare de acces Internet, spre deosebire de situatia de azi, in care era obligatoriu sa existe sau sa fie instalata si o linie de telefonie fixa.
    • AT&T si-a asumat obligatia de a vinde licentele BellSouth de spectru de frecventa pentru Internet broadband prin unde radio, pentru a deschide mai mult competitia. AT&T va utiliza in continuare licentele proprii.

  • Closca cu pui

    Dupa spargerea monopolului AT&T, cu doua decenii in urma, tendinta de reasamblare a fostului gigant tehnologic a inceput sa se manifeste incepand din deceniul trecut: firmele rezultate fie s-au cumparat intre ele, fie s-au consolidat cu ajutorul altor companii din sector.

     

    1984 – Vechiul monopol AT&T, numit popular si Ma Bell, a fost spart in sapte companii regionale independente de telefonie, care au fost numite Baby Bells – Ameritech, Bell Atlantic, BellSouth, Nynex, Pacific Telesys, Southwestern Bell si US West. Cea mai mare companie dintre acestea a ramas Southwestern Bell (SBC), cu 30% din valoarea initiala a grupului tehnologic.

    1996 – Bell Atlantic cumpara Nynex Corp.

    1997 – SBC achizitioneaza Pacific Telesys.

    1999 – SBC preia Ameritech.  

    2000 – Qwest preia US West.

    2000 – Bell Atlantic cumpara GTE si formeaza Verizon Communications.

    2001 – Se infiinteaza furnizorul de telefonie mobila Cingular Wireless, ca societate mixta intre SBC si BellSouth.

    2004 – Cingular prelua divizia de comunicatii mixte a AT&T – AT&T Wireless. Cingular e cea mai mare companie de telefonie mobila din SUA.

    2005 – SBC cumpara AT&T, dar compania formata poarta numele celei cumparate.

    2006 – AT&T preia BellSouth impreuna cu Cingular Wireless.

  • Utopia de langa noi

    In lumea virtuala Second Life, revista Wired si-a construit un sediu, Adidas si Reebok au concurenti virtuali, iar The Guardian sponsorizeaza un festival de film. In lumea reala, administratia SUA ar vrea sa impoziteze economiile virtuale.

     

    A ajuns sa ma exaspereze usurinta cu care termenul „virtual“ este alaturat de tot ce tine de Internet. Un „forum virtual“ – de exemplu – este de fapt unul cat se poate de real, in care cel mai adesea se discuta probleme reale, de catre oameni reali (chiar daca identitatile sunt inselatoare). Dar nu are rost sa ma opun, atata vreme cat dictionarele limbii engleze deja au consemnat un nou sens al cuvantului „virtual“: tot ce este creat, simulat sau intreprins folosind un computer sau o retea de computere.

     

    In acest nou context semantic, a vorbi despre „utopie virtuala“ suna inevitabil pleonastic. Si totusi, expresia pare sa fie printre putinele care pot fi aplicate atunci cand vorbim despre jocurile din retea in care participantii nu mai sunt obligati sa adopte roluri (de regula predefinite), ci au sansa sa-si joace propriile roluri. Insa astfel chiar si termenul „joc“ este pus in discutie, iar „Second Life“ (SL) este exemplul cel mai elocvent si, totodata, in voga. Nu mai avem de-a face cu o lume fictionala populata (printre altele) cu monstri creati de proiectantii jocului, cum e cazul de pilda in „Ultima Online“, ci cu o veritabila „lume virtuala“ – da, simulata tridimensional de servere din Internet, dar si in sensul traditional de realitate potentiala – creata aproape in intregime de utilizatori (numiti in SL „rezidenti“).

     

    Ce poti face insa intr-o lume virtuala in care nu mai esti amenintat de dragonii pe care trebuie sa-i impusti ca sa castigi puncte si sa treci la nivelul superior? Nu e loc de plictiseala, pentru ca poti – prin intermediul reprezentarii tale, numite „avatar“ – sa te intalnesti si sa stai de vorba cu alti rezidenti (sunt actualmente cam 2,5 milioane, dar de regula sunt simultan logati cam 15.000), printre care ai sansa sa intalnesti personaje celebre in SL (de pilda Prokofi Neva, care critica virulent tocmai pe creatorii SL, firma Linden Lab) sau in lumea reala, cum sunt scriitorul Kurt Vonnegut sau cantareata Suzanne Vega (al carei avatar a sustinut chiar si un concert live in 3 august 2006). Mai mult, poti sa mergi in cluburi, discoteci sau cazinouri, numai ca aici lucrurile se complica, pentru ca adesea trebuie sa platesti cu o moneda locala numita „dolar linden“ (L$). Cum poti sa obtii insa acesti bani virtuali? Chiar sensul clasic al termenului „virtual“ (realitate potentiala) sugereaza o cale: poti sa schimbi bani adevarati in L$ (si invers), fie prin biroul oficial (administrat de Linden Lab), fie prin numeroasele birouri de schimb administrate de rezidentii din SL, la un curs care variaza liber in functie de jocul cererii si al ofertei.

     

    Patrundem astfel in infloritoarea viata economica din Second Life, guvernata de piata si bani. Chiar daca fiecare rezident primeste anumite subventii de la Linden Lab, adevarata cale de a castiga bani o reprezinta afacerile si oricine (singur sau in grupuri care pot functiona ca firme) poate desfasura activitati economice, pentru ca piata e in expansiune: cu exceptia hranei si a transportului (se face prin teleportare), toate celelalte produse si servicii necesare vietii in SL sunt create in SL. Pentru servicii, lucrurile se petrec similar lumii reale: exista magazine, birouri de tranzactii imobiliare sau intermedieri de terenuri, case de schimb valutar etc.

     

    Productia are insa cateva particularitati. In primul rand, „bunurile“ (cladiri, imbracaminte etc.) sunt create folosind unelte software, furnizate de Linden Lab (limbajul de scripting LSL) sau exterioare – de pilda cu Photoshop pot fi create texturi sau imprimeuri. Mai apoi, toate creatiile utilizatorilor sunt de fapt productii intelectuale, iar creatorii pastreaza toate drepturile, atat in SL cat si in lumea reala. In SL, drepturile de proprietate pot fi cedate sau vandute in mai multe feluri (restrictionand numarul de clone sau transferuri).

     

    E doar un joc? Greu de spus… Anshe Chung – avatarul unei profesoare din Germania – este unul dintre antreprenorii de succes din SL (numita de CNN „Rockefeller-ul din SL“), iar valoarea companiei ei virtuale este estimata la un sfert de milion de dolari (adevarati). Afacerea a obligat-o sa „importe“ mana de lucru din lumea reala, asa ca a angajat 10 programatori din China. Wired prevede ca in 2007 vom avea o crima reala cu motivatii in SL (poate un adulter digital). 

     

    Utopie? Ziarul virtual „SL Herald“ a preluat de curand o stire Reuters (care are birou in SL) conform caruia un grup de rezidenti a cumparat o insula virtuala si a infiintat un „micro-stat“. Un falanster. Utopie la patrat.

  • Publicitate la pompa

    Dupa ce marile companii de electronice aproape au epuizat conceptul de „casa digitala“, acum incep sa isi concentreze atentia pe masina digitala.

     

    Iar printre primele lucruri pe care au in plan sa le realizeze se numara, evident, metode cat mai diverse de a obtine profit. Una dintre ele este publicitatea. Dresser Wayne, o companie texana care construieste pompe de benzina pentru statiile de alimentare cu carburanti a prezentat la Consumer Electronics Show (CES) o versiune de produs pentru soferii americani ai secolului 21. Pompa de benzina se numeste Ovation iX2 si foloseste sistemul de operare Windows care-i permite sa afiseze reclame sau sa redea filmulete in timp ce soferul alimenteaza masina. Inovatoarea statie de carburant e dotata cu un ecran de 15 inci sensibil la atingere. Chiar si la atingerea mainilor murdare de benzina. Doi dintre clientii mai vechi ai Dresser Wayne pentru varianta anterioara a produsului, companiile din retail Home Depot si Sam’s Club, folosesc ecranele pentru a afisa reclame la produsele aflate in promotie din magazinele proprii. Dar exista si varianta de a vinde spatiul de publicitate altor companii interesate sa livreze mesajul publicitar posesorilor de automobile.

     

    Versiunea iX2 este dotata de asemenea cu conectivitate Bluetooth, iar soferii care alimenteaza cu carburant vor avea in viitor posibilitatea de a plati cu telefonul mobil, fara a mai face efortul de a scoate cardul bancar si de a-l trece prin POS-ul cu care multe dintre statiile de alimentare sunt acum dotate. Multi vor trece noul produs la capitolul inventii inutile insa. Sau chiar suparatoare, tinand cont de faptul ca nu mai scapi de publicitate nici in statiile de carburanti. Dar alte inventii, cu scopul de a aduce divertismentul si in caroseria metalica pe patru roti, vor fi poate pe placul mai multor soferi. Microsoft a anuntat saptamana trecuta semnarea unui contract cu Ford prin care chiar si modelele fara prea multe pretentii vor fi dotate cu sisteme de comenzi vocale. Platforma software Sync permite navigarea pe Internet folosind comenzi vocale, la fel si controlul sistemului audio sau al telefonului mobil. O inventie utila este posibilitatea de a converti mesajele SMS primite pe mobil in clipuri audio care pot fi ascultate in masina. Din pacate, o functie care s-ar putea dovedi de succes lipseste momentan. Aceea de a folosi sistemul de recunoastere vocala de la Microsoft pentru a „vorbi“ cu pompa de benzina. Macar pentru a-i spune sa inceteze cu reclamele.

  • Gratis, dar legal

    Costurile unor programe din suita Office ii pot tenta pe unii antreprenori sa se transforme in pirati digitali pentru a reduce costurile. Exista insa alternative mai oneste.

    Iar aceste alternative nu inseamna doar instalarea de programe open-source care ii deruteaza pe utilizatorii obisnuiti prea mult cu platforma Windows si care creeaza tensiuni in randul angajatilor mai traditionalisti. In ciuda numelui care poate da impresia de software liber, ThinkFree aduna o suita de programe proprietare, dar care au versiuni de baza gratuite. Este compus din trei aplicatii: Write (un editor de text), Calc (realizare de tabele) si Show (creare de prezentari), ce reproduc simplist aceleasi functii pe care le indeplinesc produsele Microsoft Word, Excel si PowerPoint. Un PC, o conexiune buna la Internet si trecerea peste etapa de altfel foarte simpla a inregistrarii pe site sunt singurele conditii pentru a putea folosi aceste aplicatii gratuit. Si, foarte important, ThinkFree salveaza toate documentele in aceleasi formate pe care le folosesc si produsele Windows, asa ca orice document realizat pe site-ul coreenilor furnizori ai setului de programe va putea fi citit si de cei care nu au auzit pana acum de aceasta adresa web. ThinkFree nu este singura clona a suitei Office. Pretul relativ mare pe care trebuie sa-l plateasca o companie pentru produsul Microsoft, in conditiile in care unele dintre ele nu au intr-adevar nevoie de gradul de complexitate permis de aplicatiile companiei americane, a creat practic o nisa. AbiWord, Koffice, Google Spreadsheet sunt tot atatea nume de produse care concureaza Office. ThinkFree este insa un produs complet si perfect compatibil. Oricare dintre aceste produse aduc avantajul disponibilitatii online a oricarui document. Nici macar nu este nevoie ca documentele companiei sa ocupe spatiu pe server sau pe calculatoarele angajatilor. Toata editarea se poate face online, iar utilizatori din orice colt al lumii pot avea acces la documente, cu conditia ca acestea sa fie publice.

    La sfarsitul anului trecut, zvonurile care circulau in presa internationala indicau ca Google ar fi in discutii pentru achizitia companiei coreene producatoare, fondata inca din 1990. Pana acum insa nu a aparut nicio confirmare, iar fanii Google pot folosi in continuare programele grupate sub numele de Spreadsheet, din randul carora lipseste insa un program de editare de prezentari interactive similar Microsoft Power Point. Poate asa s-ar justifica interesul Google pentru ThinkFree.

  • Poseta dvs., domnule

    Gentile au fost destinate prin traditie sexului frumos. Acum insa nu e nevoie decat de o plimbare pe Champs Elysées sau pe High Street-ul londonez pentru a capata convingerea ca imaginea barbatului modern nu mai poate fi completa fara o geanta.

     

    Inceputul a fost probabil episodul din „Friends“ cand Rachel a adus acasa cel mai nou model de geanta pentru barbati de la Ralph Lauren. La inceput, Joey, cel mai „fashion victim“ dintre personajele masculine, dar si cel mai mandru de asta, nici nu concepea sa poarte asa ceva. Ramas intr-o seara singur insa, el si cu geanta au ajuns sa se imprieteneasca, iar Joey in scurt timp a devenit atat de dependent de geanta sa incat nici macar nu mai concepea sa iasa din casa fara ea.

     

    Si n-a fost singurul. „Gentile pentru barbati au inceput sa fie prezente in colectiile marilor creatori de moda incepand cu al doilea razboi mondial. Totusi, de-abia in anii ’80, pe fondul dezvoltarii zonei accesoriilor pentru barbati, acestea s-au individualizat“, spune Alin Galatescu, analist de moda. Despina Andrei, critic de moda, crede ca ultimii zece ani au fost definitorii pentru accesoriile masculine, iar Prada, Louis Vuitton sau Gucci au reusit sa le puna cel mai bine in valoare.

     

    Cu toate ca gentile pentru femei sunt adevaratele vedete din prezentari, cu modele precum Birkin de la Hermes sau Spy de la Fendi, care au inregistrat recorduri de vanzari si au intrat in istorie, se pare ca pana la urma barbatii au fost primii care au purtat o geanta. „Primele genti asumate istoric au fost cele ale vanatorilor si ale primitivilor care adunau lemne – ocupatii masculine prin excelenta“, spune Galatescu.

     

    Analistul de moda se declara chiar un mare fan al gentilor, precizand ca are o colectie proprie de 30 sau 40 de modele din linia Addidas by Stella McCartney, Gap sau Zara Men. „Gentile le folosesc pentru un scop pur tehnic, am foarte multe materiale documentare, reviste, CD-uri, mai nou car si laptop-ul. Am genti cu multe buzunare, foarte compartimentate. Nu-mi plac gentile monovolum in care bagi mana pana la cot pentru a gasi ceva“, spune Galatescu.

     

    In Romania insa, gentile pentru barbati nu sunt considerate neaparat un accesoriu fara de care nu poti iesi pe strada. De fapt, nici macar un accesoriu cu care poti sa te afisezi. „La nivel de masa va mai dura cativa ani pana sa prinda aceasta tinuta. Cei care nu sunt trendsetteri nu o adopta imediat, insa vedetele in voga sau pasionatii de moda apar imediat in public cu modelul preferat“, crede Despina Andrei.

     

    Iar Dana Iuga, o tanara designer de accesorii, e de parere ca romanii nu sunt atrasi de ideea de a purta genti inclusiv din cauza mentalitatii ca acestea reprezinta un accesoriu exclusiv feminin. „Pana acum, imaginea gentii purtate de un barbat a fost promovata foarte putin sau chiar deloc in Romania. Cu toate acestea, ma bucura faptul ca am inceput sa vad din ce in ce mai des pe strada barbati «accesorizati». Probabil ca mentalitatea si stilul vestimentar al celor din UE isi pun amprenta si asupra romanilor“, spune designerul.

     

    Dana Iuga a realizat propria colectie de accesorii, pentru a completa ansamblurile vestimentare ale colectiei „Paparazzi by Dan Arcus“. „Realizarea unei colectii de accesorii pentru barbati a fost ceva nou pentru mine, deoarece pana in acel moment concepusem doar colectii feminine.“

     

    La realizarea gentilor, care imitau forma unui aparat foto, s-au luat in considerare necesitatile practice, din punctul de vedere al compartimentarii interioare. Pentru realizarea tehnica s-au folosit materiale naturale si imitatii, intr-o gama de texturi si culori adecvata colectiei lui Dan Arcus. Insa gentile realizate de Dana Iuga nu se gasesc momentan pe piata, pentru ca a fost vorba doar o colectie de imagine, iar produsele le-a impartit prietenilor.

     

    De altfel, un barbat pasionat de moda care isi doreste o geanta fashion nu prea are de unde alege din magazinele din Romania. Insa lucrurile sunt pe cale sa se schimbe. Firma Musette pregateste lansarea unei colectii noi dedicate exclusiv barbatilor, sub brandul Giannini. „Am dezvoltat o noua colectie care va avea doua game de produse: gama clasica eleganta si cea sport casual trendy. Avem o echipa care lucreaza cu casa italiana Giannini, ce produce pantofi de aproape 100 de ani in Italia“, spune Diana Dumitran, reprezentant al Musette.

     

    Cei de la Musette spun ca ideea a venit in momentul cand au observat ca pe piata nu exista genti fashion pentru barbati si au realizat ca exista o nisa care trebuie exploatata. Linia va avea culori neutre, gri, maro, negru, cu efecte speciale care dau un aspect de invechire, un look vintage. Reprezentantii Musette spun ca anul viitor se vor purta auriu si bronz satinat, iar gentile vor avea si astfel de accesorii. Linia va fi reprezentata in magazine. „Cred ca barbatii vor reactiona foarte bine. In sezonul trecut am avut o linie cu doua modele de pantofi sport, care au avut foarte mult succes. Cumparatorii au venit atunci in magazine si ne-au intrebat despre genti“, spune Dumitran, care estimeaza ca noua colectie va fi lansata incepand cu sezonul primavara-vara 2007.

     

    Pe piata internationala, Louis Vuitton, care a facut istorie cu linia sa de genti pentru femei, a lansat sezonul acesta peste zece linii diferite de accesorii pentru barbati, de la serviete la genti de moda.

     

    Unele dintre cele mai bine vandute genti se gasesc la Mulberry, unde vanzarile de genti pentru barbati au crescut cu 62% intr-un singur an, iar linia respectiva aduce 20% din totalul cifrei de afaceri doar in Marea Britanie. Stuart Vevers, care a preluat functia de designer al Mulberry cu doi ani in urma, crede ca vanzarile vor continua sa creasca, in prezent existand 30 de modele dintre care se poate alege. Care este formula lui Vevers? „Ma concentrez asupra detaliilor masculine. M-am inspirat din gentile din trecut – cele militare, ale vanatorilor sau pescarilor“. Asemenea genti sunt bogate in detalii functionale pe care Vevers le adapteaza la stilul de viata modern, urban. „Este o functionalitate masculina care ii face pe barbati sa se simta bine si oarecum in siguranta“. Desigur, forma este la fel de importanta ca functionalitatea. „Pana la urma, o geanta trebuie sa se potriveasca cu toate hainele din garderoba unui barbat“, spune Stuart Vevers.

     

    In cazul Mulberry, atentia este concentrata asupra tonurilor subtile, naturale si a pielii cu aspect invechit. „Modelele capata o autenticitate care este extrem de masculina“, spune Vevers. Si desi varful de gama al colectiei Mulberry consta inca in doua sau trei stiluri traditionale de serviete din piele, redesenate recent de Vevers pentru a capata un look mai contemporan, accentul se pune acum pe stilul mai relaxat, casual.

     

    Cele mai populare se pare ca sunt gentile tip ghiozdan, care au atasata o bareta lunga pe care barbatii o pot purta pe umar sau in diagonala. Cel mai bine vandut model Mulberry este Rockley (740 de euro) care are suficient spatiu pentru un laptop si dosare, dar are un stil suficient de adaptabil pentru a fi purtat si in weekend. Modelul Eastwood (1.180 de euro) este chiar mai spatios, are suficienta capacitate pentru a sustine obiectele necesare pentru slujba, echipamentul de gimnastica si sa se poata transforma chiar in geanta de voiaj.

  • Un thriller alchimic

    Probabil ca multi dintre dumneavoastra, aflati in cautare de informatii pe fluviul cartilor achizitionabile online, Amazon.com, s-au izbit de formula „cei care au cautat acest autor au mai fost interesati de…“. Sau cam asa ceva.

     

    Ideea – o nada de marketing, evident – stabileste niste genuri proxime. E foarte posibil (inca nu am verificat) ca pe lista de carti si autori frecventati de cei ce au achizitionat  „Biblioteca geografului“ de Jon Fasman, recent aparut intr-o izbutita versiune romaneasca la editura Polirom, sa se afle „Numele trandafirului“ sau  „Codul lui Da Vinci“. Cu alte cuvinte, carti care sapa prin misterele unui trecut prins in ceturile evului de mijloc, carti cu trama politista, carti erudite (sau aparent erudite) si, nu in ultimul rand, bestseller-uri.

     

    Cartea lui Fasman reprezinta debutul literar al autorului, un tanar jurnalist (n. 1975) cu preocupari eclectice si multiple inzestrari (colaborator la The Times Literary Supplement, Slate, The Moscow Times, The Washington Post sau The Economist). Un volum care a fost tradus si publicat rapid in cateva zeci de tari si care isi exercita netulburat seductia, in ciuda faptului ca se strecoara prin complexe arcane alchimice, are multiple planuri narative, cu intersectii din vraistea carora iti trebuie atentie si istetime ca sa poti iesi.

     

    Puzzle-ul se oranduieste in jurul unei anchete politiste ce devine palierul cel mai ademenitor al cartii: o ancheta condusa de un jurnalist neofit (Paul Tomm) din Connecticut, care se straduie sa afle motivele mortii unui profesor local de origine estoniana, Jaan Puhapaev. Mergand pe firul oferit de cele cateva indicii, ajungem in 1154, la Palermo, cand un spargator fura din biblioteca geografului arabo-spaniol Al-Idrisi (cartograful personal al regelui Siciliei) un sac care contine cincisprezece obiecte ciudate, talismane si unelte alchimice, intre care „Masa de smarald“, izvor al vesnicei tinereti. Pretioasele scule se disperseaza in cele patru zari, iar vremelnicii lor posesori sunt haituiti, terorizati si in cele din urma ucisi. Rafinata, palpitanta si inteligenta, aceasta istorie politista a Alchimiei va cuceri cu siguranta multe inimi, chiar daca nu orice cuvant atins de Fasman se transforma in aur.

     

    Proiectul editurii Polirom, in cadrul caruia a aparut volumul de fata, se numeste „Thriller“ si reuneste pana in prezent 7 romane. E interesant de notat, pentru amatorii genului, ca vor urma „L.A. Confidential“ si „Colectionarul de oase“ de Jeffery Deaver, romane ce au stat la baza celebrelor filme omonime.

  • Noutati

    Internet cerebral

    Romanul „Aer“ (2004), al cunoscutului autor de SF Geoff Ryman, a primit nu mai putin de patru premii premii prestigioase, intre care Arthur C. Clarke si Sunburst. Tiparit la doar un an dupa un „fantasy“ de succes („Lust“), volumul descrie – admirabil, din punct de vedere literar – viata dintr-un sat traditional – Kizdulah, aflat in indepartata regiune a Karzistanului. Cele aproximativ 30 de familii ale comunitatii (predominant buddhiste, dar avand si o puternica prezenta musulmana) traiesc din cultivarea orezului si isi pastreaza cutumele milenare cu sfintenie. Intre personajele satului se detaseaza Mae Chung, o femeie care devine, gratie nenumaratelor sale talente, liderul informal al micutei societati din Kizdulah. Atunci cand ONU hotaraste introducerea in acest colt uitat de lume a proiectului Air (o retea informationala universala ale carei receivere sunt plasate direct in creierul uman), prima  beneficiara este chiar Mae. Realizand ce imense confuzii poate sa nasca aceasta tehnologie aberanta, ea incearca sa-i opreasca aplicarea.

     

    Geoff Ryman, Aer,

    Editura Tritonic, 2006

     

     

    O carte cat o lume

    Seria de autor dedicata de editura Curtea Veche operei lui Orhan Pamuk, detinatorul celui mai recent premiu Nobel pentru literatura, continua cu cel de-al saselea roman publicat de catre scriitorul turc – „Viata cea noua“. O carte care in tara de bastina a autorului a devenit bestseller absolut, daramand in prima saptamana dupa publicare toate recordurile de vanzari anterioare. Romanul incepe deconcertant de simplu: „Intr-o zi am citit o carte si intreaga mea viata s-a schimbat“. Simplitatea initiala nu este insa decat o amagire, pentru ca mai apoi vom fi tarati pe piste false. Personaj principal si narator, tanarul Osman este student la arhitectura in Istanbul. El descopera in mainile fetei de care se va indragosti o carte a cartilor care ii va schimba viata si il va tari, spre a-i afla misterele, prin toate cele patru zari ale Turciei.

     

    Orhan Pamuk, Viata cea noua,

    Editura Curtea Veche, Bucuresti 2006

  • Diamantele nu-s pentru copii

    Care este garantia succesului unui film de actiune? Cascadoriile, rasturnarile de situatie, un final in care eroul cel bun castiga? Dar daca un film de actiune contine, pe langa aceste lucruri, si un mesaj politic si social consistent?

    Este cazul ultimului film al lui Edward Zwick („Ultimul samurai“, „Legendele toamnei“), o tensionata poveste despre Sierra Leone si despre „diamantele sangeroase“ („conflict diamonds“ sau „blood diamonds“), adica pietrele pretioase produse de unele tari africane si utilizate pentru a cumpara arme si a finanta razboaiele civile din tarile respective. In „Blood Diamond“ (al carui titlu a fost tradus in romaneste prin „Diamantul sangeriu“), Zwick reuseste foarte bine sa asocieze adrenalina pura cu motivatiile sociale, iar actorii (foarte buni cu totii) il ajuta perfect sa spuna aceasta poveste despre schimbare, durere si ceea ce este valoros.

     

    Solomon Vandy (Djimon Hounsou) este un pescar a carui viata e data peste cap cand satul ii este pradat de trupe rebele. El este luat sclav pe campurile de diamante, iar fiul sau Dia (Kagiso Kuypers) este obligat sa se inroleze in trupa de copii soldati a rebelilor. Solomon gaseste un diamant roz imens, pe care il ascunde stiind ca ar putea insemna salvarea familiei sale. Mercenarul si contrabandistul Danny Archer (Leonardo DiCaprio) afla in inchisoare ca Solomon are acest diamant si cei doi barbati se intorc impreuna in tinuturile controlate de rebeli pentru a recupera piatra, un mijloc comun pentru ca amandoi sa-si atinga visul: Solomon sa-si recupereze familia, iar Danny sa paraseasca pentru totdeauna Africa in cautarea unei vieti mai bune. Cei doi barbati sunt ajutati de o jurnalista din Statele Unite, Maddy Bowen (Jennifer Connelly), care duce propria lupta impotriva marilor companii de pe piata diamantelor, implicate si ele in jocurile murdare si in coruptia din politica africana.

     

    Cu trei actori buni (desi DiCaprio o sa fie nominalizat la Oscar mai degraba pentru „The Departed“/“Cartita“ decat pentru „Blood Diamond“), Zwick trece cu nonsalanta printre gafele scenariului, specifice aproape oricarui film de actiune, si stapaneste perfect exotismul natural si politic al Africii, purtandu-ne atat prin catunurile de pescari (care aduc cu pitorestile mahalale africane din „The Constant Gardener“) cat si prin jungla sau zgomotoasele baze militare. Prin urmare, asteptati-va la un film cu de toate, caci regizorul imbina in doze interesante scenele de actiune si cele de dragoste, pentru ca era inevitabil sa iasa cateva scantei intre DiCaprio si Connelly.

     

    Zwick considera ca povestea din „Blood Diamond“ „trebuia neaparat spusa“. Preocuparea lui a fost crearea unui film de succes, demn de Hollywood, dar in acelasi timp implicat social si politic. Si caracterul polemic al filmului este evident datorita marilor producatori de diamante, care au gasit ca subiectul pune intr-o lumina extrem de nefavorabila industria pe care o reprezinta. Astfel a izbucnit o inflacarata dezbatere, pe de o parte aflandu-se marile companii din industria diamantelor, cea mai ofensiva fiind De Beers, si producatorii filmului, care au subliniat in repetate randuri ca „diamantele de conflict“ nu sunt decat o mica parte din motorul povestii din „Blood Diamond“. Si asa si este: personajul principal al filmului este de fapt pescarul Solomon Vandy, caruia ii pasa de diamante numai in masura in care acestea i-ar putea salva familia.

     

    Chiar daca de obicei cand vine vorba de „Blood Diamond“ se discuta mai degraba de Leonardo DiCaprio, nici Djimon Hounsou nu este uitat. Rolul sau, cel al pescarului Mende plecat in cautarea fiului sau, acum copil soldat, este cel mai incarcat din punct de vedere emotional. Iar actorul se descurca de minune in incercarea de a reda puternicele emotii ale personajului sau, care isi risca viata pentru a salva ceea ce are cel mai de pret: familia. Si daca pentru acest lucru trebuie sa renunte la un fabulos diamant roz, nici o problema: ce valoare are o piatra, oricat de pretioasa, in comparatie cu cele mai importante persoane din viata ta?

     

    Iar Zwick a intuit foarte bine ideea de valoare in acest film: „In timpul filmarilor, tema obsedanta a copiilor soldati si a rapirii copiilor a capatat o importanta de ce in ce mai mare. Exploatarea resurselor din lumea a treia a fost intotdeauna legata de exploatarea copiilor. Este o fraza pe care am scris-o pe coperta exemplarului meu din scenariu. Este primul lucru pe care il vedeam la inceputul fiecarei zile de filmare. Spunea: «Copilul este de fapt diamantul».“   

     

    BLOOD DIAMOND/DIAMANTUL SANGERIU. R: EDWARD ZWICK. CU: LEONARDO DICAPRIO, DJIMON HOUNSOU, JENNIFER CONNELLY, KAGISO KUYPERS, ARNOLD VOSLOO, ANTONY COLEMAN, STEPHEN COLLINS. DIN 26 IANUARIE